O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale - comentariu

O scrisoare pierduta

de I. L. Caragiale

"O scrisoare pierduta" a fost citita la "Junimea", iar premiera a avut loc in noiembrie 1884.

Ca specie, este o comedie de moravuri (politice si familiale). G. Calinescu arata ca piesa de moravuri "nu este mai prejos, sub raportul permanentei, decat piesa de caracter".

TEMA OPEREI este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private.

Ideea este ca alegerile reprezinta un carnaval grotesc, o imensa farsa. Coruptia, falsul, minciuna caracterizeaza pe candidatii "principiali".

Actiunea este plasata in "capitala unui judet de munte" unde se infrunta, pe fondul agitat al unei campanii electorale doua tabere ale partidului liberal: FACTIUNEA de guvernamant care il sprijina pe Farfuridi, prin Tipatescu, prefectul judetului si Zaharia Trahanache, prezidentul a numeroase "comitete si comisii" si cealalta factiune care se autodeclara independenta, propunandu-l pe ambitiosul avocat Nae Catavencu, sustinut de "dascalime" si "popime". Zoe Trahanache pierde o scrisoare de dragoste primita de la prefectul judetului, Tipatescu. Scrisoarea compromitatoare cade pe mana lui Catavencu. Pentru a ajunge candidat, Catavencu ameninta cu publicarea. Santajul o sperie mai ales pe Zoe. Ca sa nu fie compromisa public, ea exercita presiuni asupra amantului si sotului, obtinand promisiunea candidaturii lui Catavencu. Cand totul parea rezolvat, intervine ceva neasteptat: de la centru se cere, fara explicatii, sa fie trecut pe lista candidatilor "Agamita" Dandanache. Interesele contrare se ciocnesc in timpul sedintei de numire oficiala a candidatului (actul III in intregime), dar intervine politaiul Pristanda care pune la cale un scandal menit sa-l faca pe Catavencu sa renunte la pretentiile sale. In incaierare, acesta pierde scrisoarea, o vreme nu se mai stie nimic de ea, iar coana Joitica traieste clipe de cosmar. Limpezirea situatiei are loc in ultimul act, cand Cetateanul turmentat inapoiaza scrisoarea "andrisantului", adica lui Zoe. Catavencu, dezarmat, schimba tactica parvenirii: accepta sa prezideze banchetul dat in cinstea deputatului ales in unanimitate si a prefectului. In final, toti se bucura de avantajele unui regim "curat constitutional".

ARTA COMPOZITIEI

Scriitorul gaseste un pretext care declanseaza conflictul: pierderea scrisorii de amor. Este intriga clasica pe care o gasim si la Molière, in "Avarul". Aici toata odiseea e data de comoara lui Harpagon. Scrisoarea alarmeaza pe Zoe, Tipatescu si Trahanache. Apoi, in primul plan se impune Nae Catavencu si astfel se realizeaza conflictul principal, fundamental, care asigura unitatea de actiune a piesei. Dar Caragiale nu-l reduce la atat, ci il completeaza cu alte conflicte secundare, provocate de Farfuridi si Branzovenescu, care se tem de "tradare", de Agamemnon Dandanache care soseste pe neasteptate. Rezulta un ghem de complicatii, care acumuleaza mereu altele, ca un bulgare de zapada in rostogolire. De altfel, aceasta tehnica de compozitie se numeste tehnica bulgarelui de zapada.

Ea se realizeaza prin 3 procedee: prin repetitia, prin evolutia inversa si prin interferenta seriilor de personaje aflate in conflict. Repetitia este asigurata de Cetateanul turmentat. Intrarile lui in scena creeaza o stare de tensiune niciodata rezolvata. El nu stie cu cine sa voteze, iar, cand aduce scrisoarea, cititorul (spectatorul) este surprins, neasteptandu-se s-o mai aduca. Evolutia personajelor este inversa fata de momentul initial: Catavencu, care dadea impresia ca va triumfa, pierde, iar grupul Trahanache-Zoe-Tipatescu, care era in pericol sa piarda, castiga, chiar daca prin Dandanache se creeaza impresia ca a invins al treilea. Finalul piesei isi extrage verva comica din interferenta tuturor personajelor aflate in conflict, care se imbratiseaza satisfacute de ceea ce au dobandit.

PERSONAJELE lui Caragiale, magistral realizate, sunt tipuri, in sensul reliefarii unei dominante a caracterului, careia i se subordoneaza toate celelalte trasaturi.

Pe langa cele 9 tipuri comice stabilite de P. Constantinescu, eroii din "O scrisoare pierduta" pot fi vazuti si din alta perspectiva: Trahanache e ticaitul, Zoe este femeia voluntara, Catavencu e ambitiosul demagog, Farfuridi este prostul fudul, Dandanache prostul ticalos, Cetateanul turmentat este tipul naiv, iar Pristanda, omul slugarnic.

Modalitatile de caracterizare a personajelor sunt cele specifice genului dramatic: prin actiune si comportament (fapte, gesturi, atitudini), prin limbaj si nume (caracterizare indirecta). Exista si o caracterizare directa care rezulta din parerile altor personaje sau din indicatiile autorului asupra eroilor in lista de prezentare de la inceput sau din indicatiile scenice de pe parcurs (ex. "Catavencu (cu glas latrator)").

Fiind personaje de comedie, eroii lui Caragiale traiesc in primul rand prin limbaj, prin ticurile verbale si expresiile comune, adica prin automatismele vorbirii care-l fac pe scriitor sa se dispenseze de orice comentariu. El isi lasa eroii "sa comunice" si "sa se comunice".

Trahanache "venerabilul neica Zaharia", prezidentul unor "comitete si comitii", pe care nici el nu le mai stie, este "stalpul" local al partidului de guvernamant. Pare naiv, usor de inselat, dar, in realitate, este un politician viclean, abil, care stie sa-si urmareasca "interesul". El cere mereu "putintica rabdare", adica timp pentru replica ce o va da. Ticaitul Trahanache, cum sugereaza si numele, repeta adesea cuvintele fiului sau "de la facultate": "Unde nu e moral, acolo e coruptie si o sotietate fara printipuri, va sa zica ca nu le are", truism si model de exprimare ilogica.

Trahanache ramane incornoratul simpatic.

Zoe Trahanache este singurul personaj feminin din piesa, factor activ in desfasurarea intrigilor. Speriata de santajul lui Catavencu, incearca sa-l convinga pe Tipatescu sa accepte conditiile avocatului, folosind toate armele din arsenalul lamentatiei feminine: lacrimi, rugaminti, lesinuri.

Nu e deloc romantioasa, iar, la propunerea lui Fanica de a fugi, ii raspunde cu brutalitate, socotindu-l nebun.

Morala ei este conventionala, respectand formele ipocrite ale societatii burgheze. Feminina, exercita o mare putere de seductie asupra barbatilor din jurul ei, fiind considerata si de Catavencu "o dama buna".

Tipatescu este junele-prim galant si profitor. Este admirabil caracterizat de Pristanda: "mosie-mosie, fonctia-fonctie, coana Joitica-coana Joitica: trai, neneaca, cu banii lui Trahanache babachii". Cedand presiunilor facute de Zoe isi calca ambitia politica (suprema lui ratiune de a fi) si accepta sa-l sustina pe "canalia" de Catavencu. Depasind situatiile critice, se va complace in continuare in tihna burgheza pe care i-o asigura Zoe.

Nae Catavencu, avocat, director-proprietar al gazetei "Racnetul Carpatilor" este demagogul politic care urmareste sa parvina. (Este anuntat de Tribunescu din "Zgarcitul risipitor", de V. Alecsandri). Se dovedeste cameleonic, orientandu-se fara gres in labirintul vietii politice, sustinand pe cei mai tari si acoperindu-se cu fraze bombastice. El il citeaza pe "nemuritorul Gambetta": "Scopul scuza mijloacele" (apartinand, in realitate lui Machiavelli), se crede "ultra-progresist" si "liber-schimbist", regretand ca tara noastra nu are si ea falitii sai. Pierzand in jocurile politice, se consoleaza cu promisiunea strecurata de Zoe: "fii zelos, asta nu-i cea din urma Camera".

Farfuridi este tot un demagog. El intra si in categoria prostilor fuduli. "Discursul" sau se vrea bombastic, dar ramane o mostra de incoerenta, fiind, in esenta, expresia "betiei de cuvinte". Au ramas celebre replici precum : "iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori!" sau "tradare sa fie, dar s-o stim si noi".

Branzovenescu este "umbra" lui Farfuridi, raisonneur-ul prin excelenta.

Agamemnon Dandanache e "mai prost ca Farfuridi si mai canalie decat Catavencu". Prezentand chinurile drumului, devine mai ridicol: "tinti postii, hodoronc-hodoronc, zdranca-zdranca, si clopoteii imi tiuie grozav ".

Senil, peltic, viclean (o considera pe Zoe sotia lui Tipatescu), santajist, perpetuu, Dandanache ilustreaza adevarul proverbului "Cand doi se cearta, al treilea castiga". Cetateanul turmentat indeplineste in conflictul piesei un rol important. El gaseste, pierde si regaseste scrisoarea ceea ce hoareste desfasurarea conflictului si deznodamantul.

Pristanda este tipul omului slugarnic, care si-a facut din servilism un principiu de viata, respectand indemnul nevestei: "Ghita, pupa-l in bot si-l papa tot, ca satulul nu crede la flamand". Ca sa impresioneze, se lamenteaza permanent: "Famelie mare, renumeratie dupa buget, mica". Pe Tipatescu il aproba mereu cu acel interminabil "curat!", care ajunge o formula mecanica, incat o spune chiar inaintea vorbei "murdar".

VARIETATEA COMICULUI

Comicul este o categorie estetica, opusa tragicului, urmarind provocarea rasului prin contrastul dintre aparenta si esenta, realitate si pretentie, fond si forma, viu si mecanic, scop si mijloace, efort si rezultate.

In piesa "O scrisoare pierduta" intalnim urmatoarele tipuri de comic:

1. Comicul de situatie este prezent in toate tipurile de comedii, dar predomina in

farsa si in comedia dell'arte (forma de spectacol care s-a dezvoltat intre secolele XVI si XVIII in special in Italia, fara un text strict determinat si in care actorii improvizeaza pe baza unui scenariu).

La Caragiale acest tip de comic e provocat de intamplarile si faptele neprevazute (pierderea si gasirea scrisorii, aparitiile Cetateanului turmentat "umflarea" lui Catavencu, incaierarea generala din finalul sedintei de numire a candidatului, confuzia facuta de Dandanache intre identitatea lui Trahanache si a lui Tipatescu si din grupuri insolite (triunghiul conjugal Trahanache-Zoe-Tipatescu, cuplul Farfuridi-Branzovenescu). Caragiale foloseste o serie de scheme tipice cunoscute in literatura comica universala: incurcatura, coincidenta, echivocul, revelatiile succesive, acumularile procesive, quiproquò-ul (inlocuirea cuiva cu altcineva, substituirea), repetitia, evolutia inversa, interferenta (vezi "Arta conflictului").

2. Comicul intentiilor reiese din atitudinea scriitorului fata de oameni si evenimente.

Scriitorul surprinde defectele personajelor, le exagereaza si le sanctioneaza prin ras. Substanta piesei este supusa unor modalitati de tratare diferite: ironica, umoristica, sarcastica, groteasca.

3. Comicul caracterelor reflecta defecte general-umane. Viciile caracteristice

oamenilor din toate timpurile, ca avaritia, ipocrizia, parvenitismul, semidoctismul, infrangerea, sunt denuntate in opere celebre ("Anuarul",

"Tartuffe" - Molière; "Caracterele"- la Bruyère, fabulele lui La Fontaine, etc). La

Caragiale apar urmatoarele tipuri: ticaitul, demagogul, ramolitul canalie naivul, slugarnicul, femeia voluntara (vezi "Personajele").

4. Comicul de moravuri este in stransa legatura cu o anumita realitate sociala si

istorica si vizeaza aspecte ale conduitei unui individ sau grup social. Scriitorul surprinde aspecte precum: coruptia, falsul in alegeri, traficul de influenta, tradarea, abuzul, santajul, conducerea despotica a prefectului, formele fara fond, adulterul. Toate aceste sunt sanctionate prin ras.

5. Comicul de limbaj se realizeaza la nivelul foneticii, al lexicului, al morfologiei si

structurilor sintactice.

Fonetic, observam pronuntia gresita: "famelie", "renumeratie", "andrisunt", "plebicist", "scrofulos", "catindat". La nivelul lexicului, efecte rizibile au etimologia populara ("capitalisti"-pentru locuitorii Capitalei) si sensurile inadecvate ("liber -schimbist"-inseamna dupa Catavencu elastic in conceptii).

Din punct de vedere gramatical, comicul provine din contradictia in termeni ("12 trecute fix"; "dupa lupte seculoase care au durat aproape 30 de ani"); asociatii incompatibile, paradoxale ("industria romana este admirabila, e sublima, putem zice, dar lipseste cu desavarsire"); nonsensul ("Din doua una, dati-mi voie sa se revizuiasca, primesc, dar sa nu se schimbe nimica "); truismele (adevarurile evidente: "Un popor care nu merge inainte, sta pe loc"); expresii tautologice ("intrigi proaste"). Sunt evidente ticurile verbale, tratand o gandire stereotipa: "curat" (Pristanda), "ai putintica rabdare" (Trahanache), "eu cu cine votez?", "nu ma-mpinge c-ametesc" (Cetateanul turmentat). Pelticul, sasaitul Dandanache se adreseaza tuturor cu apelativele: "puicusorule", "neicusorule".

Ar trebui semnalat si amestecul de stiluri ("Da-i inainte, stimabile! Aveti cuvantul!")

6. Exista si un comic de nume. Daca Alecsandri isi numea eroii transparent

(Pungescu pe escroc, Acrostihescu pe poetul ridicol, Napoila pe retrograd, Clevetici pe demagog), Caragiale alege nume care sa sugereze dominanta de caracter a personajului. Zaharia Trahanache sugereaza decrepitudinea, "zahariseala", capacitatea de a se modela usor (trahana=coca moale).

Catavencu trimite la "cata" (femeie rea, cicalitoare, mahalagioaica). El e tipul "demagogului LATRANS", iar numele e deosebit de sugestiv.

Asocierea Agamemnon Dandanache e ridicola. Agamemnon a fost eroul "Iliadei", conducatorul aheilor. Numit "Agamita" sau "gagamita" se arata micimea caracterului, diminutivul fiind foarte expresiv. Dandanache vine de la "dandana", subliniind ca eroul e un ramolit, incurca totul. "Aluzia culinara" (G. Ibraileanu) a numelor "Branzovenescu", "Farfuridi" tradeaza lipsa de personalitate. "Ionescu si Popescu" (fiul lui Ion si fiul popei) evoca lipsa de individualitate a personajelor. Ei nu "stralucesc" prin nimic. "Pristanda" e numele unui joc moldovenesc, deci politaiul joaca dupa cum i se canta.

G. Ibraileanu arata ca personajele "serioase" au nume pe masura: Stefan Tipatescu si Zoe Trahanache. Zoe inseamna traducerea in greaca a ebraicului "Eva". Ea este unica femeie din piesa, ea da nastere intrigilor. Intr-adevar, personajele lui Caragiale "fac concurenta starii civile" (Ibraileanu).

CONCLUZIE

"Umorul lui Caragiale e inegalabil, ca si lirismul eminescian, constand in caragialism, adica intr-o maniera proprie de a vorbi". (G. Calinescu)