Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
MANIERISM vs. CLASICISM

MANIERISM vs. CLASICISM


MANIERISM vs. CLASICISM

Manierismul se alatura termenilor in discutie prin calitatea de constanta stilistica si de arhetip al spiritului european. In sensul larg, al stilisticii abisale, manierismul reprezinta "forma de expresie a omului problematic" al epocilor de criza . Ca stil al clipelor de rascruce, apare intre agonia si aurora formelor, a stilurilor, a epocilor; paradigma manierista presupune contexte crepusculare, de decadenta si de epuizare, de la Alexandria elenista la Roma latinitatii de argint sau cea postrenascentista, la Praga lui Rudolf al doilea si romantismul german, la Occidentul sfarsitului de secol XIX, la sfarsitul de secol XX, cand ne aflam din nou "in plina gnoza de tip alexandrin".



Unul din argumentele aduse de GUSTAV REN HOCKE in favoarea ideii de manierism contemporan este corespondenta dintre retorica manierista si poetica suprarealista privind concilierea termenilor contradictorii: A. Breton preconiza, in Manifestul suprarealismului, o apropiere a doua sau mai multe realitati dintre cele mai indepartate, iar Lautr amont evoca imaginea "intalnirii intamplatoare intre o umbrela si o masina de cusut pe o masa de operatie". Cum paralelismele nu trebuie sa anuleze specificul, este de notat ca intre paralogismele esoterice ale liricii din secolul al XVII-lea si ermetismul alogic al poeziei secolului XX sunt diferente in masura sa individualizeze stiluri diferite. In timp ce manieristii concepeau discordia concors ca o metonimie a retoricii concettiste prin care produceau, estetic, mirarea, modernismul o practica la modul antiretoric, ca analogie universala. Dupa Baudelaire, corespondentele nu mai sunt retorice, ci ontologic-esentiale, asa incat nu exista o identitate stilistica intre manierismul din secolele XVI-XVII si arta secolului nostru.

Teza lui G. R. Hocke este ca "modernismul" nostru isi are radacina mediana in manierismul dintre Renastere si Baroc si ca cea mai profunda radacina a lui se afla in culturile greco-orientale; pentru el, modernitatea este manierista.

Extrapolarii termenului manierism si folosirii sale necontrolate trebuie sa-i contrapunem corectivul fenomenologic al structurilor si sa disociem intre directiile spirituale si cele stilistice. Pentru Burckhardt si Wölfflin, manierismul reprezinta faza Renasterii in declin, interpretata negativ, ca utilizare schematica si artificiala a formelor ei stilistice. Majoritatea cercetatorilor vede in manierism faza de tranzitie dintre directia clasicizanta a Renasterii si baroc (secolele XVI-XVII). Ernst Robert Curtius inlocuieste termenul baroc cu manierism si-i considera manieristi pe poetii barochisti exemplari ( G ngora si G. Marini). Distinctia a fost preluata de catre elevul sau, Hocke, care-i atribuie tendinta de contestare a clasicismului (din aceasta perspectiva, Ovidiu este unul dintre cei mai mari manieristi ai Europei). Dupa Johann Huizinga, manierismul consta in reaparitia unor elemente gotice aplicate realismului quattrocentist si a gustului pentru pretiozitate si rafinament

In sens strict stilistic, manierismul constituie o axa arhaica a spiritului european, orientata anticlasic si antinaturalist.

Termenul a fost introdus probabil de Vasari (Vietile arhitectilor, pictorilor si sculptorilor), manierist el insusi, pentru a caracteriza la maniera in raport cu canoanele clasice din perioada tarzie a lui Michelangelo. A purtat si mai poarta o conotatie peiorativa: reprezentarea manierista supraliciteaza, intuneca si, prin adaugiri, exagerari si artificii, duce mereu in labirint, intr-o lume a incalcitului, a confuzului si absconsului. Sensul general este de conventionalism stilistic, de pastisare a procedeelor altcuiva sau a propriilor procedee, de imbinare eclectica si afectata a unor mijloace de expresie lipsite de originalitate.

Daca opunem tipului de comunicare "natural", ne-"inflorit", modul artificial, ornamental, "inflorit", constatam, impreuna cu Hocke, ca mani­erismul literar e de o varsta cu literatura insasi Intre cei mai vechi repre­zentanti ai stilului asianic este considerat "obscurul" Heraclit, stramos al suprarealismului, prin antitezele, metaforele si jocurile sale de cuvinte crea­toare de enigme.

Metoda optima de a defini manierismul este de a-l opune, pas cu pas, clasicismului; nu sunt de neglijat nici interferentele cu barocul: ornamentatia excesiva, fantezia, principiul metamorfozei, reinvierea cavalerismului, lirica pretioasa si conceptuala.

ARHETIPUL  CLASIC

ARHETIPUL  MANIERIST

Orientarea fata de realitate:

-mimesis, obiectiv, supus normei si ratiunii;

-fantezie, subiectiv, exagerare, fabulos;

-intelect rational, cartezian;

-intelect ingenios, filozofia "indoielii";

-armonios; relaxant prin regularitate;

-dizarmonic, tensionat, fracturat;

-echilibrat;

-mitul iregularului, surpriza, uimirea;

-conservator; ordine;

-modern; pendulare intre haos si ordine;

-etic; serios;

-ludic; gratuit - arta pentru arta;

Atitudinea stilistica:

-respectul retoricii;

-descompunerea retoricii: decaden­tism estetic;

-stil aticist: dens, concentrat, lapi­dar, iscusit, esential;

-stil asianic: pornirea artificiala de la neesential, prolixitate; exage­rarea, echivocul;

-simbolul cercului: "perfectiune, armonie autosuficienta".

-simbolul labirintului: "artifici-aliza­rea si abstractizarea, deschi­derea infinita coexistand cu inchiderea;

-simbolul oglinzii: "viata ca spec­tacol, demonia estetica, pro­iectarea sinelui in afara, amoralismul";

-simbolul elipsei / hiperbolei / parabolei - forme deschise, fundamental manieriste.

CODUL RETORIC MANIERIST este dominat de concetto, adica de combinarea imagistica de idei. Paralogismul lirico-metaforic este servit de:

1) discordia concors - hora oximoroanelor de genul "paradis infernal": afectare exagerata vs. sobrietatea expresiei; incifrare enigmatica vs. relevare scandaloasa; demonie vitalista vs. intelectualism excesiv; metaforism alogic vs. acuitate logica

2) metafora este pentru poetul manierist "regina figurilor lexicale", cea mai spirituala si cea mai ingenioasa cea mai miraculoasa si cea mai rodnica - "regina poeziei" (Tesauro), pentru ca impleteste termenii cei mai distantati telul suprem al poeziei, dupa Breton). Chiar si Heraclit scria: "contrariilor le sade bine impreuna din cele diferite se naste cea mai frumoasa armonie". Prin cuvinte stranii, exotice, rare se poate realiza efectul de uimire.

Alaturi de metafora alogica, alegerea unor cuvinte rare, "culte", da impresia noutatii. CULTISMUL (G ngora, Mallarm , T. S. Eliot) amesteca un metaforism ilogic cu elemente de eruditie rafinata. Metafora cautata, paralogica vorbeste "limpede in mod obscur", creand enigmaticul care-l obliga pe cititor la o arta interpretativa proprie. Dar nu utilizarea metaforei este manierista, ci metaforismul, adica inlantuirea excesiva a metaforei si folosirea predilecta a metaforei de opozitie.

Tara metaforistilor a fost Spania. Seneca si Martial erau modelele lui Gracián; la Luis de G ngora gasim, inaintea lui P. Eluard ("Pamantul e albastru ca o portocala"), metafora absurda: "purpura alba ca zapada" sau "zapada rosie"; "pe campuri de safir pasc stele", pasarile sunt "titeri cu pene", "lebada bruna a Gangelui saluta dimineata", marea e "ogor al vanturilor", o fata - un "cristal dormind". Pentru Ortega y Gasset, metafora e "cea mai mare putere a omului; se invecineaza cu vrajitoria si chiar cu dementa, pentru ca ea conduce intr-o lume ireala

In Italia, G. Marino - un Paganini al liricii - compune "balete" intregi de oximoroane, de sonoritati si de metafore acrobatice (acrobatul - "un Dedal saltand din turn in turn"). In secolul XX, D'Annunzio este un maestru al metaforelor cultiste, pretioase, dar si al metaforelor stralucitoare

In Franta, pretiozitatea artificializeaza lumea printr-o demonie metaforica: oglinda este "consilierul gratiilor"; obrajii - "tronuri ale pudorii". Apollinaire, Rimbaud realizeaza colaje ingenioase ale disparatelor: turnul Eiffel - "pastor al podurilor".

In Anglia, euphuism-ul a  fost sinonim cu manierismul literar. Meta­forismul poetilor metafizici este de o remarcabila acuitate silogistica si excen­tricitate a imaginii. Irumperea pararetoricii in opera lui Shakespeare (metafo­rismul asociativ, destramarea limbajului) pregateste subtilitatile verbale ale lui J. Joyce.

3) alte manierisme formale:

(a)    jocuri de cuvinte criptice, palindroame, patrate magice (celebra formula SATOR AREPO TENET OPERA ROTAS);

(b)   dedalia = utilizarea in vers a cuvintelor exclusiv monosilabice;

(c)    asyndetonul = aglomerarea de cuvinte in vers, cu suprimarea conjunctiilor;

(d)   schema de insumare = rezumarea motivelor in versul final;

(e)    magia literelor, poezia alfabetica, producerea de "labirinturi verbale";

(f) adaugarea sau eliminarea unei litere (Amore, more, ore, re coluntur ami­citiae: "Prin dragoste, prin virtute si cuvant se cultiva prietenia");

(g) paronomasia (amans - amens: "indragostit - innebunit");

(h)  serii de omonime (malo malo malo malo: "as prefera sa fiu un mar decat un om rau in nefericire");

(i)    anagrame (din O, Petrus se obtine Proteus; din Ave Maria au fost derivate prin anagramare 1200 de imnuri inchinate Fecioarei Maria).

Avangarda si J. Joyce si-au axat lungi pasaje pe procedee de acest tip.



G. R. Hocke, Manierismul in literatura, Ed. Univers, Bucuresti, l977, p. 27

Pentru care Peregrini, in Trattato delle acutezze, l639, enumera sapte modalitati: incredibilul, ambiguul, contradictoriul, metafora obscura, aluzia, ingeniozitatea, sofismul.

E. R. Curtius, Literatura europeana si Evul Mediu latin, Ed. Univers, Bucuresti, l970

J. Huizinga, Amurgul Evului Mediu, Ed. Univers, Bucuresti, l970

G.R. Hocke, op. cit., p. 27





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.