Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » geografie
Dezvoltarea durabila si organizarea sistemelor teritoriale

Dezvoltarea durabila si organizarea sistemelor teritoriale



Dezvoltarea durabila si organizarea sistemelor teritoriale

Una din tendintele evidente desprinse din acumularea fara precedent a studiilor elaborate la nivel local, regional sau planetar este de crestere a preocuparilor asupra efectelor cumulate ale transformarilor izolate, relativ punctuale, asupra mediului la scara mondiala. Sporirea exponentiala a populatiei, internationalizarea proceselor economice si schimbarile petrecute in concentrarea teritoriala a acestora constituie elemente care determina o regandire a modului de organizare a spatiului, chiar la scara globala. De altfel, in istoria omenirii procesele de organizare a spatiului, cel putin sub un aspect foarte general, au fost prezente sub forme foarte variate. Una dintre acestea a fost aceea de impartire a sferelor de influenta si de organizare a fiecareia dintre acestea in functie de interesele metropolelor, respectiv supraputerilor. Mult mai recent au inceput sa se amplifice semnele de indoiala asupra capacitatii omenirii de a rezolva toate problemele ce decurg din continuarea ritmurilor actuale de exploatare a resurselor, indeosebi neregenerabile. Exista riscul teoretic de a priva generatiile viitoare de a beneficia de o stare acceptabila a resurselor de baza, respectiv apa si aerul.




1. Dezvoltarea durabila - concept

Conceptul de dezvoltare durabila a fost lansat sub forma actuala in anul 1981 in World Conservation Strategy. Acesta a fost insusit, apoi, in Brundtland Report (1987)[i] si a devenit un concept central intr-un alt document al ONU in 1991 (Caring for the Earth). La intalnirea la varf de la Rio de Janeiro din iunie 1992 s-a stablit o Comisie de Dezvoltare Durabila, care sa sistematizeze informatiile in domeniu, sa coordoneze activitatea de cercetare si sa elaboreze strategii de actiune corespunzatoare.

Conceptul de 'durabil' a aparut de la ideea ca fiintele umane sunt cele care folosesc si consuma mediul cu o rata, care curand va afecta serios nivelul resurselor utilizabile ale acestuia. Chiar daca astazi se cunosc cateva dintre consecinte, precum efectul de sera sau distrugerea stratului de ozon, totusi numeroase raman inca neprevazute. Prin urmare, se impune analizarea comportamentului societatii in raport cu resursele si corectarea acestuia, incat sa se evite periclitarea generatiilor viitoare si chiar al vietii pe planeta.

In general, toate discursurile referitoare la dezvoltarea durabila sunt inca puternic influentate de dezvoltarea economica traditionala. Notiunile de progres si de crestere par a fi totdeauna imperative, ocupand un loc central in toate abordarile. In contrast, notiuni cum ar fi gestiunea resurselor, conceperea teritoriului ca habitat pentru om sunt prea putin prezente in cercetarile privind dezvoltarea durabila. In fond aplicarea conceptului de dezvoltare durabila ar insemna nu numai o realiniere a fortelor economice si politice la nivel national si international, dar mai ales o schimbare fundamentala a relatiilor omului cu mediul sau (Arseneau Th. si altii, 1992).

Tinand cont de varietatea conditiilor geografice la nivel mondial, de comportamentele foarte diferite, de nivelele de educatie contrastante, toate demersurile intreprinse atat la nivel national, cat si international in materie de dezvoltare durabila ar putea fi inutile. Nu este cumva dezvoltarea durabila o utopie? Probabil ca daca se incearca plasarea dezvoltarii durabile pe pozitia unui scop in sine, aceasta nu va depasi granita unei utopii. Dar daca fortele de cercetare converg spre a o transforma intr-un instrument de planificare teritoriala, care sa permita societatii sa atinga un anumit echilibru intre mediul natural, populatia si infrastructurile sale, atunci aceasta poate deveni deosebit de eficace.

Conceptul de dezvoltare durabila este cunoscut a fi ambiguu si destul de vag, dar se pare ca este singurul care ar putea realiza o legatura intre cei care se ocupa cu probleme de amenajare (dezvoltare) si cei cu probleme de mediu, intre economisti si ecologisti[ii]. Respectiv, 'amenajatorii' vor simti ca problemele mediului trebuie integrate in procesele de dezvoltare, iar 'environmentalistii' isi vor spori rolul in actiunile practice de dezvoltare. Termenul de dezvoltare durabila este tentant pentru cercetarea academica, avand in vedere ca abordarea sa implica o colaborare interdisciplinara, ca permite integrarea unor stiinte ca ecologia, geografia si biologia cu stiintele pur sociale. In raportul Brundtland dezvoltarea durabila este conceputa ca fiind dezvoltarea ce asigura nevoile prezentului, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si asigura propriile nevoi. In acelasi timp, aceasta este considerata un proces in care exploatarea resurselor, directionarea investitiilor, orientarea dezvoltarii tehnologice si schimburile internationale sunt in armonie pentru a asigura nevoile si aspiratiile omului.

Un punct de vedere interesant exprima in 1989 Barbier, care referindu-se la dezvoltarea economica durabila, o concepea ca pe un nivel optim al interactiunii sistemelor biologic, economic si social, nivel realizat printr-un proces dinamic si adaptiv al cererii si ofertei. Economistii, in general, maximizeaza beneficiile nete ale dezvoltarii, in conditiile mentinerii serviciilor si resurselor naturale peste timp.

In raportul Viitorul nostru comun, accentul in definirea dezvoltarii durabile se pune mult mai putin pe nevoile umane, decat pe relatiile dintre sistemele economice si biologice. O abordare mult mai focalizata pe 'om' este cea intreprinsa de Chambers (1988), care introduce conceptul de existenta durabila, evident mult mai sarac in continut si ca sfera de cuprindere, in raport cu cel de dezvoltare durabila. Dupa Redcliff [iii], dezvoltarea durabila 'este asigurarea nevoilor umane sau mentinerea cresterii economice sau conservarea capitalului natural sau chiar toate trei la un loc'.

Chiar daca exista o unanimitate de pareri in legatura cu definirea unui concept global si ca acesta s-ar putea numi dezvoltare durabila, se poate constata ca aceasta este o notiune cu care inca nu se poate opera eefectiv. Problemele principale care se pun sunt urmatoarele:

- care nevoi trebuie sa fie durabile, cele calculate la populatia actuala sau la cea viitoare?

- care este nivelul minim de nevoi si care ar fi structura acestora?

- la ce nivele trebuie asigurata 'durabilitatea', avand in vedere ca ceea ce este considerat durabil pentru unul nu este durabil pentru altul? Spre exemplu, nivelele urmatoare: sat, oras, regiune, natiune etc. au foarte diferita limita durabilitatii;

- conceptul este aplicat de unii autori la nivele de productie, iar de altii la nivele de consum. Este clar ca nu poate fi realista generalizarea la scara globala a nivelelor de consum, realizate astazi in tarile bogate si din aceasta cauza, cele mai multe preocupari se axeaza pe productia orientata.

- de la ce praguri interventiile actuale sau chiar nivelele de dezvoltare pun in pericol obiectivele dezvoltarii durabile?

Relatia dintre cresterea economica si degradarea mediului nu este una simpla, cum sunt tentati sa creada ecologistii. Frecvent acestia abuzeaza de concept, solicitand fonduri financiare nejustificate. In acelasi timp, este cert ca in mod curent cresterea economica este cea care cauzeaza probleme ecologice majore, prin activitati ce degradeaza mediul, consumandu-i resursele. Pentru a masura raportul dintre activitate economica si mediu, s-a introdus coeficientul de impact asupra mediului [iv], reprezentand cantitatea de resurse ale mediului consumate printr-o crestere exagerata a venitului national.

Impactul asupra resurselor mediului sau bunurilor naturale, in contextul dezvoltarii durabile, va fi unitatea de masura a activitatilor economice. In general, se apreciaza ca functiile economice vor fi in mod necesar conectate cu patru caracteristici importante: aprovizionarea cu inputuri de resurse naturale, asimilarea productiei de deseuri, conservarea sistemelor suport ale vietii si asigurarea conditiilor de viata prin evaluarea corecta a valorilor naturii.

Dupa cate se cunoaste structura resurselor naturale releva existenta a trei categorii distincte: resurse nelimitate (cu caracter continuu), resurse reinnoibile si resurse neregenerabile. Din prima categorie fac parte tipurile de energii neconventionale provenind din energia solara, energia vantului sau energia marilor si apelor, in general. Utilizarea acestora si consumul lor nu ridica probleme deosebite, ele fiind nelimitate cantitativ si putin folosite. Din categoria resurselor reinnoibile fac parte cele reprezentate de plante, animale, aer si apa, resurse dependente in mare masura de cele nelimitate. Cele mai mari probleme sunt ridicate de utilizarea resurselor neregenerabile (combustibili fosili, minerale etc.), care pe langa faptul ca se epuizeaza, folosirea lor implica mari cantitati de deseuri. Ideea de baza in ce priveste aceasta categorie de resurse este cea a pastrarii unui stoc in functie de trei activitati: descoperirea de noi rezerve exploatabile economic, reciclarea deseurilor si de reducerea cererii in astfel de resurse (sau inlocuirea lor cu altele).

Dezvoltarea durabila impune, in ce priveste deseurile, existenta unui raport direct proportional intre cantitatea de reziduuri eliminate si cele absorbite. Aceasta implica atat o tehnologie superioara cat si o responsabilitate directa legata de echivalenta relatiei dintre cresterea economica si conservarea valentelor naturale ale mediului.

Sistemele de suport ale vietii sunt reprezentate de teritoriu, a carui conservare in forme utilizabile reprezinta un deziderat de baza in acest tip de dezvoltare. Pastrarea potentialului de locuire al unui teritoriu, respectiv nealterarea conditiilor fizice de baza ale mediului si conservarea situurilor sunt esentiale pentru existenta durabila a omenirii.

Un aspect mai putin atentionat este cel referitor la conservarea esteticii naturii. Complicarea realitatii teritoriale, foamea de spatiu si de resurse in general, tinde sa mutileze natura si sa-i diminueze capacitatea recreativa. Antropizarea excesiva, fara a lua in calcul nevoia reala de destindere a omului, este incompatibila cu dezvoltarea durabila.

Dimensiunile conceptului de dezvoltare durabila. Pentru a stabili un cadru conceptual adecvat este necesara identificarea principalelor dimensiuni ale dezvoltarii durabile. Printre cele mai importante, considerate prioritare, se numara dimensiunile politica, economica si epistemologica.

Dimensiunea politica a dezvoltarii durabile presupune cateva elemente distincte, dintre care se detaseaza mentinerea unei anumite ordini economice, greutatea de a atasa la agentul uman ideea de gospodarire a mediului si raportul dintre cunoastere si putere in rezistenta la punctul de vedere global asupra mediului si resurselor. In ce priveste primul aspect, chiar daca nu este declarata, ideea de a mentine diferentierea actuala dintre state in legatura cu nivelul de viata, rezulta din deviza conservarii ecosistemelor naturale din tarile slab dezvoltate si limitarea accesului lor la propriile resurse. Schimbul ar fi echitabil, daca in termeni de echivalenta, statele bogate ar oferi, 'in schimbul aerului si apei curate', asigurate de statele sarace, tehnologia si resursele pentru cresterea calitatii vietii in acestea.

Al doilea aspect este dependent de crearea unui comportament al agentului uman, incat acesta sa nu se mai considere in afara mediului, ci chiar in interiorul lui si integrat in acesta. Legat de cel de-al treilea aspect, sunt de remarcat trei domenii de rezistenta la efectele universale ale societatii moderne. Este vorba ca taranii din mediile profund rurale sa se opuna la noile forme de exploatare agricola, ca grupurile etnice mai puternice sa le domine pe celelalte (inclusiv cu viziunea lor asupra mediului), iar tarile sarace sa se opuna la punctele de vedere globale legate de mediu. In fond, toate aceste tipuri de rezistenta ar avea ca obiectiv conservarea mediului si revenirea la modul de viata traditional.

Dimensiunea economica este data de raportul dintre cresterea economica si factorii de mediu. Inca de la sfarsitul secolului trecut s-a exprimat ideea de conservare a Naturii in fata cresterii nelimitate a dezvoltarii economice, daca se vrea salvarea vietii pe aceasta planeta. Revenirea la activitatile economice traditionale ar putea constitui astazi o alternativa la tendintele existente. Gandirea Malthusiana si Neomalthusiana a pus pe primul plan raportul dintre populatie si resursele naturale, demonstrand caracterul limitat al acestora din urma. In opozitie cu aceasta gandirea Ricardiana, care a dominat aproape in totalitate primele 8 decenii ale acestui secol, a avut un punct de vedere optimist asupra raportului dintre cresterea economica, populatie si resurse. Aceasta viziune s-a bazat pe spiritul novator al omului si ingeniozitatea sa, pe avantajele decurgand din dezvoltarea stiintei, viziune care a accelerat utilizarea resurselor. Practic acest spirit optimist a fost stopat de publicarea lucrarii 'Limitele cresterii'[v], care prin noi argumente a demonstrat caracterul restrictiv al resurselor planetei.

Dimensiunea epistemologica rezulta din necesitatea integrarii notiunii de dezvoltare durabila intr-un sistem conceptual. Chiar daca nu este inca foarte clar definit, conceptul de dezvoltare durabila se afirma ca avand o conotatie stiintifica relativ clara, ca acesta se incadreaza intr-un sistem epistemologic universal. In deplina concordanta cu realitatea teritoriala tot mai complicata, acest concept da un sens dezvoltarii viitoare, cu toate ca ar putea fi inclus in categoria unei cunoasteri traditionale abstracte. Valentele sale interdisciplinare il fac viabil in abordarile actuale, mai ales in societatile in care nu se face o distinctie neta intre stiinta si cultura.

2.Dezvoltarea durabila, ca efect direct al organizarii spatiului.

Dezvoltarea ca proces, este trecerea unei societati, prin faze de reglare si functionare, la nivele din ce in ce mai complexe, din ce in ce mai evoluate. Astfel exprimat, conceptul se poate aplica inclusiv sistemelor complexe om-mediu. Majoritatea planurilor de dezvoltare si obiectivele actuale de dezvoltare nu corespund unei evolutii reale. Acestea sunt doar obiective de crestere economica, care ar putea fi importante pentru dezvoltare, daca o parte suficienta din aceasta crestere ar fi orientata spre ameliorarea si reglarea raporturilor societatii cu sistemele naturale, in care a avut loc cresterea economica respectiva.

Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea durabila, asa cum este conceputa aceasta la momentul actual, se poate infaptui numai pe etape, datorita diversitatii componentelor celor trei sisteme care intra in conexiune si a imposibilitatii de prevedere a reactiilor elementelor dupa fiecare interventie. In consecinta utilizarea unei scari temporale in toata acesta actiune este mai mult decat necesara.

In mod obisnuit pentru dezvoltare se disting trei etape: dezvoltarea pe termen scurt, pe termen mediu si pe termen lung. Rareori se poate distinge si o a patra categorie, dezvoltarea pe termen ultra-lung. Utilitatea unei astfel de partitii temporale este evidenta, atat datorita inexistentei resurselor pentru declansarea unor operatiuni de anvergura, cat mai ales datorita asigurarii unei dezvoltari reale, cu mentinerea principalelor caracteristici ale sistemelor naturale, sociale si economice.

Distinctia dintre cele trei tipuri de dezvoltare se face din punct de vedere al obiectivelor fixate pe diferite perioade de timp, in asa fel, incat la sfarsitul perioadei respective sa se realizeze scopul fixat initial. Fiecare actiune care priveste redistribuirea masei si energiei in interiorul unui geosistem are permanent in atentie efectele pe termen lung.



Dezvoltarea pe termen scurt se refera la un interval de timp cuprins, de regula, intre 1 si 5 ani. Obiectivele esentiale apartin a doua categorii: atenuarea sau eliminarea unor dezechilibre aparute in evolutia societatii si stimularea componentelor care ar putea declansa in lant fenomene sau noi structuri, utile in dezvoltarea viitoare. Efectele anticipate pe termen scurt sunt si realizabile, de aceea tipul de interventie in acest caz este bine selectat si localizat. In esenta, ponderea cea mai mare o obiectivelor pe termen scurt depinde de nivelul de dezvoltare in care se afla societatea respectiva si de raportul pe care aceasta il are cu mediul. Spre exemplu, pentru o parte din tarile foarte slab dezvoltate unul dintre principalele obiective il reprezinta inlaturarea foametei si a unor epidemii frecvente, in schimb pentru tarile dezvoltate obiectivul principal il constituie ameliorarea conditiilor de mediu.

Dezvoltarea pe termen mediu are in atentie setul de schimbari, care dupa o perioada de 6 - 10 ani, sa conduca la realizarea obiectivelor fixate. Toate masurile si tipurile de interventie au in vedere prelungirea efectelor din primul interval pentru atingerea unor obiective intermediare in raport cu obiectivele finale. Pe fundamentul structurilor, deja realizate prin dezvoltarea pe termen scurt, se realizeaza altele mult mai stabile, cu rol determinant pentru evolutia viitoare.

Dezvoltarea pe termen lung este extinsa pe un interval de 10-20 de ani, asigurand bazele unei dezvoltari durabile, daca este realista si complexa. Aceasta are in atentie ameliorarea calitatii vietii, prin accesul nediscriminatoriu la resurse, dar si prin exploatarea acestora intre anumite limite, incat cele de baza sa fie conservate, iar cele regenerabile sa aibe suficient timp pentru autorefacere. In dezvoltarea pe termen lung trei elemente ar parea esentiale:

- conservarea sistemului de valori care determina comportamentul de ansamblu al unei societati inteligente, respectiv durabilitatea acestora;

- comutabilitatea relatiilor om - mediu, ceea ce inseamna tendinta societatii de a creste entropia mediului natural, pe de o parte, si aceea de a-i imbunatati calitatea acestuia, pe de alta parte;

- conceptul de utilitate, in sensul lui Boulding, care are avantajul plasarii deasupra altor concepte ale integrarii elementelor ecologice si economice in sistemele om - mediu. Acest concept le include pe cele de flux energetic si moralitate ecologica, ceea ce ii da valente deosebite in contextul dezvoltarii durabile[vi]

Relatia dintre dezvoltarea durabila si scara temporo-spatiala este complexa, dar semnificativa, luand in consideratie formele concrete ce le imbraca dezvoltarea pe intervale caracteristice de timp in raport cu scara spatiala de analiza. O analiza corelativa a acestui raport, considerand pe ordonata cele trei intervale de timp ale dezvoltarii (termen scurt, mediu si lung), iar pe abscisa cele trei nivele spatiale (macro-, mezo-si micro-), va scoate in evidenta importanta hotaratoare a dezvoltarii pe termen scurt la nivel de microscara (Fig.47 ).

La aceste nivele de baza sensul schimbarilor este fundamental pentru intreaga evolutie ulterioara a geosistemului respectiv. Unitatile de nivel micro- au o rezistenta foarte redusa la schimbare si se caracterizeaza printr-un grad mare de instabilitate. De altfel, si pentru corectarea ulterioara a traiectoriei de evolutie a geosistemelor trebuie intervenit la nivel de microscara. In consecinta, efectele la acest nivel, prin dezvoltarea pe termen mediu si lung, sunt mai putin evidente in raport cu cele rezultate din dezvoltarea pe termen scurt. Cele mai mari efecte ale dezvoltarii pe termen mediu si lung se constata la nivel de mezo- si macroscara. Intrucat la aceste nivele apar relatii noi, determinate de schimbarile la nivel de microscara, aici scade importanta raporturilor dintre componentele initiale ale macrosistemelor respective. De regula, la nivel de mezoscara sunt frecvente relatiile de complementaritate functionala, pe cand la macroscara apar raporturi de similaritate si compensatie, care devin dominante.

3. Elemente geoecologice, dezvoltarea durabila si organizarea sistemelor teritoriale

Evolutia naturii si societatii este un proces firesc, continuu in timp, care se materializeaza secvential printr-o anumita organizare spatiala a 'obiectelor teritoriale” si a relatiilor dintre acestea, dupa legi specifice. Analiza structurii si dinamicii mediului in conditiile dezvoltarii regionale durabile reprezinta una din sarcinile fundamentale ale stiintelor implicate in astfel de studii, singura in masura sa poata identifica starea mediului respectiv si sa permita evaluarea tendintelor de evolutie a acestuia in etapele urmatoare. Aceste aspecte constituie, in esenta, un deziderat al cercetarilor integrate, avand in vedere ca odata evaluate intimitatea si formele procesului de dezvoltare regionala se pot face aprecieri pertinente asupra evolutiei viitoare a ansamblului in intregime si a componentelor sale principale.

Ambiguitati si certitudini in relatia mediu-dezvoltare durabila. Analiza lucrarilor elaborate pana in prezent in materie de dezvoltare durabila conduce la urmatoarele concluzii de ordin general:

nu exista o definitie foarte clara a notiunii de dezvoltare durabila. In dezbaterile asupra durabilitatii, frecvent, termenul este conectat cu prea multe notiuni si lucruri vagi. Este un fapt confirmat ca notiunea a devenit o “umbrela”, sub care se poate exprima sau adaposti orice ideie asupra mediului. S-a incercat chiar definirea unei notiuni derivate de dezvoltare regionala durabila prin identificarea unor aspecte concrete, particularizate de efectele de scara si de conturarea unor efecte directe asupra dezvoltarii reiesite din specificul unor sisteme teritoriale de tipul regiunilor[vii]. In cazul sistemeleor puternic antropizate s-au exprimat idei impotriva generalizarii termenului de dezvoltare durabila, care este considerat impropriu. Spre exemplu, in cazul unui oras nu se poate discuta de dezvoltare durabila, intrucat fluxurile de resurse, poluarea si deseurile depasesc granitele orasului;

se remarca un numar limitat de solutii localizate. In acest sens exista o dilema: pe de o parte in numele realismului, chiar cei mai fanatici sustinatori ai dezvoltarii locale au nevoie de un ajutor limitat, alaturi de eforturile lor (pentru a face fata multiplelor forte care actioneaza la nivel national si global), iar pe de alta parte nimic, acest ajutor necesar nu trebuie sa le reduca entuziasmul. Dar toate comunitatile si reprezentantii lor sunt constienti de faptul ca fara conjugarea eforturilor guvernamentale, legate de diferite politici fiscale si de taxe, schimbarile locale raman nesemnificative. In absenta unor initiative guvernamentale clare, speranta globala si actiunea locala par a fi inadecvate. Frecvent, insa, prin actiunile lor comunitatile locale sustin atitudini clare de protectie si imbunatatire a conditiilor de mediu, care sunt percepute de politicienii de la nivel national sau central ca fiind impotriva dezvoltarii. Adica, aceste comunitati, in egoismul lor pun aspectele de mediu inaintea celor economice, de unde rezulta un anumit imobilism si blocaj al initiativelor locale;

necesitatea legalizarii cadrului institutional, care ar putea deveni o bariera majora in derularea initiativelor legate de dezvoltarea durabila. In acest sens s-a incercat o analiza sistematica asupra a ceea ce ei numesc “randuiri” institutionale. Este vorba de o “randuire verticala”, de la nivel guvernamental pana la nivelele inferioare si de una “orizontala”, reprezentata de retele, agentii si actori economico-sociali. Exista un consens general ca la nivel subguvernamental aspectele de mediu trebuie sa fie analizate intr-un mod unitar, pe sisteme teritoriale bine individualizate, precum regiunile sau orasele-regiuni;

redirectionarea practicilor politice in locul intoarcerii in trecut. Aceasta idee, cunoscuta si ca rezolvarea problemei privind “mersul impotriva adevarului”, se refera la intelepciunea politicienilor de a adopta legislatii in domeniul dezvoltarii durabile si al mediului, pe baza descifrarii corecte a tendintelor principale manifestate in evolutia sistemelor teritoriale. Aceste tendinte sunt exprimate de piata, de diversele politici promovate in domeniul dezvoltarii in general, de viata interna si de schimbarile geografice. Cu toate ca realitatea este foarte diferita de la un teritoriu la altul si de la o etapa la alta, exista sugestii in adoptarea unor modele unitare de dezvoltare. Una dintre aceste sugestii a fost aceea generata de schimbarile petrecute in domeniul urbanizarii in Europa de Vest. La un moment dat, s-a observat ca fenomenul cvasidominant in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial, care a fost rururbanizarea, s-a oprit brusc si au aparut germenii unei inversari a tendintei respective. Ulterior s-a constatat ca aceste schimbari inrevenite nu pot sa fie extrapolate, inainte de a fi suficient de manifeste si ca intr-un asemenea domeniu nu poate fi urmat in mod exclusiv un anumit model;



realizarea echilibrului. Din lucrarile recent elaborate transpare necesitatea existentei unei corelatii depline intre politicile in domeniul mediului si in domeniul economico-social. Unora, precum environmentalistii radicali sau ecologistii fanatici[viii] le place sa argumenteze superioritatea absoluta a initiatielor in materie de mediu, ceea ce contravine oricarei idei asupra dezvoltarii. Suportul popular al tuturor acestor actiuni este suficient de redus, datorita impactului negativ pe care l-ar avea aplicarea acestora in domeniul calitatii vietii si nivelului de trai. Ca urmare, politicile dure in domeniul mediului sunt impopulare, ceea ce exprima doua tendinte manifestate pe plan mondial: pe de o parte, scaderea ponderii pe care au obtinut-o mai recent partidele ecologiste in cadrul alegerilor electorale, iar pe de alta parte, tot mai crescuta lor flexibilitate in dezbaterile politice asupra armonizarii relatiilor mediu - dezvoltare economica. S-a dovedit, astfel, ca cea mai buna abordare a subiectului este realizarea unui echilibru intre obiectivele urmarite in domeniul mediului si celedin domeniul standardului de viata

instaurarea principiului de baza: “sa nu facem rau”. Rezultatele concrete obtinute in domeniul dezvoltarii durabile, efectele directe ale dezbaterilor academice asupra acesteia, demonstreaza caracterul imatur al conceptului si mai ales imposibilitatea promovarii acestuia in lipsa unei metodologii de cercetare si a unor politici coerente de implementare in domeniu. Imaturitatea respectiva este reflectata de varietatea punctelor de vedere, precum si de numeroasele contradictii aparute in domeniul metodologiei de cercetare si in cel de creere a unui ghid practic pentru cei care trebuie sa aplice rezultatele obtinute. Sunt extrem de putine puncte de consens academic, in dezvoltarea durabila, insuficiente pentru elaborarea unui ghid clar, axat eminamente pe aspectele de ordin practic. In toate cazurile principiul precautiei, adesea invocat de environmentalisti, ne cere ca, ca in primul rand sa intelegem profund schimbarile politice si sa nu fim siguri niciodata de consecintele lor. Din aceasta cauza in domeniul armonizarii problematicii mediului cu cea a dezvoltarii durabile s-a afirmat un principiu de baza, rezultat din simtul comun al locuitorilor acestei planete: “sa nu facem rau”[ix]. Pentru a nu face rau, este absolut necesar insa a cunoaste bine relatiile teritoriale, specificul spatiului geografic, capacitatea acestuia de a suporta interventiile externe, dar si propriile modificari interne. Din aceasta cauza, pentru geografi nimic nu este mai de pret decat o analiza temeinica a structurilor teritoriale si a dinamicii lor in scopul prognozarii limitelor de actiune antropica. In acest sens stabilirea unei metodologii de cercetare se impune de la sine, chiar daca aceasta nu este inca perfecta, avand in vedere multitudinea variabilelor care intra in ecuatia spatiului geografic, gradul de incertitudine a reactiilor componentelor la stimulii externi, voluntarismul exagerat al factorului uman si politicile superficiale adoptate in domeniul mediului, dezvoltarii regionale si dezvoltarii social-economice, in ansamblul lor.

Elemente de analiza geoecologica in spiritul dezvoltarii durabile. Comportamentul sistemelor teritoriale este relativ diferit, datorita ponderii variabile in care omul a intervenit si isi face simtita prezenta. Deci, problemele se pun oarecum diferentiat in sistemele antropizate si in cele naturale, cu toate ca gradele de complexitate sunt ridicate in ambele cazuri.

Atat functionarea sistemelor naturale, cat si umane (antropizate) se bazeaza pe o anumita cantitate de energie furnizata de soare, energie care se traduce intr-o productie agricola, piscicola, forestiera etc. Productia respectiva este utilizata de animale si oameni care schimba produsele organice continand energie, cu alti oameni sau animale, situate in interiorul sau in exteriorul sistemului respectiv.

In geosistemele naturale, chiar daca sunt abandonate exista o tendinta de dezvoltare, datorata primirii continue de energie solara si de transformare a sa in energie potentiala. Marea diferenta intre geosisteme si sistemele biotice este ca primele au tendinta de a se dezvolta, de a-si ameliora in structura lor compozitia, diversitatea si bogatia, iar celelalte au tendinta de a se reduce la un stadiu maxim de entropie, adica la un stadiu minim de energie potentiala.

Atat sistemele teritoriale antropizate, cat si cele naturale nu pot sa se dezvolte decat pana la limitele impuse de energia potentiala de care dispun la plecare. In acest context sa notam cu Ed energia disponibila a sistemului teritorial T. Aceasta energie se primeste de la soare prin intermediul plantelor si urmeaza a fi utilizata pentru a construi 'biomasa' (Eb) si pentru a fi consumata de activitatile geosistemului (Ec).

In evolutia sa fireasca, un sistem teritorial isi multiplica 'biomasa' si consuma tot mai multa energie pentru functionarea sa. S-a observat de exemplu, ca raportul dintre Eb si Ed creste pana la o valoare maximala ceea ce inseamna ca sistemul poate sa sustina o cantitate anumita de biomasa, in conditiile functionarii la aceeasi parametri. Daca raportul Ed/Ec tinde catre 1, inseamna ca intreaga cantitate de energie primita este consumata numai pentru functionarea sistemului. Intr-o asemenea situatie am putea considera sistemul teritorial, prin analogie cu ecosistemele, intr-o stare de climax. Un ecosistem uman este in stare de climax cand acesta numai creste, neavand o productivitate excedentara care sa-i poata permite evolutia. Evident ca nu este vorba de un stadiu de stabilitate, ci de unul stationar, intrucat comunicarea cu celelalte sisteme teritoriale este continua, toate fiind traversate de fluxuri de masa, energie si informatie.

In sistemele cu grade reduse de antropizare energia disponibila (Ed) este aceeasi ca pentru sistemele teritoriale naturale, populatia neutilizand alte surse de energie. Aceasta energie creste in situatia sistemelor puternic antropizate printr-un aport energetic extern, sub forma de combustibili fosili, produse industriale (ingrasaminte, pesticide, imbracaminte etc.) s.a.m.d. In aceste cazuri biomasa nu se refera exclusiv la lumea vegetala si animala, ci si la constructii, masini, cai de comunicatie etc.

Sistemele teritoriale pot traversa mai multe faze in procesul lor evolutiv. Prima dintre acestea este cea in care raportul Ed/Ec > 1, ceea ce da un excedent de productivitate, necesara evolutiei sistemului. Dupa un timp acesta poate atinge stadiul de climax, cand Ed/Ec = 1 si respectiv cand mentine maximul de biomasa si eficacitatea utilizarii energiei (Eb/Ed = max). In acest caz diversitatea (H) in sistem este maxima, caci H este functie de raportul Eb/Ed.

Aceste probleme de ordin geoecologic sunt deosebit de utile pentru a intelege procesul de dezvoltare in general si pe cel de dezvoltare durabila, in special. In general se spune ca un geosistem este imatur cand raportul Ed/Ec >>> 1, iar cand valoarea este aproape 1, atunci geosistemul este matur. S-a observat, spre exemplu ca geosistemele aflate intr-un stadiu de inalta maturitate, in contact direct cu geosistemele imature, preiau excedentul energetic al acestora. In aceste conditii primele le impiedica pe celelalte sa evolueze, luandu-le o parte din energia pe care o puteau utiliza pentru propria dezvoltare.

Un exemplu tipic il constituie raportul dintre doua sisteme teritoriale specifice: urban si rural. In acest caz este evident caracterul de pradator pentru oras (unde raportul Ed/Ec este subunitar, dar tinde catre unitate), care 'rapeste' mediului rural (considerat imatur) materiile prime, energia, populatia etc.

Este cunoscut ca sistemele teritoriale dezvoltate, unde raportul dintre Ed/Ec se apropie de unitate, sunt foarte stabile dinamic, in comparatie cu acelea in care acest raport este mult mai mare decat unitatea, pentru ca marea majoritate a acestor geosisteme corespund stadiilor apropiate de climax. Aceasta stabilitate in cazul geosistemelor antropizate traditionale i-a facut pe cercetatori sa le numeasca societati inchise, propunandu-se numeroase strategii de deschidere a lor. Practic, aceasta stabilitate dinamica este o forma de rezistenta a sistemelor teritoriale dezvoltate si nu se putea trece brusc la distrugerea sa fara a suporta riscul unor dereglari majore.

Problema dezvoltarii durabile in sistemele antropizate nu se poate pune, ca de obicei, sub forma cresterii productiei si in functie de aceasta toate celelalte aspecte implicate. Conform analizei geoecologice, omul aspira la o societate stabila dinamic si bogata in diversitate, ceea ce inseamna ca dezvoltarea consista adesea in a utiliza o crestere a Ed in cresterea energiei consumate (Ec) in interiorul sistemului. Aceasta este rezultatul cresterii diferitelor grupuri de activitati, aparitiei a noi tipuri de activitati, ceea ce conduce in final la cresterea diversitatii sistemului teritorial.

Cum se poate masura aceasta diversitate? Singura modalitate este de a utiliza teoria informatiei in care diversitatea se explica prin:

, unde: Pi - proportia categoriei i, iar S - numarul de categorii

Diversitatea creste odata cu numarul S, dar de asemenea cu egalitatea distributiei categoriilor (diversitatea maxima = log S, cu categoriile distribuite in mod egal). Cum diversitatea H este functie de raportul Eb/Ed, pentru ca sa nu se diminueze cu o crestere a utilizarii de energie Ed, trebuie ca aceasta energie sa fie folosita in crearea unei biomase mult mai importante si invers, daca o crestere a diversitatii (deci a complexitatii dezvoltarii) este dorita, noile activitati trebuie sa absoarba investitiile de energie (Ed), pentru ca biomasa geosistemului uman sa creasca. Prin aceasta biomasa, in cazul geosistemelor puternic antropizate intelegem cladirile, uzinele, sistemele de transport etc, care constituie, in fapt, 'prelungirea biomasei biologice' a populatiei. Deci, orice investitie, care conduce la o economie in utilizarea de energie va fi insotita de o crestere a diversitatii H.

Revenind la definitia dezvoltarii, care este trecerea prin faze succesive la o complexitate crescanda, se pot remarca, in spiritul abordarilor geoecologice, cateva idei deosebit de utile.

Pentru ca sa creasca complexitatea trebuie sa creasca diversitatea sistemului si sa permita noilor categorii de a se stabili in sistem, pentru a transforma la maximum productivitatea sa. Adica trebuie sa creasca H si, respectiv, Ec. Cand cresterea Ec este maximala sistemul nu mai poate sa evolueze. In anumite cazuri acesta nu poate sa evolueze caci este puternic perturbat si supus unor restrictii considerabile. In aceste situatii trebuie sa creasca Ed, adaugand o cantitate de energie exterioara (Ed'). Insa orice interventie de acest tip trebuie efectuata cu foarte mare prudenta.

O optica de substituire conduce la un Ed foarte ridicat, care trebuie platita (Ec'), iar partea consumata in sistem trebuie sa fie Ec1 - Ec' (cu Ec1 superior lui Ec). Suplimentarea de energie cu Ed' conduce la o productivitate primara Ed1 > Ed, pentru ca altfel operatia nu este rentabila. In final vom avea raportul Ed1/(Ec1 - Ec') >>> 1, cea ce risca sa dea nastere la o subdezvoltare, care nu face decat sa transforme geosistemul intr-un furnizor de energie pentru alte geosisteme.

O optica de evolutie poate sa raspunda nevoilor de dezvoltare. Pentru aceasta trebuie insa ca dezvoltarea sa reprezinte dorinta celor care sunt in cauza, aceasta fiind baza de pornire in cresterea diversitatii unui geosistem uman. Ideea principala este ca nu se poate face o dezvoltare pentru oameni, ci ei sunt cei care trebuie sa defineasca cresterea energiei consumate Ec. Aceasta crestere nu este posibila daca nu se elimina strangularile si deficitele energetice din sistem. Pentru a le elimina treptat, nevoile de energie exterioara trebuie totdeauna sa fie inferioare celor care necesita o politica de substituire. Tehnologia necesara trebuie sa faca apel la posibilitatile populatiei, in primul rand, pentru a creste diversitatea sistemului.

In aceasta optica trebuie mai intai sa stim care este evolutia posibila, ce ar putea sa permita realizarea a ceea ce isi propune societatea, respectiv directia de crestere a diversitatii H. Daca se face sa creasca Ed, trebuie cu orice pret sa creasca complexitatea sistemului si sa absoarba o parte importanta a productivitatii sale.

Dezvoltarea durabila trebuie sa aiba ca o coordonata esentiala includerea Omului, ca o componenta de baza a geosistemelor. La elementele biotice, precum plantele si animalele, 'animalul' om se adauga, cu toate caracterele sale, cantitative sau (si) calitative, care prezinta pozitia sa in geosistem si operatiile pe care le executa. Dimensiunile culturale si sociale, care sunt incluse printre efecte sau componente ale sistemului, pot constitui elemente cu rol de reglare.

Un alt caracter important al acestui nou component este capacitatea sa de a se diviza in grupuri, avand o pozitie functionala mai mult sau mai putin distincta in sistem si ocupand nise ecologice diferite. Omul se comporta, astfel, ca o multitudine de specii ecologice si aceasta este bogatia, diversitatea, care dau sens dezvoltarii. Societatile umane se dezvolta cand ele isi sporesc diversitatea si utilizeaza intr-o maniera mai eficienta energia disponibila.

Ocuparea de catre grupele ecoculturale a niselor ecologice disponibile in sistemele teritoriale antropizate este mai mult un imperativ biologic, decat unul cultural. Nisele ecologice ale omului (respectiv, specializarea ocupationala a populatiei) au dimensiuni speciale care nu se regasesc in cazul altor componente biotice ale unui sistem obisnuit.



In concluzie, se poate aprecia ca dezvoltarea, in general, si dezvoltarea durabila, in special, este un proces in care raportul dintre sistemele natural, economic, social si cultural este deosebit de complex si ca acest raport poate fi analizat prin prisma eco-energetica. Pana la un punct, reperele geoecologice prezentate si consideratiile legate de procesul de dezvoltare pot fi luate drept o metodologie de analiza integrativa.

4. Abordari ale sistemelor teritoriale in spiritul dezvoltarii durabile.

Aparitia problemelor globale ale mediului a dat nastere la ideea ca economia si societatea in general sunt capabile sa gospodareasca dezvoltarea incat sa se asigure regenerarea sau conservarea calitatilor esentiale ale mediului. Acesta asigura atat materiile prime, intrarile, in procesele de productie, cat si preluarea deseurilor. Conceptul de dezvoltare durabila demonstreaza ca reproducerea mediului natural depinde in mare masura de sfera economica. In acest context, cerintele dezvoltarii durabile respecta intru-totul mecanismele si regulile de functionare a biosferei in intregimea ei.

Abordarea eco-energetica a sistemelor teritoriale. Utilizand geosistemul ca unitate fundamentala pentru organizarea spatiului in viziunea dezvoltarii durabile, dispunem de un cadru conceptual capabil sa ofere diagnoze pertinente si chiar elemente de prognoza. Sistemele teritorial se gasesc in diferite stadii de evolutie, iar cele pur naturale sunt tot mai reduse numeric. Interventia omului, ca element si factor al evolutiei acestora, a introdus numeroase modificari in functie de gradul de incarcatura umana, de amploarea si de tipul activitatilor economice. Aceste toate elemente caracterizeaza nivelul de antropizare a sistemelor. Aprecierea acestui nivel este destul de dificila si cel mai adesea se rezuma la densitati de populatie, la diverse produse (agricole sau industriale) realizate pe cap de locuitor etc.

Un punct de vedere relativ nou, cu sanse de aplicare in aprecierea cantitativa a sistemelor teritoriale il constituie abordarea eco-energetica. Dupa cum se stie, cu privire la participarea elementelor mediului natural la procesele de productie, abordarea economica clasica acorda importanta numai resurselor naturale comerciale (de regula epuizabile), care si-au castigat statutul de factor de productie. Celelalte resurse naturale libere sunt ignorate.

Vitalitatea unei economii nationale depinde nu numai de forta de munca, de masinile si tehnologiile cu care se transforma natura, dar si de nenumarate procese naturale externe mecanismelor de piata. Realitatea ecologica participa la productia nationala si in acest sens se poate spune ca aceasta este strans legata de dimensiunea ecologica reprezentata de biosfera.

Abordarea exergetica, bazata pe prima si a doua lege a termodinamicii, da o evaluare cantitativa a energiei degradate (apreciata calitativ), ca urmare a proceselor termodinamice ireversibile. Aceasta serveste ca o masura a eficientei sistemelor termodinamice cu accentul pe capacitatea lor de a realiza un lucru mecanic. Exergia este definita, deci, ca fiind cantitatea maxima, de 'lucru', care poate fi extrasa dintr-un sistem termodinamic; aceasta da o definitie a calitatii termodinamice a energiei in termenii unei caracterizari cantitative a pierderilor entropice. Evaluarea exergetica nu este insa in masura sa ierarhizeze toate formele de energie care apar in interactiunea dintre sferele economica, sociala si naturala.

Evaluarea emergetica utilizeaza principiul puterii maxime, principiu introdus de Lotka in anul 1922, si se refera la sisteme care functioneaza departe de echilibru, precum sistemele teritoriale antropizate. Acest principiu arata ca sistemele in competitie tind sa maximizeze fluxurile de energie pe unitatea de timp si ca sistemele care castiga sunt cele care dezvolta forme variate de energii utile, respectiv acele sisteme care sunt capabile sa raspunda in astfel de situatii cu fluxuri maxime de energie. Sintetic, el exprima actiunea cumulativa a energiilor activate in lant. Principiul mai sus mentionat este incorporat in procedura de evaluare eco-energetica a sistemelor, propusa de Odum. Pentru prima data el foloseste termenul de 'energie incorporata', initial, iar apoi il inlocuieste cu cel de emergie. Notiunea de emergie semnifica energia continuta si definita ca mijloc de masurare a actiunii cumulative a energiilor care opereaza intr-un lant.

Ideea analitica a acestei metode este ca la fiecare nivel al unui lant energetic, cantitatea de energie este pierduta in procesele de transformare si numai o mica parte este convertita in energie de inalta calitate. Conform acestui principiu, orice forma de energie, indiferent daca este sau nu utilizata economic, este rezultatul unui proces prin care energia solara este transformata. In diferite stadii de transformare, energia initiala este cantitativ redusa, dar prezinta o concentratie crescuta si o calitate inalta. Cu cat distanta de la energia initiala este mai mare cu atat este mai inalt gradul in care este procesata si concentrata energia obtinuta.

In aceste conditii, partea din cantitatea de energie solara necesara sa genereze o unitate dintr-o alta forma de energie prin transformare, poate servi ca o masura a eficientei energiei. Odum a introdus termenul de transformitate pentru a defini acest raport. Acesta defineste gradul de concentrare si de aici calitatea, in termeni de emergie a formei de energie intr-un punct dat al sistemului analizat. Transformitatea solara a unei forme de energie indica numarul de jouli solari incorporati intr-o unitate a acestei energii. Privitor la aceasta procedura, economistul poate fi sigur pe munca desfasurata de ecologisti, care au determinat transformitatile solare pentru mai multe tipuri de energie. Odata ce aceasta valoare a fost determinata, calitatea ei poate fi obtinuta prin inmultirea transformitatii solare cu cantitatea de energie efectiva. Cantitatea de emergie a acestei forme arata cantitatea de energie solara necesara pentru obtinerea acesteia. In consecinta procedura de evaluare a emergiei unei forme de energii i intr-un sistem eco-energetic poate fi prezentata astfel:

Ci(p) cmj = Ei(p)J*Tri(p) cmJ/J, unde

Ci(p) - cantitatea de emergie a formei de energie i intr-un punct p al unui sistem eco-energetic;

Ei(p) - cantitatea de energie efectiva a formei i in punctul p;

Tri(p) - transformitatea solara a formei de energie i in punctul p.

Emergia unei forme de energie determina energia disponibila in urma oricarei transformari sau a legaturii sistemului cu mediul si economia. Aceasta este in masura ca fiecare stadiu al unui astfel de sistem sa fie evaluat si exprimat in date de baza. Se dispune, deci, de un instrument pentru aranjarea diferitelor tipuri de energie intr-o ierarhie.

Pentru a reflecta importanta acestei notiuni de transformitate solara, care reflecta concentrarea sau dispersia formelor de energie ulterioare, subliniem faptul ca petrolul, spre exemplu, este considerat mai concentrat decat energia solara de 2000 de ori, de 40 de ori mai concentrat decat energia vantului si de 20 de ori decat energia de fotosinteza. Aceasta concentrare este legata de factorul timp, reflectand timpul necesar pentru reconstituirea oricarei forme de energie. Deci, daca noi cunoastem transformitatea solara a unei forme de energie, putem sa determinam timpul necesar pentru reconstituirea unui joule din aceasta forma de energie.

Analiza eco-energetica si procedura de evaluare a emergiei sunt capabile sa cuantifice contributia fizica a fiecarei resurse (tip de resurse) la productia economica reala. Este posibil sa identificam toate resursele comerciale si necomerciale reinnoibile, capabile de aceleasi performante cu cele epuizabile, pe care sa le substituim.

Paradoxul resurselor naturale este ca pe de o parte acestea sunt reinnoibile (in timp geologic), iar pe de alta parte sunt epuizabile, cand ciclurile naturale sunt intrerupte. Este nevoie de o unitate de masurat care sa faca posibila evaluarea vitezei cu care fiecare resursa este reconstituita, pentru ca aceasta sa fie corelata cu rata de consum. Aceasta abordare ar avea efecte pozitive asupra proceselor economice si asupra resurselor, si, in consecinta, asupra stabilitatii sistemelor naturale.

Prin folosirea 'transformitatii' pentru fiecare resursa se poate stabili costul ecologic, care ar fi timpul necesar pentru reproductia resurselor respective. Utilizand aceasta notiune sa consideram urmatoarea ecuatie:

Rn (1 + M) = Rc

unde: Rn - resursele produse de natura in timpul unei perioade de timp considerata, masurata in unitati de cost ecologic;

Rc - resursele consumate in aceeasi perioada, exprimate de asemenea in unitati de cost ecologic;

M - indicator de stabilitate.

In orice moment dat, un proces de productie este caracterizat printr-un M > 0, ceea ce arata ca, in timp, procesul respectiv consuma mai multe resurse decat este capabila natura sa produca in aceeasi perioada. Deci, resursa respectiva se afla intr-o faza de epuizabilitate. Daca M = 0 procesul absoarbe in timpul respectiv, tot ceea ce produce mediul in aceeasi perioada. In acest caz echilibrul este mentinut. Daca M < 0 procesul consuma numai o parte din ceea ce produce natura si exista deci un surplus.

Abordarea emergiei este capabila sa ofere standardul cu privire la nivelul maxim de consum al resurselor naturale, pentru a evita epuizarea lor. Dificultatea consta in a stabili valorile concrete ale transformitatii solare pentru fiecare dintre tipurile de resurse. Analizele de laborator pot oferi insa si aceste date, validand procedeul de evaluare preconizat.



[i] Brundtland Commission (World Commission on Environment and Development), Our Common Future, Oxford University Press, Oxford, 1987.

[ii] Murdoch J. (1993), Sustainable Rural Development: towards a Research Agenda, Geoforum, 24, 3, p.225-241.

[iii] Redcliff M. (1991), “The multiple dimensions of sustainable development”, Geography, 76, 1, p.36-42.

[iv] Jacobs M., “The Green Economy: Environment, Sustainable Development and the Policies of the Future”, Pluto Press, London, 1991.

[v] Meadows D si altii, (1972), The Limits to Grows, Universe Books, New York

[vi] Domanski R. op.cit.

[vii] Nijkamp

[viii] In literatura vestica s-a lansat chiar etichetarea acestora ca eco-fascisti, luand in considerare inversunarea cu care lupta impotriva oricarei initiative de dezvoltare locala sau regionala.

[ix] Acest principiu este cunoscut sub numele de “principiul lui Florence Nightingale”.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




PROIECTIA CILINDRICA PATRATICA
Criteriul si principiul in analiza sistemelor teritoriale
Elemente de analiza SWOT reiesite din studiul disparitatilor teritoriale in judetul Alba
CARACTERIZARE CLIMATICA
Metode simple de analiza a sistemelor teritoriale
Etajarea bentosului marin (profilul fudurilor marine)
Globalizarea si consecintele culturale ale informatizarii
Utilizarea analizei LFA in studiul sistemelor teritoriale




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu