Principii ale investigatiei psihologice

PRINCIPII ALE INVESTIGATIEI PSIHOLOGICE

1. Principiul determinismului

Se porneste de la postulatul ca toate fenomenele din natura si societate au anumite cauze, se supun necesitatii, fiind guvernate de legi obiective. Ca urmare, nici fenomenele psihice nu sunt arbitrare, se supun unor legi, au anumite cauze, chiar daca in multe cazuri nu le sesizam. Nu exista manifestare fara cauze specifice (de obicei, nu e vorba de una singura, ci de mai multe). Prin aceasta pozitie, omul de stiinta psiholog nu poate admite "liberul arbitru', in sensul ca o persoana intr-un anume moment si intr-o anume situatie ar putea lua orice hotarare. Desigur exista libertatea fata de situatie, fata de altii, de a spune da ori nu. Dar nu exista libertate fata de sine insusi: modul de reactie este in functie de structura psihica a fiecaruia. Oricine stie ca, intr-o situatie periculoasa, ceea ce poate infaptui un om puternic, demn si curajos nu va putea face unul slab, hot si fricos. Asupra acestei chestiuni vom reveni mai tarziu. Retinem ideea conform careia totdeauna o reactie psihica are o cauza. Cauzalitatea psihica are insa anume caracteristici.

Cauzele psihice sunt multiple, complexe. De obicei, suntem constienti numai de una ori doua, cand de fapt intervin zeci de factori, din care majoritatea sunt inconstienti. Mereu ne vin in minte idei, ba chiar trecem la actiune, fara sa stim de ce o facem; nici nu ne punem problema. Iata, imi vine in minte melodia unui cantec vechi, ma mir, nu stiu de ce dar o cauza trebuie sa existe: fie ma aflu intr-o ambianta, o situatie similara cu aceea din trecut, fie am intalnit o persoana din acele vremuri, fie am auzit o melodie asemanatoare; legile asociatiei arata ca analogii foarte variate pot aduce in constiinta amintiri demult uitate.

In al doilea rand, cauzele in domeniul psihic sunt, frecvent, cauze finale. Cel mai clar exemplu de cauza finala il constituie un instinct, de exemplu instinctul cladirii cuibului: pasarea aduna paie, le aseaza intr-un loc ferit, le lipeste cu pamant, totul pentru a-si putea adaposti ouale. Toate actiunile se subordoneaza acestui scop. In programul genetic al pasarii sunt inscrise operatiile, in ordinea lor succesiva si la momentul necesar. Conditiile umane sunt comandate de scopuri, idealuri, dorinte mai mult ori mai putin constiente. Ele ne dinamizeaza. Dar sunt formate in experienta noastra anterioara. Influenta instinctelor se face simtita uneori, dar rareori e dominanta.

Datorita complexitatii cauzalitatii psihice, cele mai multe legi care guverneaza viata psihica au un caracter probabilist (statistic). Adica fenomenele, depinzand de numerosi factori, sunt influentate si de legile probabilitatii. inseamna ca nu vom putea exclude intamplarea in desfasurarea vietii psihice. Dar intamplarea nu elimina determinismul, ea provenind din intretaierea mai multor lanturi cauzale. De pilda, un student care invata pentru un examen de a doua zi, iesind sa se repauzeze, vede la un stand de carti o lucrare nou aparuta si avand legatura cu examenul. Foiletand-o, retine unele fapte pe care a doua zi, din intamplare, le va putea utiliza in tratarea unuia din subiecte. Iata o coincidenta favorabila. insa, toate actele, toate momentele au survenit intr-o inlantuire perfect cauzala, doar intersectia lor nu era previzibila, avand doar o probabilitate foarte redusa.

Legile psihice, existenta lor sunt negate de unii filosofi, desi numeroase experiente psihologice au pus in lumina neindoielnice relatii esentiale intre fenomene. Unii filosofi le neaga, fara a cunoaste exact faptele. Astfel, J.P. Sartre sustine ca nu exista legi care sa cauzeze relatii intre doua procese psihice, el negand legea asemanarii care intervine in asociatia de idei (asemanarea unei persoane prezente cu un prieten din trecut are ca urmare faptul ca perceptia ei imi aduce in minte reprezentarea amicului). Sartre rationeaza: pentru ca sa poata interveni o asemanare, trebuie ca ambii termeni sa fie prezenti, deci ea nu poate cauza o asociatie. Dar faptele sunt clare : asemanarea produce asociatia dupa care, uneori, imi dau seama de asemanare. Cauza asociatiei ar fi, in limbajul unui behaviorist, "nediferentierea excitantilor'. Exista o lege stabilita de multa vreme.

Deoarece intervine si intamplarea, oricat de bine am cunoaste o persoana, tot nu vom putea face o prezicere de 100% privind comportamentul ei, intr-o situatie viitoare. Tot de aici vine si impresia de arbitrar pe care o avem uneori, cand facem o actiune anumita, fara sentimentul unei obligatii.

Psihologii au cautat sa clasifice legile psihologice. Astfel, M. Pradines distinge : a) legi de functionare a fenomenelor psihice (cum ar fi legile memorizarii); b) legi de compozitie, de organizare sau structura (referitoare, de exemplu, la structura procesului perceptiv); c) legi de dezvoltare (Popescu-Neveanu, 1980, p. 56) privind modul de formare a proceselor psihice (cum sunt cele privind succesiunea stadiilor formarii gandirii formale dupa J. Piaget).

La o examinare aprofundata s-ar parea ca legile de compozitie sunt in relatie cu cele ale dezvoltarii. Importanta ramane convingerea psihologului in existenta unei regularitati in viata psihica, a unui determinism fara de care nu poate exista o adevarata stiinta.

2. Principiul dezvoltarii

Spre deosebire de lumea anorganica, viata presupune o permanenta transformare, o succesiune de procese prin care se realizeaza schimburi materiale si informationale intre o vietate si natura. Cu atat mai mult se aplica aceasta observatie vietii psihice care presupune o continua activitate, o continua evolutie. Ea este mai pregnanta in primii ani de viata, se incetineste, dar nu se opreste decat aparent. De la o anumita varsta apar involutia, regresul, dar nu stagnarea. Aceasta continua transformare este in functie de dezvoltarea biologica (creierul, ca orice organ isi are evolutia lui), dar mai ales intervin factorii sociali, influenta ambiantei sociale. Un rol il au chiar factorii psihologici: constiinta de sine, idealurile, sperantele influenteaza activitatea noastra si devenirea propriului psihic.

Constatarea aceasta ne obliga sa nu uitam "mobilitatea' psihica si sa cautam totdeauna sa intelegem procesul aparitiei si dezvoltarii unui proces psihic. J. Piaget a aratat cat de importanta este cunosterea genezei unor operatii pentru intelegerea structurii lor.

El a subliniat faptul ca in evolutie se pot distinge doua procese fundamentale (J. Piaget, 1965, pp. 61-62): mai intai exista un fenomen de asimilare. Conditiile mediului sunt asimilate mecanismelor pe care le poseda organismul: pasarea cauta, retine si transporta materialele conforme cu programul ereditar inscris in genele ei. Ea e sensibila la anumiti stimuli care suscita schemele actiunilor cu ciocul, cu ghearele etc.

Al doilea proces, care intervine cand conditiile nu corespund structurilor psihice existente, este acomodarea. El consta in modificari ale schemelor existente pentru a se putea face fata noilor situatii. Ursul, animal ierbivor, in lipsa hranei preferate devine carnivor si dobandeste un comportament agresiv. Veverita, cand nu gaseste ghinda, alune, se strecoara in camarile oamenilor si consuma alte feluri de alimente. Aceste acomodari au drept consecinta si transformari biologice, dar ele constituie indeosebi invatarea, progresul adaptarii psihice.

Speciile animale evolueaza aproape numai pe plan biologic. Experienta si acomodarile psihice pe care le realizeaza fiecare individ nu se transmit si urmasilor, acestia luand totul de la inceput. Dimpotriva, omul concretizeaza cuceririle sale in obiecte (unelte), in scrieri, documente, in asa fel incat noile generatii pot profita de ele, de unde progresul cultural deosebit de rapid al lui homo sapiens.

Alternarea aceasta dintre asimilare si acomodare trebuie urmarita in evolutia tuturor functiilor pentru a intelege structura lor prezenta si perspectivele dezvoltarii lor. Observarea transformarii ramane o obligatie principiala pentru psihologul cercetator.

3. Principiul organizarii sistemice

Psihicul formeaza un sistem hipercomplex. L. von Bertalanffy este autorul teoriei sistemelor, pentru el sistemul fiind "orice ansamblu de elemente aflate intr-o interactiune ordonata (non-intamplatoare)'.

Pentru a accentua un aspect esential am putea defini sistemul: un ansamblu de elemente a caror interactiune duce la aparitia unor proprietati specifice, pe care nu le poseda partile constitutive ale ansamblului.

De exemplu: vedem in fata noastra un trandafir. De la el noi primim excitatii care afecteaza separat ochiul, simtul olfactiv, cel tactil etc. Intervin si numeroase imagini din trecut; noi nu percepem totusi aceste aspecte separat, ci avem o impresie globala, intensiva, caracteristica, pe care o identificam ca fiind o planta numita trandafir.

Sistemele sunt de mai multe feluri. Exista sisteme inchise, care nu au cu alte sisteme decat relatii energetice, schimburi de energie. Cele mai importante sunt sistemele deschise, care caracterizeaza fiintele vii, ele realizand cu ambianta nu numai transfer de energie, ci si schimburi de substanta si informatie.

Psihicul este un sistem deschis, in cazul sau aspectul informational fiind cel hotarator. Totodata, este si un sistem dinamic, in perpetua transformare. Modificarile care survin nu se adauga in mod mecanic sistemului, ele au drept urmare reorganizarea intregului. Astfel, eul formeaza un sistem. Experienta imbogatindu-se continuu, capat noi date, noi puncte de vedere despre mine, asa incat imaginea eului evolueaza.

Psihicul formeaza si un sistem hipercomplex, avand un mare numar de elemente, fiecare din ele fiind la randul lor sisteme: putem vorbi de subsistemul fenomenelor cu predominanta cognitiva in interiorul caruia vom gasi sisteme perceptive, sisteme conceptuale s.a.m.d.

Faptul de a fi un ansamblu autoreglabil este o alta caracteristica a sistemului psihic. Cum vom vedea, orice reactie psihica, efectul ei sunt comunicate centrilor nervosi printr-o retea de conexiune inversa, ceea ce permite corectari, adaptari, ameliorari. in general, psihicul evolueaza spre o complexitate crescanda, dar si o organizare crescanda. Se adanceste diferentierea interindividuala. Copiii de 3 ani seamana mult mai mult intre ei, decat vor semana la 30 de ani. Deosebirile se adancesc.

Ce consecinte are principiul sistematizarii? El ne obliga la multa circumspectie cand vrem sa facem o analiza a unui fenomen psihic, ne obliga sa nu uitam dependenta multipla a oricarui proces de alte subsisteme si de sistemul cel mai cuprinzator - persoana, eul ei. Excesul de analiza in studiul psihicului risca sa duca la erori grave. Psihicul reactioneaza aproape intotdeauna unitar, reactiile izolate tin mai mult de stari de regresie patologica.

Rezulta deci dependenta oricarei reactii de intreaga persoana. Chiar daca intr-un moment poate predomina un anumit subsistem. Cind o persoana scapa din mana un pahar (care se sparge), este vorba de o neatentie, de o miscare neglijenta, dar ea poate sa-si aiba radacina intr-o stare de spirit speciala, in presentimentul unui incident grav, ducand la neglijarea actiunilor prezente. Asemenea relatii trebuie avute totdeauna in vedere.