Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » drept
Elemente de drept comparat

Elemente de drept comparat




SCURT ISTORIC SI ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

SECTIUNEA 1

APARITIA CONTRACTULUI DE MANDAT

Originea contractului de mandat o gasim in dreptul roman. Dreptul roman a inspirat fundamental legislatiile civile moderne, marturie stand in acest sens Codul civil francez, regasind aproape ad litteram in Codul civil roman. Explicatia vitalitatii exceptionale a acestui sistem juridic al antichitatii  sta in aceea ca romanii au reusit sa creeze concepte prin intermediul carora au tradus in limbaj juridic structurile fundamentale, perene ale raporturilor civile interumane . O asemenea elaborare a facut posibil ca multe dintre constructiile si categoriile juridice respective sa fie utilizate pe scara universala si sa fie preluate de legislatiile moderne fara modificari importante. Amintim, cu titlu de exemplu, conceptul de obligatie contractuala, transferul sau stingerea obligatiilor, contractul, termenul sau conditia etc.



Romanii au reusit asemenea performante in elaborarea unor contracte, incat au ramas aproape neschimbate, sub aspectul modului de formare, elementelor sau efectelor[2] Contractul de mandat constituie un exemplu concludent, in acest sens.

Sa retinem doar cateva aspecte prin care se evidentiaza legatura dintre contractul de mandat, asa cum este acesta consacrat juridic de Codul civil roman, si cel din dreptul privat roman.

In primul rand, constructia juridica similara. Apoi, caracterul gratuitatii, care la romani era de esenta mandatului[3]. Astazi, caracterul gratuit este numai de natura contractului, incat mandatul poate fi retribuit, daca exista stipulatie expresa in acest sens.

Caracterul consensual - si in dreptul roman contractul de mandat facea parte din categoria contractelor consensuale; spre deosebire de contractele solemne, determinate de formalism, si de cele reale, care reclama remiterea lucrului, contractul de mandat nu presupune pentru formarea sa valabila, nici conditii de forma si nici efectuarea vreunui act material, ci numai exprimarea vointei subiective a partilor.

Dintr-un alt punct de vedere, si atunci ca si astazi - in cazul in care este neremunerat, mandatul era calificat ca fiind un contract unilateral.

Totodata, legiuitorul roman a pastrat, in parte, traditia dreptului roman in ceea ce priveste caracterul reprezentativ al contractului de mandat. In dreptul actual, mandatul poate fi cu sau fara reprezentare.

Fata de afirmatia ca in dreptul roman mandatul nu avea un caracter reprezentativ[4] intr-o alta opinie[5] exprimata in doctrina se fac unele nuantari, in sensul ca reprezentarea conventionala ar fi cunoscut la romani o anumita evolutie.

La origine, acestia nu au admis sistemul reprezentarii, la incheierea conventiilor, caci ar fi contrazis principiul relativitatii efectelor contractului, care s-a aplicat in intreaga istorie a dreptului roman. Asa incat daca un pater familias imputernicea pe un alt pater familias sa incheie un contract, cel imputernicit devenea titularul drepturilor si obligatiilor izvorate din acel act; iar pentru a se ajunge la finalitatea urmarita astazi prin reprezentare, se angaja un nou raport juridic, prin care "reprezentantul" transmitea "reprezentatului" drepturile si obligatiile dobandite in cadrul raporturilor juridice statornicite cu tertul[6].

Dar, odata cu dezvoltarea economiei de schimb, principiul nereprezentarii a devenit anacronic. In acest context determinat de realitatile sociale romanii au admis, la inceput, numai reprezentatiunea imperfecta, pentru ca apoi sa admita, in unele cazuri, chiar si reprezentatiunea perfecta. Cu toate ca reprezentarea in contracte nu a devenit o regula generala nici chiar in ultimul moment al evolutiei dreptului roman, ea nu era, asadar, intru totul exclusa.

Reprezentarea conventionala din dreptul actual se confunda cu reprezentatiunea perfecta din dreptul roman, in sensul ca, prin efectul acesteia din urma "raportul juridic se stabileste intre reprezentat si tert, iar persoana reprezentantului dispare"[7]. Reprezentatiunea imperfecta era un sistem oarecum intermediar intre principiul nereprezentarii si reprezentatiunea perfecta, caci "reprezentantul se obliga alaturi de reprezentat", astfel incat tertul avea doi debitori.

Din contextul enuntat rezulta ca in dreptul roman contractele si-au gasit o consacrare juridica pertinenta, dovada fiind perpetuarea lor in timp; insa, si acest sistem juridic, cu terminologia sa proprie, cu conceptele sale bine definite, este o consecinta a evolutiei dreptului de pana atunci. Contractele au constituit dintotdeauna  o componenta indispensabila a existentei umane, chiar inainte de a se fi conturat un cadru juridic pentru reglementarea relatiilor sociale de orice natura, inclusiv a raporturilor contractuale.

O scriere inedita[8] releva faptul ca dreptul pozitiv se regaseste, in structura sa intima, inca in textele biblice prin care ne sunt infatisate legile dumnezeiesti.

Un capitol al lucrarii este destinat materiei contractelor, autorul aratand ca "personajele biblice sunt puse deseori in situatia de a intra in raporturi contractuale variate, pe care le gasim in toate legislatiile moderne". Nu lipsesc nici referirile la contractul de mandat[9].

Asadar, ca realitati sociale, contractele preexista oricarei organizari legislative a dreptului. "Civile sau comerciale, acestea au parcurs varsta umanitatii si niciodata vreo colectivitate umana, oricat de restransa ar fi, nu s-ar putea dispensa de ele "[10].

SECTIUNEA 2

CADRUL LEGAL ACTUAL

Temeiul legal al contractului de mandat este dat de art. 1532-1559 C. civ[11]. Fata de imprejurarea ca mandatul poate fi cu reprezentare sau fara reprezentate - dupa cum, in raporturile cu tertii cu care urmeaza sa incheie actele juridice stipulate in contract, mandatarul lucreaza in numele mandantului sau in numele sau, intelegerea dintre el si mandant fiind pastrata oculta - trebuie precizat ca reglementarea din Codul Civil este consacrata mandatului cu reprezentare .

Aceasta nu inseamna, desigur, ca existenta mandatului fara reprezentare  ar putea fi pusa la indoiala, utilitatea sa practica impunandu-l de la sine.

Reguli speciale privind contractul de mandat sunt prevazute in diferite materii, mai ales ca o consecinta a profesionalizarii sale. De pilda, in materie de proprietate industriala (Legea nr. 64/1991, art. 14 alin. 3 ) .



Mandatul judiciar si particularitatile reprezentarii sau asistarii judiciare cunosc reguli speciale prin dispozitiile cuprinse in Codul de procedura civila (art. 67-72), precum si in acte normative cu caracter special (Legea 51/1995[14], Statutul profesiei de avocat ).

In completarea  acestor norme se aplica regulile din partea generala a dreptului civil obligational ( teoria generala a obligatiilor).

Intrucat dreptul civil este dreptul comun in privinta reglementarii raporturilor patrimoniale dintre particulari, ni se pare util sa amintim aici ca dispozitiile Codului Civil referitoare la mandat sunt aplicabile si contractelor comerciale de intermediere, in masura in care legea comerciala nu prevede o alta reglementare. Avem in vedere, in primul rand, mandatul comercial (art. 374-404 C. com.); contractul de comision (art. 405-412 C. com.), contractul de consignatie (Legea nr. 178 din 27 iulie 1934) si contractul de expeditie.



Emil Molcut, "Drept privat roman", Universitatea Crestina "Dimitrie Cantemir", Bucuresti, 1995, p. 13.

Emil Molcut, op. cit., p. 13.

In acest sens, C. Hamangiu, I. Rosetti Balanescu, Al. Baicoianu, "Tratat de drept  civil roman", vol. II, Restitutio, Ed. All, Bucuresti, 1997, p. 617.

Cas. I, dec. Nr.532/1906, a se vedea in, C. Hamangiu, Codul civil adnotat, vol. II, p. 2, nr. 6.

A se vedea pentru aceste aspecte Emil Molcut, op. cit., p. 151.

In acest sens, D. Cosma, "Teoria generala a actului juridic civil", Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1969, p. 97.

A se vedea pe larg Emil Molcut, op. cit., p. 151.

Pentru aceste aspecte si pentru completari a se vedea Eugeniu Safta - Romano, "Arhetipuri Juridice in Biblie", Editura Polirom, Iasi, 1997.

Astfel, de exemplu Biblia evoca in detaliu problemele cu caracter juridic pe care Solomon a trebuit sa le rezolve cu ocazia ridicarii Templului Domnului, intre care si procurarea cedrilor necesari inaltarii templului. Textul biblic arata ca, in acest scop, el a trimis un mandatar la Hiram, regele Tirului (II Paral. 2, 3).

In acest sens, Eugeniu Safta - Romano, "Arhetipuri Juridice in Biblie", op. cit., p. 408.

A se vedea Iosif R. Urs, Smaranda Angheni, Drept civil. Contracte civile, Vol. III, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1998, p. 107.

A se vedea Dan Chirica, "Contracte civile", Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 1997, p. 225.

Legea nr. 641991 privind brevetele de inventie a fost publicata in M. Of. nr. 212 din 21 octombrie 1991, republicata in Monitorul Oficial nr. 752 din 15 octombrie 2002; a se vedea si, Hotararea Guvernului nr. 499/2003 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de inventie, publicata in M. Of. nr. 348/22 mai 2003.

Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat a fost publicat in  Monitorul Oficial nr. 116 din 9 iunie 1995, modificata si completata prin Legea nr. 280 din 23 iunie 2004 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 77/2003, publicata in Monitorul Oficial nr. 574 din 29 iunie 2004.

Statutul profesiei de avocat a fost publicat in Monitorul Oficial nr. 45 din 13 ianuarie 2005.







Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.