Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice


Acasa » familie » sport
Tehnica sariturii in inaltime cu pasire

Tehnica sariturii in inaltime cu pasire




TEHNICA SARITURII IN INALTIME CU PASIRE


Aceasta saritura este cea mai naturala forma de trecere peste stacheta. Se insuseste destul de usor si reprezinta un mijloc principal de formare a deprinderii de bataie si desprindere pe o traietorie cat mai apropiata de verticala. Aceasta saritura ofera posibilitatea concentrarii asupra unor elemente importante, respectiv elanul, ritmul elanului si mai ales, bataia si desprinderea.

Acest procedeu reprezinta o prima etapa in invatarea procedeelor mai complicate si se recomanda a fi folosita in scoala cu prioritate la clasele mici.

Elanul se executa lateral, sub un unghi de 30-40s in raport cu stacheta si este compus din 3-5-7 pasi de alergare in functie de nivelul executantilor.




Bataia se face pe piciorul mai  departat de stacheta, la o distanta de 60-80 cm fata de proiectia stachetei pe sol. Inainte de a executa bataia, pe ultimul pas al elanului piciorul de bataie se trimite in fata, iar trunchiul ramane inapoi, realizand in acest fel “blocarea”.

Atacul se executa cu piciorul oscilant aproape intins din articulatia genunchiului si o data cu el se avanta si bratele. Dupa ce piciorul de atac ajunge deasupra stachetei, este coborat dincolo de aceasta, moment in care incepe si ridicarea piciorului de bataie, care ramasese “atarnat”.

In acest mod, se efectueaza o trecere succesiva a picioarelor peste stacheta.

Intr-un stadiu mai avansat, in timpul trecerii piciorului de bataie peste stacheta, se apleaca si trunchiul in fata, rasucindu-se usor inspre piciorul de bataie, in scopul trecerii mai usor a bazinului peste stacheta.

Aterizarea se face pe piciorul de atac.

In ciclul primar, elanurile sunt de 3-5 pasi, la o viteza redusa, iar atacul se face cu piciorul usor indoit din articulatia genunchiului, avand in vedere ca atacul cu piciorul intins este mai greu de executat, ca si aplecarea trunchiului si rasucirea lui spre piciorul de bataie.

In ciclul gimnazial, se pot pretinde toate elementele descrise mai sus, folosindu-se frecvent elanuri de 5-7 pasi.


1.     METODICA INVATARII SARITURII IN INALTIME CU PASIRE

Exercitii:

1.     Din stand lateral fata de stacheta, efectuarea  miscarii de pasire peste stacheta asezata la o inaltime mica.

2.     Saritura cu pasire executand un elan liber. Indicatia este privitoare la unghiul care sa fie intre 30-40s, stacheta va fi asezata la o inaltime convenabila.

3.     Saritura cu pasire dupa executarea unui elan de 3 pasi. Stacheta va fi asezata la o inaltime care sa solicite si efectuarea unei batai energice.

4.     Saritura cu elan de 5 pasi acordand atentie elanului si  miscarii active a piciorului de atac.



5.     Saritura sub forma de concurs cu elan de 3 pasi.

6.     Concurs folosind elanul de 5 pasi.

7.     Sarituri cu pasire folosind elanuri succesive de 3-5-7 pasi, accentuand rasucirea si aplecarea trunchiului spre piciorul de bataie.

8.     Concurs de saritura cu pasire efectuand elan de 7 pasi. Se va acorda atentie ritmului mai ales pe ultimii 3 pasi.




PREVEDERI (REGULI) ALE REGULAMENTULUI

Ordinea in care saritorii isi vor face incercarile va fi trasa la sorti.

Lungimea elanului in toate probele de sarituri este nelimitata.

Pentru alcatuirea clasamentului se ia in consideratie cea mai buna saritura. Saritorii au voie sa-si puna semne pe pista de elan si chiar pe bara (stacheta) de la inaltime (de exemplu, o batista) in scopul cresterii vizibilitatii.



Nu este admisa purtarea unor obiecte de nici un fel in timpul sariturilor si nici a unor pantofi  cu pingele mai groase de 13 mm. Numarul cuielor este de asemenea limitat la 6 pe pingea si 2 in toc (la inaltime). Se intelege ca nu este admisa nici folosirea in interiorul pantofului a unor dispozitive ce pot crea avantaje.

Concurentul este obligat sa bata pe un singur picior. Nu intereseaza in continuare ordinea trecerii segmentelor peste stacheta si nici modul de aterizare.

Timpul – 1 minut. Cand taman 2-3 concurenți, timpii cresc la 1.5. Pentru un singur concurent – 2 minute.

Un concurent poate incepe sa sara la orice inaltime (bineinteles, deasupra inaltimii minime fixata in programul concursului) si va putea sari dupa cum doreste la orice inaltime care urmeaza, dar dupa trei greseli succesive, va fi eliminat din concurs, oricare ar fi inaltimea la care s-au produs incercarile gresite.

Spre exemplu, un atlet sare la 1,80 m si rateaza prima incercare, dupa care renunta sa mai sara la 1,80 m si abia la 1,90 m isi face a doua saritura, dar si aici doboara stacheta. In cazul de fata, concurentul nostru mai are dreptul la o singura saritura, pe care o poate efectua unde doreste; fie tot la 1,90, fie la 1,95 m sau la 2 m sau mai sus, in functie de inaltimile succesive la care se ridica stacheta dupa terminarea fiecarui tur. Daca concurentul nostru greseste si a treia oara, el va fi eliminat din concurs. Desigur ca cele trei incercari gresite se puteau produce si la 1,80 m, concurentul nostru avand aceeasi soarta.

Cand un concurent ramane singur in concurs (ceilalti fiind eliminati) are voie sa ceara ridicarea stachetei la inaltimea pe care o doreste, fara sa tina seama de inaltimile succesive anuntate de judecatori inainte de inceperea probei.

In afara de daramarea stachetei, se considera greseala si se da incercare saritura gresita, atunci cand concurentul trece dincolo de planul vertical al stalpilor cu mana, cu piciorul sau cu orice parte a corpului.

Inainte de inceperea concursului, saritorii sunt anuntati de unul din judecatori (arbitri) care este inaltimea initiala (cu care incepe concursul) si inaltimile succesive la care se va ridica stacheta dupa terminarea fiecarui tur.

Va fi anuntata, de asemenea, si inaltimea cu care se ridica sau se coboara stacheta in caz de egalitate, cand se va proceda la sarituri de baraj (barajul se va efectua numai pentru desemnarea locului I, celelalte egalitati raman asa cum sunt).



Daca in timpul unei sarituri, concurentul atinge stacheta, aceasta va incepe sa “balanseze”. In acest caz saritura este reusita,  atunci cand judecatorii opresc stacheta din balans, considerand ca aceasta nu mai este in pericol de a cadea de pe suporti nu atunci cand saritorul paraseste locul de aterizare cum gresit interpreteaza unii spectatori si chiar concurentii care se grabesc sa paraseasca saltelele sau nisipul pe care au aterizat.

Concurentul, chiar daca a parasit zona de aterizare si se plimba in jurul stachetei, sau pe gazonul stadionului sau, intre timp, se aseaza pe banca si stacheta cade de pe suporti, saritura este nereusita.

Clasamentul la saritura in inaltime (ca si la celelalte sarituri), atunci cand nu survin egalitati, se intocmeste in mod firesc in ordinea performantelor.

In cazul egalitatilor, care se ivesc destul de des, se va proceda in felul urmator:

Cand doi sau mai multi concurenti au trecut aceeasi inaltime, saritorul care a efectuat cel mai mic numar de incercari la inaltimea respectiva, va fi clasat inaintea celorlalti (se stie ca fiecare are dreptul la trei incercari).

Daca egalitatea se mentine (sa zicem ca au trecut toti din a doua incercare), atunci concurentul care va avea in total cel mai putine incercari gresite, de-a lungul desfasurarii probei, va fi clasat inaintea celorlalti.

In cazul ca si in continuare egalitatea se mentine  si numai daca este vorba de locul I se va proceda la “baraj”. Barajul incepe prin acordarea unei incercari in plus la ultima inaltime unde concurentii au doborat a treia oara stacheta.

Daca nici in acest caz  nu se rezolva egalitatea, stacheta va fi coborata sau urcata la inaltimi care au fost anuntate inainte de inceperea probei.

Fiecare concurent are dreptul la cate o singura incercare si va trebui sa sara pana cand egalitatea va fi rezolvata.

NOTA: Daca nu este vorba de locul I, concurentii aflati la egalitate vor ocupa acelasi loc in clasament.








Politica de confidentialitate







.com Copyright © 2022 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 Proiect didactic Clasa: a-IX-a, Luarea deciziilor
 PROIECT DIDACTIC 3-5 ani dezvoltarea limbajului si a comunicarii orale - „Cine face, ce face”
 PROIECT MOTOR ASINCRON - Determinarea parametrilor schemei echivalente si a caracteristicilor de functionare in regim stabilizat de la gol la sarcina
 TEMA DE PROIECTARE - arbore de masina rotativa

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 Relatiile diplomatice dintre Romania si Austro- Ungaria din a doua jumatate a secolului al XIX-lea
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta - cercetare si analiza financiara asupra deseurilor de ambalaje la sc.ambalaje sa
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Atestat la informatica cu tema “gestionarea unui magazin de confectii”
 Proiect atestat electrician constructor - tehnologia montarii instalatiilor electrice interioare
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM

Prognoza si viziune - fotbal
Grupa elementelor de dificultate
CONCEPȚIA DE PREGATIRE - VOLEI
Componentele procesului instructiv-educativ-recuperator in kinetoterapie, preluate si adaptate din educatie fizica si sport
IMBUNATATIREA EFICIENTEI JUCATORULUI LIBERO
'psihologia pentru fotbal' strategia asociatiei de fotbal (f.a.)
ANTRENAMENTUL SAU PREGATIREA DE BAZA ORIENTATA IN FUNCTIE DE SPECIFICUL RAMURII DE SPORT (A.B.O.)
Traumatisme pe ramuri sportive





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu