Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » referate » psihologie psihiatrie
Profilul psihologic al scolarului cu deficienta mentala

Profilul psihologic al scolarului cu deficienta mentala



Profilul psihologic al scolarului cu deficienta mentala

Conceputa initial mai mult sau mai putin explicit ca o simpla abatere de la normal, ca o zona a continutului inteligentei in populatia generala, deficienta mentala a inceput apoi sa fie abordata in termeni de specialitate ca rezultat al utilizarii unor tehnici, metodologii si modalitati variate de abordare.Rezultatele cercetarilor de psihopedagogie speciala si psihologie experimentala au orientat incercarile de explicare a problematicii copilului deficient mental catre domeniul legaturilor mai largi ale vietii psihice, care trec dincolo de limitele intelectului propriu-zis.

Impresia generala cu privire la activitatea psihica este aceea a desfasurarii ei in limitele inferioare fata de normal, a stagnarii sau chiar a involutiei unor funtii psihice, a deteriorarii, a dezorganizarii. Caracteristicile de puerilitate, infantilism, labilitate la nivelul personalitatii sunt valabile si pentru toate functiile si procesele psihice.




In literatura psihopedagogica a ultimelor decenii, termenul de specificitate a deficientei mentale este utilizat destul de frecvent, fara a avea insa un contur precis. Uneori prin specificitate se inteleg acele manifestari care, intalnindu-se la deficientii mentali, nu le intalnim deloc la normali sau le intalnim la o varsta mult mai mica. Astfel de manifestari pot fi considerate: reactiile absurde, de tipul mentinerii rigide a pozitiei initiale, stereotipiile accentuate, mai ales in planul activitatii verbale, lipsa de mobilitate a structurilor verbale insusite contextual.

Toate aceste manifestastari nu au o frecventa medie sufficient de mare, pentru a constitui, fiecare in parte, elemente definitorii ale deficientei mentale. De la caz la caz, insa, si in raport de conditiile concrete in care se afla deficientul respective in momentul investigatiei diagnostice una sau mai multe dintre manifestarile respective pot sa apara, reprezentand astfel indici simptomatici valorosi pentru diagnosticul diferential individual.

incepand cu lucrarile lui Binet care au inaugurat studiul stiintific al dezvoltarii intelectuale, copilul deficient mental, considerat de varstele evolutive ale inteligentei, este asimilat cu un copil mai mic. Debitul mental a carui inteligenta este asimilata cu cea a unui copil mai mic, este totusi diferit de acesta.

Inhelder (1963) studiaza rationamentul debilului mental si ne arata ca acesta se dezvolta ca si la copilul normal, numai ca evolutia sa se face intr-un ritm mai lent si ca la fiecare din progresele sale el pastreaza amprenta sistemului de rationament pe care abia 1-a depasit. Stfel Inhelder defineste notiunea de 'vascozitate genetica' caracteristica pentru rationamentul debilului mental.

Lewin si Kounin folosesc termenul de rigiditate pentru a caracteriza debilitatea mentala. Rigiditatea care dupa Kounin creste o data cu varsta se refera la structura psihologica. Ea echivaleaza cu absenta supletei intelectuale, cu incapacitatea de a stabili relatii intre 'regiuni vecine'. Debilul mental ar dispune de acelasi numar de 'regiuni psihologice apropiate' ca si copilul normal de aceeasi varsta mentala, dar la debil trecerea de la una la alta se face mai greu.Aceasta conceptie a debilitatii mentale exista deja in scrierile lui Vermeylen care afirma ca debilul nu va atinge niciodata coordonarea perfecta a activitatii si ca la el se constata intr-o mai mica masura compensarea si interactiunea functiilor mentale pe care le constatam la copilul mental mai mare de 10 ani.

Astfel incetineala evolutiei intelectuale a debilului care marcheaza decalajul intre nivelul sau intelectual si varsta sa reala se manifesta printr-o functionare mentala aparte. De cele mai multe ori intarzierea mentala a debilului nu este insotita si de o intarziere somatica.Aceasta atrage dupa sine heterocroniile in diferite sectoare de dezvoltare ceea ce nu poate sa nu aiba o influenta asupra personalitatii si atitudinii mentale.

R.Zazzo spune ca : 'ceea ce probabil i-ar lipsi debilului este o activitate de organizare implicata in probele zise de memorie ; Sugestibilitatea e o trasatura de caracter care se imputa in mod obisnuit debilului'.

Debilii 'uita' progresiv ceea ce au invatat. Debilii se diferentiaza de copiii normali de aceeasi varsta mentala sub aspectul capacitatii de intelegere si transfer al unei sarcini intelectuale. incetineala dezvoltarii mentale a debililor nu le asigura acestora autoreglarea necesara imbogatirii cunostintelor, asa cum se intampla la copilul normal.

Persistenta slaba a achizitiilor la debil confirma aceasta conceptie. Copiii debili mai pasivi inteleg, darn u utilizeaza spontan in situatii diferite ceea ce au invatat. Capacitatea de transfer a debililor de la o sarcina la alta este incontestabil deficitara in comparatie cu cea a copilului normal.

La nivel intelectual debilii se disting prin tulburari caracteristice ale gandirii conceptuale in acelasi timp mai rigida si sesizand mai putin esentialul unei situatii sau a unor date. La nivelul comportamentului se constata ca pot fi mai usor distrasi, ca au stari anormale de excitatie sau inhibitie, o capacitate redusa de previziune a valorii sociale a actelor lor, o labilitate a dispozitiei.

Revenind la conceptual de specificitate in deficienta mentala, se considera ca element central al specificacitatii fie vascozitatea genetica, descrisa de B. Inhelder (1963), fie heterocronia, adica ritmul incetinit si inegal al dezvoltarii diferitelor componente ale structurii psihice si psihomotrice la deficientul mental, fenomen descries si denumit astfel de R. Zazzo; fie ansamblul de trasaturi ale proceselor perceptive, cognitive si afective cunoscut sub numele de sindromul lui Strauss (1947); insuficientele activitatii intelectuale, asa cum le descrie A. Busema.

Cercetarile lui Goldestein au pus in evidenta faptul ca, in afara descrierii trasaturilor de specificitate la handicapatii mental, intre acestea se mentin anumite diferente individuale, menite a fi puse in evidenta prin actiunile de psihodiagnoza.

Diferentele individuale dintre retardatii mental sunt determinate, in special, de etiologia sindroamelor sub care se poate intalni handicapatul de intelect. In mod obisnuit, trasaturile descries de un anumit autor nu sunt divergente fata de cele pe care le descriu altii, ci , dimpotriva, se completeaza reciproc, convergand spre o caracterizare din ce in ce mai completa a fenomenului studiat. Vascozitatea genetica, nu exclude inertia patologica, ci dimpotriva, impreuna reprezinta manifestari in diferite planuri ale fenomenului de rigiditate mentala iar in contextual heterocroniei si al altor trasaturi ale personalitatii ne ofera un tablou mai complet al fenomenelor care determina deficienta mentala.

Elementele care descriu profilul psihologic al copilului deficient mental sunt reprezetate de principalele trasaturi de specificitate descrise in literatura de specialitate de diversi autori:

vascozitatea genetica;

rigiditatea;

inertia;

heterocronia;

motivatia specific;

lentoarea in efectuarea operatiilor gandirii (in special de generalizare si abstracizare);

afectivitate crescuta si memorie mecanica prodigioasa (datorita legii compensatiei)

fragilitatea constructiei personalitatii;

fragilitatea si labilitatea conduitei verbale;.

Rigiditatea

Rigiditatea a fost descrisa mai intai de J.S. Kounin, care o definea ca pe o trasatura esentiala a deficientului mental si completata apoi de cercetarile lui H.

Werner. Kounin considera ca gradul de rigiditate se refera la raportul functional dintre structurile psihologice ale individului, 'cu cat granita dintre regiuni este mai rigida, cu atat regiunea va influenta mai putin teritoriile invecinate'. Deficientul mental difera de indivizii normali, avand aceeasi varsta mentala 'printr-o mai mare rigiditate corespunzatoare varstei lui cronologice mai inaintate'.

Consecintele practice ale fenomenului rigiditatii determina in comportamentul debilului mental doua categorii de raspunsuri analizate de Werner, si anume:

a)     raspunsuri nediferentiate la stimuli,



b)     raspunsuri stereotype si inadecvate situatiilor.

De asemenea, autorul respective a incercat sa stabileasca o legatura intre diversele tipuri de rigiditate si etiologia diverselor handicapuri mentale, insufficient verificate in practica.

Rigiditatea reactiilor se manifesta, in principal, la handicapatul mental in sfera psihomotricitatii si a limbajului, dar este, in principal, o trasatura a activitatii nervoase superioare (ANS).

Conceptul de inertie in oligofrenie

Pentru a prezenta in larg particularitatile ce dau specificitate debilului mental, trebuie sa punem in discutie activitatea nervoasa superioara a acestuia. Activitatea nervoasa superioara are la baza cele doua procese nervoase fundamentale, ecitatia si inhibitia, de a caror interactiune depinde formarea reflexelor. Sunt trei calitati pe care trebuie sa le indeplineasca o activitate nervoasa superioara pentru a fi optima:

trebuie sa aiba o intensitate minima (forta);

mobilitatea intre cele doua procese active de excitatie si inhibitie: focarul de excitatie creeaza in jurul sau o zona favorizanta inhibitiei, iar starea de inhibitie provoaca in jurul sau aparitia unei stari de excitatie -acest fenomen numindu-se inductie reciproca.

echilibrul intre cele doua procese de excitatie si inhibitie.

La deficientul mental raportul intre excitatie si inhibitie este afectat sub toate cele trei aspecte. Se constata o scadere a fortei, mai ales a proceselor de inhibitie interna ce se reflecta in dificultatea de realizare a diferentelor. Mobilitatea proceselor nervoase se perturba, manifestandu-se inertia legaturilor conditionate. Principalul factor patologic (defectul primar) in deficienta primara reprezentandu-1 afectiunea difuza a scoartei cerebrale, consecinta fiziologica a acestui defect primar este tulburarea proceselor nervoase fundamentale, inclusive mobilitatea ce presupune instalarea inertiei ce sta la baza simptomului central al oligofreniei -capacitatea limitata de generalizare si abstractizare.

Inertia patologica se manifesta frecvent, mai ales in timpul unor activitati scolare bazate pe folosirea mijloacelor verbale, insuficient asociate cu mijloace intuitive si practice. Sistemul verbal este mai fragil decat sistemul perceptiv-motric. Asa se explica de ce deficientul mental poate intelege o comanda verbala, dar nu o poate realiza pe plan percetiv-motric sau invers, sa realizeze o activitate perceptiv-motrica fara a putea insa sa verbalizeze actiunea efectuata.

Astfel, cerandu-li-se concretizari, ei folosesc adesea exemple insufficient diversificate si adaptate, reproducand sabloane verbale rigide. Se constata ca ei reproduc fara discernamant, o notiune vehiculata cu putin timp inainte intr-un alt context.

Se poate afirma de ca, la copiii deficienti mental manifestarea inertiei patologice, ca expresie a insuficientei mobilitatii proceselor nervoase, are loc pe fondul unei slabiciuni a acestor procese, pe fondul epuizarii, in ritm accelerat, a capacitatii de efort.

O conditie importanta a evitarii manifestarilor de inertie o constituie prevenirea instalarii premature a oboselii, 'economisirea' pe cat posibil si utilizarea mai rationala a capacitatilor limitatea de efort intelectual in cadrul unui sistem de lucru bazat pe echilibru intre activitatile verbale si exercitiul practice, pe varietatea exercitiilor, alternarea optima a perioadelor de solicitare maxima cu cele de odihna si relaxare.

Heterocronia dezvoltarii

O alta trasatura de specificitate a dezvoltarii copilului deficient mental este heterocronia, pusa in evidenta de R. Zazzo prin utilizarea metodei profilului psihologic prin care a urmarit sa evidentieze caracteristicile proceselor debilului mental de cele ale copilului normal de aceeasi varsta mentala.

Heterocronia, dupa R. Zazzo, consta in 'faptul ca debilul mental comparat cu copilul normal, se dezvolta cu viteze diferite in raport cu diversele sectoare ale dezvoltarii sale psihologice' (R. Zazzo, 1979). Rezulta de aici ca, ar fi o greseala sa fie pus semnul de egalitate intre caracteristicile de personalitate obiectivate in diversele procese psihice ale debilului mental si cele ale unui copil normal de varsta mai mica, de aceeasi etate mentala.

Heterocronia explica mecanismele prin care deficientii mental sunt nu numai intarziati in dezvoltare, ci si dizarmonici in structura personalitatii lor.

In 1960, R.Zazzo si colaboratorii sai vedeau in heterocronie cheia tuturor particularitatilor handicapului mental. Din punct de vedere heterocronie, diferenta dintre varsta mentala si cea cronologica devine tensiunea unei structuri originale, cauza a tot ceea ce poate distinge deficientul mental in raport cu copilul normal. Heterocronia fundamentala care sta la baza explicarii tuturor celorlalte heterocronii, este cea dintre cresterea fizica si cea mentala, dintre dezvoltarea somatica si cea cerebrala. Prin urmare diferitele functii psihice nu se dezvolta in mod echilibrat. Acest fapt este relativ valabil si pentru omul normal cand se creeaza un usor decalaj la nivelul unor functii: unii au o memorie vizuala mai buna, in timp ce altii poseda o memorie auditiva, operatia de calcul poate fi mai dezvoltata decat capacitatea de formulare verbala si invers, etc, dar in timp ce la copilul normal dezvoltarea unor functii stimuleaza si structura evolutiei alteia, la deficientul mental avansul unei functii se poate realiza chiar in detrimentul celorlalte, afirma Emil Verza in 1994.

Se poate vorbi de o heterocronie normala care nu afecteaza esential caracterul echilibrat al structurii personalitatii normale spre deosebire de deficienta mentala -generatoarea dizarmoniei pe care Zazzo o numeste 'heterocronie oligofrenica' prin analogie cu termenul de insertie oligofrenica.

Specificitatea profilului psihologic dizarmonic al deficientului mental se accentueaza pe fondul acelui deficit de organizare intelectuala. Ritmurile dezvoltarii intelectuale si psihomotorii la deficientul mental sunt diferite, desi ele se inscriu intr-o scara genetica. Aceste ritmuri diferite dau nastere unui stil comportamental care nu apartine nici unei varste.

Un fenomen asemanator este descris, de asemenea, pe larg si de alti autori: Luria(1960), Lubovski (1979), E. Verza (1973) care se refera la o dereglare accentuata a raportului normal dintre activitatea practica (manuala) si conduita verbala, respective reglajul verbal, acesta din urma fiind incomparabil mai putin efficient, decat in cazul copilului normal si manifestandu-se inegal in diferite momente, la unul si acelasi individ, in stransa dependenta de factorii ambientali, dar si de starea psihica (afectiva) de moment a individului respective.

R. Zazzo, pe langa importanta acordata 'deficitului de organizare intelectuala' in caracterizarea debilitatilor mentale, se refera si la convergenta dintre acesta si alte doua caracteristici fundamentale: 'vascozitatea genetica' si 'inertia oligofrenica' descrisa de A. Luria. Din aceasta convergenta, interactiune a trasaturilor amintite, dar si a altora, rezulta acea trasatura fundamentala si globala a deficientului mental - fragilitatea personalitatii - care se manifesta pregnant in procesul adaptarii sale, in conduita verbala, in comportamentul cotidian, si este pusa in evidenta mai ales cand solicitarile depasesc posibilitatile de raspuns.

Din perspectiva heterocronica profilul psihologic dizarmonic al deficientului mental apare ca un fenomen foarte complex care se manifesta in diferite etape ale dezvoltarii psihice, ceea ce evidentiaza varietatea extrema a debilitatilor mentale si necesita o organizare specifica dusa pana la individualizare a procesului therapeutic-compensator.

La deficientul mental coexista in permanenta doua moduri de gandire, trasaturi ce apartin celor doua moduri de dezvoltare, rationamentul osciland in acelasi moment intre aceste diua niveluri de dezvoltare. Exista concomitant elemente din doua etape succesive. Deficientul mental ezita intre cele doua sisteme de gandire coexistente si este supus recaderii la mecanismele caracteristice nivelului anterior. El oscileaza intre doua nivele de dezvoltare si poate fi capabil de operatii concrete intr-un domeniu, iar in altul ramane la stadiul intuitiv.



Din aceasta cauza fenomenul heterocroniei genereaza necesitatea cunoasterii fiecarui individ handicapat in parte, a delimitarii la acesta a acestor laturi ale structurii personalitatii care trebuie stimulate in primul rand pentru a putea fi utilizate in mod eficient ca punte de sprijin in procesul instructiv-educativ-recuperator. De asemenea, este generata si necesitatea unei preocupari permanente in scopul gasirii acelei modalitati eficiente care sa asigure echilibrul treptat intre cei doi parametri fundamentali ai eficientei si anume:

a)     ritmul in care desfasoara activitatile ;

b)     calitatea procesului de executie.

De aceea nu trebuie sa i se ceara niciodata copilului deficient mental in activitatea de invatare sa realizeze simultan atat o viteza crescuta de lucru cat si o crestere a calitatii executiei, este de parere Gheorghe Radu.

Elemente specifice « motivatiei » la deficientul mental

R. Ziegler formuleaza o asa numita«ipoteza motivationala» prin care incearca sa argumenteze diferentele existente intre motivatia copiilor debili mental si a normalilor de aceeasi varsta cronologica. Tinand seama ca la atingerea unei performante intr-un domaniu sau altul sunt implicati factori cognitive, afectivi si motivationali, se pune intrebarea: de ce debilii mental si normalii, avand acelasi nivel mental, din punct de vedere cronologic nu ating acelasi nivel de performanta?

Raspunsul a fost ca: 'deficientii adopta ca rezultata al trairii unor esecuri repetate in rezolvarea problemelor un anumit stil cognitive, directionat spre exterior, concentrandu-se asupra indiciloe externi oferiti fie de stimuli problemei, fie de alte personae, crezand ca un astfel de stil le poate asigura un ghid de actiuni'.

Deficientii mental procedeaza in acest fel deoarece propriile strategii, elaborate pentru rezolvarea problemelor, se soldeaza de cele mai multe ori cu esecuri. Rezulta ca, in majoritatea cazurilor, debilii mental, prezinta, de fapt, o motivatie cu precadere interna, mai ales la varsta scolara cand se structureaza interesul cognitive pentru anumite discipline de invatamant.

Una din principalele limite ale teoriei lui Ziegler este aceea ca nu ia in calcul contributia afectivitatii, care alaturi de motivatie si factorii cognitive, concura la realizarea unei performante,iar la deficientul mental, starea generala de AFECTIVITATE este mult la dezvoltata decat obisnuit datorita legii compensatiei.

Compararea unor loturi de copii normali si debili mental cu aceeasi varsta mentala, care obtin performante diferite intr-un anumit domeniu, fara a tine seama ca retardatii mental, prezinta, in general, o imaturitate afectiva, poate distorsiona izolarea coresounzatoare a caracteristicilor procesului motivational implicat in actiunea respectiva.

Vascozitatea genetica si zona proximei dezvoltari

Keprezentand unul din principalele tenomene amintite ca trasaturi de specificitate a deficientei mentale, vascozitatea genetica se refera la incapacitatea acestui deficient de a se desprinde rapid si definitive - asa cum se intampla ia copilul normal - de stadiile initiale ale dezvoltarii rationamentului. Termenul a fost introdus in limbajul de specialitate de B. Inhelder, care, pornind de la conceptia lui J. Piaget asupra genezei inteligentei, a urmarit particularitatile procesului respective Ia debilul mental si a ajuns Ia concluzia ca, in timp ce Ia copilul normal, dezvoltarea se caracterizeaza prin fluenta, dinamism si atingerea accelerata a maturitatii mentale, la debil aceasta dezvoltare este anevoioasa, fluctuanta si neterminata.

B. inhelder evidentiaza, prin prisma teoriei lui J. Piaget asemanarile si deosebirile de baza ce exista intre debilul mental si copilul normal, sub aspectul parcurgerii stadiilor dezvoltarii inteligentei:

>          atat copilul normal, cat si cel debil mental, parcurg in general, acelasi traseu al dezvoltarii mentale, pornind de la stadiul inteligentei senzorio-motorii, ei sc iiiuicapta in. ritmuri diferite, iusa, spre stadiile inteligentei operatorii.

in timp ce in jurul varstei de 14 ani, copilul normal atinge stadiul operatiilor formale, dobandind toate atributiile gandirii reversibile sl ale invariantei notiunilor, debilul mental se opreste undeva la nivelul stadiilor intermediare; in cazurile mai usoare, el ajunge cel mult in pragul operatiilor formale, in timp ce, in cazurile moderate, abia depaseste pragul inferior ai operatiilor concrete, mentinandu-se o perioada mai indelungata de timp in raport cu normalul, la nivelul unei mentalitati egocentrice, al unei gandiri lipsite de atributele reversibilitatii.

> procesul de conservare sau invarianta a notiunilor, care la copilul normal se definitiveaza in jurul varstei de 10 - 11 ani, la debilul mental prezinta accentuate intarzieri adesea ramanand neterminat. Cele mai labile sunt notiunile bazate pe reprezentari spatiale - lungimi, suprafete, volume - fapt cu implicatii majore in activitatea scolara cu copiii deficienti mental.

In genere in plan psihic are loc o dezvoltare lenta sau se produce stagnarea fara ca individual sa poata atinge stadiile superioare. Ca atare dezvoltarea ramane neterminata, ducand la dificultati in achitiile instrumentale ale limbajului si dificultati de adaptare.De aceea persistenta elementelor anterioare cu cele care intervin intr-un stadiu superior, producand o coexistenta falsa intre nou si vechi, exprimata prin conceptul de 'vascozitate genetica'. Acest fenomen poate fi constatat atat in activitatea scolara cu deficientul mental, ca de altfel in intregul lor comportament cotidian, dand impresia unei fugi de efort in fata solicitarilor intelectuale mai intense. Nu este vorba de o eschivare constienta a copiilor respectivi de la sarcini dificile ci mai degraba o 'reactie de aparare' a acestora in fata solicitarilor mai intense. Este cunoscuta preferinta copiilor debili mental de a se afla in fata unor copii cu cativa ani mai mici decat ei, jocurile si preocuparile acestora fiindu-le mai accesibile si soiicitandu-i mai putin. De altfel intregul comportament al debilului mental se caracterizeaza prin infantilism, iar interesele sale sunt uneon puenie, acestea reprezentand o evidenta manifestate a fenomenului de 'vascozitate genetica'.

R. de Not subliniaza si faptul ca investigatiile desfasurate de B. lnhelder au reusit sa evidentieze faptul ca debilul mental este totusi capabil sa procedeze logic si sa rationeze independent. Acest fenomen a fost neglijat de multi autori

Constructia rationamentului deficitului mental se caracterizeaza prin aceasta intarziere genetica marcata prin 'incheierea' in stadiile vechi de gandire. Debilul este capabil sa rationeze independent, dar acest lucru are loc mai tarziu decat ia copilul normal, iar rationamentul operational nu poate sa se exercite decat asupra elemenelor percepute in momentul dat sau asupra reprezentarii concrete formate anterior, inaccesibil debilului mentai ajuns in etapa rinaia adezvoitarii sale intelectuale ramane rationamentul propozitional bazat pe operatii logice formale, cu notiuni abstracte, aceasta reprezentand una din trasaturile diferentiatoare ale adolescentului debil in raport cu normalul.

Vascozitatea genetica, asa cum a fost descrisa de inhelder si colaboratorii sai, nu epuizeaza insa ansamblul de particularitati ale dinamicii dezvoltarii deficientului mental, ci acest fenomen trebuie descries si interpretat in stransa legatura cu particularitatile proximei sale dezvoltari.

Analizand raportul invatare - dezvoltare, Vagotski opereaza cu conceptual de 'zona a proximei dezvoltari', prin intermediul caruia incearca sa stabileasca perspectivele dezvoltarii subiectului in etapa urmatoare. Vagotski a demonstrat in studiile sale comparative, ca la deficientul mental 'zona proximei dezvoltari' este limitata, cu atat mai restransa cu cat gravitatea deficitului intellectual este mai mare. Ca expresie a acestui fapt, deficientul mental face pasi marunti, lenti si nesiguri in evolutia sa intelectuala, ceea ce determina o regandire a continutului invatarii, a etapelor adoptate si individualizarea metodelor utilizate.

La ce se refera zona proximei dezvoltari? Diferenta dintre nivelul rezolvarii unei sarcini, acccsiuna m conditinc dirijarii (sprijinirii) de catre adult si nivelul rezolvarii aceleiasi sarcini prin activitate independenta, defineste in conceptia lui Vagotski, zona proximei dezvoltari a copilului, sau, cu alte cuvinte, perspectivele dezvoltarii sale in etapa imediat urmatoare.



Dezvolatrae handicapatului mental se mentine mereu sub influenta puternica a etapelor parcurse anterior, in timp ce dezvoltarea copilului normal este puternic orientata spre viitor. In timp ce copilul normal se caracterizeaza prin temeinicia achizitiilor realizate in etapadata a dezvoltarii, deficientul mental se caracterizeaza prin fragilitatea achizitiilor realizate in etape deja parcurse, orin alunecari inapoi spre reactii si comportamente proprii stadiilor anterioare si prin caracterul limitat al perspectivelor dezvoltarii in etapa imediat urmatoare.

Comparand punctele de vedere exprimate de B. Inhelder si L.S Vagotski, cu privire la dezvoltarea deiicientului mental, se constata ca ele sunt de rapt complementare. impreuna ne ajuta sa intelegem mai bine ca intarzierea in dezvoltarea intelectuala a deficientului mental nu reprezinta o simpla incetinire m raport cu ritmurile sustinute ale acestui proces la copilul obisnuit.

Ceea ce B. Inheider numeste 'vascozitate genetica7' s-ar putea numi la tei de bine 'zona posibilului regres' si invers, ceea ce Vagotski numeste character limitat al zonei proximei dezvoltari este doar o manitestare a aceleiasi vascozitati genetice.

Fenomenul respective este, de fapt o manifestare a tulburarilor complexe a dinamicii dezvoltarii intelectuale la deficientii mental, caracterizata prin numeroase inegalitati si oscilatii, o evolutie incetinita, inconsistenta si neterminata. Atat Inhelder cat si Vagotski s-au referit la acest fenomen. Numai ca in timp ce Inhelder a abordat fenomenul privind in directia etapelor deja parcurse in timpul dezvoltarii, Vagotski a facut acest lucru privind in directia opusa, adica spre etapele viitoare ale dezvoltarii.

O imagine mai 'completa asupra dinamreu dezvoltam ia copin handicapau mental ne este furnizata de ambele directii. Gheorghe Radu, in lucrarea 'Psihopedagogia dezvoltarii scolarilor cu handicap' realizeaza o reprezentare grafica a lipsei de dinamism a procesului de dezvoltare la deficientul mental, si totodata propune o serie de masuri ce vizeaza ameliorarea demersului metodologic in activitatea scolara cu elevii deficienti mental.

Text Box: Schema 'zonelor' dezvoltarii mentale, in lumina teoriilor psihologice ale lui

Text Box: 


L.S. Vagotski si B. Inhelder

Text Box:  2. la copilul
   deficient      mental

a,a1 - zona consolidata a dezvoltarii mentale

b,b1- zona achizitiilor instabile (a posibilului progres)

c,C1 - momentul dat al dezvoltarii

d,d1 - zona dezvoltarii in perspectiva

Fragilitatea constructiei personalitatii

Fragilitatea constructiei personalitatii debilului mental a tost analizata de F. Rau, care a studiat relatia acesteia cu mediul social complex care-i depaseste posibilitatea de adaptare.Rezuitateie cercetarilor efectuate au dus la concluzia ca, personalitatea handicapatului mental se caracterizeaza printr-un comportament specific, explicabil prin existenta unor trasaturi caracteristice, simultane, dintre care cele mai importante sunt fragilitatea si infantilismul.

Fragilitatea este in detaliu analizata de autori sub aspectul tipologiei sale, acestia deosebind doua categorii de fragilitate:

a)     disociata - caracterizata prin duritate, impulsivitate greu de controlat, credulitate si incredere.

b)     mascata - prezenta la debilul aflat intr-un mediu securizat, care reuseste sa disimuleze fragilitatea, dar la care reintrarea in societate poate prodece ruperea echilibrului realizat'.

Fragilitatea si labilitatea conduitei verbale

A fost descrisa de E. Verza, in functiile de criteriile de performanta si competenta ale comunicarii (in acceptiunea lui Chomsky) la handicapatii mental. Conduita verbala respectiva a fost caracterizata de autor prin 'neputinta handicapatului de a exprima logico-gramatical, continutul situatiilor semnificative de a se mentine la nivelul unui progres continuu si de a-si adapta conduita verbala ia schimbarile in diverse imprejurari'.

Trasatura descrisa se manifesta pe fondul unei nedezvoltari a limbajului fata de normal, specifica, in special, retardatilor mental de varsta mica.

in afara acestor trasaturi de specificitate mai restranse ia debilii mental, pot ti enumerate in acest sens mentinerea rigida a pozitiei initiale, slabul activism in fata sarcinii, infantilismul aiectivitatii, carente in perceperea insusirilor esentiale ale obiectelor si fenomenelor, sablonismul, inertia si lipsa de originalitate in gandire s.a.m.d.

In concluzie, putem afirma ca, din analiza principalelor trasaturi de specificitate ia handicapatii mental, rezulta ca ia acestia se organizeaza structuri de personaliltate cu insusiri diferite fata de normal. Acestea isi pun amprenta asupra sistemului personalitatii in ansambiu sau creeaza, in final, acea imagine a personalitatii dizarmonice, plina de dezechilibre si contrarietati, caracteristica acestei categorii de subiecti.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Stresul ocupational – definire si clarificari conceptuale
Simularea: tipuri de simulari, notiuni si definitii
STADIILE DEZVOLTARII PERSONALITATII
PRINCIPALELE PROBLEME CRONICE DE SANATATE MINTALA
REZOLVAREA CONFLICTELOR
TEME SUPLIMENTARE PENTRU REFERATE – ISTORIA PSIHOLOGIEI
Personalitatea copilului cu deficiente
DIFERENTIEREA SI SPECIALIZAREA INTERHEMISFERICA




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu