Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice




Acasa » didactica » carti
Legenda valaha al. mitru - strigatul huhurezului

Legenda valaha al. mitru - strigatul huhurezului




LEGENDA VALAHA AL. MITRU - STRIGATUL HUHUREZULUI

Caii fugeau cu o iuteala neobisnuita. Faptul acesta ii facea pe oameni sa se uite mirati pe urmele lor. De altfel aveau ce privi. Pe unul dintre ei calarea un urs. Asa ceva nu se vede oricand. Iar caii, se zarea cat de colo ca erau de rasa si obisnuiti cu goana indelungata.

Tit cumparase patru cai de la Galipoli[1], unde debarcasera. Vanzatorul unsese o inalta capetenie de spahii, si Tit avea banuiala ca toti patru fusesera furati din grajdurile sultanului.

Platisera pe ei o groaza de bani.

De bani insa nu se plangeau. Aveau cat le trebuia, ba inca le si prisosea.

Era destul sa scoata din saculet cate o bijuterie sau o piatra pretioasa, sa o schimbe la cel dintai negutator sau camatar, si primeau un pumn de galbeni.




Bijuteriile le aveau de la Roxana. Saculetul purtat de Tit era plin. Cu ele ar fi putut sa cumpere, daca ar fi vrut, nu patru cai imparatesti, ci patru grajduri a cate doua sute de cai, cu ingrijitorii lor cu tot.

Numai cu nadejdea scaparii si a reintoarcerii in tara se invoise Roxana sa primeasca darurile in bijuterii si pietre pretioase facute ei de Mahomed si de alti demnitari ai imperiului, dornici sa‑i castige bunavointa.

Daca Tit tinea pietrele scumpe si giuvaericalele, Baiatul ducea cealalta comoara a Roxanei, pe micuta Oltea.

La inceput, fetita se cam speriase de Baiat. In harem nu fusese obisnuita sa vada figuri barbatesti. Nici macar hidosii eunuci nu puteau intra in locul unde fusese ascunsa ea de Roxana.

Cat timp au calatorit pe corabie, de la Stambul pana la Galipoli, s‑a deprins insa cu Baiatul, si cand se trezea dimineata il lua de gat, cum facea inainte cu Roxana, si nu voia sa se mai desparta de el…

Nu avea nici cinci ani impliniti, dar, cu simtul binecunoscut al copiilor, isi dadea seama ca Baiatul ii era cel mai apropiat ocrotitor.

Roxana ii spusese Baiatului ca fara aceasta fetita – pe care o iubise ca si cum i‑ar fi fost o adevarata mama – nu ar fi fost in stare sa supravietuiasca dorului de tara, nici rusinii de a fi ajuns roaba lui Mahomed. Si Baiatul se simtea gata de orice sacrificiu pentru micuta Oltea, singura si cea din urma mangaiere a Roxanei in anii de restriste.

Sa ne reintoarcem insa in serai, atunci cand Roxana, vazandu‑l pe Baiat, isi pierduse cunostinta.

Fata, stropita cu apa de Tit, dintr‑o amfora de argint, isi reveni.

Se uita din nou la Baiat, si parca nici nu‑i venea sa creada ca flacaul voinic, inalt si balai, in bratele caruia se gasea, fusese copilul, tovarasul ei de zburdalnicii, alaturi de care facuse, cu ani in urma, atatea nebunii si se jucasera in fel si chip pe pajistile si in padurile inflorite ale Tismanei sau in ograda linistita a tatalui sau, Voicul…

Il privea fara sa se sature, si dupa primele clipe de sfiala, nu stia cum sa‑l mai mangaie si ce sa‑i mai spuna.

Pe amandoi ii aduse la realitate Tit.

— Orele trec repede, le aminti. Veti avea ragazul sa va spuneti tot ce aveti pe suflet in timpul calatoriei. Corabia ne asteapta in port. Vantul este prielnic si, daca nu ajungem la vreme, s‑ar putea ca negutatorul sa‑si schimbe gandul, sa se lipseasca de banii nostri, sa ridice panzele si sa plece…

— Asa e, da, aveti dreptate, o sa avem timp destul sa vorbim, dupa ce vom fugi de‑aici, recunoscu Roxana. Insa trebuie sa va mai spun cateva lucruri, inainte de a parasi aceasta incapere. Si, intr‑un coltisor ferit din fundul haremului, le‑o arata pe Oltea.

Fetita dormea linistita pe un divan mic, in dosul unei perdele de muselina.

— Este a ta? intreba Baiatul, cu inima stransa.

— Nu. Mama ei a fost furata dintr‑un sat de pe la noi, dupa ce tatal sau a cazut in lupta, incercand sa o apere. Fiind frumoasa, a fost daruita seraiului. Nu a trecut mult, si femeia a nascut. Eunucii nu au prins de veste, iar cadanele si slujitoarele haremului, miscate de soarta ei trista, nu au destainuit nimanui sosirea pe lume a fetitei – botezata Oltea in amintirea pamantului de unde se tragea.

— Si mama fetitei unde e? vru sa afle numaidecat Tit.

— La numai cateva luni dupa nastere, Mahomed a dat voie unui han tatar sa‑si aleaga cateva roabe din palat. Mama fetitei a fost printre ele. Inainte de a pleca, sarmana femeie a venit la mine si mi‑a cazut in genunchi. M‑a rugat, prin trecerea pe care o aveam la palat, sa fac orice ca fetita sa ajunga din nou in tara stramosilor sai, si macar ea sa fie ferita de injositoarea robie in haremurile osamnlailor… I‑am fagaduit… Si iata, am pregatit totul ca fetita sa ne poata insoti. Copilului i‑am dat, cu putin timp in urma, sa bea o licoare. Ea va dormi linistita si nu va va face nici un fel de incurcaturi, pana ce vom ajunge pe corabie. Este cea mai mare rugaminte pe care v‑o fac, zise la sfarsit, uitandu‑se spre Baiat. Aici sunt lucrusoarele ei, mai arata o legaturica.

Tit ramasese putin pe ganduri, incercand sa masoare greutatile; dar Baiatul se hotari numaidecat:

— Orice ar fi, o vom lua pe micuta cu noi.

— Bine, se invoi papusarul, dandu‑si seama ca acestei arzatoare dorinte a Roxanei nu i s‑ar fi putut impotrivi.

Roxana le dete saculetul cel greu cu giuvaericale si un document semnat de insusi Nisangi‑pasa, marele dregator al cancelariei sultanului – avand desenata pe el turaua – monograma lui Mahomed. Prin el se poruncea tuturor sangiacbeilor – guvernatorilor imperiali, si cadiascherilor – conducatorilor religiosi – sa le inlesneasca si sa le ajute calatoria, fara sa ceara nici o lamurire celor care il infatisau.

Cine stie prin ce mijloace si cu cata greutate reusise biata Roxana sa dobandeasca documentul acesta!

Deocamdata trebuiau sa iasa cat mai repede si mai pe nesimtite din palat. Totul fusese chibzuit, de altfel, din vreme. Roxana desfacu o usa tainica din perete, pe unde, cu opt ani inainte, imparateasa Bizantului se putea strecura neobservata de slujitoarele sale. Usa, descoperita de Roxana, in timpul lungii sale robii, nu era cunoscuta de paznici.

Iesira intr‑un coridor marginit de oglinzi, de acolo urcara pe niste scari intortocheate, pana la o sala dosnica, terminata cu o terasa. Un strajer statea in dreptul terasei. Baiatul isi dadu drumul de pe marginea de sus a terasei, asa cum sarea din copac pe cal, cazand direct pe umerii strajerului. Nu se auzi decat o icnitura, si acesta, lovit cum trebuie de pumnul dibaci al Baiatului, ramase lesinat.



Tit arunca de sus o franghie cu noduri, si cea dintai se cobori Roxana, primita in brate de Baiat. Urma papusarul, aducand‑o si pe micuta Oltea.

Trecand pe aleile cele mai ferite si intunecate ale parcului, fugarii reusira sa ajunga, fara sa mai intalneasca pe nimeni, pana la zidul din spatele palatului.

Baiatul o tinea in bratul stang pe fetita, si cu dreapta o sprijinea pe Roxana; iar Tit incheia micul convoi, pazindu‑l din spate de primejdie.

Cum inaintau pe alei, se auzi un tipat de huhurez. Era Bucur, care dadea semnalul ca drumul e liber.

Furisandu‑se prin partea de dinafara a zidului, Bucur, Mihailo si ursul ii doborasera, luandu‑i la rand, pe toti cei sase paznici, aflati in acest loc, fiecare in dreptul cate unui contrafort, la distanta cam de cincizeci de pasi unul de celalalt.

Dupa ce ii legasera fedeles pe paznici, ursul se catarase pe trunchiul unui platan, sarise pe zid si ajunsese intr‑unul din cele doua turnuri. Strajerul, luat de urs pe neasteptate, fusese trantit de‑a dreptul in bratele baietilor. Sotul sau, aflat in turnul din celalalt colt al zidului, patise si el la fe!…

Imbracandu‑se repede in hainele strajerilor doborati, Bucur si Mihailo se catarara, cu ajutorul ursului, in cele doua turnuri, si fiul papusarului daduse semnalul, tocmai cand tustrei fugarii, in haine femeiesti, se apropiau de zid.

Scaparea era deci sigura.

Baiatul arunca un capat al franghiei cu noduri pe zid.

Capul franghiei fu apucat de urs, care se supunea intrutotul poruncilor lui Bucur.

— Urca‑te tu, o indemna Baiatul pe Roxana.

— Ai grija de fetita!

Parcul palatului imperial se vedea, in noapte, fantomatic, cu frunzisul sau des, clatinat de vant, si dincolo de zid se auzea marea.

Mai inainte de a incepe sa se catare pe franghie, Roxana vru sa se mai uite o data la chipul copilei din bratele Baiatului, sa vada daca inca mai doarme.

Dandu‑i la o parte invelitoarea de pe obraz, Roxana o privi. Dar o raza de luna ratacita printre ramurile copacilor cazu pe ochii fetitei. Si, fie ca puterea bauturii adormitoare trecuse, fie ca raza de luna ii tulbura somnul, fetita se destepta. Vazandu‑se in brate straine, se sperie si, ridicand manutele spre Roxana, incepu sa se zbata.

— Lasa‑ma la mama… la mama mea!…

In tacerea noptii, glasul clar al fetitei rasuna pana departe.

— Cine este? striga un strajer, alergand pe culmea din stanga a zidului, spre turnul unde veghea Mihailo.

Acesta il intampina si il lovi cu sulita; dar in iuteala cu care se desfasurau intamplarile, lovitura nu fu destul de bine socotita. Strajerul, ranit usor, cazu, incepand sa se vaiete. Si o trambita se auzi dand alarma.

Cu ajutorul lui Tit, Roxana – slabita de boala si infricosata – se catara, tremurand ca o frunza, pe franghia cu noduri, tinuta de urs.

Bucur, dupa ce lasa o alta franghie cu noduri in partea dinafara zidului, sari jos si o astepta pe Roxana.

Tit ii urma cat ai clipi, si Baiatul la fel…

— Fatma!… Au furat‑o pe Fatma din harem!… A zburat cea mai mandra pasare din colivia inaltimii sale sultanului!… tipau ascutit cativa strajeri din parc, si coroanele negre ale copacilor, iluminate de facliile din mainile urmaritorilor, incepura sa straluceasca feeric, luand parca, de atata valvoare, foc.

— S‑a sfarsit… s‑a sfarsit… murmura Roxana. Si eram incredintata ca totul va merge bine…

— N‑ai nici o grija, vom scapa, incerca s‑o linisteasca Baiatul, scotandu‑si de sub vesmantul femeiesc sabia.

— Cautati‑o pe Fatma… Sa nu ne scape Fatma… pasarea scumpa… margaritarul haremului… rasunau tot mai deslusit vocile.

Roxana, infrigurata, se impiedica la fiecare pas, stiind ce pedeapsa o astepta, daca ar fi fost prinsa.

— N‑ai grija, repeta Baiatul, inclestandu‑si dinti. Si tu si fetita veti fi salvate…

Dar Roxana nu mai credea.

De atatea spaime, simtea ca se sfarseste.

— Uite‑i! racni un ostean turc, alergand, urmat de altii vreo patru, inaintea fugarilor.

— Cel care vine e fostul nostru comandant de orta, Mustafa, mai avu vreme sa i‑l arate Baiatul lui Mihailo pe osteanul turc care alerga in frunte.

— Oho! imi place intalnirea cu el, se bucura Mihailo, de cateva ori m‑a batut cu biciul pe pielea uda. Si, intampinandu‑l pe Mustafa, il izbi cu sulita in piept, facandu‑l sa se pravaleasca.



Incercand sa‑i inconjoare, din spatele lor veneau alti cinci sau sase strajeri. Tit si Baiatul se intoarsera spre acestia, lasandu‑i pe Mihailo, Bucur si Ursul sa se bata cu cei dinainte.

Bucur si Mihailo incepura sa‑i ia in sulite pe vrajmasi, in vreme ce ursul, nelasandu‑se nici el mai prejos, prinse doi strajeri deodata in brate, zdrobindu‑i unul de altul, trantindu‑i jos si calcandu‑i apoi cu picioarele.

Spre norocul lor, garda palatului, de cand plecase sultanul si mai toti ostenii fusesera luati la razboi, era foarte mica.

Numai vreo treizeci de strajeri se aflau pe la porti si usi. Dintre ei, o parte nici nu indraznisera sa‑si paraseasca locurile de paza, ramanand sa vegheze restul haremului, tezaurul si celelalte incaperi.

La sunetul trambitei, alergasera numai cei de la intrarea in camerele Roxanei si cativa de la poarta din spate. Cu totii erau cel mult zece sau doisprezece oameni.

Pana sa fie treziti si sa se echipeze ceilalti osteni ai garzii, care, potrivit obiceiului turcesc, se dusesera sa se culce dupa cantarea de seara a muezinului, mai ramanea un ragaz. Si daca Tit si baietii luptau vitejeste, puteau sa‑i doboare pe otomanii care incercau sa‑i incercuiasca, si aveau timp destul sa fuga.

Printre cei care ii incolteau pe Baiat si pe Tit se gasea si Daud.

— Impreuna cu Fatma, margaritarul haremului, a fost furata si Aisé, se vaicarea el, in timp ce alerga spre grupul de fugari. Socrul meu imi ceruse ingaduinta sa vina si ea la palat, ca sa se minuneze de frumusetea cadanei stapanului nostru, incerca sa se dezvinovateasca.

— Daca nu o vom prinde pe Fatma, maine dimineata ai sa te urci in teapa, impreuna cu socrul si mireasa ta, ii rosti amenintator alt ostean.

— Care dintre femeile acelea o fi Aisé? racni Daud, zarindu‑i prin intuneric pe Baiat si pe Tit. Daca o prind, o voi tari de coade tot Stambulul, pana am s‑o ucid.

— Uite‑ma aici! ii striga Baiatul, lasand‑o din brate pe fetita si incredintand‑o Roxanei.

Daud, uimit si intaratat, se lua dupa Baiat.

Baiatul nu voia sa‑l ucida, gandindu‑se ca – desi Daud nu facuse lucrul acesta cu vreo intentie buna – lui i se datora ca reusise sa patrunda in harem. Ar fi vrut deci doar sa‑l sperie si sa‑l puna pe fuga.

Incercand sa‑l infricoseze pe Daud, Baiatul, cu o singura lovitura de sabie, ii reteza turcului turbanul, apoi, dandu‑i un picior in spate, il tranti la pamant.

Daud cazu cu capul pe pietre, isi musca limba, dar, fiind ostean incercat, se rostogoli pe langa zidul palatului si fu din nou in picioare.

Vazand‑o pe Roxana, prin intuneric, crezu ca e Baiatul si o lovi in piept cu sabia.

Roxana, cu o miscare domoala, lunecand pe langa zid, cazu la pamant.

— Caine! striga Baiatul si, invartindu‑si sabia prin vazduh, ii zbura lui Daud capul…

Capul lui Daud se rostogoli in praf, si Baiatul, nemaitinand seama de nimic, se apleca asupra Roxanei.

— Ai grija de fetita… imi facusem atatea visuri… ii zambi ea si ramase asa, catand – fara sa mai vada nimic – spre marea argintie, clatinata de vant.

Infricosata de noaptea aceea cumplita, cand sabiile si sulitele se ciocneau intre niste oameni incruntati si necunoscuti, facand sa tasneasca din ele scantei si sa sara capete de pe umeri, fetita se tranti asupra trupului fara viata al Roxanei, apucandu‑l de umeri, incercand sa‑l ridice, plangand cu sughituri:

— Mama… nu ma lasa… sa fugim…

Indarjiti peste fire de moartea Roxanei, dupa ce fusesera atat de aproape de salvarea ei, Tit, Mihailo si Bucur se avantara ca niste tigri asupra strajerilor palatului imparatesc. De fapt, dintre cei cati ii inconjurasera la inceput nu mai traiau decat patru, insa zgomotele dinlauntrul parcului imparatesc lasau sa se inteleaga ca in curand vor veni si altii.

Batalia se desfasurase de altfel cu repeziciune.

Cei patru otomani isi dadura si ei viata – doi rapusi de Mihailo, unul de Tit, si cel din urma, de Bucur.

Folosindu‑se de aceasta biruinta, la indemnul lui Tit, care ramasese mai in urma, sa le acopere retragerea, baietii – ducand cu ei trupul neinsufletit al Roxanei si pe fetita – se cufundara in noapte si se indreptara in goana spre locul, destul de apropiat, unde lasasera o barca priponita de tarm.

Urcandu‑se in barca, vaslira pana la corabie.

Genovezii obisnuiau de multe ori sa primeasca, pe puntile corabiilor lor, crestini care fugeau din imperiul otoman. Insusi Vlad se salvase odata, agatandu‑se, la Galipoli, de un vas asemanator.

Numai ca negutatorul care era stapanul corabiei avea un suflet hapsan.

El auzise zgomotele luptei si trambitele de alarma si, motivand ca primejdia pentru vasul sau crescuse, le ceru o suma aproape inca o data mai mare decat fusese la inceput vorba.

Neavand incotro, platira, si negutatorul, poruncind sa se ridice panzele, corabia incepu sa pluteasca.



Cea dintai grija a Baiatului, odata ajunsi pe corabie, fu sa‑l vada pe Negru. Calul fusese adus dinainte pe punte. De asemenea, in cala se gasea ascunsa, unde a si ramas pana la debarcarea ei la Galipoli, vestita lecuitoare din Beyoglu, o batrana al carei chip nu i‑l putuse nimeni vreodata zari si al carui nume iarasi nu i se cunostea. Se povestea doar despre ea ca ar fi fost o principesa bizantina, fugita candva dintr‑un harem. Ea se invoise ca Tit, imbracat ca femeie, sa intre in locul ei in harem, cu fagaduiala de a primi pentru asta o plata foarte mare si de a fi dusa, dupa aceea, cu corabia, la Galipoli.

Si Tit, cel care oranduise totul, se tinuse de cuvant.

In zorii zilei urmatoare, Baiatul o saruta pe fosta lui mica tovarasa de joaca pe frunte. Fata ei palida se luminase. Era, in sfarsit, libera; dar libertatea nu‑i mai era de nici un folos. Ochii celor de fata se umplura de lacrimi.

Invelita intr‑o panza alba – alba, asa cum ii fusese si sufletul – trupul Roxanei fu aruncat in mare.

Pentru ca atarnasera de el o piatra, se duse indata la fund.

Spre norocul lor, corabia, dupa ce porni, nu fu urmarita si nu intalni pe mare decat niste vase mici de pescari. Aproape toate corabiile otomane fusesera trimise inainte, incarcate cu trupe, prin Marea Neagra, spre Dunare. Porturile turcesti erau pustii.

De asemenea, nu intampinara decat o singura furtuna, in apropiere de Galipoli. Scapara insa cu bine si debarcara, corabia genoveza urmandu‑si drumul pe mare, prin Dardanele, catre insula Chios.

Pretutindeni pe unde trecura apoi calari, vazura urmele jafurilor si silniciilor otomane.

O femeie cu mintile ratacite plangea la o rascruce de drumuri, chemandu‑si zadarnic inapoi sotul si cei trei feciori, luati in sclavie si trimisi sa vasleasca pe catarga – galerele militare ale lui Mahomed.

Copii flamanzi, fara parinti, lipsiti de un acoperis, se adaposteau prin munti, laolalta cu salbaticiunile.

Trecerea prin Balcani fu nespus de grea.

Potecile erau intortocheate si stancile prapastuite, ravasite ca sub mana unui urias.

Dincolo de munti insa, pe campiile Bulgariei, mugurii trandafirilor se deschideau intr‑o revarsare ametitoare de parfumuri si culori. In copaci, ciresile incepeau sa se coaca. Paraiele murmurau. Vantul domol ii racorea.

Fetitei ii placea din ce in ce mai mult aceasta calatorie, intaia din viata ei. Se cuibarea in bratele Baiatului si, uneori, cat era de mica, incepea sa cante vechi cantece oltenesti, invatate de la Roxana.

Pe la popasuri, aflau stiri din tara. Oamenii povesteau ca Vlad pretuia si pazea cu atata strasnicie cinstea, incat in Valahia se putea lasa o casa plina de comori deschisa, si nimeni nu ar fi patruns fara voia stapanului inauntru. O punga cu galbeni, pierduta pe ulita, ramanea neatinsa, asteptandu‑l pe pagubas.

Domnitorul ii rasplatea din plin pe cei cinstiti si viteji, si ii pedepsea cu asprime pe tradatori si pe lasi.

Cu prilejul unei batalii, in care avangarda otomana, condusa de insusi marele vizir, fusese invinsa de o mana de osteni valahi, se istorisea ca domnitorul poruncise ca toti ostenii lui raniti sa fie adunati laolalta. Cercetandu‑i pe fiecare, vazuse ca unii erau raniti in piept si altii in spate. Pe cei raniti in piept ii rasplatise, dandu‑le ranguri de boierie, mosii si aur, dar pe ceilalti ii ridicase in furci, spunand ca ranile din spatele lor erau o dovada sigura ca incercasera sa fuga.

Pe masura ce se apropiau de Dunare, Tit si baietii intalneau tot mai multi fugari greci si bulgari, scapati din lanturile robiei otomane.

Desculti, zdrentuiti, cu urme de rani pe trupuri, acestia strigau:

— Binecuvantat sa fie Vlad! De s‑ar uni toate popoarele crestine sub steagul lui, i‑ar putea nimici pana la unul pe otomani…

In seara urmatoare ajunsera la Dunare. Fetita, vazand fluviul, batu voioasa din palme.

Apa era scazuta si limpede. In Valahia fusese seceta.

— Ostile otomane, le povestira si aici oamenii, se revarsa pe pamantul valah, sleite de foame si sete, pentru ca maria sa Vlad a ars in calea lor bucatele si‑a otravit fantanile. Ciuma a inceput sa bantuie intre ienicerii si achingiii sultanului. Iar ostenii tarani ai lui Vlad, ca niste duhuri razbunatoare, lovesc trupele lui Mahomed, nevazuti, din dosul fiecarui trunchi de copac, din spatele fiecarei movilite, imputinandu‑le necontenit randurile…

Noaptea, pe o pluta bulgareasca, tragandu‑si caii de darlogi, inot, dupa ei, Tit, baietii, micuta Oltea si ursul ajunsera in Tara Romaneasca.



Galipoli, important oras pe malul european al Dardanelelor, cucerit de turci in anul 1354 si numit de ei Ghelibolu.







Politica de confidentialitate


.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Intre vis si realitate
MIRCEA CUZINO-STANESCU - N.A.T.O. SI DESOVIETIZAREA ROMANIEI
Princepele de Eugen Barbu - cartea
Citate
Piratii Marii Negre - drama electronica in trei acte
Judith mcnaught - westmoreland
Emilian Iliescu - Pe valea Cernei
Omul muntelui de david brandt berg




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu