Tipologia si sistemul cursurilor valutare

Tipologia si sistemul cursurilor valutare

Stabilirea raportului (echivalentei) intre moneda nationala si monedele altor tari poarta denumirea de cotatie (cotare).

Pe piata interbancara, cotatiile se stabilesc continuu. In afara acestor cotatii, unele piete propun si cotatii de referinta care au un rol informativ pentru clientela bancilor care nu au acces pe piata valutara (de exemplu, la Paris se publica zilnic cursuri indicative ale Bancii Frantei).

Fiecare banca propune celorlalte banci (ca si clientelei sale) un curs la care cumpara devize si un curs la care vinde . Cursul publicat sub forma a doua cifre reprezinta, in ordinea scrierii cifrelor, cursul de cumparare si cursul de vanzare. Aceste cursuri indica pozitia bancii in calitate de cumparator sau vanzator de valuta.

Pentru a realiza un castig bancar, cursul de cumparare propus trebuie sa fie mat mic decat cursul de vanzare. Aceasta dubla cotatie (cumparatoare si vanzatoare), care se regaseste pe toate pietele financiare care functioneaza continuu, se datoreaza faptului ca intermediarii sunt de fiecare data potentiali vanzatori sau cumparatori, conform ordinelor clientelei lor, in timp ce pe piata bunurilor acestia sunt succesiv cumparatori, apoi vanzatori.

In functie de baza de raportare exista doua modalitati de cotare: cotare directa si cotare indirecta.

Cotarea directa (incerta) permite exprimarea pretului monedei straine in moneda nationala. Aceasta metoda stabileste cantitatea de moneda nationala care poate fi vanduta sau cumparata pentru o unitate de moneda straina (de exemplu: 1 $ = 25.792 lei). Majoritatea tarilor exprima cursul de schimb prin aceasta metoda. In acest caz, unitatea monetara straina ramane constanta, iar unitatea monetara nationala variaza.

Cotarea indirecta (certa). Prin aceasta metoda se determina cantitatea de moneda straina care poate fi cumparata sau vanduta pentru o unitate monetara nationala. Coteaza indirect lira sterlina, monedele tarilor apartinand Commonwealth, francul belgian s.a. (de exemplu 1£ = 1,56$, 1£ = 2,63 DM).

Raporturile in care diferite monede se schimba intre ele se modifica permanent, ceea ce face necesara interpretarea cursurilor valutare. Aceasta se face diferit in functie de tipul cotarii. In cazul cotarii directe, cresterea cantitatii de moneda nationala oferita pentru o unitate de moneda straina exprima deprecierea monedei nationale. In cazul cotarii indirecte, cresterea cantitatii de moneda straina care poate fi cumparata sau vanduta cu o unitate monetara nationala exprima deprecierea monedei straine.

Pe piata valutara, in functie de momentul efectuarii tranzactiilor si al virarii banilor in conturi, au loc doua genuri de operatiuni: la vedere si la termen.

Piata la vedere consta in vanzarea sau cumpararea de diferite monede care trebuie livrate in cel mult doua zile lucratoare de la incheierea tranzactiilor. Devizele circula si sunt schimbate in doua modalitati: schimb manual, corespunzator ordinelor particularilor, - in acest caz, devizele circula sub forma de bilete si cecuri de calatorie; schimb scriptural, prin care bancile schimba devizele intre ele prin intermediul transferurilor.

Piata la termen cuprinde operatiunile de vanzare si cumparare care se incheie la cursul existent in momentul respectiv, plata efectuandu-se la termene care pot varia (pana la 12 luni). In cadrul acestui tip de operatiuni nu este necesara prezenta disponibilului in momentul incheierii tranzactiei, acesta fiind necesar la termenele convenite.

Pe principalele piete se manifesta tendinta de reducere a ponderii operatiunilor la vedere in favoarea celor la termen.

Cursul de schimb ocupa un loc important in preocuparile puterilor publice, deoarece masoara pretul monedelor nationale unele in raport cu altele. Totodata, cursul de schimb constituie un instrument obiectiv al politicii economice.

Cursul (rata) de schimb reprezinta pretul unei unitati monetare nationale sau internationale exprimat intr-o alta moneda, cu care se compara valoric. El exprima numarul de unitati dintr-o moneda, necesar pentru a obtine o unitate dintr-o alta moneda (de exemplu, cursul dolarului la Bucuresti exprima cantitatea de lei necesara pentru a obtine un dolar S.U.A).

Ca orice pret, cursul de schimb reflecta cererea si oferta pentru moneda respectiva pe piata valutara. Cursul de schimb imbraca doua forme: cursul oficial si cursul de piata.

Cursul oficial se stabileste sub influenta autoritatii monetare si este predeterminat. Rolul hotarator in determinarea cursului de piata il are raportul dintre cerere si oferta.

Un rol important in formarea cursului valutar 1-a avut paritatea monetara, ca raport valoric intre doua monede sau intre valorile paritare ale acestora. In functie de definirea valorii monedelor comparate, paritatea a dobandit diferite forme: metalica (aur, argint), valutara, DST.

In conditiile functionarii etalonului aur, raporturile valorice dintre valute se stabileau sub forma paritatii aur sau a valorii paritare, ca raport pe baza continutului in aur stabilit de autoritatile monetare pentru etalonul monetar national.

Pana la declanasarea crizei relatiilor valutare internationale, raportarea la aur se facea numai pentru dolar, celelalte monede raportandu-se nemijlocit la dolar si indirect la aur prin intermediul dolarului.

Cursul de schimb, ca pret al unei monede exprimat in alta moneda, oscila in jurul paritatilor monetare, care indeplineau indirect si rolul de curs oficial. Sensul traditional al notiunii de paritate dispare odata cu trecerea la cursurile fluctuante, fiind tot mai frecvent utilizata pentru a desemna echivalenta dintre doua monede la un moment dat, respectiv cursul de piata al acestora.

In conditiile demonetizarii aurului, la baza determinarii raporturilor valorice dintre valute se afla paritatea puterilor de cumparare si cursurile acestora. Evaluarea cursurilor de schimb si a implicatiilor lor asupra economiei necesita masurarea lor.

Cursul de schimb nu exista pentru o moneda anume, ci se determina un curs nominal al unei monede exprimat in alte monede. Astfel, pretul unei unitati monetare, exprimat intr-o alta unitate monetara, reprezinta cursul de schimb nominal. Cursul nominal se determina ca raport intre pretul exprimat in moneda nationala si un pret oarecare exprimat intr-o moneda straina.

Situatia monedei nationale influenteaza cursul nominal. Valoarea acestuia va fi in crestere atunci cand intervine deprecierea monedei nationale (valoarea devizelor straine create). In cazul aprecierii monedei nationale (valoarea devizelor straine se diminueaza), cursul nominal se reduce.

Pentru a lua in calcul influenta evolutiei preturilor, se determina cursul de schimb real. Acesta se determina prin corectarea cursului nominal cu raportul dintre pretul produselor straine si pretul produselor nationale.

Imbunatatirea competitivitatii produselor unei tari necesita cresterea cursului de schimb real. Aceasta situatie se inregistreaza atunci cand preturile straine exprimate in moneda nationala cresc in raport cu preturile interne.

Cursul de schimb intre doua monede este un curs bilateral. Pentru a putea urmari evolutia valorii intemationale a unei monede, se determina cursul efectiv ca o medie a cursurilor de schimb bilaterale ale unei monede, corectata cu ponderea fiecarei tari in comertul exterior al tarii date. In realitate, exista mai multe cursuri ale fiecarei monede. Aceasta situatie se datoreaza faptului ca o moneda poate fi cotata pe diferite piete financiare, cat si diversitatii modalitatilor de cotare. Evaluarea implicatiilor modificarii cursurilor asupra economiei se realizeaza in functie de regimul acestora. Astfel, in evolutia relatiilor valutare s-au inregistrat mai multe tipuri de cursuri:

a)   cursuri fixe, aparute in urma acordurilor de la Bretton-Woods (1944), care prevedeau obligatia statelor membre F.M.I, de a mentine variatia cursurilor de schimb in limitele de ± 1 % (ulterior ± 2,25 %) in jurul paritatii monetare oficiale.

Sistemul postbelic a fost conceput ca un sistem al cursurilor fixe, dar ajustabile.

Aceasta relativa stabilitate se asigura ca urmare a interventiilor bancilor centrale pe piata valutara, prin vanzari si cumparari de valute. Daca la un anumit curs fix cererea de moneda nationala depaseste oferta, autoritatile monetare vor vinde propria moneda in schimbul altor valute, ceea ce va contribui la sporirea rezervelor valutare. Pentru un exces de moneda nationala, interventia bancii centrale are ca obiect cumpararea propriei monede, reducandu-se rezervele valutare oficiale;

b)   cursuri flotante (fluctuante), a caror formare pe piata de schimb se realizeaza in raport cu cererea si oferta. Dupa anul 1973, se generalizeaza sistemul cursurilor flotante.

In functie de momentul in care are loc preschimbarea sumelor si virarea lor in conturi, exista:

a)     cursuri la vedere (denumite si cursurile zilei utilizate pentru valuta cotata), utilizate in operatiunile de vanzare-cumparare cu livrarea de devize in mai putin de doua zile lucratoare (sub 48 de ore);

b)     cursuri la termen, utilizate de banci pentru acele operatiuni in care virarea banilor in conturi are loc intr-un interval mai mare de doua zile lucratoare.

In general, cursurile la termen sunt diferite (mai mari) decat cursurile la vedere. Cursurile la termen sunt influentate de diferenta dintre ratele dobanzii, de intervalul de timp pana la efectuarea platii (incasarii) si de previziunile privind evolutia cursurilor la vedere. Corectitudinea previziunilor privind evolutia cursurilor la termen conditioneaza castigul sau pierderea rezultate in urma schimbarilor de curs intervenite. Astfel, o rata a dobanzii mai mare pentru o anumita valuta pune in evidenta un proces inflationist mai accentuat, ceea ce face ca valuta respectiva sa fie mai slab cotata in raport cu celelalte. Dobanda suplimentara de care beneficiaza detinatorii acestei valute pana la termenul realizarii schimbului valutar compenseaza nivelul mai redus al pretului valutei in momentul efectuarii platii.

Teoria cursurilor la termen (cunoscuta si sub denumirea de paritatea ratelor dobanzii) se bazeaza pe adevarul ca diferenta dintre cursul la termen si cursul la vedere trebuie sa fie egala cu diferenta ratelor dobanzii (pentru acelasi interval de timp).

Diferentele care apar intre cele doua cursuri fac posibile operatiunile speculative, in vederea obtinerii de castiguri. In cazul in care cursul devizelor in moneda nationala este preconizat a fi mai ridicat la termen, se manifesta tendinta de a vinde devizele la termene cat mai indepartate. Aceasta este situatia in care cursul la termen ofera castiguri cumparatorilor. Invers, atunci cand se asteapta o reducere a cursului pentru tranzactiile la termen, in raport cu cele la vedere,exista tendinta de a schimba rapid devizele incasate. Acum, schimbul valutar provoaca pierderi celor ce detin devizele.

Cursul de schimb se formeaza pe piata valutara in functie de oferta si cererea de moneda nationala si devize. El poate fi abordat sub doua aspecte: tehnic, respectiv din punct de vedere al caracteristicilor si operatiunilor desfasurate pe piata de schimb a participantilor etc. - si, teoretic, care face posibila explicarea mecanismelor pe baza carora se formeaza si evolueaza cursurile. Asupra cursurilor valutare actioneaza simultan numerosi factori economico-financiari, social-politici, psihologici s.a., ale caror efecte sunt complexe.

Analiza acestor factori a condus la constituirea mai multor teorii care incearca sa explice formarea si comportamentul cursurilor, precum si influenta lor asupra economiei.

Teoria clasica a cursurilor valutare apartine lui D. Ricardo, care dezvolta celebrul principiu al avantajelor comparative, indispensabil pentru a intelege mecanismele de ajustare si rolul cursului in diviziunea internationala a muncii.

Principalii factori care actioneaza asupra cursului sunt:

1)     Pe termen scurt, cel mai important factor il constituie raportul dintre cererea si oferta a doua monede. Atunci cand oferta monedei nationale este redusa, iar resursele unei valute sunt abundente, cursul monedei nationale in raport cu valuta respectiva create (cursul valutei scade). Daca oferta monedei nationale este mare, iar cererea pentru o valuta este ridicata, cursul valutei creste in raport cu moneda nationala (are loc deprecierea monedei nationale) Se presupune constanta influenta a celorlalti factori.

2)     Paritatea (raportul) puterii de cumparare a monedelor ce se schimba (PPC).Una dintre abordarile de referinta in domeniul formarii cursurilor valutare, pe termen lung, o constituie teoria PPC. Aceasta teorie porneste de la urmatoarea ipoteza: valoarea unei monede este determinata de cantitatea de bunuri si servicii ce poate fi cumparata la un moment dat, adica de puterea sa de cumparare interna (care evolueaza in raport invers proportional cu nivelul general al preturilor interne).

Paritatea puterilor de cumparare inseamna ca un curs intre doua monede trebuie sa ajunga la un nivel ce permite agentilor economici, din tari diferite, sa beneficieze de o putere de cumparare egala.

PPC se exprima prin cursurile la vedere, care se determina prin luare in calcul a preturilor la care se vand produsele de baza prin schimburile reciproce ale tarilor ale caror monede se compara si a ponderii acestor produse in comertul reciproc. Pe aceasta baza se determina ce cantitate de bunuri se cumpara cu o unitate monetara pe pietele tarilor care efectueaza schimburi. In acest fel, cursurile constituite intre doua valute exprima puterea relativa de cumparare a acestora.

Ipoteza dependentei cursurilor valutare de evolutia preturilor a fost verificata in timp, unii teoreticieni sintetizand aceasta relatie prin teoria PPC. Astfel, aceasta teorie, construita de economistul suedez Gustav Cassel, arata ca rata de schimb va fi in echilibru atunci cand nivelul general al preturilor din doua tari echivaleaza raportul dintre cursurile monedelor lor

In concluzie, desi nivelul preturilor interne influenteaza cursurile, aceasta nu are loc proportional, intrucat 'cosul' bunurilor care determina nivelul preturilor interne nu este acelasi cu cel al bunurilor care sunt comercializate pe plan international. Totodata, cursurile sunt influentate si de alti numerosi factori, a caror actiune este evidenta in conditiile cursurilor flotante.

3)   Abordarea monetarista a cursurilor de schimb.

Conform abordarii monetariste, determinarea cursului de schimb reflecta in primul rand echilibrul pietei monetare. Teoria monetarista a cursului se situeaza in cadrul regimului de cursuri flotante (flexibile).

Cursul de schimb, care este pretul relativ al monedelor, este determinat de oferta de moneda controlata de autoritatile monetare, pe de o parte si de comportamentul detinatorilor de moneda, pe de alta parte. Pentru rate ale dobanzilor date, rata de depreciere a monedei nationale este egala, in conceptia monetarista, cu diferenta intre ratele de createre a maselor monetare. Prin urmare, celelalte conditii fiind egale, o crestere a venitului real intern determine o cerere suplimentara de moneda nationala si se traduce printr-o apreciere a acesteia.

Aceasta concluzie este opusa modelului keynesist, care sustine ca o crestere a venitului real intern induce (celelalte conditii fiind date) deprecierea monedei nationale ca urmare a cresterii importurilor.

Una dintre concluziile importante ale abordarii monetariste este urmatoarea: orice dezechilibru al cursurilor poate fi resorbit printr-o politica monetarista.

4)   Evolutia dobanzilor.

Influenta ratelor dobanzii explica, indeosebi, evolutia cursului la vedere. In conditiile practicarii cursurilor flotante, intr-o mare proportie, monedele se vand la termen. Diferentele intre cursurile la vedere si cele la termen se explica prin teoria paritatii (raportului) ratelor dobanzii. J. M. Keynes este primul autor care a prezentat aceasta teorie intr-o forma sistematica. Ea se bazeaza pe adevarul ca diferenta intre cele doua cursuri trebuie sa fie egala cu diferenta intre ratele dobanzii pentru acelasi interval de timp. Pentru concretizare, propunem urmatorul exemplu: cresterea ratelor dobanzii din tara A (r_A) in raport cu ratele dobanzii inregistrate in tara B (r_B), determina deplasarea capitalurilor din tara B catre tara A. Investitorii din tara B vor cumpara moneda tarii A la vedere. Cererea suplimentara pentru aceasta moneda va antrena aprecierea monedei din tara A si deprecierea monedei tarii B. Daca V reprezinta variatia anticipata a cursului valutar, atunci:

V = r_A-a_B

Se pot inregistra urmatoarele situatii:

-r_A>r_B, daca se anticipeaza o apreciere a monedei straine; in acest caz, costul de achizitie mai mare al monedei straine compenseaza ratele dobanzii mai mari ale plasamentelor exteme;

-r_B>r_A, daca investitorii straini anticipeaza aprecierea monedei nationale care anuleaza avantajul plasamentelor nationale.

5)   Situatia balantei comerciale si de plati.

Problema clasica a influentei reciproce dintre cursul valutar si soldul comercial comporta doua aspecte: analiza formarii cursului pune accentul pe influenta soldului comercial asupra cursului monedei nationale; teoria devalorizarii are in vedere impactul cursului asupra soldului comercial. Keynes si neoclasicii (Mundell, Fleming) au fost preocupati de repercusiunile variatiilor cursului asupra economiei prin intermediul influentei acestora asupra balantei de plati. In acelasi timp, teoriile monetariste asupra balantei de plati au analizat cu deosebire consecintele politicii monetare asupra cursului de schimb.

Balanta de plati influenteaza formarea si evolutia cursului prin prisma situatiei contului curent si a contului de capital. Astfel, raportul dintre importul si exportul unei tari influenteaza situatia monedei nationale in raport cu monedele tarilor participante la circuitul economic. O cerere sporita pentru exporturile nationale, insotita de reducerea cererii nationale pentru importuri, conduce la imbunatatirea cursului monedei nationale, ceea ce echivaleaza cu inrautatirea situatiei monedei straine. Ca urmare a cresterii cererii pentru exportul unei tari, strainii vor oferi mai multa moneda decat solicita moneda tarii exportatoare. Astfel, pretul monedei straine se reduce, iar moneda nationala se apreciaza. Dimpotriva, sporirea cererii nationale pentru importuri, corelata cu reducerea cererii externe pentru exporturile tarii respective determina deprecierea cursului monedei sale. Daca moneda straina devine mai scumpa, cea nationala se depreciaza. Prin urmare, cand exportul devanseaza importul, se vor vinde mai multe devize pe piata valutara, ceea ce va conduce la cresterea cursului monedei nationale. Invers, daca importul este mai mare decat exportul, atunci pe piata valutara va fi cerere mare de valuta straina pentru plata obligatiilor fata de exterior si, prin urmare, se va oferi multa moneda nationala in schimbul celei externe, consecinta fiind deprecierea monedei nationale si cresterea cursului valutelor solicitate.

Exista asadar o relatie directa intre soldul (pozitiv sau negativ) balantei comerciale si cursul monedei sale. Un sold pozitiv determina cresterea cursului, in timp ce soldul negativ actioneaza in sens contrar, de scadere a cursului.

Sensibilitatea cursului se manifesta insa si in raport cu alti factori decat cei comerciali. Un rol crescand pe piata schimburilor revine operatiunilor de credit international pe termen scurt si lung. Aceste capitaluri flotante reprezinta sume considerabile si se deplaseaza intr-o tara sau alta in functie de rata de rescont. Cand sosesc intr-o tara, aceste capitaluri se transforma in moneda nationala. Ele constituie oferta de moneda straina. Cand capitalurile parasesc o tara, exista o cerere pentru moneda tarii de destinatie. Aceste deplasari pot provoca importante fluctuatii in evolutia cursurilor. In unele cazuri exista tentatia de a mari rata de rescont in scopul de a atrage capitaluri straine si de a majora cursul monedei nationale.

In cadrul fluxurilor financiare internationale, un loc distinct il ocupa investitiile externe. Odata luata decizia de investire, sumele intra intr-o tara prin intermediul pietei de schimb si sunt deci susceptibile de a afecta cursul pe aceasta piata.

Pana acum am analizat influentele exercitate de importuri si exporturi asupra cursurilor, precum si de deplasarile de capital. Totusi, evolutia cursurilor este conditionata si de actiunea altor factori economici si psihologici, care pot modifica anticiparile cu privire la puterea de cumparare a monedei (interventia arbitrajistilor, speculatiile valutare, increderea intr-o anumita moneda nationala etc.).

Operatiunile de arbitraj valutar sunt specifice pietei valutare si constau in vanzarea-cumpararea de valute in scopul de a obtine profit, ca urmare a diferentelor existente intre cursurile valutare. Aceste operatiuni bazate pe anticiparile privind aprecierea si deprecierea valutelor pot fi:

a)      operatiuni à la hausse, care au la baza anticipatia conform careia valuta cumparata in prezent la un pret reprezentand cursul la vedere se va vinde ulterior la un pret mai mare. In acest caz, valuta respectiva se va aprecia;

b)      operatiuni à la baisse, in cadrul carora se anticipeaza deprecierea monedei detinute. Pentru a evita pierderile, moneda respectiva urmeaza a fi vanduta pentru a achizitiona monede care se apreciaza.

Speculatiile valutare reprezinta operatiunile efectuate pe piata schimburilor in scopul de a obtine castiguri din diferentele de curs valutar.

Spre deosebire de speculatori, al caror profit este conditionat de corectitudinea anticiparilor efectuate, arbitrajistii sunt acoperiti contra riscului de schimb. Veniturile lor provin din diferenta de marime intre cursul la termen si cursul la vedere. Speculatiile valutare pe piata intemationala sunt favorizate de mai multi factori: dominatia liberalismului monetar, care a condus la reducerea considerabila a mecanismelor de control al cursurilor si la unificarea pietei intemationale a capitalurilor; progresele tehnologice, in special in domeniul informaticii, care au permis accelerarea vitezei circulatiei monetare internationale; inovatiile financiare, care conduc la diminuarea distinctiilor intre plasamentele monetare si financiare, intre rezidenti si nerezidenti.

In aceste conditii, variatiile cursurilor principalelor monede internationale sunt, cel putin pe termen scurt, determinate mai mult de logica pietelor financiare decat de mecanismele schimburilor economice. Acest fenomen se reflecta in tendinta de 'financiarizare' a cursurilor de schimb. Pe piata valutara internationala, peste 90% din volumul tranzactiilor il ocupa transferurile de capital.

Factorii care concura la determinarea si modificarea cursurilor, chiar daca reprezinta variabile interdependente, nu actioneaza in mod necesar in acelasi sens. Prin urmare, este dificil de a comensura cu exactitate impactul fiecaruia asupra valorii monedei nationale. Cu toate acestea, increderea intr-o anumita moneda, fundamentata in principal pe politicile guvernamentale si evolutia inflatiei, reprezinta un factor esential in determinarea cursurilor. Astfel, cursul valutar la un moment dat reflecta mai mult situatia viitoare (anticipata) decat cea prezenta.