Restabilirea increderii intre populatie si fortele de politie: Experienta canadiana

Restabilirea increderii intre populatie si fortele de politie: Experienta canadiana

1. Introducere

Ne propunem sa parasim tema marelui terorism in abordarea problematicii activitatii politienesti, pentru a reveni in cotidian, la activitatile obisnuite desfasurate de fortele politienesti pentru asigurarea ordinii publice si a securitatii persoanelor, in strada, zi si noapte, precum si a securitatii la frontiere, avand in vedere ca, in Canada, exista frontiere interioare. Se poate vorbi, in plus, despre frontierele dintre bogati si saraci, intre cei care dispun de un loc de munca si cei ce sunt someri, dar si intre politie si populatie, intre partea de politie care actioneaza in strada si o parte a populatiei, cea cu care vine in contact.

Aceste frontiere, aparent invizibile, au fost studiate de eminenti specialisti canadieni care au incercat sa explice natura relatiilor dintre politie si populatie si sa proiecteze strategiile necesare pentru stabilirea increderii populatiei in propria organizatie de politie. Principalele concluzii la care au ajuns acestia, cu referiri directe la realitatile canadiene, care nu difera foarte mult de cele europene, le voi subsuma catorva teme principale, in cele ce urmeaza.

2. Exigentele democratice impun gasirea unui echilibru in

exercitarea puterilor politienesti

Nu exista stat stabil si prosper fara o politie organizata si eficace. Pentru aceste motive, chiar si intr-o democratie, politistii sunt investiti cu puteri speciale, cum ar fi cea de privare de libertate a cetatenilor lor, de utilizare a fortei impotriva lor sau de a se infiltra in viata lor privata. De aceea, prima grija a statului de drept este aceea de a se asigura ca aceste puteri sunt exercitate in conformitate cu idealurile democratice. In cadrul organizatiilor internationale ori pe plan national, aceste tari tin, in afara declaratiilor, cartelor si legilor, sa stabileasca un echilibru just mai inainte de a permite politistilor sa-si indeplineasca misiunile pe care le au, fara dificultate in respectul drepturilor si libertatilor persoanei.

In practica, aceste cautari, pentru realizarea echilibrului intre nevoia de securitate publica si individuala si necesitatea protejarii drepturilor si libertatilor, ridica o serie de probleme. Cum ar putea fi organizata, cum ar trebui sa functioneze o politie care sa respecte drepturile si libertatile individuale ale omului si cum am putea preveni ca politia sa ameninte exercitarea acestora ? Trebuie aplicate sanctiuni cu rapiditate si cu nivele ridicate sau ar trebui sa se recurga la o serie de garantii procedurale ?

In acest context, cautand solutii de a coordona actiunile politiei, democratiile liberale impart principiile care figureaza drept puncte cardinale ale notiunii de politie intr-un stat modern. In primul rand, constitutiile statelor liberale fac din politii garantele drepturilor si libertatilor, care trebuie sa fie permanent in serviciul tuturor. Apoi, integritatea politistilor si grija lor permanenta pentru drepturile fundamentale constituie parametrii unei societati libere si democratice. De altfel, prezenta vizibila si permanenta a politistilor in uniforma pe strazi si in toate locurile publice si actiunea lor sociala strategica in domeniul respectarii drepturilor fac din politie o organizatie mult mai apropiata de cetateni. In fine, price pierdere de incredere din partea cetatenilor in propria lor politie sapa direct la fundamentele legitimitatii statului.

3. In fata insuficientei controlului, politia trebuie sa-si dezvolte

propria deontologie

Trebuie sa recunoastem ca toate eforturile facute de politicieni, administratie, toate declaratiile, cartele si legile raman in van fara existenta unor mecanisme de control asupra activitatii politiei. Politia insasi trebuie sa fie obligata sa dea socoteala pentru activitatile intreprinse [2]. In aceasta optica, si in interiorul limitelor imediate impuse de principiul separatiei puterilor in stat, care atribuie politiei puteri independente de autoritatile politice si executive ale statului, tarile democratice au instituit retele variabile de control politic, administrativ si judiciar asupra politiei. Numai ca, expertii domeniului sunt de acord ca, in ciuda numarului lor, aceste organisme de control nu au mijloacele de a interveni decat dupa producerea unor evenimente si de o maniera foarte punctuala. Drept consecinta, partea esentiala a activitatilor politienesti scapa mai intotdeauna oricarui mecanism de control. Acest paradox constituie, fara indoiala, argumentul determinant in favoarea unei etici practicate, in primul rand, de politistii insasi.

Pe de alta parte, la nivel mondial, politia ca organizatie cunoaste mutatii importante. Ea tinde, drept urmare, sa treaca progresiv de la un rol exclusiv represiv la un rol de sprijinire si de raspuns la obiective sociale. Aceasta modificarea a finalitatii actiunii politiei, presupune, deja, utilizarea de mijloace, de metode si de tehnici diferite. Ori acest viraj decisiv este sortit esecului daca fiecare agent al corpurilor de politie nu constientizeaza sensul noilor misiuni si responsabilitatea care insoteste autoritatea care ii este conferita. In consecinta, aceasta autoritate nu mai poate fi utilizata in termeni de putere si de raport de forta. Ea trebuie, din contra, sa faca posibila aplicarea competentei si excluderea arbitrariului. Este important, in primul rand, ca politia singura sa-si adapteze etica si deontologia sa, dotandu-se cu o strategie globala a formarii si gestiunii interne. Sa dirijezi corespunzator politia, in noile conditii, presupune leadership, o urmarire permanenta si o gestiune riguroasa .

4. Necesitatea organismelor civile de control

Fara indoiala ca, din moment ce democratia favorizeaza implicarea cetatenilor in afacerile organismelor statului, acestia trebuie sa dispuna de puterea de a depune plangeri la anumite autoritati, prin care sa incrimineze faptele gresite, autoritati abilitate sa verifice faptele sesizate si, dupa caz, sa urmareasca aplicarea sanctiunilor legale impotriva politistilor vinovati. De aici, decurge o bogata confruntare de idei, opunand sistemele interne si externe de control, precum si o mare diversitate de organisme hibride.

Acestea sunt organismele externe si independente de supraveghere civila, create in marea majoritate a statelor Europei Occidentale, in numele increderii si transparentei si ca raspuns la actele de bravura si excentrice ale politiei. In Canada, legiuitorul federal a instituit, de asemenea, un asemenea organism extern de supraveghere civila, instrument indispensabil pentru exercitarea de catre stat a numeroaselor puteri exceptionale acordate politiei prin Codul penal pentru a lupta impotriva crimei organizate si a terorismului.

In cursul ultimelor trei decenii, democratiile lumii au facut multe experimente pe marginea infiintarii unor organisme de supraveghere si control a politiei. Conceptiile diferite in functie de ordinea constitutionala, de sistemul judiciar, de structurile organizatorice ale politiei si de cultura sociala si administrativa au facut ca solutiile adoptate sa nu fie intotdeauna identice. Ratiunile care au stat la baza stabilirii acestor modele explica, pe fond, caracteristicile retinute in fiecare caz in parte pentru a intelege solutiile adoptate, trebuie sa analizam care a fost impulsul, momentul, evenimentul, deci cauzalitatea imediata a deciziei politice si legislative de infiintare si punerea in practica a unui sistem sau altul . In general, chiar daca un model pare ca se deosebeste prin credibilitatea si eficacitatea sa, confruntarea de idei din cursul dezbaterii politice, care precede adoptarea legii de infiintare a mecanismului propus, obliga iremediabil la compromisuri .

Este necesar, asadar, sa se faca distinctie intre masurile adoptate pentru a permite institutiilor civile sa influenteze numirea conducatorilor corpurilor de politie locala si de a pretinde acestora sa raporteze despre orientarea activitatii serviciilor pe care le conduc si despre administrarea lor curenta.

In ceea ce priveste deontologia, organismele civile de gestionarea a plangerilor trebuie sa exercite o activitate determinanta. Ori, se constata ca activitatea acestor organisme de supraveghere civila este actualmente mai mult formala. In consecinta, evaluarea diferitelor modele trebuie sa se aplece esentialmente asupra gradului de control si asupra responsabilitatii implicarii in procesele de supraveghere si control. O extremitate a spectrului corespunde unei situatii in care intreaga responsabilitate a controlului este impartita de catre autoritatile civile, in timp ce o alta extremitate dezvaluie ca se mentine o autoritate politieneasca aproape absoluta fata de o autoritate civila cu o putere mai mult teoretica decat reala.

Criteriile apreciate drept esentiale pentru a aprecia gradul efectiv de control pe care il exercita aceste organisme de supraveghere civila asupra politiei pot fi enumerate astfel: procedurile de aplicare a procesului de supraveghere si control; procedura receptarii informatiilor si ancheta; examinarea calitatii anchetei si rolul acesteia in deciziile de sanctionare; natura si componenta instantei de apel in caz de recurs; formularea de recomandari. S-a constatat ca, in practica, foarte putine organisme externe de supraveghere civila sunt autonome din punctul de vedere al exercitarii controlului total, asupra intregului proces. Aceasta este urmarea evolutiilor succesive dictate de impasurile care au afectat increderea populatiei in procedura de evaluare si de aplicare a sanctiunilor. In fapt, actiunea celor mai multe dintre actiunile acestor organisme se cantoneaza in a superviza munca interna a corpurilor de politie si in prezentarea unor recomandari cu privire la necesitatea sanctionarii eventuale a vreunui politist. Autoritatea acestor institutii se prezinta a fi, astfel, destul de precara.

Evaluarea eficacitatii organismelor de supraveghere civila, data fiind noutatea si caracterul inedit al activitatii desfasurate de acestea, suscita un interes crescand. Este cert ca multiplicarea formelor luate de acestea si inscrierea lor intr-un anumit context ridica semne de intrebare cu privire la posibilitatea exportarii unui model sau altul, de la o tara la alta. Au fost concepute, totusi, criterii in functie de care se poate stabili daca acest lucru ar fi posibil. Este vorba despre: integrarea lor, caracterizata printr-un program riguros, echitabil si obiectiv, atat pentru cetateni cat si pentru politisti; legitimitatea lor, care presupune ca o perceptie pozitiva sa fie impartasita de catre toate partile implicate; impactul pozitiv si vizibil al acestora in ameliorarea masurabila a comportamentelor si a calitatii activitatii politiei.

Performanta, in termenii de gestionare concreta si productiva, contribuie, de asemenea, la perenitatea unui sistem de supraveghere civila. In plus, costurile si celeritatea procedurilor folosite au un efect important in legatura cu semnele de intrebare suscitate de existenta si eficacitatea lor. Este, deci, important ca aceste organisme, supuse unor interese controverse sa se plaseze in afara criteriilor, veghind la mentinerea spiritului si continutului criteriilor de evaluare evocate mai inainte. Este important, de aceea, mai mult decat faptul ca un organism de supraveghere este autonom si investit cu puteri largi, ca el sa fie in masura sa-si indeplineasca cu eficacitate misiunea pe care o are si sa se supuna, la randul sau, cailor de atac fata de actele sale.

Sa retinem, in final, o idee importanta: increderea constituie piatra unghiulara a unui edificiu complex constituit de catre guvernele statelor democratice, respectiv fortele de politie si organismele de supraveghere civila asupra politiei. Nici un raspuns fiabil nu exista, din pacate, pentru a stabili sau restabili increderea necesara pentru guvernare, asigurarea securitatii statului, a ordinii interne si a protejarii cetatenilor si exercitarea controlului asupra activitatii politiei decat cele care se situeaza la inaltimea aspiratiilor populatiei. In ciuda tuturor obstacolelor, obiective sau subiective, nu exista o alta alternativa la cea de a se continua eforturile de gasire a unui just echilibru intre respectarea drepturilor si libertatilor persoanei si eficacitatea actiunilor politiei.