Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice


Acasa » didactica » carti
Legenda valaha al

Legenda valaha al




LEGENDA VALAHA AL. MITRU - UN SULTAN CU INIMA DE FIER

In sala mare de primire, cu turbanul lipit de podeaua de marmura alba, lucioasa, a podelei, capetenia achingiilor tremura.

Fusese chemat aici de marele vizir, dupa intamplarea de la Tismana.

— Cum s‑a petrecut? intreba nerabdator sultanul… Ridica‑te si vorbeste repede si deslusit… Spune‑mi cum ti‑ai indeplinit insarcinarea!

Mahomed, sultanul turcilor, supranumit Fatih‑Cuceritorul, fiindca in urma cu doi ani calcase in picioare Constantinopolul, facand una dintre cele mai mari varsari de sange din istorie si transformand mareata biserica Sfanta Sofia in moschee, era un barbat tanar. Cunostea cinci limbi. Studiase stiintele cu cei mai de seama invatati. Putea sa stea de vorba cu orice filozof. Iar visul lui cel mai de seama era sa stapaneasca intreaga lume cunoscuta pe atunci, si in primul rand Europa.

Pe langa toate astea, figura lui era de o deosebita frumusete orientala.

Acum ochii sai ingusti, cu luciri verzi, ca de pisica, urmareau necrutatori pe capetenia achingiilor – un barbat varstnic, gras si inalt, avand pe cap un turban cat toate zilele – care sta pravalit la picioarele sale.




Sultanul insa avea grija sa faca totodata si cate un repede si prevazator inconjur, cu ochii, intregii sali de primire, ale carei usi erau fiecare strasnic pazite de cate doi strajeri surzi si muti. Strajerii negri, cu staturi uriase, goi si luciosi de la brau in sus, avand in urechi cercei mari de arama si in maini cate un iatagan, a carui latime in partea de jos era aproape de un lat de palma, pareau ciopliti in piatra, intr‑atata stateau de neclintiti.

Mahomed nu avea incredere in nimeni si, desi luase puterea de cativa ani, se temea, mai mult decat inaintasul sau, de urzelile de la palat.

Capetenia achingiilor incepu sa vorbeasca; dar din cauza emotiei si a spaimei se balbaia.

Insarcinarea primita din partea sultanului nu si‑o dusese pana la capat, si se temea pentru viata lui.

— Te intreb – glasui sultanul mangaindu‑se pe barbuta neagra, taiata dupa gustul venetian, de barbierul sau, Giovani – daca ni l‑ai adus pe fiul lui Vlad de la manastirea Tismana, asa cum ai primit porunca, sau nu?

— Nu l‑am adus… se balbai si mai rau capetenia achingiilor, simtind toti ochii celor de fata atintiti asupra lui.

Sub numele de Vlad, sultanul il intelegea pe fiul lui Vlad Dracul… Acesta, purtand acelasi nume ca si parintele sau, avea sa devina in istorie renumitul Vlad Tepes, spaima osmanlailor, ciudata porecla dandu‑i‑se dupa teapa – unealta imprumutata de la turci – in care el obisnuia sa‑si ridice dusmanii.

Viitorul Vlad Tepes intrase in legenda inca din prima lui tinerete. Impreuna cu tatal sau, domnitorul tarii, si cu un frate mai mic, pe nume Radu, cazuse, printr‑o inselatorie, in mainile osmanlailor. Cu totii fusesera legati in fiare si inchisi in temnita de la Galipoli.

Lui Vlad Dracul i se daduse drumul in cele din urma, ca sa nu creasca prea mult nemultumirea in Tara Romaneasca, dar fiii sai ramasesera ostatici la Galipoli, ca o garantie pentru sultan ca domnitorul nu se va mai rascula.

Nu trecusera insa nici trei ani, si Vlad gasise mijlocul sa fuga.

Smulsese – dupa cum se spunea intr‑un cantec – sabia unui ienicer; daduse o lupta apriga pe ziduri; sarise de la o inaltime ametitoare in valuri; inotase ore si ore in sir pe vreme de furtuna, si, agatandu‑se in cele din urma de o corabie genoveza, se intorsese cu bine in tara. Aici, parintele sau, Dracul Voievod, impreuna cu alti vrajmasi de moarte ai sultanului, intre care cel mai de frunte era romanul Ioan Corvin de Hunedoara, reincepusera luptele contra fortelor otomane invadatoare.

Cetele romanesti luau tocmai cu asalt cetatea Giurgiului, cladita pe o insula din Dunare de tatal lui Vlad Dracul, batranul Mircea Voievod.

In cetate se gaseau si o multime de fete, una mai frumoasa decat cealalta, rapite pentru seraiurile otomane din Valahia. Iar printre ele se gasea, ca o floare intre flori, o copila, pe nume Ilincuta, atat de frumoasa cum turcii insisi recunosteau ca nu mai vazusera prin toata lumea pe unde colindasera, adunand mii si zeci de mii de cadane. Pe aceasta fata, subasiul – guvernatorul de tinut care tinea cetatea – hotarase sa o duca in dar sultanului Murad al II‑lea, tatal lui Mohamed, ca sa‑si mai mangaie, privind‑o, batranetele, si sa‑si mai indulceasca inima asprita de lupte.

Subasiul nadajduia ca, dupa un asemenea dar, sa fie rasplatit cum se cuvine, fie cu bani, fie cu o inaintare, asa cum se obisnuia.

Atata ca fata era nu numai frumoasa, ci si isteata. Prinzand de veste ca osmanlaii din cetate nu mai puteau tine piept mult timp atacurilor inversunate ale romanilor si ca pusesera de gand sa se strecoare afara din cetate, printr‑o iesire tainica, s‑a urcat intr‑o turla si a facut semne valahilor. A facut insa niste semne atat de limpezi, incat atunci cand turcii, in frunte cu subasiul, au incercat sa iasa, in fata lor l‑au gasit pe Vlad, feciorul Dracului Voievod, cu ostenii sai.

Alaturi de Vlad se afla un boier batran, de tara, foarte viteaz si foarte invatat, pe nume Pietru, fost ban al Jiului sub Vlad Dracul si care colindase ani indelungati pe la Bizant, prin taramurile turcilor, tatarilor, polonezilor, germanilor, venetienilor, genovezilor si ale altor popoare. Boierul acesta il scolise pe Vlad cand era mic.

In ceata lui Vlad se mai gasea si fratele acelei fete frumoase, furate si ascunse in cetate, al Ilincutei, un oarecare voinic Brad. Iar subasiul, comandantul cetatii, nu era decat otomanul care pusese mana, prin inselatorie, cu ani in urma, pe domnitorul Vlad Dracul si cei doi fii ai sai, inchizandu‑i in temnita de la Galipoli.

Subasiul a fost rapus, otomanii lui la fel… Robilor li s‑a dat drumul, si fetele rapite s‑au intors pe la casele lor. Numai una dintre ele a mai intarziat cateva zile, inainte de a se reintoarce in satucul sau. Aceasta a fost Ilincuta, indragita de fiul domnitorului.

Inainte de a se desparti, Vlad i‑a fagaduit fetei ca va veni dupa razboi sa o duca la Targoviste si sa o ia de sotie.

O indrituia la aceasta cinste nu numai frumusetea neobisnuita si curatia ei, ci si ajutorul pe care il daduse domnului tarii, intr‑o imprejurare atat de grea.

Intorcandu‑se deci acasa, la vremea cuvenita Ilincuta a dat nastere unui prunc sanatos, balai si voinic. Tatal, afland fericita stire, i‑a trimis vesti si daruri, chiar prin fratele ei, Brad, numit, intre timp, parcalab al nou‑cuceritei cetati.



In putine zile, trebuia, sa ajunga si Vlad acolo. Dar vremurile s‑au incruntat. Dracul Voievod a fost ucis. Si fiul sau, Vlad – povestitorii nu stiau sa spuna cum – a cazut din nou in ghearele turcilor si a fost zavorat, cu lanturi grele la maini si la picioare, in cea mai intunecoasa si muceda celula din temnita Egrigoz.

Pierderea cetatii Giurgiu, a subasiului si a preafrumoasei fete, Ilincuta, pe care‑o astepta in haremul sau, l‑au intaratat si l‑au mahnit intr‑atata pe batranul sultan Murad, incat, dupa ce a zacut un timp, negru de suparare, s‑a ridicat de pe divan si a racnit vizirului, pasilor si beilor sa‑i aduca, de unde or sti, pe copila aceea scapata din cetate si pe pruncusorul ei.

Pe fata voia maritul sultan, in nemarginita sa mila, s‑o azvarle ienicerilor, iar pe copil sa‑l taie in bucatele, in fata ochilor lui Vlad, cel ferecat la Egrigoz.

Inspaimantati de racnetele sultanului, cu multa oboseala si cheltuiala, pasii si beii au reusit, pana la urma, sa afle locul unde se ascunsesera fata si copilasul ei. La aceasta au fost ajutati de niste negutatori greci, vicleni, dar cu multa trecere pe atunci in Valahia.

Numai ca, inainte de a ajunge acolo achingiii, satenii au apucat sa‑l ia pe copil si sa‑l ascunda intr‑o scorbura de copac.

Cat au colindat achingiii padurea, copilul – parca inteles cu aceia ce voiau sa‑i salveze viata – a tacut chitic.

Ilincuta insa nu s‑a putut ascunde intr‑o scorbura de copac, si – rugandu‑se de toti sa aiba grija de copil, pana‑l va afla tatal sau, ca sa nu cada in mainile vrajmasilor si sa ajunga batjocura lor – s‑a aruncat cu capul in jos, intr‑o valtoare a raului. Pietrele de pe fund i‑au sfaramat teasta, iar trupul i l‑au scos la mal valurile.

Oamenii au plans‑o pe fata, asa cum ii plangeau pe toti cei oropsiti de turci, insa, de la o vreme s‑a raspandit o veste, si anume ca Vlad cel incuiat si tinut in lanturi la Egrigoz, satul de suferinte, a marturisit turcilor ca nu mai crede in puterea crestinilor si trece de partea puterii otomane.

Se mai spune ca Vlad ceruse mila sultanului. Si acesta – neuitand pagubele ce i le facuse, si mai cu seama pe frumoasa fata pe care o pierduse din pricina lui – s‑a induplecat numai pentru ca avea nevoie de un brat tare impotriva lui Ioan Corvin de Huniade, dusmanul lui cel mai de temut, iar pe Vlad il stia oricine ca era de o vitejie fara seaman.

Dobandind mila sultanului, Vlad a mai cerut sa i se dea voie sa invete mestesugul de lupta al calaretilor – spahiilor, ienicerilor – pedestrilor si al cetelor de jaf ale achingiilor.

Vlad a facut toate acestea doar cu scopul de a cunoaste obiceiurile armatei turcesti, cu care avea de gand sa se rafuiasca mai tarziu.

Gasind apoi, pentru a doua oara, mijlocul de a fugi, indraznetul fiu de domn alergase in satul unde stia ca o lasase pe Ilincuta cu pruncusorul ei. In sat n‑a aflat Vlad decat crucea Ilincutei, alaturi de care a ingenuncheat, rugandu‑se pentru odihna sufletului ei neintinat, iar un pastor i‑a povestit cum l‑a vazut pe parcalabul Brad plecand, dupa ce sora lui se prapadise, cu copilasul in brate, spre asfintit, nu stia nimeni unde.

In Valahia nu mai putea sa intarzie Vlad. A pornit deci calare, intai spre rasarit, unde stapanea, in Moldova, Bogdan al II‑lea, cu al carui fiu, Stefan, s‑a imprietenit, apoi spre asfintit, la Ioan de Hunedoara, capitanul suprem al ostilor romane si maghiare din Transilvania, care pregatea un nou razboi cu turcii.

Dupa cum se zvonea si cum nadajduia poporul din Transilvania, Vlad urma sa se coboare cu oaste si sa‑l goneasca de la Targoviste pe Vladislav cei Viclean.

La randul sau, Vladislav, nestand cu mainile in san, aflase prin iscoade ca un trimis al lui Vlad il cautase pe parcalabul Brad, cerandu‑i vesti.

Punand iscoade la tot pasul, Vladislav apucase in maini un ravas al parcalabului Brad, prin care acesta ii raspundea lui Vlad ca fiul Ilincutei este la adapost, in manastirea Tismana, sub straja si sub ingrijirea fostului ban al Jiului, Pietru. L‑ar fi pastrat la el, dar s‑a temut ca, fiind fratele Ilincutei, i s‑ar fi dat prea repede de urma.

Boierul Pietru il pazeste ca pe ochii din cap. Copilul este puternic, indraznet si indemanatic ca tatal, insa mosteneste frumusetea si gingasia mamei. A invatat de toate, ca orice fiu de domn. Stie sarbeste, bulgareste, turceste, tatareste, nemteste, ungureste si, bineinteles, limba cea dulce, ca glasul de mierla, a valahilor. Zboara cu calul asemeni unui soim si stie sa manuiasca arcul, sulita, sabia si ghioaga, ca un barbat in lege. La nevoie se poate apara singur. N‑are nevoie de nimic. Totusi, punga cu galbeni pe care i‑a trimis‑o ii va prinde bine.

Copilul nu cunoaste taina nasterii sale, ca sa nu se dea cumva de gol fiind, la urma‑urmelor, tot numai un copil…

Taina i se va dezvalui la timp, cand va veni domn pe scaunul parintelui sau, asa precum cere poporul…

Vladislav, dupa cum i se poruncise de la Poarta, trimisese grabnic scrisoarea padisahului Mahomed, care, la randul sau, daduse poruncile cuvenite marelui vizir, iar acesta capeteniei de achingii.

Mahomed il intrebase deslusit pe capetenia achingiilor de ce nu‑si indeplinise porunca si de ce nu‑l adusese cu sine pe baiatul lui Vlad.



Daca l‑ar fi avut in mana pe fiul lui Vlad, l‑ar fi amenintat pe tata ca‑i ucide copilul; l‑ar fi putut tine in frau pe acest tanar valah, care se dovedise atat de primejdios. Ba, poate ar fi gasit pana la urma chiar vreun mijloc sa‑i sileasca sa lupte de partea sa si impotriva lui Ioan de Hunedoara.

— De ce nu mi l‑ai adus? isi repeta intrebarea sultanul, si pe obrazul lui fin se ivira niste creturi marunte, rau prevestitoare pentru achingiu, in vreme ce mana sa cu degete subtiri si incarcate cu inele i se inclesta instinctiv pe manerul scump al hangerului.

Capetenia achingiilor isi blestema ceasul cand capatase insarcinarea aceea in Valahia. Voia sa raspunda, si nu stia ce. Sedea in genunchi, cu mainile incrucisate pe piept, de parca se ruga in geamie, si tremura.

Din clipa in clipa, Mahomed putea sa izbucneasca, iar limba achingiului parca era lipita de cerul gurii.

— Lumina a rasaritului… slavite padisah, izbuti el sa ingaime, ridicandu‑si bratele, aplecandu‑si‑le apoi fulgerator si izbindu‑se cu fruntea de podele. Mintii tale stralucite – ca si ochiului vulturului – nu‑i scapa nimic. Dar eu… pacatosul… nu stiu cum s‑a facut… cand am ajuns acolo, copilul cred ca fusese vestit, si fugise… Nu l‑am gasit decat pe batran… I‑am chinuit pe calugari si pe sateni… Nici unul nu mi‑a marturisit nimic… Alah sa‑i pedepseasca pe ghiauri! Batranului i‑am pus picioarele pe jaratec… Degeaba… Totul a fost degeaba… ofta el din baieri.

Sultanul insa parea ca nu‑l mai asculta. Isi intorsese capul incolo. Privea ingandurat pe fereastra.

Toamna era destul de tarzie si cerul se vedea tulbure. Pe terasa din fata ferestrei vantul aducea cu sine, in cortegii fosnitoare, frunze galbene si uscate din copacii tot mai dezgoliti ai gradinilor imparatesti. Dincolo de portalul inalt, impodobit cu minunate sculpturi persane, se vedea marea zbatandu‑se sub biciuirea aspra a vantului si se auzea gemand infundat.

— Poate ca vreunul dintre achingii o fi destainuit ceva pentru aur ghiaurilor, puse deodata paie peste foc marele vizir, care avea ciuda pe maimarele achingiilor, fiindca i se paruse ca nu‑i adusese destule daruri din Valahia.

Ochii lui Mahomed sclipira. Pe fata lui, altfel stapanita, se ivi o fulgerare aproape salbatica de cruzime.

— Cu astfel de oameni – isi intreba el pasii si beii din jur, aratandu‑l pe achingiu – vreau eu sa iau in stapanire intai Valahia si apoi intreaga Europa, asa cum i‑am jurat parintelui meu, Murad, pe patul de moarte? Am cucerit Constantinopolul, si am in fata numai buturuga asta valaha. Dar nu pot sa‑mi trec carul armatelor peste ea, deoarece ma tem sa nu‑mi rasara in spate alt Mircea cel Batran sau Vlad Dracul… Suntem destul de patiti. Si un achingiu incercat nu este in stare sa‑mi aduca un copil, un blestemat de copil, pe care tatal meu si cu mine il cautam de zece ani. Bine spunea marele vizir. Nu ne putem gandi decat la vanzare. Iar vanzarea se plateste. Pentru ca nu‑l avem pe vinovat, va plati maimarele sau.

— Dar eu… dar eu… se ingrozi achingiul, simtind cum ii da tarcoale moartea. Eu… dupa ce‑am ars si‑am jefuit Craiova, am izbutit, in cele din urma, sa‑l prind si sa‑l aduc aici… in mana luminatiei tale, pe parcalabul Brad. El trebuie sa‑l fi ascuns pe baiat. Si am mai adus… incerca sa zambeasca, silit si unsuros, ca sa‑l imbuneze pe padisah… am adus pentru luminatia ta… o fata… Roxana. Are cel mult treisprezece ani si este foarte frumoasa… Atat de frumoasa ca… poate ca nici iubita lui Vlad… n‑a fost atat de… atat de…

Inghiti, fiindca i se pusese un nod in gat, vazandu‑l pe sultan cum se foia nelinistit pe pernele de matase visinie de pe divanul scund, pe care sta cu picioarele incrucisate sub el, dupa obiceiul turcesc, cum isi mangaia tot mai manios barba si cum ii luceau in cap ochii verzi si intunecati. Incepu apoi sa vorbeasca mai repede, din ce in ce mai repede, inghitind uneori parte din cuvinte.

Desi era un om spatos, cu o mustata pe oala, lunga, care in mod obisnuit ii da o infatisare impunatoare, capetenia achingiilor, in timp ce vorbea, se rosea vazand cu ochii si se facea tot mai mic. Vocea lui plangareata, pierzandu‑si din ce in ce grosimea, ajunsese scancita, ca de copil…

Privirea tanarului sultan, semanand cu aceea a anumitor serpi, care‑si incremenesc victimele inainte de a se apropia de ele, sasaind, si a le inghiti in cea mai deplina liniste, i se parea achingiului ca‑l ucide ea singura, inaintea calauzi.

Deodata isi pierdu orice stapanire. Intelese ca se zbatea zadarnic. Hohotind de un plans jalnic si caraghios, se arunca din nou pe lespezile de marmura alba, lucioasa, cat era de lung, si incepu sa se tarasca pe branci, incercand sa ajunga pana langa divan si sa‑i sarute lui Mahomed talpa papucului rosu, tesut cu fir de aur si cu varful indoit in sus ca un bot de corabie.

Lacrimile ii udasera mustatile, facandu‑le si mai pleostite, ceea ce ar fi putut starni rasul oricui, daca n‑ar fi fost o situatie atat de ingrijoratoare.

— Iertare… iertare… luminatia ta… slavite… marele nostru… bolborosea achingiul, incercand sa induplece inima de fier a lui Mahomed, sa‑i dobandeasca iertarea. N‑am nici o vina… soarele nostru… Nu stiu cum ne‑a scapat copilul… Eu am facut tot ce‑am putut… Am adus pentru harem… o fata… o fetita, Roxana… frumoasa… frumoasa… foarte frumoasa… Iertare…

Nu mai avu timpul sa adauge nimic. La o simpla miscare din deget a lui Mahomed, o usa se deschise. Alti doi barbati negri, uriasi, aproape goi, intrara. Unul il apuca de ceafa pe capetenia achingiilor, altul il prinse de partea dinapoi, umflata, a salvarilor galbeni si scumpi, de matase. Cel dintai ii smulse si sabia. Si intr‑o clipa pierira, fara zgomot, impreuna cu el, pe aceeasi usa mascata pe unde intrasera.



In incapere se facuse o asemenea tacere, incat de‑afara se auzira vantul fluierand pe deasupra marii si valurile ei framantate oftand si gemand, ca un om chinuit si batut de calai.

Nici unul nu se mai misca de la locul sau. Fiecare ramase intepenit acolo unde se afla, asteptand sa vada ce‑o sa se mai intample si daca nu vor avea si altii de suferit.

Mahomed isi arunca insa privirea linistit si visator, pe fereastra, ca si cum n‑ar fi fost tot el acela care, cu cateva clipe mai inainte, hotarase moartea unui om de credinta al sau, pentru o vina pe care nici nu era sigur daca acesta sau altul dintre ostenii lui o aveau. Caci n‑ar fi putut nimeni dovedi ca vreunul dintre achingii tradase planul expeditiei, ceea ce stim foarte bine ca nici nu era adevarat.

In cele din urma isi intoarse capul spre marele vizir si‑i porunci:

— Veti cauta – va dau cel mult o luna ragaz — sa‑l gasiti pe baiatul acela. Avandu‑l in maini pe copilul la care, dupa cate imi pot da seama, Vlad tine nespus de mult, il vom lega de maini si de picioare pe tata. Copilul trebuie gasit viu sau mort, dar cel mai bine e viu. Samanta diavoleasca a lui Mircea cel Batran trebuie sa dispara. Altminteri, marea noastra imparatie nu poate inainta spre Europa…

Beii, pasii si marele vizir, la fiecare cuvant al sultanului, dadeau din capete, marturisind prin aceste semne ca sunt intru totul de acord cu poruncile lui si gata sa faca orice le va sta in putinta ca sa‑i indeplineasca voile.

— Deci nu mai mult de o luna va dau pentru asta, le repeta sultanul, facandu‑i pe toti sa ingalbeneasca, caci nu era, de fapt, nici unul dintre ei sigur ca ceea ce nu se putuse face vreme de aproape zece ani se putea realiza numai in treizeci de zile. Si‑acum, plecati! le arata cu degetul mic al mainii drepte usa din mijloc.

Strajerii surzi si muti, desi nu‑i auzeau cuvintele, ii intelegeau si cele mai mici semne.

Beii si pasii se bulucira pe usa, fluturandu‑si salvarii si aripile largi ale caftanelor de toate culorile. Cel din urma pasi spre usa marele vizir. El iesea de obicei ultimul, fiindca uneori sultanul ii mai rostea cate un cuvant ce nu trebuia sa fie auzit si de ceilalti.

Tot asa se intampla si de data aceasta.

— Sa vie dansatoarele caucaziene! ii porunci, mai inainte ca marele vizir sa fi iesit cu totul pe usa.

— La porunca luminatiei tale! se intoarse sfetnicul, cu o iuteala neobisnuita, si mai ales nepotrivita nici cu varsta si nici cu rangul lui, bucuros ca sultanul nu era suparat si pe el…

Le batu strajerilor din palme, si ei pricepura.

Iesira si ramasera de paza de partea cealalta a fiecarei usi. Peretele din stanga, captusit cu faianta de culoarea peruzelei, se deschise. O ceata de tinere fete, una mai gingasa decat alta, imbracate in salvari subtiri de tul, cu centuri de matase stranse pe mijloc, avand in jurul pieptului cate o esarfa de culoarea ciocului de porumbel si in par cate o floare, intrara sfioase in incapere, se insiruira in fata sultanului si se lasara astfel cateva minute privite in tacere.

Dintr‑un loc nevazut, rasunara cateva batai discrete de toba. Un flaut se tangui. Instrumentele cu coarde, ciupite repede, incepura o melodie sprintara, si fetele acelea gingase, asemenea atator fete aduse de prin toate tarile pe unde cutreierau, ucigand si pradand, trupele de ieniceri, spahii si achingii ai sultanului, incepura sa danseze.

Pe obrazurile lor rasarira un fel de zambete palide de porunceala, ca niste raze de soare sarmane cazute pe florile ce cresc in umbra padurilor.

Pe sub zambetele si sulimanurile groase, de pe chipurile lor fragede si tinere, se putea insa citi o tristete, o deznadejde de moarte si un inceput de ofilire pretimpurie, ca urmare a vietii petrecute in aerul inchis si incarcat de parfumuri, din inchisoarea cu gratii de aur a femeilor sultanului numita harem.

Intr‑un tarziu, sultanul casca plictisit. Melodia inceta. Fetele, cu plecaciuni umilite, calcand in varfurile picioarelor, sunandu‑si tainic bratarile de la incheieturile mainilor si picioarelor, pierira din nou in colivia lor, dincolo de zidul imbracat in faianta.

Marele vizir deschise usa:

— Ce mai doreste preainaltul nostru stapan si binefacator? intreba slugarnic, intinzand, din barba stufoasa, o gura pana la urechi.

Sultanul ramase o clipa pe ganduri, privind marea si ascultand cantecul trist al vantului ce suiera pe deasupra ei. Se intoarse spre marele vizir, surazand lacom si crud, si‑i porunci:

— Sa vina roaba cea noua, adusa de capetenia achingiilor din Valahia!








Politica de confidentialitate







.com Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 Proiect didactic Clasa: a-IX-a, Luarea deciziilor
 PROIECT DIDACTIC 3-5 ani dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale - „Cine face, ce face”
 PROIECT MOTOR ASINCRON - Determinarea parametrilor schemei echivalente si a caracteristicilor de functionare in regim stabilizat de la gol la sarcina
 TEMA DE PROIECTARE - arbore de masina rotativa

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 Relatiile diplomatice dintre Romania si Austro- Ungaria din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta - cercetare si analiza financiara asupra deseurilor de ambalaje la sc.ambalaje sa
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Atestat la informatica cu tema “gestionarea unui magazin de confectii”
 Proiect atestat electrician constructor - tehnologia montarii instalatiilor electrice interioare
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Baieti de gasca - Dan Lungu
Stralucitoarea sabie al. mitru - stralucitoarea sabie
Legenda valaha al. mitru - cu curaj, inainte, baieti!
Legenda valaha al. mitru - dupa cantarea de seara a muezinului
MIRCEA CUZINO-STANESCU - N.A.T.O. SI DESOVIETIZAREA ROMANIEI
Jeffrey archer - sa-i spunem presedintelui?
Legenda valaha al. mitru - strigatul huhurezului
James hadley chase - considera-te mort!





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu