Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Constructia identitatii personajului feminin in proza romaneasca din secolul al xix-lea

Constructia identitatii personajului feminin in proza romaneasca din secolul al xix-lea


CONSTRUCTIA IDENTITATII PERSONAJULUI FEMININ IN

PROZA ROMANEASCA DIN SECOLUL AL XIX-LEA

REZUMAT 



Constructiile identitare au ocupat in ultimul sfert de veac o pozitie centrala atat in critica literara cat si in cea culturala, in special ca efect al reconsiderarilor postmoderniste si al rapidei ascensiuni a studiilor culturale. Identitatile sunt percepute acum ca fiind atat impuse prin configuratiile diverselor structuri de putere cat si construite de fiecare individ in parte, prin negociere cu acestea si raportare la un "celalalt" mereu altul. Printre numeroasele definitii ale identitatii culturale, ideea identitatii ca un construct conditionat de pozitionarea subiectului si de variantele de textualizare a istoriei se regaseste clar exprimata in definitia, devenita clasica, a lui Stuart Hall: "identitatile sunt denumiri pe care le dam diferitelor modalitati in care suntem pozitionati de catre naratiunile trecutului si ne pozitionam noi insine in interiorul acestora".

Interesul postmodernismului pentru problemele identitare a fost sustinut in buna masura si de afirmarea teoriei si criticii feministe, focalizate pe constructia identitatii feminine si implicatiile ei sociale, politice si culturale.

Este de remarcat faptul, ca in marea revizuire postmodernista a canonului literar clasic, care incepe in Statele Unite in anii 1980, abordarile literare ale personajelor femei contribuie esential atat la re-considerarea unor scriitori clasici cat si la construirea unui canon alternativ, multicultural, care pune in evidenta impactul socio-cultural al unor scriitori si indeosebi scriitoare, total sau partial ignorate pana atunci. As mentiona aici importanta a trei volume critice, care deschid calea acestor revizuiri axandu-se pe literatura secolului al XIX-lea si anume: Jane Tompkins, Sensational Designs: The Cultural Work of American Fiction, 1790-1860 (1985), Cathy N. Davidson, Revolution and the Word: The Rise of the Novel in America (1986) si Janice Radway, Reading the Romance: Women, Patriarchy and Popular Culture (1984).

Incercand sa evite capcanele partizanatului feminist, studiul de fata se inscrie pe linia acestor preocupari constituindu-se intr-o posibila deschidere critica spre reconsiderarea literaturii romane a secolului al XIX-lea, aducand in discutie prin prisma constructiei personajului feminin atat clasici incontestabili cat si o serie de scriitori, in special femei, marginalizati sau ignorati de istoria si critica literara.

Cercetarea intreprinsa in studiul de fata a fost sugerata de constatarea ca, in comparatie cu situatia altor spatii culturale, la noi exista un numar extrem de limitat de preocupari critice privind reprezentarea femeii in proza secolului al XIX-lea si atunci cand ele exista, demersul critic vizeaza de obicei un singur autor. Se remarca in aceasta privinta studiul Vioricai Diaconescu, Personaje feminine in nuvelistica lui Ioan Slavici (1977). O atentie sporita a fost acordata in schimb personajului feminin in literatura secolului al XX-lea, cu precadere literatura interbelica. Daca literaturii interbelice ii sunt dedicate studii precum Sanda Radian: Portrete feminine in romanul romanesc interbelic (1986) sau Corina Ciocarlie: Femei in fata oglinzii (1998), abordarea diacronica a personajului feminin in literatura romana sta in centrul a doua studii de anvergura aparute la sfarsitul anilor 90: Alfabetul doamnelor (1999) de Ioana Parvulescu, in care incursiunea critica porneste de la Doamna B din nuvela lui Costache Negruzzi, O alergare de cai si se incheie cu Doamna T din romanul lui Camil Petrescu, Patul lui Procust si cartea Sultanei Craia, Ingeri, demoni si muieri. O istorie a personajului feminin in literatura romana (1999), o cercetare diacronica pe genuri literare, care stabileste tipologii ale personajului feminin. La acestea se adauga alte doua inspirate studii sincronice ale personajelor feminine, cu capitole dedicate si secolului al XIX-lea, Elena Zaharia Filipas, Studii de literatura feminina (2004) si Ileana Orlich, Silent Bodies: (Re)Discovering the Woman of Romanian Short Fiction (2002).

Fata de aceste volume, care trateaza secolul al XIX-lea intr-un spatiu restrans[2], teza mea detaliaza si adanceste analiza personajului feminin in literatura secolului al XIX-lea, raportand studiul tipologiilor la reprezentarea identitatii sociale si culturale a personajului feminin, largind totodata galeria personajelor in primul rand prin incercarea de a scoate din uitare o serie de scriitori si scriitoare ale caror creatii intregesc imaginea literaturii romane din respectivul secol. Este cazul unor scriitori precum I. A. Basarabescu, George Sion, Gr. Grandea, Constanta Moscu - Marino, V. A. Urechia, Constanta Hodos, Eugenia Ianculescu de Reuss, Nicolae Gane, Adela Xenopol. Explorarea constructiei identitare dupa criterii de sex, in primul rand, de clasa (stratificari sociale si economice, mediul rural/urban), rasa (ex. tiganci) si etnie (societatea multietnica din romanul Mara) care face apel deopotriva la textul literar si la realitatile istorice, se realizeaza in buna parte prin delimitarea tipologiilor personajelor feminine la nivel textual in functie de factori sociali, psihologici si categorii de varsta, diversele ipostaze ale personajului feminin fiind interpretate din perspectiva postmodernista drept identitati multiple, fluide, care se sustrag categoriilor impuse de structurile de putere (in sens foucauldian).

Procesul delimitarii tipologiilor la nivel textual a condus simultan la identificarea idiosincrasiilor la nivel de personaj. Teza insista asupra tensiunilor dintre identitatea sociala si cea culturala pe axa public versus privat, explorand diverse sfere sociale, legislatia, sistemul educational, rolul diverselor institutii cum ar fi scoala si biserica, determinismul factorilor psihologici. Studiul insista si asupra pericolului reprezentat de fixitatea tipologiilor, pledand pentru o fluidizare a granitelor dintre ele, asadar pentru identitati multiple si un exercitiu continuu de autodefinire a eului.

Ca obiective generale, lucrara de fata a avut in vedere sa identifice complexitatea proiectiilor statutare ale femeii in proza secolului al XIX-lea; sa analizeze specificul personajelor feminine literare, a rolurilor lor si a importantei lor in intriga romanesca; sa evalueze critic-literar proza cercetata din perspectiva particularitatilor universului feminin (citadin si rural). Ca obiective specifice, teza a urmarit sa defineasca portretul literar al femeii; sa determine o tipologie a personajului feminin in proza secolului al XIX-lea; sa evidentieze trasaturile diferentiale si identice in reprezentarea femeii ca personaj de poveste, de schita, de nuvela sau de roman; sa identifice interactiunea personajului cu spatiul urban sau rural.


Analiza statutului femeii in societatea romaneasca a secolului al XIX-lea, vazuta ea insasi in cadrul unui proces de modernizare si de trecere, lenta ce-i drept, de la o economie eminamente agrara spre fazele de inceput ale capitalismului (cap.1, "Starea femeii". Perspective asupra feminitatii in societatea romaneasca a secolului al XIX-lea ), este dublata de analiza in plan literar a ascensiunii personajului feminin in procesul de devenire a literaturii romane, a trecerii de la romantism la realism corespunzatoare ascensiunii romanului (cap.2, Factori modelatori in reprezentarea personajului feminin). Lucrarea incepe cu o prezentare a contextului civilizatoriu al Romaniei moderne si a transformarilor istorice, vazute din perspectiva problematicii femeii ca entitate in lumea moderna. In primul capitol, Statutul femeii in societatea romaneasca a secolului al XIX-lea, am incercat sa definesc rolul social al femeii in societatea patriarhala de secol al XIX-lea, privind atat statutul ei juridic cat si cel economic, dar si reprezentare sociala a femeii la nivel textual (in Codul Civil, Codul Calimach, Codul Napoleonian). In demersul meu sociologic, am urmarit trei coordonate clasice: timpul (inceput de secol - dominanta influenta orientala, anul revolutionar 1848, sfarsitul de secol - dominanta influenta occidentala), spatiul concret (urban versus rural, Ardeal versus Muntenia ori Moldova) si mediile (mica burghezie, micii industriasi, societatea breslelor de mestesugari, mahalalele, periferia, taranimea).

De asemenea, am analizat revendicarile femeilor in plan social (casatorie, divort) si intelectual (educatie, drepturi politice) si pozitia principalelor institutii (Biserica, Stat) fata de miscarea de emancipare a femeilor.

Daca primul capitol analizeaza reprezentarea sociala a femeii din punct de vedere temporal si spatial, cel de-al doilea, Factori modelatori in constructia identitatii personajului feminin, dezvolta tipurile de reprezentari feminine: reprezentarea mitica (mit sau simbol), reprezentarea romanesca (de tip mimetic in poveste, schita, nuvela sau roman), reprezentarea dramatica (rolul jucat de femei in situatii date), reprezentarea feminista (personaje feminine construite din perspective feministe).

In analiza acestor tipuri, am pornit de la delimitarea celor doua idei de reprezentare din Poetica lui Aristotel: directa (dramatica) si indirecta (narativa). [3]

Pentru reprezentarea dramatica, am avut in vedere paradigma spatiului pe coordonatele public / privat / intim. In spatiul public intalnim femeile pe mai multe scene ale vietii sociale, care au, fiecare in parte, conotatii reprezentativ-teatrale: balul, respectiv hora, in mediul rural (model de reprezentarea a sinelui - aspect exterior), teatrul (jocul seductiei, al privirilor ascunse dupa evantai), plimbarea (de obicei, pe strada principala, plimbarea pe jos sau facand parada de cupeu), calatoria (ca mijloc de cunoastere sau de refugiu), biserica (locul pe care il ocupa femeia in strana reflecta pozitia ei in ierarhia sociala), operele de caritate (ocazionale si mai mult indeplinite pentru a face impresie), jocul de carti (in competitie cu rivalul masculin), hipodromul (Costache Negruzzi, Alergare de cai, in competitie datorita calului pe care pariau).

Scenele private exprima standardul de viata si bunul gust al femeii. Receptiile sunt organizate in exclusivitate de femei si reflecta calitatile lor de intendenta, diplomatie, decorare si gastronomie. Inscriindu-se la capitolul cultura, saloanele literare reprezinta mijlocul prin care femeile aduc socialul in propria casa. Totodata, au si ele ocazia de a excela in arta conversatiei, de a-si etala lecturile si parerile cu privire la romanele citite, care trebuiau sa fie "neaparat la moda". Femeile se intreceau sa invite scriitori si artisti, in special straini, idee preluata dupa moda saloanelor frantuzesti. Educarea copiilor revenea in mod invariabil femeilor, exista in secolul al XIX-lea o adevarata cultura care idealiza femeia - sotie - mama. La oras femeia se impartea intre gospodaria rutinara a casei ingrijirea copiilor, cumparaturi ori supravegherea servitorilor. In mediul rural, se schimba raportul, nu mai gasim femeia in spatiul interior, ci in exterior, aici munca femeii nu mai este neaparat in casa, acolo ea intra abia seara, dupa ce a muncit la camp si a hranit animalele. Tarancile petrec destul de putin timp cu copiii lor, fiind plecate aproape toata ziua. Iar multe sotii de mestesugari si mici comercianti sunt nevoite sa apeleze la doici pentru ca ele isi petrec cea mai mare parte a zilei ajutandu-si sotul in atelier sau magazin.

Pentru reprezentarea narativa, am identificat instrumentele narative folosite de scriitori in constructia personajelor feminine: portret fizic, portret moral, denominatia personajelor (care decodifica informatiile despre situatia familiala, sociala si educatia personajului feminin), viziune omniscienta (atat la persoana I (foarte putine abordari: Ion Creanga, Ioan Fundescu, I. A. Bassarabescu, Ion Luca Caragiale) cat si la persoana a III-a), viziune psihologica, neverosimilul unor personaje, caracterizate "prea" pozitiv (Maria - Ciocoii vechi si noi - personaj romantic) sau altele caracterizate "prea" negativ (Chera Duduca - Ciocoii vechi si noi - personaj realist), spatiul simbolic (influenta acestui spatiu in determinarea caracterului personajului - Ana - Moara cu noroc).

In interactiunea dintre fictiune si realitate studiul identifica mecanismele prin care se construieste fictional o identitate culturala care destabilizeaza limitele identitatii sociale, ale stereotipiei personajelor feminine tributare prejudecatilor sociale pe de-o parte si persistentei elementelor romantice pe de alta. Constructiile identitare sunt urmarite nu doar in raport de statutul social al femeii si de tipologii fictionale, ci si in functie de conventiile unor genuri literare cum ar fi nuvela (cap.3, "Un val asupra trecutului": Roluri in nuvelistica secolului al XIX-lea), romanul social (cap.4, "Aici nu e America". Modele de identitate si diferenta in proza lui Nicolae Xenopol si a lui V. A. Urechia), proza de inspiratie istorica (cap.5, Real si imaginar in constructia personajului feminin in proza de inspiratie istorica) si proza de mister si senzatie (cap.6, Contraste tipologice in literatura de senzatie: I. M. Bujoreanu, G. Baronzi, C. D. Aricescu).

Capitolul "Un val asupra trecutului": Roluri in nuvelistica secolului al XIX-lea se confrunta cu o tipologie a personajelor feminine mult mai ramificata, datorita numarului mare de scrieri de acest gen. Mi-am axat cercetarea pornind de la delimitarea universului (macro si micro) personajului feminin, din perspectiva componentelor sale definitorii (spatii - urban versus rural, ocupatii - femeile din mediul citadin- modiste, brodeuze, vanzatoare, femeile din mediul rural - seceratoare, carciumarese sau personaje pe care le gasim in ambele spatii - doici, guvernante, cameriste, roluri - in societate si in familie, discurs identitar - strategii de identificare si autorealizare a sinelui).

Capitolul Real si imaginar in constructia personajului feminin in proza de inspiratie istorica exploreaza identitatea romanesca a personajelor istorice "doamne si domnite" (Nicolae Gane) care, de multe ori, ajunge mai cunoscuta decat cea din realitatea istorica Doamna Chiajna ori Ruxanda (Costache Negruzzi, Alexandru Lapusneanul). Aici se disting ca tipologii noi, femeile-razboinic (pentru a parafraza romanul scriitoarei americane Maxine Hong Kingston), antrenate de mici in arta luptei, Palatina (George Baronzi, Biciul lui Dumnezeu) ori Voichita (N.D. Popescu, Fata de la Cozia) care este initiata in manuirea armelor de fratele ei de cruce, Doamna Chiajna care conduce o oaste de razboi, apoi sora de caritate (intalnita in proza inspirata din Razboiul de Independenta).

Literatura de senzatie (romanul de mistere, romanul criminal, romanul haiducesc) asteapta la granita dintre "paraliterar si literar" si reprezinta o proiectie constanta, covarsitoare numeric (in jur de 2800 de lucrari), in schimb, calitativ, sunt foarte putine dintre ele care indeplinesc normele scriiturii. In incercarea de a defini noi tipologii de personaje feminine, in capitolul Contraste tipologice in literatura de senzatie, am ales doar acele nuvele sau romane care permiteau o analiza mai concludenta a acestui discurs.

Sensurile mitologice in identificarea rolului "Zburatorului" in momentul trecerii fetelor de la copilarie la maturitate, prin misterioasa si tulburatoarea perioada a adolescentei, este o componenta importanta in cautarea identitatii datorita complexitatii trairilor din punct de vedere psihologic si social (cap.7, "Glasul tainic": Registre erotice in mitologia "Zburatorului" la Ioan Slavici).

Se poate afirma ca literatura secolului al XIX-lea, in general, construieste personajele feminine in raport de statutul lor social, prezentandu-le fie in ipostaze impuse si/sau drept victime ale marginalizarii intr-o societate patriarhala fie, cu rare exceptii, drept exponente ale rezistentei fata de structurile de putere. Literatura produsa de o societate marcata de dinamismul capitalismului timpuriu, in mod inevitabil acorda o pozitie centrala personajului masculin. Este epoca parvenitilor, a noilor imbogatiti prin munca indarjita sau mijloace necinstite, vremea negustorilor, a micilor industriasi si a politicienilor corupti, a unei burghezii in formare, pentru care romane precum Nicolae Filimon, Ciocoii vechi si noi, Grigore Grandea, Vlasia sau Ciocoii noi, Dimitrie Bolintineanu, Manoil si Elena, Nicolae Xenopol, Pasurile unui american in Romania sunt spatii ideale de reprezentare.

In aceste conditii personajul feminin se contureaza greu, izolat in spatiul restrans al familiei si al rolurilor impuse sau incorsetat de stereotipia romantica a femeii muza, inger, demon, iubita sau amanta (cap. 8, "Sarcina vietii grele". Personajul feminin in spatii conflictuale). Desi rolul femeii ca mama va ramane o dominanta a personajelor feminine, identitatea culturala se nuanteaza pe masura ce se amplifica procesul de emancipare a femeii in plan social si de perfectionare a metodei realiste in plan fictional.

Pentru mult timp, una din ideile principale ale studiilor sociale si istorice a fost relatia dintre public/masculin si privat/feminin in societatea romaneasca a secolului al XIX-lea si, de aceea, multa vreme spatiul destinat investigatiilor scriitoricesti l-a constituit universul rolurilor casnice ale femeii, considerandu-se ca ea nu isi poate gasi identitatea intr-un spatiu public, controlat de barbati. In secolul al XIX-lea, femeia a fost asociata cu caminul si copilul, iar stereotipul "ingerul casei"[4] a functionat ca o regula tacit acceptata de catre toti barbatii. Insa, casa ca spatiu nu ii apartine in totalitate femeii, pentru ca barbatul nu lipseste din acel spatiu si, de multe ori, el este cel care ia deciziile cu privire la servitori, la alegerea guvernantei ori la educatia copiilor. Drept urmare, deosebirea dintre public si privat a aparut ca o necesitate sociologica, ca o diviziune pe sexe a rolurilor, a ierarhiilor si a spatiilor.

Un spatiu privilegiat este acordat romanului Mara, unde constructia identitara complexa ridicata intr-un spatiu deopotriva real si simbolic, adauga la factorii modelatori sociali si economici, apartenenta etnica, ereditatea si sexualitatea. (cap. 9, "Neajutorata in fata geamurilor". Reflectii ale maternitatii in romanul Mara).

In afara de faptul ca teza isi construieste argumentul nu doar pe cazurile scriitorilor canonici (Costache Negruzzi, Nicolae Filimon, Dimitrie Bolintineanu, Ioan Slavici, Duiliu Zamfirescu, I. L. Caragiale, Ion Creanga si Mihai Eminescu) ci si pe un numar mare de scriitori peste care s-a asternut uitarea, cum ar fi I. A. Bassarabescu, George Sion, Gr. Grandea, Ioan C. Fundescu, V. A. Urechia, Nicolae Gane, un capitol separat este dedicat scriitoarelor femei care, cu exceptia Sofiei Nadejde, sunt aproape necunoscute. O succinta trecere in revista a scriitoarelor din secolul al XIX-lea a aparut in 1935, in cadrul antologiei Evolutia scrisului feminin in Romania elaborata de Margareta Miller-Verghy si Ecaterina Sandulescu. La acestea se adauga si alte nume din antologia de articole de presa ale scriitoarelor din secolul al XIX-lea, Emanciparea femeii (2001), intocmita de Stefania Mihailescu.

Pornind de la aceste repere, in masura in care am identificat unele productii literare (aparute in multe cazuri doar in periodicele timpului) am urmarit specificitatea scrisului feminin si uneori feminist din perspectiva constructiei personajelor femei la scriitoare precum Sofia Nadejde, Eugenia Ianculescu de Reuss, Sofia Cocea, Constanta Hodos, Eleonora Stratilescu, Bucura Dumbrava, Maria Flechtenmacher, Emilia Lungu, Adela Xenopol, Constanta Marino - Moscu, Bucura Dumbrava, Matilda Cugler - Poni, Smaranda Gheorghiu, Maria Movila sau despre scriitoarele in limbi straine, Martha Bibescu, Elena Vacarescu, Anna de Noailles (Franta), Dora d'Istria (Italia), si cele doua regine, Elisabeta (Carmen Sylva) si Maria. (cap. 10. Reconsiderari canonice: Tematica experientei traumatice in proza feminina a secolului al XIX-lea).

Este un domeniu aproape virgin pentru critica literara si culturala

romaneasca[5] (cateva scriitoare sunt amintite in istorii literare (George Calinescu ori Eugen Lovinescu) pe care, sub impulsul criticii anglo-saxone, am cautat sa-l explorez, desi sunt pe deplin constienta ca el ar putea constitui subiectul unei cercetari de sine statatoare.

Vazute prin prisma criticii postmoderniste, constructiile identitare in cazul personajului feminin deschid noi perspective atat asupra literaturii romane a secolului al XIX-lea cat si a societatii romanesti si a statutului femeii in context transnational.



HALL, Stuart - "Cultural Identity and Diaspora", in Jonathan Rutherford, ed. Identity, Community, Culture, Difference, London: Lawrance and Wishart, 1990, p. 225

Elena Zaharia Filipas analizeaza in capitolul intitulat "Primul roman feminin" [desi acesta nu este primul roman feminin !, un exemplu ar fi romanul Omul muntelui scris de Doamna L. (Maria Movila) in 1858] romanul Patimi, scris de Sofia Nadejde.

Ileana Orlich scrie doua capitole in care face analiza personajelor feminine din nuvelele La hanul lui Manjoala de I. L. Caragiale si Moara cu noroc de Ioan Slavici, (Manjoala's Inn: The Detour of Male Homosocial Desire si, respectiv, The Lucky Mill: Gender Power, Sexuality, and Male Homosociality).

Ileana Orlich este si traducatoarea in limba engleza a romanului Mara, scris de Ioan Slavici (The Romanian Cultural Foundation Publishing House, 2003).

ARISTOTEL - Poetica, Studiu introductiv, traducere si comentarii de D.M. Pippidi, Bucuresti, Editura Academiei Republicii Populare Romane, 1965, p. 87

In 1854, poetul englez Coventry Patmore a publicat poezia The Angel in the House, in care Honoria, eroina poemului este numita cu acest apelativ, care, in timp a devenit un concept pentru orice sotie minunata care creeaza, dintr-un camin curat si ordonat, un adevarat rai pentru sotul ei

Stefan Cazimir scrie doua articole despre Maria Movila cunoscuta sub

pseudonimul Doamna L: Misterul Doamnei L. (1961) si Scriitoarea franco-romana Marie Boucher (1964)

Sofia Nadejde este una dintre cele mai cunoscute scriitoare din secolul al XIX-

lea. Despre activitatea ei feminista s-au scris numeroase articole, iar unele dintre romanele sale s-au bucurat si de recenzii. Victor Visinescu scrie monografia Sofia Nadejde (1972) si ingrijeste un volum de Scrieri ale aceleiasi scriitoare (1978)

Ion Nuta alcatuieste o editie de Scrieri alese ale Matildei Cugler-Poni (1971)





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.