Razboiului dintre Franta si Algeria (1954-1962)

Lucrarea de fata isi propune o tratare a razboiului dintre Franta si Algeria (1954-1962), si in contextul situatiei Frantei de la vremea respectiva.

Nu putem incepe aceasta expunere fara a face cateva scurte referiri la istoria Algeriei, mai putin cunoscuta mai ales europenilor. Cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni au fost populatiile de berberi (mileniul 2 B.C.).Sub denumirea de Numidia , regiunea devine o provincie a Cartaginei in secolul 9 B.C. si apoi o provincie a Romei (106 B.C.). Odata cu declinul Romei din secolul 5 D.C. Algeria a fost cucerita de vandali (430-431), de Imperiul Bizantin (sec. 6) si de arabi,care prin introducerea Islamului au alterat profund caracterul zonei.Dupa o perioada de control spaniol(sec.15-jumatatea sec.16) Otomanii au preluat controlul regiunii. Franta a invadat Algeria in 1830 si a declarat-o colonie proprie in 1848.Cam acestea ar fi datele generale ale istoriei acestui stat african.

Sa aruncam acum o privire din punct de vedere istoric in tabara adversa , adica a Frantei , aflata atunci in primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial, intr-o perioada destul de instabila pe plan politic.

Razboiul din Algeria ,incheiat in 1962 cand si Algeria devine independenta ,ca mai toate teritoriile africane aflate in posesiunea Frantei , marcheaza o etapa decisiva in istoria Frantei.Renuntand ,de voie sau de nevoie ,la coloniile ei , Franta nu renunta insa si la statutul ei de mare putere europeana cat si mondiala.

Sa studiem acum putin mai detaliat etapele acestei confruntari. Situatia politica a Frantei se incadra in linii mari intre urmatoarele coordonate:

In urma razboiului din Indochina(1947-1954),guvernul de la acea vreme al Frantei , guvernul Laniel , se prabuseste chiar in timpul Conferintei de la Geneva,la 12 iunie 1954.Reapare atunci pe scena politica a Frantei Pierre Mendes-France,care nu mai facuse parte din nici un guvern din ziua cand , in 1945, parasise guvernul de Gaulle in urma unei neintelegeri privind schimbarea banilor.Fermitatea atitudinii lui de la vremea respectiva facuse mare impresie atunci.Ulterior ,si mai ales in ultima perioada a guvernului Laniel acesta trecea ca seful opozitiei de stanga . Nimeni nu se indoia ca el va aduce in conducere un stil nou si personal. Aceasta asteptare nu a fost dezamagita. Dupa o rezolvare inteligenta a crizei de la Conferinta de la Geneva,o implicare in problemele aparute in Tunisia prin fagaduirea autonomiei interne,a avut loc izbucnirea in Aures a insurectiei algeriene.

Iata foarte pe scurt coordonatele izbucnirii acestei rebeliuni. In martie 1954 Ahmed Ben Bella , un fost sergent din armata franceza ,impreuna cu alti opt algerieni exilati in Egipt au format un comitet revolutionar care a devenit cunoscut mai tarziu ca Frontul de Eliberare Nationala(FLN). Cateva luni mai tarziu (la 1 Noiembrie), FLN a lansat "oferta" sa pentru independenta Algeriei prin coordonarea unor atacuri asupra cladirilor publice , asupra posturilor militare si de politie , si asupra instalatiilor de comunicatie.

Ca o prima riposta , pe cale diplomatica , la 12 noiembrie Mendes-France declara : "Sa nu se astepte de la noi nici o slabiciune fata de nesupunere , nici un compromis cu ea. Nu se incheie targuri cand este vorba de apararea pacii interne a natiunii si de integritatea republicii. Departamentele din Algeria fac parte din republica, sunt franceze de multa vreme; populatia lor ,care se bucura de cetatenia franceza,este reprezentata in Parlament , a dat destule dovezi de atasament fata de Franta pentru ca Franta sa nu lase ca unitatea ei sa fie pusa in discutie.Intre ea si metropola nu poate fi conceputa secesiunea.Acest lucru trebuie sa fie clar pentru totdeauna si pentru toata lumea,in Algeria, in metropola , precum si in strainatate.Niciodata Franta , niciodata vreun parlament,niciodata vreun guvern nu va ceda asupra acestui principiu fundamental."Aceste cuvinte se cuvin reamintite pentru a se putea aprecia cu exactitate gravitatea crizei care s-a declansat atunci intre Franta si Algeria.Era desigur cea mai adanca de dupa razboi.Si tocmai pe chestiunea Algeriei a cazut la 6 februarie guvernul Mendes-France.A fost un guvern care starnise multe sperante.

Edgar Faure i-a urmat lui Mendes-France la 24 februarie si s-a silit sa duca aceeasi politica cu metode diferite si cu sprijinul unei majoritati axate mai la dreapta. Jacques Soustelle , guvernatorul general , a plecat in Algeria si la 2 aprilie s-a votat o lege de urgenta aplicabila acolo.Totusi , francezii nu banuiau inca gravitatea reala a situatiei din Algeria.Nu-si vor da seama cu adevarat de ea decat in cursul anului 1955,si datorita faptului ca evenimentele din Tunisia si mai ales Maroc tineau capul de afis.

O puternica sporire a actiunilor de guerila in urmatorii doi ani a fortat Franta sa aduca intariri. 400000 de soldati francezi au fost stationati in Algeria. Strategiile Frontului de Eliberare Nationala au fost combinate cu tacticile de guerila impreuna cu folosirea intentionata a terorismului. Tacticile de guerila au imobilizat efectiv fortele superioare franceze,timp in care crimele si rapirile fara discriminare ale europenilor si musulmanilor care nu au sustinut activ FLN-ul au creat un climat de frica in interiorul tarii.

In 1956 razboiul s-a extins si in orase. In Alger , cafenelele,scolile si magazinele au devenit tinte, astfel incat nationalistii au slabit moralul colonistilor si au atras atentia comunitatii internationale asupra cauzei luptei lor.Rascoala din Alger a fost inabusita fara mila.Pe parcurs francezii si-au restabilit dominatia prin diferite tactici.Pedepse colective au fost aplicate asupra unor intregi sate suspectate de partizanat cu cei din trupele de guerila. Alte grupuri au fost deportate in tabere de refugiati cu paza. Gardurile electrificate ridicate de-a lungul granitelor cu Maroc si Tunisia au despartit partea principala a amatei Frontului de Eliberare Nationala de unitatile din interiorul Algeriei.

Trebuie mentionat si faptul ca la 22 octombrie 1956 , avionul care ii transporta pe Ben Bella si pe alti 5 conducatori ai insurectiei algeriene de la Rabat la Tunis a fost deturnat si obligat sa aterizeze la Alger.Conducatorii rebeli sunt facuti prizonieri.

Totusi , in ciuda superioritatii ei militare , Franta a fost incapabila sa gaseasca o solutie politica satisfacatoare care sa-i multumeasca atat pe colonisti cat si pe cei din Frontul de Eliberare Nationala. Deasemenea a crescut numarul criticilor internationale adresate Frantei si aliatii sai din Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord ( NATO ) s-au temut de implicarea fortelor franceze intr-un razboi antipopular.

In mai 1958 colonistii si armata franceza se unesc in Alger pentru rasturnarea guvernului francez.Comitetul Salvarii Publice cere intoarcerea generalului Charles de Gaulle ,liderul din timpul razboiului al francezilor , ca fiind singurul care ar putea opri razboiul si care ar putea mentine Algeria franceza.

Trebuie mentionat ca in Franta , la 21 decembrie , generalul de Gaulle a fost ales presedinte al republicii cu ¾ din sufragii si si-a luat in primire functia la 8 ianuarie 1959. A doua zi forma primul lui guvern , cu Michel Debre ca prim ministru . Alegerile au fost un triumf al dreptei ,rasturnandu-se complet situatia din 1945.

De Gaulle se duce in Alger chiar la 4 iunie. Este aclamat aici ca un salvator de multimea europeana , aceeasi care la 13 mai ocupase Ministerul Algeriei. Acum rosteste el faimoasa declaratie : "V-am inteles!" Cei interesati au vrut mai intai sa interpreteze aceasta declaratie istorica drept o incuviintare a tuturor obiectivelor lor,indeosebi a integrarii. In fapt in decursul acestei calatorii in Algeria de Gaulle a rostit o singura data cuvintele "Algeria franceza".De fapt acel "V-am inteles!" insemna doar "Am inteles deznadejdea in care a putut sa va arunce neputinta regimului recent prabusit. Bizuiti-va pe mine cand este vorba de pus ordine in casa , asa cum doriti. Aceasta ordine trebuie sa inceapa prin a se impune chiar in Algeria". Dar la 10 iunie , de Gaulle da un raspuns usturator Comitetului de Salvare Publica din Alger prin numirea unui delegat general in Algeria in locul fostei titulaturi de ministru al Algeriei.A fost o mutare la sacrificiu pentru a nu pierde totul.Intre 1 si 5 iunie de Gaulle revine in Algeria , dar nu poate fi convins nici sa rosteasca cuvantul integrare , nici sa vorbeasca a doua oara de Algeria franceza. Nu trebuie trasa de aici concluzia ca de Gaulle isi precizase de pe atunci politica lui fata de Algeria .Pur si simplu nu vroia sa-si lege mainile rostind cuvinte care puteau sa-l angajeze; tinea sa arate astfel ca cei care l-au adus la putere nu-i vor putea impune politica lor.

La 19 septembrie ,rebelii iau ,in sfarsit,o hotarare pe care o amanau de multa vreme:proclama la Cairo Guvernul Provizoriu al Republicii Algeriene (G.P.R.A.) Se poate observa ca acest act important urmeaza putina vreme dupa stabilirea noului regim in Franta. In cursul unei a treia calatorii in Algeria ,la inceputul lui octombrie,de Gaulle rosteste discursul de la Constantine,in care schiteaza un plan de refacere economica si industrializare a Algeriei. Acest plan are valabilitate in cadrul comunitatii franceze,dar ar avea tot atat de bine si daca Algeria ar deveni independenta. Cam in acelasi timp,militarii primesc ordinul sa paraseasca Comitetele de Salvare Publica si se supun.La 23 octombrie,de Gaulle propune rebelilor "pacea bravilor",care nu constituie,propriu-zis,oferta unei negocieri,dar care,cel putin,recunoaste rebelilor o demnitate ce le-a fost refuzata pana atunci. In fine ,la 12 decembrie Salan (care fusese delegat general de la instituirea acestei functii in locul celei de ministru al Algeriei) este numit inspector general la Apararea Nationala si un civil ,Delouvrier,il inlocuieste ca delegat general in Algeria. Salan maraie,dar se inclina.Mai ramane mult de facut pentru a redobandi autoritatea asupra armatei ,care a facut din razboiul din Algeria o chestiune personala.

Oricum ,de Gaulle era un tip foarte realist ,care si-a dat seama ca razboiul nu putea fi castigat.Si-a anuntat intentia de a permite algerienilor sa aleaga intre independenta si a continua asocierea cu Franta ; deci , la 16 septembrie 1959, de Gaulle face un pas decisiv : ofera Algeriei autodeterminarea , adica dreptul sa-si decida ea insasi soarta . La 28 septembrie,G.P.R.A. raspunde : doreste sa fie considerat drept unicul inlocuitor de drept.

Planul a lovit in colonisti ca un trasnet. Cu prilejul ceremoniilor de la 11 noiembrie , minoritatea franceza din Algeria incepe sa-si manifeste nemultumirea si dezamagirea . La 20 noiembrie, G.P.R.A. desemneaza pentru purtarea tratativelor pe Ben Bella , care era detinut de guvernul francez impreuna cu tovarasii sai. De Gaulle refuza.

Acum , la sfarsitul anului 1959 , domneste impresia ca s-a intrat intr-un impas. Pe plan politic , politica de dreapta in Franta echilibreaza mai mult sau mai putin politica de stanga din Algeria. In acest rastimp , toate teritoriile Africii negre au devenit , unele dupa altele, republici independente si va trebui , in mai 1960 , sa se modifice articolul 12 din Constitutie , care se referea la Comunitatea franceza.Presedintele republicii inceteaza a mai fi si presedinte al acestei comunitati.

La 24 ianuarie , studentii francezi din Alger , condusi de Lagaillarde si Susini , provoaca o rascoala in cartierul facultatilor , sustinuti de o mare parte din minoritatea franceza.Ei formeaza o tabara fortificata pe strada Michelet.Securitatea republicana incearca degeaba sa o ia cu forta, fiind lipsita de un sprijin efectiv din partea armatei, care simpatizeaza intru totul cu rebelii.In cursul acestei saptamani a baricadelor isi fac aparitia coloneii , care vor juca in continuare un rol decisiv.Ei cred ca au invatat in Indochina in ce chip trebuie dus un razboi subversiv si isi inchipuie ca sunt in stare sa-i domine si pe francezi si pe algerieni.In fata acestor baricade care nu vor sa se predea si pe care armata refuza sa le atace , Delouvrier se vaicareste ; Debre , la Alger, se explica anevoie cu coloneii care i-au fost prieteni ,dar de Gaulle ramane ferm pe pozitie.In cele din urma baricadele se predau la 1 februarie in conditii onorabile,ba chiar prea onorabile.Dar trebuie ca la Alger sa se jertfeasca o mare parte pentru a salva ce este mai important. Musulmanii au aratat mult sange rece , fiindca , daca ar fi intervenit , i-ar fi unit pe toti impotriva lor si urmarile ar fi putut fi incalculabile. La 3 februarie guvernul isi asuma puteri speciale si la 5 februarie, cu prilejul unei remanieri ministeriale Soustelle paraseste cabinetul. Pe viitor el va fi in Franta capul adeptilor fanatici ai integrarii.La 13 februarie explodeaza la Reggane,in Sahara,prima bomba atomica franceza.A doua va exploda la 1 aprilie.Continua instalarea conductelor care duc pana la coasta petrolul din Sahara.Acestea vor servi in orice caz,si petrolul,departe de a fi un obstacol in calea independentei algeriene,va putea sa o inlesneasca;el constituie un obiect de interes comun pentru Franta si Algeria.

La 14 februarie s-a creat un comitet guvernamental care sa se ocupe de afacerile algeriene.Astfel ,acestea ii scapa intrucatva lui Debre si trec sub autoritatea lui Joxe,om de stanga,care nu are aceleasi prejudecati ca primul ministru.In timp ce partizanii Algeriei franceze tin un colocviu la Vincennes, la Melun se angajeaza primele tratative cu G.P.R.A. La capatul a patru zile , acestea esueaza la 29 iunie , insa contactele nu sunt cu totul rupte.In acest timp , opinia publica franceza pare tot atat de invrajbita. La 6 septembrie, 121 de intelectuali de stanga publica un manifest virulent pentru independenta Algeriei.Guvernul nu sovaie sa ia masuri impotriva unora dintre ei. La 5 octombrie , intelectualii de dreapta publica ,la randul lor,un manifest pentru Algeria franceza.La 27 octombrie studentii din U.N.E.F.(Uniunea Nationala a Studentilor Francezi) manifesta pentru pace in Cartierul Latin impreuna cu o parte din clasa muncitoare. La 22 noiembrie, Joxe este numit ministru de stat insarcinat cu afacerile algeriene. De la 9 la 13 decembrie,de Gaulle intreprinde o ultima calatorie in Algeria. De aceasta data , musulmanii manifesteaza ,au loc ciocniri cu armata si plecarea sefului statului este insotita de un adevarat macel, care nu-i va smulge lui de Gaulle un singur cuvant de regret. Se multumeste sa afirme ca politica franceza continua.In plus , anunta ca va avea loc la 8 ianuarie un referendum asupra autodeterminarii.La 27 decembrie a explodat a treia bomba atomica franceza.Franta intra de acum inainte in clubul atomic. Referendumul din 8 ianuarie 1961 da aproape 17 milioane si jumatate de voturi in favoarea autodeterminarii si mai putin de 6 milioane in defavoarea ei.In luna martie se afla ca negocieri oficiale se vor purta la Evian intre guvernul francez si G.P.R.A. La 31 martie, d-l Blanc,primar al Evianului,este asasinat de partizani ai Algeriei franceze.La inceputul lui aprilie se inregistrasera in metropola numeroase atentate cu bombe de plastic.Frey este numit ministru de interne la 19 aprilie.

La 22 aprilie,patru generali,Challe,Salan,Jouhaud si Zeller , dintre care doi au fost comandanti supremi in Algeria,iau,cu complicitatea unei parti a aviatiei , puterea la Alger.De aceasta data este vorba de cu totul altceva decat la 13 mai sau in ziua baricadelor.La 13 mai ,civilii au fost cei care au inceput , iar apoi i-au chemat pe militari in ajutor ; la 24 ianuarie s-a manifestat din nou cardasia dintre militari si civili.Dar lovitura de stat din 22 aprilie este un pronunciamento. Lovitura nu ar fi putut reusi decat daca armata ar fi fost unanima si daca guvernul s-ar fi dat batut.Oamenii din contingentul trimis in Algeria s-au impotrivit eficace unanimitatii din armata.In Franta , de Gaulle jongla cu aplicarea articolului 16 din Constitutie,care ii dadea puteri depline in caz de pericol national.La 24 aprilie are loc o greva generala de o ora,la care participa 11 milioane de muncitori.La 25 aprilie , rebeliunea a esuat , Challe s-a predat , iar ceilalti trei au fugit.Dar lucrurile nu aveau sa se termine aici.

In culisele evenimentelor de la 13 mai , ca si de la 24 ianuarie si 22 aprilie se regasesc un numar oarecare de militari si civili care au crezut totdeauna posibil sa-i impuna metropolei prin forta o politica algeriana pe care ea o voia din ce in ce mai putin.Acestia se organizasera incetul cu incetul si alcatuiau acum , sub numele de Organizatia Armata Secreta(O.A.S.), o putere oculta care avea sa nimiceasca sistematic orice posibilitate de coexistenta intre comunitatea franceza si comunitatea musulmana in Algeria si va incerca chiar a se impune prin teroare in metropola. Salan devine acum seful ei. Sub pretext ca o parte din opinia publica se aratase inainte mai indulgenta fata de teroristii algerieni , care nu aveau alt mijloc de afirmare , oamenii din O.A.S. au exercitat teroarea atat in Algeria cat si in Franta. In Algeria este vorba de decimarea elitei musulmane; in Franta de terorizarea partizanilor autodeterminarii si , daca era cu putinta chiar a puterii constituite. Aceasta din urma nu era invulnerabila , fiindca unii din partizanii ei erau amestecati in pregatirea lui 13 mai si raporturile innodate in aceasta epoca nu fusesera in intregime rupte. Autoritatile au trebuit sa combata armata secreta cu propriile ei arme .

In acest timp , tratativele de la Evian , incepute la 20 mai , au fost suspendate la 13 iunie.Au fost reluate la 20 iulie la Lugrin.Este straniu ca ceea ce s-a numit batalia de la Bizerta a inceput la 15 iulie.Ca si cum Franta nu ar fi putut trata cu Algeria decat daca isi afirma , la nevoie cu armele in mana, vointa de a evacua Bizerta numai cand va veni vremea. In timp ce atentatele continuau in Franta si Algeria , Michelet , ministru de justitie care se aratase uman in reprimarea terorismului algerian , trebuie sa demisioneze. Nu s-a mai inteles , dupa cate se pare , cu Debre. La 8 septembrie are loc pe soseaua spre Colombey primul atentat impotriva sefului statului. La 30 septembrie inceteaza aplicarea articolului 16. La 17,18 si 20 octombrie, manifestatii pasnice ale musulmanilor din Paris sunt reprimate de politie , in fruntea careia se afla Papon , fost prefect la Constantine.Se vorbeste de multe victime inecate in Sena.Ben Bella si tovarasii lui fac greva foamei pentru obtinerea regimului politic.La 14 noiembrie sunt transferati la Garches.In noaptea de 22 spre 23 noiembrie au loc 18 atentate cu plastic la Paris.La 8 februarie 1962 , o manifestatie de stanga impotriva atentatelor O.A.S. este reprimata cu asemenea brutalitate , incat opt manifestanti sunt ucisi in statia de metrou Charonne. Se pare ca niste comandouri O.A.S. s-au amestecat printre politisti.Cand politiile se amesteca , orice devine cu putinta. Intre 11 si 19 februarie au fost reluate negocierile la Rousses cu Joxe,Buron - care a facut parte din cabinetul Mendes-France si Broglie.La 13 februarie funeraliile victimelor de la Charonne au prilejuit o grandioasa manifestatie populara , desfasurata fara incidente.

Negocierile definitive sunt reluate la 7 martie la Evian.In ziua de 10 a aceleiasi luni, un vehicul in care s-a ascuns o masina infernala explodeaza la Illy-les-Moulineaux cu prilejul Congresului Miscarii pentru Pace, facand mai multe victime. Acordurile de la Evian sunt parafate la 18 martie. Ben Bella si tovarasii lui sunt pusi in libertate. Algeria va deveni independenta la 5 iulie.La 23 martie , europenii din Bal-el-Oued , in furia disperarii , se dedau la incendieri si omoruri in cartierul locuit de ei. La 8 aprilie un referendum aproba acordurile de la Evian cu 17 milioane de voturi pentru, fata de mai putin de 2 milioane contra. La 14 aprilie , Debre, odata indeplinita sarcina lui ingrata, este inlocuit de Pompidou ;Salan este arestat in Algeria la 20 aprilie.La 17 iunie,Susini,unul dintre conducatorii O.A.S. , semneaza un acord cu musulmanii.Referendumul autodeterminarii are loc in Algeria la 1 iulie : aproape 6 milioane de voturi sunt pronuntate in favoarea independentei fata de putin peste 16000 contra.Majoritatea europenilor parasisera deja Algeria , in general intr-o panica teribila. La 5 iulie 1962 , 132 de ani dupa capitularea Algeriei , Christian Fouchet , inalt comisar al Frantei , preda prerogativele sale autoritatilor algeriene. Evacuarea fortelor franceze ca si modalitatile ajutorului francez pentru Algeria fusesera reglementate cu minutiozitate la Evian.Franta avea sa pastreze timp de cativa ani dreptul de a folosi instalatiile de la Mers el-Kebir si poligonul de instructie de la Hammaguir.

Colaborarea dintre Franta si Algeria s-a dovedit ulterior mai fecunda si mai putin dificila decat prevazusera unele minti suspicioase.

Concluzionand , cum am mai spus si la inceput ,anul 1962 cand si Algeria devine independenta ,ca mai toate teritoriile africane aflate in posesiunea Frantei , marcheaza o etapa decisiva in istoria Frantei.Renuntand ,de voie sau de nevoie ,la coloniile ei,Franta nu renunta insa si la statutul ei de mare putere europeana cat si mondiala.Meritul generalului de Gaulle este de a fi inteles acest lucru , asa cum intelesese in 1940 ca o batalie pierduta in Europa nu inseamna ca razboiul a fost pierdut pe plan mondial. Paradoxul acestui om , care aproape ca a redus Franta la hexagon ,consta in aceea ca nu a incetat niciodata sa aiba o viziune planetara asupra relatiilor actuale.El a reusit sa cladeasca un stat puternic si prosper , insa fara sa se ocupe indestul de faurirea unui stat drept.S-a spus de atatea ori ca maretia Frantei il interesa mai mult decat fericirea francezilor.

In incheiere o scurta privire asupra urmarilor celor opt ani de confruntari:

Costurile materiale si umane ale razboiului au fost ametitoare.Pierderile francezilor au depasit 100000,ale Algeriei au depasit 1 milion de oameni,si alti 1,8 milioane au fost refugiati.Un numar de 150000 de musulmani pro-francezi au cazut ca victime ale FLN-ului pana la incheierea armistitiului.