Piata cu concurenta imperfecta

Piata cu concurenta imperfecta

Piata cu concurenta imperfecta este tipul de piata in care agentii economici producatori si consumatori in confruntarea dintre ei sunt capabili prin actiunile lor unilaterale sa influenteze raportul dintre cerere si oferta, precum si pretul bunurilor si serviciilor.

a) Piata cu concurenta monopolista se caracterizeaza prin diferentierea produselor si existenta pe piata a unui numar suficient de mare de producatori ofertanti si de consumatori. Pe aceasta piata oferta si cererea au caracter de atomicitate, dar se pierde omogenitatea produselor, acest tip de piata permite o mai buna satisfacere a cererii, deoarece cumparatorii au posibiliatatea de a alege din numarul mare de vanzatori, pe cei care le satisfac mai bine dorintele;

b) Piata cu concurenta de oligopol reprezinta tipul de piata unde un numar mic de producatori-ofertanti dau cea mai mare parte a ofertei unui anumit produs, acesta fiind solicitat de numerosi consumatori. Oligopolul permite influentarea pietei si in general a activitatii economice prin deciziile pe care le i-au ofertantii in privinta productiei si a pretului, dar nu permite controlul total din partea unor agenti economici. Astfel, fiecare producator ofertant trebuie sa tina seama de deciziile celorlalti producatori si de efectul propriilor sale decizii. Dupa numarul producatorilor aflati in concurenta, se poate vorbi de 'duopol' cand sunt doar doi producatori si de 'oligopol', cand sunt mai multi producatori (cel putin trei). Piata cu concurenta oligopolista este cea mai raspandita piata in principalele ramuri industriale din tarile cu economie de piata;

c) Piata de monopol se caracterizeaza prin faptul ca oferta pentru un anumit produs este concentrata in mana unui singur producator, ceea ce ii permite sa controleze piata si sa fixeze pretul produsului - numit 'pret de monopol'. Pretul de monopol este mai ridicat decat pretul de pe piata cu concurenta monopolistica sau oligopolista. Piata de monopol impune dominatia producatorului asupra consumatorului si ingradeste sau chiar elimina concurenta. Fiind un singur ofertant, piata de monopol nu poate asigura maximum de satisfactie pentru cumparatorul-consumator. Din acest motiv, in toate tarile cu economie de piata dezvoltata, pentru a proteja consumatorul, statul intervine prin promovarea unor 'legi anti-monopoliste' prin care se urmareste limitarea tendintei de monopolizare a productiei si a pietei;

d) Piata cu concurenta monopsonica se caracterizeaza prin existenta unui numar foarte mare de producatori-ofertanti si a unui singur cumparator, caz in care piata este 'monopsonica'. In cazul in care sunt cativa cumparatori piata este 'oligopsonica'.

Strategii concurentiale

a) Strategia efortului concentrat exprima concentrarea eforturilor unei firme de a obtine suprematie asupra unui anumit segment de piata, asupra vanzarii unui anumit produs sau asupra unei regiuni de desfacere a marfurilor;

b) Strategia elitei (diferentierii) consta in efortul pe care il face o firma de a aduce pe piata in exclusivitate un 'produs de exceptie', care prin calitatile sale deosebite sa elimine orice alt concurent.

c) Strategia costurilor consta in efortul pe care il face un producator de a obtine acelasi produs cu concurentii sai, dar cu un cost mai mic, pentru a-l putea desface pe piata la preturi mai mici decat concurentii. Aceasta strategie este cunoscuta sub denumirea de 'Strategie japoneza', japonezii fiind recunoscuti in manuirea acestei strategii, care le-a adus succesul pe piata mondiala datorita preturilor mai mici practicate.

Pretul este un sistem complex de masurare monetara, care reflecta in marimea lui atat cheltuielile de munca efectuate pentru obtinerea bunului, cat si utilitatea si raritatea acestuia, cererea si oferta precum si alti factori.

Principalele functii ale pretului:

a) Functia de evaluare a cheltuielilor si rezultatelor. Cu ajutorul preturilor evaluam dimensiunile cantitative si structural-calitative atat ale cheltuielilor, cat si ale rezultatelor activitatii agentilor economici;

b) Functia de informare a agentilor economici cu privire la raportul cerere-oferta, raritatea sau abundenta bunurilor economice, orientandu-le activitatea si dimensiunile acestora;

c) Functia de stimulare a producatorilor in directia producerii bunurilor solicitate de consumator, orientandu-le activitatea spre ramurile sau sectoarele mai profitabile;

d) Functia de redistribuire a veniturilor. Marimea veniturilor obtinute de producatori depinde de conditiile de productie: producatorii care produc produsele la costuri mai mici, obtin venituri mai mari decat ceilalti care produc aceleasi produse la costuri mai mari.

Factorii de formare a preturilor

a) Factorii interni pietei actioneaza in trei directii si anume:

dinspre cererea consumatorilor, ca de exemplu: pretul de vanzare, structura cererii, veniturile consumatorilor, pretuirea acordata bunurilor oferite pe piata etc.;

dinspre oferta producatorilor cum ar fi: costul unitar, pretul factorilor de productie, marja de profit etc.;

alti factori: raportul cerere-oferta, factori monetari, structura pietei etc.

b) Factorii externi mecanismul pietei: interventia organelor guvernamentale in stabilirea preturilor in vederea mentinerii unor echilibre social-economice ca: protectia consumatorilor, protectia producatorilor agricoli, nivelul taxelor vamale, al accizelor, TVA etc.

Principalele tipuri de preturi sunt:

a) Preturile libere sunt preturile bunurilor si serviciilor, formate in conditiile concurentei deschise, prin confruntarea cererii cu oferta;

b) Preturile administrate sunt stabilite de catre firmele cu un anumit control al pietei, precum si cele aflate sub interventia organelor de stat. Interventia statului este uneori prezenta la formarea preturilor unor produse de stricta necessitate pentru populatie (paine , lapte, carne etc.), sau pentru a stavili cresterea nelimitata a preturilor in perioadele inflationiste;

c) Preturile mixte sunt preturile formate ca rezultat al actiuni tuturor factorilor (interni si externi).

Banii reprezinta o notiune prin care se desemneaza intermediarul general al schimburilor si intruchiparea generalizata a valorii, indiferent de forma concreta pe care o imbraca. Notiunea de moneda,insa, desemneaza o forma (stare) concret-istorica si nationala de existenta a banilor, care presupune o denumire concreta (dolar SUA, lira sterlina, euro, leu, etc.) si structuri institutional-juridice bine definite