"Chei" - comentariu
Prezenta discreta in poezia
romaneasca, Ion Vinea a debutat sub influenta simbolismului, ca si
Tudor Arghezi, de care apoi s-a indepartat, apropiindu-se de formula
avangardismului, in mod special de constructivism. Scriitorul insusi a
mentinut o stare de incertitudine in privinta vocatiei sale
literare, lasandu-si versurile in periodicele in care au aparut, din 1912
pana in 1964, adunandu-le, in fine, intr-un volum unic, "Ora fantanilor",
publicat in 1969, chiar in anul mortii sale. Avangardismul cuprinde o
succesiune de miscari literare si artistice (dadaism, suprarealism,
futurism, constructivism, integralism, etc.), care neaga sensul traditiei,
refuza conventia si cliseele artistice, acorda o mare
atentie manifestelor literare, vede creatia ca pe un proces in
desfasurare (nu ca pe o opera finita), valorifica toate
posibilitatile limbajului, tinzand spre experimentul formal si de
continut artistic, propune -in ansamblu- un univers de un modernism
extrem, chiar socant. Constructivismul, al carui program estetic este
prezentat de I. Vinea in paginile "Contimporanului" (al carui director a fost),
a atins punctul de varf in perioada 1920-1930. In literatura -ca si in
domeniul arhitecturii, unde a luat fiinta- curentul modernist voia sa
apropie arta de formele industriale, respingand decorativismul artificial si
propunand schematizarea, abstractizarea, chiar geometrizarea limbajului
artistic, precum si o concentrare atat a subiectului literar, cat si
a mijloacelor sale de expresie. Constructivistii credeau ca reprezinta un
factor ordonator si rationalizant in literatura. Astfel, Ilarie
Voronca (teoretician si poet afiliat noii tendinte literare) afirma
-in paginile revistei "Integral"- ca opune incoerentei de sens si
dezagregarii limbajului din operele suprarealiste ordinea constructivista, care
ramane una "abstracta, clasica, integrala, cu armonie de legi si linii
echilibrate". Critica, de la cea contemporana cu momentul debutului lui I.
Vinea, pana la cea actuala, a sesizat trasaturile liricii sale: cenzurarea
emotiei lirice, simtul compozitiei, esentializarea
continutului poetic, intelectualizarea expresiei (dar fara a realiza o
opera propriu-zisa de idei), o sensibilitate de tip elegiac, un imagism fecund
si pitoresc (fara sa devina exotic), o varietate de experimente
versificatoare. Criticul cel mai pertinent al operei poetice a lui Ion Vinea,
si anume Serban Cioculescu, observa programatica « abatere a
sensibilitatii emotive catre un impresionism intelectualizat", precum
si drama cautatorului unui limbaj perfect esentializat, acela care sa
ofere "expresia pura unor stari sufletesti".
Pe fundalul aceluiasi conflict
"dintre frana moderna a luciditatii si spontaneitatea simtirii"
(Serban Cioculescu), se desfasoara si jocul debordant de imagini din
poemul "Chei" -comparabil cu acela al delfinilor, plin de fantezia salturilor
spectaculoase si, totusi, produs in miscari specifice,
geometrice. Ca si in poemul "Doleante" (din 1915) -socotit piatra de
hotar pentru evolutia ulterioara a scrisului lui Ion Vinea-, "Chei" (1938)
elimina orice nostalgie si inregistreaza dezastrele produse in ordinea
obiectuala, dezlegarea uscatului de ape, vidul exterior extins asupra celui
interior, descompunerea peisajului marin, declinul naturii dublat de cel din
sufletul omului. Peisajele insolite, deloc descriptive, desi aglomerate de
imperecheri bizare, dau impresia nu de plin, ci de gol sufocant, o teroare
cosmica insinuandu-se peste tot; ca un Ovidiu modern, poetul este inspaimantat
de perspectiva anticului port deschis spre un infinit amenintator: arborii
s-au stramutat din paduri si "pogoara" langa ape, "paunii cu aripi de
vant" au uitat cum sa zboare, legati pe vecie de pamant, stelele se
misca dezordonat ca niste corabii fara panze aruncate la intamplare
de valuri; "de nicaieri" s-a ivit o "corabie-fantoma", plutind prin furtuni cu
velele moarte si scaldata in "veninul verde" al apelor statute ale
timpului; digul lovit ritmic de ape suna ca o "vioara" dezacordata, intonand,
precum o fiinta bolnava, "ari frigurilor"; din valuri rasar varfurile
stancilor, abia vizibile in lumina stinsa a "farului orb", si linistea
temporara a intinderilor unduitoare asteapta "fanfarele lungi" ale
furtunilor marine; sunetele din adancuri abia se mai aud cand urca "pe treptele
de matasa" prafuita ale cheiurilor vechi; sarea, vantul, valurile au erodat
totul, acoperind stradaniile omenesti sub patina vremii; lanturile de
la marginea cheiului au ruginit, roadele toamnei s-au pietrificat
inghitite de "podgoria beznelor", iar in "ochiul de cocleala al
vesniciei" au putrezit inecate
"toate povestile". O lume in fatala descompunere (de unde "au pornit
sicriele"), pandita de apele ce erodeaza neobosite uscatul, ca sa-l dizolve in
faldurile abisului lor tacut, iata una dintre temele obsesive ale poeziei
scrise de Ion Vinea.
.com
