Relatia domeniu public - proprietate publica; scara domenialitatii publice

Relatia domeniu public - proprietate publica; scara domenialitatii publice

Notiunile de domeniu public si proprietate publica se afla intr-o relatie de la intreg la parte, domeniul public incluzand pe langa toate bunurile care constituie proprietatea publica intr-un stat si acele bunuri private care prin insusirile pe care le au si semnificatia in statul respectiv, se bucura de o protectie speciala, de un regim juridic de domenialitate publica care se concretizeaza in masurile legislative si institutionale instituite pentru protectia si conservarea bunului respectiv.

De aici s-a fundamentat teza existentei unei scari a domenialitatii publice care evoca urmatoarele aspecte:

Stuctura hibrida a domeniului public ce include pe langa bunurile publice si unele bunuri private;

Regimul juridic aplicabil acestor bunuri - regim exclusiv de putere publica pentru bunurile publice si un regim mixt de drept public si de drept privat pentru bunurile private din domeniul public, in care regimul public este dominant;

Bunurile din domeniul public implica existenta unei persoane morale de drept public, fie in calitate de titular al dreptului de proprietate publica, fie in calitate de titular al dreptului de protectie domeniala pentru bunurile private. Apartenta unui bun privat la domeniul public prin limitarile si interdictiile pe care le atrage pentru titularul dreptului de proprietate private reprezinta un regim de restrangere al exercitiului dreptului fundamental de proprietate privata garantat de art.44 din Constitutie.

Regimul constitutional al proprietatii private

Proprietatea privata este reglementata in Constitutie in dimensiunea ei juridica de drept fundamental in art.44 situat in titlul consacrat drepturilor, libertatilor si indatoririlor fundamentale. Acest articol a suferit prin legea de revizuire din 2003 anumite modificari, determinate in principal de doua aspecte:

Faptul ca in varianta initiala a Constitutiei nu era garantata proprietatea privata ci doar dreptul de proprietate ceea ce a fost considerat o carenta a textului constitutional contradictorie unui stat de drept in care este declarat caracterul e piata al economiei.

Interdictiile in ceea ce priveste dobandirea de terenuri de catre cetaterii staini si apatrizi, ceea ce a fost considerat necorespunzator statutului Romaniei de stat aflat in procedura de aderare si in prezent membru UE, contrar dreptului comunitar privind circulatia bunurilor si drepturilor cetatenilor UE.

In urma revizuirii art.44 prevede in prezent ca atat dreptul de proprietate cat si proprietatea privata sunt garantate, iar proprietatea privata este nu numai garantata ci si ocrotita indiferent de titualr. Se recunoaste in prezent cetatenilor straini si apatrizilor posibilitatea de a dobandi in proprietate privata terenuri in Romania, insa acest lucru se poate realiza cu respectarea unor conditii care rezulta din: Tratatul de aderare al Romaniei la UE; alte tratate la care Romania este parte incheiate cu alte state decat cele membre UE, cu respectarea principiului reciprocitatii; in conformitate cu prevederile unei legi organice care sa reglementeze acest drept; prin mostenire legala, nu si testamentara.

Constitutia reglementeaza regimul exproprierii pentru cauza de utilitate publica in constantele acestei institutii consacrate inca prin legea expropriatiunii din 1864 si regasite ulterior in toate constitutiile ce au reglementat aceasta institutie respectiv:

a)   Exproprierea este legitimata numai de existenta unei cauze de utilitate publica stabilita in conditiile legii, fiind vorba despre legea exrpoprierii 33/94;

b)   Exproprierea presupune intotdeauna o despagubire care trebuie sa aiba caracter prealabil si drept;

c)   Despagubirea se stabileste prin buna intelegere intre expropriat si expropriator, iar atunci cand acestia nu se inteleg hotaraste instanta de judecata.

Un alt  aspect privind regimul proprietatii publice este ca in Constitutie se consacra pe langa expropriere si o alta modalitate de afectare a caracterului inviolabil al proprietatii private respectiv posibilitatea folosirii subsolului unor imobile pentru lucrari de interes general cu posibilitatea de a-l despagubii pe proprietar pentru eventualele prejudicii aduse.

Regimul despagubirii ca si in cazult exproprierii se poate stabili prin buna invoiala sau de instanta.

Se consacra premiza constitutionala al caracterului licit al dobandirii averii, interzicandu-se ca averea dobandita licit sa paote fi confiscata. De altfel conferirea de sanctiuni contraventionale sau penale conplementarii poate interveni numai in conditiile legii reglementate cadru in materie anume OG 2/2001 cu modificarile ulterioare privind regimul juridic al contraventiilor si de Codul penal.

Definitia si trasaturile domeniului public

Domeniul public reprezinta totalitatea bunurilor mobile sau imobile, publice sau private, care prin natura lor sau prin vointa legiuitorului sunt destinare sa satisfaca in mod direct sau indirect un interes public, ele supunandu-se unui regim juridic de drept public in integralitate sau combinat cu un regim de drept privat si care se afla in proprietatea,respectiv in paza unei persoane morale de drept public.

Trasaturi la domeniului public:

Domeniul public include in sfera lui bunuri mobile si imobile care pot fi proprietate publica sau se pot afla in proprietatea privata aunor subiecte de drept. Prin aceasta trasatura se scoate in evidenta semnificatia notiunii de domeniu public in acceptiune lato sensu care include toate bunurile proprietate publica dar si unele bunuri proprietate privata.

Apartenenta la domeniul public este determinata de satisfacerea unui interes general de catre bunul respectiv.O asemenea aptitudine a bunului rezulta fie din natura bunului ( cum ar fi spatiul aerian, apele, padurile, pamantul), fie din vointa legiuitorului care instituie un asemenea regim unor categorii de bunuri. Satisfacerea interesului se realizeaza fie in mod direct, fie in mod indirect prin organizarea unui serviciu public. exemplu : utilizarea unei cai de comunicatie in mod direct sau indirect prin serviciul public de transport in comun.

Bunurile domeniului public sunt supuse unui regim de putere publica, care poate fi:

a)     Un regim exclusiv de putere publica dominat re regula inalienabilitatii pentru bunurile proprietate publica;

b)    Un regim juridic mixt in care normele de drept public se imbina cu cele de drept privat dar isi pastreaza preeminenta pentru bunurile private din domeniul public.

Bunurile domeniului public presupun intotdeauna existenta unei persoane de drept public, dupa cum urmeaza:

a)     Statul sau unitatea administrativ-teritoriala pentru bunurile proprietate publica, acestea fiind singurele subiecte de drept care potrivit art.136 alin(2) le pot detine in proprietate;

b)     Unele autoritati publice cum ar fi Ministerul Cultelor, al Transporturilor, Agriculturii, care exercita dreptul de paza si protectie asupra bunurilor private din domeniul public.

Regimul juridic aplicabil domeniului public

Regimul juridic al domeniului public reprezinta acele elemente de fond si de forma care stabilesc institutia domeniului public in raport cu alte institutii. Analiza acestui regim impune distinctia intre bunurile proprietate publica si bunurile private ale domeniului public.

Principiile regimului juridic al proprietatii publice sunt unele consacrate in art.136 si dezvoltate de legea 213/1998 care staatueaza ca regimul juridic al proprietatii publice este reglementat de respectiva lege daca prin legi speciale nu se dispune altfel. Notiunea de regim juridic al proprietatii publice include potrivit prevederilor legii cadru urmatoarele componente:

Modalitatile de dobandire al dreptului de proprietate publice pe care legea le enumera intr-un mod enuntiativ nu limitativ, permitand ca prin lege sa se adauge si alte modalitati. Este vorba despre dobandirea prin:

a)     Achizitii publice efectuate in conditiile legii;

b)     Expropierea pentru cauza de utilitate publica;

c)     Acte de donatie sau legate acceptate de autoritatile competente, respectiv de guvern pentru bunurile din domeniul public al statului sau de consiliile locale sau judetene pentru bunurile proprietate a unitatilor administrativ-teritoriale;

d)     Pe cale naturale;

e)     Prin trecerea din domeniul privat al statului sau a unitatii administrativ-teritoriale, in domeniul public al acestora, operatiune ce se poate realiza prin hotarare de guvern sau dupa caz hotarare a consiliului judetean sau local.

Principiile care guverneaza regimul juridic al proprietatii publice:

a)     inalienabilitatea - care este prevazuta atat de Constitutie in art.136 alin(6) si Legea 213 si seminifica faptul ca bunurile proprietate publica nu pot fi instainate;

b)     insesizabilitatea - care inseamna interdictia ca bunurile sa poata fi supuse urmaririi sau executarii silite si interdictia ca asupra lor sa se poata constituii garantii reale. Acest principiu deriva din inalienabilitate pentru ca daca ar fi sesizabile bunurile domeniului public ar fi instrainate prin executare silita ceea ce ar goli de continut principiul inalienabilitatii;

c)     inprescriptibilitatea atat sub aspect extinctiv cat si sub aspect achizitiv. Din punct de vedere al prescriptiei extinctive dreptul la actiune privind un bun proprietate publica nu se prescrie indiferent cat timp el nu a fost exercitat. Din punct de vedere al prescriptiei achizitive sau al uzucapiunii un bun proprietate publica nu poate fi dobandit in proprietate de alt subiect de drept indiferent cat timp acesta l-ar fi avut in posesie. Legat de imprescriptibilitatea extinctiva in doctrina se analizeaza si exceptia de domenialitate publica potrivit careia se poate exercita oricand o actiune care sa vizeze un bun public si se poate invoca oricand in timpul procesului calitatea de bun public al bunului respectiv.

d)     interdictia constituirii de sarcini sau servitutii asupra bunului respectiv, ca exceptie servitutiile naturale si a celor care corespund interesului public pe care bunul respectiv are menirea sa-l slujeasca. Acest principiu este prevazut de art.13 din legea 213/1998 potrivit caruia servitutiile asupra bunurilor din domeniul public sunt valabile numai in masura in care ele sunt compatibile cu uzul sau interesul public caruia ii sunt destinate bunurile afectate.

In ceea ce priveste bunurile private, din domeniul public acestea sunt in principiu alienabile, sesizabile si prescriptibile cu posibilitatea de a se constitui asupra lor sarcini sau servitutii, insa legile care guverneaza regimul juridic al acestor bunuri instituie anumite restrctii in exercitarea dreptului de instrainare sau de valorificare a bunurilor respective.

Exemplu: bunurile din patrimoniul cultural national pot fi in principiu instrainate, insa legea consacra un drept de preemtiune al statului de instrainare si numai dupa exercitarea lui titularul poate sa-l instraineze altui subiect de drept.

Statul si unitatile administrativ teritoriale mai detin in prorpietate pe langa bunurile publice si bunurile care constituie domeniul lor privat si care se supun normelor de drept comun daca prin lege nu se prevede altfel.