COMUNICAREA, COMUNICAREA NONVERBALA

COMUNICAREA

Totul vorbeste, totul comunica, totul se armonizeaza in Univers

Dupa ce faptura umana isi capata pe deplin simtul constientei existentiale raportata la mediu, isi poate dezvolta mai mult sau mai putin cel de-al doilea simt interior: SIMTUL COMUNICARII. El isi are radacinile adanci in SIMTUL IDENTITATII, cand incepe dialogul cu sinele si cu ceilalti.
Totul porneste ca o joaca in care la fel ca si la animale, se dezvolta un cod de comportament non-verbal. La animale comunicarea telepatica este mult mai puternica decat la om. Se pare ca pe masura ce limbajul vorbit si scris al omului a evoluat si s-a dezvoltat, i s-a atrofiat chiar esenta SIMTULUI DE COMUNICARE. Transmisia de ganduri la distanta (telepatie) nu se mai intalneste decat in relatii speciale de familie, la gemeni si, bineinteles, experimental. Dar aceasta nu inseamna ca omul nu are dreptul si posibilitatea de a comunica neconventional. Acum, dupa ce acest simt s-a atrofiat in om, pentru a se studia intr-un cadru stiintific, se cauta oameni cu aptitudini speciale, talent, deoarece comunicarea telepatica necesita foarte mult antrenament.
O astfel de calitate speciala se poate educa aproape la oricine.

Intr-un sens foarte larg acest termen desemneaza orice proces prin care o informatie este transmisa de la un element la altul, aceste elemente fiind de natura biologica,tehnologica sau sociala. In sensul strict, el se limiteaza la acest ultim aspect si poate fi definit ca un proces prin care congenerii interactioneaza in cadrul finalitatilor de supravietuire a grupului prin mijlocirea unor semnale mai mult sau mai putin specifice. Procesul de comunicare se realizeaza totdeauna intr-un episod comportamental: un act produs de un membru al grupului sintetizeaza o modificare de comportament la un congener.

Pentru a diferentia episodul comunicativ de alte forme de interactiune comportamentale, doua criterii trebuie luate in consideratie: statutul social al interactiunii si gradul de specificitate al comportamentului declansator. Nu vom vorbi de comunicare decat atunci cand un episod comportamental se inscrie in cadrul de finalitati colective generate de reguli de organizare a speciei sau a grupului.

Capacitatea de specie se realizeaza in diverse coduri conventionale cu caracter socio-istoric, care fac in plus obiectul reprezentarilor individuale: comunicarea este din acel moment generata simultan de catre grup si de catre indivizi. Oricare ar fi gradul de structurare sociala a speciei si oricare ar fi gradul de structurare specializare ale al semnalului declansator informatia generata in episodul comunicativ are un statut dublu: pe de o parte informatia se poate defini ca efect comportamental al semnalului.

La specia umana de exemplu individual care a invatat o limba cunoaste valori reprezentative; el cunoaste sensul sau semnificatul. Pe de alta parte valoarea informativa a unui semnal constituie totdeauna si un efect de interactiune; un comportament nu este semnal decat prin raporturile functionale pe care le intretine cu contextul sau.

La specia umana acest efect al contextului este mediatizat, organizat prin reguli de interactiune sociala care au sistemele deschise; de exemplu in termeni de reguli de folosire si in termeni de ritualuri. Acest efect al contextului confera semnalului valoarea sa informativa.

Fiecarei forme de miscare si organizare a materiei ii corespunde un anumit gen de comunicare cu ambianta. Pentru sistemele anorganice, materiale, comunicarea cu mediul ambient se realizeaza in contextul principiului conexiunii universale.

COMUNICAREA NONVERBALA

In literatura de specialitate sunt mentionate nu o singura definitie a comunicarii nonverbale ci mai multe si toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectiva este abordat procesul de transmitere a semnelor non-ligvistice.

Comunicarea nonverbala este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte si care pot fi decodificate, creand intelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, inlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte. Importanta comunicarii nonverbale a fost demonstrata in 1967 de catre Albert Mehrabian. In urma unui studiu, acesta a ajuns la concluzia ca numai 5% din mesaj este transmis prin comunicare verbala in timp ce 38% este transmis pe cale vocala si 55% prin limbajul corpului.

Comunicarea nonverbala opusa comunicarii verbale este conceputa de multa vreme ca limbaj in sens strict. In aceasta viziune toate celelalte forme de comunicare sunt considerate ca si secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicarii influentate de discipline atat de diverse ca lingvistica enuntarii, psihologie, sociologie, antropologie, asigura astazi locul cuvenit comunicarii nonverbale, bazandu-se pe ipoteze ale canalelor multiple ale comunicarii umane. Comunicarea umana este conceputa ca o enuntare eterogena rezultand din combinarea de elemente vocal acustice si vizuale.

STUDIUL COMUNICARII NONVERBALE: SCURT ISTORIC

Ca si in cazul psihosociologiei, preocuparile de cunoastere a modului cum comunicam fara a ne sluji de cuvinte au o indelungata preistorie si o foarte scurta istorie.

Preistoria domeniului de studio al comunicarii nonverbale acopera perioada din Antichitate pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea. " In traditia vestica, in cele mai vechi incercari de abordare sistematica a actiunilor expresive, atat in scrierile din Grecia si mai tarziu, din Roma, gesturilor li s-au acordat, intr-un fel sau altul o mare importanta" [1]. In acest sens primul profesor de retorica publica din Roma Marcus Fabius Quintilianus (c. 35-96 e.n.) a consacrat unul dintre cele douasprezece volume ale compendiului Institutio oratoria - Formarea vorbitorului in public - pronuntiei - vocii si gesturilor. Acest volum "ne ofera informatii detaliate despre limbajul trupului folosit de orator in conceptia romanilor "

In primele decenii ale secolului XVII- lea se inregistreaza o renastere a interesului pentru studiul gesturilor. In secolele urmatoare, scrierile despre posibilitatile cunoasterii oamenilor dupa constitutia lor corporala, a fetei si a craniului, ca si dupa expresiile faciale se inmultesc.

In cadrul istoriei stiintei despre comunicarea nonverbala se poate vorbi de precursori pana la jumatatea secolului XX (Ch Darwin, D. Efron, E. Kretschmer) despre fondatori intre anii 1950 si 1980 (J. R.Davitz, P.Ekman, L.K. Frank) iar despre cercetatorii de azi ai domeniului, in ultimele doua, trei decenii.

Primele studii care au in titlu sintagma "comunicare nonverbala" au aparut la jumatatea secolului trecut. Jurgen Ruesch si Weldon Kees au fost cei dintai care au inclus termenul de "comunicare nonverbala" in titlul unei carti .Cei doi autori au aratat ca in comunicarea umana sunt implicate sapte sisteme diferite: 1) prezenta fizica si imbracamintea 2) gesturile sau miscarile voluntare 3) actiunile intamplatoare 4) urmele actiunilor 5) sunetele vocale

6) cuvintele rostite 7) cuvintele scrise [4].

De remarcat este faptul ca in conceptia celor doi autori cinci din cele sapte sisteme implicate in comunicarea umana sunt de natura nonverbala.

In perioada contemporana dupa 1980 si pana azi au aparut numeroase lucrari teoretice si de cercetare empirica

Caracterizand perioda contemporana, Mark L. Knapp (1990,53-54) destinge cateva tendinte ale studiilor privind comunicarea nonverbala:

renuntarea la studiul separat al miscarilor diferitelor parti ale corpului (membrele superioare, fata, ochii etc.) si centrarea pe cercetarea contributiei acestor miscari combinante la transmitera anumitor mesaje

schimbarea strategiei de cercetare, in sensul cresterii ponderii studiilor bazate pe observatia comunicarii nonverbale in conditiile "naturale", nu in conditiile 'artificiale" ale laboratorului experimental

urmarirea modului in care unele semnale interactioneaza cu alte semnale.

STRUCTURA COMUNICARII NONVERBALE

Analiza structurii comunicarii nonverbale impune luarea in considerare a codurilor, modelelor si scopurilor specifice implicate. In comunicarea nonverbala se folosesc seturi de semne, coduri, care prin combinare dau o anumita structura. De exemplu, semnalele vizuale pot fi asociate semnalelor olfactive. De fapt, aceste semne sunt stimuli senzoriali care impresioneaza simturile omului (vaz, auz, pipait, miros). Pe baza semnelor si canalelor de transmitere a lor s-au propus multiple clasificari ale comportamentelor nonverbale si ale comunicarii nonverbale.

In literatura de specialitate se aminteste gruparea comunicarii nonverbale in trei categorii, propusa de J. Ruesch si W. Kess:

limbajul semnelor incluzand gesturile

limbajul actiunilor incluzand miscarile corpului implicate in diferite activitati

limbajul obiectelor care incorporeaza dispunerea intentionata sau neintentionata a obiectelor in spatiu in vederea utilizarii lor

O alta clasificare o datoram lui R. P. Harrison care imparte comunicarea nonverbala in patru categorii:

coduri de executare associate miscarilor corpului,expresiilor faciale, privirii, atingerii si activitatilor vocale

coduri spatio - temporale referitoare la mesajele rezultate din combinarea utilizarii spatiului si timpului

coduri artefac utilizate in mesajele primite de la obiecte

coduri mediatoare referitoare la efectele speciale rezultate din interpunerea intre emitator si receptor

De exemplu Dale G. Lethers a identificat urmatoarele canale de comunicare nonverbala: expresiile faciale, miscarile ochilor, postura, proxemica, aspectul fizic, factorii suprasegmentali, precum intonatia, timbrul si volumul vocii, si atingeriule cutanate.

Clasificarea comunicarii nonverbale poate fi facuta , in principal, dupa modalitatile senzoriale implicate in receptareaa semnalelor. Mark L. Knapp considera ca domeniul comunicarii nonverbale include urmatoarele fapte: 1) cum privim 2)cum auzim (tonul vocii) 3) cum mirosim 4) cum ne miscam - individual sau in conjunctie cu altii (gesturile, postura, privirea, expresiile faciale, atingerile corporale si proxemitatea) 5) cum afecteaza mediul inconjurator interactiunile umane si cum afecteaza acestea, la randul lor, mediul inconjurator (dispunerea spatiala a mobilei, temperaturii, prezenta altor oameni, zgomotele s.a.m.d)

Cei mai multi cercetatori accepta o clasificare rezultata din combinarea codurilor si mediilor de transmitere a mesajelor. "KINEZICA" asa - numitul limbaj corporal include miscarile corpului, expresiile faciale si privirea. Studiul privirii poarta denumirea de "OCULEZICA". Activitatile vocale alcatuiesc "PARALIMBAJUL". Studiul perceptiei si al modului de utilizare a spatiului poarta denumirea de "PROXEMICA", iar studiul perceptiei si al modului de utilizare a timpului este denumit "CRONEMICA". Aspectul fizic artefactele si semnalele olfactive sunt considerate, de asemenea, categorii separate ale comunicarii nonverbale si sunt studiate ca atare, chiar daca se recunoaste ca oamenii transmit semnale simultan prin mai multe canale, fapt pentru care este necesara abordarea integrate a comunicarii nonverbale

FUNCTIILE COMUNICARII NONVERBALE

Pentru a analiza functiile comunicarii dupa parerea mea ar trebui sa gasim raspunsul la intrbarea: De ce apelam la acest tip de limbaj ?. Ar trebui sa vedem care sunt intentiile, motivele si scopurile acestei forme de comunicare.

Paul Ekman a identificat cinci functii ale comunicarii nonverbale:

repetarea - spunem "da" si dam din cap de sus in jos, si de jos in sus; spunem cuiva ca adresa cautata este pe o strada la dreapta si in acelasi timp aratm cu mana incotro sa se indrepte

substituirea - inlocuirea mesajelor verbale - o fata posomorata ne spune ca persoana in cauza nu se simte bine

completarea - colaborarea la transmiterea mesajelor verbale, ceea ce duce la o mai buna decodificare a lor

accentuarea / moderarea - punerea in evidenta a mesajelor verbale, amplificarea sau dimpotriva diminuarea celor spuse: cand scandam sloganuri, ridicam bratul si aratam pumnul; cand admonestam un prieten expresia faciala poate arata ca nu ne-am suparat foarte rau

contrazicerea - transmiterea de semnale in opozitie cu mesajele verbale; spunem ca ne bucuram ca ne-am intalnit cu o persoana cunoscuita dar privim in alta parte cand ii intindem mana, ne vaitam ca nu avem din ce trai, dar ne afisam cu bijuterii sau haine foarte scumpe

Michael Argyle ia in considerare patru functii:

exprimarea emotiilor

transmiterea atitudinilor interpersonale

prezentarea personalitatii

acompanierea vorbirii

Dupa Maurice Patterson comunicarea nonverbala indeplineste mai multe functii:

transmite informatii

gestioneaza interactiunile

reflecta gradul de apropiere

exercita influenta

controleaza sentimentele

faciliteaza satisfacerea unor obiective sau interese

Judee K. Burgoon, David B. Buller si W. Gill Woodall au in vedere urmatoarele functii, dincolo de rolul ei in producerea si procesarea comunicarii verbale.

structurarea interactiunii inaintea inceperii comunicarii propriu-zise, serveste drept ghid implicit pentru desfasurarea acesteia, indicand cum se va desfasura comunicarea, ce roluri vor juca persoanele implicate in actul comunicarii

identificarea sau proiectarea identitatii sinelui functie ce se refera la modul de codificare si decodificare a mesajelor

formarea impresiei modul in care sunt percepute persoanele dupa comportamentul lor nonverbal, formarea primei impresii

exprimarea si managementul emotiilor

managementul relatiei de comunicare

managementul de conversatie

managementul impresiei

influenta sociala rolul comunicarii nonverbale in procesele de persuasiune

inselarea si suspiciunea de inselare