Genurile vibrio, campylobacter, helicobacter

GENURILE VIBRIO, CAMPYLOBACTER, HELICOBACTER

Genul Vibrio cuprinde bacilli Gram-negativi scurti , drepti si in forma de virgule , mobili datorita unui flagel polar , aerobi facultative anaerobi , avand un metabolism respirator atat de tip oxidativ cat si de tip fermentative . Sunt bacterii nepretentioase , cresc in vitro in medii de cultura simple , la pH alcalin ( 6-9 ) , multe specii preferand mediu hiperclorurat cu 2-3% NaCl , la temperature intre 18⁰C si 38⁰C .

Dintre speciile genului , cea mai importanta specie , obligat patogena pentru om este Vibrio cholerae , care determina holera , o boala diareica severa , de tip enterotoxigen . Vibrio parahaemolyticus este de asemenea pathogen pentru om si produce o boala diareica de tip enteroinvaziv .

Vibrio vulnificus , Vibrio holisae , Vibrio metchnicovii , Vibrio algynoliticus , Vibrio fluvialis sunt specii saprofite , conditionat patogene . Aceste specii sunt ubicuitare in apele de suprafata marine si dulci , in asociere cu pestii si fructele de mare .

Vibrio cholerae are 2-4 µm , este incurbat , in forma de virgule , mobil datorita un flagel polar .

Structura antigenica :

antigenul H flagelar , de natura proteica , termolabil ; anticorpii impotriva acestui antigen nu confera protectie antiinfectioasa ;

antigenul O somatic , lipopolizaharidic si termostabil , care este antigenul specific de grup . Anticorpii anti-O confera protectie .

V. cholerae serogrupul O prezinta 2 biotipuri : classic si ElTor si 3 serotipuri .

Serogrupul O1 poseda 3 determinanti antigenici : a , b , si c , din combinatia carora rezulta cele 3 serotipuri : Ogawa ( a + b ) , Inaba ( a + c ) si Hikojima ( a + b + c ) . Oricare dintre acestea determina holera tipica .

V. Cholerae serogrupurile non-O1 determina forme de diaree usoare , sau de tip holeriform .

Caractere de patogenitate : Holera nu este o infectie cu character invaziv . Dupa ingestia unui numar de 10⁸ - 10¹⁰ bacterii , acestea raman in tractul intestinal si se ataseaza de microvilii intestinali cu ajutorul pililor numiti Tcp pili ( toxin corregulated pili ) . Aici se multiplica si elibereaza enterotoxina holerica .

Enterotoxina holerica este o exotoxina de natura proteica , cu o greutate moleculara de 84 Kda , termolabila . Este formata din 2 subunitati : B ( binding ) , cu care se ataseaza de moleculele gangliozidice ale membranei celulelor epiteliului intestinal si A ( activity ) , care patrunde intracellular . Actiunea sa este de crestere a activitatii adenit+ciclazei si a concentratiei de AMP-ciclic , urmata rapid de inhibitia reabsortiei Na⁺ si excretia active de apa si electroliti ( Cl^- ) in lumenul intestinal si pierdere de bicarbonate . Rezultatul este diaree apoasa severa -30 l pe zi ) deshidratare masiva si acidoza .

Epidemiologie si manifestari clinice

Rezervorul de vibrioni holerici este reprezentat de omul bolnav , care elimina bacteriile in materiile fecale , contaminand apa si alimentele . Transmiterea este fecal-orala , prin apa si alimente .

Incubatia este de 1-4 zile . Debutul este brusc , cu senzatie de greata , varsaturi , dureri abdominale colicative si diaree apoasa cu aspect de " apa de orez " ce contine mucus , cellule epiteliale si un numar mare de bacterii . Deshidratareaa apare rapid prin pierderea de apa si electroliti , urmata de acidoza , hipotensiune si anurie .

Biotipul ElTor determina o forma mai usoara de diaree .

Tratament

Reechilibrarea hidroelectrolitica pe cale endovenoasa reprezinta prima masura terapeutica .

Tetraciclina este antibioticul de electie ( in doza de 4g/zi , oral ) . Pot fi administrate si alte antibiotice : Cloramfenicol , Furazolidon , Co-trimoxazol .

Profilaxia poate fi facuta persoanelor expuse la risc ( ce calatoresc in zonele endemice : India , Asia de S-E ) prin administrarea unui vaccine ce contine extract lipopolizaharidic si ofera protectie pentru 6 luni .

Chimioprofilaxia cu unul dintre antibioticele mentionate este de asemenea eficienta .

Diagnosticul de laborator

Produsele patologice sunt reprezentate de materiile fecale ( se aleg zone semnificative , cu mucus ) . Examenul microscopic in camp intunecat sau contrast de faza poate evidentia vibrionii mobili .

Coprocultura : insamantarea se face pe geloza nutritive , geloza sange cu pH , mediu de imbogatire apa peptonata alcalina . Mediul selectiv pentru V. Chlolerae este TCBS ( tiosulfat-citrat-saruri biliare ) .

Identificare biochimica :
- testul oxidazei pozitiv

zaharoza pozitiv , manoza pozitiv , arabinoza negativ

Diagnostic immunologic : Culturile se aglutineaza cu serurile de grup ( O1 ) .

GENUL CAMPYLOBACTER

Genul Campylobacter cuprinde bacilii gram-negativi cu morfologie asemanatoare cu vibrionii ( anterior erau clasificati in genul Vibrio ) , mobile datorita unui flagel polar , nesporulati , neincapsulati , microaerofili .

Specia Campylobacter jejuni este specie patogena pentru om , producand infectii localizate : enterite si ocazional determinari sistemice .

Caractere generale

Bacilli gram-negativi in forma de virgule , aripa de pescarus sau litera S , mobile , nesporulati , neincapsulati . Sunt oxidaza pozitivi , catalaza pozitivi . Nu fermenteaza sin u oxideaza carbohidratii .

In vitro , cresc cel mai bine in atmosfera cu o concentratie redusa de oxygen ( 5% O₂ ) si imbogatita cu bioxid de carbon ( 10% CO₂ ) . Cresc bine la 37⁰C , dar si la 42-43⁰C , temperature care inhiba cresterea altor microorganisme , selectand astfel C. jejuni .

Structura antigenica si toxigeneza

Campylobacter jejuni poseda endotoxine cu structura lipopolizaharidica si exotoxine cu actiune citotoxica si enterotoxica .

Epidemiologie si patogeneza

Transmiterea este fecal-orala , prin ingestia de apa sau alimente contaminate , dar si prin contact interuman direct . C. jejuni este sensibil la aciditatea sucului gastric , totusi un numar de 10⁴ microorganisme reuseste sa determine boala . Dupa patrunderea si multiplicarea in lumenul intestinal , C. jejuni invadeaza celulele epiteliale , determinand leziuni inflamatorii , cu eliminarea unui mucus , si sange in materiile fecale . Ocazional , bacteriile pot trece in circulatie .

Manifestrile clinice cele mai importante sunt : dureri abdominale colicative , diaree cu sange si mucus in materiile fecale , febra , stare generala modificata , cefalee .

Diagnostic de laborator

Coprocultura este metoda de electie de diagnostic pentru infectia cu C. jejuni . Proba de scaun diareic se insamanteaza pe medii selective : CAMPY BAP , Skirow , etc. , cu incubare la 37 si 42-43⁰C . Coloniile sunt de tip S sau G , incolore sau de culoare gri . Testul oxidazei poztiv , testul catalazei pozitiv . Nu fermenteaza zaharuruile . Galeria minimala de identificare biochimica cuprinde reducerea nitritilor , producerea de H₂S si testul hipuratului .

Antibiograma este utila in conducerea tratamentului .

GENUL HELICOBACTER

Helicobacter pylori , denumit initial Campylobacter pylori a fost descoperit si cultivat pentru prima oara in 1982 de australienii Dr. Barry J. Marshall si Dr. J. Robin Warren , care in 2005 au primit premiul Nobel in Medicina si Fizilogie pentru deosebita importanta a acestei descoperiri .

Caractere generale . Helicobacter pylori sunt bacilli gram-negativi , extreme de mobile datorita unui manunchi de flageli polari , microaerofili si producatori de ureaza . Datorita necesitatilor scazute de oxygen si ureazei , care descompune urea in ammoniac si bicarbonat , neutralizand aciditatea mediului inconjurator , aceste bacterii pot coloniza mucusul adiacent mucoasei gastrice , contrar opiniei general acceptate pana la descoperirea lor , ca in mediul gastric acid nu rezista nici o bacterie . H. pylori este responsabil intr-un procent ridicat din cazurile de gastrita cronica si ulcer duodenal la adulti si copii .

Patogeneza : H.Pylori poseda molecule de adeziune cu specificitate pentru celulele gastrice , elibereaza o toxina citotoxica , precum si enzime : catalaza si ureaza . Lipopolizaharidul membranei externe ( endotoxina ) este mai putin puternica in comparative cu a altor bacilli gram-negativi dar favorizeaza aderenta la celulele mucoasei gastrice .

Transmiterea se face pe cale fecal-orala , prin apa si alimentele contaminate , dar si transmiterea interumana directa este posibila , bacteria fiind identificata si la nivelul placii dentare .

Mecanismele fiziopatologice nu sunt pe deplin elucidate . Toxinele si enzimele bacteriene determina leziuni celulare si reactie inflamatorie la nivelul mucoasei gastrice .Infiltratul inflamator la adulti este format din leucocite polinucleare si mononucleare , iar la copii este prezenta ca particularitate inflamatia tesutului limfoid asociat mucoasei gastrice si hiperplazia foliculilor limfatici ai submucoasei .

Cresterea capacitatii secretorii si a sensibilitatii la gastrita in infectia H.pylori reprezinta principalele mecanisme fiziopatologice prin care intervin in aparitia ulcerului peptic , atat la dulti cat si la copii .

Recent , infectia H.pylori a fost asociata cu anemia feripriva , fie prin sechestrarea fierului de catre bacterii , fie prin reducerea absortiei ca urmare a reducerii pH gastric si a neutralizarii acidului ascorbic .

Pe termen lung , infectia netratata cu H.pylori este incriminate in aparitia cancerului gastric , bacteria fiind clasificata de Organizatia Mondiala a Sanatatii si Agentia Internationala de Cercetare in Cancer ( IARC ) drept " carcinogen de clasa I ".

Totusi , trebuie subliniat faptul ca nu toti adultii sau toti copiii infectati cu H.pylori dezvolta gastrita sau ulcer duodenal . Daca procentul de personae infectate este mare : 20% la personae sub 40 ani si 50-60% la cei peste 60 ani , doar 1% dintre acestia prezinta ulcer duodenal . De asemenea nu toate cazurile de ulcer se datoreaza infectiei cu H.pylori , aproximativ o treime se datoreaza abuzului de aspirina si antiinflamatorii nesteroidiene .

Persoanele infectate cu H.pylori dezvolta anticorpi de clasa IgM , martori ai infectiei recente , apoi anticorpi de clasa IgG si IgA , care se gasesc in titruri mai mari la pacientii cu infectie cronica , si persista in circulatie o perioada mai indelungata , de pana la 3 ani .

Diagnosticul de laborator

H. pylori poate fi diagnosticat prin urmatoarele metode :

• identificarea anticorpilor anti-H.pylori in serul pacientilor . Este cel mai frecvent folosit , fiind disponibile teste rapide imunocromatografice . Un rezultat negative exclude infectia . Un rezultat pozitiv nu arata daca este o infectie recenta . Dupa tratament se negativeaza lent , la cateva luni dupa eradicarea infectiei .
• identificarea antigenelor H.pylori in materiile fecale prin teste rapide imunocromatografice sau prin P.C.R.
• testul ureazei in respiratie . Este un test cu o acuratete de 96-98% . Pacientul ingera o solutie de uree marcata si pot fi detectati izotopii in aerul expirat . Testul poate fi folosit si dupa tratament ( se negativeaza ) .
• biopsia de mucoasa realizata in cursul endoscopiei , permite efectuarea :

• unui test rapid de evidentiere a ureazei
• culturii - H.pylori creste lent , 2-7 zile
• examenului microscopic al unui preparat histologic colorat Gram , Giemsa sau prin impregnare argentica .

Tratament H.pylori este sensibil la : metronizadol , tetraciclina , clarithromycina , amoxicilina . Recent , levofloxacinul si tinidazolul au fost folosite cu rezultate favorabile .

Tratamentul standard este tripla terapie , care include o asociere de 2 antibiotice si antiacide : inhibitori ai pompei de protoni ( omeprazol , lansoprazol , rabeprazol , esomeprazol , pantoprazol) sau inhibitori ai receptorilor H₂ histaminergici ( cimetidina , ranitidine , famotidina , nizatidina ) , administrat timp de 2 saptamani . Cvadrupla terapie asociaza si Bismut citrate coloidal sau bismut salicilat .