Aristofan cca 450 - cca 385 i.Hr.

Aristofan cca 450 - cca 385 i.Hr.

La fel ca Eschil, Aristofan filozofeaza foarte rar, explica foarte rar: filozofia si explicatia vibreaza in actiuni si se exprima de la sine. La ambii artisti, intelectualitatea rafinata si modelul elegant trasat de Sofocle sau Euripide este inlocuit de rudimentar, de ilogic, de vocea propriilor simturi. Interesul nostru se concentreaza nu atat asupra fortelor care actioneaza asupra omului, cat asupra omului ca atare: proteic, creator, imprevizibil.

Kenneth McLeish, The Theater of Aristophanes

Daca lui Aristofan nu i se poate atribui meritul de a fi creat comedia, se numara, in schimb, printre primii ei practicieni; piesele sale au supravietuit intacte si ne ofera singurul exemplu de comedie greaca veche, forma aspra, profana si indrazneata din punct de vedere intelectual, care, alaturi de tragedia poetica, a constituit cea mai mare realizare a teatrului atenian din secolul al V-lea i.Hr. in comediile lui Aristofan, la fel ca si in tragediile lui ESCHIL [2], SOFOCLE [3] si EURIPIDE [4], teatrul comic isi gaseste cel mai maret intemeietor si cel mai influent promotor.

Stim foarte putin despre viata si personalitatea lui Aristofan, dar vremea in care a trait se reflecta in mare masura in piesele lui (unsprezece din cele patruzeci pe care le-a scris s-au pastrat pana in zilele noastre). Originar din Atena, Aristofan s-a aflat in mijlocul vietii orasului sau, piesele sale reprezentand cateva dintre cele mai bune reflectari ale controverselor si preocuparilor din acea perioada. Se spune ca atunci cand Dionysius, tiranul Siracuzei, a dorit sa se informeze in privinta oamenilor si institutiilor din Atena, Platon 1-a sfatuit sa citeasca comediile lui Aristofan. S-a nascut in anii cand Pericle introducea reformele care aveau sa marcheze varsta de aur a democratiei ateniene si a trait in perioada de crestere a Atenei ca imperiu si' centru al realizarilor intelectuale si culturale. Noua din piesele lui reflecta totusi consecintele tragice ale lungului razboi peloponesiac cu Sparta, care au culminat cu infrangerea Atenei, urmata de declinul ei rapid. Ultim supravietuitor al marii dramaturgii din secolul al V-lea i.Hr., Aristofan a pus capat prin moartea sa unui secol de realizari dramatice. Si-a petrecut ultimii ani intr-un mediu foarte diferit, ostil fata de ideea de deschidere si de senzatia ca „nimic nu e sacru' pe care se intemeiau comediile lui. Vechile comedii ale lui Aristofan urmau sa fie inlocuite cu noile comedii ale secolului al IV-lea, mai limitate si mai putin ofensatoare scrise de Menandru, care, in adaptarile romane ale lui Plaut si Terentiu au reprezentat principala sursa de inspiratie a teatrului comic occidental, insa comedia lui Aristofan trebuie privita ca o realizare mult mai importanta decat o simpla curiozitate culturala. Geniul lui, atat ca poet, cat si ca dramaturg, contine germenii celor mai mari resurse ale comediei ca forma, reprezentand o reflectare serioasa a lumii si incurajand in acelasi timp capacitatea noastra de a rade de absurditatea ei, ca si de excesele si pretentiile ei.

Originile comediei grecesti sunt la fel de obscure ca si cele ale tragediei, ambele avand la baza sarbatorile rituale in cinstea zeului grec Dionisos. Cuvantul grec komoidia de la care vine comedie inseamna „cantec al unui grup de cheflii', iar komos era o procesiune de persoane care cintau si dansau prin oras, adesea imbracati in costume de animale celebrand fortele vitale ale naturii si fertilitatii. Spectacolele lor hazlii, pline de obscenitati, cuvinte desantate si zeflemele adresate direct privitorilor erau destinate sa tulbure ordinea si sa ofere o relaxare emotionala si sexuala. Komos au fost prototipul comediei pe care dramaturgii din secolul al V-lea i.Hr. 1-au adaptat sub forma unui cor, cu actori ce preluau rolul personajelor intr-o intriga in care trebuia sa fie depasite anumite obstacole, adesea intr-o maniera fantastica, ce se incheia cu o sarbatoare.

Metoda si rezultatul comediei sunt, asadar, opusul tragediei in care mila si teama sunt evocate printr-o dramatizare expresiva a limitelor eroului, in comedie, rasul este provocat de ruperea frontierelor, de spulberarea iluziilor si de o transcendenta emotionala asupra a ceea ce este obisnuit sau predeterminat. Spre deosebire de subiectele mitologice familiare ale. tragediei populate de eroi exemplari, comedia ateniana era originala, bazata pe detalii ale vietii obisnuite, cu personaje la fel de pacatoase si usor de recunoscut ca orice om din public. Problemele cotidiene, cum ar fi politica, literatura si filozofia reprezentau o tinta usoara. Comediile lui Aristofan au recurs si la personaje reale, cum ar fi Socrate, Euripide, Eschil si liderul politic atenian Cleon. in timpul spectacolului cu Norii, se spune ca Socrate s-a ridicat in picioare in public ca sa demonstreze asemanarea cu masca autorului care il intruchipa pe el. in zilele sale de glorie, Aristofan a avut libertatea de a aborda orice subiect si de a-i trata oricat de jignitor ii permitea imaginatia.