Traumatisme pe ramuri sportive

q      “Pumnul dureros al boxerului”: este o froma de microtraumatism intalnita relativ des la acesti sportivi. El este cauzat de microleziunile produse de repetarea actiunii unor forte directionale centripete axiale, rezultate din lovirea consecutiva si violenta cu pumnul. Aceste leziuni initiale la nivelul cartilajelor suprafetelor articulare se complica tardiv cu fenomene de necroza osoasa (evidenta radiologic).

Ea se produce obisnuit la oasele carpiene, in special la nivelul scafoidului si semilunarului. Diagnosticul se stabileste pe baza examenului clinic si mai ales radiologic. Evolutia este trenanta, perioadele dureroase fiind strans legate de cele de efort sportiv intens. In formele acute, repausul segmentar (uneori cu imobilizare), roentghenterapie, medicatia antalgica si trofistimulenta opresc simptomatologia si permit dupa 3-4 saptamani reluarea antrenamentelor.

Tratamentul de baza ramane cel balnear, prin bai generale sulfuroidate (Govora, Herculane) sau de peloid (Techirghiol). Cazurile netratate duc in final la artroze de pumn specifice boxerilor.

q      “Pubialgia fotbalistilor”: este o osteocondrita simfizo-pubiana cauzata de producerea unor microtraumatisme repetate la acest nivel, in urma unor solicitari mecanice consecutive a membrelor inferioare.

Simptomatologia clinica consta in dureri ale simfizei pubiene, legate de perioadele de antrenament si jocuri de fotbal desfasurate mai ales pe terenuri grele (noroi, zapada; minge grea si uda). Radiografia bazinului arata un proces de condrodistrofie la nivelul simfizei pubiene (marirea spatiului articular si in final necroze osoase sau osificari heterotrope, care iau uneori forme monstroase).

Evolutia trenanta cuprinde perioada de acutizare legata evident de intensitatea pregatirii sportive. Diagnosticul diferential (mai ales aspectul radiologic) se face cu TBC-ul simfizo-pubian si cu tumoarea de mieloplaxe, afectiuni exceptional localizate aici.

Tratamentul este exclusiv medicamentos si conservator. Cele cateva incercari de rezolvare chirurgicala s-au soldat cu rezultate care au dus la scoaterea din sport a subiectilor. S-au obtinut rezultate constante, bune, prin aplicarea unui tratament conservator, in perioadele dureroase. S-a folosit medicatie antalgica si antiflogistica (alindor, fenilbutazona), medicatie trofostimulanta (anabolizante si injectarea complexului trofostimulent), roentghenterapie strict localizata si repaus sportiv 7-12 zile. Tratamentul de fond necesita o cura balneara (bai generale sulfuro-iodate) la Govora sau Herculane, repetata 3-4 ani la rand.

Aplicand aceasta terapeutica, in cele 50 de cazuri intalnite la fotbalistii de performanta s-au obtinut rezultate bune, in ciuda aspectului alarmant sau suspect al radiografiilor, la unele cazuri nemodificate timp de 15 ani.

q      “Dorsalgia caiacistilor”:afectiune concretizata prin dureri la nivelul coloanei vertebrale dorso-lombare; se intalneste atat la caiacisti, canoisti, cat si la canotori. Aceasta afectiune este cauzata de actiunea fortelor directionale, de extensia si forfecarea ligamentelor interspinoase vertebrale in timpul vaslitului.

In aceste conditii se produce o apofizita interspinoasa caracterizata pe de o parte prin leziuni ale ligamentului interspinos si ale insertiilor osoase ale acestuia, iar pe de alta parte prin leziuni de tip artrozic la nivelul suprafetelor articulatiilor interspinoase.

Diagnosticul imediat se stabileste pe baza simptomatologiei dureroase si tardiv prin examenul radiologic. Evolutia, de obicei insidioasa, prezinta perioade de acalmie intrerupte de acutizari legate mai ales de exersarea unei miscari noi sau de corectarea unei biomecanici.

Tratamentul general consta in medicatia antalgica si antiflogistica, iar cel local din aplicatii cu unguent cu fenilbutazona, curenti dinamici, ionizari cu novocaina si raze infrarosii.

q      “Mana dureroasa a gimnastilor”: se refera la acuzele dureroase, in special la nivelul eminentei hipotenare, produse de hiperextensia palmei la pozitia “stand pe maini” sau la lucrul la bara fixa, paralele sau inele.

De obicei ea se datoreste unei fortari multidirectionale consecutive a articulatiei piramidalo-pisiforme. In stadiul tardiv se poate ajunge chiar la modificarea aspectului anatomic al articulatiei, radiologic evidentiindu-se chiar artroza.

Tratamentul general consta din medicatie antialgica si antiflogistica, iar cel local din roentghenterapie, ionizari cu novocaina, aplicatii locale de unguente rezorbtive si proteolitice (mobilat, bayolm).

A doua cauza care poate provoca dureri la nivelul pumnului, de data aceasta localizate in regiunea mijlocie a acestuia, este reprezentata de microtraumatismele osului semilunar si ale capsulei sale.

Aceasta afectiune se intalneste atat la gimnasti, cat si la canotori, fiind produsa de forte multidimensionale si in special in flexia-extensia si rotatia pumnului, mai ales la priza pe rama la canotori. In stadiile tardive, datorita interceptarii vaselor nutritive, se produc modificari ale osului ce devin vizibile radiologic.

q      “Piciorul dureros al alergatorilor”: reprezinta un microtraumatism produs de fortele de flexie axiala la nivelul oaselor metatarsiene generate de alergarile de fond si semifond. Simptomatologia clinica consta in aparitia durerilor persistente ce survin la nivelul piciorului, indeosebi dupa antrenamente sau curse lungi.

Radiografia ante-piciorului pune in evidenta, in stadiile tardive, o ingrosare a corticalelor oaselor metatarsiene, in special al III-lea si al IV-lea. Afectiunea este intalnita rar in activitatea sportiva, iar procentul de 0,3% constant s-a adresat exclusiv alergatorilor de fond si semifond.

Evolutia terminala prezinta perioade de acutizari legate de etapele de antrenament mai intens, alternand cu perioade de acalmie.

Tratamentul in perioadele dureroase consta in repaus segmentar (7-10 zile), medicatie generala antalgica, antiflogistica si trofostimulenta si locala prin roentghenterapie si rtaze ultrascurte reci. Din cauza straturilor anatomice dense, multiple si mobile terapia percutanta nu este posibila. Tot la nivelul metatarsienelor produse in timpul alergarilor lungi se pot produce fracturi de efort.

Manifestate de regula prin dureri vii la nivelul ante-piciorului si impotenta functionala variabila, aceste fracturi, avand o forma incopleta fara deplasare, nu se evidentiaza totdeauna prin examenul radiologic. Ele devin evidente pe radiografie abia dupa 1-2 luni, cand apare calusul, de obicei de forma romboida care atesta existenta fracturii. Ele, in majoritatea cazurilor, au o evolutie benigna, urmand tratamentul clasic al fracturilor (imobilizare, vitamine si calciterapie).

q      “Cotul tenismenului (epicondilita laterala)”: este cunoscut de la inceputul secolului 19 si este frecvent la jucatorii de tenis, de golf, badminton, tenis de masa si la toti cei care efectueaza miscari repetate si intr-o singura directie in timpul activitatii lor.

Cotul dureros al jucatorilor de tenis de camp este o afectiune microtraumatica exprimata printr-un proces de epicondilita humerala. Aceasta afectiune este cauzata de actiunea sub forma de tractiuni bruste si violente asupra insertiilor epicondiliene ale muschilor supinatori ai antebratului.

Afectiunea poate fi produsa printr-o tehnica deficitara de lovire, in mod special tehnica reverului. In cazul in care tehnica loviturii forehand este gresita poate apare afectarea medicala a cotului, mai ales la amatori. Un servici rasucit poate produce probleme la nivel posterior si medial la sportivii profesionisti. La amatori problemele la nivelul cotului apar ca rezultat al lovirii mingiei in lovituri de rever, folosind miscarile din articulatia pumnului in loc de cele din articulatia umarului (lovire cu o articulatie a pumnului ferma si cu miscarea intregului membru din articulatia umarului).

In stadiul incipient aceasta afectiune produce o entezita a insertiilor osoase, iar in cel tardiv se complica cu un proces de periostita si cu afectarea secundara a tesutului osos subiacent, fie sub forma distructiva (necroza aseptica), fie sub forma productiva (osteofitoza heterotropa).

Aceasta afectiune, intalnita uneori si la aruncatorii de sulita, se caracterizeaza prin aparitia durerilor vii la nivelul regiunii supero-externe a cotului, accentuate mai ales de miscarile de supinatie ale antebratului.

Palparea regiunii provoaca dureri mari, in schimb examenul radiologic este de obicei negativ. Tratamentul consta din repaus segmentar 6-10 zile. In tratamentul general se foloseste medicatie antalgica, antiflogistica si trofostimulenta, iar in cel local infiltratii cu hidrocortizon, aplicatii percutante cu unguente cu enzime proteolitice si rezorbtive (mobilat, bayolm), roentghenterapie si curenti diadinamici. De obicei, tratamentul da rezultate bune, mentionam totusi posibilitatea recidivelor.