Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » didactica » carti
Jude Deveraux - Geamana de Foc

Jude Deveraux - Geamana de Foc



Jude Deveraux

Geamana de Foc

PROLOG.

PHILADELPHIA, PENNSYLVANIA.

APRILIE 1892

— Surpriza! strigara unsprezece oameni cand Blair Chandler intra in sufrageria casei ce apartinea unchiului ei, Henry.

Era o tanara frumoasa, cu parul castaniu cu reflexe rosietice, ochi mari, albastri-verzi, un nas drept, aristocratic, si o gura mica, perfect conturata.



Blair se opri o clipa, clipind de cateva ori pentru a-si impiedica lacrimile de fericire in timp ce privea la oamenii aflati in fata ei. Erau matusa si unchiul ei, Alan alaturi de ei, privind-o cu dragoste in ochi, iar in jurul lui se aflau colegii ei de la Facultatea de medicina, o femeie si sapte barbati. Asa cum se aflau cu totii acolo, zambindu-i radios in fata unei mese pline cu daruri, formau un tablou mult prea frumos ce o impiedica sa-si mai aminteasca de ultimii cativa ani, in care luptase din rasputeri pentru a absolvi si a-si lua diploma in medicina.

Matusa Flo, cu gratia unei adolescente, veni iute catre ea.

— Hai, nu mai sta asa, draga mea. Toata lumea moare de curiozitate sa-ti vada darurile.

— Mai intai acesta, spuse unchiul Henry, intinzandu-i un pachet mare.

Blair banuia ce poate fi in cutie, dar ii era teama sa spere asa ceva. Cand desfacu ambalajul si vazu geanta de piele cu instrumentele medicale noi si curate se prabusi pe scaunul din spatele ei, incapabila sa scoata un cuvant. Nu putu decat sa pipaie cu degetele placuta de alama de pe geanta pe care scria: Dr. B. Chandler, M. D.

Alan rupse tacerea stingheritoare:

— Oare aceasta este femeia care i-a pus oua clocite in dulap chirurgului instructor? Oare aceasta este femeia care a infruntat cu curaj intregul colegiu medical din Philadelphia?

Aplecandu-se, ii sopti la ureche:

— Oare aceasta este femeia care a iesit pe primul loc la examenul de la St. Joseph si a devenit prima femeie din personalul lor medical?

Se scursera cateva secunde pana cand Blair fu in stare sa reactioneze.

— Eu? sopti ea, ridicandu-si privirea catre el, cu buzele intredeschise a neincredere.

— Ai castigat postul de rezident, spuse matusa Flo cu chipul radios. Te vei prezenta la post in iulie, imediat ce te intorci de la nunta surorii tale.

Blair se uita in jur de la unul la altul. Incercase tot ce ii statuse in puteri pentru spitalul St. Joseph, isi angajase chiar si un profesor particular pentru a o ajuta sa se pregateasca la examene, dar i se spusese ca acest spital din oras, spre deosebire de o clinica pentru femei, nu accepta medici femei.

Se intoarse catre unchiul Henry.

— E mana ta aici, nu-i asa?

Henry isi umfla pieptul lat cu mandrie.

— Eu n-am facut decat un pariu ca, daca nepoata mea nu va avea cel mai mare punctaj la teste dintre toti ceilalti candidati, atunci sa nu-i dea nici un post. De fapt le-am spus ca in aceasta situatie tu te vei gandi chiar sa renunti la medicina si sa stai acasa sa ai grija de Alan. Nu cred ca au putut rezista tentatiei de a vedea o femeie medic bagandu-si mintile in cap.

Pret de cateva clipe Blair incerca o senzatie de slabiciune. Nu avusese nici cea mai vaga idee ca acele trei zile de examene, afurisit de grele, cantarisera atat de mult.

— Dar ai reusit, rase Alan. Desi nu sunt prea sigur ca imi place sa fiu premiu de consolare.

— Felicitari, iubito. Stiu cat de mult iti doreai acest lucru.

Matusa Flo ii dadu scrisoarea prin care se confirma ca fusese intr-adevar acceptata ca rezident la spitalul St. Joseph.

Blair stranse hartia la piept si privi la oamenii din jurul ei. In clipa asta, se gandi ea, intreaga mea viata mi se intinde in fata si este perfecta. Am o familie, prieteni; ma voi putea pregati intr-unul dintre cele mai bune spitale din Statele Unite; si il am si pe Alan, omul pe care-l iubesc. Isi freca obrazul de palma lui Alan, in timp ce privea la instrumentele medicale noi ce straluceau. Urma sa-si realizeze visul de o viata, de a deveni medic si de a se casatori cu acest om bun si iubitor.

Nu-i mai ramanea decat sa se intoarca la Chandler, Colorado, pentru a lua parte la casatoria surorii ei gemene. Blair abia astepta sa o vada din nou, dupa toti acesti ani, pentru a impartasi impreuna cu ea bucuria alegerii barbatilor pe care-i iubeau si a vietii pe care si-o alesese fiecare.

Si, in timp ce se afla in Chandler, Alan urma sa-i faca o vizita pentru a le intalni pe mama si pe sora ei. Atunci isi vor anunta in mod oficial logodna, nunta urmand sa aiba loc dupa ce atat ea, cat si Alan, isi terminau stagiul.

Blair le zambi prietenilor el, dorind sa impartaseasca aceasta bucurie cu toata lumea. Doar inca o luna si va incepe sa faca munca pentru care se pregatise pana acum.

CAPITOLUL 1

CHANDLER, COLORADO.

MAI 1892

Blair Chandler statea tacuta in salonul impodobit al casei Chandler inconjurata de mobila grea, impodobita cu milieuri mici de dantela. Nu conta faptul ca mama ei se recasatorise cu multi ani in urma si ca noul ei sot, Duncan Gates, sfarsise prin a plati casa, pentru ca oamenii din oras o considerau in continuare ca apartinand lui William Houston Chandler, omul care o proiectase, o construise si murise inainte de a apuca sa plateasca prima rata.

Blair isi tinea ochii plecati, ascunzandu-si astfel privirea manioasa. Se afla de o saptamana in casa tatalui ei vitreg, iar omuletul vulgar si grosolan nu facea altceva decat sa tipe la ea.

Pentru cineva din afara, ea parea a fi o tanara respectuoasa, asa cum statea acolo imbracata cu o bluza alba, curata, si o fusta neagra, impletita, ce reuseau sa-i ascunda in mare parte silueta voluptuoasa de invidiat, iar pe chipul ei tacut si frumos se afla o expresie atat de blanda, incat nimeni n-ar fi putut banui starea din interior. Dar oricine si-ar fi petrecut ceva timp alaturi de Blair si-ar fi dat seama ca ea reusea de minune sa se stapaneasca, atunci cand lua parte la o discutie in contradictoriu.

Si acesta era motivul pentru care Duncan Gates nu pierdea niciodata prilejul de a-i spune cum anume trebuie ea sa devina o doamna „asa cum se cuvine”.

Iar parerea lui despre ceea ce insemna a fi doamna nu includea o tanara care fusese pregatita sa devina medic si care se pricepea mai ales la rani produse de gloante. Nu reusea sa aprecieze faptul ca, talentul de a coase al lui Blair, se putea aplica la fel de bine atat la un intestin perforat, cat si la gherghef.

Vorbi cu patos si furie, asa cum facea de o saptamana, iar Blair tacu pana cand ii fu imposibil sa-l mai suporte si incepu si ea sa-l trateze la fel.

Din pacate, cand se intampla asta, de obicei apareau mama sau sora lui Blair, impiedicand astfel schimbul de cuvinte. Lui Blair nu-i trebuise multa vreme sa-si dea seama ca domnul Gates isi conducea casa si familia cu o mana de fier. El avea voie sa spuna ce voia, dar nici o femeie nu trebuia sa-i contrazica.

— Sper sa-ti vina mintea la cap si sa renunti la prostiile astea cu medicina, striga Gates la ea. O doamna trebuie sa se ocupe de casa si, dupa cum a dovedit doctorul Clark cand o femeie isi foloseste mintea, functiile ei femeiesti au de suferit.

Blair ofta din greu, aproape neluand in seama pamfletul vechi si uzat pe care domnul Gates il tinea intins catre ea. Carticica lui Clark se vanduse in sute de mii de exemplare si provocase un rau imens pentru educatia ulterioara a femeilor.

— Doctorul Clark n-a dovedit nimic, zise ea obosita. A spus ca a examinat o eleva de paisprezece ani fara sani si, in urma acestei examinari, a concluzionat ca, daca femeile isi folosesc mintea, sistemul lor de reproducere ar avea de suferit. Eu nu consider asta deloc ca fiind o proba concludenta.

Chipul domnului Gates incepu sa se inroseasca.

— N-am sa tolerez un asemenea limbaj in casa mea. S-ar putea sa crezi ca faptul ca te consideri medic iti da dreptul la o comportare indecenta, dar asta nu se va intampla in casa mea.

Omul incepuse sa cam depaseasca limita a ceea ce putea tolera Blair.

— De cand este asta casa dumitale? Tatal meu…

In clipa aceea, intra Houston, sora lui Blair, care se aseza intre ei, aruncandu-i lui Blair o privire indurerata.

— Nu e vremea sa mergem la masa? Poate ca ar trebui sa intram, spuse Houston cu glasul acela rece si rezervat al ei, un glas pe care Blair incepuse sa-l urasca.

Blair se aseza pe locul ei de la masa masiva de mahon si pe parcursul mesei raspunse intrebarilor rautacioase ale domnului Gates, dar cu gandul la sora ei.

Asteptase cu nerabdare sa se intoarca la Chandler pentru a le revedea pe sora si pe mama ei si sa-si reintalneasca prietenii din copilarie. Trecusera cinci ani de cand fusese ultima data acasa si atunci avea saptesprezece ani, pregatindu-se sa intre la medicina, cuprinsa de entuziasm in legatura cu viitoarele ei studii. Probabil ca atunci fusese prea mult preocupata de propriile ei ganduri, pentru a putea vedea cu adevarat atmosfera in care traiau mama si sora ei.

Dar, de aceasta data, simtise opresiunea de indata ce coborase din tren. Cand Houston o intampinase la gara, Blair ramase convinsa ca nu mai intalnise niciodata in toata viata pana acum un specimen mai exact de femeie rigida, frigida si neinduplecata. Arata ca o femeie perfecta ce intamplator fusese sculptata in gheata.

La gara nu avusese loc nici un schimb entuziast de imbratisari sau de noutati de prin partea locului, in drumul catre casa. Blair incercase sa-i vorbeasca surorii ei, dar nu primise in schimb decat o privire rece si distanta. Nici macar numele lui Leander, logodnicul lui Houston, nu adusese nici un strop de caldura in comportamentul acesteia.

Jumatate din scurta calatorie se desfasurase intr-o tacere profunda, in timp ce Blair strangea la piept noua ei trusa medicala, fiindu-i teama s-o lase din mana pe masura ce strabateau orasul Chandler.

Orasul se schimbase foarte mult in cei cinci ani de cand Blair nu-l mai vazuse. Existau multe lucruri noi, case construite de curand, cladiri reamenajate, ceea ce demonstra continua dezvoltare a orasului. Aceasta localitate din Vest era atat de diferita fata de orasele din Est unde deja traditiile erau bine stabilite.

Cladirile cu fatadele lor false, intr-un stil pe care cineva il numise western victorian, erau fie noi, fie in curs de constructie. Chandler fusese doar o bucata de pamant buna cu o cantitate surprinzator de mare de carbune la suprafata cand aici sosise William Chandler. Nu exista cale ferata sau centru, iar cele cateva magazine care deserveau fermele din imprejurimi nici macar nu aveau nume. Bill Chandler insa remediase curand aceste neajunsuri.

Cand ajunsesera pe aleea din fata casei Chandler, sau a conacului, asa cum le placea oamenilor din oras sa denumeasca aceasta cladire, Blair zambise incantata privind fatada impodobita a celor trei etaje. Gradina mamei ei era verde si bogata si se simtea mirosul trandafirilor. Acum existau trepte din strada pana la usa de la intrare pentru ca strada fusese nivelata pentru construirea sinelor noilor tramvaie cu cai, dar altfel nu se schimbase prea mult.

Ea se indrepta spre veranda ce inconjura casa si intra pe una din usile din fata.

Lui Blair nu-i trebuira mai mult de zece minute in casa pentru a-si da seama ce anume facuse sa-i dispara lui Houston tot spiritul ei animat de altadata.

In usa se afla un barbat atat de indesat, incat ar fi provocat invidia oricarui bolnav, iar expresia intiparita pe chipul lui se potrivea de minune cu silueta scunda si ingramadita.

Blair avea doar doisprezece ani cand plecase din Chandler in Pennsylvania pentru a locui impreuna cu matusa si unchiul ei ca sa poata studia medicina. Iar pe parcursul acestor ani uitase cum arata tatal ei vitreg. Chiar in momentul cand Blair ii zambi si-i intinse mana, el incepu sa-i spuna ce femeie neascultatoare era si cum el nu-i va permite sa-si practice leacurile vrajitoresti sub acoperisul lui.

Uluita, Blair o privise pe mama ei, nevenindu-i sa-si creada ochilor. Opal Gates era mai slaba, iar miscarile ei erau mai incete decat isi amintea ea si, inainte de a apuca sa raspunda remarcilor domnului Gates, Opal facuse un pas inainte, o imbratisase scurt pe fiica ei si o condusese sus pe scari.

Timp de trei zile Blair nu vorbise mai deloc. Devenise o spectatoare din afara care privea. Si ceea ce vazu o inspaimanta.

Sora pe care si-o amintea, cea care radea si se juca, care era incantata sa participe la jocul gemenilor de a schimba locul cu sora ei si facand astfel o gramada de nazbatii disparuse, sau se ingropase undeva atat de adanc, incat nimeni n-o mai putea gasi acum.

Houston, care organiza inainte jocuri, Houston, care era intotdeauna atat de creativa, Houston, actrita, se transformase acum intr-o femeie rigida care avea mai multe rochii decat tot restul femeilor din oras laolalta. Se parea ca intreaga creativitate a lui Houston fusese canalizata acum doar in alegerea rochiilor care de care mai grozava.

In cea de-a doua zi in Chandler, Blair aflase de la o prietena ceva care-i daduse sperante ca viata surorii ei nu era complet lipsita de sens. In fiecare miercuri, Houston se imbraca deghizandu-se intr-o femeie batrana si grasa si pleca cu caruta trasa de patru cai plina de alimente in taberele de mineri care inconjurau orasul Chandler. Acest lucru era ceva destul de periculos, din moment ce zona taberelor era inchisa si pazita pentru a impiedica infiltrarea sindicalistilor. Daca Houston ar fi fost prinsa furnizand marfuri ilegale sotiilor de mineri, marfuri ce nu erau cumparate de la magazinul companiei, ar fi putut fi data in judecata, asta daca garzile nu o impuscau mai intai.

Dar in a treia zi, Blair renunta la sperantele desarte pe care si le facuse, pentru ca in cea de-a treia zi il reintalnise pe Leander Westfield.

Cand familia Westfield se mutase in Chandler, gemenele aveau sase ani, iar Blair se afla inchisa in camera ei pentru ca avea o mana rupta, astfel incat pierduse intalnirea dintre Leander, un baietel de doisprezece ani si sora ei. Dar Blair aflase despre el de la Houston. Neascultand-o pe mama ei, Houston se strecurase in camera lui Blair ca sa-i povesteasca ca-l intalnise in sfarsit pe barbatul cu care se va casatori.

Blair statuse si o ascultase cu ochii mari plini de atentie. Houston stiuse intotdeauna ceea ce vrea si intotdeauna paruse ca un adult.

— Este exact tipul de barbat care imi place. E linistit, inteligent, foarte frumos si vrea sa se faca doctor. O sa aflu eu ce trebuie sa stie o sotie de medic.

Daca e posibil, ochii lui Blair devenisera si mai mari.

— Te-a cerut in casatorie? soptise ea.

— Nu, raspusese Houston, tragandu-si de pe maini manusile albe, curate inca. Daca Blair ar fi purtat manusile acelea o jumatate de ora le-ar fi innegrit definitiv.

— Barbatii atat de tineri ca Leander nu se gandesc la casatorie, dar noi, femeile, trebuie s-o facem. Eu m-am hotarat. Ma voi casatori cu Leander Westfield imediat ce termina facultatea de medicina. Bineinteles ca si tu va trebui sa-ti dai consimtamantul. Nu m-as putea casatori cu cineva care nu-ti place tie.

Blair se simtise onorata ca Houston ii acordase aceasta putere si-si luase responsabilitatea in serios. Fusese putin dezamagita cand il intalnise pe Leander si descoperise ca nu era deloc un barbat, ci doar un baiat inaltut, subtirel si dragut care vorbea foarte rar. Ei ii placusera intotdeauna baietii care alergau si azvarleau cu pietre sau o invatau cum sa fluiere tinand doua degete in gura. Dupa cateva intalniri neplacute cu el in debut, incepuse sa vada ce anume le placea celorlalti la Lee, dupa ce Jimmy Summers cazuse dintr-un copac si-si rupsese piciorul. Niciunul dintre ceilalti copii nu stiuse ce sa faca si ramasesera cu totii nemiscati privindu-l pe Jim cum tipa de durere, dar Lee preluase comanda si trimisese pe cineva dupa doctor si pe altcineva dupa doamna Summers. Blair fusese destul de impresionata de gestul lui si dupa ce-i impartasise acest lucru lui Houston, ea incuviintase, dand din cap de parca ar fi vrut sa spuna ca acest episod nu facea decat sa valideze hotararea ei de a deveni doamna Leander Westfield.

Blair era dispusa sa recunoasca faptul ca Leander avea cateva calitati apreciabile, dar ei personal nu-i placuse niciodata cu adevarat. Era prea sigur de el, prea ingamfat… prea perfect. Bineinteles ca nu-i spusese lui Houston ca nu-i placea de el, gandindu-se ca poate el se va schimba si va deveni mai uman pe masura ce se va maturiza. Dar nu se intamplase asa.

Cu cateva zile in urma, Lee venise s-o ia pe Houston la ceaiul de dupa-amiaza si pentru ca Opal era plecata, iar domnul Gates la lucru, Blair avusese ocazia sa converseze cu el, in timp ce Houston se imbraca; de obicei ii lua o gramada de timp pentru a intra intr-unul din corsetele acelea de dantela si matase pe care le purta intotdeauna.

Blair crezuse ca vor avea un subiect comun de discutie din moment ce amandoi erau medici si ca el nu-si va mai manifesta adversitatea fata de ea asa cum facea inainte.

— O sa-mi fac stagiul la spitalul St. Joseph din Philadelphia, incepand de luna viitoare, incepu ea dupa ce se asezara in salon. Se spune ca e un spital foarte bun.

Leander insa o privise cu ochi scrutatori asa cum facuse si in copilarie. Era imposibil sa-ti dai seama ce gandeste.

— Ma intrebam, continua ea, crezi ca ar fi posibil sa fac ture cu tine la infirmeria din Chandler? Poate ca mi-ai arata cateva lucruri pe care sa le pot folosi inainte de a-mi incepe stagiul luna viitoare.

Lui Lee ii trebui foarte mult timp pana cand sa raspunda, ceea ce o infurie teribil pe Blair.

— Nu cred ca asta ar fi un lucru intelept, raspunse el in cele din urma.

— Am crezut ca intre medici…

— Nu sunt sigur ca specialistii din consiliul medical vor considera o femeie drept medic pe deplin calificat. Dar as putea sa incerc sa te duc la spitalul pentru femei.

La scoala li se spusese ca vor fi tratate in felul acesta uneori.

— S-ar putea sa te surprinda faptul ca intentionez sa ma specializez in chirurgia abdominala. Nu toate femeile doctor vor sa devina sotii deosebite.

Leander isi arcuise o spranceana si o masura din cap pana in picioare intr-un mod neplacut care o facuse pe Blair sa se intrebe daca nu cumva toti barbatii din Chandler credeau ca femeile erau niste idioate carora n-ar trebui sa li se dea drumul din casa.

Totusi era hotarata sa nu-l judece. In fond acum erau adulti si animozitatile din copilarie trebuiau date la o parte daca el era barbatul pe care si-l dorea Houston, atunci n-avea decat sa-l ia, nu Blair era cea care urma sa traiasca alaturi de el.

Dar dupa cateva zile petrecute impreuna cu sora ei, incepuse sa se indoiasca de oportunitatile casatoriei dintre Leander si Houston, pentru ca, daca era posibil, Houston era si mai rigida in prezenta lui Leander. Vorbeau foarte rar unul cu altul si nu exista nici un fel de intimitate sau bucurie intre ei, asa cum se intampla cu majoritatea cuplurilor logodite. Cu siguranta ca nu semanau deloc cu ea si Alan, se gandi Blair.

Iar in seara asta, la cina, lucrurile pareau sa fi atins apogeul. Blair era obosita de hartuiala necontenita a lui Gates si se saturase sa o vada pe sora ei obligata sa suporte aceasta atmosfera oribila de ostilitate. Cand Gates continua sa se tina de capul lui Blair, ea exploda si-i spuse ca-i ruinase viata lui Houston, dar nu va reusi sa o ruineze si pe a ei.

Blair regreta cele spuse de indata ce pronunta cuvintele si avu de gand sa-si ceara scuze, dar, chiar in clipa aceea, alteta sa regala Leander Westfield intra si toata lumea se uita la el de parca ar fi fost un semizeu ce a pasit in acea incapere. Blair avu viziunea lui Houston oferita drept sacrificiu virginal acestui barbat rece, lipsit de sentimente. Si cand Leander indrazni sa o numeasca pe Houston „mireasa lui”, de parca ar fi fost deja proprietarul ei, Blair nu mai suporta si fugi de la masa cu ochii incarcati de lacrimi.

N-avea idee de cat timp plangea cand veni mama ei si o lua in brate, leganand-o ca pe un copil.

— Spune-mi ce s-a intamplat, sopti Opal mangaind parul fiicei ei. Ti-e chiar atat de dor de casa? Stiu ca domnul Gates nu a facut din vizita ta un lucru prea placut, dar e bine intentionat. Vrea sa ai si tu casa ta, copiii tai si ii este teama ca fiind medic nici un barbat n-o sa te ia de sotie. Nu vei mai ramane alaturi de noi multa vreme, ai sa te intorci curand la Henry si Flo si vei incepe sa lucrezi la spital.

Cuvintele mamei ei o facura pe Blair sa planga si mai tare.

— Nu-i vorba de mine, suspina ea. Eu pot sa plec. Pot sa parasesc locul acesta. E vorba de Houston. E atat de nefericita si asta numai din vina mea. Am plecat si am lasat-o cu omul asta ingrozitor si acum e atat de nefericita.

— Blair, spuse Opal cu fermitate, domnul Gates este sotul meu si indiferent ce face eu il respect si nu-ti pot permite ca tu sa vorbesti in felul asta despre el.

Blair isi ridica ochii plini de lacrimi catre mama ei.

— Nu ma refer la el. El se afla acum aici, dar Houston poate scapa de el. Ma refer la Leander.

— La Lee? intreba Opal, nevenindu-i sa-si creada urechilor. Dar Leander este un baiat minunat. Pai, orice domnisoara din Chandler si-ar fi dorit sa fie macar invitata la dans de el, iar acum Houston se va casatori cu el. Doar nu vrei sa spui ca esti ingrijorata pentru Houston ca se casatoreste cu Lee?

Blair se indeparta de mama ei.

— Intotdeauna am fost singura care am vazut ce fel de om este el in realitate! Te-ai uitat la Houston sa vezi cum se comporta cand este el in preajma? Ingheata! Sta acolo de parca i-ar fi frica de toata lumea si mai ales de el. Houston era o fata vesela care radea, dar acum nici macar nu mai zambeste. Oh, mama, acum imi doresc sa nu fi plecat niciodata de aici. Dac-as fi ramas, as fi putut-o impiedica pe Houston sa fie de acord cu aceasta casatorie.

Alerga spre mama ei si-si ingropa capul in poala ei. Opal ii zambi fiicei ei, incantata de grija pe care o manifesta Blair fata de sora ei.

— Nu. N-ar fi trebuit sa ramai aici, spuse ea bland. Ai fi devenit ca Houston si ai fi crezut ca singurul lucru pe care-l poate face o femeie este sa stea acasa, sa aiba grija de sotul ei, iar lumea ar fi pierdut astfel un medic foarte bun. Uita-te la mine.

Ridica barbia lui Blair catre ea.

— Nu putem sti cu adevarat cum sunt Houston si Lee atunci cand raman singuri. Nimeni nu poate sti ce se afla cu adevarat in viata personala a altora. Imi imaginez ca si tu ai cateva secrete personale.

Imediat, Blair se gandi la Alan si obrajii i se imbujorara. Dar nu era acum momentul sa discute despre el. Alan va sosi peste cateva zile si atunci poate ca va avea pe cineva care sa fie de acord cu ea.

— Dar pot sa-mi dau seama de modul in care se comporta, insista Blair. Niciodata nu-si vorbesc, nu se ating, nu-i vad niciodata privindu-se cu dragoste unul pe celalalt.

Blair se ridica.

— Si adevarul este ca niciodata n-am putut sa-l sufar pe arogantul si increzutul ala pompos de Leander Westfield. E unul dintre baietii aceia de bani gata care a primit pe tava totul. Nu stie ce-i aia dezamagire, greutati sau lupta si nu cunoaste cuvantul „nu”. Cand eram la scoala, facultatea de medicina pentru baieti a admis participarea la cateva cursuri a primelor cinci fete clasate. Baietii au fost destul de politicosi pana cand noi, fetele, am inceput sa luam punctaj mai mare la teste decat ei si apoi am fost rugate sa plecam inainte de sfarsitul trimestrului. Leander imi aminteste de baietii aceia increzuti ce nu erau in stare sa suporte o competitie.

— Dar, draga mea, crezi ca asa-i cinstit? Doar pentru ca Lee iti aminteste de altii, asta nu inseamna ca el este, de fapt, la fel ca ei.

— Am incercat de cateva ori sa vorbesc cu el despre medicina si de fiecare data n-a facut altceva decat sa uite fix la mine. Ce se va intampla daca Houston se va hotari ca vrea sa faca si altceva cu viata ei decat sa-i carpeasca lui ciorapii? O sa se poarte atunci mai urat cu ea decat se poarta Gates cu mine si nu va fi doar ceva temporar. Houston nu va putea sa scape atunci.

Opal incepu sa se incrunte.

— Ai discutat cu Houston? Sunt sigura ca ea isi va putea explica de ce il iubeste pe Leander. Si indiferent ce spui tu sa stii ca Leander este un om bun.

— La fel este si Duncan Gates, zise ca pentru ea Blair. Dar incepuse sa observe ca oamenii „buni” puteau ucide sufletul unei femei.

CAPITOLUL 2

Blair facu tot posibilul sa discute cu Houston, s-o faca sa inteleaga, dar aceasta arbora o atitudine rigida si-i spuse ca il iubeste pe Leander. Lui Blair ii venea sa planga de ciuda, dar, in timp ce cobora scarile in urma surorii ei, incepu sa-si faca un plan. Astazi urmau sa mearga in oras, Blair sa ia o revista medicala, pe care i-o trimisese Alan la oficiul postal iar Houston sa faca niste cumparaturi, amandoua insotite de Lee.

Pana acum fusese politicoasa cu Leander, dar oare ce s-ar intampla daca l-ar forta sa-si arate adevarata fata? Oare cum ar fi daca l-ar determina sa-si dea in vileag firea aspra si incapatanata de tiran? Daca i-ar putea dovedi ca Lee era la fel de tiran si de marginit ca Duncan Gates atunci poate ca Houston s-ar razgandi in privinta hotararii de a-si petrece intreaga viata alaturi de el.

Bineinteles ca Blair se putea insela in privinta lui Lee. Si daca lucrurile stateau asa, iar Lee se dovedea a fi un om deschis si atent, ca Alan, atunci Blair va fi prima care sa-l felicite pentru alegerea facuta.

Cand ajunsera la parter, Leander le astepta.

Ea ramase tacuta in timp ce-i urma iesind din casa. Ei nu se uitara deloc unul la altul si, bineinteles, nu se atinsera deloc.

Houston mergea pur si simplu incet, probabil din cauza corsetului prea strans, se gandi Blair, care n-o lasa sa respire normal si apoi in dreptul trasurii negre il lasa pe Lee s-o ajute cand urca.

— Crezi ca o femeie mai poate fi si altceva in afara de sotie si mama? il intreba Blair pe Lee cand el se intinse sa o ajute pentru a urca in trasura. Se uita cu coada ochiului la Houston pentru a fi sigura ca sora ei putea auzi raspunsul lui Lee.

— Nu-ti plac copiii? intreba el surprins.

— Imi plac copiii foarte mult, raspunse ea repede.

— Atunci banuiesc ca nu-ti plac barbatii.

— Bineinteles ca-mi plac barbatii, cel putin unii dintre ei. Dar nu mi-ai raspuns la intrebare. Crezi ca o femeie ar putea fi si altceva in afara de sotie si mama?

— Cred ca asta depinde de femeie. Sora mea, de exemplu, face un gem de prune de-ti lasa gura apa, spuse el cu luminite sagalnice in privire, apoi, inainte ca Blair sa-i poata raspunde, ii facu cu ochiul, o lua de mijloc si aproape pe sus o urca in trasura.

Blair trebui intai sa se calmeze ca sa poata vorbi mai departe. Era limpede ca el n-avea de gand s-o ia in serios. Cel putin avea simtul umorului, recunoscu ea lipsita de entuziasm.

Mersera pe strazile orasului Chandler, iar Blair incerca sa nu se mai gandeasca la altceva in afara de privelisti. Usile cladirii vechi, de piatra, ce adapostea opera fusesera revopsite, iar in oras pareau sa fi aparut cel putin trei hoteluri noi.

Strazile erau pline de oameni si de carute: cowboys sositi de curand de pe la ferme aflate la mare distanta, oameni de pe Coasta de Est bine imbracati care doreau sa monopolizeze prosperitatea din Chandler, cativa lucratori de la minele de carbune si locuitori ai orasului care faceau semne cu mana si le salutau pe gemene si pe Leander. Strigate de „Bine ai venit, Blair-Houston”, se auzeau pe strada la tot pasul.

Blair arunca o privire catre sora ei si vazu ca ea se uita spre vest la cea mai monstruoasa cladire pe care o vazuse vreodata. Era o casa alba, asezata pe o colina inalta, al carei varf fusese nivelat de un oarecare domn kane Taggert pentru a putea construi deasupra cladirea supradimensionata care domina intregul oras. Blair stia ca nu putea ramane indiferenta la aceasta casa pentru ca de ani de zile mama ei si cu Houston ii scrisesera despre ea. Ignorasera nasterile, decesele, casatoriile si accidentele, nimic din ceea ce se intampla in Chandler nu fusese considerat important daca nu avea o legatura cu aceasta cladire.

Si cand fusese terminata, iar proprietarul nu invitase pe nimeni ca s-o viziteze, disperarea strecurata in scrisori printre randuri fusese aproape comica.

— Tot mai incearca toata lumea sa viziteze locul acela? intreba Blair, in timp ce incerca sa-si reorganizeze gandurile.

Daca Leander nu-i lua niciodata intrebarile in serios, nedandu-i niciodata un raspuns corect, cum putea ea oare sa-i mai dovedeasca ceva lui Houston?

Houston vorbea despre cladirea aceea monstruoasa cu un glas ciudat si visator, de parca ar fi considerat-o mai degraba un castel cu zane, un loc vrajit unde visele puteau deveni realitate.

— Nu sunt sigur ca toate lucrurile pe care le spun oamenii despre el sunt doar zvonuri, spunea Leander, referindu-se la numele lui Taggert pe care-l pomenise Houston. Jacob Fenton zicea ca…

— Fenton! exploda Blair. Fenton este un smecher si un hot care se foloseste de toata lumea pentru a obtine ceea ce doreste.

Fenton era proprietarul majoritatii minelor de carbuni din jurul orasului si-i tinea pe oameni inchisi in tabere de munca de parca ar fi fost prizonieri.

— Nu cred ca poti da vina doar pe Fenton, spuse Lee. Are actionari; are de indeplinit niste contracte, mai sunt si altii implicati.

Lui Blair nu-i venea sa creada ceea ce auzea si, cand se oprira pentru a lasa sa treaca un tramvai cu cai, arunca o privire catre Houston, bucurandu-se ca si ea auzise aceasta afirmatie. Leander ii apara pe proprietarii minelor de carbuni, iar Blair stia cat de mult tinea Houston la mineri.

— N-ai muncit niciodata intr-o mina de carbuni, spuse Blair. N-ai idee ce inseamna sa te lupti in fiecare zi doar ca sa supravietuiesti.

— Si inteleg ca tu stii.

— Mai mult decat tine, se rasti ea. Te-ai dus sa studiezi medicina la Harvard. La Harvard femeile nu au acces.

— Deci, am ajuns din nou la asta, constata el obosit. Spune-mi, te rog, ii invinovatesti pe toti medicii barbati sau doar pe mine in mod deosebit?

— Pai, esti singurul care se casatoreste cu sora mea.

El se intoarse spre ea cu sprancenele ridicate in semn de mirare.

— N-am stiut ca esti geloasa. Capul sus, Blair, ai sa-ti gasesti si tu pana la urma barbatul potrivit.

Blair isi inclesta pumnii, privind drept inainte si incerca sa-si aminteasca scopul initial care o determinase sa discute cu acest om ce parea sa aiba o parere atat de buna despre el insusi. Spera ca Houston sa aprecieze ceea ce facea pentru ea.

Blair respira adanc.

— Ce crezi despre femeile medici?

— Imi plac femeile.

— Aha! Iti plac femeile atata vreme cat stau la locul lor si nu se vantura prin spitale.

— Tu ai spus asta, nu eu.

— Ai zis ca eu nu sunt medic „adevarat” si nu pot lucra in schimburi cu tine.

— Am spus ca eu cred ca membrii consiliului spitalului nu te vor accepta. Daca obtii permisiunea lor, vii la mine si-ti arat cate cazuri vrei.

— Tatal tau nu este membru al consiliului?

— Eu nu-i controlez activitatea mai mult decat atunci cand aveam cinci ani, poate chiar mai putin decat atunci.

— Sunt sigura ca e la fel ca tine si nu crede ca femeile ar putea deveni medici.

— Din cate imi amintesc, n-am afirmat nimic in legatura cu ceea ce cred eu in privinta femeilor doctori.

Blair simti ca-i vine sa urle.

— Vorbesti in parabole. Spune-mi, totusi, ce crezi despre femeile care practica medicina?

— Cred ca asta depinde de pacient. Daca as avea un pacient care ar spune ca mai bine ar muri decat sa fie tratat de o femeie, n-as lasa o femeie doctor langa el. Dar daca as avea un pacient care m-ar implora sa-i gasesc o doamna doctor, atunci cred ca as intoarce pamantul cu susul in jos daca ar trebui.

Lui Blair nu-i mai veni nimic in cap drept raspuns. Pana acum Leander reusise sa-i intoarca fiecare replica pe care o spusese ea.

— Asta e casa de vis a lui Houston, spuse Leander, dupa ce trecu tramvaiul cu cai, incercand clar sa schimbe subiectul. Daca Houston nu m-ar fi vrut pe mine, cred ca s-ar fi alaturat femeilor care lupta pentru Taggert si casa aceea a lui.

— As vrea s-o vad inauntru, zise Houston cu glas visator, apoi il ruga pe Lee s-o lase la magazinul Wilson’s Mercantile.

Dupa ce pleca Houston, Blair nu mai simti nevoia sa-i vorbeasca lui Leander si nici el nu paru sa considere necesar sa intretina o conversatie cu ea. Ii statea pe varful limbii sa-l mai intrebe cate ceva despre spital, dar nu mai voia sa auda replicile lui istete.

O lasa in fata sediului ziarului Chandler Chronicle, iar ea se opri sa stea de vorba cu cativa oameni pe care-i cunostea foarte bine si care i se adresau cu numele de Blair-Houston pentru ca nu stiau care dintre gemene era. Nu se mai auzise chemata asa de ani de zile si se intreba cum oare se simtea Houston ca facand parte dintr-un intreg, nefiind niciodata aproape considerata ca o persoana anume.

Isi ridica revista medicala de la biroul ziarului si porni pe trotuarul lat de lemn de pe Third Street pentru a ajunge la magazinul Farrell’s Hardware unde urma sa se intalneasca cu Houston si Leander.

Lee se afla acolo singur, sprijinindu-se de gard, iar trasura trasa de calul acela mare si negru patat cu alb se afla asezata in apropiere. Houston nu se vedea prin preajma, iar Blair se gandi sa astepte in magazinul de pantofi de vizavi pana cand va aparea sora ei. Dar Lee o vazu si striga destul de tare cat sa auda tot orasul:

— Ai de gand sa fugi cu coada intre picioare?

Blair isi indrepta spatele, traversa strada plina de praf si merse catre el.

El ii zambea ironic, ceea ce o facu sa-si doreasca sa fi fost barbat ca sa-l poata provoca la duel.

— Nu cred ca tot ceea ce gandesti i se potriveste unei doamne. Oare ce-ar zice domnul Gates?

— Nimic deosebit fata de ceea ce-mi spune mereu, sunt sigura.

Expresia de pe chipul lui Lee se schimba imediat.

— Houston mi-a spus ca el e destul de dur cu tine. Daca te pot ajuta cu ceva, sa-mi spui.

Blair ramase uluita cateva clipe, atat din cauza schimbarii lui de atitudine cat si a ofertei de a o ajuta. Ea credea ca el o dispretuieste. Inainte de a apuca sa spuna ceva, aparu Houston, cu chipul imbujorat si o expresie distrata in privire.

— Ma bucur ca ai aparut acum pentru ca ti-ai salvat sora de la o soarta mai cumplita decat moartea. Tocmai era pe punctul de a-mi spune ceva placut.

— Imi pare rau, spuse Houston.

Lee o lua de cot si o conduse la trasura.

— Cred ca ar fi mai bine sa mergi acasa acum, ca sa te poti pregati pentru receptia guvernatorului din seara asta.

O ajuta pe Houston sa urce, apoi intinse mana catre Blair.

Aruncand o privire catre sora ei, Blair isi dadu seama ca trebuia sa incerce din nou sa-i arate cum era Leander in realitate.

— Fara indoiala ca si tu crezi in teoria doctorului Clark despre vicleniile mintii unei femei, spuse ea cu glas tare.

Leander cu mainile pe mijlocul ei ii arunca o privire goala pret de-o clipa, apoi incepu sa zambeasca. Dupa o privire galesa cu care o masura din cap pana in picioare spuse:

— Blair, nu cred ca tu ar trebui sa-ti faci probleme. Mie mi se pare ca mintea ta se afla la locul potrivit.

Blair se aseza in trasura, ascultand hohotul de ras al lui Leander, gandindu-se ca nici o alta sora din lume nu indura atat de mult ca ea pentru Houston.

Cand iesira din oras, doi barbati voinici, cu fete bovine, aflati intr-o caruta atat de paraginita, incat nici un fermier respectabil n-ar fi folosit-o, ii strigara lui Leander sa se opreasca. Barbatul brunet, cu o silueta amenintatoare, purtand barba si aratand ca o bruta murdara, i se adresa lui Houston pe un ton agresiv, pe care Blair nu-si aducea aminte ca ea sa i-l fi permis vreunui barbat pana acum. Daca exista un lucru la care Houston se pricepea de minune acesta era modul in care stia sa-i descurajeze pe barbatii prea indrazneti. Houston dadu din cap politicoasa spre el, iar acesta urla la cai si se indeparta intr-un nor de praf.

— Despre ce-a fost vorba? intreba Leander. Nu stiam ca-l cunosti pe Taggert.

Inainte ca Houston sa poata raspunde, Blair spuse:

— Acesta e omul care a construit casa aceea? Nu-i de mirare ca n-a invitat pe nimeni s-o vada. Stie ca ar fi refuzat. Apropo, cum de a reusit sa ne deosebeasca?

— Dupa haine, spuse repede Houston. L-am intalnit la magazin mai devreme.

— In privinta acceptarii invitatiei, interveni Lee, cred ca Houston ar risca sa se imbolnaveasca si de ciuma numai ca sa ajunga sa vada casa aceea.

Blair se apleca spre sora ei.

— Ai primit scrisori in legatura cu casa aceea?

— Daca as putea vinde fiecare cuvant cu o lira as fi miliardara pana acum.

— Ca si el, raspunse Blair, ridicandu-si ochii spre casa care domina partea din vest a orasului. N-are decat sa-si pastreze milioanele la fel ca si dinozaurul acela de casa.

— Cred ca am cazut din nou de acord, spuse Lee, prefacandu-se surprins. Crezi ca s-ar putea ca asta sa devina un obicei?

— Ma indoiesc, se rasti Blair, dar nu o spuse din toata inima.

Poate ca totusi se inselase in privinta lui.

Dar dupa douazeci de minute se afla in aceeasi stare de spirit de ingrijorare pentru viitorul surorii ei ca si pana atunci. Ii lasase singuri pe Lee si pe Houston in gradina mamei ei. Apoi isi amintise ca revista ei se afla inca in trasura lui Lee. Grabindu-se sa-l prinda pe Lee inainte de a pleca, fu martora la o mica drama intre cei doi.

Leander se aplecase in spatele lui Houston pentru a goni o albina, iar ea deveni rigida. Chiar si din locul unde se afla Blair isi dadea seama de gestul surorii ei care se indepartase pentru a nu fi atinsa de Lee.

— Nu trebuie sa-ti faci griji, spuse el pe un ton aspru. N-am sa te ating.

— Asta va fi numai pana cand ne vom casatori, sopti ea, dar Lee nu raspunse si trecand val-vartej pe langa Blair, disparu cu trasura intr-un nor de praf.

Leander intra nervos in casa tatalui sau si tranti usa cu putere, facand sa zangane vitraliile. Urca cate doua trepte odata, iar pe palier coti brusc, indepartandu-se catre camera lui, incaperea la care urma sa renunte de indata ce se va casatori cu Houston si se va muta in casa pe care o cumparase pentru ea.

Aproape ca se ciocni de tatal lui, dar nu-i ceru scuze si nici nu-si incetini pasul.

Reed Westfield, uitandu-se in urma fiului sau, ii vazu expresia de furie de pe chip si merse dupa el in camera. Leander deja isi arunca hainele intr-o valiza cand intra Reed.

Reed ramase o clipa in prag, privindu-si fiul. Chiar daca nu semanau deloc, pentru ca Reed era scund, indesat si avea o figura de buldog, temperamentul lor ca acelasi. Trebuia sa se intample ceva serios ca sa starnesti mania unul Westfield.

— Este vorba despre vreun pacient care are nevoie urgenta de tine? intreba Reed, privindu-si fiul, care-si arunca hainele in valiza de pe pat si din cauza furiei de multe ori nimerea alaturi.

— Nu, e vorba despre femei, reusi sa spuna Lee printre dinti.

Reed incerca sa-si ascunda un zambet si tusi pentru a si-l acoperi. In practica sa de avocat, invatase sa-si ascunda reactiile fata de ceea ce ii marturiseau clientii sai.

— Te-ai certat cu Houston?

Leander se intoarse catre tatal sau cu chipul plin de furie.

— Niciodata n-am avut nici o discutie sau cearta, ori vreo neintelegere cu Houston. Houston este absolut in totalitate perfecta, fara nici un defect.

— Ah. Atunci e vorba despre sora aceea a ei. Cineva mi-a spus ca a vazut-o cum te necajea astazi. Dar sa stii ca n-ai sa traiesti cu cumnata, de fapt.

Lee se opri o clipa din impachetat.

— Blair? Ce legatura are ea cu toate astea? M-am distrat de minune cu ea, asa cum nu m-am mai distrat cu nici o alta femeie de cand m-am logodit. Houston e cea care m-a scos din minti. Sau, mai exact, ea e cea care ma obliga sa plec din Chandler.

— Stai o clipa, spuse Reed luandu-l de mana pe fiul lui. Inainte de a sari in tren si de a-ti lasa pacientii sa moara, ce-ar fi sa stam putin de vorba si sa-mi spui ce te-a infuriat atat de tare?

Lee se aseza pe un scaun de parca ar fi cantarit o tona si trecura cateva minute bune pana cand incepu sa vorbeasca:

— Ti-aduci aminte de ce-am cerut-o in casatorie pe Houston? In clipa de fata nu sunt in stare sa-mi amintesc macar un motiv pentru care am facut-o.

Reed se aseza vizavi de fiul lui.

— Stai sa vedem, daca-mi amintesc corect era vorba pur si simplu de o dorinta de moda veche. Cand te-ai intors de la Viena, dupa ce-ai terminat facultatea, te-ai alaturat legiunii de barbati tineri si batrani care o urmareau pe eleganta domnisoara Houston prin tot orasul, implorand-o sa participe indiferent la ce fel de eveniment social doar pentru a se afla alaturi de ea. Cred ca-mi aduc aminte cat de incantat erai de frumusetea ei si cum spuneai ca toti barbatii din Chandler o cerusera in casatorie. Si-mi amintesc de asemenea ca in noaptea cand ai cerut-o tu in casatorie, iar ea a acceptat, vreo saptamana dupa aceea al plutit in nori de bucurie.

Se opri o clipa.

— Acesta este un raspuns la intrebarea ta? Ai ajuns acum la concluzia ca de fapt n-o mai doresti pe frumoasa domnisoara Houston?

Leander il privi serios pe tatal sau.

— Am ajuns la concluzia ca silueta ei, mersul el, dupa care erau innebuniti toti barbatii, nu sunt altceva decat o aparenta. Femeia asta e un bloc de gheata. E complet frigida, nu traieste nici un fel de emotii. Nu ma pot casatori cu cineva ca ea si sa-mi petrec tot restul vietii incercand sa traiesc alaturi de o femeie care n-are nici un fel de sentimente.

— Numai despre asta-i vorba? intreba Reed vizibil usurat. Femeile serioase asa trebuie sa fie. Asteapta pana ai sa te insori si o sa se incalzeasca. Mamaia a fost foarte rece cu mine pana cand ne-am casatorit. Intr-o seara si-a rupt umbrela de soare in capul meu cand eram prea infierbantat. Dar mai tarziu, dupa ce ne-am casatorit… ei bine, lucrurile s-au imbunatatit, s-au imbunatatit chiar foarte mult. Ai incredere in cineva care are experienta in aceasta privinta. Houston e o fata buna si a mai si trait atatia ani alaturi de bigotul acela de Gates. Bineinteles ca e nervoasa si speriata.

Leander asculta cu atentie vorbele tatalui sau. Nu se gandise niciodata sa ramana in Chandler. Planuise sa mearga intr-un oras mare, sa lucreze intr-un spital mare si in final sa-si deschida propriul cabinet ca sa castige bani multi. Rezistase doar sase luni, inainte de a se hotari sa revina acasa unde era nevoie de el si unde avea cazuri mult mai importante decat un atac de isterie al unei femei bogate.

Cat timp lipsise din Chandler, Houston ii scrisese, dandu-i vesti marunte despre ceea ce se petrecea in oras si apoi, mai tarziu, despre absolvirea scolii. Intotdeauna asteptase scrisorile ei cu nerabdare si de asemenea sa o revada pe fetita care le scrisese.

In seara cand se intorsese acasa, tatal lui daduse o petrecere de bun venit si „fetita” venise si ea. Houston devenise o femeie cu un chip si o silueta care-l facura pe Lee sa-si simta palmele umede si, pe cand se afla inca socat din cauza surprizei, un prieten din copilarie il lovise peste brat.

— N-are rost sa incerci. Nu exista nici un barbat in tot orasul care sa nu-i fi cerut sa se casatoreasca sau vreun favor cat de mic din partea ei, dar ea ne-a refuzat pe toti. Cred ca asteapta vreun print sau vreun presedinte.

Lee zambise condescendent.

— Poate ca voi, baieti, nu stiti cum sa va purtati. Eu, unul, am invatat cateva smecherii cand am fost la Paris.

Si astfel el devenise unul dintre participantii la cursa pentru cucerirea domnisoarei Chandler. Inca nu intelegea ce se intamplase. O insotise la cateva petreceri si cam a treia oara o ceruse in casatorie spunand ceva de genul „Nu cred ca ai vrea sa te casatoresti cu mine, nu-i asa?” Se asteptase ca ea sa-l refuze; atunci ar fi putut rade impreuna cu prietenii de la club spunand ca a incercat, dar, din pacate, nu reusise nici el.

Fusese socat cand Houston acceptase imediat propunerea lui si-l intrebase daca e de acord cu data de 20 mai. A doua zi dimineata isi vazuse fotografia in ziar, in calitate de logodnic al lui Houston, iar in articol se mentiona ca fericita pereche urma sa aleaga inelul de logodna chiar in dimineata aceea. Dupa aceasta nu mai avusese timp nici macar o clipa sa se gandeasca la ceea ce facuse cand o ceruse in casatorie. Daca nu era la spital, era la croitor sau discuta cu Houston culoarea draperiilor din viitoarea casa pe care el se si trezise cumparand-o.

Iar acum, cu doar cateva saptamani inainte de nunta, incepuse sa se razgandeasca. De fiecare data cand o atingea pe Houston ea se indeparta de parca i-ar fi fost sila de el. Bineinteles ca-l cunostea pe Duncan Gates si stia cum acesta nu pierdea nici o ocazie de a pune o femeie la locul ei. Tatal lui ii scrisese cu cativa ani in urma ca Gates incercase sa impiedice femeile sa intre in noua cofetarie ce se deschisese in oras, unde se servea inghetata. Motivele sale fusesera ca aceasta le va incuraja pe femei sa devina lenese, sa barfeasca si sa flirteze. Tot ceea ce-i scrisese Reed se dovedise a fi adevarat. Iar barbatii erau incantati.

Leander scoase din buzunar un trabuc lung si subtire si il aprinse.

— Nu am prea multa experienta in privinta fetelor „serioase”. Inainte de a te casatori cu mama te-ai gandit vreodata ca s-ar putea ca ea sa nu se schimbe?

— Da, mi-am facut probleme zi si noapte din cauza asta. I-am spus chiar tatalui meu ca nu vreau sa ma mai insor cu ea, ca nu vreau sa-mi petrec restul vietii alaturi de o femeie care e ca o statuie.

— Dar te-ai razgandit. De ce?

Reed zambi parca cerandu-si scuze.

— Ei bine, eu… vreau sa spun ca eu…

Intoarse capul de parca ar fi fost stingherit.

— Daca s-ar fi aflat astazi, aici, cred ca ar fi vrut sa-ti spun. Adevarul este, fiule, ca am sedus-o. I-am dat sa bea putin mai multa sampanie, i-am vorbit ore in sir si in cele din urma am sedus-o.

Se intoarse brusc.

— Dar nu te sfatuiesc sa faci la fel. Te sfatuiesc doar sa inveti putin din experienta mea. Poti intra intr-o mare incurcatura daca faci asa ceva. Pana in ziua de azi cred ca te-ai nascut cu doua saptamani mai devreme decat trebuia.

Leander ramasese cu ochii atintiti la varful trabucului studiindu-l.

— Imi place sfatul tau si cred ca am sa-l urmez.

— Nu sunt sigur ca ar fi trebuit sa-ti spun asta. Houston e o fata frumoasa si…

Se opri si-si privi fiul cu atentie cateva clipe.

— Am incredere in judecata ta. Faci ce crezi de cuviinta. Ai sa fii acasa la cina?

— Nu, spuse Lee incet, foarte ganditor. In seara asta o insotesc pe Houston la receptia data de guvernator.

Reed incepu sa spuna ceva dar renunta si iesi din camera. S-ar fi putut razgandi in privinta binelui pe care i-l facuse fiului lui spunandu-i adevarul, daca ar fi stiut ca mai tarziu Lee comandase de la un restaurant patru sticle de sampanie frantuzeasca pentru a fi trimise la noua lui casa, apoi o rugase pe menajera sa-i pregateasca o cina care sa inceapa cu stridii si sa se sfarseasca cu ciocolata.

CAPITOLUL 3

Blair statea in camera ei de la ultimul nivel al casei Chandler, incercand sa se concentreze asupra unui articol despre peritonita, dar mereu ochii ei se ridicau din paginile revistei, urmarind-o cu interes pe sora ei care taia trandafiri in gradina. Blair observa ca Houston fredona in surdina, mirosea trandafirii si parea in general bine dispusa.

Blair nu reusea s-o inteleaga pe Houston. Tocmai se certase cu logodnicul ei, care plecase infuriat, si totusi ea nu parea deloc necajita.

Si apoi mai era si episodul din oras cu omul acela, Taggert. Blair n-o vazuse niciodata pe Houston atat de amabila cu un barbat care nu-i fusese prezentat oficial in prealabil. Houston era foarte drastica in privinta etichetei si a regulilor de comportare in societate si totusi il salutase pe omul acela prost imbracat si barbos de parca ar fi fost prieteni vechi.

Blair puse revista jos si cobori in gradina.

— Bine, spuse Blair cand ajunse langa sora ei, acum vreau sa stiu ce se intampla.

— Nu am idee despre ce vorbesti.

Houston arata nevinovata ca un copil.

— Despre Kane Taggert, raspunse Blair, incercand sa citeasca ceva pe fata surorii sale.

— L-am vazut la magazinul Wilson’s Mercantile si mai tarziu ne-a spus „buna dimineata”.

Blair o privi cu atentie pe Houston si observa ca obrajii ei erau cuprinsi de o roseata ciudata, de parca ar fi fost emotionata de ceva anume.

— Imi ascunzi adevarul.

— Probabil ca n-ar fi trebuit sa ma amestec, dar domnul Taggert parea infuriat si am vrut sa impiedic o cearta. Din pacate asta s-a intamplat din cauza lui Mary Alice.

Houston ii povesti apoi despre faptul ca Mary Alice Pendergast il jignise pe Taggert numindu-l miner si stramband din nas la adresa lui. Iar Houston ii luase partea lui Taggert.

Blair ramase uimita ca Houston se implicase in ceva care nu o privea deloc, ba, mai mult decat atat, lui Blair nu-i placuse deloc de Taggert. Parea un om in stare de orice. Si mai auzise si multe zvonuri in legatura cu el si cu amicii sai nedespartiti ca Vanderbilt, Jay Gould sau Rockefeller.

— Nu-mi place sa ai relatii cu el.

— Parca ai fi Leander.

— Macar o data are si el dreptate! se rasti Blair.

— Poate ca ar trebui sa trecem acest eveniment in Biblia familiei. Blair, dupa seara asta, jur ca nu voi mai pomeni niciodata numele domnului Taggert.

— Dupa seara asta?

Blair avu senzatia ca in clipa de fata cel mai bun lucru pe care l-ar fi putut face ar fi fost sa alerge cat putea de repede catre cel mai apropiat adapost.

Cand erau copii, Houston initiase anumite proiecte al caror final nu fusese deloc fericit, iar in toate cazurile vina cazuse pe Blair. Nimeni nu ar fi putut crede ca linistita si supusa Houston ar fi fost in stare sa nu fie ascultatoare.

— Uita-te la asta. Mi l-a adus un mesager. Ma invita sa iau cina la el acasa.

Houston scoase biletul din maneca si i-l dadu lui Blair.

— Si ce daca? In seara asta trebuie sa mergi cu Leander undeva, nu?

— Blair, tu nu-ti dai seama ce agitatie a produs casa asta in oras. Toata lumea a incercat sa obtina o invitatie pentru a o vedea pe dinauntru. Au venit oameni din tot statul ca s-o vada, dar nimeni n-a fost invitat inauntru. Odata i s-a spus chiar domnului Taggert ca orice englez care trecea prin oras ar fi trebuit gazduit in acea casa, dar domnul Taggert nici n-a vrut s-auda. Iar acum eu am fost invitata.

— Dar trebuie sa mergi in alta parte, insista Blair. Guvernatorul se va afla acolo. Cu siguranta ca el e mai important decat interiorul unei case.

Pe chipul lui Houston se intipari o expresie stranie, aceeasi pe care o avusese dimineata cand privise catre acea cladire.

— Nu intelegi cum a fost. An de an am vazut cum trenurile descarcau marfa pentru ea. Domnul Gates a spus ca proprietarul n-a construit o linie secundara pana la casa pentru ca dorea ca toata lumea sa vada tot ceea ce trecea prin oras. Erau vagoane cu marfuri din toata lumea. Oh, Blair, stiu ca inauntru trebuie sa fi fost mobila. Si tapiserii! Tapiserii de Bruxelles.

— Houston, nu te poti afla in doua locuri deodata. Ai promis ca mergi la receptie si trebuie sa mergi, spuse ea hotarata, sperand sa incheie discutia. Dintre cei doi barbati, Leander era cel mai putin periculos.

— Cand eram copii puteam fi in acelasi timp in doua locuri, spuse Houston, de parca ar fi fost cea mai simpla afirmatie din lume.

Blair simti ca i se opreste respiratia.

— Vrei sa schimbam locurile? Vrei ca eu sa petrec o seara intreaga cu Leander, prefacandu-ma ca imi place de el, in timp ce tu te duci sa vezi casa acelui individ libidinos?

— Ce stii tu despre Kane de-l faci libidinos?

— Ii spui Kane? Credeam ca nici nu-l cunosti!

— Nu schimba subiectul, Blair, te rog schimba locul cu mine. Doar pentru o seara. M-as duce in alta seara dar mi-e teama ca domnul Gates o sa-mi interzica si nu sunt sigura nici ca Leander ar fi de acord sa merg acolo si nu voi mai avea niciodata o ocazie ca asta. Doar o ultima incercare inainte de a ma casatori.

— Vorbesti de casatorie de parca ar fi vorba despre moarte. Si apoi, Leander o sa-si dea seama ca nu esti tu intr-o clipa.

— Nu daca te porti cum trebuie. Stii doar ca amandoua suntem actrite bune. Uita-te de exemplu cum eu joc rolul unei femei batrane in fiecare miercuri. Nu trebuie decat sa taci si sa nu starnesti nici o discutie cu Lee, sa te abtii sa vorbesti despre medicina si sa mergi ca o doamna in loc sa alergi de parca ar fi luat ceva foc.

Mintea lui Blair era cuprinsa de agitatie. De cand se intorsese in Chandler fusese foarte ingrijorata de sora ei, infricosata ca tot spiritul ei fusese suprimat. Acesta era primul semn de viata pe care il arata Houston de o saptamana incoace. Era ca pe vremea cand erau copii, intrand in tot felul de incurcaturi, schimband locurile una cu cealalta si razand cu lacrimi impreuna dupa aceea.

Dar cum ramanea cu Leander? Nu trebuia decat s-o tachineze pe Blair ca era medic si…

Isi ridica brusc capul. Leander n-o tachina niciodata pe Houston, iar pentru o noapte ea va fi Houston. Si, de asemenea, aceasta va fi sansa ei de a fi sigura ca Leander era intr-adevar barbatul minunat pe care il descriau Opal si Houston. Isi va putea satisface astfel curiozitatea ca, atunci cand erau singuri, Lee si Houston erau potriviti unul cu altul si ca se iubeau.

— Te rog, te rog, Blair. N-am sa te mai rog niciodata nimic.

— Doar sa petrec saptamani intregi in casa tatalui nostru vitreg pe care stii foarte bine ca il detest. Sa petrec saptamani in compania acelui ingamfat barbat cu care cred ca vrei sa te casatoresti. Sa… spuse Blair, dar zambind de data asta. Se putea intoarce linistita in Pennsylvania fiind sigura ca sora ei va fi fericita.

— Oh? Blair, te rog. Vreau din toata inima sa vad casa aceea.

— Te intereseaza doar casa, nu si Taggert?

— Pentru numele lui Dumnezeu! Am luat parte la sute de dineuri si inca nici o gazda n-a reusit sa-mi la mintile. Si apoi, vor mai fi si alti oameni acolo.

— Dupa nunta, o sa te deranjeze daca am sa-i spun lui Leander ca a petrecut o seara cu mine? Numai sa-i vad fata si ar merita tot efortul.

— Bineinteles ca poti sa-i spui. Lee are un deosebit simt al umorului si sunt sigura ca o sa-i placa gluma.

— Pe undeva ma indoiesc, dar cel putin eu o sa ma distrez.

— Hai sa ne pregatim. Vreau sa ma imbrac cu ceva potrivit acelei case, iar tu ai sa porti rochia albastra de satin.

— Ar trebui sa-mi pun pantalonii scurti, dar asta m-ar da de gol, nu-i asa?

Blair o urma pe Houston in casa, incantata de aranjament. Nu va fi usor sa joace rolul lui Houston cu mersul acela incet si lenes al ei, dar Blair privea asta ca pe o provocare si abia astepta sa intre in rol.

Incepu sa se gandeasca altfel la intreaga aventura cand o simti pe Houston strangandu-i cotul.

Houston n-avea nimic impotriva unor mici dureri de dragul frumusetii, dar Blair se tot gandea la modul in care era reorganizat locul organelor ei interne cu ajutorul balenelor acestui instrument de tortura. Dar, dupa ce-si puse rochia si se vazu cu silueta perfecta ca a lui Houston, ramase incantata.

Houston isi privi sora in oglinda.

— Acum arati ca o femeie.

Ea arunca o privire la fusta si bluza pe care le purta, simtind corsetul strans pe dedesubt.

— Iar eu ma simt usoara ca un puf de papadie.

Se oprira o clipa, studiindu-se reciproc in oglinda.

— Nimeni nu ne va deosebi una de cealalta, zise Houston.

— Asta doar pana cand o sa vorbim, raspunse Blair, intorcandu-se.

— Nu e nici o problema. Cel putin, tinandu-mi locul, nu e nevoie sa vorbesti.

— Asta inseamna ca eu vorbesc prea mult? ii replica Blair.

— Asta inseamna ca, daca Blair ar fi tacuta, n-am mai iesi niciodata din casa pentru ca mama ar chema un doctor.

— Pe Leander? intreba Blair si amandoua izbucnira in ras.

Mai tarziu, dupa ce se imbracara amandoua, gata sa iasa, Blair pretinzand ca merge sa-si petreaca seara cu prietena ei, Tia Mankin, ea reusi sa vada ceva ce putini oameni reuseau sa vada; se vazu asa cum o vedeau altii.

La inceput fu atat de ocupata concentrandu-se sa fie Houston, imitandu-i mersul, felul in care intra intr-o incapere, modul in care ii privea pe oameni, de parca s-ar fi aflat la mare distanta, incat nu observa cum incerca Houston sa o imite pe ea.

Domnul Gates intra in camera si spuse foarte politicos ca amandoua tinerele erau foarte frumoase. Houston, in rolul lui Blair, isi dadu capul pe spate si-si folosi inaltimea superioara pentru a se uita de sus la omul maruntel din fata el.

— Sunt medic si asta este mai important decat sa fiu frumoasa. Doresc mai mult de la viata decat sa fiu doar sotie si mama.

Blair deschise gura sa protesteze ca ea niciodata nu se manifesta asa si ca nu ataca niciodata un om care nu o atacase el mai intai, dar privind la fetele din jurul ei, vazu ca nimeni nu considera ca vorbele lui Houston erau ceva neobisnuit.

Aproape ca-i fu mila de domnul Gates cand chipul lui isi schimba culoarea devenind rosu ca racul. Inainte de a-si da seama ce face, pasi intre sora ei si barbatul furios.

— Este o noapte atat de frumoasa, spuse ea cu glas tare. Blair, ce-ar fi sa stam putin in gradina pana vine Leander?

Cand Houston se intoarse catre ea, avea o expresie de manie si ostilitate pe care Blair n-o mai vazuse niciodata pana acum. Oare chiar asa arat eu? se intreba ea. Oare eu sunt cea care porneste majoritatea discutiilor cu domnul Gates?

Voia s-o intrebe pe Houston aceste lucruri, dar, inainte de a apuca sa iasa, Leander sosi sa le ia.

Blair ramase pe loc si o privi pe Houston care juca rolul el si aproape imediat simti nevoia sa-l apere. El era curtenitor, zambitor si politicos si, oh, arata atat de bine. Nu observase niciodata pana acum ca Leander putea da batai de inima femeilor. Era un barbat serios cu ochi verzi, un nas lung si subtire si buze pline. Parul negru, destul de lung, ii acoperea gulerul hainei. Dar pe Blair nu o interesa atat figura lui, cat expresia pe care o avea in ochi. Era de parca in spatele acelor ochi s-ar fi ascuns secrete nestiute de nimeni.

— Houston? intreba el, readucand-o la realitate. Te simti bine?

— Bineinteles, raspunse ea scurt, incercand sa imite raceala surorii ei.

Cand Leander o lua de mijloc ca s-o ridice in trasura, ea ii zambi, iar el ii zambi si el scurt si rapid, dar suficient cat s-o incalzeasca, facand-o sa se bucure ca are ocazia sa petreaca acest timp cu el.

Abia se asezasera in trasura cand Houston se repezi la Leander.

— Cum impiedici raspandirea peritonitei? intreba ea pe un ton ostil care o facu pe Blair s-o priveasca uluita. De ce era atat de furioasa? Si unde invatase despre peritonita?

— Coasem ambele capete ale intestinului si ne rugam, spuse Lee destul de rational si corect.

— Inca n-ati auzit aici in Chandler despre asepsie?

Tinandu-si rasuflarea, Blair ridica privirea catre Lee ca sa vada cum va reactiona la aceasta intrebare.

Considera ca era de-a dreptul insultatoare si nu l-ar fi blamat pe Lee daca l-ar fi spus vreo doua lui Houston. Dar Lee ii arunca doar o privire lui Blair, il facu iute cu ochiul si-i spuse lui Houston ca doctorii din Chandler intr-adevar se spala pe maini inainte de operatie.

Blair nu se putu impiedica sa nu-i zambeasca si se simti mai alaturi de el ca niciodata.

Houston continua sa-l apostrofeze pe Lee, in timp ce Blair se sprijini de spatarul banchetei si privi stelele, nemaiobosindu-se sa asculte vorbele in doi peri ale surorii ei.

Cand ajunsera in cele din urma la casa Tiei, se simti usurata. Iar dupa ce Houston pleca si Blair ramase singura cu Lee, ea ofta adanc.

— Este ca momentul de dupa o furtuna puternica, spuse ea, uitandu-se la Lee, pe jumatate speriata de comentariile lui la adresa celeilalte persoane.

— Nu e nimic rau in asta. Toti doctorii sunt asa dupa ce termina scoala de medicina. Devii foarte constient de responsabilitatea profesiei tale.

— Si mai tarziu parerile se schimba?

— Da, dar nu stiu cum sa-ti explic. Cred ca ajungi sa-ti cunosti propriile limite si nu mai esti chiar atat de sigur ca poti salva intreaga omenire doar cu propriile-ti maini.

Blair se relaxa, sprijinindu-se de spatarul banchetei si se gandi cat de frumos era din partea lui ca nu spusese nimic rau despre atacul lui Houston la adresa lui. Si el o numise „medic”.

Simti ca face un gest natural atunci cand isi strecura mana pe sub bratul lui si ramase asa, fara a se refugia in celalalt colt al trasurii, acum, cand sora ei plecase. Nu observa modul ciudat in care o privi Leander si Blair se simti destul de incantata de seara care o astepta.

CAPITOLUL 4

Orasul Chandler din Colorado se afla situat la poalele Muntilor Stancosi, la o altitudine de peste doua mii trei sute de metri si drept rezultat aerul era intotdeauna limpede si racoros. Verile erau placute in timpul zilei, dar cand apunea soarele trebuia sa ai un sal pe umeri din cauza aerului de munte.

Blair statea langa Lee, respirand adanc si bucurandu-se de mirosul ce plutea in aerul curat, alpin. Nu-si daduse seama cat de mult ii lipsise acest aer.

Abia mersesera o jumatate de mila cand aparu un om calare, invaluit intr-un nor de praf, cu calul in spume, care ii striga lui Leander:

— Westfield! Cineva are nevoie de ajutor. O femeie de pe River Street a incercat sa se sinucida.

Blair nu-l mai vazuse niciodata pe acest om, dar nu credea ca ar dori sa-l mai vada vreodata. Arata ca o caricatura de om ce practica jocurile de noroc, cu parul negru ca smoala si o mustata subtire, dar ceea ce era mai rau era felul in care zambi arogant cand se uita la ea, isi scoase palaria cu borul drept si o lasa in jos in fata ei.

— Inteleg ca s-ar putea sa fii prea ocupat ca sa vii, doctore.

Blair ii arunca o privire lui Lee si-l vazu ca ezita, dandu-si seama ca era din pricina ei.

— Merg si eu cu tine. Lee. Poate reusesc sa-ti fiu de ajutor.

Omul, jucator sau nu spuse:

— River Street nu-i un joc pentru o doamna. Poate ca ar fi bine sa am eu grija de ea cat mergi dumneata la locul sinuciderii.

Asta il hotari brusc pe Lee. Pocni din bici si striga catre Blair:

— Tine-te bine!

Blair se lovi de spatele trasurii si se apuca de marginea de sus pentru a se tine, in timp ce Lee porni in viteza. Inchise ochii de doua ori de spaima cand Lee abia reusi sa ocoleasca alte trei trasuri. Oamenii il vazura venind si se dadura la o parte din calea lui la vreme. Ea auzi cateva strigate de incurajare si-si dadu seama ca imaginea oferita de Lee care zbura pe strazi era ceva familiar.

El opri calul in capatul de nord-est al orasului, pe malul celalalt al raului Tijeras, intre doua sine de cale ferata, un loc pe care Blair nu-l mai vazuse pana atunci si nici nu fusese curioasa sa-l exploreze. Dintr-o singura miscare, el lega calul, isi insfaca trusa, sari jos si-i spuse lui Blair sa ramana pe loc.

Dupa ce arunca iute o privire catre figura cartoforului ce avea un ranjet intiparit pe chip, ea cobori si-l urma pe Lee in casa cu felinar rosu la poarta. Lee urca pe scari, de parca ar fi stiut incotro se indreapta, dar Blair nu se putu impiedica sa nu priveasca in jur.

Totul parea sa fie rosu. Peretii erau rosii, covoarele rosii, iar mobila tapitata in rosu, cu franjuri din lemn inchis la culoare.

In capul scarilor vazu un grup de femei pe jumatate dezbracate care se dadura la o parte cand ea ajunse in dreptul lor.

— V-am spus ca am nevoie de ajutor, il auzi Blair pe Lee strigand. In timp ce ea isi facea loc prin multime.

Lee ridica ochii catre ea.

— Ti-am spus sa ramai jos, in trasura.

Pe pat, in fata lui, se afla o tanara subtirica, mai mult o copila, de fapt, zvarcolindu-se de durere, probabil pentru ca inghitise un dezinfectant pe baza de alcool, ghici Blair.

— Carbolic? intreba Blair si, cand il vazu pe Lee scotand o pompa din trusa, stiu ce trebuie facut.

Blair se apuca imediat de lucru. Cu un glas autoritar porunci la trei dintre femeile aflate in apropiere, una dintre ele avand pe ea doar corsetul si un neglijé negru pe deasupra, sa o tina pe fata de maini si de picioare, iar celeilalte sa aduca prosoape.

Cand in incapere isi facu aparitia o femeie inalta si bine imbracata care parea ca stie sa comande, Blair o trimise dupa doua pelerine de ploaie, iar cand acestea fura aduse, Blair il privi pe Lee pana cand avu o mana libera si-i puse pelerina din cauciuc lucios. Ea imbraca repede cealalta pelerina peste rochia surorii ei.

Lee vorbi cu fata, calmand-o, in timp ce-i impingea pompa pe gat, iar cand substanta otravitoare iesi la suprafata, aparu cu intreg continutul stomacului; improscand pe toata lumea din camera.

Tusind, vomand si cuprinsa de slabiciune, acoperita de murdarie, fata se agata de Lee care o tinu la piept, in timp ce Blair organiza curatenia.

— Nimic nu poate fi chiar atat de rau, spuse Lee tinand fata de umeri cand aceasta incepu sa planga. Uite, vreau sa bei asta, spuse el dandu-i doua tablete si un pahar cu apa.

Nu-i dadu drumul pana cand nu se relaxa si in cele din urma adormi. Incet, o aseza pe pat si ridica privirea catre femeia inalta pe care Blair o trimisese dupa pelerinele de ploaie.

— Spal-o si trimite-o maine la infirmerie. Vreau sa vorbesc cu ea.

Femeia incuviinta tacuta, uitandu-se la Lee cu ochii mari in care se citea adoratia. Se intoarse catre Blair.

— Sper ca-l apreciezi cum se cuvine pe barbatul asta, draga mea, nu sunt multi ca el. El…

Femeia se opri cand Lee ii arunca o privire.

— Trebuie sa plecam.

Surprins, el privi la pelerina de ploaie pe care o avea peste haine si apoi la Blair.

— Am invatat de la sora mea, doctorita, spuse ea drept raspuns la intrebarea lui tacita si brusc incepu sa-si faca probleme despre reactia lui Lee la ajutorul pe care ea i-l oferise cu fata.

Dar Lee isi stranse trusa, o lua de brat si o conduse afara fara sa mentioneze deloc indemanarea ei. Oamenii din jurul lor murmurara cuvinte de multumire privindu-i pe Lee si pe Blair cu ochi tristi, in timp ce Blair se gandi ca femeile din jur se gandeau probabil ca oricare dintre ele s-ar fi putut afla in patul acela, in locul fetei.

— Vii des aici? il intreba ea pe Lee in timp ce coborau scarile.

— Cam o data pe saptamana vine un doctor aici dintr-un motiv sau altul. Cred ca am fost si eu la fel de des ca oricare altul.

Cand ajunsera la trasura, Lee se opri in fata lui Blair, iar ea fu sigura ca el stia cine este.

— Apreciez mult faptul ca ai mers cu mine inauntru si ca n-am fost nevoit sa te las undeva. Acest lucru a insemnat pentru mine mai mult decat iti poti da seama.

Ea il zambi usurata.

— Te-ai descurcat de minune cu femeia, rapid si cu foarte mare eficienta.

Cu un zambet usor el ii atinse parul de la tample.

— Din nou vorbesti ca Blair, dar indiferent de motiv iti multumesc pentru compliment.

Cand Blair era la facultate, avusese un profesor care le avertizase ca blestemul doctoritelor tinere era ca se indragosteau de obicei de cel mai bun chirurg. Instructorul le spusese ca o stagiara nu trebuia decat sa vada un doctor operand un chist ovarian dificil si imediat isi pierdea capul dupa el.

In clipa asta, Blair se gandea ca Lee este unul dintre cei mai frumosi barbati pe care-i vazuse vreodata. El se descurcase foarte bine in acest caz dar, mai mult decat atat, fusese impresionata de compasiunea pe care el o aratase si pe care ea n-o mai intalnise pana atunci.

Cand el se apleca spre ea s-o sarute, Blair isi dadu seama ca ar fi vrut s-o sarute pe ea si nu pe Houston.

Isi intoarse fata intr-o parte.

Leander isi lua mana imediat de pe fata ei, iar furia din ochii lui era infricosatoare. Se intoarse si fiecare miscare pe care o facea reflecta mania pe care o incerca.

Blair trecu printr-un moment de panica. In clipele acestea ea era Houston si nu Blair si bineinteles ca-l va saruta pe omul pe care-l iubea.

Blair il lua de brat. El se opri si se uita la ea cu ochii sclipind de furie, iar ei ii trebui mult curaj sa nu dea inapoi. Curajoasa il lua de gat si-i atinse buzele.

El ramase nemiscat, de parca ar fi fost daltuit in piatra, fara sa se miste sau sa raspunda avansurilor ei.

Pentru o clipa Blair se gandi ca doctorul Leander Westfield era cu siguranta un barbat foarte rasfatat din moment ce reactiona atat de sever la refuzul logodnicei lui de a-i oferi un sarut.

Cum el continua sa nu reactioneze, ea considera acest lucru drept o provocare, ca atunci cand trecuse primul an la facultatea de medicina.

Se ridica pe varfuri si incepu sa arate putina pasiune fata de acest barbat inflexibil.

Nu era insa pregatita pentru reactia lui, nimic din ce traise pana acum n-o pregatise.

Ii cuprinse capul in maini, i-l rasuci putin si-i acoperi gura cu o pasiune care o facu sa-si piarda rasuflarea, iar Blair reactiona la fel. Isi lipi trupul de al lui si se agata mai tare de el cand Lee isi impinse genunchiul intre picioarele ei si limba intre buzele ei.

— Scuzati-ma, se auzi un glas razand si, dupa cateva clipe, Lee se desprinse de ea.

Blair ramase pe loc, cu ochii inchisi, bucuroasa ca se sprijinea cu spatele de trasura pentru ca altfel probabil ar fi cazut. Isi dadu vag seama ca acolo se afla acel cartofor care ii privea ranjind, chiar in momentul cand incepu sa-i vorbeasca lui Lee, dar ei nu-i mai pasa. Probabil ca reputatia lui Houston era ruinata pentru totdeauna, dar, in momentul acela, Blair nu se mai gandea deloc la sora ei.

— Gata? il auzi pe Lee, soptindu-i bland la ureche dupa ce pleca omul.

Ii simtea caldura trupului atat de aproape de ea.

— Pentru ce? murmura ea, apoi deschise ochii.

— Houston, nu e nevoie sa mergem la receptie, zise Lee.

Blair se indrepta de spate si-si aduse aminte cine si unde era si ca se afla impreuna cu logodnicul surorii ei.

— Ba da, bineinteles ca trebuie, zise ea cu timiditate, neindraznind sa-l priveasca in ochi si neluand in seama faptul ca mainile lui zabovira mai mult pe talia ei cand o ajuta sa urce in trasura. Dupa ce se aseza, ramase cu ochii pironiti asupra drumului. Deci de aceea il iubea Houston, se gandi ea. Si cand te gandesti ca ea isi facuse probleme ca ei erau prea reci atunci cand se aflau impreuna.

Se uita la el cand se intoarse spre ea, iar ochii lui erau vii, scanteietori si flamanzi. Ea ii adresa un zambet slab si-si zise ca trebuia sa se gandeasca la Alan. Alan! Alan!

Blair reusi sa-si recapete intr-un fel stapanirea de sine. Dar simturile ii erau in continuare agitate, astfel incat nu-si dadu seama ca Lee condusese trasura traversand raul, in adancurile parcului Fenton.

Midnight Lane se intindea in fata lor cand Lee opri calul langa pavilionul din parc si veni s-o ajute sa coboare din trasura.

— De ce ne-am oprit?

— Simt inca in nari mirosul de dezinfectant si m-am gandit ca aerul curat o sa ma ajute sa scap de el.

El ii zambi cand o ridica din trasura, iar ea trebui sa se intoarca pentru ca altfel stia ca va ajunge din nou in bratele lui.

— Ai fost intr-adevar foarte bun cu fata aceea.

— Ai mai spus asta, raspunse el, dandu-i drumul, in timp ce scotea un trabuc din buzunar si-l aprindea. De ce-ai mers cu mine in seara asta? Pana acum n-ai mai facut-o niciodata.

Lui Blair i se opri respiratia. Trebuia sa se gandeasca repede.

— Cred ca am fost ingrijorata pentru ceea ce s-a intamplat dupa-amiaza. Pareai ingrozitor de furios, spuse ea sperand ca acest motiv sa para plauzibil. El isi lasa capul intr-o parte si o privi la lumina lunii printr-un nor de fum.

— Nici despre asta nu ti-ai facut niciodata probleme.

In ce naiba se bagase? se intreba Blair. Si de ce n-o avertizase Houston despre ceea ce vorbea Lee?

— Bineinteles ca-mi fac probleme, Lee, spuse ea, intorcandu-se si sprijinindu-si mana de balustrada pavilionului. Intotdeauna imi fac probleme cand te superi din cauza mea. N-o sa se mai intample.

El ramase tacut o vreme, incat, in cele din urma, ea se intoarse sa-l priveasca. O fixa cu aceeasi privire infometata ca mai inainte.

— Lee, ma faci sa rosesc. N-ar fi mai bine sa mergem in receptie?

S-o ia naiba pe Houston! se gandi ea. Din nou ii permisese surorii ei s-o bage intr-un bucluc pe cinste. Spera din tot sufletul ca vizitarea acelei case sa merite toate aceste eforturi.

Incet, Lee intinse mana si-i atinse bratul. Ea se dadu inapoi si ramase lipita de pavilion. El isi arunca trabucul si facu un pas spre ea.

Blair avu un zambet mic, isi ridica poalele rochiei si fugi pe scari in mijlocul pavilionului.

— Aici aveau loc niste concerte minunate, spuse ea, dandu-se inapoi cand il vazu ca vine spre ea. Imi aduc aminte ca purtam rochite roz cu alb si…

Se opri cand el veni in fata ei si nu mai avu unde sa se dea inapoi. Cand il privi, simtindu-i caldura trupului alaturi, el intinse bratele, iar ea se lipi de el.

Nu se auzea nici un fel de muzica in afara de sunetele noptii, dar Blair era sigura ca aude strune de viori cand Lee o conduse in pasi de vals in pavilion. Inchizand ochii, tinandu-si cu o mana rochia, pasi alaturi de el ca in transa, nemaigandindu-se la nimic altceva. Iar cand Lee o trase mai aproape, continuand sa danseze, cu picioarele lipite de ale el, se lasa in voia unor emotii pe care nu le mai simtise niciodata pana atunci.

Nu-si dadu seama cat timp trecuse de cand el o tinea imbratisata, uita ca juca rolul surorii el si ca pentru ea acest barbat era un strain. Nu era constienta decat de prezent, in rest nu mai exista nici trecut, nici viitor.

Cand el incepu s-o sarute pe gat, pe obraji, pe tample, ea se lipi de trupul lui, isi strecura mainile in jurul gatului lui si continua sa danseze incet si seducator.

— Ai spus ca poti fi diferita, ii sopti el, dar Blair nu-i auzi cuvintele. Hai, saruta-ma inca o data inainte de a pleca.

Numai cateva cuvinte il patrunsera in mintea incetosata. Nu voia sa plece, voia ca aceste clipe sa nu se mai sfarseasca niciodata si, cand el o saruta din nou, se simti mai slabita decat inainte, astfel incat Lee trebui s-o sustina pentru ca altfel s-ar fi prabusit.

El se trase inapoi si pentru o clipa ea nu fu in stare sa se miste, ramanand cu ochii inchisi si cu capul dat pe spate.

Cand se uita la el, Lee zambea, avand pe chip intiparita o expresie de incantare pe care ea n-o mai vazuse pana atunci. Ii zambi si ea.

— Hai, iubito, rase el, luand-o in brate. Vreau sa te arat lumii intregi.

Dupa ce Lee o puse in trasura, mintea lui Blair incepu sa functioneze din nou. Seara asta nu se desfasura deloc dupa cum planuise. Voise sa afle daca sora ei urma sa se casatoreasca cu barbatul potrivit si in loc sa faca un studiu stiintific, de fiecare data cand o atingea Leander i se inmuiau genunchii.

— Asta e de-a dreptul ridicol.

— Ce anume? intreba Lee care se afla in trasura langa ea.

— Asta… asta ca m-a apucat o durere infioratoare de cap. Cred ca ar trebui sa merg acasa.

— Stai, da-mi voie sa ma uit.

— Nu, spuse Blair, indepartandu-se de el…

Degetele lui lungi si puternice o apucara de barbie si-si apropie fata de chipul ei.

— Nu vad nici un semn de durere, sopti el, in afara poate de vena asta mica de aici, spuse el, sarutandu-i parul de pe tampla. Ajuta cu ceva?

— Te rog, sopti ea incercand sa-si intoarca fata. Te rog, nu.

Dupa o mangaiere blanda, el apuca haturile si pornira spre iesirea din parc.

Blair isi puse o mana pe piept, incercand sa-si potoleasca bataile inimii. Cel putin in curand se vor afla intr-un loc public, se gandi ea, iar apoi el o va conduce acasa si acolo va redeveni ea insasi, scapand de acest barbat periculos al carui loc se afla in bratele surorii ei si nu intr-ale sale.

Mai tarziu cineva ii spuse lui Blair ca intr-adevar avusese loc o receptie pentru guvernator si ca ea participase si-l cunoscuse, reusind chiar sa vorbeasca destul de coerent, dar ea nu-si mai aducea aminte de nimic. Pe parcursul celor catorva ore parea sa se afle mereu in bratele lui Leander, dansand pe podeaua lucioasa ca oglinda si nevazand nimic altceva decat ochii lui, scaldandu-se in adancurile lor verzi.

Isi aminti ca unii dintre invitati ii spusesera ca niciodata nu o vazusera aratand mai frumoasa sau pe Lee mai fericit. I se pusesera o mie de intrebari despre nunta, iar Blair nu cunostea raspunsul la niciuna, dar nu conta, pentru ca Lee se afla mereu langa ea s-o conduca din nou pe ringul de dans. Nu-si amintea nimic din ceea ce discutasera impreuna. Nu se putea gandi decat la bratele lui la ochii lui si la modul in care o facea sa se simta.

Abia cand sosi un baiat ce adusese un mesaj prin care Lee era solicitat in alta parte, isi dadu seama ca aceasta noapte fermecatoare luase sfarsit. Se simtea precum Cenusareasa, iar acum trebuia sa plateasca pretul pentru aceasta noapte minunata.

— Poti sa ramai si o sa vorbesc cu cineva care sa te duca acasa, spuse Lee. Sau poti sa mergi cu mine.

— Cu tine, hotari ea, iar el o conduse la trasura. Nu vorbira pe drum, in timp ce mergeau pe strazile linistite ale orasului, dar Blair isi dadu seama ca nu mai era in stare sa judece coerent.

El se intinse, o lua de mana si, cand ea il privi, ii zambi. O clipa, Blair se gandi la sora ei si-si dadu seama ca n-ar fi trebuit sa se afle acum aici, ca ceea ce se intamplase in aceasta seara era ceva prea intim pentru a putea fi impartasit, ca aceste zambete si sarutari ii erau adresate lui Houston, iar ea n-avea nici un drept sa patrunda in tainele iubirii lor. Pana in seara asta, nu avusese idee ca legatura dintre gemeni poate fi chiar atat de puternica, altfel incat sa poata petrece o seara cu barbatul pe care-l iubea sora ei, ca prin intermediul acestei legaturi, ea sa poata reactiona atat de puternic fata de acest barbat, aproape sa poata simti ca ea era cea indragostita de el.

— Ti-e destul de cald? intreba Lee, iar ea incuviinta. Destul de cald, destul de frig, destul de ametita, destul de treaza, se gandi ea.

Leander opri trasura in fata unei case pe care Blair n-o mai vazuse niciodata.

— Aici sta pacientul tau? Credeam ca mergem la infirmerie.

Lee isi ridica bratele spre ea.

— Vreau sa cred ca prezenta mea te-a facut sa uiti casa pe care am ales-o impreuna.

Inainte ca Blair sa aiba timp sa-si corecteze eroarea, el continua:

— M-am gandit ca poate ar fi bine sa discutam cateva dintre planurile pentru nunta. N-am prea avut timp sa vorbim in ultima vreme.

— Dar cum ramane cu pacientul tau? N-ar trebui sa…

El o dadu jos.

— Nu e nici o urgenta si nu exista nici un pacient Am cautat o scuza pentru a pleca de acolo si ma tem ca am profitat de profesia mea. Nu te superi, nu?

— Dar trebuie sa ajung acasa. E deja tarziu si mama probabil ca ma asteapta.

— Parca stiam ca mama ta doarme foarte adanc si ca de fiecare data iti vine foarte greu sa o trezesti.

— Pai da, asa e, dar acum de cand e Blair acasa s-a schimbat.

Blair zambi vazandu-i incruntarea nedumerita si spuse repede ca i-ar face placere sa discute despre nunta.

Trecu pe langa el si se opri in fata usilor incuiate, sperand ca el sa nu-i puna prea multe intrebari.

Interiorul era foarte frumos si feminin, dar fara sa includa amprenta masculina. Blair era sigura ca Houston decorase casa. In salon ardea un foc mic ce indeparta racoarea aerului de munte, iar in fata caminului se afla o masa joasa pe care erau puse lumanari, caviar, stridii, trufe de ciocolata si patru frapiere de argint pline cu gheata si sampanie frantuzeasca.

In jurul mesei se aflau perne mari.

In arunca o privire lui Lee aflat in fata caminului si se gandi: Am dat de necaz.

CAPITOLUL 5

Blair simti ca i se scurge tot sangele din trup cand il vazu pe Leander cum o priveste. Desi petrecuse aproape o saptamana intreaga alaturi de el, nu observase pana acum ca el sa fi avut vreo putere deosebita asupra femeilor, cu atat mai putin asupra ei.

Cu siguranta ca era vorba despre legatura ce exista intre gemeni, de aceea se simtea asa. Houston in mod sigur fusese deosebit de sireata, reusind sa ascunda de minune aceasta pasiune sub aparenta unei raceli calculate. Nimeni, nici macar sora ei, n-ar fi putut ghici ce pasiuni arzatoare zac sub aparenta acelui exterior glacial si cat trebuie sa se fi distrat Houston in sinea ei cunoscand temerile lui Blair ca ea si cu Lee n-ar fi fost compatibili!

Bineinteles, se gandi Blair, daca eu as fi logodita cu un barbat ce m-ar face sa tremur de fiecare data cand abia ma atinge, nu cred ca i-as permite unei alte femei sa fie singura cu el, nici chiar surorii mele, sau poate cu atat mai putin surorii mele.

Cand se uita din nou la Lee, la felul in care i se curba buza superioara, la intensitatea arzatoare din ochii lui, isi dadu seama ca, cinstit vorbind, trebuia sa recunoasca ca nici un alt barbat n-o facuse vreodata sa se simta astfel si nici nu fusese constienta ca poate exista o asemenea pasiune infocata.

— Ar trebui sa merg acasa. Cred ca am uitat sa fac ceva, se balbai Blair.

— Adica?

El se indrepta catre ea cu pasi rari, dar hotarati.

— Stai pe loc, raspunse ea, inghitind in sec.

Lee o lua de brat.

— Sper ca nu ti-e teama de mine, nu? Vino incoace si stai jos. Nu te-am vazut niciodata asa. Nu ca nu mi-ar placea, dar…

Blair incerca sa se relaxeze, incerca sa-si reaminteasca faptul ca juca rolul surorii el. Daca i-ar spune acum lui Lee despre farsa pe care gemenele i-o jucasera toata seara, s-ar infuria, poate chiar atat de tare, incat sa rupa logodna. Se gandi ca, daca l-ar face sa vorbeasca intruna, daca ar putea sa manance si sa bea putin, poate ca atunci ar reusi sa-i convinga s-o duca acasa. Orice altceva, in afara de a-l lasa sa o atinga.

Se aseza pe una din perne si lua o stridie.

— Nu te-am vazut prea des in calitate de doctor, spuse ea, fara sa-l priveasca, dar auzi pocnetul unei sticle de sampanie ce fusese deschisa.

— Niciodata, din cate imi amintesc. Ia o capsuna, o indemna el, inmuind fructul in sampanie si dandu-i-l direct in gura fara sa ia in seama mana ei intinsa.

Isi apropie gura de a ei, iar ea se ineca. Lee ii intinse un pahar din care ea bau recunoscatoare. Din pacate era sampanie si aproape imediat simti cum i se urca la cap.

— Niciodata? intreba ea, incercand sa-si invinga ameteala si starea de euforie ce incepuse s-o copleseasca. Asta pare a fi un timp ingrozitor de lung.

— Prea lung pentru foarte multe lucruri.

El il lua degetele si i le saruta.

Ea isi trase mana.

— Ce-i acolo? intreba, aratand un bol.

— Caviar. Se spune ca-i un minunat afrodiziac. Vrei putin?

— Nu. Multumesc.

Intinse mana dupa paharul pe care Lee il umpluse din nou. Dupa ce bau putin, spuse:

— Cum impiedici aparitia peritonitei?

El se apropie de ea, vrajind-o cu privirea lui hipnotica.

— Mai intai trebuie sa examinezi pacientul.

Ii puse o mana pe abdomen si incepu sa o miste incet.

— Simt pielea, calda si plina de viata, apoi cobor mai jos.

Blair, cu o miscare brusca, reusi sa se indeparteze de el si lovi paharul de sampanie care se rostogoli pe masa pana la Lee.

El se dadu inapoi, razand.

— O sa mai pun niste lemne pe foc.

Se gandi ca el parea foarte multumit de ceva anume.

— Cred ca ar trebui sa merg acasa. Probabil ca e foarte tarziu.

— Nici nu te-ai atins de mancare.

Se aseza pe o perna langa ea.

— Am sa mananc, daca doresti. Povesteste-mi cum ai devenit doctor. Ce te-a facut sa-ti doresti asta?

El se opri din a-i pune pe farfurie cate putin din fiecare fel de mancare si o privi nelamurit.

— Am spus ceva ce nu trebuia?

— Nu. Dar niciodata nu m-ai intrebat asa ceva pana acum.

Blair ar fi vrut sa-i strige ca asta se intamplase pentru ca niciodata pana acum nu statuse de fapt de vorba cu el. Sorbi o inghititura lunga din pahar pentru a-si ascunde stanjeneala, in timp ce Lee ii punea in farfurie o portie de pui in sos de vin.

— Poate din cauza faptului ca te-am vazut in seara asta cu fata aceea.

El isi intinse picioarele lungi langa ea. La o distanta de doar cativa centimetri, cu pantalonii stransi pe coapse, cu paharul in mana, privind flacarile din camin.

— Voiam sa salvez oamenii. Stiai ca mama a murit, nu pentru ca nastea un copil la patruzeci si cinci de ani, ci pentru ca moasa tocmai venise de la o alta nastere si nu se spalase pe maini?

Blair ramase cu furculita in aer.

— Nu, spuse ea incet, nu stiam. Trebuie sa te fi durut cand Blair te-a intrebat despre conditii aseptice.

El se intoarse, zambindu-i.

— Blair nu ma deranjeaza deloc. Uite, mai ia o stridie.

Nu stiu daca sa fie bucuroasa sau ofensata de comentariul lui.

— Oricum, ai necajit-o. Stiai ca ea te considera exact ca pe domnul Gates?

Lee ramase o clipa cu gura cascata.

— Ce idee absurda! De ce nu te relaxezi putin aici, langa mine?

Blair se apropie de el, inainte de a-si da seama ce face, dar se opri. Poate ca de vina era sampania care o facea atat de indrazneata. Bineinteles ca asta nu explica purtarea ei de pe River Street sau din parc, ori de la receptie.

— Nu, multumesc, spuse ea cu glasul acela intepat al lui Houston. Ma simt foarte bine unde sunt. Ai de gand sa lucrezi mereu la infirmerie?

Oftand el isi intoarse privirea catre foc.

— Nu trebuia sa devii doctor ca sa ajuti oamenii, nu-i asa? insista ea. Ai fi putut construi un spital, nu?

— Multumita bogatului meu bunic care mi-a lasat o mostenire frumoasa, da, as fi putut. Dar voiam sa fac eu insumi ceva. Daca as mai gasi un doctor la fel de interesat, mi-ar placea sa deschid o infirmerie pentru femei, ceva mult mai complet decat clinica aceea rudimentara care exista pentru ele acum. As dori un loc decent unde femei ca mama mea sa poata fi tratate. Dar toti doctorii spun ca ginecologia trateaza femei ale caror boli sunt in capul lor.

— Dar Blair? intreba ea, brusc interesata.

— Blair? Dar ea e fe…

Se intrerupse, vazandu-i expresia din ochi.

— Poate. Dupa ce-si va termina stagiatura. Hai sa nu incepem acum sa vorbim despre ea. Vino aici.

— Cred ca intr-adevar ar trebui sa plec.

— Houston! se rasti el. Asa o sa fie de fiecare data? Intotdeauna ai sa ma refuzi?

Glasul lui arata o furie crescanda.

— Daca ne casatorim ai sa ma refuzi si atunci?

— Daca? sopti Blair. Daca ne casatorim? Oare ce il facuse sa renunte la nunta dupa numai o seara petrecuta in compania lui Blair? Oare Houston era atat de calda cu Lee, incat considera reactiile ei din seara asta neasteptat de reci?

— Iubito, hai sa nu ne certam.

Isi deschise bratele catre ea.

Blair ezita doar o clipa inainte de a-si aminti de avertismentul lui Houston sa nu se certe cu Lee. Poate ca, daca-l va mai saruta doar de cateva ori, atunci el va fi satisfacut si o va conduce acasa in siguranta.

Se apropie de el, il lasa sa o imbratiseze, lipindu-si trupul de al lui si, cand el incepu sa o sarute, uita de toata lumea in afara de ei doi.

Leander o stranse in brate, aproape cu disperare, aproape infricosat ca ea ar putea disparea, iar Blair deveni deosebit de constienta de faptul ca, doar o singura data in viata, avea ocazia de a se afla langa acest barbat care o facea sa se simta astfel. Gura lui o cuprinse pe a ei intr-un sarut patimas, strangand-o cu putere la piept, in timp ce ea se agata de el.

Cand mainile lui ii alunecara pe spate, iar degetele indemanatice de chirurg incepura sa-i descheie nasturii rochiei, nu-i trecu prin cap sa-l opreasca. Rochia incepu sa cada pe umerii ei goi, iar Lee depuse sarutari si mangaieri pana cand ea isi simti pielea arzand de dorinta.

In cateva clipe rochia zacea gramada langa ei, iar fosnetul juponului de matase roz ii indemna sa se lase cuprinsi cu si mai multa patima de pasiunea lor arzatoare. Picioarele lungi ale lui Lee se miscara peste tesatura apretata, rasucind-o si tragand-o in acelasi timp de pe ea.

Blair nu se putea desprinde de buzele lui, iar degetele i se ingropara in parul lui lung si curat, respirand aroma adanca si masculina.

— Leander, sopti ea, in timp ce buzele lui ii atingeau bratele, iar cu mainile ii mai scoase inca doua jupoane. Erau inconjurati de matase, satin si tafta, in care se cuibarisera amandoi la lumina calda a focului.

Mainile lui pareau sa se afle pretutindeni pe trupul ei, mangaind-o cu miscari delicate si indepartandu-i incet, cu grija, fiecare articol de imbracaminte, dezgolind-o incetul cu incetul atingerilor lui patimase.

Cu mana pe un picior de-al el, mangaindu-l in sus si in jos prin ciorapul de matase si cu buzele sarutandu-i lobul urechii, ea isi dadu seama ca el era inca imbracat si incepu sa traga de hainele lui.

Cand incepu sa si le scoata, el nu o facu cu grija si atentia cu care le scosese pe ale ei, ci trase de ele cu o forta aproape de violenta.

La scoala de medicina, Blair vazuse multi barbati goi, iar odata il vazuse chiar si pe Alan fara camasa, dar pana acum nu mai vazuse niciodata un barbat atat de viu si plin de pasiune, cu pielea bronzata si privind-o cu asemenea sclipiri patimase in ochi. O clipa se indeparta cand el vru sa o cuprinda din nou in brate, in ochii lui aparu o expresie de prudenta cand se retrase de langa el, dar Blair n-o vazu. Nu-l vedea decat pe Lee, pielea lui minunata sub care se vedeau muschii umerilor si abdomenul tare si plat. Privi cu interes mai jos, curioasa sa vada diferenta dintre un barbat viu si unul mort, singurul mod in care vazuse un barbat gol pana in aceea zi.

— Am trecut examenul? intreba el cu glas ragusit.

Blair nu raspunse, tragandu-l catre ea si lipindu-si mainile de pielea aceea care lucea.

Leander incepu sa-i scoata grabit restul hainelor, tragandu-i jartierele si ciorapii si chiar desfacandu-i cataramele pantofilor, iar in tot acest timp nu inceta nici o clipa s-o mangaie si s-o sarute, astfel incat, atunci cand Blair ramase complet goala, incepu sa simta ca pasiunea ei se ridicase la un nivel ce ar fi putut-o face sa explodeze in orice clipa.

Nimic din ceea ce simtise pana acum n-o pregatise pentru senzatia pe care o trai cand isi lipi trupul gol de al lui Lee. Cu o exclamatie de placere, se agata de el, strecurandu-si piciorul intre ale lui si incercand sa se apropie si mai mult.

Lee o trase deasupra, sarutand-o, mangaindu-i spatele, coapsele si fesele, zabovind langa sani.

Cu gura lipita de a ei o rostogoli pe spate si, incet, ii desfacu picioarele cu genunchiul.

Teoretic, Blair stia cum se reproduce specia umana. Avusesera cursuri speciale pentru fete necasatorite la facultate, dar niciunul dintre profesori nu pomenise despre pasiunea declansata in decursul acestui act. Nu banuise nici o clipa ca o femeie putea simti asa ceva, ca acest act nu era doar in scopul procrearii, ci era un act de dragoste si de dorinta.

Era pregatita pentru Lee cand el o patrunse, dar o duru totusi si scoase o exclamatie. El ramase nemiscat o clipa, cu respiratia fierbinte pe gatul ei, cu buzele nemiscate asteptand un semn de la ea.

Blair isi reveni dupa primul moment de durere si incepura sa-si miste incet soldurile, iar mainile de pe spatele lui coborara, cuprinzandu-i soldurile. Doar respiratia intretaiata a lui Lee, de langa urechea ei, ii arata efortul suprem pe care el il exercita asupra lui insusi ca sa se abtina sa nu-i faca vreun rau.

Abia cand ea incepu sa se miste, el ii urma ritmul si foarte incet incepu sa faca dragoste cu ea.

Durerea disparu cand Lee incepu sa faca miscari incete si blande, iar Blair, stangace la inceput, se misca impreuna cu el. Dupa cateva clipe, miscarile incete disparura pe masura ce dragostea facu loc pasiunii. Nu se puteau satura unul de altul in timp ce se arcuiau, agatandu-se cu putere unul de trupul altuia, incercand imposibilul, de a se lipi si mai mult pana cand, in cele din urma, explodara impreuna.

Blair se agata de Lee de parca i-ar fi fost teama sa-i dea drumul. Trupurile lor asudate erau lipite unul de altul de parca pana si pielea lor s-ar fi topit.

— Te iubesc, ii sopti Leander la ureche. Nu stiu daca te am iubit inainte. Nu sunt nici macar sigur ca te-am cunoscut inainte de noaptea asta sau ca vreunul dintre noi este aceeasi persoana care a fost ieri, dar stiu ca te iubesc si, Houston, sa stii ca pana acum n-am iubit nici o alta femeie.

O clipa, Blair nu intelese de ce barbatul din bratele ei o chema pe numele surorii ei.

Isi aminti brusc totul. Cu o senzatie de spaima cumplita, se desprinse de Lee.

— Trebuie sa plec acasa, spuse ea, iar din glasul ei se vedea tot ceea ce simtea…

— Houston, zise Lee, nu e sfarsitul lumii. Peste doua saptamani vom fi casatoriti si vom incepe sa ne petrecem noptile impreuna.

— Lasa-ma sa ma ridic! Trebuie sa merg acasa.

El o privi lung de parca ar fi stat in cumpana daca sa se supere sau nu, dar in cele din urma zambi.

— Poti sa fii cat de timida vrei, iubito. Hai, da-mi voie sa te ajut.

Blair nu era in stare nici macar sa-l priveasca. Fusese cea mai minunata experienta din viata ei, dar de fapt, nu-i apartinuse. O inselase pe sora el, il inselase pe barbatul cu care urma sa se casatoreasca si-l mituise pe barbatul pe care… pe care…

Privind pe sub gene, se uita la Lee care o ajuta sa-si lege snururile corsetului. Daca nu era atenta, va ajunge din nou in bratele lui si daca el o ruga, probabil ca ar fi fost in stare sa se urce in primul tren cu el, uitand de toate obligatiile fata de alte persoane.

— Te pricepi sa umbli cu hainele femeilor, se rasti ea.

Lee rase incet in timp ce-i tinea fusta de tafta pentru ca ea sa paseasca in interiorul ei.

— Ei bine, banuiesc ca suficient. Sa te ajut cu jartierele?

Insfacand ciorapii din mana lui, se aseza pe un scaun si incepu sa si-i puna, incercand sa-l ignore.

Ce Dumnezeu facuse? Houston o s-o urasca. Si ce va spune Lee cand va vedea ca sotia lui e virgina din nou? Si ce ar spune Alan daca ar sti? Cum i-ar putea explica? Oare ar crede-o cineva daca ar spune ca el o atinsese doar si ca dupa aceea nu mai avusese nici un control asupra propriului trup? Poate ca tot ceea ce spunea Duncan Gates despre ea era adevarat.

— Houston, spuse Lee, ingenunchind in fata ei. Arati de parca ti-ar veni sa plangi.

Ii lua mana intr-ale lui.

— Uita-te la mine, iubito. Stiu cum ai fost crescuta si stiu ca voiai sa ramai virgina pana cand ne casatorim, dar ceea ce s-a intamplat in seara asta a fost intre noi si a fost bine. Voi deveni sotul tau peste foarte putin timp si atunci ne vom putea bucura unul de altul cat de mult vrem si daca esti ingrijorata de moralitatea a ceea ce am facut, eu sunt doctor si-ti pot spune ca multe, foarte multe femei care se casatoresc au petrecut ceva timp singure cu barbatii pe care-i iubesc.

El nu facea decat sa inrautateasca lucrurile. Omul pe care-l iubea ea nu era cel cu care tocmai facuse dragoste si, nu barbatul cu care urma sa se casatoreasca se bucurase de virginitatea ei. Se ridica in picioare.

— Te rog, du-ma acasa, spuse ea, iar Leander o asculta.

CAPITOLUL 6

— Buna dimineata, spuse Leander cu o bucurie neobisnuita in glas catre tatal si sora sa, Nina, ce se aflau la masa, luand micul dejun.

Nina, care avea douazeci si unu de ani si era foarte draguta, ramase cu ceasca de cafea in aer.

— Atunci inseamna ca e adevarat ceea ce am auzit, spuse ea.

Lee isi lua o portie enorma de mancare de pe bufet.

— Sarah Oakley a trecut pe aici la prima ora a diminetii si mi-a spus ca aseara tu si cu Houston nu va puteati lua ochii, sau mai precis mainile, unul de pe altul. Mi-a zis ca n-a mai vazut niciodata doi oameni atat de indragostiti.

— Si acum s-a linistit? intreba Lee. Si ma rog ce-i atat de neobisnuit in toata povestea asta? Doar am cerut-o de sotie pe frumoasa domnisoara.

— Dar au existat momente cand pareai ca mai degraba ai fi in stare s-o rupi la fuga decat sa stai alaturi de frumoasa ta mireasa.

Lee ii zambi surorii lui.

— Cand ai sa mai cresti un pic, surioara, poate ca ai sa afli mai multe despre pasarele si albinute.

Punandu-si farfuria pe masa, vizavi de ea, se intinse si o saruta pe frunte.

Nina aproape ca se ineca mancand.

— Asta-i chiar culmea, spuse ea uitandu-se la tatal ei. Ori e nebun, ori s-a indragostit de-a binelea.

Reed statea sprijinit de spatarul scaunului, privindu-si fiul cu deosebit interes. Cand Lee se uita la el si-i facu cu ochiul, temerile lui cele mai cumplite se confirmara.

— Cu siguranta ca stii foarte multe lucruri in privinta femeilor, tata! zambi Lee, iar Reed izbucni in ras.

— Nu cred ca as dori sa aflu despre ce-a fost vorba in acest schimb de cuvinte, spuse Nina intepata, ridicandu-se sa plece. Cred ca am sa-i fac o vizita lui Houston sa-i transmit condoleantele mele.

— Sa-i spui ca vin s-o iau pe la unsprezece, zise Lee cu gura plina. Si ca am sa aduc un cosulet pentru picnic.

Reed ramase pe scaun si-si aprinse pipa, un gest pe care-l facea arareori dimineata, privindu-si fiul cum manca. De obicei Leander manca incet si meticulos, dar astazi inghitea pe nemestecate de parca n-ar mai fi existat si ziua de maine. Parea pierdut intr-o lume a lui, o lume plina de bucurii si planuri de viitor.

— M-am tot gandit la spitalul acela pentru femei in ultima vreme, spuse Lee muscand dintr-un biscuit gros. De fapt Houston m-a determinat sa ma gandesc la asta. Poate ca ar fi timpul sa incep sa ma gandesc la constructia lui sau poate am sa cumpar depozitul acela vechi de piatra de la capatul bulevardului Archer. Cu putina munca si ceva bani locul acela ar putea deveni exact spatiul de care am nevoie.

— Houston a avut ideea asta? intreba Reed.

— Nu chiar, dar m-a ajutat. Trebuie sa ajung la spital si mai tarziu ma intalnesc cu Houston. Pe curand.

Lua un mar si la usa se opri, intorcandu-se sa se uite din nou la tatal lui.

— Multumesc, tata, spuse el, la fel ca pe vremea cand era copil, iar acest lucru ii aminti lui Reed de baietelul de altadata, inainte de a deveni barbatul de azi ce intentiona sa se insoare.

Toata dimineata, Lee fluiera fericit la spital, iar veselia lui deveni molipsitoare. In scurt timp intreg personalul spitalului zambea, bombanind mai putin despre munca ce trebuia facuta. Tanara prostituata, ce incercase sa sinucida cu o zi in urma, beneficie cel mai mult de buna dispozitie a lui Lee. El ii vorbi despre bucuria de a trai si apoi ii gasi un post de infirmiera la clinica pentru femei, promitandu-i ca va avea grija de ea si o va sprijini in viitor.

La unsprezece fara zece, sari in trasura si merse in oras pentru a lua cosuletul pe care-l pregatise domnisoara Emily de la ceainarie.

— Deci e adevarat, spuse domnisoara Emily, zambind si incretindu-si vesela chipul rozaliu in niste cutisoare marunte. Nina mi-a povestit despre fratele ei bolnav de dragoste toata dimineata.

— Sora mea vorbeste cam mult, zise Lee zambind. Nu stiu de ce-i asa de neobisnuit sa fiu vesel cand ma insor cu cea mai frumoasa femeie din lume. Trebuie sa plec, spuse el, iesind grabit din magazin.

Isi lasa calul si trasura in grija lui Willie, un baiat de la grajdurile lui Gates, urca cate doua trepte odata si ridica mana sa bata.

— Poti sa intri, se auzi un glas dinspre veranda aflata in umbra. Te asteapta.

Leander se uita spre veranda si o vazu pe Blair care statea cu fata pe jumatate intoarsa, dar observa ca parul ei era zburlit iar pe fata i se vedeau urme de lacrimi. Se duse la ea.

— S-a intamplat ceva? E Houston bolnava?

— Nu, e bine! se rasti Blair si dadu sa se ridice.

Lee o prinse de brat.

— Vino, te rog, aici si stai jos sa ma uit la tine. Nu pari sa te simti bine deloc.

— Lasa-ma in pace! aproape ca striga ea cu glasul inecat de lacrimi. Si sa nu pui mana pe mine!

Se smuci de langa el, cobori alergand pe scari si disparu in spatele casei.

In timp ce Lee ramase cu gura cascata de uimire, aparu Houston, punandu-si manusile albe de dantela.

— Blair era cea care striga? Sper ca nu v-ati luat din nou la cearta, nu? intreba ea.

Lee se-ntoarse catre ea, avand pe chip intiparita o impresie de fericire suprema, masurand-o din cap pana in picioare, de parca ar fi vrut s-o soarba din ochi.

— Era Blair, raspunse el la intrebarea ei.

— Bine, zise Houston. Speram ca ai s-o poti vedea. Asa a fost toata ziua. Cred ca a plans, dar nu stiu de ce. N a vrut sa-mi spuna nimic.

— O sa trebuiasca sa o examinez, spuse Lee, in timp ce o ajuta sa urce in trasura, dar de indata ce puse mana pe ea, paru ca nu mai e in stare sa-i dea drumul, ramanand cu bratele in jurul taliei ei.

— Lee! Ne vede lumea.

— Da, bineinteles, zambi el, dar curand vom remedia acest mic neajuns.

El nu vorbi prea mult pe drumul ce ducea in afara orasului, ci doar ii arunca din cand in cand cate o privire lui Houston, observand felul in care statea departe de el, la marginea trasurii, ca intotdeauna de altfel, in afara de noaptea trecuta. Nu se putu impiedica sa nu zambeasca in barba, gandindu-se ca tanara aceasta rece era una si aceeasi cu cea care nu-i putuse rezista noaptea trecuta.

Nu dormise prea mult, ci ramasese treaz, rememorand fiecare clipa petrecuta impreuna cu Houston. Nu era vorba atat despre sex, asta mai facuse si inainte cu alte femei fara a se indragosti de ele, ci era vorba despre atitudinea ei, ceva care-l facea sa se simta grozav, puternic, de parca ar fi fost in stare sa faca orice.

Conduse trasura spre un loc secret pe care-l descoperise odata cand fusese chemat sa ingrijeasca piciorul rupt al unui prospector si fusese prins de o furtuna de vara. Era un loc retras printre niste stanci uriase, cu copaci inalti si un paraias ce susura printre stanci. Niciodata nu venise aici insotit de cineva.

Opri trasura, sari jos, lega calul si se indrepta spre Houston. Cand o ridica in brate, o lasa sa alunece incet si o trase catre el, imbratisand-o strans, astfel incat ei i se opri respiratia.

— Nu m-am gandit decat la tine toata noaptea, spuse el. Iti simteam parfumul parului pe haine, iti simteam gustul buzelor, iti…

Houston se desprinse de el.

— Ce?! exclama ea.

El ii atinse parul de la tample cu varfurile degetelor.

— Sper ca n-ai sa fii timida cu mine azi, nu? N-ai sa mai fi acum asa cum ai fost pana noaptea trecuta, nu-i asa? Houston, mi-ai dovedit ca poti fi diferita, asa ca nu mai e nevoie acum sa redevii printesa de gheata. Acum stiu cum esti in realitate si pot sa-ti spun ca, daca n-am sa mai vad niciodata femeia aceea rece si distanta, as fi foarte fericit. Acum vino si saruta-ma asa cum ai facut-o azi noapte.

Houston il impinse, eliberandu-se de el.

— Vrei sa spui ca azi-noapte n-am fost asa cum sunt de obicei? Ca am fost… mai buna?

Zambind, el inainta spre ea.

— Stii doar ca-i asa. Ai fost ca niciodata. Nu stiam ca poti fi si asa. Ai sa razi de asta, dar incepusem sa cred ca esti incapabila sa traiesti o pasiune adevarata, ca in spatele exteriorului tau rece se afla o inima de gheata. Dar, daca poti avea o sora ca Blair, care scoate scantei la cea mai mica provocare, cu siguranta ca trebuia sa se stearga ceva.

O lua de mana si o trase catre el, neluand in seama rezistenta ei. Nu lua in seama nici felul in care ea incerca sa se fereasca atunci cand el ii acoperi buzele cu gura lui.

Buzele ei ramasera reci si nemiscate. La inceput el se amuza cand ea incerca sa-si pastreze cumpatul si reusi atat de bine, dar, pe masura ce sarutul continua, iar ea tot nu-i raspunse, se desprinse de ea furios.

— Mergi prea departe cu jocul asta, spuse el. Nu poti sa fii salbatica si patimasa intr-o clipa si apoi frigida in urmatorul moment. Ce esti tu, doua fiinte intr-una?

Ceva din privirea lui Houston facu sa-i incolteasca prima banuiala. Dar bineinteles ca se insela. Facu un pas inapoi.

— Asta este imposibil, nu-i asa, Houston? zise el. Spune-mi ca nu-i adevarat ce gandesc. In nimeni nu pot salaslui doua fiinte deodata, nu-i asa?

Houston statea, uitandu-se la el, cu ochii mari si nelinistiti.

Lee se indeparta de ea si se lasa sa cada pe o stanca.

— Tu si cu sora ta ati schimbat locurile aseara? intreba el incet. Eu mi-am petrecut seara cu Blair si nu cu tine?

El abia reusi s-o auda soptind:

— Da.

— Ar fi trebuit sa-mi dau seama de prima data: cat de bine s-a descurcat cu sinuciderea aceea si nici macar nu stia casa pe care am cumparat-o pentru ea… pentru tine. Cred ca n-am vrut sa vad adevarul. Din clipa in care a spus ca vrea sa ma insoteasca ca sa-mi dea o mana de ajutor, am fost atat de prosteste incantat, incat nu mi-am mai pus nici o problema dupa aceea. Ar fi trebui sa-mi dau seama cand am sarutat-o… Sa va ia naiba pe amandoua! Sper sa ajungeti in iad pentru ca v-ati batut joc de mine.

— Lee! exclama Houston punandu-i o mana pe brat.

El se intoarse furios catre ea.

— Daca tii la binele tau sa nu sufli o vorba. Nu stiu cum de v-a dus mintea sa puneti la cale o farsa atat de urata, dar pot sa-ti spun ca nu-mi place sa fiu obiectul unei asemenea glume. Acum, pentru ca tu si sora ta v-ati distrat copios pe seama mea, trebuie sa hotarasc ce este de facut in legatura cu noaptea trecuta.

O lua aproape pe sus si o sui in trasura, apoi pocni din bici si se indreptara spre oras intr-un nor de praf. Cand ajunsera acasa, el nu mai cobori lasand-o pe Houston sa se descurce singura cu poalele bogate ale fustei. Pe veranda se afla Blair asteptandu-i, cu ochii rosii si umflati de atata plans.

Leander se uita incruntat la ea cu un amestec de manie si ura, apoi isi indemna calul si pleca.

Se opri doar peste cateva clipe acasa, la tatal lui, ca sa incalece pe un armasar mare, roib, apoi se indrepta in tromba spre munti. Nu stia incotro merge, dar stia ca trebuie sa plece ca sa se gandeasca.

Sui cu calul pana cand animalul nu mai putu merge mai departe, apoi descaleca si duse calul de frau sus pe munte, pe stanci, peste prapastii, printre cactusi si tufisuri marunte. Cand in cele din urma ajunse sus pe e masta si nu mai putu urca mai sus, scoase pusca de langa sa, o lipi de picior si trase in aer pana o descarca. Dupa ce aerul se linisti de tipetele pasarilor si se limpezi de fum. Scoase un urlet din plamani dand astfel frau liber frustrarii si maniei care-l macinau.

— Sa te ia dracu’, Blair! striga el. Sa te ia mama dracului!

Soarele era spre asfintit cand Reed Westfield intra in biblioteca. Cand vru sa aprinda lumina vazu jarul din varful trabucului pe care-l aprinsese fiul sau.

— Lee? intreba el, apasand pe intrerupator. Te-au cautat de la spital.

Leander nu-si ridica ochii.

— Au gasit pe altcineva?

Reed il privi atent pe fiul lui.

— Da, au gasit pe altcineva. Ce s-a intamplat cu starea ta de spirit de azi-dimineata? Sa nu-mi spui ca Houston regreta ce s-a intamplat noaptea trecuta. Femeile fac asta de obicei. Mama ta…

Lee se uita la tatal sau cu o privire goala.

— Scuteste-ma de sfaturi in privinta femeilor. Nu cred ca pot sa mai suport.

Reed se aseza.

— Spune-mi ce s-a intamplat?

Lee scutura scrumul tigarii.

— Cred ca, dupa cum se spune, in cateva minute va izbucni iadul pe pamant. Noaptea trecuta…

Se opri ca sa traga aer in piept si sa se calmeze.

— Noaptea trecuta, gemenele Chandler s-au hotarat sa joace un joc. S-au gandit ca ar fi foarte distractiv sa schimbe locurile si sa vada daca-l pot pacali pe sarmanul natang de Leander. Au reusit destul de bine.

Strivi mucul tigarii in scrumiera si se ridica, indreptandu-se spre fereastra.

— Am fost pacalit asa cum scrie la carte si asta nu pentru ca Blair a reusit sa joace atat de bine rolul surorii ei. De fapt a facut multe lucruri in plus in afara de a se imbraca la fel ca Houston. Blair m-a ajutat in rezolvarea unul caz medical fara ca eu sa-i dau vreo instructiune; s-a aratat interesata de viata mea, ceea ce Houston n-a facut niciodata; Blair m-a intrebat despre visurile si sperantele mele de viitor. Cu alte cuvinte era femeia perfecta la care viseaza orice barbat.

Se intoarse, uitandu-se la tatal lui.

— Si a fost si iubita perfecta. Cred ca orice barbat, n vanitatea lui, isi doreste o femeie care nu-i poate rezista. Asta il face sa creada ca poate face tot ce vrea din ea. Pana acum toate femeile pe care le-am cunoscut erau interesate de banii pe care-i aveam in banca. Am avut de-a face si cu femei care nu erau interesate de mine, crezandu-ma un doctoras de duzina, fara nici o letcaie, dar care, cand aflau ca mama facea parte din familia Candish, nu-si puteau ascunde stralucirea din ochi. Blair n-a fost asa. A fost…

Glasul i se pierdu, iar el se intoarse cu fata la fereastra.

— Pe Houston n-o intereseaza banii tai, spuse Reed. Niciodata n-a interesat-o asta.

— Cine poate sti ce vrea Houston de la viata? Am petrecut luni de zile alaturi de ea si nu stiu nimic despre ea. Pentru mine este o femeie rece care nu face nimic altceva decat sa se preocupe sa arate frumoasa. Dar Blair traieste viata! Ultimele cuvinte le spuse cu o asemenea pasiune, incat Reed isi ingusta privirea.

— Nu cred ca-mi place ce aud. Houston e femeia cu care urmeaza sa te casatoresti. Stiu ca Blair e o fata indrazneata si este pacat de ceea ce s-a intamplat azi-noapte, dar eu am incercat sa te avertizez ca o asemenea experienta iti poate provoca necazuri. Sunt sigur ca Houston o sa fie furioasa, dar, daca ai sa continui sa-i faci curte si sa-i trimiti flori, pana la urma o sa te ierte.

Lee se uita la tatal lui.

— Si cum ramane cu Blair? Ea oare ma va ierta?

Reed se indrepta spre biroul masiv de nuc ce domina incaperea si lua o pipa dintr-o cutie.

— Daca e genul de fata care se culca cu logodnicul surorii ei, atunci imi imaginez ca deja stie cum sa treaca peste aceasta problema.

— Si, ma rog, ce vrei sa zici cu asta?

— Exact ce-am zis. Ea a trait pe Coasta de Est in toti acesti ani, mergand la scoli mixte, studiind lucruri pe care n-avea nici un drept sa le cunoasca si incercand sa fie barbat. Fete ca ea stiu din experienta cum sa-si revina de pe urma unor legaturi de-o noapte.

Lui Leander ii trebuira cateva minute ca sa-si pastreze cumpatul.

— Vreau sa uit ca ai spus asta si sa stii ca, dac-ai sa mai zici asa ceva vreodata, am sa ies pe usa asta si n-am sa ma mai intorc niciodata. Nu e treaba ta, dar sa stii ca Blair a fost virgina pana azi-noapte. Si peste doua saptamani am de gand s-o iau de sotie.

Reed fu atat de uluit, incat ramase deschizand si inchizand gura ca un peste pe uscat.

Lee se aseza si-si aprinse din nou un trabuc.

— Cred ca ar fi mai bine sa-ti spun tot ceea ce stiu ca s-a intamplat. Dupa cum ti-am zis, aseara, dintr-un motiv anume, gemenele au hotarat sa-si schimbe locurile, astfel incat eu am mers la receptie cu Blair. Deja planuisem sa-mi dau toata osteneala pentru a o seduce si, daca ea mi-ar fi opus rezistenta, aveam de gand sa rup logodna. Cred ca ma asteptam sa fiu nevoit sa recurg la acest gest din moment ce eram sigur ca nimeni, sau cel putin nu eu, n-ar fi fost in stare sa sparga pojghita aceea de gheata de care e inconjurata Houston.

Ridica trabucul si un zambet usor ii aparu pe buze, amintindu-si de noaptea trecuta.

— Dupa cinci minute petrecute impreuna cu ea, eram atat de incantat de Blair, incat nu m-am gandit deloc sa ma intreb cine era sau de ce se purta atat de diferit. A fost o urgenta pe River Street, iar ea a mers impreuna cu mine, spre deosebire de Houston care intotdeauna insista sa o las pe drum la vreo prietena. Am mers la receptie si apoi la casa cea noua. Intr-un cuvant a fost cea mai placuta seara din viata mea.

— Deci acum crezi ca trebuie sa te insori cu ea, spuse Reed pe un ton ce nu lasa loc de indoiala. N-ar fi mai bine sa te mai gandesti? Abia o cunosti. O casatorie odata facuta e pentru totdeauna. Va trebui sa-ti petreci viata alaturi de aceasta femeie si o noapte petrecuta impreuna nu este suficienta pentru a lua o asemenea hotarare. Doar pentru ca e patimasa in pat nu inseamna ca…

Se opri cand vazu expresia din ochii lui Lee.

— Bine, continua Reed. Deci acum ai de gand sa-i ceri mana acestei domnisoare. Ce se va intampla atunci cu Houston? Ai s-o lasi balta pur si simplu? Femeile reactioneaza destul de dur in asemenea situatii, sa stii.

— Din moment ce ele au pornit totul, nu ma simt prea vinovat. Ar fi trebuit sa se gandeasca la consecinte.

— Nu cred ca ar fi avut de unde sa stie ca tu ai ales tocmai noaptea asta pentru a-ti hotari viitorul. Inainte de a o cere in casatorie pe Blair de ce nu mai astepti vreo luna? Asta va va da amandurora mai mult timp de gandire in legatura cu ce aveti de gand sa faceti.

— E prea tarziu pentru asa ceva. Si apoi, nu cred ca Blair vrea sa se marite cu mine.

— Nu vrea sa…? incepu Reed. Daca s-a culcat cu tine, atunci de ce naiba sa nu vrea sa se marite cu tine?

In ciuda maniei din glasul tatalui sau, Lee incepu sa zambeasca.

— Nu sunt sigur ca-i place de mine. Ma considera un bigot ca si pe Gates si, cinstit vorbind, cred ca daca as cere-o de sotie mi-ar rade in nas.

Reed isi ridica mainile intr-un gest de disperare.

— Nu inteleg nimic din toate astea.

In clipa aceea, usa de la intrare fu data in laturi si imediat se auzira strigate rasunand in casa.

Lee se ridica de pe scaun.

— Acesta e fara indoiala furiosul domn Gates. Am trecut acum un ceas pe la fabrica lui de bere si i-am spus ca i-am deflorat fiica vitrega si, pentru ca vreau sa indrept greseala, o sa ma casatoresc cu fata cea incapatanata. O aduce pe Blair cu el si toti patru vom discuta problema. Nu fi atat de necajit, tata. Vreau sa fie a mea si voi folosi orice mijloace pentru a pune mana pe ea.

CAPITOLUL 7

— N-am absolut nici o intentie sa ma marit cu el. Deloc, spuse Blair pentru a douazecea oara.

— Esti patata si impura, urla Duncan. Nimeni n-o sa te mai vrea acum!

Blair incerca din rasputeri sa-si pastreze calmul si sa nu arate tumultul care fierbea in ea. Gates tipa la ea incercand s-o intimideze de trei ceasuri intregi. Se gandi la calmul unchiului Henry, cum ar fi privit cu umor situatia, stand si discutand ca doi adulti. Dar asa ceva nu se putea face cu Gates. El avea aceasta idee medievala ca acum, daca nu mai era virgina, ar trebui aruncata la caini sau lui Leander, ceea ce era cam acelasi lucru, din punctul de vedere al lui Blair.

— As putea sa aflu de ce nu vrei sa te casatoresti cu fiul meu? intreba Reed Westfield.

Blair simti animozitatea ce razbatea din ton ca niste valuri de caldura miscandu-se peste dunele desertului.

— V-am mai spus ca am fost acceptata sa-mi fac stagiatura intr-un spital important din Pennsylvania si am de gand sa accept aceasta oferta. Si apoi, nu-l iubesc pe fiul dumneavoastra. Era logodit cu sora mea si, imediat dupa nunta lor, ma voi reintoarce in Pennsylvania, asa ca nimeni din acest oras nu o sa ma mai vada vreodata. Nu stiu ce as putea spune in plus ca sa ma fac inteleasa.

— I-ai ruinat viitorul surorii tale! striga Gates. Doar nu crezi ca ea se mai poate casatori cu el dupa toate astea?

— Insinuezi cumva ca Leander a fost… ah, nepatat, dupa cum ai spus, inainte de noaptea trecuta?

Duncan se inrosi ca un rac.

— Calmeaza-te, Duncan, zise Reed. Blair, trebuie sa existe o solutie multumitoare pentru toti cei implicati. Cu siguranta ca trebuie sa ai niste sentimente fata de fiul meu.

Blair se uita la Lee care statea in fundul camerei, parand sa se distreze copios. Nu erau sentimente despre care se putea discuta in public, se gandi ea si, de parca Lee i-ar fi putut citi gandurile, si zambi intr-un mod care o facu sa roseasca si trebui sa-si mute privirea in alta parte.

— V-am mai spus, zise ea. M-am prefacut ca sunt sora mea si m-am purtat in felul in care am crezut ca s-ar fi purtat si ea fata de barbatul pe care-l iubeste. Nu cred ca ar trebui sa fiu pedepsita pentru ca am reusit sa fiu o actrita excelenta.

— Nu cred ca vreo actrita si-ar duce rolul atat de departe.

— Iar eu nu voi permite ca numele lui Houston sa fie tarat in noroi de tine sau de oricine altcineva, striga Duncan. Ea nu ar fi facut ceea ce ai facut tu. Ea e o fata cuminte.

— Iar eu nu sunt, nu-i asa? intreba Blair sfasiata intre dorinta de a plange si furie.

— O femeie decenta nu ar fi…

— Am auzit tot ce doream sa aflu, spuse Lee facand un pas inainte. Vreti sa ne lasati acum? As dori sa vorbesc cu Blair intre patru ochi.

Blair vru sa protesteze ca nu dorea deloc sa ramana singura cu el, dar poate ca impreuna cu el nu va fi chiar atat de rau cum era cu toti ceilalti tipand la ea.

— Vrei niste vin? o intreba el cand ramasera singuri.

— Te rog, spuse ea, luand paharul cu degete tremurande.

El se incrunta vazandu-i mainile.

— Nu stiam ca el este chiar atat de rau. Houston imi spusese, dar nu mi-am putut imagina nici pe jumatate de ce este in stare.

Blair bau vinul, sperand ca acesta o va calma.

— Daca n-ai crezut ca-i chiar atat de rau, atunci de ce l-ai inscris pe lista de ajutoare in planul tau machiavelic?

— Doream sa am tot ajutorul necesar. M-am gandit, si am avut dreptate, ca, daca as fi venit de unul singur la tine, mi-ai fi ras in nas.

— Acum nu rad.

— Bine, atunci hai sa lamurim problema. Invitatiile sunt la tiparit si nu e nevoie decat sa fie schimbat numele lui Houston cu al tau.

Blair sari in sus de pe scaun.

— Dintre toate ideile idioate pe care le-am auzit pana acum, asta e cea mai rea. Nu intelegi? Nu vreau sa ma marit cu tine. Nu mai vreau sa mai petrec nici o clipa in plus in orasul asta nenorocit. Vreau sa plec acasa, iar sora mea sa-si ia logodnicul inapoi. Ce v-as putea spune mai mult ca sa ma intelegeti, oameni buni? Vreau sa merg acasa!

In ciuda bunelor ei intentii, Blair se prabusi pe scaun, isi duse mainile la ochi si izbucni in lacrimi.

— Are dreptate, suspina ea, i-am ruinat viata lui Houston.

Lee ingenunche in fata ei si cu mare gingasie ii desprinse mainile de pe fata.

— Nu intelegi ca eu vreau sa ma insor cu tine si nu cu Houston?

Ea il privi o clipa, ii simti mainile calde pe incheieturile mainilor ei si se gandi la cele spuse, dar, inainte de a se lasa convinsa, se ridica si merse in fata ferestrei.

— Tu ii apartii surorii mele. De cand era copila a planuit sa se marite cu tine. Are un sipet plin cu lenjerie de pat brodata cu un L si un H impreuna. Nu si-a dorit nimic altceva decat sa fie doamna Leander Westfield. Te iubeste, nu stii asta? Iar eu iubesc medicina. Medicina a fost viata mea de cand aveam doisprezece ani si acum cand am castigat locul acesta de stagiatura vreau sa-l accept si sa ma marit cu Alan si sa traiesc fericita pana la adanci batranete.

Lui Leander ii disparu expresia de ingrijorare de pe chip si se ridica brusc in picioare.

— Alan? Si cine dracu’ mai e si asta?

— De cand m-am intors in orasul asta, nimeni nu m-a intrebat nimic despre viata mea din Pennsylvania. Gates tipa la mine ca sunt imorala, mama sta jos si coase la gherghef, Houston isi petrece majoritatea timpului comandand rochii noi, iar tu… tu stai pur si simplu acolo si-mi dai ordine.

Pe chipul lui Lee se inregistra un amestec de emotii.

— Cine este Alan?

— Barbatul cu care sunt logodita. Barbatul pe care-l iubesc. Barbatul care vine peste doua zile in Chandler ca sa-mi cunoasca familia si sa ma ceara in casatorie.

— Eu te-am cerut in casatorie.

— Sunt sigura ca te-ai si indragostit de mine dupa o singura noapte.

Spre surprinderea ei, Leander nu spuse nimic referitor la asta.

El se juca distrat cu o scrisoare de pe birou.

— Dar daca te fac sa vrei sa te mariti cu mine? Daca la sfarsitul celor doua saptamani am sa te fac sa vrei sa mergi in fata altarului cu mine?

— Nu exista nici o sansa din lume ca sa se intample acest lucru. Alan va veni aici curand si apoi, ti-am mai spus, tu ii apartii surorii mele.

— Zau? spuse el si dintr-un singur pas ajunse langa ea si o lua in brate.

Sarutul lui o seca de puteri, asa cum se intamplase si noaptea trecuta cand jucase rolul surorii ei.

Ii tremurau picioarele cand el il dadu drumul.

— Acum sa-mi spui daca nu am nici o sansa.

Se departa de ea.

— Ti-a trecut prin cap ca acest Alan s-ar putea sa nu te mai vrea dupa ce-i vei explica de ce se afla numele tau pe invitatiile de nunta?

— El nu este asa. E un om foarte intelegator.

— O sa vedem noi cat de intelegator este. Ai sa te mariti cu mine de azi in doua saptamani si ai face mai bine sa te obisnuiesti cu aceasta idee.

Blair reusi cumva sa-si pastreze calmul pana cand domnul Gates o aduse inapoi acasa, si atunci ea o vazu pe Houston. Sora ei arata de parca viata n-ar mai fi avut nici un rost pentru ea. Blair fusese ingrijorata de viitorul lui Houston. Atat de ingrijorata, incat voise sa iasa cu Leander doar pentru a se asigura ca sora ei urma sa se casatoreasca cu barbatul potrivit. Si nu reusise sa faca altceva decat sa distruga intreg viitorul surorii ei.

Blair o implora pe sora ei sa-i raspunda, dar Houston refuza sa-i vorbeasca si chiar atunci cand Blair izbucni in lacrimi, Houston nu ceda.

Domnul Gates o impinse hotarat pe Blair in camera ei de la etajul al treilea si incuie usa. Chiar si cand veni Opal la usa, cerand sa-si vada fiica, Gates refuza s-o deschida.

Blair statu multa vreme in camera intunecata, cu ochii prea secati de lacrimi ca sa mai poata plange, pentru ca plansese toata ziua si chiar o parte din noapte.

Acum insa trebuia sa-si faca un plan ca sa scape din incurcatura asta. N-avea de gand sa se lase fortata sa ramana in acest oras si sa se casatoreasca neaparat cu un barbat pe care nu-l dorea de sot si nici n-avea de gand sa renunte la postul ei de stagiara de la spitalul St. Joseph.

Ramase linistita pana cand nu mai auzi nici un zgomot in casa si apoi merse la fereastra. Cand era copil reusea sa coboare jos folosindu-se de ramurile lungi si curbate ale batranului ulm din partea de rasarit a casei. Daca sarea, se gandi ca putea ajunge la cea mai groasa ramura a copacului, dar daca nu reusea… Nu-i placea sa se gandeasca la asta.

Isi impacheta o geanta cu cateva haine si o arunca jos, asteptand o clipa sa vada daca zgomotul fusese auzit de cineva. Pana acum era bine. Nimeni nu parea o fi auzit. Isi puse o fusta-pantalon si incaleca pervazul terestrei tinandu-se cu o mana si intinzandu-se cu cealalta cat putu de mult. Abia reusi sa atinga ramurile copacului.

Se trase inapoi, stiind ca n-avea cum sa ajunga altfel la copac decat daca sarea. Se urca pe pervaz pe vine si sari, zburand prin aer si reusind sa apuce ramura copacului.

Ramase agatata acolo, suspendata in aer, auzind trosnetul lemnului. Ii trebuira cateva incercari, dar reusi, in cele din urma, sa-si incolaceasca picioarele in jurul crengii cu o clipa inainte de a o lasa bratele. Folosindu-si toata puterea, in timp ce statea atarnata cu capul in jos, sprijinita doar in mana si glezne, simti cum coaja copacului o zgaria prin haine si ciorapi, dar reusi totusi cu mare efort sa se ridice pe trunchiul copacului. Ajunsa acolo, se opri o clipa sa-si traga respiratia, apoi incepu sa coboare.

Cand ajunse in sfarsit pe pamant se uita spre casa cu un sentiment de triumf. N-o putea tine nimeni prizoniera daca ea nu voia.

Un zgomot din partea stanga o facu sa se rasuceasca brusc.

Se aprinse flacara unui chibrit si la lumina ei aparu chipul lui Leander care-si aprindea un trabuc.

— Ai nevoie de ajutor cu geanta? intreba el privind-o.

— Ce faci aici? se rasti ea.

— Am grija de ceea ce am inceput sa consider ca fiind al meu, spuse el zambind.

— Stateai aici in timp ce eu ma luptam pentru viata mea in varful copacului aceluia?

— Nu chiar in varf si n-am vazut sa fi fost in pericol. Cine te-a invatat sa te cateri asa?

— In nici un caz tu. Erai prea ocupat cu salvarea vietilor omenesti ca sa inveti sa te cateri intr-un copac cand erai copil.

— Ce idei ciudate ai despre mine. Nu pot sa-mi da seama de unde ti-au venit. Acum, daca ti-ai terminat gimnastica de noapte propun sa intri inapoi in casa. Dupa tine, doamna mea, spuse el facand o plecaciune si aratand spre copac.

— N-am de gand sa ma intorc in casa. Peste putin timp e un tren catre Denver si am sa ma urc in el.

— Nu si daca am sa-i spun lui Gates. Sunt sigur ca s-ar lua dupa tine ca din pusca.

— N-ai sa indraznesti.

— Uiti ca eu sunt cel care am provocat toata chestia asta? N-am de gand sa te las sa pleci din Chandler nici acum, nici alta data.

— Cred ca incep sa te urasc.

— Noaptea trecuta nu m-ai urat, spuse el bland. Acum spune-mi, mai vrei o repetitie prin care sa-ti demonstrezi ca nu ma urasti sau te ajut sa ajungi din nou in budoarul tau?

Blair stranse din dinti. O sa trebuiasca si el sa doarma candva si cand va fi momentul ea va fi pregatita sa scape.

— Inceteaza sa te mai uiti la mine de parca ti-ar placea sa ma ai pe o farfurie la micul dejun si haide.

El se apuca de cea mai joasa craca a copacului si se ridica, intinzand o mana spre ea.

Fara nici o tragere de inima ea se apuca de mana lui si-l lasa sa o ridice. Gasi un pic de satisfactie in faptul ca ea aproape nu-l ajuta deloc, lasandu-si corpul sa atarne greu.

Cand se aflau sus, o ajuta sa ajunga la fereastra, apoi se apleca spre ea si-i sopti:

— Ce-ai zice de un sarut de noapte buna?

Blair, zambind usor, se apleca spre el, de parca ar fi intentionat sa-l sarute, apoi, in ultima clipa, tranti geamul in jos iute, astfel incat Lee trebui sa sara inapoi ca sa nu-si prinda degetele. Din spatele ferestrei, ea ii trimise un sarut si trase repede draperiile.

In timp ce zambea bucuroasa, auzi un trosnet de afara, un strigat infundat si apoi o bufnitura puternica.

— A cazut! exclama ea, deschizand rapid fereastra si cotind capul afara. Lee! striga ea cat de tare indrazni.

Spre surprinderea ei, chipul lui aparu de langa fereastra, se intinse repede si o saruta iute si apasat.

— Stiam eu ca nu mi poti rezista.

Cu acestea, el sari pe cea mai lunga ramura si ajunse jos in timp record.

— Ar fi trebuit sa ma lasi pe mine sa te invat cum sa te cateri in copaci, rase el, apoi se aseza langa tulpina, de parca ar fi avut de gand sa-si petreaca acolo noaptea.

Blair tranti geamul si merse la culcare.

CAPITOLUL 8

Duminica dimineata, Gates ii spuse lui Blair sa se imbrace pentru a merge la biserica si ca trebuia sa reuseasca sa arate pe cat posibil ca o doamna.

La micul dejun fu o atmosfera sumbra, cu Houston mai rigida decat de obicei, iar ea si cu Opal aratau de parca ar fi plans cea mai mare parte a noptii. Duncan isi intiparise pe chip o expresie de martir care suferea din pricina tuturor.

Imediat dupa masa ingrozitoare, Opal declara ca nu se simtea in stare sa mearga la biserica si se retrase in camera ei. Gates o lua pe Blair intr-un colt si-i spuse ca o omoara pe mama ei cu purtarea ei.

La biserica fu cel mai rau. Preotul paru sa considere ca tot ceea ce se intamplase intre gemene era o gluma buna si provoca rasul intregii congregatii cand spuse ca Lee se razgandise in privinta gemenei pe care voia s-o ia de sotie.

Dupa slujba, oamenii se stransera in jurul lor, dorind sa afle ce se intampla, dar Houston ramase imperturbabila de parca ar fi fost stana de piatra. Si cand Leander incerca sa-l vorbeasca, ii raspunse cu o furie aproape deloc ascunsa, astfel incat bineinteles el se hotari sa-si descarce nervii pe Blair. O insfaca de brat si aproape o tari la trasura lui.

Blair fu aruncata ca un sac pe pernele trasurii in timp ce Lee porni, indreptandu-se spre sud. Abia cand iesira din oras el mai incetini viteza.

Blair isi aranja palaria.

— Credeai ca o sa-ti zambeasca si o sa-ti spuna ceva placut?

El opri trasura.

— Credeam ca o sa fie rezonabila. Voi amandoua impreuna ati pornit acest joc. Niciodata n-am vrut s-o umilesc in public.

— Nu trebuie decat sa ma ajuti sa ma intorc in Pennsylvania si atunci te poti intoarce la Houston in genunchi, iar eu sunt sigura ca te va ierta.

— Nu. N-am sa fac asa ceva. Tu si cu mine ne vom casatori. Am adus un cosulet pentru picnic si cred ca putem lua pranzul.

Infasura fraul pe manerul franei, cobori si merse s-o ajute pe Blair. Dar, dupa ce ocoli calul, se opri.

— Cred ca am o piatra in pantof, spuse el, sprijinindu-se de un copac ca sa si-o scoata.

Blair ramase pe loc o clipa privindu-l si gandindu-se la chipul surorii ei in timpul anuntului din biserica; se gandi ca ea nu voia sa ramana in Chandler sau sa devina sotia acestui barbat; apoi apuca fraul, il smuci si indemna calul sa porneasca in timp ce Leander statea acolo intr-un picior. El o urmari o vreme, dar curand se opri cand se intepa in ceva in piciorul incaltat doar in ciorap si incepu sa schioapete.

Cand ajunse la o distanta sigura fata de el, Blair incetini alergarea calului si se intoarse in Chandler. Trebuia sa gaseasca o modalitate de a parasi acest oras. Dupa anuntul de azi-dimineata nu putea urca pur si simplu in tren, fara sa starneasca macar curiozitatea. Fiind o Chandler, intr-un oras numit Chandler, crea si anumite dezavantaje.

Maine va sosi Alan si poate ca el o va ajuta. In ciuda a ceea ce-i spusese lui Lee, avea oarecari indoieli daca Alan o va mai dori de sotie dupa ceea ce se intamplase.

In clipa cand Blair ajunse acasa isi dadu seama ca era in neregula ceva. Opal statea pe veranda si, cand o vazu pe Blair, sari in sus.

— Stii unde este sora ta?

Blair urca grabita scarile.

— A fugit? Stai sa ma schimb si incepem s-o cautam.

— E mai rau decat atat, spuse Opal, asezandu-se pe leaganul de pe veranda. Omul acela ingrozitor, domnul Taggert, a venit la biserica si a spus tuturor ca el si cu Houston se vor casatori si ca va fi o casatorie dubla cu tine si cu Leander. Ce se intampla cu familia mea? Domnul Gates spune ca omul acela, Taggert, a impuscat oameni pentru a obtine ceea ce are si nu pot sa cred ca Houston il ia pe omul asta pentru ca l-a pierdut pe Leander si vrea sa arate intregului oras ca-si poate gasi un alt sot. Iar el trebuie sa fie foarte bogat. Nici nu vreau sa ma gandesc la faptul ca ea se casatoreste cu barbatul acesta pentru banii lui.

Blair se aseza in leagan langa mama ei.

— Asta e numai greseala mea.

Opal o lovi cu palma pe genunchi.

— Intotdeauna ai fost usor influentabila. Nu fi asa surprinsa, draga mea, imi cunosc fiicele destul de bine. Desi Houston arata a fi numai lapte si miere, stiu ca ea e cea care te indeamna sa faci cele mai indraznete lucruri, intotdeauna ai fost cea mai inimoasa, ai vrut sa ajuti oamenii si de aceea sunt sigura ca vei ajunge un doctor foarte bun.

— Daca voi reusi sa scap vreodata de aici si sa-mi continui studiile, spuse Blair dezamagita.

Opal se juca cu vita de vie ce se intindea pe o parte a verandei.

— M-am tot gandit la tine si la Lee. S-ar putea sa nu crezi asa acum, dar el este cu adevarat un barbat foarte bun. Nu cred ca cineva il cunoaste foarte bine. Intotdeauna a fost foarte tacut in preajma lui Houston, dar in ultimele cateva zile a fost mai animat ca niciodata.

— Animat! Asa ti se pare tie? Tot timpul imi comanda. Imi spune ca am sa ma marit cu el, zice ca o femeie nu poate fi partenera lui la clinica pe care vrea s-o construiasca si in general este un porc ingust la minte.

— Asta al crezut si vineri noaptea?

Blair isi intoarse capul pentru a-si ascunde roseata.

— Poate ca atunci nu, dar bausem multa sampanie si era si lumina lunii si dansul si, pur si simplu, s-a intamplat.

— Hmm, zise Opal neincrezatoare. Indiferent de ce ai vazut tu in noaptea aceea, nu cred ca Lee a vazut la fel.

— Nu cred ca-mi pasa ce a vazut el. Problema acum este Houston. M-am intors in acest oras si efectiv i-am ruinat viata, iar acum spune ca vrea sa se marite cu uratul acela de Midas, Kane Taggert. Cum putem impiedica sa se intample acest lucru?

— Domnul Gates si cu mine vom sta de vorba cu ea de indata ce se intoarce acasa si vom vedea daca o putem convinge sa creada ca mai exista si o alta solutie pentru aceasta problema in afara de cea drastica pe care, se pare, a adoptat-o.

Blair privi prin verdeata ce inconjura veranda catre un colt alb ce se zarea din conacul Taggert.

— Urasc din tot sufletul casa aceea, spuse ea cu patima. Daca Houston n-ar fi vrut s-o vada atat de mult, n-am fi schimbat locurile si nu mi-as fi petrecut noaptea cu Leander, iar acum, daca nu si-ar dori casa aceea atat de mult, nu s-ar gandi sa se marite cu barbarul acela.

— Blair, ar trebui sa te odihnesti in dupa-amiaza asta. Citeste niste carti pe care le-ai adus si lasa-ne pe noi sa ne facem griji pentru Houston. Apropo, unde este Lee? De ce nu te-a adus el acasa?

Blair se ridica.

— Cred ca am sa ma odihnesc. Nu prea am dormit azi-noapte. Si Lee probabil ca va aparea curand ca sa-si ia trasura. Sub nici o forma nu vreau sa-l vad.

Opal ezita o clipa, apoi fu de acord.

— O s-o trimit pe Susan sus cu o tava. Odihneste-te, draga mea, pentru ca, dupa cate cunosc eu orasul asta, maine va fi o agitatie cumplita. Dupa ce toata lumea va afla despre casatoria ta cu Lee si despre cea a lui Houston cu omul acela, sunt sigura ca… Oh, Doamne, nici nu-mi vine sa ma gandesc.

Nici Blair nu voia si bucuroasa se retrase in camera ei unde ramase tot restul zilei.

Luni fu mai rau decat isi putuse imagina Blair vreodata ca ar putea fi. Micul dejun fu ingrozitor. Gates urla intruna, cu gura plina, ca Blair i-a ruinat viata surorii ei. Din moment ce Blair avea tendinta sa-i dea dreptate, ii venea greu sa se apere. Opal plangea intruna in timp ce Houston reusea sa-si pastreze calmul de parca n-ar fi auzit nimic.

Dupa micul dejun, incepura sa soseasca oameni cu zecile, carute pline de oameni, aducand mancare si scuze stravezii in legatura cu motivul pentru care se aflau aici. Era atata timp de cand ea nu mai locuise intr-un oras mic, incat fu uimita cat de bagareti erau oamenii. Se parea ca nu exista nimic care sa nu-i priveasca. Erau foarte curiosi sa afle de ce Lee se insura acum cu Blair. Si la fel de curiosi in legatura cu Taggert, punandu-i lui Houston mii de intrebari despre el si casa lui.

La unsprezece, Blair intra in casa pentru a pune deoparte una din numeroasele placinte pe care le adusesera vizitatorii si reusi sa se strecoare pe usa din spate fara s-o vada cineva. Alerga practic cele doua mile pana la gara si simtea cum, cu fiecare pas facut, se apropie de libertate. Cand va veni Alan, va reusi sa lamureasca intreaga situatie si atunci Houston se va putea marita cu Leander, iar ea se va intoarce acasa.

Nerabdatoare, astepta trenul sa intre in gara si, cand se opri in cele din urma, avu senzatia ca aburul nu se va mai opri niciodata. Dar, prin ceata, il zari si incepu sa alerge pe langa tren pana cand el sari si o lua in brate.

Nu-i pasa ca locuitorii din Chandler se uita la ei sau ca ei o considerau logodita cu alt barbat, tot ceea ce conta era ca se afla din nou cu Alan.

— Ce primire calduroasa, spuse el tinand-o in brate.

Ea se dadu inapoi ca sa-l priveasca. Era la fel de frumos cum si-l amintea, cu parul blond si ochi albastri, cu cativa centimetri mai inalt ca ea. Incepu sa-i spuna ceva, apoi vazu ca atentia lui era atrasa de ceva din spatele ei. Se intoarse iute, dar nu destul de iute.

Leander isi strecura bratul cu abilitate in jurul taliei ei si reusi s-o traga spre el, departe de Alan.

— Asa deci, tu trebuie sa fii Alan, spuse el calm cu un zambet cald. Am auzit atatea despre tine. Bineinteles ca intre indragostiti nu exista secrete, nu-i asa, iubito?

— Da-mi drumul! zise ea printre dinti incercand sa zambeasca catre Alan ce parea total nedumerit.

In timp ce-si baga un cot in coastele lui Lee ii spuse lui Alan:

— Da-mi voie sa ti-l prezint pe logodnicul surorii mele. Este Leander Westfield. Iar acesta este Alan Hunter, lo…

Lee ii opri vorbele strivindu-i aproape coastele cu stransoarea lui si nici macar cele trei lovituri ascutite cu cotul nu reusira sa-l faca sa-i dea drumul.

El il intinse mana lui Alan.

— Te rog s-o ierti pe Blair. E putin emotionata astazi, revazandu-si un vechi si drag prieten. Eu sunt logodnicul ei. Ea si cu mine urmeaza sa ne casatorim peste doua saptamani. Nu-i asa, draga mea? Doar inca cateva zile si vei deveni doamna Leander Westfield. Stiu ca emotia te face putin nervoasa si uituca, dar hai sa nu dam o impresie gresita prietenului tau.

Ii zambi angelic lui Alan.

— Nu este asa cum pare, incepu Blair. Omul asta e nebun si are niste idei ciudate.

Impingandu-l cu putere reusi sa se desprinda de Lee.

— Alan, hai sa mergem undeva sa stam de vorba. Am foarte multe sa-ti spun.

Alan se uita la Lee care era cu cativa centimetri buni mai inalt decat el.

— Cred ca intr-adevar trebuie sa stam de vorba. Intinse bratul catre ea. Mergem?

Se uita peste umar la Lee.

— Tu poti sa-mi duci bagajele, tinere.

Lee reusi cu succes sa se strecoare intre cei doi.

— In general mi-ar face o deosebita placere sa car bagajele unui prieten al viitoarei mele sotii, dar azi am o mica problema. Ieri a trebuit sa merg pe jos mai bine de patru mile, incaltat in pantofi noi si am prea multe basici ca sa mai pot suporta o greutate in plus. Doctorul meu a insistat sa nu ma fortez deloc. Hai, Blair, o sa-l conducem acum pe micul tau prieten la trasura.

— Asta-i un cal foarte neobisnuit, spuse Alan, aruncandu-si gentile in spate, referindu-se la calul patat alb cu negru inhamat la trasura lui Lee.

— Este singurul din zona, zise mandru Lee. Oriunde merg, oamenii vad calul si-l recunosc, astfel incat, daca au nevoie de ajutor, ma pot gasi usor.

— Ce fel de ajutor? intreba Alan urcand in trasura.

— Sunt medic, raspunse Lee, pocnind din bici si pornind trasura cu viteza inainte ca Alan sa apuce sa se aseze ca lumea langa Blair.

Fu o calatorie desfasurata cu o viteza care-ti ridica parul pe ceafa, iar locuitorii orasului, crezand ca el are vreo urgenta, se dadeau deoparte din calea lui. Se opri in fata casei pe care o cumparase pentru Houston.

— Cred ca acesta e un loc foarte potrivit pentru a sta de vorba.

Ochii lui Blair se marira uimiti. Nu mai vazuse casa din noaptea in care ea si Lee…

— Trebuie sa discut cu Alan, nu cu tine si categoric nu aici.

— La locul crimei, ca sa spun asa? Ei bine, cred ca am putea merge la ceainaria domnisoarei Emily. Are o camera separata acolo.

— Asa-i mai bine, dar as vrea sa fiu singura cu Alan. Houston si cu mine…

Se opri pentru ca Lee pornise ca fulgerul, aruncand-o impreuna cu Alan pe pernele din spate ale trasurii.

— Iata-i si pe indragostitii nostri. Lee, ar fi trebuit sa ne spui si noua despre tine si Blair, spuse domnisoara Emily. Cand Nina ne-a spus ca esti indragostit lulea, cu totii am crezut ca este vorba despre Houston.

— Cred ca e adevarat cand se spune ca dragostea e oarba, zise Lee facandu-i cu ochiul femeii. Am putea intra in sufrageria separata, te rog? Un vechi prieten de-al logodnicei mele a venit in vizita si am vrea sa stam de vorba.

Domnisoara Emily il arunca o privire lui Alan.

— Trebuie sa faci cunostinta cu Nina, sora lui Leander. E o domnisoara atat de draguta.

Cand se asezara in sufrageria separata, dupa ce fura aduse ceaiuri si prajituri, Blair se stramba, Alan arata in continuare la fel de nedumerit, dar Lee zambea mandru.

— Daca nu te deranjeaza am sa-i spun adevarul lui Alan, spuse Blair, de indata ce se inchise usa si ramasera singuri. Sora mea, Houston, a vrut sa mearga undeva si…

— Unde? o intrerupse Lee.

Ea se incrunta catre el.

— Daca vrei sa stii, primise o invitatie sa viziteze cladirea aceea monstruoasa a lui Taggert in seara aceea si voia sa mearga, iar singurul mod in care ar fi putut-o face era doar daca eu eram de acord sa-i iau locul si sa merg la receptie impreuna cu tine. Oricum, zise ea intorcandu-se catre Alan si renuntand la tonul furios, sora mea a vrut sa schimbe locurile in seara aceea, asa cum faceam cand eram copii si am facut-o. Doar ca eu n-am stiut in ce ma bag pentru ca el – ea se uita la Lee – era infuriat pe mine, adica pe Houston, iar eu am incercat sa scap de el, dar el nu m-a lasat. Si pe urma, a doua zi a aflat ca schimbaseram locurile si acum crede ca un neghiob ca eu vreau sa ma marit cu el.

Alan ramase tacut cateva clipe.

— Lipsesc cateva date din povestea asta.

— Eu as spune ca lipseste mai mult de jumatate, zise Lee. Adevarul e ca gemenele intr-adevar au schimbat locurile si sa ma bata Dumnezeu daca inteleg cum de nu mi-am dat seama imediat. Eram logodit cu Houston care e o fata destul de rece, asa incat ar fi trebuit sa-mi dau seama pe loc ca nu era ea, pentru ca, atunci cand am atins-o pe Blair, ea pur si simplu a luat foc.

— Cum indraznesti sa spui un asemenea lucru?

Lee parea complet nevinovat.

— Nu fac decat sa spun adevarul, iubito. Am dus-o acasa la mine pentru o cina tarzie si, ei bine, hai sa spunem doar ca ne-am petrecut noaptea nuntii cu doua saptamani mai devreme.

— Alan, n-a fost chiar asa. Eu jucam rolul lui Houston, iar ea il iubeste. Dumnezeu stie de ce pentru ca mie nici macar nu-mi place omul asta. E bigot, egoist si crede ca o femeie n-ar putea fi partenera lui in clinica pe care vrea s-o deschida. Eu vreau doar sa merg acasa si sa lucrez la spitalul St. Joseph si sa ma casatoresc cu tine, Alan. Crede-ma, te rog.

Alan statea incruntat in timp ce zgaria cu furculita fata de masa.

— Trebuie sa ai niste sentimente fata de el, altfel nu ai fi…

— Ti-am spus, il intrerupse Blair cu o expresie de neliniste intiparita pe chip. Jucam rolul lui Houston. Alan, te rog sa ma crezi. Plec cu tine chiar in clipa asta.

— Doar peste cadavrul meu, spuse Lee.

— Ah! In sfarsit o idee incantatoare, zise ea, zambindu-i cu ochii ingustati ca doua lame de cutit.

Alan ii intrerupse intorcandu-se catre Lee.

— Spune-mi, ai de gand s-o tragi de par pana in fata altarului?

— Mai am aproape doua saptamani. Pana atunci o voi face sa ma implore sa ma casatoresc cu ea.

— Esti sigur de asta? intreba Alan.

— Absolut, raspunse Lee.

— Facem incercarea? Pe data de 20, ori pleaca impreuna cu mine, ori se marita cu tine.

— De acord.

— De acord? zise Blair, ridicandu-se de la masa. Nu cred ca vreau sa am de-a face cu niciunul dintre voi. N-am de gand sa va las sa va targuiti pentru mine ca pentru o vita.

— Stai jos.

Lee ii puse o mana pe umar si o aseza la loc pe scaun.

— Spui ca il iubesti si totusi mie nu-mi poti rezista, asa ca dintre cine altcineva vrei sa alegi?

— Nu vreau sa aleg. Vreau sa ma marit cu Alan.

— Asa spui acum, dar abia m-ai intalnit pe mine, spuse Lee ingamfat. Bineinteles ca a fost o intalnire de pomina, dar… Hai! Stai jos.

El se uita din nou la Alan.

— Trebuie sa stabilim niste reguli. Mai intai trebuie ca ea sa fie de acord sa ramana in Chandler pana pe 20. Sa nu plece din oras. Si, in al doilea rand, trebuie sa-mi accepte invitatiile. Nu are voie sa se sechestreze in casa lui Gates sau sa iasa numai cu tine. Orice altceva ramane la latitudinea fiecaruia.

— Mi se pare destul de cinstit. Ce spui, Blair?

Primul ei impuls fu sa iasa din incapere si sa-i lase pe amandoi acolo, dar mai intai voia sa stie consecintele acestui gest.

— Si daca nu sunt de acord?

— Daca nu esti de acord si inteleg ca ai de gand sa parasesti orasul, spuse Lee, il trimit pe Gates dupa tine in Pennsylvania si, dupa ce-o sa povesteasca tot ce s-a intamplat, poti sa-ti iei adio de la cariera de medic. Pe de alta parte, daca pe 20, ai sa-l alegi in mod gresit tot pe Alan, eu iti cumpar biletul de tren si gasesc un fel de a-l potoli pe Gates.

Ea se gandi o clipa, apoi se uita la Lee.

— Bine, dar te avertizez: nu vreau sa ma marit cu tine si o sa te simti bucuros pe 20 cand am sa plec din orasul asta afurisit cu Alan, pentru ca am de gand sa-ti fac viata cat se poate de mizerabila in acest interval.

Lee se intoarse catre Alan.

— Imi plac la nebunie femeile focoase. Fie ca acela care va fi mai bun sa castige.

Ii intinse mana, iar Alan i-o stranse. Intelegerea fusese incheiata.

CAPITOLUL 9

A doua zi dupa sosirea lui Alan, Blair statea intinsa pe spate pe o patura asezata pe iarba sub un copac din Fenton Park. Alan ii citea un articol despre ultimele noutati privind tratamentul difteriei in timp ce ea privea norii ce se miscau deasupra si asculta bazaitul albinelor, auzind in acelasi timp si rasul celorlalti oameni aflati in parc in aceasta zi frumoasa.

— Blair, ma auzi? Iti citeam din raportul doctorului Anderson. Ce parere ai?

— Despre ce? intreba ea visatoare, intorcandu-se cu fata in jos. Oh! spuse ea tresarind. Cred ca nu ascultam. Ma gandeam la sora mea si la ceea ce s-a intamplat ieri.

Alan inchise cartea.

— Poti sa-mi spui si mie?

— Omul acela, Taggert, i-a trimis o trasura si un cal si odata cu ele si cel mai mare diamant din lume. Houston nici n-a clipit macar. A strans doar foarte calma inelul la piept, s-a indreptat catre trasura si a plecat, intorcandu-se acasa abia dupa ora noua. Deja mama era ingrozita ca fiica ei se vinde, asa ca a trebuit sa-mi petrec ore in sir incercand s-o linistesc inainte de a putea sa adoarma. Iar azi-dimineata, Houston a plecat in zori, ceea ce a facut-o pe mama sa planga din nou.

— Si de tine nu este ingrijorata? intreba Alan punand cartea jos si sprijinindu-se de copac.

— Cred ca atat ea cat si domnul Gates considera ca eu am parte de un barbat mai bun decat merit, sau cel putin asta e parerea lui Gates. Nu sunt sigura de ce crede mama. E prea ingrijorata de felul in care a fost ruinata viata lui Houston.

Alan isi trecu degetele peste marginea cartii.

— Si crezi in continuare ca eu n-ar fi mai bine sa le fiu prezentat mamei si tatalui tau vitreg?

— Nu inca, spuse ea ridicandu-se. Nu-ti poti imagina cum este Gates. Daca ar auzi ca eu…

Se opri pentru ca nu dorea sa-l reaminteasca lui Alan de ce fusese nevoita sa se logodeasca neaparat cu Lee. Dar stia ca, daca Gates ar auzi ca ea s-a culcat cu un barbat in timp ce era logodita cu altul, viata ei ar fi mai mizerabila decat era deja. Omul acela nu pierdea nici o ocazie niciodata sa-i spuna ca ea era cea care-i ruinase viata lui Houston, determinand-o sa se marite cu un barbat pentru banii lui. Dispusa sa faca orice pentru a scapa de umilinta, o umilinta cauzata in intregime de Blair si imoralitatea ei. Zi si noapte numai asta auzea de la tatal ei vitreg.

Ii zambi usor lui Alan.

— Hai sa nu vorbim despre lucruri neplacute intr-o zi asa frumoasa. Hai sa mergem mai bine la plimbare sau de ce sa nu inchiriem o barca sa iesim pe lac? N-am mai facut nici un fel de miscare pe apa de cand am plecat de la echipa de vaslasi in toamna.

— De acord, spuse el, ridicandu-se si intinzandu-i mana ca s-o ajute.

Stransera patura, luara cartea si pornira spre micul chiosc de inchirieri de langa lacul Midnight, de unde luara o barca. Mai erau si alte cateva perechi pe lac care-i salutara cu strigate de bun venit.

— Buna dimineata, Blair-Houston, spusera ei privindu-l cu interes pe Alan, iar cativa dadura chiar de inteles ca ar dori sa fie prezentati, dar ea se prefacu a nu observa. Houston s-ar fi putut sa simta un fel de obligatie de a satisface curiozitatea oamenilor din oras, dar Blair nu considera ca era un gest necesar.

Ea se lasa pe spate in barca, in timp ce Alan vaslea, avand chipul acoperit de o palarie cu boruri largi impotriva soarelui de altitudine din Chandler, si-si lasa mana in apa; aproape ca adormi.

— Buna dimineata! se auzi un glas care o facu sa se ridice imediat.

In fata ochilor ii aparu chipul lui Lee care vaslea intr-o barca alaturi de ei.

— Ce faci aici? il intreba ea cu maxilarele inclestate. Pleaca!

— Dupa cum spune mama ta eu ma aflu impreuna cu tine. Ei bine, Hunter nu prea pari a fi in largul tau cu vaslele alea. Poate ca e din cauza traiului de la oras.

— Ce-ar fi sa dispari de-aici impreuna cu remarcile tale rautacioase cu tot? Ne simteam foarte bine pana sa apari tu.

— Ai grija cum te porti ca au inceput sa se uite oamenii la noi si nu cred ca ai dori ca ei sa creada ca e ceva in neregula in paradis, nu-i asa?

— Paradis? Cu tine? Nu esti nimic altceva decat un…

Leander o intrerupse.

— Hunter, vrei sa ma ajuti putin? Cred ca mi-am prins piciorul sub scandura si a inceput sa se umfle.

— Alan, ramai pe loc, il avertiza Blair. N-am incredere in el.

Dar era deja prea tarziu. Alan, proaspat absolvent al scolii de medicina si foarte constient de responsabilitatile sale de vindecator, nu putea rezista unei rugaminti de ajutor. Imediat puse vasla jos si se apleca intr-o parte ca sa-l ajute pe Lee… si de indata ce se afla deasupra apei Lee impinse barca, iar Alan, dupa o clipa de dezechilibru, ateriza in lac. Blair se apleca imediat ca sa ajute pe Alan, dar Lee o apuca de mijloc si o trase in barca lui.

In jurul lor se auzira rasete si zgomotul facut de Alan care incerca sa iasa din apa si sa urce inapoi in barca, precum si galagia pe care o facea Blair tipand la Lee sa-i dea drumul.

El reusi cumva sa inainteze aproape un metru catre mal, folosindu-se doar de o vasla, in timp ce cu cealalta o tinea pe Blair, care se zbatea lovindu-l ori de cate ori putea.

— Palaria mea, spuse Blair printre dinti, iar Lee, surazand in continuare voios, merse catre barca sa i-o aduca.

Iar cand el se afla cu spatele la ea, neatent, Blair insfaca vasla de jos si-l impinse in spate cu toata puterea. Spre marea ei satisfactie, Leander ateriza cu fata in noroi la marginea lacului. Dar Blair nu avu timp sa se bucure de succesul ei pentru ca-l vazu pe Alan zbatandu-se in continuare in apa. Ii multumi in gand lui Dumnezeu pentru anii petrecuti in echipa feminina de vaslasi si se indrepta catre Alan in barca lui Lee.

— N-am invatat niciodata sa inot, spuse el cand ea se apleca sa-l ajute. Doar sa calc apa cu picioarele.

Reusi sa-l urce in barca in timp ce Alan tusea, cu apa curgandu-i siroaie din haine si cu picioarele tremurande in urma a ceea ce pentru el fusese o experienta chinuitoare. Blair se uita catre tarm si-l vazu pe Lee stand acolo plin de noroi, iar asta ii dadu o oarecare satisfactie.

Experta, intoarse barca si vasli catre malul celalalt, spre chioscul de inchirieri.

Se ocupa de plata, in timp ce Alan statea alaturi stranutand, apoi luara o trasura care-i dusa la hotelul Imperial unde statea el.

Blair era atat de furioasa, incat nici nu se uita la Alan tot drumul pana la hotel. Cum de indraznea Leander sa se poarte asa cu ea in public, sau in particular la urma urmei? se gandea ea. Spusese destul de clar si raspicat ca nu voia sa aiba nimic de a face cu el si totusi el continua sa o agaseze.

Merse cu Alan sus pana in camera lui.

— Daca mai pun o data mana pe omul ala il omor. E cea mai nesuferita creatura pe care mi-a fost dat s-o vad! Gandul ca as putea vreodata sa ma marit cu cineva ca el este doar un exemplu perfect al egoismului sau notoriu. Da-mi cheia.

— Ce? Oh. Stai asa, Blair, crezi ca ar fi bine sa intri in camera cu mine? Vreau sa spun ca nu stiu cum ar parea acest lucru.

Blair ii lua cheia din mana si deschise usa.

— Iti imaginezi cam ce-ar insemna sa traiesti alaturi de un asemenea om? E ca un copil mare si rasfatat care face numai ce vrea el. Acum i-a intrat in cap ca ma vrea pe mine, probabil pentru ca sunt prima femeie care l-a refuzat si s-a hotarat sa-mi faca viata un chin.

Se opri si se uita la Alan care statea acolo cu apa curgand pe podeaua camerei de hotel.

— De ce stai in hainele astea ude? Ar trebui sa te dezbraci.

— Blair, nu cred ca ar trebui sa te afli aici si cu siguranta ca nu am de gand sa ma dezbrac in fata ta.

Blair incepu sa se calmeze si-si dadu seama unde se afla.

— Ai dreptate, bineinteles. Cred ca eram prea furioasa ca sa gandesc normal. Ne vedem maine?

— Daca nu mor de pneumonie pana atunci, spuse el zambind.

Ea ii zambi de asemenea, dadu sa plece, apoi, dintr-un impuls, se intoarse si-si arunca bratele in jurul gatului lui, sarutandu-l apasat.

El o tinu la inceput cu o oarecare retinere de parca n-ar fi vrut s-o ude, dar, pe masura ce Blair deveni mai patimasa, o apropie de el, intorcandu-si capul intr-o parte si participand si el cu mai multa pasiune.

Blair se retrase.

— Trebuie sa plec, spuse ea incet, indreptandu-se spre usa. Ne vedem maine.

Alan ramase nemiscat o vreme, dupa ce Blair pleca, deloc grabit sa-si schimbe hainele ude.

— Lui nu i-ai spus „nu”, Blair, sopti el. Si cand te sarut eu trebuie sa pleci, dar el te poate face sa stai toata noaptea.

Joi dimineata, Blair navali val-vartej in casa, cu lacrimi pe obraji: si fugi sus in camera ei. Trebui sa-si croiasca drum printre cateva buchete de flori inainte de a putea ajunge la pat. Dand la o parte vreo sase cutii cu bomboane de ciocolata, se arunca pe pat unde ramase mai mult de o ora plangand. Leander Westfield ii facea viata un calvar. Ieri ii stricase din nou o dupa-amiaza placuta alaturi de Alan. Ea si cu Alan plecasera la un picnic la tara, iar Lee aparuse din senin, tragand sase focuri de arma in aer ca sa sperie caii si incercand s-o urce pe Blair pe calul lui. Dar din nou reusise sa scape de el facand calul sa se ridice in doua picioare si fugind.

Alan ramasese pe loc privindu-i, in imposibilitatea de a participa in vreun fel, din moment ce nu stia mai nimic despre temperamentul cailor ce nu erau inhamati la o trasura. De fapt Blair avusese greutati in a-l convinge sa faca o plimbare calare in loc de a inchiria o trasura, asa cum ar fi vrut el.

Cand Blair reusise sa scape de Lee si de calul lui ce se ridicase in doua picioare, urcase pe unul dintre caii pe care ea si Alan ii inchiriasera, celalalt fugise la zgomotul produs de pistolul lui Lee, si-i trebuisera cateva clipe bune pana sa-l convinga pe Alan sa urce in spatele ei.

Blair calarise mult in copilarie, iar acum avea nevoie de toata indemanarea cand alerga sa scape de Lee. Cand se intoarse sa se uite la el, Alan urla de spaima. Se apropiau tocmai in viteza de un copac, iar calul urma sa se loveasca de el daca nu i se oferea suficient spatiu pentru a-l depasi.

Leander vazu in acelasi timp pericolul si cu o miscare fulgeratoare isi intoarse calul atat de brusc, incat animalul se ridicase pe neasteptate in doua picioare aruncandu-l pe Lee la pamant. Datorita actiunii lui curajoase, Blair si Alan reusira sa treaca in siguranta.

Din pacate sau din fericire din punctul de vedere al lui Blair, calul lui Lee continua sa alerge indreptandu-se spre grajdurile sale.

Alan se tinea strans de Blair si de sa, in timp ce ea pastra ritmul unui galop rapid inapoi catre oras.

— N-ai de gand sa te duci sa-l iei si pe el? Sunt kilometri intregi pana in oras.

— Nu sunt decat sase mile, ii raspunse ea peste umar. Si pe urma ar trebui sa fie deja obisnuit cu plimbarile astea lungi.

Asta se intamplase miercuri si comparativ cu astazi ziua aceea fusese o adevarata sarbatoare. Astazi, Gates se luase din nou de Blair pentru ca in final auzise si el ce se intamplase pe lac, cum Blair fusese vazuta cu un alt barbat si cum ea il umilise pe Lee in fata tuturor.

Blair nu voise sa se certe cu el, asa incat spusese ca merge sa-l intalneasca pe Lee la spital in aceasta dimineata. Mintise spunand ca Lee voise sa discute cu ea niste probleme medicale, dar adevarul era ca Blair spera ca Lee sa nu fie la spital pentru ca nu dorea deloc sa-l vada.

Gates insistase ca ea sa mearga impreuna cu el cand pleca la munca si cand o lasa in fata spitalului astepta s-o vada intrand inauntru. Ca o prizoniera, se gandi ea.

Interiorul spitalului ii era familiar, iar mirosul de dezinfectant, lemn ud si sapun era ca o revenire acasa. Nu era nimeni prin jur, asa ca incepu sa rataceasca prin saloane, uitandu-se inauntru la pacienti si dorindu-si sa se poata intoarce in Pennsylvania inapoi la lucru.

La etajul al treilea auzi ceva de care-si dadu imediat seama ce era: zgomotul cuiva care incerca sa respire.

Imediat intra in pielea doctoritei Chandler, alergand in salon si vazand o femeie batrana care se ineca si incepuse sa devina vanata. Blair nu pierdu nici o clipa incepand sa apese pieptul femeii si apoi folosindu-si propriii plamani pentru a forta aerul sa intre in cei ai femeii. Abia reusise s-o faca de doua ori cand se trezi impinsa deoparte cu putere.

Leander o impinse atat de tare, incat ea aproape cazu in timp ce el incepu sa curete gatul femeii. In cateva minute, pacienta respira din nou normal, iar el o dadu in grija unei infirmiere.

— Tu vii in biroul meu, ii spuse el lui Blair, aproape fara sa se uite la ea.

Ceea ce urma pentru Blair fura douazeci de minute de morala cum nu mai avusese parte in toata viata pana atunci. Lee considera ca ea incercase sa intervina in munca lui si ca i-ar fi putut omori pacienta.

Nimic din ce spuse Blair nu reusi sa-i potoleasca furia. Ii spuse ca ar fi trebuit sa cheme pe cineva in ajutor mai degraba decat sa se apuce singura sa se ocupe de un pacient despre care nu stia nimic si ca tratamentul pe care l-a incercat putea fi unul gresit, putand face astfel mai mult rau decat bine.

Blair stia ca el are dreptate si chiar in timp ce el ii vorbea, ea incepu sa planga.

Leander se mai imbuna, isi inceta tirada si-i puse un brat pe umar.

Blair se dadu inapoi strigand ca il ura si ca nu mai voia sa-l vada niciodata. Alerga pe scari si se ascunse dupa o usa, in timp ce el trecu alergand dupa ea, cautand-o. Cand drumul fu liber, pleca de la spital si lua un tramvai spre casa, unde se afla acum, plangand si nemaidorind sa-l vada niciodata in viata ei pe omul acela ingrozitor.

Pe la unsprezece reusi sa-si revina destul cat sa plece de acasa pentru a se intalni cu Alan, ii spuse mamei ei ca urma sa-l intalneasca pe Lee ca sa joace tenis, iar Opal abia daca dadu din cap in semn de incuviintare, increzatoare in cele spuse de fiica ei.

Opal statea pe veranda din spate, incercand sa se bucure de dupa-amiaza de primavara, nemaigandindu-se la fiicele ei si cosand la o broderie, cand, ridicandu-si ochii, il zari pe Leander stand in usa.

— Oh, Lee, ce surpriza placuta. Am crezut ca tu si cu Blair v-ati dus sa jucati tenis. Ai uitat ceva?

— Va deranjeaza daca stau putin cu dumneavoastra?

— Bineinteles sa nu.

Ea il privi atenta. Rareori se intampla ca fata cu trasaturi frumoase a lui Lee sa fie marcata de vreo incruntare, dar astazi parea sa fie ingrijorat foarte tare de ceva.

— Lee, s-a intamplat ceva?

Leander ramase tacut cateva clipe, timp in care isi scoase un trabuc din buzunarul de la piept, cerandu-i printr-un gest permisiunea lui Opal ca sa fumeze.

— Ea a plecat cu un barbat numit Alan Hunter, cu care spune ca vrea sa se casatoreasca.

Mainile lui Opal se oprira din cusut.

— Oh, Doamne, alta complicatie. Ai face mai bine sa-mi spui despre ce-i vorba.

— Se pare ca ea a acceptat cererea in casatorie a acestui om in Pennsylvania, iar el urma sa soseasca aici luni, pentru a va intalni pe dumneavoastra si domnul Gates.

— Dar luni, Blair deja… si anuntul casatoriei voastre fusese deja facut, asa ca…

Glasul ei se pierdu.

— Datorita mie a fost facut anuntul. Atat Houston cat si Blair doreau sa pastram tacerea asupra celor intamplate si sa uitam totul. Aproape ca mi-e rusine sa recunosc ca am santajat-o pe Blair sa ramana in Chandler si sa participe la intrecere.

— Intrecere?

— L-am intalnit luni la gara pe Hunter si l-am convins sa facem o intrecere pentru a vedea cine castiga mana lui Blair. Aveam timp pana pe 20 s-o castig pentru ca pe 20 ea urma sa se hotarasca daca vrea sa se marite cu mine sau sa plece din oras cu Hunter.

El se intoarse catre Opal.

— Dar cred ca am sa pierd si nu stiu cum s-o castig. Niciodata n-am mai fost nevoit sa fac curte unei femei: asa ca nu sunt prea sigur ce anume ar trebui sa fac. Am incercat cu flori, cu bomboane si m-am facut de ras in fata intregului oras… toate lucrurile ce credeam ca fac placere femeilor, dar se pare ca nimic nu merge. Pe 20 va pleca cu Hunter, repeta el, de parca ar fi fost cel mai tragic dintre lucruri si cu un oftat ii povesti lui Opal ce se intamplase in ultimele zile, despre incidentul de la lac si apoi despre cel cu caii si termina cu cel petrecut azi-dimineata la spital cand, recunoscu el, fusese destul de dur cu Blair.

Opal ramase ganditoare o vreme.

— O iubesti foarte mult, nu-i asa? intreba ea destul de surprinsa.

Lee se indrepta in scaun.

— Nu stiu daca este chiar dragoste…

Ii arunca o privire lui Opal, apoi paru sa-si dea seama.

— Ei bine, da, poate ca sunt indragostit de ea, atat de indragostit, incat nici nu-mi pasa ca sunt considerat a fi idiotul orasului, numai s-o pot castiga, incepu repede sa se apere.

— Dar n-am de gand sa ma duc la ea privind-o cu ochi bovini ca sa-i spun ca am facut un lucru deloc barbatesc indragostindu-ma de ea in prima noapte petrecuta impreuna. Una e sa ti se tranteasca florile in fata, dar nu sunt sigur ca as suporta sa se intample la fel si cu declaratiile mele de dragoste eterna.

— Cred ca s-ar putea sa ai dreptate. Stii cumva cum ii face curte celalalt?

— E ceva ce am uitat complet sa intreb.

— Trebuie sa fie „prietenul” acela care-i tot trimite carti de medicina. Blair citeste una si dupa un ceas pleaca de acasa spunand ca se intalneste cu tine.

— Am o camera intreaga cu carti de medicina, dar nu-mi pot imagina sa-i trimit vreuna unei femei. Cred ca atunci cand e vorba de medicina parerile mele coincid cu cele ale domnului Gates. As dori din tot sufletul sa renunte la ideea asta absurda, sa ajunga la casa ei si…

— Si ce? Sa fie ca Houston? Ai avut de-a face cu o femeie gata sa devina casnica si totusi te-ai indragostit de altcineva. Te-ai gandit vreodata ca, daca Blair ar renunta la medicina, atunci n-ar mai fi ea insasi?

Cateva clipe intre ei se instala tacerea.

— In clipa de fata sunt dispus sa incerc orice. Deci credeti ca ar trebui sa-i trimit niste carti de medicina?

— Lee, spuse Opal bland. De ce ai devenit doctor? Cand ai stiut prima data ca doresti sa-ti dedici viata medicinii?

El zambi.

— Cand aveam noua ani si mama era bolnava. Batranul doctor Brenner a stat cu ea doua zile si ea a ramas in viata. Atunci mi-am dat seama ca asta era ceea ce doream sa fac.

Opal privi in gradina cateva clipe.

— Cand fetele mele aveau unsprezece ani, le-am dus in Pennsylvania, in vizita la fratele meu, Henry, care este medic si la sotia lui, Flo. Abia sosisem cand Flo, Houston si cu mine am facut febra. N-a fost ceva serios, dar ne-a tinut la pat, iar Blair a ramas in grija personalului. Fratelui meu i s-a parut ca e prea singura, asa ca a invitat-o sa-l insoteasca in vizitele pe care le facea pacientilor.

Opal se opri ca sa zambeasca.

— N-am aflat ce se intamplase decat dupa cateva zile, cand Henry era atat de incantat, incat n-a mai putut rabda si mi-a spus. Se pare ca Blair nu l-a ascultat pe Henry cand el i-a spus sa stea departe de pacientii pe care ii trata. In prima zi, Blair l-a ajutat pe unchiul ei la o nastere dificila, cu multe probleme, pastrandu-si sangele rece, fara sa intre in panica, chiar si atunci cand a inceput o hemoragie puternica. In a treia zi l-a asistat la o operatie de apendicita facuta de urgenta pe o masa de bucatarie. Henry a spus ca nu mai vazuse pe nimeni atat de potrivit pentru medicina ca Blair. Mi-a trebuit o vreme ca sa trec peste socul ca fiica mea ar putea deveni doctor, dar cand am discutat cu Blair despre asta, in ochii ei aparuse o sclipire pe care n-o mai vazusem pana atunci si mi-am dat seama ca voi face tot posibilul ca s-o ajut sa devina medic.

Se opri si ofta.

— Dar nu ma gandisem si la reactia domnului Gates. Cand ne-am intors in Chandler, Blair nu vorbea decat despre faptul ca va fi doctor. Domnul Gates a spus ca nici o fata aflata sub protectia sa nu va face ceva atat de nepotrivit cu menirea unei doamne. Am asteptat un an si am vazut cum incet-incet spiritul lui Blair incepe sa se stinga. Cred ca picatura care a umplut paharul a fost atunci cand domnul Gates a interzis bibliotecii sa-i mai imprumute lui Blair carti de medicina.

Opal rase.

— Cred ca a fost singura data cand m-am opus dorintei domnului Gates. Henry si Flo nu aveau copii si m-au implorat s-o las pe Blair sa mearga sa locuiasca la ei, promitandu-mi ca Henry isi va asuma responsabilitatea de a se ocupa ca Blair sa primeasca cea mai buna educatie, indiferent de cost, pe care o putea primi o femeie. Nu doream ca vreuna din fetele mele sa plece, dar mi-am dat seama ca era singura cale. Daca ramanea aici spiritul ei ar fi fost nimicit.

Se intoarse catre Lee.

— Deci intelegi acum cat de mult inseamna medicina pentru Blair. Reprezinta intreaga ei viata de cand era copil si acum…

Se intrerupse si scoase din buzunar un plic.

— Asta a sosit alaltaieri de la Henry. Mi-a trimis-o mie ca eu sa-i pot da vestea lui Blair cat mai bland cu putinta. Scrisoarea spune ca, chiar daca a obtinut calificarea de a-si face stagiatura la St. Joseph, chiar daca s-a clasat pe primul loc la examenele ce au durat trei zile, reprezentantul guvernamental din Philadelphia s-a opus numirii ei, pentru ca, spune el, este impropriu ca o doamna sa lucreze intre atatia barbati.

— Dar asta-i… izbucni Lee.

— Nedrept? Nu e mai nedrept decat dorinta ta ca ea sa renunte la medicina si sa stea acasa pentru a supraveghea servitoarea daca ti-a calcat camasile asa cum vrei tu.

Lee privi spre gradina, fumandu-si trabucul si gandindu-se.

— Poate ca i-ar face placere sa vada cativa pacienti impreuna cu mine la tara. Nimic prea grav, doar niste consultatii de rutina.

— Da, cred ca i-ar placea.

Isi puse o mana pe bratul lui.

— Si, Lee, cred ca vei vedea o Blair total diferita de cea pe care ai cunoscut-o pana acum. Pentru ca uneori Blair este prea directa, oamenii de multe ori nu vad ce suflet mare are. Daca vei continua sa-ti bati joc de Hunter in fata ei nu te va ierta niciodata, cu atat mai putin sa te iubeasca. Las-o sa-l vada singura pe Leander, cel pe care-l cunoaste acest oras, cel care sare mereu din pat la trei dimineata ca sa o asculte pe doamna Lechner plangandu-se de dureri misterioase. Si pe barbatul care i-a salvat vara trecuta pe gemenii doamnei Saunders. Si pe cel care…

— Bine, rase Lee. O sa-i arat ca de fapt sunt un sfant deghizat. Credeti ca intr-adevar stie ceva despre medicina?

Fu randul lui Opal sa rada.

— Ai auzit vreodata de doctorul Henry Thomas Blair?

— Patologul? Bineinteles. Unele dintre descoperirile sale privind diagnosticarea bolilor au fost…

Se opri brusc.

— El este unchiul Henry?

Ochii lui Opal stralucira incantati.

— Unul si acelasi si Henry spune ca Blair e buna, chiar foarte buna. Da-i o sansa. N-o sa-ti para rau.

CAPITOLUL 10

Blair nu se simti deloc mai bine jucand tenis cu Alan. Pe parcursul studiilor unchiul ei ii vorbise de nenumarate ori despre importanta exercitiului fizic. Spunea ca pastrarea unei conditii fizice foarte bune o va ajuta la sporirea capacitatii de a gandi si a studia. Prin urmare Blair facuse parte din echipa de canotoare, invatase sa joaco tenis impreuna cu alti cativa studenti si, cand avea timp, facea gimnastica, ciclism, precum si multe drumetii.

Pe Alan il batu la tenis.

Alan parea distrat in timp ce se indrepta spre partea laterala a terenului de tenis. Pe parcursul meciului, mereu se uitase peste umar, avand pe chip intiparita o expresie ce teama ca in orice clipa ar putea aparea cineva.

Blair era foarte necajita cand se termina meciul, banuind ca, din cauza ingrijorarii, Alan nu putuse juca bine.

— Alan, aproape ca imi vine sa cred ca ti-e frica de el. Pana acum, de fiecare data, am reusit sa-l invingem.

— Tu l-ai invins. Eu nu sunt de nici un folos la tara.

Daca ne-am fi intalnit intr-un oras, atunci poate ca as fi avut vreo sansa.

— Leander si-a facut studiile peste tot. Sunt aproape sigura ca se simte in largul lui si pe cal, dar si intr-o sala de bal, zise ea, stergandu-si racheta.

— Un om al Renasterii? spuse intepat Alan.

Blair se uita la el.

— Alan, mi se pare ca esti suparat. Stii foarte bine ce parere am despre omul asta.

— Oare? Nu ma bazez decat pe fapte, ca ai iesit cu el o singura data si ai sfarsit prin a petrece noaptea impreuna cu el si, totusi, cum te ating eu, pari sa ai un control deplin asupra ta.

— N-am de ce sa ascult prostiile astea.

Ea se intoarse cu spatele. El o prinse de brat.

— Ai fi vrut ca Westfield sa-ti spuna toate astea? Ai prefera ca el sa se afle aici, in locul meu, cu arma lui amenintatoare si capacitatea lui de a insela un tanar student naiv?

Ea se uita la el cu o privire de gheata, demna de sora ei.

— Da-mi drumul.

El se conforma imediat, iar mania ii disparu.

— Blair, imi pare rau, n-am vrut sa spun asta. Asta e numai pentru ca m-am plictisit sa par prost. M-am plictisit sa tot stau in camera mea de hotel si sa nu-i pot cunoaste pe parintii tai. Ma simt ca o persoana nedorita, mai ceva decat Westfield.

Ea simti cum i se inmoaie inima. Furia lui era de inteles. Ii puse o mana pe obraz.

— Am vrut sa plec cu tine in ziua cand ai venit, dar tu ai vrut o intrecere. Ai fost de acord cu asta, iar acum viitorul meu ca medic este in pericol. Nu pot pleca din Chandler pana pe 20. Dar am incredere ca voi pleca impreuna cu tine.

El o conduse pana aproape de casa, iar cand se despartira ea simti tensiunea din Alan. Era ingrijorat si nimic din ceea ce spunea Blair nu parea sa conteze.

Acasa, ea urcase in camera ei, bucuroasa ca mama ei nu-i mai daduse o lista completa a florilor si bomboanelor pe care i le trimitea Leander cat timp fusese plecata. Opal o intampinase doar vesela si se reintorsese la broderia ei, in timp ce ea practic se tari pe scari.

Era hotarata sa nu-si petreaca si dupa-amiaza plangand, asa cum facuse de dimineata, asa ca se aseza pe pat incercand sa citeasca un capitol despre victimele arsurilor dintr-o carte trimisa de Alan.

La trei, Susan, fata in casa, intra cu o tava cu mancare.

— Doamna Gates mi-a spus sa va aduc asta si sa va intreb daca mai doriti ceva.

— Nu, zise Blair fara chef, impingand tava deoparte.

Susan se opri la usa, aranjandu-si sortul.

— Bineinteles ca ati auzit ce s-a intamplat ieri.

— Ieri? intreba Blair fara interes.

Cum de putea Alan sa creada ca pe ea o interesa Leander? Nu fusese destul de clar pentru toata lumea ca nu voia sa mai aiba nimic de a face cu el?

— Credeam ca, daca dormeati cand a venit aseara domnisoara Houston si apoi ati plecat asa devreme azi-dimineata, n-ati auzit despre domnul Taggert si taraboiul ingrozitor pe care l-a facut la petrecerea in aer liber de ieri si cum a luat-o pe domnisoara Houston si apoi s-a intors aici, iar eu cred ca intr-adevar mama dumneavoastra aproape ca s-a indragostit de el, iar el o sa-i cumpere un tren roz si…

Blair deveni atenta.

— Stai putin si ia-o de la capat.

Se aseza pe pat cu picioarele incrucisate si incepu sa manance din mancarea de pe tava.

— Pai, spuse Susan mai rar, bucuroasa sa fie in centrul atentiei, ieri sora dumneavoastra a aparut la petrecerea in aer liber a domnisoarei Tia Mankin, cea la care ati fost invitata si dumneavoastra, dar nu v-ati dus, iar alaturi de ea era si acest om pe care la inceput nu l-a recunoscut nimeni. Bineinteles ca stiu asta din auzite pentru ca eu n-am fost de fata, dar am reusit sa-l vad mai tarziu si tot ce s-a spus despre el era foarte adevarat. Niciodata nu am crezut ca omul acela voinic si murdar poate arata atat de bine. Oricum, el a venit la petrecere si toate femeile s-au strans in jurul lui, iar apoi el i-a dus mancare domnisoarei Houston si i-a varsat-o in poala. Nimeni n-a fost in stare sa zica ceva vreun minut, dar apoi cineva a inceput sa rada, iar, dupa o clipa, domnul Taggert a luat-o pe sus pe domnisoara Houston din gradina si a dus-o la trasura aceea noua pe care i-a cumparat-o.

Blair avea gura plina cu un sandvis si incerca sa-l inghita cu niste lapte.

— Si Houston n-a spus nimic? Nu mi-o pot imagina permitandu-i unui barbat sa-i faca asa ceva in public. Ba, mai mult decat atat, nu si-o imagina pe sora el acceptand asa ceva nici in particular.

— Niciodata n-am vazut asta cat timp a fost cu doctorul Leander, dar nu numai ca domnisoara Houston i-a permis asa ceva, ci l-a adus si aici, rugand-o pe mama dumneavoastra sa-l intretina in salon.

— Pe mama? Dar ea izbucneste in plans ori de cate ori aude numele lui Taggert.

— Nu si dupa ziua de ieri. Nu stiu ce-i place la el in afara de modul in care arata, pentru ca pe mine una omul asta ma sperie de moarte, dar aproape ca s-a indragostit de el. Eu am ajutat-o pe domnisoara Houston sa-si schimbe rochia si, cand am coborat, mama dumneavoastra il ruga sa-i spuna pe nume, Opal, iar el o intreba ce culoare de vagon ar prefera sa-i cumpere.

Susan lua tava goala de pe pat.

— Dar trebuie sa se fi intamplat ceva ingrozitor dupa ce domnisoara Houston a plecat impreuna cu el pentru ca s-a intors acasa azi-noapte plangand. A incercat sa se ascunda de mine cand o ajutam sa se dezbrace, dar eu am vazut ca plangea, iar astazi nu a mancat nimic si a stat toata ziua inchisa in camera ei.

Ii arunca lui Blair o privire pe sub sprancene cand se opri la usa pentru o clipa.

— La fel ca si dumneavoastra. Casa asta nu mai este vesela ca inainte, spuse ea, apoi iesi.

Imediat Blair iesi din camera si merse la sora ei.

Houston zacea in pat cu ochii rosii si umflati ca o intruchipare a deznadejdii. Primul gand al lui Blair fu ca nefericirea surorii ei era din vina ei. Daca ea nu s-ar fi intors in Chandler, Houston ar fi fost in continuare logodita cu Leander si nu ar fi luat in considerare ideea de a se casatori cu un barbat care-i pune mancarea in cap si o bruscheaza in public.

Blair incerca sa-i vorbeasca lui Houston, spunandu-i ca, daca ea era hotarata ca inca il mai doreste pe Lee, probabil ca inca il mai putea avea si nu trebuie sa se sacrifice pentru acest Taggert. Dar, cu cat Blair vorbea mai mult, cu atat Houston devenea mai inchisa in sine. Nu spunea decat ca Leander n-o mai iubeste si ca el o dorea pe Blair, asa cum n-o dorise niciodata pe ea.

Blair ar fi vrut sa-i spuna surorii ei ca, daca astepta pana pe 20, il putea avea din nou pe Lee. Ar fi vrut sa-i spuna despre santaj si despre Alan, despre cat de mult il iubea ea, dar ii era teama ca asta o va face pe Houston sa se simta si mai prost, de parca ea ar fi fost un premiu de consolare. Houston nu putea vorbi decat despre faptul ca Lee o respinsese, ca el o dorea pe Blair si ca Taggert o facea sa se simta ingrozitor, desi nu-i spunea lui Blair cu exactitate ce se intamplase, de fapt.

Si cu cat Houston vorbea mai mult, cu atat Blair se simtea mai rau. Ea iesise cu Leander in primul rand pentru ca fusese ingrijorata ca el nu era bun pentru sora ei.

Fusese ingrijorata pentru ca Houston nu fusese suparata cand Lee se infuriase pe ea. Dar acum, Houston avea de a face cu un barbat total diferit si-si petrece toata ziua deznadajduita. Ce bine ar fi fost daca ea nu ar fi intervenit!

Houston statea langa pat, incercand sa-si opreasca lacrimile care ii siroiau pe obraji.

— Chiar daca crezi ca ai dat gres cu Leander sa stii ca nu-i asa. Si nu trebuie sa te autopedepsesti acum suportand un tiran arogant. Nu-i in stare nici macar sa manance dintr-o farfurie ca lumea, cu atat mai putin sa…

Blair se opri pentru ca Houston ii trase o palma.

— Este omul cu care ma voi casatori, spuse Houston furioasa. N-am sa-ti permit nici tie nici altcuiva sa-l denigreze.

Ducandu-si mana la obraz, ochii lui Blair se umplura de lacrimi.

— Ceea ce am facut eu a provocat asta, sopti ea. Nici un barbat din lume nu inseamna mai mult decat doua surori, zise ea inainte de a iesi.

Restul zilei fu si mai rau pentru Blair. Daca mai avea vreun dubiu de ce Houston se marita cu Taggert acesta disparu inainte de cina cand el trimise acasa vreo douasprezece inele. Houston le arunca o privire si chipul ei se lumina ca un far. Aproape ca pluti prin aer cand iesi din incapere, iar Blair se intreba daca trasura cumparata si cele treisprezece inele erau suficiente daruri ca s-o determine pe Houston sa traiasca alaturi de un om ca Taggert. Dupa cum arata Houston se parea ca da.

La cina, veselia lui Houston o facu pe Blair sa se simta ingrozitor, dar stia ca ar fi fost inutil sa deschida vreo discutie cu sora ei.

Cand suna telefonul Gates ii spuse servitoarei sa transmita indiferent cui se afla la celalalt capat al firului ca nimeni n-o sa vorbeasca de la obiectul acela nou cu maner de fildes.

— Ei cred ca au dreptul sa te faca sa le vorbesti doar pentru ca pot face sa sune obiectul acela, bombani el.

Susan se intoarse si se uita la Blair.

— Este foarte important, mi s-a spus ca e o domnisoara Hunter la telefon.

— Hunter, spuse Blair in timp ce ducea lingura de supa la gura. Cred ca ar fi mai bine sa raspund.

Fara a-i mai cere permisiunea domnului Gates alerga in telefon.

— Nu cunosc nici un Hunter, spuse Gates.

— Ba da, draga, zise Opal calma. S-au mutat aici anul trecut din Seattle. I-ai cunoscut la familia Lechner, vara trecuta.

— Poate. Cred ca-mi amintesc. Houston, mananca niste friptura de vita. Trebuie sa te mai ingrasi putin.

— Alo, spuse Blair putin nesigura.

In locul glasului lui Alan, dupa cum se asteptase, il auzi pe Leander.

— Blair, te rog nu inchide. Vreau sa-ti fac o invitatie.

— Si ce mai ai de gand sa-i faci lui Alan de data asta? Te-ai folosit de arme, de cai si aproape ca l-ai inecat. Stiai ca am jucat tenis astazi? Ai fi putut arunca in el cu mingi sau chiar cu racheta.

— Stiu ca purtarea mea n-a fost cea mai buna, dar as vrea sa ma revansez. Maine sunt de serviciu toata ziua la urgenta si am cativa pacienti la tara pe care trebuie sa-i vad. M-am gandit ca ti-ar placea sa mergi cu mine.

Blair nu fu in stare sa scoata nici un sunet cateva clipe. Sa-si petreaca intreaga zi facand ceea ce invatase? Sa nu trebuiasca sa-si piarda timpul mergand de colo-colo, ci sa invete ceva?

— Blair, mai esti pe fir?

— Da, bineinteles.

— Daca nu vrei, inteleg. Va fi o zi lunga si sunt sigur ca vei fi epuizata la sfarsit, asa ca…

— Vino sa ma iei cand vrei. Voi fi gata in zori si maine vom vedea cine oboseste primul.

Inchise telefonul si se intoarse la masa. Maine va fi doctor! Pentru prima data de zile intregi nu mai simtea povara greutatii de a-si fi ranit sora.

Nina Westfield auzi bataile din usa timp de cateva minute pana cand cineva raspunse.

O servitoare alba ca varul la fata intra in salon tremurand.

— Domnisoara, e un barbat la usa care spune ca e Alan Hunter si zice ca a venit sa-l omoare pe doctorul Leander.

— Dumnezeule! Pare periculos?

— Nu, doar sta acolo, calm, dar are o privire salbatica si… e foarte frumos. M-am gandit ca ati putea dumneavoastra sa vorbiti cu el. Nu pare a fi un criminal.

Nina puse cartea alaturi.

— Pofteste-l inauntru, apoi adu-l aici pe domnul Thompson, vecinul de alaturi, si trimite pe cineva dupa tata. Apoi trimite pe cineva sa-l tina pe Lee la spital. Inventeaza o boala daca trebuie, dar tine-l departe de casa.

Ascultatoare, servitoarea pleca si dupa cateva clipe il conduse pe domnul Hunter in salon.

Ninei nu i se parea deloc ca arata ca un criminal si-i intinse mana prietenoasa, neluand in seama exclamatiile servitoarei cand inchise usa camerei. Cand dupa cateva minute sosi domnul Thompson, Nina il trimise acasa spunand ca fusese o greseala, iar cand veni tatal ei, il prezenta pe Alan si statura toti trei de vorba pana tarziu.

Din pacate nimeni nu se mai gandi la Leander care incerca sa-l ajute pe omul ce fusese majordomul familiei timp de saisprezece ani. Majordomul se zvarcolea de o durere pe care nimeni nu putea s-o identifice, desi Lee continua sa incerce. Si de fiecare data cand Leander iesea din incapere, majordomul suna acasa la Westfield si i se spunea ca omul acela periculos inca se afla acolo, asa incat majordomul se intorcea in pat din nou avand un nou simptom.

Acesta fu motivul pentru care Leander nu dormi decat patru ore pana cand aparu prima urgenta si pentru ca nu era decat patru si jumatate dimineata, ezita sa trezeasca toata familia Chandler si prefera sa se urce in copac pentru a ajunge in dormitorul lui Blair.

CAPITOLUL 11

Abia se crapa de ziua cand Leander urca in copac si traversa acoperisul verandei pentru a ajunge la dormitorul lui Blair. Se simtea ca un scolar pe punctul de a fi prins facand vreo sotie. Avea acum douazeci si sapte de ani si era doctor, isi petrecuse ani intregi in Europa, fusese invitat in cele mai mari saloane ale vremii si acum urca intr-un copac, strecurandu-se in dormitorul unei fete de parca ar fi fost un baietel obraznic si neastamparat.

Dar cand intra in incapere si vazu silueta trupului lui Blair conturata sub cearceaful subtire uita de toate inhibitiile. Ultimele cateva zile fusesera ingrozitoare. O gasise si stia ca, asa cum isi dorea sa traiasca, tot asa o dorea pe aceasta femeie, dar simtea cum ea ii scapa din mana. Ceva din comportamentul ei il facea sa se simta neindemanatic si stangaci si tot ceea ce facea iesea aiurea. Incercase s-o impresioneze, sa apara in fata ei ca un om deosebit fata de acel soarece spalacit, incompetent, fricos si slab pe care credea ea ca-l iubeste. Lee stia ca Hunter nu era barbatul potrivit pentru ea.

Pentru o clipa ramase pe loc privind-o, placandu-i ca era moale si dulce asa cum fusese in singura noapte cand nu fusese furioasa pe el.

Noaptea aceea ii schimbase viata si era hotarat sa o aiba din nou la fel.

Zambind si neputandu-se abtine, dadu cearceaful deoparte si se strecura in pat langa ea asa imbracat si incaltat cum era. Nu era suficient timp pentru a face dragoste pe indelete si acum, inainte ca ea sa se trezeasca, atat timp cat inca mai putea gandi rational, isi dadea seama ca etajul al treilea din casa lui Duncan Gates nu era nici pe departe locul potrivit.

O saruta pe tampla, luand-o in brate si, somnoroasa, ea se ghemui langa el in timp ce Lee o saruta pe pleoape si pe obraji. Cand ii atinse buzele incepu incet sa se trezeasca, miscandu-si trupul si mai aproape de el, strecurandu-si coapsele intre ale lui in timp ce mana lui cobori pentru a-i ridica in sus camasa de noapte si a-i putea mangaia pielea.

Sarutul lui se adanci, limba lui o atinse pe a ei, iar ea ii raspunse nerabdatoare, lipindu-se de el pentru a-l simti mai aproape.

Lantul de la ceasul de buzunar al lui Lee ii atinse abdomenul prin camasa subtire si o trezi, dar nu de tot.

— Credeam ca esti un vis, murmura ea, mangaindu-l pe obraz.

— Sunt, spuse Lee cu glas ragusit.

Niciodata in viata lui nu fusese nevoit sa exercite atata control asupra propriei persoane. Ar fi vrut sa-i scoata camasa, sa-i mangaie trupul cald si moale, sa-i simta pielea lipita de a lui. Ar fi vrut sa-si lipeasca obrazul nebarbierit de pielea moale a abdomenului ei si s-o auda cum geme intr-un protest prefacut.

Blair se ridica brusc.

— Ce cauti aici? tipa ea.

El ii acoperi gura cu palma si o trase inapoi langa el, unde ea incepu sa dea din picioare impingandu-l.

— Daca vrei sa mergi cu mine, trebuie sa mergi acum si pentru ca inca nu s-a crapat de ziua, n-am vrut sa bat la usa ca sa trezesc intreaga casa. Vrei sa incetezi sa faci atata zgomot? Acusi o sa vina Gates si daca te gaseste asa probabil ca o sa te plimbe prin oras imbracata intr-un sac si cu cenusa in cap.

Ii lua mana de pe gura cand ea se linisti.

— E de preferat fata de ce aveai tu de gand, spuse ea soptit. Da-te jos de-aici.

Leander nu se misca din loc.

— Daca as fi avut timp as fi urcat fara… hm, pantofi, spuse el, frecandu-si piciorul de al ei si continua s-o t in aproape de el.

— Esti un ticalos ingamfat si…

Se intrerupse pentru ca el ii pironi bratele deasupra capului si o saruta, bland la inceput, adancindu-si sarutul pana cand ea nu mai putu respira, apoi din nou bland. Cand isi inalta capul, in ochii ei erau lacrimi si-si intoarse fata intr-o parte.

— Te rog, nu, sopti ea. Te rog.

— Nu stiu de ce ar trebui sa am mila, spuse el, dandu-i drumul la maini, dar continuand s-o tina nemiscata cu greutatea trupului lui.

— Tie nu ti-a fost deloc mila in ultimele cateva zile.

Vazandu-i expresia din privire se dadu la o parte.

— Daca plec pe unde am venit, te imbraci si ne intalnim in fata casei?

Din ochii ei disparu expresia de animal prins in capcana.

— Si mergem sa vedem bolnavi?

— Niciodata n-am vazut o femeie atat de nerabdatoare sa vada sange si rani.

— Nu-i vorba despre asta, imi place sa-i ajut pe oameni. Daca pot salva o viata omeneasca, atunci viata mea…

El o saruta repede si se ridica iute din pat.

— Poti sa-mi tii discursul asta pe drum. Zece minute, da?

Blair incuviinta si se dadu jos din pat aproape inainte ca Lee sa iasa pe fereastra. Nu se gandi cat de neobisnuita era purtarea lor, pentru ca nimic din viata ei nu fusese obisnuit de cand se intorsese in Chandler.

Din micul sifonier din camera ei, de langa cateva haine de iarna de-ale lui Houston puse la pastrare, Blair scoase un costum de care era foarte mandra. Il facuse in Philadelphia la croitoria de lux a firmei J. Cantrell and Sons. Lucrase cu el saptamani de zile schitand si modificand un costum care sa raspunda tuturor nevoilor pe care si le putea imagina ca ar putea aparea, cand va trebui sa mearga la vreo urgenta ca doctor, si totusi sa ramana modesta. In magazinul unde se afla croitoria il probase incalecand pe un cal de lemn pentru a se asigura ca era destul de scurt pentru a nu o impiedica la calarie, dar si destul de lung ca sa fie respectabil.

Jacheta era croita cu o simplitate militareasca; fusta parea ampla si feminina, dar era de fapt cusuta pe mijloc oferind siguranta si confortul unor pantaloni de calarie. Costumul era facut din cea mai fina tesatura de serj cu cateva buzunare adanci care dispareau in faldurile materialului, avand cate o clapa cu nasturi deasupra, astfel incat sa nu se piarda nici un instrument pretios. Pe maneca se afla o cruce simpla, rosie, care indica scopul costumului.

Blair se incalta cu o pereche de ghete inalte cu sireturi, din piele neagra, mai degraba barbatesti in comparatie cu pantofii ingusti care erau acum la moda si torturau picioarele femeilor, isi lua noua trusa medicala si cobori iute pe scari ca sa-l intalneasca pe Leander.

El statea sprijinit de trasura, fumand unul dintre trabucurile lui subtiri si pentru o clipa lui Blair ii fu teama sa plece undeva cu el. Fara indoiala ca-si va petrece toata ziua incercand sa scape de mainile lui care o vor atinge peste tot si nu va ajunge sa faca nimic pentru a ajuta vreun bolnav.

El arunca o privire asupra costumului ei si paru sa dea din cap in semn de aprobare inainte de a sari in trasura, lasand-o pe Blair sa se descurce singura.

De indata ce urca langa Lee el porni in goana, asa dupa cum Blair se astepta s-o faca. Ea se tinu strans.

— Unde mergem in aceasta prima vizita? striga ea, incercand sa se faca auzita peste zgomotul facut de trasura ce se indrepta in goana catre sudul orasului.

— De obicei nu mai fac aceste vizite la domiciliu, striga el drept raspuns, pentru ca stau mai mult la spital. Asa ca pe unii dintre pacienti inca nu i-am vazut, dar pe acesta il cunosc. E vorba despre Joe Gleason a carui sotie e bolnava. Sunt sigur ca e vorba despre un alt copil. Intr-un fel Effie reuseste sa faca unul la fiecare opt luni.

Ii arunca o privire dintr-o parte.

— Ai tinut vreodata in brate un nou-nascut?

Blair zambi si incuviinta. Pentru ca locuise impreuna cu unchiul ei, avusese un avantaj pe care alti colegi de-ai ei nu-l avusesera; putuse lucra direct cu pacientii in loc sa se multumeasca doar cu teoria din carti.

Dupa o calatorie care-i facu vanatai lui Blair de la lovirea de marginea trasurii, Leander se opri in fata unei mici cabane din lemn aflata la poalele muntilor, cu o curte in fata, in care se aflau o multime de pui, caini si un numar nesfarsit de copii slabuti si murdari, fiecare parand sa se lupte cu ceilalti pentru a castiga un spatiu mai mare.

Joe, un barbat maruntel, slab si stirb, alunga copiii si animalele din calea lui cu acelasi dispret.

— E aici, inauntru, doctore. Effie de obicei nu sta in pat peste zi si acum sta de patru zile, iar azi-dimineata n-am putut s-o trezesc. Am doftoricit-o si eu cum m-am priceput, dar nu cred ca i-a fost de vreun ajutor.

Blair ii urma pe cei doi barbati in casa uitandu-se la copiii care o priveau cu ochi mari, ascultand in acelasi timp ceea ce spunea Joe.

— Taiam lemne si capatul securii a zburat, lovind-o pe Effie in picior. Nu s-a taiat chiar rau, dar a sangerat foarte mult si a avut ameteli, asa ca s-a asezat in pat, in mijlocul zilei. Dupa cum v-am spus am doftoricit-o cat m-am priceput, dar acum sunt ingrijorat pentru ea.

Incaperea mica, in care zacea femeia nemiscata, era intunecata si mirosea urat.

— Deschide geamul si da-mi o lanterna.

— Carutasul mi-a spus ca aerul nu-i face bine. Leander ii arunca omului o privire amenintatoare si Joe alerga sa deschida fereastra.

Cand Joe aduse lanterna, Lee se aseza langa pat si dadu deoparte cuvertura. Pe piciorul ei se afla un bandaj gros, murdar si urat mirositor.

— Blair, daca sub bandajul asta se afla ceea ce cred eu, poate ca tu…

Blair nu-l lasa sa termine. Ea examina capul bolnavei, ridicandu-i pleoapele, luandu-i pulsul si, in cele din urma, aplecandu-se sa-i miroasa respiratia.

— Cred ca femeia asta e beata, spuse ea uimita, uitandu-se in jur.

Pe masa mica de langa pat se afla o sticla goala pe a carei eticheta se putea citi: „Dr. Monroe. Elexirul vietii. Garanteaza vindecarea oricarei dureri”.

Ea lua sticla in mana.

— I-ai dat din asta sotiei dumitale?

— Am dat o multime de bani pe ea, zise Joe indignat. Doctorul Monroe a spus ca o sa-l faca foarte bine.

— Si asta e tot opera doctorului Monroe? intreba Lee aratand catre bandajul gros.

— E o atela impotriva cancerului. M-am gandit ca daca poate vindeca cancerul atunci o sa poata vindeca taietura mica a lui Effie. O sa se faca bine, doctore?

Lee nu-i raspunse, incepand sa arunce bucatile de lemn intr-o soba veche aflata intr-un colt al camerei, si puse un ibric cu apa la fiert. In timp ce asteptau sa fiarba apa si mai tarziu in timp ce se spalau pe maini, Blair il intreba:

— I-ai mai dat si altceva?

Ii era teama de ce raspuns ar putea primi.

— Doar putin praf de pusca azi-dimineata. Nu se putea trezi si m-am gandit ca praful de pusca o s-o ajute sa-si revina.

— La naiba, ai fi putut s-o omori, spuse Lee, apoi fata lui pali putin cand incepu sa dea deoparte bandajul murdar de pe piciorul femeii inconstiente, chiar deasupra genunchiului.

Privind la rana de sub bandaj, facu o grimasa.

— Exact la ce ma gandeam. Joe, du-te si mai pune niste apa la fiert. Trebuie sa curat ce-i aici.

Barbatul maruntel arunca o privire sub bandaj si iesi iute din camera. Lee, cu ochii fixati asupra lui Blair, dadu pansamentul murdar la o parte ca sa poata vedea.

Larve mici forfoteau acoperind taietura umflata in carne vie.

Blair nu se lasa coplesita de ceea ce vazu, si luand instrumentele din trusa lui Lee i le dadu pe rand. Ii intinse un recipient emailat in timp ce Lee indeparta cu grija larvele.

— Chestiile asta sunt de fapt o binecuvantare, spuse Lee. Larvele mananca tesutul aflat in stare de putrefactie al ranii si o pastreaza curata. Daca chestiile astea – ridica una dintre larve cu penseta – n-ar fi fost aici, probabil ca acum ar fi trebuit sa-i amputam piciorul. Am auzit ca unii doctori pun larve pe rana ca viermii sa o poata curata.

— Atunci poate ca-i bine ca locul asta e atat de murdar, zise Blair dezgustata privind in jur.

Lee se uita la ea intrebator.

— Credeam ca o chestie ca asta ti-ar putea face rau.

— Am un stomac mai puternic decat crezi. Esti gata pentru dezinfectare?

In timp ce Lee curata mai departe rana, Blair ii dadea la mana tot ce avea nevoie, fiind mereu cu un pas inaintea lui. El ii dadu acele si ata, iar Blair cusu marginile taieturii in timp ce Lee se dadu in spate urmarindu-i fiecare miscare. Exclama multumit cand termina de cusut si o lasa sa aplice bandajul curat pe rana.

Joe sosi sa le spuna ca apa fierbea.

— Atunci o poti folosi ca sa speli zdrentele astea pe care le numesti cearceafuri, spuse Lee. Nu mai vreau sa intre vreo musca sub bandajul acela. Blair, ajuta-ma sa scot cearceafurile astea de sub ea. Si mai vreau si niste haine curate pentru ea. Blair, poti s-o schimbi in timp ce eu o sa stau putin de vorba cu Joe.

Blair incerca s-o spele, dar era sigura ca rana de la picior era cel mai curat loc de pe trupul ei. Reusi sa traga peste corpul voinic al femeii una din camasile lui Joe, in timp ce femeia se clatina si zambea din cand in cand in starea ei de betie.

Prin fereastra deschisa ii putea vedea pe Lee si pe Joe, langa cabana, Lee coplesindu-l pe barbatul maruntel cu inaltimea sa, strigand la el si lovindu-l in piept cu degetul si in general reusind sa-l sperie de moarte pe Joe. Lui Blair aproape ca i se facu mila de Joe care nu facuse decat ce se pricepuse pentru sotia lui.

— Unde-i doctorul?

Ea se intoarse vazand un barbat ce purta o camasa de bumbac si niste pantaloni de cowboy, aflat in prag, cu o expresie ingrijorata intiparita pe chip.

— Eu sunt doctor, spuse Blair. Aveti nevoie de ajutor? Ochii lui adanciti in orbite o masurara din cap pana in picioare.

— Aia nu-i trasura doctorului Westfield, de afara?

— Frank? intreba Lee din spatele lor. S-a intamplat ceva?

Cowboy-ul se intoarse.

— A cazut o caruta in rapa. Erau trei oameni in ea si unul din ei e ranit destul de rau.

Lee ii spuse peste umar lui Blair:

— Adu-mi trusa!

Apoi se indrepta grabit catre trasura ce se afla deja in miscare cand ajunse si ea.

Blair arunca cele doua truse medicale in trasura, se apuca cu mainile de margine si puse un picior pe scara, multumindu-i in gand domnului Cantrell pentru croiala costumului ce-i oferea o asemenea mobilitate.

Lee o lua cu o mana de brat in timp ce tinea fraul cu cealalta si o ajuta sa urce chiar in clipa in care calo incepu sa galopeze din toate puterile. Dupa ce se aseza, avand trusele in siguranta intre picioare, se uita la Lee care ii facu cu ochiul, un gest in care se observa si putina mandrie.

— Aceasta este ferma „Bar S” striga Lee, iar Frank este supraveghetorul sef.

Il urmara pe cowboy in timp ce Lee conduse trasura cu viteza, aproape paralel cu calaretul singuratic, cam patru mile distanta inainte de a vedea vreo cladire. Erau patru colibe si un tarc destul de prost ingradit pe una din pantele varfului Ayers.

Lee lua trusa, arunca fraul unuia dintre cei trei cowboys aflati in apropiere si intra in prima coliba urmat indeaproape de Blair, avand la randul ei trusa in mana.

Pe un pat improvizat zacea un barbat avand maneca stanga a camasii imbibata de sange.

Lee taie tesatura cu indemanare si un val de sange il stropi pe camasa. Crusta de sange uscat de pe camasa cowboyului lipise temporar taietura arterei impiedicand astfel sangerarea care ar fi fost altfel mortala pentru barbatul ranit. Lee apasa artera cu degetele impiedicand sangerarea; nu mai era timp sa se spele pe maini.

Ceilalti cowboys stateau in jurul lor adunati, abia facandu-le loc, in timp ce Blair isi turna dezinfectant pe maini si apoi, cu un gest rapid, de parca ar fi lucrat ani de zile impreuna, Lee dadu drumul arterei in timp ce Blair o apuca intre degetele ei mai mici. Dupa aceea, Lee isi dezinfecta mainile, puse un fir de ata in ac si, in timp ce Blair tinea rana deschisa, cusu artera.

In urmatoarele cateva minute rana fu inchisa. Oamenii se dadura un pas inapoi privind-o pe Blair.

— Cred ca o sa se faca bine, spuse Lee ridicandu-se si stergandu-si sangele de pe maini cu o carpa curata din trusa. A pierdut mult sange, dar, daca trece de soc, cred ca o sa-si revina. Cine mai e?

— Eu, spuse un barbat aflat pe celalalt pat improvizat. Mi-am sucit piciorul.

Leander ii ridica pantalonul si-i pipai osul tibiei.

— Sa-l tina cineva de umeri. Trebuie sa i-l pun la loc.

Blair se uita in jur in timp ce trei barbati mersera in fata ei pentru a-l tine pe cowboy de umeri. Sprijinit de perete se afla un barbat urias cu niste brate enorme. Fata lui mare, ce parea sa fi fost martora la multe lupte, era palida din cauza durerii si Blair vazu ca se tinea de un umar.

Se indrepta spre el.

— Ai fost si dumneata implicat in accidentul de caruta?

El se uita in jos la ea, apoi in laturi.

— Il astept pe doctor.

Ea dadu sa plece.

— Si eu sunt doctor, dar ai dreptate, s-ar putea sa-ti provoc o durere mai mare decat poti suporta.

— Dumneata? spuse barbatul cel voinic, cand Blair se intoarse la el si-l vazu ca devine si mai alb la fata.

— Stai jos, ii ceru ea, iar el o asculta, asezandu-se pe o banca de langa perete.

Cat de atenta putu fi scoase camasa si vazu ceea ce banuise, umarul sau fusese dislocat in urma cazaturii.

— O sa te doara.

El isi inalta o spranceana deasupra careia se aflau broboane de transpiratie.

— Si acum ma doare.

Toti ceilalti erau adunati in jurul lui Lee care punea in atele piciorul rupt, iar unul dintre cowboys aflat mai in spate avea o sticla de whisky la gura. Blair i-o lua din maini si i-o dadu pacientului ei.

— Asta o sa te ajute.

Blair nu era sigura ca era destul de puternica, fizic vorbind, ca sa faca tot ceea ce stia ca trebuie facut, dar mai stia si ca nu putea sta sa astepte ca Leander sa termine in timp ce omul acesta suferea.

O singura data mai pusese la loc o dislocare si asta la un copil.

Tragand aer adanc in piept si spunand in gand o rugaciune, incepu sa ii indoaie antebratul, apoi il apasa din toate puterile pe pieptul lui masiv. Insfacand o cutie de conserve se urca pe ea si cu mare efort reusi sa-i ridice bratul enorm in aer si sa-l roteasca. Repeta procedeul, incercand sa nu-i mai provoace durere. Transpirase si abia isi tragea rasuflarea din cauza efortului de a misca bratul acela enorm intr-o incheietura de marimea soldurilor ei.

Brusc osul humerus pocni la loc cu o trosnitura puternica si treaba se termina.

Blair se dadu jos de pe cutie, iar ea si pacientul ei isi zambira larg unul altuia.

— Esti un doctor bun, spuse el surazandu-i radios.

Blair se intoarse si, spre surprinderea ei, toti ceilalti din incapere, inclusiv cei doi raniti, se uitau la ea. Si ramasera acolo, privind-o in tacere, in timp ce Blair bandaja umarul ranit cat de bine putu ca sa stea bine, dar sa si poata fi folosit.

Leander intrerupse linistea cand ea termina.

— Daca ati terminat sa va felicitati reciproc, mai am si alti pacienti de vazut.

Cuvintele lui insa nu se potriveau cu stralucirea de mandrie din ochi.

— Nu esti una dintre gemenele Chandler? intreba unul dintre cowboys care-i conduse catre trasura.

— Blair, raspunse ea.

— Si ea e doctor, spuse Frank in timp ce toti o priveau intr-un mod ciudat.

— Multumim, doctor Westfield. Si doctor Chandler, adauga barbatul cu umarul dislocat in timp ce ei urcau in trasura.

— Poti sa-i spui si ei tot Westfield, spuse Leander tragand de frau. Se marita cu mine saptamana viitoare.

Blair nu putu sa spuna nimic pentru ca era aproape sa cada din caruta cand calul lui Leander facu brusc un salt inainte.

CAPITOLUL 12

Leander incetini calul dupa ce se indepartara de colibe.

— Menajera tatalui meu ne-a pregatit un pranz. Eu am sa ma ridic, iar tu ai sa-l scoti din lada si o sa mancam in drum spre ferma.

Lee se ridica in trasura ca un gladiator intr-un car de lupta, iar Blair ridica scandura.

— Ce loc mare, spuse ea surprinsa, vazand paturi, o arma, cutii cu munitie, un harnasament de rezerva si alte multe unelte depozitate sub capacul prins in balamale. Nu cred ca am vazut un compartiment atat de spatios pana acum.

Leander se uita la ea incruntat peste umar, dar ea nu-l observa.

— Asa am cumparat trasura, mormai el.

Blair isi baga capul si mai adanc in compartiment uitandu-se la partile laterale.

— Nu-mi vine sa cred. Banuiesc ca a fost modificat, a fost ceva scos de aici pentru a face loc mai mult. Ma intreb de ce.

— Am cumparat trasura la mana a doua. Poate vreun fermier a vrut sa-si care purceii acolo. Ai de gand sa iei odata mancarea aia sau asteptam sa murim de foame?

Blair scoase cosul mare de picnic din spatiul ascuns si se aseza.

— E loc suficient acolo sa incapa si un om, spuse ea, scotand din cos o cutie cu carne de pui prajita, un borcan cu salata de cartofi si un altul cu limonada.

— Ai de gand sa vorbesti despre asta toata ziua? N-ar fi mai bine sa-ti povestesc despre cateva cazuri de pe vremea cand eram intern la Chicago?

Orice, se gandi Leander doar s-o faca sa nu se mai gandeasca la locul acela ascuns. Daca paznicii de la minele de carbuni ar fi fost pe jumatate la fel de vigilenti ca Blair, el n-ar mai fi fost in viata astazi.

Manca o bucata de pui cu o mana in timp ce tinea hatul cu cealalta si-i spuse o poveste lunga despre un tanar adus de politie intr-o seara, care, pentru ca era deja vanat si nu mai respira, fusese declarat mort, dar Leander considerase ca inca mai exista o sansa. Incercase manipulari ritmice, dar cand nu primise nici un raspuns, il examinase pe pacient si descoperise ca pupilele lui erau mici cat niste ace de gamalie, asa ca Leander isi daduse seama ca omul fusese victima unui „abuz” de opium.

— Ai de gand sa mananci toata salata aia de cartofi singura? intreba Lee si cand Blair vru sa-i dea borcanul cu furculita cu tot, el ii zise ca n-avea cum sa manance si friptura de pui si sa conduca si trasura in acelasi timp.

Astfel ca Blair trebui sa se aseze langa el ca sa-l poata hrani cu salata.

— Zi mai departe ce s-a intamplat.

— Mi-am dat seama ca singurul mod in care-l puteam tine pe tanarul acela sa nu intre in coma era sa continui respiratia artificiala pana cand isi revenea. Niciunul dintre doctori n-a vrut sa-si piarda timpul cu el, considerandu-l deja mort, asa ca s-au dus la culcare, iar eu si asistentele am facut cu schimbul incercand sa-l salvam.

— Sunt sigura ca asistentele au fost de acord sa te ajute, spuse ea.

El ii zambi.

— Nu prea aveam probleme cu ele, daca asta vrei sa spui.

Ea ii duse la gura furculita plina cu salata.

— Ai de gand sa te lauzi sau ai de gand sa spui mai departe ce s-a intamplat?

Leander continua sa-i povesteasca despre noaptea lunga petrecuta langa bolnav, incercand sa-i salveze viata, cum luase o carpa rece cu care il lovise peste stomacul gol si cum ii stimulase inima si-i daduse sa bea kilograme de cafea. El si asistentele muncisera cu schimbul toata noaptea pana dimineata plimbandu-l pe culoare pana cand considera ca era in afara de orice pericol si-l lasasera in pat sa doarma.

Lee abia daca dormise doua ore in noaptea aceea inainte de a intra din nou in tura si cand facuse vizita de dimineata, mersese in salonul pacientului sau: gata sa-i opreasca suvoiul de multumiri cu care banuia ca va fi intampinat.

— Dar omul nu spuse decat: „Uitati, domnule doctor, vedeti, n-au reusit sa-mi ia ceasul. Era aici la loc sigur in pantaloni, ascuns de hotii care m-au otravit”.

— Nici macar nu si-a dat seama de tot ceea ce ai facut pentru el? intreba Blair nevenindu-i sa creada.

Leander ii zambi si in urmatoarea clipa ea vazu umorul situatiei. Erau si momente in care a fi doctor nu insemna numai gloria pe care si-o imaginau ceilalti, ci si o munca grea de rutina.

Terminara pranzul si, pe masura ce-si continuau calatoria, Blair il puse pe Lee sa-i povesteasca si alte intamplari din experienta lui de doctor atat in America, cat si in strainatate. La randul ei, Blair ii povesti despre unchiul Henry si studiile ei, unde profesorii fusesera atat de exigenti spunand ca femeile se vor afla in permanenta in competitie cu medicii barbati care se asteptau ca ele sa fie prost pregatite din punct de vedere profesional, astfel incat, bineinteles, ele trebuiau sa fie cel mai bine pregatite. Ii povesti despre examenul foarte dificil care durase trei zile si la care reusise, obtinand astfel postul de la spitalul St. Joseph.

— Si am castigat! spuse ea, apoi continua sa-i povesteasca lui Leander despre spital.

Nu-si dadu seama de modul in care o privea Leander continuand sa vorbeasca despre viitorul ei la spital.

La inceputul dupa-amiezei ajunsera la marginea fermei Winter, iar Lee conduse trasura catre cladirea mare si veche a fermei pentru a o vedea pe fiica de opt ani a fermierului, ce se afla in convalescenta in urma unei febre tifoide.

Fetita se simtea foarte bine, iar Lee si Blair ramasera pentru o cana de lapte de vaca proaspat muls si o bucata mare de turta de malai.

— Probabil ca asta e singura plata pe care o vom primi, spuse Lee cand se intorceau la trasura. Doctorii nu se prea imbogatesc la tara. E bine ca tu ai sa ma ai pe mine care o sa te intretin.

Blair vru sa spuna ca n-are de gand sa ramana in Chandler si sa se marite cu el, dar ceva o facu sa se opreasca. Poate ca acesta era modul prin care el recunostea ca ea era un medic adevarat si ca atunci cand, si daca, se vor casatori ea va putea in continuare sa-si practice meseria. Si luand in considerare prejudecatile si misoginismul din acest oras, acest lucru insemna foarte mult.

Abia se indepartasera de ferma, cand de ei se apropie un cowboy in goana, oprindu-si brusc calul ce se ridica in doua picioare intr-un nor de praf.

— Avem nevoie de ajutor, doctore, spuse cowboy-ul.

Spre mirarea lui Blair, Lee nu porni imediat ca de obicei in viteza.

— Nu esti de la „Lazy J”?

Omul incuviinta.

— Vreau s-o duc pe doamna inapoi la ferma inainte de a te insoti.

— Dar, doctore, omul a fost impuscat si sangereaza. Trebuie ajutat imediat.

Ieri, Blair ar fi fost furioasa daca Lee ar fi vrut sa o excluda de la tratarea vreunui caz, dar acum stia ca el nu avea nimic impotriva ei sa-l ajute cu pacientii, asa ca trebuie sa fi fost vorba despre altceva. Ii puse o mana pe brat.

— Indiferent despre ce este vorba, vreau sa merg si eu.

Exista un fel de amenintare ascunsa in glasul ei care-i dadea de inteles ca l-ar urma daca ar lasa-o la ferma.

— Acum nu mai trag, doctore, spuse cowboy-ul. Doamna va fi in siguranta cat timp il cosi dumneata pe Ben.

Leander il arunca o privire lui Blair, apoi isi ridica ochii spre cer.

— Sper sa nu regret mai tarziu, zise el, pocnind din bici si pornind la drum.

Blair se agata de marginea trasurii si spuse:

— Se trage?

Dar nimeni n-o auzi.

Lasara calul si trasura la oarecare distanta si cowboy-ul ii conduse catre ruinele unei case din chirpici, de pe o coasta abrupta, avand o bucata de acoperis cazuta.

— Unde sunt ceilalti? intreba Lee, uitandu-se printre copaci catre o alta ruina.

Blair ar fi vrut sa intrebe ce se intampla, dar Lee o impinse usor de spate catre daramaturi. Cand ochii ei se obisnuira cu intunericul, vazu un barbat si o femeie grasa si murdara asezati pe podea sub ceea ce mai ramasese dintr-o fereastra, avand pusti pe umeri, pistoale alaturi si cartuse goale in jur. Intr-un colt erau trei cai. Facand ochii mari ea privi in jur, convinsa ca intrase in ceva ce nu-i placea deloc.

— Hai sa-l coasem si sa plecam de-aici, spuse Lee, aducand-o inapoi cu gandul la sarcina pe care o aveau de indeplinit.

In coltul cel mai intunecat al colibei, pe jos, se afla intins un barbat ce se tinea cu mainile de stomac, avand fata alba ca varul.

— Stii cum se administreaza cloroform? intreba Lee in timp ce-si steriliza mainile.

Blair dadu din cap incuviintand si incepu sa scoata sticle si lumanari din geanta.

— Rezista la bautura? ii intreba ea pe oamenii din incapere.

— Pai sigur ca da, spuse cowboy-ul ezitand, dar nu mai avem nimic de baut. Ai dumneata ceva?

Blair ramase foarte calma.

— Incerc sa-mi dau seama cat cloroform trebuie sa-i administrez. Pentru un om, care bea mult whisky pana se imbata, este nevoie de mai mult cloroform ca sa-l adoarma.

Cowboy-ul zambi.

— Ben poate sa bea mai mult decat oricare. Ii trebuie doua sticle de whisky doar ca sa se binedispuna. Nu l-am vazut niciodata beat.

Blair incuviinta incercand sa estimeze din ochi greutatea omului si incepu sa toarne cloroform printr-un con. Cand incepu sa-si faca efectul, el incepu sa se zbata, iar Blair se intinse peste pieptul lui in timp ce Leander il tinea de picioare. Din fericire nu prea mai avea putere si nu reusi sa-si faca prea mult rau.

Cand Lee ii dadu deoparte pantalonii si vazu gaura facuta de glont in stomacul lui, Blair banui ca nu prea mai avea sanse de supravietuire, dar Lee nu paru sa fie de aceeasi parere in timp ce inciza abdomenul ranitului.

Un prieten de-al unchiului Henry, un doctor specializat in chirurgie abdominala, ii vizitase odata venind de la New York si se aflase acolo cand fusese adusa o fetita ce cazuse intr-o sticla sparta. Blair se aflase in sala de operatii cand medicul indepartase sticla din stomacul copilului si-i reparase cele trei gauri din intestine. Aceasta operatie o impresionase pe Blair atat de mult, incat se hotarase sa se specializeze in chirurgia abdominala.

Dar acum, cand il privea pe Leander, bagand ata in ac pentru el, era inspaimantata. Glontul ii patrunsese pacientului prin sold si-i traversase abdomenul iesind pe la baza foselor strabatandu-i intestinele si perforandu-i-le in mai multe locuri.

Degetele lungi ale lui Leander urmareau traiectoria glontului, cosand intestinele pe parcurs. Blair numara paisprezece gauri pe care le cusu inainte de a ajunge la suprafata pielii, si a coase si gaura pe unde iesise glontul.

— Nu are voie sa manance absolut nimic patru zile, spuse Leander in timp ce se apropia de finalul operatiei, in a cincea zi poate sa bea lichide. Daca nu asculta si mananca, moare in doua ore pentru ca mancarea il va otravi.

Isi ridica ochii spre cowboys.

— E clar?

Nimeni nu-i raspunse lui Lee pentru ca in clipa aceea sase gloante fura trase in coliba darapanata.

— La dracu’! spuse Lee, taind ata de la ultima cusatura cu foarfeca pe care i-o dadu Blair. Credeam ca o sa ne lase mai mult timp.

— Ce se intampla? intreba Blair.

— Idiotii astia, ii explica el, fara a-si cobori glasul, se razboiesc intre ei. De obicei se desfasoara una sau doua lupte de genul asta in jurul orasului. Asta insa dureaza de sase luni. S-ar putea sa fim nevoiti sa ramanem aici o vreme pana cand se hotarasc sa faca o noua pauza.

— Pauza?

Lee se sterse pe maini.

— Sunt destul de civilizati in general. Cand o persoana este ranita inceteaza focul pana cand poate fi gasit si adus un doctor care sa coasa pe cineva gaurit. Din pacate nu simt nici un fel de obligatie sa astepte si pana cand termina doctorul ce are de facut. S-ar putea sa ramanem aici pana maine dimineata. Odata am fost nevoit sa raman asa doua zile. Acum intelegi de ce voiam sa ramai la ferma lui Winter.

Blair incepu sa curete si sa puna la loc in trusa instrumentele folosite.

— Si acum stam si asteptam?

— Da. Acum asteptam.

Lee o conduse in spatele unui zid jos de chirpici care fusese odata un perete despartitor dintre doua incaperi. Se aseza in cel mai indepartat colt si-i facu semn lui Blair sa vina langa el. Dar ea refuza.

Simtea nevoia sa stea cat se putea de departe de el, asa ca se sprijini de peretele opus. Cand un glont lovi zidul la nici zece centimetri de capul ei, se arunca practic in bratele deschise ale lui Lee si-si ingropa capul la pieptul lui.

— Nu mi-am imaginat niciodata ca s-ar putea sa-mi placa un astfel de razboi, murmura el si incepu sa o sarute pe gat.

— Nu incepe din nou, spuse Blair, chiar daca isi intoarse capul, ca el sa-i poata atinge buzele.

Lui Lee nu-i trebui multa vreme ca sa-si dea seama ca nu putea continua asa, nu aici si acum, cu atatia oameni prezenti si cu gloantele ce zburau in jurul lor.

— Bine. O sa ma opresc, spuse el si zambi vazand expresia intiparita pe chipul lui Blair.

Ea nu se misca de langa el, ci ramase in bratele lui, pentru ca apropierea de el o facea sa se simta in siguranta, iar zgomotul impuscaturilor parea sa fie mai indepartat.

— Spune-mi unde ai invatat sa cosi intestinele asa?

— Deci, vrei sa mai facem putina conversatie. Ei bine, sa vedem, prima data…

Blair nu se mai satura sa-l asculte. Ceasuri intregi ramasera imbratisati, Blair punandu-i un numar nesfarsit de intrebari in legatura cu cazurile pe care le tratase in trecut, care fusese cel mai dificil dintre ele sau cel mai nostim, de ce dorise sa ajunga doctor si tot mereu asa, pana cand, pentru a lua o pauza, incepu el sa-i puna tot felul de intrebari.

Soarele asfintise si acum aparea cate un interval mai mare intre impuscaturi, dar oricum schimbul de focuri dura toata noaptea. Lee incerca s-o convinga pe Blair sa doarma putin, dar ea refuza.

— Vad ca-l veghezi, spuse ea facand un gest catre rasarit. N-ai intentia sa dormi si nici eu. Care crezi ca sunt sansele lui de a supravietui?

— Totul depinde de infectie, iar asta numai Dumnezeu poate sa o controleze. Eu n-am putut decat sa-l cos.

Cerul incepu sa se lumineze, iar Leander spuse ca ar trebui sa-si examineze pacientul care incepuse sa se miste.

Blair se ridica sa se intinda si in clipa urmatoare auzi un zgomot care o facu sa uite de orice altceva in afara de profesia ei. Era zgomotul unui glont care lovise pe cineva.

Blair se indeparta de Lee si fugi dupa coltul zidului exact la timp pentru a vedea ce se intamplase. Omul care nu vorbise fusese lovit in barba, iar femeia insfacase un pumn de balega proaspata de cal vrand sa il puna pe rana deschisa.

Blair nu se mai gandi la gloantele care-i zburau pe deasupra capului si se arunca din picioare peste femeia cea voinica.

Speriata si furioasa femeia incepu sa se lupte cu Blair, iar Blair trebui sa se apere de pumnii ei, dar sub nici o forma nu o putea lasa pe femeia asta sa puna balegar de cal peste o rana deschisa.

Blair era atat de hotarata sa-si indeplineasca scopul, incat nici macar nu observa ca ea si femeia se rostogolisera catre deschizatura unde fusese usa.

In clipa in care Blair incerca sa scape de mana femeii care o insfacase de par, se auzi tunetul unei arme ce se descarca deasupra capetelor lor.

Amandoua se oprira din lupta si ridicandu-si ochii il vazura pe Leander stand intre ele si coliba de vizavi, cu pusca la sold, incarcand-o cat putea de repede si tragand.

— Intrati dracului inauntru, striga el catre cele doua femei, iar in clipa urmatoare dadu drumul unul suvoi de injuraturi adresate celor aflati in coliba cealalta, spunandu-le ca el era doctorul Westfield si ca stia cine sunt ei si ca, daca vor mai veni la el dupa ajutor, o sa-i lase sa sangereze pana o sa-si dea duhul.

Focul inceta.

Cand Leander intra din nou in coliba, Blair ii curata barbia ranitului.

— Daca mai faci asa ceva vreodata, sa stii ca am sa…

Se intrerupse parand sa nu poata gasi o amenintare corespunzatoare.

Statu in picioare privind-o pe Blair in tacere, in timp ce ea cosea barbia ranitului si o bandaja, iar cand termina de pus ultima bucatica de banda adeziva peste rana, el o lua de brat si o ridica.

— Plecam de aici in clipa asta. N-au decat sa se impuste cat vor, ca nu-mi mai pasa. N-am de gand sa-ti risc tie viata pentru niciunul dintre ei.

Blair abia avu timp sa-si ia trusa inainte ca Lee s-o traga afara din coliba.

— Sindicalistul tau a venit azi-noapte, il intampina Reed pe fiul lui, imediat ce acesta intra in casa.

Lee isi freca ceafa care-l durea in urma noptii petrecute sprijinit de o scandura, dar la vorbele tatalui sau isi ridica ochii ingrijorat.

— Sper ca n-ai lasat pe nimeni sa-l vada, nu?

Reed ii arunca fiului sau o privire dispretuitoare.

— N-a facut altceva decat sa manance si sa doarma, ceea ce mi se pare ca tu n-ai reusit sa faci de cateva zile bune. Sper ca n-ai tinut-o cu tine pe Blair toata noaptea. Gates sa stii ca te cauta.

Lee nu-si dorea nimic altceva mai mult decat sa manance si sa traga un pui de somn, inainte de a trebui sa mearga la spital, dar se parea ca nu prea avea timp pentru asa ceva.

— E gata de plecare?

Reed ramase tacut cateva clipe, privindu-si fiul si simtind ca poate asta e ultima data cand il vede in viata, intotdeauna avea aceasta senzatie inainte ca Lee sa plece pentru a duce pe vreunul dintre sindicalisti in taberele de munca ale minerilor.

— E gata, zise Reed, nereusind sa spuna mai mult.

Obosit, Lee merse la grajduri si-l trimise pe baiatul-ingrijitor sa faca un comision, in timp ce el inhama un cal la trasura. Calul lui patat era prea obosit dupa ce alergase toata noaptea, asa ca Lee lua unul dintre caii tatalui sau.

Atent sa nu-i zareasca cineva, merse la usa pentru a-l lua pe omul ce astepta langa tatal sau. Lee arunca o singura privire catre tanar, dar acesta avea aceeasi sclipire in ochi pe care o aveau toti sindicalistii; o sclipire infocata, o forta ce iradia o asemenea caldura, incat iti dadeai seama ca n-are rost sa le vorbesti despre pericolele la care se expuneau pentru ca lor nu le pasa.

Ceea ce faceau, cauza pentru care luptau era mult mai important decat vietile lor.

Leander scoase majoritatea lucrurilor aflate in compartimentul din spatele trasurii, acel spatiu mare care-i starnise curiozitatea lui Blair, si omul se strecura inauntru. Nu schimbara nici un cuvant pentru ca toti cei trei barbati erau mult prea constienti despre ceea ce s-ar fi putut intampla astazi.

Garzile inarmate de la taberele de munca intai trageau si pe urma intrebau.

Reed ii dadu lui Lee un mulaj de carton care intra in santurile laterale ale compartimentului, deasupra omului ascuns inauntru, un mulaj care la prima vedere parea un teanc de paturi, apoi o arma, o franghie si un ferastrau, lucruri pe care orice om le putea avea cu el in trasura. Deasupra, Lee isi puse trusa medicala.

O clipa Reed il atinse pe fiul sau pe umar, apoi Lee urca si pleca.

Leander conduse cat de repede putu fara a-i produce omului ascuns prea multa durere. In urma cu doua saptamani, el si tatal sau avusesera o noua discutie despre ceea ce facea Lee, iar Reed ii spusese ca Lee n-ar trebui sa-si riste viata pentru a-i conduce pe acesti sindicalisti in taberele de munca si ca, in eventualitatea in care ar fi fost prins si ar fi reusit sa scape cu viata, nici un tribunal din tara nu l-ar fi putut scapa de pedeapsa pentru ceea ce facea.

Cand Lee se apropie de drumul ce ducea catre taberele de munca, merse mai incet, uitandu-se atent in jur ca sa vada daca nu cumva se afla prin preajma cineva. Lee isi aminti de momentul in care-i luase apararea proprietarului minelor de carbuni de langa Chandler, Jacob Fenton, in fata lui Blair. Ii gasise scuze lui Fenton spunand ca acesta trebuia sa dea socoteala actionarilor si ca nu el era raspunzator in totalitate pentru situatia grea a minerilor. Lee adesea spunea asemenea lucruri pentru a i insela pe cei din jur. Nu voia ca ei sa stie cat de mult era el impresionat de mizeria in care traiau minerii.

Acestia aveau doua alternative: fie se supuneau regulilor companiei, fie erau dati afara. Simplu ca buna ziua. Dar aceste reguli nu erau pentru oameni, erau pentru prizonieri!

Tot ceea ce era legat de mine se afla in proprietatea companiei. Oamenii erau platiti in cartele ce puteau fi schimbate numai la magazinele companiei, iar daca se afla ca cineva a cumparat ceva de la vreun magazin din oras, putea fi concediat pe loc. Oricum, oamenilor nu li se permitea sa paraseasca taberele de munca.

Proprietarii minelor sustineau ca taberele de munca erau orase si ca minerii si familiile lor nu avea nevoie de nimic din Chandler.

Si tot proprietarii afirmau ca garzile aflate la porti care nu lasau pe nimeni sa intre sau sa iasa „ii protejau pe mineri” de hoti si de escroci.

Dar adevarul era ca paznicii se aflau acolo pentru a-i tine la distanta pe agitatori. Se aflau acolo pentru a indeparta orice posibilitate de aparitie a organizatorilor de sindicat care sa intre in tabere si sa le vorbeasca minerilor.

Proprietarii nu-si puteau permite izbucnirea vreunei greve si aveau dreptul de a posta paznici inarmati la intrare care sa controleze vehiculele ce intrau sau ieseau.

Foarte putine carute erau lasate sa intre: batrane care aduceau din oras legume proaspete, vreo doi muncitori ce reparau cand si cand anumite lucruri, inspectorii de la mine si un doctor al companiei care facea vizite la bolnavi. Un om care era un doctor atat de sarac, incat nu-si putea deschide propriul cabinet Compania il platea mai mult in whisky si, drept multumire, el inchidea ochii facandu-se ca nu vede nimic din ce era in jur, declarand compania nevinovata ori de cate ori avea loc vreun accident; astfel incat vaduva si copiii sa nu poata primi despagubiri.

In urma cu un an, Lee se dusese la Fenton si-i ceruse voie sa intre in tabere, fara vreo plata din partea proprietarului companiei, pentru a examina sanatatea minerilor. Fenton ezitase la inceput, dar, in cele din urma, ii acordase aceasta permisiune.

Ceea ce vazuse Lee acolo il ingrozise. Exista o asemenea saracie, incat abia reusi sa-si pastreze cumpatul. Barbatii se luptau toata ziua in subterane pentru a-si castiga salariul, iar la sfarsitul saptamanii abia daca reuseau sa-si hraneasca familiile.

Erau platiti dupa cantitatea de carbune pe care o scoteau la suprafata, dar o treime din timpul lor era pierdut cu ceea ce minerii numeau „timpi morti”, munca pentru care nu primeau nici un ban. Ei insusi trebuiau sa plateasca pentru stalpii de lemn folositi la sustinerea galeriilor de mina pentru ca proprietarul spunea ca siguranta era responsabilitatea minerilor si nu a sa.

Dupa primele zile petrecute in taberele de munca, Lee se intorsese acasa si nu fusese in stare sa scoata o vorba zile in sir.

Se uita la micul si bogatul orasel Chandler, o vedea pe sora lui venind acasa de la The Famous cu cincisprezece metri de casmir scump si se gandea la copiii pe care-i vazuse stand in zapada in picioarele goale. Isi amintea de barbatii ce stateau la rand pentru a-si primi plata si-l auzea pe casier spunandu-le cat aveau de platit ei pentru saptamana in curs, si cu cat se gandea mai mult, cu atat era mai sigur ca trebuia sa actioneze. N-avea idee cum anume pana cand nu vazu articole in ziar despre organizarea unor sindicate pe Coasta de Est.

Cu glas tare il intrebase pe tatal sau daca sindicalistii ar fi putut fi convinsi sa vina si in Colorado.

Reed, de indata ce-si daduse seama la ce anume se gandea fiul sau, incercase sa-l descurajeze, dar Lee continua sa mearga in tabere si cu cat vedea mai multe cu atat stia ce are de facut.

Lua trenul pana in Kentucky si acolo ii intalni pe primii organizatori de sindicat, povestindu-le despre ceea ce se intampla in Colorado. Aflase despre incercarile nereusite dinainte de a organiza un sindicat in Colorado si fusese avertizat ca implicarea in aceasta problema i-ar putea cauza moartea.

Leander isi aminti cum tinuse o fetita subtirica de trei ani in brate care murise de pneumonie si se aratase de acord sa dea o mana de ajutor indiferent cum va putea.

Pana acum reusise sa aduca trei sindicalisti in taberele de munca, iar proprietarii stiau ca ei se afla acolo si ca cineva ii ajuta pe mineri, asa ca devenisera din ce in ce mai prudenti.

Anul trecut, un miner voinic pe nume Rafe Taggert incepuse sa dea de inteles ca el era cel vinovat, ca el era cel care-i adusese pe organizatori in tabere. Dintr-un motiv necunoscut, omul credea ca nici paznicii, nici proprietarul nu se vor atinge de el, ca nici „un accident” nu va fi pus la cale pentru a scapa de el. Erau zvonuri ca fratele lui Taggert ar fi fost odata casatorit cu sora lui Fenton, dar nimeni nu era sigur. Pentru ca minerii trebuiau sa umble foarte mult deoarece minele se inchideau una dupa alta, niciunul dintre oameni nu se aflase in zona destul timp ca sa-si aminteasca despre ceva ce se petrecuse cu treizeci de ani in urma.

Dar, indiferent de motiv, banuiala cazuse asupra lui Rafe Taggert si nimeni pana acum nu-l suspectase pe frumosul doctor care cu atata bunatate isi facea timp sa-i ajute pe mineri.

Cand Lee ajunse la poarta zonei in care se afla Empress Mine el facu tot ce-i statu in putinta sa se poarte nonsalant, schimband cateva vorbe cu paznicii. Nimeni nu-l controla, iar el merse pana in celalalt capat a taberei pentru a-i da drumul omului sa se ascunda intre copaci, pana cand Lee, mergand din casa in casa, putea incepe organizarea unei intruniri. Doar cate trei oameni se intalneau deodata cu organizatorul. Tanarul urma sa ramana acolo toata ziua pana la noapte, riscandu-si viata in fiecare clipa. Iar Lee urma sa mearga din casa in casa, uitandu-se la copii si spunandu-le barbatilor unde-l pot intalni pe organizator si, de fiecare data, isi punea viata in pericol pentru ca deja stia ca unul dintre acesti oameni era informator.

CAPITOLUL 13

Blair se trezi duminica dimineata simtindu-se minunat. Se intinse pana ii trosnira oasele, asculta ciripitul vesel al pasarelelor la fereastra si se gandi ca aceasta trebuie sa fie o zi foarte buna. Mintea ii era plina de ceea ce facuse impreuna cu Lee cu o zi in urma. Isi aminti cum reparase el intestinele acelui ranit, cu degete experte si cu siguranta lucrului dinainte stiut.

Ar fi vrut ca si Alan sa-l fi putut vedea operand.

Brusc se ridica in capul oaselor. Alan! Uitase complet ca avea intalnire cu el ieri la ora patru. Fusese atat de ingrijorata de Houston, de felul in care sora ei se facuse de ras in legatura cu inelele acelea si apoi venise telefonul lui Lee, iar ea simtise ca el o invita sa-l insoteasca doar dintr-un sentiment al datoriei. Nici prin cap nu-i trecuse ca va fi plecata toata noaptea.

Susan veni sa-i spuna ca familia urma sa plece la biserica curand dupa micul dejun si ca domnul Gates ceruse ca ea sa mearga impreuna cu ei. Blair sari din pat si se imbraca repede. Poate ca Alan va fi la biserica si ii va putea explica de ce nu venise si ca fusese plecata sa lucreze.

Alan se afla intr-adevar acolo la trei randuri in fata lor si, indiferent cat se chinui Blair sa-i atraga atentia, el nu-si mai intoarse capul dupa o prima privire aruncata in directia ei. Pentru a o face sa se simta inca si mai prost, el statea langa domnul Westfield si Nina. Dupa ce iesira din biserica, Blair reusi sa se apropie de el pentru cateva minute in mica curte din fata cladirii.

— Deci ai fost cu Westfield, incepu Alan in clipa in care ramasera singuri.

O privea furios.

Blair deveni rigida in ciuda bunelor el intentii de a fi umila.

— Mi se pare ca tu ai fost cel care a fost de acord cu o competitie si nu eu, iar intelegerea a fost ca eu sa nu refuz invitatiile lui Leander.

— Toata noaptea?

El reusi sa o priveasca de sus, desi aveau aproape aceeasi inaltime.

Blair batu in retragere.

— Am lucrat si am fost prinsi in mijlocul unui schimb de focuri la o ferma, iar Leander spune ca…

— Scuteste-ma, te rog, de vorbele lui intelepte. Acum trebuie sa plec. Am alte planuri.

— Alte planuri? Dar credeam ca poate azi dupa-amiaza…

— O sa te sun maine. Asta numai daca ai sa fii acasa. Spunand acestea se intoarse pe calcaie si o lasa stand acolo singura.

Nina Westfield veni sa-i spuna ca Lee trebuia sa lucreze la spital tot restul zilei. Blair urca in trasura cu mama ei si cu tatal vitreg si aproape ca nici nu-si dadu seama ca Houston nu era cu ei.

Acasa Opal incepu sa se agite in sufragerie, aranjand flori pe masa si punand in mijloc cel mai inalt si mai frumos sfesnic de argint.

— Astepti pe cineva? intreba Blair intr-o doara.

— Da, draga mea, vine el.

— Cine?

— Kane, al lui Houston. Oh, Blair, e un om atat de dragut. Simt ca o sa-ti placa foarte mult.

Cateva minute mai tarziu, usa se deschise si intra Houston ducandu-l de brat pe milionarul ei, de parca ar fi reprezentat vreun premiu la vreun joc pe care abia-l castigase. Blair il vazuse mai intai la biserica putin mai devreme si recunoscuse ca e un barbat bine, nu atat de frumos ca Leander sau ca Alan chiar, dar era mai mult decat prezentabil, daca agreai genul de barbat voinic si musculos.

— Te rog sa iei loc aici, domnule Taggert, langa Houston, vizavi de Blair, spuse Opal.

Pentru o clipa toata lumea, dupa ce se aseza, ramase pe loc uitandu-se la farfurii sau in jur fara a spune nimic.

— Sper ca-ti place friptura de vita, zise domnul Gates, incepand sa taie o bucata mare de carne.

— Sunt sigur ca o sa-mi placa mai mult decat ce mananc eu de obicei, sau mai bine zis ce mancam pana cand Houston mi-a angajat o bucatareasa.

— Si pe cine ai angajat, Houston? intreba Opal cu putina raceala in glas, amintindu-i astfel fiicei ei ca in ultima vreme pleca de acasa, lipsind ceasuri intregi fara ca nimeni sa stie unde se afla.

— Pe doamna Murchison, in perioada cat familia Conrad e plecata in Europa. Domnule, domnul Taggert s-ar putea sa aiba cateva sugestii pentru investitii, ii spuse ea domnului Gates.

De aici incolo, se gandi Blair, nimic nu-l mai putu opri pe miliardar. Era ca un elefant in mijlocul unor pui de gama. Cand domnul Gates il intreba despre actiunile cailor ferate, Taggert isi ridica pumnul si urla ca toate companiile feroviare erau pe moarte, ca toata tara era plina de cai ferate si ca nu se mai putea scoate un ban ca lumea de pe urma lor doar cateva sute de mii acolo”. Pumnul lui poposi pe masa si totul din jur, inclusiv oamenii, sarira in sus.

In comparatie cu temperamentul si glasul lui Taggert, Gates semana cu un biet pisoi. Taggert nu accepta sa fie contrazis; avea dreptate in toate privintele si vorbea despre milioane de dolari ca despre firele de nisip.

Si de parca urletele si aroganta sa n-ar fi fost destul, manierele sale erau ingrozitoare. Isi taie friptura cu marginea furculitei si cand aceasta aluneca pe masa catre Blair, el nici macar nu se opri din discursul pe care i-l tinea lui Gates despre cum sa-si conduca fabrica de bere, ci pur si simplu puse carnea la loc in farfurie si continua sa manance. Ignorand cele trei feluri de legume servite, isi umplu farfuria cu aproape un kilogram de cartofi piure si goli continutul sosierei peste gramada de cartofi. Inainte de a termina, mancase jumatate din friptura de cinci kilograme. Lovise ceasca de ceai a lui Houston, dar ea nu facu decat sa-i zambeasca, facandu-i semn servitoarei sa aduca un servetel. Bau sase pahare de ceai cu gheata pana cand Blair observa ca Susan ii turna pe ascuns in pahar dintr-o cana separata. Blair isi dadu atunci seama ca Houston aranjase ca Taggert sa bea bere bruna cu gheata. Vorbea cu gura plina si de doua ori se trezi cu mancare pe barba. Houston, de parca el ar fi fost un copil, ii atinse mana si apoi servetul, aflat inca impaturit langa farfuria sa.

Dupa o vreme Blair renunta sa mai manance. Nu-i placea deloc ca mancarea sa zboare in jurul ei, ca argintaria sa sara de pe masa ori modul in care omul acesta arogant monopoliza conversatia.

Conversatia, ha! mai degraba un discurs tinut de el.

Cel mai neplacut lucru era sa vada cum Houston, mama ei si Gates ii sorbeau cuvintele din gura. Ai fi crezut ca din gura lui picura aur. Si poate chiar asa era, se gandi Blair dezgustata. Ea niciodata nu se gandise prea mult la bani, dar poate ca banii erau cel mai important lucru pentru altii. Cu siguranta parea sa fie foarte important pentru Houston care dorea de bunavoie sa se supuna acestui barbat ingrozitor si hidos pentru tot restul vietii.

Blair insfaca sfesnicul inainte de a cadea, cand Taggert se intinse dupa sosiera. Bucatareasa probabil ca il preparase intr-o roaba, se gandi ea.

Chiar in clipa aceea, Taggert facu o pauza in propunerea pe care i-o facea lui Gates permitandu-i sa participe la o licitatie pentru pamant, aruncandu-i o privire lui Blair. Brusc se opri din vorba si se ridica, impingand scaunul in spate.

— Iubito, ar fi bine sa plecam daca vrei sa ajungem in parc cat timp e inca lumina.

Doamne, Dumnezeule, se gandi Blair, nici macar nu avea bunul simt sa stea pana cand terminau si ceilalti de mancat. Era gata sa plece si ca un tiran ce era ii cerea si lui Houston sa plece odata cu el.

Ascultatoare, Houston il urma.

— Oh, Lee, spuse Opal zambind, intorcand capul ca sa se poata uita la el si facand vechiul balansoar de stejar sa scartaie. Nu te-am auzit venind.

Se uita mai bine la el.

— Pari sa fii mai fericit decat in urma cu cateva zile. S-a intamplat ceva?

Pe chipul lui Opal se putea citi un fel de expresie de parca i-ar fi spus „Ti-am zis eu!”.

Lee o saruta pe obraz, apoi se aseza pe un scaun aflat pe veranda. Se juca aruncand si prinzand in mana un mar rosu.

— Poate ca n-o vreau neaparat pe fiica dumitale de sotie cat te vreau pe dumneata sa-mi fii soacra.

Opal continua sa brodeze.

— Deci astazi crezi ca exista o sansa pentru a obtine mana fiicei mele. Daca mi-amintesc corect, ultima data cand am vorbit, erai sigur ca n-ai s-o poti castiga niciodata. S-a schimbat ceva?

— Daca s-a schimbat? Absolut totul.

Musca din mar cu pofta.

— O sa castig. Nu numai ca o sa castig, dar o sa fie la un scor net. Bietul Hunter nu mai are nici o sansa.

— Inteleg ca ai gasit cheia catre inima lui Blair. Fara a fi nevoie de flori si de bomboane.

Leander zambi, apoi se intoarse surazand spre ea.

— Am sa-i fac curte cu ceea ce-i place; cu plagi impuscate, septicemii, infectii respiratorii, amputari si orice altceva mai pot gasi pentru ea. Probabil ca o sa-i placa la nebunie sa sara in ajutorul celor de aici.

Opal paru de-a dreptul ingrozita.

— Dar este ceva infiorator. Chiar trebuie sa fie chiar atat de drastic?

— Din cate mi-am dat seama, la ea, cu cat cazul este mai grav, cu atat ii place mai mult. Atata timp cat se afla cineva alaturi de ea ca sa n-o lase sa i se urce la cap, n-o sa i se intample nimic.

— Iar tu vei fi cel ce va avea grija de ea?

Leander se ridica.

— Pentru tot restul vietii. Cred ca mi-am auzit iubita coborand. Vezi dumneata, in mai putin de o saptamana va pasi nerabdatoare alaturi de mine catre altar.

— Lee?

El se opri.

— Si cu St. Joseph cum ramane?

El il facu cu ochiul.

— O sa fac tot ceea ce-mi sta in putinta ca ea sa nu afle niciodata. Vreau ca ea sa le refuze oferta. Cine sunt ei, la urma urmei, ca ea sa nu poata lucra pentru ei?

— E un doctor bun, nu-i asa? zambi radioasa Opal plina de mandrie.

— Nu e rea, spuse Lee razand incet, intorcandu-se sa intre in casa. Nu e rea deloc pentru o femeie.

Blair il intampina pe Leander in salon. Ieri se dovedise a fi o zi ingrozitoare. Alan n-o sunase, de Lee nu stiuse nimic toata ziua si-si facuse griji pentru Houston si omul acela ingrozitor caruia i se vindea. Astfel incat acum il primi pe Lee cu o oarecare emotie. Oare se va comporta acum ca doctorul Lee sau ca Lee, cel care o insulta la fiecare pas?

— Ai vrut sa ma vezi? intreba ea prudenta.

Leander avea pe chip intiparita o expresie pe care ea n-o mai vazuse niciodata la el. Ceva ce semana cu timiditatea.

— Am venit sa discut cu tine, daca asta nu te deranjeaza.

— Bineinteles ca nu, spuse ea. De ce sa ma deranjeze sa stau de vorba cu tine?

Ea se aseza pe un scaun tapitat cu brocart rosu.

Leander isi tinea palaria in mana, amenintand s-o faca bucatele de atata rasucit, iar cand Blair il invita cu un gest sa ia loc, el dadu din cap in semn ca nu.

— Nu imi este usor sa-ti spun ceea ce m-a facut sa vin. Nu mi-e usor sa recunosc infrangerea, mai ales intr-o problema atat de importanta pentru mine cum ar fi dorinta de a te castiga de sotie.

Blair dadu sa spuna ceva, dar el ridica mainile.

— Nu, da-mi voie sa spun ce am de spus fara sa ma intrerupi. Imi vine foarte greu, dar trebuie s-o spun pentru ca numai la asta ma gandesc.

Se indrepta catre fereastra, continuand sa-si rasuceasca palaria in maini. Ea nu-l vazuse niciodata pana atunci atat de nervos.

— Sambata, cand ne-am petrecut impreuna ziua ca medici, a fost o zi formidabila in viata mea. Pana in ziua aceea as fi pariat pe orice aveam ca o femeie nu poate fi un doctor bun, dar tu mi-ai dovedit contrariul. In ziua aceea mi-ai demonstrat ca o femeie, nu numai ca poate fi un doctor bun, dar poate chiar deveni mai buna decat majoritatea barbatilor.

— Multumesc, spuse Blair, simtind cum o strabate un mic fior de placere, auzind vorbele lui.

El se intoarse cu fata la ea.

— Si de aceea renunt la intrecere.

— La intrecere?

— La competitie, atunci, sau cum vrei tu sa-i spui. Mi-am dat seama ieri, in timp ce lucram singur la spital, ca dupa ziua petrecuta impreuna m-am schimbat. Vezi tu, eu intotdeauna am lucrat singur, dar in ziua aceea cand am lucrat impreuna… Ei bine, a fost asa cum am visat si inca mai mult. Ne-am potrivit atat de bine impreuna. Am avut acelasi ritm de lucru, aproape ca si cum am fi fost indragostiti.

Se opri si se uita la ea.

— Vreau sa spun asta in sens alegoric, bineinteles.

— Bineinteles, murmura ea. Nu sunt sigura ca inteleg ceva din toate astea.

— Nu intelegi? Poate ca am pierdut o sotie, dar am castigat un coleg! Pe o femeie s-ar putea sa o tratez uneori cu un respect mai mic sau chiar deloc, s-ar putea sa incerc s-o pacalesc incercand sa-i demonstrez ca prietenul ei e un biet baietas care nu stie sa vasleasca, sa inoate sau sa calareasca un cal, dar niciodata n-as putea, absolut niciodata, sa-i fac asta unui coleg medic pe care am ajuns sa-l respect si chiar sa-l admir.

Blair ramase tacuta cateva clipe. Era ceva neplacut in ceea ce spunea el referitor la Alan, dar cuvintele lui de lauda erau prea dulci pentru a o face sa se impiedice in amanunte.

— Vrei sa spui ca nu mai vrei sa te casatoresti cu mine?

— Vreau sa spun ca te respect, iar tu ai spus ca vrei sa te mariti cu Alan Hunter, asa, ca acum nu-ti mai pot sta in cale. Tu si cu mine suntem egali in profesia medicala si nu mai pot acum sa umilesc un coleg doctor in felul in care am facut-o in ultimele cateva zile. Prin urmare, nu mai esti tinuta prizoniera aici. Poti sa pleci oricand cu omul pe care-l iubesti si pot sa te asigur ca voi face tot ce-mi va sta in putinta sa-l impiedic pe Gates sa spuna si altora despre pierderea… castitatii tale.

Blair se ridica in picioare.

— Nu sunt sigura ca am inteles bine. Sunt libera sa plec? Nu ma mai santajezi si n-ai sa-l mai pui pe Alan in situatii jenante? Si faci toate astea pentru ca ma consideri un doctor bun?

— Ai perfecta dreptate. Mi-a trebuit ceva timp sa-mi dau seama, dar pana la urma am reusit. Ce fel de casatorie ar fi fost aceea bazata doar pe dorinta? Bineinteles ca simtim o atractie reciproca unul fata de altul si poate ca noaptea aceea a fost intr-adevar extraordinara, dar asta nu poate constitui o baza solida pentru o casatorie. Ceea ce aveti voi impreuna, tu si cu Alan, e ceva real, puteti petrece mult timp impreuna stand de vorba, aveti interese comune si sunt sigur ca ai si aceleasi… hm, reactii fata de atingerea lui pe care le ai si fata de mine. Poate ca impreuna ati facut chiar si dragoste de cateva ori in ultimele cateva zile, asta n-am de unde sa stiu.

— Poftim?!

Leander isi pleca din nou capul.

— Iarta-ma. N-am vrut sa te insult din nou. Intotdeauna reusesc sa calc in strachini cand ma aflu in preajma ta. Acum, probabil ca n-ai sa mai asculti ceea ce mai aveam sa-ti spun.

— Ba am sa te ascult, zise ea. Spune-mi si restul.

Ea se simtea ciudat de dezamagita. Bineinteles faptul ca el o respecta ca doctor era minunat, dar in acelasi timp si-ar fi dorit parca si altceva si nu stia ce anume.

Cand el se uita din nou la ea, ochii lui erau plini de stralucire.

— Stiu ca vrei sa te intorci in Pennsylvania si nu te invinovatesc pentru asta, dar, lucrand alaturi de tine, a fost o placere pentru mine, si, pentru ca stiu ca niciodata nu voi mai avea aceasta ocazie, intrucat sunt sigur ca n-ai sa mai vrei niciodata sa te intorci in Chandler dupa toate cate s-au intamplat in ultimele cateva zile, as dori sa te intreb daca as putea avea onoarea sa lucrez cu tine in urmatoarele cateva zile. Tata a fost de acord sa-i convinga pe cei din consiliu sa te lase sa lucrezi la spital sub indrumarea mea si impreuna vom putea munci pana cand are loc nunta lui Houston. Oh, Blair, ti-as putea arata planurile mele pentru clinica de femei. Nu le-am mai aratat nimanui pana acum si as dori foarte mult sa ti le arat tie. Poate chiar mi-ai putea oferi unele sugestii, dar asta numai daca ai timp.

Blair se indrepta spre coltul indepartat al camerei. Nu credea sa traiasca vreo zi mai fericita decat ziua aceea petrecuta impreuna cu Leander si daca ei nu mai erau logoditi acum, poate ca Houston nu va mai simti nevoia sa se marite cu omul acela, Taggert, si…

— Si Alan poate lucra si el alaturi de noi. Doamne, daca e si el macar pe jumatate la fel de bun ca tine… Este?

Blair reveni in prezent si-si dadu seama, simtindu-se putin vinovata, ca nici macar nu se gandise la Alan.

— Vrei sa spui daca e la fel de bun ca mine? Cred ca da. Bineinteles ca este! Desi nu cred ca el a avut ocazia sa lucreze alaturi de alti medici ca mine. Vreau sa spun ca eu am fost foarte norocoasa. Unchiul meu, Henry, este foarte respectat si, de cand eram aproape o copila, l-am asistat la operatii si l-am ajutat la urgente, avand ocazia sa-i asist pe multi medici renumiti, dar…

Ea se opri.

— Bineinteles ca Alan este un doctor excelent, zise ea cu siguranta in glas.

— Si eu sunt sigur ca este si cred ca va fi o incantare sa lucrez cu voi amandoi. Apropo, Alan a luat examenul acela la spitalul St. Joseph?

— Da, dar el nu a…

— Nu a… ce?

Buzele ei erau trasate intr-o linie ferma.

— N-au fost acceptati decat primii sase cu mediile cele mai mari.

— Inteleg. Ei. Poate ca n-a avut o zi buna atunci. Pot sa vin maine dimineata la sase? Pana atunci sa stii ca biblioteca mea este deschisa pentru un doctor coleg.

Ii saruta repede mana si pleca.

CAPITOLUL 14

Blair era imbracata, gata de plecare la cinci si jumatate dimineata, a doua zi. Statea pe marginea patului nedumerita, nestiind ce sa faca. Oare sa coboare sau el va veni tot pe geam ca si data trecuta?

Cand pendula de jos batea ora sase, deschise usa si i se paru ca aude pe cineva la intrare. Alerga pe scari ajungand chiar in clipa in care Susan somnoroasa ii deschidea usa lui Leander.

— Buna dimineata, spuse el zambind. Esti gata?

Ea dadu din cap.

— Nu puteti pleca, domnisoara Blair-Houston. N-ati mancat nimic, iar bucatareasa n-a pregatit inca micul dejun. Va trebui sa asteptati pana se imbraca.

— Ai mancat? il intreba ea pe Lee.

— Ma simt de parca n-as fi mancat nimic de zile intregi, raspunse el, zambindu-i, si din nou ea ramase impresionata de cat de frumos era el cu ochii aceia verzi.

Si, dintr-un motiv necunoscut, gandurile o purtara catre noaptea pe care o petrecusera impreuna. Era ciudat ca se gandea la asa ceva acum, pentru ca de zile intregi nu-i mai trecusera prin cap acele momente. Poate ca se intampla datorita faptului ca el nu mai incerca acum s-o enerveze.

— Vino in bucatarie si am sa-ti pregatesc eu micul dejun. Pana si eu stiu sa pregatesc oua si sunca. Mancarea pentru domnul Gates va fi pregatita mai tarziu probabil si intreg personalul va avea de suferit de pe urma acestui lucru, dar cel putin noi nu vom fi aici sa auzim ce are de spus.

Dupa o jumatate de ora, Lee se sprijini de spatarul scaunului, aflat in fata mesei mari de stejar din bucatarie, si se sterse la gura.

— Blair, nu mi-am inchipuit ca stii sa gatesti. Mi se pare prea mult la o femeie sa stie sa si gateasca, sa fie si o prietena adevarata, si o colega. – ochii si glasul lui cobori – si o iubita.

Oftand se uita la ea.

— Mi-am jurat ca am sa ma port ca un om care stie sa piarda, ca am sa ma port frumos, fara a-mi arata parerile de rau.

Ii zambi dulce ca un copil.

— Va trebui sa ma ierti daca uit uneori.

— Da, bineinteles, zise ea nervoasa si-si dadu seama ca, din nou, gandurile ei zburau catre noaptea petrecuta impreuna. Catre noaptea aceea cand fusese libera sa-l sarute, cand mainile lui…

— Nu sunt curate?

— Poftim? spuse ea tresarind cand reveni in prezent.

— Te uitai fix la mainile mele si ma intrebam daca nu cumva s-a intamplat ceva cu ele.

— Eu… Esti gata?

— Cand doresti, spuse el, ridicandu-se si tragandu-i scaunul.

Blair ii zambi, gandindu-se la omul acela nepoliticos cu care Houston spunea ca o sa se casatoreasca si considera ca nu incapea nici o comparatie intre el si Lee.

In drum spre spital, el o intreba de Alan, iar ea ii raspunse ca el urma sa-l intalneasca la infirmerie, intr-adevar se afla acolo, parand somnoros si putin suparat, vazandu-i pe Blair si pe Lee sosind impreuna.

Fu o zi lunga si grea. Parea ca fiecare pacient era numai responsabilitatea lui Lee, iar ei trei impreuna trebuira sa lucreze cat doisprezece. La ora unu sosira patru oameni ce fusesera raniti cand se prabusise capatul unui tunel de la mina Inexpressible. Doi dintre ei erau morti, unul avea piciorul rupt, iar al patrulea se zbatea intre viata si moarte.

— Nu mai are mult de trait, spuse Alan, sa-l lasam in pace…

Dar Blair se uita la ochii acelui barbat, acum inchisi, si vazuse ca el se lupta sa traiasca. Nu-si dadea seama ce-ar fi putut avea in interior, dar se gandi ca poate avea o sansa. Dupa cum arata, ar fi trebuit sa fi fost mort deja, dar totusi dorea destul de mult sa traiasca, dovada ca inca mai rezista.

Blair se uita la Lee care pentru o clipa isi aminti de ochii organizatorului de sindicat.

— Cred ca exista o sansa, il putem deschide sa vedem? Eu cred ca vrea sa traiasca, insista ea.

— Blair, spuse Alan exasperat, oricine isi poate da seama ca mai are doar cateva minute de trait. Toate organele lui interne probabil ca sunt strivite. Lasa-l sa moara alaturi de familia lui.

Blair nici macar nu se uita la Alan, ci continua sa-l priveasca pe Lee.

— Te rog, sopti ea. Te rog.

— Hai sa-l ducem in sala de operatii, striga Lee. Nu! Nu-l misca. Lasa-l pe masa aceea si-l ducem asa.

Se dovedi ca Blair avusese dreptate, dar si Alan. Organele lui interne erau strivite, dar nu atat de rau cum crezusera la inceput cand il deschisesera. Avea splina rupta si sangera foarte mult, dar reusira sa i-o scoata si sa curete celelalte rani.

Din cauza hemoragiei interne, trebuira sa lucreze rapid si, fara ca vreunul dintre ei sa-si dea seama, Alan fu dat deoparte. Leander si Blair care lucrau atat de bine impreuna si care aveau experienta, coseau cat de repede reusea doamna Krebbs sa puna atele in ace. Ea era asistenta preferata a lui Lee si lucra cu el de cand Lee se intorsese in Chandler. Alan, dandu-si seama ca el nu putea lucra atat de repede ca Leander si Blair, se dadu inapoi si-i lasa pe ei trei sa repare organele interne ale ranitului.

Dupa ce-l inchisera, plecara din sala de operatii.

— Ce crezi? il intreba Blair pe Lee.

— Acum e randul lui Dumnezeu, dar cred ca tu si cu mine am facut tot ce-am putut.

Ii zambi.

— Te-ai descurcat de minune, Nu-i asa, doamna Krebbs?

Femeia voinica si carunta pufni pe nari.

— O sa vedem daca pacientul traieste, spuse ea parasind incaperea.

— Inteleg ca nu prea face complimente, zise Blair, spalandu-se pe maini de sange.

— Numai atunci cand le meriti. Eu inca le mai astept pe ale mele. Bineinteles nu sunt aici decat de doi ani.

In timp ce ei radeau impreuna, nu-si dadura seama ca Alan se afla langa perete privindu-i.

Dupa ce iesira de la chirurgie, se intoarsera in saloane si catre sfarsitul zilei ingrijira un copil ce fusese oparit. Si, pe masura ce ziua se scurse, Blair si Leander pareau neobositi, in timp ce Alan se tinea dupa ei, simtindu-se tot mai de prisos. De doua ori incerca sa-i spuna lui Blair sa mearga acasa, dar ea nici nu vru sa auda. Ramase alaturi de Leander tot timpul. Pe la zece seara, Alan incepu sa picoteasca.

— Haideti in biroul meu, spuse Lee pe la unsprezece. Am niste bere si niste sandvisuri si vreau sa va arat ceva.

Alan se aseza pe un scaun si infometat isi manca sandvisul in timp ce Lee isi desfasura planurile si le intinse pe masa.

— Acestea sunt planurile mele pentru infirmeria de femei, un loc unde o femeie sa poata merge pentru orice problema si sa primeasca un tratament competent. Mi-ar placea sa fac si un centru de initiere, unde femeile sa fie invatate cum sa aiba grija de sanatatea copiilor lor.

Se opri si-i zambi lui Blair.

— Fara balega de cal si atele impotriva cancerului.

Ea ii zambi drept raspuns si-si dadu seama ca fata lui se afla la cativa centimetri de a ei si ca se apropia de ea cu o expresie intiparita pe chip pe care n-o mai vazuse decat o singura data inainte, in noaptea aceea.

Inainte de a-si da seama ce face, se apleca spre el intr-un mod ce i se paru foarte natural si parea ceva foarte normal ca el sa o sarute.

Dar, doar la cativa milimetri de buzele ei, el se dadu brusc inapoi si incepu sa-si stranga planurile.

— E tarziu si ar fi mai bine sa te conduc acasa. Se pare ca l-am obosit tare de tot pe Alan. Si apoi, e inutil sa-ti arat planurile astea. Nici macar n-ai sa mai fi aici. Ai sa fii intr-un oras mare, intr-un spital bine pus la punct si n-ai sa ai probleme sa construiesti ceva de la prima caramida, sa trebuiasca sa te gandesti unde ai sa pui echipamentul sau pe cine sa angajezi, sa te gandesti la ce ai sa-i inveti pe ceilalti sau pe cine ai sa tratezi.

Se opri si ofta.

— Nu, la spitalul acela din oras, totul este deja planificat, N-o sa fie nebunia de aici cand se va construi marea clinica.

— Dar nu suna chiar atat de rau. Vreau sa spun ca poate fi destul de placut sa hotarasti singur cum vrei fie puse la punct toate lucrurile. Mi-ar placea sa am o clinica pentru arsuri sau poate macar un salon special izolat sau…

El o intrerupse.

— E dragut din partea ta sa spui toate astea, dar la un spital dintr-un oras mare oamenii isi platesc notele de plata.

— Daca un spital mare e asa de bun, atunci de ce n-ai ramas intr-unul ca acesta? De ce-ai plecat? intreba ea indignata.

Cu un gest de adanca veneratie el baga planurile la loc in seif.

— Banuiesc ca-mi place mai mult sa simt ca e nevoie de mine decat imi place sa ma simt in siguranta, spuse el, intorcandu-se catre ea. Sunt mai mult decat suficienti doctori pe Coasta de Est, dar aici te afli intr-o continua competitie cu tine insuti pentru a reusi sa faci fata tuturor problemelor ivite. Oamenii de aici au mai multa nevoie de un doctor decat acolo. Aici simt ca fac ceva bun, spre deosebire de acolo.

— De aceea crezi ca eu vreau sa ma reintorc pe Coasta de Est? Pentru siguranta? Nu crezi ca as face fata problemelor muncii de aici?

— Blair, te rog, n-am vrut sa te jignesc. M-ai intrebat de ce nu vreau sa lucrez intr-un spital mare si bine pus la punct din Est si ti-am raspuns, asta-i tot. Asta n-are nici o legatura cu tine. Suntem colegi, ai uitat? Nici prin cap nu mi-ar trece sa-ti spun eu ce sa faci si ce sa nu faci. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, eu sunt acela care-ti netezeste calea. Am renuntat la intentia de a ma casatori cu tine, astfel incat sa te poti intoarce in Est, sa te mariti cu Alan si sa lucrezi in spitalul acela exact cum ai spus ca vrei. Ce altceva pot face mai mult?

Blair nu stiu ce sa-i raspunda, dar se simtea tulburata. In momentul acesta, ideea de a lucra la spitalul St. Joseph parea egoista, de parca ea ar fi cautat sa obtina niste avantaje in loc de a-i ajuta pe oameni, asa cum ar fi trebuit sa faca.

— Pentru ca veni vorba despre Alan, spuse Lee, cred ca ar trebui sa-l ducem acasa.

Blair uitase complet de Alan si cand se intoarse il vazu rezemat de scaun, picotind.

— Da, cred ca asa ar fi mai bine, zise ea absenta. Se gandise prea mult la ceea ce-i spusese Leander. Poate ca un spital mare era „sigur”, dar oamenii care ajungeau acolo erau la fel de bolnavi ca aceia din Vest. Bineinteles ca existau mai multi medici care sa-i trateze acolo, iar aici nu exista nici macar un spital decent pentru femei. In Philadelphia existau cel putin patru clinici pentru femei si copii si bineinteles ca existau si femei doctori acolo pentru ca toata lumea stia ca uneori femeile sufereau ani de zile de cate o boala inainte de a lasa un barbat sa le consulte.

— Gata? intreba Lee, dupa ce-l trezi pe Alan.

Blair se gandi tot drumul la ceea ce spusese Lee si ramase in pat mult timp treaza gandindu-se la asta. Chandler cu siguranta ca avea nevoie de o femeie medic, iar ea ar putea lucra alaturi de Leander, ajutandu-l sa conduca aceasta noua clinica a lui in acelasi timp.

— Nu, nu, nu! zise ea cu glas tare, lovind cu pumnul in perna. Nu voi ramane in Chandler! Am sa ma marit cu Alan, o sa-mi fac stagiatura la spitalul Sf. Joseph si o sa-mi deschid un cabinet in Philadelphia.

Se aseza intr-o pozitie mai comoda pentru a adormi, dar cand incepu sa atipeasca se gandi la numeroasele femei din Chandler care n-aveau un doctor femeie sa le ingrijeasca. Avu o noapte agitata.

Miercuri dimineata, Lee veni in vizita, iar Blair se bucura foarte mult sa-l vada.

— Nu trebuie sa merg la spital pana dupa-amiaza si m-am gandit ca poate ai vrea sa faci o plimbare calare cu mine. M-am oprit pe la hotel si l-am rugat pe Alan sa vina cu noi, dar a spus ca e obosit dupa ziua de ieri si ca oricum nu-i place sa calareasca. Nu cred ca ai vrea sa mergi singura cu mine, nu?

Inainte ca Blair sa-i raspunda. Leander continua:

— Bineinteles ca nu vrei, zise el repede, rasucindu-si palaria in maini. Nu poti sa mergi singura cu mine, din moment ce esti logodita cu alt barbat. Numai ca tot orasul crede ca am sa ma insor cu tine peste cinci zile si nici o domnisoara nu vrea sa iasa cu mine.

Se intoarse sa plece.

— N-am vrut sa te impovarez cu problemele mele. N-are de ce sa te intereseze singuratatea mea.

— Lee, spuse ea, apucandu-l de brat pentru a nu-l lasa sa iasa. Eu… eu chiar voiam sa discut cazul acela de septicemie cu tine, poate ca…

Leander n-o lasa sa termine.

— E foarte frumos din partea ta, Blair, esti o prietena adevarata, o asigura el cu chipul luminat de un zambet care ii inmuie genunchii lui Blair.

In clipa urmatoare ii puse mana pe mijloc si o impinse usurel catre usa ce dadea in curtea din spate unde asteptau doi cai gata inseuati.

— Dar nu pot sa merg imbracata asa, protesta ea, privind in jos catre fusta lunga. Imi trebuie o fusta pantalon si…

— Mie mi se pare ca arati foarte bine si, la urma urmei, ce se intampla daca o sa ti se vada putin gleznele? Sunt singurul care poate observa si nu uita ca eu te-am vazut toata.

Blair nu mai avu timp sa replice pentru ca el o ridica si o puse pe cal, iar ea incepu repede sa-si aranjeze poalele fustei ca sa pastreze cat de cat o urma de decenta. Se ruga in sinea ei ca Houston sa n-o zareasca astfel cumva. Houston s-ar putea ca intr-o zi sa-si ierte sora pentru ca i-a furat barbatul cu care urma sa se casatoreasca, dar niciodata n-ar ierta-o daca s-ar lasa vazuta in public, purtand haine nepotrivite.

Leander ii zambi, iar ea uita de sora ei si de faptul ca se afla cu un barbat cu care n-ar fi trebuit sa fie.

El o conduse departe, in afara orasului. Calari o vreme alaturi, iar Blair fi puse din nou intrebari despre clinica pentru femei si despre planurile de viitor.

Iar ea ii spuse cateva dintre ideile ei. O singura data doar in cursul discutiei el pomeni nostalgic despre faptul ca ar fi dorit sa aiba pe cineva cu care sa poata lucra. Prudenta Blair il intreba daca s-a gandit cumva la o femeie medic. Lee spuse ca se gandise foarte mult la ea si pe parcursul urmatoarei jumatati de ora nu facu altceva decat sa-i explice cum ar lucra ei impreuna la aceasta noua clinica daca ea ar ramane in Chandler. Nu dura mult pana cand Blair se lasa prinsa in acest joc al imaginatiei, vorbind despre cum ar putea ei lucra impreuna si despre toate miracolele pe care le-ar savarsi. Impreuna ar putea face sa dispara toate bolile din statul Colorado.

— Si apoi, toti trei ne-am putea muta in California ca sa-i facem bine si pe toti bolnavii de acolo, rase Leander.

— Toti trei? intreba Blair nedumerita.

Lee ii arunca o privire de repros.

— Alan. Omul pe care-l iubesti, ai uitat? Cel cu care urmeaza sa te casatoresti. Va trebui sa faca si el parte din echipa. Va trebui sa-si aduca si el contributia la noua clinica. Si ne va ajuta asa cum a facut-o si ieri.

Ciudat, dar Blair abia reusea cu mare greutate sa-si aminteasca de ceea ce Alan facuse ieri la spital. Isi aminti ca nu voise sa-l ajute pe ranitul ce fusese strivit, dar oare fusese in sala de operatii cu ei?

— Uite ca am ajuns, spuse Lee in timp ce ea il urma catre un loc inchis intre niste stanci gigantice.

El descaleca si scoase saua de pe cal.

— Niciodata nu credeam ca am sa mai fiu in stare sa vin in locul asta, dupa tot ceea ce s-a intamplat aici.

Blair facu un pas inapoi in timp ce el scotea saua de ce calul ei.

— Ce s-a intamplat aici?

El se opri cu saua in brate.

— Aici mi-am petrecut cea mai rea zi din viata mea. Aici am adus-o pe Houston dupa noaptea in care noi am facut dragoste si am descoperit ca femeia cu care petrecusem cea mai minunata noapte din viata mea nu era cea cu care eram logodit.

— Oh, spuse Blair cu glas slab, dorindu-si sa nu fi pus aceasta intrebare.

Se dadu inapoi in timp ce Leander scotea o patura de sub sa si o intindea pe jos, apoi adapa caii la un mic paraias din apropiere si in final incepu sa aseze mancarea pe patura.

— Ia loc, ii spuse el.

Blair incepu sa se gandeasca la faptul ca n-ar fi trebuit sa vina singura cu el aici. Ii venea mai usor sa-i reziste lui Lee cand era nesuferit si-l imbrancea pe Alan in lac pentru ca, ultima data cand Lee fusese la fel de dragut, sfarsise prin a-si scoate hainele si a face dragoste. Blair se uita in sus la Lee care statea in picioare, admirand cum soarele ii asezase o cununa de raze in par si se gandi ca, sub nici o forma, nu trebuia sa-l lase s-o atinga. Si nici sa lase cumva ca din intamplare conversatia sa se indrepte catre ceea ce se intamplase intre ei. Trebuia sa discute doar despre medicina.

Mancara ce adusese Lee, iar Blair ii povesti despre cele mai dificile cazuri din cariera ei. Trebuia sa-si aminteasca toate detaliile morbide pentru ca Lee isi scosese haina si se intinsese la cativa centimetri de ea. Ochii lui erau inchisi si nu facea altceva decat sa murmure cate un raspuns din cand in cand la ceea ce-i povestea Blair, iar ea banui ca el era pe punctul de a adormi. Nu se putea stapani sa nu-l priveasca in timp ce vorbea, admirandu-i picioarele lungi si amintindu-si de senzatia traita cand le simtise pe propria piele. Ii privi pieptul lat si puternic, cu muschii reliefati prin materialul de bumbac al camasii, isi aminti de senzatia incercata cand parul lui de pe piept facuse contact cu sanii ei.

Si, cu cat isi amintea mai multe, cu atat vorbea mai repede pana cand cuvintele i se oprira in gat si fu incapabila sa mai scoata un sunet.

Cu un oftat de frustrare, se opri din vorbit si ramase cu ochii atintiti la mainile ei din poala.

Leander nu spuse nimic multa vreme, iar ea crezu ca probabil adormise.

— N-am intalnit niciodata pe cineva ca tine, spuse el incet, iar Blair nu se putu abtine si se apleca spre el ca sa auda ce spune. Niciodata n-am cunoscut o femeie care sa poata intelege ceea ce simt eu fata de medicina. Toate femeile pe care le-am cunoscut urlau la mine daca intarziam sa le conduc la o petrecere pentru ca trebuia mai intai sa ma ocup de vreun ranit si nici n-am intalnit vreo femeie pe care s-o intereseze munca mea. Esti cea mai intelegatoare si mai iubitoare fiinta pe care am cunoscut-o.

Blair fu prea uluita ca sa mai poata spune ceva. Uneori se gandea ca se indragostise de Alan pentru ca fusese primul tanar care o apreciase pentru ceea ce era. De multe ori Blair incercase sa fie ca sora ei, sa fie tacuta si blanda, sa nu reactioneze atunci cand un barbat spunea o prostie cu o replica pe masura, dar nu se putea abtine. Si drept rezultat al rasului si sinceritatii ei, nu avusese prea multi curtezani. In Pennsylvania barbatii observasera cat de frumoasa este si fusesera incantati sa o cunoasca, dar, cand aflasera ca urma sa devina medic, interesul lor disparuse ca prin farmec. Si daca ramaneau totusi in preajma ei aflau foarte curand ca Blair era foarte desteapta, iar asta pentru o femeie echivala cu o condamnare la moarte. Nu trebuia decat sa bata un barbat la sah sau sa faca o problema de aritmetica in cap mai repede decat el si interesul lui disparea brusc. Alan fusese primul barbat intalnit care nu aratase repulsie fata de calitatile ei, iar Blair considerase ca s-a indragostit de el dupa trei saptamani de la prima lor intalnire. Acum, Leander spunea ca o place. Si, cand se gandea la tot ce-i facuse in ultimele cateva zile, lasandu-l in plin desert sa vina pe jos in oras, era uimita ca el inca o mai putea suporta. Ori era un barbat cu totul remarcabil ori era un masochist.

— Stiu ca peste cateva zile vei pleca din oras si poate ca n-am sa te mai vad niciodata, asa ca as vrea sa stii ce a insemnat acea noapte petrecuta impreuna pentru mine, spuse el cu un glas abia soptit. In noaptea aceea a fost de parca nu te puteai stapani, de parca simpla mea atingere te atragea catre mine. A fost atat de incantator pentru vanitatea mea. Mi-am zis ca sunt un om vanitos, dar nu sunt asa decat atunci cand sunt cu tine si asta pentru ca tu ma faci sa ma simt atat de bine. Iar acum, cand mi-am gasit femeia vietii mele… care e in acelasi timp si o prietena, o colega si o iubita fara egal, am pierdut-o.

Blair se apleca spre el in timp ce vorbea.

Lee intoarse capul intr-o parte.

— Vreau sa fiu cinstit in legatura cu ceea ce s-a intamplat. Vreau sa-ti ofer ceea ce iti doresti, ceea ce te va face fericita, dar sper ca nu te astepti sa ma aflu in gara atunci cand vei pleca impreuna cu Alan. Banuiesc ca in ziua in care vei disparea cu el o sa ma imbat crita si o sa ajung sa-mi povestesc necazurile vreunei chelnerite roscate.

Blair se indrepta brusc de spate.

— Asta-ti place? spuse ea intepata.

El o privi surprins.

— Ce anume sa-mi placa?

— Chelneritele roscate.

— Oh, prostuta ce esti…

Brusc chipul lui capata o culoare stacojie din cauza furiei, in timp ce se ridica si incepu sa traga de patura, scotand-o de sub ea si bagand mancarea la loc in saculetul de piele de langa sa.

— Nu, nu mi plac chelneritele roscate. As fi vrut sa-mi placa. Am fost insa destul de prost ca sa ma indragostesc de cea mai incapatanata, mai oarba si mai idioata femeie din lume. Niciodata nu am avut probleme cu vreo femeie pana cand nu te-am cunoscut pe tine, iar acum nu am decat necazuri.

Tranti saua pe cal.

— Exista clipe in care imi doresc sa nu te fi cunoscut niciodata.

Se intoarse cu spatele la ea.

— Poti sa-ti inseuezi si singura calul si sa gasesti drumul inapoi catre oras. Asta insa numai daca nu esti pe de-a-ntregul oarba ca sa vezi cararea, pentru ca, in privinta oamenilor, cu siguranta ca nu vezi nimic.

Puse un picior in scara, iar apoi, dintr-un impuls, se-ntoarse la ea. O lua in brate si o saruta.

Blair uitase complet cam cum e cand o saruta Lee, uitase de tot acea senzatie coplesitoare. Nu mai stia si nu-si mai dadea seama de nimic cand o atingea el pentru ca in clipa aceea ii dispareau toate senzatiile in afara de cea pe care i-o provoca atingerea acestui barbat.

— Asa, spuse el furios, indepartandu-se de ea, apoi trebuind s-o scuture nitel ca s-o faca sa-si deschida ochii. Am avut pacienti orbi care vedeau mai multe decat vezi tu.

Pleca de langa ea si dadu sa urce pe cal, apoi bombani: „La dracu’!” si puse saua pe calul ei, ajutand-o apoi sa urce. O conduse in galop inapoi in Chandler si cand se oprira in fata casei ii zise:

— Te astept la spital maine dimineata la opt.

Ea abia avu timp sa dea din cap in semn de incuviintare, ca el disparu lasand-o singura.

CAPITOLUL 15

Cel mai bun termen pentru a descrie starea de spirit in care se afla Blair cand ajunse acasa era cel de nedumerire totala. Nu stia ce se intamplase cu Leander si nu intelegea de ce era atat de suparat.

Mama ei se afla in salon inconjurata de sute de cutii.

— Ce-s astea? intreba Blair absenta.

— Sunt daruri de nunta pentru tine si pentru Houston. Vrei sa deschizi cateva dintre cadourile pentru tine?

Blair arunca o privire catre cutii si clatina din cap. Ultimul lucru de care dorea sa-si aminteasca acum era nunta care s-ar putea sau nu s-ar putea sa aiba loc, si asta in nici un caz pentru ca Leander ar mai fi vrut sa se insoare cu ea.

Suna la hotel la Alan si lasa un mesaj ca urmau sa se intalneasca a doua zi dimineata la opt la spital, apoi urca sus sa-si pregateasca o baie. Cand cobori dupa o ora, Houston era acasa, lucru destul de rar in ultima vreme, cand era mai tot timpul plecata cu Taggert si se afla intr-o stare plina de agitatie in timp ce deschidea cadourile si vorbea cu Opal intr-o viteza ametitoare despre planurile de nunta. Houston scoase exclamatii de uimire deschizand darurile sosite de pe Coasta de Est de la familiile Vanderbilt sau Astor, nume despre care Blair doar auzise, iar acum Houston se casatorea cu unul dintre membrii acestei societati alese.

Fara nici un chef se aseza pe sofa.

— Ai vazut rochia, Blair? intreba Houston intorcandu-se spre ea si tinand in mana un bol de cristal care trebuia sa fi costat o avere.

— Care rochie?

— Rochia noastra de nunta, bineinteles, spuse Houston rabdatoare. Ti-am comandat-o exact ca a mea.

Blair se simti incapabila sa mai ramana intr-o incapere in care totul deborda de entuziasm. Poate ca Houston putea fi incantata usor de cateva cadouri, dar ea nu era in stare.

— Mama, nu ma simt prea bine. Cred ca o sa ma duc in pat, sa citesc putin.

— Bine, draga mea, spuse Opal, in timp ce deschidea o alta cutie. O s-o trimit pe Susan sus cu o tava. Apropo, a sunat un tanar si a spus ca nu vine maine la spital. Un domn Hunter, sau cam asa ceva, zise ea.

Daca mai era posibil, Blair incepu sa se simta si mai rau. Il neglijase pe Alan, rusinos de mult in ultimele zile.

Dimineata sosi prea devreme pentru Blair a carei stare de spirit nu se imbunatatise mai deloc. Cel putin pacientii de la spital o facura sa uite pe moment de problemele ei, dar asta se intampla doar pana cand sosi Leander. Starea lui de spirit mult mai mohorata comparativ cu a ei o facu sa para pe langa el cu adevarat radioasa. In doua ore reusi sa tipe la ea de patru ori, spunandu-i ca, daca voia sa ajunga un doctor adevarat, atunci ar trebui sa invete cateva lucruri. Blair vru si ea sa tipe la el, dar, dupa o privire aruncata catre chipul lui, renunta multumindu-se sa-l aprobe cu „Da, domnule” si incerca sa faca tot ce putea pentru a-l asculta.

La unsprezece tocmai se aplecase deasupra unei fetite al carei brat rupt reusise sa-l aseze la loc, cand Alan aparu in spatele ei.

— Stiam ca am sa te gasesc aici, cu el.

Blair ii zambi fetitei.

— Alan, acum lucrez.

— O sa stam de vorba acum, in clipa asta, in fata intregului personal sau singuri, cum doresti.

— Bine, atunci vino cu mine.

Il conduse pe un coridor catre cabinetul lui Leander. Ea nu cunostea prea bine spitalul, iar acesta era singurul loc unde stia ca nu vor fi deranjati. Spera numai ca Leander sa nu vina cumva si sa-i descopere acolo.

— Ar fi trebuit sa-mi inchipui ca ai sa vii aici. In biroul lui! Probabil ca te simti foarte bine aici. Nu ma indoiesc ca intri destul de des in acest birou.

Spre consternarea lui, Blair se prabusi pe un scaun, isi duse mainile la obraz si incepu sa planga.

Alan ingenunche cat ai clipi in fata ei.

— N-am vrut sa te supar.

Blair incerca sa-si controleze lacrimile, dar nu reusi.

— Toata lumea e suparata pe mine. Nu pot fi pe placul nimanui Domnul Gates nu ma slabeste nici o clipa, Houston ma uraste, Leander abia daca-mi mai vorbeste, iar acum si tu…

— De ce e suparat Westfield? Doar e pe punctul de a castiga detasat.

— Sa castige?

Blair isi scoase o batista din buzunar si-si sufla nasul.

— Nici macar nu mai participa la competitie. A zis ca isi da seama ca te iubesc, asa ca nu mai are de gand sa participe la intrecere.

Alan se ridica, sprijinindu-se de birou.

— Atunci de ce-ti petreci tot timpul alaturi de el? De o saptamana intreaga esti numai cu el.

— A spus ca i-ar face placere sa lucreze cu mine cele cateva zile care au mai ramas pana la plecarea mea. Ca niciodata n-a lucrat atat de bine alaturi de cineva. Si ne-a invitat doar pe amandoi.

— Ei, ca sa vezi, incepu Alan, agitandu-se prin incapere. E mai meschin decat am crezut. N-am vazut in viata mea un siretlic mai murdar.

Se uita la Blair.

— Stie ca esti infatuata de tot ce tine de medicina, asa ca se foloseste de asta pentru a intra pe sub pielea ta si bineinteles ca ma invita si pe mine! Omul asta are ani de experienta in spate comparativ cu mine, asa ca in fata ta el apare grozav, in timp ce eu arat ca un idiot.

— Nu-i adevarat! Leander a spus ca vrea sa lucreze cu mine si ca intr-adevar lucram bine impreuna. E ca si cum ne-am citi gandurile unul altuia.

— Din cate am auzit asa s-a intamplat din prima seara cand ati iesit impreuna.

— Acum cine e necinstit?

— Nu sunt mai necinstit decat el, se rasti Alan. Blair, m-am saturat sa pic drept prost. Sunt un medic incepator care trebuie sa fie in competitie mereu cu un om care are ani de experienta in spate. Eu am crescut la oras si trebuie sa fac fata unor intreceri care tin de a vasli pe un lac sau de a merge calare. Este imposibil ca in aceste conditii eu sa par mai bun decat el.

— Dar nu intelegi ca Leander nu mai participa la intrecere. Nu mai vrea sa se insoare cu mine. Raman in Chandler pana cand se casatoreste sora mea, iar apoi tu si cu mine plecam impreuna. Inca mai sper ca Houston sa se marite cu Leander.

El o privi o clipa.

— Cred ca o parte din tine este convinsa de ceea ce spui. Da-mi voie sa-ti spun ceva: Westfield nu a parasit cursa. Sarmanul se chinuie atat de tare sa castige, incat ma mir ca mai poate sa rasufle. Si daca nu crezi ca ai sa te casatoresti luni, de ce n-ai pus capat planurilor de nunta pe care le face sora ta? Ai de gand sa stai in primul rand inconjurata de toate lucrurile in dublu exemplar, vazand cum se marita sora ta? Ce ai de gand sa faci cu toate cadourile alea?

Puse mainile pe bratele scaunului si se apleca spre ea.

— Iar cat priveste faptul ca Houston sa se marite cu iubitul tau doctor, nu cred ca ai putea sa stai si sa vezi asa ceva.

— Ajunge, Hunter, destul, se auzi glasul lui Leander din prag.

— Ba nu-i deloc destul, spuse Alan, inaintand catre Leander.

— Daca vrei sa te bati…

Lee se opri cand Blair se posta intre cei doi barbati.

— Blair, spuse Alan, e timpul sa te hotarasti. Astazi plec din oras cu trenul de patru. Daca nu esti in gara plec singur. Spunand acestea, Alan iesi din incapere.

Blair ramase acolo, singura cu Leander, pret de cateva clipe fara ca vreunul dintre ei sa spuna ceva, apoi Lee fi puse o mana pe brat.

— Blair… incepu el dar ea se dadu deoparte.

— Cred ca Alan are dreptate. E timpul sa iau o hotarare si sa incetez cu jocurile astea copilaresti.

Spunand acestea, trecu pe langa el si merse pe jos cele doua mile pana acasa.

Cand ajunse in camera ei, foarte calma, lua un stilou si o hartie si incepu sa faca o lista de motive pro si contra pentru care sa plece cu Alan. Existau cinci motive pentru care sa plece cu Alan. Existau cinci motive puternice la care se putea gandi si care o indemnau sa plece cu el. Ele variau de la posibilitatea de a pleca din acest oras provincial pana la faptul ca, prin plecarea ei, Houston nu s-ar mai fi simtit obligata sa se marite cu milionarul ei.

Singurul motiv care o impiedica sa plece cu Alan era faptul ca nu il va mai putea vedea niciodata, pe Leander. Nu va mai putea sa lucreze alaturi de el la noua clinica si, poate ca, Alan avea dreptate cand spunea ca Leander s-ar putea sa-i fi aratat acele planuri doar ca un siretlic pentru a castiga competitia.

Se ridica de la masa. Daca nu ar lucra la clinica de aici, spitalul St. Joseph din Pennsylvania inca o mai astepta.

Se uita la uniforma pe care o purta si stiu ca acesta va fi singurul lucru pe care-l va lua cu ea. Nu putea iesi pe usa ducand alt bagaj decat trusa medicala, pentru ca altfel s-ar fi ivit intrebari. Nu putea sa ia decat ce era pe ea. Facu hartia din mana mototol si o tinu in pumn. S-ar putea sa aiba nevoie de ea ca sa-si aminteasca de ce facea toate astea.

Jos, mama ei aranja cadourile, iar Houston era plecata. Blair incerca sa-i spuna mamei ei cateva cuvinte, sa-si ia intr-un fel ramas-bun, dar Opal era prea ocupata numarand piesele de argintarie.

Cu barbia ridicata, Blair iesi pe usa si pleca spre gara. In timp ce mergea, se uita in jur vazand micul orasel, in care activitatea era in toi, cu alti ochi. Poate ca nu era chiar atat de rau cum crezuse la inceput. Nu era Philadelphia, dar avea si el calitatile lui. Trei trasuri trecura pe langa ea din care oamenii ii dadura binete.

— Buna ziua, Blair-Houston, iar pentru prima data auzind numele dublu nu i se mai paru chiar atat de neplacut.

In timp ce se apropia de gara se intreba ce se va intampla dupa ce va pleca: daca Houston se va marita cu Lee, daca mama ei va intelege disparitia lui Blair, daca Gates o va uri si mai mult decat o ura deja.

Sosi in gara la patru fara un sfert si vazu imediat ca Alan inca nu ajunsese. Ramase in picioare pe peron, cu trusa medicala langa ea, cu lista facuta ghem in mana si se gandi ca acestea erau ultimele minute pe care le petrecea intr-un oras ce purta numele tatalui ei. Dupa scandalul pe care-l provocase, furand logodnicul surorii ei, apoi fugind cu un alt barbat cu doar cateva zile inainte de nunta, se indoia ca se va mai reintoarce in oras inainte de a implini nouazeci de ani.

— Ihm, se auzi un glas pe care-l recunoscu si se intoarse brusc vazandu-l pe Leander stand pe o banca in spatele ei. Am zis sa vin sa-mi iau ramas-bun, spuse el, iar Blair se apropie, ramanand in picioare in fata lui.

Lista ii cazu din mana si, inainte de a apuca sa o ridice, o lua Leander si o citi.

— Vad ca am pierdut in favoarea lui Henry si a sentimentului de vina pe care-l ai fata de Houston.

Ea ii insfaca lista din mana.

— I-am facut surorii mele un lucru de neiertat si, daca pot indrepta ceva, voi incerca s-o fac.

— Mie nu mi s-a parut prea nefericita cand am vazut-o ultima data. Se uita la Taggert de parca ar fi tinut soarele in maini.

— Lui Houston ii plac banii.

Lee pufni pe nari.

— S-ar putea sa n-o cunosc prea bine pe femeia asta. Dar stiu ca nu e indragostita de bani. Cred ca tot ceea ce-i place este putin mai, hm… personal.

— Esti crud!

— Atunci banuiesc ca e bine ca te mariti cu un barbat perfect, asa ca Hunter si nu cu un om crud ca mine. Doar pentru ca provoc trupului tau senzatii care te fac sa plangi de placere, doar pentru ca ne simtim bine impreuna si lucram atat de bine amandoi, acestea nu sunt motive destul de intemeiate ca sa te casatoresti cu mine. Am auzit ca pe Hunter l-ai batut si la tenis.

— Ma bucur ca nu ma casatoresc cu tine. Niciodata nu am dorit asa ceva.

Un zgomot o facu sa-si ridice privirea si vazu trenul.

Leander se ridica.

— Afurisit sa fiu daca am sa stau aici sa vad cum te faci de ras de una singura.

Isi baga mainile in buzunare.

— Ai sa fii nefericita si o meriti din plin.

Se intoarse pe calcaie si pleca.

Pret de-o clipa lui Blair ii veni sa alerge dupa el dar se abtinu. Luase o hotarare si avea de gand sa o respecte, Asa era cel mai bine pentru toti cei implicati.

Trenul sosi in gara, dar Alan nu se afla acolo. Merse pe peron inainte si inapoi in timp ce doi barbati coborara din tren, iar un barbat si o femeie urcara.

Conductorul incepu sa faca semn trenului sa plece.

— Trebuie sa mai asteptati. Trebuie sa mai soseasca cineva aici.

— Daca n-a venit pana acum o sa piarda trenul.

Nevenindu-i sa-si creada ochilor, Blair vazu cum trenul pleaca din gara. Se aseza pe banca si astepta. Poate ca Alan intarziase pur si simplu si avea de gand sa prinda trenul urmator.

Ramase acolo doua ore si patruzeci si cinci de minute, dar Alan nu aparu. Intreba la casa daca un barbat ce corespundea descrierii lui Alan cumparase cumva un bilet. El cumparase doua bilete devreme dimineata, pentru trenul de ora patru.

Blair mai ramase pe peron inca o jumatate de ora. Apoi se indrepta spre casa.

Deci asa te simteai cand erai respinsa. Curios, dar ea nu se simtea deloc rau. De fapt, cu cat se apropia mai mult de casa, cu atat se simtea mai usoara. Poate ca maine va putea lucra la spital alaturi de Leander.

Cand Blair intra, in casa era o liniste mormantala si singura lumina aprinsa era cea din salon. Intra si, spre surprinderea ei, mama ei si cu Leander stateau impreuna, vorbind foarte incet de parca s-ar fi aflat la o inmormantare.

Cand Opal o vazu pe fiica ei, foarte calm si foarte incet scapa broderia din mana si lesina. Leander ramase cu ochii holbati la Blair atat de tare, incat casca si gura iar trabucul ii cazu pe jos dand foc la franjurile unui taburet.

Blair fu atat de incantata de reactiile lor, incat ramase pe loc, zambind cu gura pana la urechi. In clipa urmatoare intra Susan si incepu sa tipe. Tipatul ei ii puse pe toti in miscare. Lee stinse focul, Blair o batu pe mama ei pe maini pana isi reveni, iar Susan pleca sa faca un ceai.

De indata ce Opal isi reveni, Leander o insfaca pe Blair de umeri, o ridica in picioare si incepu s-o sarute.

— Sper sa-ti vina afurisita aia de rochie pentru ca luni te mariti cu mine. Ai inteles?

— Leander, ii faci rau, tipa Opal.

Lee nu inceta s-o scuture pe Blair.

— Ea ma omoara! Intelegi, Blair?

— Da, Leander, reusi ea sa spuna.

El o impinse spre canapea si iesi valvartej din incapere.

Cu maini tremurande, Opal isi ridica de jos, broderia.

— Cred ca am avut suficiente emotii in astea doua saptamani cat sa-mi ajunga pentru toata viata.

Blair se sprijini de spatarul canapelei si zambi.

CAPITOLUL 16

Timp de trei zile, Leander o tinu pe Blair atat de ocupata la spital, incat ea nu mai avu timp sa se gandeasca la nimic. Venea dupa ea dimineata devreme si o aducea acasa seara tarziu. O duse la depozitul de pe bulevardul Archer si-i povesti despre planurile lui de a transforma cladirea intr-o clinica pentru femei. Imediat Blair veni cu niste idei proprii, iar Leander o asculta tacut si apoi le discuta cu ea.

— Cred ca am putea-o termina in doua saptamani pentru ca echipamentul e deja pe drum de la Denver, spuse Lee. Voisem sa-ti fac o surpriza, un cadou de nunta, dar in ultima vreme am cam avut parte numai de surprize si m-am saturat.

Inainte ca Blair sa apuce sa spuna vreun cuvant, el o scoase afara din depozit, o urca in trasura si o conduse inapoi la spital. Ea era bucuroasa ca tot ceea ce spusese Alan nu era adevarat si ca Lee nu mintise in legatura cu clinica doar ca sa castige competitia.

Pe masura ce orele treceau, iar nunta se apropia, Blair incepu sa se intrebe de ce Lee voia sa se insoare cu ea. Nu facuse nici o incercare de a o atinge si nu discutau despre nimic altceva decat despre pacienti.

De cateva ori il surprinsese privind-o, mai ales atunci cand ea lucra cu alti doctori, dar intotdeauna intorcea capul cand ea se uita la el.

Si cu fiecare zi care trecea Blair ajunse sa-l respecte din ce in ce mai mult pe Lee ca doctor, Curand isi dadu seama ca ar fi ramas intr-un spital dintr-un oras mare, dar el alesese sa ramana in Chandler, unde arareori era platit pentru ceea ce facea. Isi petrecea ore lungi si grele la capataiul bolnavilor muncind enorm, iar recompensele primite erau aproape invizibile.

Duminica dupa-amiaza, cu o zi inainte de nunta, cand Blair nu se simtea prea bine in urma petrecerii date cu o seara in urma in cinstea lui Houston, el o chema in biroul lui. Fu o intalnire stingheritoare pentru amandoi. Leander o privea fix intr-un mod in care o facea sa-si simta pielea ca de gaina si nu se putea gandi la nimic altceva decat ca maine va pasi spre altar alaturi de el.

— Am scris o scrisoare catre spitalul St. Joseph anuntandu-i ca nu poti accepta postul oferit.

Blair trase aer adanc in piept si se aseza pe un scaun. Nu-i trecuse prin cap ca va trebui sa renunte la rezidenta.

Lee se apleca peste birou.

— Ma gandeam ca s-ar putea sa crezi ca am fost putin cam arogant.

Incepu sa-si studieze unghiile.

— Daca vrei sa contramandezi nunta, te inteleg.

O clipa Blair ramase atat de uluita, incat nu putu scoate un cuvant. Oare incerca sa spuna ca nu voia sa se insoare cu ea? Se ridica iute in picioare.

— Daca incerci cumva sa dai inapoi dupa tot ceea ce ai facut ca sa ma fortezi sa ma casatoresc cu tine, sa stii ca am sa…

Nu mai putu continua pentru ca Leander sari din spatele biroului, o insfaca de umeri si o saruta lung si apasat intr-un mod care o lasa fara grai.

— Nu vreau sa dau inapoi, spuse el dupa ce-i dadu drumul, iar Blair reusi sa-si stapaneasca tremurul genunchilor. Si acum, inapoi la munca, doctore. Dar, daca ma gandesc mai bine, du-te acasa si odihneste-te. Daca o cunosc destul de bine pe sora ta, cred ca are trei rochii pentru tine pe care trebuie sa le probezi, iar mama ta o suta de maruntisuri de facut. Ne vedem maine dupa-amiaza.

Ii surase larg.

— Si maine noapte. Acum, pleaca de aici.

Blair nu se putu impiedica sa nu-i zambeasca si ea, si-si pastra zambetul pe buze tot drumul catre casa.

Dar zambetul ii disparu de indata ce intra in casa. Domnul Gates era furios pentru ca ea lucrase la spital duminica si nu statuse acasa s-o ajute pe sora ei la aranjamentele pentru nunta, mai ales acum, cand sarmana Houston nu se simtea deloc bine. Blair era si ea obosita si nervoasa in legatura cu nunta si mai avea putin si izbucnea in plans. Cand omul acela odios termina de tipat la ea, Opal paru sa inteleaga ce simtea fiica ei si-l trimise repede pe domnul Gates in birou in timp ce ea o lua pe Blair in gradina ca sa inceapa sa scrie biletele de multumire pentru daruri.

Blair inca se mai resimtea de pe urma atacului domnului Gates cand se aseza langa mama ei.

— Cum te-ai putut casatori cu un barbat ca el, mama? Cum de-ai putut s-o supui pe Houston unui astfel de trai alaturi de el? Cel putin eu am plecat, dar Houston a trebuit sa ramana aici toti anii astia.

Opal ramase tacuta cateva minute.

— Cred ca nu m-am gandit la voi, fetelor, cand m-am indragostit de domnul Gates.

— Sa te indragostesti de el! Dar credeam ca familia ta te-a obligat sa te casatoresti cu el.

— De unde Dumnezeu ti-a venit o asemenea idee? intreba Opal uluita.

— Cred ca Houston si cu mine am decis asta singure. Nu vedeam nici un alt motiv pentru care sa te fi maritat cu el. Poate ca ne-a placut sa credem ca, dupa ce a murit tata, ai fost prea distrusa ca sa-ti mai pese cu cine te mariti.

Opal scoase un mic hohot de ras.

— Amandoua erati atat de mici cand a murit William si, copii fiind, sunt sigura ca vi-l amintiti ca pe un tata minunat, intotdeauna facand ceva, creand ceva si provocand agitatie oriunde se afla.

— Si nu era asa? intreba Blair prudenta, fiindu-i teama sa afle lucruri ingrozitoare despre tatal ei adorat.

Opal ii puse o mana pe brat.

— Era exact asa cum ti-l amintesti si mai mult de atat. Sunt sigura ca nu-ti aduci aminte nici pe jumatate cat spirit avea, cata stralucire sau cat curaj si ambitie. Amandoua ati mostenit multe din calitatile lui.

Ofta.

— Dar adevarul e ca pentru mine William Chandler a fost cel mai obositor om pe care l-am cunoscut vreodata. L-am iubit foarte mult, dar erau zile in care imi dadeau lacrimile de usurare cand pleca de acasa. Vezi tu, eu am fost crescuta sa cred ca rolul unei femei este acela de a sta in salon si a da ordine servitorilor in timp ce brodeaza. Cel mai greu lucru pe care credeam ca-l voi avea de facut era sa numar cruciulitele. Adica toate acele patratele mici ce trebuiau acoperite!

Ea se sprijini de spatar si zambi.

— Apoi l-am intalnit pe tatal tau. Dintr-un anume motiv el s-a hotarat asupra mea si nu cred ca eu am mai avut ceva de spus in toata povestea asta. A intrat in viata mea cu frumusetea lui exterioara si nu cred ca mi-a trecut vreo clipa prin cap sa-l refuz. Dar dupa ce ne-am casatorit au inceput sa apara tot felul de probleme din cauza dorintei lui de a-si trai viata din plin. Chiar si cand a facut copii, a avut gemeni; un singur copil nu era suficient pentru el.

Ea se uita in jos catre maini, cu lacrimi in ochi.

— Am crezut ca am sa mor si eu cand Bill a disparut. Mi se parea ca nu mai am nici un motiv sa traiesc si atunci am inceput sa-mi amintesc de lucrurile care-mi faceau placere altadata, cum ar fi de exemplu brodatul si bineinteles va aveam si pe voi. Apoi a aparut domnul Gates. Era diferit fata de Bill, cum e ziua fata de noapte si-i placea ceea ce Bill spunea ca este „ocupatia” mea. Domnul Gates avea idei rigide despre ceea ce trebuie si ceea ce nu trebuie sa faca o femeie. Nu voia sa-mi petrec duminicile dupa-amiaza urcand pe munte asa cum voia Bill. Nu, domnul Gates dorea sa-mi asigure o casa frumoasa, iar eu sa stau acolo si sa am grija de copiii mei si sa servesc ceaiul dupa-amiaza in calitate de gazda. Pe masura ce l-am cunoscut mai bine, mi-am dat seama ca era usor sa-i fac pe plac si ca tot ceea ce mie mi se parea normal sa fac era adesea exact ceea ce astepta si el din partea mea. Cu tatal tau nu eram niciodata sigura de ceea ce urma sa fac.

Se uita la Blair.

— Asa ca am descoperit ca m-am indragostit de ei. Ceea ce voiam eu sa fac si ideile lui despre ceea ce ar fi trebuit sa fac se potriveau perfect. Ma tem insa ca nu m-am prea gandit la voi sau, mai bine-zis, nu mi-am dat seama cat de mult ii semanati voi lui Bill. Stiam ca tu esti exact ca tatal tau si de aceea am aranjat sa locuiesti la Henry, dar am crezut ca Houston seamana mai mult cu mine si asa si este pana la un anumit punct. Dar si Houston seamana cu tatal ei si asta se manifesta in anumite situatii ciudate cum ar fi de exemplu modul in care se imbraca ca o femeie batrana si merge in taberele de munca ale minerilor. Bill ar fi facut si el la fel.

Blair ramase tacuta, gandindu-se la tot ceea ce-i spusese mama ei si se intreba daca ea l-ar putea iubi vreodata pe Leander. Stia sigur ca e indragostita de Alan, dar nu fusese chiar distrusa cand el o respinsese. Erau prea multe lucruri la mijloc care se intamplasera. Nu se putea uita la Lee fara sa-si aminteasca de faptul ca sora ei il iubise atat de mult si atata timp, iar acum Houston era nevoita sa-l vada casatorindu-se cu altcineva.

Blair nu dormi prea mult in noaptea dinaintea nuntii si se parea ca toti demonii ce-i bantuisera visele se aflau inca prezenti si la primele ore ale diminetii. Lumina stralucitoare a soarelui nu o putea scapa de senzatia de condamnare pe care o incerca.

In ultimele cateva zile reusise sa uite minute in sir ca se casatorea cu logodnicul surorii ei, dar in clipele acelea nu crezuse ca asa ceva s-ar putea intampla cu adevarat. Se gandise ca intr-un fel va reusi sa scape de Leander, iar Houston il va lua inapoi.

La ora zece plecara spre casa lui Taggert unde urma sa aiba loc nunta, Opal si gemenele aflandu-se in trasura frumoasa a lui Houston, unul din nenumaratele daruri din partea lui Taggert, cu un baiat de la grajduri aflat in spate, conducand o caruta mare pe care o imprumutase Houston si in care se aflau rochiile de nunta acoperite cu huse de muselina in spate. Ramasera tacute tot drumul pana la destinatie. Cand Blair o intreba pe Houston la ce se gandeste, Houston raspunse ca spera ca florile sa fi ajuns in buna stare.

Blair stia ca aceasta era inca o dovada in plus ca principalul interes al surorii ei fata de omul cu care se casatorea erau banii.

Si, de indata ce Blair vazu casa lui Taggert, fu sigura ca sora ei se vanduse unui zeu al banilor.

Casa arata de parca ar fi fost sculptata intr-un munte de marmura: rece, alba si spatioasa. Holul era mare, dominat de o scara dubla.

— Noi vom cobori pe acolo, spuse Houston aratand catre scara. Fiecare dintre noi pe cate o latura.

Inconjurata de un grup de fete frumos imbracate, ea se departa si incepu sa inspecteze casa, in timp ce Blair ramase pe loc.

— Iti trebuie ceva timp ca sa te obisnuiesti, ii sopti Opal la ureche.

Exista o senzatie ciudata in aceasta casa, de parca n-ar fi fost reala si ar fi coborat dintr-un basm: urmand sa dispara in orice clipa.

— Houston are de gand sa traiasca aici? sopti Blair drept raspuns.

— Pare mult mai mica atunci cand Kane se afla in preajma, o asigura Opal. Cred ca ar trebui sa mergem sus. N-avem de unde sa stim ce ne-a pregatit Houston.

Blair o urma pe mama ei pe scara imensa, privind mereu peste umar in jos. Peste tot in jur vazu numai aranjamente florale si verdeata, iar pe palier se opri sa se uite pe fereastra catre curtea din spate. Totul era minunat, o pajiste verde si tufisuri bine ingrijite.

Opal se opri langa ea.

— Asta-i curtea de serviciu. Ar trebui sa vezi gradina.

Blair nu mai spuse nimic, urmand-o sus pe mama ei catre al doilea nivel unde se aflau dormitoarele.

— Houston ti-a dat camera asta, zise Opal dezvelind usa unei incaperi cu tavanul inalt si cu un camin de marmura avand sculptate flori pe margine.

Canapelele, scaunele si mesele din incapere erau demne de un muzeu.

— Aceasta este camera de zi, iar aici e dormitorul si acolo este baia. Fiecare camera de oaspeti are o sufragerie si o baie separata.

Blair isi trecu degetele peste bazinul de marmura din baie si, desi nu mai vazuse asa ceva niciodata pana atunci si nu putea fi sigura, se gandi ca robinetele trebuie sa fi fost din aur.

— Alama? o intreba ea pe mama ei.

— N-ar accepta asa ceva in casa lui, spuse Opal cu mandrie in glas. Acum trebuie sa merg sa vad daca Houston are nevoie de ajutor. Mai sunt cateva ore bune pana cand trebuie sa fii gata, asa ca ce-ar fi sa tragi un pui de somn?

Blair vru sa protesteze ca nu putea sa doarma, dar apoi se uita catre cada enorma de marmura si se gandi ca i-ar placea s-o foloseasca.

Imediat ce ramase singura, umplu cada cu apa fierbinte si intra simtind cum apa o relaxeaza imediat. Ramase mult timp acolo, pana cand incepu sa i se increteasca pielea si se sterse folosind un prosop atat de gros, incat semana cu o perna. Se infasura intr-un halat roz de casmir si merse in dormitor unde imediat adormi pe patul mare si moale.

Cand se trezi se simti odihnita si cu mintea limpede, amintindu-si in acelasi timp ca mama ei ii pomenise ceva despre o gradina din spatele casei. Repede isi puse pe ea fusta ei obisnuita si o bluza si iesi din camera. Nevrand sa coboare pe scara principala pentru ca auzise glasuri jos, merse pe un coridor pe langa mai multe usi inchise si, in cele din urma, gasi o scara care cobora intr-un labirint de camarute si o bucatarie la etajul intai. Fiecare centimetru din aceste camarute era ocupat de oameni care se foiau de colo-colo ocupandu-se de pregatirea mancarurilor ce raspandeau o aroma imbietoare. Blair reusi cu greu sa-si faca loc prin multime. Cativa o vazura, dar nimeni nu avu timp sa comenteze prezenta uneia dintre mirese in bucatarie cu doua ore inainte de a incepe nunta. Pe Blair n-o interesa decat sa n-o vada sora ei. Fara indoiala ca Houston avea un program bine stabilit si se tinea de el, indiferent de ce s-ar fi intamplat. Houston nu si-ar fi gasit niciodata timp sa se strecoare in gradina.

In spatele casei era o pajiste acoperita acum cu niste corturi enorme si cu mese acoperite cu fete de masa roz si sute de vaze cu flori. Barbati si femei in uniforma se agitau grabiti intrand si iesind din casa pentru a aseza mancarea si condimentele pe mese.

Blair trecu mai departe si merse sa vada cum arata gradina de dedesubt. Cand facu primul pas catre marginea gradinii fu luata prin surprindere. In fata ei se intindeau sute de metri de carari serpuitoare ce apareau si dispareau printre plante cum nu mai vazuse niciodata. Luandu-si inima-n dinti hotari sa o ia pe o carare.

Agitatia pregatirilor pentru nunta disparu in spatele ei si, pentru prima data de zile intregi, se simti libera sa gandeasca.

Aceasta era ziua nuntii ei, dar in clipa de fata nu-si putea aduce aminte cum ajunsese aici. Cu trei saptamani in urma se afla in Pennsylvania avand tot viitorul in fata. Dar cat de diferit se dovedise a fi totul! Alan preferase sa fuga decat sa se insoare cu ea. Sora ei il pierduse pe barbatul pe care-l iubea si se casatorea acum cu unul dintre cei mai bogati oameni din tara, fara nici un pic de dragoste.

Si totul se intamplase din vina lui Blair. Venise acasa pentru a participa la nunta surorii ei si in loc de asta reusise sa o transforme intr-o mercenara.

Houston ar fi putut la fel de bine sa se aseze pe un piedestal de licitatie si sa se ofere celui care dadea cei mai multi bani.

In timp ce Blair se plimba prin gradina, cu gandurile ei, il zari pe Taggert aparand pe alee. Inainte de a-si da seama ce face, se intoarse si o lua in directie opusa ca el sa n-o vada. Abia facuse cativa pasi cand zari o femeie inalta, care-i parea vag cunoscuta, mergand grabita pe aceeasi alee ca si Taggert.

Blair nu-si putea aminti unde o mai vazuse. Ridica din umeri, nemaigandindu-se la ea, si-si continua plimbarea.

Gandurile ei erau pline de ceea ce urma sa se intample astazi si incerca sa-si dea seama ce se intamplase exact, cand brusc isi aminti cine era femeia inalta.

— E Pamela Fenton, spuse ea cu glas tare.

Houston si Blair fusesera deseori in vizita la familia Fenton cand erau copii pentru a calari pe poneii lui Mare sau ca sa ia parte la una dintre numeroasele lui petreceri, iar sora lui mai mare Pam era aproape domnisoara si lor le era teama de ea. Apoi ea disparuse brusc de acasa si ani de zile dupa aceea se soptise pe la colturi despre ceea ce se intamplase.

Deci iata ca se intorsese dupa atatia ani si va fi prezenta la nunta, se gandi Blair cu placere. Intr-o doara se intreba oare ce facuse Pamela cu atata timp in urma pentru a da prilej de barfa ani de zile dupa aceea. Parca fusese ceva in legatura cu un baiat de la grajduri, nu?

Blair ramase pe loc. Scandalul fusese intr-adevar in legatura cu un baiat de la grajdurile tatalui ei. Ea se indragostise de baiat, iar tatal ei o izgonise de acasa drept rezultat al acelei povesti de dragoste.

Iar baiatul de la grajduri fusese Kane Taggert! Apucandu-si fustele, Blair alerga pe alee catre locul unde se indreptasera Taggert si Pam. Se afla la nici un metru distanta cand se opri.

Privi, nevenindu-i sa-si creada ochilor cum Kane ii cuprinse chipul Pamelel Fenton si o saruta cu patima.

Cu lacrimi fierbinti in ochi, Blair alerga pe alee catre casa. Ce-i facuse surorii ei? Houston urma sa se marite cu acest barbat monstruos ce saruta o femeie cu doua ceasuri inainte de a se insura cu alta.

Iar acest lucru se intampla numai din cauza lui Blair.

CAPITOLUL 17

Anne Seabury o ajuta pe Blair sa imbrace eleganta rochie de nunta pe care o crease Houston. Era o rochie simpla din satin de culoarea fildesului, pe gat, cu maneci lungi si cat se poate de stramta pentru a putea fi purtata peste corset. Sute, poate chiar mii de periute mici, erau brodate in talie si la mansete. Iar voalul era dintr-o dantela brodata de mana, asa cum Blair nu mai vazuse niciodata.

Privindu-se in oglinda, Blair isi dori sa fi putut imbraca aceasta rochie in imprejurari mai fericite, mergand in fata altarului cu zambetul pe buze.

Dar stia ca acest lucru era imposibil, din moment ce deja facuse ceea ce stia ca trebuie sa faca. De indata ce-l vazuse pe monstrul acela de Taggert sarutand o alta femeie se intorsese acasa si-i trimisese un bilet.

In el ii scrisese ca va purta trandafiri rosii in par si ii daduse instructiuni servitoarei sa-i spuna ca va trebui sa stea in partea stanga si nu in cea dreapta dupa cum se stabilise initial.

Blair nu era prea sigura de legalitatea a ceea ce facea din moment ce pe actele de casatorie erau inscrise numele carei gemene urma sa se casatoreasca cu barbatul respectiv, dar poate ca in felul acesta sora ei ar avea putin mai mult timp la dispozitie daca preotul avea sa-i declare pe Leander si Houston sot si sotie. In loc sa o declare casatorita cu omul acela ingrozitor, Taggert. Nu-i placea sa se gandeasca la consecinte daca mariajul era legal si se trezea casatorita cu Taggert.

Ii trimise surorii ei trandafiri roz si o ruga frumos sa-i poarte.

In capul scarilor, Blair o trase pe sora ei alaturi.

— Te iubesc mai mult decat iti dai seama, ii sopti ea inainte de a incepe sa coboare treptele, apoi cu un oftat adauga: Hai sa terminam odata spectacolul asta.

Cu fiecare pas facut, Blair simtea ca se apropie de propria executie. Daca mariajul era legal dupa aceea si ea se trezea casatorita cu omul acela infiorator, obligata sa locuiasca in mausoleul acesta de casa?

In incaperea imensa, ce s-ar fi dorit sa fie o biblioteca, dar putea la fel de bine sa serveasca si drept teren de baseball, il vazu pe Taggert alaturi de Leander pe o platforma captusita in plus deasupra careia atarnau ghirlande de verdeata si trandafiri.

Blair isi tinu capul drept si privirea inainte. Stia ca, pana acum, Houston trebuia sa-si fi dat seama de ceea ce se intampla, ca ea, in cele din urma, avea sa se casatoreasca cu barbatul pe care-l iubea.

Blair se uita in fata la Kane Taggert in timp ce inainta catre el si-l vazu cum se incrunta. Stie! se gandi ea. Stie ca eu nu sunt Houston.

O clipa Blair ramase uluita de constatare. In clipa de fata se indoia ca pana si mama ei si-ar putea da seama care dintre gemene este una si care cealalta, dar iata ca, nu se stie cum, omul acesta stia, ii arunca o privire lui Leander si-l vazu ca-i zambeste usor lui Houston, un zambet de bun gasit. Bineinteles ca Leander era increzator, se gandi ea; n-avea nici un motiv sa suspecteze pe nimeni de a face vreun rau, atata timp cat el era incapabil sa faca vreun rau cuiva. Dar Taggert, pe de alta parte, era recunoscut ca un om ce facuse mult rau pentru a-si obtine banii, asa ca el suspecta pe toata lumea de tradare si deci putea face diferenta intre gemene, concluziona Blair.

Blair nu se uita la sora ei cand isi luara locurile pe platforma. Leander lua mana lui Houston intr-ale sale in timp ce Taggert se intoarse cu spatele catre fete si preot.

— Dragi prieteni, ne-am… incepu preotul, dar Houston il intrerupse.

— Scuzati-ma, eu sunt Houston.

Blair isi privi sora cu uimire. De ce Houston strica tot ceea ce fusese planuit cu atata grija?

Leander ii arunca o privire incruntata lui Blair.

— Schimbam locurile? ii spuse el lui Taggert.

Taggert abia daca ridica din umerii lui voinici.

— Pentru mine nu conteaza prea mult.

— Pentru mine, da, spuse Leander si merse sa schimbe locurile cu Taggert.

Lee o lua de mana pe Blair si o stranse cat putu de tare, dar ea aproape ca nu simti nici o durere. Taggert recunoscuse in public ca Houston nu conta pentru el. Ca nu-i pasa daca se insura cu ea sau cu altcineva. Blair nu se intrebase niciodata de ce Taggert voise sa se insoare cu Houston, iar acum se intreba daca nu cumva din cauza faptului ca ea era singura care-l acceptase de sot.

Leander o ciupi, iar ea isi ridica privirea catre el la timp pentru a spune:

— Da.

Inainte de a-si da seama ce se intampla, ceremonia lua sfarsit, iar Leander o lua in brate pregatindu-se sa o sarute. Pentru public trebuie sa fi parut a fi un sarut foarte entuziast, dar, in realitate, Leander ii sopti la ureche vehement:

— Vreau sa te vad afara. Acum!

Calcand peste trena lunga de aproape patru metri a rochiei de satin, Blair incerca sa se tina dupa el in timp ce Leander o duse catre o incapere spatioasa si lambrisata de la capatul culoarului.

— Si ma rog ce-a vrut sa fie asta? incepu Leander, dar n-o lasa sa-i raspunda. Te ingrozeste chiar atat de tare ideea de a trai cu mine, incat esti capabila de orice pentru a impiedica acest lucru? Preferi mai degraba sa te mariti cu un om pe care nu-l cunosti, decat cu mine? Cu oricine, dar nu cu mine, asta e?

— Nu, incepu ea. Nici macar nu m-am gandit la tine. M-am gandit pur si simplu doar la Houston, Nu voiam sa se simta obligata sa se marite cu omul acela ingrozitor.

Leander o privi lung si cand vorbi glasul lui era linistit.

— Vrei sa spui ca erai gata sa te mariti cu un om ce nu-ti place deloc, doar ca sora ta sa-l poata avea pe barbatul pe care crezi ca si-l doreste?

— Bineinteles.

Blair era putin nedumerita de intrebarea lui.

— Ce alt motiv as fi putut avea pentru a face schimbarea?

— Doar acela ca o casatorie cu oricine altcineva ar fi de preferat unui mariaj cu mine.

O apuca de brat.

— Blair, ai sa lamuresti problema asta acum. Tu si cu Houston o sa stati de vorba si vreau s-o intrebi de ce doreste sa se marite cu Taggert, si vreau sa asculti cu atentie raspunsul ei. Ai inteles? Vreau sa fii foarte atenta la raspunsul ei.

Ignorand sutele de persoane din jur care sopteau si radeau despre incurcatura de la altar, Leander o trase pe Blair prin multime, intreband unde este Houston. Nu fu greu de gasit pentru ca Houston se afla singura intr-o incapere mica plina de hartii.

— Cred ca aveti ceva de discutat impreuna, ii spuse Leander lui Blair printre dinti, impingand-o in camera si inchizand usa in urma ei.

Ramase singure, gemenele nu vorbira una cu cealalta. Houston statea pe un scaun, cu capul plecat, in timp ce Blair isi schimba greutatea de pe un picior pe altul, in dreptul usii.

— Cred ca ar trebui sa mergem sa taiem tortul, spuse Blair intr-o doara. Tu si cu Taggert…

Houston sari de pe scaun brusc de parca s-ar fi transformat intr-o vrajitoare.

— Nici macar nu poti sa-i spui pe nume, nu-i asa? zise ea furioasa. Crezi ca el nu are nici un fel de sentiment; l-ai dat deoparte si crezi ca ai dreptul sa-i faci ce vrei.

Surprinsa, Blair facu un pas inapoi din fata maniei surorii ei.

— Houston, ceea ce am facut am facut pentru tine. Vreau sa te vad fericita.

Houston isi tinea pumnii stransi pe langa corp si inainta catre Blair de parc-ar fi vrut sa o provoace la o lupta.

— Fericita? Cum pot sa fiu fericita cand nici macar nu stiu unde este sotul meu? Multumita tie s-ar putea sa nu mai cunosc niciodata intelesul cuvantului „fericire”.

— Mie? Ce altceva am facut decat sa incerc din toate puterile sa te ajut? Am incercat sa te ajut sa-ti revii in simtire si sa vezi ca nu trebuie sa te mariti cu omul ala pentru bani. Kane Taggert…

— Chiar nu-ti dai seama, asa-i? o intrerupse Houston. Ai umilit un barbat mandru si sensibil in fata a sute de oameni si nici macar nu esti constienta de ce ai facut.

— Banuiesc ca vorbesti despre ce s-a intamplat la altar. Am facut-o pentru tine, Houston. Stiu ca-l iubesti pe Leander si eram dispusa sa-l iau pe Taggert numai ca tu sa fii fericita, imi pare foarte rau de ceea ce ti-am facut. Niciodata n-am vrut sa te fac nefericita. Stiu ca ti-am distrus viata, dar am incercat din rasputeri sa indrept raul pe care l-am facut.

— Eu, eu, eu”. Numai asta stii sa spui. Mi-ai distrus viata, dar nu vorbesti decat de tine. Tu stii ca eu il iubesc pe Leander. Tu stii ce om ingrozitor e Kane. In ultima saptamana ti-ai petrecut aproape fiecare clipa cu Leander si vorbesti despre el de parca ar fi un zeu. La fiecare doua cuvinte spui „Leander”. Cred ca intr-adevar azi-dimineata ai avut intentii bune; ai vrut sa-mi oferi cel mai bun barbat.

Houston se apleca spre sora ei.

— Leander s-ar putea sa-ti puna tie trupul pe jar. Dar pe mine m-a lasat dintotdeauna rece. Daca n-ai fi fost atat de preocupata de propria-ti persoana in ultima vreme si te-ai fi gandit ca am si eu ceva minte, ai fi observat ca m-am indragostit de un om bun, bland si atent, recunosc ca uneori e putin neslefuit, dar, la urma urmei, nu te-ai plans tu de-atatea ori ca eu sunt prea moale?

Blair se aseza jos.

— Il iubesti? Pe Taggert? il iubesti pe Kane Taggert? Dar nu inteleg. Intotdeauna l-ai iubit pe Leander. De cand imi aduc aminte numai pe el l-ai iubit.

Ceva din mania lui Houston paru sa dispara si se intoarse sa priveasca pe fereastra.

— E adevarat, m-am hotarat sa ma marit cu el de cand aveam sase ani. Cred ca asta devenise un tel pentru mine ca escaladarea unui munte. Ar fi trebuit sa-mi propun sa ajung pe varful Rainier. Cel putin odata ce as fi ajuns acolo sus totul s-ar fi terminat. Niciodata n-am stiut ce urma sa fac cu Leander dupa ce ne-am fi casatorit.

— Dar cu Taggert stii ce urmeaza sa faci?

Houston se uita la sora ei si zambi.

— Oh, da. Stiu foarte bine ce am de facut cu el. Am de gand sa fac din casa asta un loc unde sa fim in siguranta si el si eu, unde sa pot face tot ceea ce doresc.

Blair se ridica si tu randul ei sa-si stranga pumnii.

— Cred ca era foarte greu pentru tine sa te deranjezi timp de doua minute ca sa-mi spui si mie asta, nu? Am trait un adevarat iad in ultimele saptamani. Mi-am facut o multime de griji din pricina ta, zile intregi am plans din cauza a ceea ce-i facusem surorii mele si tu acum imi spui ca esti indragostita de acest rege Midas.

— Sa nu indraznesti sa spui ceva impotriva lui! striga Houston, apoi se calma. Este cel mai bun si mai bland barbat si este foarte generos. Iar eu il iubesc foarte mult.

— Iar eu am trecut prin aceasta agonie pentru ca mi-am facut griji pentru tine. Ar fi trebuit sa-mi spui!

Houston isi trecu incet mana peste marginea biroului, apoi se aseza jos in mijlocul camerei.

— Banuiesc ca eram foarte geloasa din cauza casatoriei tale din dragoste, incat n-am vrut sa ma gandesc la tine.

— Din dragoste?! exploda Blair. Cred ca eu reprezint varful Rainier pentru Leander. Nu pot nega ca intr-adevar din punct de vedere fizic ma domina, dar numai asta doreste de la mine. Am petrecut zile intregi in sala de operatii, dar simt ca exista o parte in Leander pe care n-o cunosc. Nu ma lasa sa ma apropii prea mult de el. Stiu atat de putine lucruri despre el. S-a hotarat sa vrea sa ma aiba, asa ca s-a tinut de mine, folosind toate metodele pentru a pune mana pe mine.

— Dar vad cum te uiti la el. Niciodata eu n-am simtit nevoia sa-l privesc asa.

— Asta pentru ca nu l-ai vazut niciodata intr-o sala de operatii. Daca l-ai fi vazut acolo, atunci ai fi…

— Lesinat, probabil, spuse Houston. Blair, imi pare rau ca n-am stat de vorba cu tine. Probabil ca mi-am dat seama ca suferi, dar ceea ce s-a intamplat m-a durut. Am fost logodita cu Leander aproape toata viata, iar tu ai aparut si intr-o noapte l-ai cucerit. Iar Lee intotdeauna mi-a spus „printesa lui de gheata”, iar eu eram atat de ingrijorata ca sunt o femeie rece!

— Si acum nu mai esti ingrijorata? intreba Blair.

Obrajii lui Houston se colorara usor.

— Cu Kane, nu, sopti ea.

— Chiar il iubesti asa de mult? intreba Blair, incapabila inca sa priceapa acest lucru. Nu-ti pasa cand mancarea zboara in toate partile? Nu-ti pasa cand vorbesti tare sau se intalneste cu alte femei?

Lui Blair ii veni sa-si muste limba.

— Ca alte femei? intreba Houston, ingustandu-si ochii. Blair, ai face bine sa-mi spui.

Blair rasufla adanc. Ar fi fost normal sa-i spuna lui Houston ce vazuse, inainte de a se casatori cu el, dar acum era prea tarziu.

Houston inainta catre sora ei.

— Daca-ti trece prin cap macar sa-mi conduci viata asa cum ai facut-o azi in fata altarului, n-am sa-ti mai vorbesc niciodata. Sunt o femeie matura, iar tu stii ceva despre sotul meu si vreau sa aflu despre ce este vorba.

— L-am vazut in gradina, sarutand-o pe Pamela Fenton chiar inainte de nunta, spuse Blair dintr-o suflare.

Houston se albi putin la fata, dar paru sa nu-si fi pierdut cumpatul.

— Dar a venit la mine oricum, sopti ea. A vazut-o, a sarutat-o, dar s-a insurat cu mine.

Un zambet stralucitor ii lumina chipul.

— Blair, m-ai facut cea mai fericita femeie de pe pamant astazi. Acum, nu trebuie decat sa-mi gasesc sotul, sa-i spun ca-l iubesc si sa sper ca ma va ierta.

Se opri brusc.

— Oh, Blair, nu-l cunosti deloc. E un om atat de bun si de generos si e atat de puternic, incat oamenii simt ca se pot sprijini de el, dar e…

Isi ingropa fata in maini.

— Dar nu poate suporta sa se simta prost, iar noi l-am umilit in fata intregului oras. Niciodata n-o sa ma ierte. Niciodata!

Blair porni spre usa.

— Am sa merg la el si am sa-i explic ca a fost numai vina mea si ca tu n-ai nimic de a face cu ceea ce s-a intamplat. Houston, nici prin cap nu mi-a trecut ca vrei intr-adevar sa te mariti cu el. Nu mi-am putut imagina ca cineva poate dori sa traiasca alaturi de un om ca el.

— Nu cred ca trebuie sa-ti mai faci griji din pricina asta pentru ca eu cred ca m-a parasit.

— Dar cum ramane cu invitatii? Doar nu poate sa dispara asa.

— Si ce-ar trebui sa faca? Sa stea si sa asculte cum rad oamenii ca Leander nu se poate hotari pe care dintre gemene o vrea? Nimeni nu va crede ca Taggert Kane ar fi putut alege. Kane crede ca inca il mai iubesc pe Lee, tu crezi ca eu il iubesc pe Lee, iar domnul Gates crede ca ma marit cu Kane pentru banii lui. Cred ca mama este singura persoana care vede ca sunt indragostita, pentru prima data in viata mea.

— Ce-as putea face ca sa te ajut? sopti Blair.

— Nu poti sa faci nimic. A plecat. Mi-a lasat banii si casa si a plecat. Dar ce sa fac eu cu casa asta mare si pustie, daca el nu-i aici?

Se aseza jos.

— Blair, nici macar nu stiu unde este. Ar putea fi chiar si intr-un tren catre New York.

— Cred ca mai degraba s-a dus la cabana lui.

Amandoua femeile ridicara ochii si-l vazura pe prietenul lui Kane, Edan, stand in prag.

— N-am avut intentia sa trag cu urechea, dar cand am vazut ce s-a intamplat la nunta stiam ca o sa se infurie cumplit.

Houston, experta, isi ridica trena rochiei, potrivindu-si-o pe brat.

— Ma duc la el sa-i explic ce s-a intamplat. Am sa-i spun ca sora mea e atat de indragostita de Leander, incat crede ca si eu sunt la fel.

Se intoarse Zambind catre Blair.

— Nu poate decat sa-mi para rau de faptul ca tu ai crezut ca m-as putea casatori cu un barbat pentru banii lui, dar iti multumesc pentru dragostea ce te-a determinat sa sacrifici ceea ce a ajuns sa insemne atat de mult pentru tine.

Repede o saruta pe obraz pe Houston.

Blair se agata o clipa de sora ei.

— Houston, n-am avut nici cea mai vaga idee ca tu simti asa ceva. Imediat ce se va termina receptia, am sa te ajut sa impachetezi si…

Houston se dadu inapoi razand incet.

— Nu, draga mea sora care se pricepe la toate, eu plec chiar acum. Sotul meu e mai important pentru mine decat cateva sute de invitati. O sa trebuiasca sa ramai pe loc si sa raspunzi la toate intrebarile referitoare la locul unde ma aflu eu si cu Kane.


— Dar, Houston, eu nu ma pricep deloc la receptii de marimea asta.

Houston se opri la usa langa Edan.

— Eu am invatat in timpul educatiei mele „fara nici o valoare”, spuse ea, apoi zambi. Blair, nu-i chiar atat de tragic. Bucura-te, poate ca apare vreo toxiinfectie alimentara si atunci ai sa stii ce ai de facut. Iti urez noroc, ii ura ea si iesi pe usa, lasand-o pe Blair singura si ingrozita de a trebui sa faca fata unei receptii de o asemenea marime si cu asemenea pretentii.

— De ce oare a trebuit sa deschid gura in legatura cu scoala aceea pe care si-a ales-o Houston? murmura ea, in timp ce-si aranja rochia, incercand sa respire adanc cu corsetul acela strans in jurul coastelor, apoi iesi din incapere.

CAPITOLUL 18

Petrecerea fu mai rea decat isi putuse imagina Blair. Oamenii aveau nevoie ba de una, ba de alta, iar dupa ce disparu Houston, se parea ca nimeni nu mai stia ce are de facut. Si apoi, aparura ca din pamant sute de rude de-ale lui Lee cu care trebuia sa faca cunostinta, toate persoanele punandu-i intrebari despre neobisnuita schimbare a gemenelor ce avusese loc la altar.

Opal incepu sa raspandeasca zvonul ca sotul lui Houston o luase pe aceasta pe un cal alb (probabil cu aripi, se gandi Blair) si toate femeile comentau ce barbat romantic era Kane. Blair in schimb nu se putea gandi decat la faptul ca era foarte bucuroasa ca incercarea de a schimba locurile esuase si ca astfel nu mai era nevoie sa-si petreaca noaptea nuntii cu Taggert.

Un om aparu langa Blair intreband-o cum sa serveasca o roata de cascaval ce parea sa aiba pe putin cincizeci de kilograme, cand, aruncandu-si ochii catre musafiri, il vazu pe Leander urmarind-o cu privirea si simti cum o cuprinde o mica roseata. Se gandise la o multime de lucruri in legatura cu Lee, dar nu si la noaptea ce urmau s-o petreaca impreuna.

El isi facu loc prin multime, ii dadu cateva indicatii scurte omului cu cascavalul si o trase pe Blair cu el in gradina departe de privirile celorlalti.

— Slava Domnului ca un barbat nu trebuie sa treaca decat o singura data in viata prin asa ceva. Stiai ca domnul Gates plange?

Ea se simtea bine cu el aici in umbra, departe de zgomotul multumii si ar fi dorit sa o sarute.

— Probabil ca e bucuros ca in sfarsit a scapat de mine.

— Mi-a spus ca de-acum inainte poate sa stea linistit pentru ca stie ca ai sa fii fericita. Acum ai sa faci si tu in sfarsit ceea ce trebuie sa faca o femeie. Ai sa ai alaturi un barbat bun, adica eu, de care sa ai grija si in sfarsit te vei simti implinita.

O privi intr-un fel care o facu sa simta o caldura foarte placuta pe dinauntru.

— Dar tu crezi ca te vei simti implinita alaturi de mine? intreba el cu o soapta ragusita, incepand sa se apropie de ea.

— Doctor Westfield! O telegrama! se auzi glasul unul baiat, iar in clipa urmatoare acesta aparu langa el, distrugandu-le momentul de singuratate.

Leander ii dadu baiatului un banut si-i spuse sa serveasca ceva, in timp ce deschidea telegrama, cu ochii atintiti asupra lui Blair. Dar in clipa urmatoare atentia i se indrepta asupra hartiei pe care o tinea in mana.

— O sa-i sucesc gatul, spuse el in soapta, inrosindu-se la fata de furie.

Blair ii lua telegrama din mana.

„M-am casatorit de curand cu Alan Hunter. Stop. Te rog anunta-i tu pe tata si pe Blair. Stop. Ma intorc peste trei saptamani. Stop. Nu fi suparat. Stop. Cu dragoste, Nina”.

— Fir-ar al naibii sa fie… incepu Lee. Tata si cu mine o sa mergem dupa ea si…

Blair il intrerupse.

— Si ce-ai sa faci? Deja e casatorita si pe urma ce ai cu Alan? Eu am crezut intotdeauna ca va fi un sot foarte bun.

Mania il parasi repede pe Leander.

— Cred ca la asta se pricepe. Dar de ce ea n-a ramas aici ca sa se marite asa cum trebuie? De ce a trebuit sa fuga de parca i-ar fi fost rusine cu el?

— Nina si cu mine am fost prietene toata viata si cred ca i-a fost teama de mine. In fond nici eu nu m-am maritat cu barbatul cu care am intentionat de la inceput, asa ca probabil s-a gandit ca s-ar putea sa fiu furioasa pentru felul in care m-a lasat in gara. Fara indoiala ca m-a parasit pentru Nina.

Leander se sprijini de un copac si scoase un trabuc din buzunar.

— Mi se pare ca privesti lucrurile foarte calm. Ti-am oferit sansa de a renunta. Te-ai fi putut intoarce in Pennsylvania. Ai avut aceasta sansa.

Mai tarziu in viata ei Blair se gandi ca acesta a fost momentul in care s-a indragostit de Leander. Se facuse atat de tare de ras incercand sa o castige si totusi acum statea in fata ei ca un copil necajit spunandu-i ca nu trebuia sa se marite cu el, ca ar fi lasat-o sa plece.

— Si ce-ai fi facut daca m-as fi urcat in tren? Parca-mi aduc aminte ca m-ai scuturat din toate incheieturile si mi-ai spus ca o sa ma marit cu tine si ca nu mai am nici un cuvant de spus in aceasta privinta, spuse ea bland, asezandu-se in fata lui si atingandu-i gulerul cu mana.

Era inconjurata de metri intregi de matase grea de satin, iar periutele reflectau culorile blande ale gradinii.

El o privi o clipa, apoi arunca trabucul jos si o lua in brate, sarutand-o cu patima, tinand-o strans la piept si incercand sa-si contopeasca trupul cu al ei. Ii puse capul pe umarul lui, imbratisand-o asa cum o mama isi imbratiseaza copilul pe care aproape ca-l pierduse.

— L-ai ales totusi pe el, ai plecat la gara ca sa mergi cu el.

Blair incerca sa-si desprinda voalul lung din stransoarea lui. Voia sa se uite la el.

— Asta a trecut acum, zise ea, privindu-l in ochi si se gandi la omul din spatele acestui chip frumos.

Isi aminti de cate ori il vazuse luptandu-se ca sa salveze o viata, mai ales in ziua in care fusese adus la spital un cowboy lovit de un taur pe care Lee nu-l mai putuse salva, iar omul murise pe masa de operatie. Blair era sigura ca in ochii lui Lee aparusera lacrimi. Spusese ca il cunostea pe batran de ani de zile si ca il durea faptul ca el murise.

Acum se afla in bratele lui si stia ca se maritase cu barbatul potrivit. Alan n-o iubise cu adevarat si nici ea pe el. N-o iubise din moment ce fusese in stare sa-i ceara sa aleaga, iar la cateva ore dupa asta s-o lase sa-l astepte in gara. Si isi aminti cat de usurata se simtise cand el nu aparuse.

— S-au intamplat foarte multe lucruri intre noi, ii spuse ea, mangaindu-l pe obraz.

Era atat de bine sa-l poata atinge asa cum isi dorise din prima lor noapte petrecuta impreuna. De acum inainte era al ei, complet numai al ei.

— Dar ziua de astazi marcheaza un nou inceput si mi-ar placea sa dam la o parte tot ceea ce s-a intamplat pana acum. Noi amandoi lucram bine impreuna si avem si… alte lucruri in comun, zise ea miscandu-si usor soldurile catre el. Vreau ca aceasta casatorie sa mearga, vreau sa avem copii si sa lucram si mai departe impreuna si vreau ca noi doi sa… ne iubim.

Spuse aceste ultime cuvinte putin ezitant pentru ca el nu-i spusese pana acum altceva decat ca o doreste si nu pomenise niciodata de dragoste.

— Copii, murmura el, tragand-o mai aproape. Mai ales copii, hai sa facem copii.

Incepu s-o sarute patimas de parca n-ar mai fi putut rezista.

— Iata-l, striga cineva. Incetati acum. Aveti o viata intreaga inainte pentru asa ceva. Acum trebuie sa veniti la petrecere. Trebuie taiat tortul.

Cu parere de rau, Blair se desprinse de sotul ei. Inca vreo cateva minute de sarutari si s-ar fi rostogolit in iarba cu el. Deja dovedise ca alaturi de el isi pierdea controlul.

Oftand, Lee o lua de mana si o duse inapoi catre multimea stransa pe una dintre mult prea intansele si mult prea elegantele pajisti ale lui Taggert imediat dupa ce taiara tortul, oaspetii se imprastiara, iar cateva femei incepura sa-i puna sute de intrebari in legatura cu Houston si incotro plecase.

— Omul acela mi-a ametit pur si simplu fata, spuse Opal intr-un mod ce nu mai lasa loc de indoiala. Amandoua fetele mele s-au casatorit cu barbati puternici care stiu exact ceea ce doresc si lupta sa-si atinga scopul.

Doua dintre femeile ce o ascultau pe Opal erau cat pe ce sa lesine din cauza romantismului acestor povesti.

— Mama, zise Blair, intinzandu-i o farfurie, la o felie de sunca.

Se apleca astfel incat sa n-o poata auzi decat Opal.

— Acuma stiu de unde am mostenit eu si Houston talentul de a juca teatru.

Opal le zambi celorlalte femei, lua farfuria din mana lui Blair si-i facu cu ochiul.

Razand, Blair se indeparta, lasand-o pe mama ei sa se laude in continuare cu ginerii ei.

La asfintit se organiza un dans in biblioteca si bineinteles ca Leander si Blair trebuira sa deschida balul.

Cativa oameni intrebara daca nu cumva la receptia guvernatorului din noaptea aceea fusese prezenta ea si nu Houston.

Atat Blair cat si Lee rasera pe ascuns si el o lua din nou in brate alunecand in pasi de dans pe podeaua lacuita.

— Este timpul sa-i lasam pe oaspeti si sa mergem acasa. Nu cred ca mai am rabdare ca sa fii a mea, ii sopti Leander la ureche in timp ce o tinea in brate.

Blair nici macar nu mai incuviinta, ci isi stranse trena rochiei si pleca iute din sala pentru a merge sus sa se schimbe in costumul de plecare. Mama ei veni sa o ajute si Opal ramase tacuta pana cand Blair fu gata.

— Leander e un om bun si stiu ca ati avut niste probleme, dar cred ca-ti va fi un sot bun, zise Opal.

— Si eu cred la fel. Spuse Blair, radioasa. Intr-un costum albastru pe care Houston il alesese pentru sora ei. Cred ca va fi cel mai bun dintre soti. Si stiu ca va fi si cel mai bun amant, se gandi ea, apoi o saruta pe mama ei repede si fugi pe scari sa-l intalneasca pe Leander.

Printr-o ploaie de orez zvarlita de nuntasi, atat de deasa ca era cat pe ce sa-i inece, plecara de la conacul Taggert catre frumoasa casuta ce urma sa fie caminul lor.

Dar, odata ce ramasera singuri, Blair incepu sa se simta timida si rusinoasa. Ce acum inainte viata ei va fi legata de acest barbat pe care-l cunostea doar profesional. Ce stia despre el ca persoana? Ce facuse el in viata in afara de a studia medicina?

Ajunsi acasa, Leander o lua in brate si o trecu pragul, se uita la chipul ei palid si spuse:

— Nu esti tu cea care ti-ai riscat viata ca sa pastrezi curata rana din barba unui om? Sper ca nu tie frica de mine, nu-i asa?

Cum Blair nu-i raspunse, el adauga:

— Ai nevoie de niste sampanie. Si amandoi stim unde va duce asta, nu-i asa?

O lasa in picioare in holul de la intrare si merse in dreapta catre sufragerie. Blair nu vazuse casa in totalitate si acum o lua la stanga catre salon.

In spatele salonului se afla un dormitor micut pentru oaspeti. Mobila parea grea si intunecata, dar incaperea era totusi placuta, cu un tapet in dungulite albastru cu alb si un chenar de trandafiri roz-pal aproape de tavan. Se aseza pe canapeaua acoperita cu o cuvertura de matase.

Leander se reintoarse cu doua pahare de sampanie si o sticla aflata intr-o frapiera cu gheata pe o tava.

— Sper ca-ti place casa, Houston a aranjat-o. Nu cred ca mi-a pasat prea mult cum anume a aranjat-o.

Se aseza in capatul celalalt al canapelei, departe de ea, simtindu-i timiditatea.

— Imi place. Nu ma prea pricep la decorari de interioare, dar Houston se pricepe mult mai bine. Oricum, probabil ca as fi rugat-o pe ea sa se ocupe de casa. Dar acum o are pe a lui Taggert.

— V-ati lamurit amandoua?

Sampania o facu pe Blair sa se relaxeze, iar Lee ii umplu din nou paharul.

— Houston mi-a spus ca s-a indragostit de Taggert.

Chipul lui Blair oglindea neincredere.

— Nu mi-o pot imagina deloc pe sora mea alaturi de toparlanul ala arogant si galagios. De ce l-a preferat pe el si nu pe tine este…

Se opri jenata.

Leander ii zambi.

— Iti multumesc pentru compliment.

Se apleca peste canapea si incepu sa se joace cu buclele ce scapasera din cocul strans pe care Houston i-l facuse de dimineata si incet, incepu sa-i scoata acele din par.

— Contrariile intotdeauna par sa se atraga. Uita-te la noi doi. Eu sunt un bun chirurg, iar tu ai sa fii o sotie si o mama buna, ai sa-mi asezi ciorapii unde trebuie si o sa ai grija de casa sa fie un loc placut si confortabil pentru barbat cand vine acasa si…

Blair aproape ca se ineca band sampanie.

— Vrei sa spui ca eu trebuie sa renunt la medicina ca sa am grija de tine? se rasti ea. Dintre toate ideile tampite si idioate pe care le-am auzit pana acum asta e cea mai rea.

Infuriata, tranti paharul pe o masa din apropiere si se ridica.

— Intotdeauna am incercat sa-i spun lui Houston ca esti la fel ca Gates, dar ea n-a vrut sa ma asculte. A spus ca nu esti ca el. Sa-ti spun eu ceva, Leander Westfield, daca te-ai insurat cu mine, crezand ca eu am sa renunt la medicina, am putea de pe acum sa renuntam la toata chestia asta.

Leander ramase pe canapea in timp ce ea statea in picioare in fata lui tipand la el, apoi, pe la jumatatea discursului ei, se ridica in picioare. Si cand incepu sa se mai linisteasca, el ii zambi.

— Cred ca mai ai inca multe de invatat despre mine. Nu stiu de ce esti gata sa crezi ce e mai rau despre mine, dar sper sa-ti dovedesc ca nu sunt asa cum crezi. Si intentionez sa-mi petrec tot restul vietii demonstrandu-ti ca te-ai inselat. Dar lectiile incep abia de maine, spuse el, luand-o in brate si strangand-o la piept.

Blair se agata de el si, cand buzele lui ii atinsera gura, simti ca nu mai vrea sa-i dea drumul niciodata. Stia ca nu-i cunostea deloc. Nu stia de ce el dorise atat de mult sa se insoare cu ea, daca doar acceptase intr-o doara sa lucreze alaturi de ei ca sa castige competitia, dupa cum spusese Alan, sau daca in facea placere timpul petrecut impreuna cu ea asa cum simtea ea.

Dar acum nu-i pasa. Nu se putea gandi decat la bratele ce o strangeau, la trupul lui lipit de al ei si la caldura pe care el i-o provoca, facand-o sa se simta minunat.

— Am asteptat multa vreme ca asa ceva sa se intample din nou, spuse el strecurandu-si o mana in parul ei, iar cu cealalta mangaindu-l gatul si obrazul. Du-te sus si pregateste-te. In seara asta am sa tiu un domn, dar n-am de gand sa mai fiu vreodata, asa ca fa bine si profita de aceasta unica ocazie. Nu te mai uita asa la mine si du-te. Sunt sigur ca sora ta ti-a cumparat ceva formidabil, dar potrivit, o camasa de noapte pentru seara asta, asa ca mergi si imbrac-o. Ai cam zece minute. Poate.

Blair nu voia sa se desparta de el, dar pana la urma urca pe scara ingusta, in spirala, catre dormitor. Sus erau trei dormitoare: cel principal, unul pentru oaspeti si unul mic pentru copil.

Hainele ei erau agatate in sifonier, toti pantofii alaturi de cei al lui Leander si pentru o clipa acest lucru i se paru ceva foarte intim.

Pe pat se afla intr-adevar un halat frumos de sifon alb tivit cu puf de lebada la maneci si la poale si o camasa de satin alb ce se punea pe dedesubt. Blair clatina din cap vazand aceasta extravaganta, dar in clipa urmatoare murea de nerabdare sa le imbrace. Uneori avea un sentiment de frustrare gandindu-se la viata aparent inutila a lui Houston, dar cu prilejul acestei nunti o admirase pe sora ei, asa cum nu se mai intamplase niciodata. Nunta necesitase o planificare demna de un adevarat general si nici un amanunt cat de mic nu-i scapase surorii el. Isi amintise chiar sa mute hainele lui Blair in noua ei casa pe parcursul nuntii, astfel incat totul sa fie pregatit cand ea va sosi cu Leander aici. Blair era doar pe jumatate imbracata cu halatul cand Lee urca pe scari si, dupa privirea din ochii lui, nu parea sa-i pese prea mult ca acesta ii atarna pe un umar neglijent. Intra repede in camera si in cateva secunde ea era in bratele lui. De fapt entuziasmul lui era atat de mare, incat Blair facu un pas inapoi, se impiedica de tivul halatului si cazu pe pat. Lee cazu odata cu ea pe patul moale si cu fulgi de lebada plutind in jurul lor incepura sa rada, iar Lee se rostogoli cu ea in brate, sarutand-o, gadiland-o si facand-o pe Blair sa scoata tipete de placere. Halatul cazu, iar ea ramase in camasa subtire de satin, in timp ce el incepu sa-i sarute umerii, mormaind ca un urs si facand-o sa rada si mai tare. Mainile lui ii mangaiara coapsele in timp ce ea se impotrivea cu jumatate de gura fara sa stie de ce.

Telefonul de jos incepu sa sune inainte ca Joaca lor sa se transforme in ceva serios.

— Ce-i asta? intreba Blair ridicandu-si capul.

— Eu n-aud nimic, murmura Leander cu capul ingropat in gatul ei si coborand mai jos.

— E telefonul. Lee, trebuie sa raspunzi. Cineva s-ar putea sa fie bolnav si sa aiba nevoie de tine.

— Oricine deranjeaza un barbat in noaptea nuntii lui merita tot ce-i mai rau.

Blair il impinse.

— Lee, doar nu esti serios. Cand te-ai facut doctor ai facut-o pentru ca voiai sa-i ajuti pe oameni.

— Dar nu in seara asta, nu acum.

Incerca sa o ia din nou in brate, dar ea se opuse si afurisitul de telefon continua sa sune.

— De ce a trebuit sa ma insor cu un medic? mormai el in timp ce se ridica, aranjandu-si hainele si privind-o pe Blair intr-un fel care o facu sa rada si sa-si lase ochii in pamant. Sa nu pleci. Ma intorc imediat, spuse el, apoi cobori. Imediat dupa ce-l ucid pe cel de la telefon.

De indata ce ridica receptorul, operatoarea incepu sa vorbeasca.

— Nu-mi place deloc ca trebuie sa te deranjez tocmai in noaptea asta, incepu ea, dar e tatal tau si spune ca e urgent.

— Sper sa fie, zise Lee.

Apoi ea ii facu legatura lui Reed.

— Lee, imi pare rau ca te deranjez, dar e o urgenta.

Elijah Smith e pe punctul de a muri de un atac de cord daca nu vii imediat.

Leander trase aer in piept. „Elijah Smith” era codul lor pentru cazul in care apareau necazuri la mina.

Reed il informa adesea pe Lee la telefon cand era la spital si isi facusera un cod al lor. Sarmanul domn Smith avusese de toate, de la intoxicatii cu otetar otravitor pana la varsat de vant, dar atacul de inima era ceva ce hotarasera sa foloseasca drept semnal pentru cel mai rau lucru ce se putea intampla: o rascoala.

Lee isi ridica ochii spre tavan catre camera in care il astepta mireasa lui.

— Cat timp am?

— Era nevoie de tine acum o ora. Lee nu te duce; altcineva poate prelua cazul.

— Da, ca, de exemplu, cine? se rasti Lee razbunandu-se pe tatal lui. Nimeni din afara taberelor de munca nu stia ce se petrecea inauntru. Iar Lee se simtea responsabil pentru tulburarile aparute din moment ce fusese cel care-i adusese pe sindicalisti.

— Am sa vin cat de repede pot, spuse Lee inainte de a inchide telefonul.

In timp ce urca scarile, simtindu-se de parca i s-ar fi intamplat cel mai rau lucru din viata, isi dadu seama ca trebuia sa-i ofere o explicatie lui Blair pentru ca pleca. Nu mai era un celibatar care nu trebuia sa raspunda in fata nimanui. Avea acum o sotie careia trebuia sa-i explice unde mergea. In clipa de fata era atat de necajit, incat nu se putea gandi la o minciuna si, Doamne fereste, nu-i putea spune adevarul! Cu lipsa totala a lui Blair de instinct al conservarii, fara indoiala ca ar insista sa-l insoteasca. Si atunci in afara de problemele ivite ar mai trebui sa aiba si grija ei.

Cel mai bun lucru era sa plece repede de-acasa. Niciodata nu se miscase atat de repede ca acum si, avand in vedere ca i se inrourasera ochii de lacrimi cand o privi pe Blair cum statea intinsa acolo in camasuta aceea subtire prin care se zarea fiecare particica din trupul ei incantator, ar fi trebuit sa primeasca un premiu. Nu spuse decat ca trebuia sa plece si ca se va intoarce cat putea de repede. Alerga coborand scarile in goana si iesi pe usa inainte ca Blair sa faca vreo miscare.

Cand ajunse la tatal sau acasa, se simtea la fel de mizerabil si se gandea ca, din partea lui, minerii n-aveau decat sa se rascoale toata noaptea.

Reed ii spuse lui Lee ca un informator le spusese paznicilor despre sindicalist si ca idiotul acela se intorsese in tabara fara Lee. Se strecurase prin spatele muntilor si o facea pe curajosul cand paznicii aflasera de existenta lui. Acum garzile inarmate il cautau in fiecare casa, amenintandu-i pe oamenii nevinovati.

Leander trebuia sa patrunda in tabara si, daca il putea gasi pe sindicalist inaintea paznicilor, atunci ar putea sa-i salveze viata, precum si viata minerilor care erau acuzati pe nedrept ca el ii adusesera in tabara.

Lee stia ca el e singurul care poate face acest lucru si incepu sa-si pregateasca trasura.

— Daca vine Blair, nici macar sa nu pomenesti despre locul unde am plecat. Daca-i spui ca sunt la un bolnav o sa vrea sa stie unde e si o sa vrea sa ma ajute. Inventeaza ceva, dar indiferent ce faci sa nu-i spui adevarul. Orice altceva in afara de adevar pentru ca altfel o sa ma trezesc cu ea acolo si o sa trebuiasca s-o salvez si pe ea si pe sindicalist.

Inainte ca Reed sa apuce sa-i intrebe pe fiul lui la ce anume se gandea de fapt, Lee disparu intr-un nor de praf, indreptandu-se spre taberele de munca ale minerilor.

CAPITOLUL 19

Blair ramase cu gura cascata cateva minute bune dupa ce Leander pleca de acasa. Nu-i venea sa creada ca intr-o clipa fusese aici, iar in urmatoarea disparuse.

Prima ei reactie fu de furie dar pe urma zambi. Trebuie sa fi fost un caz serios daca Lee plecase in noaptea nuntii, ceva asemanator cu o problema de viata si de moarte, dar si ceva periculos, se gandi ea ridicandu-se in capul oaselor. Daca n-ar fi fost ceva serios, fara indoiala cu impuscaturi sau raufacatori terorizand oamenii pasnici, atunci Lee ar fi luat-o cu el.

Blair dadu cuvertura la o parte si se imbraca repede in uniforma ei de medic. Leander se bagase in ceva periculos si va avea nevoie de ajutorul ei.

Jos, lua telefonul. Mary Catherine era de serviciu la centrala in seara asta.

— Mary, unde a plecat Lee?

— Nu stiu Blair-Houston, raspunse femeia. L-a sunat tatal lui si Leander a spus ca vine. Nu stiu asta pentru ca as fi ascultat la telefon. Niciodata nu fac asa ceva.

— Dar daca s-a intamplat sa auzi cateva cuvinte cam care ar fi acestea? si nu uita ca nu i-am spus nici acum mamei lui Jimmy Talbot cine i-a spart cea mai frumoasa cana de cristal.

Urma o scurta pauza pana cand Mary Catherine raspunse.

— Domnul Westfield a spus ca un om, pe care eu nu-l cunosc, are un atac de inima. Sarmanul! Aproape de fiecare data cand vorbesc la telefon domnul Westfield si cu Leander pomenesc si despre domnul Smith care are necazuri unul dupa altul. Luna trecuta a avut cel putin trei boli si Caroline care e in tura de dimineata mi-a zis ca domnul Smith a mai fost bolnav de doua ori. Nu cred ca o s-o mai duca multa vreme dar pare sa se insanatoseasca destul de repede dupa fiecare boala Trebuie sa fie o persoana foarte importanta pentru Leander ca sa te paraseasca tocmai in noaptea nuntii Trebuie, Mary Catherine facu o pauza ca sa chicoteasca nepoliticos, sa-ti lipseasca foarte mult.

Blair ar fi vrut sa-i spuna parerea ei despre faptul ca tragea mereu cu urechea la convorbiri dar se multumi sa sopteasca un „multumesc” si puse receptorul jos, jurandu-si sa nu mai spuna niciodata nimic personal la telefon.

In grajdul din spatele casei, trasura lui Lee disparuse si singurul cal aflat acolo era un armasar ce o privea amenintator, iar lui Blair nici prin cap nu-i trecea sa-l incalece. Singurul mod de a ajunge acasa la socrul ei era sa mearga pe jos. Aerul rece de munte ii dadu energie si aproape ca alerga pe strazile inguste pana acasa la Westfield.

Trebui sa bata cu putere in usa ca sa trezeasca pe cineva si in sfarsit aparu o menajera somnoroasa bombanind, iar in spatele ei Reed.

— Vino in biblioteca, spuse Reed cu chipul avand o culoare ciudat de cenusie.

Era imbracat, dar parea batran si obosit. Blair era sigura ca el statea treaz pentru ca era ingrijorat in legatura cu Leander. In ce naiba se mai bagase sotul ei, acum?

— Unde este? intreba Blair, de indata ce se aflara singuri in biblioteca bine luminata dar plina de fumul numeroaselor pipe fumate.

Reed statea pur si simplu acolo, iar trasaturile lui incepusera sa semene din ce in ce mai mult cu cele ale unui buldog.

— E in pericol, nu-i asa? intreba Blair. Stiam eu ca-i asa. Daca ar fi fost un caz obisnuit, m-ar fi luat si pe mine cu el, dar cu acesta e ceva in neregula.

Reed continua sa ramana tacut.

— Telefonista mi-a spus ca deseori merge sa-l ingrijeasca pe un anume domn Smith. Cred ca as putea afla unde locuieste omul asta si pot sa merg si din casa in casa si sa intreb daca cineva l-a vazut pe Leander in seara asta. Dupa cum ii stiu eu, a plecat in goana ca de obicei si sunt sigura ca trebuie sa-l fi vazut cineva.

Chipul lui Blair incepu sa semene cu cel al lui Reed, avand o expresie foarte hotarata.

— Sotul meu e pe punctul de a intra in ceva periculos ca in ziua aceea cand noi, cu buna stiinta, am intrat in batalia aceea de la ferma, numai ca, de data asta e singur. Eu cred ca-l pot ajuta. S-ar putea sa fie si alti raniti si daca Lee pateste ceva, incepu sa se balbaie, va avea nevoie de ajutor. Daca dumneata nu vrei sa ma ajuti, gasesc eu pe cineva.

Se intoarse cu spatele la ei, dand sa plece. Reed ramase uimit cateva clipe. S-ar putea sa nu-l gaseasca pe Lee dar cu siguranta ca ar agita apele, starnind o gramada de necazuri, confirmand suspiciunile oamenilor ca se intamplase ceva foarte important daca el isi parasise mireasa in noaptea nuntii. Si, bineinteles, oamenii vor auzi despre agitatia de la mina si nu va dura mult pana sa inteleaga legatura dintre Leander si ceea ce se intampla acolo. Trebuia sa-i spuna ceva lui Blair care s-o opreasca acum si aici, ceva atat de ingrozitor incat s-o faca sa mearga acasa si sa nu mai trezeasca orasul, cautandu-l pe Leander. La naiba, de ce nu s-o fi insurat Leander cu Houston? Ea niciodata nu ar fi pus intrebari in legatura cu deplasarile sotului ei.

— Exista o alta femeie, o tranti Reed inainte de a apuca sa se gandeasca foarte bine la ceea ce face.

Nici propria lui sotie nu putuse fi oprita de minte, altceva decat de gandul ca dragostea lui ar putea fi indreptata asupra altcuiva. De ce oare femeile nu se simteau niciodata in siguranta cand erau iubite?

Blair ar trebui cu siguranta sa-si dea seama cand Lee trecuse prin atatea pentru a-i dovedi cat de mult o iubeste.

— O femeie? intreba Blair, intorcandu-se catre el. De ce s-ar duce la o alta femeie? E bolnava? Cine este domnul Smith si de ce este mereu bolnav? Unde este sotul meu?

— Pai… hm… femeia asta a incercat sa se omoare din cauza casatoriei lui Lee, spuse Reed, dandu-si seama ca orice relatii cu fiul lui se terminasera pentru ca Lee nu-l va ierta niciodata pentru asa ceva cat timp vor mai trai de acum incolo.

Blair se aseza, sau mai degraba se prabusi pe un scaun.

— Deci o femeie de genul acesta, sopti ea.

Cel putin ii indepartase gandurile de la domnul Smith, se gandi Reed, in timp ce blestema toate centralistele din lume.

— Dar cum ramane cu Houston? A fost logodit cu ea. Cum putea sa fie indragostit de altcineva?

— Lee… hm, a crezut ca femeia asta murise. Pe masa, in fata lui Reed se afla un ziar, iar pe prima pagina era un articol despre o banda de raufacatori care operasera in zona orasului Denver, iar acum incepusera sa se deplaseze spre sud. Seful bandei era o femeie, o frantuzoaica.

— A cunoscut-o la Paris si a fost marea dragoste a vietii lui, dar el a crezut ca a fost ucisa. Banuiesc insa ca n-a fost pentru ca a venit in Chandler sa-l gaseasca.

— Cand?

— Cand ce?

— Cand a venit femeia asta in Chandler?

— Oh, acum luni de zile, spuse Reed improvizand de zor. Dar cred ca ar fi mai bine sa-l lasi pe Lee sa-ti spuna restul. Eu cred ca dea am spus prea mult.

— Dar daca a venit acum cateva luni de ce Leander a continuat sa ramana logodit cu sora mea?

Reed isi ridica ochii spre cer si din nou atentia ii fu atrasa de ziar.

— Ea, femeia asta pe care o iubise el era… implicata in ceva cu care Lee nu era de acord. Trebuia sa faca oarece ca sa-si ia gandurile de la ea.

— Si sora mea i-a distras atentia iar mai tarziu eu insami.

Trase aer adanc in piept.

— Deci el era indragostit de aceasta femeie, a crezut ca a murit si s-a intors in Chandler, cerand-o in casatorie pe Houston. Si atunci cand am aparut eu, o geamana era la fel de buna ca si cealalta si bineinteles ca onoarea l-a facut sa se simta obligat fata de mine. Asta explica de ce s-a insurat cu o femeie pe care n-o iubea. Asa este?

Reed isi baga un deget pe sub gulerul camasii care devenise brusc prea stramt, inecandu-l.

— Banuiesc ca e o explicatie la fel de buna ca oricare alta, spuse el cu glas tare, apoi mormai: acum va trebui sa-i explic eu fiului meu. Blair isi simtea picioarele grele cand iesi, indreptandu-se catre casa. Reed il chemase pe baiatul de la el de la grajduri ca s-o conduca pe Blair acasa dar ea il refuzase. Aceasta era noaptea nuntii ei si ar fi trebuit sa fie una dintre cele mai fericite din viata ei dar, daca nu o putea petrece cu sotul ei, cu siguranta ca nu dorea s-o petreaca cu nici un alt barbat.

Iar fericirea ei se transformase intr-un cosmar.

Cum trebuia sa mai fi ras Leander de ea cand ii spusese ca ea spera ca mariajul lor sa mearga. Lui nu-i pasase cu cine se insoara. Houston era frumoasa si ar fi fost o sotie foarte buna pentru un medic, dar Houston era prea rece, asa ca atunci cand Blair sarise in pat cu el din prima seara petrecuta impreuna, se hotarase sa se insoare cu ea. Ce conta cand inima lui era deja data unei alte femei?

— Iat-o! se auzi glasul unui barbat din spatele lui Blair.

Tocmai se lumina de ziua si ea vazu un om scund calare, aratand catre ea. Cateva clipe Blair avu un sentiment de mandrie ca deja era recunoscuta pe strazi ca doctor. Se opri si-si ridica privirea catre omul calare si ceilalti trei din spatele lui.

— E cineva ranit? intreba ea. Nu am la mine trusa medicala, dar daca ma duceti pana acasa o pot lua si apoi va insotesc.

Calaretul paru socat pe moment.

— Daca il preferati pe sotul meu nu stiu unde este, spuse ea cu amaraciune in glas. Cred ca va trebui sa va multumiti cu mine.

— Ce tot vorbeste asta acolo, Cal? intreba un barbat din spate.

Cal ridica mana.

— Nu, nu-l vreau pe sotul dumitale. Ma multumesc cu dumneata. Vrei sa mergi calare cu mine?

Blair apuca mana calaretului si-l lasa s-o urce in sa in fata lui.

— Casa mea este, spuse ea aratandu-i directia dar el n-o lasa sa sfarseasca.

— Stiu unde e casa dumitale domnisoara Cu-Nasul-pe-Sus-Chandler. Sau acum esti doamna Taggert, banuiesc.

— Ce-i asta? spuse Blair uluita. Eu nu sunt…

Dar calaretul ii acoperi gura cu palma si ea nu mai putu sa spuna nimic.

Leander isi duse mana la spate si incerca sa-si gaseasca o pozitie mai comoda pe capra carutei ce se zguduia la fiecare miscare. Trebuia sa recunoasca faptul ca incepuse sa-si cam planga de mila.

Noaptea trecuta ar fi trebuit sa si-o petreaca in bratele sotiei lui, intr-un pat moale, facand dragoste, razand impreuna si cautand sa se cunoasca mai bine unul pe celalalt. In loc de asta coborase pe coasta unui munte si apoi o urcase din nou cu un om pe jumatate inconstient purtat pe umeri.

Cand ajunsese la mina, noaptea trecuta, portile erau inchise si nu se zarea nici un paznic, dar auzise strigate in tabara si niste femei tipand furioase. Isi ascunse calul si trasura printre copaci si urca pe munte, coborand apoi pe un povarnis si intra in tabara prin spate. Alerga la adapostul intunericului printre case pana la cea a minerului care stia ca si-ar asuma riscul de a-l adaposti pe sindicalist.

Sotia minerului era inauntru frangandu-si mainile de teama pentru ca paznicii cautau in fiecare casa. Iar sindicalistul era ascuns in spatele magaziei, era ranit si gemea. Nimeni nu indraznea sa mearga la el pentru ca daca ar fi fost gasit asta ar fi insemnat moarte pentru cel aflat langa el. Daca paznicii isi continuau cautarea si nu gaseau nimic, nici o urma de agitator, atunci nu le vor face nici un rau minerilor, dar daca il gaseau… Femeia isi acoperi fata cu mainile. Daca sindicalistul era gasit fi ci, ea si cu familia ei vor fi aruncati afara din tabara fara nici un ban si fara nici un loc de munca.

Lee incerca s-o incurajeze cu cateva cuvinte dar nu mai pierdu timpul vorbind. Merse in spatele casei, printre tufisuri, si-l lua in spate pe barbatul scund si indesat incepand drumul greu si cumplit de dificila sarcina de a-l scoate pe ranit din tabara. Singura cale de a-l scoale era de a urca direct pe coasta muntelui si asa proceda si Lee.

Trebui sa se opreasca de cateva ori ca sa se odihneasca dar ca sa si asculte in jur. Sunetele de jos pareau sa se fi mai linistit. Intotdeauna in taberele de munca ale minerilor erau foarte multe localuri, iar deseori barbatii isi cheltuiau banii pe bautura. Acum Lee ii auzea pe cei beti cantand, in timp ce se indreptau pe sapte carari catre casa, fara sa stie probabil ca toate casele lor erau perchezitionate, asa dupa cum aveau dreptul reprezentatii proprietarului minei.

Lee se opri pe creasta muntelui incercand sa vada la lumina lunii ranile sindicalistului. Incepuse din nou sa sangereze cand Lee il miscase din loc.

Lee ii pansa ranile cat de bine putu pentru a-i opri sangerarea, apoi trecu muntele, coborand catre locul unde-si ascunsese trasura si calul.

Nu-l putea pune pe ranit in ascunzisul incomod din spate asa ca il sprijini de el, mergand cat de atent putea.

Se indrepta catre nord spre Colorado Spring, Nu se putea intoarce cu el in Chandler unde s-ar fi iscat numeroase intrebari despre cine era si unde fusese ranit. Lee nu dorea sa riste sa fie descoperit. N-ar mai fi putut ajuta pe nimeni dupa aceea daca asupra lui ar fi planat o suspiciune cat de mica.

La periferia orasului, locuia un prieten de-al sau. Un doctor care, de obicei, nu punea prea multe intrebari. Lee il puse pe ranit pe masa de operatie a medicului si mormai ceva despre faptul ca-l gasise pe drum. Batranul doctor se uita la Lee si spuse:

— Credeam ca ieri te-ai insurat. Ai iesit in noaptea nuntii sa cauti muribunzi pe drum? inainte ca Lee sa-i poata raspunde, batranul continua: Sa nu-mi spui nimic ce nu vreau sa stiu. Hai sa ne uitam la el.

Acum, pe drumul de inapoiere catre Chandler, la ora doua dupa-amiaza, Lee nu mai simtea oboseala. Nu dorea decat sa manance. Sa doarma si s-o vada pe Blair. Cateva ore se tot gandise la o istorie plauzibila pe care sa i-o poata spune despre unde fusese.

Se gandise sa-i spuna ca fusese chemat in urma unor impuscaturi intre membrii unei bande si ca nu voise sa-i riste viata luand-o cu el ca sa nu fie ranita.

Avea un sambure de adevar aceasta poveste si credea ca va reusi sa scape cu atat. Se ruga numai ca ea sa nu inceapa sa-l chestioneze de ce nu putusera sa se duca alti medici din Chandler. De asemenea, in ziare nu se va scrie nimic despre nici un incident cu arme de foc. In cel mai rau caz, intentiona sa se arate jignit neincrederea ei si sa-i demonstreze ca astfel casatoria lor va incepe cu stangul.

Acasa, aproape ca se simti usurat cand n-o gasi pe Blair. Era prea obosit pentru a fi convingator in minciunile lui. Isi facu un sandvis cu sunca si urca in dormitor. Camera era deranjata, cu patul nefacut si hainele lui Blair zvarlite anapoda in jur. Se uita in sifonier, vazu ca lipseste uniforma ei si-si dadu seama ca plecase la spital. Va trebui sa discute cu membrii consiliului din nou ca sa-i permita sa lucreze acolo. Ultima data le promisese ca va accepta orice tura numai sa-l lase s-o aduca in sala de operatii. Lucrase aproape non-stop dar meritase efortul, in final o castigase pe Blair.

Manca jumatate din sandvis, se tari in pat, lua in brate camasa de noapte a lui Blair si adormi.

Cand se trezi era ora opt si-si dadu seama imediat ca in continuare casa era pustie, incepand imediat sa-si faca griji. Unde era Blair? Ar fi trebuit sa se intoarca de la spital pana acum. Cand Leander se ridica, incepand si manance cealalta jumatate de sandvis aflata langa pat, zari jos in sifonier trusa ei medicala.

Pret de o clipa i se opri inima. Niciodata ea nu ar fi plecat de acasa fara trusa. Era de mirare ca nu o luase cu ea si cand pasise catre altar pentru a se casatori cu el.

Dar acum aceasta era jos pe podea.

Arunca sandvisul jos si alerga prin casa strigand-o. Poate ca se intorsese in timp ce el dormea si i se paruse doar ca era pustie casa. Ii trebuira doar cateva minute ca sa-si dea seama ca ea nu era nicaieri de gasit.

Merse la telefon si-i ceru centralistei sa-i dea spitalul. Nimeni n-o vazuse pe Blair acolo de la nunta. Dupa ce trebui sa indure cateva glume proaste pe tema faptului ca Blair isi daduse seama de greseala si-l parasise, Lee puse receptorul jos.

Imediat telefonul incepu sa sune.

— Leander, spuse Caroline, telefonista din tura de dimineata, Mary Chaterine mi-a spus ca Blair l-a sunat pe tatal tau aseara imediat dupa ce ai plecat sa-l tratezi pe sarmanul domn Smith. Poate ca stie el unde este.

Lee isi musca limba ca sa nu-i spuna lui Caroline si inceteze a mai trage cu urechea dar poate ca de aceasta data exista un motiv de a-i fi recunoscator.

— Multumesc, spuse el, si merse sa-si inseueze armasarul pentru a ajunge acasa la tatal sau in timp record.

— Ce i-ai spus?! urla Lee la tatal lui.

Reed paru sa se faca mic in fata maniei fiului sau.

— Trebuia sa inventez ceva imediat. Si singurul lucru la care m-am putut gandi si care garanta faptul ca nu se va lua dupa tine era o poveste in legatura cu o alta femeie. Din cate am auzit in legatura cu ultimele voastre escapade impreuna, cred ca nici focul nici gloantele si nici alte necazuri n-ar fi impiedicat-o sa patrunda in miezul problemelor.

— Ai fi putut inventa altceva, orice altceva in afara de asa-zisa mea dragoste adevarata si de faptul ca m-am insurat cu Blair pentru ca am pierdut femeia iubita.

— Foarte bine, daca esti atat de destept, spune-mi tu ce ar fi trebuit sa-i spun ca s-o impiedic sa te urmeze.

Lee deschise gura dar o inchise la loc. Daca Reed i-ar fi spus despre un dezastru, fara indoiala ca Blair i-ar ii venit in ajutor. Stia ca gloantele care ar fi zburat in jurul ei n-ar fi putut-o opri.

— Si acum ce sa fac? Sa-i spun ca tatal meu e un mincinos si ca nu exista nici o alta femeie?

— Si atunci unde-ai fost in noaptea nuntii? In afara de faptul ca te-ai catarat pe un munte si ai carat in spinare un sindicalist ducandu-l undeva la loc sigur? Ce o sa faca sotioara ta data viitoare cand ai sa mai fi chemat?

Lee scoase un geamat.

— Probabil o prostie, ceva de genul de a se ascunde in trasura mea si de a se alatura oricarui taraboi iscat. Si acum ce sa fac?

— Poate ca mai intai ar trebui sa o gasim, spuse Reed. O sa incepem s-o cautam cat de discret posibil. Doar nu dorim sa afle orasul ca a plecat pentru ca se vor isca intrebari.

— N-a plecat, se rasti Lee. Ea a…

Dar nu stia unde este.

CAPITOLUL 20

Leander si tatal sau o cautasera pe Blair toata noaptea. Leander stia ca atunci cand e suparata Blair se plimba, asa ca maturara strazile de la un capat la altul dar ea nu era nicaieri de gasit.

Dimineata se hotarara sa raspandeasca zvonul ca plecase pentru o urgenta medicala fara sa spuna nimanui unde anume si ca Leander era ingrijorat pentru ea. Cel putin aceasta poveste le permitea sa intrebe de ea pe fata.

Aparura cateva ironii la adresa lui Leander ca isi pierduse sotia in prima zi de dupa casatorie, dar el reusi sa le suporte fara prea mare dificultate. Singura lui grija era Blair si unde putea ea sa fie. Era atat de incapatanata si aveau atat de putine lucruri in comun pe care sa-si poata baza casatoria incat ii era teama ca s-a intors la unchiul ei din Pennsylvania si ca n-o s-o mai poata convinge sa se intoarca niciodata. Trecuse printr-un adevarat iad incercand s-o faca sa se marite cu el si in mod sigur nu mai dorea sa mai treaca inca o data prin asa ceva pentru a o convinge sa traiasca alaturi de el.

Spre dupa-amiaza se simti extenuat si se prabusi pe patul in continuare nefacut, adormind. Va trebui sa-i telegrafieze doctorului Henry Blair a doua zi dimineata, si sa-i transmita s-o tina pe Blair acolo pana cand ajunge el s-o ia.

Se trezi cu o mana care-l scutura de umeri.

— Westfield! Trezeste-te.

Cu greutate, Lee se intoarse si-l vazu pe Kane Taggert stand in picioare langa el cu o expresie de furie intiparita pe fata. In mana avea o hartie.

— Unde e sotia ta?

Lee se ridica in capul oaselor si-si trecu mana prin par.

— Cred ca m-a parasit, spuse el.

N-avea nici un rost sa mai ascunda adevarul. Curand va afla tot orasul.

— Asa mi-am zis si eu. Ia uita-te la asta.

Ii puse lui Lee in mana o bucata de hartie rupta si murdara. Pe ea era scris un mesaj cu litere de tipar.

„O avem pe sotia ta. Lasa maine la Tipping Rock cincizeci de mii de dolari. Daca nu, ea moare”.

— Au rapit-o pe Houston? intreba Leander. Imi iau pusca si merg cu tine. Stii cine sunt autorii? I-ai spus serifului?

— Stai putin, spuse Kane, asezandu-si trupul voinic pe marginea patului. Houston e bine. Noi am fost plecati de cand a avut loc nunta. Doar ce ne-am intors azi-dimineata si asta era pe birou in corespondenta mea.

Lee se ridica de parca ar fi fost lovit de trasnet.

— Atunci inseamna ca au rapit-o pe Blair. Ma duc sa-l iau pe serif sau… Omul ala n-o s-o gaseasca niciodata. Ma duc chiar eu si…

— Ai rabdare putin. Trebuie sa ne gandim. Cand m-am intors azi-dimineata ma astepta un om, venit tocmai de la Denver, care pe drum a fost jefuit de o noua banda ce se pare ca si-a mutat cartierul general in apropiere de Chandler. Omuletul asta era tare necajit, spunand ca toti cei din Vest sunt niste raufacatori si ca au ajuns sa captureze chiar si femei. Se pare ca l-a auzit pe unul dintre banditi, ce venise calare, in timp ce avea loc jaful, spunand ca au pus mana pe „ea”. Asta s-ar putea sa fie sotia ta.

Leander se imbraca punandu-si o pereche de pantaloni, o camasa groasa de bumbac si un pistol in centura de pe solduri. Ceva din furia initiala disparuse si incepu sa se gandeasca.

— Unde a fost atacat omul acela? Am sa incep sa caut de acolo.

Kane se ridica iar Lee arunca doar o singura privire asupra hainelor lui de lucru.

— Banuiesc ca asta e si treaba mea. De fapt banii mei ii vor si cred ca o au ostateca pe sotia mea.

El se uita catre Lee cu coltul ochiului.

— Cand am vazut biletul si mi-am dat seama ca o au pe Blair, am crezut ca orasul asta va fi intors cu susul in jos cautand-o dar, din cate-mi pot da seama, nimeni nu stie ca ea lipseste. Cred ca ai un motiv intemeiat sa pastrezi tacerea in legatura cu problema asta.

Lee vru sa-i spuna ca nu voia sa-i ingrijoreze inutil pe prietenii ei dar renunta la idee.

— Da, spuse el dand din cap, exista un motiv. Asteapta, dar Taggert nu mai spuse nimic.

— Stii sa tragi cu arma? Sa mergi calare?

Kane scoase un mormait ca de urs.

— Houston n-a reusit sa ma civilizeze chiar atat de mult. Si nu uita ca eu am crescut aici. Cunosc zona si cred ca stiu si unde se ascund. La douazeci de mile de aici este un intrand in canion care nu se vede din afara. Poti sa treci pe langa el si nici sa nu-l zaresti. M-am adapostit acolo odata in timpul unei furtuni.

Pentru o clipa Lee avu un moment de ezitare. Nu-l cunostea pe acest barbat, nu stia daca poate avea sau nu incredere in el. Ani de zile auzise tot felul de zvonuri despre modul ilegal in care Kane actiona pentru a obtine bani si ca pentru el nimic altceva nu conta decat banii. Dar iata-l acum ca venise sa-i ofere ajutorul, si mai mult, gata sa-i respecte secretul, indiferent care ar fi fost acesta.

Lee isi lega cureaua centurii de picior.

— Ai o arma cu tine?

— Am destule pentru o mica armata afara pe cal si mai am si cei cincizeci de mii pe care i-au cerut. Mai degraba le dau banii decat sa risc tragand cu arma in jurul unei femei, spuse el zambind. La urma urmei, acum vreo doua zile, era gata sa se marite cu mine.

La inceput, Lee nu-si dadu seama la ce se refera, dar dupa aceea ii zambi si el drept raspuns.

— Ma bucur ca s-a rezolvat pana la urma.

Kane isi trecu o mana peste barbie, parand sa se amuze de ceva tainic.

— Si eu. Mai mult decat iti inchipui.

Dupa un sfert de ora se aflau in sa cu gentile pline de mancare pe drumul ce iesea din oras.

Lee lasase un mesaj centralistei sa-i spuna tatalui sau ca plecase s-o consulte pe doamna Smith. Nu mai statuse sa asculte murmurele de compasiune ale centralistei in legatura cu sarmana familie Smith.

Dupa ce iesira din oras, pornira in galop, calul puternic al lui Lee inghitind kilometri dupa kilometri. Armasarul lui Kane era un animal magnific ce ducea in spinare cele aproximativ o suta douazeci si cinci de kilograme cu destula usurinta. Gandurile lui Lee erau indreptate numai asupra lui Blair, sperand sa o gaseasca teafara si nevatamata.

Blair se lupta cu franghiile ce o tineau legata de scaunul masiv de stejar. Reusise sa scape o data astfel incat ei o legasera de scaun, iar cu o zi in urma, reusise sa rastoarne scaunul dar, inainte de a se putea debarasa de el, femeia aceea intrase in incapere si ordonase ca scaunul sa fie batut in cuie pe podea. Blair statu acolo ore in sir privind-o pe femeia ce ii comanda pe barbati.

Se numea Françoise si era capetenia banditilor. Era inalta si draguta, supla, cu un par negru si lung de care era foarte mandra, avea un pistol la centura si era mai desteapta decat toti barbatii din banda luati la un loc.

Iar Blair isi dadu imediat seama ca aceasta era femeia pe care o iubea Leander.

Tot ceea ce-i spusese Reed se potrivea. Era frantuzoaica si vorbea cu un accent atat de puternic, incat uneori oamenii ei abia reuseau s-o inteleaga si era implicata in ceva cu care Lee nu putea fi de acord. Blair nu se putu impiedica sa nu simta cum parerea ei despre Lee scazu pentru ca el iubea o femeie capabila de o asemenea necinste.

Statea pe scaunul acela tare si o privea pe femeie cu o ostilitate deloc ascunsa. Din cauza ei niciodata sotul ei nu-i va apartine in intregime pentru ca niciodata nu-i va putea sterge din minte amintirea trecutului. Poate ca barbatilor le placea ideea de a iubi o raufacatoare. Poate ca Leander va dori sa-si ingrijeasca inima zdrobita toata viata.

Femeia ramase in picioare in fata ei cateva clipe, privind ochii stralucind de ura ai lui Blair pe deasupra calusului. Apoi trase un scaun de sub o masa veche si se aseza in fata ei.

— Jimmy, scoate-i calusul, striga ea barbatului voinic ce se afla in permanenta in preajma ei. Bineinteles cuvintele fura rostite cu un puternic accent frantuzesc.

Dupa ce acesta isi indeplini sarcina, femeia ii facu semn sa plece, ramanand singure.

— Acum vreau sa stiu de ce te uiti la mine cu atata ura. La barbati nu te uiti asa. Asta pentru ca eu sunt femeie si tu nu esti de acord ca o femeie sa fie atat de priceputa ca mine?

— Priceputa? Asta numesti tu pricepere? intreba Blair, miscandu-si maxilarul intepenit. Daca barbatii sunt atat de prosti incat nu-si pot da seama ce zace intr-o femeie ca tine, asta nu inseamna ca si eu sunt la fel. Stiu cine esti.

— Ma bucur ca stii, dar nu cred ca am mintit pe cineva in legatura cu asta pana acum.

— Pentru inceput ai putea sa incetezi sa ma minti pe mine. Stiu totul despre tine.

Ridica intr-un fel capul si reusi sa arboreze o expresie de mandrie.

— Sunt sotia lui Leander.

Blair trebui sa recunoasca faptul ca femeia era o buna actrita. Pe chipul ei se succedara mai multe emotii de la nedumerire la neincredere si in final amuzament.

Femeia se ridica cu spatele la Blair.

— Ah, Leander, spuse ea in sfarsit. Dragutul de Leander!

— N-ai motive sa fii atat de aroganta si de trufasa, se rasti Blair la ea. Poate crezi ca o sa fie mereu al tau, dar eu am sa-l fac sa uite tot ceea ce s-a intamplat intre voi doi.

Cand femeia se intoarse cu fata la Blair, chipul ei era serios.

— Cum ar putea sa uite? Nimeni nu ar putea uita asa ceva. Asta se intampla doar o data in viata. Deci s-a insurat cu tine. Acum cat timp?

— Acum doua zile. Ar trebui sa stii din moment ce si-a petrecut noaptea nuntii cu tine. Spune-mi, cum ai incercat sa te sinucizi? Pari sa-ti fi revenit destul de bine. Poate ca a fost doar o inscenare pentru a-i castiga simpatia si nu o incercare adevarata de sinucidere. Nu-mi pot inchipui ca esti in stare sa renunti atat de usor atunci cand este vorba despre cineva ca Leander.

— Nu, spuse ea incet. N-am vrut sa-l pierd pe Leander, dar nici nu voiam sa aiba parte de el altcineva. Ti-a spus de ce nu mai suntem impreuna?

— Nu mi-a spus nici un cuvant despre tine. Dupa ce a aflat ce-ar devenit sunt sigura ca nici nu mai suporta sa se gandeasca la tine. Reed mi-a spus. Dar probabil ca nu-l cunosti pe tatal lui Lee, din moment ce nu esti genul de femeie pe care un barbat s-o poata aduce acasa pentru a-i cunoaste familia. Lee a crezut ca ai murit si a plecat de la Paris crezand ca esti moarta. S-a intors in Chandler.

Blair se gandi la toate intamplarile pe care el i le povestise despre perioada petrecuta in Europa si niciodata nu facuse nici o aluzie la vreo alta femeie. Poate ca era un subiect prea dureros pentru el ca sa-l discute.

— Am sa-i castig, spuse Blair. Este sotul meu si nici tu. Nici altcineva n-o sa mi-l ia. O sa vina dupa mine si poate ai sa-l vezi din nou, dar sa stii ca n-ai nici o sansa.

— Deci la Paris? spuse femeia zambind. Poate ca acest Leander Taggert si cu mine…

— Taggert? Pe Leander nu-l cheama Taggert. Houston s-a maritat cu Tag…

Se opri brusc. Era ceva in neregula aici dar nu-si dadea seama ce anume.

Françoise isi apropie fata de Blair.

— Cum te cheama?

— Doctor Blair Chandler Westfield, spuse ea incruntandu-se.

Imediat, femeia se rasuci pe calcaie si iesi din cabana. Blair se lasa in scaun. Erau aici deja de doua zile si nu prea dormise fara a mai vorbi de mancare si incepea sa aiba probleme, neintelegand ce se intampla.

Dupa ce o luasera, o legasera la ochi si-i pusesera un calus, mersesera calare ore in sir. Cea mai mare parte a timpului se concentrase pentru a-i tine departe mainile cowboyului ce calarea in spatele ei ca sa n-o iute. Il tot soptea la ureche ca ii era „datoare”. Oricat se chinuia, Blair nu reusea sa-si aminteasca sa-l mai fi intalnit vreodata sau sa-i fi facut ceva.

Se miscase in sa cat de mult putuse pentru a scapa de el si cand calul incepuse sa devina nelinistit si sa se cabreze ceilalti oameni ii spusesera celui din sa s-o lase in pace pentru ca ea ii apartinea lui Frankie.

Ideea ii daduse lui Blair fiori pe sira spinarii. Cine naiba era Frankie si ce voia de la ea? Inca mai spera ca ei sa fi avut nevoie de serviciile ei medicale dar, din moment ce n-o lasasera sa-si ia trusa, se indoia ca aceasta era realitatea.

Cand ii scosesera esarfa de pe ochi, se afla in fata unei cabane parasite ce avea veranda laterala distrusa din cauza unui stalp cazut. In jurul ei se aflau sase barbati, toti mici de statura si neghiobi, exact ca acela care o luase pe ea. In dreapta ei se afla un mic tarc si inca alte cateva acareturi imprastiate ici si colo. Si totul era inconjurat de jur imprejur de ziduri inalte de piatra stancoasa. Acesti pereti albi de stanca ii aparau si ii ascundeau, exact ca un fort. Pe moment Blair nu putu sa zareasca nici macar intrarea in canion dar isi dadu seama ca trebuie sa fi fost foarte ingusta putand fi usor ascunsa vederii de catre cabana din lemn.

Dar curand isi pierdu interesul fata de imprejurimi pentru ca pe veranda aparu Frankie, frantuzoaica care era dragostea vietii sotului ei. Ura, furia si gelozia se combinasera impreuna lasand-o pe Blair fara cuvinte, in timp ce casca ochii la aceasta femeie ce era capetenia acestei bande de netoti.

Cineva o impinse pe Blair in cabana; un loc intunecos si murdar cu doua incaperi, intr-una aflandu-se o masa si cateva scaune rupte, iar in cealalta un pat. Proviziile se aflau pe jos in incaperea principala.

In primele douazeci si patru de ore nu o pazisera in mod deosebit pe Blair, dar dupa patru incercari nereusite de evadare, aproape ca reusise una din ele, o legasera de scaunul pe care-l batusera in cuie de podea.

Acum incheieturile mainilor ii erau ranite de franghia groasa din cauza incercarilor prelungite de a si-o desface, iar Frankie se gandise ca putina mancare o va face sa stea locului si sa nu mai incerce sa escaladeze din nou peretele de stanca ce ii apara de nepoftiti.

Blair nu era sigura ca mintea ei functiona normal, Era mult timp de cand nu mai dormise si nu mai mancase si mai era si femeia asta ingrozitoare, iubita sotului ei. Pe de o parte considera ca si Leander facea parte din aceasta conspiratie, pe de alta insa era de parere ca Frankie facuse totul de una singura pentru ca dorea sa-l revada pe Leander. Si daca Lee o va vedea din nou, o va mai dori pe ea sau de data asta va ramane alaturi de femeia pe care Reed o numise adevarata si singura lui dragoste? Bineinteles, doar Leander o parasise in noaptea nuntii pentru a se duce la aceasta femeie. Deci avea o asemenea putere asupra lui. Deci daca cumva Leander se ascundea pe undeva prin spatele cabanei si el era cel care aranjase totul astfel incat sa poata ramane impreuna cu Frankie?

Pe chipul lui Blair se scurgeau lacrimi cand Frankie intra in incapere cu omul care o rapise pe Blair, ducandu-l de urechi de parca era profesoara lui. Pe fata baiatului se vedeau urme rosii unde fusese palmuit.

— Ea este? il intreba Frankie pe baiat. Tu esti cel care spune ca stie. O cunosti sau m-ai mintit ca sa platesti o polita veche?

— Ea este. Jur ca e ea. Sotul ei m-a aruncat in mizerie si are milioane de dolari.

Frankie dezgustata il impinse pe baiat deoparte.

— Ce proasta am putut sa fiu sa trimit un baiat ca sa faca o treaba de barbat! Vezi asta?

Ii puse sub nas un ziar rupt.

— Sunt gemene identice. Una e maritata cu un bogatas, cealalta este…

Se intoarse incruntata catre Blair, care asculta cu ochii mariti de uimire.

— Si cealalta este sotia scumpului meu Leander.

Blair era mult prea necajita, infometata si obosita, inclinata sa creada ceea ce considera ca e adevarat, ca sa-si mai poata da seama de sarcasmul din glasul femeii.

— Iesi de aici, tipa frantuzoaica la baiat. Lasa-ma sa ma gandesc la ce trebuie facut.

Poate ca s-ar fi gandit mai iute daca ar fi stiut ca in clipa aceea un barbat statea intins pe burta pe stanca de deasupra cu pusca indreptata asupra ei si cu inca trei arme incarcate alaturi. Iar un alt barbat astepta la intrarea canionului pentru a primi un semnal de la cel de deasupra.

CAPITOLUL 21

Blair era sigura ca niciodata pana acum nu traise o asemenea stare de disperare. Poate ca era o combinatie de foame, sete si teama care insa ii crea o stare ciudata ce o facea sa se gandeasca la faptul ca foarte putini oameni din viata ei o iubisera cu adevarat. Tatal ei vitreg o urase dintotdeauna, iar la scoala singurul barbat, ce paruse cu adevarat interesat de ea, o parasise in cele din urma, pentru a nu mai vorbi despre sotul ei, ce era de fapt indragostit de o alta femeie, si asa fusese intotdeauna. Nici nu mai credea ca l-ar putea recastiga inapoi. Inapoi? De la bun inceput el nu fusese al ei.

— Trebuie sa merg la toaleta, ii spuse ea lui Françoise care il trimisese pe unul dintre banditi sa o insoteasca si Blair il surprinsese uitandu-se inauntru printr-o gaura.

— De data asta am sa merg eu cu tine, spuse frantuzoaica, dezlegandu-i mainile lui Blair.

Cand se ridica, pe Blair o apuca ameteala si incepu sa se clatine pe picioare. Lipsa circulatiei ii amortise mainile si picioarele.

— Haide, spuse femeia, impingand-o pe Blair. Nu pareai prea obosita cand ai incercat sa te cateri pe pantele aceia.

— S-ar putea ca tocmai asta sa fie cauza, spuse Blair in timp ce femeia o apuca de brat si aproape ca o tari afara din cabana.

Dependintele se aflau langa intrarea in canion de parca cineva ar fi avut de gand sa faca de paza din locui acela sordid. Blair intra, iar Françoise ramase afara cu pusca pe umar sa faca de paza.

Blair abia inchisese usa cand auzi un tipat infundat. Curioasa dar si infricosata ca se intamplase ceva ingrozitor, se apleca sa se uite prin gaura.

In clipa urmatoare usa se zgudui din tatani si pentru ca era incuiata ea se trezi proiectata in partea opusa de forta unui pumn enorm ce patrunsese prin scandurile vechi ale usii. Nu apuca sa se ridice si sa caute o arma cu care sa se apere ca de afara se auzi zgomotul impuscaturilor.

Mana care patrunsese prin usa pipai dupa zavor si-l trase, Blair se pregati sa sara asupra barbatului care incerca s-o scoata de acolo.

Cand usa se deschise, sari aterizand la pieptul urias al lui Kane Taggert.

— Opreste-te! striga el cand ea incepu sa-l loveasca cu pumnii. Haide sa iesim de-aici inca un minut si ei isi vor da seama ca ai disparut.

Blair tacu si se uita la Françoise pe care Taggert o tinea sub brat ca pe un sac de faina.

— E ranita?

— Doar o vanataie in barbie. O sa-si revina peste putin timp. Fugi!

Blair alerga prin culoarul ingust, ferindu-se de gloantele ce pareau sa vina de pretutindeni, in spatele ei se afla corpul solid al lui Kane si se intreba oare cine tragea de pe stancile de deasupra.

Se ruga sa nu fie Houston.

Kano arunca trupul inert al lui Françoise de-a curmezisul seii.

— N-am socotit-o si pe ea. Urca, spuse el, ridicand-o pe Blair si asezand-o in sa in spatele trupului femeii.

— Spune-i lui Westfield ca eu mai raman o vreme aici ca sa le dau de lucru. Voi trei mergeti la cabana si eu am sa va ajung din urma.

Spunand acestea, lovi calul peste crupa si Blair porni urcand pe coasta.

Abia inaintase cativa metri cand Lee sari dintr-un copac si apuca fraul calului. Zambetul cu care o intampina ameninta sa-i rupa maxilarele.

— Vad ca n-ai patit nimic, spuse el, atingandu-i piciorul cu mana si mangaind-o.

— La fel si ea, spuse Blair pe un ton cat putu de trufas, apoi ii transmise mesajul lui Kane. Sunt sigura ca l-ai pus pe Taggert s-o salveze pentru tine.

Leander scoase un geamat si privi catre femeia din sa de parca abia atunci ar fi zarit-o.

— Nu-mi place ca trebuie sa te intreb asa ceva dar ea e frantuzoaica ce conducea banda care te-a rapit?

— Sunt sigura ca stii la fel de bine ca toata lumea. Spune-mi, tu ai aranjat ca eu sa fiu rapita?

Lee sari de pe cal.

— Nu, dar s-ar putea sa aranjez sa i se intample tatalui meu ceva mortal. Hai sa nu mai pierdem timpul. Taggert spune ca exista o cabana undeva, ascunsa in munti. O sa stam acolo pana cand el il aduce pe serif si o potera. Hai sa mergem si inceteaza sa-mi mai arunci asemenea priviri de parc-ai vrea sa ma ucizi.

Blair incerca din rasputeri sa conduca armasarul pe cararea ingusta ce urca pe munte ca sa-l urmeze pe Lee dar nu era deloc usor. Françoise incepuse sa-si revina si gemea, iar miscarile ei bruste speriau calul. Lee se opri si privi in spate la cele doua femei. Cu un oftat de exasperare, isi arunca ochii catre chipul lui Blair apoi isi muta privirea in alta parte. O lua pe frantuzoaica pe cal in fata lui si-i spusa ca, daca isi cunostea interesul, ar face mai bine sa stea linistita.

Blair stramba din nas si se departa de ei.

Kane ii ajunse din urma luand-o pe o scurtatura pe care caii nu puteau urca si le iesi in cale.

Lee descaleca dar ramase langa cal.

— Ce s-a intamplat?

— Ne urmaresc, spuse Kane, band apa din plosca. Banuiesc ca o sa se tina dupa noi pana cand o vor lua inapoi.

Facu semn din cap catre Françoise.

— Nu cred ca se descurca fara ea.

Kane se uita la femeia ce statea pe cal cu spatele drept.

— Cred ca ar fi bine s-o pazesti. E destul de isteata.

— O sa am grija de ea, spuse Lee. Banuiesc ca. Or sa ne caute in sud pe drumul catre Chandler. Noi o sa fim in siguranta, dar pe tine te vor urmari. De ce naiba ai luat-o totusi? O sa ne faca mai multe necazuri decat merita.

Kane puse dopul la plosca si ridica din umeri.

— Eram in spatele ei si la inceput am crezut ca e o alta femeie luata prizoniera. Apoi s-a intors si am vazut ca avea o pusca asa ca i-am tras una in barbie. Mi-am zis ca s-ar putea sa ne fie de folos.

— Ai dreptate dar nu-mi prea convine sa am grija de ea pana te intorci. Nu mi-ar pasa nici daca ar fi zece barbati, dar doua femei?

Kane ii puse lui Leander o mana pe umeri.

— Nu te invidiez deloc. Ne vedem peste cateva ore, Westfield. Noroc!

O ajuta pe Blair sa coboare de pe calul lui, apoi incaleca si disparu in vale in doar cateva minute.

— De ce nu mergem si noi cu el? intreba Blair.

— Nu stiam ce s-a intamplat cu tine asa ca am hotarat dinainte sa stam impreuna sus in munti, la o cabana, in timp ce Taggert merge sa-l aduca pe serif.

Ochii lui Lee sclipira si facu un pas catre ea.

— M-am gandit ca n-ar fi rau sa stam putin timp impreuna, doar noi doi.

Amandoi pareau sa fi uitat de prezenta lui Françoise, desi Lee tinea bine in mana fraul calului lui pe care se afla ea. Terenul din jurul lor era prea abrupt si periculos pentru a incerca sa scape.

Frantuzoaica isi dadu drumul de pe cal si se aseza intre Blair si Leander care se apropiau unul de altul ca doi magneti.

— Oh, Leander, scumpule, iubitul meu, spuse ea incolacindu-si bratele in jurul gatului lui si lipindu-se de pieptul lui. Trebuie sa-i spui adevarul. Nu mai putem minti in privinta sentimentelor pe care le avem unul fata de celalalt. Spune-i ca pe mine ma doresti si ca tu ai planuit totul. Spune-i.

Blair se rasuci pe calcaie si porni la vale.

Leander trebuia in acelasi timp sa scape de femeia bruneta care se lipise de el si s-o impiedice si pe sotia lui geloasa sa alerge drept in bratele banditilor care-i cautau. Nu-i putea da drumul frantuzoaicei, asa ca o apuca de mana si insfaca cu cealalta fraul calului, alergand dupa Blair.

— Iubitule, spuse Françoise cand Lee o trase dupa el, ma doare. Las-o sa plece. Stii ca ea n-a insemnat niciodata nimic pentru tine. Stie adevarul.

Cu fiecare cuvant pe care-l auzea, Blair mergea si mai repede, coborand poteca abrupta.

Lee se opri intorcandu-se catre Françoise.

— N-am lovit niciodata o femeie dar sa stii ca s-ar putea s-o fac. Blair, striga el, nu mai alerga. Sunt oameni inarmati care n-o cauta.

Françoise se aseza pe o stanca, isi cuprinse fata in maini si incepu sa planga.

— Cum poti sa-mi spui asemenea cuvinte? Cum de-ai putut uita noptile noastre de la Paris petrecute impreuna? Dar cele de la Venetia? Si Florenta? Iti amintesti de luna de la Florenta.

— N-am fost niciodata la Florenta, spuse Lee, insfacand-o de brat si ridicand-o, apoi cand vazu ca nu vrea sa mearga, o arunca peste umar si alerga dupa Blair, reusind s-o apuce de poalele fustei. Multumita croitorilor experti al firmei J. Cantrell and Sons, materialul nu se rupse. Continua sa traga pana cand Blair, fara sa vrea, ateriza in bratele lui cand Lee se aseza pe un bolovan.

Intr-adevar era o priveliste caraghioasa, se gandi el, asa cum statea acolo cu o femeie in spinare, asezata cu fundul in sus iar cu cealalta asezata pe un picior. Cand Françoise incepu sa se miste o lovi peste fund.

— Nu te baga in chestia asta!

— Intotdeauna cand ma atingi eu te ascult, spuse Françoise cu un glas senzual.

Blair dadu sa se ridice dar Lee o tinu jos.

— Blair, incepu el, dar ea nici macar nu-l privi. N-am mai vazut-o niciodata in viata mea pana azi pe femeia asta. Nu am cunoscut-o la Paris. N-am fost niciodata indragostit de nimeni in afara de tine si m-am insurat cu tine pentru ca te iubesc.

— Ma iubesti? spuse Blair, intorcandu-se sa-l priveasca. Niciodata n-ai mai spus asta pana acum.

— Ba da, dar tu nu m-ai ascultat niciodata. Erai mult prea ocupata sa-mi spui ca o iubesc pe Houston. N-am iubit-o pe ea si cu siguranta ca n-am iubit-o niciodata pe aceasta… aceasta…

Se uita la partea carnoasa a spatelui femeii care incepuse sa-i amorteasca umarul. O dadu jos, dar continua s-o tina strans de incheietura mainii.

Blair incepuse sa se aplece catre Lee. Poate ca ii spunea adevarul. Dorea atat de mult sa-l creada.

— Minti foarte bine, Leander, spuse Françoise. Niciodata n-am stiut ca te pricepi atat de bine la minciuni. Bineinteles ca atunci eram preocupati de alte probleme.

Se apleca spre el.

— Dar de asemenea probleme… Oh la la!

Blair incerca sa se ridice din bratele lui Lee dar el o tinu cu putere si, aruncand o privire asupra chipului intunecat al sotiei sale, ofta din rarunchi si le apuca de maini pe ambele femei incepand sa urce din nou coasta.

Blair il urma fara nici o tragere de inima. Urcusul era lung si greu. Trebuira sa urce printr-o zona acoperita de frunze cazute si alunecara de mai multe ori. Aerul se rarefia pe masura ce urcau si era din ce in ce mai greu sa-si oxigeneze plamanii pentru a putea urca.

Tot timpul Lee o tinu pe Françoise de mana, dar de cate ori incerca s-o ajute pe Blair ea ii impinse mana in laturi.

Cabana se afla intre doua creste muntoase, ascunsa atat de bine incat trecura pe langa ea de doua ori inainte de a o vedea si apoi dintr-o data se trezira in fata ei de parca ar fi rasarit din pamant in fata cabanei nu era prea mult loc pentru ca peretele de stanca incepea brusc dar privelistea era minunata. Iarba era inalta pana la glezne presarata cu margarete si trandafiri salbatici. Pamantul era acoperit cu o patura groasa de frunze uscate astfel incat pasii lor nu facura nici un zgomot.

Lee nu spuse nici un cuvant facandu-i doar semn lui Blair sa aiba grija de Françoise in timp ce el verifica interiorul cabanei ca sa fie sigur ca nu e nimeni inauntru. Si cand fu sigur ca se afla in siguranta le facu semn celor doua femei sa intre.

Era o cabana obisnuita: doua incaperi si un pod mic deasupra usii, murdar si neingrijit de ani de zile, dar era limpede ca locul era izolat si asta era tot ceea ce-si doreau acum.

Blair privi fara prea mare interes cum Lee ii leaga mainile lui Françoise de un stalp din interiorul cabanei, lasandu-i oarecare libertate de miscare si fara sa-i puna calus.

Avea o esarfa in mana gata sa-i astupe gura dar nu se putu hotari s-o faca.

— Nu cred ca oamenii tai ne vor gasi aici. O sa merg afara sa trag cu urechea si daca aud ceva iti astup gura cu asta.

— Iubitule, sper ca n-ai de gand sa mai lungesti sarada asta, nu-i asa? Ea stie despre noi. Mi-a spus totul.

— Bat pariu ca stie, spuse Lee, strangandu-i legaturile. Ti-a spus suficiente amanunte ca tu sa poti continua aceasta minciuna. Ce ai de castigat tu din asta?

Françoise se multumi doar sa-l priveasca.

Cand Blair se uita la amandoi ei stateau cu ochii atintiti unul asupra altuia.

Lee se intoarse de parca ar fi vrut sa-i spuna ceva lui Blair dar paru sa se razgandeasca atunci cand ii vazu expresia de pe chip. Isi lua pusca.

— Sunt afara daca ai nevoie de mine. In traista este mancare.

Spunand acestea, le lasa singure pe cele doua femei, incet, Blair incepu sa scoata mancarea din traista pe care Lee o aruncase pe masa veche de langa stalpul de care era legata Françoise. In cabana se afla un camin, dar numai Dumnezeu stia cand fusese scuturat hornul ultima oara si apoi nici nu aveau nevoie de fum pentru a-si anunta prezenta.

In timp ce Blair puse pe paine branza si sunca, incepand sa manance, Françoise vorbi intruna, neuitand sa strecoare mereu declaratii despre ceea ce insemnau ea si Leander unul pentru celalalt.

— O sa se intoarca la mine, sa stii, spuse Françoise. Intotdeauna face asa. Oricat de mult incearca sa ma paraseasca, nu poate. O sa ma ierte pentru tot ceea ce am facut si de data asta va ramane cu mine. O sa plecam impreuna si o sa traim impreuna. O sa…

Blair lua un sandvis si o plosca si iesi din cabana.

CAPITOLUL 22

Lee se afla la o oarecare distanta de cabana si era atat de bine ascuns incat Blair nu-l vazu pana cand el n-o striga.

— Ce s-a intamplat? intreba Lee, luandu-i sandvisul din mana si reusind sa-i mangaie incheietura manii in acelasi timp.

— Nu ma atinge, spuse ea, tragandu-si bratul de parca el ar fi avut de gand s-o raneasca.

Lee se infurie.

— Ti-am explicat totul cat am putut de bine. De ce nu ma crezi cand iti spun ca n-am mai vazut-o niciodata pana acum? De ce nu ma crezi pe mine, sotul tau, in loc s-o crezi pe ea?

— Pentru ca tatal tau mi-a povestit despre ea. De ce nu l-as crede pe el?

— Tatal meu te-a mintit pentru ca asa i-am cerut eu! se rasti Lee.

Ea facu un pas inapoi.

— M-a mintit? Deci recunosti? Ce te-ar putea face sa pleci de langa mine in noaptea nuntii? N-a fost vorba despre nici o urgenta medicala. Eu una ma cam indoiesc de existenta acestui misterios domn Smith, deci unde ai fost?

Leander nu-i raspunse cateva clipe, intorcandu-se sa se uite catre padurea din apropiere si mancandu-si sandvisul. N-avea de gand sa se incurce si mai mult cu o alta minciuna.

— Nu pot sa-ti spun, zise el incet.

— Nu vrei sa-mi spui.

Ea se intoarse pornind catre cabana.

El o apuca de brat.

— Ba nu, nu pot sa-ti spun.

Pe chipul lui se citea furia.

— La naiba, Blair! N-am facut nimic pana acum ca sa merite neincrederea ta. Nu am fost cu o alta femeie. Doamne Dumnezeule, abia pot face fata la o singura femeie, daramite la doua. Nu-ti dai seama ca trebuie sa fi fost ceva important, o situatie extrema, ca sa fiu nevoit sa plec de acasa in noaptea nuntii? De ce dracu’ nu poti avea incredere in mine? De ce-l crezi pe tatal meu care a mintit in numele meu si pe cateaua aia care traieste din furtisaguri? ii dadu drumul la mana. Du-te daca vrei. Mergi inainte si crede ce spune ea. Asta si doreste de fapt. Sunt sigur ca nimic nu i-ar face o placere mai mare decat sa ne vada cum ne scoatem ochii. Ar fi mult mai usor pentru ea sa scape de un singur om decat de doi. Daca-i da inainte asa si tu vei continua sa o crezi, peste doua ceasuri ai s-o ajuti tu insati sa scape doar pentru a ne desparti.

Simtindu-se slabita, Blair se aseza jos, in iarba.

— Nu stiu ce sa mai cred. Pare sa stie atat de multe lucruri despre tine, iar eu de fapt n-am nici un drept sa ma astept din partea ta sa-mi fii credincios. N-ai vrut sa te insori cu mine de la inceput. A fost doar o incercare la mijloc.

Leander o lua de mana si o ridica.

— Du-te inapoi in cabana, spuse el cu dintii inclestati, apoi se intoarse cu spatele la ea.

Blair era complet nedumerita de ceea ce se intampla. Cu capul plecat si abia tarandu-si picioarele, porni inapoi catre cabana. Odata, matusa Flo se plansese sotului ei ca Blair nu stia nimic despre viata.

— Daca un barbat i-ar zice ca i-a sfasiat inima, spusese matusa Flo, Blair ar incepe sa caute in vreun manual de medicina pentru a vedea cum i-ar putea-o coase la loc. Medicina nu reprezinta totul in viata.

Blair se opri si se intoarse catre Lee.

— Chiar n-ai fost niciodata la Florenta? intreba ea incet, dar glasul i se auzi clar in linistea din jur.

El ramase cu spatele o clipa, apoi se intoarse catre ea. Chipul lui era neindurator.

— Niciodata.

Cu prudenta, Blair facu un pas catre el.

— Ea nici macar nu e genul tau, nu-i asa? Vreau sa spun ca e prea slabanoaga si nu are forme nici sus, nici jos. Nu-i asa?

— Deloc.

Chipul lui ramase la fel pe masura ce o privea apropiindu-se.

— Si nici nu face diferenta dintre o hernie si o durere de cap, nu-i asa?

El o privi pana cand ea ajunse in fata lui.

— Nu m-as fi facut de ras in fata intregului oras daca as fi iubit pe altcineva.

— Nu, cred ca nu.

Cu pusca intr-o mana, el intinse celalalt brat liber, iar ea se ghemui la pieptul lui. Inima lui batea salbatic.

— Imi datorezi o noapte de nunta, sopti ea.

Brusc, el o apuca de par, ii trase capul pe spate si o saruta adanc, atingandu-i limba cu a lui.

Cand Blair se rasuci in bratele lui. Strecurandu-si genunchiul intre picioarele lui, el ii dadu drumul, impingand-o usor.

— Du-te inauntru, gemu el. Trebuie sa stau de paza si sa gasesc o solutie, iar cu tine alaturi in mod sigur nu ma pot gandi.

Cu parere de rau, ea se indeparta.

— Blair, spuse el cand ea se afla putin mai departe de el, mi-a venit o idee. Inca n-am pus-o la punct – dar n-o lasa -, facu semn catre cabana, sa-si dea seama ca tu stii ca minte. Prefa-te ca o crezi. Cred ca m-as putea folosi de furia ta indreptatita.

— Ma bucur sa-ti pot fi de folos, murmura ea, dupa care se intoarse in cabana.

Gelozia era un sentiment nou pentru Blair. Nu-l mai incercase niciodata pana acum. Ramase in cabana aceea mica si murdara ascultand-o pe Françoise povestind despre marea ei pasiune cu Leander.

Pe de o parte dorea din tot sufletul sa-l creada pe Leander, dar pe de alta era sigura ca femeia asta ingrozitoare spunea adevarul. Blair trebui sa-si tina mainile strans in poala ca sa n-o stranga de gat pe femeia aceea. Incerca sa se gandeasca la alte lucruri. Dupa o vreme, Blair isi recapata cumpatul suficient cat sa-si dea seama ca tot ceea ce spunea Françoise erau lucruri foarte generale.

— Si sora ta… spunea Françoise, numele ei este…

— Charlotte Houston, spuse Blair absenta, intrebandu-se unde ar fi putut disparea Lee in noaptea nuntii daca nu fusese cu o alta femeie.

— Dar Charlotte, spunea Françoise. A trebuit sa ma lupt multe luni de zile cu Charlotte dar dupa aceea ea s-a maritat cu Taggert… imi imaginez ca Lee s-a simtit obligat…

— Probabil ca a discutat mult cu tine despre ea, zise Blair, devenind brusc atenta.

— Cand putea sa plece. Adevarul e ca eu sunt deja casatorita si am crezut ca sotul meu n-o sa accepte niciodata divortul, dar pana la urma n-a fost asa. Vezi tu, am aflat ca voi fi libera in noaptea cand el s-a casatorit cu tine.

— Deci m-a lasat pe mine ca sa vina la tine, spuse Blair. Bineinteles ca acum eu sunt libera iar tu esti legata de stalpul acela, dar sunt sigura ca, in cele din urma, situatia se va lamuri. Scuza-ma cred ca o sa ies putin sa respir aer curat.

Cand Blair iesi din cabana se simti cu zece kilograme mai usoara. Se simtea usurata, fericita si libera. Indiferent ce spusese Lee, existase o indoiala in legatura cu relatia dintre el si aceasta femeie. Dar acum Blair era sigura ca el spusese adevarul.

In timp ce statea pe veranda si respira adanc aerul curat si rece, un colibri irizat veni sa cerceteze emblema rosie de pe umarul ei. Blair ramase nemiscata, urmarind cum mica pasare zboara in jurul ei si zambi, vazand-o cum disparea in noapte, dupa ce-si dadu seama ca nu e nimic comestibil. Inca zambind se indrepta catre locul unde se afla ascuns Leander printre ierburi.

Se aseza langa el fara sa spuna nimic, ascultand vantul ce adia printre plopii de deasupra.

— Nu stia numele lui Houston, spuse ea in cele din urma si cand el o privi curios, continua: Eu nu am facut parte din viata ta, dar Houston da. Nu cred ca exista cineva care te cunoaste sa nu fi auzit numele ei, daca nu din intamplare atunci macar pentru cantitatea enorma de scrisori pe care ti le-a scris Houston.

Lee il puse mana pe umeri, razand incet si clatinand din cap.

— Pe mine nu ma crezi dar pe ea da. Banuiesc ca o sa trebuiasca sa ma multumesc cu atat.

Ea se sprijini de pieptul lui si ramasera asa impreuna, ascultand vantul, fara sa spuna nimic.

Blair se gandi cat de aproape fusese sa piarda acest moment. Daca ar fi fost dupa ea, s-ar fi aflat acum in Pennsylvania cu Alan. Alan care era atat de marunt, Alan care nici macar nu era inca doctor si care probabil ca nu va fi niciodata atat de bun ca Leander, Alan care nu stia cum sa tina o pusca in mana, Alan care probabil ca ar fi mers la serif si niciodata n-ar fi indraznit sa-si salveze singur sotia.

— Iti multumesc ca m-ai salvat, spuse ea, referindu-se la mai mult decat la salvarea propriu-zisa din mainile banditilor.

Lee se dadu intr-o parte ca s-o priveasca, apoi o impinse de parca s-ar fi transformat in ceva otravitor.

— Vreau sa stai langa copacul ala, spuse el cu glasul parca tremurator. Vreau sa vorbesc cu tine si nu pot daca stai atat de aproape de mine.

Blair se simti atat de flatata incat se misca in patru labe si-si apropie fata de fata lui.

— Poate ca regreti faptul ca ai plecat luni noapte, spuse ea aproape atingandu-i buzele.

Lee se dadu inapoi din fata ei.

— Pleaca! ii zise el amenintator. Nu pot sa stau de paza si sa vreau sa-ti fac ceea ce-mi trece prin minte in acelasi timp. Acum, treci acolo si stai linistita.

Blair il asculta, dar cuvintele lui ii dadeau fiori pe sira spinarii. In cateva ore Taggert se va intoarce in munti cu seriful si-i vor prinde pe banditi, iar Lee o va preda pe Françoise si atunci vor ramane singuri. Se gandi la singura lor noapte petrecuta impreuna si cand il privi printre gene il auzi cum i se opreste respiratia.

Se simti foarte incantata cand el se uita in alta parte.

— M-am gandit la un plan ce s-ar putea sa mearga, spuse el privind catre padure. Vreau s-o ajuti pe femeie sa scape. In seara asta voi spune ceva care ar putea insemna ca vreau sa fug cu Françoise, poate ca ne-am putea chiar certa. Sunt sigur ca (asta te poti descurca de minune, adauga el, intorcandu-se s-o priveasca. Ce naiba! exclama el cand se uita la ea.

— Mi se lasase ciorapul, spuse Blair nevinovata cand isi ridica piciorul lung, aranjandu-si ciorapul negru de bumbac si dorindu-si din tot sufletul sa fi fost din matase.

Poate ca ar putea gasi ceva in garderoba lui Houston. Fara indoiala ca Houston nu purta nimic altceva decat matase in luna ei de miere.

— Blair, zise Leander. Imi pui rabdarea la grea incercare.

— Hmmm, spuse ea, lasandu-si jos piciorul. Ce spuneai despre o cearta?

Leander privi alaturi si Blair observa ca-i tremura mana.

— Ziceam ca vreau sa inscenam o cearta si dupa aceea vreau ca Françoise sa observe ca-mi pui ceva in cafea. S-o faci sa creada ca vrei ca eu sa dorm toata noaptea ca nu cumva sa ma duc la ea.

— Dar nu vrei sa te duci la ea, nu?

— Imi pastrez energia pentru noi mai tarziu, spuse el pe un asemenea ton, privind-o pe sub genele dese, incat inima lui Blair incepu sa bata navalnic.

Lee se uita din nou catre padure.

— Vreau sa evadeze. O sa-i leg mainile mai putin strans ca sa se poata dezlega, dar oricum ii va lua vreo doua ore. Si, in acest timp, intentionez sa fac o mica excursie.

— In timp ce se presupune ca dormi?

— Din cate mi-am dat seama e o femeie prudenta. Nu e dispusa sa-si riste viata asa ca vreau sa se simta in siguranta, stiind ca eu dorm iar tu vrei ca ea sa poata evada. Pana acum n-a incercat niciodata sa evadeze cat timp am urcat pana aici, spuse el de parca abia acum i-ar fi venit ideea.

— Era prea abrupt. N-ar fi reusit.

— Tu ai incercat sa scapi din canionul acela?

Blair ii zambi.

— Pai acum ne aflam aici impreuna tocmai datorita talentului meu extraordinar de a juca teatru.

El ii intoarse zambetul.

— Du-te acum inauntru si ascult-o pe Françoise. Fa-o sa creada ca ii acorzi toata increderea in cele spuse. Fa-o sa creada ca esti gata sa ma omori.

Blair se ridica si se uita in jos la el.

— N-am de gand sa las sa ti se intample nimic pana cand nu-mi recapat noaptea nuntii pe care am pierdut-o, spuse ea, iar cand Lee dadu sa se ridice fugi catre cabana, ridicandu-si fustele cat putu de sus pentru a fi sigura ca el vede destul.

— N-ai decat sa ramai cu ea, din partea mea, tipa Blair la Lee. Puteti sa va petreceti tot restul vietii impreuna si sper sa fiti spanzurati, striga ea, fugind afara din cabana si lasandu-i singuri pe Lee si pe Françoise.

Ea continua sa alerge sus pe coasta, fara a se opri sa priveasca inapoi pana cand disparu din raza cabanei. Imediat ce ajunse in spatele copacilor, se lasa jos sa-si recapete suflul. Jos abia il putea zari pe Lee care incepuse s-o caute.

Zambi privindu-l. Era convinsa ca el nu banuia nici pe departe cat de buna era ea ca actrita si ca acum era ingrijorat ca ea s-ar putea sa creada ceea ce ii strigase. Fusese o cearta reusita, destul de lunga si agitata, plina de furie. Blair tipase la Lee pomenindu-i despre tatal lui, despre faptul ca o parasise in noaptea nuntii, ca o indepartase de Alan si ca sora lui ii furase barbatul iubit. Asta ii daduse gata. Ramasese in picioare uitandu-se la ea de parca ar fi crezut-o pe jumatate.

Acum, Blair abia isi tragea sufletul si voia sa ramana departe de cabana un timp suficient de lung ca sa para ca era furioasa de-a binelea, si mai voia sa se gandeasca si unde ar putea sa plece Lee in noaptea asta. Oare pleca din nou intr-una din vizitele lui secrete? Oare toata viata lor de acum inainte va fi presarata cu aceste disparitii tainice ale lui? Oare ii va spune vreodata ce facea atat de secret incat nici propria lui sotie nu trebuia sa cunoasca adevarul? In timp ce Blair privea catre cabana, vazandu-l pe Leander cum o cauta, isi zise ca trebuia sa existe o modalitate prin care sa-l determine sa aiba incredere in ea. Nu voia sa ramana pe dinafara in asemenea hal incat orice femeie care nici macar nu-l cunostea s-o poata face sa creada ca stie ceea ce sotia lui habar n-avea.

In timp ce statea acolo, pierduta in propriile ganduri, nu auzi zgomotele din spatele ei. Cand le auzi, ramase aproape paralizata, dandu-si seama ca era probabil vorba despre banda lui Françoise care reusise in cele din urma sa-i gaseasca. Foarte incet se intoarse si privi in sus pe creasta. Ceea ce vazu o ingrozi de-a binelea. De pe creasta coborau doi ursi mari si negri, indreptandu-se catre ea.

Nimeni nu se miscase vreodata mai repede. Blair sari in sus si o lua la fuga chiar inainte ca picioarele sa-i atinga pamantul. Ajunse la cabana inainte de a apuca sa se mai uite inapoi iar cand privi peste umar vazu ca ursii nu se aflau in spatele ei. Prudenta, se opri si privi in jur. Nu se auzeau decat zgomotele obisnuite ale padurii si nu se vedea nici o urma de ursi. Curioasa, merse pana la marginea unei poienite, in spatele unui copac si se uita in sus spre creasta. In mod normal ar fi cautat sa ajunga la loc sigur, dar isi aminti ca se afla in mijlocul unui joc cu Leander si nu se putea da de gol acum alergand in bratele lui.

Incet, se furisa din nou in sus pe creasta, verificandu-si mereu spatele. Daca ursii se aflau pe undeva prin preajma voia sa afle unde anume ca sa-i poata spune lui Lee.

Cam la vreo trei metri de locul unde se afla, la mica distanta de cabana, era o mica pestera si dupa urmele ce se aflau in jur Blair isi dadu seama ca aceasta fusese barlogul unor intregi generatii de ursi.

— Deci de aceea cabana este abandonata, murmura ea si cobori creasta.

Se apropia asfintitul si acum trebuia sa se prefaca ca-i da lui Lee somniferul care-l va adormi.

Mai tarziu se gandi ca se descurcase foarte bine si se indoia ca Lee reusise s-o vada punandu-i praful in cafea, dar se asigurase sa fie vazuta de Françoise. Pentru o clipa fusese tentata sa-i strecoare lui Lee in bautura un purgativ dupa ce-l observase pe Lee uitandu-se la Françoise crezand ca nu-l vede nimeni.

Dupa cateva minute dupa ce Lee bause cafeaua ce fusese fiarta la focul mic pe care el il facuse in spatele cabanei, Lee incepu sa caste si spuse ca trebuia sa doarma. Apoi, dupa ce o instrui pe Blair cum s-o pazeasca pe prizoniera, merse in cealalta incapere si-l auzira amandoua cum se prabuseste pe patul improvizat de alaturi.

Françoise se uita la Blair intr-un fel care o facu pe Blair sa-si doreasca sa-i poata taia legaturile si s-o provoace la o lupta cu pumnii. Dar se multumi doar sa-i verifice legaturile de la maini.

— Macar asa nu-si va petrece noaptea impreuna cu tine, spuse Blair. Ma duc sa ma culc.

O masura pe Françoise din cap pana in picioare asa cum era legata de stalp.

— Sper ca stai bine.

— Si daca scap? Cum ai sa-i explici treaba asta?

— Cu mare placere, replica Blair. Ce-mi pasa mie ce faci atata vreme cat te afli departe de sotul meu. Si pe urma am invatat si eu cate ceva despre legaturi la scoala. N-ai sa reusesti sa scapi chiar atat de repede.

Blair merse in cealalta incapere si se gandi ca Lee avusese dreptate cand spusese ca Françoise nu era dispusa sa-si riste viata absolut deloc. Cati prizonieri ar fi cerut permisiunea inainte de a incerca sa scape?

Aruncandu-si ochii iute catre patul improvizat, vazu ca deja Lee se strecurase afara din cabana prin fereastra deschisa. Blair facu o movilita din paturi care spera sa arate ca un corp omenesc si iesi pe geam dupa el.

Merse cateva minute dar nu auzi nimic. El parea sa fi disparut. O lua catre rasarit, avand cabana in spate, sperand sa se indrepte in aceeasi directie ca si Lee. Bineinteles ca el nu considerase potrivit sa-i impartaseasca vreunul din planurile sale, dar ea ghicise ca aceasta trebuie sa fi fost directia catre care se indrepta el, indiferent ce avea de gand sa faca. Se ascunse cand auzi un zgomot in spatele ei.

— Haide, iesi afara de-acolo.

Ea ii auzi glasul care semana cu al lui Lee dar nu era vocea pe care o folosea cand i se adresa el. Avea un ton dur si metalic, insotit de zgomotul unei piedici trase a unui pistolet. Stingherita, Blair iesi afara din ascunzis.

Bombanind o injuratura, Lee isi baga pistolul la loc.

— De ce nu esti la cabana unde te-am lasat? De ce n-o pazesti pe femeia aia?

— Voiam sa stiu unde mergi.

— Nu ca sa ma intalnesc cu alta femeie. Acum du-te inapoi la cabana. Am de rezolvat o problema si nu am prea mult timp la dispozitie, iar daca tu te tii dupa mine nu pot sa fac nimic.

— Daca nu te intalnesti cu altcineva, atunci unde te duci? Credeam ca trebuie sa-i asteptam pe…

— Ce sa fac, sa te leg si pe tine?

— Atunci inseamna ca am avut dreptate. Esti implicat in ceva impreuna cu banditii si cu femeia aia. Altfel mi-ai putea spune unde te duci. Oh, Leander, cum ai putut?

Dadu sa se intoarca, dar el o apuca de brat si o intoarse cu fata la el.

— Foarte bine, am sa-ti spun! Mina „Inexpressible” se afla la mai putin de o mila de aici si vreau sa ma strecor pana la depozitul de dinamita sa fur cateva batoane si sa arunc in aer capatul canionului. Nu pot sa-i prind pe toti, dar cel putin ii pot prinde in cursa pe majoritatea in canion, mai ales daca o folosesc drept momeala pe capetenia lor.

Blair clipi de cateva ori, apoi facu un pas catre el cu ochii umezi.

— O sa-ti ia mai putin timp daca ma iei cu tine.

Inainte ca el sa-i poata raspunde ea continua:

— Pot sa te ajut. Pot sa urc. Aproape ca am reusit sa urc pe stancile canionului unde ma tineau prizoniera banditii. Te rog, te rog, Leander!

Il lua de gat si incepu sa-l sarute.

— Am sa te ascult si niciodata n-am sa-ti mai stau in cale si daca cineva pateste ceva am sa bag ata in ac pentru tine ca sa le poti coase ranile.

Leander stiu ca nu mai are nici o sansa.

— Nu banuiam ca o sa patesc asa ceva cand am renuntat la o doamna atat de cuminte si ascultatoare ca Houston, spuse el mormaind in barba si pornind inainte cu pasi repezi.

Blair isi musca limba ca sa nu-i spuna ca si sora ei conducea in taina o caruta cu maruntisuri in taberele minerilor. Se multumi doar sa-i zambeasca si-l urma prin padurea intunecata catre mina.

CAPITOLUL 23

Leander imprima un asemenea ritm alert in deplasarea lor incat Blair aproape ca-si dori sa nu fi venit cu el. Ar fi putut fi acum in siguranta dormind intr-un pat in loc sa bajbaie aproape in patru labe coborand coasta abrupta. De doua ori alunecase dar reusise sa se opreasca la timp. Lee parea sa considere ca din moment ce fusese destul de neghioaba sa vina cu el n-avea decat sa-si poarte singura de grija.

In cele din urma reusira sa ajunga la poalele stancii si privira in vale la tabara de munca.

— Cred ca e inutil sa te rog sa ramai aici, nu-i asa?

— Absolut, replica ea.

— Bine, atunci tine-te aproape de mine. Sa nu ramai la mai mult de o jumatate de metru in urma mea. Vreau sa stiu unde te afli in fiecare clipa. Ai inteles? Si daca-ti spun sa fugi, asta ai sa faci. Si fara nici un zgomot.

Blair incuviinta drept raspuns si incepu sa mearga in urma lui prin tabara.

Era tarziu si majoritatea luminilor erau stinse. Doar cateva localuri mai erau inca deschise si inauntru era mare aglomeratie. Alergara in umbra cladirilor, iar Blair simti cum ii bate inima de emotie.

— Va trebui sa dam o spargere mai intai la magazinul companiei. Am nevoie de o ranga sa desfac lacatul si lantul.

Se strecurara in spatele unei cladiri mari aflata aproape de centrul orasului. De trei ori trebui sa se ascunda de oamenii ce treceau prin apropiere.

— Blair, sopti Lee, trebuie sa sparg geamul. Vreau sa razi ca sa acoperi zgomotul. Sa razi tare ca o proas… ca o femeie de noapte. Nimeni nu va da atentie unui sunet de genul asta, dar vor aparea imediat daca aud cum se sparge un geam.

— Leander, spuse ea intepata. Nu sunt atat de experimentata ca tine. N-am idee cum rade o femeie de noapte.

— Sugestiv. Sa sune ca si cum ai incerca sa ma atragi in padure ca sa-mi poti face lucruri placute.

— Asta e usor, spuse ea, absolut convinsa.

Lee isi infasura mana in batista, pregatit sa loveasca geamul de la usa.

— Bine. Acum!

Blair isi dadu capul pe spate si scoase un hohot de ras ragusit care umplu aerul din jur. Iar cand Lee se uita la ea in ochii lui se putea citi admiratia.

— O sa accept oferta cat pot de curand, spuse el, bagand mana inauntru ca sa deschida usa. Stai aici si fii gata sa fugi daca ne vede cineva.

Blair ramase langa usa, uitandu-se la Lee care intra in magazin, cautand o ranga de metal. In spatele ei se aflau rafturi cu conserve, saci de faina si sase bidoane mici cu miere de albine. Uitandu-se la ele, Blair zambi, amintindu-si de ursi.

Deodata, fara sa gandeasca prea mult, insfaca un rucsac dintr-o gramada de pe podea, baga doua bidoane de miere in el si-l lua in spate. Langa sulul de hartie de pe tejghea se afla un creion asa ca repede rupse un colt si scrise un bilet.

— Ce faci? intreba Leander.

— Las o chitanta, bineinteles, Maine toata lumea va sti ca am aruncat in aer muntele si oamenii vor afla ca a trebuit sa furam dinamita. Asta, bineinteles daca nu cumva de obicei tu cari cateva batoane in trusa medicala. Sper ca n-aveai de gand sa furi dinamita fara sa spui cine a facut-o, nu? Altfel va pica vina pe altcineva.

Lee se uita la ea lung.

— Te-ai gandit bine, spuse el in cele din urma. Maine nu va mai fi nevoie sa pastram secretul. Dar nu vreau sa fiu prins in noaptea asta. Hai sa mergem. Stai putin. Ce-ai in spate?

— Miere de albine, spuse ea, iesind repede fara a-i mai da timp sa mai puna si alte intrebari.

El inchise usa cu atentie si daca cineva nu privea cu atentie nu observa geamul spart.

Lee o conduse prin tabara pana la periferie, iar ea observa ca el cunostea locurile destul de bine. Dar de fapt stia ca uneori ii trata pe minerii raniti.

Mersera printr-o zona acoperita de zgura, iar adierea usoara a vantului ii baga praf in ochi.

In spatele sinelor de cale ferata, in spatele unui munte de peste cincisprezece metri inaltime de zgura, si al unui sir lung de cuptoare unde se ardea sulful din carbune, se afla depozitul cu explozibil.

Frecandu-se la ochi, Blair ramase in umbra, in timp ce Lee reusi sa deschida usa depozitului. Cat de repede putu, insfaca niste batoane de dinamita pe care le baga sub camasa si inchise usa depozitului la loc cu o sarma. Nu voia s-o lase deschisa pentru a nu tenta pe cineva sa intre si sa se serveasca cu ce era inauntru. Cine ar fi incercat sa deschida usa ar fi avut mult de lucru.

— Hai sa mergem, spuse el, si Blair incepu urcusul catre varf.

Uneori panta era atat de abrupta incat trebuia sa recurga la toata puterea pentru a o putea escalada.

Lee o astepta in varf dar nu-i dadu timp sa-si traga sufletul. Aproape ca alergara tot drumul pana la cabana.

— Am sa pun saua pe cal si-l las in fata. Cred ca va trebui sa te prefaci ca mergi sa-ti iei ceva de mancare si sa lasi uitat un cutit pe langa ea. Eu raman afara ca sa ma iau dupa ea cand se intoarce la canion.

— Noi, spuse Blair si cand se uita la el il vazu ca ofteaza.

— Bine, dar acum intra si asteapta-ma.

— Va trebui intai sa ma ocup de o problema personala, in tufisuri, spuse ea, si nu-si dadu seama daca rosise din cauza cuvintelor rostite sau a faptului ca spusese o minciuna.

Lee nici macar nu se uita la ea si-si inseua calul. Blair fugi sus pe coasta catre barlogul ursilor. Cu multa prudenta, se apropie de intrarea neagra a pesterii ascultand daca se aude vreun zgomot. Tinandu-si respiratia de teama, lua o piatra si lovi capacul unuia dintre bidoanele cu miere pe care-l scosese din rucsac, apoi ciuli din nou urechea insa tot nu auzi nimic. Era liniste in continuare.

Intorcand bidonul invers, astfel ca mierea sa picure pe jos, incepu sa coboare pe coasta catre cabana, lasand in urma o dara groasa pe frunze si pe iarba.

Calul lui Lee era gata de plecare in fata cabanei iar Blair reusi sa scoata capacul de la cel de-al doilea bidon de miere, fara sa faca nici un zgomot si-l lega de sa la spate. Avu un moment de ezitare in legatura cu ceea ce facea pentru ca, daca lui Françoise ii trebuia prea mult timp sa se dezlege iar ursii miroseau mierea mai intai, atunci ursii s-ar fi luat dupa cal inainte ca femeia sa apuce sa-l incalece. Totul tinea de gasirea unui moment potrivit.

Se intoarse pe geam in cabana si chiar prin intuneric il vazu pe Lee incruntandu-se la ea ca lipsise atata vreme. Repede isi scoase uniforma de medic ca sa para ca tocmai s-a trezit din somn.

Françoise zacea pe podea si Blair observa ca avea rani la maini cat incercase sa se dezlege. Lui Blair i se stranse stomacul. Facuse un juramant sa usureze suferinta oamenilor si nu-i placea deloc sa fie ea cauza suferintei cuiva.

Françoise deschise ochii cand Blair se apropie.

— Cred ca nu mi-am revenit inca de cand ai incercat sa ma lasi sa mor de foame, spuse Blair, taindu-si o felie de branza din bucata aflata pe coltul mesei.

— Nu mai dureaza mult si va sosi seriful.

— Daca era sa vina, venea pana acum. Barbatul care a venit cu Leander e mort deja.

— Pacat, spuse Blair nepasatoare. Acela e Taggert, omul cu banii.

Cascand de-i trosnira falcile, Blair puse cutitul pe masa si lua felia de branza taiata.

— Ma intorc in pat. Somn usor, zise ea razand si iesi din incapere.

Imediat ce iesi din raza vizuala a femeii, incepu sa se imbrace incet, in liniste, in timp ce cu un ochi o urmarea din umbra pe Françoise. Silueta conturata de razele lunii arata ca femeia nu pierduse timpul degeaba, luase cutitul si-si taiase legaturile, iar in cateva secunde iesise pe usa.

— Hai, spuse Lee de indata ce auzi calul pornind.

— Da-mi voie sa ghicesc, iar mergem pe jos, spuse Blair, simtindu-se foarte obosita.

— Cand terminam treaba asta poti sa stai in pat o saptamana, zise Lee. Cu mine.

— Pare destul de odihnitor, replica Blair cu sarcasm.

Lee o conduse coborand un perete abrupt de stanca.

Ea se gandi ca la lumina zilei ar refuza categoric sa incerce o asemenea escaladare, dar acum nu avea de ales. Trebuiau sa ajunga inaintea lui Françoise la canion.

Lee se opri brusc si sub ei se vazu cantonul. In jurul cabanei era liniste, dar ea nu era sigura ca nu se afla nimeni acolo.

— O astepta. Nu cred ca sunt in stare de vreo miscare fara ca ea sa le spuna ce sa faca.

— Lee, e cam mult timp de cand a plecat Taggert, nu-i asa? Crezi ca a patit ceva?

— Nu stiu. Erau cam multi, iar el era singur.

Merse catre capatul canionului si incepu sa plaseze dinamita.

— De indata ce-l prindem in capcana aici, plec la Chandler calare dupa ajutor.

— Calare? Pe ce?

— Poftim, tine asta! spuse el dandu-i un baton de dinamita. O sa-ti arat mai tarziu. Asa, acum totul e pregatit. Nu trebuie decat s-o asteptam pe doamna noastra bandita.

Ramasera tacuti cateva minute.

— Ar fi trebuit sa ajunga pana acum. Sper ca nu s-a ratacit.

— Sau sa plece in alta parte, adauga Blair. Lee, cred ca ar trebui sa-ti spun ceva. E in legatura cu mierea de albine. Eu…

— Taci! Cred ca se aude ceva.

Incepuse sa se crape de ziua si in ceata zorilor zarira silueta unui calaret. Calul ii dadea mult de furca si femeia abia reusea sa-l stapaneasca.

— Hai, sus! Acum! ii zise Lee lui Blair, iar ea incepu sa alerge in sus catre stanci pentru a fi in siguranta.

In urmatoarele minute se dezlantui un adevarat iad. Françoise incepu sa tipe jos in canion, iar oamenii incepura sa traga cu armele fara sa-si dea seama ce se intampla. Blair se opri din urcus ca sa priveasca inapoi si o vazu pe frantuzoaica chinuindu-se din rasputeri sa stapaneasca armasarul, in timp ce in urma ei se aflau doi ursi, alergand in salturi si oprindu-se cand si cand sa linga pietrele din drum.

Blair auzi un strigat inabusit al lui Lee si apoi il vazu napustindu-se spre creasta, insfacand-o in drum de mijloc. Tot timpul fluiera intr-un mod ciudat, doua fluieraturi scurte si ascutite, apoi pauza si din nou fluiera de doua ori.

— Lasa-te jos, spuse el, si o impinse pe Blair cu putere, incat isi zdrobi coatele de stanci.

Ea se tari inainte pana cand putu sa vada haosul starnit dedesubt in canion. Caii aflati in tarc se agitau innebuniti din cauza ursilor ce intrasera in canion iar oamenii alergau de colo-colo incercand sa impuste ursii, sa calmeze caii si sa linisteasca spiritele. Françoise tragea de haturi calul lui Lee, tipand si aratand catre intrarea in canion, incercand sa se faca auzita.

Brusc, armasarul lui Lee se ridica in doua picioare si o tranti la pamant, pornind in goana catre intrare, fara sa tina seama de ursii aflati in calea lui.

— O sa fie prins de explozie, spuse Lee, ridicandu-se sa vada mai bine ce se petrece jos.

In glasul lui se simtea o mare tristete ca era pe punctul de a-si pierde calul mult iubit.

Calul continua sa alerge, iar ursii se dadura deoparte din calea lui.

In mai putin de un minut dinamita exploda inchizand intrarea in canion si prinzandu-i in capcana pe banditi.

Lee fu trantit la pamant de suflul exploziei, dar praful inca nu se asezase bine cand el o rupse la fuga catre intrarea in canion. Cand se afla la jumatatea drumului, aparu calul lui alergand spre el si rotindu-si ochii speriat. Lee il lua de gat, imbratisandu-i capul si vorbindu-i ca sa-l linisteasca.

— La ce dracu’ ti-au trebuit ursii aia? tipa Lee la Blair care venise jos dupa el.

Auzeau inca strigate si impuscaturi in canion prin praful provocat de explozie.

— Nu ti-am spus pentru ca stiam ca o sa ma iei de sus, dar a trecut prea mult timp, spuse Blair, aproape strigand, nelasandu-l sa o sperie. Taggert e plecat de mult timp. Stiam ca banditii ne vor gasi curand si atunci am fi fost incoltiti in cabana cu doisprezece oameni tragand asupra noastra. Pot sa iasa din canion destul de usor dar m-am gandit ca, daca lucrurile mergeau bine, ursii i-ar fi putut intarzia. Sper ca nimeni sa nu le faca vreun rau ursilor. Ei nu vor decat mierea de albine.

Lee vru sa spuna ceva dar nu-si putu gasi cuvintele potrivite.

— Niciodata n-am vazut o femeie care sa n-aiba simtul pericolului. Nu-ti dai seama ca ai fi putut pati ceva?

— Si tu la fel, spuse ea, ridicandu-si barbia in sus. El o apuca de brat, neputand s-o ierte inca.

— Acum, mi-e teama ca am sa te las aici cat ma duc dupa serif.

Nu mai avu vreme sa spuna ceva pentru ca pe coasta aparu in goana seriful impreuna cu sase oameni dupa el. Abia isi mai trageau sufletul.

— Ai patit ceva, doctore? intreba seriful abia rasufland din cauza efortului.

Desi avea parul carunt, era intr-o conditie fizica buna si ajunsese la canion intr-un timp relativ scurt. Stiuse exact unde se afla canionul, dupa ce Taggert ii descrisese locul si mai stia, mai bine decat oricine altcineva din oras, despre tendinta lui Lee de a rezolva totul de unul singur.

— Taggert mi-a spus ca esti in pericol.

In clipa urmatoare ramase cu gura cascata uitandu-se jos, in canion. Oamenii pareau niste jucarii, invartindu-se de jur imprejur si cautand o cale sa iasa de acolo.

— Dumneata ai facut asta, doctore?

— Eu si cu doamna, spuse Lee cu un glas taraganat care o facu pe Blair sa rada.

Seriful se retrase inapoi de la gura vaii in timp ce oamenii din potera continuau sa-i tina pe banditi sub observatie.

— Sa nu lasati sa va scape niciunul, le spuse el peste umar in timp ce se uita la Blair si la Leander.

— Se pare ca ti-ai gasit perechea, baiete, ii zise el lui Lee iar in glasul lui se simtea furia. Cum se face ca nu m-ai asteptat sa ajung aici? De ce trebuie mereu sa iei legea in propriile tale maini? Cineva ar fi putut fi ranit. Oamenii astia de jos sunt niste ucigasi. Iar frantuzoaica aia e mai josnica decat un sarpe. Te-am mai avertizat in legatura cu astfel de treburi si mai inainte. Odata si odata ai s-o patesti si n-ai sa mai scapi intreg dintr-o asemenea chestie.

— Despre ce vorbesti? sopti Blair care nu-l mai vazuse niciodata pe serif atat de furios.

Il stia dintotdeauna ca pe un om bland si tacut.

— De ce ti-a trebuit atata timp? intreba Lee neluand in seama intrebarea lui Blair si furia serifului. Ne era teama ca i s-a intamplat ceva lui Taggert.

— A fost lovit in cap de un glont si a ramas lesinat cateva ore. De aceea mi-a luat atat timp sa ajung aici. Abia acum cateva ore am auzit ca ati capturat-o pe femeia aceea. Dar se pare ca am ajuns prea tarziu. A scapat?

— E acolo jos, spuse Lee.

— Nu pentru multa vreme, spuse unul din oamenii poterei. Femeia aia urca acum peretele canionului. Blair se uita catre cel care vorbise si cu coada ochiului zari o miscare. Il vazu pe unul dintre oamenii serifului ascuns dupa un copac cum duce pusca la umar si tinteste. O s-o impuste, se gandi Blair si in clipa aceea isi dadu seama ca indiferent cat de rea era o persoana sau cat rau facuse, ea nu era in stare sa stea si sa se uite cum era ucisa. Blair facu un salt catre omul cu pusca si reusi sa aterizeze destul de aproape de el pentru a-l lovi in picior si a-l face sa-si piarda directia. Glontul porni dar ajunse cu mult deasupra capului lui Françoise.

Dar Blair nu se gandise si la consecintele saltului facut si in clipa urmatoare incerca sa se tina de marginea stancii cu picioarele atarnand in aer.

Seriful si Lee reactionara imediat, fiecare aruncandu-se pe burta, apucand-o de cate un brat si tragand-o sus in siguranta.

— E intr-adevar perechea ideala pentru tine, spuse seriful cu glasul plin de dezgust, ajutand-o pe Blair sa ajunga pe stanca. Ai mare grija de ea si vezi sa nu i se intample ceva.

— Fac tot ce pot s-o apar de ea insasi si de mine, spuse Lee solemn.

Blair ramase la picioarele celor doi barbati, scuturandu-se de praf si privind jos catre canionul in care era cat pe ce sa cada.

— Bine, baieti, spuse seriful. Sa ramana cineva sa-i pazeasca cat ma duc eu sa aduc ajutor. Si ar fi bine ca toti sa fie in viata cand ma intorc.

— Domnule serif, te deranjeaza daca nu pomenesti numele noastre, sau al lui Taggert, in toata povestea asta? Si ai putea trimite pe cineva la magazinul companiei de la „Inexpressible” sa achite chitanta pentru ranga si dinamita?

Lee se opri si zambi o clipa.

— Si sa-i trimita nota de plata tatalui meu. Imi este dator.

Se intoarse, avand fraul calului intr-o mana iar cu cealalta o lua de mana pe Blair.

— Incotro plecati acum? striga seriful dupa el cand incepura sa urce coasta muntoasa.

— In luna de miere, il striga Lee peste umar.

— Sa fii atent. Frantuzoaica aia a scapat si nu cred ca incearca vreun sentiment de dragoste fata de voi amandoi.

In timp ce-i facea semn cu mana serifului, Lee sopti catre Blair:

— Exact la dragoste ma gandeam si eu.

CAPITOLUL 24

Blair porni la drum dar nu rezista mult timp. Din cauza lipsei de hrana, de somn si a emotiilor incercate incepu sa se resimta serios. Cand incepu sa se impiedice, Lee o ridica si o puse pe cal, ducandu-l de darlogi. Blair incepu sa motaie si de cate ori fu pe punctul de a cadea jos de pe cal, Lee o prinse si o puse la loc in sa.

Calatoria paru sa dureze zile in sir si, la un moment dat, Blair deveni sigura ca nu mai vazuse un pat toata viata, cu atat mai putin sa fi dormit intr-unul.

Soarele era aproape de asfintit cand se oprira in cele din urma si Lee o lua de pe cai. Fara nici un pic de vlaga, Blair deschise ochii si vazu o cabana mare de busteni cu o fundatie de piatra.

— Unde suntem? intreba ea, desi nu-i prea pasa. Nu voia decat sa doarma.

— E cabana de vanatoare a tatalui meu. O sa stam aici cateva zile.

Blair dadu din cap si inchise ochii, iar Lee o lua in brate si o duse in cabana. Vag isi dadu seama ca el o ducea sus pe niste scari, dar era prea obosita ca sa fie sigura. Cand o aseza pe pat deja dormea dusa.

Se trezi datorita unul zgomot ciudat de la fereastra si, clipind de cateva ori ca sa-si alunge somnul, deveni curioasa in legatura cu natura zgomotului. Dadu la o parte cuvertura, apoi scoase o exclamatie de mirare vazand ca era goala. La piciorul patului de pin se afla o camasa barbateasca si se imbraca cu ea. Privind pe fereastra vazu mai multe vaci, iar sub geam se afla o vaca cu un vitel care rupeau iarba si facea zgomotul care o trezise.

Cabana se afla pe o mica colina in mijlocul unei poienite din padure, fiind inconjurata de munti de jur imprejur, iar la cativa metri de cabana se afla un palc de copaci inalti. Iarba era presarata cu tufe de trandafiri salbatici care abia incepusera sa infloreasca. Un sunet pe scara din spatele ei o facu sa se intoarca. Lee urca, avand o tava in maini din care razbateau arome ce o facura sa-i lase gura apa.

— Mi-am dat seama ca te-ai trezit, spuse el zambindu-i si uitandu-se cu interes la picioarele ei lungi ce se vedeau de sub camasa.

Blair, rusinata, se baga inapoi in pat, iar Lee il puse tava in brate.

Dadu la o parte servetul care acoperea mancarea.

— Ma tem ca n-avem nimic proaspat, dar avem tot ce poate fi conservat si pastrat.

Pe tava se aflau sunca, costita, branza, piersici, turte de porumb si o farfurioara cu fragi.

— E un adevarat ospat, iar eu mor de foame, spuse ea incepand sa manance cu pofta.

Lee se intinse pe marginea patului, privind-o intens, ceea ce o facu sa roseasca. Era mai mult decat constienta ca acum toate obstacolele pentru noaptea nuntii fusesera inlaturate.

— Cat am dormit? intreba ea cu gura plina.

Lee isi scoase tacticos ceasul din buzunar facand-o sa se opreasca din mancat. Se uita la el, apoi ii puse pe noptiera de parca n-ar mai fi avut de gand sa-l bage le loc.

— Paisprezece ore, spuse el.

Blair isi indesa o bucata de turta in gura atat de repede incat aproape ca se ineca.

— Ai spus ca asta e cabana tatalui tau. Vii des aici?

Lenader incepu sa-si descheie camasa, desfacand incet fiecare nasture si scotand-o la fel de incet din pantaloni.

— De cand eram copil, spuse el.

Ochii lui o priveau intens si serios si felul in care se uita la ea printre gene o facu nervoasa. Incepu sa manance si mai iute.

— Veneai aici pentru elani?

Lee, fara sa-si ia ochii de la ea, incepu sa-si desfaca cureaua de la pantaloni.

Nu trebui sa se uite de doua ori ca sa vada ca el nu mai avea nimic pe dedesubt. Lui Blair incepura sa-i tremure mainile.

Lee se ridica si pantalonii ii alunecara in jos.

Blair se uita la el, cu ochii atintiti asupra lui si cu mana in aer in care tinea o bucata de sunca in timp de el se apleca, ii lua tava si sunca si le puse jos.

— Acum nu mai esti Houston, spuse el.

O clipa lui Blair ii fu teama de el. Se certase cu el in fiecare clipa in ultimele cateva saptamani si se simtise atat de vinovata fata de ceea ce ii facuse surorii ei incat acum nu-i venea sa creada cu adevarat ca era normal sa-i cedeze.

Lee se apleca spre ea, iar Blair se dadu inapoi pana cand atinse cu capul tablia patului. Pe de o parte voia sa se indeparteze de el, iar pe de alta, cea mai mare de altfel, mai bine ar fi murit decat sa mai faca vreo miscare.

Foarte incet, buzele lui Lee ii atinsera gura. Nu o forta si nici n-o atinse altfel. Nu era decat un barbat frumos cu un trup superb care se aplecase asupra ei si o saruta.

Blair incepu sa alunece in pat sau poate ca mai bine zis cazu in mijlocul patului, simtind cum se topeste. Lee ramase langa ea, aplecandu-se deasupra pana cand isi pierdu echilibrul si cazu peste ea. De aici incolo incetineala disparu complet. Blair deschise gura, iar Leander o saruta salbatic, cu o pasiune nestapanita, infigandu-si mainile in parul ei, mangaindu-i tot trupul si smulgandu-i camasa de pe ea. Blair fu cuprinsa si ea de pasiunea lui. Saptamani in sir il dorise iar acum era al ei, il putea atinge si-l putea strange in brate, o putea ajuta sa scape de aceasta durere cauzata de o abstinenta atat de indelungata.

Se agatara unul de altul, rostogolindu-se pe pat, cu gurile flamande, atingand fiecare bucatica de piele pe care o gaseau in drum, iar mainile erau peste tot. Lui Blair ii treceau prin cap imagini cu fiecare moment in care il vazuse pe Leander si dorise sa-l atinga. Isi aminti de mainile lui care lucrau delicat in sala de operatii si cum dorise sa fie atinsa de acele maini. Fusesera momente in care-l vazuse mergand si-si dorise ca trupul lui sa se afle deasupra ei. Acum isi trecu mainile pe spatele si pe fesele lui atat de mici si tari care se miscau intr-un mod ce o facu sa se convinga ca luase foc.

El paru sa simta cand ea era pregatita si cand o patrunse ea scoase un strigat, iar gura lui Lee o acoperi flamanda pe a ei.

Miscarile lui devenira rapide iar ea ii raspunse cu aceleasi miscari iuti, agatandu-se de el cu mainile, cu gura si cu picioarele. Si cand el incepu sa se miste mai tare si mai repede, ea ramase nemiscata, ridicandu-si soldurile catre el pentru a-i permite si mai mult acces catre propriul trup.

Si cand terminara, Blair tipa din nou, iar trupul ei se zvarcoli in spasmele pasiunii cand Lee se prabusi peste ea. Dupa cateva minute, Blair se relaxa si o clipa trupul ei tremura, agatandu-se de el, tinandu-si picioarele strans incolacite in jurul lui, hotarata sa nu-i mai dea drumul niciodata.

Ramasera imbratisati cateva minute pana cand Blair incepu sa se relaxeze slabind stransoarea mortala in care il tinuse pe Lee.

Ii mangaie suvitele umede de par de pe gat, trecandu-si varful degetelor peste muschii umerilor lui si simtindu-i pielea. Era ceva atat de nou pentru el si totusi i se parea ca se aflau impreuna dintotdeauna. Existau atat de multe lucruri pe care nu le cunostea despre el si pe care dorea sa le afle.

El se ridica intr-un cot si o privi.

— Jos am o cada si niste apa care se incalzeste deasupra focului din camin. Ti-ar placea sa faci o baie?

O clipa ea il privi lung in lumina din spatele capului si-si dadu seama cat de pretios devenise acest cap pentru ea. Oare asta era parerea ei numai sau el era cu adevarat cel mai frumos barbat din lume?

— Mai uita-te asa la mine si n-ai sa mai faci baie pana martea viitoare.

Lee ridica dintr-o spranceana vazand zambetul siret al lui Blair, o infasura intr-o patura si o duse jos la parter. Intr-un capat al cabanei se afla un camin urias de piatra flancat de doua ferestre mari. In celalalt capat era o bucatarie in care se aflau acum vase murdare, ca niste adevarati supravietuitori ai incercarii lui Lee de a pregati mancarea. Peretii lungi erau pe trei sferturi din piatra iar restul din busteni presarati cu cateva ferestre ici si colo.

In fata caminului se afla o cada de arama, mai inalta intr-un capat decat in celalalt, plina acum cu apa rece pe care Lee spunea ca o adusese de la un parau din apropiere. In timp ce Blair statea in picioare simtindu-se pe undeva timida, Lee turna apa fierbinte in cada si apoi o conduse langa ea. Cand ea ramase in continuare pe loc, el trase patura de pe ea si o baga in apa.

Apa era minunata si Blair se sprijini de cada si simti cum se relaxeaza. Era constienta ca Lee statea deasupra ei si o privea. Isi pusese pantalonii, dar era fara camasa si arata superb: toata pielea inchisa la culoare statea perfect intinsa peste muschii puternici mentinuti in forma de o viata petrecuta mai mult in aer liber.

— M-am maritat cu baiatul vecinilor, murmura ea zambind.

El ingenunche la marginea cazii.

— De ce mi-ai facut viata un calvar cand eram copii?

— Nu-i adevarat, spuse ea incepand sa-si spele bratele.

— Atunci cum numesti tu faptul ca-mi aruncai noroi sau bulgari de zapada in fata sau ca i-ai spus lui Mary Alice Pendergast ca eram indragostit de ea? Mama ei i-a aratat mamei biletelele de dragoste scrise chipurile de mana mea.

— Pentru ca mi-o luai pe Houston, spuse ea incet. Ea era sora mea geamana, dar cand apareai tu, intotdeauna iti dadea mai multa atentie tie decat mie.

Cand Lee nu spuse nimic, ea isi ridica ochii si-i vazu privirea scrutatoare. Nu parea s-o creada. Ea nu se mai gandise la copilaria lor de ani de zile. Era insa adevarat ca il urase, il urase din prima clipa cand il zarise. Dar de ce? El parea sa placa tuturor si Houston il adora, dar ea nu suporta sa stea alaturi de el. De obicei cand el intra ea iesea din camera.

— Poate ca… sopti ea.

— Poate ce?

— Poate ca doream sa fiu prietena ta.

— Dar nu puteai din moment ce Houston deja pusese ochii pe mine?

El ii ridica un picior din cada, lua sapunul si incepu s-o spele, iar degetele lui lungi alunecara sus, sus de tot pe piciorul ei.

— Vorbesti de parca n-a fi fost implicat deloc dar totusi ai cerut-o in casatorie. Inseamna ca ai iubit-o.

Blair ii privea mainile, ii simtea mainile.

El incepu sa-i sapuneasca laba piciorului.

— Banuiesc ca am cerut-o in casatorie. Uneori nu prea reusesc sa-mi aduc aminte ca as fi spus cuvintele acelea cuiva. Cred ca a fost o dovada de barbatie. Fiecare barbat din Chandler a cerut-o pe Houston de sotie.

— Zau? intreba Blair cu interes. Houston n-a suflat niciodata nici o vorba despre asa ceva. Pe mine doar Alan m-a cerut in casatorie. Toti ceilalti barbati erau…

— Prosti, spuse el repede, spalandu-i piciorul cu mare atentie.

— Dar eu sunt atat de diferita, spuse ea, si in ciuda tuturor asteptarilor simti lacrimi in ochi. Intotdeauna am incercat sa fiu ca si celelalte femei, ca Houston, buna si blanda dar in loc de asta m-am facut doctor. Si pe urma am luat note mai bune decat toti ceilalti studenti, barbati sau femei si am observat ca privirea barbatilor se schimba cand se uitau la mine. Si…

— Ai putea sa mai faci putina practica in privinta suturarii ranilor, spuse el dand drumul piciorului stang si ridicandu-l pe cel drept.

— Si ori de cate ori invingeam un barbat indiferent la ce, el…

Ochii ei se marira.

— Ce?

— Cusaturile tale cand te grabesti sunt cam mari. Trebuie sa mai faci exercitii cu ele.

Blair deschise gura ca sa spuna ceva dar o inchise la loc. Voia sa-i spuna ca suturile ei sunt perfecte dar isi dadu seama ca nu asta era problema. El nu voia s-o lase sa-i fie mila de ea insasi.

Zambind, ea se uita la el.

— Vrei sa-mi arati tu cum?

— Am sa-ti arat orice, spuse el cu o privire care o facu sa simta cald in inima, apoi continua sa o spele.

— Barbatii aceia erau niste prosti. Nici unui barbat sigur pe el nu-i este teama de vreo femeie. Doar ca ti-a luat ceva timp pana cand te-ai intors acasa, la mine.

— Acasa. Acasa la logodnicul surorii mele, ofta ea.

Leander ramase tacut o vreme, spalandu-i mana, dandu-i-o cu sapun si strangandu-i degetele intr-ale lui.

— Cred ca daca as fi avut un frate dupa care ar fi umblat toate femeile, iar pe mine nici nu m-ar fi bagat in seama, as fi fost si eu gelos.

— Geloasa! Eu nu sunt…

Pana acum nu se gandise niciodata la asa ceva, dar poate ca intr-adevar era geloasa pe Houston.

— Ea reprezinta tot ceea ce mi-am dorit si eu sa fiu. Nu am vrut sa fiu doctor, a trebuit sa fiu. Ceea ce am vrut a fost sa fiu exact ca Houston si sa-mi pastrez manusile curate. Ea are atatia prieteni. Te-a avut pe tine.

El nu-si ridica ochii si incepu sa-i spele bratul drept.

— Nu, niciodata nu m-a avut pe mine.

Blair continua sa vorbeasca.

— Houston se descurca atat de bine in toate. Isi face foarte usor prieteni. Oameni de la kilometri distanta o iubesc si o pretuiesc. Daca Houston ar fi condus trupele sudiste, atunci ei ar fi castigat razboiul de secesiune. Nimeni nu se pricepe mai bine ca ea la organizare.

— Cu siguranta ca pe tine te-a organizat. A facut in asa fel incat sa scape de mine aruncandu-ma in bratele tale.

— Ei, na! Oh, nu, asta s-a intamplat pur si simplu. Asta a fost numai vina mea. Houston e nevinovata.

— Blair, spuse el bland, in noaptea receptiei data de guvernator aveam de gand sa-i spun lui Houston ca rup logodna.

— S-o rupi? Stiu ca ai zis ceva in sensul asta dar nu cred ca ai vorbit serios.

El se opri o clipa din spalat.

— N-o cunosc deloc pe Houston. Nici nu cred c-am cunoscut-o vreodata, dar in tine pot vedea lucruri care cred ca-i sunt comune si lui Houston. Houston ascunde bine ceea ce gandeste cu adevarat, cu afurisitele alea de manusi albe ale ei. Dintr-un anumit motiv, cand era copil, s-a hotarat sa se marite cu mine. Eu nu eram o persoana pentru ea, ci doar un tel. Poate ca a fost asa cum s-a intamplat la tine cu medicina, numai ca telul tau a fost corect. Cred ca Houston dorea un motiv ca sa scape de logodna dintre noi, pentru ca incepuse sa vada ca lucrurile nu mergeau bine.

— Dar tu n-ai vazut-o in seara cand domnul Gates i-a spus ca eu urma sa ma marit cu tine.

— Ce-ar fi sa studiezi medicina ani de zile si apoi sa descoperi ca vederea sangelui te face sa lesini? Sau ca ai alergie la dezinfectant?

— As… muri, spuse ea in cele din urma.

— Eu cred ca i-am provocat o alergie lui Houston. Ajunsesem incat aproape ca nu ne mai puteam suferi. Nu vorbeam niciodata, nu radeam si daca incercam s-o ating, strangea din buze.

— Nu pot sa-mi imaginez asa ceva! spuse Blair sincer ingrozita.

Zambind, el incepu s-o spele pe gat si pe obraji.

— Poate ca pe undeva si-a dat seama ca noi suntem potriviti unul pentru celalalt si de aceea te-a trimis impreuna cu mine.

— Dar ea dorea numai sa vada casa lui Taggert si…

— Acum chiar ca e de ras! Frumoasa domnisoara, Printesa de gheata Houston Chandler n-a dat inapoi din fata nici unui barbat in toata viata si de prima data cand l-a vazut pe Taggert a inceput sa se dezghete. Ti-aduci aminte cand ne-am intalnit cu el in oras si el s-a oprit si a ranjit la Houston? Atunci nu mi-am dat seama, dar ar fi trebuit sa fiu gelos, daca as fi fost indragostit de Houston asa cum ar fi trebuit sa fiu. Dar imi amintesc ca acest lucru mi-a starnit doar curiozitatea.

— Taggert, spuse Blair. Nu-mi pot inchipui ce femeie si l-ar putea dori pe omul acela ingrozitor.

— Oricum a fost gata sa-si riste viata ca sa ne ajute, spuse Lee.

Mainile lui alunecoase, pline de sapun, se strecurau in jos pe pieptul ei.

— Banda lui Frankie a crezut ca tu esti Houston. Au cerut cincizeci de mii drept rascumparare. Taggert nu a venit numai inarmat, a adus si banii. Blair nu auzea ce spune, pentru ca mainile lui ii atingeau sanii. Isi ridica bratele pentru a le cuprinde pe ale lui, sprijinindu-se de cada si bucurandu-se de senzatia provocata de atingerea lui.

El se ridica in fata ei, apoi o lua in brate, asa uda, cu pielea lipindu-se de a lui.

— Am asteptat destul pentru asta, spuse el.

Leander parea sa se priceapa de minune in a-si scoate hainele pentru ca dupa cele cateva clipe cat ii trebuira sa ajunga la canapea era deja gol. Acum nu mai avea motive sa se grabeasca si dorea ca de aceasta data sa faca mai mult decat sa-i exploreze trupul. Blair avu senzatia ca e torturata.

El ii dadu mainile la o parte cand ea vru sa-l atinga si-si rezerva doar lui placerea de a o atinge peste tot cu mainile, cu gura si frecandu-si pielea de a ei pana cand ea aproape ca-si pierdu cunostinta de dorinta.

Cand se aseza peste ea, Blair se agata de el cu toata puterea, dar el se misca innebunitor de incet, refuzand sa se grabeasca si mangaind-o incet cu miscari lungi si blande. Cand incepu sa se miste mai repede, Blair era deja dezlantuita, simtind ca explodeaza, atat il dorea de tare.

Cand in cele din urma atinse punctul culminant, trai o asemenea senzatie intensa incat pret de o clipa fu sigura ca murise. Trupul ei tremura si se agita in timp ce se agata de Lee.

El se trase inapoi zambindu-i.

— Stiam ca o sa facem o echipa grozava.

Ea era serioasa cand ii spuse:

— Singurul motiv pentru care te-ai insurat cu mine este ca sa faci dragoste?

Chipul lui deveni de asemenea serios.

— Asta si pentru ca te pricepi la cusaturi.

— Afurisitule! exclama ea, lovindu-l in coaste cu pumnul.

Dar Lee se dadu deoparte.

— Hai, ridica-te. Hai sa ne plimbam. Vreau sa-ti arat cateva locuri.

Ea nu era obisnuita sa-l vada fara haine. Singurii barbati goi pe care-i mai vazuse fusesera cadavrele intinse pe mesele reci de marmura. Lee arata mai viu decat oricare altul pe care-l vazuse.

— Oh, nu, sa nu indraznesti, rase el luand-o de mana si tragand-o de pe canapea. Du-te sus si imbraca-te. Sunt niste haine vechi in scrinul din spatele scarilor. Pune-le pe tine.

O lovi cu palma pe fundul gol, iar ea urca.

Blair deschise dulapul si incepu sa caute haine, dar pe perete se afla o oglinda si se opri sa se priveasca. Pielea ii stralucea, obrajii ii erau imbujorati iar ochii il scanteiau. Bineinteles ca parul, de obicei prins strans la spate ca sa nu o deranjeze in timpul muncii, statea acum zburlit ca o coama de leu in jurul capului.

Oare putea fi adevarat ca Leander o iubea? Cu siguranta ca nu-l deranja compania ei si luptase din rasputeri ca s-o castige. Sau isi dorea doar un partener chirurg si in acelasi timp si o partenera mai mult decat binevoitoare in pat?

— Ai trei minute, striga Lee de jos.

— Si care-i pedeapsa daca nu sunt gata, striga ea.

— Abstinenta.

Razand, Blair incepu sa se imbrace repede intr-o pereche de pantaloni de panza si o camasa de flanel. Pantalonii erau prea scurti dar reusi sa-si acopere de bine de rau cele doua jumatati ale trupului. Talia era atat de mare incat trebui sa-i tina cu mana.

Jos, Lee punea mancare intr-un rucsac.

— Ai o curea? intreba ea.

Cand el se uita catre ea, Blair dadu drumul pantalonilor, lasandu-i sa cada jos cu un zambet dracesc. Drept recompensa auzi geamatul lui Lee.

El se intoarse catre stiva de lemne, lua o bucata de sfoara, apoi veni catre ea, ingenunche si baga franghia prin gaicile pantalonilor. Cand ii ridica pantalonii ii saruta picioarele pana sus, astfel incat atunci cand pantalonii ajunsera la locul lor, Blair se clatina pe picioare.

— Haide, hai sa mergem.

De data asta zambetul lui era dracesc.

Cu genunchii tremurand, Blair il urma afara.

CAPITOLUL 25

Blair il urma pe Lee de-a lungul unei poteci inguste facute de elani, printre tufisuri si copaci, apoi traversara o pajiste si ajunsera de partea cealalta a muntelui. Coaja plopilor fusese roasa de elani, ceea ce dusese la distrugerea multor arbori, asa ca ei trebuira sa se strecoare printre bustenii cazuti. Peste tot se aflau urme ale acestor animale mari ce migrasera spre nord pe perioada de vara.

Lee ii arata un soim si-i spuse numele unor flori. Paru sa-si dea seama ca mergea prea repede si incetini ritmul, ridicand crengile lasate pentru ca ea sa poata trece.

In varf se afla o prapastie adanca, cu ambii versanti abrupti, pe unul dintre ei aflandu-se brazi uriasi iar pe celalalt o priveliste minunata unde se puteau zari in departare incetosati munti albastri de o rara frumusete. Lee se aseza, sprijinindu-se de un copac cazut si intinse bratele catre ea. Ea i se cuibari la piept, multumita, tinandu-l de mana si jucandu-se cu degetele lui.

— Ce voia sa spuna seriful atunci cand a zis ca suntem la fel? intreba ea.

Lee statea cu ochii inchisi, bucurandu-se de razele calde ale soarelui.

— Cand eram copil am intrat in bucluc de vreo doua cri. Cred ca nu m-a iertat nici acum.

Blair se ridica brusc in capul oaselor.

— Tu?! Tu ai intrat in bucluc? Dar ai fost dintotdeauna intruchiparea virtutii, visul oricarei mame.

Fara sa deschida ochii, dar zambind, o trase la loc langa el.

— Stii foarte putine lucruri despre mine. Nu sunt ceea ce crezi.

— Atunci spune-mi cum ai intrat in bucluc si de ce n-am auzit nimic despre asta. Sunt sigura ca o asemenea stire ar fi aparut pe prima pagina a ziarelor din Chandler: „Sfantul Leander a facut ceva ce nu a fost perfect”.

Lee zambi larg.

— N-ai auzit pentru ca tata a reusit sa pastreze tacerea si pentru ca ceea ce s-a intamplat a avut loc in Colorado Springs. Ceea ce am reusit sa fac a fost sa fiu impuscat de doua ori.

— Impuscat? exclama ea. Dar n-am vazut nici o cicatrice.

Lee mormai:

— Mai ai inca timp sa te uiti la mine. De cate ori ma apropii de tine te napustesti asupra mea.

— Ba nu fac asa…

Blair se opri deoarece ceea ce spunea el era adevarat.

— Cum ai fost impuscat? intreba ea bland.

— Am plecat cu tata la Colorado Springs cand aveam vreo paisprezece ani. El trebuia sa vorbeasca cu un martor pentru un client de-al lui si trebuia sa se intalneasca cu omul acela la un hotel nu departe de banca. Tocmai terminasem de luat masa si ieseam din hotel cand deodata au inceput sa se auda focuri de arma si cineva a ipat ca se jefuieste banca. M-am uitat pe strada si am vazut vreo sase barbati cu fetele acoperite care se indreptau calari spre noi.

Cred ca nu m-am gandit, ci doar am actionat. Pe alee se afla o caruta cu patru cai, incarcata cu alimente. Am sarit in ea, am indemnat caii si am adus-o in strada, blocand iesirea banditilor.

— Si ei te-au impuscat.

— N-am avut cum sa sar din caruta. Caii ar fi fugit si ar fi lasat strada libera.

— Deci ai ramas pe loc si ai tinut caii, spuse Blair cu teama in glas.

— Am ramas pe loc pana cand a sosit seriful.

— Si apoi?

El zambi.

— Si apoi tata m-a tras jos din caruta si m-a dus la un doctor care mi-a scos un glont, celalalt imi strapunsese bratul. M-a lasat de asemenea sa ma imbat si iti jur ca mahmureala de a doua zi a fost mai rea decat ranile provocate de gloante.

— Dar, multumita tie, banditii au fost prinsi.

— Si au petrecut ani de zile in inchisoare. Acum au iesit. Chiar l-ai intalnit pe unul dintre ei.

— Cand? intreba ea.

— In seara cand am mers la receptie. Ti-aduci aminte cand am mers la casa de pe River Street? Cazul acela de sinucidere? Ti-aduci aminte de barbatul de afara? Nu cred ca ti-a placut prea mult.

— Cartoforul, spuse ea, gandindu-se la felul in care o privise acel barbat.

— Printre altele, Leqault a fost inchis zece ani pentru jaful din Colorado Springs.

— Din cauza ta, spuse ea. Probabil ca te uraste din moment ce esti unul dintre cei care l-au prins.

— Probabil, zise Lee fara prea mult interes. Deschise ochii si se uita la ea.

— Dar cred ca si tu ma urai.

— Nu te uram chiar… incepu ea, apoi zambi. Unde te-ai dus in noaptea nuntii?

— Vrei sa-mi vezi cicatricile ranilor de gloante?

Ea intentiona sa spuna ceva despre refuzul lui de a-i raspunde la intrebare, dar renunta, strangandu-si buzele intr-o linie ferma.

El ii puse un deget sub barbie.

— Luna de miere nu e o perioada pentru furie sau priviri suparacioase. Ce-ar fi, mai bine, sa-ti povestesc despre cazul in care am asistat la o nastere cu trei gemeni?

Ea nu-i spuse nimic.

— Unul dintre ei a venit cu fundul.

Ea ramase in continuare tacuta.

— Si s-au nascut cu o luna mai devreme, fiecare la cate o ora distanta fata de celalalt si ca sa-i tinem in viata a trebuit sa…

— Sa ce? intreba ea, dupa cateva minute de tacere.

— Oh, nimic. N-a fost nimic interesant. S-a scris despre asta doar in trei ziare. Sau patru?

Ridica din umeri.

— Oricum nu conteaza.

— De ce s-a scris despre asta?

— Pentru ca metoda noastra de a-i salva a fost… Dar probabil ca nu te intereseaza asa ceva.

Cascand, se intinse la loc, sprijinindu-se de bustean.

Blair sari peste el cu mainile stranse pumn.

— Spune-mi, spune-mi, spune-mi, striga ea, in timp ce Lee, razand, incepu sa se rostogoleasca pe iarba cu ea.

Se opri cand ea ajunse dedesubt.

— Am sa-ti spun, dar trebuie sa-mi spui si tu un secret de-al tau.

— Eu nu am secrete, spuse ea incruntata.

— Oh, ba da, ai. Cine mi-a pus serpi in cosuletul cu mancare si greieri in penar?

Ea clipi de cateva ori.

— Nu sunt sigur, dar cred ca s-ar putea sa fie aceeasi persoana care ti-a turnat gem in pantofi, ti-a cusut manecile jachetei, ti-a pus ardei iute in sandvisuri, ti-a…

— La petrecerea mamei mele! spuse el. Am stat acolo si am mancat sandvisurile alea, crezand ca toate erau iuti si ca eram un las, de-aia ma usturau atat de tare, din moment ce toti ceilalti n-aveau nimic. Cum ai reusit?

— I-am dat un penny lui Jimmy Summers ca sa-i dea drumul cainelui cand scap eu lingura din mana. Cainele a fugit in gradina, iar tu ca intotdeauna marele salvator, ai alergat sa prinzi cainele. Toata lumea se uita la tine, asa ca am avut o gramada de timp sa-ti aranjez sandvisurile din farfurie. Credeam ca o sa pocnesc de ras. Stateai acolo si transpirai, dar le-ai mancat pana la ultima bucatica.

El se apleca spre ea clatinand din cap.

— Si balega de vaca uscata din palaria mea preferata de pescuit?

Ea incuviinta.

— Si pozele domnisoarei Ellison de pe tablita mea?

Ea incuviinta din nou.

— Te-a mai prins cineva vreodata in afara de mine?

— Tatal tau, o data. Houston mi-a spus ca te duci la pescuit, asa ca m-am strecurat acasa la tine, am aruncat ramele pe care le pregatisesi si am pus in cutie un sarpe. Din pacate m-a prins tatal tau.

— Cred ca ti-a zis cateva. Nici Ninei nu-i tolera nici o nazbatie.

— Mi-a zis ca n-am sa fiu niciodata o doamna.

— Si a avut dreptate, spuse Lee solemn, incepand sa se frece de ea. Nu esti deloc o doamna. Esti o femeie in carne si oase.

Zambi.

— Iar carnea e foarte bine aranjata pe oase.

Ochii ei se marira.

— Intentionati sa-mi luati virtutea, domnule? Oh, va rog, domnule, e singurul lucru care mi-a mai ramas.

— Nu meriti nici macar atat pentru ceea ce ai facut, domnisoara, spuse el printre dinti, coborandu-si glasul. Ai fost judecata si gasita vinovata, deci vei fi pedepsita.

— Oh? spuse ea, ridicand dintr-o spranceana. Cu gem in pantofi?

— Ma gandeam mai mult la posibilitatea de a deveni sclava iubirii mele pentru tot restul vietii.

— Nu-i o pedeapsa prea severa pentru putin gem?

— E pentru ardeiul iute si pentru…

Ochii lui se marira.

— Tot tu ai pus si praful de stranutat in artificiile mele? Si funinginea de pe binoclul tatei in ziua cand l-am adus la scoala?

Ea incuviinta, incepand sa se simta putin vinovata de nenumaratele feste pe care i le jucase.

El o privea putin temator.

— Stiam ca si tu ai facut unele dintre ele, dar intotdeauna am crezut ca John Lechner e autorul principal. Stii, l-am intalnit acum patru ani la New York si amintindu-mi de tot ceea ce credeam ca mi-a facut, abia daca i-am raspuns la salut.

El zambi.

— Si cand te gandesti ca era nevinovat! Iar in privinta festelor pe care stiam ca tu mi le-ai jucat, ce-as fi putut face? Erai cu sase ani mai mica decat mine si ma gandeam la bataia cu biciul pe care mi-a tras-o tata dupa ce ti-am dat un pumn. Era un motiv suficient sa ma gandesc de doua ori inainte de a lovi o fata.

— Deci acum trebuie sa platesc pentru niste prostii din copilarie, spuse ea cu un oftat exagerat. Viata e tare grea.

— Nu numai asta e tare grea, spuse el cu un zambet siret.

— E bine ca sunt doctor si nimic nu ma mai poate soca.

— Dar nu faptul ca esti doctor m-a atras la tine.

— Nu? Atunci ce te-a atras la mine?

— Tenacitatea ta de a incerca sa-mi atragi atentia. Am rezistat cat am putut, dar acum nu mai pot.

— Daca insisti, spuse ea obosita.

— Imi plac femeile ascultatoare, murmura el, bagandu-i mana pe sub camasa si incepand sa-i mangaie pieptul si apoi sa-i atinga sanii.

Blair era uimita de faptul ca il putea dori din nou, dupa doar cateva ore, dar cand varful degetelor ei ii atinsera pielea calda, se simti de parca ar fi fost prima oara. Nu se mai gandise de ani de zile la festele pe care i le jucase. Atunci crezuse ca le face pentru ca-l ura, pentru a se razbuna pe el pentru ca i-o lua pe Houston. Dar acum se intreba daca nu cumva dorise doar sa-i atraga atentia.

Cand el isi inalta capul si incepu sa-i descheie camasa, ea ii cuprinse fata in maini.

— Nu intelegi ce insemni tu pentru mine, sopti ea.

Lee ii zambi bland.

— Nu inca? Ei bine, ramai pe langa mine si ai sa-ti dai seama. Un lucru e sigur in privinta ta, Blair, stii sa te lupti. Crezi ca ai sa ajungi sa lupti pentru mine la fel de tare cat ai luptat impotriva mea?

— Nu stiu, spuse ea nedumerita.

Era atat de confuza in privinta acestui barbat.

Fusese dusmanul ei cea mai mare parte a vietii.

Luptase impotriva lui prin toate mijloacele. Si in ciuda celor spuse de Lee, ea reusise efectiv sa-i saboteze nunta lui Houston. De ce? De ce se culcase cu un barbat despre care era in stare sa jure ca-l uraste?

Lee il lua mainile si o saruta in palma.

— In timp ce cauti raspunsurile la problemele importante ale vietii, pierdem timpul.

Termina de descheiat camasa.

Facura dragoste incet, aproape delicat, iar Lee o privi, urmarindu-i reactiile. Ii saruta fiecare deget pe indelete iar senzatia placuta pe care o simti in interiorul umed si cald al gurii lui o patrunse pana in strafunduri. Ii saruta sanii si ii mangaie tot trupul.

Iar cand o patrunse o facu bland, dulce si prelung.

Mai tarziu o imbratisa strans, incolacindu-i picioarele cu ale lui, lipindu-se de ea si incercand sa-i acopere intreg trupul cu al lui.

Blair ramase in bratele lui, ascultand greierii si ciripitul pasarilor precum si adierea vantului. Mirosul si gustul lui Lee o invaluiau placut. Isi dorea ca aceste clipe sa nu se mai sfarseasca niciodata.

— Cand ajungem acasa va trebui sa angajezi pe cineva care sa aiba grija de ciorapii mei, spuse el incet.

— Ce? intreba ea vag, tinandu-l strans in brate de parca viata ei ar fi depins de el.

— De ciorapii si camasile mele. Si imi place sa am ghetele lustruite. Si va trebui sa angajezi pe cineva care sa mentina curatenia, sa faca paturile si sa gateasca.

Blair ramase tacuta cateva clipe pana cand intelese ce voia el sa spuna. De cand era copil, ei nu-i pasase, sau nu invatase nimic altceva, decat despre medicina. N-avea nici cea mai vaga idee cum se tine o casa.

Ofta adanc.

— Crezi ca putem gasi pe cineva dispus sa se casatoreasca cu noi?

Il simti pe Lee cum se cutremura de ras.

— Putem intreba. Am cunoscut o femeie bandita care…

Se opri simtind dintii lui Blair pe punctul de a-l musca.

— Lee, spuse ea, ridicandu-se ca sa-l poata privi.

Chiar sa stii ca habar nu am sa ma ocup de gospodarie. Mama a incercat sa ma invete dar…

— Tu te urcai in copaci.

— Sau fugeam undeva. Si matusa Flo a incercat, dar unchiul Henry spunea mereu ca mai e timp si pe urma m-a luat cu el in sala de operatii ca sa-l ajut. Cred ca n-am avut timp. Anul viitor intentionam sa ma inscriu la un curs de gospodarie ca sa fiu pregatita cand o sa ma marit cu Alan.

— Un curs, iham? Unul din acelea unde inveti cum sa-ti pastrezi curata toaleta si cum sa freci dusumelele?

— Crezi ca ar fi fost chiar atat de rau?

— Probabil si mai rau.

Ea isi puse la loc capul pe umarul lui.

— Ti-am spus sa nu te insori cu mine. Acum intelegi de ce n-a vrut sa ma ia nimeni. Houston e atat de buna comparativ cu mine la problemele astea. Ar fi trebuit s-o pastrezi.

— Probabil, spuse el grav. Oricum cu ea eram sigur ca n-o sa am probleme ca-mi imprumuta bisturiul.

— Niciodata nu l-am imprumutat pe al tau, spuse ea indignata. Il am pe al meu.

— Da, dar Houston stie cum sa conduca o gospodarie. Cred ca ciorapii sotului ei vor fi intotdeauna curati si pusi in ordine.

Blair se indeparta de el.

— Daca asta vrei, n-ai decat sa te duci la ea, sau la oricare alta femeie, nu-mi pasa. Daca crezi ca am sa-mi dedic viata lenjeriei tale intime te inseli amarnic.

Se ridica si furioasa incepu sa-si traga pantalonii.

— Nici macar un ciorap? intreba el cu glas rugator.

Blair se uita la el si vazu ca radea de ea.

— Uraciosule! rase ea si cazu din nou in bratele lui, unde el o imbratisa cu pasiune. Tot nu mi-ai spus despre cei trei gemeni.

— Ce gemeni?

— Cei la nasterea carora ai asistat si despre care s-a scris in patru ziare.

El se uita la ea de parca si-ar fi pierdut mintile.

— N-am asistat in viata mea la o nastere cu trei gemeni.

— Dar ai spus… Oh, mincinosule! exclama ea razand.

El o mangaie pe picioare si pe spatele gol.

— Ce-ar fi sa mergem la rau? Putem manca acolo.

— Si sa vorbim despre clinica, spuse ea, ridicandu-se si punandu-si camasa. Cand crezi ca va sosi echipamentul? Si nu mi-ai spus totusi ce anume ai comandat. Lee, daca nu vrei sa lucrezi acolo tot timpul, cred ca i-as putea scrie unei prietene de-a mea, doctor Louise Bleeker. E destul de buna, iar orasul Chandler se mareste pe zi ce trece, asa ca ne-ar prinde bine inca un doctor.

— De fapt ma gandeam s-o angajez pe doamna Krebbs sa ma ajute la clinica.

Blair se opri sa-si mai incheie nasturii la camasa.

— Doamna Krebbs? Ai idee cum este? Intr-o zi a venit la spital un baietel inecat cu un os de pui, iar simpatica doamna Krebbs mi-a sugerat sa astept pana vine un doctor adevarat.

— Si inca mai traieste? intreba el facand ochii mari.

Ea se uita la el urat.

— Iar ma tachinezi?

— Nu tachinez niciodata femei care arata ca tine. Se uita la camasa ei descheiata pana la brau.

— Hai, zise el, fara a o mai lasa sa-i raspunda. Daca tot discutam afaceri, hai macar sa mergem in timp ce vorbim.

Leander si Blair tinandu-se de maini alergara sus la cabana. Se oprira de cateva ori sa se sarute, iar Lee incepu sa traga de hainele lui Blair si ea de ale lui, astfel incat in apropierea cabanei erau descheiati pana la brau. Dar distractia inceta cand isi ridicara ochii catre cabana si-l vazura pe Reed Westfield stand pe veranda.

Chipul lui Lee deveni pe loc sumbru, se aseza intre Blair si cabana si incepu sa-i incheie camasa.

— Asculta, zise el bland. Cred ca va trebui sa plec din nou. Nu cred ca tata ar fi venit altfel pana aici daca n-ar fi fost vorba despre o urgenta.

— Urgenta? Pot si eu sa…

Ceva din ochii lui o facu sa se opreasca si-si inclesta maxilarele.

— E vorba despre genul acela de urgenta? acela din care eu sunt exclusa pentru ca nu se poate avea incredere in mine? Urgenta aceea care e doar pentru barbati?

El ii puse mainile pe umeri.

— Blair, trebuie sa ai incredere in mine. Ti-as spune daca as putea dar pentru binele tau…

— Pentru binele meu trebuie sa raman ignoranta. Inteleg perfect.

— Nu intelegi nimic! spuse Lee apasandu-i umerii cu putere. Va trebui sa ai pur si simplu incredere in mine. Daca as fi putut ti-as fi spus.

Ea se smulse de langa el.

— Inteleg perfect. Esti exact ca domnul Gates. Ai idei rigide in privinta a ceea ce poate si ce nu poate face o femeie si nu poti avea incredere in mine destul cat sa-mi spui ce faci cand dispari atat de misterios. Spune-mi ce intentionezi sa-mi permiti sa fac, acum ca suntem casatoriti? Asta in afara de a ma ocupa de gospodarie si de a imparti bucuroasa patul cu tine? Pot sa continui sa practic medicina sau sunt prea incompetenta sa fac si asta?

Lee isi ridica ochii spre cer, parca incercand sa caute ajutor.

— Bine. Fie cum vrei tu. Se pare ca tu crezi ca sunt un monstru asa ca ma voi comporta in consecinta. Tatal meu se afla aici pentru un motiv important si trebuie sa plec. Nu-ti pot spune nici unde ma duc, nici ce fac sau urmeaza sa fac. Acum vreau sa te intorci in Chandler cu tatal meu, iar eu voi veni acasa cat se poate de curand.

Blair nu mai spuse nici un cuvant, trecu pe langa el si merse catre cabana. Ii era greu si sa se uite la Reed. El nu o placuse niciodata, de pe vremea de cand era copil si o prinsese jucandu-i feste iubitului sau fiu. Cand Lee spusese ca vrea sa se insoare cu ea, Reed participase si el la interogatoriul acela ingrozitor la care o supusese Gates.

Iar mai tarziu Reed pur si simplu o Mintise in fata inventand acea poveste despre Lee si frantuzoaica.

Asa ca acum cand trecu pe langa el intrand in cabana nu putu sa fie nici politicoasa si mai nici cordiala. Il saluta rece si intra inauntru.

Chiar si cand ramase singura nu se lasa coplesita. Oare la ce se asteptase in afara de a fi tratata in acest mod? Lee spunea ca o iubeste, dar ce barbat n-ar iubi o femeie care arata atata entuziasm in pat? Iar simtul onoarei pe care-l avea Lee il obligase sa se insoare cu ea din moment ce fusese virgina in prima noapte petrecuta impreuna.

Blair urca sa se schimbe de hainele barbatesti pe care le purta si-si puse la loc uniforma medicala.

Fereastra era deschisa si se auzeau voci. Cand se uita afara il vazu pe Lee si pe tatal lui la o oarecare distanta de cabana si din gesturile pe care le faceau isi dadu seama ca erau furiosi.

Lee statea pe vine in iarba, rontaind un fir de iarba in timp ce Reed isi folosea fiecare centimetru din trupul lui robust pentru a se apleca deasupra fiului sau intr-un mod amenintator. Cel putin asa i se paru lui Blair.

Desi stia ca nu face bine, se apleca peste geam. Cateva cuvinte ii ajunsera la ureche dintre cele pe care le rostea Reed amenintandu-l cu un deget pe Lee.

…pericol… sa-ti risti viata… Pinkerton.

Se trase inapoi. „Pinkerton”? sopti ea, incheindu-si iute ultimii nasturi ai uniformei. Ce avea de-a face Lee cu agentia de detectivi Pinkerton?

Ramase pe pat cateva clipe. Nu prea avusese timp sa se gandeasca unde se dusese Lee in noaptea nuntii. Reed o mintise, iar ea il crezuse. Era inclinata sa creada ca Lee iubea pe altcineva; crezuse ca Lee era in stare sa alerge in barlogul unor banditi pentru a o salva pe conducatoarea lor de la moarte. Dar daca Lee era implicat in altceva, ceva… ii fu teama sa se si gandeasca in ce ar putea fi implicat. Poate ca ii ajuta pe cei de la Pinkerton. Dar dupa felul cum il avertiza Reed pe fiul lui, Blair nu prea credea ca acesta ar putea fi adevarul.

Leander era implicat in ceva ilegal. Stia si simtea asta. Si de aceea nu-i putea spune ce facea. Voia ca ea sa ramana nevinovata.

Incet, de parca ar fi avut plumb in picioare, Blair cobori si ajunse la usa chiar in clipa cand intra Lee.

— Trebuie sa plec, spuse el privind-o.

Blair isi ridica ochii spre el. In ce ilegalitate se bagase Lee? Si de ce? Avea oare nevoie de bani? se gandi la noul echipament pe care ea il comandase de la Denver. Trebuie sa fi costat o gramada de bani si toata lumea stia ca un doctor nu castiga atat de mult. Bineinteles ca Lee mostenise niste bani de la mama lui, dar cine stia cat? Oare facea asta pentru a-si putea deschide clinica? Ca sa-i poata ajuta pe oameni?

— Stiu, spuse ea, punandu-i o mana pe brat.

Uitandu-se la ea, Lee paru sa ofteze usurat.

— Nu mai esti suparata?

— Nu, nu cred.

El o saruta dulce.

— O sa ma intorc cat pot de repede. Tata o sa te duca acasa.

Fara sa mai spuna nici un cuvant, incaleca pe armasarul lui cel voinic si cobori muntele, disparand din vedere.

Blair urca pe calul pe care i-l adusese Reed si pornira spre casa in tacere. Majoritatea drumului il parcursera pe o carare ingusta ce se strecura printre pini, traversand mici paraiase si pe unde erau obligati sa mearga unul in spatele celuilalt.

Blair era tot mai nedumerita de disparitiile lui Lee si incerca sa se autocompatimeasca ca trasese o concluzie gresita, rugandu-se ca el sa nu se afle in pericol.

La cateva mile de oras, cand drumul se largi iar terenul era uscat, Reed veni calare alaturi de ea.

— Cred ca tu si cu mine am pornit-o cu stangul, spuse Reed.

— Da, raspunse ea sincera. Inca de pe vremea cand aveam opt ani.

El paru nelamurit pentru cateva clipe.

— Ah, da. Din cauza nazbatiilor. Sa stii ca eu n-as fi aflat despre ele daca nu afla mai intai sotia mea despre cateva. Lee n-a spus niciodata nimic. Helen mi-a sugerat ca erau executate de o fata. Ea zicea ca baietii sunt isteti, dar nu atat de destepti ca fetele si ca toate festele astea erau foarte inteligente. S-a aratat foarte interesata cand i-am spus ca te-am prins schimband ramele cu un sarpe. „Blair Chandler”, a spus ea. „Ar fi trebuit sa-mi dau seama ca ea este. Intotdeauna a aratat un mare interes fata de Lee”. Nu stiu ce-a vrut sa spuna cu asta, dar stiu ca radea cu pofta ori de cate ori afla despre o noua nazbatie.

— Daca nu i-a spus Lee, cum de a aflat?

— Uneori de la Nina, alteori de la profesoara lui Lee. Odata Lee a venit acasa cu dureri de stomac si dupa ce Helen l-a bagat in pat, s-a intors in bucatarie si a vazut cum pachetul cu mancare al lui Lee se misca incet pe masa. Mi-a zis ca aproape ca a murit de frica pana cand l-a deschis sa vada ce era inauntru. Era o biata broscuta pe care a dus-o usurata in gradina.

— Nu-i de mirare ca n-ai fost prea bucuros cand Lee ti-a zis ca vrea sa se insoare cu mine, spuse Blair.

Reed ramase tacut cateva clipe.

— Am sa-ti explic ce ma ingrijoreaza in legatura cu tine si cu Lee si asta n-are nici o legatura cu nazbatiile din copilarie. Adevarul este ca fiul meu munceste prea mult. Inca de pe vremea cand era copil se apuca de cate trei lucruri deodata. Nu stiu de ce, dar Lee crede ca problemele lumii intregi sunt responsabilitatea lui. Am fost mandru cand mi-a spus ca vrea sa devina doctor dar am avut si rezerve. Mi-a fost teama ca va face exact ce face si acum, munceste prea mult. Lucreaza la spital dar il si conduce, desi doctorul Webster este administrator. Lee de asemenea preia toate cazurile din oras. Patru nopti pe saptamana este de garda. Si in continuare isi viziteaza pacientii de la tara.

— Si ti-e teama ca eu voi deveni o povara in plus pentru el? sopti Blair.

— Pai, trebuie sa recunosti ca in jurul tau are loc destula agitatie. Eu doream ca Lee sa se insoare cu cineva total diferit fata de el, cineva ca Houston, care seamana atat de bine cu Opal, cineva care sa stea acasa si sa coase, ocupandu-se numai de gospodarie. Nu am absolut nimic impotriva ta, dar uita-te si tu ce s-a intamplat in ultimele cateva saptamani de cand te-ai intors in Chandler.

— Inteleg ce vrei sa spui, zise Blair in timp ce prin cap ii treceau franturi din cele intamplate in ultima vreme. Nu cred ca Lee se odihneste prea mult, nu-i asa?

— Aproape ca s-a dat de ceasul mortii incercand sa te impresioneze cu talentul lui de doctor.

Se opri si ii zambi.

— Dar undeva pe parcurs am inceput sa vad cat de mult te doreste.

— Da, cred ca asa este, murmura ea, intrebandu-se daca asta ar putea fi cauza care-l impingea sa faca tot ceea ce facea in taina.

Intrara in oras calare fara a mai scoate vreun cuvant, parcurgand ultimele cateva mile la lumina stelelor. El o lasa acasa, unde Blair locuia cu Leander, iar ea intra avand inima grea. Oare avea datorii si ea acasa?

Facu repede o baie si obosita se urca in pat. Se parea ca era predestinata sa petreaca singura fiecare noapte in casa asta.

A doua zi dimineata la sase fu trezita de sunetul telefonului. Ametita cobori repede pe scari.

Centralista, Caroline spuse:

— Blair-Houston, acum au sosit patru carute incarcate cu marfa de la Denver si oamenii il asteapta pe Leander la depozitul vechi de pe bulevardul Archer.

— El nu poate sa vina, dar ajung eu acolo intr-un sfert de ora.

— Dar este echipamentul medical si Leander trebuie sa le spuna unde sa-l puna.

— Dupa diploma pe care o am si eu sunt doctor, spuse Blair glaciala.

— N-am vrut sa spun asta. Nu am facut decat sa transmit mesajul. De ce nu poate sa mearga Leander?

Femeie bagacioasa! se gandi Blair. N-avea de gand sa-i spuna ca Lee era din nou plecat intr-una din misterioasele sale misiuni.

— Pentru ca l-am extenuat, spuse ea, si inchise telefonul zambind. Asta intr-adevar le va da ceva de barfit.

Blair alerga sus pe scari si dupa cateva minute fugea pe strada inca strangandu-si parul. Cand ajunse in capatul bulevardului Archer ii vazu pe oameni sprijinindu-se de carute si parand nerabdatori.

— Buna ziua, sunt doctor Westfield.

Un barbat corpolent care mesteca tutun o masura din cap pana in picioare cateva clipe in timp ce ceilalti trageau cu ochiul de dupa carute, de parca incercau sa nu arate un interes deosebit fata de o curiozitate a naturii. Barbatul masiv tranti un scuipat de tutun.

— Unde vreti sa descarcam astea?

— Inauntru, spuse ea aratand catre depozit.

Imediat aparura problemele. Ea nu avea cheie si nici nu stia unde tinea Lee cheia depozitului. Oamenii ramasera in picioare privind-o sceptici, de parca s-ar fi asteptat la asa ceva din partea unei femei care isi spunea doctor.

— Pacat ca nu putem intra, spuse ea trista, pentru ca tatal meu vitreg este proprietarul fabricii de bere din Chandler si promisese un butoi cu bere drept recompensa pentru cei care ma vor ajuta cu noul echipament. Dar cred ca…

Zgomotul unui geam spart o intrerupse.

— Imi pare rau, doamna, spuse unul dintre oameni. Cred ca m-am sprijinit din greseala de geam. Dar poate ca cineva mai mic de statura, s-ar putea strecura inauntru pe aici.

Dupa cateva clipe, Blair era inauntru, tragand zavorul usilor masive de la intrare. La lumina soarelui ce patrunsese inauntru putu vedea ce era in jur: panze de paianjen atarnand pe la colturi, mizerie pe jos, iar in tavan cel putin trei gauri.

— Pe aici, spuse ea absenta, aratand catre un colt care arata cel putin uscat, daca nu curat.

In timp ce oamenii descarcau ea se invarti prin incaperea spatioasa, incercand sa-si imagineze cum va fi aranjata pentru clinica.

Oamenii adusera inauntru mese de stejar, dulapuri cu sertare, dulapuri inalte cu usi de sticla, chiuvete mari, cutii mici cu instrumentar medical, pachete cu bandaje si vata, absolut tot ceea ce era necesar pentru o infirmerie echipata complet.

— E suficient?

Ea se intoarse si-l vazu pe Lee, stand in prag si masurand din ochi teancurile de pachete si mobilierul.

Se uita la ea cu ochii ingustati si cu un trabuc aprins in coltul gurii. Hainele ii erau murdare si arata obosit.

— Mai mult decat suficient, spuse ea, intrebandu-se oare cat I-o fi costat. Pari extenuat. Ar trebui sa mergi acasa si sa te culci. Eu o sa aduc niste femei aici sa curete.

Zambind, el ii arunca o cheie.

— Asta ca sa salvez restul ferestrelor. Sa vii repede acasa, spuse el facandu-i cu ochiul, apoi disparu.

Pret de o clipa Blair simti lacrimi in ochi. Indiferent ce facea, facea pentru a-i putea ajuta pe oameni, de asta era sigura. Indiferent cat il costase acest echipament era dispus sa faca orice pentru a-l putea plati.

Cand oamenii terminara de descarcat, o condusera acasa, iar ea ii telefona mamei ei, explicandu-i despre bere. Opal spuse ca domnul Gates era atat de incantat ca Blair era in sfarsit maritata cu un barbat serios, incat era sigura ca va oferi oamenilor un butoi de bere.

Dupa ce vorbi cu mama ei, Blair o suna pe Houston. Houston stia pe cine putea chema sa faca ordine in depozit. Si astfel la ora zece depozitul era plin de femei cu baticuri pe cap care manuiau cu indemanare maturile, folosind caldari de apa si perii de frecat pe jos.

La unsprezece, Blair deja vorbise cu domnul Hitchman care construise casa familiei Chandler, aranjand ca fiii sai sa inceapa renovarea dupa planurile lui Lee.

La ora doua Lee se intoarse si, prin zgomotul si praful din jur ea ii spuse ce aranjase.

Desi protesta ca nu poate pleca, urca totusi alaturi de el in trasura mergand in oras la ceainaria domnisoarei Emily.

Domnisoara Emily arunca o privire catre Blair si o trimise in spate ordonandu-i sa se spele peste tot pe unde se putea ca era toata murdara. Cand Blair se intoarse, Lee se afla in spatele unei mese incarcate cu sandvisuri cu carne de pui si prajituri cu glazura de capsuni.

Blair, moarta de foame, incepu sa manance cu pofta vorbind in acelasi timp.

— … si putem folosi dulapul inalt, acela cu suprafata de lucru in chirurgie, iar chiuveta aceea mare cred ca ar merge…

— Stai o clipa. Nu trebuie sa facem totul intr-o singura zi.

— Nici nu cred ca se poate. Ma gandesc doar ca acest oras are nevoie urgent de o clinica pentru femei. Cu ani in urma, mama m-a luat cu ea sa vad infirmeria pentru femei de aici. E tot la fel de rea?

— Mai rea decat iti poti inchipui, spuse Lee serios, apoi fi lua mana si i-o saruta. Deci, ce mai astepti? Hai sa plecam de aici la treaba. Apropo, am sunat-o pe sora ta si o sa angajeze o servitoare si o menajera pentru noi.

— Doua? intreba Blair, Ne putem permite doua angajate?

E1 o privi nedumerit.

— Doar daca n-ai de gand sa mananci toata marfa domnisoarei Emily.

Ramase uluit de-a binelea cand ea puse imediat jos sandvisul pe care-l luase in mana.

— Ce s-a intamplat? Blair, nu sunt chiar atat de bogat ca Taggert, dar imi pot cu siguranta permite sa angajez doua servitoare.

Ea se ridica.

— Hai sa mergem, da? Trebuie sa soseasca un instalator putin mai tarziu. Nedumerit in continuare, Lee se ridica si o urma afara din ceainarie.

CAPITOLUL 27

Françoise tranti paharul pe masa si vazu scarbita ca era din sticla prea groasa si solida ca sa se sparga.

— E numai vina ei, murmura ea.

Din spatele ei auzi glasul unui barbat care o facu sa tresara. Se intoarse si-l vazu pe Legault, inalt, slab si intunecat. El avea obiceiul de a intra si de a iesi dintr-o incapere pe neauzite. Isi rasuci in joaca mustata.

— Iar dai vina pe ea?

Françoise nu se obosi sa-i raspunda, se ridica si merse catre fereastra. Obloanele erau inchise iar draperiile grele de plus trase. Nimeni nu trebuia s-o vada pentru ca se ascundea. Era deja de o saptamana in aceasta incapere. Oamenii din banda erau fie in inchisoare fie la spital. Ursii pe care femeia aceea ii ademenise in canion, ii ingrozisera atat de tare pe oameni si pe animale creand o adevarata panica din care unul dintre ei se alesese cu pieptul strivit de copitele cailor. Alti doi fusesera impuscati, iar piciorul unui al treilea fusese sfasiat de unul dintre ursii furiosi. Deja, cand oamenii serifului reusisera sa elibereze intrarea in canton, banditii plangeau sa fie arestati.

Si totul numai din cauza femeii aceleia.

— Inca o mai invinovatesc de cele intamplate, spuse furioasa Françoise.

Cel mai mult ura sa fie luata drept proasta. Idiotii cu care se inhaitase n-avusesera destula minte s-o gaseasca, desi fusese tinuta prizoniera practic sub nasul lor.

In ultima saptamana avusese timp sa mediteze la toate amanuntele celor intamplate si acum isi daduse seama ca femeia o dusese de nas. Isi dadu seama ca Blair se prefacuse ca e furioasa pe sotul acela frumos al ei, se prefacuse ca-l adoarme si apoi „uitase” cutitul, astfel incat Françoise sa poata fugi.

— Banuiesc ca nu te-ai gandit ca nici doctorul nu e strain de toate astea, spuse Legault cu o strambatura. Numai femeia e vinovata, nu-i asa?

— Ea a fost instigatoarea, ridica din umeri Françoise. Ei as vrea sa i-o platesc.

— Iar eu as vrea sa i-o platesc lui Westfield, spuse Legault.

— Dar ce ti-a facut?

Legault isi freca incheieturile mainilor. Era atent sa-si acopere cicatricile, cicatrici facute de catusele de fier pe care le purtase in inchisoare, unde ajunsese din cauza lui Westfield.

— Sa spunem doar ca am destule motive ca sa doresc sa pateasca ceea ce am patit si eu din cauza lui.

Se opri o clipa.

— In seara asta soseste mesagerul cu vesti. Sper sa fi aflat ziua expedierii.

— Si eu la fel, spuse Françoise cu obida. Dupa ce se rezolva problema asta, plec catre est in Texas.

— Si iti lasi de izbeliste credinciosii tai oameni? intreba ironic Legault.

— Idiotii! Le-ar prinde bine sa putrezeasca in puscarie cativa ani, in legatura cu seara asta; crezi ca as putea merge si eu cu tine? As face orice sa ies si eu putin de aici.

— Orice?

— Orice care sa nu ne strice prietenia, spuse ea zambind si gandindu-se ca mai degraba ar intra intr-un cuib de serpi decat sa se culce cu Legault. O sa fie noapte si n-o sa ma vada nimeni. Vreau sa respir aer curat si asteptarea asta ma omoara.

— Sigur ca da. De ce nu? Trebuie sa ma intalnesc cu omul acela pe undeva prin spatele minei Little Pamela. Dar daca te recunoaste cineva sa nu te astepti sa-ti iau apararea. Pe mine nu ma cauta nimeni si n-am de gand sa intru in vreun necaz.

— Nu-ti face griji din pricina mea in seara asta. Gandeste-te mai bine cum scoatem din oras cutiile pe care le furam din Chandler, in timp ce eu ma ascund si tu stai la vedere.

— Nu-ti face griji din pricina asta. Gasesc eu ceva, spuse el la usa. Ma intorc sa te iau la miezul noptii.

Cateva ore mai tarziu, iesira calare din oras, evitand luminile caselor si chiar ale felinarelor trasurilor. Françoise statea cu capul aplecat, acoperit de o palarie, iar cu haina groasa si pantalonii largi nimeni n-ar fi banuit ca este femeie.

Se intalnira cu mesagerul si primira vesti bune, Zambind, pornira catre vale unde aveau ascunsi caii.

— Liniste? Am auzit ceva, spuse Legault, sarind in spatele unui bolovan pentru a se ascunde.

Françoise se ascunsese si ea, chiar in clipa in care dintre copaci aparura doi barbati ale caror siluete se vedeau clar conturate la lumina lunii. Unul dintre ei, un barbat scund si indesat, parea putin nervos, in timp ce al doilea, inalt si suplu, al carui pistol stralucea la lumina razelor de luna, era calm si atent.

Se opri in timp ce celalalt mai scund se urca intr-o trasura bine ascunsa in spatele unui palc de pini. Atent in continuare in jur, aprinse un chibrit pentru un trabuc.

— Westfield! exclama Frankie, iar Legault ii facu semn sa taca.

Se uitara cum barbatul inalt, Leander, urca si pleaca cu trasura, dar celalalt barbat nu se mai afla in trasura cu el.

— Unde a disparut? intreba Françoise, cand trasura pieri din vedere, intorcandu-se ca sa se sprijine cu spatele de peretele stancos.

— S-a ascuns, spuse ganditor Legault. Acum stau si ma intreb de ce simpaticul si bunul nostru doctor ar ascunde un barbat in trasura in miez de noapte?

— Acolo jos nu e o mina de carbuni?

— Sigur ca da, dar ce importanta are? Crezi ca intentioneaza sa fure vreo doua tone de carbune?

— El si cu afurisita aia au furat dinamita de undeva, probabil de la mina de carbuni.

Legault isi rasuci coltul mustatii.

— Cunoaste foarte bine minele de carbuni.

— Poti sa ramai din partea mea toata noaptea aici sa stai sa te gandesti, dar pentru mine e prea frig. Mai avem inca multe de stabilit si timpul ne preseaza.

Legault nu mai spuse nimic, mergand alaturi de Françoise catre cai.

— Femeia asta cu care s-a insurat Westfield, spuse el cu mana pe sa, e din familia Chandler, nu?

— Da, are acelasi nume ca si orasul.

— Da, intr-adevar, acelasi nume. Cel mai respectabil nume, asupra caruia nu planeaza nici o banuiala.

— La ce te gandesti?

— I-ai vazut pe Westfield si pe mireasa lui impreuna. Ce crezi ca ar fi ea in stare sa faca pentru el?

— Sa faca?

Françoise se gandi la felul in care se uita femeia la doctor, de parca el ar fi fost gata sa dispara in orice clipa si, daca ar fi dat semne ca asa ceva s-ar putea intampla, cu siguranta ca ea l-ar fi apucat tinandu-l strans de haine.

— Cred ca ar face orice, totul, pentru barbatul ei. Legault zambi aratandu-si dintii albi, perfecti.

— Nu stiu ce s-a intamplat aici, in noaptea asta, dar am de gand sa aflu. Si atunci am sa vad cum ma pot folosi de aceasta informatie. Trebuie sa gasim o cale pentru a scoate transportul ala din Chandler.

Françoise incepu si ea sa zambeasca.

— Pai, cine ar putea-o face mai bine daca nu cineva din familia Chandler?

Leander si Blair lucrara la clinica timp de trei zile impreuna cu cateva echipe de muncitori si o terminara, in seara celei de-a treia zile, Lee urca pe o scara si puse firma: Infirmeria pentru femei Westfield.

Cand cobori de pe scara, o vazu pe Blair zambind ca un copil care a gustat pentru prima oara o inghetata.

— Vino inauntru, ii spuse el. Am pregatit ceva ca sa sarbatorim.

Cand vazu ca Blair nu se misca din loc, o lua de mana si o trase inauntru.

Sub un capac de lemn, intr-o chiuveta, se aflau doua sticle de sampanie la gheata.

Blair facu un pas inapoi.

— Lee, stii foarte bine ce mi se intampla cand beau sampanie.

— Nici n-am cum sa uit, spuse el scotand dopul unei sticle si umpland un pahar de cristal pe care i-l intinse.

Blair lua prudenta o inghititura, se uita la el peste buza paharului, apoi il goli si i-l intinse pentru a fi din nou umplut.

— Nu mai esti suparata pentru „Sf. Joseph”? N-ai vrea sa-ti poti face stagiul acolo?

Ea ramase cu ochii atintiti asupra sampaniei pe care Lee i-o turna in pahar.

— Si sa pierd ocazia de a lucra alaturi de barbatul pe care-l iubesc? Hei! spuse ea, vazandu-l pe Lee ca uitase sa se mai opreasca din turnat si sampania curgea pe jos. Isi ridica privirea spre el si-l vazu privind-o cu ochii stralucitori.

— De cat timp? sopti el.

Blair incerca sa para nonsalanta. Cuvintele pe care le rosti ii iesira pe neasteptate din gura.

— Poate dintotdeauna. Poate ca te-am iubit de cand te-am vazut prima oara. Poate ca am incercat sa fac tot posibilul ca sa te urasc, probabil din cauza faptului ca Houston te-a dorit prima, dar se pare ca nu mi-a reusit nimic. Indiferent ce ti-am facut, tu intotdeauna ai iesit deasupra.

Lee se afla la o jumatate de metru de ea, dar caldura din ochii lui o atragea ca un magnet.

— Deci am trecut toate testele tale, nu-i asa? Ca Hercule cu cele douasprezece munci ale sale.

— N-a fost chiar atat de rau.

— Nu? Oamenii inca ma mai intreaba daca nu mi-ar placea sa mai merg la o partida de vaslit. Si, bineinteles, a mai fost si schimbarea aceea de ultim moment din fata altarului si toata lumea vrea sa afle daca stiu totusi cu care dintre gemene m-am insurat.

— Dar nu mai gasesti serpi in locul gustarii de pranz, spuse ea serioasa.

Leander puse paharele pe marginea chiuvetei si facu un pas catre ea.

— Mai ai inca multe de facut ca sa-ti indrepti greselile.

— Am sa-ti ascut intotdeauna bisturiurile, spuse ea facand un pas inapoi.

Leander ramase pe loc, fara sa spuna nici un cuvant, dar fara sa-si ia ochii de la ea. Afara era aproape intuneric, iar in sala de operatii a spitalului se intunecase de asemenea. Cu ochii pironiti asupra ei, Lee incepu sa-si dezbrace hainele, scotand la iveala centimetru cu centimetru pielea sa intunecata si calda pe sub care se vedeau miscandu-se muschii puternici.

Blair ramase transfigurata, cu ochii hipnotizati, urmarindu-i miscarile degetelor care deschideau nasturii pe masura ce el se expunea in fata ei cu o incetineala incantatoare. Picioarele lui erau lungi, cu coapse puternice si musculoase si cu pulpe tari si pline. Respiratia ei deveni greoaie iar gatul i se usca atunci cand il vazu stand in fata ei gol, cu dorinta fata de ea manifestata vizibil.

Privind-o in continuare, se aseza pe o banca joasa, cu picioarele desfacute pregatit pentru ea.

— Vino la mine, sopti el cu un glas ce venea de undeva, din adancul lui.

Blair nu se mai deranja sa-si scoata hainele de pe ea, ci doar isi desfacu snurul pantalonasilor, pasind peste ei cand se indrepta catre el. Fusta ei ampla de panza groasa il acoperi cand ea se aseza calare in bratele lui, cuprinzandu-i cu usurinta barbatia in interiorul ei umed si catifelat. Isi incolaci picioarele incaltate in ghete de piele in jurul pulpelor lui pret de cateva clipe, impingandu-se in jos, mai aproape de el, pentru a-l simti lipit de ea.

Apoi, ridicandu-se pe varfuri, incepu sa se miste in sus si in jos, la inceput incet, urmarindu-i reactia. Chipul lui era lipsit de expresie, cu trasaturile destinse, aratand aproape angelic cand placerea incepu sa-l copleseasca. Dupa cateva clipe, ea se arcui catre el ridicandu-si genunchii pe banca. Mainile lui Lee se strecurara pe sub fusta ei, incepand sa-i mangaie coapsele, sustinand-o si ajutand-o sa se miste.

Lee inchise ochii o secunda, apoi ii deschise din nou, isi dadu capul pe spate si se lasa mai in jos. Blair isi lua mainile de pe umerii lui, cuprinzandu-i gatul si incepu sa se miste mai tare si mai repede, incordandu-si coapsele cand Lee ii cuprinse fesele in maini, ajutand-o.

Se mai arcui odata cu putere, cat putu de tare, agatandu-se de Lee, iar trupul ei incordat ingheta pentru o clipa intr-un extaz final.

Lee o tinu aproape, chiar daca ea parca i se opuse, nelasand-o sa cada, el insusi scuturat de fiorii pasiunii.

Cateva clipe Blair nu stiu unde se afla cand se destinse din arcuirea puternica, agatandu-se de Lee.

Dupa o clipa, el se trase inapoi si ii zambi.

— E placut sa avem interese comune.

— Buna ziua. E cineva aici?

— E tatal tau, striga Blair ingrozita.

Lee o ridica.

— Du-te si stai cu el cat ma imbrac eu.

— Dar nu pot, incepu ea, gandindu-se ca el isi va da seama ce facuse dupa cum arata.

— Du-te! ii ordona Lee si o impinse usor catre usa.

— Aici erai, o intampina Reed, apoi, privind chipul imbujorat al lui Blair, incepu sa zambeasca. Cred ca si Lee e aici.

— Da, spuse ea iar glasul i se ineca. O sa… o sa vina si el intr-o clipa. Pot sa-ti ofer ceva racoritor?

Se opri, amintindu-si ca singurul lucru pe care-l aveau era sampania.

Ochii lui Reed stralucira.

— Vino afara. Vreau sa-ti arat ceva.

Aruncandu-si o privire peste umar, vazand ca Lee nu era gata inca, il urma pe Reed afara. In fata clinicii se afla o trasura mica si frumoasa, neagra, cu scaune de piele neagra si o cutie neagra in spate pentru provizii. Blair atinse suportul de alama ce sustinea partea de deasupra.

— E frumoasa.

Se gandi ca era putin ciudat ca Reed isi cumparase o asemenea trasura deoarece aceasta avea un aer foarte feminin.

— Uita-te in fata, spuse Reed, cu chipul lui de buldog in continuare radios.

Ea isi ridica ochii si-l vazu pe Leander aparand pe usa, parand la fel de nedumerit de trasura ca si ea.

Blair se apleca sa vada placuta de alama asezata sub micul loc de pe capra. Pe ea scria „Dr. Blair Chandler Westfield”. Ii trebui un moment pana sa priceapa.

— Pentru mine? Trasura e pentru mine?

— Doar n-o sa-mi las nora sa bata strazile orasului pe jos, iar baiatul asta al meu stiu ca n-are de gand sa renunte la trasura lui, asa ca m-am gandit sa ai si tu una a ta. Iti place?

Blair se dadu un pas inapoi, privind trasura. Se parea ca acesta era ultimul lucru care-i lipsea care sa o consacre drept medic.

— Da, striga ea. Oh, da!

Iar in secunda urmatoare, alerga sa-l imbratiseze pe Reed, sarutandu-l pe obraz si, nedandu-i timp sa se simta stingherit, sari in trasura, incepand sa o examineze pe toate partile. Deschise si cutia de lemn din spate.

— Nu-i chiar atat de mare ca a ta, Lee. Poate ca o vom putea mari cumva. Sunt sigura ca voi avea multe de carat.

— Ca de exemplu niste pusti? Uite care-i treaba, daca tu crezi ca am sa te las sa mergi singura la tara cu trasura asta noua a ta, te inseli amarnic. Tata, as fi vrut sa-mi ceri si mie parerea in legatura cu treaba asta. Daca-i dai libertate, e ca si cum ai dezlantui un uragan al autodistrugerii. O sa alerge de la un caz la altul si o sa sfarseasca prin a fi ucisa.

— Iar tu cred ca nu faci deloc asa, zise ea, uitandu-se in jos la el de pe capra. Te bagi in mijlocul gloantelor. Cel putin eu am intrat in lupta aia fara sa stiu in ce ma bag.

— Asta-i si mai rau, spuse Lee. Nu trebuie decat sa auzi ca cineva are nevoie de ajutor si tu sari imediat. N-ai nici un pic grija de tine. Uite ce s-a intamplat cu banditii aia care te-au rapit. Ai sarit pe cal langa omul ala fara sa-l intrebi macar unde te duce.

— Stai putin, spuse Reed razand. Cred ca, intr-adevar, nu m-am gandit nici o clipa la asa ceva. Poate ca am invatat de la tine, Lee, ca indiferent ce-as face, nu te pot impiedica sa faci ceea ce vrei. Poate ca Blair este exact ca si tine.

— Ea nu stie absolut deloc sa aiba grija de siguranta ei, zise Lee incruntat.

— Iar tu stii?

Privirea lui Reed il sfredeli pe fiul lui.

Blair se uita la ei si era din ce in ce mai convinsa ca Lee facea ceva periculos, dar era sigura ca era ceva prin care incerca sa-i ajute pe altii.

Reed se uita la calul murg inhamat la trasura.

— Am trimis dupa unul patat ca al lui Lee, dar manzul inca nu s-a nascut. Sunt convins ca si tu doresti sa fii recunoscuta ca si Lee.

— Va fi recunoscuta pentru ca eu ma voi afla in permanenta alaturi de ea, spuse Lee hotarat.

Blair nu spuse nimic ci se multumi doar sa-l priveasca ridicand usor din sprancene, gandindu-se ca el va sari pe capra alaturi de ea si nu-i placea sa se gandeasca la ce avea de gand sa-i faca.

Reed scoase un hohot de ras si-l lovi cu putere peste umeri pe Lee.

— Sper sa-ti dea tot atat de lucru cat ne-ai dat si tu mie si mamei tale. Poate atunci ai sa intelegi prin ce-am trecut noi.

Intinse mana, ajutand-o pe Blair sa coboare.

— Ti-am spus vreodata cum Lee a inlocuit otrava de soareci din pod cu firimituri de paine? Pana sa ne dam seama ce se intampla, toti soarecii din oras venisera la noi in casa.

— Oh, nu, nu se poate, zise ea uitandu-se la Lee cand intrara din nou in clinica. Si tare mi-ar placea sa mai aflu si altele.

CAPITOLUL 28

Blair si Leander erau casatoriti de trei saptamani cand clinica Westfield fu deschisa oficial. Bineinteles ca ea nu-si terminase inca stagiatura, dar atat Blair cat si Lee stiau ca asta era doar o formalitate. Blair avea ani de zile de practica in spitale.

In ziua in care se deschise clinica, Blair era atat de nervoasa incat isi varsa cafeaua si-si scapa pe jos cornul in sufragerie. Simtindu-se vinovata, lua repede cornul de jos si se uita iute spre usa bucatariei.

Lee ii acoperi mainile cu ale lui.

— Sa stii ca nu musca.

— Poate pe tine nu te musca, dar de mine sunt sigura. Cu cateva zile in urma, menajera-bucatareasa pe care o angajase Houston venise la ei si Blair descoperise ca era o femeie formidabila: era micuta de statura, cu un par carunt, cu ochi negri, patrunzatori, si o gura mica, cu buze subtiri. Doamna Shainess abia daca ii ajungea la umar lui Blair, dar ori de cate ori intra in camera, Blair se incorda. Femeia maruntica, finuta, o facea pe Blair sa se simta total neindemanatica si nesigura de ea. In prima zi cand sosise, facuse un amplu inventar prin mica si cocheta garderoba a lui Blair spunandu-i intepata ca de fapt cauta articole de imbracaminte ce trebuiau cusute sau spalate. Oftase in timp ce luase cateva lucruri de-ale lui Blair si ore in sir dupa aceea casa pastra mirosul chimicalelor pe care femeia le folosi la spalat.

In seara aceea, cand Blair si Lee se intoarsera de la spital doamna Shainess il trase deoparte pe el pentru o discutie intre patru ochi. Dupa aceea, zambind, Lee ii spuse lui Blair ca doamna Shainess nu considera ca ea are o garderoba potrivita unei doamne si ca Blair trebuia ca a doua zi sa mearga la croitoreasa lui Houston.

Blair incerca sa protesteze, dar Lee nici nu vru sa auda. Ea era si asa destul de ingrijorata ca Lee avea datorii, la care nu voia sa mai adauge si ea cheltuieli in plus. Asa ca a doua zi cand merse la croitoreasa avea intentia sa comande cat se poate de putin, dar acolo afla ca Lee deja sunase si comandase de doua ori mai mult fata de cat se gandise Blair ca o sa-i trebuiasca vreodata.

Cu toate acestea se bucura de hainele frumoase si in timp ce se intorcea repede cu trasura acasa se gandi sa-i multumeasca in cel mai frumos mod pe care-l stia.

Dar cand intra in sufragerie, Lee era absorbit de o scrisoare pe care o tinea in mana, si cand Blair aparu el o mototoli, aprinse un chibrit si-i dadu foc in camin.

Blair nu-l mai intreba de scrisoare pentru ca nu voia sa auda din nou spunandu-i-se ca nu poate intelege despre ce este vorba. Tot entuziasmul in legatura cu noua garderoba o parasi si-si petrecu restul serii incercand sa gaseasca o explicatie plauzibila pentru ceea ce facea Lee: ajuta pe cineva; avea nevoie de bani; era un raufacator; era un agent al agentiei Pinkerton.

Toata noaptea facura dragoste incet si Blair se agata cu disperare de Lee. Ajungea in punctul in care nu-i mai pasa ce facea el. Ar fi putut avea toate casele de jocuri de pe River Street ca tot nu i-ar mai fi pasat.

In prima zi cand se deschise oficial clinica Westfield, Lee fu chemat sa dea o mana de ajutor la mina Windiass, unde se prabusise capatul unui tunel. Blair vru sa mearga si ea cu el, dar Lee o trimise la clinica sa se ocupe de pacienti.

Cand deschise usa la opt in dimineata aceea, asistenta lui Lee, doamna Krebbs, si trei paciente deja asteptau. Doamna Krebbs, glaciala ca intotdeauna, inclina usor din cap catre Blair si merse in sala de operatii sa verifice pansamentele si instrumentele.

— Pe aici, spuse Blair, conducand-o pe prima pacienta catre cabinet.

— Unde este doctorul? intreba femeia, strangand geanta la piept, de parca cineva ar fi intentionat sa i-o fure.

— Si eu sunt doctor. Acum, daca vreti sa va asezati si sa-mi spuneti ce s-a intamplat, o sa…

— Vreau un doctor adevarat, zise femeia, dandu-se cu spatele inapoi catre usa.

— Va asigur ca sunt doctor cu diploma. Daca o sa-mi spuneti…

— Nu raman aici. Am crezut ca asta o sa fie un spital adevarat cu doctori adevarati.

Fara ca Blair sa mai apuce sa raspunda ceva, femeia iesi pe usa si de acolo repede pe strada. Blair isi inghiti mania si o pofti pe urmatoarea pacienta.

Cea de-a doua femeie ii zise pe sleau ca lui Blair ii era absolut imposibil sa-si dea seama ce-i cu ea, pentru ca boala ei nu insemna ca era insarcinata.

Blair nu prea intelese la inceput ce voia sa spuna pana cand isi dadu seama ca femeia credea ca Blair este moasa. Femeia pleca inainte ca Blair sa-i poata explica. Cea de-a treia pacienta pleca dupa ce afla ca frumosul doctor Westfield pe care ea il cunoscuse la Denver vara trecuta n-o poate consulta.

Ore in sir dupa plecarea celei de a treia paciente, nu mai veni nimeni la clinica, iar Blair isi imagina deja cum luau foc firele de telefon din cauza barfei ce se transmitea de la un capat la celalalt al orasului. La ora patru aparu un comis voiajor care facea reclama la un lichid roz, pentru „probleme femeiesti”. Blair ii vorbi politicos, dar il trimise repede la plimbare. Se intoarse sa aranjeze prosoapele care erau deja aranjate.

— Vor un barbat, spuse doamna Krebbs. Vor un doctor profesionist ca doctorul Leander.

— Si eu sunt un doctor profesionist, spuse Blair printre dinti. Doamna Krebbs pufni pe nari, isi ridica barbia si pleca in cealalta incapere.

Blair incuie la ora sase si merse acasa.

Acasa nu-i spuse nimic lui Lee despre lipsa pacientilor. El se chinuise atat si cheltuise atatia bani ca sa faca aceasta clinica incat ea nu voia sa-l supere. Si apoi avea el singur suficiente necazuri.

Umplu cada pentru el, apoi se pregati sa iasa cand el incepu sa se dezbrace.

— Nu pleca. Stai aici si hai sa stam de vorba.

Ea se simti putin rusinata la inceput, cand el se dezbraca si intra in cada. Pe undeva, asta era ceva mai intim decat atunci cand faceau dragoste.

Lee se intinse in cada cu o privire pierduta in ochi si incepu sa-i povesteasca tot ce facuse in acea zi. Ii povesti ca scosese doua cadavre de sub daramaturi si ca trebuise sa amputeze piciorul unui om aflat inca in galerie. Ea nu-l intrerupse cand el continua sa-i descrie sentimentul pe care-l avusese cand coborase in mina; cum simtise ca il apasa peretii cum nu exista aer proaspat, cat de intuneric era si cum nu era loc nici sa te ridici, nici sa te misti.

— Nu stiu cum pot ei s-o faca, cum pot sa coboare acolo in fiecare zi. In orice clipa se poate prabusi tavanul peste ei. In fiecare zi pot muri intr-o mie de feluri.

Ea ii scoase piciorul din apa si i-l spala.

— Houston spune ca singurul mod in care ar putea rezolva ceva ar fi daca s-ar uni cu totii intr-un sindicat.

— Si de unde stie Houston asa ceva? se rasti Lee.

— Doar traieste aici, spuse Blair surprinsa. Aude si ea ce se vorbeste. Mi-a spus ca cineva aduce activisti sindicali in tabere si ca in curand va izbucni o revolta. Si…

Lee ii insfaca buretele din mana.

— Sper ca nu stai sa asculti prostiile astea. Nimeni, nici minerii, nici proprietarii nu vor necazuri. Sunt sigur ca lucrurile se pot rezolva in liniste.

— Si eu sper. Nu stiam ca iti pasa atat de mult de mineri.

— Daca ai fi vazut ce-am vazut eu astazi, sunt sigur ca ti-ar pasa si tie.

— Am vrut sa merg cu tine. Poate data viitoare…

Lee se apleca si o saruta pe frunte.

— N-am vrut sa ma rastesc la tine. Oricum, n-as vrea sa mergi acolo pe urma ai destui pacienti la clinica de care sa te ocupi. Ma intreb oare ce ne-a pregatit dragalasa noastra menajera pentru cina in seara asta?

Blair ii zambi.

— Sper ca nu crezi ca am avut curajul sa intreb. Merg cu tine in cea mai adanca mina si fac fata la toate tavanele aflate in pericol de prabusire, dar scuteste-ma de bucataria doamnei Shainess.

— Tavane in pericol de prabusire, asta mi-a adus aminte de ceva. Cum te impaci cu doamna Krebbs?

Blair gemu, si in timp ce Lee se imbraca, ea se lansa intr-un monolog despre doamna Krebbs.

— In sala de operatii e un inger, dar in afara e o vrajitoare.

Cand Lee fu gata sa coboare la cina, zambea din nou si incerca sa-i demonstreze cu blandete ca doamna Krebbs avea mai multe calitati decat defecte.

In noaptea aceea se cuibarira unul in bratele altuia si adormira impreuna.

In a doua zi de la deschidere, la clinica fu si mai rau; nu veni nimeni. Si cand Blair ajunse acasa, Lee primi unul din enigmaticele lui telefoane si pleca, intorcandu-se abia la miezul noptii. Se strecura in pat langa ea, murdar, obosit fiind si pentru prima data auzi si ea cum sforaie un barbat. Il atinse de vreo cateva ori usor pe umar si cand vazu ca asta nu are nici un efect, il impinse cu putere in stomac si el tacu.

In a treia zi, pe cand se afla la biroul ei mult prea ordonat, Blair auzi sunand clopotelul de la intrare si cand merse in sala de asteptare o vazu pe prietena ei din copilarie Tia Mankin. Tia suferea de o tuse uscata persistenta.

Blair ii asculta pasul, ii prescrise un sirop de tuse si zambi bucuroasa cand sosi urmatoarea pacienta, o alta prietena din copilarie. Pe masura ce trecea ziua si sosira prietene una dupa alta cu diverse probleme vagi, nu era sigura daca trebuie sa rada sau sa planga, Era bucuroasa ca aceste femei tinere se considerau inca prietenele ei, dar in sinea ei se simtea frustrata de lipsa unor pacienti adevarati.

Tarziu dupa-amiaza, la clinica aparu Houston, conducand trasura ei frumoasa si-i spuse lui Blair ca ea crede ca e insarcinata si ar vrea ca Blair sa o consulte sa vada daca e adevarat. Houston nu era insarcinata si dupa consultatie Blair ii arata clinica. Doamna Krebbs plecase deja acasa si gemenele erau singure.

— Blair, intotdeauna te-am admirat asa de mult. Esti atat de curajoasa.

— Eu? Curajoasa? Nu sunt deloc curajoasa.

— Dar uita-te la toate astea. Se afla aici pentru ca ai stiut intotdeauna ce vrei si te-ai zbatut sa razbesti. Ai vrut sa fii doctor si nimic nu ti-a putut sta in cale. Si eu am avut visurile mele, dar am fost prea lasa ca sa lupt pentru ele.

— Ce visuri? Vreau sa spun, in afara de Leander. Houston facu un gest cu mana.

— Cred ca l-am ales pe Lee pentru ca era un vis respectabil. Mama si domnul Gates il apreciau atat de mult astfel ca, in schimb, am obtinut si eu aprecierea lor.

Se opri si zambi.

— Cred ca pe undeva ma amuzam copios de toate festele pe care i le jucai lui Lee.

— Stiai de ele?

— De majoritatea. Dupa o vreme am inceput chiar sa le urmaresc. Eu sunt cea care i-am sugerat lui Lee ca John Lechner ar fi autorul.

— John a fost intotdeauna un necioplit si sunt singura ca a meritat indiferent ce i-a facut Lee. Houston, n-am stiut ca te-ai considerat o lasa. Eu mi-am dorit intotdeauna sa fiu perfecta ca tine.

— Perfecta! Nu, eram doar speriata, mi-era teama sa n-o dezamagesc pe mama si sa nu-l enervez pe domnul Gates sau sa nu traiesc asa dupa cum se asteapta oamenii din partea unui membru al familiei Chandler.

— In timp ce eu se pare ca enervez pe toata lumea fara ca macar sa incerc. Tu ai atatia prieteni, atata lume te iubeste.

— Sigur ca ma iubeste, zise Houston cu un ton putin furios. Si pe tine te-ar „iubi” daca ai face atatea cate fac eu pentru toti. Cineva spune: „Hai sa facem o intrunire”, apoi altcineva zice: „O s-o punem pe Blair-Houston sa se ocupe de tot”. Am fost prea lasa ca sa-i refuz vreodata. Am organizat intruniri la care nici macar n-am participat. Cat de mult am visat sa le pot spune nu. Imi imaginam cum am sa-mi fac bagajul si am sa cobor de la fereastra dormitorului nostru printre ramurile copacului si am sa fug pur si simplu. Dar am fost mult prea lasa. Mi-ai spus odata ca duc o viata inutila si asa era.

— Eram geloasa, sopti Blair.

— Geloasa? Pe ce? Desigur nu pe mine.

— Nu mi-am dat seama ca sunt pana cand nu mi-a deschis ochii Lee. Am castigat premii, am primit note mari la examene, am primit multe laude, dar stiu ca intotdeauna am fost singura. M-a durut cand domnul Gates a spus ca nu ma vrea pe mine, dar pe tine te accepta. M-a durut cand imi scriai despre toti tinerii cu care dansai seara de seara. Citeam cate un capitol despre modul corect in care se amputeaza un picior si ma opream ca sa recitesc una dintre scrisorile tale. Barbatii nu m-au placut niciodata asa cum te-au placut pe tine si ma gandeam sa renunt la medicina si sa fiu o femeie normala care miroase a parfum si nu a dezinfectant.

— Iar eu de cate ori mi-am dorit sa pot face ceva important in afara de a-mi alege culoarea viitoarei rochii, ofta Houston. Barbatilor le placeam, pentru ca ma considerau, asa cum mi-a spus si Leander odata, ca sunt maleabila. Le placea ideea de a avea alaturi o femeie pe care s-o poata dirija incretind dintr-o spranceana. Pentru majoritatea barbatilor eram ca un fel de caine uman, cineva care le putea aduce papucii la pat. Voiau sa se insoare cu mine pentru ca stiau la ce sa se astepte: Houston Chandler nu le oferea surprize.

— Crezi ca de aceea te-a cerut Lee in casatorie?

— Uneori nici nu sunt sigura daca m-a cerut. Ne-am vazut de cateva ori, dupa ce el s-a intors, si cred ca eu eram atat de sigura ca am sa ma marit cu el, incat atunci cand a intervenit cuvantul casatorie, am spus da. A doua zi dimineata, domnul Gates m-a intrebat daca era momentul potrivit ca stirea sa apara in ziar. Eu am inclinat din cap si urmatorul lucru pe care-l stiu e ca dintr-o data casa s-a umplut de oameni care-mi urau viata lunga si fericire.

— Ii cunosc pe locuitorii din Chandler si curiozitatea de care dau dovada. Dar tu l-ai iubit totusi pe Lee in toti acesti ani.

— Cred ca da, dar adevarul e ca niciodata nu am avut prea multe sa ne spunem. Tu si cu Lee vorbiti mult mai mult decat am facut-o eu cu el vreodata.

Blair ramase tacuta multa vreme. Parea o ironie a sortii ca in toti acesti ani ea o invidiase pe sora el in timp ce aceasta o invidiase pe ea.

— Houston, mi-ai spus ca ai avut visuri pe care ti-a fost teama sa si le indeplinesti. Care sunt?

— Nimic deosebit. Nimic asemanator cu ceea ce simti tu fata de medicina. Dar m-am gandit totusi ca as putea sa scriu, nu un roman sau altceva maret, dar m-am gandit ca as fi putut scrie articole pentru reviste de femei. Poate ceva de genul cum se curata bine matasea sau cum sa-ti faci o masca pentru ten.

— Dar domnului Gates i-ar displacea profund asa ceva. Nu?

— El a spus ca femeile care scriu asa ceva sunt probabil adulterine care au fost parasite de soti si trebuie sa se intretina acum singure.

Ochii lui Blair se marira.

— Nu e deloc zgarcit in aprecieri, nu-i asa?

— Nu, si ani de zile l-am lasat sa ma terorizeze.

Blair isi trecu degetele usor pe marginea dulapului.

— Si sotul tau nu te terorizeaza? Stiu ca mi-ai spus ca-l iubesti dar acum e… adica dupa nunta, traiesti cu el.

Indiferent de cate ori ii spusese Houston ca-l iubeste pe barbatul acela, Blair nu era in stare s-o creada niciodata. Cu o zi in urma, il vazuse pe Taggert in fata Bancii Nationale Chandler. Presedintele bancii, un ins marunt, jumatate cat Taggert, se uita in sus catre el si vorbea cat de repede putea. Taggert parea plictisit, uitandu-se peste capul omului, undeva pe strada, apoi isi scosese din buzunar ceasul masiv de aur, se uitase la el si apoi din nou la functionarul bancii.

— Nu, il auzise Blair spunand, apoi plecase.

Fusese absolut nepasator la insistentele omului de a sta si a-l asculta.

Si asa il considera si Blair: nepasator fata de problemele altuia. Cum putea Houston sa iubeasca un asemenea om?

Cand Blair isi ridica ochii, Houston zambea.

— Il iubesc mai mult cu fiecare zi care trece. Dar tu cu Lee? La nunta spuneai ca nu crezi ca te iubeste.

Blair se gandi la dimineata acelei zile, la dragostea patimasa pe care o facusera, cum cazusera jos din pat si cum mai tarziu, doamna Shainess aproape ca trantise micul dejun pe masa. Cand menajera se intorsese cu spatele, Lee isi ridicase ochii, dandu-i peste cap atat de caraghios ca ea izbucnise in ras.

— Ma impac bine cu Lee, spuse ea in cele din urma si o facu pe Houston sa rada.

Houston incepu sa-si traga manusile.

— Ma bucur ca a iesit asa pana la urma. Acum trebuie sa plec. Kane si restul familiei vor avea nevoie de mine.

Se opri o clipa.

— Ce cuvant faimos! S-ar putea sa nu am o diploma in medicina dar e nevoie de mine.

— Si eu am nevoie de tine, spuse Blair. Tu sau mama ati organizat aceasta parada de „pacienti”?

Houston facu ochii mari.

— N-am idee ce vrei sa zici. Eu am venit doar pentru ca am crezut ca sunt insarcinata. Intentionez sa vin de-acum inainte o data pe luna sau ori de cate ori nu ma simt bine.

— Cred ca ar trebui sa-l vizitezi mai des pe sotul tau si nu pe mine, daca vrei un copil.

— Asa cum am auzit ca-l extenuezi tu pe Lee in fiecare seara si dimineata?

— Ce fac? incepu Blair, dar apoi isi aminti de telefonul la care se laudase cu asta.

Bineinteles ca acum stia tot orasul.

— Apropo, cum te descurci cu doamna Shainess?

— Ingrozitor. Nu ma are in gratii.

— Prostii. La toata lumea se lauda cu doamna ei doctor.

O saruta pe obraz pe Blair.

— Trebuie sa plec. Te sun maine.

CAPITOLUL 29

A doua zi dimineata devreme, Blair ridicandu-si ochii de la birou o vazu in fata ei pe Nina Westfield, acum Hunter.

— Buna ziua, spuse Nina, cu glas bland si cu ochi rugatori. Asteapta, spuse ea cand Blair dadu sa se ridice. Inainte de a spune ceva da-mi voie sa-ti explic. Adineauri am coborat din tren si am venit direct aici. Nu l-am vazut inca pe tata si nici pe Lee dar, daca ai sa-mi spui ca nu suporti sa ma vezi, ma urc in urmatorul tren si n-ai sa ma mai vezi niciodata.

— Si sa pierd astfel ocazia de a-ti multumi in fiecare zi pentru tot restul vietii? intreba Blair cu ochi stralucitori.

— Sa-mi multumesti? zise Nina, apoi isi dadu seama ce anume voia sa spuna Blair si in clipa urmatoare se afla in bratele cumnatei ei, inlantuind-o si plangand pe umarul ei.

— Oh, Blair, am fost atat de ingrijorata incat nici macar nu m-am putut bucura pe deplin de ceea ce am facut. Alan imi tot spunea ca tu il iubesti pe Lee dar ca, pur si simplu, nu-ti dadeai seama. Spunea ca tu si cu Lee sunteti mult mai potriviti unul pentru altul decat erai tu si cu el. Dar eu nu eram sigura. Pentru mine Lee este fratele meu. Nu-mi puteam imagina ca l-as alege sa traiesc alaturi de el. Vreau sa spun ca…

Se trase inapoi, suflandu-si nasul si oftand.

Blair ii zambea.

— Ti-as oferi un ceai, dar nu avem aici. Ce-ai zice de o cescuta cu untura de peste?

Aceasta o facu pe Nina sa zambeasca, apoi se aseza oftand pe un scaun din lemn de stejar.

— Cred ca asta e cel mai fericit moment din viata mea. Mi-a fost atat de teama ca ai sa fii suparata, ca tot orasul o sa ma vorbeasca de rau.

— Dar nimeni din oras n-a stiut ca eu eram logodita cu Alan. Toata lumea credea ca eu si cu Lee ne vom casatori.

— Dar tu il voiai pe Alan, insista Nina. Stiu sigur asta. Stiu ca te-ai dus la gara sa te intalnesti cu el.

Curiozitatea lui Blair fu starnita.

— Vreau sa aud toata povestea.

Nina isi privi mainile din poala.

— Imi displace profund sa-ti spun totul.

Isi ridica ochii din nou inlacrimati.

— Oh, Blair, am fost atat de ingrozitor de necinstita si de vicleana ca am facut tot ce-am putut sa pun mana pe Alan. N-ai fi avut nici o sansa.

— Daca te impusc, promit sa-ti cos rana cu mana mea.

— Poti sa glumesti acum dar o sa-ti piara cheful cand ai sa auzi ce-am facut.

Isi sufla din nou nasul, apoi isi atinti ochii asupra mainilor si incepu.

— L-am cunoscut pe Alan in noaptea cand se hotarase sa-l ucida pe Lee.

— Ce? Pe Leander? Avea de gand sa-l omoare pe Leander?

Nina ridica din umeri.

— Era doar furios si am inteles foarte bine ceea ce simtea. Lee ii facuse atatea. Cand eram mica Lee hotara ce era bine si ce era rau pentru mine. Asta ma enerva asa de tare ca-mi venea sa-l sugrum.

— Cunosc sentimentul, spuse Blair. El nu s-a schimbat prea mult.

— Cand l-am vazut pe Alan, stiam ca n-o sa omoare pe nimeni ci doar cocheta cu ideea. L-am invitat in salon si a fost destul de usor sa-l fac sa vorbeasca si sa aflu despre ce era vorba. Mi-a spus ca te iubeste dar eu stiam deja ca Lee era hotarat sa se insoare cu tine, asa ca nu am crezut ca Alan mai avea vreo sansa. Stiam ca Lee va castiga.

— Cum e posibil sa fi stiut asta?

Nina paru surprinsa.

— Eu am trait toata viata alaturi de Lee. El castiga intotdeauna. Daca se hotaraste sa joace baseball echipa lui va castiga. Daca va participa la alergare cu obstacole va castiga. Tata spune ca uneori ii forteaza chiar si pe pacientii muribunzi sa traiasca.

Asa ca, bineinteles ca stiam ca va castiga aceasta competitie, chiar daca premiul dorea sau nu sa fie castigat. Dar oricum – Nina ignora privirea uluita a lui Blair -, stiam ce simte Alan si am inceput sa ne plangeam unul altuia, comparand modurile in care eram dominati de Lee. Apoi a venit si tata acasa. I l-am prezentat pe Alan si am stat apoi de vorba pana tarziu despre medicina si viata din Chandler comparativ cu viata de pe coasta de est. A fost o seara foarte placuta.

Nina se opri o clipa.

— Dupa asta, Alan a inceput sa ma caute ori de cate ori Lee facea ceva deosebit de necinstit, ca de exemplu sa-l dea afara pe Alan din sala de operatii, facandu-l sa arate ca un incompetent. El o sa fie un doctor foarte bun; ii mai trebuie doar sa faca mai multa practica.

— Si eu cred la fel, spuse Blair cu blandete. Deci tu si cu Alan v-ati indragostit unul de altul.

— Eu m-am indragostit. Cred ca si el a simtit acelasi lucru dar inca nu-si dadea seama. Nu vreau sa par lipsita de respect dar cred ca, dupa ce Alan te-a vazut aici, a inceput sa-i fie putin frica de tine. Mi-a spus ca in Pennsylvania, voi amandoi aveati o relatie foarte calma si linistita, va tineati de mana in parc, invatati impreuna, dar cand a venit aici…

Ochii Ninei se luminara veseli.

— Zau, Blair, cred si eu ca s-a intors catre altcineva, cand te-a vazut aici sarind de pe un cal pe altul ca o acrobata de circ, intinzand vesel intestinele unul om pe masa, ca sa te poti apleca sa iei ceva de dedesubt, batandu-l la tenis si multe altele.

— Dar Lee nu a renuntat la mine totusi, spuse Blair batand in retragere.

— Exact ce voiam sa-ti spun! Tu si cu Lee sunteti la fol, intotdeauna sariti de la una la alta. Pe noi, muritorii de rand, asta ne oboseste. Oricum nu cred ca Alan s-a gandit vreo clipa ca nu ar trebui sa se casatoreasca cu tine. Dupa ce ti-a spus sa vii la gara, a venit la mine si mi-a spus ce a facut. Deja stiam atunci ca m-am indragostit de el si eram convinsa ca tu nu-l iubesti, dar ca erai prea incapatanata ca sa recunosti asta sau poate ca toti trei erati atat de obsedati sa castigati intrecerea asta aiurita incat nu mai puteati judeca normal.

Nina trase aer adanc in piept.

— Asa ca m-am hotarat sa-mi iau soarta in maini. M-am gandit ca, din moment ce fratele meu poate recurge la siretlicuri necinstite pentru a obtine ce vrea, pot sa fac si eu la fel. La trei si jumatate, inainte ca el sa ajunga la trenul de la ora patru, l-am rugat pe Alan sa vina in bucatarie cu mine. Am incalzit niste melasa, nu prea fierbinte ci doar calduta ca sa poata curge usor, apoi in timp ce el statea acolo jucandu-se cu afurisitele alea de bilete de tren, eu m-am impiedicat si am varsat cam un sfert de tigaie peste el. Trebuie sa recunosc ca am facut o treaba foarte buna. Am reusit sa-l murdaresc din cap pana in picioare.

Blair ramase muta cateva clipe.

— Dar eu am stat in gara ore intregi, reusi ea sa sopteasca.

— Eu…

Nina se ridica.

— Blair, daca ar trai mama, n-as fi in stare sa mai dau ochii cu ea.

Se uita la Blair cu chipul imbujorat, isi indrepta umerii sfidator si spuse dintr-o suflare:

— El a intrat in baie, mi-a dat mie hainele, dar i-am scapat ceasul pe jos, acesta s-a rostogolit in baie, eu am fugit dupa el, usa s-a trantit in spatele meu si cheia de afara a cazut pe jos.

Blair cugeta cateva clipe apoi incepu sa zambeasca.

— Te-ai incuiat in baie cu un barbat dezbracat?

Nina stranse din dinti, isi ridica barbia in aer si incuviinta scurt cu o inclinare a capului.

Blair nu spuse nimic dar merse catre un dulap alaturai, scoase o sticla de whisky si doua pahare. Turna putin in fiecare si-i dadu unul Ninei.

— Pentru fratie, spuse ea golind paharul.

Nina cu un zambet larg il bau si ea pe al ei.

— Deci chiar nu esti deloc suparata? Adica nu-ti pare rau ca te-ai maritat cu Lee?

— Cred ca sunt in stare sa suport acest chin. Acum stai jos si spune-mi ce ai de gand si ce mai face Alan. Esti fericita cu el?

Odata pornita, Nina nu mai putu fi oprita. Nu-i placea in Pennsylvania si spunea ca aproape l-a convins pe Alan sa se intoarca la Chandler dupa ce-si termina stagiatura.

— Ma tem ca nu nutreste sentimente prea prietenesti fata de tine si de Lee dar sper sa-i schimb parerea. M-am intors ca sa vad daca te pot convinge sa ma ierti si sa plec capul in fata acuzatiilor pe care mi le vor aduce tata si Lee.

— Nu cred ca Lee… incepu Blair, dar Nina o intrerupse.

— Oh, ba da, o va face. Asteapta sa-l cunosti cat timp l-am cunoscut eu. E un mielusel cand i se face pe plac, dar cand o femeie aflata in grija lui intreprinde ceva cu care el nu este de acord, atunci pazeai si Blair, spuse ea jucandu-se cu umbrela, am nevoie de cineva ca sa duca manifestele minerilor imediat Blair deveni foarte atenta.

— Vrei sa spui hartii care sa-i incite pe mineri la revolta, la greva?

— Nu sunt decat niste informatii despre drepturile pe care le au pentru a sublinia faptul ca, daca se unesc, pot sa reuseasca multe lucruri impreuna. Houston si ceilalti care transporta carute cu alimente le duc la minele pe care le aprovizioneaza cu legume, dar asta inseamna doar patru mine. Mai sunt inca treisprezece. Ne trebuie pe cineva care are acces la toate minele.

— Stii foarte bine ca taberele sunt inchise. Chiar si trasura lui Leander este verificata, Nina! Doar nu te gandesti sa apelezi la Lee pentru a duce manifestele!

— Nici prin cap nu-mi trece! Daca el ar banui macar ca eu stiu de existenta minelor m-ar incuia in casa. Dar m-am gandit ca tu, fiind doctor si purtand numele de Westfield, le-ai putea face vizite unor femei din taberele de munca.

— Eu? exclama Blair, apoi se ridica.

Asta implica o gandire profunda. Daca era prinsa cu manifestele acelea in trasura era impuscata pe loc. Dar pe urma se gandi la saracia din taberele de munca ale minerilor si la modul in care oamenii trebuiau sa renunte la toate drepturile garantate prin constitutie ca sa-si poata castiga existenta.

— Nina, nu stiu, sopti ea. Asta e o hotarare serioasa.

— E o problema serioasa. Si, Blair, tu esti aici acasa la tine. Nu mai esti o necunoscuta intr-un oras mare. Esti cetatean al orasului Chandler din Colorado. Se ridica. Mai gandeste-te. Acum ma duc sa-l vad pe tata si poate ca tu si cu Lee puteti veni mai tarziu la cina. Am doar doua saptamani pana cand trebuie sa ma intorc la Alan. Nu as fi apelat la tine dar nu cunosc pe nimeni altcineva care sa aiba acces in taberele de munca. Sa-mi spui doar repede daca te hotarasti sau nu.

— Bine, spuse Blair absenta, preocupata complet de ideea de a duce niste manifeste agitatoare intr-o tabara de munca pazita de oameni inarmati.

Toata dupa-amiaza se invarti de colo pana colo in clinica pustie si cand incerca sa citeasca o revista medicala pe care i-o imprumutase Lee se trezi cantarind posibilitatile de a indeplini sarcina pentru care fusese solicitata. Nina reusise sa-i starneasca ceva in suflet lui Blair: ea nu se mai considera cu adevarat un cetatean al acestui oras. Cand plecase din Chandler, in mintea ei crezuse ca o face pentru totdeauna. Niciodata nu avusese intentia sa se intoarca, dar acum trebuia sa faca fata realitatii; ori se considera un cetatean al comunitatii ori nu. Putea sa stea ea mult si bine in clinica ei curata si din cand in cand sa aseze la loc oase rupte sau sa ajute la prevenirea unor boli.

Dar daca ea insasi patea ceva?

Se tot gandi si se razgandi dar nu ajunse la nici o concluzie.

Impreuna cu Lee lua masa cu sora si cu tatal lui si cand Nina o trase deoparte s-o intrebe, Blair spuse ca nu s-a hotarat inca. Nina zambi si zise ca o intelege, ceea ce o facu pe Blair sa se simta si mai prost.

A doua zi dimineata, Blair se trezi cu dureri de cap. Clinica pustie o deranja prin linistea profunda din jur, iar doamna Krebbs, spunand ca are de facut niste cumparaturi, pleca. La ora noua se auzi clopotelul de la intrare, iar Blair se grabi sa raspunda sperand ca e un pacient.

La usa se aflau o femeie si o fetita de vreo opt ani.

— Cu ce va pot ajuta?

— Dumneavoastra sunteti doctorita?

— Da, sunt medic. Poftiti va rog in cabinet.

— Da, imediat.

Ii spuse fetitei sa ramana pe loc, iar ea o urma inauntru pe Blair.

— Ce probleme aveti?

Femeia se aseza.

— Nu mai sunt atat de puternica cum eram si din cand in cand am nevoie de ajutor. Nu mult, ci doar putin.

— Cu totii avem nevoie de ajutor din cand in cand. De ce fel de ajutor aveti nevoie?

— Poate ca ar fi bine sa va spun direct. Unora dintre fetele mele, stiti cele de pe River Street… li s-a vandut opiu impur. M-am gandit ca poate dumneavoastra fiind doctor ati putea obtine o marfa curata de la San Francisco. Banuiesc ca voi, doctorii, aveti metode de a verifica pentru a vedea daca e pur sau nu si poate ca ati putea sa cumparati o cantitate mai mare ca sa-l vindeti. Va pot gasi cumparatori pentru tot…

— Va rog sa iesiti afara, spuse Blair calma.

Femeia se ridica.

— Asa, deci. Tot cu nasul pe sus umbli? Te crezi prea buna pentru cei de teapa noastra, nu? Stiai ca tot orasul rade de tine? Spui ca esti doctor si stai aici in locul asta pustiu unde nu vine nimeni. Si nici n-o sa vina nimeni vreodata.

Blair se ridica si-i deschise usa.

Cu barbia ridicata, femeia lua copilul de mana si pleca, trantind usa cu putere incat clopotelul cazu pe jos cu zgomot.

Fara nici cea mai mica umbra de enervare, Blair se aseza la birou si lua o hartie in mana. Era un total al cheltuielilor de acasa pe care i-l daduse doamna Shainess in dimineata aceea. Blair trebuia sa adune cele douazeci si doua de cifre si sa verifice daca suma scrisa de doamna Shainess era corecta.

Se uita la hartie cand, deodata, ochii i se incetosara si apoi isi puse capul pe birou si izbucni in lacrimi. Planse incet, suspinand adanc, apoi intinse mana dupa o batista.

Scoase o exclamatie cand, ridicandu-si capul, il vazu in fata ei stand pe scaun pe Kane Taggert.

— Iti place sa spionezi oamenii?

— N-am facut-o prea des ca sa-mi pot da seama, spuse el privind-o ingrijorat.

Ea cauta prin mai multe sertare si negasind nici o batista o lua pe cea pe care i-o oferi Kane.

— E curata. Houston nu-mi da voie sa ies pe usa pana nu trec inspectia.

Ea nu raspunse la incercarea lui de a destinde atmosfera, ci doar se intoarse cu spatele si isi sufla nasul.

El intinse mana peste birou si lua hartia in mana.

— Asta te-a facut sa plangi?

Abia daca-i arunca o privire.

— Lipsesc sapte centi, spuse el punand hartia alaturi. Plangi pentru sapte centi?

— Daca vrei sa afli, sunt suparata din alte motive.

— Nu vrei sa-mi spui si mie?

— De ce? Ca sa razi si tu de mine? Stiu ce fel de om esti. Nici tu nu te-ai duce sa te consulte un medic daca e femeie. Esti la fel ca toti barbatii si gandesti la fel ca majoritatea femeilor! Niciodata n-ai avea incredere sa te opereze o femeie.

Chipul lui era serios.

— N-am fost niciodata la doctor, asa ca nu stiu pe cine as accepta sa ma opereze. Cred ca daca as fi cu adevarat suferind, nu mi-ar pasa cine ma trateaza. De-aia plangeai? Pentru ca nu vine nimeni aici?

Blair isi sprijini bratele de birou, secata brusc de orice energie si furie.

— Lee mi-a spus odata ca toti doctorii sunt niste idealisti la inceput. Eu cred ca am fost mai mult decat altii. Am crezut ca oamenii din oras vor fi incantati sa aiba o clinica pentru femei. Si sunt daca se afla Leander aici. Cand ma vad pe mine incep sa intrebe de un doctor „adevarat”. Mama a fost aici pentru trei probleme in doua zile si alte cateva femei pe care le cunosc de cand eram copil au venit si ele. Si acum, pentru ca nici un necaz nu vine niciodata singur, consiliul de administratie al spitalului din Chandler a hotarat ca nu au destul de lucru pentru inca un doctor.

Kane ramase pe ganduri privind-o. Nu stia prea multe despre cumnata lui, dar stia ca ea de obicei avea energie cat pentru doi oameni iar acum se afla in fata lui cu o fata lunga si cu ochii lipsiti de stralucire.

— Ieri, incepu el, am intrat in grajd fara o camasa pe mine, sa nu-i spui asta lui Houston, si m-am zgariat de peretele de scanduri, asa ca am o gramada de aschii pe spate. Nu pot ajunge sa mi le scot singur.

Se uita la ea cand isi ridica ochii spre el.

— Nu-i cine stie ce, dar asta-l tot ce-ti pot oferi.

Incet, Blair incepu sa zambeasca.

— Bine, vino in cabinet si am sa ma uit.

Aschiile nu erau mari si nu intrasera prea adanc, dar Blair le trata cu multa atentie.

In timp ce Kane statea pe burta, lungit pe masa lunga, spuse:

— Cum a cazut clopotelul? S-a suparat cineva pe tine?

Lui Blair atat ii trebui si incepu sa-i povesteasca despre femeia care voia opiu si care-i spusese ca tot orasul rade de ea.

— Iar Lee a muncit atat de mult pentru clinica asta, a fost visul lui de ani de zile, iar acum e mereu plecat pentru diverse cazuri la mine iar eu, care-i tin locul, nu sunt in stare sa fac nimic.

— Mie mi se pare ca oamenii bolnavi nu sunt in stare sa faca nimic. Ei sunt in pierdere nu tu.

Ea zambi.

— E placut sa te aud vorbind asa dar nici tu n-ai fi venit aici, decat daca… De ce ai venit totusi?

— Houston imi redecoreaza biroul.

O spuse cu atata resemnare, incat Blair incepu sa rada.

— Nu-i nimic de ras. Asaza peste tot niste scaune mici si caraghioase si-l place dantela. Daca ma intorc si-mi gasesc biroul zugravit in roz o sa…

— Ce-ai sa faci?

El isi intoarse capul si se uita la ea.

— O sa plang.

Ea ii zambi.

— Daca-l zugraveste roz, maine vin la tine si-l varuim din nou. Ce zici?

— E cea mai buna idee pe care-am auzit-o azi.

— Gata, spuse ea dupa cateva minute si incepu sa-si curete instrumentele, in timp ce el isi puse camasa si haina.

Ea se intoarse spre el.

— Multumesc, spuse ea. M-ai facut sa ma simt mult mai bine. Stiu ca nu m-am purtat prea bine cu tine inainte si-ti cer scuze.

Kane ridica din umerii lui masivi.

— Tu si cu Houston sunteti surori gemene, asa ca trebuie sa semanati pe undeva si daca tu te pricepi pe jumatate la medicina pe cat se pricepe ea sa se ocupe de toate, atunci inseamna ca esti cea mai buna in meserie. Si am senzatia ca lucrurile se vor schimba in curand pentru tine. Destul de repede, femeile se vor ingramadi la usa ta cu tot felul de boli. Ai sa vezi. Tu stai aici si vezi-ti de treaba ca locul asta sa arate ca lumea si maine bat pariu ca o sa ai niste pacienti.

Ea ii surase larg.

— Multumesc. Venirea ta m-a ajutat mult.

Dintr-un impuls, se inalta pe varfuri si-l saruta pe obraz.

El ii zambi.

— Stii, pentru o clipa, ai semanat foarte bine cu Houston.

Blair rase.

— Cred ca asta-i cel mai grozav compliment pe care l-am primit vreodata. Cred ca am intr-adevar ceva treaba de facut. Daca te mai deranjeaza umarul, sa-mi dai de stire.

— Am sa vin la tine pentru toate oasele rupte, doctore Westfield, si pentru toti peretii roz, zise el si pleca.

Blair incepu sa fluiere vesela, incepand sa-si faca ordine pe birou si imediat isi dadu seama ca nu stia daca la lista de cheltuieli lipseau sau mai trebuiau adaugati sapte centi pe care sa-i puna ea la socoteala.

In restul zilei se simti mai bine decat in ultimul timp.

Pentru cateva clipe se opri gandindu-se cat de bun fusese Kane ca incercase s-o inveseleasca dupa felul cum fi tratase ea. Poate ca intr-adevar existau motive pentru Houston ca sa-l iubeasca.

Acasa, in biroul sau lambrisat, Kane se intoarse catre mana sa dreapta, Edan Nylund.

— Saptamana trecuta, dupa ce-am cumparat Banca Nationala Chandler nu ne-au trimis niste acte?

— Ba da, un teanc de vreo zece kilometri, spuse Edan: aratand catre el fara a-si ridica ochii… in timp ce Kane lua actele si incepu sa le rasfoiasca.

— Unde a plecat Houston?

Edan deveni atent.

— La croitoreasa, cred.

— Bine, spuse Kane. Inseamna ca avem la dispozitie toata ziua, poate chiar toata saptamana.

Iesi cu pasi mari din incapere, avand actele in mana.

Edan deveni curios si-l gasi pe Kane in biblioteca, la telefon.

Pentru ca sistemul telefonic lega doar casele din Chandler unele de altele si pentru ca afacerile lui Kane erau de obicei in afara statului, Edan nu-l mai vazuse niciodata pana atunci folosind telefonul.

— Ai auzit ce ti-am spus, zicea Kane catre persoana de la celalalt capat al firului -, ipoteca pe ferma ta expira saptamana viitoare si am tot dreptul sa-ti cer banii. Asa este. Iti extind perioada de achitare a datoriei cu nouazeci de zile daca nevasta dumitale apare maine la clinica Westfield si e consultata de doctorita Blair. Urmeaza sa aiba un copil? Cu atat mai bine! Daca merge la cumnata mea si naste acolo iti dau o suta optzeci de zile amanare. Da, bineinteles ca poti sa-ti trimiti si fetele. Da. Bine. Te mai aman cu inca treizeci de zile pentru fiecare fata care apare maine la clinica avand vreo boala. Dar daca afla Blair ceva, anulez totul. Ai inteles?

— La dracu’! ii spuse el apoi lui Edan punand receptorul jos. O sa ma coste ceva chestia asta. Uita-te acolo si vezi cine mai are de achitat vreun imprumut sau i-a fost refuzata vreo prelungire si apoi vreau sa afli cat cere, indiferent cine-i proprietarul spitalului din Chandler, ca sa-l vanda. Atunci sa vedem daca directorii din consiliul de administratie vor mai avea curajul sa n-o angajeze pe cumnata proprietarului.

Pana a doua zi dimineata, lui Blair ii disparu cu totul buna dispozitie si facu eforturi considerabile sa mearga totusi la clinica. Inca o zi lunga in care nu va avea nimic de facut, se gandi ea, in timp ce strabatea distanta pana la clinica pe jos, renuntand sa mai mearga in noua trasura pe care o primise in dar. Dar cand mai avea doar cativa zeci de metri pana la clinica, aparu alergand doamna Krebbs.

— Unde-ai fost? Sala de asteptare geme de pacienti.

O clipa, Blair nu fu in stare sa se miste dar pe urma alerga pana la usa. In sala era un adevarat haos: copiii tipau, mamele incercau sa-i potoleasca, iar o femeie gemea de ceea ce pareau a fi durerile nasterii.

Dupa un sfert de ora, Blair taia cordonul ombilical unei fetite nou-nascute.

— 180, murmura mama. O cheama Mary 180 Stevenson.

Blair nu mai apuca s-o intrebe ceva pentru ca pe usa aparu urmatorul pacient.

A doua zi dupa-amiaza, o femeie aduse un baietel la clinica, un copil subponderal de opt ani care arata de sase, un baietel care deja petrecuse doi ani muncind intr-o mina de carbuni. Muri in bratele lui Blair, cu trupusorul lui plapand strivit de carbunele ce cazuse peste el dintr-un vagonet.

Blair o suna pe Nina si spuse:

— Am s-o fac, apoi inchise.

CAPITOLUL 30

Blair pleca in trasura, lasand in urma mina Inexpressible si indreptandu-se catre oras. Nina nu pierduse deloc timpul, aranjand astfel incat ea sa aiba manifestele la mana, grabindu-se poate si pentru ca ii era teama ca nu cumva Blair sa se razgandeasca. Asa ca in acea dimineata Blair il sunase pe doctorul Weaver, un tanar pe care-l cunoscuse la clinica din Chandler, si-l rugase sa vina sa aiba grija de pacientii ei pentru ca ea fusese chemata la o urgenta intr-una din mine. Tanarul fusese bucuros sa accepte.

Acasa la familia Westfield, Nina facuse tot ce putuse pentru a ascunde cat mai bene manifestele sub o bucata de lemn aparenta ce urma sa serveasca drept fund fals la compartimentul din spate al trasurii lui Blair. Pe parcursul instructiunilor ce i le daduse Nina, Blair era atat de inspaimantata incat aproape ca nu vorbi deloc.

La poarta de intrare in mina, paznicii o tachinasera spunand ca doctorul Westfield se schimbase cam mult de la ultima sa vizita, dar o lasara sa intre. Trebui sa intrebe cativa copii murdari de praf de carbune ca sa gaseasca locuinta femeii care urma sa o ajute iar cand o gasi, aceasta zacea in pat, prefacandu-se bolnava si fiind la fel de nervoasa ca si ea.

Femeia ascunse manifestele sub o scandura din dusumea, iar Blair parasi tabara cat de repede putu.

Paznicii, simtind ca ea era nervoasa si datorita vanitatii masculine crezand ca prezenta lor ii provoca o asemenea stare, o tachinara si mai multa cand pleca.

Se afla cam la o mila distanta de mina cand incepu sa tremure si in douazeci de minute se zguduia atat de tare incat nu mai putea tine haturile in maini. Se opri pe marginea drumului, ascuzandu-se printre niste stanci, cobori din trasura si cand i se inmuiara genunchii, se lasa jos pe pamant si incepu sa planga de usurare ca totul se sfarsise.

Umerii inca i se mai scuturau infiorati, cand brusc doua brate puternice o apucara, ridicand-o in picioare.

Se uita drept in ochii scaparand de furie ai lui Leander.

— Sa te ia naiba, spuse el, inainte de a o strange in brate cu disperare.

Blair nu-l intreba cum de stia ce facuse ea, era mult prea recunoscatoare pentru prezenta lui aici. Se agata de gatul lui si, desi el o tinea strans aproape sfaramandu-i coastele, ea dorea s-o stranga si mai tare la pieptul lui.

— Mi-a fost atat de frica, spuse ea cu capul ingropat in umarul lui, ridicandu-se pe varfuri ca sa-si lipeasca obrazul de gatul lui cu pielea calda si delicata. Am fost atat pe inspaimantata.

Ii curgeau lacrimi pe obraz care i se adunau in coltul gurii.

Lee o tinu strans lipita la pieptul lui, mangaind-o pe par, fara sa scoata un cuvant cat timp ea planse.

Dura ceva timp pana cand i se oprira lacrimile, iar corpul inceta sa-i mai fie scuturat de spasme. Cand avu curajul sa-si slabeasca stransoarea din jurul gatului lui Lee, se dadu inapoi si incepu sa se caute in buzunare dupa o batista. Lee i-o dadu pe a lui iar ea isi sufla nasul si-si tampona obrajii apoi isi ridica ochii spre el. Ceea ce vazu o facu sa se dea cu un pas inapoi.

— Lee, Lee… incepu ea, facand inca un pas inapoi, pana cand se opri intr-un bolovan.

Ochii lui scaparau. Lee, barbatul calm, tolerant si zambitor pe care-l cunostea disparuse complet, inlocuit de un barbat furios la culme.

— Nu vreau sa mai aud nici un cuvant, reusi el sa rosteasca printre dintii inclestati. Nici un cuvant. Vreau sa juri ca n-ai sa mai faci asa ceva niciodata.

— Dar eu…

— Jura! spuse el, inaintand catre ea si apucand-o de brat.

— Lee, te rog, ma doare.

Voia sa-l calmeze si sa-l faca sa vada importanta a ceea ce facuse.

— De unde ai stiut? Era secret.

— Eu sunt in taberele de munca in fiecare zi, spuse el, uitandu-se la ea incruntat. Aud ce se intampla. Sa te ia naiba, Blair, cand am auzit ca tu vei fi cea care va aduce manifestele, la inceput nu mi-a venit sa cred.

Facu semn cu capul catre batista umeda din mana ei.

— Cel putin ti-ai dat seama de pericolul la care te-ai expus. Ai idee ce ti-ar fi putut face oamenii aia? Te-ai gandit macar putin? S-ar fi putut sa-i implori tu sa te ucida dupa ce terminau cu tine. Iar legea e de partea lor.

— Stiu, Lee, spuse ea cu patima. Au dreptul sa faca tot ceea ce vor. Si de aceea cineva trebuie sa-i informeze pe mineri despre drepturile lor.

— Dar nu tu! urla Lee la ea.

Ea clipi de cateva ori in fata maniei lui si-si sprijini spatele de peretele de stanca.

— Eu am acces in tabere. Am o trasura. Deci sunt logic persoana nimerita pentru a face asa ceva.

Fata lui Lee se inrosi atat de tare incat ea crezu ca o sa explodeze cand isi ridica mainile catre gatul ei, dar se opri la timp si facu cativa pasi inapoi. Cand se intoarse cu spatele, ea il vazu cum respira adanc de cateva ori. Cand se intoarse din nou parea sa-si fi recapatat cat de cat controlul.

— Acum, vreau sa asculti ce-ti spun si sa fii foarte atenta. Stiu ca tot ceea ce ai facut serveste o cauza nobila si stiu ca minerii trebuie informati. Apreciez chiar faptul ca esti gata sa-ti risti viata pentru a-i ajuta pe altii, dar nu te pot lasa sa faci asa ceva. Ai inteles?

— Si daca n-o fac eu, cine o s-o faca?

— Si ce-mi pasa mie, la dracu’? urla el, apoi respira din nou de cateva ori adanc. Blair, tu esti cea de care imi pasa. Pentru mine tu esti mai importanta decat toti minerii din lume. Vreau sa juri ca n-ai sa mai faci niciodata asa ceva.

Blair isi privi mainile. In dimineata asta ii fusese atat de frica cum nu-i mai fusese niciodata pana atunci. Si totusi simtea ca astazi facuse cel mai important lucru din viata ei.

— Ieri, un baietel a murit in bratele mele, sopti ea. A fost strivit de…

Lee o insfaca de umeri.

— Mie nu trebuie sa-mi spui nimic. Stii cati copii au murit in bratele mele? Cate maini si cate picioare am taiat oamenilor prinsi sub daramaturi si grinzi? Tu n-ai fost niciodata intr-o mina. Daca ai fi intrat vreodata… E mai rau decat crezi.

— Atunci trebuie facut ceva, spuse ea incapatanata.

El isi lasa bratele in jos, vru sa spuna ceva, dar renunta, apoi continua:

— Bine, hai sa incercam altfel. Tu nu esti facuta pentru asa ceva. Acum cateva minute erai distrusa din cauza nervilor. Nu ai personalitatea necesara pentru a face asemenea lucruri. Esti foarte curajoasa cand e vorba sa salvezi o viata omeneasca, dar cand intri in ceva care ar putea duce la un adevarat razboi si la pierderea de vieti omenesti, nu rezisti.

— Dar trebuie facut, insista ea.

— Da, poate ca trebuie, dar trebuie facut de catre altcineva, nu de tine. Ceea ce simti si se citeste cu prea mare usurinta pe fata.

— Dar cum vor afla minerii? Cine mai are acces in tabere in afara de tine si de mine?

— Nu noi, exploda Lee din nou. Eu! Eu am acces in taberele de munca, nu tu. Nu stiu de ce si s-a dat voie sa treci de paznici. Nu vreau sa vii aici. Nu vreau sa intri in mine. Anul trecut am fost prins sub daramaturi sase ore dupa ce a cedat o grinda. Nu pot permite ca un lucru asemanator sa ti se intample si tie.

— Sa permiti? intreba ea simtind cum ii dispare teama. Ce altceva nu mai ai de gand sa „permiti”?

El ridica dintr-o spranceana.

— N-ai decat sa iei cum vrei ceea ce ti-am spus dar rezultatul este acelasi: nu mai poti sa intri in tabere vreodata.

— Cred ca tu ai dreptul s-o stergi oriunde vrei in miez de noapte dar eu trebuie sa fu o nevasta dragalasa si docila care sa stea acasa.

— Asta-i absurd. Niciodata nu mi-am impus punctul de vedere pana acum in fata ta. Ai vrut o clinica pentru femei, ti-am dat-o. Iar acum poti sa ramai acolo.

— Iar pe tine sa te las sa intri in tabere, nu-i asa? Banuiesc ca ma crezi prea lasa ca sa intru in mine. Poate crezi ca o sa-mi fie frica de intuneric?

Lee nu spuse nimic cateva clipe iar cand vorbi glasul ii era aproape soptit.

— Nu tu esti lasa, Blair, ci eu. Tie nu ti-e frica sa faci ceva care te inspaimanta dar eu sunt prea ingrozit ca as putea sa te pierd ca sa te mai las vreodata sa faci asa ceva. Poate nu-ti place modul in care ti-o spun, dar in final e acelasi lucru: trebuie sa stai la distanta de taberele de munca.

Lui Blair i se paru ca dintr-o data traieste toate emotiile posibile in acelasi timp. Era infuriata de aroganta lui Lee. Asa cum spusese Nina, cand ii interzicea sa intreprinda ceva, ea se simtea cuprinsa de furie. Dar se mai gandi si la ceea ce ii spusese el, ca nu era facuta pentru o asemenea treaba pur si simplu.

Houston mergea in tabere dar, chiar daca era perchezitionata, in caruta nu se aflau decat ceai si pantofi pentru copii. Nu era acelasi lucru cu ceea ce ducea Blair. Iar Lee mai spusese ca era ingrijorat de necazurile pe care le puteau provoca acele manifeste. Citise si ea unul dintre ele si intr-adevar era plin de o ura acerba, folosind cuvinte care-i faceau pe oameni intai sa actioneze si apoi sa se gandeasca la consecinte.

Isi ridica ochii catre Lee care o privea atent.

— Eu… eu n-am vrut sa te sperii chiar atat de tare, se balbai ea. Eu…

Nu mai spuse nimic pentru ca Lee isi desfacu bratele, iar ea alerga la pieptul lui.

— Imi promiti? intreba el ingropandu-si obrazul in parul ei.

Blair vru sa spuna ca nu poate dar pe urma se gandi ca eventual exista si un alt mod de a duce informatiile in tabere, un mod mai subtil, prin care nimeni sa nu riste sa fie impuscat.

— Promit ca nu voi mai duce niciodata manifeste sindicaliste in taberele de munca.

El ii dadu capul pe spate ca sa se uite in ochii ei.

— Si daca cineva ma cheama la o urgenta in urma unui dezastru aparut la o mina si raspunzi tu la telefon?

— Pai, Lee, atunci va trebui sa…

Mana lui isi intari stransoarea pe ceafa ei.

— Uite ce este, mie imi place foarte mult orasul asta si nu mi-ar placea deloc sa ma mut de aici, dar s-ar putea sa fiu obligat s-o fac, sa zicem undeva in estul Texasului unde nu exista pericole. Undeva unde sotia mea sa nu poata intra in necazuri.

Isi ingusta ochii.

— Si am sa le iau si pe doamna Shainess si pe doamna Krebbs impreuna cu noi.

— O pedeapsa cruda si inumana. Bine, am sa stau departe de mina, daca nu esti si tu langa mine. Dar daca ai vreodata nevoie de mine…

El o saruta acoperindu-l vorbele.

— Daca am sa am vreodata nevoie de tine, vreau sa stiu unde te afli, intotdeauna. In fiecare clipa, zilnic. Ai inteles?

— De multe ori eu nu stiu unde esti. Cred ca nu e deloc cinstit sa…

El o saruta din nou.

— Cand am plecat de la spital, fusesera aduse doua carute cu cowboys raniti, in urma unei incaierari starnite, cred. Cred ca acum ar trebui sa…

Ea se desprinse de el.

— Atunci de ce mai stam aici? Hai sa mergem!

— Asa da, bravo, zise Lee indreptandu-se catre locul unde se aflau trasura ei si calul lui.

— Deschideti poarta!

Pamela Fenton Younger se afla pe cal in fata portii de la intrarea in mina Little Pamela, uitandu-se incruntata catre cei doi paznici.

Amandoi oamenii isi ridicara capetele catre ea. Era ceva care-i intimida in atitudinea femeii inalte de aproape un metru optzeci aflata in spatele unui armasar negru inalt si puternic care se cabra nervos, aratandu-si copitele proaspat potcovite.

Chiar daca erau separati de animal de o poarta grea de lemn, oamenii se dadura un pas inapoi cand calul scutura din cap, intorcandu-se pe jumatate.

— N-ati auzit? Deschideti poarta.

— Stati putin, spuse unul dintre paznici.

Celalalt il lovi in coaste.

— Desigur, domnisoara Fenton, spuse el, deschizand poarta si apoi dandu-se repede inapoi cand ea porni cu calul in galop.

— E fiica proprietarului, il explica paznicul celuilalt barbat.

Pamela merse direct catre intrarea in mina, copitele calului starnind un nor de praf de carbune in jur.

— Vreau sa-l vad pe Rafferty Taggert, zise ea, tinand strans fraul calului ce privea speriat in jur. Unde e?

— La munca, spuse cineva. Tunelul sase.

— Atunci, aduceti-l aici. Vreau sa-l vad.

— Pai sa vedeti, spuse un om, facand un pas inainte. Un altul, mai varstnic, isi facu loc, apropiindu-se de calul agitat.

— Buna dimineata, domnisoara Fenton. Taggert e jos in mina, dar sunt sigur ca pentru dumneavoastra il poate aduce cineva afara.

— Atunci fa-o, spuse ea, tragand cu putere de haturi pentru a-si putea stapani in continuare calul.

Facand o grimasa, privi in jur la tabara de munca, la mizeria si la saracia de acolo. Cand era copila, tatal ei insistase ca ea sa-l insoteasca aici, ca sa-i arate de unde venea bogatia lor. Pam se uitase in jur si spusese:

— Cred ca suntem saraci.

Locul inca o dezgusta.

— Pune saua pe un cal pentru el ca sa fie pregatit. Il astept la coltul raului Fisherman’s Creek.

Trebui sa astepte pana cand calul se intoarse complet ca sa-l poata privi pe supraveghetor.

— Si daca i se retine macar un penny, o patesti.

Spunand acestea, dadu frau liber calului care porni in forta, galopand in viteza.

Nu trebui sa-l astepte mult timp pe Rafe. Numele Fenton insemna pentru unii oameni o adevarata intruchipare a raului, dar, cel care lucrau pentru firma Fenton Coal and Iron sareau in sus ori de cate ori vorbea un Fenton.

Rafe statea in spatele unui cal prapadit mult prea marunt pentru trupul lui masiv. Fata si hainele ii erau murdare de praf de carbune dar ochii ii erau furiosi.

— Tot ce vrei tu trebuie sa se afle pe primul plan, nu? Printesa Fenton obtine tot ce vrea, spuse el descalecand si privind-o drept in ochi.

— Nu-mi place locul ala.

— Nimanui nu-i place, numai ca unii dintre noi mai trebuie sa-si castige si existenta.

— N-am venit sa ma cert cu tine. Am ceva important sa-ti spun. Poftim.

Ii intinse o bucata de sapun si o carpa de spalat.

— Nu fi surprins. Am mai vazut praf de carbune.

Aruncandu-i incet o privire incruntata, el lua sapunul si carpa si ingenunche pe marginea raului incepand sa se spele pe fata si pe maini.

— Bine, acum spune-mi ce vrei de la mine.

Pam se aseza pe un bolovan, intinzandu-si picioarele lungi catre el. Palaria ei neagra, inalta si tare o facea sa para si mai inalta decat era, dar valul mic si negru ii dadea un aer de mister si de feminitate.

— Cand aveam sapte ani, tata si-a pierdut a doua cheie de la sertarul biroului sau. Eu am gasit-o si am pus-o in cutia mea cu bijuterii. Cand aveam doisprezece ani, am descoperit ce anume deschidea cheia.

— Si de atunci ai inceput sa spionezi.

— Sa zicem ca m-am mentinut la curent cu informatiile.

El astepta dar ea nu mai spuse nimic. Cand se intoarse, cu fata curata, ea ii dadu un prosop.

— Deci ce-ai descoperit?

— Tata i-a angajat pe detectivii de la Pinkerton in urma cu cateva luni de zile pentru a descoperi cine il aduce pe sindicalisti in taberele de munca.

Rate isi sterse bine bratele cu muschi puternici datorita manuirii barosului ani de zile.

— Deci ce-au descoperit oamenii tai?

— Nu ai mei ci ai tatalui meu.

Smulse o floare de alaturi si se juca cu ea.

— Mai intai de toate au descoperit ca patru tinere din Chandler, toate din familii proeminente, se deghizeaza in batrane si aduc marfuri ilegale in taberele de munca. Ilegale fiind toate acele marfuri de pe urma carora tatal meu nu scoate nici un profil.

Isi ridica ochii spre el.

— Una dintre femei este sotia nepotului tau.

— Houston? Fata aia gingasa si fragila…

Se intrerupse.

— Kane stie?

— Ma indoiesc, dar de fapt eu n-am de unde sa stiu, nu-i asa?

Ea il privi staruitor. Cand ea si Kane fusesera foarte tineri avusesera o aventura pe care o considerasera dragostea lor tainica, dar care de fapt constituise barfa cea mai picanta din oras. Cand il intalnise pe unchiul lui Kane, Rafe, cu cateva saptamani in urma la nunta gemenelor, el parea sa aiba toate calitatile care-i placusera la Kane, dar Rafe mai avea in plus o latura blanda pe care ea n-o mai intalnise la un barbat de varsta ei. Zile in sir dupa nunta, sperase ca o va suna sau il va trimite vreun bilet, dar el nu facuse nici un efort pentru a lua legatura cu ea. Afurisita asta de mandrie a celor din familia Taggert! blestema ea in gand. Oricum se intreba oare de ce un barbat ca Rafe lucra intr-o mina de carbuni. Nu avea nici un motiv. Nu era casatorit, n-avea nici o greutate in familie.

— De ce stai aici? intreba ea. De ce suporti asa ceva?

Facu semn din cap catre drumul ce ducea la mina.

Rafe lua o piatra si o arunca, uitandu-se catre rau.

— Fratii mei au fost si ei aici, iar Sherwin era pe moarte. Avea sotie si o fetita de hranit, dar nu accepta ajutor din partea mea sau a altcuiva.

— Mandria familiei Taggert, murmura ea.

— M-am dus la tatal tau si am fost de acord sa lucrez cu conditia ca salariul meu sa-i fie dat lui Sherwin. Tatalui tau ii place ca oamenii din familia Taggert sa se tarasca prin tunele pentru banii lui.

Ea nu lua in seama remarca lui.

— In felul asta Sherwin isi pastreaza mandria, iar tu trebuia sa-ti ajuti fratele. Ce mai castigi in afara de o durere de spate pentru ca trebuie sa stai incovoiat intr-o galerie de un metru inaltime?

El isi ridica ochii spre ea.

— Este doar pentru cativa ani, sau, mai bine zis, era. Fratele meu si cu fiica lui s-au dus sa locuiasca cu Kane si cu Houston.

— Dar tu ai ramas.

Rafe se uita din nou la apa si nu raspunse.

— Raportul Pinkerton spunea ca sunt trei suspecti care i-ar putea aduce pe sindicalisti in tabara. Unul e un om numit Jeffrey Smith, al doilea e doctorul Leander Westfield, iar ultimul esti tu.

Rafe nu se uita la ea si nici nu spuse nimic, dar mana lui strangea spasmodic piatra din palma.

— N-ai nimic de spus?

— Detectivii astia de la Pinkerton lucreaza ca mineri?

— Ma indoiesc ca poarta uniforme, spuse ea sarcastica.

El se ridica.

— Daca asta e tot ce-ai avut sa-mi spui, ma intorc la lucru. Cred ca nu stii cine sunt detectivii?

— Nici macar tata nu stie, zise ea, ridicandu-se alaturi de el. Rafe, nu poti continua sa faci asta. Nu trebuie sa mai ramai aici. Pot sa-ti gasesc o slujba mai buna daca vrei, orice fel de slujba.

El o privi, ingustandu-si ochii.

— Spune-i mandria familiei Taggert, zise el, pornind catre calul imprumutat.

— Rafe! il apuca ea de brat. Am vrut sa te avertizez. Poate ca nu-ti place modul in care am facut-o si poate ca nu-ti place numele tatalui meu, dar am vrut sa-ti ofer o sansa ca sa te hotarasti ce vrei sa faci. Tata poate fi total lipsit de scrupule cand doreste ceva.

El nu se misca si nu spuse nimic, dar cand ea se uita la el il vazu privind-o intr-un fel care o facu sa-si simta inima batand cu putere. Fara sa se gandeasca, facu un pas, ajungand in bratele lui.

Sarutul lui fu bland si incet, iar ea se simti de parca toata viata l-ar fi cautat pe acest om.

— Vino aici la miezul noptii, ii sopti el. La douasprezece. Sa-ti pui ceva usor de scos.

Spunand acestea, Rafe incaleca pe cal si pleca.

CAPITOLUL 31

Dupa emotiile ingrozitoare traite in acea dimineata si dupa sapte ore petrecute la spital ingrijindu-i pe tinerii raniti in incaierare, Blair era extenuata. Era atat de obosita incat nici nu se mai infurie cand Lee, primind un telefon, incaleca si pleca fara sa spuna nimanui unde.

La asfintit porni cu trasura spre casa, oprindu-se in drum pe la posta pentru a-i trimite prietenei ei, doctorita Louise Bleeker o telegrama.

„Am nevoie de tine. Stop. Foarte mult de lucru si nu ma descurc singura. Stop. Vino imediat. Stop. Te rog, Blair”.

Acasa, ignorand protestele doamnei Shainess, Blair refuza cina si se prabusi pe pat imbracata, la ora opt seara.

Se trezi auzind pe cineva la usa dormitorului.

— Lee? striga ea dar nu primi nici un raspuns. Se ridica din pat, merse la usa si o deschise. Leander se afla acolo cu camasa murdara, rupta si plina de sange.

— Ce s-a intamplat? intreba ea, cu toate simturile brusc in alerta. Cine a fost ranit?

— Eu, spuse Lee ragusit, clatinandu-se pe picioare. Blair simti cum i se face stomacul ghem si cateva clipe ramase pe loc, privindu-l cum merge, pasind cu greutate, catre pat.

— O sa trebuiasca sa ma ajuti, continua el, incercand sa-si scoata camasa. Nu cred ca e grav dar sangereaza foarte mult.

Blair isi reveni brusc. Lua trusa medicala din dulap, scoase foarfecele si incepu sa-i taie camasa lui Lee. Ii sprijini mana de umarul ei si se uita la rani. Erau doua dungi insangerate apropiate una de alta pe partea dreapta, unde pielea fusese sfasiata, una chiar destul de adanc incat i se vedeau coastele.

Ea vazuse destule rani provocate de gloante, ca sa le poata recunoaste ca atare. Pentru ca sangerasera foarte mult, nu credea ca se vor infecta.

Cand vorbi, avea gura uscata.

— Trebuie dezinfectate, zise ea, scotandu-si instrumentele si spirtul.

Mainile ii tremurau puternic.

— Blair, spuse Lee si singurul semn ca avea dureri era doar respiratia greoaie. Va trebuie sa ma ajuti mai mult decat atat. Cred ca aceia care m-au impuscat banuiesc cine sunt. Cred ca s-ar putea sa vina aici sa ma aresteze.

Blair era atat de concentrata asupra ranilor incat nu prea intelese exact ceea ce spunea el. Era pentru prima data cand se ocupa de cineva pe care-l iubea, dar spera sa nu mai fie nevoita sa o mai faca vreodata. Incepuse sa transpire, iar parul i se lipise de frunte.

Lee ii ridica barbia ca s-o faca sa se uite la el.

— Ai auzit ce ti-am spus? Cred ca vor veni niste oameni in cateva minute iar eu vreau ca ei sa creada ca am fost aici toata noaptea. Nu vreau sa stie ca s-a tras asupra mea.

— Si ca ai fost lovit, reusi ea sa zica, terminand de dezinfectat ranile si incepand sa-l bandajeze. Cine sunt oamenii astia?

— Eu… prefer sa nu-ti spun.

Ea era ingrijorata si inspaimantata ca el era ranit, dar pe de o parte incepuse sa se infurie ca el o ruga sa-l ajute dar nu voia sa-i spuna pentru ce.

— Sunt detectivii de la Pinkerton, nu-i asa?

Cel putin avu satisfactia de a vedea o surpriza totala intiparita pe chipul lui Lee.

— Poate crezi ca nu stiu nimic, dar afla ca eu cunosc mai multe lucruri decat crezi tu.

Puse ultimul bandaj, infasurandu-i coastele.

— Daca te misti prea mult, o sa inceapa sa sangereze din nou.

Fara sa mai spuna nimic, Blair scoase din dulap halatul si camasa de noapte pe care le purtase in noaptea nuntii, apoi se dezbraca repede si le puse pe ea.

Lee statea pe marginea patului, uitandu-se la ea nedumerit, fara sa stie ce va face in continuare.

— O sa vedem cat timp avem la dispozitie, zise ea, dandu-i o camasa curata. Poti sa ti-o pui singur? Eu trebuie sa stau cu capul in jos.

Lee, avand dureri prea mari si fiind prea socat de ceea ce Blair il spusese deja, nu o intreba nimic, ci incerca sa se imbrace singur, in timp ce Blair se aseza pe pat cu capul in jos si cu picioarele in sus.

Amandoi ramasera nemiscati cand auzira batai in usa de la intrare.

Blair se ridica in picioare.

— Nu te grabi. O sa-l retin eu cat pot de mult.

Repede, se uita in oglinda si-si zburli parul intr-un mod cat se poate de atragator.

— Cum arat? intreba ea intorcandu-se catre el.

Fata ii era rosie pentru ca statuse cu capul in jos, iar parul ii atarna pe umeri, ciufulit dar frumos. Arata pentru toata lumea ca o femeie care doar ce facuse dragoste.

Blair era surprinzator de calma cand ajunse la usa. Cand o deschise, vazu trei barbati voinici, cu figurile incruntate care navalira in casa.

— Unde e? intreba unul dintre ei.

— Pot merge eu cu dumneavoastra, zise Blair. Doar sa-mi iau trusa.

— Nu de dumneata avem nevoie, spuse cel de-al doilea. Il vrem pe doctor.

Blair urca pe a doua treapta a scarii, asa ca se afla la acelasi nivel cu cei trei barbati.

— Trebuie sa va multumiti cu ce vi se ofera, spuse ea furioasa. M-am saturat pana-n gat de orasul asta. Fie ca ma credeti sau nu, si eu sunt doctor la fel ca si sotul meu si daca aveti nevoie de ajutor, vi-l pot oferi. Leander e foarte obosit si are nevoie de odihna si va asigur ca si eu pot sa cos o rana la fel de bine ca si el. Acum daca am lamurit problema asta, ma duc sa-mi iau trusa.

Se intoarse sa urce pe scari.

— Stati asa, doamna, n-am venit pentru consultatii medicale. Am venit sa-l arestam pe sotul dumitale.

— Pentru ce? intreba ea? intorcandu-se catre ei.

— Pentru ca se afla acolo unde nu trebuia sa fie, de-aia.

Blair facu un pas catre el.

— Si cand s-a intamplat asta? intreba ea gingas.

— Cam acum un ceas.

Incet, cu accente dramatice, Blair incepu sa-si aranjeze parul ca sa-l puna intr-o oarecare ordine. In majoritatea timpului, nu-i pasa cum arata, dar acum dorea sa arate cat mai seducatoare cu putinta. Lasa camasa sa-i cada putin de pe un umar si incepu sa le zambeasca celor trei barbati.

— Domnilor, acum un ceas, sotul meu se afla cu mine.

— Aveti vreo dovada in privinta asta? intreba unul dintre ei.

Ceilalti doi se uitau la ea cu gurile cascate.

— Absolut niciuna.

Zambi gratios.

— Bineinteles, imi dau cuvantul meu de onoare, intr-un oras ce poarta numele tatalui meu. Poate daca doriti sa puneti la indoiala cele ce v-am spus.

Clipi de cateva ori cu inocenta, in timp ce oamenii se uitau la ea.

— Nu cred ca vor dori sa faca asa ceva, draga mea, spuse Lee din spatele ei.

Fata ii era rosie si parea obosit, dar asa ar fi aratat orice barbat care doar ce facuse dragoste patimas cu sotia lui.

— Cred ca v-am auzit spunand ca am fost in alta parte acum o ora.

El facu un pas langa Blair si pentru oamenii din fata lor parea ca ea se sprijina de el. Cand de fapt il sustinea pe el.

Pret de cateva clipe, se asternu tacerea in casuta intunecata, iar Blair si cu Lee isi tinura respiratia in timp ce oamenii ii priveau tacuti si incruntati.

In cele din urma, cel care parea sa fie seful, ofta.

— Poate-ti inchipui ca ne-ai pacalit, Westfield, dar n-ai reusit. Tot punem noi mana pe tine.

Se uita catre Blair.

— Daca vrei sa-l ai viu, ar fi bine sa-l tii acasa. Nici Blair, nici Lee nu scoasera nici un cuvant pana cand oamenii nu plecara trantind usa. Blair alerga iute sa inchida usa si cand se intoarse il vazu pe Lee cum se albeste la fata. Urca repede, ajutandu-l sa mearga in pat.

Blair nu mai dormi deloc in noaptea aceea. Dupa ce-l aseza pe Lee in pat, ramase langa el, veghindu-l, atenta la fiecare respiratie, de parca el ar fi putut inceta sa mai traga aer in piept, daca ea nu se afla alaturi sa-l protejeze. Ori de cate ori se gandea cat de aproape ii trecusera gloantele pe langa inima, incepea sa tremure si-l strangea si mai tare de mana.

El dormi dus, deschizandu-si ochii doar de doua ori, privind-o si zambindu-i, apoi adormi la loc.

Sentimentele lui Blair erau amestecate, variind de la groaza ca el se aflase atat de aproape de moarte pana la faptul ca isi dadea seama cat il iubea de mult, si apoi la furia ca el facea ceva atat de periculos care-i ameninta viata.

Cand incepu sa se lumineze de ziua, Lee se trezi si incerca sa se ridice in capul oaselor. Blair trase draperiile.

— Cum te simti? il intreba ea.

— Teapan si infometat.

Ea incerca sa-i zambeasca dar nu reusi. O dureau toate oasele pentru ca statuse incordata toata noaptea.

— O sa-ti aduc ceva de mancare.

Stranse bandajele pline de sange si camasa lui Lee, luandu-le jos cu ea. Era ceva bun in privinta casei unde locuia un medic si anume ca nimanui nu i se parea ciudat sa existe la gunoi cateva carpe murdare de sange.

Era inca prea devreme pentru doamna Shainess, asa ca Blair praji sase oua pentru amandoi, taie felii groase de paine si umplu doua cani cu lapte rece. Lua tava sus si-l gasi pe Lee pe jumatate imbracat. Fara sa spuna nimic, puse masa langa fereastra.

Lee se aseza pe scaun strambandu-se de durere si incepu sa manance in timp ce Blair statea vizavi de el, jucandu-se cu mancarea in farfurie.

— Bine, zise Lee. Spune-mi ce te framanta.

Blair sorbi din paharul cu lapte.

— Nu inteleg ce vrei sa spui.

El o lua de mana.

— Uita-te la tine. Tremuri la fel de rau ca ieri.

Ea isi smulse mana din a lui.

— Banuiesc ca ai de gand sa te duci la spital azi.

— Trebuie sa apar. Trebuie sa ma prefac ca nu s-a intamplat nimic. Nu trebuie ca oamenii sa afle unde am fost azi-noapte.

— Absolut nimeni, se rasti ea la el, lovind cu pumnul masa. Apoi sari in picioare. Uita-te la tine, abia poti sa stai jos, dar sa mai stai in picioare toata ziua in sala de operatii. Si ce faci cu pacientii? Poti sa manuiesti un bisturiu ca lumea? Unde-ai fost azi-noapte? Ce e atat de important ca sa-ti risti viata?

— Nu pot sa-ti spun, zise el intorcandu-se la ouale din farfurie. As vrea dar nu pot.

Ea simti cum o podidesc lacrimile.

— Ieri ai fost furios pe mine ca mi-am riscat viata. Mi-ai cerut sa n-o mai fac, dar acum este exact pe dos, iar eu nu am acelasi drept. Acelasi! Nici macar n-am voie sa stiu pentru ce ar putea sa-mi pierd sotul. Trebuie sa fiu fata ascultatoare, sa stau acasa si sa te astept, iar daca vii acasa ranit, va trebui sa te ingrijesc. Am voie sa flirtez cu cei de la Pinkerton in miez de noapte, fara sa stiu macar de ce. Am voie sa te vad suferind dar fara sa stiu pentru ce. Spune-mi, Lee, tragi si tu cu arma in aceste incaierari? Te afli in situatia de a ucide sau de a fi ucis? Omori la fel de multi oameni cati salvezi?

Lee ramase cu capul plecat, mancand incet in mod intentionat.

— Blair, ti-am spus tot ce pot. Va trebui sa ai incredere in mine.

Pentru o clipa, ea se intoarse cu spatele incercand sa-si stapaneasca lacrimile.

— Asa face o nevasta cuminte, nu? Sta acasa, asteapta si nu pune nici un fel de intrebari. Ei bine eu nu sunt asa! intotdeauna am fost o razvratita. Am preferat sa particip in loc sa observ doar. Iar acum vreau sa stiu la ce particip.

— La naiba, Blair, tipa Lee, apoi stranse din ochi de durere.

Se uita din nou la ea.

— Poate ca macar o data ar trebui sa ramai si tu pe post de observator. Ti-am spus tot ce pot. Nu vreau sa fii mai implicata decat esti deja.

— Deci, eu trebuie sa raman nevinovata, nu-i asa? La procesul tau pot spune cu toata sinceritatea ca nu stiu nimic si ca desi sotul meu a venit acasa cu doua rani de gloante, eu sunt nevinovata.

— Cam asa ceva, murmura Lee, apoi puse furculita jos si se uita la ea. Spuneai ca ma iubesti si ca poate m-ai iubit dintotdeauna; ei bine acum esti supusa la o incercare. Daca ma iubesti intr-adevar, va trebui sa ai incredere in mine. Macar o data in viata va trebui sa renunti la atitudinea ta de rebela si la participarea directa. Am nevoie de tine acum nu ca o egala sau ca o colega, ci ca o sotie.

Blair ramase in picioare privindu-l lung.

— Cred ca ai dreptate, Lee, spuse ea bland. Cred ca s-ar putea ca pana acum sa nu-mi fi dat seama cum trebuie sa fie o sotie. Glasul ei scazu. Dar am sa invat, sa am incredere in tine si n-o sa te mai intreb vreodata unde te duci. Dar daca ai sa vrei sa-mi spui, sa stii ca sunt aici.

Durerea incepu sa dispara de pe chipul lui Lee, cand se sprijini cu mana stanga de masa, ridicandu-se. Blair veni sa-l ajute.

— Lee, spuse ea. Ce-ar fi sa mergi azi la clinica? N-ai sa ai de facut nici o operatie, doamna Krebbs te poate ajuta si iti va fi mult mai usor. Si apoi un angajat al agentiei Pinkerton va sari in ochi printre atatea femei.

— E o idee buna, spuse el sarutand-o pe frunte. Asa imi place cand vorbesti.

— Incerc doar sa fiu o sotie buna. Hai, lasa-ma sa te ajut sa te imbraci.

— Dar tu? Nu trebuie sa te imbraci si tu?

— Ca sa-ti spun adevarul, cred ca sunt putin cam obosita astazi. Dupa experienta ingrozitoare pe care am trait-o ieri si dupa noaptea trecuta, ca sa nu mai vorbesc de astazi, cred ca mi-ar placea sa stau acasa si sa ma relaxez un pic.

— O, desigur, spuse Lee.

Era adevarat ceea ce spunea dar n-o mai auzise niciodata pe Blair spunand asa ceva.

— Stai acasa si odihneste-te; ma ocup eu de clinica. Ea ii zambi, privindu-l printre gene.

— Esti cel mai dragut sot din lume.

La cinci minute dupa ce Lee pleca, Blair vorbea la telefon cu sora ei.

— Houston, de unde pot cumpara o cutie cu saruri de baie de zece kilograme? Si unde pot gasi o manichiurista, un magazin care sa-mi trimita bomboane de ciocolata si unul de unde sa pot cumpara maruntisuri? Nu rade. Am sa devin intruchiparea unei sotii perfecte in seara asta. O sa-i ofer dragului meu sot ceea ce crede ca vrea. Acum, ai de gand sa razi toata ziua sau imi raspunzi la intrebari?

CAPITOLUL 32

Cand Leander se intoarse la sase seara, o gasi pe Blair intinsa pe canapeaua din salon cu o cutie cu bomboane de ciocolata alaturi si un teanc de reviste imprastiate. Blair paru sa nu-l auda cand intra, continuand sa suga o bomboana si citind concentrata un roman. Cand se indrepta catre ea, Lee observa cuvantul „seductie” in titlul cartii.

— Asta e ceva nou, spuse el, zambindu-i.

Blair isi intoarse incet capul sa se uite la el, cu un zambet usor intiparit pe buze.

— Buna, dragul meu. Ai avut o zi reusita?

— Pana acum nu, spuse el cu ochii stralucitori si se apleca spre ea. Dar Blair isi intoarse capul astfel incat sarutul lui ii atinse obrazul.

Ea isi baga in gura o bucata intreaga de ciocolata si din greutatea cu care o mesteca, trebuie sa fi fost umpluta cu caramel.

— Vrei sa fii dragut si sa-mi mai aduci putina limonada cat termin eu capitolul asta? si pe urma ar fi bine sa te imbraci pentru cina. Doamna Shainess si cu mine am pregatit ceva deosebit.

El se ridica si-i lua paharul gol din mana.

— De cand ati inceput tu si cu menajera sa faceti ceva impreuna?

— Este intr-adevar o femeie foarte priceputa, daca stii cum s-o iei. Acum Leander, te rog, du-te. Mor de sete, iar tie nu-ti place sa faci o femeie sa astepte, nu-i asa?

Nedumerit, el se retrase.

— Sigur ca da. Ma intorc imediat.

Dupa ce el pleca, Blair isi termina de mestecat bomboana, zambind in sinea ei si continuand sa citeasca. Spera ca eroina sa-i rupa in cap un scaun „sardonicului” erou si sa-i spuna sa se duca la dracu’.

— Oh, Lee, spuse ea cand el reaparu cu limonada, inca nu te-ai schimbat pentru cina.

— Am fost prea ocupat sa-ti aduc limonada ca nu cumva sa mori de sete, se rasti el.

Imediat ochii lui Blair se umplura de lacrimi, iar ea si-i tampona la colturi cu batista brodata pe care o tinea in mana.

— Imi pare atat de rau ca te-am deranjat, Leander. M-am gandit doar ca din moment ce tot erai in picioare, iar eu… Oh, Lee, am muncit atat de mult astazi si…

Lee se simti vinovat si ingenunche langa ea, luandu-i mana, in timp ce impingea revistele ca sa poata ajunge la ea.

— Iarta-ma ca m-am rastit. Dar n-ai de ce sa plangi.

Blair suspina delicat.

— Nu stiu ce am in ultima vreme. Parca toate ma necajesc.

Lee ii saruta mana si o mangaie.

— Nu-i nimic serios probabil. Toate femeile patesc asa uneori.

El statea cu capul plecat si nu vazu ochii scaparatori al lui Blair.

— Probabil ca ai dreptate. Sunt sigura ca nu sunt decat probleme femeiesti, ameteli sau stiu eu ce.

— Probabil, spuse el zambind si mangaind-o pe frunte. Stai linistita cat ma schimb eu. O cina placuta te va face sa te simti mai bine.

— Esti atat de intelept, murmura Blair. Am cel mai destept sot din lume.

El se ridica zambindu-i, apoi ii facu cu ochiul si iesi din incapere.

Cand il auzi urcand, Blair sari de pe canapea, stand cu spatele la camin, cu mainile in solduri si cu sprancenele incruntate in directia dormitorului lor.

— Fir-ai sa fii de ingamfat si de… spuse ea cu glas tare. „Toate femeile patesc asa uneori!”. E mai rau decat am crezut.

Furia o facu sa se plimbe ca un leu in cusca.

— Lasa ca-ti arat eu probleme femeiesti”, Leander, spuse ea. Asteapta numai sa vezi. Am sa fiu mai femeie decat ti-ai inchipui vreodata ca poate fi o femeie.

Pana cand Lee se spala si se imbraca, Blair reusi sa se calmeze, fiind in stare sa-i zambeasca din nou.

El era foarte atent. Ii tinu scaunul sa se aseze. Ii taie friptura si o servi.

Blair era tacuta si calma, fara sa vorbeasca prea mult, doar zambindu-i cuminte in timp ce-si taia carnea din farfurie in bucatele cat se poate de mici.

— Azi am avut un caz interesant la clinica, spuse Lee. O femeie care credea ca este insarcinata dar eu banuiesc ca este vorba despre un chist. As vrea sa o vezi si tu maine.

— Oh, Lee, nu pot. Houston mi-a stabilit o ora la croitoreasa si apoi am o intalnire cu Nina la pranz, iar dupa-amiaza trebuie sa ma intorc sa supraveghez treburile gospodariei. Zau ca nu am timp deloc.

— Ei, nu-i nimic atunci, cred ca poate astepta pana la sfarsitul saptamanii. Deci nu vii la clinica maine?

— Nu vad cum as putea.

Il privi printre gene.

— Imi ia mai mult timp sa fiu sotie decat am crezut. Sunt atatea lucruri de facut. Si acum pentru ca m-am intors in Chandler definitiv, trebuie sa ma gandesc foarte bine cum pot sa ajut actiunile de caritate. Exista Societatea de ajutor” si „Misiunea crestina” si…

— Clinica Westfield, adauga el. Mi se pare ca tot ceea ce faci acolo ajuta foarte mult orasul.

— Pai da, bineinteles, spuse ea intepata, daca tu insisti, o sa vin maine la clinica. O sa anulez intalnirea de la croitoreasa si sunt sigura ca si celelalte sotii se pot descurca fara mine. Vor trebui sa inteleaga ca tu vrei ca eu sa lucrez. Sunt sigura ca o sa le pot face sa inteleaga conceptul de femeie care trebuie sa munceasca pentru a castiga ceea ce pune pe masa.

— Sa castige pentru! exclama Lee. De cand te-am pus eu sa platesti pentru ceva ce exista in casa asta? Cand oare nu mi-am indeplinit obligatiile de a te intretine? Nu mai trebuie sa lucrezi nici maine, nici altadata. Eu credeam ca tu vrei sa lucrezi!

Blair parea din nou pe punctul de a izbucni in lacrimi.

— Am vrut, vreau. Dar n-am stiut ca indatoririle de sotie imi vor ocupa atata timp. Astazi a trebuit sa stabilesc meniurile, fata cea noua e de-a dreptul imposibila si cand au sosit panglicile pentru noua mea rochie erau de alta culoare! Vreau sa arat bine pentru tine, Lee! Vreau sa ai un camin frumos si sa fiu cea mai buna si cea mai frumoasa sotie pe care a avut-o vreodata un barbat. Vreau sa fii mandru de mine si e atat de greu cand sunt toata ziua la clinica. N-am stiut ca…

— Bine, o intrerupse Lee, aruncand servetul pe masa. N-am vrut sa tip la tine. Doar ca am inteles gresit ceea ce vrei. Nu mai trebuie sa mergi la clinica maine sau altadata.

O lua de mana si-i mangaie degetele.

Ea isi trase mana si incepu sa-si impatureasca servetul.

— Azi-dimineata a sunat John Silverman si m-a rugat sa-ti transmit ca in seara asta are loc o intrunire importanta la clubul tau. Nu mi-a spus mai mult si nici eu nu l-am intrebat.

— Stiu despre ce e vorba si se pot descurca si fara mine. Dar sa stii ca am intr-adevar vreo doi pacienti despre care as fi vrut sa-ti vorbesc. E un om la spital care are mana infectata. Ma gandeam sa te uiti si tu la el. Mi-ar prinde bine o parere.

— A mea? flutura Blair din gene. Ma flatezi, Lee. Nici macar nu mi-am terminat stagiatura inca. Ce-as putea sa-ti spun eu in plus, la experienta pe care o ai tu?

— Dar in trecut…

— In trecut nu eram sotie. Nu stiam care-mi sunt responsabilitatile. Lee, cred ca ar trebui sa te duci totusi la club. M-as simti ingrozitor daca as sti ca din cauza mea nu te mai vezi cu prietenii. Si apoi, chiar as vrea sa-mi termin romanul.

— Oh, spuse Lee rece. Cred ca m-as putea duce totusi.

— Da, dragul meu, sigur ca poti, zise ea ridicandu-se. N-as vrea sa se spuna ca eu am intervenit in viata ta. O sotie trebuie sa-si sprijine sotul in tot ceea ce face, nu sa-i submineze autoritatea.

Lee dadu sa se ridice de pe scaun. Il dureau coastele si ar fi vrut sa stea acasa si sa citeasca ziarul, dar era adevarat ca nu mai fusese la club de cand se insurase. Poate ca Blair avea dreptate si ar trebui sa mearga. Putea sa stea si acolo jos la fel ca acasa si poate ca va afla ce se vorbeste in legatura cu impuscaturile de la mina de noaptea trecuta.

— Bine, spuse el. Ma duc dar nu stau mult. Poate ca vom putea vorbi cand ma intorc.

— Una dintre datoriile sotiei este sa-si asculte sotul, zise Blair zambind. Acum du-te, dragul meu, la club. Eu am ceva de cusut, apoi am sa ma culc devreme. Il saruta pe frunte.

— Ne vedem maine dimineata.

Disparu din incapere inainte ca Lee sa mai apuce sa spuna ceva.

Blair se uita dupa el de sus de la una dintre ferestre. El mergea putin cam greoi si ea stia ca-l dureau coastele dar nu se simtea prea vinovata ca-l trimisese singur de-acasa. Merita cu siguranta o lectie.

Cand trasura disparu, Blair cobori si o suna pe Nina.

— Hai sa facem o plimbare calare maine, spuse Blair, altfel simt ca innebunesc din cauza lipsei de exercitiu Crezi ca tatal tau ma poate baga maine in spital sa vad un pacient? Pe ascuns, fara sa stie nimeni ca am fost acolo?

Nina ramase tacuta cateva clipe.

— Sunt sigura ca poate, si, Blair, bine-ai venit acasa.

— E bine sa fii din nou acasa, zise ea zambind. Ne vedem maine la noua la intersectia Tijeras.

O auzi pe Nina inchizand, apoi spuse rastit:

— Si, Mary Catherine, daca aud un singur cuvant, am sa stiu de unde a pornit.

— Eu nu fac asa ceva, Blair-Houston, spuse centralista. Eu niciodata nu trag cu ure…

Isi dadu seama ce recunostea si intrerupse imediat legatura.

Blair merse in bucatarie si-si facu un sandvis cu friptura de vita. La cina mancase o portie atat de mica, asa cum se cuvenea unei doamne, incat acum era moarta de foame.

Cand Lee se intoarse acasa, ea era deja in pat prefacandu-se ca doarme. Iar cand el incepu s-o mangaie pe coapsa si sa-i ridice camasa de noapte, ea spuse ca e obosita si ca are o cumplita durere de cap.

Cand el se intoarse cu spatele, Blair se razgandi in privinta a ceea ce facea. Oare nu cumva isi facea mai mult rau ei decat lui?

— Este osteomielita, il spuse Blair lui Reed, punand jos cu grija mana pacientului. Data viitoare cand mai lovesti pe cineva in gura ai grija sa gasesti un tip care se spala pe dinti, ii zise ea pacientului.

— Cred ca la asta s-a gandit si Lee, spuse Reed. Dar mai voia inca o parere.

Ea isi inchise trusa medicala si se indrepta catre usa.

— Sunt magulita ca m-a ales pe mine ca sa ma intrebe. Dar ramane cum am stabilit, nu-i spui ca am fost aici. Reed isi incrunta sprancenele, iar chipul lui urat facu niste cute adanci.

— Da, dar nu-mi place treaba asta.

— Doar ai fost de acord sa-l ajuti si pe Lee sa faca Dumnezeu stie ce, de vine acasa gaurit de gloante.

— Lee a fost impuscat? exclama Reed.

— Cativa centimetri mai la stanga si glontul i-ar fi strapuns inima.

— N-am stiut. Nu mi-a spus ca…

— Se pare ca nu spune nimanui mare lucru despre el insusi. Unde merge de vine acasa ranit?

Reed se uita la nora lui, ii vazu ochii scaparand de manie si-si dadu seama ca nu-i putea spune despre deplasarile lui Lee in taberele de munca ale minerilor. Nu numai ca trebuia sa respecte dorinta fiului sau, dar nu avea incredere in personalitatea lui Blair care voia sa salveze intreaga lume. Ar fi fost in stare ca si ea sa faca un lucru prostesc, poate la fel de prostesc ca si Lee.

— Nu pot sa-ti spun, zise el in cele din urma.

Blair abia daca dadu din cap si iesi din salon. Afara o astepta un cal inseuat si porni cu toata viteza pentru a ajunge la intersectia Tijeras unde trebuia sa se intalneasca cu Nina.

Nina se uita la Blair si apoi la cal, amandoi transpirati si respirand greu.

— Fratele meu te-a facut sa gonesti asa?

Blair descaleca.

— E cel mai secretos, ingrozitor si imposibil barbat de pe suprafata pamantului.

— Sunt de acord, dar ce a facut mai exact?

Blair incepu sa scoata saua pentru a-l lasa pe bietul cal sa se odihneasca.

— Stiai ca tatal tau il suna zi si noapte indiferent unde se afla si ca Lee dispare dupa aceea ceasuri intregi fara sa spuna nimanui unde a fost? acum doua zile a venit acasa ranit de doua gloante in coaste si cu oamenii agentiei Pinkerton urmarindu-l pana in pragul usii. Ei au tras in el. Ce face? tipa ea: trantind saua la pamant.

Ochii Ninei erau mariti de uimire.

— N-am idee. De mult se intampla asta?

— Nu stiu. Sunt considerata prea proasta ca sa stiu. Nu mi se permite decat sa cos rani, fara sa intreb de provenienta lor. Oh, Nina, ce-am sa ma fac? Nu pot sa stau si sa-i vad cum pleaca, fara sa stiu daca se mai intoarce.

— Cei de la Pinkerton l-au impuscat? Atunci ceea ce face trebuie sa fie…

— Ilegal? intreba Blair. Cel putin la limita legalitatii. Si stii ceva, pe undeva nici macar nu-mi pasa. Nu vreau decat ca el sa fie in siguranta. Nu cred ca ar conta prea mult pentru mine daca in timpul lui liber jefuieste banci.

— Sa jefuiasca?

Nina se aseza pe o piatra.

— Blair, sa stii ca n-am absolut nici o idee ce face. Tata si cu Lee intotdeauna m-au tinut departe de lucrurile neplacute. Iar mama si cu mine i-am ferit la randul nostru de neplacerile pe care le vedeam. Poate ca mama si cu mine eram prea preocupate cu ceea ce ne ocupam in taina ca a ne mai gandim ca si barbatii din familia noastra au secrete.

Oftand, Blair se aseza langa cumnata ei.

— Lee a aflat ca eu am dus manifestele la mina.

— Ma bucur ca inca mai ai capul pe umeri. A fost prima data cand ai facut cunostinta cu temperamentul lui?

— Si ultima sper. Am incercat sa-i spun ca si eu sunt la fel de ingrijorata de disparitiile lui. Asa cum e si el de ale mele, dar nici n-a vrut s-auda.

— Are cap de catar, zise Nina resemnata. Acum ce facem? Nimeni nu are acces in mine si daca Lee a aflat atat de usor, mi-e teama sa mai trimit manifestele cu Houston sau cu ceilalti carutasi.

— Ieri, am avut timp sa ma gandesc si ceva din ce mi-a spus Houston mi-a dat o idee. Mi-a zis ca dintotdeauna si-a dorit sa scrie la o revista pentru femei. Ce-ar fi sa editam o revista si, din caritate, sa oferim exemplare si femeilor din taberele de munca? Le-am putea supune aprobarii consiliului de conducere al minei, inainte de a le publica si sunt sigura ca ne-ar lasa sa le distribuim din moment ce ar cuprinde doar articole nesemnificative.

— Ca de exemplu despre ultimul stil de coafura? intreba Nina ai carei ochi incepura sa straluceasca.

— Cea mai militanta pledoarie a noastra va fi sa oprim uciderea pasarilor colibri din America de Sud pentru penele de la palariile doamnelor.

— Si nu vom sufla nici un cuvant despre organizarea unui sindicat?

— Nici un cuvant care sa poata fi vazut.

Nina zambi.

— Cred ca o sa-mi placa explicatia ta. Oh, Alan, termina mai repede scoala ca sa ne putem intoarce acasa. Cum o sa includem informatiile?

— Printr-un cod. Am citit despre folosirea unui cod in timpul revolutiei americane. Era alcatuit dintr-o serie de numere si litere care se refereau la anumite pagini dintr-o anumita carte. Numerele se refereau la litere si cu putina socoteala descifrai mesajul. Imi imaginez ca fiecare are acasa o Biblie.

Nina se ridica strangandu-si mainile extaziata.

— Am putea face o referire la un psalm pe prima pagina si apoi… Dar cum ascundem numerele? Consiliul de la mina nu va deveni suspicios daca va vedea o pagina de numere intr-o revista pentru femei? In fond, noi, doamnele, nu ne pricepem la matematica.

Blair ii zambi cu siretenie.

— Modele pentru crosetat, spuse ea. Vom avea pagini cu modele de crosetat pline de numere. O sa adaugam din cand in cand cuvinte de genul „pentru maneca stanga” dar totul va fi codificat si vom da astfel de stire minerilor ce se intampla in tara cu sindicatele.

Nina inchise ochii si-si lasa capul pe spate o clipa.

— E absolut genial, Blair, si mai important, cred ca o sa mearga. Tu esti la clinica tot timpul, asa ca eu o sa merg la biblioteca sa studiez acest cod si…

— N-o sa mai fiu la clinica vreo cateva zile, spuse Blair fara sa zambeasca.

— Dar ultima data am auzit ca ai atatia pacienti incat coada ajunge in strada.

Blair se uita catre rau.

— Aveam, spuse ea incet, apoi se ridica brusc. Uneori imi vine sa-l strang de gat pe fratele tau! spuse ea patimas. Incerc sa-i dau o lectie dar s-ar putea sa fie prea greu de cap ca sa priceapa. Crede ca e tatal meu! Ieri face cadouri, o clinica pentru femei, imi da ordine, supravegheaza tot ceea ce fac si cand indraznesc sa intreb despre el, e de-a dreptul scandalizat, de parca as fi un copil care-l intreaba pe tatal lui cat castiga. Stiu atat de putine lucruri despre Leander. Nu-mi impartaseste absolut nimic din viata lui, dar eu nici n-am voie sa ies pe usa fara ca el sa stie unde plec. Nu mai vreau un al doilea tata, sunt multumita cu cel pe care l-am avut. Dar cum sa-l invat ca nu sunt o pustoaica?

— Eu n-am reusit niciodata, spuse Nina. E o minune ca tata nu-mi mai cumpara si acum papusi de ziua mea. Spuneai ca vrei sa-i dai o lectie lui Lee. Cum?

— Eu… Blair se uita in alta parte. Imi tot spune ca vrea o doamna, asa ca incerc sa fiu cum vrea el.

Nina ramase o clipa ganditoare.

— Vrei sa spui asa, stand toata ziua intr-o baie cu spuma, aratand neajutorata si plangand cand spargi o farfurie?

Blair se intoarse surazand catre ea.

— Si cheltuind prea mult si mancand ciocolata si avand dureri de cap noaptea.

Nina incepu sa rada.

— Te avertizez ca lui Lee s-ar putea sa-i trebuiasca zece ani ca sa-si dea seama ca i se da o lectie. Ar trebui sa exagerezi in tot ce faci. Pacat ca nu poti sa lesini cand vezi un cui.

Blair ofta.

— Pana acum, in afara de durerea de cap, ii place ce fac. Nu-i pasa ca stau toata ziua acasa si-i dau indicatii doamnei Shainess.

— Dar iti vine sa innebunesti, nu-i asa?

— De acum inainte nu, zambi Blair. De azi dupa-amiaza am sa incep sa lucrez la codul pentru manifestul sindical. Cel putin o sa am ceva de facut. Daca mai stau mult acasa, mama o sa inceapa sa-mi trimita cosulete cu fructe de padure ca sa ma apuc de conserve.

— Eu am o reteta de gem de prune care…

— Care face sa-ti lase gura apa, incheie Blair. Am auzit de ea, spuse ea, punand din nou saua pe cal. Inca nu am ajuns sa fac colectie de retete, dar daca mai vad inca o broderie in fata ochilor s-ar putea sa lesin cu adevarat. O sa te sun maine ca sa-ti spun cum ma descurc cu modelele de crosetat. As vrea sa le termin inainte de a ne apuca de restul revistei si inainte de a spune si altora de planul nostru. O sa le tiparim, o sa le aratam si la ceilalti ceea ce am discutat. Cand trebuie sa te intorci la Philadelphia?

— Mai am zece zile. O sa mi se para o eternitate pana termina Alan scoala.

— As vrea sa-i cunosti pe unchiul si pe matusa mea din Pennsylvania. O sa-ti dau adresa lor si o sa le scriu despre tine. Si am si cativa prieteni acolo. N-ai sa mai fi singura.

— Multumesc. Poate ca ma vor ajuta sa-mi treaca timpul mai usor. Iti urez succes cu Lee, striga ea cand Blair incaleca si porni la drum.

CAPITOLUL 33

Dupa patru zile, timp in care fusese o doamna, Blair nu stia daca va mai putea suporta multa vreme acest stres. Faptul ca se ocupa aproape in exclusivitate de indatoririle gospodaresti o enerva si o obosea peste masura. Iar cel mai grav lucru era ca omul caruia intentiona sa-i dea o lectie habar n-avea ca era pe post de elev. El trecuse prin patru zile in care-si vazuse sotia semiinvalida, nu facusera deloc dragoste, iar Blair nu auzise din partea lui decat o remarca sumara de genul „Banuiesc ca luna de miere s-a incheiat”.

In cursul zilei lucra la cod pana cand aproape ca nu mai vedea nimic in fata ochilor, numarand cuvinte, notandu-si si traducand manifestul Ninei intr-o bizara combinatie de cuvinte si de numere.

In dimineata celei de-a cincea zile isi dadu seama ca nu o mai putea duce asa multa vreme. Pleca de acasa cu intentia de a merge la cumparaturi si de a-si lua ceva frivol pe care i l-ar fi putut arata lui Lee, dar sfarsi prin a intra in libraria domnului Pendergast cautand ceva despre medicina.

Nici macar nu observa ca se afla cineva langa ea decat cand acesta ii vorbi.

— Trebuie sa livrez marfa joi noaptea.

Blair isi ridica ochii si-l vazu pe barbatul pe care i-l aratase Lee, spunandu-i ca se numeste Legault. Trebui sa-si stapaneasca un tremur interior. Daca individul ar fi zacut pe un pat, sangerand, atunci s-ar fi apropiat de el fara probleme dar asa cum statea langa ea, teafar si nevatamat, nu suporta sa se afle in preajma lui. Inclinand scurt din cap catre el, facu cativa pasi, indepartandu-se.

Tocmai se uita pe coperta cartii Ea de H. Rider Haggard cand isi ridica brusc privirea. Ce-i spusese?

Se uita prin magazin dupa el si-l zari cand se pregatea sa plece.

— Domnule, striga ea, constienta de privirile curioase pe care i le aruncara librarul si cele doua cliente varstnice aflate in spate, am gasit cartea pe care o cautati.

Legault ii zambi.

— Va multumesc foarte mult, spuse el cu glas tare, inainte de a se apropia de ea.

Blair stia ca acum trebuia sa se gandeasca cat de iute putea. Nu voia ca el sa-si dea seama ca ea nu stia nimic in legatura cu ce-i spusese el. Si. In acelasi timp, voia sa afle cat mai multe.

— Trebuie s-o livrez in acelasi loc ca si data trecuta?

— Exact.

El rasfoia cartea parand fascinat de continutul ei.

— Nu vor fi probleme, sper, nu?

— Absolut niciuna.

Ea avu un moment de ezitare.

— Numai ca de data asta o voi livra eu.

Legault puse cartea la loc in raft.

— Nu pe asta o cautam, spuse el cu glas tare. Buna ziua, doamna.

Isi ridica palaria si iesi din magazin.

Blair astepta cat de mult putu, apoi pleca dupa el. Din moment ce nimic din ceea ce faceau gemenele Chandler nu mai constituia o noutate pentru nimeni, Blair aproape ca simti privirile oamenilor din librarie urmarind-o atunci cand iesi din magazin. Ramase pe loc, punandu-si manusile fara sa se grabeasca, urmarindu-l in acelasi timp cu coada ochiului pe Legault care se indrepta catre magazinul de confectii pentru femei Parker’s, mergand pe Second Street. Blair o lua catre nord, prin spatele hotelului Denver, traversand strada Lead prin spatele cladirii Raskin si iesi din nou pe Second Street, departe de privirile iscoditoare ale clientilor din libraria domnului Pendergast.

Legault mergea cu pasi mari, cu bastonul pe brat, aratand pentru toata lumea ca un om ce admira vitrinele magazinelor fara sa aiba nici o grija.

Blair traversa strada si merse sa priveasca in vitrina magazinului Parker.

Simtea ca nu are timp sa converseze cu Legault.

— Stiu totul.

— Banuiam ca stii altfel nici nu ti-as fi spus.

El privea drept in vitrina.

— Dar acela nu e un loc pentru femei.

— Imi inchipui ca nu-i un loc placut nici pentru barbati.

El se uita la ea.

— Iti inchipui? Credeam ca stii.

— Stiu. Si mai stiu ca e ultima data cand sotul meu mai face asa ceva. Inca nu si-a revenit de pe urma ranilor primite ultima data, asa ca ii voi lua eu locul. Dupa asta va trebui sa te descurci singur. Niciunul dintre noi nu va mai participa.

El paru sa cugete asupra cuvintelor ei.

— Bine atunci. Joi noaptea la zece. Ne intalnim la locul obisnuit.

El dadu sa plece.

— Unde sa-mi las trasura? Nu vreau s-o recunoasca cineva.

El se intoarse.

— Incep sa ma indoiesc de intelepciunea acestei alegeri. Esti sigura ca te poti descurca? Ca stii exact care sunt riscurile?

Blair isi zise ca e mai bine sa taca, asa ca se multumi doar sa dea din cap in semn de incuviintare.

— O sa avem nevoie de trasura dumitale, asa ca las-o in spatele barului Aztec pe Bell Lane. Asteapta acolo si va veni cineva sa-ti aduca un cufar. Sa nu ma tragi pe sfoara. Daca nu apari, sotul dumitale o pateste.

— Inteleg, sopti ea.

Timp de doua zile pana joi, Blair se purta prosteste. Parea sa uite totul, nu mai stia ce are de facut si nu se mai putea gandi la nimic altceva decat la ceea ce urma sa se intample joi noaptea. In seara aceea va afla ce anume facea sotul ei in taina. Ii spusese Ninei ca nu-i pasa daca el era sau nu un criminal si ca il iubea la fel de mult. Dar curand va trai momentul adevarului. Era sigura ca Lee era implicat in ceva ilegal iar acum urma sa se implice si ea pentru a-l tine pe Lee departe de asa ceva. Spera ca tot ceea ce va face sa-l determine sa se opreasca din activitatile sale.

Joi noapte se imbraca in uniforma ei medicala. Lee fusese chemat la spital sa panseze niste raniti ce fusesera impuscati la granita cu New Mexico, asa ca Blair ramasese singura. Era speriata si agitata cand cobori si merse in grajd sa-si ia trasura.

O singura data mai fusese in partea aceea a orasului unde o astepta Legault, si asta se intamplase in noaptea cand fusese cu Lee, iar el alergase sa salveze o prostituata ce incercase sa se sinucida. Fara sa ia in seama fluieraturile cu care era intampinata o fernete singura in aceasta zona, Blair opri trasura in spatele localului Aztec si incepu sa astepte.

Kane Taggert se trezi incet, simtind ca nu era ceva in regula dar nestiind ce anume. Patul se scutura cu el si ii era frig. Speriat, se intoarse catre Houston. Ea tremura si desi era acoperita cu plapuma avea corpul rece. El o lua in brate si, spre nedumerirea lui, ea continua sa doarma.

— Houston, iubito, spuse el bland dar cu glas nerabdator. Trezeste-te.

In clipa cand Houston se trezi, incepu sa tremure si mai tare in bratele lui Kane.

— Sora mea e in pericol. Sora mea e in pericol, repeta ea. Sora mea…

— Bine, spuse Kane, dandu-se jos din pat. Ramai aici, iar eu ma duc sa dau un telefon acasa la ei sa vad ce se intampla.

Kane cobori cate doua trepte odata si alerga in biblioteca. Acasa la familia Westfield nu raspunse nimeni. Centralista i-o spuse ca Lee fusese chemat la spital pentru ca avusesera loc niste schimburi de focuri si era nevoie de el. Kane ceru legatura sa-l aduca pe Lee la telefon.

— Nu-mi pasa ce face, oricum nu-i atat de important ca asta. Spune-i ca sotia lui e in pericol.

Leander ajunse la telefon in mai putin de un minut.

— Unde-i Blair?

— Nu stiu. Houston e sus. Tremurand din toate incheieturile, aproape sa rupa patul sub ea si e rece ca un cadavru. Spune incontinuu ca Blair e in pericol. Nu stiu nimic altceva dar m-am gandit ca trebuie sa stii. Cand Blair a fost rapita de frantuzoaica aia nu s-a manifestat asa. Astfel incat poate ca de data asta e intr-adevar in pericol.

— Aflu eu, spuse Lee, punand receptorul jos pentru a intrerupe legatura, apoi il ridica din nou.

— Mary Catherine, ii spuse el centralistei, vreau s-o gasesti pe sotia mea. Suna pe cine crezi tu, dar gaseste-o cat se poate de repede. Si nu lasa pe nimeni sa afle ca o cauti.

— Nu cred ca ar trebui sa fac asta, dupa ce mi-a spus saptamana trecuta. M-a acuzat ca trag cu urechea.

— Gaseste-o, Mary Catherine, si-ti promit ca o sa te ajute sa-ti aduci pe lume toti copiii pe gratis si nu numai pe ai tai, ci si pe ai surorii tale. Iar eu o sa te scap de negii aia de pe mana dreapta.

— Lasa-ma o ora! zise centralista si intrerupse legatura.

Lee era sigur ca aceasta era cea mai lunga ora din viata lui. Se intoarse in sala de operatii si fu bucuros sa vada ca doamna Krebbs terminase de cusut ranile pacientilor. Ea avea sa-i spuna cateva cuvinte in legatura cu parasirea salii de operatie in felul asta, dar el n-o asculta. Nu se putea gandi decat la faptul ca o va omori pe Blair cand va ajunge sa-i cuprinda gatul cu mainile. Nu era de mirare ca in ultimul timp fusese atat de docila; probabil ca planuia ceva care-i va pune viata in pericol.

Se intoarse in holul mare de la intrare al spitalului unde se afla telefonul si fuma trabuc dupa trabuc pana cand cateva dintre infirmiere incepura sa se planga de fum. El marai intr-un asemenea hal incat ele se retrasera timid. Se foi de colo pana colo pe langa telefon, iar cand un proaspat tata mandru vru sa puna mana pe receptor, Lee il ameninta ca-l omoara si pe el si pe urmasii lui daca se atinge numai cu un deget de aparat.

La doua-trei minute ridica receptorul ca s-o intrebe pe Mary Catherine ce-a aflat. Dupa a cincea incercare ea ii spuse ca nu poate afla nimic daca el o tot bate la cap.

Lee reusi sa stea departe de telefon cinci minute intregi, apoi ridica din nou receptorul. Cand puse mana pe el, telefonul incepu sa sune.

— Unde e? intreba el.

— Ar fi trebuit sa ne dam seama. Cineva, si nu pot sa spun cine, pentru ca altfel reputatia acestei persoane ar fi distrusa pentru totdeauna, mi-a spus ca Blair a fost zarita dincolo de calea ferata, oprind in spatele localului Aztec. Nu ca eu as sti unde se afla, pentru ca in mod sigur n-am fost niciodata acolo, asa cum nici Blair n-ar trebui sa se afle acolo…

— Mary Catherine, te iubesc, spuse Lee dand drumul la receptor pe biroul asistentelor si fugind pe usa afara.

Calul lui patat era antrenat sa mearga foarte repede, iar oamenii erau obisnuiti sa se dea la o parte din calea trasurii lui Lee, dar in seara asta Lee se depasi pe el insusi gonind cu o viteza aproape sa-si franga gatul pe strazi, trecand peste podul Tijeras catre cartierul in care Blair nu ar fi trebuit sa se afle.

Se gandea ca poate venise cineva acasa la ei dupa ajutor si ca Blair plecase prosteste impreuna cu persoana respectiva, dar Lee simtea ca ea se bagase in ceva mai mult decat un simplu caz medical.

La barul Aztec, isi lasa calul afara, nelegat asa cum era invatat sa stea si intra inauntru. Unul dintre avantajele de a fi modic era ca il cunostea toata lumea si ca in general fiecare ii era dator cu cate o favoare acum sau pe viitor.

— Vreau sa-ti vorbesc, ii spuse Lee barbatului voinic din spatele barului.

Fara sa-l ia in seama pe unul dintre clienti care tocmai ceruse o bere, omul iesi din spatele tejghelei si-i facu semn lui Lee sa vina dupa el in incaperea din spate.

— Asteapta o clipa! striga un cowboy care-si desfacea cureaua de la pantaloni.

O femeie nespalata si parand foarte plictisita zacea pe o saltea murdara.

— Iesi afara, ii ordona barmanul. Si tu, Bess. Obosita, femeia se ridica si porni catre usa.

— Credeam ca, de data asta, o sa am noroc si ca ai sa vii tu la mine, spuse ea zambindu-i lui Lee si mangaindu-l pe obraz cu varful degetelor, inainte de a iesi din camera.

Cand ramasera singuri, Lee se intoarse catre barman.

— Am auzit ca sotia mea a asteptat aici, in spate, in seara asta. Banuiesc ca tu trebuie sa stii de ce. Barbatul isi trecu o mana peste barba nerasa de trei zile, apoi isi mangaie gusa proeminenta.

— Nu-mi place sa ma amestec in asa ceva. Legault si femeia aia a lui…

— Ce are de a face escrocul ala cu toate astea? intreba Lee.

— Pai ea pe el il astepta.

Lee se intoarse o clipa cu spatele. Sperase ca s-a inselat si ca Blair mersese sa ingrijeasca pe cineva, dar daca se intalnise cu Legault…

— N-ai de ales, il spuse el barbatului voinic. Nu vreau sa te santajez sau sa-l aduc pe serif, dar intentionez sa folosesc orice mijloc sa-mi gasesc sotia.

— Seriful stie deja despre toata chestia asta si ii urmareste pe Legault si pe femeia aceea. Bineinteles ca ei par nevinovati pentru ca toata treaba murdara o face sotia dumitale pentru ei.

Lee se apleca spre barman.

— Ar fi mai bine sa-mi spui despre ce-i vorba, dar repede.

— Nu ma intereseaza ce fac ei. Eu doar le vand putin whisky si-mi vad de treaba mea. Bine, stai asa, nu te enerva, iti spun. Legault a inchiriat o camera de la mine ca sa poata ascunde o femeie. Nu stiu cine e si n-am vazut-o decat o singura data. Vorbeste putin ciudat. Cred ca e straina.

— Frantuzoaica? intreba Lee.

— Da, poate. Oricum, arata bine.

— Deci Legault planuieste ceva impreuna cu Frankie, zise Lee ganditor. Ce altceva mai stii?

— Din intamplare, i-am auzit spunand ceva despre faptul ca trebuie sa scoata marfa din oras si ca erau in cautarea cuiva pe care sa nu-l suspecteze nimeni Au vorbit mult despre asta.

Lee se intoarse si izbi cu pumnul in peretele de lemn. Durerea ii facu bine.

— Deci au gasit pe cineva destul de prost care sa intre in jocul lor. Unde s-au dus si ce voiau sa scoata din oras?

— Nu stiu. Cred ca-l poti intreba pe Legault. Sta intr-un bar de vizavi, i-am spus sa plece de-aici, ca nu vreau femei pe-aici fiindca n-aduc decat necazuri.

Lee nu mai spuse nici un cuvant si iesi din incapere, iar de acolo repede in strada. Se napusti in trei baruri inainte de a-l gasi pe Legault. Nu zise nimic ci doar se indrepta direct spre el, il insfaca de piept si-l ridica de pe scaun.

— Vrei sa vie cu mine in liniste sau mai intai iti rup oasele?

Lui Legault ii cazura cartile din mana si dadu din picioare ca sa-si recapete echilibrul. Misca din cap in semn de incuviintare, in timp ce Lee il impingea catre iesire. Nimeni nu veni dupa ei pe alee, fie ca nu le pasa, fie ca nu voiau sa-l supere pe doctor, nu prea era clar.

Leander era atat de furios incat abia putea sa vorbeasca.

— Unde e?

— E prea tarziu acum. Ar fi trebuit sa fii aici acum doua ore.

Lee il insfaca de piept si-l tranti cu spatele de peretele localului.

— Niciodata n-am omorat un om in viata mea si am jurat sa salvez vieti omenesti dar, Dumnezeu sa m-ajute, Legault, daca nu-mi raspunzi acum, iti frang gatul asta slabanog.

— Acum e deja in mainile serifului fara indoiala, arestata pentru ca a furat bonuri de tezaur in valoare de un milion de dolari.

Lee ramase atat de uluit incat ii dadu drumul si facu un pas inapoi.

— Unde? Cum? reusi ei sa sopteasca.

— Ti-am zis ca am sa ma razbun pentru toti anii pe care m-ai facut sa-i petrec in inchisoare. A fost usor s-o pacalesc. Crede ca-ti salveaza viata, in timp ce, de fapt, scoate din oras marfa furata, iar seriful a fost informat de ceea ce face, iar pana acum trebuie s-o fi arestat deja. Sper c-o sa-ti placa ce vezi in puscarie.

Cand Lee ridica mana sa-l loveasca, Legault marai:

— N-as incerca sa fac asta daca as fi in locul tau. Am un pistol atintit catre tine. Acum, ce-ar fi sa fii baiat cuminte si sa mergi sa-ti vizitezi nevasta aia frumoasa in celula? Sunt sigur ca va fi prima din multe alte asemenea vizite.

Lee nu mai pierdu timpul cu el si nu credea ca Legault avea curajul sa-l impuste, asa ca se dadu inapoi pe alee, nevrand sa-i dea ocazia escrocului sa-i vada spatele.

Lee alerga pe strada catre locul unde isi lasase trasura, dar se razgandi si confisca un armasar mare si negru legat de un stalp din apropiere, sari in sa si porni catre sud-est. Singurul loc unde s-ar fi putut afla bonuri de tezaur in valoare de un milion de dolari era gara.

Ajunse pe o inaltime si la lumina lunii vazu o trasura in dreapta si ceea ce parea a fi un grup de barbati inarmati in stanga. Se parea ca Blair se indrepta catre oamenii care urmau sa o aresteze, iar el se afla la o jumatate de mila distanta.

CAPITOLUL 34

Lee lovi calul cu pintenii, incepu sa urle, trase cu pistolul in aer si, insfacand o pusca ce se afla legata de sa, incepu sa traga cu ea, toate in acelasi timp. Sarmanul cal, ingrozit de ciudatul calaret ca si de zgomotul asurzitor si de mirosul prafului de pusca, porni intr-o goana nebuna, traversand zona la lumina lunii cu o viteza aproape de a-si frange gatul. Lee voia sa atraga atentia poterei inarmate asupra lui. Reusi.

Cand cateva dintre gloante aterizara „intamplator” la nici metru de primul cal al grupului inarmat, toti oamenii se oprira incercand sa-si calmeze caii si oferindu-i astfel lui Lee minute pretioase pentru a ajunge langa Blair inaintea lor.

In felul acesta se intalnira cu totii in acelasi loc. Aruncand o singura privire catre chipul intunecat al serifului, Lee isi dadu seama ca era adevarat ceea ce ii spusese Legault: venise in mod special sa vada daca intr-adevar un membru al familiei Chandler era implicat intr-un jaf.

— Sa te ia naiba! urla Lee la Blair, descalecand si lovind calul peste crupa sa plece inapoi catre oras. Nu pot avea incredere in tine nici macar un minut atunci cand nu sunt cu ochii pe tine.

Urca in trasura, lua haturile in maini si se uita catre serif.

— Uite ce se intampla cand ii dai unei femei o trasura, niciodata nu poti stii in ce bucluc intra. Si asta e cel mai rau. Intotdeauna gata sa-i ajute pe ceilalti, fara sa tina cont nici cat negru sub unghie de propria-i siguranta.

Seriful il masura lung cu privirea pe Lee pana cand acesta incepu sa transpire.

— Baiete, ar trebui sa ai grija de nevasta ta, spuse seriful incruntat. Astfel s-ar putea sa aiba altcineva.

— Da, domnule, zise Lee. Am sa am grija de ea pana maine dimineata.

— Sase ore, Leander. Iti dau sase ore si dupa aceea s-ar putea ca eu sa fiu acel altcineva.

— Da, domnule, spuse Lee, simtind ca-i vine sa planga, atat era de recunoscator. N-o sa dureze chiar atat, domnule.

Trase de haturi si porni trasura intorcand-o si indreptandu-se din nou catre biroul de mesagerie.

Cand se aflara pe drum, Blair vorbi pentru prima data.

— Deci ai venit, totusi, pana la urma. Cum de-ai aflat ca transportul trebuia sa aiba loc in noaptea asta?

Lee nu se uita la ea.

— Daca-ti cunosti interesul, ar fi bine sa taci din gura. Tacerea s-ar putea sa ma opreasca sa-ti trag o mama de bataie pana iti inrosesc fundul si sa te tin legata in casa pana la sfarsitul vietii.

— Pe mine? Pe mine! exclama ea, tinandu-se cu mainile de marginea trasurii. N-am facut decat sa-ti tin locul. Speram ca daca am sa merg o data in locul tau ai sa intelegi si tu suferinta prin care trec eu.

— Sa mergi in locul meu!

Se intoarse catre ea cu ochii scaparand de furie.

— Ai crezut ca eu fur bonuri de tezaur? Ca eu lucrez cu Legault?

— Ce altceva puteai sa faci? Ca doctor nu castigi nici un ban, dar iti poti permite sa-ti cumperi tot echipamentul medical, casa, sa ma intretii pe mine si sa vii acasa ranit de gloante si…

Tacu cand Lee opri trasura destul de aproape de mesagerie.

Sari jos.

— Coboara si hai sa vedem ce ti-a pus aici Legault. Cand Blair se dadu la o parte, Lee deschise compartimentul din spatele trasurii si scoase un mic cufar de lemn pe care-l deschise si inauntrul caruia se aflau mai multe hartii mari gravate. Se ridica la lumina unuia dintre cele doua felinare ale trasurii.

— Nu numai ca furai, dar astea ii apartin lui Taggert si Bancii Nationale din Chandler. Ai fi putut falimenta jumatate din oras.

Lui Blair ii trebuira cateva clipe sa inteleaga ce spunea el si cand isi dadu seama se aseza pe treapta trasurii.

— Oh, Lee, n-am stiut. Am crezut doar ca…

El o apuca de umeri si o ridica.

— N-avem timp de remuscari acum. Trebuie sa vedem ce-a facut Legault inauntru acolo, ia-ti trusa.

El lua un felinar de la trasura si incepu sa alerge cu Blair dupa el carand geanta grea in mana.

Biroul intunecat de mesagerie avea o singura intrare, iar cand patrunsera inauntru vazura in fata un seif mare si gol cu usile deschise iar in fata lui jos un trup inert. Pentru ca in aceasta parte a orasului nu exista nici lumina electrica si nici telefon, trebuira sa lase felinarul aprins.

Lee ajunse primul la omul intins pe jos.

— E Ted Hinkel. Traieste, dar a fost rau lovit la cap.

Blair baga mana in trusa dupa saruri.

— Daca nu lucrai cu Legault atunci ce faceai?

Lee ofta adanc luandu-i sarurile din mana.

— Credeam ca te pot feri de tine insati, dar banuiesc ca n-am reusit. Nu ti-am spus ce fac tocmai pentru ca ma temeam ca ai sa faci o prostie ca asta. Adevarul e ca de catva timp ii strecor pe sindicalisti in taberele de munca ale minerilor.

— Sindicalisti? zise ea cu glas lipsit de emotie. Dar Legault…

— Cum de-ai putut sa crezi ca eu pot sa am de-a face cu un criminal ca el? Tu singura ai spus ca ma uraste. Cred ca a aflat de sindicalisti, si-a dat seama ca eu n-am sa-ti spun niciodata ce fac si s-a folosit de asta ca sa te faca sa lucrezi pentru el. Daca reuseai sa iesi cu bonurile de tezaur foarte bine; daca nu si mai bine; mi-ar fi platit pentru ca l-am bagat in inchisoare.

— Dar banii… incepu Blair in timp ce apropia felinarul de capul lui Ted.

Era incapabila sa inteleaga ceea ce il spunea Lee.

Lee statea incruntat deasupra corpului inert al lui Ted, incercand sa-l faca sa-si revina.

— Cum de-a putut un om ca mine sa se indragosteasca de o femeie ca tine? Am fost crescut in ideea ca indiferent cat castiga un barbat asta e treaba lui si numai a lui. Mama mea era dintr-o familie foarte bogata si desigur ca nu sunt unul dintre cei mai bogati oameni din America, asa cum este Taggert, dar am mai mult decat suficient. Doar ti-am spus asta.

— Da, dar clinica a costat atat de mult.

Lee stranse din dinti si-l ridica pe Ted in capul oaselor.

— Daca scapam nevatamati din toata povestea asta am sa-ti arat toata averea mea. Mi-as fi putut permite douazeci de clinici, nu una.

— Oh, spuse Blair, dandu-i dezinfectantul si un pansament ca sa curete rana de pe capul lui Ted.

— Deci. Eu practic am furat… Cat de mult am furat?

— Un milion de dolari.

Sticla cu spirt ii cazu din mana, dar Lee o prinse.

— De unde ai stiut si de ce se afla seriful acolo si despre ce e vorba cu cele sase ore?

— Houston a simtit ca esti in pericol, iar Mary Catherine a aflat unde-ai fost vazuta ultima data. Legault i-a spus serifului despre tine, iar seriful mi-a dat sase ore ca sa pun bonurile de tezaur la loc inainte ca si altcineva sa afle ca au fost furate. Haide, Ted, trezeste-te!

Blair isi cuprinse fata in maini.

— Oh, Lee, am facut o incurcatura ingrozitoare.

El abia daca-i arunca o privire, pentru ca era acum mai mult preocupat de soarta omului din fata lui.

— Da, iubito, asta ai facut.

— Crezi ca am sa ajung in inchisoare?

— Nu daca punem la loc bonurile.

— Si cum crezi ca putem face asta? Sa spunem: „Hei, Ted, apropo, am gasit asta afara”?

— Nu, eu…

Ochii lui se luminara.

— Isi revine. Da-mi pantalonii tai de dedesubt.

— Lee! Nu este momentul acum…

— Am niste franghie si o sa folosesc pantalonii tai ca un lat pentru a putea cobori cufarul pe cos. Va trebui sa-l convingi pe Ted ca el l-a salvat si ca hotii n-au putut sa-l ia.

Fara sa mai spuna nimic, Blair se ridica, isi scoase pantalonasii si-i dadu lui Lee, apoi se aseza si-i lua capul lui Ted in poala, in timp ce Lee iesi afara.

— Ted! Ce s-a intamplat? intreba ea punandu-i sarurile sub nas.

— Gara a fost jefuita, spuse el ridicandu-se si ducandu-si mana la cap. Trebuie sa-l sun pe domnul…

— Trebuie sa stai jos, spuse ea ajutandu-l sa se ridice si apoi impingandu-l pe un scaun. Trebuie sa vad ce-i cu rana asta.

— Da, trebuie sa spun…

— Uite-asa! zise Blair punand un antiseptic usturator pe rana, iar durerea il facu pe tanar sa-si piarda puterile si sa se sprijine cu spatele de scaun.

— Spune-mi ce s-a intamplat, zise ea.

— Au intrat doi oameni si mi-au pus un pistol la tampla. Unul dintre ei, cel maruntel, stia cifrul de la seif.

Cu coltul ochiului, Blair zari aparand ceva alb deasupra caminului.

— Intoarce-te cu fata la lumina. Ce s-a mai intamplat dupa aceea?

— Am stat pe loc in timp ce maruntelul a deschis seiful si a scos un cufaras. Nu stiu ce era in el. Apoi cineva m-a lovit in cap si dupa aceea m-am trezit cu dumneata aici. Blair-Houston, trebuie sa anunt…

— Nu se poate sa se fi intamplat doar atat. Trebuie sa te fi opus din rasputeri.

— Dar nu, eu…

— Ted, vreau sa te asezi cateva clipe pe podea. Ma ingrijoreaza rana asta. Ai pierdut mult sange. Da, asa, intinde-te in spatele dulapului aceluia. Trebuie sa-mi dezinfectez instrumentele.

Blair alerga la camin, insfaca pantalonasii albi si franghia de pe cufar, ingramadindu-le in trusa medicala.

— Cred ca n-ai sa mai patesti nimic, acum, Ted. Ce-ar fi sa vii aici ca sa-ti iei pistolul si sa te duc eu la serif?

Ted, tinandu-se cu mana de cap, merse pana in dreptul dulapului, apoi ramase cu gura cascata.

— Ala e.

— Ce vrei sa spui?

— Cufarul pe care l-au furat. E cel de acolo. De cand e aici?

— Era aici cand am venit eu. Vrei sa spui ca hotii nu l-au luat pana la urma? Doamne, Ted, stiu ca mi-ai spus ca te-ai impotrivit, dar ai fost foarte modest. Vrei sa spui ca i-ai impiedicat sa fure cufarul?

— Eu… nu stiu. Credeam ca…

— Iata dovada. Trebuie sa-l fi salvat, Ted, esti un adevarat erou.

— Nu sunt chiar asa de sigur. Parca imi amintesc ca…

— Cu o asemenea lovitura la cap e normal sa fii ametit, dar dovada se afla aici, in fata ochilor nostri. Ce-ar fi sa-l incuiem in seif, iar pe urma te duc la cel mai apropiat telefon ca sa-l anunti pe serif sa vina aici? Si pe cei de la ziar. Vor dori sa stie totul in legatura cu asta.

— Eu… cred ca da.

Isi indrepta umerii.

— Sigur ca da, de ce nu?

Blair puse cufarul in seif, inchise usa, il ajuta pe Tod sa se aseze pe un scaun, apoi fugi afara.

Lee o lua de mana si alergara impreuna la trasura. Pana la cel mai apropiat telefon era doar o mila distanta, iar Lee banuia ca seriful asteapta.

Lee puse receptorul jos, ii multumi barmanului si apoi iesi afara mergand catre trasura in care il astepta Blair.

— S-a terminat de-a binelea? intreba ea sprijinindu-se cu spatele de trasura.

— Seriful mi-a spus ca Legault si un barbat maruntel, care banuiesc ca e Françoise, au urcat intr-un tren pentru Denver, acum o ora. Nu cred ca-i vom mai vedea o vreme.

— Si tot timpul fusese vorba doar despre sindicalisti, murmura ea. Stii, Lee, am niste idei despre sindicatele de la minele de carbune. Poate ca am putea sa…

— Doar peste cadavrul meu! spuse el smucind de haturi.

— Iar eu ce trebuie sa fac? Sa stau acasa si sa-ti carpesc ciorapii?

— Nu te descurci prea rau la carpitul ciorapilor si imi place sa stiu unde esti.

— Asa cum ai stiut in ultimele doua saptamani?

— Da, mi-ar placea mai degraba o sotie care…

— Da-mi voie sa-ti spun ceva, domnule doctor, daca tu crezi ca eu o sa mai citesc o singura carte despre o eroina care o face pe mironosita sau am sa mai pregatesc o singura cina, inseamna ca nu esti in toate mintile. Sambata dimineata ma intorc la clinica mea, sa vad de pacientii mei.

— Sambata? De ce nu azi? Ce-ar fi sa te las in drum aici ca sa te poti intoarce mai repede la lucru?

— Pentru ca ziua de azi o sa mi-o petrec in pat cu sotul meu. Am de recuperat multa vreme.

Lee ii arunca o privire scurta, nedumerita, apoi surase larg.

— Dii! isi indemna el calul. Lectia s-a terminat si profesoara vrea sa se joace.

Fu randul lui Blair sa-l priveasca uimita.

— Deci ai stiut tot timpul!

Dar Lee se multumi doar sa-i zambeasca si sa-i faca cu ochiul.

SFARSIT





loading...




Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




John fowles - colectionarul
Marc Levy - Te voi revedea
Ionel Teodoreanu La Medeleni - Vol.2 si 3 - partea 1, 2
James hadley chase - considera-te mort!
Baieti de gasca - Dan Lungu
Karl may - capitanul garzii imperiale
Legenda valaha al. mitru - cu curaj, inainte, baieti!
Stralucitoarea sabie al. mitru - stralucitoarea sabie




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu