Reglementari internationale si europene privind tratamentul detinutilor

Declaratia Universala a Drepturilor Omului

adoptata in 1948 de Adunarea Generala a Natiunilor Unite.

prin acest document care recunoaste „demnitatea si egalitatea ca drepturi inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane” ca „fundament al libertatii, justitiei si pacii in lume”,

s-a realizat pentru prima data in dreptul international o legitimitate a preocuparii pentru tratamentul aplicat unei persoane chiar si in afara granitelor statului al carui cetatean este.

Ansamblul regulilor minime de tratament al detinutilor

Ansamblul regulilor minime de tratament al detinutilor adoptat in 1955 de catre Organizatia Natiunilor Unite

a reprezentat, la momentul respectiv, un progres semnificativ in sensul umanizarii conditiilor de detentie.

Este, de asemenea, pentru prima data cand sunt stipulate explicit drepturile detinutului. Se stabilesc, astfel, conditiile de primire a detinutilor, de repartizare si tratament individualizat, drepturile de vizita, corespondenta, pachete, asistenta medicala si sunt identificate modalitatile de disciplinare si recompensare.

Insa, din punct de vedere al abordarii activitatii de resocializare / reabilitare, documentul are limite serioase, bazandu-se pe principiul scoaterii individului disfunctional din sistemul social, repararea lui in laboratoarele penitenciarului si, apoi, redarea sa societatii.

Izolarea individului de restul societatii este vazuta ca fiind esenta pedepsei, iar vizitele, corespondenta si alte drepturi care tin de legatura cu exteriorul sunt considerate favoruri sau recompense. Mai mult, acordarea acestor privilegii este  conditionata de posibilitatile practice ale penitenciarelor.

Consiliul Europei

In 1949 se infiinteaza Consiliul Europei ca organism interguvernamental, menit sa apere drepturile omului si domnia legii.

In 1953 intra in vigoare Conventia Europeana a Drepturilor Omului care preia si dezvolta o serie de prevederi ce au ca obiect drepturile civile, politice, economice, sociale si culturale ale omului.

Cele mai importante drepturi ce au relevanta directa asupra resocializarii si reintegrarii sociale a detinutilor sunt: art. 3 – interzicerea torturii, a pedepselor si tratamentelor inumane ori degradante; art. 4 – interzicerea muncii fortate; art. 5 – dreptul la libertate si siguranta; art.6 – dreptul la un proces echitabil si art. 8 - dreptul la viata privata, familie, domiciliu si corespondenta.

Romania a ratificat Conventia Europeana a Drepturilor Omului prin Legea nr 30 din 18 mai 1994.

La art. 20 din Costitutie se arata ca, in cazul unui conflict intre dreptul intern si cel international in materia drepturilor omului, cel din urma prevaleaza, recunoscundu-se astfel principiul “self executing” in aplicarea Conventiei.

Mecanism de implementare

Spre deosebire de ONU, Conventia dispune de un mecanism care asigura implementarea acesteia in statele membre, format din trei parti: Comisia Europeana a Drepturilor Omului (infiintata in 1954 si abolita in 1999), Curtea Europeana a Drepturilor Omului (infiintata in 1959) si Comitetul de Ministri a Consiliului Europei, format din ministrii de externe ai tarilor membre.

Cel mai eficient mecanism de „realizare” a drepturilor omului, in general, si a drepturilor detinutilor, in special, este cel bazat pe activitatea Curtii Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

CEDO

Curtea este instanta care asigura protectia drepturilor omului prin interpretarea creativa a Conventiei.

Unul din principiile importante ce stau la baza activitatii Curtii este cel al subsidiaritatii. Acest principiu prevede ca petentul se poate adresa Curtii numai dupa ce a epuizat toate caile de atac in fata instantelor nationale. Deciziile Curtii sunt opozabile statului si, deci, obligatorii.

Un alt aspect important de remarcat din practica Curtii este acela ca prin interpretarea si contextualizarea Conventiei la conditiile concrete, Conventia devine un „instrument viu” (Murdoch, 2006, p. 23). Asa se explica ca CEDO poate decide ca aceeasi fapta este tortura intr-o tara si rele tratamente aplicate detinutului in cealalta tara. Decizia se fundamenteaza pe diferenta dintre standardele de viata din tarile respective.

Critica CEDO

Una din criticile aduse activitatii Curtii este ca activitatea sa se bazeaza pe plangeri individuale si nu are ca scop o actiune proactiva in promovarea drepturilor omului. Se stie ca, de multe ori, petentii au de asteptat foarte mult pana la epuizarea cailor de atac nationale cand se pot adresa Curtii. De asemenea, asa cum s-a intamplat in cazul Cotlet vs. Romania (2003) detinutii pot fi intimidati si chiar opriti sa scrie la CEDO de catre autoritatile penitenciare

Hotararile CEDO pentru Romania pot fi gasite pe site-ul Biroului de Informare al Consiliului Europei in Romania ( www.coe.ro/jurisprudenta.html )

CPT

Pentru a depasi aceasta limita si pentru a promova si alte cai non-judiciare de prevenire a torturii si relelor tratamente, Consiliul Europei a inaintat in 1987 spre ratificare Conventia Europeana pentru Prevenirea Torturii, a Pedepselor si Tratamentelor Inumane si Degradante.

Romania a ratificat Conventia si cele doua protocoale aditionale prin Legea nr. 80 / 1994.

CPT

Pornind de la principiul conform caruia protectia persoanelor private de libertate este mai eficienta prin dialog si discutii intre autoritatile nationale si un organism multidisciplinar independent, format din experti, Conventia, inca de la primul articol, prevede infiintarea Comitetului european pentru prevenirea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, denumit pe scurt CPT.

Principalul mijloc de actiune al CPT-ului este aratat un aliniat mai jos:

“Prin intermediul vizitelor, comitetul examineaza tratamentul persoanelor private de libertate in vederea intaririi, daca este cazul, a protectiei lor impotriva torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.” (art. 1 alin. 2)

CPT – cale de implementare

In urma acestor vizite, Comitetul intocmeste un raport pe care il transmite autoritatilor nationale, impreuna cu o serie de recomandari.

In cazul in care autoritatile nationale refuza sa ia masuri pentru indreptarea aspectelor deficitare, Comitetul poate publica un comunicat in care sunt aratate public aspectele negative identificate.

Acest mijloc nu mai este la fel de eficace ca in trecut, deoarece in ultima vreme toate rapoartele  de vizita au fost publicate

De altfel, acest mijloc de coercitie nu a fost utilizat decat de patru ori (de doua ori pentru Federatia Rusa si de doua ori pentru Turcia).

Rapoartele CPT-ului pot fi gasite in rapoartele anuale ale CPT-ului publicate pe site-ul: www.cpt.coe.int

Interdependenta instrumentelor CE

Dupa cum se poate observa, mijloacele de monitorizare si implementare a Conventiei Europeane pentru Prevenirea Torturii, a Pedepselor si Tratamentelor Inumane si Degradante par a fi limitate, insa toate instrumentele Consiliului Europei, Uniunii Europene si Organizatiei Natiunilor Unite trebuie privite ca fiind interconectate si in interdependenta.

Spre exemplu, o modalitate prin care CPT poate fi eficient in protectia drepturilor persoanelor private de libertate este prin utilizarea rapoartelor sale de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Pe rolul acestei instante au fost deja cazuri in care Curtea a emis decizii citand din rapoartele periodice sau din standardele CPT-ului (ex. Dougoz vs. Grecia).

Daca Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Regulile Penitenciare Europene etc. cuprind reglemetari generale, uneori chiar imprecise, standardele CPT au meritul de a fi extrem de precise. Spre exemplu, acestea merg uneori pana la detalii ca „detinutii trebuie sa desfasoare o activitate utila in afara celulei timp de cel putin 8 ore pe zi”.

Recomandarea Consiliului Europei nr. (87) 3 asupra Regulilor Europene privind Penitenciarele

Filosofia exprimata de Ansamblul regulilor minime (ONU, 1955) a fost corectata de Recomandarea Consiliului Europei nr. (87) 3 privind regulile penitenciare europene, din 12 februarie 1987, care, la regula 64 accentueaza ideea ca „inchisoarea, prin privarea de libertate pe care o presupune, este pedeapsa in sine”.

Intr-o asemenea formulare, mesajul catre detinut este ca „esti condamnat la inchisoare ca pedeapsa si nu pentru a fi pedepsit”.

Regimul penitenciar

Urmatoarea regula defineste si mai clar obiectivele regimului penitenciar:

„Regula 65:

Toate eforturile trebuie depuse pentru a se asigura ca regimurile institutiilor sunt orientate spre:

a se asigura ca conditiile din penitenciar sunt compatibile cu demnitatea umana si sunt la standarde acceptabile in comunitate;

sa minimalizeze efectele negative ale incarcerarii si diferentele dintre viata de penitenciar si cea din libertate care au tendinta de a diminua respectul de sine si simtul raspunderii personale la detinuti;

sa sustina si sa consolideze acele legaturi cu rudele sau cu comunitatea care vor fi in  interesul detinutilor si familiilor acestora;

sa ofere oportunitati detinutilor sa-ti dezvolte abilitatile si aptitudinile care ii vor ajuta sa se reintegreze cu succes dupa liberare ”

Abordarea generala

Filosofia pedepsei cu inchisoarea s-a schimbat radical, conceptul central fiind al normalizarii vietii detinutului. Inchisoarea reprezinta, in economia drepturilor suspendate (Foucault, 1997), o privare a persoanei de dreptul la libertate, celelalte drepturi civile si politice, compatibile cu aceasta stare, fiind exercitate in continuare.

Conceptul central exprimat de noua filosofie a pedepsei cu inchisoarea este „custodie pozitiva” in care accentul cade asupra conditiilor umane de detentie.

Principalul obiectiv al tratamentului este de a diminua efectele distructive ale incarcerarii prin incurajarea contactelor cu exteriorul penitenciarlui, prin educatie si dezvoltarea resurselor in vederea reintegrarii sociale a detinutului.

Detinutul ca cetatean activ

Individul nu mai este izolat de societate, ci este ancorat in continuare in viata comunitatii si a familiei din care face parte. Detinutul ramane, astfel, un cetatean responsabil in cadrul comunitatii:

Regula 43

Li se va permite detinutilor sa comunice cu familiile lor si, in functie de nevoile de tratament si securitate, cu reprezentanti ai organizatiilor din comunitate. Li se va permite , de asemenea, sa fie vizitati de catre acestia cat mai des posibil.   

Pentru a incuraja contactul cu lumea exterioara trebuie sa existe un sistem de concedii penitenciare, in concordanta cu obiectivele de tratament aratate la Regula 65.

Regula 66

se va asigura ca activitatile vor fi organizate in asa fel incat sa dezvolte contactele detinutilor cu oportunitatile din comunitate, in vederea cresterii posibilitatilor de reintegrare sociala dupa liberare.

Planificarea executarii pedepsei

O alta contributie semnificativa a Regulilor Penitenciare Europene la regimul de tratament al detinutilor este planificarea executarii pedepsei. Conceptul, ca atare, nu apare in textul recomandarii, insa procedeul este descris in mai multe reguli:

Regula 10

1. Imediat dupa receptia celor condamnati, va fi pregatit si aprobat de catre director un raport cu informatii relevante despre situatia persoanei si programele de pregatire la care vor participa toti detinutii condamnati la inchisoare pe un termen rezonabil. Scopul acestui raport este de pregatire pentru liberare.

3.Rapoartele si informatiile despre detinuti vor fi pastrate individual, actualizate regulat si se va respecta confidentialitatea informatiilor.

Regula 68

Imediat dupa receptia detinutilor si dupa evaluarea personalitatii fiecarui detinut, va fi pregatit un program de tratament in functie de informatiile obtinute despre nevoile individuale, capacitatile si resursele acestuia si avand in vedere, in mod special, proximitatea fata de rude.

Critici

Principala critica adusa Recomandarii Consiliului Europei nr. (87) 3 are ca tinta limbajul oarecum imprecis al acestui document. Murdoch (op. cit. p. 34-35) identifica cel putin doua categorii de formulari eronate. In primul rand, documentul abunda in formulari vagi (ex. un anumit principiu trebuie respectat „pe cat posibil”). In al doilea rand, in textul Recomandarii apar formulari evaluative susceptibile de interpretare si implementare diferite de la stat la stat (ex. formule de tipul „adecvat”, „normal”, „dezirabil” etc.).

O alta critica se refera la abordarea documentului axata in special pe normalizarea conditiilor de detentie in raport cu conditiile din societatea libera si nu pe resocializarea si reintegrare sociala a detinutilor (a se vedea aici principalul obiectiv al tratamentului).

Recomandarea Consiliului Europei nr. (2006) 2 asupra Regulilor Europene privind Penitenciarele

Pentru a reorienta filosofia executional penala spre scopul reintegrarii sociale a fostului detinut, precum si pentru a incorpora progresele sociale si practica CEDO si a CPT-ului, in 2006, Consiliul de Ministri al Consiliului Europei a adoptat un nou set de reguli penitenciare europene.

Principii

Noua orientare spre reabilitare si reintegare se poate desprinde inca din enuntarea principiilor de baza ale documentului:

toate persoanele private de libertate trebuie tratate in sensul respectarii drepturilor omului;

persoanele private de libertate isi pastreaza toate drepturile ce nu le-au fost suspendate prin hotarare judecatoreasca ori prin incarcerarea lor;

restrictiile aplicate persoanelor private de libertate trebuie sa fie minime si proportionale cu obiectivul legitim al sentintei;

conditiilor de detentie care au impact asupra drepturilor omului nu pot fi justificate prin lipsa resurselor;

viata in penitenciar trebuie sa se apropie cat mai mult cu putinta de viata din comunitate;

detentia trebuie organizata in asa fel incat sa faciliteze reintegrarea indivizilor in societatea libera;

cooperarea cu serviciile din lumea exterioara si cu societatea civila trebuie incurajata cat mai mult;

personalul de penitenciar desfasoara un serviciu public important si, prin urmare, recrutarea, pregatirea si conditiile de lucru trebuie sa fie de asa natura incat sa poata mentine standarde inalte ale serviciilor acordate detinutilor;

toate penitenciarele trebuie sa faca obiectul unor inspectii regulate si a unei monitorizari independente.

Noua abordare

Obiectivul central al regimului nu mai este reprezentat de diminuarea efectelor distructive ale incarcerarii, ci de „ scopul de a sustine persoanele condamnate spre a duce o viata in concordanta cu legea” (Regula nr. 102.1).

In aplicarea regimului, un rol important revine procesului de planificare a sentintei, proces ce este de asta data denumit explicit si descris in cateva reguli succesive.

Ca o metoda noua de resocializare, detinutii pot fi inclusi in programe de justitie restaurativa si de reparatii aduse victimelor.

Legatura cu exteriorul

Sistemul de concedii penitenciare face parte din regim si nu din aparatul de recompense ce pot fi acordate detinutilor merituosi.

De asemenea, legatura detinutilor cu tot ceea ce inseamna lumea experioara are o buna reprezentare in textul Recomandarii. Detinutii trebuie sa fie repartizati sa isi execute pedeapsa cat mai aproape de domiciliul lor si trebuie sa fie consultati atunci cand se pune in discutie transferarea lor (Regulile nr. 17.1, 17.2).

Vizitele in penitenciar au scopul de a mentine legaturile detinutului cu familia si trebuie organizate „in conditii cat mai normale”. (Regula nr. 24.4).

Alte aspecte

Recomandarea nr. R (2006) 2 acorda o atentie deosebita femeilor, copiilor, persoanelor detinute cu tulburari mentale, precum si celor care au trait experiente de abuz fizic, psihic sau sexual.

Concluzii

Functiile penitenciarului au fost reechilibrate in sensul orientarii penitenciarului si spre scopuri umaniste - reintegratoare.

Cele trei obiective centrale ale penitenciarului – securitate, siguranta si resocializare – sunt prezentate ca fiind deopotriva importante si in stransa interdependenta.