Emil DREPTATE - biografie, opera si referinte critice

Emil DREPTATE (n. 13.07.1946, Micestii de Campie, BN)

A urmat cursurile Universitatii "Babes-Bolyai", Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca. Este directorul cotidianului "Mesagerul din Bistrita-Nasaud" si corespondent pentru Radio Romania Actualitati in Bistrita-Nasaud;  membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti.

A publicat volumele: Vicleana vanatoare, Ed. Eminescu, 1984 . Cenusa unui zeu, Ed. Eminescu, 1987 . Maine cantecul acesta, Ed. Dacia, 1989 . Vestirile despre tine, Ed. George Cosbuc, 1995 . Netalmacit, asteptarile, Ed. Eminescu, 1996 . Pazitorul de cantece, Ed. Eminescu, 2001 - Colectia Poeti romani contemporani.

Este prezent in mai multe antologii, dictionare si volume colective.

Colaborari: "Steaua", "Tribuna", "Vatra", "Viata studenteasca", "Familia", "Romania literara", "Transilvania", "Cronica", "Luceafarul", "Ramuri", "Convorbiri literare", "Minerva", "Amfiteatru", "Ateneu" etc.

Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Referinte critice:

"Muzicala, stransa cu eleganta in tiparele unei proze traditionale, productia lui Emil Dreptate exprima o tendinta a decorporalizarii trairilor. Sangele sau apare subtiat, intomnat, raspunzand cu melancolie decorului medieval local, intr-un amestec de reflexe istorice si uneori declinante Neindoios, fundalul acestei incantatii dureros dematerializante e unul mistic."

GHEORGHE GRIGURCU,

Romania literara

"Realitate si vis, neliniste si reculegere se conjuga intr-un scenariu de paradoxuri, de amanate replici ale fiintei, expensiuni ale realului ce cunoaste in final revelatia cuvantului luminii. Neiertatorul strigat anunta nasterea luminii, purificarea de pacatele lumii."

ZAHARIA SANGEORZAN,

Romania literara

"Putin resemnat, Emil Dreptate se impaca cu sine si ia viata asa cum este. Apele poeziei sale s-au linistit. Poetul isi pune aceleasi intrebari ca si la debutul sau, dar acestea parca nu-l sperie ca altadata, dandu-ne impresia ca pentru unele a gasit raspuns, sau ca este convins ca la unele dintre ele nu se poate da un raspuns."

ION RADU ZAGREAN,

Lecturi simpetetice

Glasul acela

trunchi nevazut

ranit de securea-ntamplarilor

mult mai puternic decat mine

si decat flacara

si decat apele

locuieste si-acum in pustiul

gandurilor nespuse din amandoi

De-atunci tot caut

sa ma reintorc

la vatra zamislirii

dar nu gasesc alt drum

si mi-e teama

la stingerea celui stiut

Si daca toate s-au intamplat

nu ma ispiti

cu muntele acesta inalt

pe care se-arata

stralucirea visata.

Mai scumpa decat

aurul de foc incercat

e uitarea celui strain

ales sa m-asculte

Neintinata si fara vestejire

gata mereu pentru felurite incercari

Vie ca slava

si cinstea cea nevazuta

si negraita

Judecata fara partinire

in timpul pribegiei

oglindit de lacrima uscata

pe urma subtire a nadejdii

Intru numele tau

ma rog de acum

cu neprihanita si fierbinte

staruinta

Si asemenea florii te vei ridica

asemenea ierbii vei creste

piatra vie

Fericita uitarea.

Toate acestea s-au intamplat

pe cand inaripate valuri

de aer primavaratec

trebuiau sa-mplineasca vestirea

Ranile mi le oblojai

dintr-un orizont al visului

inainte ca el sa ma locuiasca

zamislire a stramutarii prin zile

Vremea inaintea pasului meu -

un inger de paza imi spuneai

ca sa nu ma tem

si sa nu ma tulbur

Si steaua sa ramana mereu

deasupra locului

chemare ascunsa

botezandu-ma iara si iara

si dandu-mi de stire

despre roadele vrednice

ale strigatului

auzit prin imprejurimi.

Sarut acum in fiecare dimineata

genunchii tai smerit plecati in ruga

si incercata ravna lor

pe limba de pamant care ne tine

Mahnit si socotind ca-i trebuinta

si teama si cutremur

nu ma strivi

si nici dispret strain

asupra mea nu pune

Ci lasa-ma sa ard intreaga

jertfa sufletului meu

pe-altarul bunei tale vite

si izbaveste-mi sangele -

un duh zdrobit

cu frunza verde de maslin

Nadajdui-voi

daca tot m-am ratacit

si-am talharit cu vorbe-nselatoare

pe-altarul arderii de tot

sa zbor departe

adapost sa-mi fie

pe-acest naprasnic vant

si grea furtuna

ingenunchierea ta.

In noi departate meleaguri

Se vor roti ca un deget aratator

si vom jura pentru toate culorile

Uitand ca toate culorile dor

Va ramane privelistea clipei

Ceea ce vine parasind nesfarsit

Frumusete luminand suferinta

Unui timp schimbat si implinit

Cand rostogoliti pana-n albastru

Si pana in potrivnicie

Mult asteptata vindecare

Privelistile lumii le subtie

Si fara-ntoarcere ingenunchind

Din intamplare intr-un miez de noapte

La capataiul lumii vom aprinde

Cuvintele absurde vinovate

As dori sa aud intrebarile tale

Rostite incet ca un apus de ninsoare

Si sa mai cred ca se poate veghea

La un prag luminat de-ntrebare

Urme de pasari pe chip si-n priviri

Uitata linia zborului canta

Si prin ea se zvonesc intrebarile tale

Ca o apa dusmanoasa si-adanca

Eu voi ramane ninsoare la porti

Tu de toate te lepezi oricum

Ca de-o lumina intens colorata

Anume pentru ora de-acum

Cu ceata mea duc sangele-ti aprins

Spre ceturi care ne despart fiinta

Cand urca toamna-n golul dintre noi

Ne-mbratiseaza strans ingaduinta

Cand blestem simt durerea altei pietre

E piatra idolului tau cazui

Murmur departe trupurile noastre

Urca de-acum mai dureros si mut

Ca-n trupul meu port zei pietrificati

Si piatra carnii mele te mai doare

Saruti pe buza mea defunctii zei

Cu buza ta de timp otravitoare.

DEGETE SUB[IRI VOR BATE-N GEAM

Degete subtiri vor bate-n geam,

Funiile ploii de matasa,

Vara cate-n ele a mai ramas

Stiu ca nu-mi va mai veni acasa

Ca intr-un cuvant o panda grea

Cu carari frumos inselatoare,

Clipa aceea, cat un fulg de nea,

Umbra mi-o va prelungi spre soare

Eu ma voi feri atunci sa strig,

Prea imi va fi dor de toate cele,

Tulburat voi fi ca mai exist

Prin roirea de fantani si stele

Portile vor ramanea deschise,

Va veni un zvon si va chema,

Eu ma voi petrece prin cuvinte

Pururi ocrotit de umbra ta.

EU STIU O GARA

Eu stiu o gara ratacita-n vis,

Spre ea mereu vin trenuri paralele,

Si stau sa le astept intr-un tarziu,

Tu poti veni cu-oricare dintre ele

Dar trenurile vin si-au si trecut

si gesturi nedecise ma-npresoara,

Tu esti un calator ce n-a stiut

Sa se opreasca-n nici o gara