Stresul. Delimitari conceptuale

Stresul. Delimitari conceptuale

Astazi, mai mult ca oricand, omul este supus la variate solicitari, iar in ritmul tot mai alert impus de conditiile vietii actuale, aceste solicitari care survin asupra organismului uman, sunt tot mai numeroase.

Desi abordarea interdisciplinara cunoscuta sub numele de stresologie este foarte noua, stresul se cunoaste de foarte mult timp. Fenomenul este studiat astazi intens, incepand inca din perioada interbelica, atunci cand stresul a fost apreciat ca fenomen de masa, ca maladie cu mare extindere, generat de complexitatea si ritmul accelerat al vietii sociale.

Din punct de vedere etimologic cuvantul are o istorie destul de lunga, iar in limba romana a intrat initial in domeniul tehnic desemnand constrangerea excesiva suportata de un material de constructie. O posibila sursa de derivare o reprezinta cuvantul latinesc stringere = a strange, a stramta, in general cuvantul fiind asociat cu distres sau strein, cuvinte care probabil provin din aceeasi radacina.

Stresul poate fi definit in cinci moduri diferite conform The Concise Oxford Dictionar, dar numai trei dintre ele fac obiectul lucrarii de fata. Astfel, prima definitie il prezinta ca pe o forta de constrangere sau care impulsioneaza, a doua definitie explica stresul ca pe un necesar de energie solicitat in cazul unui subiect supus factorilor stresori, cea de-a treia definindu-l ca pe o forta exercitata asupra unui corp. Wingate in Penguin Medical Encyclopedia vede stresul ca fiind orice influenta care provine din mediu si modifica echilibrul unui organism, aici fiind incluse si referiri legate de raniri fizice, expuneri, deprivari, sau alt fel de boli sau dereglari emotionale.

Daca vom face o trecere in revista a studiilor legate de stres se va observa ca se contureaza trei directii principale de abordare stiintifica a stresului. Aceste abordari pot fi gasite in studiile unor diferiti autori cum ar fi: Lazarus (1966), Appley si Trumbell (1967), Levine si Scotch (1970), McGrath (1970) si Cox (1975). Mergand mai departe, prima directie care este luata in discutie o reprezinta abordarea stresului ca o variabila dependenta care il descrie in termeni de raspuns al unei persoane la actiunea unui mediu perturbator, cea de a doua abordare face referire la stres in termenii unor stimuli specifici unui mediu perturbator, iar cea de a treia abordare se refera la stres ca o reflectie a lipsei de adaptare intre persoana si mediu, in termeni de contingente si efecte.

De remarcat este faptul ca, punctul comun in toate cele trei abordari este stresul, vazut ca o variabila intre stimuli si raspuns, iar aceste abordari difera mai ales in definitiile pe care le propun si metodele pe care le adopta. In toate cele trei abordari, mediul trebuie vazut in sensul cel mai larg al cuvantului incluzand atat mediul intern si extern al unui individ cat si mediul fizic si psihosocial.