Criterii
de calitate in arta
Suntem din ce in ce mai
inclinati sa valorificam formele si mesajele imprevizibile,
neasteptate, "noi", in detrimentul formelor si al mesajelor a
caror previzibilitate ne da sentimentul "deja vazutului". Pe scurt,
polii banalitatii si ai originalitatii care
masoara gradul de probabilitate al unei informatii, par din ce
in ce mai capabili sa masoare si valoarea. Tinandu-se apoi
cont de experienta juriilor artistice , se poate observa cum cantitatea de
informatie exprimata de "nou" tinde sa se impuna in
interiorul campului generalizat care a devenit informatia de masa, in
timp ce calitatea, ramasa totusi ca un factor esential,
tinde sa slabeasca in comparatie. Coexistenta acestor
doi factori ilustreaza comportamentul ambivalent al juriului: calitatea nu
se mai detaseaza pe un fond de arta stabilizata printr-o
estetica stabila (cum s-au petrecut lucrurile in epocile "normative",
pana aproximativ la finele asa-zisei arte oficiale); deci pe un fond
de cunoastere conditionata de istoricul de arta, de
cunoscator sau de o cu totul alta autoritate. Din ce in ce mai mult,
propunerile artistice (mai degraba decat creatiile sau operele)
"valoreaza" si deci exista in functie de mai marele sau mai
micul lor grad de imprevizibilitate. Si in timp ce critica
traditionala ne dirija judecatile spre trecut, dupa
normele si criteriile in curs, campul de informare generalizata
intoarce sageata timpului in directia viitorului. Pentru un autor ca
Abraham Moles pictura si muzica si-au epuizat potentialul de
noutate. Intregul lor camp al posibilitatilor a fost definitiv
jalonat si explorat. Sortita "antropofagismului estetic" societatea
consumatoare de originalitate devoreaza operele trecutului banalizandu-le:
ea absoarbe prin copii fara sfarsit opera celebra intr-un kitsch
al Suprapietei. Opera de arta,
rezerva de forme originale, se uzeaza sub priviri, se epuizeaza
in copia multipla inevitabil sortita kitsch-ului. Avand un timp de
viata decurs din faptul expansiunii acestor conserve culturale, in
cele din urma o capodopera nu e decat matricea propriilor sale copii.
Astfel nu mai ramane decat sa se creeze noi arte, dat fiind ca
opera artistului e intotdeauna programare senzoriala, constructie de
secvente in spatiu sau in timp. Ea se diferentiaza prin
ansamblul situatiilor provocate si prin dispunerea lor in mediul
consumatorului artistic, noua figura a omului de buna
credinta. Ea reprezinta un echilibru fericit intre banalitatea
previzibilului si originalitatea noului.
Cel ce construieste cu ajutorul
emotiilor, artistul, sau cel care-i tine locul, scriitor, pictor,
sculptor, dansator sau acrobat, realizeaza un ansamblu numit mesaj sau
opera izolabila ca o secventa de unele din aceste elemente
ale realitatii luate intr-o anumita ordine.
Se vad astfel clar puse (si
e inca un merit al acestor puncte de vedere paradoxale) cele doua
date ale problemei: sau arta este - conform traditiei - o chestiune de
calitate, ale carei capodopere picturale, sculpturale sau arhitecturale
furnizeaza modelele; sau este o chestiune - conform criticii
informationale si pentru artistul inginer - de programare
senzoriala stabilita intre banalitatea previzibilului si
originalitatea noului, chestiune-n fond de cantitate.
Asa cum sunt puse cele doua
date ale problemei, prezinta oare o alternativa ? A alege
traditia in favoarea noului, nu inseamna a mutila viitorul; a alege
noul in dauna traditiei, inseamna a amputa trecutul. Dilema este
insa oricum dificila.
.com