CHINA: CULTURA ȘI ȘTIINTA

(fragmente din lucrarea Istoria Stiintei, Antichitatea de prof. Adrian Mihalcea, aparuta la editura Verus, Bucuresti, 2009)

Inceputurile Chinei. Mit si istorie

Civilizatia chineza s-a format in bazinul Fluviului Galben (Huanghe), extinzandu-se cu timpul spre sud si trecand de Fluviul Albastru (Chang-Jiang[1]). Cronologia traditionala chineza incepe cu o serie de imparati mitici, plasati in mileniul al III-lea i. Hr. Relatarile despre ei sunt absolut legendare si trebuie considerati mai degraba zei decat imparati reali.

De mare popularitate se bucura zeul Fu Xi si sotia-sora a lui, numita Nű Wa. Fu Xi este inventatorul trigramelor si al instrumentelor muzicale. El este savant si mester, iar desene din epoca Han il arata pe Fu Xi cu un echer in mana, in timp ce Nű Wa tine un compas. Fu Xi a mai aratat oamenilor sa pescuiasca cu navodul si sa foloseasca latul la prinderea pasarilor. Le-a mai indicat reguli de baza ale alimentatiei recomandand folosirea focului in prepararea alimentelor.

Yandi a pus bazele agriculturii, a cultivat cereale si a descoperit ce plante sunt otravitoare. Unii il reprezinta cu cap de bou si trup de om. Primul numit in mod expres imparat a fost Huangdi, dar este tot o persoana mitologica angrenata in razboaie cu fiinte fantastice, in cursul carora s-au inventat armele de bronz. Huangdi este tipul imparatului model, inconjurat de sfetnici intelepti care au creat scrierea si calendarul. Huangdi ar fi dobandit secretul nemuririi, cu ajutorul alchimiei si s-a inaltat la cer. Sotia sa, numita Leizu, a creat sericicultura, secretul fiindu-i relevat de o divinitate in forma de vierme de matase.

O anume istoricitate par sa aiba Dijun, Yao si Shun. Despre ultimul se spune ca ar fi imblanzit elefantul. Si acesti imparati sunt modele exemplare de comportament. Yao este simbolul modestiei, locuind in coliba, imbracand o haina aspra de canepa si consumind fierturi de ierburi, dar intelepciunea sa il impunea in fata oamenilor. Shun e simbolul devotamentului filial.[2]

Istoriografia nemitologica incepe cu dinastia Xia (2140-1711 i. Hr.), neconfirmata arheologic, dar care poate fi pusa in corespondenta cu o civilizatie neolitica, in care se lucra cu roata olarului si se foloseau sageti cu varf de os si topoare de piatra slefuita. A urmat dinastia Shang (Yin) (1711-1066 i.Hr.), confirmata arheologic si corespunzand unei epoci a bronzului, cu multe aspecte specific chi-neze. Este perioada in care in mod sigur se cresteau viermii de matase. Apar primele elemente de astronomie (calendarul) si de aritmetica. Exista o scriere pictografica, din care se va dezvolta scrierea clasica, din vremea dinastiei Han, multe aspecte regasindu-se si in scrieerea chineza de azi. Divinatia se baza pe oase ori carapace de broaste testoase cu inscriptii. Sa notam ca ambele dinastii ale acestei perioade s-au prabusit din cauza unor principi desfranati, care au incalcat moralitatea si atunci Cerul le-a retras mandatul. Invatatii s-au straduit sa exemplifice trasaturile suveranului ideal, pornind de la legendele despre imparatii mitici ca Yao si Shun.

Dinastia Zhou (1066-221 i. Hr.) este impartita de obicei in epoca primaverilor si toamnelor (pana la 453 i. Hr.), urmata de perioada statelor combatante (453-221 i. Hr.). Este o epoca a fierului in care razboiul este o realitate aproape continua. Filosofii au elaborat doctrina despre suveranul luminat care trebuie sa dispuna de puteri absolute, fara insa sa devina un despot. O asemenea monarhie asi-gura unitatea imperiului prin coerenta sistemului juridic si al celui de masuri si greutati. Aceasta conceptie a incurajat lupta pentru un stat centralizat in care puterile suveranilor locali sa fie drastic limitate.

Imparatul Zheng, suveran al statului Qin, va pune capat dinastiei Zhou si in anul 221 i. Hr. devine Shi Huangdi (primul imparat ceresc). E momentul in care putem vorbi cu adevarat de un stat unitar chinez. El impune un singur sistem monetar si unifica scrierea si sistemele de masura. In timpul lui a inceput constructia Marelui zid chinezesc. Conducand despotic a fost deranjat de criticile mora-listilor si a declansat o campanie dura impotriva invatatilor, care a culminat cu arderea cartilor (213 i.Hr.) si ingroparea de vii a unor carturari. A murit in anul 209 i. Hr., intoxicat cu leacuri alchimiste care trebuiau sa-i aduca nemurirea.

Dupa o scurta perioada de instabilitate s-a instaurat dinastia Han (207 i. Hr.-220 d. Hr.), care a pastrat in linii mari sistemul centralizat al principelui Zheng. Dar spre finele sec. al II-lea i. Hr. ince-pe o perioada de anarhie, cu revolta turbanelor galbene (184 d. Hr.). Rasculatii venerau pe Huang-Lao, combinatie intre cuvantul imparat ceresc (Huangdi) si numele filosofului Lao zi. In aceasta epoca anarhica a ars biblioteca imperiala (191 d. Hr.), o pierdere poate mai mare decat arderea cartilor din vremea lui Zheng. Unele carti considerate pierdute au fost gasite de arheologi in morminte. Cel mai cunoscut complex de morminte, cu o mare valoare documentara, este cel de la Mawangdui,[3] descoperit in 1972 si datand din sec.al II-lea i. Hr.

Haosul luptelor pentru putere a condus la divizarea imperiului, dupa caderea dinastiei Han (220 d. Hr.), urmatoarea unificare realizandu-se abia in anul 581, anul de inceput al dinastiei Sui. Peri-oada 220-589 este considerata o tranzitie spre evul mediu chinez. Din punct de vedere cultural evenimentul cel mai important este patrunderea budismului.[4]

Principiile Yin-Yang si cele cinci elemente

In epoca Han, la mare cinste era doctrina lui Confucius[5] (552-479 i. Hr.). Numele sau de familie era Kong, cel de Confucius fiind o forma latinizata. Confucius a pus un mare accent pe lucrarile vechi, Clasicele (jing). Aici intra scrierea Shu, care descrie un ritual, apoi Cartea poemelor (Shijing) si Cartea schimbarilor (Yi-jing), o carte de ghicit. Doctrina expusa in Cartea schimbarilor da

Cel care practica ghicitul obtinea, printr-un procedeu complex de extragere dintr-o gramada, a unor betisoare confectionate din tulpini de coada-soricelului, 6 valori numerice din multimea 6, 7, 8, 9. Valorile impare, 7 si 9, erau Yang, iar cele pare erau Yin. Cele 6 valori dadeau o hexagrama, insa 6 si 9 sunt susceptibile de a se transforma, ceea ce duce la o a doua hexagrama.[7] Ghicitorul se straduia sa interpreteze aceasta tansformare a hexagramei, nu astepta raspuns de la o zeitate, ca in alte sisteme de divinatie.

Tot intre Clasice este considerata cronica istorica a Primaverilor si toamnelor, numita asa pentru ca paragrafele incep cu nu-mele acestor anotimpuri. De fapt era mai mult o lucrare enciclopedi-ca, incluzand foarte multe elemente de cultura si civilizatie. Istoricii chinezi vor pastra aceasta modalitate de abordare. Astfel a procedat Sima Qian (cca. 135-93 i. Hr.), autorul unei mari sinteze numite Memoriile istorice si mai tarziu Ban Gu (32-92 d. Hr.), care a scris impreuna cu sora sa, inteleapta Ban Zhao, Istoria dinastiei Han (Hanshu). Astfel de tratate de istorie sunt de aceea de mare folos pentru reconstituirea unor conceptiii filosofico-stiintifice.

In afara de lucrarile clasice, indicate de Confucius, in biblioteca imparatilor Han se mai aflau operele (zi) ale unor savanti si filosofi, clasificate de exegeti in mai multe scoli. Originea acestor orientari diferite pare sa se afle in modul de interpretare a cartilor clasice. Textele clasicelor, adesea obscure, cu un mesaj sibilinic, dificil de inteles, au fost considerate ca poarta si un adevar secret, continand profetii.

Unii au pus accent pe o interpretare ezoterica a acestor texte, considerandu-le utile in divinatie si interpretari cosmologice. Aceasta era orientarea scolii din statul Qi, unde s-a remarcat Zou Yan (305-240 i. Hr.), autorul unei ample teorii despre trigrame si cele cinci elemente, deschizand drumul folosirii acestora in interpretari din stiinta.

Pe de alta parte, cei cu tendinte rationaliste criticau excesele interpretarilor cabalistice si exagerarea superstitiilor. Aceasta orientare era specifica carturarilor din tinutul Lu, patria lui Confucius.

La inceputul dinastiei Han s-a impus mai ales orientarea ezoterica, cu accent pe speculatii cosmogonice. Dintre cartile legate de acest mod de a interpreta, importanta era lucrarea Marea norma, un fel de comentariu la clasica Shu[8], in care se expune doctrina celor cinci elemente. Acestea sunt apa, focul, lemnul, metalul si pamantul. La inceput era probabil o teorie independenta de cea a principiilor Yin-Yang, dar in epoca Han erau deja ingenios imbinate, intr-o serie de asociatii si opozitii care permiteau multe speculatii, o parte dintre ele putand fi urmarite in tabelul de mai jos.

Incepand de prin a doua jumatate a secolului I d. Hr., vasta literatura de tip ezoteric sufera un recul si castiga teren orientarea rationalista. Pe de alta parte, ideile mistice patrund pe terenul gandirii daoiste. Daoismul este al doilea curent filosofico-religios important al Chinei antice. Fondatorul sau este Lao zi, contemporan cu Confucius. Lui i se datoreaza lucrarea Dao De Jing, unul dintre cele mai profunde texte filosofice, care pune la baza interpretarii lumii un principiu al ordinii numit Dao, tradus de obicei cu Calea[9]. In epoca Han s-au bucurat de un mare interes conceptiile daoiste privind secretul vietii indelungate, cu influente in alchimie si medicina.

Scolastica asupra cartilor clasice si-a atins incununarea cand textul clasicelor a fost gravat in piatra la academia imperiala (anul 175), dar evenimentul e mai mult simbolic, pentru ca atentia pe care o dadeau carturarii speculatiilor tipice epocii Han incepuse sa scada serios, acestea disparand aproape total in sec.al IV-lea.

Este un fapt remarcabil aparitia budismului in China, unde este prima oara mentionat in anul 65 d. Hr., ca un fel de secta daoista. De altminteri budismul chinez si daoismul s-au influentat reci-proc. Marele avant al budismului in China s-a produs in sec.al IV-lea. Curand budismul va fi asimilat in cultura chineza, astfel ca un comentator enciclopedist, Tao Hongjing (456-536), zis Sihastrul din Huayang[10], folosea traditiile yin-yang, pe cele daoiste si cele budiste. El a atins probleme de matematica, geografie, alchimie si medicina. Sincretismul budismului si daoismului se simte mai ales in domeniul cautarilor asupra prelungirii vietii.

ANEXA

Diferite ideograme chineze sau nume proprii, erau transcrise in mod diferit de traducatori. Pentru a se evita confuziile Academia Chineza a elaborat, in ultimele decenii un sistem de scriere cu litere latine, pentru uzul strainilor. Este sistemul Pin Yin ("a scrie sunete")[12] pe care l-am folosit, pe cat posibil in acest articol. Iata regulile de pronuntie:

NOTE