Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » drept
Codul frontierelor schengen

Codul frontierelor schengen




Universitatea "Nicolae Titulescu"

Facultatea de Drept

CODUL FRONTIERELOR SCHENGEN



INTRODUCERE

Ideea spațiului Schengen a aparut la inceputul anilor 80, mai exact in anul 1984 cand cancelarul de atunci al Germaniei Helmut Kohl s-a intalnit cu presedintele de atunci al Frantei, Francois Mitterand. Ei au luat decizia de a elimina controalele la frontier dintre Germania si Franta. S-a incheiat in prima faza un acord, in anul 1985, intre Germania, Franta, Olanda, Belgia si Luxemburg, pe nava Astrid pe raul Mosel, in dreptul micii localitati de frontier Shengen.  

Urmatorul pas a fost semnarea Conventiei de Implementare a Acordului Schengen, in data de 19 iunie 1990 In momentul intrarii in vigoare, in anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare si a creat o singura frontiera externa unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare. Toate aceste masuri, impreuna cu Acordul Schengen, Conventia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile si declaratiile adoptate de catre Comitetul Executiv Schengen stabilit in 1990, precum si protocoalele si acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.

Initial, acquis-ul Schengen nu a facut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat, insa, odata cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, in data de 2 octombrie 1997, intrat in vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol atasat Tratatului de la Amsterdam incorporeaza acquis-ul Schengen in cadrul legislativ si institutional al Uniunii Europene. Incepand cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislatia comunitara si a fost transferat in noul Titlu IV- Vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor, al TUE.

In prezent, 25 de state europene sunt membre cu drepturi depline in Acordul Schengen: Belgia, Italia, Franta, Germania, Luxemburg, Olanda, Cehia, Lituania, Slovacia, Elvetia, Portugalia, Spania, Grecia, Austria, Estonia, Malta, Slovenia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Islanda, Norvegia, Letonia, Polonia si Ungaria. Pe langa acestea, exista un numar de 4 state viitoare membre dintre care si Romania si Bulgaria. Trei state semnatare ale Acordului Schengen nu sunt membre ale Uniunii Europene: Islanda, Norvegia si Elvetia, iar doua state membre ale Uniunii, respectiv Irlanda si Marea Britanie, au decis sa nu aplice in totalitate acquis-ul Schengen, dar colaboreaza cu statele membre Schengen.

Aderarea la spatiul Schengen are ca efect ridicarea controalelor intre frontierele interne ale statelor membre Schengen, care aplica in intregime acquis-ul Schengen, fiind creata o singura frontiera externa unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare in materie de vize, migratie, azil, precum si masuri referitoare la cooperarea politeneasca, judiciara sau vamala. Astfel, trecerea frontierei se poate realiza indiferent de ora si prin orice loc, iar cetatenii statelor membre care calatoresc in spatiul Schengen trebuie sa aiba asupra lor, un document de identitate valabil.

Trecerea frontierelor interne poate fi asemanata cu o calatorie in interiorul tarii.
Controalele la frontierele interne Schengen pot fi introduse pentru o perioada limitata in timp din motive de ordine publica sau securitate nationala, decizie ce este luata la nivelul fiecarui stat membru Schengen.

Odata cu eliminarea controalelor la frontiere ar putea creste pericolele pentru securitatea interna a tarilor implicate prin faptul ca, din acest moment, se lasa 'cale libera' infractorilor. Astfel, se impune o cooperare transfrontaliera, in special prin infiintarea serviciilor comune ale politiei, vamii si politiei de frontiera (in cadrul Centrelor, Birourilor, Punctelor comune de contact) pentru toate statele contractante care sa aiba ca scop protectia propriilor cetateni. De asemenea, Sistemul Informatic Schengen, asistenta operativa reciproca si schimbul direct de informatii intre fortele de politie precum si supravegherea si urmarirea transfrontaliera a infractorilor reprezinta mijloace de lupta impotriva terorismului, crimei organizate, traficului de fiinte umane si a imigratiei ilegale. In acelasi timp, a fost adoptat un set de reguli uniform care sa asigure cetatenilor statelor membre protectia datelor cu caracter personal impotriva oricarei incalcari a drepturilor fundamentale.

ACTELE CARE COMPUN CODUL FROTIERELOR SCHENGEN

Legea cadru in aceasta materie o reprezinta Regulamentul nr. 562/2006 al Parlamentului Europen si al Consiliului din 15 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulatii a persoanelor peste frontiera (numit in continuare "Regulamentul"), regulament care a suferit modificari aduse de :

Regulamentul (CE) nr. 296/2008 al Parlamentului European si al Consiliului

din 11 martie 2008 privind instituirea unui Cod Comunitar privind regimul de trecerea a frontierelor de catre persoane

Regulamentul (CE) nr. 81/2009 al Parlamentului European si al Consiliului

din 14 ianuarie 2009 privind utilizarea Sistemului de Informatii a Vizelor in conformitate cu Codul Frontierelor Schengen

Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European si al Consiliului

din 13 iulie 2009 privind instituierea unui cod comunitar de vize

Regulamentul (UE) nr. 265/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 martie 2010 in ceea ce priveste circulatia persoanelor care detin o viza de lunga sedere.

Regulamentul este structurat in patru titluri astfel: primul titlu intitulat "prevederi generale", al doilea titlu intitulat "frontierele externe", al treilea titlu intitulat "frontierele interne" si ultimul titlu care contine prevederi finale. Aceste titluri sunt structurate, la randul lor, in capitole si articole. Regulamentul contine, desemenea un numar de opt anexe.



Conform Regulamentului, definirea unor reguli comune privind circulatia persoanelor peste frontiere nu aduce in discutie si nici nu afecteaza drepturile la libera circulatie de care se bucura cetatenii Uniunii si membrii familiilor acestora, cetatenii statelor terte care, pe baza unor acorduri intre Comunitate si statele sale membre, pe de o parte si acele state terte se bucura de drepturi de libera circulatie echivalente cu acelea ale cetatenilor Uniunii, pe de alta parte.

Controlul frontierelor este in interesul nu numai al statelor membre la ale caror frontiere externe se efectueaza, dar si in interesul tuturor statelor membre care au eliminat controlul la frontierele interne. Controlul la frontiera ar trebui sa contribuie la combaterea migratiei ilegale si a traficului de fiinte umane si sa previna orice amenintare la adresa securitatii interne a statelor membre, a politicii publice, sanatatii publice si a relatiilor internationale[1].

Controalele la frontiera ar trebui sa se desfasoare astfel incat sa fie respectata in totalitate

demnitatea umana. Controlul la frontiera ar trebui sa fie efectuat intr-o maniera profesionista si de respect si sa fie proportional cu obiectivele propuse. Controlul la frontiera presupune nu numai controlul persoanelor la punctele de trecere a frontierei si supraveghere intre aceste puncte de trecere a frontierei, ci si o analiza a riscurilor la adresa securitatii interne si o analiza a amenintarilor care pot afecta securitatea frontierelor externe. De aceea, este necesar sa se specifice conditiile, criteriile si regulile detaliate care guverneaza controalele la punctele de trecere a frontierei si supravegherea.

Acest Regulament se aplica oricarei persoane care trece frontiera interna sau externa a statelor membre, fara a afecta: drepturile persoanei care se bucura de dreptul comunitar de libera circulatie; sau drepturile refugiatilor si persoanelor care solicita protectie internationala, in special in ceea ce priveste principiul non-refoulement, prevazand absenta controalelor la frontiera pentru persoanele care trec frontierele interne dintre statele membre ale Uniunii Europene și are ca obiect stabilirea unor reguli ce stau la baza controlului la frontiera pentru persoanele care trec frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii.

Conform articolului 4 din Regulament frontierele externe pot fi trecute doar prin punctele de trecere a frontierei si in intervalul de timp in care acestea sunt deschise. Intervalul de timp in care acestea sunt deschise trebuie indicat clar la punctele de trecere a frontierei care nu sunt deschise 24 de ore. Statele Membre vor notifica Comisiei lista punctelor de trecere a frontierei.

De asemenea sunt prevazute anumite exceptii: in cazul navigatiei de agrement sau in cazul pescuitului de coasta; in cazul marinarilor care coboara pe tarm pentru a stationa in zona portului in care sunt ancorate ambarcatiunile acestora, sau in localitatile adiacente; pentru persoane sau grupuri de persoane, in cazul in care exista o cerere de natura deosebita si sunt in posesia permiselor cerute de legea nationala si nu exista nici un conflict cu interese legate de ordinea publica si cu securitatea interna a statelor membre; pentru persoane sau grupuri de persoane in cazul unor situatii de urgenta neprevazute[2]. Statele membre vor introduce pedepse, in concordanta cu legislatia nationala, pentru trecerea neautorizata a frontierelor externe prin alte locuri decat punctele de trecere a frontierelor sau in afara intervalului de timp stabilit.

Articolul 5 din Regulament stabileste conditiile de intrare pentru cetatenii statelor terte. Conform acestuia Pentru sederi ce nu depasesc trei luni intr-o perioada de sase luni, conditiile de intrare pentru cetatenii statelor terte vor fi urmatoarele: sa fie in posesia unui document de calatorie valabil sau a unor documente ca sa autorizeze trecerea frontierei; sa fie in posesia unei vize valabile, daca se solicita, conform Regulamentului Consiliului (EC) nr. 539/2001 din 15 martie 2001 care enumera statele terte ai caror cetateni trebuie sa fie in posesia unei vize cand traverseaza frontierele externe si statele ai caror cetateni sunt exceptati de la aceasta cerinta17, cu exceptia cazului in care poseda permise de sedere; sa justifice scopul si conditiile sederii, faptul ca poseda mijloace suficiente de subzistenta, atat pentru perioada sederii cat si pentru intoarcerea in tara de origine sau tranzitul spre un stat tert in care intrarea le va fi permisa cu siguranta, sau sunt in postura de a obtine legal asemenea mijloace; pe numele lor nu au fost introduse alerte in Sistemul Informatic Schengen in scopul refuzarii intrarii; nu sunt considerate a fi o amenintare la adresa ordinii publice, securitatii interne, sanatatii publice sau relatiilor internationale a oricaruia dintre statele membre, mai ales in cazul in care, din acelasi motiv, nu a fost introdusa nici o alerta in bazele de date ale statelor membre in scopul refuzarii intrarii.

Circulatia transfrontaliera la frontierele externe va fi supusa controalelor politistilor de frontiera. Controalele pot fi efectuate, de asemenea si asupra mijloacelor de transport si obiectelor aflate in posesia persoanelor care traverseaza frontiera. Legea in vigoare din statul membru implicat se va aplica oricaror tipuri de controale efectuate. Toate persoanele trebuie sa fie supuse unui control minim pentru stabilirea identitatii acestora pe baza prezentarii documentelor de calatorie. Aceste controale minime trebuie sa consiste in verificarea rapida si imediata si cand este cazul prin folosirea mijloacelor tehnice corespunzatoare, prin verificarea in bazele de date relevante a informatiilor cu privire la documentele furate, detinute fara drept, pierdute sau anulate, a valabilitatii documentelor care autorizeaza posesorul legitim sa traverseze frontiera si a prezentei semnelor falsificarii sau contrafacerii.

Principalele scopuri ale supravegherii frontierei sunt: prevenirea trecerilor frauduloase ale

frontierei, contracararea criminalitatii transfrontaliere si luarea masurilor impotriva

persoanelor care au trecut frontiera fraudulos.[3]

Unui cetatean al unui stat tert care nu indeplineste conditiile de intrare i se va refuza intrarea pe teritoriul statelor membre. Acest lucru nu va afecta aplicarea prevederilor speciale cu privire la dreptul de azil, protectia internationala sau eliberarea vizelor de lunga durata. Intrarea poate fi refuzata pe baza unei decizii fundamentate care sa contina motivele precise ale refuzului. Decizia va fi luata de o autoritate nationala si va fi aplicabila imediat.

In privința frontierelor interne, Regulamentul prevede in articolul 20 faptul ca frontierele interne pot fi traversate in orice loc, fara ca un control prealabil al persoanelor, indiferent de nationalitate, sa fie realizat. Statele membre vor elimina toate obstacolele in vederea fluidizarii traficului la punctele rutiere de trecere la frontierele interne, in special orice limite de viteza care nu sunt bazate exclusiv pe considerente care tin de siguranta traficului. In acelasi timp, statele membre vor fi pregatite sa ofere facilitati controalelor in eventualitatea in care controalele la frontierele interne sunt reintroduse.

In cazul in care exista o amenintare serioasa la adresa securitatii interne si a ordinii publice, un stat membru poate reintroduce in mod exceptional controlul la frontierele interne, pentru o perioada limitata la nu mai mult de 30 de zile sau pentru durata presupusa a amenintarii serioase. Obiectivul si durata reintroducerii temporare a controlului la frontierele interne nu vor depasi motivele strict necesare pentru a raspunde amenintarii serioase. Decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne va fi luata intr-o maniera transparent, iar publicul va fi informat in totalitate in legatura cu aceasta decizie, doar daca, pentru motive legate de securitate se decide contrariul.



MODIFICARI SAU COMPLETARI ADUSE REGULAMENTULUI

Regulamentul a fost supus completarii si modificarii prin regulamentele enumerate mai sus. Regulamentul (CE) nr. 296/2008 al Parlamentului European si al Consiliului din 11 martie 2008 privind instituirea unui Cod Comunitar privind regimul de trecerea a frontierelor de catre personae, in ceea ce priveste competentele de executare ale Comisiei nu aduce schimbari substantiale Regulamentului, retinand modificari aduse articolului 12 in sensul introducerii posibilitatii adoptarii unor masuri suplimentare care reglementeaza supravegherea, precum și unele modificari aduse anexelor.

Modificari sunt aduse si prin Regulamentul (CE) nr. 81/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind utilizarea Sistemului de Informatii a Vizelor in conformitate cu Codul Frontierelor Schengen. Sunt introduse unele dispozitii conform carora daca un resortisant al unei tari terte este detinatorul unei vize, controalele amanuntite efectuate la intrare include si verificarea identitatii detinatorului precum si autencitatii vizei prin Sistemul de Informatii a Vizelor(VIS). In toate cazurile in care exista o indoiala cu privire la identitatea detinatorului vizei si/sau cu privire la autenticitatea vizei, VIS se consulta utilizand in mod sistematic numarul de pe autocolantul de viza in combinatie cu verificarea amprentelor digitale.

Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituierea unui cod comunitar de vize completeaza Regulamentul prin stabilirea procedurile si conditiile de eliberare a vizelor de tranzit sau de sedere pe teritoriul statelor membre pentru o perioada care sa nu depaseasca trei luni, in decursul unei perioade de sase luni.

Conform Regulamentului nr. 265/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 martie 2010  in ceea ce priveste circulatia persoanelor care detin o viza de lunga sedere, statele membre ar trebui sa inlocuiasca vizele de lunga sedere cu permise de sedere, in timp util dupa intrarea pe teritoriul lor a resortisantilor tarilor terte aflati in situatie de sedere legala pe baza unei vize de lunga sedere, pentru a le permite acestora sa calatoreasca in alte state membre in timpul sederii lor sau sa tranziteze teritoriile celorlalte state membre la intoarcerea in tara lor de origine. Cu toate acestea, din ce in ce mai mult statele membre, dupa intrarea pe teritoriul lor a resortisantilor tarilor terte, fie nu mai inlocuiesc vizele de lunga sedere cu permise de sedere, fie le inlocuiesc dar cu intarzieri considerabile. Aceasta situatie juridica si practica are consecinte negative importante asupra liberei circulatii in spatiul Schengen a resortisantilor tarilor terte aflati in situatie de sedere legala intr-un stat membru, pe baza unei vize de lunga sedere.

Pentru a rezolva problemele pe care le intampina resortisantii tarilor terte aflati in situatie de sedere legala intr- un stat membru pe baza unei vize de lunga sedere, prezentul regulament extinde principiul echivalentei intre permisele de sedere si vizele de scurta sedere eliberate de statele membre care pun integral in aplicare acquis-ul Schengen si in cazul vizelor de lunga sedere. Ca urmare, o viza de lunga sedere ar trebui sa aiba aceleasi efecte ca un permis de sedere in ceea ce priveste libera circulatie a titularului in spatiul Schengen. Un resortisant al unei tari terte, titular al unei vize de lunga sedere eliberata de un stat membru, ar trebui, prin urmare, sa poata calatori in alte state membre timp de trei luni in orice perioada de sase luni, in aceleasi conditii ca si titularul unui permis de sedere. Prezentul regulament nu aduce atingere normelor privind conditiile de eliberare a vizelor de lunga sedere.

Acest Regulament modifica Conventia Schengen astfel: vizele de sedere care depasesc trei luni (vize de lunga sedere) sunt vize nationale eliberate de unul dintre statele membre in conformitate cu legislatia sa interna sau cu dreptul Uniunii. Aceste vize se elibereaza dupa modelul uniform pentru vize Perioada de validitate a vizelor de lunga sedere nu depaseste un an. In cazul in care un stat membru permite unui strain sa ramana pe teritoriul sau mai mult de un an, viza de lunga sedere este inlocuita, inainte de expirarea perioadei de valabilitate cu un permis de ședere.

CONCLUZII

In concluzie, Spatiul Schengen este o zona de circulatie libera in Europa. Statele membre ale acestui spatiu au eliminat sau vor elimina controalele la frontierele interne, astfel incat este (sau va fi) posibila trecerea frontierei intre oricare doua asemenea state fara acte si fara opriri pentru control. Proiectul inceput in anul 1984 prin semnarea unui acord de catre Germania, Franta, Olanda, Belgia si Luxemburg, si a Conventiei care implementeaza acest acord a capatat amploare de-a lungul timpului, el dezvoltandu-se din punct de vedere cantitativ( au semnat Acordul Schengen si alte state ajungandu-se la 25 de state semnatare si inca patru care doresc sa semneze) si calitativ( fiind un organism viu, s-a adoptat o serie de Regulamente care au avut ca scop perfectionarea cadrului legislativ).

Prezentul referat a tratat sumar prevederiile existente in legea cadru al Spatiului Schengen, respective Regulamentul nr. 562/2006, precum si modificarile sau completarile aduse de un numar de patru regulamente adoptate ulterior.

Desi Spatiul Schengen presupune stabilirea unor reguli comune privind circulatia persoanelor peste frontier, acesta nu aduce in discutie si nici nu afecteaza drepturile la libera circulatie de care se bucura cetatenii Uniunii Europene si membrii familiilor acestora, cetatenii statelor terte care, pe baza unor acorduri intre Comunitate si statele sale membre, pe de o parte si acele state terte se bucura de drepturi de libera circulatie echivalente cu acelea ale cetatenilor Uniunii, pe de alta parte.

Intrarea in Spatiul Schengen nu inseamna eliminarea completa a frontierelor, controale pentru verificarea legalitatii fiind realizate. Astfel se vor verifica documentele care sunt cerute prin Regulament precum si autenticitatea vizelor. Aceste controale se vor face respectand drepturile si libertatile cetatenilor. De asemenea pot fi aplicate si sanctiuni celor care nu se conformeaza cu prevederile existente.

Pentru ca Romania sa poata deveni tara membra a spatiului Schengen, aceasta trebuie sa indeplineasca conditiile impuse, sa isi rezolve orice problem legata de frontiere precum si sa respecte intru totul prevederile regulamentelor existente.



BIBLIOGRAFIE

https://eur-lex.europa.eu

https://www.schengen.mira.gov.ro/

Regulamentul (CE) nr. 296/2008 al Parlamentului European si al Consiliului

din 11 martie 2008

Regulamentul (CE) nr. 81/2009 al Parlamentului European si al Consiliului

din 14 ianuarie 2009

Regulamentul (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European si al Consiliului

din 13 iulie 2009

Regulamentul (UE) nr. 265/2010 al Parlamentului European si al Consiliului din 25 martie 2010



Regulamentul nr. 562/2006 al Parlamentului Europen și al Consiliului din 15 martie 2006

Articolul 4, paragraful 2 din Regulamentul nr. 562/2006 al Parlamentului Europen și al Consiliului din 15 martie 2006

Articolul 12 din din Regulamentul nr. 562/2006 al Parlamentului Europen și al Consiliului







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.