Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » economie
Obiectivele si instrumentele politicii monetare - Efectele macroeconomice ale politicii monetare

Obiectivele si instrumentele politicii monetare - Efectele macroeconomice ale politicii monetare


Obiectivele si instrumentele politicii monetare - Efectele macroeconomice ale politicii monetare

Politica monetara este o componenta a politicii economice de ansamblu si unul dintre principalele instrumente de care dispun responsabilii economici ai unei tari. Obiectul sau il reprezinta adaptarea volumului mijloacelor de plata la nevoile economiei. Politica monetara nu poate fi conceputa independent de celelalte actiuni ale puterilor publice (politica bugetara sau politicile structurale) si reprezinta un ansamblu de decizii care au ca efect modificarea cantitatii de moneda si a ratelor dobanzii in economie si care urmaresc sa modifice nivelul venitului national si al preturilor.

In principiu, politica monetara este promovata de banca centrala, care actioneaza, cel mai adesea, in coordonare cu autoritatile guvernamentale. Conlucrarea autoritatilor monetare cu puterile publice variaza de la o tara la alta, in functie de gradul de autonomie de care beneficiaza banca centrala in adoptarea deciziilor monetare.



Obiectivele politicii monetare se circumscriu obiectivelor politicii economice generale (cresterea economica, stabilitatea interna si externa a monedei s.a.). Dar politica monetara nu actioneaza direct asupra acestor obiective; in schimb, ea poate actiona eficace asupra anumitor variabile ale economiei care pot influenta obiectivele de crestere si stabilitate a preturilor. De obicei, aceste variabile sunt numite obiective intermediare si sunt stabilite de autoritatile monetare ale fiecarei tari. In general, sunt recunoscute ca obiective intermediare:

a)  obiective cantitative, referitoare la evolutia agregatelor monetare aflate in circulatie in economie. Tinta principala a autoritatilor monetare o reprezinta determinarea ratei anuale de crestere a masei monetare;

b) obiectivul ratelor dobanzii. Desi functioneaza mecanismele pietei monetare, banca centrala, actor important al pietei monetare, poate orienta evolutia ratei dobanzii;

c)  obiectivul ratei de schimb. Astfel, autoritatile monetare pot utiliza instrumente monetare pentru a atinge un anumit nivel al cursului de schimb al monedei nationale pe piata valutara.

Punerea in aplicare a politicii monetare se efectueaza cu ajutorul unui numar de instrumente care au menirea sa influenteze direct asupra creditului sau indirect asupra lichiditatii bancilor.

Controlul direct al creditului este destinat sa limiteze dezvoltarea activitatii bancilor.

Instrumentele de interventie indirecta actioneaza fie asupra cererii de credit, fie asupra ofertei. Actiunea prin intermediul ratei dobanzii influenteaza cererea de credit si deci creatia de moneda. Interventia asupra ofertei de credit se realizeaza prin lichiditatea bancara. Intr-adevar, bancile, pentru a crea moneda, au nevoie de moneda bancii centrale; in consecinta, autoritatile monetare pot actiona fie asupra nevoii de moneda facand sa varieze rezervele obligatorii pe care bancile trebuie sa le constituie la banca centrala , fie asupra alimentarii cu moneda centrala, facand mai mult sau mai putin dificil accesul bancilor la lichiditati.

Din categoria instrumentelor indirecte fac parte: taxa scontului, politica de open-market si sistemul rezervelor minime obligatorii.

Scontul reprezinta o operatie bancara utilizata in legatura cu circulatia cambiilor comerciale si consta in preluarea de catre o banca comerciala a unei cambii de la beneficiarul ei, inainte de ajungerea titlului la scadenta. Beneficiarul primeste suma inscrisa pe cambie, mai putin dobanda (taxa scontului), urmand ca la scadenta banca sa incaseze suma respectiva. Astfel, prin intermediul scontului, o anumita creanta este transformata inainte de scadenta in capital banesc.


Atunci cand bancile comerciale, din nevoia de a-si completa lichiditatile, prezinta bancii centrale o parte din cambiile scontate anterior, operatiunea este de rescontare. Taxa perceputa de banca centrala se numeste taxa de rescont si este utilizata ca instrument al politicii monetare in functie de dorinta de a extinde sau restrange volumul creditului din economie.

Evolutia taxei scontului este conditionata de conjunctura economica interna si internationala. O majorare a taxei (ratei) scontului (rescontului) de catre banca centrala conduce la cresterea costului creditelor si, in consecinta, la restrangerea lichiditatilor pietei monetare si franarea activitatii economice. Asadar, marimea ratei dobanzii interbancare majoreaza costurile bancilor care imprumuta de la banca centrala si, in consecinta, tinde sa mareasca ratele generale ale dobanzii pe economie. Aceasta are ca rezultat un declin al activitatii economice, datorita unei cereri mai scazute de bani, cauzata de costul mai ridicat al imprumuturilor.

Pe plan extern, marimea taxei scontului contribuie la atragerea de capitaluri, ceea ce contribuie la imbunatatirea situatiei balantei externe si intarirea monedei nationale.

Scaderea ratelor dobanzii interbancare determina diminuarea costului de procurare a creditelor de catre banci, cu efecte pozitive asupra relansarii economice.

In concluzie, datorita importantei sale, in functie de rata scontului stabilita de banca centrala se diferentiaza nivelurile ratelor dobanzii din interiorul sistemului bancar.

Un alt instrument utilizat in conducerea politicii monetare il constituie politica de open-market (piata deschisa).

Piata monetara care nu impune interventia cotidiana si obligatorie a bancii centrale este calificata ca o piata deschisa. Bancile comerciale care au nevoie de lichiditati se pot refinanta de la banca centrala sau se pot adresa direct pietei monetare; acesta este cazul in care rata dobanzii practicata pe piata monetara este inferioara ratei de refinantare.

Banca centrala, ca actor principal al pietei monetare, poate orienta rata dobanzii sau cantitatea de moneda centrala.

Majoritatea operatiilor de open-market constau in tranzactii cu titluri de creanta. Astfel, daca autoritatile monetare au ca obiectiv reducerea ratei dobanzii, banca centrala va cumpara masiv creante (de exemplu bonuri de trezorerie ale bancilor). In contrapartida, va distribui moneda suplimentara, iar aceasta noua oferta de moneda pe piata monetara, respectiv cresterea masei monetare, determina o posibila crestere a preturilor si scaderea ratei dobanzii, deoarece sunt disponibili mai multi bani pentru imprumuturi si pentru achizitionarea de bunuri si servicii.

Vanzarea de titluri de catre banca centrala presupune ca bancile comerciale sa cedeze o parte din moneda centrala, ceea ce reduce posibilitatea de creditare din partea acestora. Reducerea masei monetare determina stabilitatea sau chiar reducerea preturilor si marimea ratelor dobanzii.

Operatiile realizate pe piata deschisa afecteaza rapid masa monetara, deoarece tranzactiile sunt decontate intr-un interval de timp foarte scurt (de exemplu 3 zile lucratoare in S.U.A.).

Politica monetara poate fi orientata si prin sistemul rezervelor minime obligatorii. Banca centrala stabileste marimea rezervelor depuse de bancile comerciale si le pastreaza fara a plati dobanda. In consecinta, constituirea acestor rezerve contribuie la retragerea de bani din masa monetara, deoarece aceste sume nu mai pot fi utilizate pentru acordarea de imprumuturi. Cresterea rezervelor obligatorii reduce dimensiunile masei monetare disponibile si tinde sa majoreze ratele dobanzii. Dimpotriva, diminuarea acestor rezerve amplifica masa monetara disponibila si poate antrena micsorarea ratelor dobanzii.

In concluzie, rezervele minime obligatorii, influentand costurile bancare, actioneaza atat asupra ofertei, cat si asupra cererii de credite.

Efectele macroeconomice ale politicii monetare

Studierea instrumentelor si mecanismelor monetare trebuie sa se concretizeze in determinarea efectelor politicii monetare asupra cererii agregate, inflatiei si somajului.

De altfel, o problema esentiala pentru politica economica generala o reprezinta masura in care politica monetara poate afecta economia si eficacitatea utilizarii acestui instrument de interventie. De regula, politica monetara este analizata in stransa dependenta cu politica bugetara pentru determinarea echilibrului intern si extern.

In privinta eficacitatii politicii monetare s-au confruntat doua scoli de gandire economica:

a)     scoala monetarista, care tinde sa faca din politica monetara instrumentul principal al politicii economice;

b)     scoala de inspiratie keynesista, care contesta preeminenta politicii monetare, pe care o considera ca inoperanta, mai ales in perioadele de subocupare; aceasta scoala privilegiaza politica bugetara.

Efectele asupra economiei sunt conditionate de modul in care actioneaza instrumentele specifice politicii monetare. Astfel, politica monetara expansionista se caracterizeaza prin achizitionarea de titluri pe piata deschisa, reducerea rezervelor minime obligatorii si stimularea cererilor de imprumuturi din partea bancilor. Pe piata monetara, oferta de moneda suplimentara determina reducerea ratei dobanzii; reducerea ratei dobanzii stimuleaza investitiile private; reluarea procesului investitional are un efect multiplicativ asupra venitului.

Invers, politica monetara restrictiva presupune vanzarea de titluri pe piata deschisa, cresterea rezervelor minime obligatorii si descurajarea imprumuturilor. In consecinta, creste rata dobanzii, sunt franate investitiile si se reduce venitul national.

Actiunea acestor instrumente ale politicii monetare, intr-un sens sau altul, este stabilita de autoritatile monetare in functie de conjunctura economica interna si de fazele ciclului economic.

Totodata, un obiectiv important al politicii monetare il reprezinta garantarea valorii monedei nationale fata de exterior. Astfel, autoritatile monetare, prin variatia ratei dobanzii, prin cumpararea sau vanzarea de devize pe piata valutara, pot actiona asupra cursului monedei si balantei de pati externe. Astfel, o politica monetara restrictiva, pentru ca tinde sa mareasca rata dobanzii, determina intrari de capitaluri si deci o apreciere a monedei nationale. Aceasta apreciere este valabila in conditiile unui regim al cursurilor de schimb flexibile. Pentru un regim de cursuri fixe, ajustarile dintre cererea si oferta de devize se rezolva prin variatiile rezervelor oficiale.

Intr-o economie deschisa, expansiunea sau diminuarea masei monetare, ca si variatiile ratei dobanzii au consecinte asupra soldului balantei de plati si asupra nivelului venitului national. Natura acestor consecinte este determinata de variatiile precedente si de caracteristicile regimului de schimb valutar.

In conditiile unui regim de cursuri flexibile, expansiunea masei monetare determina o reducere a ratei dobanzii. Capitalurile flotante prefera plasamente externe, unde ratele dobanzii sunt mai mari. Cursul de schimb se depreciaza, ceea ce relanseaza cererea interna si exportul. In aceste conditii, se imbunatateste situatia balantei de plati, iar venitul national creste.

Procesul creatiei monetare, ca si actiunea parghiilor de interventie pe piata monetara pun in evidenta interdependenta politicii monetare cu politica de credit. De altfel, creditul este considerat mai mult un instrument de aplicare a politicii monetare, decat o politica in sine. Interdependenta dintre politica monetara si politica de credit sta la baza instrumentelor si tehnicilor de interventie indirecta in domeniul monetar.


Teme pentru dezbatere


a)     Mix-ul monetar fiscal.

b)     Implicatiile politicii monetare asupra echilibrelor interne.

c)      Caracteristicile instrumentelor politicii monetare.


Bibliografie:


1.       Gh. CETOIU, V. CORNESCU, I. BUCUR, op. cit, pp 254 260.

2.       I. BUCUR, op.cit., pp. 79 95..




Politica de confidentialitate


logo mic.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.