Referinte istorice privind raspunderea penala a minorilor

Referinte istorice privind raspunderea penala a minorilor.

Una dintre problemele acute cu care se confrunta civilizatia actuala o constituie escaladarea ingrijoratoare a fenomenului infractional,in cadrul caruia delicventa infantilo juvenila si unele forma de predelicventa (devianta) comportamentala detin o pondere importanta, astfel incat, la nivel mondial varsta delicventei juvenile a ajuns sa se situeze intre 19-29 de ani .Complexitatea acestui fenomen deriva din faptul ca el afecteaza in egala masura familia,prietenii,comunitatea sociala in care acestia evolueaza, nu doar victimele sau agresorii.

Delicventa juvenila reflecta o inadaptare la sistemul juridic moral al societatii, fiind cea mai importanta dintre deviantele negative, care includ violarea si incalcarea normelor de convietuire sociala, integritatea persoanei, drepturile si libertatile individului.² Societatea contemporana pedepseste astfel de comportamente, insa individualizand in functie de varsta faptuitorului. Dreptul penal roman cere ca, persoana ce urmeaza sa raspunda din punct de vedere penal sa aiba capacitate penala, adica aptitudinea de a fi supus unei pedepse. Daca adultul (omul matur) este presupus intotdeauna ca avand capacitate penala, in cazul copiilor si adolescentilor ea lipseste cu desavarsire sau este relativa. Astfel, in articolul 99,alineatul (1) Cod Penal se prevede ca ,,minorul care nu a implinit varsta de 14 ani nu raspunde penal", alineatul (2) stipuleaza ca ,,minorul care are varsta intre 14 si 16 ani raspunde penal, numai daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant".De asemenea, ,,minorul care a implinit varsta de 16 ani raspunde penal"(articolul 99, alineatul 3). ^. La aceste reglementari privind minoritatea a ajuns legiuitorul roman avand in spate exemple de legi si coduri cu privire la infractorul minor si sistemul sanctionator aplicabil acestuia. Parcurgand istoria regimului sanctionator al minorului infractor in Romania, se constata ca primele legiuiri romane care fac referire la minor au fost ,,Cartea Romaneasca de Invatatura" a lui Vasile Lupu de la 1646 in Moldova, editata la Manastirea Trisfetitelor din Iasi si,,Indreptarea legii" a lui Matei Basarab de la 1652 in Muntenia, editata la Targoviste.¹ In aceste lucrari, minoritatea apare ca o cauza care apara sau micsoreaza pedeapsa. In Pravila lui Matei Basarab se prevedea ca ,,coconii de tot si cu totul se iarta,orice greseala ar gresi, cocon insemnand pana la al saptelea an de varsta; de la 7 ani si pana la pubertate (14 ani baietii,12 fetele), minorilor li se aplicau pedepse mei usoare". Tot in aceasta legiuire intalnim dispozitii cu privire la o ameliorare a regimul sanctionator care se acorda baietilor intre 14 si 20 de ani si fetelor intre 12 si 25 de ani. Legiuirea lui Caragea , intrata in vigoare in Tara Romaneasca in anul 1818 cuprindea in cartile V si VI, rezervate dreptului penal, reglementari mai complexe ale regimului minorilor delicventi si mult mai nuantata.² In aceasta legiuire era prevazut ca,pana la 7 ani, minorul nu raspundea penal. Intre varsta de 7 si 14 ani ,,se osandeste dupa imprejurari,ori la bataie sau la inchisoare in vreo manastire,nici mai mult de 5 ani, nici mai putin de unu" .De la pedeapsa cu bataia erau scutiti insa fii de boieri,care,in cazul acestora era inlocuita cu incredintarea lor parintilor sau epitropiilor (asemenea tutelei), aspect ce reliefeaza o inegalitate in fata legii. In cazul infractiunilor pedepsite cu moartea sau cu ocna, minorii cu varsta de la 14 la 20 de ani,erau trimisi la inchisoarea Snagov sau Margineni pe o perioada care nu putea fi mai mica de 2 ani sau mai mare de 10. Daca era vorba de o infractiune pedepsita cu bataia, cu biciul sau cu toiegele,minorului i se dadea a tria parte din loviturile cu nuielele.³ Codul penal Stirbey,in articolul 54, fixa pana la 8 ani perioada de incapacitate (iresponsabilitate) absoluta; articolul 55 prevedea incapacitatea relativa pentru minorii intre 8-15 ani,dupa cum minorul lucra sau nu cu pricepere; in fine,de la 15-20 ani, minorul era socotit responsabil ( capabil), dar i se aplica o pedeapsa redusa.⁴ Primul cod penal nou intrat in vigoare la 1 mai 1865, inspirat din Codul penal francez de la 1810,din Codul penal prusian de la 1851 si partial, din cel german, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, a inlocuit Codul penal de la 1826 din Moldova(Codul lui Ion Sandu Sturza) si pe cel de la 1852 din Muntenia(Codul lui Barbu Stirbei).Prin acest cod se reglementa tratamentul penal al minorilor. In titlul VI se disting 3 perioade in viata minorului din punctul de vedere al legii penale,facand din minoritate o cauza de incapacitate penala si de atenuare a pedepselor. Pana la varsta de 8 ani, conform articolului 61, minorul nu raspunde penal,deoarece beneficiaza de o prezumtie absoluta de incapacitate penala. Intre 8 si 15 ani, minoritatea este fie o cauza de incapacitate penala absoluta(articolul 62),daca a lucrat fara pricepere, insa in acest caz minorul trebuia sa fie incredintat parintilor sau internat intr-o manastire, unde putea fi tinut pana la 20 de ani, fie o cauza de atenuare a pedepsei, daca acesta a lucrat cu pricepere (articolul 62), putand fi pedepsiti cu inchisoarea corectionala,ca si minorii de la 15 la 20 ani,pedepsele fiind insa mult mai mici decat cele pentru adulti. In codul penal din Bucovina, perioada de incapacitate absoluta mergea pana la 10 ani;perioada de incapacitate relativa era de la 10 la 14 ani,iar de la 14 la 20 de ani se aplica doar o reducere a pedepsei. In legiuirea din Ardeal,existau doua legiuiri speciale, novela penala din 1908 si legea a VII din 1913, care disciplinau, in mod amanuntit,regimul fata de minorii infractori,conform cu cerintele stiintei moderne. Codul penal din Transilvania prin articolul 15 mareste varsta incapacitatii penale absolute pana la varsta de 12 ani ,,impotriva aceluia,care la dat savarsirii crimei sau delictului nu a depasit varsta de 12 ani (copil) nici acuzatiunea nu se va putea ridica, nici actiunea penala nu se va putea deschide". De asemenea,varsta incapacitatii penale relative este cuprinsa intre 12 si 18 ani ,,acela, care la data savarsirii crimei sau delictului a depasit varsta de 12 ani, dar nu a implinit 18 ani(nevarstnic) nu poate fi tras la raspundere penala, daca ii lipseste desvoltarea intelectuala si morala pentru a fi pedepsit". Articolul 17 vine in completarea articolului precedent aratand si masurile care se pot lua in cazul minorilor cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani,constienti de fapta savarsita ,,daca in momentul savarsirii crimei sau a delictului nevarstnicul(articolul 16,alineatul 1) avea desvoltarea intelectuala si morala, necesara, pentru a fi pedepsit i se vor putea aplica urmatoarele dispozitiuni: 1.Mustrarea. 2.Eliberarea pentru incercare. 3.Educatiunea corectiva. 4.Pedeapsa inchisorii corectionale sau a detentiunei."

La 31 martie 1919 si-a inceput activitatea la Gherla primul institut de educatie colectiva de la noi, infiintat in anul 1886 si care era organizat pentru minorii de ambele sexe, fiecare avand insa o cladire separata, fiind internati la inceputul activitatii lui, minori neinfractori intre 7 si 20 de ani, cat si minori care, dupa executarea pedepsei cu inchisoarea erau supusi educatiei corective pana la majorat, respectiv 21 de ani. Prin Decretul nr. 2908 din 4 iulie 1921 a fost adoptata legea pentru infrangerea vagabondajului si cersetoriei si pentru protectia copiilor, care consacra noi forme si mijloace de prevenire a delicventei minorilor. In cuprinsul legii se prevedea infiintarea scolilor de indreptare si ocrotire si a unor colonii de munca pentru minorii vagabonzi si cersetori intre 10 si 18 ani. Pentru minorii gasiti s-au infiintat birouri de triaj a caror menire era sa asigure depistarea urgenta, corectarea si inaintarea cauzelor pentru judecare, reglementari care, desi limitate numai la cateva actiuni au contribuit la cristalizarea unui sistem de tratament modern pentru infractorii minori. Prin Codul penal Carol II din 1936 majoratul penal a fost fixat la varsta de 19 ani (articolul 138),putandu-se observa doua etape de varsta ale minorilor: perioada copilariei,pana la 14 ani,in care acesta nu raspunde penal si perioada adolescentei, intre 14 si 19 ani,cand nu este responsabil pentru faptele savarsite,cu exceptia cazului in care minorul a savarsit fapta cu discernamant (articolul 139,alineatul 2). Prin legea din 24 septembrie 1938, regimul minorilor prevazut in Codul penal din 1936 a suferit modificari. Astfel, majoratul a coborat de la 19 la 18 ani ,,minor este acela care nu a implinit varsta de 18 ani" (articolul 138) ,incapacitatea penala a scazut si ea de la 14 la 12 ani ,,minorul care nu a implinit varsta de 12 ani, nu este responsabil de faptele comise de el"(articolul 139) .Intre 12-18 ani se situeaza o etapa intermediara, impartita in doua perioade:12-15 ani, in care minorul raspunde penal doar daca a avut discernamant;minorii cu varsta cuprinsa intre 15 si 18 ani,care beneficiau de o atenuare a pedepsei. Articolul 139, alineatele 2 si 3 statuau:,,.nu este responsabil pentru infractiunea savarsita, minorul care a implinit varsta de 15 ani, afara de faptul cand se dovedeste ca in momentul savarsirii a lucrat cu discernamant minorul de la 15 la 18 ani este responsabil."