Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Influenta greceasca asupra limbii romane

Influenta greceasca asupra limbii romane


Influenta greceasca asupra limbii romane

Anterior si, apoi, paralel cu influenta turca osmanlie, s-a exercitat asupra limbii romane influenta greceasca, ale carei urme se mai vad si astazi tot in domeniul vocabularului. Faptul ca aceasta influenta a crescut odata cu stapanirea turceasca se explica prin aceea ca, alaturi de comandantii turci, veneau, in Muntenia si in Moldova, o serie de functionari greci, care indeplineau diverse slujbe si, in primul rand, pe aceea de interpreti. Mai tarziu, Poarta otomana a inceput sa numeasca, in principatele romane, domnitori greci, cunoscuti sub numele de "fanarioti'.



Denumirea aceasta provine de la cartierul Fanar din Constantinopol, unde locuiau reprezentantii nobilimii grecesti intrate in slujba sultanilor turci, dupa caderea Imperiului bizantin in anul 1453.

Printre cuvintele romanesti de origine greceasca (adica intrate in limba noastra dupa ce aceasta era in linii mari constituita), deosebim doua straturi mai importante, corespunzand celor doua perioade si deci aspecte fundamentale pe care le cunoaste aceasta influenta asupra limbii romane. E vorba, mai intai, de influenta greaca bizantina (care s-a exercitat asupra romanei aproximativ intre secolele al VII-lea si al XV-lea) si, apoi, de influenta greaca moderna, numita inca si neogreaca. intrucat nu dispunem de texte scrise in limba romana mai devreme de secolul al XVI-lea, in multe cazuri e greu de stiut daca un cuvant grecesc apartine perioadei bizantine sau neogrecesti. Tot asa, nu stim intotdeauna exact daca elementele lexicale grecesti ne-au venit direct din aceasta limba sau prin filiera slava (ca in cazul lui: argat, camata, camin, coliba, crin, drum, hartie, orez, sfecla si multe altele).

Pana la contactul direct si mai strans cu grecii, o serie de termeni bizantini au patruns, in limba romana, prin intermediul slavilor meridionali. Pe aceasta cale am primit indeosebi termeni religiosi de origine greceasca, deoarece atat slavii din sudul Dunarii, cit si bulgarii asimilati de acestia au adoptat crestinismul de rit bizantin. Introducerea liturghiei la slavi si apoi (prin intermediul acestora la romani), precum si constituirea unei ierarhii bisericesti dupa modelul celei bulgare s-au soldat cu crearea unei bogate terminologii ecleziastice (in sensul cel mai larg al cuvantului): acatist, arhiepiscop, arhiereu, arhimandrit, catapeteasma, ctitor, egumen, evanghelie, fariseu, icoana, , manastire, matanie, mitoc, mitra, mitropolit, mitropolie, osana, paraclis, parastas, patrafir, patriarh, protopop, psalm, psaltire, satana, smirna si altele. Desi cartile de ritual foloseau limba slavona, unii ierarhi erau greci de origine, deci prin ei influenta bizantina s-a putut manifesta si direct, nu numai prin mijlocire slava. Iata de ce, pentru unii dintre termenii citati mai sus, nu este gresit daca admitem o dubla provenienta: slava si bizantina.

In ceea ce priveste elementele de origine neogreaca, acestea sunt mult mai numeroase si au intrat, in limba romana, odata cu raspandirea culturii grecesti in Muntenia si in Moldova.

Aceasta cultura (la care aveau acces aproape exclusiv clerul si clasa boiereasca) a patruns la noi prin biserica, prin scoala, prin cancelariile domnesti (care se foloseau de carturari greci) si prin numeroasele traduceri care s-au facut din greceste in romaneste. intrucat perioada de influenta maxima a limbii neogrecesti corespunde indiscutabil epocii fanariote, se obisnuieste ca imprumuturile din neogreaca sa fie impartite in doua categorii, care nu pot fi intotdeauna strict delimitate. E vorba de imprumuturile anterioare epocii fanariote si de cele efectuate chiar in decursul acestei perioade (ultimele se mai numesc si fanariotisme). In aceste conditii, nu e de mirare ca au patruns, in limba romana, foarte multe cuvinte grecesti, iar protipendada celor doua principate a adoptat chiar un fel de jargon grecizant care va fi ridiculizat, mai tarziu, de catre unii 'dintre poetii si scriitorii nostri din secolul al XIX-lea.

Asemenea imprumuturilor de origine turca, si cele grecesti se pot recu­noaste, uneori, tot dupa partea lor finala (de exemplu -icos in: plicticos, poli­ticos, simandicos, tacticos, nevricos si economicos (provenit din mai vechiul iconomicos) sau -isi in: aerisi, agonisi, chivernisi, hirilisi "a felicita', molipsi, plictisi, sinchisi, zaharisi etc.

Elementele de origine neogreaca pot fi clasificate, pe de o parte, in functie de domeniul in care s-au folosit, iar, pe de alta parte, in functie de caracterul lor cult (diata "testament', riga, plastograf, efor, epitrop, partida, caligraf ie, tipografie, catagrafie etc.) sau popular si familiar (taifas, sindrofie, ifos(e), lefter, fandosi si altele). Cateva "neogrecisme' ramase in limba se folosesc numai in expresii nai mult ori mai putin cunoscute: a da cu tifla, a fi (a se afla) la ananghie, a-si da ifose etc.

Comparand intre ele ultimele doua influente, vom spune ca majoritatea imprumuturilor neogrecesti au avut un caracter livresc si oficial. Cu timpul, cele mai multe si-au pierdut viabilitatea si au disparut definitiv din limba, spre deosebire de cele turcesti care au fost, in mai mare masura asimilate de limba populara.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.