Definitie, caracterizare, subramuri, izvoare si principiile dreptului penal

a. Definitie:

Dreptul penal, ca ramura a sistemului de drept din Romania, este format din totalitatea normelor juridice, legiferate de puterea legislativa, care stabilesc ce fapte constituie infractiuni, conditiile de tragere la raspundere penala, sanctiunile si alte masuri ce urmeaza a fi aplicate sau luate de catre instantele judecatoresti persoanelor fizice sau juridice, care au savarsit infractiuni, in scopul apararii celor mai importante valori sociale ale statului de drept, democratic si social.

b. Caracterizare:

Din definitia de mai sus desprindem elementele definitorii ale acestei ramuri de drept si anume:

1. termenul de "drept penal" cunoaste doua acceptiuni:

- ramura a sistemului de drept, ce cuprinde o totalitate de norme juridice cu acelasi obiect de reglementare,

- stiinta dreptului penal, ce cuprinde totalitatea ideilor si conceptiilor despre dreptul penal ca disciplina de studiu,

2. dreptul penal este o ramura de drept distincta, alaturi de alte ramuri de drept;

3. dreptul penal are autonomie in raport cu celelalte ramuri de drept; aceasta autonomie imbraca trei aspecte:

4. dreptul penal are o structura unitara (art. 362 C. pen.),

5. dreptul penal este format dintr-o totalitate de norme juridice cu acelasi obiect de reglementare,

6. normele dreptului penal stabilesc expres faptele ce constituie infractiuni, conditiile de tragere la raspundere penala a persoanelor care le savarsesc, precum si sanctiunile aplicabile,

7. dreptul penal are un scop specific si anume apararea valorilor sociale,

8. are institutii specifice, acestea fiind: infractiunea, raspunderea penala si sanctiunile,

9. dreptul penal este o ramura de drept public, deoarece intotdeauna unul dintre subiectele raportului juridic de drept penal este statul, aflat pe o pozitie dominanta, fiind cel care realizeaza tragerea la raspundere penala a infractorilor si aplicarea sanctiunilor,

10. dreptul penal are un caracter subsidiar, in sensul ca intervine atunci cand protectia valorii sociale aparate nu poate fi realizata prin intermediul altor norme, astfel ca recurgerea la mecanismul penal de protectie este inevitabila, constituind unicul mijloc de protectie cand alte ramuri se dovedesc ineficiente.

11. dreptul penal are un caracter selectiv, astfel incat sub protectia acestuia cad doar anumite categorii de valori si relatii sociale, iar celelalte cad sub protectia normelor morale, religioase sau sub protectia normelor altor ramuri de drept. In acelasi timp, dreptul penal nu incrimineaza toate actiunile sau inactiunile oamenilor, ci doar pe acelea care ar periclita existenta unei valori protejate.

c. Subramuri:

- drept penal international

- dreptul penal al afacerilor

- dreptul penitenciar sau drept executional penal sau penologie (in ultima vreme tinde sa devina o ramura de drept autonoma, unii autorii facand si comparatii intre cele doua ramuri, oferindu-i dreptului penitenciar un caracrer independent);

- dreptul penal al mediului inconjurator

- dreptul penal al minorului

- in ultima perioada se simte tot mai mult nevoia formarii unei noi ramuri de drept si anume drept penal european, idee dezvoltata in cadrul Consiliului Europei si Uniunii Europene.

d. Izvoare:

1. Constitutia Romaniei

- Aceasta este in acelasi timp legea fundamentala a tarii si izvor al dreptului penal deoarece consacra si norme ce intereseaza exclusiv dreptul penal:

- art. 1 prevedesi consacra cele mai importante valori sociale

- art. 15 -"legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale si contraventionale mai favorabile

- art. 22 -"pedepsa cu moartea este interzisa"

- Unii autori includ in aceasta categorie si deciziile Curtii Constitutioale prin care se constata neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante si sunt obligatorii si opozabile erga omnes. Aceste decizii sunt izvoare de drept penal deoarece au capacitatea de a scoate din vigoare o norma. De ex. Decizia 463/1997 prin care s-a declarat neconstitutional alin. 4 al art. 81 C. Pen.

2. Codul Penal

- Este principalul izvor de drept penal deoarece in cele doua parti ale sale (generala si speciala) cuprinde norme referitoare la scopul legii penale, aplicarea legii penale, modul de tragere la raspundere penala, aplicarea pedepselor, incriminarea unui numar mare de infractiuni, etc

3. Legile penale speciale

- Acestea nu cuprind incriminari noi, ci vin sa completeze dispozitiile Codului penal. De exemplu:

- Legea nr. 302/2004 - privind extradarea

- Legea nr. 275/2006 - privind executarea pedepselor;

4. Legile speciale nepenale cu dispozitii penale

- Acestea nu au caracter penal, insa cuprind unele dispozitii penale, continand astfel incriminari separate fata de Codul penal; De exemplu :

- Legea nr. 26/1996 - codul silvic

- Legea nr. 56/1992 - privind frontiera de stat a Romaniei

5. Ordonantele de urgenta ale Guvernului

- Ordonantele Guvernului sunt: simple si de urgenta;

- odonantele simple nu pot fi izvoare de drept penal, deoarece potrivit art. 115 din Constitutie "abilitarea se poate face doar cu privire la domenii care nu fac obiectul legilor organice".

- Caracterul de izvor de drept al OUG nu mai poate fi contestat, deoarece sub controlul strict al Parlamentului, Guvernul poate, in situatii exceptionale, sa reglementeze anumite relatii sociale.

6. Decretele prezidentiele

- Este adevarat ca presedintele tarii nu poate, prin intermediul decretelor, ca incrimineze sau sa abroge vreo fapta,

- Totusi, in exercitarea atributiilor sale acesta poate, prin intermendiul decretelor individuale, sa gratieze anumiti condamnati (art. 94 lit. d) Constitutie),

- Astfel, putem spune ca decretele prezidentiale individuale de gratiere pot constitui izvoare de drept penal, deoarece acestea au aptitudinea de a stinge un raport juridic penal.

7. Tratatele si conventiile internationale

- Acestea devin izvoare de drept penal in urma ratificarii de catre Parlament;

- Nu toate tratele internationale sunt izvoare de drept penal, ci numai acelea care intereseaza aceasta ramura de drept, cum ar fi:

Tratatele si conventiile prin care statul roman s-a angajat sa incrimineze si sa sanctioneze anumite fapte deosebit de grave;

- Tratatele si conventiile internationale privind asistenta juridica internationala in materie penala.

e. Principiile dreptului penal roman:

1. p. legalitatii;

2. p. egalitatii in fata legii penale;

3. p. umanismului;

4. p. prevenirii faptelor prevazute de legea penala;

5. p. infractiunea - unic temei al raspunderii penale;

6. p. personalitatii raspunderii penale;

7. p. individualizarii sanctiunilor de drept penal;

8. p. incriminarii faptelor care prezinta un anumit grad de pericol social;

9. p. instituirii unui regim special de sanctionare pentru infractorii minori;

10. p. subsidiaritatii.

1. Principiul legalitatii

este un principiu conform caruia elaborarea si aplicarea dreptului trebuie sa aiba loc numai in temeiul legii. Statul de drept presupune ca toti cetatenii, toate organele statului si orice alta persoana fizica sau juridica sa se supuna numai legii;

principiul legalitatii presupune ca legiuitorul, in opera sa legislativa, sa respecte toate procedurile legale, sa tina seama de vointa sociala, sa permita pluralismul politic;

prima abordare concreta a principiului legalitatii o regasim in opera lui Cesare Becaria "Dei delitti e delle pene" din 1764 si a fost formulat pentru prima oara expresis verbis in timpul Revolutiei Burgheze din Franta in anul 1789, fiind apoi reafirmat in 1948 in "Declaratia Universala a Drepturilor Omului";

acest principiu a fost incalcat flagrant intre anii 1948-1956 cand exista institutia analogiei;

acesta este consacrat expres in actualul Cod penal in art. 2 fiind completat si de art. 11, dar si in Constitutia Romaniei care prevede ca "Parlamentul Romaniei reglementeaza prin lege organica infractiunile, pedepsele si regimul executarii acestora" acest principiu fiind prezent in toate Codurile penale romanesti;

de asemenea, el isi gaseste aplicarea in toate institutiile dreptului penal astfel:

"nullum crimen sine lege"(institutia infractiunii);

"nulla poena sine lege" (institutia sanctiunii);

"nullum judicium sine lege" (orice judecata sa se faca in conformitate cu legea) 

principiul legalitatii are patru aspecte:

1- nullum crimen sine lege scripta (legea penala are un caracter scris),

2- nullum crimen sine lege carta sau certa (fapta interzisa sa fie clar explicata).

3- nullum crimen sine lege praevia (interzicerea faptei sa fi existat inaintea comiterii infractiunii). Acest principiu este consacrat expres in art. 15 alin. 2 din Constitutie: "legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale si contraventionale mai favorabile".

4- nullum crimen sine lege stricta (neaplicarea legii penale prin analogie).

2. Principiul egalitatii in fata legii penale

egalitatea in fata legii sau egalitatea in drepturi este un principiu general al dreptului ce consta in reglementarea acelorasi drepturi si obligatii pentru persoanele aflate in sitiatii similare;

este nu numai un principiu de baza in dreptul penal, dar si un principiu constitutional prevazut in art. 16 din Constitutia Romaniei - "cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari";

a fost inscris pentru prima data in Declaratia drepturilor omului si cetateanului;

el subliniaza egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii penale, indiferent de varsta, sex, rasa, culoare, apartenenta politica, etc.;

acesta nu este prevazut in mod expres de Codul penal, dar se deduce din intreaga legislatie penala.

nerespectarea acestui principiu poate conduce la savarsirea unor infractiuni precum abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi, prevazut in Codul Penal in art. 247;

drepturile si libertatile sunt simple iluzii daca nu exista egalitate juridica intre titularii acestora;

egalitatea in fata legii imbraca doua especte:

♣ egalitate privind modul de elaborare a legii,

♣ egalitate privind modul de aplicare a acesteia fara nici o discriminare,

acest principiu nu trebuie confundat cu principiul echitatii si justitiei, desi in anumite cazuri solutionarea unei cauze se face prin aplicarea simultana mai multor principii.

3. Principiul umanismului

este un principiu prevazut expres in Constitutia Romaniei, cu referire speciala la dreptul penal, astfel, art. 22 din Constitutie prevede ca:

♣ "dreptul la viata, integritate fizica si psihica sunt garantate";

♣ "nimeni nu poate fi supus torturii sau tratamentelor inumane";

♣ "pedeapsa cu moartea este interzisa".

conform acestui principiu constrangerea penala trebuie sa aiba un caracter uman, cu rol de reeducare si sa nu apara ca o pura vindicta (o razbunare din partea statului);

in baza acestui principiu, intreaga reglementare penala trebuie sa porneasca de la interesele si drepturile fundamentale ale omului.

Acest principiu are un dublu rol

♣ protectia pe care dreptul penal trebuie sa o acorde persoanei fizice incriminand fapte indreptate impotriva vietii si sanatatii persoanei, dar si

♣ caracterul uman al constrangerii penale, fara supunerea persoanei la umilinte si badjocura, acest principiu opunandu-se adoptarii unor sanctiuni penale inumane sau degradante;

umanismul dreptului penal reprezinta o cerinta indispensabila a operei de creare si aplicare a dreptului penal, acesta fiind consacrat in izvoarele interne si externe ale dreptului penal;

conform acestui principiu, regimul executarii sanctiunilor trebuie sa aiba ca scop reeducarea si reinsertia sociala a infractorilor;

nu in ultimul rand, principiul umanismului obliga legiuitorul si practicienii sa adapteze sanctiunile penale in conformitate cu situatia specifica infractorilor. De ex. minorii nu pot fi condamnati la detentiunea pe viata.

4. Principiul prevenirii faptelor prevazute de legea penala

acesta reprezinta si scopul legii penale prevazut in art. 1 Cod penal;

el presupune ca intreaga reglementare juridico-penala sa asigure prevenirea savarsirii faptelor periculoase, atat prin conformare (preventie generala), cat si prin constrangere (preventie speciala);

pentru a putea preveni comiterea de fapte periculoase, trebuie mai intai ca legile sa fie clare si bine cunoscute de destinatarii acesteia;

prevenirea consta in incriminarea faptelor periculoase, dar si in pedepsirea celor care nu respecta legile;

prevenirea savarsirii de noi infractiuni constituie insusi scopul pedepsei (art. 52 C. penal).

5. Principiul infractiunii - ca unic temei al raspunderii penale

este un principiu specific dreptului penal si prevazut expres in art. 17 al. 2 C. pen;

functioneaza ca o garantie a libertatii persoanei caci fara savarsirea unei infractiuni nu se poate antrena raspunderea penala - cea mai grava forma de raspundere juridica;

conform acestui principiu, dreptul penal respinge asa-zisa raspundere obiectiva pentru o fapta savarsita fara vinovatie sau pentru o fapta care nu indeplineste cumulativ toate cele trei conditii prevazute de lege.

6. Principiul personalitatii raspunderii penale

acesta nu este prevazut expres in Codul penal, insa se deduce din conditiile privind raspunderea penala;

este un principiu specific dreptului penal conform caruia fiecare trebuie sa raspunda personal pentru faptele sale; in dreptul penal nu se poate antrena raspunderea penala pentru fapta altei persoane si nu se poate executa o sanctiune in locul altei persoane;

acest lucru decurge din prevederile art. 2 C. pen. "pedepsele ce se aplica infractorilor", art. 72 C. pen. "persoana infractorului";

unii autori sunt de parere ca acest principiu nu guverneaza intreaga legislatie penala, ci numai o institutie si anume institutia raspunderii penale, fiind deci un principiu institutional;

totusi acest principiu are un caracter relativ, cel putin pentru urmatorul considerent: tertii care nu au participat la comiterea faptei nu ar trebui sa sufere de pe urma aplicarii si executarii unei sanctiuni. Totusi, in cazul in care un membru de familie este condamnat la amenda penala, acest lucru va fi resimtit de intreaga familie.

7. Principiul individualizarii sanctiunilor de drept penal

este prevazut expres in art. 72 din C.pen. si art. 53 alin. 2 din Constitutie, fiind un principiu de sorginte constitutionala;

presupune aplicarea sanctiunilor proportional:

♣ cu gravitatea faptei savarsite si a urmarilor acesteia

♣ cu periculozitatea infractorului

♣ conditiilor in care a fost savarsita infractiunea.

aceasta individualizare este de trei feluri: 

1) legala: este specifica fazei de elaborare a legii penale si se face de catre legiuitor. Este prima etapa de adapare a raspunderii penale raportata la fapta comisa. De ex. o fapta savarsita din culpa se va sanctiona mai bland decat o fapta comisa cu intentie. Aceasta individualizare se realizeaza prin stabilirea naturii pedepsei aplicate, prin limitele minime si maxime, precum si prin indicarea unor circumstante de atenuare si agravare a pedepsei;

2) judiciara: specifica fazei de judecata si este realizata de catre organele judiciare. Aceasta presupune mai multe etape:

a) stabilirea naturii sanctiunii aplicabile, in cazul in care norma prevede pedepse alternative (ex. art. 176 C. pen.),

b) stabilirea cuantumului pedepsei, daca este vorba despre amenda sau inchisoare,

c) stabilirea aplicarii vreunei pedepse complementare care sa insoteasca pedeapsa principala,

d) stabilirea modalitatii de executare (loc de detentie comun, inchisoare militara sau daca se dispune suspendarea).

3) administrativa: specifica fazei de executare a pedepsei si se realizeaza dupa ce hotararea de condamnare a ramas definitiva. Astfel, condamnatii majori executa pedeapsa separat de cei minori, femeile separt de barbati, infractorii primari separt de cei recidivisti.

8. Principiul incriminarii faptelor care prezinta un anumit grad de pericol social

este un principiu specific dreptului penal si este prevazut in art. 17 al. 1 C. pen;

el consta in interzicerea ca infractiuni doar a acelor fapte care prezinta un grad de pericol social mai ridicat, deosebindu-se astfel de contraventii si alte forme de ilicit;

se stie ca infractiunea este fapta ilicita care prezinta gradul de pericol social cel mai ridicat;

incriminarea se relizeaza de catre legiuitor prin stabilirea expresa a infractiunilor, fie in partea speciala a Codului Penal, fie in legi speciale penale sau nepenale.

9. Principiul regimului special de sanctionare pentru infractorii minori

este un principiu specific dreptului penal consacrat expres in art. 109 in cadrul Titlului V al Codului penal, partea generala;

acest principiu se refera in special la:

♣ limitele pedepselor (inchisorii si amenzii) care se reduc intotdeauna la jumatate (art. 109 al. 1 C. pen);

♣ condamnarile pronuntate pentru faptele savarsite in timpul minoritatii nu atrag incapacitati sau decaderi (art. 109 al. 4 C. pen);

♣ condamnarile pentru infractiunile savarsite in timpul minoritatii nu atrag starea de recidiva (art. 38 lit. a) C. pen);

♣ termenele de prescriptie sunt reduse la jumatate (art. 129 C. pen);

♣ minorilor nu li se aplica pedepsele complementare si nici detentiunea pe viata (art. 109 al. 3 C. pen);

♣ liberarea conditionata a minorilor are loc in conditii mult mai avantajoase decat pentru majori (art. 60 al. 2 C. pen);

10. Principiul subsidiaritatii (minimei interventii)

acest principiu este in stransa legatura cu caracterul subsidiar al dreptului penal si consta in restrangerea pe cat posibil a recurgerii la instrumentele penate de protectie a valorilor sociale;

acest principiu impune legiuitorului alegerea valorilor sociale carora le asociaza protectia penala si a tuturor faptelor periculoase pentru respectivele valori.

astfel, nu se justifica interventia dreptului penal pentru sanctionarea unor fapte considerate imorale (de ex. actele homosexuale intre persoane majore intr-un cadru privat).

toate valorile sociale pe care legiuitorul penal le ocroteste trebuie sa fie in concordanta cu prevederile constitutionale, chiar daca acele valori nu sunt prevazute in Constitutie. In acelasi timp, prevederea unei anumite valori in Constitutie nu obliga legiuitorul la instituirea unei protectii penale a acesteia.