Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » didactica » carti
Emilian Iliescu - Pe valea Cernei

Emilian Iliescu - Pe valea Cernei


Emilian Iliescu * Pe valea Cernei

IN LOC DE PREFATA

Din fuiorul vremii s-au tors, in totul, zece ani de cind lucrarea de fata a vazut lumina tiparului in intiia ei editie.

Cuprinsul cartii a fost alcatuit atunci prin folosirea notelor de drum creionate pe teren cu prilejul unei mai indelungate hoinareli peste tocurile din sud-vestul Carpatilor Meridionali. Parte din vremea petrecuta atunci in cotloanele muntelui s-a scurs in drumurile facute pentru cercetarea unor anumite unghere - inca neumblate de mine - ale Retezatului; restul timpului acelor peregrinari estivale l-am petrecut drumetind de-a lungul minunatei vai a Cernei, de la izvoarele ei si pina dincolo de Herculane, pina la Mehadia.

In notele cu care innegrisem filele credinciosului meu tovaras de calatorii, carnetul de drum, se afla si insemnari de tehnica turistica, dar si crimpeie razlete din basmul Retezatului si al lui Iovan-Iorgovan, povestiri auzite in timpul neuitatelor popasuri la stine sau ascultate de la gazdele la care am mas, o noapte sau doua, in satele care tivesc - pe de-a rindul - poalele masivului. Din aceste crimpeie sau cu ajutorul altor izvoade, culese in anii drumurilor de mai inainte, sau din unele publicatii de folclor, am aflat care a fost calea de-a lungul careia maiestria povestitorilor populari a purtat pasii nazdravanului novacean in lupta lui cu balaurul cel stricator, impletind zvoana basmului cu notele mele de calatorie, s-a nascut povestirea intimplarilor din drumul parcurs atunci - in vara anului 1946 - din cimpia Hategului, peste munte, pina aproape de malurile Dunarii.



In aceasta a doua editie povestirea in sine a suferit unele prefaceri. In afara de schimbarea constructiei unora dintre frazele ei, am mai adaugat povestirii si citeva impresii si intimplari pe care fuga condeiului le scapase in prima versiune a cartii. Desi patinata de trecerea timpului, am constatat ca si acum, dupa atita vreme, amintirea acelor intimplari a ramas totusi vie si proaspata, ca si atunci cind au fost traite intiia oara. Recitirea celorlalte intimplari, a celor povestite deja in prima editie a cartii, a scos la lumina - din picla amintirii - si pe cele nementionate atunci; aceste vechi impresii, reimprospatate dupa trecerea anilor, s-au cerut a fi impletite si ele, macar acum, in firul povestirii dintii.

Cititorul acestei de a doua editii a lucrarii nu trebuie sa uite ca descrierea drumului - facut peste Retezat si de-a lungul Cernei, de la Salas si pina la Herculane - contine, intre altele, si aratarea unor stari de lucruri care apartin trecutului.

Excursia descrisa in paginile care urmeaza a fost facuta in vara anului 1946, moment in care tara traia framintarile revolutionare ale unui inceput de viata noua. Este perioada in care poporul nostru da indirjite lupte cu trecutul, pentru a-si crea un viitor mai bun.

Taranimea patriei noastre are, in 1946, abia un an de cind a devenit singura stapina a pamintului pe care trudise mii si mii de ani, fara sa fi avut vreodata decit prea putin folos din munca ei. Rodul acestui prim an de munca libera a fost insa secat de cumplita seceta a anului 1946, astfel incit vechea saracie a taranimii muncitoare devine si mai lucie.

Urmarile razboiului si cele ale secetei, inflatia monetara in care se zbatea atunci tara, toate acestea reprezinta o mostenire dezastruoasa, si urmarile ei le simte intregul popor care se lupta eroic cu nevoile, insufletit de speranta viitorului.

Drumul nostru poarta amprenta momentului in care s-a desfasurat, iar evenimentele acelui timp, precum si situatia de atunci din tara se reflecta in unele dintre pasajele lucrarii. Pentru valoarea lor de document, fronturile acestea de realitati traite in excursie au fost pastrate neschimbate si in editia de acum a cartii.

EMILIAN ILIESCU

BASMUL RETEZATULUI

Atunci cind, coborind dinspre asfintit, umbrele inserarii ni se ivisera in cale, inca mai aveam de calcat vreo citeva poste bune din drum. De abia catre cumpana noptii deci, dupa ceasuri lungi de calatorie chinuita, ne-a fost dat sa ajungem, in fine, la Salas. Autocamionul care ne adusese de-acasa n-a fost nici covorul fermecat din poveste, ca sa strabata calea intr-o clipita, si nici leagan de puf in care noi sa huzurim, feriti de hurducaturi, nu-i puteam cere camionului sa devina atunci cind, banal vehicul pentru transportat lemne, bietul de el nu era inzestrat nici macar cu o simpla prelata pe care - la nevoie - am fi transformat-o bucurosi intr-o minunata si mult trebuincioasa invelitoare. Nici mai mult, nici mai putin decit douazeci de ceasuri incheiate i-au trebuit sforaitorului nostru autocamion de mare tonaj ca sa calce panglica drumului intins de la Bucuresti si pina la Salas si, din pacate, nu mereu i-a fost calea ca oglinda, iar toanele acestei zile de sfirsit de vara n-au prea tinut in seama pretentiile noastre de a avea o vreme fara cusur.

La plecare, in fapt de ziua, si apoi pe Prahova in sus, am inghetat de-a binelea sub biciul aerului rece despicat de Pegasul nostru modern; la namiezi, dincolo de munti, vipia soarelui ne-a inmuiat ca pe o ceara trecuta prin flacara, si caldura zilei ne incinsese atit de tare, incit eram buni sa inlocuim - in baile turcesti - pietroaiele inrosite in foc ce se arunca in -apa ca sa faca abur mult. Iar atunci cind, de jur imprejur, umbrele amurgului ne invaluiau mereu mai dese, povestea inghetului de dimineata s-a repetat si catre seara, aidoma ca la plecare. Si, colac peste pupaza, soseaua pe care am mers era asfaltata si dupa ce am trecut de Blaj.

Este drept ca soseaua cu asfaltul intins pe ea este o minunata nascocire moderna a omului dornic sa-si usureze - cit mai mult cu putinta, greutatile unei calatorii lungi. Cind insa asfaltul acesta este intins de mintuiala, soseaua capata toane si gropi. Si, atunci cind ele se fac prea multe si se indesesc peste masura, aceste largi si adinci gauri in asfalt iti zdruncina maruntaiele mai abitir de cum ti le-ar hurduca zeci si zeci de gropi ele ale patriarhalelor drumuri de altadata, sleauri nu prea evoluate, dar mai putin scormonite de automobile. Si fiindca in calea noastra - in timpul acelui inceput de august al anului 1946 - am intilnit, spre sfirsitul drumului, atit de multe asemenea ,,gropi civilizate', la capatul calatoriei noastre am ajuns istoviti, de parca fusesem batuti cu maiul.

In casa primitoarei noastre gazde, in margine de sat, nu mai avem loc pe paturi; noi sintem multi si paturile sint prea putine ca sa putem incapea cu totii in ele. O buna parte dintre noi au asternut deoi velinte pe podele, s-au intins pe poclazi si s-au acoperit cu paturile pe care si le-au adus cu ei. Eu, unul, sint mult prea ostenit ca sa fac la fel ca ceilalti tovarasi. Si-apoi imi este lehamite de patru pereti; imi iau patura, pe care o fac capatii, si ma cuibaresc pe o pala de fin, in livada, lasindu-ma invelit in razele pe care luna le cerne cu darnicie printre crengile merilor.

Mi-e trupul trudit de drum. Totusi somnul nu se prinde de pleoape si, un timp, ma zvircolesc fara odihna. Aprind apoi o tigara si, sprijinit intr-o rina, imi las gindurile sa hoinareasca slobode si privesc fermecat la puzderia firelor de beteala argintie ale lunii, aninate de frunze si impletite cu darnicie printre crengile pomilor.

Cu pas usor, ele parca i-ar fi teama sa nu rupa vraja noptii, mos Costea se apropie pufaind rar si aproape neauzit din lulea. De buna seama ca nici el nu poate sa doa-rma sau, poate, nu i-o fi mai ramas nici un locsor, cit de mic, unde sa-si puna capatiiul. Se lasa linga mine si - stind jos asezat turceste - scocioraste tacticos in pintecul lulelei. Cind si-a terminat treaba, baga pipa in chimir si se intinde pe spate, cu miinile facute chita sub cap. Sintem amin-doi vrajiti de maiestatea si de linistea noptii acesteia, tacere adinca si netulburata de vreo soapta apropiata, dar intregita si mai mult de zumzetul plin de armonie a freamatului usor pe care il trimit departarile. Printre dealurile de sub munte si pe deasupra acoperisurilor din vale, caciula tesita a Retezatului imi fura privirea si - de la un timp - a pus.stapanire pe toate gindurile mele. Intr-un tirziu il ispitesc pe batrin:

"Mos Costea ! Cine-o fi retezat, oare, muntele ?'

Isi intoarce domol privirea catre uriasul de piatra si sta mult timp dus pe ginduri, fara sa spuna ceva. O vreme ramine nemiscat. Mai apoi cotrobaie prin chimir, de unde-si trage afara luleaua, scurma cu un surcel in ea, scoate din serpar.numai atita tutun cit poate prinde intre cele trei degete ale miinii - adunate la un loc ca pentru inchinaciune - si il indeasa apoi tacticos in causul pipei. li aprind un chibrit si luleaua prinde imediat viata atunci cind mosneagul incepe a pufai din ea, la inceput repezit si indesat, apoi domol si par, de abia ghicit. Numai licuriciul jarului din caus si ata subtire de fum care se urca tremurind deasupra pipei imi spun ca mos Costea riu tine d:e-a surda, intre dinti, mustiucul lulelei.

Nici nu-mi dau seama cum a inceput susurul molcom de soapte ! De cind oare firul povestirii a pornit a se depana lin de pe mosorul de aur al basmului ? Acum el imi ajunge la ureche, venind parca de peste veacuri, din vremuri ce vor fi fost odata, poate.

"Cica, tare mult ii de atunci, nepoate, prin timpurile cele nazdravane - asa o spun cei batrini - puricele se incalta cu potcoave care trageau in cumpana nouazeci si noua de maji de fier. Si chiar asa de strasnic fiind potcovit, tot sarea - bata-l pustia sa-l bata de purice - sapte poste, din Hateg si pina in Jii. Pe atunci traiau prin partile noastre numai uriesi, niste namile de oameni cit muntele de voinici. Cite un singur ochi in frunte aveau nameteniile, dar trupul le era atit de imbracat cu par ca, pe linga ei, ursul din codru parea chelbos. Cind mergeau, puneau namilele acelea un picior in Bucura, il aruncau pe celalalt hat pe Peleaga si apoi, pe dreptul, il aduceau din Bucura si mi ti-l propteau - dincolo de custura - taman pe Gruniul.

Multa si tare zarva se mai isca peste plaiuri atunci cind; mai in fiecare zi, hojmalaii cestia se luau la harta sau le venea chef de joaca. Toti muntii ii rascoleau aruncindu-si cu steiurile unu-ntr-altul de-oi fi vazut si dumneata cit amar de pietrarie si de bolovanis au fost imprastiet namilele prin Retezatii nost'.

Intr-o hirjoana de-astea, unul dintre indracitii ceia de voinici - stind cu plugul culcat pe brazda ca, de. era in joaca - s-o mini et pe vecinul care ii calcate mai antart mosia, asa cu vreo zece, douazeci de stinjeni. Si, cum avea impelitatul oleaca de damf luat din prastina ce o bause cu bolobocul, si-o facut singur dreptate. Sau - chipurile - o vrut sa-si faca dreptate, dar nu i-o fost pe voie. O luat el cormana de la plug si o tipat-o in dusman cu gindul viclean ca sa-l rapuna si sa-l mintuie de pe lume. Numai ca namila ailalta de hotoman s-o ferit minten deoparte si fierul plugului, vijiind nestavilit de vreo pavaza, o izbit icnit in caciula pietrei, de o retezat-o cit ai clipi din ochi.

Si asa se face ca, de atunci si pina in zilele noastre, o ramas muntele fara mot si cu numele pe potriva chipului sau cel nou, Retezatii'

In livada, farmecul dinainte al tacerii se instapineste iarasi cu aceeasi tarie cu care el plutise in juru-ne si atunci cind mos Costea inca nu-si incepuse povestirea. Acum nici macar pufaitul din pipa al un-chiasului nu mai tulbura genunea de liniste in care s-a tras intreaga fire. Sufletele noastre traiesc clipe de adevarata incintare sufleteasca, stapinite fiind cu totul de frumusetea acestei nemaiintilnite nopti de vara.

Imi pare rau ca povestea s-a sfirsit asa degraba; ma purtase mult departe in trecut, in fericitii ani ai copilariei, si nu-mi mai doream altceva decit ca vraj:a basmului sa nu se mai fi rupt vreodata. Ma sfiesc sa-l mai indemn pe mosneag pe calea umor alte povestiri: mi-e teama ca, vorbind, as destrama toata vraj;a de pina acum.

Mos Costea sau isi traieste prea intens amintirile din primii lui ani de viata, sau mi-a ghicit gindurile si poate imi simte dorintele. Neindemnat, incepe iarasi sa povesteasca; acum insa vorbeste atit de soptit, de parca ar taifasui cu el insusi.

"Asta poveste mi-o spunea mosu-meu. Dumnezeu sa-l hodineasca in pace ! De fiece data insa se iscau certuri cu buna-mea, ca nu se potriveau batrinii la spuse; ea zicea ca numai imparatul o taiet muntele si ca isprava ceea, buna de poveste, nicidecum n-o facuse napasta de uries. Pasamite stia femeia mai multe din sartul celor batrinesti, ca mosu-meu o lasa in apele ei si totdeauna ii da pas ca sa-mi spuie, si ea, basmul ei. Si mereu imi era gindul ca adevarul-adevarat tot bunica il stia mai cu temei'.

"Si cum ii era povestea, mos Costea ? Ce-ti spunea bunica ?'

"Pai, ce sa mai spun ? Pricina-i tot de prin acele vremuri, de pe atunci pe cind - pe pamint - haladuiau de-alde Gerila, Sfarma-Piatra si Strimba-Lemne. Imparatea pe atunci, prin Tara Hategului, Alb-imparat, care isi avea scaunul domniei prin vecini, nu mult departe de Salas: ai vazut cetatea de la Malaesti; buna-mea spunea ca acolo ar fi fost tronul imparatiei.

Si avea Alb-imparat o mindrete de fata, frumoasa ca o cadra. Era asa de frumoasa domnita, ca i se dusese vestea peste noua mari si peste noua tari, de se ofileau de dorul ei, cunoscind-o doar din faima, toti ficiorii imparatiilor vecine, si ajungeau voinicii ca niste umbre, macar ca erau ei mai inainte trupesi ca ursul si chipesi ca brazii.

Bune ar fi fost toate la curte daca, prin tinuturile imparatiei, n-ar fi vietuit o dihanie cum n-o mai vazut pina atunci nici un pamintean. Era dihonia asta un zmeu naprasnic care numai de blestematii se tinea citu-i ziulica de mare. Ba si noaptea n-avea hodina, ca asa sint zmeii, mai mult in negura isi fac de cap. La fiece conac al zilei si la miez de noapte, inghitea, bala - catre sfirsitul prinzului si apoi la terminarea cinei - si cite, o codana de fata. Iar in miez de noapte foamea balaurului era si mai apriga, de nu se satura nici cu doua-trei fetiscane. Pustiise astfel zmeul mai toate casele gospodarilor imparatiei, de nu mai avea mladita domneasca soate cu care sa-si mai treaca de urit si care sa-i mai ajute la cele cusaturi de altite si de riuri de pe iile cu care iesea imbracata la hore.

O pus atuncea imparatul straja impatrita pe linga domnita, ca infricosata teama i se mai facuse ca sa nu-i piarda si lui, balaurul, fata. Si - pentru ca strajile sa vada bine, iar muntele sa nu le mai stele pavaza in fata ochilor atunci cind jivina ar fi chitit sa mai porneasca de dincolo de creste - o luat imparatul palosul, scula ceea nazdravana mostenita de la tatine-su, Ros-imparat. O prins el pala cu amindoua miinile, o invirtit-o aprig pe mai sus de cap si izbind naprasnic, o retezat imparatul momiia virfului. De-atunce ii zice muntelui Retezatu, de cind i-o scurtat cu sabia Alb-Imparat.

Vazind procletul de zmeu ca nu mai este de trait prin partea noastra de mosie, o fugit in Tara. Dar nici noroc si nici dobinda n-o avut pe-acele meleaguri ca i s-o tras acolo sfirsitul de la Iovan-Iorgovan, atunci cind s-o apucat bala sa strice vitele oamenilor'

De mult timp vraja legendei m-a prins cu totul in mrejele ei. Unchiasul n-are pereche povestind, cu vocea lui domoala si calda, intimplari de-ale unor veacuri care nicicind n-au fost, si pricini care nu s-au iscat vreodata in trecut. Si borangicul de aur, depanat de pe mosorul fermecat al basmului, urca serpuind pe Peleaga, se intinde ata pe Borascu si - coborit in valea Cernei - povestasul ii innoada firul intr-o pestera de pe la Mehadia.

A terminat de mult mos Costea! Fermecat de povestire nici ca am prins de veste cind si cum a plecat mosneagul de linga mine. Sint iarasi singur in livada de meri, scaldat si acuma in lumina de argint a lunii, dar gindurile nu-mi mai ratacesc hoinare. S-au infiripat toate intr-o hotarire: voi scurta, cu vreo sapte zile, timpul de trei saptamini orinduit pentru cercetarea Retezatului si, in ragazul astfel cistigat, voi merge pe urmele basmului insailat pe creste si purtat prin vai de voroava de asta-noapte a lui mos Costea.


Pina sa se crape de ziua mai sint numai vreo doua ceasuri. Adorm acum cu usurinta, multumit de cele planuite. Miine deci, impreuna cu tovarasii mei de drum, voi pleca la Bucuria. Si apoi - dupa ce se va sfirsi popasul de acolo - ma voi indrepta, pe firul de apa al Cernei si pe cel al basmului lui Iovan-Iorgovan, catre Herculane si Mehadia.

DE LA SALAS LA BUCURA

In revarsat de zori, cu puterile innoite de prospetimea aerului tare de munte, sarim sprinteni din culcusuri, desi - unii dintre noi - am dormit iepureste, dind geana-n geana pret de numai vreo doua ceasuri. Cu fata imbujorata de apa ca gheata de rece a izvorului in unda caruia ne-am spalat pe ochi, ne asezam roata in jurul unei masute cu trei picioare. In mijlocul mesei, rasturnata pe un stergar de cinepa innalbit in riu, fumega - in abur ispititor - o mamaliga ciobaneasca, adevarat bulgare de aur. Pe de margini, citevia strachini pline ochi cu laptele muls mai acum un sfert de ceas in urma, parca au prins hora in jurul pintecoasei mamaligi.

Infulecind cu pofta, cinstim cum se cuvine aceasta minunata gustare pe care ne-a oferit-o gazda si ne stringem apoi, in graba, lucrurile, incarcam tot tarhatul pe tarnitele a doi cai si reusim sa pornim la drum o data cu intiiele raze de soare care strapung orizontul pe deasupra crestelor.

Lasam in stinga drumul de caruta care merge spre miazazi, catre Malaesti. Aproape de iesirea din Salasul de Sus, prindem - spre dreapta - drumul ogoarelor, finetelor si lanurilor, intinderi de pamint pe care localnicii s-au risipit la munca o data cu ivirea zorilor. Pe aceasta cale se ajunge mai de-a dreptul la Nucsoara, ultimul sat de sub munte. Sleaul drumului se pierde pe alocuri, de-iabia ghicit prin peria deasa a otavei ramasa dupa finetea de curind cosita.

Pe alocuri, mireasma finului, taiat de coasa abia ieri-alaltaieri, ne imbata cu mirosul ei puternic. Daca am fi trecut pe aici cu doua-trei zile in urma, ochiul n-ar fi stiut unde sa zaboveasca mai intii pe intinsul minunatului chilim de flori ale finetei inca neatinsa, pina atunci, de otelul coasei.

In fata si de-a stinga noastra se vad Malaestii; din vegetatia bogata, care napadeste parca satul, tisnesc - sfirtecate de vreme - ruini de cetate: scaunul de pe vremuri al lui Alb-imparat.

Patrunzind in sat printr-una dintre ulitele lui, ajungem curind in Nucsoara si dam apoi de infurcitura de drumuri aflata inainte de Circiuma. Eram inca departe de furca drumurilor cind am intilnit, pe ulita, primele semne de marcaj. Ele eriau - in timpul drumuirii noastre prin partea locului - de culoare rosie. In zilele care au urmat, am intilnit o echipa de studenti de la Politehnica din Timisoara care, in cadrul Oficiului local de turism si excursii, lucrau la refacerea marcajului celui vechi, schimbindu-i si culoarea. [1]

Drumul urca usor de-a lungul ulitei oare se desparte, catre stinga, din rascruce. In muchia dilmei privelistea se desfasoara larg asupra piriului Nucsoarei, apa care isi schimba numele pe masura ce uda alte locuri. Sus, in creierul muntilor - acolo unde uriasii de piatra oblonesc zarile - din taurile cu fata de cristal a apelor lor, cufundate in ascunzisurile adincurilor dintre stinci, pornesc deva le suvitele de argint spumos ale Stinisoarei si Pietrelor, Vaii Rele si Galesului. Din nunta lor, sarbatorita in taina sihastriei bungetuluii de brad, mai jos de casa de adapost Pietrele, se naste Nucsoara, care merge sa-si susure povestea vietii ei, pe urme de vechi ghetar, pina prin locurile peste care, pline de incintare, privirile noastre se rotesc cu nesat peste departari. De aici incolo oamenii sint ispititi sa numeasca apa, in fiecare sat altfel, cu numele localitatii prin care riusorul, fara sa banuiasca masura ambitiilor omenesti, trece in neostoita lui rostogolire spre alte meleaguri. Abia mult mai tirziu, departe catre cimpie, Nucsoara - sau Nucsorul, cum i se mai spune - isi pierde pentru totdeauna numele, atunci cind undele lui se infratesc cu cele ale Streiului, riu pornit si el tot din genunile de piatra ale Retezatului.

Ne vine tare greu sa renuntam la frumoasa priveliste care ne inconjoara, dar caii cu bagajele s-au departat binisor de noi. Parasim deci popasul si pornim mai departe pe soseluta care coboara catre albia piriului, ii trecem apa peste podetul de lemn pe care administratia exploatarii forestiere de sus, de la Cilnicu, il intretine in buna stare. Am ajuns aici pe partea inferioara a vaii care este asternuta cu un strat gros din bolovanis de piatra, urme ale morenelor depuse - prin partea locului - de ghetarul care, acum citeva zeci de mii de ani, a curs pe-aici. Marturiile care sa ne vorbeasca despre scurgerea acestui riu de gheata nu ne vor lipsi in cale nici de aici incolo. Le vom intilni mai la tot pasul. Din loc in loc, potmolul puhoaielor a milit bolovanii morenelor, iar vegetatia si-a intins stapinirea peste pamintul adus de viiturile apei.

In fata noastra, spre sud, Nucsorul curge repede devale, zbuciumindu-se in neastimpar si spuma, printre inalti pereti de stinca. Este ultima chinga de piatra cu care muntele il mai stringe, inainte de a-i lasa cale sloboda spre cimpia Hategului.

Poteca noastra, asternuta printre sleaurile bolovanoase ale drumului de caruta, urca spre dreapta, pe clina pravalatica a malului vaii: malul sting al apei, in comparatie cu celalalt, este mai putin povirnit; in dreapta Nucsoarei, priporul stincii este un adevarat perete. Urcam, pe drumul de caruta, silind din greu la deal.

Ajungem apoi sus, pe mal, acolo unde - pe plai - drumul incepe sa se astearna mai domol. Ne oprim ca sa mai rasuflam oleaca. Urcusul n-a fost prea usor, cu toate ca o buna parte din greul poverii nu-i cu noi, ci a fost trecut in tarhatul de pe cai; in sacii nostri de spate nu am incarcat decit buclucurile mai usoare, lucrurile care ne-ar putea fi de folos la popasurile scurte ale drumului.

Caldura zilei incepe sa se inteteasca, iar odihna de asta-noapte mai ca n-a fost, astfel incit ne ajunge din urma oboseala drumului greu facut ieri, cu masina, pina la Salas. Dar, in fata noastra, drept catre miazazi, privelistea este minunata si ne da puteri noi. Virful Retezatii, in dreapta, strajuieste semet culmea care se desprinde de el si se pierde spre vecinii lui din stinga.

Drumul, insotit de paienjenisul cararuilor care se razletesc pe de laturi, se asterne - in urcus nesimtit - printre incintatoare livezi pline cu flori, chilimuri verzi de finat inzmaltat cu puzderie de floricele, bogatie neasemuita de culori si forme. Tiriitul greierilor si sfiriitul neintrerupt al lacustelor-cosasi cinta neostoit bucuria vietii, greu de inabusit chiar in vremurile de cumplita seceta pe oare le traim estimp. Roiurile de fluturi zburdalnici care tes necurmat aerul cu curcubeul luminos al aripilor lor - micute palete pe care natura a gramadit mii si mii de farime din toate culorile lumii - intregesc paradisul prin care trecem.

Luptind virtos in arsita de foc a soarelui, oare inzeceste parca greutatea sacilor pe care-i purtam pe spate, ajungem in locurile unde drumeagul nostru isi desparte, catre stinga, un brat care coboara in firul vaii, la apa. In jos, pe aceasta ramificatie a drumului, la citeva sute de pasi sub noi, se afla mina de talc pe care am cercetat-o mai antart, cu prilejul altor drumuiri prin partea locului. De data aceasta ne vedem de cale fara sa ne mai abatem la ea, jos in vale.

Mai la fiecare pas pe care il facem inaintind catre inaltimi, privelistea din fata noastra se schimba, dezvaluind mereu alta minunata infatisare a muntelui. Culmile Retezatului, Stinisoarei, Pietrelor si Vaii Rele perdeluiesc zarile si dispar apoi talazuire pe rind, in dreapta, pentru ca - treptat, treptat - sa lase loc, in stinga, Pelegii, Papusii, culmii Galesului si spinarii de stinca desprinsa din Virful Mare. Ai impresia ca vizionezi - proiectata pe uriasul ecran al cerului - o minunata priveliste panoramica larga care aluneca usor, prin fata ochilor, de la stinga catre dreapta.

Imaginea de pe ecranul straveziu al vazduhului este acoperita pe nesimtite de apropierea codrului in verzisul des al caruia patrundem curind. La inceput, padurea este un amestec nelamurit de fagi, mesteceni, scorusi si paltini; incet-incet apoi, fagetul ramine singur stapinitor al locurilor. Din pamint tisnesc - tot mai des de la un timp incoace - sisturile cristaline, pietre-n tandari tari si semete. Umbra deasa a frunzisului, care imbraca bogat ramurile puternicilor fagi din codru, este o minunata pavaza impotrivia sulitelor de foc ale soarelui care, cu cit ne apropiem mai mult de amiaza, isi varsa mai de sirg, peste noi, vapaiia. Un susur zglobiu de apa ne vesteste apropiatul intilnis cu piriul Cilnicului, ale carui unde le trecem curind peste un podet.

In poiana - dincolo de suvoiul Cilnicului - un ferastrau-gater, minat de puterea aburului, preface in grinzi si in scinduri brazii falnici pe care oamenii ii doboara la pamint de pe Lolaia si Strugari, muncelele din stinga vaii Nucsoara. Doua-trei cobirne din lemn si baraci de scinduri le servesc taietorilor de padure drept salas in zilele de odihna si sint folosite ca adapost in timpul noptii.

Dupa scurtul popas facut in poiana ferastraului, ne urmam calea - mai departe - pe poteca larga de care se serveste acum.si exploatarea forestiera pentru corhanitul bustenilor. Sleaul drumului urca pe clina muntelui, strecurindu-se prin bungetul de fag sau saltind peste pietroaiele scrijelate de bustenii pravaliti devale. Sub virful Strugari pe care nu-l vedem de aici, intr-un luminis, facem un popas mai indelungat. De aci putem admira in tihna frumusetea cascadei Jgheabului. Sub poteca - jos, in vale - printre molizii falnici, zgomotoasa si acoperita de spume, apa Nucsoarei se zvirle tumultos peste steiuri, sarind treaptia de terasa glaciara a vaii. Mina si interesele negustoresti ale exploatatorilor de paduri au trebaluit insa si pe aici, stricind mindretea locurilor. Un jilip - jgheab folosit pentru transportul bustenilor taiati din codru - fura apa piraului si o pune la lucru. De bunaseama ca este mai folositoare o astfel de intrebuintare data fortei apei, dar nu este mai putin adevarat ca mai chipes se infatisa totusi piraul mai inainte, atunci cind nu i se agatase pe mal zgarda jilipului.

Ne potrivim pe umeri curelele sacilor de spate si reincepem urcusul. Nu ne mai ingaduim nici un popas inainte de a ajunge in locul unde se incarca bustenii in carute. Aflam aici, in margine de drum, o masa intocmita din scinduri groase de brad cioplite din gros cu barda. Taraba sta pe picioare butucanoase de copac necioplit, infipte in crapaturile pietrei, iar fata ii este geluita si lustruita de frecusul mult al coatelor padurarului oare, aici, inseamna in catastife groase trunchiurile molizilor furati padurii de negustorul mereu lacom de imbogatire.

Drumul a fost largit numai pina aici. Mai departe, pe acolo pe unde padurea n-a fost pusa inca in exploatare, poteca sare din piatra in piatra, furisindu-se - aci mai larga, colo mai prizarita -prin codrul falnic de molid, armata numeroasa de copaci ale caror virfuri sint gigantice sulite ce impung semete azurul cerului si privesc, cu dispret parca, fagii ramasi cu mult departe in urma. Fara temei drept se semetesc insa molizii caci, in sihla de deasupra poienii Clinicului, toti fagii padurii sint ca luminarea de drepti. Cit despre inaltimea lor, le-o putem socoti usor dupa avintarea cu care virful lor ajunge mai deopotriva cu scafirlia magurilor din vecinatatea codrului.

Intr-un tirziu, atunci cind bungetul nu mai este atit de des, pe dimb de munte si spinzurat deasupra vaii, drumeagul se opinteste in ocolisuri largi si patrunde sus, in Poiana cu Stinci, rariste de padure inecata in noian de pietrarie. Parca abia ieri ciclopii basmului lui mos Costea si-au sfirsit hirjoana cu steiurile. Blocurile de stinca sint presarate puzderie pe aici, de par niste uriase ciuperci care, dupa vreun indepartat si naprasnic potop, au napadit netezisul de mai inainte al locului.

Pe fata repede a costisei malului vaii, sub surubul potecii, tovarasii mei de drum s-au oprit ca sa culeaga fragi. Eu indemn mai departe la drum, cautind sa ma tin cit mai aproape de caii care ne poarta grosul bagajelor. Nu mai avem mult de mers pina la casa Pietrele: citeva zeci de pasi inca si iesim la largime, in locul de unde - peste valea Izvorului Stinisoarei, sub grumazul culmii - zarim cabana.

Retezatul, cu virful lui zburat de cormama plugului ciclopului, nu se mai vede inca de mult timp. Singura culmea care ii poarta numele strajuieste latura din dreapta a priveliste. Spre poalele muntelui se casca in adinc valea Stinisoarei si, imediat in sus, se profileaza pe cer spinarea culmii cu aceliasi nume. In vecini - peste valea Izvorului Pietrele - privirea, lacoma de frumos, se opreste pe culmea Pietrele. Curg apoi mai departe alte talazuri de piatra: culmea Valea Rea si, ultima din stinga, culmea Galesului. In fruntea acestui balaur de piatra - alipit de el de pare ca face un singur trup ou piscul - Virful Mare, strajuind spinarea de munte care ii poarta numele, s-a ascuns in dosul culmii Galesului.

Tovarasii de drum m-au ajuns din urma. Refacem caravana si pornim mai departe, coborind spre firul vaii. Trecem prin fata unui adapost de vinatoare pe care stapinii lui n-au mai avut ragaz sa-l termine, traversam apa Stinisoarei peste o punte si, ocolind imediat la dreapta, ajungem la cabana Pietrele.

Descarcam tarhatul de pe cai, ne usuram umerii de povara sacilor de spate si - cu prosoapele pe brat - dam o fuga mai sus de casa, unde ne racorim fata, umerii si pieptul sub tisnirea de gheata a apei izvorului prins aici in uluc de lemn. Hamesiti de foame, reusim sa usuram intrucitva povara sacilor de spate, atacind cu mare pofta proviziile de alimente pe care le contin. Intre noi fie vorba insa, usurarea acestei poveri a provocat-o nu atit foamea noastra de lup cit, mai ales, redistribuirea bagajelor - operatie facuta dupa masa - in defavoarea cailor.

Calatorului ii sta bine cu drumul, astfel ca - dupa popasul pentru prinz, timp in care ne-am mai ostoit oleaca si truda trupului - pornim mai departe, spre Bucura.

Plecati de la casa, traversam piraul din fata cabanei, peste punte, lasam - la stinga - poteca pe care am venit de la Nucsoara si urcam pe colnicul din fata. Pe spinarea de piatra poteca se spinteca in doua: unul dintre bratele cararii, cel din fata, duce la Galesul. Ca sa ajungem la Bucura, din furca de poteci trebuie s-o luam la dreapta. Urmind aceasta cale, tinem stinga apei, de-a coasta vaii Pietrele. La inceput, plaiul se furiseaza printre ciritei de brad, silind mereu la deal. Mai apoi, ajunsa sus, cararea se intinde - aproape fara urcusuri - peste ghebul unui prislop al culmii Stinisoarei.

Prin aceste locuri, inainte de anul 1935, se afla prima cabana Pietrele. Ea fusese amenajata intr-un fost adapost de vinatoare. In noiembrie 1935, casa de adapost a fost mistuita de pirjolul unui incendiu si astazi nu se mai vede nici un semn ca ea ar fi fost cindva prin.aceste locuri. Cabana a fost apoi reconstruita - mai jos. In vale - pe apa Stinisoarei; i s-a pastrat vechiul nume - cabana Pietrele - desi locul unde ea este asezata acum ar ii cerut s-o cheme altfel.

De aici inainte, urmele vechiului ghetar care a curs prin vale devin foarte lamurite: neastimparul de bolovani - morenele ramase locului dupa topirea imensului sloi de gheata - il vom intilni mereu, la fiecare pas, de-a lungul restului drumului nostru de astazi.

Trecuta peste ghebul piciorului de mume, poteca coboara in ponei, devale, furisindu-se prin fata intocmirilor ruinate si putrezite de vreme ale unei stine, acum parasita de ciobani, infruntam apoi suisul prin padurea insorita, lasind la dreapta stina ale carei leauri au disparut aproape cu totul, prapadite fiind de vreme si mai ales de oameni.

La iesirea din bradet aflam - pe stinga cararii - un adapost micut, dres mereu sau refacut din vreme in vreme de catre ciobani. Adapostul, una dintre cele mai rudimentare intocmiri ciobanesti de acest fel, este alcatuit dintr-un acoperis de sindrila batuta pe leaturi de brad. Acoperisul este sprijinit pe patru pari cu cracana, infipti in pamint. Vintul suiera pe sub acoperis, iar ploaia - daca nu-i sfichiuita de vint si cade linistit de sus - nu-ti face prea multe necazuri cind te-ai aciuat sub perdeaua de sindrila. Dar si atunci cind - minati de vintul puternic - stropii de apa zboara piezis pe fata stincii, daca te-ai adapostit aici, tot scapi macar cu o jumatate din vxesminte neinmuiate de dusul des si repede al ploii.

Prin poiana din fata adapostului, tivita pe de margini cu jnepenisuri, cararuia urca pe poalele cuhnii Stinisoarei. Mai departe, trecind peste suvoiul apei, o vedem indreptindu-se apoi catre muchia culmii Pietrele. Prin locurile unde sintem acum, ici si colo cite un zimbru (Pinus cembra) - pretioasa si rara relicta glaciara - isi roteste mindru umbrela inramurata a crengilor din virful tulpinei. Actiunea mecanica a ghetarilor se arata pe deplin lamurit pe aici; clada groasa a bolovanisului - rupt din coasta muntelui si clocotit devale, pretutindeni - ne vorbeste mai convingator decit orice tratat de geologie despre ceea ce s-a petrecut aici, cu multe zeci de mii de ani in urma. Se vad, destul de limpede, doua briie ale unor astfel de cladarii de pietroaie; geologii spun ca, in trecutul indepartat, ghetarii au stapinit peste aceste locuri, acoperindu-le cu platosa lor groasa in cel putin doua rinduri.

Mergem prin haosul de bolovani, tinind mereu firul cararii care se alatura piezis de pinza de apa a piraului. Sarind din piatra in piatra, trecem peste albia suvoiului si ajungem astfel pe clinul drept al vaii. Pina la taul Pietrele vom merge numai pe dreapta apei, dar nu chiar pe firul ei. Caii nu merg cu noi fiindca potopul de bolovanis, cu care ne vom lupta mai incolo, nu le ingaduie sa treaca printre pietroaie fara paguba pentru picioarele lor. S-au razletit de noi pe cind inca nu trecusem apa si urca acum de-a coasta - spre dreapta - pe povirnisul culmii Stinisoara.

In miezul navalnic de pietrarie raspindita din belsug peste tot locul, un stei enorm, Bordul Tomii - un bolovan cit casa de mare - sta pravalit intr-o rina, numai pe jumatate implintat in pamint, astfel incit formeaza un minunat adapost natural. Ciobanii i-au inchis latura dinspre miazanoapte cu un zid cladit din pietroaie. In acest chip s-a capatat un loc larg, adapostit de vinturi si ferit de ploi, spatiu cuprinzator in care - alaturi de ciobani - se pot cuibari usor cinci, sase drumeti aciuati aci pe vreme ploioasa sau popositi sub stei atunci cind noaptea i-a prins departe de cabana.

Si dincolo de Bordul Tomii trecem mereu tot printre pietroaiele in jurul carora brusturul, crescut in voie, acopera viclean golurile dintre bolovani, intinzindu-ne curse in care piciorul, la un mers neatent, poate scapa cu usurinta. Cu toate ca nu indemnam la drum cu prea mare graba, sintem totusi siliti sa poposim oleaca, pentru ca si caravana de cai sa ne poata ajunge din urma. Cu totii, oameni si cai, pornim apoi mai departe si ajungem in zanoaga de sus a vaii Izvorul Pietrele, caldarea cu peretii lustruiti de trecerea riului de gheata, ale carei terase cu inalte trepte de piatra sint usor de deosebit in incretiturile stincii. Verdele intunecat al lastarisului de smirdar pune acum pete mari de umbra peste oglinda de otel a stincii. In alti ani, atunci cind am mai trecut pe aici - o data catre sfirsitul lui iunie si alta data in primele zile ale lunii lui cuptor - nesfirsitele covoare rosii ale florilor de ruja-muntelui inflacarau clinurile vaii, de parca piatra era asternuta cu jeratic.

Ne abatem putin din cale, catre dreapta, ca sa putem trece pe linga taul Pietrele, primul lac alpin din Retezat pe care il intilnim in ruta de-a lungul careia patrundem acum in masiv. De forma neregulata, taul Pietrele are - catre mal - o insulita acoperita cu tufisuri de jnepeni; pietroaiele tarmului lui sint inrosite de substantele minerale pe care le contine apa, astfel incit taul pare ca este incins cu un briu rosu. Apa lacului este rece ca gheata si are o limpezime de cristal.

Popositi pe mal, cotrobaim prin sacii de spate ca sa-i mai usuram de povara si, dupa ce am terminat gustarea, pornim mai departe.

Cararuia noastra, drumeag priporos care suie grapis pe greabanul Custurii Bucurei, se prelinge mereu printre pietroaie si steiuri ascutite. Treptele sapate sus in grumazul stincii ne sint de mare ajutor pentru urcus. Caii se descurca insa foarte greu pe aici. Unul dintre ei, Roibu, sare ca un tap peste zagazul de piatra; celalalt cal al caravanei, Puiu, sta un timp pe ginduri si incepe apoi sa sforaie, indemnat convingator de sfichiul unei nuieluse de alun, se hotaraste sa-si imite firtatul, care - dincolo de treptele din josul tarnitei - paste acum, nepasator la cele ce se intimpla in urma. Incercarea vitejeasca a lui Puiu se termina insa lamentabil: cade in genunchi si, in cazatura, rupe chinga de la sa. Vrind-nevrind il usuram de povara pe care i-o urcam noi pe scara, dupa care treaba salta apoi si el, usor, peste trepte, si necheaza voios cind il regaseste pe Roibu.

Il insauam iarasi pe Puiu, cirpindu-i cum putem chinga rupta, incarcam din nou tarhatul pe tarnite si pornim mai departe. Sintem lac de apa. Urcam cu anevointa namila de munte, prigoniti de grindina sulitelor de foc ale soarelui, infruntam naduful silnic inaltat din piatra incinsa de caldura si jinduim aprig dupa o boare de vint sau dupa umbra de copac. In suis aspru ajungem pe buza custurii, in Curmatura Bucurei.

Rasuflam usurati fiindca, cel putin pentru astazi, am ispravit cu urcusurile care iti aduc sufletul la gura atunci cind esti prea impovarat cu bagaje, iar prapadului caldurii nu-i sta in cale nici pavaza norilor si nici umbra padurii. Din jos, de peste muche, vintul adie usor purtind spre noi o unda de racoare. Zarea nu maf are in fata oprelistea zidurilor de granit prea apropiate de tine si privirea se poate avinta nestingherita peste muntii talazuiti in departare, catre miazazi, parte a muntelui inspre care privelistea este una dintre cele mai frumoase pe care le poate cuprinde ochiul.

Aproape intreaga parte de sus a masivului poate ii invaluita cu o singura ochire: virfuri semete si culmi puternice, custuri ferastruite si spinari de stinca lin ondulate, vagauni adinci pline 'de farmecul jocului dintre urnfara intunecata a genunii de piatra si sclipirea de argint cenusiu a streiurilor scaldate in lumina orbitoare a soarelui, ochiuri de apa albastruie incremenite in fundul gavanelor de piatra si pete mici de zapada ascunse inca in umbra tancurilor, atitea si atitea comori de frumos se perinda prin fata ochilor, incit basmul acesta al naturii este mai plin de vraja decit cel mai minunat basm pe care, in cele o mie si una de nopti, l-ar ii putut povesti vreodata Seherezada. Si, in mijlocul acestui rai al pamintului nostru, taul Bucura stapineste maiestos.inconjururile.


Inapoi, peste drumul pe care am venit pina aici, privirea alearga nestingherita pina, hat-departe, in cimpia Hategului scaldata acum in pulberea de aur a asfintitului. Strabatind prin stralucirea luminoasa a departarilor, ne ajung din urma soapte si frinturi din basmul Iorgovanului cu care mos Costea ne-a norocit asta-noapte, in feeria de argint a lunii. In juru-ne, minunata floare a ghinturii - clopotel albastru, sfios plecat in jos - isi traieste ultimele clipe ale vietii inceputa prin iunie, dupa topirea omatului gros cazut in timpul iernii.

Ne desprindem cu greu de aici. Pe carari de oi, o adevarata salba de poteci, coborim in mers tihnit 'catre taul Bucura" unde ajungem curind cu totii: oamenii, caii si tot tarhatul.

Vom sta aici vreo zece zile, astfel incit incepem degraba gospodarirea, intinderea corturilor si adunatul cetinei pentru asternuturi, o vatra pentru bucatarie si caratul jneapanului ce ne va servi drept lemn de foc, intocmirea din sanuni de piatra a unei mese pe care vom prinzi si cina, iata atitea si atitea treburi de facut si lucruri de adunat, toate neaparat necesare unui mas mai indelungat pe malul lacului. Cind am terminat cu totul aceste treburi, se innoptase bine. Ne-am culcat tirziu, dupa cina, atunci cind noaptea se apropia de cumpana ei.

DE LA BUCURA PE DRAGSANU

S-a sfirsit aseara sederea pe malul Bucurei, popas de vis ce-a dainuit aproape doua saptamini. Astazi luam calea catre Herculane, trecind intii peste Dragsanu si mergind apoi de-a lungul Cernei. Grija plecarii m-a facut sa-mi curm somnul atunci cind geana firava a zorilor nu patrunsese inca in sihastria muntelui.

Stau singur, afara din cort, adastind trezirea din vis a tovarasilor de drum si, plin de incintare, ascult murmurul neintrerupt al izvoarelor care coboara de pe Peleaga, purtindu-si jucause - in Bucura - suvoiul lor de unde. Unele dintre ele pot fi vazute usor cum salta zglobiu prin viroage; pe celelalte abia le ghicesti - dupa susur - cum se furiseaza pe sub pietre.

O data cu murmurul de ape, de peste Curmatura Bucurei si dinspre Salas, vine un zvon de insir-te-margarite:

"Si, vazind procletul de zmeu ca nu mai este de trait prin partea noastra de mosie, o fugit in Tara.

Dar noroc n-o avut nici pe acolo, caci i s-o tras sfirsitul de la Iovan-lorgovan, atunci cind s-o apucat bala sa strice vitele oamenilor.

In calea lui spre Tara, si-o facut bidihania culcus pe Peleaga, unde o inghitit hulpav turma saracuta de capre a unui nevoias de romin. Proptit apoi avan in coada, si-o facut balaurul vint pina in Soarbele, bintuind totul in calea lui. Acolo, pe Soarbele, a sorbit sarpele o cireada de vite, cu bouarii ei cu tot

Si atunci, Iovan-lorgovan - voinicul novacean - aflind de jalea oamenilor, o purces de sirg ca sa-l rapuna cu totul.."


Vraja renascuta a basmului si a visarii se rupe deodata in zarva pe care au inceput s-o faca tovarasii mei de hoinareli turistice. Cu totii, abia treziti din somn, au si pornit la trebaluiala intocmirii poverilor pentru drum. Cit te-ai sterge la ochi, corturile au fost desfacute din sfori, si - strinse sul - sint imbaierate apoi peste sacii de spate in care fusese intesat mai inainte tot restul tarhatului.


Acum cind - pentru transportul zestrei noastre de drum - nu mai avem ajutorul cailor, sacii acestia au devenit ingrijorator de grei. Vom vedea mai incolo cum o sa ne descurcam cu ei! Deocamdata infulecam in graba mincarea pusa deoparte inca de cu seara si, o data cu intiiele raze de soare care mingiie virful Judelui, plecam la drum. Trecem peste firul de apa prin care se face scurgerea taului Bucura si - o bucata scurta din drum - o tinem catre soare-rasare, urcind agale suisul domol care ne poarta pasii pe un podis, plai mai fara inclinisuri.

De aici incolo coborisul este neintrerupt. Pragurile de piatra scobite, dincolo de veacuri, de catre riurile de gheata care au curs peste aceste locuri - ne sint o serioasa piedica in calea unui mers alene, asa ca sacii cu povara ne cad mereu in ceafa. Patrundem curind intr-un jnepenis prin desisul ramurilor caruia drumeagul se alege in destula largime. In dreapta noastra, infipt bine pe gorganul de piatra care ne priveste semet din inaltimea celor 1944 de metri ai sai, un zimbru singuratic domina mindru jepii de jos care - nu pentru mult timp - ne lasa cale cu totul sloboda, ferindu-se deodata in laturi.

Raristea din jnepenis se curma insa repede si incilcitura jipului tiritor impinzeste iarasi pasunea, cotropind cu indirjire orice petic de pamint. Zbucnind cu semetie - pe ici-colo, din jnepenis - zimbrii apar mai numerosi pe aici. Sfirtecati din plin de vinturi si cu podoaba ramurilor saracite de ciinosenia viforului, nu se dau batuti cu una cu doua si nu-si parasesc cu usurinta inaltimile ce le sint atit de dragi. Canonesc din greu cu vitregia muntelui inalt si pietros, isi sucesc fantastic crengile pe dupa rabufnirile viforoase de crivat, se intaresc cu noduri groase pe ramuri, dar ramin infipti pentru totdeauna intre crapaturile stincii. Pamatuful de cetini - manunchiuri de cite cinci firisoare, ca niste andrele, adunate laolalta pe un mugur - incinta din plin privirea. Biruitor in sfada lui cu muntele si invingind clima, zdrentuit de nevoi ca un drapel glorios sfirtecat in lupte, zimbrul cade insa - fara putinta de salvare - mistuit de pirjolul focului pus de ciobani ca sa faca raris pentru pasune in ramurisul des al jnepenisului. O data cu disparitia jipului, nefolositor pentru economia pasunatului, se prapadeste insa pentru vecie si zimbrul, podoaba - atit de rara acum - a Carpatilor.

Pe nesimtite am ajuns linga suvoiul bogat de apa al Bucurei pe care il trecem, de pe un mal pe altul, din stinga pe dreapta vaii.

Intovarasiti mereu de bogatia padurii de tufe dese a jnepenilor, cu ramul lor arcuit suplu in chipul unui brat elegant de candelabru, coborim catre branistea de conifere care de aici - despartita printr-o poiana insorita de firtatul ei tiritor - pune singura stapinire pe intinsul locurilor. Fuga privirii, catre creste si dincolo de culmi, ne este stavilita acum de leasa padurii de molid si numai arareori cite un ochi de lumina - cruda si patrunzatoare - ne mai aminteste ca in fata soarelui nu se afla nici macar un clabuc de nor.

Zvonul murmurului de ape ne ajunge, mereu mai lamurit, la ureche, si - deodata, in marginea bradi-sului - larma valurilor ne da de veste ca Bucura nunteste cu undele izvorului Pelegii si ca un riu se naste sub ochii nostri. Sintem aici la obirsia Lapusnicului Marei la Scortar. Locul este botezat astfel fiindca aici ciobanii isi gasesc un bun adapost contra vremii rele sub perdeaua unui acoperis alcatuit din scoarta de copac intinsa deasupra leaturilor de lemn, sprijinite pe patru furci groase de fag infipte bine in pamint. Citeodata, in spatiul dintre furci, se cladeste si un zid din lespezi pentru ca vintul sa nu mai zburde chiar asa de nestingherit pe sub scortar.

Ca sa putem trece apa - care din unirea celor doua suvoaie a crescut mult - trebuie sa ne descaltam bocancii desi, chipurile, trecem apa prin vad.

Pentru a ne continua drumul mai departe, ne indreptam usor catre stinga ca sa prindem hatasul care; de la Bucura, coboara pe malul ei sting (noi am venit, de data aceasta, pe poteca din dreapta vaii). Trebuie sa fim cu multa grija pe aici fiindca - dedati cu drumurile care coboara si care, atunci cind ai multa povara pe umeri, sint mai imbietoare - usor ne da inima brinci s-o luam inspre dreapta, adica intr-acolo incotro cararuia ne ispiteste sa ne lasam usor devale si sa mergem, o data cu ea si cu freamatul de ape, ca sa insotim Lapusnicul Mare in calatoria lui catre Lunca Berhina. Daca am porni mai departe, indreptindu-ne pasii drept in fata, am bijbii de-a surda prin padurea nebracuita de secure. Suisul cel bun, cel care face catre stinga, este putin cam nelamurit la inceput si el se face cu destula anevointa pina ce brodim drumul adevarat care se strecoara prin raristea de molizi. Poteca se insurubeaza - aci mai larg pe clina impadurita, dincolo in urcus mai indracit printre copaci --si, nevoind din greu pe ea sub apasarea poverilor din spate, ajungem la cobirna de piatra a stinii din Papusa. Bordeiul pentru bouari, cladit in afest loc, este o intocmire cu ziduri de tandari din piatra si cu acoperisul de scoarta de molid intinsa pe cioplitura de brad. Inconjurul strimt dintre ocolul peretilor este tinut foarte curat si fiecare locsor isi are rostul lui bine chibzuit pentru viata pe care - in doua-trei luni de vara - si-o petrec aici bouarii. Linga stina, un frumos exemplar de Pinus cembra isi roteste semet umbrela lui de ramuri, glorios stindard zdrentuit in lupta lui cu vremuielile naprasnice ale multelor ierni care i-au trecut peste crestet.

Peste vale, dincolo de apa Lapusnicului Mare, pe clinele dinspre noi ale Slaveiului, padurea este un ocean de Clabuci de fum si arde cu flacari uriase, din firul apei si pina pe inaltele spinari ale muntelui. Focul atitat de ciobani in vreascurile jnepenisului - acum ca si altadata, ca sa largeasca mai mult locurile bune pentru pasunatul vitelor - a gasit in seceta cumplita de estimp un pretios aliat si pirjolul vapaii de foc s-a intins fara sa mai afle stavila in calea lui. Arde codrul, de jur imprejur, pe tot intinsul Retezatului si dincolo de el - in nemarginirea Carpatilor - in Paring, pe valea Cernei, la Sibiu si peste tot pe unde padurile acopera piatra stinele a povirnisului muntilor. Zarile sint iumarite cu bujnegai gros, iar largimea privelistilor s-a innegurat cu totul in picla, incit nu stii ce se mai afla dincolo de flacaraia iadului de jar si fum: munte sau infern ? Si, mai cu osebire, nu poti ghici ce se afla dincolo de fruntile senine ale unora dintre ciobanii care privesc nepasatori la dezastrul dezlantuit, la furtuna de foc care rasluieste nemilos padurile, imensa bogatie de totdeauna a patriei noastre. Pare ca un demon crud iti sfredeleste cu salbaticie un pumnal ascutit in inima atunci cind vezi cum molizii uriasi - care isi numara anii vietii lor cu veacurile - se pravalesc suierind sinistru, ingenuncheati neputinciosi de strasnicia vilvataii.

Cu sufletul cernit de durere pornim mai departe. Cararea - si o data cu ea si noi - sileste din greu peste inclinisul muntelui, in sus si catre stinga cum pleci de la bordeiul stinii din Papusa. Sarcina din spate ne pare acum neasemuit de grea, iar soarele a inceput sa-si arate din plin puterea si ne incatuseaza, mereu mai aprig, in neindurarea zadufului de foc al cumplitei lui arsite. Jnepenii printre care poteca biruie greu suisul nu ne sint de vreun folos: ramurile dau jipului umbra numai pentru radacinile lui, nu si pentru drumetii care strabat aceste locuri.

Dupa destula truda iesim la liman, in saua Plaiului Mic, trecem pe linga cele doua taulete, lacovisti de creasta milite aproape cu totul, si facem un scurt popas alaturi cu pietroiul mic, rasarit putin din iarba si vristat cu rosu, insemnarea unui vechi marcaj care duce pe valea Butei la Cimpu-lui-Neag[2].

In acest loc ne inturnam, din calea dreapta, cu peste un sfert de cerc si ne indreptam, spre sud-vest, pe spinarea Dragsanului. Urcam alene printre zidurile padurii scunde a jnepenilor care, de o parte si de alta a drumului, isi inalta spre lumina crengile lor, groase mai cit piciorul, ramuri puternice arcuite elegant in avintul lor spre cer. Pare ca vezi aievea trupul monstruos si scirnav al balaurului inghesuit in leasa cringului de jnepeni, il vezi cum se indeasa virtos in padurea de crengi firitoare ca sa-si faca drum, lasind astfel in urma-i o cale larga si intinsa oblong pe spinarea Dragsanului, culoar de verdeata intunecata prin care drumeagul serpuieste fara ragaz.

Venind piezis din urma si dinspre stinga noastra, un hatas se alatura potecii largi pe care mergem. Cararuia laturasa trece, din valea Butei, peste munte. De la infurcitura de poteci - in urcus pe care abia l-am fi simtit daca sacii de spate n-ar fi prea indesati cu de toate - tot intre pereti scunzi de jneapan, mergem mereu inainte, tinind nesmintit poteca de sub linia de coama a muntelui. In poiana de dincolo de jnepeni ne aflam in locul unde poteca ajunge la cea mai mare inaltime pe ghebul lunguiet al spinarii Dragsanului[3]. In fata si piezis la stinga, coama muntelui este presarata cu gorgane de piatra clada-rita. Intre ele se afla si cotele cu altitudine de 2076 si 2018 m, cucuiele cele mai inaltate ale culmii Dragsanului.

Prin zapuseala grea si inecati de-a binelea in viitoarea de iad pe care, cu nemilostivire, soarele - ajuns la amiaza - o varsa peste noi, apasati greu de incarcaturile sacilor de spate si naclaiti in sudoarea amestecata cu cenusa pirjolului de peste vale, marsaluim - ca si buimaci - inainte. Privelistea ne este zagazuita de picla deasa a fumului si cararea coboara intr-un ponor riios, vilcel prizarit de-a lungul caruia apa a spalat tot milul dintre pietrele malurilor. Din firul vilcelului27, catraniti de zapuseala, urcam printre ultimele pilcuri de jnepeni. Poteca se destrama apoi in zeci si zeci de cararui tesute incilcit prin iarba uscata, aspra si scurta a plaiului plesuv de padure si lipsit acum de verdeata.

Un fir al salbei de poteci se razleteste piezis la dreapta si se pierde, cind ajunge in vale, la stina din Dragsanul.

Mereu pe sub culme si inotind, sleiti de puteri, prin nabuseala crunta a aerului incins de arsita si napadit de fumul acru al padurii arse, izbutim cu greu sa ne mai tirsim picioarele. Soarele s-a oprit, neclintit parca, pe bolta cerului si varsa sodom de fierbinteala peste noi. Cararea se intinde ca si nesfirsita pe plaiul ars de soare si se pierde departe, in talazurile de boare ale aerului supraincalzit. Acolo unde palele de fum sint mai rare sau lipsesc cu totul, zarea este perdea de apa stravezie care unduieste inselator spre cer. Povara din spate a ajuns de nesuferit si noi sintem lac de apa.

Pielea corpului ustura ascutit sub cnutul de foc al vipiei soarelui si se incrincena dureros in saratura sudorii care izvoraste nesecata prin porii deschisi.


Apatici si lipsiti de vlaga, ne lasam devale pe o costisa usor inclinata. Deodata ni se inzecesc puterile cind, sub coasta, zarim un ochi micut de apa. Ne avintam zoriti spre el si - aruncind sacii de pe umeri - ne potolim grabiti setea care ne-a chinuit atit de nemilos pina aici. Izvorul acesta, nu prea adinc, este un bulbuc a carui intindere nu depaseste pe aceea a unei piei de vita cornuta mare. Apa izvorului urca din gavanul, cu fundul neted, scobit in coasta muntelui. Basici mari de aer se sparg sus, pe luciul de oglinda al apei, si un fir de pirau - destul de bogat in unde inca de la obirsie - isi incepe calea in lume gungurind incetisor. Drumul lui de lina coborire, pe care il incepe ca un copil nevirstnic inca, ajutat apoi de alte izvoare, isi va arata mai jos adevarata lui infatisare de tinar zvapaiat.

Indestulati de apa proaspata a bulboanei in undele careia ne-am astimparat setea si ne-am racorit trupul si fata, curatindu-ne de sudoarea naclaita in funingine, pornim inviorati - in mers spornic, devale - si poposim in valea Dragsanului, pe locurile unde se ingemaneaza cele trei vilcele: vilcelul Dragsanului, cel al Albelor si viroguta prin care se prefira sagalnic voroava de unde a izvorului bulboanei intilnite, mai sus, in calea noastra.

La locul nostru de popas, veniti de sub coama Dragsanului - de la bordeiul stinii - au coborit doi ciobani de la sterpe care, rezemati in groase bizdoace din lemn de corn, ne privesc cu nepasare prefacuta. Din vorba-n vorba aflam ca - de o saptamina incoace - au cu ei, in zestrea stinii, si doi cai. Ne inseninam la fata; unii dintre noi manifesta chiar o exuberanta bucurie la gindul ca ne vom putea continua drumul inchiriind, pentru transportul bagajelor, cei doi cai ai stinii. Irosim insa de-a surda un timp pretios in tratative infructuoase cu ciobanii pe care - in fel si chip - ne muncim, fara succes, sa-i hotarim a ne insoti cu caii lor macar o parte nu prea lunga din drumul pe care il mai avem de facut. Nu este chip sa le razbim insa indaratnicia cu care spun "nu' la oricare dintre propunerile noastre. Nici pretul bun pe care li-1 fagaduim si nici tutunul impartit cu darnicie, nimic nu-i scoate pe ciobani din ale lor. Mai ales unul dintre ei ni se pare de-a dreptul neghiob in repetarea acelui "ba, ca nu se poate', refuz dirz pe care - cu neindurare si fara alte lamuriri - ni-l repede la toate staruintele si rugamintile noastre. De la celalalt ortac - si el vorbeste tot asa de putin si de in sila, incit parca-i scoti cuvintul din gura cu clestele - aflam insa pricina indaratniciei lor: daca unul dintre ei ar merge cu noi, celalalt ar trebui sa ingrijeasca singur de oi. Cind ne aratam, nedumerirea ca sint numai ei doi pe linga atitea oi, ne spune ca mai au ei inca trei tovarasi, dar ca acestia sint sus - in bordeiul stinii - scuturati de friguri si arsi de fierbinteala, victime ale unei gripe culeasa cine stie de pe unde.

In aceasta situatie ne resemnam sa curmam staruinta de a obtine caii. Unul dintre cei doi medici care fac parte din grupul nostru urca la bordei ca sa-i doftoriceasca pe cei bolnavi, iar noi ne dam batuti pentru ziua de astazi. S-a facut tirziu si-i mult mai aproape seara decit amiaza. Oasele ne sint muiate de strasnicia poverii sacilor si puterile ne sint sleite din cauza arsitei. Conacim deci pentru a petrece noaptea aici, intindem cele doua corturi cu care am pornit la drum si ne dichisim culcusul scotind cele de nevoie din sacii bucsiti cu de toate.

O data sfirsita migala cu care a trebuit sa ne intocmim adapostul si scuteala pentru popasul de o noapte pe care-l facem aici, dupa masa de seara ne omorim timpul pina la culcare urmarind, cu inima strinsa, flacaraia serpilor de foc care suiera sinistru, peste vale, pe crestele Albelor. Pina tirziu in noapte


- mult timp dupa asfintitul soarelui, abia atunci cind ne-am aciuat sub corturi - am ratacit cu privirea de la un ochi al iadului de foc la altul. Fumega muntii mai peste tot in jur si vedem aievea balaurul lui Iovan-Iorgovan, inviat din negura vremurilor si cu capetele lui inmiite, cum inlantuie in iar'delegi cununa de verdeata a Carpatilor celor mindri. Faclia ochilor rosii ai jarului luminos de jneapan straluceste in bezna noptii si cogeamite gadina izbeste - spre noi - limbi cleioase de foc, opintindu-se lacoma sa ne soarba si pe noi ca pe bouarii de pe Soarbele altor timpuri. In nemarginirea noptii tirzii, cu incrincenari dureroase ale trupului si chinuiti de ginduri, am tresarit adesea - atunci cind trosnetul crengilor mistuite de prapad ajungea mai lamurit la urechile noastre - trezindu-ne mereu din somn. Tivul orizontului, care alta data despartea crestele de intunecimea vazduhului, este acum inundat in lumina inalta si puternica, reflectata de uriasul incendiu care a aprins codrii.

DE PE DRAGSANU LA IZVOARELE CERNEI

Treziti din somn in lumina indoielnica a zorilor, ne pregatim ceaiul si gustarea de dimineata, Stringem corturile si - iara cai, dar cu tot calabalicul pe spate - parasim apoi valea Dragsanului si pornim rara-rara, in suis lung, pe vilcelul Albelor.

Din Nucsoara si pina aici ne-am purtat pasii numai peste muntii fauriti din piatra tare a sisturilor cristaline. Chiar din firul viroagei Dragsanului insa, chipul steiului se schimba. Locul pietrei tandarite il ia bolovanul varos, roca lustruita si rotunjita bine de ape. Stinca este scobita si daltuita in fel si chip. Culoarea ei bate mai mult in alb; sus pe tancuri stelutele de argint ale flocoselelor se ivesc sfioase la subtioara pietrei.

Suim din greu luptind cu priporul vilcelului si privim mihniti in jur. Jnepenisul de pe maluri a fost cindva. Acum, in locul elegantei de candelabru a ramurilor de jneapan, au ramas numai schelete negre de lemn pirjolit ca niste serpi uscati si arsi de para focului, nenumarati balauri care au incremenit in chinuita lor zvircolire catre inalt, nu senin al izbucnirii la viata si lumina, ci chin al iadului de foc din zilele care au trecut si al pirjolului infernal de asta-noapte. Ne vine greu sa credem ca va mai creste vreodata, pe aici, simida de verzis si tare ne este teama ca locurile acestea vor sta slutite asa de-a pururi. Mirosul iute si acru al fumului ne inteapa narile, iar bocancii ni se prafuiesc in cenusa si se innegresc de carbune. Balaurul lui Iovan-Iorgovan s-a reintors din bezna trecutului si, reintrupat in sarpe de para, a facut prapad si a adus numai jale in trecerea lui pe vechiu-i drum.

Otihnind din greu sub apasarea sacilor de spate ajungem sus, in buza crestei, catre obirsia vilcelului. De aici incolo, cararea se suceste putin la dreapta, pe plai, prin jnepenisul inca verde: vintul a abatut flacaraia pe de laturi de locurile prin care trecem acum. Ajungem pe tapsanul Albelor, acolo unde calcarul tisneste din iarba in chip de steiuri inalte, stinci care - prin izolarea lor - par aproape cit muntii de mari. Drumeagul nostru inconjoara, pe la stinga, capatul unui vilcel si ajunge sub Stanuletii Mici, la dreapta lor. In stinga, peretele Stanuletilor (la Piatra-lui-Iorgovan) este sfirtecat in doua de o taietura nu prea larga, dar care merge de sus si pina-n poale - spintecatura impresionanta, croita intre ziduri de piatra inalte de peste patruzeci de metri, inchizi ochii si fantezia inchipuirii vede aidoma cum, cu zgomot de tunet infricosator, pala care taie ca gindul - palosul mesterit de iscusitul faur din Novaci si minuit de bratul vinjos al lui Iovan-Iorgovan - despica stinca, din crestet si pina in afundul ei.

Deschizi ochii si-ti pare ca traiesti inca sub vraja basmului, fiindca balaurul este si el de fata. Gilceava limbilor de foc a cuprins si padurea de jip din jurul Pietrei Iorgovanului, astfel incit privelistea de acum este parca o oglindire a inchipuirii luptei dintre voinic si jivina.

Impresurati strins de napasta focului - a carui palalaie a ajuns sa ne friga fata si bratele care nu ne sint aparate de vesminte - ocolim capatul vaiugii care incepe de sub Piatra-lui-Iorgovan si, pe poteca devenita aproape'brina, inconjuram pe la stinga lui blocul gigantic de stinca al Stanuletilor Mici. Pe harti, locurile sint insemnate cu numele de "Trecerea Rea'. Ele sint intr-adevar rele, bunaoara pentru trecerea cailor; pentru mersul pe jos, cararea aninata de piatra nu cere dibacie deosebita de catarator ca s-o calci.

In dreapta noastra, pravalit in pripor mare, se deschide un vilcel adinc. Pe clinele lui din dreapta serpuieste cararea care - despartita din poteca noastra la capatul Trecerii Rele - coboara, in repezis, catre valea Lapusnicului Mare, in fata noastra, peste vilcel, piatra detunata de furtuni a virfului Stanuleti domina semet imprejurimile.

Scapind de Trecerea Rea, ajungem intr-o mica sa care, de-a dreapta si de-a stinga, desparte o serie de vai mari. Cararea drumuieste pe plai, coborind usor dar fara incetare. Sintem acum intr-o curmatura larga, cumpana de ape a bazinelor Lapusnicului si Jiului.

Din curmatura, poteca se suceste oleaca Ia dreapta si suie piezis pe coasta Stanuletilor Mari. Si aici trosnetul jipului in flacari ne tine sinistra tovarasie. In dreapta noastra, perdeaua de fum - groasa si intunecata cit si norii grei de furtuna - este mereu sfi-siata de pale inalte de foc. Vintul poarta in departari somoioage mari de cetina aprinsa si noi focare de pirjol se aprind nestingherite, iar prapadul focului se intinde fara sa intimpine vreo stavila. Imbicsiti in funingine si inecati de aerul plin cu cenusa zburatacita de vint ajungem sus, pe creasta Stanuletilor Mari.

Intre Stanuleti si Paltina - muntele din fata noastra - o sa mare desparte doua lumi de piatra: intr-o parte, calcar; in cealalta, sisturi cristaline. Huzurul pietrei varoase, a carei domnie incepuse la Albele, ia sfirsit aici; din sa mai departe, piatra tandarita si sanunile sint iarasi singure stapine peste tot locul. Dar curmatura aceasta a culmii - ca si aceea de dincolo de Stanuletii Mari - mai este si hotar intre alte doua lumi, lumi de ape: de o parte, Jiul, si de alta, Lapusnicul Mare. Spre acesta din urma privirea zboara pina la Lunca Berhina unde, de altfel, ajunge si o carare care - in drumul ei de coborire - se opreste mai intii la stina Paltina.

In sa regasim si unele vechi cunostinte din alte drumuiri pe crestele Carpatilor: in drumul din acest an intilnim primul gurgui din piatra si ciment - unul din acele jumatati de sfera, motate cu culion de granit - o momiie dintre acelea care, pe vremuri, insemnau granita dintre Rominia si Ungaria. Acum, aceste semne de hotar le servesc drumetilor ca puncte sigure in orientarea lor pe munte.

Linia de gurguie ale fostei frontiere, cea de dinaintea razboiului din 1914-1918, urmareste creasta spre virful Paltina. Noi urcam pe alaturi de ele - mai departe, pe sub coama muntelui, la dreapta - prin locul pe unde banuim ca va fi fost, in trecut, poteca granicereasca. Rarisul pajistei ne face s-o ghicim, ca o suvita lata asternuta prin peria de iarba scurta si uscata a plaiului.

Am ajuns sub virful Paltina si de aici inainte, suisul este mai molcom, intilnim iarasi o borna de hotar, foarte bine pastrata. Pe momiia virfului i se poate citi, lamurit de tot, seria ei: 310/g.

O scurta bucata de vreme plaiul ne poarta pasii pe platou. Dupa aceea incepem coborisul peste o mare intindere de stinca acoperita cu sanuni, lespezi late bune de facut tabla de masa din ele. Sub marginea cladariei de sanuni, de aici si pina la poalele Girdomanului si ale Galbinei, un ses lat acoperit cu iarba pirjolita - o rovina uscata acum - joaca inselator in talazuirea aerului supraincalzit de soare. In mijlocul unei cimpii fara inclinisuri, facem un popas stind de vorba cu baciul de la stina din Paltina pe care il cinstim cu tigari. Se arata insa mai plin de multumire atunci cind primeste un pac de tutun:

"Aici, pe crestele (muntelui, mahorca-i mai dulce decit tigarile cele slabe ca iarba proaspata, si care-s bune numai pentru muieri !'

Proviziile alimentare ne sint pe ispravite, iar cit despre piine, de mult am ros si ultima cojita ratacita prin fundul sacului unuia dintre noi. Cind ne simte ca sintem la ananghie, baciul Patru se arata gata sa ne scoata din impas: mina de sirg un ortac la stina cu porunca strasnica sa grabeasca pe cit poate si sa ne aduca cite ceva ,,de-ale gurii'. Pina atunci, trintiti pe covorul de iarba uscata, mai taifasuim si despre noi si despre ei. Ni se plinge ca le este tare greu estimp, in vara asta cu seceta ei atit de cumplita incit a pirjolit iarba plaiurilor cu totul, de le mor mai toate mioarele de nemincare si de zaduf.

Au trecut doua ceasuri si mai bine de cind ortacul baciului a plecat catre stina. Noua ni s-au lungit urechile de foame iar capetele le-am tot sucit intr-o parte privind staruitor inspre buza crestei de munte din dosul careia asteptam ca, acusi-acusi, sa se iveasca ciobanul. Cind pierdusem orice nadejde ca o sa-l mai revedem, el apare grabit de dupa stinci, venind spre noi in pas usor si saltat. Din straita acatata in baieri pe dupa grumaz, scoate o mamaliga aurie, calda inca, si un hartan de oaie fiarta in seul ei - o "tocana', cum ii spune baciul. Alaturi de tocana ortacul mai pune si o bota umpluta cu apa rece a izvorului de linga stina.

Am agonisit astfel cele de trebuinta pentru un ospat caruia foamea noastra de lupi flaminzi i-a dat calificativul de "imparatesc'. Si cind te gindesti ca nici unul dintre noi n-a reusit, pina aici pe Paltina, sa creada ca ar putea minca seu de oaie si inca sleit si acela !

Le multumim ciobanilor pentru ospitalitate; abia reusim insa sa platim alimentele aduse de ortac, fiindca baciul nu vrea sa ne ia bani. Am impartit atunci frateste si putinul tutun ce ne mai ramasese. Mai ales aceasta imparteala a facut minuni caci ciobanii, voiosi si vorbareti, ne-au petrecut o bucata buna de drum.

Inca de pe cind stam la taifas in asteptarea mincarii, baciul ne sfatuise sa curmam drumul de-a lungul crestelor si culmilor de munte si sa ne lasam la vale chiar de aici si nu pe Plaiul Girdomanului, asa cum ne era in gind. Spunea baci-Patru ca am putea ajunge astfel mai usor si mai degraba la stine, iar in vale vom da mai intii de Cernisoara si apoi de apa Cernei. I-am ascultat bucurosi povata, cu atit mai virtos cu cit plaiul pe creste este dezolant in monotonia urcusurilor si coborisurilor, lipsite de satisfactia privelistilor cuprinzatoare de alta data, acum cind zaristea este inchisa cu netarmurite piele de fum.


Din locul popasului pentru masa, condusi de ciobani, pornim pe noul itinerar. Cotim la stinga si putin catre in urma, ca sa ferim obirsia unuia dintre vilcelele Girdomanului care se naste chiar de sub Pripor.

In buza sesului, un gurgui de al fostei granite ne iese in cale. In fata, catre miazazi, se intinde oblong piciorul Paltinei cu cracul Scurtu, botul de munte pe care vom cobori in vale. Acestea sint numirile scrise pe harta pe care o avem cu noi. Ciobanii ii spun insa cracul Manesii si stina care se vede hat-departe pe spinarea lui, tot Maneasa se cheama. Pe harta, valea din dreapta noastra este insemnata "Valea Scurta', iar localnicii ii spun valea Girdomanului. Dincolo de ea, se lasa devale cracul Girdomanului pe care lucesc in soare acoperisurile a doua stine. In stinga noastra se casca valea Priporului si cea a Manesii, iar dincolo de ele strajuiesc Fetele Manesii, impresionant perete pravalit vertical, pe multe zeci de metri, in haul zanoagei.

Incepem sa ne lasam la vaile, in mers linced, incopciati in chimirul vipiei de foc cu care, de citeva zile incoace, soarele ne ciondaneste fara incetare. Poteca fuge in jos, din ce in ce mai repezit, si - de la o vreme incolo - abia ne mai putem tine in picioare pe lunecusul inselator al ierburilor uscate de pe fata coastei.

Cu genunchii tremurind de truda coborisului, mult prea ingreuiat de povara sacilor si de naduful arsitei, dupa un ceas de mers, ajungem in ocolul stinii din Maneasa. Gasim la stina pe unul dintre stapinii oilor urcate aici ca sa vareze; in satul lui, la Virtop, oierul este invatator. Plin de bunavointa el ne ajuta - la nevoia de hrana in care ne aflam - cu cite putin din toate bunatatile ce se gasesc la stina. La plata ne pretuieste cu omenie cele luate de noi si nu cresteaza pe rabojul datoriei noastre chiar tot ce ne-a adus de mincare.

Ne indreptam apoi catre o sihla de padure in care fagul predomina, mai jos de stina, si intindem corturile sub umbra frunzisului des. Si aici este destul de cald; zapuseala pluteste in aer si pare atit de deasa ca aproape ai putea s-o tai cu cutitul. Cel putin insa, desi e cald, totusi arsita soarelui nu ne mai bate in crestet, ca pina acum. Tragem un pui de somn la umbra si, cind se insereaza, linga focul din fata corturilor, ne asezam la taclale si povesti impreuna cu o parte dintre ciobanii de la stina, care au coborit la noi ca sa mai vada "obrazuri din lume'.

Incendiul care - prin locurile pe unde am trecut pina acum - mistuie inca padurile nu s-a intins si pe aici, astfel ca putem dormi linistiti, fara sa ne mai aducem aminte peste noapte de balaurii basmelor.

A doua zi, oierul-invatator nu dezminte bunele pareri pe care ni le-am facut despre ospitalitatea aratata aseara si ne imprumuta o "magareata' ca sa ne poarte - pina jos, la izvoarele Cernei - o parte din bagaje. Nu vrea sa primeasca vreo plata pentrn acest nepretuit ajutor pe care ni-l da.

In continuare coborisul se face pe cracul Scurtu (Maneasa), prin sihastria unei paduri dese de fag. Printre crengile imbracate in frunzis des, arsita soarelui patrunde domolita pina jos, dar caldura este inca destul de mare: zapuseala nezaticnita de vreo cit de usoara adiere a vintului.


Un ceas si ceva haladuim prin codru. Iesim apoi din leasa padurii si, trecind prin cimpuri de feriga inalta, ajungem in locul in care valea Girdomanului (Scurta) isi ingemaneaza apele ei cu acelea ale Cernisoarei. Intilnisul cu bogatia de unde a piraielor si zarva mare pe care apele o fac in saltul lor, repezit peste bolovanii fundului, ne da puteri noi.

Trecem peste suvoiul Girdomanului si, inviorati de involburarea apelor, urcam sprinten cararuia ce suie pe malul drept al Cernisoarei. Drumeagul se acata pe malul varos al vaii si strabate printre chei de calcar - minunat sfredelite si daltuite de ape si de vinturi - cu multe firide tainuite pe dupa stinci si cu adinci scorburi scobite in carnea de piatra varoasa, cascaturi ale muntelui din adincurile intunecate ale carora adie o boare racoroasa, nepretuita apa-vie si minunat leac al zapuselii din padure, care mai ca ne vlaguise cu totul puterile.

Coborim dupa aceea la larg, alaturi de Cernisoara, si - prin zavoaie, rovine si finete, printre peretii de calcar ai vaii - mergem voiosi inainte, o data cu duduitul apei. Poteca zburda apoi sagalnic printre bolovani, pina la izvoarele Cernei, unde cararea se face punte de brad ca sa treaca dincolo de ele.

Furca pe care o fac apele Cernisoarei, la intilnirea lor cu cele ale Cernei, se afla ia citeva zeci de pasi in jos de punte; izvoarele Cernei nu sint situate nici ele prea departe, in sus de podisca.

Din Virtopul repezit in jos si din amindoi peretii lui - la o distanta de numai zece metri si fata in fata, peste firul vaii - izbucnesc doua navalnice pinze de apa care se involbureaza apoi imediat, in tumult de viltoare. Asa se naste Cerna, in vaier si zumzet de ape care navalesc puternice din scorburile de piatra ale muntelui. Daca pentru acest fel de a se naste al Cernei mintea carturarului a gasit o explicatie stiintifica, poporul insa a aflat in acest fenomen izvorul pentru o creatie literara: basmul. Purtate pe aripi de vint, frinturi din basmul acesta ne incinta aducerile aminte:

"Aflind voinicul de Iovan al Iorgovanului din Novaci de scirba oamenilor, a purces de istov ca sa rapuna nagoda de hiara. Si-o tocmit bine arcul si sulita, si-o potcovit bidiviul cu potcoave de argint batute in catele de aur, i-o dat o banita cu jeratic si-o pornit apoi in munte, mai sus de Tismana, ca sa dea ochi cu balaurul. L-o fost gasit dormind pe Oslita. Si o purces atuncea voinicul la lupta cu jivina, dar nu chiar de-a pieptul, intii si mai intii o scobit Iovan-lorgovan o gropana larga si in afund, de-o incaput el in gropana de-a calarea. De acolo, din gavan - de la scuteala, ca sa nu-l rapuna zmeul cind o fluiera nabadaios din coada - o slobozit fat-frumosul nostru, pe rind, sagetile din struna intinsa a arcului. Si fitece sageata s-o infipt in cite un ochi al jivinei, pina ce-o terminat Iovan toate sagetile. Dar un ochi tot i-o ramas balaurului, caci voinicului i-o lipsit o sageata din tolba.

De mare aliman s-o zvircotit naprasnic bala, o incopciat muntele cu coada si s-o zvirlit departe, pina hat pe Borascu, - unde - ca sa-si ostoiasca aleanul si sa-si mai atine durerea - o borit si capre si cireada si bouari si tot ce hulpise nesatiosul.

Vazind novaceanut ca asa nu-i chip sa dovedeasca hiara, s-o coborit inapoi in tirg, o aninat arcul in cuiul lui si s-o dus la faur ca sa-i mestereasca o nazdravana pala de otel. Si mesterul i-o faurit palos de taia ca vintul.

In zborul ager al armasarului, suierind voios din frunza, o ajuns voinicul mai dincolo de Albele, unde se oplosise bala tamaduita de pacostea ranilor. Dar ochii ii avea insutiti caci - in locul fiecaruia dintre cei sagetati de Iovan si din saminta celui ramas teafar - ii crescuse jivinei cite zece ochi bulbucati cit cepele cele mari. Si pe nari varsa bala foc si para, de parea o alta-aia, gadina cum nu mai vazuse voinicul vreodata. S-o gindit atunci Iorgovanul ca este de mare nevoie ca sa-si incerce palosul inainte de a intra in lupta. Prinzindu-l voiniceste cu amindoua miinile, l-o invirtit aprig pe deasupra capului si, icnind greu din fundul rarunchilor, o fulgerat indesat cu palosul in steiul de piatra al muntelui. Dar pala s-o frint zob, ca o scula netrebnica ce era.

Miniet peste poate, s-o inturnat iarasi voinicul in tirg, la pacatosul de mester, si l-o facut de doi bani, poreclindu-l "mesterul strica si drege de frica'. Ca sa scape de dihonie si sa se spele de rusine, s-o asternut faurul pe munca de nadejde si o trudit cu sudori atit de multe incit, de data asta, i-o croit novaceanului un palos de taia ca gindul. Iar atunci cind - izbind mai avan in piatra Stanuletilor - o cercat iarasi Iovan taria palosului, stana s-o crapat, din crestet si pina-n poale.

Pasamite de atunci ii zice steiului Piatra-lui-Iorgovan.

Infricosata peste poate, o luat-o jivina la goana - dincolo de munte - catind sa-si piarda urma in branistea de copaci. Dar Iovan nu-i da pas ca, tot pe unde o apropia, ii si ciuntea cite un cap; dar de rapus, n-o putut-o rapune cu totul, ca avea bala puzderie de capete si - cind s-o vazut la ananghie - zmeul o dat bir cu fugitii.

Cind i-o retezat novaceanul doua capete, s-o huruit gadina - devale, pe o viroaga - si s-o pitit pe sub steiurile de piatra.

Si de acolo, de sub stinci, pe doua guri, gilgiia balaurul atita viltoare de singe, de mai ca inecase toata valea'

Asadar, nu apele Cernei izbucnesc aici din ciuceva de piatra varoasa a Girdomanului ci, prin scorburile stincii, balaurul lui Iovan-Iorgovan isi varsa imbelsugat singele care gilgiie din cele doua gitleje de pe care palosul voinicului a retezat capetele lui scirnave.

De aici incolo, la vale si pe tot restul drumului, zmeul si Cerna sint totuna si ei nu pot fi despartiti nici in fecunda inchipuire a poporului si nici prin locurile pe unde trec amindoi. Mergind pe malul apei si ascultindu-i cintecul, uimit de chipul stincii daltuita de vreme, mereu te simti coplesit de ceea ce au crezut stramosii si nu rareori iti pare ca basmul ti-l sopteste usor chiar murmurul armonios al apelor Cernei. Te fura vraja povestirii, oricit ai vrea sa crezi numai in ceea ce-ti spune mintea.

Stam locului plini de uimire si, fermecati de zarva Cernei, privim cu nesat la minunea izvoarelor ei care ies din munte in muget de ape si devin un riu puternic chiar imediat dupa ce au scapat din tainita de sub scorbura muntelui. Cu inchipuirea mintii urcam peste undele lor - pe sub tancurile de piatra - si ispitim apele in negura cailor tainuite de-a lungul carora ele calatoresc, pornite de sus, de acolo unde sint numai firicel subtire de argint prelins sfielnic in zbirciturile steiurile si supt apoi in maruntaiele stincii.

Abia impletite in manunchiul unui singur destin, undele Cernei afla insa degraba ca peste vrerea lor este stapina puterea mintii omenesti si maiestria bratelor regelui naturii. Simte Cerna imediat acest lucru atunci cind, mofluze dar ascultatoare, o parte din apele riului pleaca, pe scoc, la moara. Si nu sint nici macar cincizeci de metri de la izvoare si pina la laptocul risnitei, acolo unde apele Cernei sint puse sa daruiasca omului parte din puterea lor, putere care-i mare chiar de cum vin ele pe lume.

O moara in miniatura, risnita pitica, cu piatra nu mai mare decit fundul unui ceaun, a fost cladita pe malul apei de oamenii de prin partea locului. La ridicarea ei au pus cu totii mina de la mina, aducind materiale, stringind banii necesari si trudind ca s-o intocmeasca. Atunci cind timpul sau apa o vatama, tot asa se unesc in puteri ca s-o faca din nou sau ca s-o cirpeasca daca a mai ramas cite ceva din ea. Nu are nici morar si nici lacate sau zavoare. Cel care are nevoie de macinis, deschide usa morii, da drumul zagazului si porneste piatra, zdrobeste un pumn de boabe si pleaca apoi mai departe, la treburile lui, purtind - agatata cu baierile peste umeri - straita cu un pospai de malai sau cu putina urluiala.

Oamenii pe care ii intilnesti pe aici sint vechi mosneni de prin satele de peste culmea Cernei, din comunele de sub poala muntilor Mehedintului. Rostul lor de totdeauna le este in Closani, la Orzesti, prin Izverna sau in alte sate de pe Motru. Pe aici, prin zavoaiele Cernei - de la izvoare si pina jos, inspre Bianat - ei au numai cite o delnita de pamint, sfoara de "mosie' uneori numai atit de larga incit, daca te culci de-a curmezisul peste ea, capul ti se odihneste pe "mosia' unuia dintre vecini si picioarele iti ajung peste delnita celuilalt megias. Pe acest petic de pamint mosnenii agonisesc fineata pentru vite, cultiva pruni sau meri si trudesc din greu pe linga cele citeva cuiburi de cartofi de pe "mosie' sau pe alaturi de firele prapadite de seceta in porumbistea semanata pe o parte din putinul lor pamint, isi gasesc scuteala in conace - adaposturi de lemn construite pe "mosie' - intocmite mai totdeauna dintr-o incapere cu vatra, folosita de oameni, si o zavada pentru vitele mari sau o saia in care se inchid caprele; oile, putine la numar, isi gasesc adapost in staulul lipit de constructie.


Sederea cu vitele si-o prelungesc aici din vara si pina tirziu in iarna. De obicei capul familiei, sotia lui si copiii mai marunti coboara de cu vreme in sat; la conac nu mai ramine decit unul dintre flacaii mai mari care va purta de grija vitelor in sederea lor pe munte. Cind finul, strins peste vara, sau frunzarul, despuiat de pe copaci cit erau inca inverziti, s-a terminat - mincat de oi sau ros de capre - ia si flacaul calea catre sat minind vitele din urma prin nametii grosi care au napadit potecile muntelui silhui. Trudesc din greu bietii oameni, dar nu si-ar schimba, pentru nimic in lume, viata lor cu aceea a cojenilor din cimpie. Le-ar lipsi basmul Cernei sau ar fi vaduviti de amagirea pietrei si, fara ele, ce rost ar mai avea traiul lor pe pamint ? Vietuirea in cimpie le-ar parea searbada si fara noima atunci cind n-ar mai putea sa-si infrateasca curgerea zilelor lor cu maretia de nepretuit a muntelui.

DE LA IZVOARELE CERNEI LA CORCOAIA

"infricosata peste poate o luat-o jivina la goana - dincolo de munte - catina sa-si piarda urma in branistea de copaci. Dar Iovan nu-i da pas caci tot pe unde o apropia, ii si ciuntea cite un cap; dar de rapus n-o putut-o rapune cu totul, ca avea bala puzderie de capete si - cind s-o vazut la ananghie - zmeul o dat bir cu fugitii.

Cind i-o retezat novaceanul doua capete, s-o huruit gadina - devale, pe o viroaga - si s-o pitit pe sub steiurile de piatra.

Si de acolo, de sub stinci, pe doua guri, gilgiia balaurul atita viltoare de singe, de mai ca inecase toata valea.

De-a surda i-o fost insa jivinei siretenia caci Iovan tinea pasul mereu in urma ei. Si cum o simtit hiara ca voinicul imputineaza calea, o luat-o virtej la goana, mai departe. Si nu se lasa neam Iovan, ca mereu o scurta mai de cite un cap, mai de cite o ciozvirta de coada.

Prin dreptul Oslei Rominesti - acolo unde Naiba coboara din munte - s-o strins zmeul intre ciucevele Cernei de nu mai putea iesi la liman, nici inainte si nici indarat, ca tare mai erau strimti muntii pe aici. Iar novaceanul si-o proptit asa de avan armasarul in copite, ca - si amu, in zilele noastre - i se vad potcoavele, ca zugravite si cioplite in piatra, sus pe steiuri. Si de acolo, bine cumpanit pe cal, o suierat Iovan cumplit din palos si o purces de istov sa tot reteze din capetele balaurului.

Cind o ramas bala numai cu un cap, incrincenata de nesuferita durere, o racnit naprasnic, s-o zmucit cu mare minie din strinsoarea muntelui si o fugit de vuia valea. Dar urma trupului i-o ramas tipar intre steiuri, ca si acum se vede cit de mare mai era sarpele'

Vraja basmului ne da ghes ca, imediat dupa ce ne-am racorit bine, imbaindu-ne intr-o scurta cufundare in apele Cernei, sa pornim mai departe la drum. Parasim deci moara de la izvoarele Cernei si mergem, in jos, pe dreapta apei ale carei maluri calcaroase sint bogat incotosmanate in bunget de fag. Intilnind in cale un pod - bun si larg, intins peste Cerna - socotim ca totdeauna podurile sint facute ca sa treci apa, peste ele. Fara sa ne mai.gindim ca orice regula are si exceptii, trecem podul! Imediat dupa aceea cotim la dreapta, pe firisorul unei carari ce se tine strins apropiata de malul sting al Cernei. Nu mult prea tirziu vedem insa ca am gresit-o: la vreo doua sute de pasi dincolo de podet, poteca isi fringe brusc firul, prinsa - fara semne ca s-ar continua mai departe - intre peretele inalt si stincos al malului si suvoiul clocotitor de apa. Socoteala cu podul, care este facut ca sa treci riul peste el, este buna. Nu este buna insa totdeauna, ci numai atunci cind mergi pe drumul caruia ii foloseste puntea. Intrucit insa podetul de aici este construit pentru ca peste el sa treaca drumeagul care - imediat dupa trecerea apei - urca spre plaiul Cernisoarei si duce apoi mai departe spre sud, insemneaza ca am luat-o anapoda. Trebuia sa raminem credinciosi potecutei care, de la izvoarele Cernei in jos, insoteste mereu tarmul drept al Cernei, dar pe care noi am parasit-o fara ezitare fiindca ea se agata, din ce in ce mai sus, pe malul inalt al vaii si, in timpul aprigei calduri de dupa-amiaza, ne era tare lehamite de alte noi urcusuri. Ca sa nu mai facem cale-ntoarsa, pe Cerna in sus si apoi pe ea in jos, nu ne mai ramine alta de facut acum decit sa descaltam bocancii si sa trecem apoi apa prin vad si nu pe pod.

Ajunsi astfel pe dreapta Cernei, urcam, pravalul malului, drept aproape ca un perete, si ajungem la poteca cea buna. Pe repezisul de catre apa al malului, firul subtire al cararii se prelinge furis, de-a coasta. Sus, pe muchia lui, poteca se fringe piezis - catre dreapta - si se lasa repede in lunca vaii Carbunelui, vale prin care curge un pirau bogat in unde si care isi aduna potopul lui de ape din Radoteasa si de pe Micusa. Trecem firul apei - pe harta noastra el este insemnat cu numele de piraul Sturu - si urcam, mai in piept, pe malul drept al vaii Carbunelui.

Sleaul drumului suie virtos prin fagetul de care imbraca pe de-a rindul muntele si ne scoate apoi pe muchia culmii unde ajungem suMind des si apasat sub povara pe care o purtam in spate.

Raminem pe culme pina ce ni se potolesc bataile inimii, speriata de urcusul greu, si - dupa popas - pornim iarasi mai departe. Pe drumeagul care se asterne peste repezisul coastei coborim curind linga malul drept al Cernei. O bucata scurta de drum mergem pe linga apa. Urcam apoi din nou deasupra malului. De aci mai departe calea ne poarta pasii peste un vilcel prafos si captusit cu pietre-n aschii si revenim, curind dupa aceea, pe Cerna, linga iapa. Ne strecuram pe sub malul stincos si iesim, la largime, intr-o fineata crescuta pe intinsul luncii.

Mai departe, pe linga lanurile de porumb caruia seceta i-a sucalit in fel si chip suvita frunzelor, cararea s-a facut copac ramurat, cu crengile ei de poteci care duc rasfirate la conacele de pe delnite. Pe aici, conacele acestea sint insirate, pe linga tapa. ca galbenii unei salbe; sus, deasupra cleanturilor, ele sint risipite pe de-a rindul, pe oriunde s-a aflat vreo palma de pamint otova. Trecem apoi un "loc rau'. Asa i-a spus o zgirta de baba sfrijita pe care, cu multa greutate, am reusit s-o rupem de la melitatul cinepii ca sa ne dea unele lamuriri asupra drumului nostru. Dupa ce a intrat in vorba insa, tare greu ne-a mai fost sa scapam de melita gurii ei ! "Locul rau' al matusii este un sant adinc si ingust, cu malurile pravalite si inecate intr-un strat gros de praf.

Popasul pentru masa de prinz il facem in Valea-lui-Ivan, linga un sipot cu vina bogata de apa, ca gheata de rece, si cu ulucul prin care curge izvorul, umbrit in crina de anini de pe malul Cernei.

Trecind pe linga stina am vestit pe baci ca ne aflam in nevoie si ca ducem lipsa de merinde. L-am rugat sa ne ajute cu cite ceva din fruptul stinii, pentru ca sa putem prinzi linga izvor. A fagaduit sa ne implineasca voia si nu trece multa vreme ca il si vedem sosit la locul nostru de popas. Ne aduce o mamaliga fierbinte invelita intr-un stergar curat de cinepa. Pe linga mamaliga mai poarta si doua galetele de lemn. Intr-una din ele abureste laptele de oaie fiert de curind; cealalta-i plina ochi cu lapte rece de capra. Un cas proaspat si un darab de urda satioasa si dulce intregesc cele aduse de baci pentru ospatul nostru,

Ne intilnim aici din nou cu balaurul lui Iovan-lorgovan. Peste apa - in faget si nu prea departe de locul popasului nostru - focul piiriie suierind si, cu lungi si grosi serpi de flacari, incolaceste fagii, care unii sint mai grosi decit un trup de om tare gras. Prinsi de puterea jarului si de nemilostivirea iadului de foc, copacii uriasi se pravalesc la pamint cu huruituri naprasnice, care-ti string inima de jale si de amaraciune. In lungul rastimp cit am poposit alaturi de sipotul pitit in crina de arini de pe malul Cernei, nenumaratii ochi de foc ai rugului imens care mistuia codrul des de fag ne-au pindit viclean prin frunzisul ramas necotropit pina acum de palalaie. Balaurul din poveste, reinviat de peste milenii, nu si-a pierdut inca toate capetele lui fioroase si, nestingherit, isi vede mai departe de blestematii. Acum nu mai strica vite, dar prapadeste padurile, bogatii de neinlocuit, si se razbuna crunt nelegiuitul pe urmasii novacului de tot raul pe care i l-a facut stramosul.

Terminam de prinzit, ne stringem calabalicul, saltam pe umeri sacii de spate si pornim mai departe. Trecem prin vad apa piraului Valea-lui-Ivan si, pret de citeva minute, ne tinem pe malul lui drept. Apoi, incet-incet ne razletim de apa catre stinga si incepem un urcus lung prin sihla mindra de f;ag. Pe jos pamintul este asternut cu strat gros de frunzis care-i uscat de seceta cum este paiul griului de curind treierat. Gindul ne fuge cu groaza la limbile cleioase de foc ale balaurului salasluit dincolo de Cerna si - mai cu osebire acum, cind verzi sul copacilor fosneste in adierea unui vint usor - le si vedem lipindu-se de covorul frunzelor uscate si cotropind cu furie trunchiurile (arborilor, prada noua pentru lacomia lor nesatioasa. Daca adierea vintului, inca atit de lina acum, s-ar face cit de cit mai nabadaioasa, rugul de dincolo de apa ar sari intr-o clipita peste mal.

Ajunsi sus, pe spinarea muncelului, rasuflam in voie dupa truda urcusului si ne asezam oleaca jos - pe cite o buturuga - ca sa ne reimprospatam puterile. Dupa citeva minute pornim mai departe, prin faget, in coboris repezit. Nu ne mai oprim decit pe malul Cernei in Lunca Larga, o rovina cu fineata bogata. Largimea luncii ne adoarme grija cu care - noi care sintem calatori veniti pentru intiia oara pe aici - ar fi trebuit sa cautam poteca prin iarba deasa si inalta. Atentia ne-a furat-o insa sfiriitul adormitor al cosasilor si chilimul bogat de flori frumoase al luncii ne-a inaintat cu vraja lui de ne-am tot dus devale, o data cu murmurul apei, lascultind fermecati basmul pe care, neostoit, il susura Cerna. Ar fi trebuit ca, odata ajunsi in marginea luncii, sa cautam drumeagul la dreapta - in sus, pe grumazul muncelului - pe acolo pe unde harta il arata ca se indreapta de aici incolo. Noi n-am mai cercetat harta si rau am facut! Am luat-o inainte prin fineata. Am suit, ici si colo, pe umerii malului, trecind pe sub umbra imbietoare a fagetului si sarind sprinten peste bolovanii de piatra alba risipiti pe vale; cu fiecare pas nou pe care il facem, vedem ca poteca se pierde aproape cu totul. Nelinistiti ca am ratacit cararea cea buna, coborim linga apa si - pe calea aceasta plina de amageli - ne urmam drumul, mereu mai inghesuiti intre stinca peretelui inalt al malului si valurile repezi ale riului. Mai incolo, un zapor de piatra tare, implintat in stinca de fund a albiei, zagazuieste mersul la vale al Cernei. Cu vuiet clocotitor si plin de minie, apa sare peste zapor bolborosindu-si neastamparatele ei unde in creste inspicate cu spuma alba.

Incintati de minunatia acestui salbatic tablou plin de prospetimea noutatii, ne oprim locului pe mal si, cu ochii lacomi de frumos, privim cu interes viltoarea Cernei involburata de trecerea balaurului si-i ascultam tacuti zarva pe care o face in lupta ei cu piatra.


Plecind de aici mai departe, abia facem citiva pasi prin padurea de pe mal si poteca se infunda de-a binelea. A venit sorocul sa ispasim lipsa de grija din Lunca Larga de-a lungul careia, fara sa intrebam harta, am trecut cu prea multa graba si n-am fost atenti la drumul cel bun. Malul Cernei este croit aici ca un perete inalt si aproape vertical, perete in piatra caruia apa riului, plina de ciuda, bufneste puternic si cu multa staruinta. Am intrat intr-un greu impas: ne inturnam din cale sau ne descaltam bocancii si, calcind cu picioarele goale pe ascutisul pietrelor de pe fundul albiei, o luam pe firul apei - in jos - pina ce vom scapa de chinga peretilor stincosi ai malurilor ?

Incercam intr-alt chip. Pornim hotariti la atacul peretelui inalt de piatra, incepem sa ne agatam in suis aspru pe pieptul stincii, saltind in copci catre crestetul ei pierdut sus, printre norii albi si pufosi care lincezesc nemiscati pe cerul topit de arsita. Urcam virtos, trudind din greu sub apasarea sacilor de spate, ale caror curele ne patrund umerii. Ne agatam incordati de vinele noduroase ale radacinilor unor copaci singuratici care - adevarata minune - au izbutit totusi sa creasca pe fata peretelui. Pe alocuri puhoiul ploilor a spalat si cel mai neinsemnat bulgaras al pamintului pe care vintul il inghesuie intre crapaturile stincilor. Mai peste tot funia noduroasa a radacinilor a ramas dezgolita ca un sarpe incolacit printre pietre. Niciunul dintre noi nu este alpinist si tare minunate ni se mai par aceste radacini acum cind a trebuit sa devenim acrobati ca sa putem reveni la drumul cel bun, pe care l-am ratacit dupa trecerea prin Lunca Larga. Cite un copacel subtire, cu radacinile lui bine intepenite intre pietroaie, ne vine minunat in ajutor. Nu o data insa ne-am spinzurat, aproape, cu buricele degetelor de la mina, de tandarile pietrei. Nicioind povara din spate nu ni s-a parut mai grea decit astazi si parca altadata cuptorul de para al soarelui a dogorit mai putin naprasnic decit pripeste acum. In zapuseala aerului pirjolit de arsita, zbuciumul nostru pe peretele rapanos al muntelui ne pare o tortura de iad. Ajunsi pe buz:a peretelui, uitam insa de tot chinul de pina.aici. In stinga noastra - croit prin faget, in inclinis repezit - un vilcel isi casca cu zgircenie malurile lui apropiate. Fundul ii este captusit cu salteaua groasa a frunzisului de fag cazut de pe crengile copacilor in anii din urma. Seceta acestei veri a uscat atit de mult frunzisul de pe jos, incit piciorul aluneca peste el ca pe un ghetus minunat lustruit de strasnicia unor geruri aspre. Ne asezam jos, intindem picioarele inspre vale, ne dam drumul in lunecus si coborim cu o iuteala de parca luam parte la un concurs de saniute. Alt chip de a cobori pe aici n-ar fi fost cu putinta.

Ajunsi jos ne oprim in furca de ape pe care piraul Balmezului o face aici, la varsare, cu apele Cernei. Atit sintem de istoviti din cauza trudei urcusului silnic facut pe peretele de stinca si atit de mult ne tremura genunchii dupa opintelile cu care am incercat sa domolim coborisul facut in sanius, incit ne hotarim sa facem pe aici un popas mai indelungat. La conacele risipite prin jurul locului unde am ramas nu intilnim nici tipenie de om. Dupa multa scocioreala si cheltuind destul umblet, unul dintre noi reuseste sa gaseasca - in poala de padure, dar nu departe de apa Balmezului, pitita de frica printre leaurile unuia dintre conacele razletite pe sus - pe stapina casei. Din saracia lucie a gospodariei - dupa ce si-a alungat, in parte, sperietura din suflet vazind ca si noi sintem tot oameni, nu capcauni sau balauri - femeia ne-a vindut trei porumbi fierti si o piine, neagra-carbune si clisa de necoapta. Cred ca gospodina s-a bucurat mult, nu atit de banii primiti pentru alimente, cit mai ales de faptul ca-i vedea plecati, de la conac, pe olacarii nostri, infatisarea unuia dintre ei o speriase mai rau pe biata femeie. Este vorba de unul din doctorii nostri care, de trei saptamani incoace, se purta in pantaloni scurti de munte si nu mai imbracase camasa decit noaptea, la culoare, innegrit de soare ca un arap si slabit de putinatatea hranei si de eforturi, ajuns ca un fachir caruia numai pielea ii mai acopera coastele, cu parul in dezordine si naclait in praf, ud de sudoare, doctorul era intr-adevar bun sa sperii cu el nu numai copii neastimparati, dar chiar si pe bunicii lor.

Cu painea de carbune si cu cei trei ciocalai de porumb fiert abia de reusim sa ne amagim putin foamea. Cit despre a o potoli cu totul, nici vorba. Bem insa apa multa si avem, din aceasta, un indoit folos: umplem golul pe care prinzul nu l-a implinit in stomac si ne astimparam totodata si setea.

Dupa masa pornim mai departe. De aici incolo drumul este sleau larg si nu rareori el seamana leit cu o alee frumoasa de parc. Drumeagul insoteste Cerna - in drumul ei la vale - cind alipit de mal, cind serpuit pe sus, departe de apa. Inaintea noastra, drept in fata, se itesc pereti inalti de piatra varoasa, zagazuri din calcar ferestruite de vreme si de ploi. Zborul privirii catre tivul de zare al departarilor ne este perdeluit de zidul lor inalt, iar Cerna se zbate navalnic atunci cind strabate printre ei. Bag-seama, printre aceste ciuceve s-a intepenit balaurul lui Iovan-lorgovan de mai ca ajunsese voinicul sa-l rapuna si sa-l mintuie de pe lume. Cit despre noi, aventura de la Lunca Larga ne-a cumintit intr-atita, incit nu mai tinem mortis sa mergem, chiar peste tot, pe urmele balaurului. Parasim deci malul Cernei de-a lungul apelor careia s-a zbatut cindva scorpia si o luam la dreapta, pe sleaul larg al drumului care urca de sirg. Nu ne mai lasam ispititi de amagirea cararuii care duce jos, la conacele de pe malul apei, si care, acum, in zadar ne mai indeamna cu netezisul ei.

Urcam din greu, fiind potopiti cu totul de grindina sagetilor de foc pe care soarele - aninat acum sus, sus de tot, pe inaltul cerului - le varsa fara milostivire peste noi. Suis in piept de parca duce la "tronul ceresc'. Toate au insa un sfirsit si, tirsindu-ne greoi picioarele, ajungem pe culme unde ne oprim pentru odihna, alaturi de lanurile cu porumb firav. Frunza plantei este sucalita de seceta, incit pare un fir de lina tors cu fusul.

Drumeagul nostru, scobitura lata de pe spinarea stincii, acoperita cu un strat gros de praf - se lasa repede la vale. Desi coborim, abia ne mai putem misca picioarele, de truditi si de incalziti ce sintem, astfel incit aruncam bucurosi poverile din spate atunci cind dam de Naiba. Naiba este numele piraului care, pornit de sub creste, coboara din Oslea Romineasca si se varsa in Cerna imediat dupa ce - la Corcoaia - aceasta a scapat la largime, iesind dintre chingile de piatra ale muntelui. In hartile pe care le avem cu noi, locurile sint insemnate cu numele de "Punctul Oslea.'[4]

Dupa ce ne-am mai venit in fire dupa truda urcusului, ne lasam calabalicul in grija gospodinei de la conacul cocotat pe limba de pamint dintre Naiba si Cerna. Badea Sabin, barbatul gospodinei si capul unei numeroase familii, s-a invoit bucuros sa ne gazduiasca peste noapte, dar - fiindca conacul lui are numai o prispa si o incapere care-i si vatra si dormitor si de toate in acelasi timp - vom intinde corturile in ograda casei si vom dormi sub ele.

Insotiti de badea Sabin - binevoitoarea noastra gazda, care a primit imediat sa ne fie calauza - pornim catre Corcoaia. "Ia aci, la o bataie de prastie, nu mai departe, sint cheile Cernei'.

Asa ne spune gospodarul. Bataia de prastie este insa ceva mai lunga decit o bataie de pusca. Pusca arhaica insa, cu cremene, nu arma moderna cu glont.

Cu numele de Corcoaia poporul a botezat impresionantele chei de calcar ale Cernei. De-a curmezisul vaii se inalta un zagaz din piatra varoasa, maiestos prin inaltimea, grosimea si izolarea lui. Intilnind aceasta stavila in calea ei, apa a ros pojghita cu pojghita si bob cu bob - aceasta piedica, pina ce a izbutit sa treaca, in intiia ferestruire a stincii, pe deasupra digului de calcar. (Din aceasta clipa inainte, de bunaseama ca treaba a mers mai usor; pentru scobirea strungii de piatra, pentru ca sa se croiasca ulucul pentru trecerea viitoare a apei, s-a lucrat cu migala - domol dar fara ragaz, fara oprire. Vor fi fost timpuri cind lucrul a mers mai greu si, desigur, in alte rastimpuri roaderea stincii s-a facut mult mai repede: in cartea de piatra a peretilor se vede scris, foarte lamurit, tot "jurnalul santierului'. Vristarile orizontale in calcarul stincii stau marturie ca, in campanii de lucru pe care trebuie sa le socotim cu zecile de mii de ani, apa a lucrat cu mai mult spor la un nivel si mai cu zabava la altul.


Chiar la mijlocul inaltimii cheilor, stinca fiecaruia dintre cei doi pereti ai trecatorii este slefuita rotund, in scobitura larga, adincita atit de mult in laturi, de parca-i felia unei jumatati de tunel. Spatiul sfredelit de puterea apei este atit de inalt si masoara atita largime, incit prin fiecare dintre feliile tunelului ar putea trece cite un tren. Pasamite aici, in aceasta incuietoare de piatra, asa de rau s-a intepenit balaurul fugarit de Iovan-Iorgovan, de l-a putut ajunge voinicul din urma si i-a taiat capetele, unul cite unul.

Ne-am oprit pe buza malului si ne-am asezat jos, adapostiti in scobitura jumatatii de tunel a peretelui de pe dreapta cheilor. In sus, pe citeva zeci de metri inaltime, stinca se avinta ca o speteaza dreapta si semeata; in fata noastra, peretele pereche al cheilor - mai putin scobit, dar indestul de framintat - este, si el, tot atit de inalt. Postata de loc dintre pereti este atit de mica, incit mai ca te-ai incumeta sa intinzi bratele ca sa te faci punte peste apa. Sus, sus de tot, o fisie ingusta de cer siniliu bolteste spintecatura pietrei. Jos, sub noi - in adincul de taina a haului si in strat gros de doi-trei stinjeni - apa neagra de umbra a Cernei aluneca plina de taina pe fundul de stinca al cheilor, lustruit ca oglinda unui ghetus. Cu putere mare dar fara graba acum si lipsita de zburdalnicia ei de mai inainte, opintindu-se cu minie infundata in oprelistile de stinca pe care le intilneste in scorburile muntelui sfredelite de apa sub fata ei, Cerna izbeste avan in steiuri si zbucneste suparata, cu grave si adinci bubuituri de tunet pe care rasunetul dintre peretii strungii le inmieste in huiet care infioara. Tilcul basmului abiia acum se lamureste cu totul: jos, in taina haului dintre stinci, zmeul din poveste este inca inghesuit cu strasnicie in chinga strinsa a peretilor de piatra si, inspaimintat de moarte, icneste din greu ori de cite ori fat-frumosul novacean, plin de putere si fara pic de zabava, izbeste in el cu palosul care taie ca gindul.

Iar in susul cheilor - acolo unde, venind de la largime, riul se azvirle tumultos in strimtoarea de piatra - ziarva mare a apelor, involburate de spuma, te asurzeste. Fara vrere, urmarind cu ochii inchipuirii soapta basmului, vezi aievea coada fiarei apocaliptice framintindu-se nabadaioasa in strinsoarea necrutatoare a pietrei si ramii coplesit cu totul de maretia luptei voinicului din poveste.

Cum stai locului plin de incintare - pironit aici, in miez de ciuceva spintecata pina in fund,de iad - avintul mintii, inaripat de minunea pe care o vezi in jur, tot ar fauri povestea luptei cu balaurul chiar daca n-ai cunoaste basmul inca de atunci de cind ti l-a soptit bunica si chiar daca, mai ieri-alaltaieri, nu ti l-ar fi spus iarasi un oarecare altul. Basmul este sapat in stinca cu slove de piatra.

Iar Cerna, chiar daca n-ar fi ea balaurul din poveste, este o neintrecuta povestasa a minunatului basm nascocit de bogata si nesecata fantezie a poporului. Desigur ca, mergind de-a lungul intregii cai a Cernei celei zbuciumate, acest popas la Corcoaia este cel mai pretios margaritar pe care il poate culege drumetul setos de a cunoaste tot ceea ce-i mai frumos in tara lui.

Amurgeste de-acum si noaptea nu-i departe. Calauza noastra trebuie sa plece sus, pe dealul Naibei, unde isi are semanate citeva fire de porumb. Stiuletii de pe coceni au inceput sa se imbrace cu boabe si - acum, cind rodul a dat in lapte - Mos Martin a devenit mosafir nelipsit in porumbiste. Noaptea deci, de la asfintit incolo, este bine ca lanul sa nu ramina nepazit. Altfel, ursul se alege cu folosul si badea Sabin cu ponosul !

Parasim si noi locurile acestea de vraja si - ajunsi la conac - infulecam cu pofta din circa pregatita de gospodina in lipsa noastra. De pe lista de bucate, nescrisa, n-a lipsit nici laptele si nici brinza, iar mamaliguta - din care se inaltau aburi fierbinti - a facut minuni. Minunea-minunilor a constituit-o insa multimea mare de pastravi - tavaliti mai intii in malai si prajiti apoi in ulei incins - delicatesa aleasa, adusa de gazda intr-un incapator blid de lemn peste care, in vederea unei mai depline surprize, ea trasese cortina unui stergar alb de cinepa.


Pe intuneric, vegheati fiind de spuza puzderiei stelelor cu care-i incrustata bolta inalta a cerului, ne dichisim popasul pentru noapte, intinzind corturile in ograda, intinsi apoi comod pe stratul gros alcatuit din finul de curind cosit - asternut moale care te imbata de-a binelea cu miresmele lui suave de flori - adormim multumiti de cele vazute si incintati de cele traite in aceste zile de huzur.

DE LA CORCOAIA PE MUNTELE MEDVED

La Corcoaia gasim, har domnului!, doi cai pe care-i luam cu chirie, pentru a ne purta calabalicul in restul de drum ce ne-a mai ramas de facut pina la Herculane, tinta calatoriei noastre. Cu caii merge un flacau sugubat si o codana de fata sfioasa si tacuta. Scapati de apasarea poverii pe care o purtasem pina aici in spate, vom inainta mai cu spor si ne vom putea bucura, fara oprelisti, de toata frumusetea locurilor pe care banuim ca le vom mai intilni inca, tot atit de minunate ca si pina iaici, in calea noastra mai departe.

Siruiti iri lunga caravana - doi cai si noua oameni - parasim Corcoaia si pornim la drum, in josul Cernei, marsaluind pe cararile de pe dreapta apei. Drumeagul trece pe linga Lanuri cu porumbul lor pirjolit de seceta si destul de des, se furiseaza pe sub crengile merilor, grele de rod oarzan. Intilnim mereu livezi de pruni, unele pline de fructe vinete - brumate - si altele cu crengile incarcate ciucure de prune avrame sau popesti, poame galbene si mari cit si o para. Pacat insa ca, din indeletnicirea lor cu pomaritul de pe urma caruia ei cistiga atita belsug de fructe, cei care trudesc din greu pe laici nu au nici un folos. Tot sodomnul de prune de pe crengi - prefacut, imediat ce fructele s-au copt, in tuica - este consumat degraba sub aceasta forma, spre cea mai mare paguba a sanatatii lor si a copiilor lor. Nicaieri de-a lungul Cernei nu se usuca poamele si nimeni nu i-a sfatuit pe localnici sa faca marmelada din rodul livezilor lor de pruni si meri. Bietii oameni, traiti in bezna nestiintei, nu-si dau seama cit de minunat ar intregi aceste magiunuri hrana saraca a copiilor lor. Ti se rupe inima cind ii intilnesti pe acesti omuleti cit o schioapa de inalti si il vezi pieriti la fata de nemincare sau purtind - in obrajii lor ca de ceara - sinistrele scofilcituri ale lipsei de hrana. Conacele se tin lant, de parca sint un adevarat satuc. De la o vreme - bogat incotosmanati in vesmintul fagetului des - uriasii de piatra se inghesuie tot mai mult, inaintind cu staruinta catre malul apei. Rovinele si luncile devin mereu mai inguste, astfel incit pina si poteca trebuie sa-si caute scapare din strimtoare. O data cu cararea trecem si noi peste Cerna, pe malul ei sting.

Zborul privirii ne este mereu oblonit de peria deasa a fagetului si de strimturisul vaii. In luncile care, pe aici, tivesc saracacios malurile Cernei, fiecare palma de pamint este folosita. Culturi de porumb, insamintari cu cinepa sau, livada nebrazdata de fierul plugului, "mosia' da cele de nevoie stapinilor ei. Putin mai departe insa conacele se raresc si delnitele mosnenilor se fac, pe aci, sfori de mosie oleaca mai cuprinzatoare.

Vristate pe copaci sau zugravite pe pietrele din marginea drumului, intilnim curind si unele semne ale marcajului pus pe aici pentru a usura orientarea drumetilor. Semnele lui albastre insotesc plaiul care - plecat de pe crestele Retezatului si trecind peste Godeanu - coboara pe linga apa Cernei si ajunge apoi tocmai la Herculane. Vristaril-e cu vopsea, desi insemnate la mare departare una de alta, sint totusi de folos drumetilor care trec, pentru intiia oara, pe acest traseu.

Intr-o poiana ceva mai larguta, in Poiana Schitului, ne oprim pentru un popas de citeva minute, scurt ragaz in timpul caruia ne potolim setea cu apa rece a piraiasului care zburda sagalnic peste pietrele fundului ingust, coborind repede din munte, pe stinga Cernei.

Porniti din nou la drum, cararea ne poarta pasii prin sihla de fag mindru si urca virtos pe grumazul de piatra varoasa al malului Cernei. Cind suisul se domoleste si plaiul ajunge sus, pe coama, deasupra spinarii muncelului, trebuie sa fim cu grija la drumul pe care vom merge in continuare. Sleaul larg al drumului din.stinga, Plaiul Schitului, trecind in urcus peste dealul Draghiceanu si serpuind de-a lungul culmii Obirsiei - duce la Obirsia-Closani. Noi vom lua-o catre dreapta si, coborind de-a coasta, ne vom apropia mereu de Cerna pe care - din cauza urcusului prin faget - am lasat-o sa fuga mult si departe in jos, inghesuita pe fundul vaii adinci si strimte.

Privelistea este neasemuit de frumoasa acum cind, in lungul spintecaturii vaii, zarea s-a deschis mult si tiveste vag cerul catre departarile abia ghicite prin picla diafana a unduirii aerului incins puternic de soare. Cararea serpuieste larg prin pajiste si ocoleste bolovanii - cit casa de voinici - cu care este stropita clina stinga a vaii. Raspindite din belsug - fara sa intilneasca opreliste pe fata aceasta de munte, - steiurile izbucnesc, masive si semete, din finul pajistei. Locurile mai sint vristate pe aici si cu puzderia copacilor care au fost despuiati cu totul de crengile din partea de jos a trunchiurilor pentru ca, astfel, arborii sa poata prijoni cit mai mult fin, cladit stog imprejur, pe linga fusul lor de lemn vaduvit de podoaba crengilor. Alaturi de risipa bogata a stincilor, aceasta vristare cu copaci a pajistei intruchipeaza un peisaj de rai in care conacele si stogurile de fin - adunate mai de mult, dupa prima coasa a finului - intregesc de minune armonia de forme si culori.

Jos, in afund de vale, Cerna sclipeste ca o cordeluta de argint sclipitor, stralucire scoasa din plin in lumina de verdele inchis al bungetului care imbraca, pe de-a rindul, tancurile de pe dreapta apei. Cararuia noastra nu-i chip sa ne asculte vrerea, care mai degraba ne-ar purta pasii catre scinteierea de argint din vale, decit sa ne lase sa mergem atit de departe de ea. De bunaseama insa ea stie ca jos ar intilni piedici grele in cale, astfel incit ne duce mereu pe sus, ocolind obstacolele din fundul ingust al ulucului vaii.

Iesit din minunea de poiana, cu steiurile ei risipite prin iarba si cu copacii tunsi, drumeagul - departe de Cerna - sare peste un vilcel care isi mina apele deva le, murmurind vesel, si se tine mereu de-a coasta, in salturile lui zburdalnice peste talazurile de piatra ale muntelui. De-a lungul unei portiuni a cararii, suisul este mai greu si ajunge pina sus, pe spinare de runc. De aci inainte, mereu prin faget, urcam si coborim agale fetele de munte valurite in unduirile.stincii, pina cind - inspre stinga din poteca noastra - se desparte un alt drum. Ramificatia aceasta.a plaiului duce, peste culmea Obirsiei, spre Closani.

Curind dupa ce trecem dincolo de furca drumurilor, oblonul crengilor si al frunzisului padurii se ridica din fata privirii, dar zarea ne ramine totusi inchisa de peretii inalti din piatra zdrentuita, ziduri de stinca tare care cuprind iarasi apa Cernei intre chingile strinse ale strungii dintre tancuri. Din stinga noastra valea Arsasca isi sageteaza apele, in coboris repezit, catre Cerna. Trecem peste suvoiul piraului, sarind din piatra-n piatra. Ne continuam drumul ocolind la dreapta si coborim o data cu poteca, trecind pe sub umbra fagetului des. Trecem apoi usor peste un vilcel sec si ne apropiem mereu de apa Cernei care, pe aici, nu-i la mai mult de douazeci de metri sub noi. Nu prea departe de vilcelul fara apa, drumul ajunge aproape chiar linga malul Cernei, urca putin intr-o poiana si se alatura apoi iarasi de panglica lata a apei.

De aici incolo - pe malul sting al vaii - caii n-ar putea trece mai departe din pricina opreliste! pe care le-o scoate in cale zidul de piatra al muntelui ce incepe a se alatura mult prea mult de firul apei. Ne scoatem bocancii si trecem si noi apa, prin vad ajungind pe celalalt mal, in locurile pe unde valea Ianuna - seaca acum de ape - coboara in Cerna.

Sub umbra imputinata pina aproape de disparitie de palele fierbinti ale aerului incins de arsita, facem popasul de amiaza si ne pregatim sa prinzim. Mai mult ne.pregatim decit ospatam: pentru masa n-avem decit prea putine altele de pus pe linga cei citiva pastravi pe care i-am cumparat la Corcoaia si pe care o sa-i prajim aici, in tigaie. Stapinul conacului de alaturi, un ceapcin de om, crezind ca am ajuns la mare ananghie si ca poate deci scoate sapte piei de pe noi, ne cere pentru o mamaliga rece - fiarta mai ieri dintr-un pumn de malai - pretul unei merte de boabe. Ne este insa atit de cald sub canonul arsitei incit nu ne incumetam sa-i mai dam vreo riposta. Il lasam in plata Domnului. Se uita mirat la noi si pleaca apoi mofluz, bodoganind in dodii. Noi ne scoatem din saci ceea ce bruma ne-a mai ramas din merindele cumparate de la bacii stinelor si de la gospodarii conacelor intilnite pina aici si, cu aceste firimituri, la care adaogam pastravii prajiti in ulei, incropim o masa destul de buna. Este drept ca prinzul a fost destul de frugal dar, spune unul dintre noi, pe o caldura ca asta nu-i bine sa-ti incarci prea mult stomacul. Cel care ne dadea sfatul era un adevarat mincau. N-a dat cinstea pe rusine nici de data aceasta si a infulecat doi pastravi, pe cei mai mari; noua, celorlalti, ne-a lasat numai cite unul, dintre cel mai prapaditi.

Ne adunam bagajele pe care le urcam iarasi pe cai si - a avut dreptate mincaul spunind ca nu e bine sa-ti incarci stomacul - pornim usor la drum, mai departe. In calea de aici incolo, vilcelele care coboara din dreapta noastra spre Cerna se intilnesc mai la fiecare pas, unele cu apa si altele seci. Cite unul - neacoperit de padure si plin de bolovani - se soreste, scaldat in lumina si parpalit in arsita. Altul - invaluit in covorul gros al frunzelor ruginite, cazute jos de pe ramul gros al codrului des de fag - incearca sa se ascunda printre copaci de potopul caldurii din aceasta vara neobisnuit de secetoasa.

Primului vilcel i-a mai ramas inca destula apa ca s-o poata trimite pe scocul unei moristi, soata buna a celei de la izvoarele Cernei. Pe fundul celui care urmeaza abia se mai prelinge insa un firisor firav de apa. Strabatind prin padurea deasa de fag batrin, trecem inca peste o viroaga uscata, albie de pirau sec pe fundul caruia - in loc de apa - este asternut un covor des de frunza uscata. Vilcelul care vine acum la rind a mai pastrat, sub frunzis, putina umezeala. Ultimul fir de vale pe care il intilnim este uscat de-a binelea.

In coboris tihnit ajungem apoi la Cerna. Cararea suie pe piatra peretelui, la vreo douazeci ele metri mai sus de fata apei. Pentru cai, mersul mai departe - pe malul drept - nu mai este cu putinta. De aceea caii - impreuna cu stapinii lor, flacaul si codana de la Corcoaia - trec prin vad pe malul celalalt. Cu piciorul, noi ne-am putea continua mersul - pina jos la Herculane - mergind fie pe dreapta, fie pe stinga vaii.

Trecerea Cernii n-o mai facem, de data aceasta, prin vad: folosim in acest scop un pod suspendat.

Peste apa, cele doua maluri au fost imbaierate cu patru odgoane de sirma impletita, cabluri vechi dintre cele folosite la funiculiarele cu care se cara bustenii din padure. Prinse cu sirme groase de funiile de otel, niste speteze de lemn - subtiri ca o sindrila mai groasa - inchipuiesc podeaua care, acum cind trecem noi pe aici, are o multime de gauri din cauza scinduri lor lipsa. Atunci cind, in toamna tirziu, apele Cernei cresc intr-atita de mult incit trecerea prin vad nu mai este cu putinta, localnicii implinesc - cu scinduri noi - golurile dintre podele si peste pod pot trece atunci chiar si turme intregi de oi. Latimea puntii nu trece de un metru; lungimea ei depaseste cincizeci-saizeci. Intins in chip de parapet, un alt odgon intregeste puntea; el este legat la trei palme departare de podea si numai pe partea dreapta a podului. Jos - la vreo zece-cincisprezece metri sub punte- apa Cernei curge rostogolindu-se repede peste pietrele multe de pe fundul albiei.


Constructia podului este destul de trainica si, daca ar avea niste podele mai groase, puntea nu s-ar rupe nici daca, peste ea, oamenii ar trece in doua siruri dese, inghesuiti unul linga altul. Leganarile largi ale podului in sus si in jos, cit si subtirimea podelelor lui ne dau insa fiori de teama. Mai ales femeile au emotii, trag chiote scurte, inchid ochii si le apuca ameteala tocmai in mijlocul puntii. Trecerea peste pod se termina insa cu bine - fara ca vreunul dintre noi sa faca vreo boroboata - si, ajunsi pe malul sting, incepem, de-a coasta, un lung urcus prin sihla de fag.

Sus de tot privelistea zboara nestingherita peste creste si-i d;e un farmec incintator. Malurile vaii sint atit de inalte ca ajung sa maso-are aproape doua sute de metri. Ele s-au apropiat atit de mult unul de altul, incit inchipuiesc un sant urias scobit in stinca de gigantii basmelor stravechi. Agatate de perete, conacele si lanurile semanate cu secara sau cultivate cu porumb, olate cuprinse de ale banatenilor, se insira lant pe malul de peste apa. Printre ele - razletiti pe de-a rindul - copacii, tunsi pe tulpina si ramasi cu verzis numai catre virf, par niste facle cu clabuc de fum impietrit peste flacara. Numai culoarea le este alta decit cea a faclelor dar, dupa ce bruma rece a toamnelor frige padurea - atunci cind, in asfintit, frunza arborilor se face ca singele de rosie - copacii acestia par intr-adevar niste uriase faclii aprinse de ultimile raze ale soarelui care apune. De-a lungul clinei repezi, poteca de picior a malului drept al vaii incinge necurmat briul peretelui de piatra.

Pe partea dinspre noi a vaii, zarea din stinga ne este inchisa de zidul stincii ferestruita si zdrentuita in Virtoape, adinci zbircituri ca niste uriase riduri sapate de ape pe obrazul de calcar tal muntelui. Pe dedesubtul locurilor rele ale rapanului de piatra curs din creasta, postati inguste de fineata despart conacele unele de altele. Itele incurcate ale potecilor se tes peste tot, printre cuiburile dese de cartofi si putinele lanuri de porumb, sau se invirtejeaza pe dupa uriase steiuri de piatra varoasa.

Am ajuns aproape sa terminam cu urcusul cind intilnim in cale un sipot micut, prins in uluc de lemn, firisor subtire de apa putina, dar rece ca gheata. Dupa ce ne astimparam setea la izvor, nu mai mergem mult si - sus pe plai - terminam cu suisul care, pina acum, n-a fost intrerupt in vreun loc de tihna unui cit de usor coboris. De aici inainte, cararea salta peste valurelele de piatra ale muntelui, suind in urcus nesimtit, mereu mai usor, si coborind pe fete de stinca tot mai in lung, cu cit drumul merge mai departe.

Am ajuns pe muntele Medved, muntele Ursului, si sintem strajuiti - pe stinga - de cortina pietroasa a peretului inalt de calcar; pe sub noi, adincita in genune, se framinta Cerna a carei trecere peste stinci i-o ghicim, de aici, numai dupa un murmur usor care-i doar zvonul indepartat al zbuciumului de ape si al luptei riului cu pragurile de piatra ridicate in calea lui de muntele vrajmas.

Soarele scapata repede in amurg si umbrele inserarii coboara grabnic de pe creste. Dinspre apus se aduna nori negri si grei. Sintem siliti sa ne gindim deci la popasul pentru noapte si ne oprim in apropierea unui conac catarat sus, pe fata malului inalt al vaii. Intindem corturile dupa ce ne muncim mult ca sa gasim o palma de pamint mai putin povirnit. Am ales, dar n-am prea avut ce culege ! Vatra corturilor a trebuit sa fie croita pe un loc in ponci, atit de inclinat incit ne este teama ca vom aluneca devale - cu corturi cu tot - si ca ne vom opri jos, tocmai in apele Cernei.

Imediat dupa ce terminam de cinat, tirziu in noapte, sub negura pacurie a cerului fara stele, incepe o vinzoleala apriga de vint. Fumoarele subtiri de cinepa, cu care pinzele corturilor sint legate de tarusii infipti in pamint, vibreaza intinse coarda si suiera ascutit in vint. Fulgere lungi spinteca norii grosi ce boltesc cerul si bubuitul grav al tunetelor care se succed in cascada, izbit in peretii de stinca, umple valea cu rasunetul lui infundat in taina haului. Picaturi mari si dese de ploaie rapaie des pe pinza intinsa a corturilor si gloantele mari ale grindinii izbesc virtos in ea, de mai s-o strapunga.


In ropot lung de darabana, adormim totusi, curind, rupti de oboseala.

DE PE MEDVED LA HERCULANE

Cerna, nu prea tare,

S-aud glas de fata mare.

Inceata, Cerna, inceata,

Cerna mea curata,

S-aud glas de fata.

Cerna l-auzea,

Pe loc inceta

Si nu mai mugea.

(Balada lui Iovan-Iorgovan)

Inainte ca zorile sa inceapa a inflacara crestele muntilor din jur, atunci cind somnul iti este mai dulce decit oricind - in vis poate, sau venind de peste Reteziatu - imi susura in ureche frinturi din insir-te-margaritele murmurat de mos Costea intr-o noapte scaldata in lumina de argint a lunii:

"Si cind o ramas bala numai cu un cap, incrincenata in nesuferita durere, o racnit naprasnic, s-o smucit cu mare minie din strinsoarea muntelui si o fugit de vuia valea. Ca vintul de iute fugea zmeul, dar si volnicul era pe urma lui. Dar nu-l mai tinea chiar asa de-aproape pe balaur ca i-o iesit in calea lui fat-frumos o codana de fata, mindra-n toate celea, ca la soare te puteai uita dar la ea, ba.

Si iata ca pirdalnica de dragoste - bat-o vina - o incurcat itele si o dat pas sarpelui sa scape de urgie, ascunzindu-se la Mehadia in scorburi de munte. Si de acolo - din singele lui scirnav, care bolboroseste in toate gitlejurile retezate de palosul novaceanului - se face o balta puturoasa in mizga careia creste musca golumbaca, de strica vitele oamenilor mai rau decit balaurul.

Mai apoi o incercat el, voinicul, sa afle iarasi urma hiarei, dar de-a surda i-o fost truda. Ba, umblind dupa zmeu, o pierdut voinicul si pe Ileana-Cosinzeana. N-o mai aflat-o pe nicaieri si de atunci mereu se roaga el de Cerna ca sa nu se mai zbuciume asa de tare. Poate ca de n-o mai face apa atita zarva o putea ajunge si el, voinicul, sa auda iarasi pe unde cinta craiasa care i-o furat inima'.

Ridicam tabara de pe Medved si pornim apoi agale pe calea ultimei zile in care vom mai haladui de-a lungul Cernei. Un timp, cararea o tine tot de-a coasta, urca si coboara usor si mai apoi - facind piezis la dreapta - incepe sa se apropie de firul vaii Cernei.

Vechile noastre cunostinte, gurguiele din beton si din piatra ale vechii granite, ne ies iarasi in cale. Primul semn de hotar pe care il intilnim, este infipt pe liniia frontierei de altadata in locul de unde ea urca - de aici, la Cortina - pe culmile din stinga Cernei.

Ajuns in padure, drumeagul se largeste binisor si se face sleau bun de caruta. Copacii sint insirati pe marginea lui la rind, de parca trecem printr-o alee. Se simte apropierea civilizatiei dupa cum se simte si apropierea Cernei care, nu departe, isi larmuieste apele in forfota mare. Sintem sus pe mal, la zece-cincisprezece stinjeni de-asupra crestelor undelor inspicate cu horbota spumei. Citiva pasi mai departe, suind in urcus domol, ne indepartam putin de apa. Revenim curind iarasi in apropierea Cernei si, din nou apoi, ne razletim de ea suind, de-a stinga, prin padure.

Cerna a ramas mult devale-n jos si noi drumuim alene pe (aleea de sub ramurisul des al fagilor. In stinga potecii, un sipot cu uluc gungureste strajuit de o troita de lemn. Drumul a devenit acum o adevarata soseluta pe care - daca pe alocuri ea n-ar fi stricata de ape - ar putea merge si automobilele. Drumeagul strabate mereu prin faget si se urca sus, sus de tot, mult deasupra volburei de ape. Sleaul larg al drumului incepe a cobori apoi si, inainte de a ajunge pe malul Cernei, intilneste in cale un olat banatean, ingrijita si cuprinsa gospodarie cu case mari si grajduri incapatoare pentru vite. Acareturile ei sint toate adapostite sub sanatoase acoperisuri de tigla rosie. S-au terminat conacele sarace ale oltenilor si locul lor l-a luat gospodaria temeinic asezata a banateanului.

Drumul nostru nu ramine prea mult timp prin preajma apei. Silit sa ocoleasca o dilma gurguiata a carei clina pravalita, dinspre dreapta, se scalda in Cerna, drumeagul suie pe muncei si il inconjoara pe la stinga lui. Trecem prin saua dintre grui si piciorul de munte. Urcam apoi mereu, in suis usor insa, pina ce ajungem sus pe culme, in padure.

De aici incolo incepem sa ne lasam devale intr-un coboris continuu pe care, pina la Herculane, mai ca nu-l va intrerupe nici un suis. Dinspre stinga, prin padure, un vilcel ne taie calea si o poteca sileste in sus, urcind pe grumaz de munte. Suim o costisa lunga de numai citiva pasi si lasam - in dreapta - o platforma de piatra cu inconjur de banci pentru odihna. Pe banci, adunati ciucure, copii de toate virstele - veniti de la Herculane ca sa se plimbe pe-aici cu parintii lor - scot exclamatii de uimire, sorbind cu nesat minunea de frumos a Cernei. Apa ei, balaurul lung ai carui solzi de argint scinteiaza in lumina tare a soarelui, se zbuciuma in neastimpar si spumega aprig in fundul haului, in valea umbrita - peste tot, dincolo de maluri - de frunzisul verde-negru al padurii.

Rostul nostru de incorigibili bate-poduri, hoinari stapiniti de un neostoit alean pentru toate comorile de neasemuita frumusete ale patriei, nu ne indeamna nici sa ne oprim locului si nici nu ne ingaduie sa facem popasuri prea lungi. Pornim deci mai departe, mergind mereu devale. Trecem iarasi peste un vilcel iesit si el, in calea noastra, tot din taina bungetului.

Pe marginea soselei si - mai in afund - departe catre inima codrului, fagul isi afla si alti prieteni in viata pe care si-o duce pe munte: din ce in ce mai multi brazi, tei si castani ii tin tovarasie. Cerna nu mai este atit de departe; s-a apropiat mult de drumul nostru. De-a stinga soselutei, o fintina cu vina bogata in apa rece si cu banci pentru odihna, durate din beton - Cismeaua Voinescului - ne imbie la oleaca de odihna.

Dupa popasul de aici, cu puteri noi pornim mai departe. Soseaua, care ramine mereu sub umbra copacilor, devine din ce in ce mai larga si mai bine intretinuta. Cerna este si ea pe aproape si curge pe alaturi de drumul nostru. Se zbuciuma inca involburata de spuma. Putin timp se mai voiniceste insa Cerna, fiindca omul ii smulge iarasi puterea apelor. Ii secatuieste lacum fortele aproape cu totul si nu numai oleaca, asa cum o facuse - mai in gluma - cu morisca de la izvoarele ei. Un baraj puternic, intocmit din piatra implintata trainic in betonul tare de ciment, a fost cladit de-a curmezisul albiei. Zagazul acesta abate apele in carnalul sapat in stinca si le poarta - mai departe, la uzina - acolo unde ele invirtesc mori mari de otel invirtejate ca salasul melcului si inchise in cutii uriase de metal. Aci, in aceste inchisori negre, apele Cernei isi lasa toata puterea lor, putere pe care omul o foloseste din plin pentru incintarea si pentru nevoile lui de viata.

La treizeci de pasi mai departe, soseaua trece -peste pod - pe dreapta Cernei. Caii, in mersul lor pe sosea, ajung dincolo de apa, iar noi ne continuam calea marsaluind de-a lungul buzei cimentate a canalului uzinei.

Am intrat acum in Herculane sau - mai bine zis - ne-am apropiat mult de centrul statiunii. In padure, de pe terasa unui restaurant. Vilegiaturistii ne privesc cu interes. Numai un ipochimen de femeie - reprezentant al unei lumi care nu ne intelege - cu obrazul ei imos de vopselele asternute curcubeu pe pometi si in jurul ochilor, ne priveste cu dispret prin sticlele ochelarilor pe care-i tine de miner, plina de ifose si de ea.

Uzina bailor nu este departe si - dincolo de ea, peste pod - trecem albia Cernei si ajungem caii din urma. Am ajuns in centrul statiunii. Cumparam cite ceva de ale gurii si ne indreptam apoi grabiti catre gara.

In aceasta ultima portiune a drumului ne luam ramas bun de la Cerna pe care o trecem iarasi - pe celalalt mal - de data aceasta peste un pod de fier, intins deasupra unei ape pe care nu o mai recunoastem. Este adinca de numai un lat de palma. Curge lin lacum si fara pic de zarva; mai ca nici nu susura. Se furiseaza pitit si sfioasa peste pietrisul marunt al albiei.

Tace in mersul ei. De-a surda ii este insa tacerea fiindca - nici asa - Iovan-Iorgovan, chipesul novacean al basmului, n-o mai aude cintind pe Ileana-Cosinzeana. Si nu-l mai aude nici pe balaur, pe scorpia cea rea. Caci, de amara ce ii este fierea ca a pierdut-o pe craiasa inimii lui, l-ar face zob si mii de farime pe balaur.


Iar noi intram in gara o diata cu un alt balaur, ala neagra de fum si plina de zornait, zarva zgomotoasa pe care trenul o suna din oasele-i de otel. Acest balaur al timpurilor noastre ne soarbe in maruntaiele lui pentru a ne purta apoi departe, departe, ducindu-ne pe fiecare la casa si rostul lui. Acolo, in unele dintre clipele de ragaz pe care ni le vor lasa treburile de fiecare zi, sintem siguri ca - desi numai in amintire - vom mai merge, destul de des, pe minunatul drum al Cernei si pe urzealia de aur a basmului ei. Si unul si alta au fost prea frumoase ca sa le putem uita vreodata.

NOTE TEHNICE

(Lamuriri)

Incredintind tiparului insemnarile mele despre calea strabatuta - peste Retezat, din Salas la Herculane - am urmarit, in primul rind, sa pun la indemina drumetilor o calauza turistica cit se poate mai completa. In acest scop am intregit descrierea drumului parcurs cu unele date tehnice, date care insotesc textul sub forma notelor tehnice din capitolul care urmeaza.

Drumetii vor gasi in aceste valori numerice informatii care privesc timpul de mers necesar pentru a se ajunge de la un punct al traseului la altul si vor afla altitudinea locurilor, peste care trec in drumul parcurs de ei. Se indica de asemenea citi pasi trebuie facuti pentru acoperirea distantelor respective.

Luate impreuna - timpul de mers, altitudinea si numarul de pasi - aceste valori oglindesc dificultatea traseului turistic la care ele se refera si dau astfel drumetului una dintre cele mai pretioase informatii pentru intocmirea itinerariului excursiei si pentru parcurgerea lui in bune conditiuni.

Pentru timpul de mers s-a adoptat o notatie conventioniala, insemnindu-se cu O (zero) ora de plecare din locul de unde incep, la fiecare capitol in parte, insemnarile tehnice. Valorile inscrise in coloana "timpul de mers' reprezinta timpul necesar pentru parcurgerea distantelor. Indicatia cuprinsa in prima jumatate a coloanei arata timpul necesar pentru parcurgerea distantei, de la o etapa cronometrata la urmatoarea (de la o nota la alta). Cealalta valoare data pentru timpul de mers, cea inscrisa in a doua jumatate a coloanei, reprezinta timpul total scurs de cind s-a pornit la drum si pina la sosirea in locul unde se face cronometrarea respectiva. In timpii de mers dati de noi, timpi care au o valoare medie, nu sint cuprinse decit opririle scurte, acelea ce sint strict necesare pentru refacerea ritmului respiratiei; popasurile mai lungi (acelea facute pentru odihna, masa, fotografii sau pentru cercetarea hartii si a locurilor) nu au fost cuprinse in masuratorile noastre. Ele variaza de la caz la caz, fiind proprii oricarui drumet, si trebuie luate neaparat in seama atunci cind se intocmeste itinerariul unei zile de mers, itinerar care va fi limitat la o lungime potrivita cu scopul urmarit: excursie de placere si nu mars fortat.

Cel de al doilea element dat in notele tehnice este altitudinea, valoarea ei indicind inaltimea la care se afla punctul respectiv, inaltime considerata in raport cu nivelul mediu al marii. Acest din urma nivel are altitudinea O (zero). Intrucit s-au facut notari si in locurile in care declivitatea terenului se schimba, drumetul poate folosi cunoasterea diferentelor de altitudine dintre doua puncte consecutive ale traseului pentru a aprecia dificultatile pe care le va avea de invins in drumul sau. Daca intr-un timp scurt trebuie trecuta o diferenta mare de nivel, vom avea de-a face cu un pripor - atunci cind altitudinea creste - si cu un coboris pravalit - atunci cind altitudinea scade.

Pentru masurarea altitudinii unui punct de pe fata pamintului se folosesc barometrele aneroide, compensate, numite altimetre. Acestea sint niste instrumente portative, mici dar destul de precise. In reailitate, cu ele se masoara valoarea presiunii atmosferice si din ea se deduce altitudinea punctului in care s-a facut masuratoarea. Se folosesc in acest scop indicatiile legii fizice care statorniceste ca presiunea barometrica scade o data cu cresterea inaltimii. Cadranele altimetrelor poarta pe ele gradatii care dau direct altitudinea fara sa mai fie nevoie de tabele pentru transformarile corespunzatoare. Unele altimetre sint astfel construite incit pot fi utilizate si ca barometre propriu-zise.

Al treilea element inscris in notele tehnice este numarul pasilor facuti pentru acoperirea distantelor drumuite, el fiind trecut in ultima coloana a tabelelor. Valoarea notata in prima jumatate a coloanei reprezinta numarul de pasi facuti pentru parcurgerea distantei de la o etapa masurata pina la cea urmatoare (de la o nota la alta). Valoarea a doua, cea notata in ultima jumatate a coloanei din tablou, arata numarul de pasi facuti de la inceperea drumului si pina la locul in care se face numaratoarea (distante cumulate, pe capitolele brosurii).

Pentru a se intelege mai bine sistemul acesta de a infatisa dificultatile unui traseu, prin indicarea numarului de pasi facuti pentru parcurgerea lui, sint necesare unele lamuriri mai ample. In primul rind, nu se va incerca niciodata sa se transforme numarul de pasi in distante a caror lungime poate fi exprimata in metri fiindca, la munte, aceasta nu este nici posibil si nici nu da indicatii juste.

Sa presupunem ca trebuie sa parcurgem o distanta orizontala a carei lungime este de 100 m si ca pentru strabaterea ei am facut 125 de pasi. Daca aceeasi lungime de traseu trebuie urcata pe o costisa, vor fi necesari pentru parcurgerea ei mai multi pasi decit cei 125 facuti pe drumul orizontal. Aceasta, din cauza ca - la urcus - deschiderea pasului se micsoreaza cu atit mai mult cu cit rampa terenului este mai mare. Rezulta deci ca daca, in timp de un minut, se urca o diferenta de nivel de cinci metri, facindu-se 125 de pasi, am parcurs un drum mai usor decit daca in acelasi timp, am facut - tot la urcus - 200 de pasi.

La coborire, pentru pante mici, pasul se lungeste; aceeasi distanta este parcursa cu un numar mai mic de pasi: drumul este mai usor. Daca insa panta creste, lungimea pasului se scurteaza; pe aceeasi distanta se fac mai multi pasi: drumul este mai greu, desi coborim.

Este clar deci ca, daca se tine seama de toate datele tehnice indicate de noi, vom avea o imagine corespunzatoare a dificultatilor unui parcurs si ca ne vom putea grada eforturile in consecinta,  astfel incit sa economisim, cit mai mult cu putinta, eforturile fizice.

Luate in parte - timpul de mers, diferenta de altitudine si numarul de pasi - fiecare din ele spune cite ceva despre greutatea drumului; laolalta aceste indicatii se completeaza una pe alta si dificultatea traseului apare in adevarata ei semnificatie si valoare, astfel incit cunoasterea acestor date tehnice ne este de un real folos, atit la intocmirea itinerariului cit si la strabaterea lui.

Inainte de a incheia acest capitol, este necesar sa lamurim pe cititorii nostri ca numaratul pasilor se face cu ajutorul unui instrument care are forma si marimea unui ceasornic de buzunar. Acest instrument, numit podometru, se poarta in buzunarul de ceas al pantalonilor. Fiecare pas pe care il facem este inregistrat de podometru gratie miscarii de oscilatie e unei greutati metalice. Prin inertia ei - la fiecare schimbare, prin mers, a centrului de greutate al corpului drumetului - aceasta greutate face ca una dintre rotitele dintate ale sistemului de contor al instrumentului sa se invirteasca, deplasindu-se cu spatiul unui dinte. Rotirea aceasta antreneaza acul indicator al podometrului, facindu-l sa inainteze cu o diviziune pe cadran si sa inregistreze astfel orice pas facut de turist.

Podometrele ale caror indicatii de pe cadran sint rezultatul unei transformari a numarului de pasi in metri, sint instrumente care nu pot fi intrebuintate decit pentru masurarea, cu totul aproximativa, a lungimilor unor trasee, netede ca suprafata si care, in tot parcursul ce urmeaza a fi masurat, au o declivitate mica si constanta. Astfel de instrumente nu vor fi intrebuintate pe drumurile de munte intrucit, din cauza indicatiilor lor nejuste, ele sint nefolositoare si conduc la concluzii gresite.


Pentru a usura consultarea hartilor din brosura, schite sumare care completeaza descrierea drumului, unele dintre punctele caracteristice ale traseului au fost insemnate pe harti cu aceleasi numere cu care ele sint indicate atit in cuprinsul descrierii, cit si in tabelele cu valorile numerice ale datelor tehnice.

[..]

GLOSAR

A

abitir = mai grozav (decit)

acareturi - cladiri mari, cu toate dependintele lor

acata = a agata

aciua (a se) = a se oplosi (undeva sau pe linga cineva); a se culca

ala = monstru (in mitologia populara)

aliman, in expresia a ajunge la liman = a ajunge la strimtoare, a nu mai putea scapa de o pacoste

altita = broderie lata, facuta cu arnici sau cu matase pe umerii iilor

amar = multime, gramada anin = arin

antart = acum doi ani

arin = arbore cu frunze rotunde si flori verzui-rosiatice, dispuse in forma de ament; creste pe malurile riurilor de munte

aui = a rasuna prelung; a haui, a hui

avan = strasnic, grozav, cumplit

avrame = goldane; varietate de prune obtinute prin cultura, din specia Prunus insititia

B

bala = monstru, dihanie, fiara groaznica.

banita = vas servind ca masura de capacitate si avind aproximativ 20 litri

bate-poduri = hoinar

bidiganie = dihanie

bidiviu = cal (de calarie) tinar, iute si frumos

bicsit = imbicsit, indesat

bizdoaca = ciomag gros, maciuca mare

blid = vas adinc din care se maninca; strachina

boare = suflare, adiere de vint; aroma, mireasma

bodogani = a vorbi rostind cuvintele incet si nedeslusit; a mormai

boloboc = vas mare din lemn pentru pastrat vinul, butoi

Borascu = munte in masivul Godeanu

bord (regional) = stinca izolata, bine implintata in teren

bori (popular) = a vomita

bouar = pazitor de boi, vacar

braniste = padure cu copaci mari de peste 25 ani

bracuita (despre padure) = taiata in mod neregulat, pe alese

bradis = bradet, padure de brazi

brustur - lipan, planta ierbacee din familia compozeelor

Bucura - munte, lac si pirau in masivul Retezat

bujnegai = praf inecacios; fum gros

bulboana = loc adinc intr-o apa curgatoare, unde de obicei apa, invirtindu-se, formeaza un virtej

bulbuc = basica de apa; bulboana

bun, - a = bunic, bunica

bunget = padure deasa si intunecoasa

C

cadra, in expresia frumoasa ca o cadra = frumoasa ca o pictura minunata

caia = cui de potcoava

canon (figurat) = suferinta, chin

canoni = a (se) chinui, a se trudi, a se munci

caus = vas de lemn in forma de cupa, folosit pentru a lua cu el apa, faina, graunte etc; nume dat diferitelor parti de unelte in forma de caus

ceapcin = om rau la inima

chilim = scoarta (covor) inflorata

chita = potrivit, aranjat (asezat) unul peste altul

chiti = a socoti, a judeca

ciocalau = cocean

ciondani = a sicii (certa) pe cineva repetat sau insistent

cioplitura = grinzi sau scinduri obtinute prin cioplirea trunchiurilor de copaci

ciritei = tufisuri de copacei

ciuceva = stinca inalta si prapastioasa; cheile unui riu de munte

clada = gramada, morman

cladarie = cantitate mare de lucruri ingramadite unul peste altul

cleant - stinca prapastioasa; colt de stinca

clina = suprafata inclinata (teren) care coboara; panta, coasta, povirnis

clisa = piine necoapta bine

cnut = un fel de bici facut dintr-o curea de piele rotunda, cu mai multe sfircuri prevazute cu plumb la virf

cobirna = coliba mica si saracacioasa; bordei

cojan = numire intrebuintata pentru a face deosebirea intre "mocanii' de la plai si podgorenii ("cojanii') de la vale

colnic = colina

conac = casa la tara, mai ales pe munte; loc de popas; popasul insusi; interval de timp egal cu o jumatate de zi

conaci = a face popas, a poposi

copca = saritura

cordeluta = panglica ingusta care serveste ca ornament

Corhani = a trage devale, pe coaste ripoase, bustenii rezultati din exploatarea unei paduri

cormana = partea plugului care desparte si rastoarna brazdele

cosasi = nume dat unei insecte din familia lacustelor, care scoate un tiriit asemanator cu fisiitul coasei

cotlon = colt, loc ascuns, neumblat, ferit; ascunzis; scobitura in malul unui riu

crina = padure mica de arini

cucui = proeminenta care se face la cap, provocata de lovirea cu un corp tare; (prin extensiune) proeminenta a terenului muntos

cumpana, in expresia cumpana noptii = miezul noptii; in expresia cumpana de ape - linie a terenului de unde apele isi trag izvorul si de unde ele se separa, pornind la vale, pe unul din cele doua versante

custura = culme ascutita de munte sau de stinca

D

damf = miros de alcool pe care il exala un betiv; exalatie

darabana = toba

darab = bucata dintr-un aliment

dedat = obisnuit, deprins

delnita = fisie de teren ingusta si lunga situata in lunci sau pe dealuri; (prin extensiune) proprietate (agrara)

dihonie = neintelegere care degenereaza in vrajba; cearta, ocara

dilma = forma de relief izolata avind forma unui mamelon

dodii = in expresia avorbi in dodii = a vorbi fara sir

estimp = in acest an

estival = de vara, din timpul verii

faur = fierar

firtat = prieten nedespartit pina la moarte; tovaras

flocosele = Siminic, floare-de-colti (Leontopodium alpinum)

frupt = derivate ale laptelui

gadina = fiara salbatica, jivina, lighioana

gavan = scobitura, cavitate

geluit = netezit cu gealaul (cu rindeaua mare)

genune = prapastie fara fund, abis

ghintura - gentiana, planta ierbacee cu flori albastre sau galbene, care creste in regiunile de munte

gorgan = ridicatura de teren (munte) in forma de capita

grapis = pe brinci

greaban = partea mai ridicata din sira spinarii la impreunarea spetelor

grui = dilma de munte

Gruniul = munte in masivul Retezat

H

haladui = a trai undeva linistit, in voie, in libertate

hatas = carare prin padure; drum ripos

hau = prapastie adinca, genune, abis

hiara (regional) = fiara

hojmalau = om mare si inalt; vlajgan

hulpav = lacom, nesatios la mincare; cu atitudine care reflecta

lacomia hurui = a se darima, a se narui, a se surpa

I

imos = murdar, minjit

ipochimen = personaj

istov, (in locutiune adverbial a) de istov = de tot, cu totul, deplin, cu desavirsire

iti - a se ivi

I

incropi = a injgheba, a face rost de

invirteja = a se suci in virtej

jilip = constructie in forma de canal descoperit, facuta din birne si scinduri sau sapata in pamint, pe povirnisul unei coaste, pe care aluneca Ia vale bustenii taiati in padurile din regiunea de munte

jip (regional) = jneapan

jneapan = ienupar, arbust rasinos, cu frunzele totdeauna verzi, care creste in regiunea muntoasa

lacoviste = loc apatos; mocirla, mlastina

laptoc = jgheab de scinduri prin care trece apa Ia moara; scoc, uluc

leasa = desis mare intr-o padure, maracinis

leat = piesa lunga si ingusta de lemn, fasonata de obicei in patru muchii, si folosita la lucrari de dulgherie

leauri = acareturi

liman (figurat) = loc de scapare, adapost, refugiu livada - plantatie de pomi fructiferi; intindere de pamint pe care, de obicei, creste iarba pentru cosit sau pentru pasunat

M

maja = masura de greutate echivalenta cu 100 de ocale

mas = raminere peste noapte

megias = vecin

melita = aparat (compus dintr-un drug gros cu o scobitura longitudinala si dintr-o limba) cu care se sfarima cotoarele de cinepa ca sa cada toata coaja de pe fire; (figurat) femeie limbuta

merta = masura veche de capacitate, echivalenta cu zece banite

minteni = indata

mizga = noroi lunecos format in urma unei ploi repezi

mili = a umple cu mil, a innamoli

mofluz = pagubit

molid = arbore rasinos inrudit cu bradul

morena = roca sfarimata in blocuri, de diferite dimensiuni, carate de ghetari

mreaja (figurat) = farmec in care iti sint prinse simturile si gindurile cum este prins pestele in plasa cu acelasi nume

muncei = colina

mustiuc = capatul tevii de la pipa sau de la instrumentele muzicale de suflat

N

nagoda = minunatie; fiinta fantastica si pocita

Naiba = pirau, afluent pe dreapta Cernei

napasta - namila

neam = nimic

nametenie = matahala

nevoi (a) = a se opinti, a se trudi

noian (figurat) = intindere (cantitate) mare

novac = urias

O

oarzan = timpuriu

oblong = lunguiet, mai mult lung decit larg

olat = proprietate agrara cu cladirile ei

olacar = mesager, stafeta

ortac = tovaras

ostoi = a (se) linisti

otihni = a sufla din greu, a icni

otava = iarba crescuta dupa a doua cositura

otova = neted

pala = sabie scurta si lata cu doua taisuri; cit se coseste o data cu pala coasei; palalaie

pas = ingaduinta, libertate, ocazie

palalaie = flacara mare

parpali = a arde pe deasupra

Pegas (mitologie) = cal inaripat care, dintr-o lovitura de copita, facu sa tisneasca pe muntele Helicon fintina Hipocrena, cea cansacrata muzelor

Peleaga - cel mai inalt virf din masivul Retezat, 2511 m altitudine

picla = caldura inabusitoare, negura, intunecime

pirdalnic = afurisit

plai = loc intins pe muntele inalt; poteca de munte

platosa = imbracaminte groasa (de zale, gheata, piatra etc.)

poclada = asternut; patura de pus sub saua cailor

podisca = podet de lemn

pomarit = cultura pomilor fructiferi

ponei = inclinare mare a terenului

ponor - scobitura a terenului, de obicei in forma de pilnie; (prin extensiune) vale scobita

pospai = praf subtire, care iese la macinatul fainii si care se depune in toate partile prin moara; ceva usor, putin

postata (figurat) = distanta sau suprafata mica

posta = distanta echivalenta cu zece mii stinjeni sau 19,665 pina la 22,300 km

potmol = namol

povestas = cel ce spune povesti

prastina = rachiu de tescovina

praval = coasta de munte, repezis

pravalatic = care are o inclinare mare (vorbind de coasta vailor si fetele muntilor)

pripor = loc piezis, povirnis

priporos = prapastios

prislop = umar de munte

proclet = blestemat; scelerat

puhoi = torent; ploaie torentiala

pustie, in expresia bata-1 pustia - sa-l ia naiba (dracul)

rapan = boala celor murdari (la cap)

rariste = locul din padure unde copacii sint mai rari

relicta = martor al infatisarii naturii din erele geologice (in domeniul florei, faunei etc.)

riuri = flori cusute pe ii

rovina = depresiune de teren bun pentru finat si pasune

ruja-muntelui = smirdar, trandafir de munte, planta lemnoasa alpina, cu frumoase flori rosii.. ,

runc = imas de padure (arsa);

S

sala = staul (de oi si capre)

sanuni = lespezi de piatra subtiri si late

scafirlie = teasta capului

scapata (a) = a apune

scirnav = respingator de murdar

scoc = canal mic ce duce apa la roata morii

scociori = a scotoci, a cauta si scoate de unde este ascuns

scorpie = un fel de balaur (in basmele populare)

sihla - padure deasa cu arbori drepti

silhui = acoperit de codri, de paduri

siniliu = albastrui

sirg, numai in locutiunea de sirg = degraba

smida = padure de brazi arsi, in care au crescut tufe noi

smirdar = rododendron, trandafir de munte, ruja-muntelui

Soarbele = munte in masivul Retezat

sodom = multime (cantitate) nenumarata

stana = stinca

stei = stinca

stinjen = veche masura de lungime (aproximativ 2 m)

stog = claie de fin

straita = traista

strica = a ucide; a vatama

strunga = ocol in care se inchid oile pentru ca, prin spatari, sa iasa la muls; trecatoare ingusta intre doi munti, sau doi pereti de piatra

sucali - a rasuci

sart = rinduiala; rost, noima

Seherezada = personajul principal din "O mie si una de nopti'; ea este cea care a prelungit acest sir de povestiri minunate, basme in care imaginatia orientala straluceste in toata bogatia si fecunditatea sa

serpar = chimir, cingatoare taraneasca de piele in care se pastreaza bani si acte

sfichi = virful biciului

sleau = drumul batut, aproape fara ocoluri; scobitura (sant) in lungul drumului

sugubat = glumet

T

taclale = palavre, taifasuiala

tainita - loc ascuns

tarhat = sarcina, greutate mare; calabalic

tarnita = sa de lemn; curmatura a unei culmi de munte

tapsan = loc inalt si ses, terasa, pe munte

tau = lac

trupes = voinic, corpolent (fara sa fie gras)

tanc = stinca

tipa (a) (regional) = a azvirli

U

uluc - jgheab de scurgere, din lemn sau piatra, la o fintina sau la un izvor; deschiderea unei vai cu cele doua versante ale ei; scocul morii

urda = brinza dulce, moale, ce se obtine mestecind incet si pe fundul caldarii zarul pus la foc

urluiala = porumb sau orz macinat mare pentru hrana vitelor

V

vaiuga = vilcel

velinta = scoarta de lina, covor taranesc

verzis = verdeala, lastaris tinar, mai mic de un an, crescut in tufe dese

viitura = revarsarea apelor unui riu

vipie = arsita

viroaga = vilcel cu apa statatoare, mocirloasa

virtop = vagauna de munte

vlagui = a stoarce de puteri

voroava = vorba, convorbire, taifas

Z

zariste = zare, orizont, locul pina unde ajunge privirea

zapor (figurat) = zagaz, stavila

zaticni = a deranja

zgirta = baba sfrijita

zimbru = conifer rar, relicta glaciara (Pinus cembra)

zob = farima

zuzet = freamat

zvoana = zvon, sunet nelamurit.

CUPRINS

In loc de prefata

Basmul Retezatului

De la Salas la Bucura

De la Bucura pe Dragsanu

De Pe Dragsanu la izvoarele Cernei

De la izvoarele Cernei la Corcoaia

De la Corcoaia pe muntele Medved

De pe Medved la Herculane

Note tehnice (lamuriri)

Glosar

Redactor de carte: I. Derevencu Tehnoredactor: N. Panaitide Corector: G. Ionescu

Dat la cules 8. V 1.957. Bun de tipar 26.1 X.957. Tiraj 5110 ex. Hirtie velina de 40gr/m.p. Coli tipar 9.

Coli de aditura 6. Ft. 32/84x108. Coli. editurii 2482. Editia I. A. 01086.

Pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 796

Tiparul executat sub com. nr. 943 la Combinatul Poligrafic Casa Scinteii "I. V.STALIN'. Bucuresti - R.P.R.

Scanare, OCR si corectura : Rosioru Gabi rosiorug@yahoo.com

Alte titluri disponibile la : grupul HARTI_CARTI la https://groups.yahoo.com/

Carte obtinuta prin amabilitatea dlui. Cuciureanu Corneliu



Marcajul actual (1967): banda albastra pe fond alb. (n.a.)

Insemnarea actuala a marcajului (anul 1957): cruce rosie pe fond alb. (n.a.).

Insemnarea actuala a marcajului (anul 1957); triunghi albastru pe fond alb. (n.a.).

Astazi, in anul 1957, localitatea se numeste Cerna-sat. (n.a.)





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.