In functie de punctul de vedere din care facem analiza riscului acesta poate fi definit in mod diferit.
Din punct de vedere lingvistic, riscul este definit ca probabilitatea de producere a unui eveniment cu consecinte adverse pentru subiect.
RETINEM: In acelasi context, prin expunere la risc se intelege valoarea actuala a tuturor pierderilor sau cheltuielilor suplimentare pe care la suporta sau pe care le-ar putea suporta institutia financiara in cauza.
Din interpretarea data anterior, rezulta ca expunerea la risc poate fi efectiva sau potentiala.
Desi perspectiva celor mai multe analize bancare asupra riscului este ingusta, trebuie sa subliniem ca riscul este generat de o multime de operatii si proceduri. Trebuie acceptat ca riscul decurge din fiecare tranzactie luata in parte si ca se asociaza oricarui proces generat de activitatea bancara.
In domeniul bancar datorita complexitatii acestuia, riscul trebuie privit ca un conglomerat sau complex de riscuri de cele mai multe ori interdependente, care pot avea cauze comune iar producerea uneia poate genera in lant si alte riscuri.
1. Clasificarea riscurilor bancare
RETINEM: Cele mai importante riscuri din activitatea bancara sunt grupate in :
1. riscurile financiare
2. operationale.
1. Riscurile financiare sunt:
- riscul de credit,
- riscul de rata a dobanzii,
-riscul de curs valutar
-riscul de lichiditate
-riscul de solvabilitate
Ultimele doua riscuri exprima efectul cumulat al celorlate riscuri asupra bancii. Aceste categorii principale de riscuri sunt de maxima importanta pentru institutiile financiar-bancare.
2. Riscul operational decurge din modalitatile concrete interne in care o organizatie (banca) isi desfasoara activitatea si se refera la:
- nefunctionalitati in legatura cu sistemul de raportare;
- nefunctionalitati in legatura cu sistemul informational;
- nefunctionalitati in legatura cu monitorizarea regulilor si normelor interne.
Riscurile operationale ale bancilor au anumite aspecte particulare, in principal din cauza impactului de anvergura pe care-l au asupra institutiei si nu numai.
Se poate trage concluzia ca riscurile financiare au doua componente: una legata de evolutia pietei si cealalta legata, de regula, de alti factori (cum ar fi intentia de frauda, calamitati, legi si reglementari cu impact advers etc.).
1.1. Riscurile financiare
Riscurile financiare pot fi considerate drept cel mai important grup de riscuri bancare specifice operatiunilor de creditare, marea lor majoritate facand obiectul unor reglementari bancare. Riscurile financiare imbraca urmatoarele forme de manifestare:
- Riscul de creditare;
- Riscul de lichiditate;
- Riscul ratei dobanzii;
- Riscul de curs valutar;
- Riscul de solvabilitate.
Riscurile financiare sunt legate strict de structura bilantului contabil al bancii fiind deosebit de sensibile la dezechilibrele ce pot sa apara in compozitia resurselor si plasamentelor bancii, iar proasta gestionare a acestora poate conduce la falimentul bancii.
Intre toate grupele de risc se exercita o interactiune continua, care da nastere unei combinatii a riscurilor ale carei efecte poate afecta in mod negativ si bancile partenere, de aceea riscul specific ansamblului sistemului bancar este denumit risc sistemic, iar gestionarea lui este asigurata de catre banca centrala.
1.1.1. Riscul de creditare
RETINEM: Riscul de creditare, denumit si risc de insolvabilitate a debitorilor este definit riscul ca dobanda, creditul sau ambele sa nu poata fi rambursate la scadenta sau sa fie rambursate partial si este specific bancilor a caror functie importanta in economie este creditarea.
Avand in vedere ca la baza incapacitatii de rambursare a creditului de catre debitori (imprumutati) stau diverse cauze se impune o abordare distincta a riscului de creditare si anume:
- Riscul aferent debitorilor persoane fizice si persoane juridice;
- Riscul de tara.
Incapacitatea de plata a debitorilor, persoane fizice si persoane juridice este, fie rezultatul unui decalaj intre venituri si cheltuieli, riscul fiind ca venitul viitor al acestora sa se diminueze sau sa dispara, fie necinstea imprumutatului, care este un risc dificil de apreciat de catre banca care nu dispune de informatii suficiente pentru a anticipa un astfel de comportament.
In conditiile in care evolutia inflatiei a impus cresterea dobanzilor bancare si implicit scumpirea creditului, riscul insuficientei veniturilor viitoare, a fost greu de anticipat.
RETINEM: In cazul debitorilor persoane juridice, incapacitatea de rambursare a creditului poate fi cauzata de urmatorii factori:
- mediul inconjurator ca totalitatea factorilor exogeni, de natura economica, politica, sociala si care isi pun amprenta in mod decisiv, asupra debitorului persoana juridica;
- persoana juridica insasi.
Deciziile cu caracter politic, cum ar fi embargoul asupra vanzarilor unor produse, acorduri regionale si internationale, au un impact deosebit asupra unui debitor al unei banci. Atunci cand astfel de decizii sunt luate sub presiunea faptelor, debitorul isi vede piata de desfacere modificata inopinat, ceea ce conduce la afectarea activitatii acestuia.
Riscurile economice sunt consecintele bulversarilor provocate de schimbari in structura economica si sociala a unei tari sau faze ale conjuncturii economice care in perioadele de recesiune pot conduce la inrautatirea situatiei unor intreprinderi sau chiar pana la falimentul acestora.
Evolutia mediului inconjurator al clientilor imprumutati trebuie cunoscut si anticipat pe baza unor analize a ramurii in care acestia activeaza, intrucat evolutia ramurii influenteaza in mod contradictoriu activitatea unei intreprinderi.
Gestionarea preventiva a riscului de creditare presupune ca banca sa dispuna de un personal specializat pe sectoare de activitate care sa adapteze permanent normele interne de analiza a creditelor acordate solicitantilor.
RETINEM: Incapacitatea de rambursare a creditului de catre debitorii persoane juridice este datorata si actiunii unor factori interni dintre care amintim:
- Calitatea si moralitatea managementului care este greu de apreciat de catre banca, de aceea banca solicita anumite relatii de la terti privind managementul intreprinderii si relatiilor managementului cu personalul.
- Incapacitatea intreprinderii de a se adapta pietei sau noului in materie de brevete, inventii si inovatii.
Timpul de incasare al creantelor de la benficiari, poate determina blocaje finaciare si deci dereglari in activitatea intreprinderii.
RETINEM: Exista o multitudine de factori care contribuie separat sau corelat la manifestarea riscului de credit care pot fi clasificati in:
a)Factori specifici pietei - sectorul de activitate sau produsul se afla in declin, cresterea preturilor la materiile prime si utilitati, intensificarea concurentei, cresterea ratelor dobanzii etc.
b) Factori legati de politica bancara - nerespectarea legilor, regulamentelor si normelor bancare, control intern slab, standarde scazute in definirea politicii de creditare, concentrarea imprumuturilor pe anumite sectoare, pe anumite categorii de clienti sau piete, asumarea de riscuri de creditare ridicate in comparatie cu puterea financiara a bancii, etc.
c) Factori legati de politica guvernamentala - fiscalitatea sub toate aspectele sale, legi stricte de protectie a mediului inconjurator, reglementari privind protectia consumatorului, suprimarea unor facilitati etc.
d) Factori interni ai firmei imprumutate - management defectuos, intentia de a frauda banca, greve ale personalului, pierderi tehnologice, productie fara desfacere etc.
Toti acesti factori trebuie urmariti permanent deoarece variaza permanent, unii nefiind sub controlul direct al bancii.
RETINEM: Coordonata de baza a politicii bancare este prudenta. O politica de credit trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte:
- sa identifice conditiile marcoeconomice adverse (ciclul economic, nivelul inflatiei, etc.);
- sa estimeze directiile in care vor evolua politicile fiscale si impactul lor advers.
- sa estimeze influentele factorilor legislativi asupra activitatilor legate de creditare.
- sa cunoasca cat mai complet piata sub aspectul concurentei dintre banci, din parte altor institutii financiare nebancare, concurenta pe piata produselor si serviciilor din domeniile nebancare (cu scopul atragerii celor mai profitabili clienti). Tot aici intra si cunoasterea segmentelor pietei financiare pentru ca banca sa poata face cele mai profitabile plasamente.
- sa aiba expertiza implementarii practice a unor modele de evaluare a riscului de credit.
Riscul de credit, la randul sau, are trei componente
1. Riscul de neplata - se refera la aparitia unui complex de evenimente de neplata cum ar fi: neplata unei obligatii scadente.
2. Riscul de expunere - se refera la incertitudinea legata de nivelul sumei care va deveni pierdere. In cazul creditelor cu scadentar, acest risc este cunoscut, deoarece permanent se cunoaste soldul curent care eventual poate deveni pierdere si care sa fie comparat cu garantiile de care dispune banca.
3. Riscul de recuperare - se refera la incertitudinile asupra momentului si valorii recuperate prin executia garantiei. Aceste elemente nu se cunosc anticipat si depind de o multitudine de factori cum ar fi tipul garantiile, situatia girantilor, contextul economic, politic, legislativ, etc.
1.1.2. Riscul de lichiditate
RETINEM: Riscul de lichiditate consta in neonorarea de catre banca a platilor catre clienti, ca urmare a devierii proportiei dintre creditele pe termen lung si creditele pe termen scurt si a necorelarii cu structura pasivelor bancii.
In cazul cand plasamentele pe termen lung sunt mai mari decat resursele pe termen lung ale bancii, din aceasta cauza bancile se confrunta cu doua situatii destul de neplacute:
- Sa nu-si poata onora angajamentele pe termen scurt;
- Sa nu aiba resurse cu scadenta mai mica, in timp ce plasamentele au scadenta mare.
1. Prima situatie denumita si risc de lichiditate imediata, este determinata de retragerile masive si neasteptate ale creditorilor ei.
O banca care este confruntata cu riscul lichiditatii, poate fi fortata fie sa imprumute fonduri de urgenta la costuri excesive pentru a-si acoperi nevoile imediate de cash, fie sa atraga deponenti, platind in schimb dobanzi mai mari decat cele practicate pe piata.[1]
Riscul de lichiditate imediata este un risc specific bancilor, arta de a conduce o banca consta tocmai in a sti sa gestionezi lichiditatile pentru a face fata retragerilor, fara a afecta insa posibilitatile de a onora si solicitarile de credite.
Autoritatile monetare vegheaza asupra acestui risc, impunand bancilor sa pastreze suficiente active lichide prin respectarea unui raport de lichiditate.
2. A doua situatie, numita risc de transformare, impune bancilor sa ia in considerare urmatoarele elemente[2]:
- Resursele si plasamentele trebuie analizate in functie de lichiditatea si exigibilitatea lor reala si nu juridica. Astfel, depozitele la vedere sunt deseori mai stabile decat depozitele la termen, depozitele bancare sunt mai volatile decat depozitele clientilor, conturile debitoare ale clientilor pe termen scurt deseori mai imobilizate decat creditele cu scadenta mai indepartata;
Inovatiile financiare din ultimii ani modifica riscul de nelichiditate al bancii astfel marindu-l prin dezvoltarea angajamentelor de credit cum ar fi multi options facilities, micsorandu-l prin dezvoltarea pietelor secundare de creante negociabile.
Transformarea resurselor cu scadenta mica in plasamente cu scadenta mare si de a putea face fata crizei de lichiditati intr-un timp scurt si la preturi mici este o arta specifica managementului bancar.
Acest lucru impune managementului bancar sa rezolve trei aspecte:
- Sa se protejeze impotriva riscului de lichiditati;
- Sa masoare riscul de lichiditate;
- Sa gestioneze riscul de lichiditate.
1.1.3. Riscul ratei dobanzii
Riscul ratei dobanzii se datoreaza fluctuatiilor in nivelul ratei dobanzii, atat la active, cat si la pasivele din portofoliul bancilor.
Impactul riscului ratei dobanzii asupra bancii are loc sub doua forme:
- Prima forma consta in pierderi (diminuarea venitului din dobanzi), ca urmare a unei variatii neconvenabile a ratei dobanzii;
- A doua forma consta in deteriorarea situatiei patrimoniale a bancii (diminuarea capitalului propriu), ca urmare a variatiei ratei dobanzii.
RETINEM: Riscul ratei dobanzii apare atat ca urmare a detinerii de active si pasive cu dobanda fixa, care, in plus difera ca scadenta si pret dar si din detinerea de active si pasive cu dobanda variabila, care se adapteaza in mod diferit la fluctuatiile ratei dobanzii.
Riscul ratei dobanzii a avut un rol esential pentru afacerile bancare inca de la inceputuri, astfel incat in multe banci continua sa reprezinte centrul de interes al managementului activelor si pasivelor.
RETINEM: Factorii care influenteaza aparitia si dezvoltarea riscului ratei dobanzii pot fi grupati astfel:
A. Factorii endogeni (importanti pentru gestionarea riscului, actiunea asupra lor generand minimizarea expunerii la risc):
strategia bancii;
structura activelor si pasivelor bancii;
volumul si valoarea creditelor;
calitatea portofoliului de credite;
esalonarea scadentelor creditelor;
scadenta fondurilor atrase.
B. Factori exogeni (determinati de evolutia conditiilor economice generale):
mediul economic existent;
tipul de politica economica, monetara si financiar-valutara practicata de autoritati;
corelarea politicii monetare a autoritatii centrale cu politica economica a guvernului;
evolutia pietei interbancare;
factori de ordin psihologic.
Riscul ratei dobanzii are 2 componente esentiale si anume
a) riscul venitului = riscul realizarii unor pierderi in ce priveste venitul net din dobanzi ca urmare a faptului ca miscarile ratelor dobanzilor la imprumuturile luate nu sunt perfect sincronizate cu cele ale imprumuturilor acordate.
b) riscul investitiei = riscul producerii unor pierderi in patrimoniul net ca rezultat al unor schimbari neasteptate ale ratei dobanzii.
Analiza riscului ratei dobanzii porneste de la clasificarea activelor si pasivelor bancare; dupa cum urmeaza:
active si pasive cu dobanzi fixe care difera ca scadente si conditii de remunerare;
active si pasive cu dobanzi variabile care au perioade de reevaluare mai mari sau baze de indexare diferite.
1.1.4 Riscul valutar
RETINEM: Riscul valutar = probabilitatea ca o variatie a cursului valutar pe piata sa duca la diminuarea profitului net bancar
Sau = probabilitatea ca o variatie a cursului valutar pe piata sa influenteze negativ marja dobanzii bancare.
Riscul valutar apare in urma executarii de catre banca a unor operatiuni pentru clientii sai sau in nume propriu.
RETINEM: Componentele expunerii la riscul valutar:
1. Expunerea de translatie
apare in cazul bancilor cu activitate internationala, societatile afiliate trebuind sa raporteze data si sa-si consolideze rezultatele financiare in moneda tarii de referinta a societatii mama;
se acopera prin operatii de hedging.
2. Expunerea tranzactionala
rezulta din faptul ca o serie de operatii se desfasoara in valuta iar cursul fluctueaza, influentand marja in tara de referinta;
poate fi semnificativa pe termen scurt si este acoperita prin operatiuni de hedging.
3. Expunerea economica
reflecta influenta fluctuatiilor cursurilor valutare asupra valorii de piata a bancii.
Valoarea de piata a bancii este calculata ca fiind valoarea actuala a tuturor veniturilor realizate in toate valutele de operare. Actualizarea se face folosind costul mediu ponderat al capitalului.
Detinerea activelor si pasivelor in devize, face ca banca sa fie expusa riscului de schimb, ca urmare a variatie cursului de schimb valutar.
Riscul de curs valutar si riscul dobanzii se intrepatrund, intrucat cumpararea si vanzarea la termen a valutei, da nastere riscului de schimb, iar plasarea capitalului astfel obtinut da nasterea riscului de dobanda.
RETINEM: Tratarea riscului de curs valutar presupune folosirea a doi indicatori:
a) Pozitia globala a schimbului la un moment dat, definita ca soldul net reprezentat in urma diferentei dintre creantele in valuta si datoriile in valuta ale bancii. Acest indicator nu este edificator, intrucat nu pune in evidenta riscul la care este expusa banca, deoarece toate valutele sunt tratate la un loc, calculul se face numai in conditiile in care autoritatile impun bancilor ca la sfarsitul fiecarei zile banca sa aiba o pozitie valutara egala cu zero.
b) Pozitia individuala in valuta consta in determinarea pentru fiecare tip de valuta a creantelor si datoriilor pe care o banca le are. Calculul conduce la doua situatii astfel:
- banca se gaseste in "pozitie scurta", atunci cand creantele in valuta "x", sunt mai mici decat datoriile in valuta "x" situatia este favorabila pentru banca cand cursul de schimb valutar al valutei "x" se depreciaza in urmatorul interval de timp si nefavorabil cand cursul de schimb valutar al valutei "x" creste in urmatorul interval de timp.
- banca se gaseste in "pozitie lunga", atunci cand detine mai multe creante in valuta "x" decat datoriile exprimate in aceeasi valuta. Situatia este favorabila atunci cand cursul de schimb valutar "x" creste in urmatorul interval de timp si nefavorabila, cand cursul de schimb valutar al valutei "x" se depreciaza in urmatorul interval de timp.
1.1. Riscul de solvabilitate
RETINEM: Solvabilitatea poate fi definita ca fiind incapacitatea pe termen lung a societatii bancare de a satisface angajamentele sale de pati. Insolvabilitatea poate fi o prelungire in timp a crizei de lichiditate, un rezultat al proastei gestionari a acesteia.
In conformitate cu Legea nr. 129/1998 privind procedura falimentului bancilor, o banca considerata insolvabila daca se afla in una din situatiile:
a) banca nu a onorat integral creantele certe, lichide si exigibile de cel putin 30 de zile;
b) valoarea obligatiilor bancii depaseste activul sau.
Riscul solvabilitatii apare ca urmare a dezechilibrului pe scadente intre activele si pasivele bancare, a politicii de dobanzi precum si a neindeplinirii contractului de credit catre client.
In vederea evitarii acestor fenomene, un rol deosebit il au normele care se refera la:
a. asigurarea unui nivel minim al capitalului;
b. o gestionare corecta si eficienta a lichiditatii;
c. o politica de dobanzi echilibrata;
d. respectarea unor norme clare, precise privind acordarea de credite;
e. asigurarea garantarii creditului;
f. calculul si analiza rate de acoperire a riscului (raport procentual intre fondurile proprii nete si creditele acordate, ponderate in functie de gradul lor de risc).
RETINEM: Putem determina ca principale cai de reducere a influentei factorilor de risc:
a. majorarea capitalului propriu;
b. micsorarea pe cat posibil a riscului de portofoliu;
c. crearea de rezerve (provizioane) pentru creante indoielnice.
Problema insolvabilitatii bancare a facut obiectul unor largi dezbateri in lumea bancara. Astfel, in 1988 Comitetul de la Basel privind Supravegherea Bancara a emis o serie de norme prin care se introduceau standarde de adecvare a capitalului ajustat in functie de risc. Aceste norme aveau in vedere reducerea riscului prin stabilirea unei rate minime de solvabilitate a bancilor internationale.
RETINEM: O premisa a acestui Acord de la Basel a constituit-o marimea capitalului ca tampon impotriva insolvabilitatii sau a pierderilor neprevazute.
Principiile de baza privind adecvarea capitalului stipulate de Conventia de la Basel sunt:
a. minimum 8% din activele ajustate in functie de risc trebuie sa fie detinute sub forma de capital de baza (capital de rang I + II);
b. minimum 50% din capitalul bancii trebuie sa fie din capital de rangul I;
c. restul capitalului de banca poate sa fie format din capital de rangul II (capital suplimentar);
d. sunt luate in calcul elementele din afara bilantului (garantii, cambii);
e. fiecare tara isi poate stabili si aplica propriile criterii privind gradul de adecvare al capitalului, dar nivelul minim este cel stabilit prin Conventia de la Basel.
In prezent Consiliul de la Basel a stabilit ca pentru tarile Europei Centrale si de Rasarit gradul de adecvare al capitalului sa fie 12% dat fiind situatia economico-financiara dificila a acestor tari.
Societatile bancare romanesti sunt obligate sa asigure in permanenta un nivel corespunzator de solvabilitate.
Conform Normelor B.N.R. nr. 8/1999 privind limitarea riscului de credit al bancilor, limita minima a indicatorului de solvabilitate calculat ca un raport intre nivelul fondurilor proprii si expunerea neta va fi de 12%.
[1] M. Stoica"Management bancar", Ed Economica,Bucuresti,1999
[2] Danila N.Berea A."Management bancar-Fundamente si Orientari",ED. Economica,Bucuresti,2000
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
