Corespondenta dintre reglementǎrile interne si cele internationale privind functia si functionarul public

Corespondenta dintre reglementǎrile interne si cele internationale privind functia si functionarul public

In ansamblul sǎu, dreptul comunitar se diferentiazǎ de dreptul international prin continutul sǎu, prin instrumentele si sursele de drept pe care le foloseste.

Din punct de vedere formal, dreptul comunitar apartine dreptului international public, fiind partial constituit si bazat pe tratate incheiate intre state suverane. Din acest punct de vedere dreptul comunitar prezintǎ insǎ anumite trǎsǎturi ce sunt strǎine dreptului international public sau care nici mǎcar nu se intalnesc cu aceeasi intensitate in continutul acesteia din urmǎ.

Astfel referitor la continutul sǎu, dreptul comunitar este un "drept intern comun"al statelor membre, mai mult decat un drept intre aceste state.

In cadrul organismelor Comunitǎtii Europene isi desfǎsoarǎ activitatea agenti supusi unor norme speciale, care reprezintǎ dreptul functiei publice europene.Principiile care contureazǎ acest drept se regǎsesc in statutul functionarilor si in regimul aplicabil celorlalti agenti. Ele sunt formate atat din elemente preluate din regimurile nationale ale functiei publice din diferite, cat si din aspecte specifice, tipice doar functiei publice europene.

Un exemplu din prima categorie il reprezintǎ comunicarea cǎtre functionari a deciziilor luate in ceea ce-i priveste.

Existǎ in dreptul functiei publice europene o serie de dispozitii prin care se recunoaste organului comunitar capacitatea de a se folosi, de puterea sa discretionarǎ in ceea ce priveste functionarii proprii. In acelasi timp existǎ si un numǎr mare de dispozitii prin care se urmǎreste ca libertatea de care dispune administratia comunitarǎ in deciziile sale sǎ fie mǎrginitǎ de respectarea procedurilor si conditiilor de fond si formǎ.

Normele de bazǎ care reglementeazǎ categoriile de personal comunitar sunt cuprinse in regulamentul Consiliului C.E. din 29.02.1968 (modificat de nenumǎrate ori) ce cuprinde Statutul Functionarilor Comunitǎtilor Europei si regimul aplicabil altor agenti ai acestor comunitǎti, precum si in Protocolul asupra privilegiilor si imunitǎtilor Comunitǎtilor Europei anexat Tratatului de Fuziune.

In felul acesta s-a elaborat o conceptie uniformǎ asupra "functiunii publice comunitarǎ". Conform opiniei doctrinale existentǎ "functiunea publicǎ comunitarǎ" este o opozitie publicǎ "inchisǎ" in sensul cǎ persoana angajatǎ ca functionar comunitar este titularǎ postului pe care il ocupǎ si are vocatia de a face carierǎ in acel post.

Functionarii sunt recrutati prin acte unilaterale ale autoritǎtii componente (adicǎ a institutiei comunicare care ii angajeazǎ) si sunt supuse din punct de vedere legal normelor dreptului comunitar.

Recrutarea functionarilor comunitari se face, de regulǎ, prin concurs, mai putin pentru pozitiile de directori generali, acestia fiind numiti.

Mai amintim cǎ orice litigiu apǎrut intre functionarii comunitari si institutia care i-a angajat fie in legǎturǎ cu contestarea legalitǎtii unui act individual care ii aduce atingerea (contencios in anulare) fie in legǎturǎ cu reclamarea compensatiei pecuniare sunt de competentǎ exclusivǎ a Tribunalului de Primǎ Instantǎ.

In Comunitatea Europeanǎ a fost creat un tip de ordine federalǎ care este sub controlul statelor ce au generat-o. Aceste observatii privesc atat ceea ce s-ar putea numi aspectele constitionale ale comunitǎtii cat si aspectele administrative.

In perimetrul European dominǎ trei modele administrative, caracterizate printr-o extremǎ diversitate in structurile lor ierarhice si in maniera lor de organizare si operare.

Modelul englez, primul din cele trei, se caracterizeazǎ printr-un nivel superior (secretari permanenti), cu un statut foarte inalt (Oxford-Cambridge); salarii foarte mari, dar cu o restransǎ arie de actiune.

Modelul francez are un nivel superior, cu un statut la fel de inalt (L.E.N.A., "Brands corps"), dar si cu o prezentǎ politicǎ remarcabilǎ (20% dintre parlamentari provin din randul functionarilor publici).

Cel de-al treilea model, modelul german, este caracterizat asa dupǎ cum de fapt am mai spus, prin douǎ categorii de nivel superior: functionarii politici cu un statut inalt, dar cu o stabilitate micǎ si functionarul civil de carierǎ, activand intr-o pozitie relativ minorǎ, dar stabilǎ.

Modelul german este dominat de legalism, rigiditate si planificare administrativǎ, modelul francez prin rigiditatea structurilor si flexibilitatea birocratiei, iar modelul englez prin flexibilitatea amandurora.

Structurile si functiunile Comunitǎtii Cǎrbunelui si Otelului au fost imprumutate de la Comisariatul francez al energiei atomice.

Secretariatul general al Comisiei a urmat indeaproape linia Secretariatului General al Guvernului francez. Statutul si perspectivele functionarilor derivǎ din asa numita "functie publicǎ" francezǎ. Codificarea procedurilor interne si sistemul de inspectie se datoreazǎ influentei modelului francez.

Comisia Europeanǎ este compusǎ din "comisari desemnati pe baza competentei lor generale (profesionale) si a cǎror independentǎ este inafara oricǎrui dubiu".

In indeplinirea indatoririlor lor, ei nu trebuie sǎ solicite, nici sǎ accepte instructiunile vreunui guvern sau ale vreunui organism si se vor abtine de la orice acte incompatibile cu caracterul functiei lor, fiecare membru angajandu-se sǎ respecte acest caracter si sǎ nu caute sǎ influenteze membrii Comisiei in exerciaterea sarcinilor lor.

Membrii Comisiei sunt numiti pentru un mandat de cinci ani care poate fi reinnoit.

In timpul mandatului functiei lor comisarii nu pot fi angajati in alte activitǎti, oricare ar fi natura lor, iar dupǎ incetarea acestuia, sunt obligati sǎ se comporte cu integritate si discretie, mai ales in privintǎ avantajelor si beneficiilor avute in aceastǎ calitate.

Curtea Europeanǎ de Conturi a preluat modelul german. Ea este compusǎ din 15 membri alesi dintre "persoane care au apartinut sau apartin in tǎrile lor de origine corpurilor de control contabile externe, sau care sunt special calificati pentru aceastǎ muncǎ.Independenta lor trebuie sǎ fie inafara oricǎrui dubiu".

Judecǎtorii vor fi numiti prin acordul comun al guvernelor statelor membre, fǎrǎ sǎ mai fie necesarǎ vreo procedurǎ comunitarǎ specificǎ de conformare sau ratificare din partea organismelor comunitare.

Judecǎtorii sunt numiti pe o perioadǎ de 6 ani. La fiecare trei ani va exista o inlocuire partialǎ a judecǎtorilor, noul judecǎtor fiind numit doar pe perioada care a mai rǎmas de indeplinit. La expirarea mandatelor, judecǎtorii pot fi numiti din nou .

Judecǎtori nu pot sǎ detinǎ vreo functie politicǎ ori administrativǎ si nu pot sǎ exercite vreo activitate profesionalǎ, indiferente dacǎ aduce sau un castig. Consiliul Uniunii Europene "constǎ din reprezentantii statelor membre. Fiecare guvern va delega unul din membrii sǎi. Din moment ce membrii Consiliului sunt reprezentanti ai tǎrilor lor, ei actioneazǎ in cadrul Consiliului pe baza instructiunilor sau autorizatiei primite de la aceste guverne".

Rezultǎ cǎ ei nu actioneazǎ in nume propriu ci ca reprezentanti ai statelor lor.

Parlamentul European este alcǎtuit din "reprezentanti ai popoarelor statelor membre ai Comunitǎtii Europene.

Acestia sunt alesi direct de cǎtre cetǎtenii statelor membre. Numǎrul de mandat este repartizat pe tǎri, in functie de mǎrimea acestora, iar parlamentarii sunt organizati in grupuri politice. Membrii Parlamentului sunt alesi pentru o duratǎ de 5 ani. Orice cetǎtean al Uniunii Europene poate vota sau candida la alegerile europene in tara in care locuieste indiferente de nationalitatea sa.

A devenit, astfel, o obisnuintǎ recrutarea oficialilor organismelor europene din administratiile nationale, folosirea unor inalti functionari publici din administratiile nationale, declararea faptului cǎ administratiile nationale controleazǎ anumite pozitii cheie .

In prezent aceste organisme europene un formeazǎ un corp institutional, dar nici nu apartin administratiilor nationale. Ele pot fi considerate ca avand sarcina de a asigura controlul administratiilor natinale asupra mecanismului transnational.

Avand in vedere disputa dintre doctrinǎ, jusrisprudentǎ si reglamentare, putem afirma cǎ functia publicǎ si functionarul public sunt institutii juridice ale dreptului public, in general, si ale dreptului administrativ in particular.

Cat priveste functia publicǎ in literatura de specialitate s-au dat mai multe definitii, asupra acestor definitii punandu-se amprenta conceptiei dominante din vremea respectivǎ, fie in sensul aderǎrii la aceasta, fie al delimitǎrii de ea.

Reglementǎri referitoare la functionarii publici au apǎrut in tara noastrǎ odata cu Regulamentele organice si s-au inmultit, perfectionat sau nu s-a tinut cont de ele, in functie de vremurile prin care au trecut.

Dupǎ cum am arǎtat, functionarul public poate fi o persoanǎ fizicǎ ce indeplineste unele conditii esentiale ca cetǎtenia, care trebuie sǎ fie romanǎ, capacitatea deplinǎ de exercitiu, sǎ fie ales sau numit in functia respectivǎ in conditiile stabilite prin lege.

Tot potrivit legii functionarul public are drepturi si obligatii si rǎspunde disciplinar, material, contraventional sau penal pentru litigiile produse.

Cat priveste legislatia din dreptul comparat referitoare la functia si functionarul public putem spune cǎ aceasta prezintǎ atat asemǎnǎri cat si particularitǎti.

Dupǎ cum am prezentat unele tǎri au o reglementaremult mai bine pusǎ la punct decat a noastrǎ, au institutii mai bine dotate din toate punctele de vedere, dar existǎ si unele sisteme care nu au pus prea mare accent pe aceastǎ institutie a functiei publice.

Chiar dacǎ in statele Uniunii Europene nu existǎ o reglamentare generalǎ referitoare la functia si functionarul public, aceasta nu a impiedicat crearea unor institutii ce au adus la un loc functionarii din toate statele membre. Aceste institutii au avut ca bazǎ de plecare unele institutii ale unor tǎri. Structura acestora si regulile privind functionarii ce fac parte din acestea este asemǎnǎtoare sau in unele cazuri identicǎ cu cea a institutiilor nationale.

Asadar existǎ o oarecare corespondentǎ intre reglementǎrile interne si cele internationale privind functia si functionarul public.

CONCLUZII

Termenul de functie publicǎ s-a impus ca o notiune fundamentalǎ a dreptului public, in principal a dreptului administrativ, ea fiind strans legatǎ de notiunea de activitate, autoritate, organ.

Se sustine cǎ functia de stat este o institutie a dreptului administrativ, prin care se realizeazǎ puterea de stat.

Functia publicǎ este o grupare de atributiuni, de sarcini si competente, in scop de a da satisfactie unor anumite interese generale.

Functionarul public este acela care detine sau, fǎrǎ a detine o parte din suveranitate, contribuie la mersul public, fiind retribuit si prestand jurǎmantul, este persoanǎ care, in schimbul unei remuneratii, indeplineste sau colaboreazǎ in mod permanente la indeplinirea unui serviciu public depinzand de autoritatea administrativǎ a statului, judetelor sau comunelor.

Referitor la regimul functiei publice, situatia juridicǎ a functionarului public este o situatie obiectivǎ, deoarece statul deteminǎ, pe cale generalǎ si impersonalǎ toate drepturile si obligatiile functionarului public. Statul in mod unilateral determinǎ situatia functionarului, in mod egal pentru toti functionarii si prin dispozitii care au caracter permanent. Consecintele caracterului obictiv al situatiei functionarului public sunt urmǎtoarele: functionarilor publici nu le este recunoscut dreptul de a cere modificarea acestei situatii; statul, in schimb, poate oricand sǎ procedeze la modificarea normelor care o reglementeazǎ in acelasi mod unilateral in care le-a instituit; nu se poate deroga prin contracte de la drepturile si obligatiile stabilite pentru functionarii publici.

Se poate spune cǎ la ora actualǎ opiniile cu privire la natura juridicǎ a functiei publice, fǎrǎ sǎ fi ajuns la un numitor comun, au ajuns, insǎ, la o limpezire, putandu-se vorbi depre functia publicǎ ca statut legal sau depre functia publicǎ ca un raport de drept privat, fǎrǎ ca una sǎ fie opusǎ cu necesitate celeilalte.

Potrivit nepotismului nostru actual, functia publicǎ se impune, ca regulǎ, drept un regim special de drept public, cu toate consecintele ce decurg de aici, in ceea ce priveste dreptul la asociere, dreptul la grevǎ, solutionarea litigiilor care intrǎ in competenta instantelor de contencios administrativ.

Desprinderea conceptualǎ a functiei publice de raportul juridic de muncǎ este realizatǎ. Astfel, dacǎ salariatul isi desfǎsoarǎ activitatea in baza unui raport de muncǎ, nǎscut dintr-un contract negociat de cele douǎ pǎrti, activitatea functionarului public se desfǎsoarǎ in temeiul unui raport de functie publicǎ dau de serviciu. Acest raport este stabilit pe cale unilateralǎ prin vointa autoritǎtii care investeste si care exclude o negociere a viitorului functionar cu autoritatea respectivǎ.

Acum, Statutul functionarilor publici prevede cǎ litigiile legate de functie se solutioneazǎ de cǎtre "instantele de contencios administrativ" si nu de cǎtre "instantele civile". Functia publicǎ a redevenit, astfel, o institutie a dreptului administrativ.

In administratia publicǎ existǎ o diversitate de functii, functia publicǎ reprezentand ansamblul de atributii stabilite prin lege sau prin actele juridice emise pe baza si in executarea legii, atributii pe care le indeplineste o persoanǎ fizicǎ angajatǎ intr-un organ al administratiei publice si care are abilitatea legalǎ de a indeplini aceste atributii ale administratiei publice.

Selectia functionarilor publici a reprenzentat, dintotdeauna, o preocupare de prim ordin pentru "clasa politicǎ", respectiv pentru partidele politice aflate la guvernare sau dupǎ caz, in opozitie.

De regulǎ lucrǎrile occidentale de stiinta administratiei analizeazǎ douǎ mari categorii de metode de selectare a functionarului public:

metode nedemocratice- intrand aici metodele folosite in Antichitate si Evul Mediu: hazardul, norocul, ereditatea, nepotismul;

metode democratice- cele folosite ( sau cel putin proclamate) de administratiile moderne si contemporane: selectia politicǎ, selectia intelectualǎ, selectia profesionalǎ.

Nepotismul inclus in sfera metodelor nedemocratice de recrutare a functionaului in Antichitate si Feudalism se manifestǎ ca un fenomen real si in societatea contemporanǎ. Nu in putine situatii, nepotismul si favoritismul, mai ales in interes de partid, sunt "argumente" hotǎratoare pentru ocuparea unui post public. De aici preocuparea permanentǎ a doctrinei administrative de a fundamenta si a legiuitorilor de a adopta mereu solutii de contracarare, de formare a unui spirit de responsabilitate fatǎ de functia publicǎ.

In sistemul legislativ actual din tara noastrǎ este consacrat atat in sistemul alegerii in unele functii publice cat si in cel al numirii in altele. In ceea ce priveste desemnarea in functiile publice prin numire, sistemul este folosit pentru majoritatea funtiilor publice. Statutul functionarilor publici se referǎ in exclusivitate la acest sistem, deoarece in conceptia sa, functionarii publici sunt numiti nu si alesi.

Pentru a crea un corp de functionari publici cu temeinicǎ si recunoscutǎ competentǎ profesionalǎ, in practicǎ s-a utilizat sistemul de desemnare a functionarului public prin concurs, adicǎ prin selectarea, dintre mai multi candidati pentru aceeasi functie, a candidatului care se dovedeste a avea aptitudinile si competenta profesionalǎ cea mai ridicatǎ.

Intr-un stat de drept, declarat prin Constitutie ca democratǎ si social al functionarului public reprezintǎ una din pargiile de bazǎ prin care se indeplinesc principiile democratice, concretizate in natura raporturilor dintre autoritate si cetǎtean.

Raportand conceptul de "functie publicǎ" si "functionar public" la realitǎtile legislative din Europa constatǎm atat existenta unor puncte comune, dar si a unor particularitǎti interesante din punct de vedere al conceptiei, legiuitorilor, constituanti, al regimului propriu-zis al acestei institutii complexe.

"Statutul general al functionarilor" din Franta se aplicǎ tuturor agentilor permanenti ai administratiei publice, adicǎ stat, colectivitǎti teritoriale si stabilimente autonome. Situatia mentionatǎ se impune a fi nuantatǎ atunci cand este vorba de agenti temporali care nu trebuie confundati cu cei care au o normǎ redusǎ, pe de o parte si sursele bugetare ale functiei publice, pe de altǎ parte.

Functia publicǎ germanǎ este caracterizatǎ tinandu-se cont de principiile traditionale ale functionarilor si prin schimbǎrile intervenite in ceea ce priveste misiunile administratiei publice si modul in care trebuie sǎ si le asume.

Functionarul public german s-a bucurat si de o mare reputatie atat pentru buna lui pregǎtire profesionalǎ, pentru competenta de a rezolva problemele care ii erau incerdintate, cat si pentru disciplina strictǎ pe care o respectǎ.

Constitutia Spaniei recunoaste dreptul oricǎrui cetǎtean de a accede in conditii legale, la orice functie de insǎrcinare publicǎ. In legea ocupǎrii functiei publice este stabilit, in mod expres criteriul meritului si al capacitǎtii, iar art.103 alin.2 trimite la o altǎ lege care sǎ determine statutul functionarilor publici si accesul la o functie publicǎ dupǎ criteriul meritului si capacitǎtii.

Grecia are in vigoare un cod al functionarilor din 1997, care este, insǎ, intregit mai ales in domeniul recrutǎrii functionarilor de numeroase decrete, fiind de retinut cǎ, in 1992 a fost constituitǎ o comisie de codificare a dreptului functiei publice.

In ansamblul sǎu, dreptul comunitar diferentiazǎ de dreptul international prin continutul sǎu, prin instrumentele si sursele de drept pe care le foloseste.

Din punct de vedere formal, dreptul comunitar apartine dreptului international public, fiind partial constituit si bazat pe tratate incheiate intre state suverane. Din punct acest de vedere dreptul comunitar prezintǎ insǎ anumite trǎsǎturi ce sunt strǎine dreptului international public sau care nici mǎcar nu se intalnesc cu aceeasi intensitate in continutul acesteia din urmǎ.

Astfel referitor la continutul sǎu, dreptul comunitar este un "drept intern comun" al statelor membre, mai mult decat un drept intre aceste state. Existǎ in dreptul functiei publice europene o serie de dispozitii prin care se recunoaste organului comunitar capacitatea de a se folosi de puterea sa discretionarǎ in ceea ce priveste functionarii proprii. In acelasi timp existǎ si un numǎr mare de dispozitii prin care se urmǎreste ca libertatea de care dispune administratia comunitarǎ in deciziile sale sǎ fie mǎrginitǎ de respectarea procedurilor si conditiilor de fond si de formǎ.

Functionarii sunt recrutati prin acte unilaterale ale autoritǎtii componente (adicǎ a institutiei comunicare care ii angajeazǎ) si sunt supuse din punct de vedere legal normelor dreptului comunitar. Recrutarea functionarilor comunitari se face, de regulǎ, prin concurs, mai putin pentru pozitiile de directori generali, acestia fiind numiti.

Dupǎ cum am prezentat unele tǎri au o reglementare mult mai bine pusǎ la punct decat a noastrǎ, au institutii mai bine dotate din toate punctele de vedere, dar existǎ si unele sisteme care nu au pus prea mare accent pe aceastǎ institutie a functiei publice.

Chiar dacǎ in statele Uniunii Europene nu existǎ o reglamentare generalǎ referitoare la functia si functionarul public, aceasta nu a impiedicat crearea unor institutii ce au adus la un loc functionarii din toate statele membre. Aceste institutii au avut ca bazǎ de plecare unele institutii ale unor tǎri. Structura acestora si regulile privind functionarii ce fac parte din acestea este asemǎnǎtoare sau in unele cazuri identicǎ cu cea a institutiilor nationale.

BIBLIOGRAFIE

1. Alexandru Ioan - Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005

2. Alexandru Ioan - Administratia publicǎ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002

3. Alexandru Negoitǎ Drept administrativ si stiinta administratiei, vol.I, Sibiu, 1992

4. Ana Mocanu Suciu - Rǎspunderea disciplinarǎ a functionarilor publici, Editura Techno Media, Sibiu, 2008

5. Anton Trǎilescu - Drept administrativ, editia a II-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2005

6. Antonie Iorgovan - Tratat de drept administrativ, vol.I, editia a II-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2001

7. Constanta Cǎlinoiu, Verginia Vedinas Teoria functiei publice comunitare, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000

8. Cornelia Lefter Drept comunitar institutional, Editura Economicǎ, Bucuresti, 2001

9. Corneliu Manda Drept administrativ, Tratat elementar, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001

10. Dana Apostol Tofan Drept administrativ, vol II, Editura All Beck, 2004

11. Ioan Santai - Drept administrativ si stiinta administratiei, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2005

12. Ioan Santai si Vasile Tabǎrǎ - Functia si functionarul public, Sibiu, 2007

13. Ion Rusu -Drept administrativ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001

14. Iordan Nicola -Drept administrativ, Editura "Universitǎtii Lucian Blaga " Sibiu, 2005

15. Mihai Oroveanu Tratat de drept administrativ, Universitatea Dimitrie Cantemir, Bucuresti

16. Mircea Preda Drept administrativ, Partea generalǎ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000

17. Mircea Preda Drept administrativ, Partea specialǎ, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001

18. Octavian Manolache Drept comunitar, Editura All Beck, Bucuresti, 2001

19. Rodica Narcisa Petrescu Drept administrativ, Editura Accent, Cluj-Napoca, 2004

20. Valentin Prisǎcaru Tratat de drept administrativ, Editura All Beck, Bucuresti, 1996

21. Verginia Vedinas Drept administrativ si institutii administrative, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2006

22. Verginia Vedinas Statutul functioanrului public, Editura Nemira, Bucuresti, 1998

23. Verginia Vedinas Statutul functionarului public European, editia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007 in colaborare cu Constanta Cǎlinoiu

24. Constitutia Romaniei

25. Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici republicatǎ

26. Legea contenciosului administrative nr.554/2004, publicatǎ in Monitorul Oficial nr.1184 din 7.12.2004

27. Revista Dreptul

28. Curierul judiciar

29. Jurisprudenta Sectiei de contencios administrativ si fiscal pe anul 2007, sem. I, Editura Hamangiu

30. Jurisprudenta Sectiei de contencios administrativ si fiscal pe anul 2007, sem. I, Editura Hamangiu

31. Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici republicatǎ