Criterii de selectie, elaborare si organizare curriculara - CURRICULUM-UL SCOLAR

Curs de pedagogie

Anul II, Semestrul 1

Teoria instruirii si evaluarii

CURRICULUM-UL SCOLAR

Structura

Conceptul de continut al invatamantului

Conceptul de curriculum

Criterii de selectie, elaborare si organizare curriculara

Produsele (documentele) curriculare

Planul (cadru) de invatamant

Programele scolare

Manuale scolare

Metodici si planificari calendaristice

Conceptul de continut al invatamantului

Perspectiva traditionala - Continutul invatamantului (CI) - este un concept pedagogic traditional, care da raspunsul la intrebarea 'Ce si cat trebuie sa se predea si sa se invete' intr-o scoala, clasa etc. Aceasta notiune de baza a pedagogiei raspunde de asemenea partial la intrebarea CU CE? (este parte a resurselor educatiei scolare).

Continutul procesului de invatamant nu se identifica cu cel al educatiei, poate doar cu

substanta educatiei formale (scolare). CI este structurat cu ajutorul documentelor scolare (plan, programa, manuale). Continutul educatiei (CE) este mai complex si mai putin structurat (structurabil) si planificat, deoarece el include si educatia non-formala si cumva pe cea informala.

CI nu se confunda cu rezultatele procesului instructiv-educativ. Nu tot ceea ce se prevede prin continut se va transforma in rezultate ale invatarii.

CI nu este o simpla preluare, transpunere mecanica a informatiilor din diferite domenii de

cunoastere. El este rezultatul unor operatii de selectie, prelucrare si organizare specifica a

informatiilor.

CI este aproape sinonim cu cultura generala, structurata si organizata in vederea predarii-invatarii-evaluarii, pe diferite niveluri, tipuri si forme de invatamant. Deosebirea consta in posibilitatea de fi autodidact, deci insusirea de catre cineva a culturii generale pe cont propriu, in afara scolii. Conditii necesare?

O definitie: CI - ansamblul structurat (pe baza anumitor criterii) de informatii (cunostinte), deprinderi, valori si atitudini din universul cunoasterii si practicii umane, exprimat in documente scolare oficiale, ansamblu transpus in procesul de predare-invatare de catre cadrele didactice.

Conceptul de curriculum

Etimologie si scurt istoric

Termenul provine din limba latina (singular: curriculum; plural: curricula) unde insemna alergare, cursa. In sens figurat desemna un curs, al soarelui, lunii, vietii (curriculum vitae).

Acceptia traditionala a curriculum-lui (in limba engleza), cam pana la jumatatea secolului XX era de continuturi, care trebuiau parcurse in anumite perioade de timp.

John Dewey atragea totusi atentia inca acum 100 de ani in lucrarea The child and the curriculum (1902) asupra riscurilor interpretarii independente a celor doua realitati, copilul, respectiv experienta de invatare a acestuia, organizata de scoala (cum anume se invata) si curriculum-ul (ce discipline/materii se studiaza).

Tyler (1949) dezvolta o noua acceptie, sistematizand astfel componentele curriculum-ului: obiectivele educationale, experientele de invatare (continuturile) metodologia organizarii acestor experiente de catre scoala si evaluarea rezultatelor invatarii (putem prescurta OEME.).

Curriculum-ul (C) pare a fi un concept identic, doar la prima vedere cu cel de continut (al procesului de invatamant) - ce anume si cat se preda si se invata in scoala. Sensul este insa mai complex si mai nuantat. Se au in vedere toate implicatiile, exprientele scolare, tot ceea ce are legatura cu continutul predarii-invatarii, inclusiv ceea ce este neplanificat (dar se poate intampla intr-o lectie) neintentionat sau chiar ascuns. Obiectivele predarii-invatarii si evaluarea sunt parti componente ale curriculum-lui. Din aceasta perspectiva chiar si modul in care se invata ceva poate deveni o componenta de curriculum.

Dupa D'Hainaut (Programe de invatamamt si educatie permanenta, 1982), curriculum-ul este un proiect educativ, care stabileste scopurile, obiectivele, recomanda metodele si mijloacele de realizare (remarcati diferenta fata de definitia lui Taylor?).

Curriculum-ul trebuie deci inteles ca un ansamblu al proceselor educative si al experientelor de invatare prin care trece elevul pe durata parcursului sau scolar.

Dan Potolea si Paun Emil (2002) mentioneaza 3 nivele de descriere, analiza a curriculum-ului:

curriculum formal/prescris;

curriculum realizat (efectiv);

curriculum ascuns.

Curriculum-ul prescris (sau formal) este rezultatul unei selectii din ansamblul

cunoasterii acumulate, a ceea ce trebuie predat/transmis elevilor in scoala. In termeni de administratie scolara, este vorba aici de planul de invatamant si de programele scolare, la care se adauga, ca si materiale (mijloace) curriculare auxiliare: manualele, ghidurile metodice, indrumatoarele pentru profesori, planificaririle calendaristice, proiectele didactice, caietele si diverse culegeri pentru elevi, dictionare, atlase etc. Toate aceste documente au in vedere un elev si un profesor abstract, standard, conventional.

Trecerea de la curriculum-ul prescris la cel realizat se face prin transpozitie didactica, prin interventia unui (unor) profesor (i) asupra unui (unor) elev (i), indivizi umani reali, situati intr-un context anume de predare-invatare. Aceasta transpozitie presupune prelucrari, reelaborari, selectari, accentuari si chiar negocieri, ajungandu-se astel la curriculum-ul realizat, efectiv, viu si concret, puternic contextualizat.

Transpozitia didactica - de la curriculum-ul formal la cel realizat - inseamna nu doar transmitere, ci si invatare si impartasire pentru a deveni asimilare efectiva. Se poate vorbi chiar de un proces de rescriere, reinventare a curriculum-lui oficial, de catre profesori si elevi, prin interactiune. Acest proces poate duce - in functie de profesor si elevi, dar nu numai - atat la imbogatirea, adaptarea si diversificarea continuturilor cat si saracirea, reducerea sau schematizarea acestuia

Curriculum-ul realizat poarta deci amprenta subiectivitatii profesorului, ca si a fiecarui elev si a clasei de elevi. Elevii realizeaza selectii si adaptari ale curriculum-ului in functie de variabile subiective personale (interese de cunoastere, motivatie, posibilitati de invatare etc) si/sau contextuale (reprezentari despre profesor, despre scoala si impactul acesteia asupra propriului viitor etc).

Curriculum ascuns - concept postmodernist venit in educatie dinspre sociologie, are diverse

interpretari:

intentiile nedeclarate, ascunse ale profesorilor - partea invizibila, mascata sau trecuta sub tacere, neexprimata explicit;

(sub) cultura implicita a scolii, ansamblul de norme care apartin spatiului informal al scolii - ansamblul de norme nescrise, care fac parte din cultura (informala) a scolii si care reglementeaza conduitele profesorilor si ale elevilor;

curriculum noncognitiv sau instrumental, cel care are o incarcatura morala puternica, prin care contribuim la socializarea elevilor, in spiritul unui set de valori; aceasta socializare se poate afla la limita indoctrinarii sau manipularii.

Curriculum-ul ascuns - desi este o notiune sociopedagogica inca insuficient studiata si precizata, pare sa aiba un rol foarte mare in invatarea din scoala.

Se au aici in vedere mai ales atitudinile si conduitele sociale: preferinte pentru anumite tinute vestimentare ori capilare, moda la copii, adolescenti si tineri in general; influenta informala si exemplul concret al profesorului, relatiile si modalitatile de acceptare intr-un grup scolar (inclusiv de a deveni lider) modalitatile de relationare cu 'profii' pentru a le castiga bunavointa etc.

Adeseori aceste circumstante informale pot fi mai importante decat cerintele exprimate direct de profesor sau alti agenti educationali ai scolii. Este esentiala aici dorinta fireasca a oricarui elev de a face parte din, de a fi acceptat intr-un grup. De multe ori scopurile curriculum-ului ascuns sunt diferite, chiar contradictorii fata de cele ale curriculum-ului formal.

O asociere interesanta a curriculum-ul ascuns poate fi realizata cu notiunea de 'scoala a vietii'

(Negret-Dobrisor, 2001), in legatura cu care exista o intreaga literatura de 'romane ale formarii' (bildungsroman) - Faulkner, Hemingway, Sadoveanu, Creanga etc.

Curriculum-ul (atat cel formal, in procesul de transpunere spre cel realizat, cat si cel informal, ascuns) structureaza o adevarata cultura in scoala, presupune o gama variata de situatii, continuturi si modalitati de invatare. Discutia asupra acestor variabile este complexa si controversata.

Criterii de proiectare si dezvoltare curriculara

a)      Criterii filosofice - o anumita conceptie asupra asupra omului, locului si destinului sau in univers, determinata de epoca social-istorica, de tipul de societate, de cultura si regimul politic etc. In mod concret, perpectiva filosofica este concretizata intr-o anumita conceptie despre educatie, cu deosebire privind idealul educational si scopurile (ca finalitati cu caracter mai general). La noi in aceasta perioada conceptia despre educatie este obiectivata in documente care stau la baza curriculum-ului formal (oficial): Legea Invatamantului, Statutul Personalului Didactic etc, planurile de guvernare etc.

b)      Criteriile stiintifice - conceptia despre cultura, dezvoltata din punct de vedere sociopedagogic - nivelul la zi al cuceririlor stiintifice si tehnice. Reflectarea stiintei in continutul invatamantului se face prin disciplina de invatamant. Unii autori (Cristea S, 2003) distinge doua tipuri (nivele) de cultura generala care trebuiesc obiectivate in disciplinele de invatamant:

cultura generala instrumentala (invatamantul primar);

cultura generala de baza (invatamantul secundar);

c)      Criterii psihologice - conceptia despre invatare - valorifica teoriile psihologice despre invatare, mai ales teoriile care evidentiaza rolul activitatii elevului; aici este de semnalat si cerinta asigurarii unor niveluri de continut corespunzatoare, in raport cu particularitatile de varsta ale elevilor, cu capacitatile lor de asimilare a informatiilor.

d)      Criterii pedagogice - ilustreaza nevoia de selectare si structurare a curriculum-ului in scopul:

asigurarea unui echilibru intre cultura generala si cea de specialitate, in raport cu nivelul si tipul de scoala;

asigurarea continuitatii si accesibilitatii in invatare;

organizarea predarii-invatarii in spirala a cunostintelor (revenirea periodica pe traseul scolaritatii asupra unor cunostinte fundamentale)

selectia continutului trebuie realizata in functie de valoarea, de relevanta formativa si de puterea explicativa si aplicativa a acestuia;

asigurarea unei analogii functionale intre logica didactica si cea stiintifica.

Cele 4 tipuri de criterii sunt interdependente. Ele se regasesc in elaborarea documentelor scolare care transcriu curriculum-ul.

Caracteristici si tendinte ale curriculumului

Selectivitatea - selectarea si stabilirea unor prioritati informative si formative, in functie de finalitatile eductionale

Dinamica - nevoia continua de schimbare a curriculum-lui, datorita progresului continuu si accelerat al cunoasterii umane

Accesibilitatea - cunostintele selectate sunt explicate, demonstrate pentru a putea fi asimilate de copii/elevi (combinarea logicii stiintifice cu logica didactica).

Existenta unor posibilitati multiple de structurare - disciplinar, interdisciplinar, multidisciplinar, trans-diciplinar.

Exista astazi o tendinta insemnata de integrare a disciplinelor de invatamant, ceea ce reprezinta una dintre directiile reformei curriculare. Alte tendinte sunt descentralizarea, esentializarea si flexibilizarea curriculara.

4. Produsele (documentele) curriculare

Se mentioneaza aici produsele rezultate din demersurile curriculare (de proiectare, cercetare

si/sau dezvoltare curriculara): planurile de invatamant, programele scolare/universitare), manualele scolare/universitare, metodicile, planificarile calendaristice, proiectele pedagogice, etc.

Aceste produse se pot clasifica in 3 categorii (Negret-Dobrisor, 2001):

A)     documente primare - planurile de invatamant si programele scolare/universitare - descriu norme care au de regula un caracter oficial si obligatoriu;

B)     documente secundare - manualele scolare - au un caracter oficial dar nu si obligatoriu;

C)    documente tertiare - metodicile (manualele profesorilor, planificarile calendaristice, proictele pedagogice.

Aceasta ierarhizare impune si obligativitatea raportarii permanente a documentele de la C si

B la cele de la punctul A. Asa de pilda manulalele trebuie corelate continuu cu programele scolare iar acestea la randul lor cu planurile de invatamant.

Planul (cadru) de invatamant (PI)

PI este documentul scolar oficial fundamental de materializare a politicii educationale, in particular a Curiculum-lui prescris (formal).

In proiectarea-dezvoltarea planului de invatamant se evidentiaza trei feluri de abordari:

abordarea sistemica - plan unitar, cu deschidere spre interdisciplinaritate si spre educatia permanenta;

abordarea curriculara - plan centrat pe obiective, generale (raportate la ideal si la scopuri) si specifice (definite prin raportare la trepte de invatamant (ani de studiu) dar si pe dimensiuni (laturi) ale educatiei;

abordarea psihologica - plan centrat asupra formarii-dezvoltarii personalitatii elevului.

PI prevede in esenta:

disciplinele de invatamant

numarul de ore (total, anual, pe semestre, uneori si pe categorii de activitati)

De obicei, structura unui plan de invatamant contine:

un curriculum nucleu (core curriculum), considerat obligatoriu, alcatuit din discipline ca limba materna, matematica, fizica, stiintele socio-umane;

un curriclulum secundar, alcatuit din discipline optionale si facultative (centrate pe cel care invata).

Tipuri de discipline de invatamant:

a) dupa cultura generala sau profesionala incorporata

fundamentale;

de specializare;

b) dupa gradul de obligativitate si alegere

obligatorii

optionale

facultative

Problemele de proiectare a planului se leaga mai ales de selectia disciplinelor, succesiunea lor pe clase si cicluri, ponderea ca numar de ore etc.

Legea Invatamantului prevede: 'Ponderea disciplinelor optionale si facultative

creste in clasele finale ale invatamantului gimnazial si liceal'.

Curriculum National aprobat incepand cu anul scolar 1998-1999, are doua segmente:

- Curriculum nucleu - planul cadru de invatamant, pentru ciclurile primar, gimnazial si liceal, pe clase si discipline scolare: Ariile curriculare cuprind:

* Limba si comunicare

* Matematica si stiinte ale naturii

* Om si societate

* Arte

* Educatie fizica si sport

* Tehnologii

* Consiliere si orientare

- Curriculum la decizia scolii (CDS) - se prevede posibilitatea ca in fiecare scoala sa existe un curriculum la decizia scolii (intre 20 si 40 % din plaja orara saptamanala) - respectiv unitati optionale de continut, pe discipline-teme.

Programele scolare

Legea 84/1995 stipuleaza ca programele 'stabilesc, pentru fiecare disciplina de invatamant, obiectivele instructiv-educative si formative ale disciplinei si evidentiaza continuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental si aplicativ, oferind orientari metodologice generale pentru realizarea acestora'.

Programa este deci documentul care detaliaza continutul ficarui obiect/disciplina de

invatamant. Dupa definitia din lege detalierea are in vedere:

obiectivele;

continuturile fundamentale;

orientarile metodologice.

Continuturile propriu-zise se structureaza pe capitole, subcapitole, teme si lectii.

Modalitati de structurare a programelor

a)      clasic (centrate pe cunostinte si informatii) - cu obiective generale enuntate la

partea introductiva;

b)      centrate pe obiective psihopedagogice - elaborate in termeni de deprinderi, abilitati si capacitati care trebuie sa le invete copilul;

c)      combinate - cu accent atat pe obiective psihopedagogice cat si pe detalierea continuturilor in termeni de informatii.

In prezent programa scolara este considerata o componenta de baza a Curriculum-ului National, respectiv Curriculum-ul proiectat (intentionat sau recomandat), destinata autorilor de manuale ca si profesorilor, ca instrument curricular de orientare generala in predare-invatare. Programele scolare sunt structurate potrivit modelului curricular al disciplinei si contin:

obiectivele cadru ale disciplinei (pe arii curiculare)

obiectivele de referinta (pe discipline), pe baza carora profesorul stabileste obiectivele operationale)

exemple de activitati de invatare recomandate

continuturile - lista temelor propuse

standarde curriculare de performanta - criterii de evaluare calitatii procesului de invatare, vizeaza certificarea competentelor scolare dobandite.

Programa este un gen de 'macroproiect pedagogic' al disciplinei/obiectului de studiu,

structurata de regula pe ani de studiu, precizand si limitele de timp in care trebuie parcursa materia prevazuta.

Manualele scolare

Manualul este documentul curricular auxiliar care dezvolta si concretizeaza continutul programei. Este un document de orientare pentru profesor si un instrument de lucru, cel mai important, pentru elevi. Manualul urmeaza indeaproape programa scolara, detaliind si concretizand in limbaj si modalitati adecvate continuturile necesare pentru a se atinge obiectivele pedagogice

Functiile manualului:

a)      de informare - ofera informatii

b)      de formare - ofera ocazia formarii si exersarii deprinderilor, a formarii capacitatilor si a tehnicilor de munca intelectuala, dar si de formare si stimulare a motivatiei, a intereselor de cunoastere.

c)      autoinstruirea si formarea unui stil de lucru - valente formative superioare.

Elaborarea unui manual implica talent si ingeniozitate pedagogica, deoarece presupune o

serie de cerinte:

este o carte a elevului si nu a profesorului; a traduce in limba elevilor limba savantilor nu este un lucru la indemana oricui, nici macar a savantilor.;

trebuie astfel elaborat incat sa fie si un instrument de autodidaxie (autoinvatare).

Din punct de vedere pedagogic manualul trebuie sa fie o carte riguroasa care sa contina:

obiectivele pedagogice, urmarite, enuntate pe intelesul elevilor;

sarcinile de invatare conexe obiectivelor;

informatii utile realizarii sarcinilor de invatare, cat mai clar si sugestiv exprimate;

sarcini de lucru suplimentare, pentru aprofundarea studiului;

surse suplimentare pentru completarea cunostintelor;

exercitii de autoevaluare etc

Manualul alternativ ca manual al elevului este un instrument de (auto) instruire asistata (organizata, supravegheata, indrumata, controlata, evaluata) de profesor, potrivit cu prevederile programei scolare. Desi intentia a fost ca aceste manuale sa aiba un caracter formativ mai accentuat, sa devina in primul rand ale elevilor, exista in prezent o controversa in acest sens, deoarece se pare ca unele sunt tot mai mult ale profesorului - deoarece sunt inca centrate mai mult pe informatii (Copilu, D., Copilu, V., Darabaneanu, I., 2002).

Metodicile, denumite de unii 'manuale ale profesorilor' sunt in fapt 'didactici de specialitate' pe care profesorii se pot baza in activitatea la clasa.

Structura unei metodici

a)      modulul pedagogic al disciplinei;

b)      finalitatile (obiectivele) disciplinei;

c)      standardele de performanta pe ani de studiu, semestre, capitole;

d)     proiecte pedagogice model pentru activitati didactice;

e)      baterii de teste docimologice (predictive, formative, sumative);

f)       recomandari bibliografice pentru aprofundarea pedagogica si de specialitate.

Planificarile calendaristice sunt documente realizate de cadrele didactice, care transpun pe

durate de timp (semestrial, anual) programele scolare, in baza metodicii de specialitate si a principiilor didactice.

O  structura de planificare calendaristica (Negret-Dobrisor, 2001):

a)      evaluarea activitatii didactice;

b)      datele calendaristice precise de sustinere a fiecarei activitati;

c)      obiectivele fiecarei unitati de continut si activitatile didactice;

d)      forma de desfasurare a fiecarei activitati si mijloacele de organizare;

e)      instrumentele de evaluare a fiecarei activitati didactice (probe de cunostinte, teste etc);

f)        modalitatile de stimulare a studiului independent al elevilor;

g)      'activitatilor de imbogatire' pentru elevii capabili de performante superioare (consultatii);

h)      perioadele, formele, metodele si instrumente de organizare a 'activitatilor de ratrapare' pentru elevii cu ritm lent de invatare (meditatii);

i)        programul personal al profesorului, de dezvoltare profesionala (pedagogica si de specialitate.

Un alt document important, mai ales pentru realizarea efectiva a curriculum-ului este proiectul

didactic, dar acesta va fi dezvoltat la tema corespunzatoare a cursului.