Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » referate » botanica
Virusul mozaicului dendrobiumului

Virusul mozaicului dendrobiumului


Virusul mozaicului dendrobiumului - Dendrobium mosaic virus, DMV, Potyvirus, Potyviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, IV, 108). A fost descris prima data in Hawaii (Murakishi, 1952, Phytopathology 42, 339) si ulterior in Japonia (Inouye, 1973, Phytopath. Soc. Jap. 39, 367), fiind mult raspandit la specia de orhidee Dendrobium superbum, infectand si alte specii ale genului, gasindu-se adesea in infectii mixte cu Cymbidium mosaic Potexvirus si odontoglosum ringspot virus. La plantele de D. superbum infectate natural, virusul produce cloroze, mozaic si distorsinarea florilor. Prin inoculari artificiale, a fost transmis la Dendrobium spp., Chenopodium amaranticolor, C. quinoa si mai recent, la Nicotiana benthamiana, alte specii dovedindu-se nesusceptibile. Plantele de Chenopodium amaranticolor si C. quinoa reactioneaza prin leziuni locale necrotice la 7 zile de la inoculare, iar cele de Nicotiana benthamiana prin cloroze internervuriene sistemice, evidente dupa 21 zile de la infectie. În tesuturile de Dendrobium infectate s-au pus in evidenta incluziuni de tipul "pinwheel" caracteristice potyvirusurilor. Experimental, virusul poate fi transmis prin inoculare de suc si altoire, iar in natura este transmis, in mod nepersistent, prin afidul Myzus persicae si multiplicarea materialului de inmultire infectat. Virionii au forma de bastonase flexuoase, lungi de 750 nm. Genomul este ARN monocatenar, monopartit, de sens pozitiv. Boala poate fi prevenita prin producerea si plantarea materialului saditor liber de virusuri.







Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.