"Chei" - comentariu

"Chei" - comentariu

Prezenta discreta in poezia romaneasca, Ion Vinea a debutat sub influenta simbolismului, ca si Tudor Arghezi, de care apoi s-a indepartat, apropiindu-se de formula avangardismului, in mod special de constructivism. Scriitorul insusi a mentinut o stare de incertitudine in privinta vocatiei sale literare, lasandu-si versurile in periodicele in care au aparut, din 1912 pana in 1964, adunandu-le, in fine, intr-un volum unic, "Ora fantanilor", publicat in 1969, chiar in anul mortii sale. Avangardismul cuprinde o succesiune de miscari literare si artistice (dadaism, suprarealism, futurism, constructivism, integralism, etc.), care neaga sensul traditiei, refuza conventia si cliseele artistice, acorda o mare atentie manifestelor literare, vede creatia ca pe un proces in desfasurare (nu ca pe o opera finita), valorifica toate posibilitatile limbajului, tinzand spre experimentul formal si de continut artistic, propune -in ansamblu- un univers de un modernism extrem, chiar socant. Constructivismul, al carui program estetic este prezentat de I. Vinea in paginile "Contimporanului" (al carui director a fost), a atins punctul de varf in perioada 1920-1930. In literatura -ca si in domeniul arhitecturii, unde a luat fiinta- curentul modernist voia sa apropie arta de formele industriale, respingand decorativismul artificial si propunand schematizarea, abstractizarea, chiar geometrizarea limbajului artistic, precum si o concentrare atat a subiectului literar, cat si a mijloacelor sale de expresie. Constructivistii credeau ca reprezinta un factor ordonator si rationalizant in literatura. Astfel, Ilarie Voronca (teoretician si poet afiliat noii tendinte literare) afirma -in paginile revistei "Integral"- ca opune incoerentei de sens si dezagregarii limbajului din operele suprarealiste ordinea constructivista, care ramane una "abstracta, clasica, integrala, cu armonie de legi si linii echilibrate". Critica, de la cea contemporana cu momentul debutului lui I. Vinea, pana la cea actuala, a sesizat trasaturile liricii sale: cenzurarea emotiei lirice, simtul compozitiei, esentializarea continutului poetic, intelectualizarea expresiei (dar fara a realiza o opera propriu-zisa de idei), o sensibilitate de tip elegiac, un imagism fecund si pitoresc (fara sa devina exotic), o varietate de experimente versificatoare. Criticul cel mai pertinent al operei poetice a lui Ion Vinea, si anume Serban Cioculescu, observa programatica « abatere a sensibilitatii emotive catre un impresionism intelectualizat", precum si drama cautatorului unui limbaj perfect esentializat, acela care sa ofere "expresia pura unor stari sufletesti".

Pe fundalul aceluiasi conflict "dintre frana moderna a luciditatii si spontaneitatea simtirii" (Serban Cioculescu), se desfasoara si jocul debordant de imagini din poemul "Chei" -comparabil cu acela al delfinilor, plin de fantezia salturilor spectaculoase si, totusi, produs in miscari specifice, geometrice. Ca si in poemul "Doleante" (din 1915) -socotit piatra de hotar pentru evolutia ulterioara a scrisului lui Ion Vinea-, "Chei" (1938) elimina orice nostalgie si inregistreaza dezastrele produse in ordinea obiectuala, dezlegarea uscatului de ape, vidul exterior extins asupra celui interior, descompunerea peisajului marin, declinul naturii dublat de cel din sufletul omului. Peisajele insolite, deloc descriptive, desi aglomerate de imperecheri bizare, dau impresia nu de plin, ci de gol sufocant, o teroare cosmica insinuandu-se peste tot; ca un Ovidiu modern, poetul este inspaimantat de perspectiva anticului port deschis spre un infinit amenintator: arborii s-au stramutat din paduri si "pogoara" langa ape, "paunii cu aripi de vant" au uitat cum sa zboare, legati pe vecie de pamant, stelele se misca dezordonat ca niste corabii fara panze aruncate la intamplare de valuri; "de nicaieri" s-a ivit o "corabie-fantoma", plutind prin furtuni cu velele moarte si scaldata in "veninul verde" al apelor statute ale timpului; digul lovit ritmic de ape suna ca o "vioara" dezacordata, intonand, precum o fiinta bolnava, "ari frigurilor"; din valuri rasar varfurile stancilor, abia vizibile in lumina stinsa a "farului orb", si linistea temporara a intinderilor unduitoare asteapta "fanfarele lungi" ale furtunilor marine; sunetele din adancuri abia se mai aud cand urca "pe treptele de matasa" prafuita ale cheiurilor vechi; sarea, vantul, valurile au erodat totul, acoperind stradaniile omenesti sub patina vremii; lanturile de la marginea cheiului au ruginit, roadele toamnei s-au pietrificat inghitite de "podgoria beznelor", iar in "ochiul de cocleala al vesniciei" au putrezit inecate "toate povestile". O lume in fatala descompunere (de unde "au pornit sicriele"), pandita de apele ce erodeaza neobosite uscatul, ca sa-l dizolve in faldurile abisului lor tacut, iata una dintre temele obsesive ale poeziei scrise de Ion Vinea.