Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » referate » literatura romana
PERSONAJE FEMININE REPREZENTATIVE:ELA,D-NA T, EMILIA

PERSONAJE FEMININE REPREZENTATIVE:ELA,D-NA T, EMILIA



PERSONAJE FEMININE REPREZENTATIVE:ELA,D-NA T, EMILIA

Nume

Daca trupul personajului feminin este expus analizei, din toate unghiurile, in toate atitudinile, daca ele e framantat cu frenezie, posedat deplin, femeia se sustrage si ramane o necunoscuta. Nu intamplator in in Ultima noapte, numele nevestei, Ela, apare o singura data, abia la jumatatea cartii iar in Patul lui Procust, doamna adorata si respinsa poarta doar o initiala, T. Numele eroinei , pana atunci fata draga sau nevasta mea apare decat in paragraful primei rupturi dintre ei pentru ca de atunci incepe Stefan sa o vada pe adevarata Ela.



Numele adevarat al doamnei T este Maria T Manescu .. Scriitorul lamureste si provenienta acestui T. al numelui ei , acest T. nu este o initiala, cum s-ar parea, caci a devenit un adevarat nume si nici nu stiu daca nu ar fi trebuit scris Te. Mi-a lamurit surazand cand am intrebat-o ca in aceeasi clasa a liceului de fete erau doua colege care erau doua colege cu numele de Maria Manescu, de altfel veri soare si atunci colegele le deosebeau dupa initialele parinte sti. Dar Ve si Te au ramas domni soarele Maria Manescu si dupa ce au sfar sit liceul, ba pentru intimi chiar si dupa ce s-au maritat.

Biografii

Domna T s -a nascut intr-un orasel si-i place cu oarecare mandrie feminina (de loc ostentativa ) sa remarce ca,,acum cincisprezece ani eram, mi se spune si astazi, cea mai frumoasa fata din ora selul nostru. E foarte important acest,, cea mai,, in ora selele mici () Cea mai frumoasa recolteaza toate visurile, toate ambitiile adolescentilor din oras.As vrea sa spun ca si mai tarziu, si intr-alta parte am vazut, ca lucrurile se intampla tot a sa, dar ar fi nevoie de oarecare precizari si simt ca as ocoli prea mult. Eram deci, in stramtul nostru ora sel de munte cea mai frumoasa fata, iubita de elevii liceului, curtata de tinerii magistrati si obiectul cavalerismului ofiterilor din garnizoana.,,

Acum doamna T este vanzatoare la magazinul,, Arta Decorativa,,, aici o cunoa ste Fred.Fred face de la inceput un gest care o tulbura. Vrea sa- si mobileze garsoniera si pentru ca nu este prea hotarat ii da cheia lasand-o sa decida cum va considera ea ca e mai bine. Intre ea si Fred se na ste o iubire intensa. Elevatia spirituala a femeii, nobletea ei imprima conflictului launtric al barbatului o intensitate atat de mare incat el se refugiaza adesea in obscenitate. Barbatul, in raport cu inaltimea morala a femii capituleaza si inclina spre instinctivitate. Dominatia feminina reuseste asupra lui momente de o anihilare totala.

Ela, personajul feminin principal din romanul,, Ultima noapte,, este o fata de conditie modesta, orfana, crescuta de o matusa, obisnuita cu tot felul de privatiuni si greutati. Ajunge studenta, este inteligenta, este frumoasa. Stefan Gheorgidiu se indragosteste de ea si se casatoresc. Intre ei se infiripa o comuniune reala. Totusi, Ela nu se ridica cu mult deasupra mediocritatii. E foarte frumoasa, dar comuna. e copilaroasa, uneori cicalitoare, staruitoare, alintata. Fondul ei general este dominat de egoism. Personajul are o evolutie clara pe parcursul desfasurarii epice a romanului. Toate aceste trasaturi nu se observa de la inceput, ci se contureaza pe masura ce sotul ei o observa pe masura ce viata lor conjugala sufera modificari venite din exterior.. O astfel de modificare o constituie mostenirea pe care Stefan o va capata de la unul dintre unchii sai si care va schimba peste noapte toate datele vietii lor intime.

Portrete

Un aspect trecut cu vederea, or prea putin analizat si valorificat de catre exegetii specializati in receptarea operei de prozator a lui Camil Petrescu este exceptionalul sau talent de portretist.

Intre cele doua nopti camilpetresciene, femeia e un mic animal, o jucarie,,, miniatura de fildes marita,,, careia i se refuza orice manifestare rationala. Daca in urma cu ceva timp Stendhal deplange o astfel e stare intr-o fraza de manifest feminist :,, in locul ratiunii femeile prefera emotiile si aceasta e foarte explicabil fiindca potrivit masurilor noastre prostesti ele nu au nici o sarcina de seama in familie, ratiunea nu le e niciodata utila si nu li se dovedeste niciodata buna la ceva,,, pentru Stefan Gheorghidiu emanciparea femeii, maturizarea ei e o insulta adresata barbatului atras de ghidusiile erotice ale unui animal cu moliciuni catifelate si cu prospetimi de fruct. Ela riposteaza indignata, intervine intro discutie de familie. Ca lui Stefan ii repugna orice intere material, meschin, e o trasatura pozitiva, de un romantism atragator si pe masura unei mari iubiri desinteresate.

Stefan Gheorghidiu e iubit de cea mai frumoasa dintre studente. Iubirea sa e vanitate : sa fiu iubit de femeia la moda, e un fapt de exceptie. Bucuria, placerea acetei iubiri se manifesta printr-o lipsa de atentie. Obiectul pasiunii are eticheta de unic, detaliile nu mai au importanta.

Era atata tinerete, frangere, atata nesocotinta in trupul balai si atata generozitate in ochii inlacrimati alba stri. Femeia e izolata, bibelou viu si neastamparat, in patul larg si scazut, divanul fiind locul reveriilor calme, sprijinite de multimea senzuala a pernelor, departe de goana vietii cotidiene. Inteligenta Elei e o latura neglijabila si cel mult incomoda. Ignoranta fermecatoare place barbatului. Grava ca un copil care cere luna sau pasarea de aur, Ela e Kicsikem. Pretinsa ingandurare a femeii, atrasa ca de un obiect de curiozitate colorata in muzeu, de termeni neantelesi ca,, neliniste metafizica,, magule ste barbatul, care constata induiosat bucuria serii,,.,,Sunt singur acum, dupa miezul noptii, in tot cuprinsul pamantului, al stelelor, al nemarginirii albatre, cu femeia aceata goala, pe alba piramida a pernelor, sub lumina lampii,,. E multumirea de a fi singurul stapan al unui obiect delicat, dorit si de altii.,, Cristalizarea,, e vaga. Ochiul trece rapid pe deasupra detaliilor si surprinde doar reactia unui trup aproape depersonalizat, chiar daca exceptional, la timulul imaginatiei maculine;,, Era vanjos si viu trupul, in toata goliciunea lui de femeie de douazeci de ani, tare dar fara nici un os aparent, ca al felinelor ‘’; ‘Se frangea ca o paine a iubirii trupului tanar ‘’. Frangere, supunere, nesocotinta, deci jertfa. Indragostit de cuvant, de forma, personajul o intampina cu un altar, e o demonstratie de forta, nu de sentiment. Si adancind totul, anuland ideea de pura sexualitate, la inemana oricui, Stefan Gheorghidiu presupune un suflet imposibil de stapanit, dar i si face o datorie de onoare cavalereasca, din intentia de a-l descoperi.

Ca dosar de existente Patul lui Procust cuprinde si etaleaza existente in unicitatea lor irepetabila; nu altfel se constituie portretul / autoportretul doamnei T,, incepand cu acel moment din pre-istoria personajului, cand eleva Maria T Manescu era cea mai frumoasa fata din oraselul nostru. Acest statut de cea mai frumoasa fata din oras o scoate devreme din indiscretia de serie, atasandu-i un destin de unicitate si nici de cum o suita de privilegii speciale. De altfel in corespondenta rezonanta cu aceasta prima forma de individuatie, pe masura ce eroina lui Camil Petrescu evolueaza in varsta si in materia romanului, se strecoara invidioasa, indoiala cu privire la frumusetea ei si chiar intrebarea,, sa fie intr-adevar urata ?,,. Fireste ca uratenia ca atare nu ar fi facut decat sa functioneze decat un alt semnal de unicitate, dar simpla intrebare, cu indoiala pe care o arunca, face mai mult decat atat : pastreaza in jurul figurii concrete a personajului, un semn activ care o distinge de celelalte. Am vazut ce rol poate sa aiba insistenta picturala asupra portretelor feminine din roman; citatele culese din Patul lui Procust nu pot decat sa-l confirme :,, Nu inalta si inselator de slaba, palida si cu un par legat, de culoarea castanei ( cand cadea lumina pe el parea ruginiu) si mai ales extrem de emotiva, alternand o sprinteneala nervoasa cu lungi taieri melancolice() Ca fizic era poate prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obicinuit al cuvantului. Avea orbitele putin neregulate, usor apropiate, pronuntate, cu ochii albastri ca platina, lucind, frematand de viata, care, cand se fixau asupra unui obiect, il creau parca. Barbia feminina, delicata, dar prelungirea ei, intinsa frumos pana sub ureche, cam aparent caci era lipsita de orice grasime. Gura, foarte mobila, vie ca o floare, plina. Gatul lung robust, cu tendoane lamurite la orice intoarcere a capuluiDe o tulburatoare feminitate avea uneori ades o voce scazuta, seaca, dar alteori cu mangaieri de violoncel, care veneau – nu sonor,din cutia de rezonanta a maxilarelor, ca la primadonei din piept si mai jos, inca din tot corpul, din adancurile fiziologice, o voce cu inflexiuni care dau unui barbat ameteli calde si reci, ar fi o eroare sa trecem un astfel de portret in capitolul exercitiilor narative gratuite, dar inca una si mai mare si mai greu pardonabila, acelea de a-i retine numai simplele valente realistice, oricat de bogat pictural in sine ar putea fi rezultatul incercarii, posibile in principiu, de a converti frazele romancierului in tuse plastice concrete, de linie si culoare;in realitate, minutiosul portret citat functioneaza aproape exclusiv, o strategie foarte diversa, este drept, dar unica. Incepand cu pendularea tactica a caracteristicilor atenuante sau chiar in pericol de a fi contrazise, prin insidioase insertii antonimice pe care fara nici o exagerare le putem gasi desprinse din vechea experienta a prozei traditionale romanesti, inaugurata cu celebrul portret al lui Stefan cel Mare lasat de Neculce. La romancierul modern doamna T apare,, nu inalta, dar nici pur si simplu slaba, ci inselator de slaba continuand cu jocul de culori al coafurii, nu in degradeuri, ci in ape schimbatoare, de culoarea castanei, parea ruginiu apoi emotivitatea extrema care alterneaza cu o sprinteneala nervoasa, sintagma sinonimica statuand schimbul unui termen cu echivalentul sau apropiat pentru a topi confuzia potentata in balta statica a unor lungi taceri melancolice, apoi frumusetea femeii nu era in sensul obicinuit al cuvantului; nefiind macar pusa intrebarea ramane fara raspuns, ceea ce lasa total suspendata in incertitudine aceasta frumusete; iregularitatea trasaturilor (orbitelor), pronuntarea lor avansand material semnul individuatiunii; culoarea ochilor, neobisnuita si ea redata si ea printr-o comparatie care mai mult tradeaza decat fixeaza, pentru ca un albastru ca platina este de fapt, un cenusiu cu luciri arginti, frematand de viata si transpusa imediat intr-o schita de descompunere a principiului vazului, in care acesta nu este insa un simplu exercitiu de reflectare, ci unul demiurgic, de creare a obiectului, ca in pictura moderna : ochii cand se fixau asupra unui obiect il creau parca. Notatiile urmatoare venind ca o serie de semne strict plastice, cu efectul lor evident, datorat supremei stilizari, parand a cantona portretul in aceasta zona de reprezentari si perceptii, cunosc un prim soc plastic in primul moment, dar cu un sambure esential de metafora vitala :,, gura foarte mobila, vie, ca o floare plina,,. Pentru ca tema finala a portretului, feminitatea, sa treaca de la registrul aparent plastic la cel muzical, cu sporul de profunzime si semnificatie corespunzator acestei trasaturi; dar si aici, sub aparenta de tehnicitate precisa si detaliata, ispitiri sonore ale domeniului inefabilului :,, voce cazuta, seaca, alternand cu mangaieri de violoncel, adancurile fiziologice, o voce cu inflexiuni sexuale ; pentru ca in final sa se rezume intregul demers, fixandu-se lapidar in polii extremi ai semioticii sensibilitatii : cald si rece, nu atat semnificatia completarii portretului cat efectul pe care il creeaza pe ecranul sensibilitatii existential opuse sau complementare.

Alaturi de aceasta putere de exprimare plastica a unicitatii cu mijloacele reprezentarii plastice, toate celelalte caracteristici ale personajului consolideaza statul sau particular, a sa este independenta si dorinta ei de independenta, libertatea mea, la care am tinut atat, asa bunatatea si chiar un detaliu cum este acela dupa care,, parca nici microbii nu-i putea suporta,,

Mai interesant de urmarit sunt fetele Emiliei, cea construita de Fred privind atent si dispretuitor si cea inchipuita de Ladima, cristalizand bolnav din neant. Emilia nu are nimic de spus, cuvintele sale sunt goale, sparte, straine pe masura sufletului sau. Chipul pe care-l narata ea e o reproducere vulgara, de taraba ieftina a unui trup devenit ospat.

Portretul Emiliei, cel adevarat, ne avertizeaza autorul, este realizat de Fred Vasilescu. Trupul femeii alaturi de care isi petrece lunga si intortocheata dupa-amiaza de august este decorul, elementul concret doveditor al prezentei sale reale. Este semnul lui acum, al timpului normal care se scurge parasit de personajul atras de iluminari tarziu al existentei sale trecute. In cateva randuri comenteaza inlaturand orice banuiala de interioritate a trupului pe care-l priveste. Emilia „ sta asa,cum ar sta un peste in borcanul cu apa, fara nici o nevoie de gandire sau miscare, cu fata in sus „. Dispretul nu face nici un efort de a se deghiza. Obiectul privirii e un animal constient doar de animalitatea sa vandabila „ exploateaza totul rece, cu randuiala si socoteala, gandeste vulgar si grijuliu despre sexul ei ca un taran despre marfa si hambar „. Orice comunicare este anulata de opacitatea totala a femeii : „ nu ghiceste nimic, trupul e fara antene capabile a capteze realitatea clipei „. Nu vorbeste ci „ palavrageste „ din interes, nu are „ vocabular analitic „, carenta catastrofala in linia personajelor camilpetresciene; sentimentele ei sunt false, nu le insufleteste „ fluiditatea interioara „. Cu ochii mari si fara stralucire, ca niste ape verzi statute se da fara nici o justificare sufleteasca. Insasi feminitatea ei este anulata „caci e intr-adevar grava, impozanta in atitudine …are ceva de profesoara, un fel de aer sarac cu duhul si sigur de el „.

Ramane trupul, „ grasime robusta ca Venus a lui Ruben „ urmarit in detalii excesive, cu stereotipii, cu reveniri permanente ale ochiului intors dinauntru si cautand un reper in lumea de afara. E mereu refacuta recunoasterea unui loc. „ Convenabil voinica si grea „ poate da un aer de o familiaritate minora, confortabila tocmai fiindca nu propune nici o problema : „ O frumusete ideala desenata de un profesor de caligrafie a nici un mister, care tine in acelasi timp de acadea si de parfum prost. Ma gandeam iar : cap de pisica de lemn cu coc la spate „. Amanuntele portretului sunt mereu subminate de dispretul privitorului, uneori glumet, todeauna superior. Impresia de „carte postala ilustrata pe care scrie intr-un colt, suvenir '” e accentuata, verificata prin fiecare noua linie adaugata descrierii. „ Toata alcatuita din rotunjimi ca o pisica mare, plina si balana, dar fara gratia pisicii, caci e prea grava „Emilia se dezbraca brutal, cu o lipsa de pregatire care insulta. Trupul imbelsugat, ca spatele unu cal tanar, e ofera in mostre prin deschizaturile hainei, apoi intreg gol, dar ramane mereu „corp aparte „ accentuand singuratatea barbatului in imbratisare. Detasat, strain, cu un cinism lenes Fred Vasilescu continua sa priveasca „ cu indiferenta degajata cu care privesti de sus o omida miscandu-se pe poteca „. Grimasa e accentuata si de constatarea de coborare, de jupuire pe care o da prezenta acestei femei vulgare. Totodata isi marturiseste placerea de a vedea un corp de femeie si se abandoneaza acestei placeri, cu luciditate deloc favorabila partenerei. Revenirile la trupul Emiliei ca dintr-un naufragiu (si camera ei e o insula ) intereseaza mai ales in clarificarea artificiilor compozitionale, in rezolvarea timpurilor epice din roman.

Ladima construieste febril, halucinant imagini demne de iubirea a de poet genial. Iata un portret incredibil, dureros de fals al Emiliei : „ O impresie de sanatate trupeasca si sufleteasca , de bucurie luminoasa, buna si sincera. E totul numai armonie in tine, Emy/…/ inteligenta aceea egala, subtila si linistit patrunzatoare ca o mireasma. Niciodata nu am intalnit un mai firesc bun simt. „ Cocota primeste inocenta unui copil si o frumusete ametitoare. Tonuri romantice cristalizeaza zguduitor intr-o confuzie total asumata : „ Toamna tarzie e de aur, parul tau balai e de aur, ochii tai au licariri de aur „. Ladima are tragismul induiosator al lui Don Quijote divizand o iluzie si imaginand o lume asa cum ar trebui sa fie. Emilia ranasoaica de alcov statut, primeste ofrandele expediate de un cavaler nebun Dulcineei, cu o suficienta plina de sine.

Talentul de portretist al lui Camil Petrescu a fost semnalat si de criticul Liviu Calin, cu trimitere la Patul lui Procust : „ Aparent in Patul lui Procust nu se poate vorbi de o actiune construita pe esafodajul specific genului, dar de fapt din modul cum sunt proiectate in tonuri de umbra si lumina gesturi, aspecte esentiale ale mediului, romanul devine o unitate epica, perfect realizata, arta portretului cunoscand aici un adevarat triumf.”

Primul portret din romanul Patul lui Procust, segmentat in doua tablouri expuse la distanta de sapte pagini, este al vulgarei actrite de mana a doua, Emilia Rachitaru ( pe care multi o cred si frumoasa ) .

Translata pe o panza de penelul unui artist plastic, imaginea pare a fi desprinsa dintr-un tablou al lui Rubens :cercuri, linii planturoase, unduiri sinuoase, molatece, curbe lenese. O aparenta perfectiune, de papusa de portelan, voit lucrata, studiata pana la ultimul detaliu; un chip sculptat cu mana sigura, de cocheta exersata, a desenat pe fruntea Emiliei fragment de sfera sub arcade ingineresti de geometrie, sprancenele smulse cu truda trase de un penel sigur, iar mai jos, orbitele netede desavarsite si ele, ca niste scheme de pestisori carora li s-au retezat capetele se adancesc vide, incapabile sa transmita vreo traire omeneasca profunda, emotionanta, in recea lor desavarsire. Folosindu-se de o metonimie, scriitorul sugereaza fin accentuandu-si observatia jung-iana, referitoare la impermeabilitatea mintala si suficienta afectiv – spirituala a actritei. Pleoapa de jos, cu genele facute cu rimel, care se pierde aproape imediat in obrazul plin si pleoapa de sus, foarte apropiata de sprancene, provoaca un efect de incruntare, inchidere in sine, nu de inteligenta interogatie.

Dubla imobilitate a personajului, fizica si psihica, este imortalizata, in completarea portretului. Lipsa surasului de pe chipul Emiliei o apropie si mai mult de conditia animalitatii, anulandu-i trasaturile umane. Daca primul fragment ne prezida un tablou cu un cap de femeie, cateva pagini mai incolo portretistul isi intregeste lucrarea : „ Nu numai capul , ci toata e alcatuita din rotunjimi ca o pisica mare, plina si balana dar fara gratia pisicii, caci e prea grava „. De la umeri , si ei frumos arcuiti in jos, e toata numai rotunjimi si piele alba, insasi rochia ei cafenie are, la gat, o croiala, in forma de elipsa, iar schema ei de suras, gestul lasciv, nerusinat provocator ( „ ridica din umeri si mi se scoala de pe genunchi intai cu un picior si intarziat apoi cu celalalt „ ), insotite de remarcile autorului –narator ( „ dar Emilia e normala ca un scris de dictando „ ) si observatia seaca ( „ Asta e Emilia „), o plaseaza ireparabil, in suficienta si platitudine. „Situatia e atat de brutala, atat de dezbracata de orice conventie, ca ma jicneste. Sunt mai intai stingherit ca om, caci nu vreau sa mi se stie momentul exact cand sunt cu o femeie, cand sunt in exercitiul virilitatii mele.Si nu se poate ca femeia de la bucataria vecina, sa nu banuiasca ce se petrece in acelasi interior cu ea. E penibil sa fi inchipuit in exercitiul functiunilor fiziologice, oricare ar fi. Totusi trecem in dormitor.”

Prin contrast, figura doamnei T. emana o misterioasa frumusete izvorata din interior, ce se cere descoperita treptat, contemplata, ca o opera de arta de catre ochiul unui specialist.

Acest prim portret al doamnei T. concentreaza in cateva fraze o descriere fizica de un mare rafinament. Ea e surprinsa intr-o atitudine exprimand constiinta calitatilor sale. Picioarele ei, cu genunchii dezgoliti, acoperiti de ciorapi in culoarea nisipului, lipite unul de altul, duc cu gandul la o poza studiata cu atentie, in fata obiectivului de fotografiat.

Culoarea ochilor ei ( de un safir fumuriu, nu albastri intens ca altadata „ ), cameleonici, sugereaza, in interior, complexitatea trairilor unui univers mobil, vivace si fascinant. Infatisarea ei apare spiritualizata, innobilata de gandire si piosenie : „ Cadea pe ganduri uneori si, ferindu-si parca privirea de a mea ramanea in profil, zambea lumii gandurilor ei.”

Capul acoperit de o palarie ce parea o gluma, semn de eleganta si noblete, obrajii imbujorati incadrati de bucle de un aramiu des, intunecat, totul parca desprins dintr-o pictura de Rafael, care imbina in trasaturile femeilor aeriene, zveltete, gratie si mister, o frumusete care avea in ea ceva absolut nepamantesc, transfigurat „.

O noua secventa descriptiva imortalizeaza, in volute verbale impregnate de erotism, mainile aceleiasi Doamne T.: „ N-avea totusi o mana mica si cu degetele molatece de madona, ci lunga si subtire. „

Alt portret al doamnei T., foarte reusit, „ desenat in cuvinte de Camil Petrescu, detaliaza trasaturile Doamnei T privita de G.D.Ladima, stapanit de obsesia descrierilor lui Fred Vasilescu. Se reiau, cu alte nuante, elemente din portretele anterioare, usor modificate cu perceptie a culorilor si a formelor. Astfel, parul desfacut in plete scurte este de un castaniu strict, deasupra fruntii, putin prea dreapta, perpendiculara pe tample”. Privirea celui ce o contempla coboara spre linia de o desavarsire de arc intins care merge de la barbia rotunda la ureche, apoi se inalta spre ochii a caror expresivitate sta in imperfectiunea orbitelor, putin neregulate, cam adanci si intunecate, in contrast cu albul catifelat al corneei si albastrul irisului. Gura putin severa, regulata, dar fara puritatea conventionala a desenului, usor contractata si mobila se supune aceleiasi legi a imperfectiunii expresive. Liniile trupului, zvelte, elansate, armonice, gatul vanjos ca un trup de sarpe cand il privesti din fata, pulpele suav inaltate, in ciorapii intinsi, fumurii produc senzatia de feminitate pura si desavarsita de finete.

Tot o opera a anticalofilului este si portretul datorat Autorului din Epilog II, care seamana cu portretul facut d-nei T de Fred Vasilescu ( contururi geometrice, linii vanjoase, muchii). Privirea se concentreaza acum asupra picioarelor in ciorapi de matase fumurii lungi si cu o forma cu totul deosebita, nici groase, nici subtiri si nici gradat rotunjite ca niste popice. Desenul degaja forta si salbaticie, starneste o impresie de robust si mladios, ca un picior de salbaticiune.

D-na T este mereu insotita de epitete ale neastamparului interior. E nervoasa, vie, mobila, framantata, frematatoare. O frumusete perfect motivata inauntru. Prin contrast Emilia e caligrafica, pasiva, lenesa, imobila, inflexibila in sensibilitatea ei vulgara. D-na T e „ mladioasa psihologiceste ca o pantera ganditoare „ melancolica si cu un vesnic reziduu de tristete tradand complexitatea sufleteasca. in ultimele pagini ale romanului Camil Petrescu o priveste iarasi '” sub obsesia descrierilor lui Fred Vasilescu „. Iata : „ Picioarele in ciorapii de matase fumurii sunt lungi si de o forma cu totul deosebita. nu sunt nici groase, nici subtiri si nici gradat rotunjite ca niste popice . Sunt vanjoase si parca din planuri diferite, cu muchiile topite si nici un moment fixate intr-o forma anume. Jos, la glezna mica si nesigura, conturul ar putea fi un vag si delicat trapez, pe care-l sa-l prinzi intre aratator si degetul mare, cat ai urca in sus trapezul s-ar largi treptat rotunjindu-si formele. Parca in forma lui dintai, de la jumatate in jos, sculptorul a taiat cu lopatica un plan mai lat inafara, unul mai scurt inauntrul pulpei, un al treilea si scurt si ingust inapoi. Numai in fata o linie alearga lunga la genunchi in varful pantofului ca un picior de T dictando. Apropiat, as spune ca pulpa inalta, calda, e oferita intr-un cornet de muschi, vag dreptunghiular, usor sucit, vag paralelipipedic, largit sus cu finete. Da o impresie de robust si mladios ca un picior de salbaticiune. Jos, unde cambrat, e gata sa intre in adapostul pantofului doua vine mari si incerte, pe care nu le vezi cum au pornit din glezna, tradeaza prin ciorap un animal de rasa „. Am repetat mereu ideea ca d-na T. este femeia ideala, de o irealitate semanand cu autenticitatea. Imaginea spatiala care rezulta din perspectiva holografica propusa de scriitor este in cazul ei data de opinii, coincidente, suprapuse, uneori exprimate in aceleasi cuvinte. E deasupra, dorita, privita dar de o complexitate cama, inauntru. Ceea ce arata tuturor este „ indiferenta de printesa indepartata „ posedand mai multe simturi decat celelalte femei „ sau „ surasul absent si binevoitor de regina care vrea sa se faca populara „.

Doamna T isi creeaza reguli pentru sine fara a sfida uzantele lumii din jur. Firescul este in fond conventia devenita a doua natura. Sau o incalcare voita a conventiilor cu o degajare de fiinta care isi poate permite totul.: „ avea o eleganta fireasca, vie, animalica, daca pot spune asa, care dadea un alt inteles sau un surplus de inteles cuvintelor si o facea sa –si poata permite orice gest, cat de riscant, orice greseala impotriva presupunerilor elementare de eleganta caci in loc sa piarda, dimpotriva, aceste abateri indraznete deveneau la ea noi motive de frumusete. Putea sa ridice si sa fluture mana atat de frumoasa, incat acesta era un gest cu adevarat de ducesa familiara „. Naturaletea doamnei T n-are nici o legatura cu natura. Firescul ei devine de la fire in ses de viata launtrica, de complexitate psihica, spirituala. Nici o stridenta, nici un gest de nonconformism sau polemic. E o creatie desavarsita, o opera care ramanea ea insasi, indiferent de reflectoarele care o lumineaza. Un tablou intelectualizat care atarnat pe cel mai mizer perete isi pastreaza valoarea, individualitatea. „ Acea atentie launtrica, acea permanenta tensiune intelectuala a d-nei T nu numai ca o scuteau de poze exterioare, dar ii valorificau orice miscare, dandu-i semnificatie, cum un luminat interior pune in valoare frumusetea unui vas Galle' „. Comparatia lamureste totul.



Intr-un subsol autorul intervine direct. Portretul pe care il face eroinei seamana izbitor cu cel desenat de Fred Vasilescu. Aceeasi privire atenta de specialist de arta. Doamna T ar fi dat o viata neobisnuita rolurilor de femeie adevarata. Ca fizic era poate prea personala ca sa fie frumoasa in sensul obisnuit al cuvantului.

Punerea in relatie a celor doua personaje feminine trebuie sa inceapa cu determinarea terenului pe care ele se intalnesc : le apropie, fara sa le faca nici un moment asemenea, feminitatea. Frumoasa si ea ca femeie, dupa cum detaliaza mai ales textul lui Fred Vasilescu si deloc cel a lui Ladima, care topeste si apoi ineaca frumusetea iubitei sale in materia lichida a unei admiratii retorice, artificializate pana la desubstantializare, prin expresii comune, Emilia particularizeaza feminitatea vida, fara continut si cu acea suprafata lucie care reflecta, arunca inapoi, orice incidenta, venita din afara, semnul grafic al acestei vacuitati este cercul gol, sfera vida, portretul actritei pare a fi trasat numai de contururi rotunde, fara nici un semn de plin. Are capul rotund de tot ceea ce e inca mai subliniat fiindca poarta parul pieptanat lipit si despartit in doua printr-o carare din crestet, pana in mijlocul fruntii. La spate e rasucit intr-un coc mare, ceea ce inseamna deci ca e o coafura greceasca.. Fruntea ei, fragment de sfera, e asa de limpede, de parca nici unul din milioanele ei de stramosi n-a incretit-o vreodata din cauza unui gand.

Nuduri

Stefan Gheorgidiu si Fred Vasilescu traiesc euforia erotica in primul rand prin observatia nudului feminin, eliberata de orice urma de pudoare, mai mult chiar, cu o anumita placere a descoperirii tuturor secretelor asupra carora pana dupa Primul Razboi Mondial literatura pastra tacerea ori in legatura cu care se multumea cu sugestii.

Fred ar vrea sa aiba fotografii obscene ale femeii iubite, pe care o rastoarna in imaginatie, el o vrea rupta de voluptate, Stefan Gheorgidiu descrie cu deliciu formele nevestei lui dincolo de carnalitate

Imaginea Elei „ in toata goliciunea ei de femeie de douazeci de ani '’’ este un adevarat poem in proza inchinat iubirii pentru ca frumusetea si erotismul femeii irump din perceptia indragostitului care o contempla in intimitate : „ isi rasucea mijlocul, se vanzolea opintindu-se in calcaie facand ca o punte arcuita din trupul ei oferit tot, unui zenit al voluptatii, vadind goala, floarea de matase palida din mijloc, in lumina cristalina cruda a lampii…Era vanjos trupul si viu trupul, in toata goliciunea lui de femeie de douazeci de ani, tare, dar fara nici un os aparent, ca al felinelor. Pielea neteda si alba avea luciri de sidef. Toate liniile incepeau, fara sa se vada cum, asa ca ale lebedei, din ocoluri. Sanii robusti din cauza manii mele petrecute pe sub talie, prelungeau gratios, ca niste fructe oferite, cosul pieptului, ca sub ei, spre pantec, caderea sa fie brusca. Picioarele aveau coapse tari, abia lipite inauntru cand erau alaturi, lung arcuite in afara, din sold la genunchi, ca si cand feminitatea ei ar fi fost intre doua paranteze fine, prelungi.

Comparatia „ se frangea ca o paine a iubirii trupului tanar „ duce cu gandul la versul lui Blaga din poemul „Pan catre nimfa” : „ Ca painea cala eu te-as frange „, o versiune epica lipsita de bucuria solara detectabila la poetul numit : „ era lanced alba, si cu ochii inchisi peste durerea dospita din ea, oferind intre dinti, intinsa, garoafa insangerata a buzelor.”

Un al doilea nud, extrem de rafinat si incarcat de sugestia unei iubiri mature, este tot al Elei, comparat cu acelasi tablou, de la douazeci de ani :” Negresit trupul auriu al acestei femei nu era fara cusur. Evitand sa aiba un copil ca sa nu- si deformeze corpul, din cauza brutalitatii tratamentului ajunsese la rezultatul opus. Cand eram furios si sufeream din pricina ei, simteam un fel de drojdie de satisfactie ca sanii, nici chiar atunci cand era culcata pe spate, nu mai aveau acea elasticitate dura de fructe, ca acum, cand se marisera, alunecau usor, fireste prea putin, inspre coaste, fara sa mai afirme neastamparata mura, ca un sigiliu al voluptatii, din varful lor.Plinul soldurilor nu mai avea liniile de lira de la inceput si era ciudata corespondenta intre impresia aceasta de scadere, de atrofiere pura a lor si inflorirea molatica a sanilor. Muschii coapselor, care erau in zilele dintai intinsi, semet de la genunchi pana la sold, acum se relaxau, mai catifelati, mai dulci la pipait, imperceptibil, spre interiorul picioarelor. Dar atat de inexplicabile sunt intortocherile iubirii, ca acum cand o simteam induiosat alaturi, tocmai aceste scaderi erau pentru mine prilejuri de voluptate. Imi placeau, parca mai mult ca oricand, acesti sani molatici si ascultatori, care imi umpleau cu greutatea lor draga, palmele, luandu-le forma si imi lipeam cu o dureroasa bucurie, obrajii de coapsele cu fragezimi molcome de petale, care altadata tresareau elastice si nervoase. „

In desenul amanuntit pe care i-l face Fred Vasilescu Emiliei , trunchiul apare mai plin de substanta, in comparatie cu crestetul, care ramane reprezentarea perfecta a vidului total,, In anume sens corpul ei nu e lipsit de frumusete. Asa cum sta acum, cu mainile sub cap, cu un picior indoit, iar cu celalalt, dinspre mine intins, nu pot spune ca e urata. Nici un moment carnea nu atarna pe ea, caci e tanara. Sanii s-au inmuiat, dar fara sa- si piarda conturul. Si-au largit numai putin baza. Pantecele nu coboara brusc, cand se termina oasele, caci are cotul pieptului lat, ci ramane a sa intre coaste si incheieturile scurte, abia aparente, ale coapselor, ca un vas plin, cu cateva goluri de gutuie insa si care se suge putin in dreapta si in stanga. Ochiul mic, inchis al buricului e subliniat de o ata usoara dintr-o parte intr-alta, ca un arc de paranteza culcata ce se tope ste u sor spre solduri. Ceea ce are ineosebi plastic e pernita de carne triunghiulara, care precede cei cativa carlionti de matase blonda ai feminitatii ei. Acolo, inca, are o frumusete proaspata, de blonda grasa. E sigur ca acolo e, in felul ei, mai frumoasa decat doamna T, care este acoperita de un puf aramiu excesiv. Toate ar fi cum ar fi daca nu ar fi capul pe care il are. Rotund, cu fruntea limpede de orice cuta, cu nasul frumos, indreptat in jos, cu arcadele geometrice arcuite spre tample. Orbitele ei sunt fara adancime. Ochii mari, sus, sunt despartiti cu o indoire, de sprancenele trase, iar jos, obrajii pornesc imediat de sub gene, reducand la minimum pleoapa. O frumusete ideala desenata de un profesor de caligrafie, fara nici un mister, care tine in acela si timp, si de acadea si de parfum prost.

Comparatia cu feminitatea doamnei T nu este chemata intamplator; ca elemen al unei structuri coerente si uniare, personajul mai este pus in raport si cu altele, tocmai pentru a i se preciza natura si funciunea cu totul particulare : cu sora ei, Valeria, Emilia, este asemenea prin fondul de baza al structurii, cu deosebirea ca cea dintai ramane sa exprime exercitul feminitatii in perimetrul exclusiv domesti; cu Miti Marculescu, colega de camera artistica, se arata asemenea si totu si diferita prin felul in care inteleg sa serveasca arta spectacolului. Contrastul total, aparitia fundamentala ce tine de planul de principiu al romanului, este insa acela dintre doamna T si Emilia, cea dintai este un exemplu unic si superior de feminitate.Substanta feminitati ei fiind tocmai acea inefabila individuatiune, ar fi o greasala tactica interpretativa daca se incearca sa se situeze in seria exemplarelor particulare de feminitate, pe care romanul romanesc o iaugureaza cu Sa sa Comana steanu si continua cu Adela, Rusoaica, Maitrey,, Vera; Firest ca in principiul constructiv al fiecaruia din aceste examplare sunt dozate reprezentativitatea respectiv feminitatea si particularitatea individuatiunea, dar prevalenta cantitativa celei dintai este decisiva, in asemenea maura incat identitatea individuala a acestor personaje, atat cat este nu este decat stricta lor forma necesara de aparenta ]n lipsa careia nu ar ramane sa fie altceva decat abstractiune goala. In constructia personajului pe care autorul Patului lui Procust l-a numit doamna T, in continuarea experimentului inceput cu Ela din Ultima noapte, elementele componente sunt rasturnate : ceea ce prevaleaza si este hotarator este unicitatea fiintei, feminitatea fiind atribut al acestei unicitati, pe trunchiul careia se rasuce ste, am pute spune, ornamental, pentru a da un plus de culoare si plasticitate elementului de baza.

De asemenea opere ale calofobului Camil Petrescu sunt doua nuduri ale D-nei T., incarcate de lirism, poeticitate si senzualitate.

Daca Emilia e o unealta prost conducatoare de electricitate, D-na T. e strabatuta de un fluid, care o face excesiv sexuala,,. Si imediat explicatia sub semnul careia vor sta toate detaliile privind-o pe eroina :,, Cred ca acest curent continuu era de fapt o gandire. O gandire adevarata, o simti cum simti pulsul cuiva „.

Fetei dinauntru oferita de d-na T, insasi i se alatura imaginea ei din perspectiva lui Fred Vasilescu. Prima varianta a portretului este o falsificare in sensul unei sinceritati niciodata totale. Cum nota Camil Petrescu in,,Note zilnice,, :,, cand vorbesti despre tine, dezvalui ceea ce ai interes sa se stie.’’personajele sale nu fac exceptie, au avantajul unor biografi mai pure fiind rod al imaginatiei. destinele lor fictive pot fi scutite deliberat de prea grave scaderi, sunt fete ideale posibile sau visate de creator. Fred spune :,, Femeia asta, care la inceput nici nu mi s-a parut frumoasa m-a facut sa descopar frumusetea,,. Trupul e un intermediar, dar nu unul intamplator :,, Am descoperit atunci un corp de femeie despre care pot spune ca la fel nu am mai intalnit niciodata „. Este orgoliul de a fi privit o capodopera si indirect marturisirea competentei castigate prin alte experiente. E un cunoscator. Detaliile au exactitatea unui studiu de specialist pedant. Iata un exemplu : „ Cum statea asa, culcata pe spate, sanii mici, priviti pe deasupra, abia se desluseau, se inchega totusi o zona molateca, deasupra careia, samburele mic, inconjurat de un banut, deasupra careia, samburele mic, inconjurat de un banut de culoare vinului, odihnea ca pe o pernita discreta. Cand corpul era privit lateral, insa , forma nedefinita a sanului se unduia cald spre subtioara intr-o suava intorsatura, pentru ca sa revie intr-o noua rotunjime dedesubt, a omoplatului, care invita sub el palma …Toate aceste lunecari calde de linii anulau impresia pe care o facea imbracata ca ar fi slaba. Cosul pieptului, lamurit, lasa sa apara ocolul ultimelor coaste, atunci cand porneau lateral iar pantecele se strangea ca un trup de sarpe. Muschii subtiri, infasand strans talia, creau unduiri sub piele si dau o impresie de sustinut si robust. O linie pornea de la gat, se adancea usor intre sani, se mentinea mai larga intre indoiturile spre afara ale ultimelor coaste, cuprindea in ea ochiul micut si gingas din mijloc, asezat ca pe o pernita, usor contractata, si pe urma se pierdea in linistea triunghiului …”. Descrierea continua metodica, detasata, scutita de ceata ce tulbura privirea indragostitului, pe inca trei pagini. Imaginea e atat de incapatanat completa incat avem senzatia ca ne aflam in fata primului trup de femeie din lume.

D-na T aduce in Patul lui Procust mai mult decat un trup. Ea aduce un suflet superior, numai iubire si numai intelegere, devotament si gratie dar si destula mandrie discreta pentru ca toate infrangerile ei sa para a fi aproape o a doua inflorire, de toamna tarzie a iubirii.

Perspectiva masculina a femeii

Avem de-a face cu doua ipostaze ale femeii ca prototip, provocand doua reactii deosebite in cazul unor barbati.

In Ultima noaptedesi ar trebui sa fie filozof ca un student la Filosofie ce se afla, Stefan Gheorghidiu isi pierde controlul. Femeia buna , luminoasa si dezinteresata de la inceputul romanului devine, din perspectiva barbatului banuitor,egoista, rece, calculata, mincinoasa, tradatoare, venala, vulgara. Lui Stefan nu-i mai ajunge sufletul pentru a se tortura cu masochism si pentru a o chinui pe ea, cu sadism. Se autovictimizeaza, isi plange de mila, o paraseste si se considera generos pentru ca ii arunca nobil cateva proprietati.

Faptele care probeaza vinovatia nevestei sunt echivoce. Lucrurile ar putea sau nu sa fie reale. Misoginismul barbatului nevrotic deformeaza insa totul.

La inceputul romanului, discutia de la popota opune mai multe opinii ale ofiterilor despre legatura de iubire.Disputa referitoare la dreptul de a ucide din gelozie ilustreaza felul in care se putea intelege raportul dintre femeie si barbat in epoca. Un ofiter crede ca,, unei femei trebuie sa-i fie ingaduit sa- si caute fericirea,, si ca a silui,, sufletul unei femei e o cruzime,,. Altul spune ca dragostea-i frumoasa tocmai pentru ca nu poate cunoaste nici o silnicie si are drepatul la libertate. Gheorghidiu pretinde ca,,cei ce se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra celuilalt,,. In relatia cu,,nevasta-sa,,, Ela nu are, de fapt, nici un drept. Reactiile barbatului, gata, daca imprejurarile nu l-ar imiedica, sa ucida, pentru o banuiala nici macar pe deplin confirmata, dovedesc ca el se considera proprietar absolut.Dupa ce si-a chinuit si umilit femeia, el ar dori ca ea sa-i apartina ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Aproape la fel percepe femeia si Fred Vasilescu. Dragostea lui pentru frumoasa, independenta, doamna T devine un chin pe care testamentul nu are cum sa-l rascumpere. Fred o iubeste pe doamna T si o dispretuieste pe Emilia.Si totu si, pe aceasta o consuma, fara ca nimic sa-l oblige, in conditiile in care poate alege alte festinuri mai fine. De fapt, numai aceasta femeie oarecare, fara har, fara distinctie, fara suflet este reala. Ela si doamna T sunt personaje care traiesc prin intermediul celorlalti fiind vazute din exterior;despre psihologia lor nici un cuvant, ca de altfel si la Anton Holban, la Calinescu autori care problematizeaza numai personajul masculin, privit din interior, pus in situatia de protagonist, din perspectiva lui fiind percepute celelalte personaje De si se vorbeste aproape numai despre femei, se raporteaza la ele aproape toate trairile, ele nu sunt cu toate acestea, decat catalizatori pentru energiile masculine.

Si Gheorghidiu si Vasilescu penduleaza intre aspiratia estetizanta combinata cu dorinta sexuala primara si dorinta de a injosi femeia iubita. Singurul personaj masculin capabil sa o transfigureze cu adevarat este anacronicul poet Ladima, cavaler ratacit in alta era, Don Quijote, care face din actrita demimondena un inger desavarsit.Primii doi barbati, care stapanesc femeile de alta calitate, le coboara, Laima o inalta pe Emilia si pierzandu- si iuziile, pe toate planurile, nu suporta descoperirea ca idolul sau nu e decat o muiere. E ultima lovitura, cea care il impinge la sinucidere. Femeia duplicitara, tradatoare, opaca, il ucide, fara sa isi dea macar seama de acest lucru. Camil Petrescu tine astfel sa avertizeze ca femeia este primejdioasa prin insa si puterea ei de seductie.

Stefan Gheorghidiu descopera surprins in sotia sa o cu totul alta femeie decat cea pe care se obisnuise s-o vada in existenta lor anterioara imbogatirii si intrarii in viata mondena. Locul eroinei intimidate de inteligenta barbatului il ia amatoarea de petreceri snoabe, stanjenita de neatentia lui in imbracaminte si care in general nu mai este dispusa sa-i acorde lui intaietatea in comparatiile prilejuite de lumea frecventata acum.

O excursie „in banda „, cu automobilele la Odobesti devine prilej, in opinia lui Gheorgidiu de a-si observa mai bine sotia :” Pe drum nevasta-mea n-a trait decat prezenta lui G. Toate comentariile le-a facut cu el sau pentru el. Avea o voce usor emotionata – la inceput am crezut ca din cauza soarelui si aerului innourat al diminetii si al campului – si releva cele mai neinsemnate nimicuri ale drumului cu exclamatii. Daca masina era sa calce un card de gaste, ea scotea un fel de interjectie usoara, vreun A! care pornea din toata intimitatea ei de femeie si vrea sa puie cu totul altceva decat spunea. Suspiciunea duce la o panda a detaliului revelator, la o cernere atenta a semnificatiei reactiilor si gesturilor. Ela gustand cu pofta din felul de mancare adus lui G. sau placerea ei de a-i turna, cand el cere vin,din paharul ei,acestea si alte initiative menite sa-i distinga ca o adevarata pereche pe cei doi sunt decifrate ca raspunzand unei intentii de corespondenta

Doamna T e punctul de convergenta a nobletei si demnitatii celor doi eroi, Emilia, focarul slabiciunii lor. Generozitatea si franchetea lui Fred o cuceresc si ea i se ataseaza imediat, explicandu-se :,, Traiesc intr-o lume asa de rea … neintelegatoare (…) O lume cupida, framantata de banuieli meschine … Gestul cam trasnit … asa cu vie buna …m-a cutremurat …Simteam ca trebuie sa-ti rapuna cu ce e mai bun in mine ``. Lui Fred, aceasta impresionabilitate, capacitatea ei de a stabili consonante spirituale si a li se devota ii provoaca rezerve : `` Cu asemenea femeie pe care tot ce e frumos ca gest si cinste o stupefiaza, o tulbura, esti todeauna nelinistit ``. Intre ei intervine un decalaj, in acest domeniu al vietii sentimentale, care are un curs mai spontan, mai in parte, de conventii, grevat de prudente si circumspectii la Fred. Desi cu o alcatuire mai fragila, prin insasi conditia ei feminina, D-na T vadeste o rezistenta sufleteasca mai puternica decat Ladima si Fred, are o robustete a spiritului mai pronuntata, viata ei interioara e mai neteda, mai organizata, nu cunoaste suisuri si coborasului, evita paroxismele – in comparatie cu a celor doi. Aceasta nu inseamna ca ritmul ei e mai putin tumultuos, dar combustiile au loc la mari adancimi, sunt greu acoperite sub un strat de decenta. comportamentul acestei femei e reticent cu caldura, distant cu afabilitate. Eleganta in orice ar intreprinde e principiul de viata definitor, dar nu o eleganta calculata, intretinuta cu constiinta unei superioritati .

Mitul lansat de Ladima in clipa mortii este in acelasi timp insa mitizare si demitizare romantica; mitizare in sensul ca propune drept obiect al dragostei, provocand sinuciderea, o femeie superioara. Nu prozaica Emilia ci D-na T. este invocata in scrisoarea –testament, ’’ o doamna’’, o femeie tanara si eleganta. Micile note de idealizare, prezente uneori in scrisorile pentru Emilia se intregesc acum, in epistola finala adresata altei femei.

Ladima este pentru Emilia un netot, de care are uneori mila, mai ales cand e singura, sau atunci cand el are o oarecare influenta ziaristica.

D-na T, cunoscuta anterior prin fragmentele In loc de ora ceaiului si Din criteriile d-nei T, e si ea o enigma. Prefera sa-l minta marunt pe acel D. decat sa-l respinga definitiv, aratandu-si franc indiferenta. Pentru D., ea este o femeie exceptionala, iubita de toti barbatii. I se atribuie succese pe care nu le-a avut. Un scriitor anonim, un prieten de-al lui Fred, o vede prea urata pentru a interesa un om de gust. Autorul insusi pune totul atunci gand afirma ca ar fi avut in ea un personaj adecvat pentru Alta din Act venetian. O imagine a Mariei T Manescu o ofera chiar scrisoarea de adio a lui Ladima. Moduri de nedeterminare a personalitatii comune si lui Fred sunt si confesiunile lor : desi fiecare isi are in celalalt centrul vietii, confesiunile pun in prim plan alte personaje

Emilia este nedeterminata prin cele doua grupuri opuse de perspective date de Ladima si ceilalti. Pentru Fred ea e grava, impozanta in atitudine, incapabila sa-si acordeze temperamentul intre falsitatea degajata a convorbirii si vidul sufletesc cu care trece la amor. Unii cred ca are talent actoricesc, altii ca e frumoasa. Nu are nici o acoperire sufleteasca in dragoste, in afara venalitatii si veleitatii. Pentru Ladima ea e uneori un copil, are gust ales, talent mare, suflet, capacitatea de a-i intelege poemele si articolele.

Stefan Gheorghidiu s-a casatorit cu Ela pentru ca vedea in ea o fiinta perfecta. O mostenire neasteptata le deschide poarta spre o lume moderna. Contactul cu aceasta lume va descoperi in Ela inclinatii finale si resurse perfide. Confruntarea dintre cele doua personalitati, a barbatului, grava, disperata,, aceea a femeii, ascunsa si usuratica, e urmarita cu multa finete de scriitor. Acolo unde Stefan pune pasiune disperata, Ela raspunde cu o patima prefacuta; acolo unde el cauta un semn de tradare, ea ii ofera, cu gratie mincinoasa un indiciu de dragoste si de fidelitate.

Sotia lui Stefan Gheorghidiu se arata ( efect mai mult al antipatiei scriitorului ) nefilozoafa, geloasa, inselatoare, lacoma, seaca si rea. Observatia morala obiectiva nu-i din cele mai acute.

. In Ultima noapte…, femeia, care de altfel a fost umilitor expusa unui curs de istoria filosofiei, in patul conjugal, ( scena interesanta si promitatoare de altminteri ), este schematic, vag, fantomatic prezentata. In Patul lui Procust prostituata Emilia e persecutata de autor pana la imunitate, incat personajul devine neverosimil, ca o teza ce n-ar implica in sine antiteza.


Situatiile evoca o mecanica a reactiilor, semnificatia lor interioara face imposibila orice confuzie cu stilul si motivatia comportamentului comun. Cea care traieste la nivel trivializat astfel de momente este numai Ela: ea sufera vizibil in fata „ tradarii „ lui, ea se razbuna, ea singura, e geloasa, cu aceeasi sinceritate plata, fara nuante si fara complicatii, in fiecare din infatisarile ei succesive

Psihologia feminina

Privirea creatoare stabileste ierarhii mai ferme si mai categorice decat statutul social. Emilia e ne neimaginat in rolul de privitor. In jurul ei pluteste o ceata grea si vascoasa. Lipsita de vocabular analitic, e incapabila „ de a avea impresii cat de putin intemeiate de a descoperii nuante „. In senzualitatea dizolvata, lenesa si lenevitoare ca aerul cald al camerei sale, Fred cade adesea din exercitiul spiritual al privirii, deprins de la d-na T. si o fixeaza pur si simplu ca pe un obiect. Imaterialitatea subtila a privirii se gaseste dezarmata in fata materialitatii greoaie a acestei fiinte „fara frunte „ : „ am impresia ca Emilia n-a privit niciodata un rasarit de soare si n-a putut cu ochii astia mari de tot, linistiti, niciodata, singura fiind, asa fara motiv, o floare.”

Pag 48

Privirea pune in lumina lumea, extrage o forma din haos, modeleaza materia, efectele sale fiind ontologice si cosmologice deopotriva. El privitor creeaza lumea intr-un act emfatic, subliniind repetat rolul sau dinamic in aceasta relatie eterna. Privitorul are intodeauna timp la Camil Petrescu.Privirea poate trada el in ambele sensuri ale cuvantului, in acela al revelarii, dar si cel al inselarii, fiindca ea nu poate fi altoita, adica straina, prefacuta, adaugata ca o excrescenta, mimata.

Unui ochi indragostit, traind drama geloziei nu-i scapa nici un detaliu iar alertetea unei stari tensionate nu alterneaza taraganarea mangaietoare a privirii creatoare. O privire atat de aplicata asupra trupului de femeie se poate intalni si la Sacre de la femme, exceptionala si rafinat impudica elogiere semnata de Marcel Moreau. Pentru Fred d-na T. este un spectacol, o creatie a naturii, dar mai ales una a ochilor care stiu sa priveasca. Niciunde mai multe detalii aparent nesemnificative, semnificand inalt, singularizand, individualizand. Vesminte, feluri de mancare, mondenitati, gusturi cultivate anume, toate sunt puncte de reper. Trupul femeii iubite este materia supra careia personalizarea poate actiona reversibil. Cercetand-o ca pe un tablou acumuleaza vederi noi care pun in progres relatia insesi.

Dobandind statutul unui veritabil personaj literar,,, autorul,, isi poate permite sa circule printre eroii romanului, nelezand nicaieri senzatia de autenticitate a relatiilor sale cu ei. Sa observam insa ca nu le acorda prea multa consideratie nici macar acelora la adresa carora are cuvinte bune. D-nei T ii face publice niste scrisori cu un caracter foarte intim, neincunostiintand-o si necerandu-i voie, procedeu calificat chiar de catre el drept,,brutal,, Termenul e eufemistic, fiind vorba de o adevarata magarie. Intrucat, dupa cum stim, eroina a refuzat categoric sa colaboreze la alcatuirea dosarului de existente, avem tot dreptul a consideram paginile extorcate.

Autorul din Patul lui Procust pune singur in miscare intreaga masinarie care duce la alcatuirea,, dosarului de existente,,. Extrage scrisorile D-nei T dintr-o corespondenta privata, alegandu-le pe acelea care contin un secret.

Exista o directie in care personajele infirma categoric spusele autorului despre ele. E aceea a discretiei . D-na T afirma autorul are oroare de exibitionism; pentru aceasta, sa ne amintim, nu se putea imagina urcand vreodata pe scena sau incredintandu-si gandurile tiparului. Dar, examinand continutul scrisorilor ei ajungem la o concluzie exact contrara. Intr-o corespondenta amicala curenta (caci a refuzat faptul de a scrie ) d-na T. destainuie autorului cum s-a dat din mila unui om pentru care simtea o adevarata repulsie fizica si istoriceste scena intimitatii acesteia erotice penibile, cu o amanuntime greu explicabila altfel decat prin impudoare.

Si la mare, nu prin discretia comportarilor probabil face intreaga statiune Movila sa afle ca e indragostita de Fred Vasilescu. Ce exemplu mai frapant de afisaj sentimental ar putea exista ?

In legatura cu Emilia, cuvantul discretie nu are sens. Iar cat de bine stie sa pastreze secretele cuiva,, autorul,, am avut prilejul sa vedem cand a publicat intr-o revista scrisorile intime ale d-nei T fara macar sa o previna.

Ciudatul exhibitionism al personajelor, necorespunzator cu felul lor de a fi, asa cum ne-a fost descris, corespunde insa statutului lor literar. Ca sa treaca din dosarul de existente intr-un roman trebuie sa accepte o impudoare fundamentala a noului lor univers. Caci, sugereaza Camil Petrescu , literatura e o enorma indiscretie.

Spatiul feminitatii

Placerea autorului de a se deda deliciilor unor migaloase compuneri de interior modern se dezvaluie cu ajutorul profesiunii d-nei T. Ea insasi, in scrisorile febrile, nelinistite cu care incepe romanul, se opreste asupra obiectelor mangaiate cu privirea, revelandu-le pretiozitatea, gustul, distinctia sau, mai curand, exceptia. E un spirit care a renuntat la eleganta patinata a vechilor obiecte pretioase si descopera savoarea subtire a liniilor geometrice, sugerand intunecari intime, la fel de tainice. Magazinul d-nei T. e o aglomerare placuta, socanta pentru un ochi neexersat, de geometrie asimetrica, de vase moderne, statuete stilizate, cuburi scobite servind drept fotolii, arcuri negre simple in loc de sfesnicele greoaie de birou, intr-o impresie generala de lux nou. Simplitatea neta, confortabila, eleganta discreta a acestui mobilier e degustata deschis de Camil Petrescu, cu o oarecare ingamfare a deprinderii rapide a unui gust mereu de exceptie.

D-na T, personaj fragil prin sensibilitate si complexa viata interioara, se refugiaza intr-un interior incarcat, cu o valoare strict sentimentala : „ din interiorul acesta, care e viata mea, nu as putea schimba niciodata nimic ”.Mobilele greoaie sau dimpotriva miniaturale, multe obiecte cu destinatie precisa alaturi de altele amintind doar de momente care au fost, sunt impreuna, calme, supuse, printro inradacinare in trecut, in viata care s-a scurs printro inradacinare in trecut, in viata care s-a scurs printre ele, impregnandu-le. Aici obiectele nu mai sunt impenetrabile ci fiecare inchide provizoriu o imagine de album existential. Obiectele actioneaza ca niste veritabili ambasadori ai fiintei, o reprezinta. Nici un amanunt nu e la voia intamplarii.

Camera d-nei T. este un interior, nu e vulgarizata de nici o intentie exterioara, nu vrea sa demonstreze nimic. E prelungirea necesara a fiintei care-si doreste confort rafinat. „In odaia de dormit, varuita alb si cu vreo doua dungi aurii; nu e decat divanul alb, scazut si vast, tabloul de Luchian, ceasornicul si, la capatai, o masuta alba pentru becul cu abajur de faianta ca sa poti citi seara „. Albul patului se repeta in ambele odai amintite dar daca in prima era impus din afara, din necesitati comerciale, injositoare, in a doua fiinta, se regaseste in tabieturi intelectuale. De la intimitatea devenita profesiune abjecta la intimitatea calma, odihnitoare a spiritului.

Camera Emiliei e o insula in caldura zilei, in simpla si grava intamplare a incursiunii dureroase pe care Fred Vasilescu o face in propria existenta, este falsa si patetica. Cateva obiecte impersonale, un sifonier mare, o oglinda cu cateva fotografii ridicole, un abajur de matase galbena pictata, un paravan demodat incropesc un interior poetic, in acceptia Emiliei, fireste. Este nevoia de a face impresie nesprijinita de un cat de elementar bun gust ori de originalitate. Singurul obiect protejat este patul, foarte curat, asternutul extrem de fin si de alb, pentru ca asa cer interesele ei. E poate obiectul cel mai ingrijit si mai luxos din casa.

Altadata o odaie poate avea o existenta dubla ca in cazul celor locuite e prostituate. E locul in care se consuma rapid, negustoreste, un act fiziologic, dar totodata si adresa pe care se expediaza scrisori afectuoase, domestice, de gospodarie taraneasca, sanatoasa si protocolara.

Femeia si mondenitatea

Dizertatia asupra modei are si rostul unui pro domo. Autorul dramatic are mania de a-si costuma atent personajele in functie de ceea ce li se pune in seama la un moment dat. Lungi descrieri de vestimentatie vin si dintr-o desprindere plastica, dintr-o inclinatie picturala. Sunt descrierile cele mai reusite, depasind total zgarcenia si monotonia celor de peisaj. Natura umana evidentiata de propriile artificii e infinit mai atragatoare. D-na T. coboara seara la Movila cu o esarfa triunghiulara de batic asortat pe umeri, in rochie de casa verzuie, jad degradat in patrate intretaiate, spre alb. Culorile nu sunt niciodata certe, ci pale, imprecise, degradate, inimitabile, de unicat.

Iata o descriere a d-nei T la vernisaj care echivaleaza cea mai fierbinte declaratie de dragoste : „ pentru ca era toamna tarzie, desi vremea era mereu frumoasa, avea un mantou de stofa de culoare piersicii palide; cu manecile terminate prin mici mansoane atasate, de lutru castaniu, aproape negru. Din acelasi lutru, gulerul inalt, croit ca o tunica desfacut la gat, ii incadra obrajii ca intro catifea neagra, calda, iar jos, la poale din aceeasi blana, o blana lata ca de doua palme, de jur imprejur. Inrudirea de culoare dintre opalinul stofei si caldura garniturii de lutru era un farmec in plus. Nu scosese manusile mici de piele care ii rasareau din manecile mansoane si parca sta dinadins cu coatele sprijinite asa ca sa-i sublinieze frumusetea mobila a mainilor inmanusate. picioarele de la genunchii goi si rotunzi in jos, in ciorapii de culoarea nisipului, desavarsit intinsi erau lipite unul de altul …” Privirea e atat de intens atasata obiectului cat sugereza o posesiune, suplineste comuniunea, imposibila altfel, a doua spirite. Femeia e un cifru pe care privirea barbatului il desluseste atent, cu neegalata stiinta.

Iata cum apare Ela, intalnita la teatru de Stefan Gheorghidiu, in timpul procesului de divort :” Era o rochie neagra, de seara, oblic decoltata, care-i facea bratele lungi inca mai albe, mai calde, plinute, voluptuos incheiate in umeri. Gatul ii crestea usor, cu linii suav rasucite, din grumazul gol si alb, spre radacina parului, caci muschii ascunsi urcau sub incolacirea de spirala, sub pielea fara o pata, ca petala de trandafiri galbeni, a blondei …, capul ei avea profilul marcat (frunte pura dar nu piezisa, nas acvilin, barbie usoara ) pe un fond de lumina ca o aureola, asa cum provoaca intentionat fotografii pentru blonde, in timp ce obrazul dinspre mine era intr-o umbra dulce ca lumina de luna. Umerii se afirmau tari, caci prin albeata lor palida, adunau lumina, asa cum aduna in umbra rotunjimile lucioase.

Emilia, amorfa,vulgara, de o caligrafie lipsita de orice arta, actrita intamplatoare si patetica, este constienta ca reprezinta o marfa si se comercializeaza meschin, calculand josnic tot ceea ce poate oferi. Este singura constiinta de sine. nimic altceva nu reuseste sa o tulbure. Generozitatea ei ingusta se sprijina pe o filozofie cu „ ceva peremptoriu si primar de fasole prost fiarta „ : '”azi e o prostie sa ai inima buna „. DE observat cum comparatia isi apropie ea insasi vulgaritatea obiectului de clarificat. Gros, brutal, Emilia ameninta eventualii profitori rau platnici: „ sa nu ma calci pe picioare mult ca te plesnesc „. Masurarea de camatara a dragostei, a gesturilor pasionale e [in masura sa violenteze sensibilitatea partenerului. Emilia e un peisaj, un produs natural imperfect si imperfectibil, un conglomerat supus doar timpului care macina. D-na T este un tablou, un creat artistic ideal. Privirea influenteaza, construieste, primeste semnale, se lasa tulburata estetic. placerea estetica inlocuieste dorinta.

Responsabilitatea deplina, calda a doamnei T fata de un gest frumos daruit, e inlocuita la Emilia cu o pomana aroganta, trivial ingaduitoare. „ Asa o data, treaca – mearga …s-a infruptat el „ sau „ O sarutare, doua, acolo, treaca mearga „.

Emilia e un simplu reper vulgar. Drama ei ar putea fi aceea a contradictiei dintre femeia imbracata, cu are sever de profesoara inflexibila si cea goala, indiscreta, precipitata, negustoreasa de excitatii groase. Emilia nu are deloc constiinta existentei sale, nu e capabila de traire sau de contemplare a trairii.

Actrita –cocota Emilia spune ca Ladima s-a infruptat cand ea i-a permis acest lucru, iar Fred Vasilescu realizeaza ca este constienta de faptul ca reprezinta un,,ospat de carne,,.

Emilia este cheia naratiunii poate ca Patul lui Procust este carnea femeii care umileste si mutileaza spiritului barbatului, incapabil de a se masura cu alta unitate decat spiritul insusi. Nu credem ca acest exemplar de feminitate ar putea fi receptat, in profunzimea vida a sensului sau, fara elementul de contrast, care daca nu il defineste, atunci, cel putin il masoara. Cat priveste deducere metaforei centrale a romanului,, Patul lui Procust,, numai din relatia situationala pe care o statueaza Emilia, ea nu poate avea decat valoarea unei jumatati de masura, de vreme ce rationamentul este integral aplicabil si doamnei T; caci si frumusetea ei care este, evident, opusul carnii celeilalte, chiar daca nu umileste si mutileaza spiritul barbatului, ci din contra, pare a-l inalta pana la urma, tot ca un pat al lui Procust, functioneaza pravalind in abisul dramei individuale, fiinta individuala a barbatului

Emilia este interesata si de alte legaturi. Iubirii lui Ladima ii acorda putina importanta si nu vede in ea decat partea care o magulea. Sub pretextul repetitiilor la teatru Emilia pleca des de langa el. Naivitatea lui o ajuta sa ibis ascend infidelities. In general personajul are o platitudine spirituala din care nu poate izvori intelegere. Nici cu Fred nu se intelege cu adevarat. Lui, imbratisarea Emiliei i se pare aproximativa, in contra timp, pierzand contactul,,. Emilia are aceleasi reactii fata de Fred ca si de alte personaje. De la ea la Fred vorbele, chiar si cele ce se vor intimitati, devin adevarate insulte. Cand i se adreseaza :,, Excrocule, nu te-am vazut eu cum faceai pe coco sul in jurul ei,,, Fred are impresia clara ca femeia il injoseste, dar reactia lui e nula. El comenteaza pentru sine, in surdina,, Iar interpretarea,, escrocule,,, ca sa poata fi spusa unui barbat, trebuie sa presupuna o oarecare familiaritate, un fel de numitor comun al conversatiei. Suna insa in gura Emiliei suna ca o insulta,,

Emilia , ale carei calitati artistice Ladima le coate in evidenta, sustine ca de fapt ea era victima intrigilor puse la cale de colege. Pentru Ladima ea era femeia ideala, pentru Fred e vulgara. Enigma Emiliei ramane nedezlegata, documentele fiind incomplete.

Emilia vorbeste despre bolile ei cele mai intime. Reactia lui Fred se exagereaza prin scurta autosugetie misogina. ‘’Sugestii de scursori miroitoare, de membrane vestede, negre, vinete. Acum toate femeile sunt facute din putreziciune in toate organele lor si scursori. ‘’. Din acela si orgoliu barbatesc inregistreaza ca pe o jignire si o prea directa, voit nepasatoare, marturisire a doamnei T. ‘’ Dar daca ameteala dintai ma face sa accept un barbat o clipa dupa aceea mi-e sila de el. As muri de n-ar fi o camera de baie alaturi ‘’. Rece fraza de animal de rasa;pentru ca altadata ea insasi reactioneaza la fel cand Fred reediteaza functional o calatorie amoroasa ofilind brutal,, un refugiu unic de bucurie trecuta,,. Amintirile insesi sunt exercitii voite de sensibilitate.,, Nu dorisem decat sa retraiesc o clipaceva din trecut,, noteaza d-na T.

Artista mediocra, de un pronuntat spirit practic, modesta insa prin natura satelitara a temperamentului ei, pentru Emy Rachitaru suferinta lui Ladima, la care a fost martora si partasa, actrita chiar de un oarecare interes dramatic, in singurul ei rol de oarecare succes, a trecut aproape neobservata. Ea zace toata in paginile de confesiune, cartate cu grija si impanglicate intr-o cutie de corespondenta alaturi de atatea alte roluri, scrie la masina sau sapirografiate, pe care le-a inteles tot asa de putin, dar pe care e dispusa sa le repete, pentru captivarea vizitatorului, ca acel rol din Modelul cu care zadarnic se straduieste sa impuna, in inceputul dup-amiezii de august, lui Fred. Pentru ea pasiunea lui Ladima a fost ceva iesit din comun, prin ceea ce, mai ales contrazicea programului ei e sexualitate curenta. Ingenuitatea cu care, in fata sufletului lui Fred, ravasit din nou gratie mesajelor pe care acesta le citeste cu interes multiplicat, se mira ca Ladima o voia nevasta numai a lui, sau simplicitatea. cu care tagaduieste sa i se fi dat mai mult decat, asa de forma, pentru ca, altminteri, Ladima era un idealist, aceste trasaturi sunt tot ceea ce e mai valoros in sufletul acesta de o inexpresivitate primara. Si in acest timp, alaturi de ea, un lunatic, cum asa de sugestiv o spune in una din scrisorile sale Ladima, merge pe streseni vecine cu prapastia, in care va sfarsi de altminteri sa se prabuseasca. Pentru Ladima ea era insasi ratiunea pasiunii lui, indiferent de analele putin glorioasei ei vieti, pentru Fred era doar animalul de pasaj, in a carei cromolitografie sufleteasca nu obosea sa urmareasca detaliile si culorile suprapuse. Emilia grava nu se poate juca decat pe sine si intr-un singur fel. Emilia e adevarata doar cand se joaca pe sine. Magulita de interesul pe care Fred il arata trecutului ei amoros pe care incearca sa –l speculeze profesional. Vulgaritatea crasa a femeii, care da detalii in stil gros, cu totul opaca la frumusetile dragostei ale carei obiect a fost.

Emilia este o femeie lipsita de orice mister launtric. Superioritatea de esenta a doamnei T, caracterul cu desavarsire pe care-l poarta, distinctia si eleganta ei naturala, sunt motive care contribuie la idolatrizarea femeii, la ridicarea ei pe un soclu menit sa ramana intangibil, fiindca orice coborare la treapta nazuintei comune ar insemna macularea chipului adorat . In farmecul pe care Emilia il exercita asupra lui Ladima primeaza, desigur calitatea ei feminina, dar nu mai putin isi spun cuvantul aparentele de viata tihnita si curata pe care stie sa le intretina Valeria, sora mai mare.

Doamna T i si transfera preaplinul intro meserie care cere gust, rafinament, participare, ca si iubirea. Nici o nota discordanta, totul ramane net si necontrafacut, fara melodrama si scene romantioase. Iar impresia de autentic e aproape halucinanta.

Ela are o menire si o indeplineste impecabil, cu un mic suras trist, individualizator, al melancoliei simplitatii pierdute. Existenta ei se implineste deasupra legilor pamantene. Ela era o pisica blonda, capricioasa, un decor viu si zvapaiat al odaii de filozof al lui Stefan Gheorghidiu. Viata ei interioara e neglijabila iar gesturile au fierbinteala inconstienta a animalelor. Ea e abandonata ca un obiect depasit, in vreme ce d-na T ramane, departata cu o adanca stiinta, sa lumineze viata barbatului. d-na T nu are nici o datorie, e unica, emancipata, o stea care stie sa arda patimas, dar si sa-si stapaneasca patima pentru a ramane stea.

Ela trebuia sa se intereseze de pachetul cu pateu de foie gras, dar sa silabiseasca cu greu titlurile de lucrari filozofice straine pe care le citeste Gheorghidiu: „ Asa o doream, razvratind, fermecator lacoma, pachetele de la bacanie si in acelasi timp privind cu sfiala pachetul cu carti pe care ea nu le citea, dar stia cel putin ca pretuiau mult, ba chiar le frecventa si se interesa de ele, cu politetea cu care saluti si intrebi de sanatate pe domnul important pe care-l respecti, dar in a carui companie te plictisesti. Prelegerea de istorie a filosofiei tinuta femeii coplesite de cultura si inteligenta lui superioara raspunde aceleiasi viziuni interioare de cucerire a iubirii cu armele spiritului.

Dar este in tot ce spune si face ea o nota de infantilitate gustata cu delicii din perspectiva lui : „ mutrele” imbufnate sau mirate, graba ei inocenta de a da toate raspunsurile naive rasturnate de meditatia filozofica, turnura unor replici sunt asocieri care subliniaza mereu o animalitate gratioasa; si tocmai aceasta e nota ei, oricat i se atribuie o inteligenta care irupe. Ela este un spectacol minunat si atat. Gheorghidiu nu o vede de fapt pe ea ci proiecteaza in ea o anumita imagine a feminitatii cum o viseaza el.. Dar femeia care trezise de la inceput barbatului orgoliul de a fi iubit de una dintre cele mai frumoase studente, a carei gratie vine toata dintr-o tinerete neatinsa de nici o ardere a spiritului si sufletului mai adanca, nu putea sa nu-si gaseasca adevarata ei serie, care aste aceea a bandei.





Sultana Craia –Ingeri, demoni si muieri, Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 1999

Nicolae Cretu – Constructori ai romanului, Ed Eminescu, Bucuresti, 1982, pag 144

Aurelia Iordache si Cecilia Condei –,Dictionar de personaje literare Ed Sarmin, Craiova, 1995, pag 57

Aurelia Iordache si Cecilia Condei –Dictionar de personaje literare, Ed Sarmin, Craiova, 1995,

Dictionar de personaje literare – Aurelia Iordache si Cecilia Condei, Ed Sarmin, Craiova, 1995

Ariana Balasa – Camil Petrescu si paradoxurile actului creator – Scrisul romanesc, Craiova 2005

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981,, pag. 73

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, Pag 74

Mircea Tomus- Romanul romanului romanesc- in cautarea personajului- Ed. Gramar, Bucuresti, 1999, vol I, pag 370

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981

Ariana Balasa – Camil Petrescu si paradoxurile actului creator – Scrisul romanesc, Craiova 2005, pag134-135

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981

Mircea Tomus- Romanul romanului romanesc- in cautarea personajului- Ed. Gramar, Bucuresti, 1999, vol I

Sultana Craia –Ingeri, demoni si muieri, Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 1999

Ariana Balasa – Camil Petrescu si paradoxurile actului creator – Scrisul romanesc, Craiova 2005,, pag 127

Mircea Tomus- Romanul romanului romanesc- in cautarea personajului- Ed. Gramar, Bucuresti, 1999, vol I, pag 370

Ariana Balasa – Camil Petrescu si paradoxurile actului creator – Scrisul romanesc, Craiova 2005

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981

Sultana Craia –Ingeri, demoni si muieri, Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 1999, pag 100

Nicolae Cretu – Constructori ai romanului, Ed Eminescu, Bucuresti, 1982 pag 144

Ion Sarbu – Camil Petrescu, Ed. Junimea, 1973

Maria Voda Capusan – Camil Petrescu, Realia, Cartea romaneaca, 1988

Marian Popa – Camil Petrescu, Ed. Albatros, 1972, 172

B.Elvin- Camil Petrescu, Editura pentru literatura, 1962, pag 130

***-Istoria Literaturii Romane, Ed a II a, revazuta, Biblioteca Nationala

Ion Negoitescu – Itoria literaturii romane, Ed. Minerva, Bucuresti, 1991, pag 249

Nicolae Cretu – Constructori ai romanului, Ed Eminescu, Bucuresti, 1982, pag 145

Irina Peras – Camil Petrescu, Schite pentru un portret, Ed. Demiurg, 1994, pag 47

Ovid S. Crohmalniceanu – 5 prozatori in 5 feluri de lectura, Ed. Cartea Romaneasca,, 1984

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pag 113

Sultana Craia –Ingeri, demoni si muieri, Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 1999

Elena Zaharia Filipas – Postfata in Camil Petrescu, Patul lui Procust, Editura Minerva, 1992, pag 344

Dictionar de personaje literare – Aurelia Iordache si Cecilia Condei, Ed Sarmin, Craiova, 1995, pag. 71

***-Istoria Literaturii Romane, Ed a II a, revazuta, Biblioteca Nationala , pag 327

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, pag 96

Nicolae Cretu – Constructori ai romanului, Ed Eminescu, Bucuresti, 1982 , pag 144

Ion Sarbu – Camil Petrescu, Ed. Junimea, 1973, pag 229

Ion Sarbu – Camil Petrescu, Ed. Junimea, 1973

Proza lui Camil Petrescu – Irina Petras, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1981

Nicolae Cretu – Constructori ai romanului, Ed Eminescu, Bucuresti, 1982








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




DE LA MASCULIN SI MODERN LA FEMINISM SI POSTMODERNISM
Antonin Artaud in cautarea magicului pierdut
STRUCTURA OPEREI LITERARE
Dictionarul limbii romane moderne
Explicati rolul prologului si dedicatiei in romanul Ciocoii vechi si noi
Etimologia neologismelor din limba romana
STRUCTURA COMPOZITIONALA. STILUL SI LIMBA LITERARA A BASMULUI
Alexandru Lapusneanul De Costache Negruzzi - NUVELA ISTORICA ROMANTICA




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu