Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » literatura romana
Zece definitii ale limbajului

Zece definitii ale limbajului


ZECE DEFINITII ALE LIMBAJULUI

Asa cum am afirmat deja, nu poate fi identificata o definitie exhaustiva a limbajului. Dimpotriva! Iata de ce am considerat oportuna realizarea unei prezentari sintetice a principalelor definitii care au fost avansate pentru explicarea fenomenului limbajului uman. Cele zece tipuri de definitii astfel rezultate au fost organizate in trei grupuri, respectand-se perspectivele asupra limbajului pe care ele le propun. Iar acestea sunt in numar de trei: exterioritatea, modalitatea si esentialitatea.



10 definitii ale limbajului

Exteriorul limbajului

I

Modalitatea limbajului

II

Esenta limbajului

III

A.    Perspectiva exterioritatii limbajului

Limbajul este un instrument, un mijloc de realizare a comunicarii (alaturi si impreuna cu telefonul, televizorul, presa scrisa, etc.)

Aceasta conceptie asupra limbajului s-a manifestat in filosofie (de exemplu la Platon, care considera ca limbajul e un "organon"cu ajutorul caruia cineva spune ceva altcuiva), unde a facut cariera indiferent de orientarea filosofica a ganditorului in cauza, peceum si in lingvistica, unde a devenit dominanta (Roman Jakobson).

Comentariu:

a)     Aceasta definitie a limbajului se face dintr-o perspectiva exterioara limbajului (din perspectiva interactiunii umane);

b)     Ea nu explica ceea ce se intelege prin "mijloc de comunicare";

c)     In plus ea este reductiva, reducind fenomenul limbajului la aspectul, la relatia dintre emitator-receptor.

Limbajul este o modalitate de interactiune intre oameni, este un mod al interactiunii practice, care are drept finalitate ultima influentarea oamenilor (la fel ca si alergatul sau gestica).

In acceptia acestei definitii limbajul implica evolutia de la un stimul extralingvistic la n stimul lingvistic cu finalitate (intentionalitate) practica. Cel mai bun exemplu in acest sens il constituie schema lui Leonard Bloomfield:

isi transforma stimulul intern

Mere Jane (foamea) si pe cel extern Jack Jane

(stimul intern foamea) in comanda adresata lui Jack culege mere


(adica in stimul exterior pentru el pentru Jane

Aceasta conceptie s-a manifestat in filosofie in teoria behaviorista, in filosofia pragmatica si in filosofia actiunii, care toate pornesc de la asumptia ca dimensiunea principala a omului este capacitatea sa de a actiona asupra celorlalti.

Comentariu:

a)        Aceasta definitie nu explica continutul stimulului exterior (adica nu explica ceea ce se intampla in mintea personajelor), ci doar efectul lui asupra comportamentului lor.

b)        In plus, ea surprinde doar un tip de manifestare exterioara a limbajului : cea pragmatica.

Limbajul este un fenomen , o institutie sociala

El este un contract intre oameni, un contract de acelasi tip ca si familia (de exemplu), un contract care cimenteaza nucleul comunitatii umane si in baza caruia indivizii pot exista ca o celula sociala.

Comentariu :

a) Aceasta definitie poate fi intalnita in filosofia marxista si in sociologia franceza a secolului XX;

b) Ea nu explica natura limbajului, ci doar modalitatea sa de manifestare si, din acest punct de vedere, apartine aceluiasi tip ca si definitiile 1 si 2;

c)Poate chiar fi identificata o eroare: limbajul nu este, pur si simplu, societate (asa cum pare sa implice aceasta definitie).

Concluzie partiala (pentru definitiile 1, 2 si 3):

1.Aceste definitii sunt elaborate din perspectiva circumstantelor si a fenomenelor exterioare limbajului si studiaza doar contextul de manifestare a limbajului si relatiile lui cu fenomenele exterioare lui;

2.Aceste definitii nu pun problema modului intern al limbajului, a constitutiei sale si nici problema esentei sale.

B. Perspectiva modalitatii limbajului

Limbajul este o functie sociala.

Modul de a fi al limbajului este acela de a depinde de, si de a se produce pentru, altceva (adica pentru factorul social). Aceasta dimensiune interna a functionalitatii (limbajul "functioneaza pentru altceva) tine de esenta sa.

Comentariu:

a) Aceasta definitie intrinseca face trecerea la discutarea problemei modalitatii limbajului si nu se rezuma doar la studiul determinarilor sale exterioare;

b) Un exemplu de astfel de intelegere a problemei limbajului este teoria lui Jakobson, a relatiei cod-mesaj ca esenta a limabului.

c)Aceasta definitie este totusi restrictiva.

Limbajul este un sistem de semne aflate intr-o relatie sistematica (ordonata, coerenta, avand o finalitate) de interactiuni opozitionale.

Acest tip de definitie a limbajului a fost inaugurat de lingvistul Ferdinand de Saussure, fiind apoi preluat de structuralism si de stiintele informatizate (bazate pe teoria informatiei).

Comentariu:

a)      Aceasta definitie este intrinseca, intrucat se refera la constitutia interna a limbajului si la relatiile dintre elementele sale (semnele);

b)      Definitia nu precizeaza insa daca este vorba de natura sistematica a unei activitati sau a unui produs si, in consecinta nu elucideaza ambiguitatea : "ergon" sistematic vs. "energeia" sistematica (4);

c)      Ea nu explica de asemenea natura dinamica a limbajului (prin care creeaza "lucruri noi).

Poate fi identificata o eroare: aceasta definitie fixeaza lingvisticul la rezultat si prinde doar "obiectul" deja sistematizat, nu si posibilitatea sistematizarii (care este cel mai important aspect al limbajului).

C. Perspctiva esentei, a naturii intime a limbajului

Limbajul este o capacitate, o facultate specific umana (ca si memoria sau judecata), pe care celelalte animale nu o au, si care manifesta o dinamica pemanenta, o capacitate de reinnoire constanta (in sensul ca omul poate vorbi despre orice ar putea, fie si numai teoretic, exista).

Aceasta definitie apare la Noam Chomsky si Eugenio Coseriu (care, continuandu-l pe Ernest Cassirer, considera ca facultatile umane nu sunt un dat - asa cum considera Kant - ci o achizitie).

4. vezi cuplul conceptual aristotelic: "ergon" (produs) vs. "energeia" (activitate, procesualitate, mobilitatea esentiala).

Limbajul este o activitate specific si definitoriu umana.

Aceasta definintie este prezenta in nuce la Aristotel, insa cel care o formuleaza explicit este Wilhelm von Humboldt, care teortizeaza opozitia dintre "energia"(=activitate) si "ergon" (=produs), considerand ca limbajul, in toate manifestarile lui, este energia.

Comentariu:

a)     Se pleaca de la premisa ca limbajul, ca activitate, nu poate fi studiat stiintific decat prin studiul produselor lui. Se ajunge astfel la saussurianism, ca teorie a sistemelor de semne care constituie "produsele" limbajului. Eroarea consta insa, in faptul ca se uita ca "produsul" nu are nici o existenta proprie in afara activitatii care il produce, saussurianism-ul analizand de fapt sistemele de semne ca "lucruri"' rupte de contextul lor ontologic (care este cel al producerii lor) si nu ca "produse" ale activitatii de limbaj;

b)    Activitatea limbajului nu poate fi studiata exclusiv din perspectiva diverselor limbi existente (ca sisteme de semne specifice fiecarui popor), intrucat limbile istorice sunt mai degraba moduri ale activitatii limbajului (vorbim, in acest sens, de modalitatea romaneasca/ latina/ engleza/ japoneza, istoriceste definibila, a limbajului), decat simple produse;

c)     Activitatea care defineste esenta limbajului nu are doar o finalitate pragmatica (de simpla interactiune inter-individuala si sociala)ci si o finalitate interna: aceea de a institui umanul ca uman, de a institui umanitatea intr-un animal: homo sapiens ! Limbajul este energeia, este o activitate care isi poarta in sine propria realizare. Putem spune cu alte cuvinte, referitor la schema anterior prezentata a lui Bloomfield, ca merele din limbaj exista pentru ca merele fizice sa poata <<exista>> pentru noi.

Limbajul este o activitate cognitiva a carei finalitate interna nu este cea pragmatica (aceea de a-l influenta pe celalalt) ci aceea de a comunica un continut cognitiv.

Limbajul este o luare de contact cu Lumea (o luare de contact in cadrul careia experienta senzoriala este transformata in sens) si in consecinta, este un proces cognitiv.

Acesta definitie poate fi intalnita la Aristotel (care nu separa net Limbajul de Logos - inteles ca Ratiune - adica de cunoastere), iar mai apoi in traditia post-kantiana (care considera ca esenta limbajului este inrudita cu esenta cunoasterii) precum si in traditia stiintelor cognitive (care considera, desigur, ca limbajul este o experienta cognitiva).

Pentru a explica aceasta definitie este binevenita o aplicatie: sa analizam, din aceasta perspectiva, sintagma "calul fuge':

a). "calul" = exista o experienta a mea despre o clasa de obiecte, dintre care "calul" este unul (adica un component al acestei clase);

b). "fuge" = exista o experienta a mea despre o serie de activitati dintre care "a fugi" e un exponent;

c). "calul fuge" = reprezinta combinarea lui a). si b).

Concluzia acestei aplicatii este aceea ca orice expresie lingvistica nu se refera la un unicat ci stabileste, printr-o categorizare cognitiva, clase, grupuri si relatii intre ele.

Comentariu: aceasta definitie nu satisface intrutotul pentru ca si alte stiinte sunt activitati cognitive (de exemplu: matematica sau logica).

Limbajul este o activitate cognitiva simbolica (semnificativa, semiotica).

Ernst Cassirer, in volumul sau Filosofia Formelor Simbolice, considera ca limbajul este o activitate de cunoastere care se manifesta prin forme simbolice.

Lingvistul roman Eugeniu Coseriu se distanteaza insa de Cassirer, obiectand faptul ca la acesta simbolicul devine produs, rezultat al activitatii, incetand sa mai fie o modalitate de producere. Filosoful roman considera ca dimensiunea producerii de sens trebuie inscrisa intre activitatile limbajului ca atare , si nu doar intre produsele lui.

Comentariu:

Consider ca, totusi, este necesara o determinare a tipului de activitate cognitiva semnificativa pe care o reprezinta limbajul. Trebuie, cu alte cuvinte, identificat modul de a fi specific al limbajului, ca activitate cognitiv semnificativa.

Este necesara deci:

Definitia integralista a esentei cognitiv-semnificative a limbajului.

Aceasta definitie, elaborata de lingvistul roman Eugeniu Coseriu ,afirma ca limbajul are doua componente fundamentale:

a.      componenta CREATIVA (conform careia limbajul este o creatie specifica, diferita de toate tipurile posibile de cratie) si

b.     componenta COMUNICATIVA (conform careia limbajul este o comunicare specifica, diferita de toate tipurile posibile de comunicare).

Comentariu: Aceste doua componente apar mentionate :

a) in teoria lingvistica idealista, care considera ca limbajul este, in esenta lui, creatie (ca si poezia, arta). Coseriu afirma insa ca limbajul este un tip de creatie diferit de creatia specifica din arta.

b)     partial in definitiile 1, 2, 3, 4, insa nici una din aceste aproximari a fenomenului limbajului nu disocia comunicarea practica (ce nu tine de finalitate interna a limbajului) de "COMUNICARE" (ca alteritate), care tine de finalitatea intern-cognitiva a limbajului.

CONCLUZIE FINALA:

Toate facultatile umane (in masura in care nu coincid cu instinctele animalice) coincid cu energia limbajului.

Limbajul este energia primara care formeaza toate actiunile umane. Mai mult chiar, procesele primare ale limbajului fac posibile toate activitatile spirituale ale omului.

Bibliografie:

COSERIU Eugenio - Introducere in lingvistica, Ed. Echinox, Cluj, 1995

COSERIU Eugenio - Prelegeri si conferinte , Iasi, 1994, volum aparut ca supliment al Anuarului de Lingvistica si Istorie Literara.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.