Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice




Acasa » referate » psihologie psihiatrie
Personalitatea copilului cu deficiente

Personalitatea copilului cu deficiente




Personalitatea copilului cu deficiente

Structura personalitatii copilului cu deficiente. Forme de manifestare a personalitatii copilului cu deficiente.

2. Factori care conduc la decompensarea personalitatii

1. Structura personalitatii copilului cu deficiente. Forme de manifestare a personalitatii copilului cu deficiente




Atunci cand ne propunem sa cunoastem viata psihica a unei persoane, cu sau fara dizabilitali, putem aborda mai multe perspective.

Astfel, perspectiva biologica ne ajuta sa stabilim o legatura intre actiunile umane si modificarile biochimice care au loc in interiorul organismului la nivelul sistemului nervos si, in special, la nivel cerebral.

Perspectiva behaviorista ne ajuta sa identificam si sa intelegem activitatile exteriorizate ale organismului, activitati care pot fi observate si masurate. Perspectiva cognitiva ne ajuta sa punem in relatie o serie de procese psihice (perceptia, rationamentul, luarea deciziei si rezolvarea problemelor), prin stabilirea legaturilor existente intre acestea si comportamentul uman.

Perspectiva psihanalitica subliniaza rolul motivatiei inconstiente si, mai ales, efectul refularilor anumitor impulsuri din copilarie in conduita noastra actuala.

Perspectiva fenomenologica se concentreaza asupra trairii subiective a experientei si asupra motivatiei in vederea autorealizarii.

Personalitatea, definita la modul general ca o structura complexa si dinamica de disponibilitati generale si caracteristice pe care le exprima o persoana in raport cu cei din jur si care contureaza identitatea ei specifica, se caracterizeaza prin cateva trasaturi fundamentale:

- stabilitate (modalitate de exteriorizare si de traire interioara relativ neschimbata in timp)

- integrare (consolidarea unei unitati si totalitati intre componentele structurale)

- plasticitate (reprezinta posibilitatea de reorganizare a personalitatii, astfel incat individul sa poata face fata unor schimbari capitale ale conditiilor de viata si sa se poata adapta la ele).

In mod traditional, personalitatea era redusa la studierea particularitatilor temperamentului, caracterului si aptitudinilor. Studiile din ultimul timp au oferit noi definitii si acceptiuni acestui concept, fiind luate in discutie o serie de elemente care permit identificarea mai multor componente structurale.

Astfel, intr-o viziune structural-sistemica, personalitatea include mai multe subsisteme:

- subsistemul de orientare al personalitatii in care sunt cuprinse procesele motivationale si afective;

- subsistemul bioenergetic care include temperamentul;

- subsistemul instrumental care cuprinde deprinderile, capacitatile si aptitudinile;

- subsistemul relational si de autoreglare in care este inclus caracterul;

- subsistemul creativ care include creativitatea;

- subsistemul cognitiv si comunicational in care sunt incluse procesele cognitive si limbajul;

- subsistemul actional-volitiv la care participa vointa si care determina caracteristicile specifice ale activitatii persoanei.

In lucrarea intitulata Psihopedagogia dezvoltarii scolarului cu handicap, Radu subliniaza ca un aspect foarte important ce are in vedere relatia invatare - dezvoltare la elevii cu dizabilitati, in perspectiva recuperarii acestora, se refera la faptul ca diversele afectiuni sau tulburari, care influenteaza structura si dinamica personalitatii lor, se plaseaza intr-o anumita ierarhie, unele dintre ele avand un caracter primar, ca rezultat nemijlocit al lezarii organismului, iar altele, un caracter derivat (secundar sau tertiar) care se adauga ulterior, ca rezultat al interactiunii dintre organismul afectat primar si factorii de mediu. Dereglarile derivate reprezinta, de fapt, tulburari dobandite in conditiile specifice ale dezvoltarii, adica in prezenta unor factori perturbatori/dereglatori ai acesteia.

In literatura de specialitate ele mai sunt numite fie abateri in dezvoltare, fie disontogenii (dereglari ale procesului de structurare a personalitatii in ontogeneza), fie intarzieri in dezvoltare. Mai trebuie mentionat faptul ca intre tulburarea primara si consecintele sale secundare in planul dezvoltarii exista o interactiune complexa, rezultatele acestei interactiuni depinzand, in mare masura, de conditiile de mediu, precum si de activismul sau pasivitatea cu care persoana cu dizabilitate participa la activitatile procesului educativ-compensator si recuperator. Datorita caracterului lor, de regula anatomo-fiziologic, afectiunile primare sunt mai rezistente la interventia terapeutic-compensatorie, tratamentul dominant fiind cel medical. In schimb, afectiunile derivate (cu caracter secundar sau tertiar) sunt mai putin rezistente, putand fi corectate, compensate sau chiar prevenite prin masuri psihopedagogice adecvate, in special printr-un proces de invatare compensatorie initiat in perioada optima cand pot fi valorificate oportunitatile specifice perioadei de dezvoltare si maximul de resurse potentiale ale copilului. De asemenea, tulburarile specifice ale procesului dezvoltarii la persoanele cu dizabilitati au loc in diferite paliere/sectoare ale structurii personalitatii, orice deficienta (denumita dupa palierul la nivelul caruia se afla tulburarea primara sau incapacitatea originara) prezentand si o anume constelatie de tulburari derivate, mai mult sau mai putin accentuate si afectand, in special, functiile si procesele psihice complexe, cum ar fi psihomotricitatea, limbajul, mecanismele reglatoare constiente, autocontrolul. Din aceasta perspectiva, se impune aplicarea timpurie a masurilor de corectare-recuperare-compensare pentru obtinerea unui grad cat mai mare de eficienta si, mai ales, pentru prevenirea aparitiei si consolidarii fenomenelor negative.

Atunci cand ne referim la persoanele cu dizabilitati, anumite elemente care intra in structura personalitatii lor - imaginea de sine si stima de sine - capata o importanta deosebita si influenteaza in mare masura raporturile cu cei din jur si, nu in ultimul rand, acceptarea de sine. In lucrarea Consiliere educationala, coordonata de Adriana Baban, sunt analizate, in contextul activitadtior scolare, o serie de aspecte referitoare la imaginea si stima de sine, aspecte pe care le sintematizam in continuare.

Imaginea de sine este o reprezentare mentala a propriei persoane sau o structura organizata de cunostinte declarative despre sine care ghideaza comportamentul social. Imaginea de sine presupune constientizarea a “cine sunt eu' si a ,,ceea ce pot face eu', influenteaza atat perceptia lumii inconjuratoare, cat si a propriilor comportamente. Este rezultatul unui demers al cunoasterii de sine bazat pe procese cognitive, afective si motivationale, dar suporta influente puternice si din partea factorilor de mediu.

Imaginea de sine nu este o structura omogena, iar in cadrul ei facem distinctia intre eul real, eul viitor si eul ideal.

Eul real eul actual) este rezultatul experientelor noastre cotidiene din cadrul social si cultural in care traim si cuprinde:

a) eul fizic: structureaza dezvoltarea, interiorizarea si acceptarea propriei corporalitati; imaginea corporala se refera la modul in care persoana se percepe pe sine si la modul in care crede ca este perceputa de ceilalti; cu alte cuvinte, imaginea corporala determina gradul in care te simti confortabil in si cu corpul tau;

b) eul cognitiv: se refera la modul in care sinele recepteaza si structureaza continuturile informationale despre sine si lume si la modul in care opereaza cu acestea; sunt persoane care retin si reactualizeaza doar evaluarile negative despre sine, altii le reprima, iar unii le ignora; unii fac atribuiri interne pentru evenimente negative si se autoculpabilizeaza permanent, in timp ce altii fac atribuiri externe pentru a-si mentine imaginea de sine pozitiva;

c) eul emotional (eul intim sau eul privat): sintetizeaza totalitatea sentimentelor si emotiilor fata de sine, lume si viitor; de multe ori, persoana nu doreste sa isi dezvaluie sinele emotional decat unor persoane foarte apropiate, iar, cu cat o persoana are un eu emotional mai stabil, cu atat va percepe lumea si pe cei din jur ca fiind un mediu sigur, care nu ameninta imaginea de sine ; copiii si adolescentii trebuie ajutati sa-si dezvolte abilitatea de a identifica emotiile traite si de a le exprima intr-o maniera potrivita situatiei, fara teama de ridicol;

d) eul social (eul interpersonal) : este acea dimensiune a personalitatii pe care suntem dispusi sa o expunem lumii; este ‘’vitrina' persoanei; cu cat discrepanta dintre eul emotional si cel social este mai mare, cu atat gradul de maturizare al persoanei este mai mic; o persoana imatura se va purta, in general, intr-un anumit fel acasa, intre prietenii apropiati, si in alt mod (care sa o securizeze) in cadrul interactiunilor sociale;



e) eul spiritual: reflecta valorile existentiale ale unei persoane ; din aceasta perspectiva, persoanele sunt caracterizate ca fiind pragmatice, idealiste, religioase, altruiste, pacifiste.

Eul viitor (eul posibil) vizeaza modul in care persoana isi percepe potentialul de dezvoltare personala si se proiecteaza in viitor. Eul viitor cuprinde aspiratiile, motivatiile, scopurile pe termen mediu si lung, el avand o structura importanta de personalitate, deoarece actioneaza ca factor motivational in comportamentele strategice, in acest caz devenind eul dorit. Eul viitor, incorporeaza si posibilele dimensiuni neplacute pe care ne este teama sa nu le dezvoltam in timp si, in acest caz, poarta denumirea de eul temut. 0 persoana optimista va contura un eu viitor dominat de eul dorit, pentru care isi va mobiliza resursele motivationale si cognitive. Fiecare dintre cele doua euri viitoare are atasat un set emotional (pentru eul dorit - incredere, bucurie, placere, iar pentru eul temut - anxietate, furie, depresie).

Eul ideal este ceea ce ne-am dori sa fim, dar in acelasi timp suntem constienti ca nu avem resurse reale sa ajungem. Cand ne apropiem sau chiar atingem asa-numitui ideal, realizam ca dorim altceva si acel altceva devine ideal; exista situatii cand eul ideal nu poate fi atins niciodata. Daca o persoana se va cantona in decalajul dintre eul real si cel ideal, are multe sanse sa traiasca o permanenta stare de nemultumire, frustrare si chiar depresie. Dominarea imaginii de sine de catre eul ideal este un fenomen destul de frecvent la adolescenti, ei dorind sa devina personaje celebre si simtindu-se total dezamagiti de propria personalitate si viata.

Stima de sine se afla in stransa legatura cu imaginea de sine si se refera la modul in care ne evaluam pe noi insine, cat de ,,buni' ne consideram comparativ cu propriile expectante sau cu altii. Stima de sine pozitiva este sentimentul de autoapreciere si incredere in fortele proprii. Copiii cu stima de sine scazuta se simt nevalorosi si au trairi emotionale negative, de cele mai multe ori cauzate de experiente negative.

Exista o relatie de cauzalitate intre formarea stimei de sine la elevi si acceptarea neconditionata ca atitudine manifestata de educatori sau de adulti, in general. Pentru prescolari, sursa cea mai importanta pentru formarea stimei de sine o constituie evaluarile parintilor; mesajele transmise de acestia sunt interiorizate de catre copil, conducand la sentimentul de adecvare sau inadecvare ca persoana. La copiii scolari, sursa de formare a stimei de sine se extinde la grupul de prieteni, colegii de scoala sau alte persoane din viata lor. Elevii cu stima de sine pozitiva isi asuma responsabilitati, se comporta independent, sunt mandri de realizarile lor, realizeaza fara probleme sarcini noi, isi exprima atat emotiile pozitive, cat si pe cele negative, ofera ajutor si sprijin celorlalti colegi etc. Elevii cu o stima de sine scazuta sunt nemultumiti de felul lor de a fi, evita sa realizeze sau sa se implice in sarcini noi, se simt lipsiti de valoare, ii blameaza pe ceilalti pentru nerealizarile lor, nu pot tolera un nivel mediu de frustrare, sunt usor influentabili, nu isi asuma responsabilitati, sunt nepasatori.

Atitudinile negative fata de sine sunt generate atat de comportamentul celorlalti, cat si de modul personal de a gandi fata de propria persoana. Distorsiunile cognitive sunt deprinderi negative de a folosi frecvent anumite idei/ganduri pentru interpretarea eronata a realitatii.

Daca analizam imaginea de sine a copiilor si adolescentilor cu dizabilitati - fizice, intelectuale, vizuale sau de auz -, vom constata ca pentru multi dintre ei aceasta componenta, a personalitatii determina un set complex de probleme de adaptare si integrare in mediul social, sentimente de inferioritate, atitudini de evitare, tulburari de comportament, nervozitate exagerata, anxietate, invidie etc. Pentru un elev cu deficienta locomotorie vizibila este foarte important sa fie incurajat si sustinut in actiunile sale pentru a-i intari convingerea ca poate fi la fel de bun ca un elev normal. Astfel, printr-o atitudine constanta de valorizare isi poate construi o stima de sine favorabila, cu efecte majore in procesul adaptarii si integrari scolare. Un aspect particular il intalnim la cei cu deficiente de auz sever care comunica prin limbajul mimico-gestual, ceea ce ii face sa-si construiasca grupul/cercul lor, diferit de al celorlalti cu care nu pot comunica si care, prin atitudinea si comportamentul lor, ajung sa ii evite constant si sa le induca sentimentul de inferioritate si marginalizare, cu consecinte asupra stimei lor de sine. In cazul deficientilor de vedere, construirea stimei de sine prezinta o serie de caracteristici determinate de imposibilitatea perceperii propriei imagini si a reactiilor celor din jur in relatia cu acestia. Dominanta informatiilor venite pe canalul auditiv le permite receptarea de mesaje de la cei din jur si, astfel, isi pot forma la randul lor nucleul unei stime de sine care sa-i sustina si sa le mareasca increderea in propriile forte si calitati.

In final, putem constata ca procesul de analiza si cunoastere a personalitatii indivizilor cu dizabilitati ridica o serie de probleme si dificultati determinate de tipologia tulburarilor si deficientelor, limitele impuse de gravitatea deficientei, atitudinea si gradul de acceptare fata de sine si de catre cei din jur.

Factori care conduc la decompensarea personalitatii

Formula personalitatii decompensate este data de tulburarile de organizare, reglare si perfectionare ale sistemului personalitatii deficientului mintal, la nivelul unei ipostaze cu un grad standard admis de integralitate.

Psihologia descriptiv-evalutara a stabilit prin studii judicioase citeva dintre trasaturile specifice ale personalitatii deficientului mintal. Enumeram citeva : K. Lewin gaseste rigiditatea intelectuala ; Inhelder demonstreaza viscozitatea genetica ; Zatzo iti fundamenteaza viziunea pe fenomenul de heterocronie ; Luria vorbeste despre inertia oligofrenilor ; Perron acuza anxietatea, complexul de inferioritate etc.

Toate aceste trasaturi ale personalitatii deficientului sint epifenomene. Ele sint forme de manifestare ale decompensarii. Cauzele propriu-zise, realitatea dinamica psiho-logica, rezida in tipul si nivelul de organizare (dezorganizare), evolutie si integrare a personalitatii. Ele sint consecintele unei imposibilitati de organizare adecvate sistemului modelator. De asemenea, ele oglindesc gradul sporit de entropie existent in sistemul personalitatii copilului deficient.

Urmarind modalitatile specifice de organizare a sistemului personalitatii acestuia la nivelul structurilor fundamentale, au iesit in evidenta atit mecanismele specifice ale structurii si organizarii personalitatii deficientului, cit si functionalitatea (indicele de integralitate).

Revenind la modelul oferit de psihologia cibernetica vom incerca sa explicam un tip specific de granifare a personalitatii umane si anume personalitatea decompensata prin deficienta mintala, intrucit decompensarea personalitatii umane cunoaste forme si cauze diverse.

Factorii care conduc la decompensarea personalitatii sunt:

nucleul antihomeostazic

emitatorul conflictual

conflictualitatea interstructurala

contrarietatea modelelor

distorsiunile spatiului de aspiratie

succesul si esecul

Nucleul antihomeostazic

Homeostazia la nivelul blocului M constituie un factor de mare importanta pentru echilibrul de progres al functionarii celorlalte blocuri. Or, la copilul deficient neuropsihic nu se produce aceste reglari la nivelul homeostazic, si deci autoreglarea sistemului in intregime este perturbat.



Reglarea de stabilizare (homeostazia) in cazul sistemului deficientului nu se poate produce, datorita imposibilitatii sistemului in ansamblu de a elimina de la inceput nucleul conflictual care transmite intregului sistem informatii cu un mare grad entropic. Deficienta nu poate fi compensata spontan, pentru ca nu este o stare intimplatoare, ci permanenta, cu efecte continue care se transmite pe tot perimetrul relatiilor intra- si intersistemice.

Emitatorul conflictual

Nucleul conflictual, transformat in emitatorul tensional actioneaza asupra functiei de reglare de optimizare. Ramine sa urmarim procesul intim. Reglarea de optimizare nu poate fi conceputa decit ca o consecinta a relatiilor intersistemice (persoana - mediu social) asupra relatiilor intrasistemice si invers. De aceea, functia contribuie pe de o parte la obtinerea unui echilibru dinamic (progresiv) energetico-functional al structurilor ansamblului. Acest echilibru nu mai are drept scop stabilizarea, ci adaptarea — integrarea. In fond, functia de reglare de optimizare modeleaza sistemul personalitatii in contextul procesului integrator. Adaptarea + integrarea unui comportament prezinta un mare grad de probabilitate. Determinarea se reduce, pe masura ce patrundem in formele de altitudine ale complexitatii sistemului.

Functia de reglare de optimizare are o dubla finalitate :

a) Perfectionarea structurii si functionalitatea sistemului — comportamentului rezolutiv si decizional, prin obtinerea de performante integratoare, deci printr-un sistem de sanctiune intrasistematica.

b) Eficienta optimala a procesului de integrare-adaptare in cadrul unui sistem de solicitare cu numar nelimitat de variabile.

Daca ne reprezentam un model al structurilor personalitatii observam ca dezvoltarea structurilor se face prin intersectarea tuturor intr-un punct comun, epicentrul si in foarte multe puncte de contact si confluente. Structurile au o evolutie din interior spre exterior — si din exterior in interior prin geneza lor sferigena, de sinteza si confluenta. Astfel, optimizarea structurilor nu poate sa se efectueze decit in context, in ansamblul constructural si interstructural, intrucit fiecare structura in dezvoltarea ei depinde de n structuri cosubstantiale si deci ea determina echilibrul acestui conglomerat structural. In al doilea rind, fiecare structura, prin calitatea ei de emergent si totalizare — de pilda structura biologica — poseda energie structuranta pentru structurile care sint congenerate. Dat fiind acest context, se poate afirma ca perfectionarea structurii proceselor si relatiilor psihologice poate sa ignore perfectionarea structurii intelectului, sau a activitatilor. Gradul de optimizare a intregului sistem depinde de echilibrul ansamblului — fireste de un echilibru dinamic — care rezulta din functia de perfectionare a structurilor in mod simultan si ritmic. Expresia acestui proces este comportamentul de rezolvare si de decizie. Copilul normal, ca si deficientul, se afla in permanenta sub presiunea a unui sistem de solicitare. Acest sistem, privit sub raportul comportamentului rezolutiv sau adaptativ, este acelasi si acest fapt nu permite dezvoltarea structurilor.

Presiunea exercitata de catre sistemul de solicitare intra in raport de consonanta sau de conflict cu eu-l si cu personalitatea la diferite niveluri. Activitatea intelectuala a deficientului mintal este permanent intr-un raport de contrarietate cu sistemul de solicitare. Proiectia acestui conflict patrunde in structurile afectogene, producand o tensiune specifica.

Neurofiziologia moderna stabileste ca in regiunea hipotalamica, informatia nespecifica produce si capata, se satureaza de o valoare noua, afectiva.

Doua serii de fenomene trebuie sa retinem :

a) ca ,,rolul acestei activitati nespecifice pe care formatia reticulata o proiecteaza in mod difuz prin sistemele ascendente spre context si spre unele relee subcorticale este sa creeze un fond de excitabilitate cerebrala necesar transmisiei influxurilor specifice si deci adecvat analizei senzoriale;

b) dezvoltarea structurilor intelectuale ale deficientului mintal cunoaste o scadere a analizei senzoriale corticale prin tulburare de intensitate afectogena intervenita in reglajul nespecific. Dar cea mai deficitara dintre toate este cea afectiva care cunoaste doua cai de modificare. Prima dintre modificari este cuprinsa in controlul ascendent, de la formatia reticulata la scoarta. Ea poate duce la intarire, cind stimularea afectiva motivationala este la limita ceruta de facilitare (ceea ce la deficientii mintali nu se petrece aproape niciodata). Am vazut ca emitatorul tensional isi are aici dispozitivul principal. Dar el este tensional si hiper-tensional si in functie de sensul afectiv al informatiilor care vin de la scoarta descendent. 

Cortexul deficientului este tinut in permanenta sub bombardamentul starii de decompensare existentiala si integrativa. Daca prin comparatorul mintal s-ar putea ,,descarca' energia tensionala de la nivelul afectogen, ar fi posibil un proces de compensare. Dar si prin utilizarea acestui comparator, se declanseaza forte tensionale, care inchid cercul vicios al conditionarilor decompensatoare. Propriu-zis, controlul cortical se transforma in intarire negativa corticala-subcorticala.

Primul si cel mai grav efect se exercita asupra dezvoltarii ansamblului de structuri : saracia afectiva, inegalitatea intelectuala, tulburarile de integrare, de relatie etc. fac parte din tabloul simptomatic al deficientului mintal, dincolo sau dincoace de deficienta, ca un factor de emergenta structurala in cadrul personalitatii.

Decompensarea nu este o forma simpla de denivelare eu-lume, ci, in primul rind, o tulburare de profunzime care nu se poate asemui nici cu nevroza, nici cu psihoza, nici cu dementierea.

Optimizarea ca functie de reglare priveste deopotrivt costructurarea unui comportament rezolutiv, care trebuie sa aiba drept scop perfectionarea sistemului decizional, care sa duca la o perfectionare a integrarii.

Actul decizional este cosubstantial cu celelalte structuri ale personalitatii umane. El, deci, asculta pe de o parte de legile de dezvoltare a intregului ansamblu structural si functioneaza in raport de echilibrul existent intre blocul R si blocul F. Adica pe baza raportului dintre dispozitivul structurilor aflate intr-un echilibru dinamic si modul de solicitare socio-afectiv.

Deficientul mintal este obligat prin sistemul de solicitare sa se “decida' pentru un comportament similar modelului personalitatii normale. Dar el nu poate face acest lucru in esenta, ci in forma, sub presiunea educationala. Cu alte cuvinte, deficientul mintal este intr-o permanenta competitie cu un model pe care nu-1 va putea realiza niciodata. Ne aflam in fata unei noi tensiuni : tensiunea decizionala. Actul decizional in cadrul sistemului depinde de volumul informatiei prelucrate.

In cazul deficientilor mintali exista grave tulburari in canale de transmitere a informatiei si de integrare-prelucrare la nivelul conceptual-logic. Universul, in arhitectura rezultata din reflectare, are alta forma si alta articulate in gindirea surdului, a orbului sau a debilului mintal. Acest proces este preluat de structurile afectivitatii care, prin emitatorul conflictual, modifica uneori, in mai mare masura, procesul de prelucrare a informatiei. Tulburarea relatiei intrapersonale nu are semnificatia unei cantitati de informatie in minus, ci a unei alte modalitati de prelucrare.

Conflictualitatea interstructurala

Nu trebuie sa trecem cu vederea si cuantumul special de deformare, de interpretare, pe care il primeste informatia indiferenta pentru copilul normal, dar cu semnificatii negative pentru deficient, prin raportarea la imaginea eu-lui.

Atitudinea decizionala este constituita si declansata in actul comportamental, intr-un mod foarte complex. Aici ne intereseaza acei factori pe care ii indica aplicarea teoriei sistemelor. Or, actul decizional este conditional de numarul factorilor ,,cuprinsi in analiza'. Ni se pare o perspectiva constant cantitativa, considerarea ,”numarului de factori'. Desigur cu cit un sistem capteaza si prelucreaza un numar mai mare de factori, cu atit este mai informat si deci decizia se ia pe baza unor deliberari de mare finete. Gradul ei de probabilitate scade si creste cel de certitudine.

Date fiind calitatile si functiile sistemelor deschise, in analiza care duce la actul de decizie, domina directiile de respingere sau de atragere a structurii eu-lui. Aceste structuri pot fi saturate de valori la majoritatea copiilor normali, dar problema devine foarte complicata din punctul de vedere al echilibrului de forte la copilul deficient mintal.”Reeducarea', ca si “educarea' deficientului se masoara in adecvare si corectarea comportamentului decizional, in functie de factorii oferiti spre analiza. Educatorul, in orice ipostaza se afla el, utilizeaza factorii de actiune educationala din recuzita educatiei curente. Dar, de cele mai multe ori, constata ca, in cazul deficientilor, actiunea de adecvare si de corectare a comportamentului nu corespunde factorilor introdusi in sistem.

Corectarea, parte componenta a functiei de reglare a optimizarii, nu este un fenomen simplu. Corectarea, in cazul deficientilor, ar trebui sa reprezinte un plus de optimizare.



Spatiul in care se face corectarea este relativ infinit, nu un spatiu “regulamentar'.

De aceea, corectarea nu priveste locurile de tangenta cu niste puncte fixe, ci posibilitatea ca decizia pe baza feed-back-ulul sa se plaseze totdeauna in situatia optima, in situatia in care sa permita atit stabilitatea cit si evolutia sistemului, a comportamentului. Ceea ce este deficitar si neoperant la deficientul mintal si trebuie dezvoltat este un “dispozitiv' de reglare prin corectare care sa functioneze in interiorul sistemului stabilizat pe un sistem de valori.

Corectionarea nu se face decit pe baza informatiilor aferente, prin releele de control. Or, la deficient, reglarea de optimizare prin corectare cunoaste, de asemenca, multe defectiuni.

a) Intre sistemul de valori de reglare exista forte tensionale si o stare conflictuala interstructurala. Pentru copilul normal, posibilitatea de a coopta o decizie consta mai ales in faptul ca valorile se constitute in constiinta sa in structuri stabilizate. La copilul deficient mintal nu are loc o structurare sau el dispune de o foarte slaba structurare a valorilor.

Corectarea se face prin sistemul de feed-back psiho-social. Dar actiunea acestui sistem este mult diminuata — dezorganizata la copilul deficient.

b) Forta de inductie si de restructurare a valorii nu este esentiala. Ea nu produce decit o schimbare univoca intre factorii existenti si nu schimbari structurale. Prin sistemul de feed-back se constata o neadecvare a structurii cu modelul optim comportamental. Atunci mecanismele directe intra in functie (mecanism de alarma) pentru a integra valoarea si a reconstitui structura normalului. In acelasi timp actioneaza si stimulul complex al comportamentului. Dar noua formula de reorganizare a constelatiei de factori nu atinge gradul de perfectionare si relatie optima, adica nu se transforma in structura.

In fond, asa se delimiteaza mecanismul de decompensare a sistemului personalitatii deficientului.

Contrarietatea modelelor

Lipsa unei asemenea formatii care sa fixeze si sa potenteze noua valoare, care sa determine structurarea unui comportament axiogen pune in tensiune fortele de respingere ale modelului extern comportamental, si a celui intern, ceea ce noi numim contrarietatea modelelor, exprima o prima consecinta a dezorganizarii sistemului psihic asupra functiei de reglare de dezvoltare.

Cele doua functii anterior descrise se desfasoara dominant, in cadrul unei configuratii structurale date, natural in cadrul schimbului cu socialul, fara ca sa se puna problema unui echilibru intrasistemic — personalitate-societate. ,,Reglarea de dezvoltare este legata de transformarea si perfectionarea continua a organizarii initiale'.

Aceasta ,,organizare initiala' are loc ca urmare a quantumului de schimburi informationale (energetice si functionale) ale personalitatii cu structurile sistemului social. Pentru ca sa se produca organizarea este nevoie de integrarea valorilor in eu. Procesul de organizare, in aceasta imprejurare, nu reprezinta acelasi fapt ca in cazul functiei de homeostazie sau de optimizare. Echilibrul si optiunea pentru un comportament complex, acum trebuie sa duca la o organizare cu grade crescande de perfectionare. Nu mai putem ramine deci la procesele de adaptare, ci ne intereseaza gradul de adecvare a personalitatii deficientului la formulele valorice sociale. Este vorba de o evolutie a personalitatii pe baza principiului esential al realizarii, pina la punctul maxim al potentialului dat.

Potentialul insa, el insusi, este conditional de fortele antientropice si antialeatoare ale experientei axiologice.

Mai intii, trebuie descifrat contextul in care se face noua organizare si perfectionare intersistemica.

Aceasta formula aleatorie intra in ,,concurenta de solicitare' cu formula antialeatorie a sistemului de valori. Sistemul de valori social-morale sau culturale tinde catre o organizare perfectibila si complexa..

Prima problema care se pune in fata acestor nisipuri miscatoare ale traiectoriilor este daca prin dispozitivul structural deficientul mintal poate, nu sa faca priza cu ele, ci sa le integreze. Integrarea valorilor inseamna in fond adevaratul schimb intersistemic si garanteaza progresul si perfectionarea ambelor sisteme.

A doua problema este data de nivelul de exercitare a functiei de dezvoltare, nivelul de echilibru intersistemic, o alta formula a nivelului de aspiratie.

Distorsiunile spatiului de aspirate

Nivelul de aspiratie, termen introdus Lewin, este o consecinta a unei gindiri psihologice dinamic-topologice. Mecanismele dinamicii pe care se bazeaza nivelul de aspiratie constituie o formula de comparari succesive de ordin valoric, intre eu si constiinta care aspira la devenire si progres. De data aceasta, proiectia eu-lui se face in configuratia valorilor socio-morale. Lewin definea nivelul de aspirate ca scopul imediat al subiectului care invata. Scopul este determinat prin cunoasterea pe care subiectul o are despre capacitatile sale si despre succesele prealabile. Lewin porneste de la premisa ca intre nivelul de aspiratie si nivelul de realizare obiectiva adica de dezvoltarea eficienta, ramane totdeauna un decalaj de forte, care produce fie un conflict cu propulsie spre esuare, fie, atunci cind exista o motivatie puternica, un impuls catre depasirea limitelor zonei capacitatii individuale, care fireste, marcheaza un alt nivel de dezvoltare, deci un alt grad de echilibru al personalitatii.

Sursa de energie, care urca barometrul nivelulul de aspiratie, este succesul si invers, ceea ce deprima echilibrul persoanei este insuccesul.

Succesul si esecul

Una dintre directiile de decompensare de personalitatea deficientului este cea a esecului, a nereusitei. Solicitarea deficientului la nivelul copilului normal (de pilda, pe linie de inteligenta) duce la determinarea unui nivel de aspiratie echivalent cu usor din scala normala. Acest nivel insa este atins cu mari dificultati, resimtite ca un dezechilibru, pentru ca, in fond, deficientul de cele mai multe ori isi fixeaza pentru sine un nivel de aspiratie foarte apropiat de cel al copilului nedeficient. El are tendinta de a merge spre nivelul de aspiratie dorit, dar limita capacitatii sale ii deviaza fortele in sens contrar — spre limita inferioara a capacitatii individuale. Se creeaza astfel o mare discordanta intre reusita-succes a copilului nedeficient si a celui deficient. Acest impas decompensator se datoreste unei optici de performanta, nu de dezvoltare a personalitatii, ca sistem. Este dovada pertinenta ca supusa unei analize sistemice, viziunea de evaluare a personalitatii deficientului mintal, ca si cea de integrare, nu este fundamentata si contravine functiei celei mai importante, cea de perfectionare.

Esecul constituie al doilea nucleu conflictual permanent al personalitatii care are o dubla importanta :

a) amplifica emitaorul initial conflictual reprezentat de imaginea eu-lui prin relatia de esec de integrare ;

b) deschide in alta zona a personalitatii (cea a activitatii) un nou emitator conflictual. Pe acest mecanism se bazeaza dezorganizarea functiei de reglare de dezvoltare.

Dar aceste relatii, care se fixeaza si pe baza carora se tulbura contextul relational al personalitatii, actioneaza si in plan direct si prin releul de semnificatie. In afara de satisfactia imediata a nevoilor sale biologice, omul traieste intr-o lume de simboluri si de nonobiecte Universul uman are ca dimensiune fundamentala semnificatia. Semnificatia este rezultatul capacitatii de anticipatie si prospectiva, care, la deficientui mintal —sint foarte modificate. Dar, inca problema semnificatiilor la aceste categorii nu a fost investigata. Diferentele de realizare, de pilda, intre copilul normal si deficient, nu pot fi anulate in nici un fel. Ele ramin ca un “memento'. Copilul normal pe baza diferentei de realizare de la un moment la altul sau de la o etapa la alta iti creeaza forta propulsiva afectiva inferioara, necesara obtinerii de noi diferente. Diferenta de realizare are deci o semnificatie de succes si de depasire. Deficientul realizeaza o neinsemnata diferenta de la un moment la altul, sau pe perioade prea mari de timp. El insa nu se compara numai cu sine, ci si cu modelul normal cand constata diferente uimitoare de realizare. Aceste constatari se repercuteaza asupra psihicului sau cu semnificatii de invaliditate. Invaliditatea (,,eu nu pot cit ar trebui') modifica si sistemul de judecata, sistemul de actiune si mai ales pe cel motivational.

Confruntarea cu universul valoric social a deficientului mintal devine sursa cea mai fertila de decompensare. Dar nu este vorba de o decompensare intrapersonala, ci de decompensarea intersistemica, ceea ce constituie fondul procesului de nonintegrare.

De la nucleul emitator conflictual din blocul energetic, prin distorsiunile introduse in relatiile sistemului se organizeaza o noua formula de functionalitate a personalitatii pe principiul decompensarii. Nu este vorba de o decompensare restrinsa la o functiune sau la un proces fiziologic sau psihic, ci la ansamblul relatiilor interstructurale si intersistemice in special al relatiilor de optimizare si dezvoltare dintre personalitate si mediul social-valoric, in special procesul de integrare bipolara.

Perfectionarea nu este altceva decit reducerea cantitatii de entropie intr-un sistem, deci realizarea unui nivel maxim de echilibru dinamic.







Politica de confidentialitate


.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




CONSILIEREA COPILULUI
CARACTERIZAREA PSIHOLOGICA A VARSTELOR SCOLARE
Programul de interventie pe baza activitatilor ludice inclus in STRATEGIA DE RECUPERARE PSIHOPEDAGOGICA A COPIILOR CU DEFICIENTA MENTALA
Personalitatea copilului cu deficiente
HIPOTALAMUSUL
CUNOASTEREA DE SINE SI IMAGINEA DE SINE




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu