Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice




Acasa » referate » psihologie psihiatrie
PSIHOLOGIE EXPERIMENTALA

PSIHOLOGIE EXPERIMENTALA




PSIHOLOGIE EXPERIMENTALA

I.         Dimensiunile psihologice ale muzicii

II.       Analiza desenelor ca produse ale activitatii:

Cand imita si cand deseneaza copiii?

Conceptualizarea si desenele

III.     Efectul STROOP




IV.            Rationamentul

DIMENSIUNILE PSIHOLOGICE ALE MUZICII

            Din multitudinea genurilor de arta existente, muzica este una dintre cele mai apropiate sufletului omenesc, ea insotindu-ne pe buna dreptate, pe parcursul intregii vieti. De la momentul aparitiei, si pina astazi, cale de milenii, muzica se include ca element inerent in viata societatii, in  constiinta si natura omului. Alaturi de alte descoperiri ea a devenit un mare fenomen al lumii, acompaniind istoria civilizatiei umane in perioadele de mari avinturi, precum si in cele de declin.

            Prin  urmare, ar fi greu sa ne imaginam pe cineva, ca s-ar putea lipsi totalmente de muzica in viata sa.Aflindu-se in fiecare din  noi ea actioneaza ca unul din remediile cele mai importante in  serviciul corpului si  sufletului nostru.

Fara indoiala, muzica are influenta asupra individului, ritmul si armonia, ocolind filtrele logice si analitice ale mintii, isi croiesc drum spre comorile ascunse ale sufletului, stabilind contact direct cu sentimentele profunde din adincul memoriei si imaginatiei. Pe de alta parte pragmatismul exagerat si tendintele tehnocratice ale lumii moderne duc, intr-o oarecare masura la diminuarea importantei, dezvoltarii personalitatii prin intermediul artelor frumoase, una dintre care este si muzica. In prezent se observa o crestere preponderenta a elementului rational pur, dominatia materialului asupra spiritualului, a cunostintelor asupra sentimentelor. Aceste metamorfoze pot avea consecinte usor de imaginat – dezechilibrarea psihicului uman, intre calcul si  sentiment, intre agerimea mintii si  bunatatea sufletului.

            Actualmente exista numeroase cercetari consacrate studierii influentei muzicii asupra personalitatii, care constata efectele pozitive ale acesteea asupra diferitor functii si stari ale organismului, ca de exemplu: influenta muzicii asupra functiilor aparatului circulator; efectele de diminuare a oboselei fizice si psihice; actiunea muzicii ca medicament  la bolnavii psihici; ca mijloc de optimizare a procesului de munca in  diferite ramuri ale sferei de productie;  efectul stimulativ  asupra tuturor elementelor pozitive ale individului: initiativa, imaginatie, creativitate, vointa, perseverenta, memorie, inteligenta, incredere in sine, relatii comunicative etc.

            Dar, energia  sunetului, fiind neutra din punct de vedere moral, poate fi folosita pentru a influenta nu numai in bine ci si nociv. Aici avem  in vedere mare diversitate  a genurilor de muzica contemporana: rock, hard-rock,  pop, techno etc – industria muzicii devenind astazi o afacere cu profit de miliarde – cercetarile demonstrand, insa efectele negative  ale acestora asupra moralei, afectivitatii si spiritualitatii, fapt ce determina comportamentul violent antisocial, dar si asupra sanatatii fizice  - a analizatorilor (in  primul rind cel auditiv) si organelor interne.

            Iata de ce  este foarte important sa avem un punct de vedere echilibrat cu privire la muzica ascultata si sa acordam o mare atentie selectarii acesteea .

            In prima parte va fi o analiza a influentei pe care o are muzica asupra sferei afectiv-cognitive a copiilor de virsta scolara mica, si o  analiza a fenomenului muzicii si a dimensiunilor psihologice ale acestuia;determinarea impactulului psihologic al diferitor genuri de muzica; sa evidentierea mecanismele de influnta a muzicii asupra individului supus auditiilor muzicale.

            In a doua parte va fi prezentat un studiu experimental pentru a determina cum si in ce mod audierea sistematica a muzicii influenteaza viata psihica a scolarului de virsta mica. Deci, factorul experimental presupune audierea unor programe muzicale, special selectate,  in mod sistematic, in conditiile unei clase  de elevi.

            Ipotezele, ce urmeaza a fi confirmate sau infirmate prin acest studiu sunt urmatoarele:

1.       Muzica influenteaza pozitiv sfera afectiv-cognitiva a scolarilor mici;

2.       Modificarile din sfera afectiva, determinate de auditiile muzicale produc modificari in sfera cognitiva a elevilor de virsta mica.

Pentru aceasta trebuie determinat mai intii care sunt efectele  muzicii asupra sferei afective a elevului mic; de determinat daca modificarile din domeniul afectiv cauzate de  auditiile muzicale produc modificari in sfera cognitiva; de stabilit semnificatia din punct de vedere statistic a schimbarilor eventual produse.

Realizarea obiectivelor inaintate, si prin urmare confirmarea ipotezelor cercetarii, ne vor  permite sa demonstram, ca audierea sistematica  a muzicii “calitative” , in conditiile scolii, dar nu numai, poate contribui la sporirea capacitatii de invatare  a elevilor  si respectiv, la optimizarea intregului proces instructiv-educativ.

Interpretarea datelor experimentale

            In urma prelucrarii datelor experimentale, constatam ca, la etapa pretestarii, comparind grupul experimental si cel de control, in baza rezultatelor obtinute prin administrarea probei culorilor, diferentele in plan afectiv sint nesemnificative. Culorile predominante, in cadrul ambelor grupe sunt aproximativ aceleasi, adica violet, cafeniu, rosu si negru, ce semnifica prezenta unor stari emotionale negative si anume: anxietate, stress, iritatie, tendinte agresive si frica.

            In plan cognitiv diferentele de asemenea sunt nesemnificative in cazul memoriei (mediile pentru grupul experimental si de control fiind de 5 .56 – nivel scazut de dezvoltare a capacitatii de memorare auditiva de cuvinte – si respectiv 6.24 – nivel mediu. Indicatorii diferentelor calculati cu testul Mann – Whitney U sunt: pentru z = 1.45, p = 0.15), si in cazul probei penrtu determinarea nivelului de concentrare a atentiei (mediile fiind de 35.08 (nivel scazut) pentru grupul experimental si 39.64 (nivel scazut) pentru grupul de control. Indicatorii diferentelor: pentru z = 1.90, p = 0.05).

            Rezultatele obtinute la proba pentru determinarea nivelului de dezvoltare a operatiilor mintale (Testul Amthauer) evidentiaza, insa, diferente statistic semnificative intre grupuri, mediile fiind de 21.28 (nivel mai jos de mediu) pentru grupul experimental si 26.6 (nivel mediu) pentru grupul de control. Indicatorii difirentelor calculati cu testul Mann – Whitney U sunt: pentru z = 3.93, p = 0.01.

            Dupa actiunea cu factorul experimental, adica la etapa posttestare, observam ca intre grupuri, in plan afectiv, apar diferente semnificative astfel, daca in cadrul grupului de control distributia de frecventa a culorilor este asemanatoare celei din pretestare, atunci in cadrul grupului experimental situatia se schimba radical. Se observa o diminuare a prezentei culorilor rosie (iritatie, tendinte agresive), violet (anxietate), si chiar disparitia totala a culorilor: cafeniu (stress), gri (suparare), negru (frica) si o tendinta catre culorile: albastru, ce semnifica starea de calm, satisfactia; verde – siguranta, insistenta; galben – activism, buna dispozitie, tendinta spre comunicare.

            De asemenea se produc modificari si in sfera cognitiva. Comparand experimental si cel de control in baza rezultatelor obtinute in urma administrarii probelor pentru determinarea nivelului de dezvoltare a memoriei auditive de cuvinte, a operatiilor gandirii si concentrarii atentiei, dupa experiment constatam ca diferenta intre acestea scade.Modificarile ce s-au produs in sfera cognitiva a subiectilor grupului de control dupa experiment sint statistic nesemnificative, in timp ce grupul experimental se caracterizeaza printr-un salt cantitativ-calitativ catre grupul de control.

            Astfel, in rezultatul compararii datelor grupului experimental inainte si dupa experiment se evidentiaza diferente semnificative la toate trei probe: la memorie media grupului fiind de 6,88 - nivel mediu); la atentie (media 43,08 – nivel mediu) si la gindire (media 24,28 – nivel mai jos de mediu9. Indicatorii difewrentelor calculati cu testul Mann – Whitney U sint: z=2,91, p=0,01; z=3,71, p=0,01; z=2,51, p= 0,012.

Prin urmare probabilitatea ca diferentele obtinute s-ar datora legilor intimplarii este foarte mica si se poate afirma ca modificarile produse in sfera afectiv-cognitiva a subiectilor grupului experimental sint determinate de interventia factorului experimental, adica de auditiile muzicale. Deci ipotezele lansate la inceputul cercetarii s-au confirmat. Adica faptul ca muzica are o influenta maxima in domeniul afectivitatii ascultatorului prin crearea efectului relaxant si inducerea starilor emotionale pozitive, fara indoiala se rasfrange si asupra celorlalte procese psihice, in cazul nostru memoriei, atentiei si gandirii, acestea incepand sa decurga la un nivel mai inalt.

Concluzii.

            Rezultatele obtinute in urma desfasurarii studiului experimental, privind efectele muzicii asupra sferei afectiv – cognitive a copiilor de varsta scolara mica, ne permit sa conchidem, ca intradevar muzica are o mare influienta asupra afectivittatii celor supusi auditiilor, in sensul deminuarii sau chiar inlaturarii starilor emotionale negative, precum stresul, anxietatea, frica etc, provocand – prin capacitatea sa de realizare a starii de relaxare sau stimulare a activismului, de diminuare a oboselii fizice si psihice – reactii emotionale pozitive. Acestea din urma, evident, isi lasa amprenta si asupra celorlalte functii si procese psihice, in cazul de fata asupra proceselor cognitive si reglatore, adica a memoriei, gandirii si atentiei, in directia imbunatatirii nivelului de functionare a acestora, fapt ce va contribui, ulterior, la sporirea eficientei activitatii scolare si respectiv, la realizarea cu succes a demersului didactic.

            Astfel, rezultatele cercetarii noastre vin sa confirme inca odata ideea potrivit careia audierea sistematica a muzicii “calitative” contribuie in mare masura la purificarea de emotii negative si oboseala acumulata si la stimularea tuturor elementelor pozitive (ce pot fi valorificate) ale individului cum ar fi memoria, atentia, inteligenta – dar si imaginatia, creativitatea, initiativa, perseverenta, relatia de comunicare. .

            Facand o generalizare privind tema reflectata in cele doua capitole ale lucrarii date, se impune ca necesar evidentierea unor momente importante in acest sens

            Astfel, vom spune ca muzica este un fenomen artistic deosebit de complex aparut odata cu omenirea, ea fiind indisolubil legata de personalitatea umana, de starea sa de spirit sau sanatate, de mediu social in care individul isi desfasoara activitatea.

            Indiferent de capacitatea de intelegere, muzica vorbeste fiecarui din noi, ea fiind in stare sa trezeasca puternice emotii in adancul fiintei noastre. Totodata, muzica stabilind nenumarate relatii intre ea si ascultatori, dar si intre obiecte si fenomene, constituie drept singurul mijloc autentic si potent de comunicare intre diferite popoare. Nu intamplator marele compozitor J. Haydn afirma: “Muzica mea este inteleasa de toata lumea”.

            Interesul pentru aceasta arta miraculoasa sporeste, cu atat mai mult in situatia cand cercetatile de ultima ora constata ca pe langa capacitatea de a surprinde placut auzul, exista si alte numeroase avantaje ce pot fi atribuite muzicii. Acestea realizandu-se datorita actiunii sale asupra diferitor aparate si functii biologice, dar si psihice ale organismului, prin intermediul scoartei cerebrale (actiune indirecta) cat si prin actiunea directa a vibratiilor sonore. Astfel, muzica poate avea un efect catharsic (purificator fata de emotiile negative acumulate) si relaxant (in ceea ce priveste acumularea oboselei); poate servi drept mijloc de stimulare psihica multipla: senzoriala, intelectuala, volitionala (efect mobilizator in diferite activitati); de potentare a unor procese psihice (intelectuale si mai ales afective); de favorizare a comunicarii interumane etc. De asemenea, muzica – de ale carei sunete santem profund patrunsi – desteapta in noi un ecou, ne face accesibila cunoasterea farmecului lumii inconjuratoare; mobilizandu-ne estetic, ea da o semnificatie existentei noastre. La fel, sunt cunoscute si efectele terapeutice pe care le poate avea muzica asupra celor ce acuza diverse tulburari: de comunicare, motorii, stari depresive, nevroze, psihoze, boli neurologice, psihosomatice, chirurgicale etc.

            Pe de alta parte, data fiind neutralitatea, din punct de vedere moral, a sunetului muzical, exista pericolul ca oamenii lacomi si corupti sa foloseasca energia acestuia in scopuri distructive. Vom reaminti aici ca in mod experimental sau stabilit efectele negative, pe care le pot avea genurile de muzica moderna – pop, rock, tehno, etc. – asupra sanatatii fizice si psihice a personalitati.

            In sprijinul celor relatate mai sus vin si rezultatele acestei cercetarii experimentale, a carei scop a fost de a determina cum si in ce masura muzica influienteaza sfera afectiv – cognitiva a copiilor de varsta scolara mica. Astfel, dupa o luna de zile, perioada in care sa influintat cu factorul experimental, ce presupunea audierea sistematica a unor programe muzicale special selectate, s-au evidentiat modificari esentiale atat in plan afectiv, observandu-se o diminuare sau chiar disparitia starilor emotionale negative , cat si in plan cognetiv, in directia sporirii nivelului de functionare a proceselor psihice reglatorii si cognitive .

            Prin urmare, dat fiind faptul, ca audierea sistematica a muzicii “calitative“ are o mare influienta in domeniul afectivitatii, si prin aceasta si asupra celorlalte structuri psihice ale ascultatorului, putem afirma, ca implementarea acestui procedeu in conditiile scolii contemporane va contribui, fara indoiala la optimizarea procesului instructiv – educativ, la sporirea performantelor elevilor, realizandu-se astfel obiectivul educational major al scolii, care consta in formarea personalitatii armonioase a copilului si dezvoltarea capacitatilor si aptitudiniilor lui spirituale si intelectuale la nivelul potentialului sau maxim.

ANALIZA DESENELOR CA PRODUSE ALE ACTIVITATII

REZUMAT :

Lucrarea de fata are in vedere metoda analizei produselor activitatii si implicarea in studierea desenelor copiilor, ca produse ale activitatii (jocul creative). Dupa referirea succinta la cadrul teoretic, sunt prezentate doua experimente.

Primul urmareste surprinderea relatiei existente intre “a imita” un model – “a crea”, in functie de familiaritatea temei.Ipoteza cercetarii afirma ca : o tema familiara favorizeaza “inovatia”, iar una nefamiliara, “imitarea”, iar confirmarea sa conduce la obtinerea unor concluzii cu mare grad de aplicabilitate .

Al doilea experiment urmareste evidentiarea relatiei intre varsta si nivelul de constructie al notiunilor. Ipotezele cercetarii afirma ca, odata cu inaintarea in varsta,copii vor surprinde mai exact “esenta” notiunii, respective, se vor raporta aproape exclusiv la “detaliile proprii” acesteia. Confirmarea ipotezelor a permis elaborarea unei viziuni noi asupra conceptualizarii. In incheiere, este propusa utilizarea anlizei produselor activitatii intr-un cadru mai larg, realizandu-se o noua intelegere, superioara, a acestei metode.

I.        CAND IMITA SI CAND CREEAZA COPII

II.     CONCEPTUALIZAREA SI DESENELE

I. CAND IMITA SI CAND CREEAZA COPIII ?

Desigur, este o intrebare deosebit de importanta pentru specialisti din diverse domenii, insa fundamentala pentru psihologi si pedagogi. In aceeasi masura, a oferii un raspuns pentru o intrebare atat de generala printr-un singur studiu, reprezinta o utopie.Numarul factorilor implicati, al celor cu impact major asupra creativitatii, este extreme de mare, iar modalitatile de testare in plan experimental sunt infinite. Experimentul de fata propune investigarea creativitatii prin intermediul analizei desenelor, produse le activitatii copiilor (joc creative). Obiectul teoretic al cercetarii se refera la demonstrarea legaturii dintre nivelul de familiaritate al temei si tendinta copiilor de a urma sau nu un model ( a crea).

STABILIREA VARIABILELOR SI IPOTEZELOR

Variabila independenta este reprezentata de nivelul de familiaritate al temei ce urmeaza sa fie tratata plastic (testat in prealabil prin raport verbal). In acest scop sunt prezentate copiilor doua planse – tema.Unul corespunde temei familiare (pisica), celalalt temei nefamiliare (calugarita-insecta).

Variabila dependenta este reprezentata de modul in care aceste doua teme sunt tratate in desenele lor de catre copii. Criteriul care face distinctia dintre “a imita” si “a crea” este postura (pozitia , tinuta) animalului.Daca acesta corespunde in desen (chiar si intr-o masura mica, sugerand mai mult intentia de a imita) modelului, atunci se considera ca acel desen “imita” plansa-model.

Ipoteza generala. In desenele copiilor, actiunea de “ a imita” (a urma un model) respectiv “ a crea” (a modifica sau a adauga ceva nou), depinde de nivelul de familiaritate al temei desenului.

Ipoteze operationale. Atunci cand tema desenului este familiara copilului , acesta o va reprezenta intr-o maniera creative (chiar si atunci cand are un model).

Atunci cand tema desenului nu este familiara copilului, acesta va realiza o “copie” a modelului pus la dispozitie( procesul de imitare).

METODA: PARTICIPANTI, PROCEDURA, MATERIALE SI INSTRUCTAJ

Populatia vizata de experiment a fost aceea a copiilor de varsta scolara mica. In acest scop a fost testat un lot de copii (din care 10 in cadrul experimentului pilot) din ciclul primar (intre 6 ani si 10 ani, majoritatea avand 7 ani – 42 (respectiv 42%).Esantionarea a fost pseudo-aleatoare. Sarcina experimentala a constat in desenarea unei anumite teme. In prealabil, copiilor li se vorbea despre tema, iar apoi le era prezentata o plansa ce o reprezenta grafic.Pe parcursul experimentului, plansele - tema s-au aflat in fata participantilor.

Initial, experimentatorul a luat contact cu copiii, incercand sa creeze o atmosfera destinsa, marcata de incredere. S-a realizat prezentarea desenului ce infatisa o pisica (modelul a fost pus la tabla). Apoi a fost testat nivelul de familiaritate al conceptului, copiii confirmand cunoasterea sa. Intre timp, pentru a nu trece direct la desenare ( in asa fel incat copiii sa nu creada ca, dupa ce a fost pus pe tabla desenul, ei trebuie sa deseneze imediat, ca li se cere implicit s ail deseneze, sa-l “copieze”) cercetatorul a pus alte intrebari participantilor (“va plac pisicile?”; “cine are o pisica acasa?”) .Dupa aceea , subiectilor li s-a spus sa deseneze o pisica ( astfel in cat aveau libertatea sa o reproduca pe cea din plansa-tema sau nu). In cazul in care un copil intreba apoi daca trebuie (sau poate) sa o deseneze pe cea de la tabla, experimentatorul raspundea ca are voie sa deseneze ce pisica doreste si cum doreste. Copiii au fost anuntati ca timpul pus la dispozitie este scurt (5 min.) si in consecinta, trebuie doar sa faca o schita.

In cazul in care existau paricipanti care afirmau ca nu stiu (nu pot) sa deseneze , experimentatorul le explica faptul ca nu trebuie sa urmareasca realizarea unui desen frumos ci, in cazul lor, doar a unei “forme” care sa sugereze ideea (de pisica); cea avuta in vedere este tendinta de a crea sau imita (in orice caz, o “copiere” perfecta este imposibila pentru un copil de varsta scolara mica.

Dupa ce au terminat, experimentatorul a aratat plansa ce reprezenta o calugarita, i-a intrebat pe subiecti daca stiu ce insecta este sau daca au vazut-o vreodata (testarea familiaritatii), si a ascultat toate opiniile lor (majoritatea afirmand ca este vorba despre un greier sau o lacusta – tendinta de a reduce nefamiliarul la familiar). Apoi le-a spus ca este o calugarita (a fixat desenul la tabla) si le-a promis ca daca vor desena si ei o calugarita (lasand, la fel, libertatea lor de a allege), le va vorbi despre ea (sporirea interesului).Participantii au fost informati despre timpul pe care-l au la dispozitie(5 min.).

PRELUCRAREA STATISTICA A DATELOR SI CONCLUZIILE

Dupa colectarea datelor (neparametrice), s-a constatat ca, din totalul de 90 de participanti, 61 (67.8%) au optat pentru “a imita’ atunci cand au desenat tema familiara (pisica), iar 80 (88.85%) au “imitate” modelul, atunci cand au desenat tema nefamiliara (calugarita). Testul semnului a pus in evidenta diferente semnificative (prag alfa de 0.05), obtinandu-se scoruri z de 3.27 pentru evenimentul “a crea” (pisica), si 7.28 pentru evenimentul “a imita” (insecta). Pe langa confirmarea ipotezelor, in cadrul cercetarii,din prelucrarea datelor, au rezultat si alte concluzii, independente de scopul studiului:

participantii care au optat pentru “a imita” au fost, in ansamblu, mai numerosi decat cei care au optat pentru “a crea”, in cazul ambelor evenimente (influenta deprinderilor scolare);

in privinta clasificarii in functie de varsta (6.7.9. si 10 ani), s-a constatat faptul ca pe masura ce varsta participantilor creste, creste si tendinta de a imita modelul przentat (respective scade tendinta de “a crea”), atat in cazul stimulului familiar cat si acelui nefamiliar;

desi in modelele expuse, personajele (pisica si calugarita) nu erau desenate zambind (in conditiile in care calugarita chiar nu avea, propriu-zis, gura), in multe lucrarii (mai ales pentru tema “pisica”), personajele au fost infatisate zambind (avand in vedere faptul ca, in alte planse, erau reprezentate cu alta mimica – tritete,surpriza etc.). Din cei 90 de participanti, 36 au desenat pisica zambind, iar 6 au reprezentat si calugarita in aceasta ipostaza (!).

II. CONCEPTUALIZAREA SI DESENELE

Exista oare vreo legatura intre cele doua? Desigur. Tema oricarui desen (toate lucrarile pornesc de la o idée fundmentala - tema) este, in esenta, un concept. Formarea notiunilor reprezinta una dintre cele mai importante subiecte din pshihologia gandirii, in raport cu care s-au realizat numeroase cercetari si au fost propuse diverse perspective sau modalitati de abordare experimentala. Obiectivul studiului de fata, pe langa acela primordial, de a sublinia relatia dintre varsta si procesul conceptualizarii (experiment de tip invocat), este completat de interesul pentru analiza desenelor ca o noua posibilitate de investigare, destul de neglijata pana acum, a formarii notiunilor.

STABILIREA VARIABILELOR, A IPOTEZELOR SI A SARCINII EXPERIMENTALE

Variabila independenta este reprezentata de varsta la care se afla participantii, si este controlata (sau, in acest caz, selectata) astfel incat sa implice 3 etape majore in dezvoltarea copilului.

l.Varsta de 4 -7 ani (gradinita grupa mare) – prescolara (stadiul piagetian preoperator).

2.Varsta de 9 – 11 ani (clasa a IV_a) – scoala mica (stadiul piagetian al operatiilor concrete).

3.Varsta de l3 -15 ani (clasa a VIII-a) – scoala mica (stadiul piagetian al operatiilor formale).

Variabila dependenta este reprezentata de nivelul de constructie al notiunilor (conceptelor).

Sarcina experimentala consta in desenarea (intr-un timp limitat si conditii standardizate) a unei paduri.Analizand reprezentarile grafice rezultate, se observa modul in care copiii ( de diferite varste) se raporteaza la notiunea de padure si gradul in care aceasta a fost achizitionata.

Cele doua criterii dupa care este cuantificata variabila dependenta privesc :

l. Numarul copacilor desenati – esenta notiunii.

Avand in vedere faptul ca padurea este definita in mod stiintific ca “ o multime densa de capaci crescuti in stare salbatica pe o suprafata mare de teren”, modul de raportare la aceasta realitate si de reprezentare grafica a ei (in limita spatiului plansei) implica desenare unui numar mare de copaci.

2. Numarul detaliilor proprii, respective ne-proprii.

In desene sunt urmarite si celelalte elemente (in afara copacilor), clasificare in “proprii” conceptului de padure (arbusti, iarba, animale etc.) si “ne-proprii” - care nu sunt direct implicate de notiuni (oameni, case, poduri, lacuri, etc.).Elementele “proprii” (desi nu reprezinta esenta notiunii-numar mare de copaci),demonstreaza, prin prezenta in desen, raportarea adecvata la notiune (padure).

Ipoteza generala. Varsta influenteaza gradul de constructie al notiunilor, in sensul cresterii nivelului de adecvare al reprezentarii acestora (esenta notiunii) si achizitionarii corecte si complete a continuturilor de natura informationala (detaliile notiunii) ce caracterizeaza conceptual.

Ipoteze operationale. Esenta conceptului de padure (numar mare de copaci)va fi surprise (si reflectata in plan grafic) din ce in ce mai adecvat odata cu inaintarea in varsta. Detaliile “proprii” conceptului de padure (arbusti, iarba,animale etc.) vor fi surprinse (si reflectate in plan grapfic) intr-un numar din ce in ce mai mare odata cu inaintarea in varsta (reciproca este valabila).

PARTICIPANTI SI INSTRUCTAJ

Au fost testate 100 de copii (din care 10 in cadrul experimentului pilot). Populatia vizata de experiment a fost aceea a copiilor aflati la varsta prescolara, 4-7 ani (30 de subiecti). Esantionarea a fost pseudo-aleatoare.

Instructajul a fost realizat de experimentator, iar conditiile de desfasurare au fost standardizate: informatii oferite, atitudinea experimentatorului, marimea plansei, timpul la dispozitie etc. fiind mentinute constante.

Subiectii au fost rugati sa deseneze “o padure- doar o padure- ceea ce inteleg prin padure” (cei mici, 4-11 ani, au fost intrebati daca stiu ce este aceea o padure, daca au vizitat una etc.), insa in conditiile clar precizate in care nu deseneaza o plansa pentru ora de educatie plastica (urmarind criterii si detalii estetice, tratarea artistica a temei etc.). Li s-a comunicat faptul ca au la dispozitie 10 minute, ca trebuie sa faca doar “o schita” (mai ales daca se considera mai putin talentati). Permanent, chiar si in timpul desfasurarii experimentului, li s-a amintit tema lucrarii: padurea (astfel incat sa aiba prezent faptul ca se cere sa fie redat doar acest concept).

TESTAREA STATISTICA A DATELOR SI CONCLUZIILE

Conform primului criteriu _ esenta notiunii(in acest caz, numarul de copaci) – datele au fost transformate in sistem ordinal ( in orice caz, analiza Box Plot arata existenta unor valori extreme). Testarea statistica (testul neparametric Kruskal – Wallis) a pus in evidenta diferente semnificative intre grupuri (scor H de 53,61, p < o,o5). Concret, in cele 3o de lucrari ale copiilor prescolari s-au regasit 98 de copaci, in cele ale copiilor de clasa a IV-a, un total de 2o8, iar in cele ale copiilor de clasa a VIII-a, 538 copaci.

Conform celui de-al doilea criteriu – detaliile proprii sau ne-proprii – datele sunt de natura nominala, si au fost testate cu testul semnului. Scorurile z de 3,83 (gradinita), o,91 (clasa a IV-a) si 2 (clasa a VIII-), pentru alfa de 0,05, reflecta dinamica presupusa prin ipoteza, adica existenta unui moment de “trecere” in cazul copiilor de clasa a IV-a (rezultat nesemnificativ).

Pe langa confirmarea ipotezelor experimentului, din procesul de prelucrare a datelor, au rezultat si concluzii independente de scopul studiului.S-a constatat, din analiza desenelor, faptul ca, pe masura ce copiii inainteaza in varsta, mijloacele de reprezentare plastica devin mai complexe si mai rafinate. Un criteriu urmarit este acela al surprinderii perspectivei in lucrari (in functie de varsta participantilor). O constatare evidenta a fost ca, subiectii de 4 -7 ani (grupa mare) deseneaza toate elementele compozitiei in acelasi plan. Surprinderea spatialitatii, reproducerea tridimensionalitatii in desene, este regasita doar in lucrarile participantilor de 13 – 15 ani (clasa a VIII-a).

Se disting 3 modalitati de reprezentare a perspectivei (dupa criteriul complexitatii):

Un singur plan in care sunt infatisate personajele/obiectele desenului;

Doua sau mai multe planuri in care sunt infatisate elementele compozitiei (si surprinse prin desenarea personajelor “din cadrul secund” mai mici fata de cele din “primul plan”, insa fara “interferenta” acestora, care sunt practice distantate unele de altele);

Mai multe planuri, elementele din primul plan “ascunzand” elementele din planul second (acestea nu mai sunt distantate, ci reprezentate unele in spatele altora).

In principal insa, confirmarea ipotezelor (generale si operationale) studiului implica desprinderea unor concluzii pivind etapele procesului conceptualizarii.

Populatia cercetarii a fost structurata dupa criterile de varsta, luand in calcul, in primul rand, stadile dezvoltarii intelectului (formulate de Jean Piaget, 1965). Formarea notiunilor are (dupa cum s-a demonstrat experimental) un caracter procesual. Nu doar achizitionarea “detalilor”, ci si “esenta” unei notiuni, presupune o dezvoltare fazica.

Copiii de la 4-7 ani (stadiul preoperator) se afla in etapa relatiilor dintre notiuni, a totalitatii si nediferentierii – conceptele (emipirice) sunt reprezentate in legatura unele cu altele, organizate dupa criterile impuse de experienta senzoriala personala, marcate de surprinderea raporturilor concrete;

Copiii de la 9-11 ani (stadiul operatilor concrete) se afla intr-o etapa de tranzitie;

Copiii de la 13-15 (stadiul operatilor formale) se afla in etapa esentei notiunilor, a fragmentarii si discriminarii – conceptele (stiintifice) sunt reprezentate prin ceea ce este propria lor, organizare dupa criterii impuse de logica, marcate de surprinderea a ceea ce este specific. Aceste concluzii amintesc de remarca lui Jean Piaget (1973) “inteligenta nu apare nicidecum la un moment dat al dezvolatrii mintale, ca un mecanism stabil si fundamental deosebit de cele care l-au precedat”

DISCUTII CRITICE PRIVIND CELE DOUA CERCETARI

Activitatea de a desena presupune existenta anumitor aptitudini speciale (artistice). “Desenul trebuie citat printre atitudinle particulare : e aproape un dar din nastere. Orice persoana staruitoare poate ajunge sa copieze aproape in mod convenabil un model, dar desenul din memorie sau din imaginatie nu este la indemana unui numar mare de oameni”(Binet, 1975). Faptul ca esantionarea a fost in esenta aleatoare, iar numarul participantilor mare, ne permite sa presupunem ca si aceasta insusire psihica s-a distribuit in mod normal. Acest neajuns a fost partial inlaturat prin eliminarea subiectilor care au afirmat de la inceput ca “nu pot” sa deseneze, si incurajarea celor mai putin dotati artistic sa realizeze doar o schema, sa “sugereze” doar tema.

Se poate contesta faptul ca notiunile (mai ales cele aflate la un grad mare de generalitate si abstractizare) sunt concretizate prin “esenta” si “detalii” (al doilea experiment). Chiar daca acest model de abordare nu acopera chiar toate situatiile (fapt aproape irealizabil), este , totusi, unul cu o sfera larga de aplicabilitate (in special in raport cu etapa de varsta a copilariei si cu acele notiuni considerate ca empirice).

Studiul present a fost realizat pe baza consitamantului participantilor si obtinerea aprobarii din partea parintilor, educatoarei, dirigintei si directorilor unitatii scolare. Experimentul nu a implicat tehnici capabile sa genereze consecinte nedorite, sau sa creeze disconfort fizic sau mental copiilor.

O NOUA VIZIUNE ASUPRA ANALIZEI PRODUSELOR ACTIVITATII

Dorinta omului de stiinta si implicit a psihologului, este aceea de a epuiza cognitiv fenomenul studiat. In aceste conditii, trebuie sa cautam anumte strategii si metode de cercetare mult mai variate, mai ingenioase, adecvate obiectului de studio. Pentru metoda analizei produselor activitatii este astfel necesar sa avem in vedere mult mai multe elemente decat “produsul” in sine.

Premisa este aceea a obtinerii unui numar cat mai mare de informatii despre faptele studiate. Sursele de obtinere a datelor sunt astfel mult mai diversificate, permitandu-se punerea in legatura a unei game foarte largi de concluzii cu portretul psihologic al subiectului. In cercetarea psihologica (si nu numai), numarul mare de perspective poate fi privit si ca o garantie a obiectivitatii.

O prima categorie de informatii este aceea cu privire la viata subiectului, la evenimentele majore care si-au pus amprenta asupra structurii sale interioare. O raportare adecvata la intelesul produselor activitatii sale nu se poate realize in absenta unui numar minim de date cu privire la existenta celui care le-a creat. In acest stadiu implicata este, desigur, metoda biografica.

O a doua categorie de informatii si in acelasi timp, cea mai importanta, este aceea vizata de studiul nostru: analiza concreta a produsului activitatii. “Creatiile” sunt studiate prin prisma metodei analizei produselor activitatii. Acest grup de date este central, el fiind doar completat, pus in legatura, cu ceea ce se obtine de pe urma studierii celorlalti doi factori.

In acest caz, putem sa distingem doua modalitati fundamentale de abordare, care pot si ar trebuii sa fie aplicate simultan. Prin abordare statica se intelege analiza ca atare a operei. Prin abordare dinamica se intelege analiza modului in care subiectul a creat opera respective, etapele procesului de creatie (vezi metoda eurigramelor). Desigur, nu intotdeauna avem posibilitatea de a afla detalii referitoare la fazele actului de creatie: nu putem observa noi insine care au fost acestea, iar subiectul care a realizat produsul respectiv nu poate fi contactat din diverse motive.

O a treia categorie de informatii priveste contextual social, politic, economic, istoric, cultural, in care a trait subiectul si a fost, implicit, create opera. Desi poate sa para o investigatie de cu totul alt ordin decat cel psihologic, acest al treilea factor este extrem de important, caci poate nuanta analiza si in unele cazuri, poate oferi informatii hotaratoare in ceea ce priveste ansamblu de motive care a stat la baza alegerii unei teme sau a unei modalitati de abordare de catre subiect (intr-o epoca exista diferite stiluri, tendinte, dar si unele “restricitii” etc.).

Modelul de cercetare prezentat are la dispozitie, ca orice altul, avantaje dar si dezavantaje. Printre beneficiile sale putem enumera: ofera o perspective larga, o imagine de ansamblu asupra faptului studiat, cantitatea de informatii este mult mai mare, datele obtinute sunt puse in legatura unele cu altele, relationate. Limitele modelului tin de faptul ca: nu intotdeauna avem la dispozitie toate aceste surse de informatii, prea multe date pot sa creeze confuzie (mai ales daca par contradictorii), iar uneori e greu sa punem in relatie informatile adunate.

Desi acest model este promitator, dificultatile amintite fac ca utilizarea lui in multe din situatiile concrete de cercetare sa ramana numai un dezirat.



EFECTUL STROOP

REZUMAT

Testul Stroop masoara anumite componente ale atentiei executive, referindu-se in special la inhibarea raspunsului prepotent si rezolvarea unui conflict cognitiv sau afectiv, altfel spus, aceasta proba se refera la abilitatea de a rezolva ,,conflicte” intre stimuli simultani. Cercetarile in acest sens au inceput in jurul anului 1890, de mare importanta fiind studiile elvetianului Stroop (1935) care, de altfel, da si numele testului.

Studiile referitoare la interferenta si facilitare, initiate deci in jurul anului 1890 prin Bowditch si Warren, J.W., continua si in prezent, fiind o paradigma experimentala des invocata in psihologie in studiul atentiei executive.

Aceasta paradigma constituie punctul de plecare si pentru prezentul studiu.

OBIECTIV:Studierea efectului de interferenta versus facilitare in proba Stroop verbal.

SUPORT TEORETIC: Proba Stroop este un test care masoara anumite componente ale atentiei executive, referindu-se in special la inhibarea raspunsului prepotent si rezolvarea unui conflict cognitiv sau afectiv. Astfel, efectul Stroop se refera la abilitatea de a rezolva “conflicte“ intre stimuli simultani.

Norman si Shallice (1980, 1986) au subliniat necesitatea existentei unui sistem de control pentru situatiile conflictuale masurate prin proba Stroop. Acest sistem implicat in reglarea gandurilor, emotiilor, comportamentelor a primit numele de “ atentie executiva “ (Posner & Rothbart, 1998). S-a aratat ca atentia executiva este activa in sarcini care implica selectare, conflict si detectare de erori (Shallice & Burgess, 1996), implicit in abilitatea de a rezolva un conflict intre stimuli, cum e cazul stimulilor simultani din testul Stroop.

Sarcina testului Stroop presupune numirea culorii cernelei cu care a fost scris un cuvant, care poate fi neutru (ex. “ caine “ scris cu rosu), incongruent (ex. “ rosu “ scris cu albastru) sau congruent (“ rosu “ scris cu rosu) – acest ultim tip apare mai tarziu in proba Stroop.

Exista mai multe feluri de Stroop-uri. Amintim doar Stroop-ul clasic (care va fi folosit si de noi in experiment), Stroop-ul spatial, cel de tip “ noapte-zi “, cel emotional sau “ counting Stroop “ - Stroop-ul numaratoare. Fiecare dintre acestea au cerinte diferite, in functie de varsta subiectilor, toate evidentiind insa acelasi lucru : capacitatea subiectului de a rezolva un conflict cognitiv si de a inhiba un raspuns prepotent.

Intrebarea fireasca ar fi cum s-a ajuns la toate aceste notiuni, la numele testului, etc. Acest lucru va fi evidentiat in continuare intr-un scurt istoric.

Incepand inca din secolul al IX-lea au fost publicate in psihologie multe studii care foloseau materiale similare celor utilizate in proba Stroop, dar care n-au fost initial studii despre interferenta, desi se refereau la nevoia unui timp mai lung pentru numirea cernelii in care a fost scris numele culorii decat pentru citirea numelui culorii. Astfel, investigatiile au fost initiate in jurul anului 1890 prin Bowditch si Warren, J.W.

In 1912, Culler este primul care foloseste in experimente culori. Intr-unul din experimentele lui subiectii erau antrenati sa reactioneze la stimulul rosu prin ridicarea mainii drepte, iar la cel albastru prin ridicarea mainii stangi. In a doua parte a experimentului stimulii sunt inversati. Se constata aparitia interferentei, insa aceasta scade o data cu antrenarea.

La intrebarea : “ De ce e necesar mai mult timp pentru numirea culorii cernelii decat pentru citirea numelui acesteia?” au incercat multi cercetatori sa dea un raspuns. Astfel, Cattell in 1886, Lund in 1927, au atribuit diferentele antrenarii. Woodworth si Wells (1911) spun ca diferenta se datoreaza faptului ca sunt mai multe nume, denumiri, care se afla toate pe “ varful limbii “ si asteapta sa fie rostite unul sau altul. Brown (1915) infirma cele spuse anterior si sustine ca procesul de numire a culorilor este net diferit de cel de a citi cuvintele tiparite. Insa, in 1918 si 1925, Peterson afirma ca un raspuns devenit obisnuit este asociat cu fiecare cuvant, in timp ce in cazul culorilor, care sunt o varietate, tendinta este ca numarul raspunsurilor sa creasca. Ipoteza lui Peterson este intarita de rezultatele lui Telford (1930) si Lund (1927).

Cercetatorul elvetian Stroop, de la Colegiul George Peabody, si-a inceput studiile in 1935, el fiind cel care a dat numele acestui test. Impreuna cu colaboratorii sai, Stroop a facut o serie de experimente in scopul studierii interferentei. Astfel, ei au comparat citirea numelui culorii cu numirea cernelii, a culorii insesi, au comparat efectul interferentei stimul-culoare la citirea denumirii culorii si efectul interferentei stimul-cuvant la numirea culorii. Cresterea in timp a raspunsului pentru cuvinte, cauzata de prezenta conflictului stimulului-culoare este considerata ca si o masura a interferentei stimul-culoare si numirea cuvantului. Cresterea in timp a raspunsului pentru culoare, cauzata de prezenta conflictului stimulului-cuvant este considerata ca o masura a interferentei stimul-cuvant si numirea culorii. Atunci, in 1935, pentru a obtine o concluzie referitoare la efectul de interferenta, cei de la Colegiul George Peabody au facut o serie de experimente care se refera la:

Citirea numelui culorii atunci cand cuvintele sunt scrise cu alte culori (ex. “ rosu “ scris cu albastru);

Efectul interferarii stimul-cuvant si numirea seriei de culori;

Efectul antrenarii si interferenta.

Concluzia generala sustinuta de Stroop este aceea ca subiectii au nevoie de mai mult timp sa numeasca culoarea unui stimul incongruent decat sa numeasca culoarea stimulilor neutrii (ex. patrat rosu). Cand subiectilor li se cere sa citeasca cuvantul si sa ignore culoarea, timpul de raspuns ajunge sa fie egal. Acest pattern asimetric al inhibitiei dintre numirea culorii si citirea cuvantului este marca efectului Stroop. In primele sale experimente, Stroop a folosit doar stimuli neutrii si incongruenti. Diferenta de raspuns in timp dintre stimulii neutrii si incongruenti constituie inhibitia, masura interferentei dintre raspunsul prepotent si raspunsul cerut in rezolvarea sarcinii. Mai tarziu, Stroop adauga in experimente si stimuli congruenti (ex. “ rosu “ scris cu rosu). Diferenta in timpul de raspuns dintre stimulii neutrii si cei congruenti se numeste facilitare. Este inca o data de subliniat legatura dintre abilitatea de a rezolva situatii conflictive si atentia executiva.

Cercetari mai recente asupra efectului Stroop au dat o serie de modele explicative ale interferentei si facilitarii, dintre care amintim modelul translatiei (Wirzi & Egeth, 1985) si modelul vitezei procesarii (Glaser & Glaser, 1982). Aceste modele sustin ca inhibarea va fi obtinuta ori de cate ori sarcina include doua coduri diferite si cere subiectului sa mute informatia dintr-un cod in celalalt. In acelasi timp, modelele sustin faptul ca, cuvintele si culorile sunt procesate paralel pana la etapa raspunsului, cuvintele fiind procesate mai repede decat culorile. Interferenta intervine cand raspunsul cuvantului de baza trebuie inhibat in favoarea procesarii mai lente a raspunsului-culoare. Aceste modele furnizeaza explicatii logice despre interferenta asimetrica si demonstreaza importanta relatiei intre stimulul relevant si tipul raspunsului in producerea interferentei Stroop.

Cercetarile referitoare la interferenta si facilitare, incepute in jurul anului 1890, continua si in prezent, efectul Stroop (interferenta culoare-sens) constituind una dintre paradigmele experimentale cele mai des invocate in psihologie, in studiul atentiei executive. Aceasta paradigma constituie si punctul de plecare pentru prezentul studiu.

IPOTEZA

Timpul de raspuns va fi cel mai mare la denumirea culorilor listei incongruente datorita efectului de interferenta.

Timpul de raspuns va fi cel mai mic la denumirea culorilor listei congruente datorita aparitiei efectului de facilitare.

Timpul de raspuns va fi unul intermediar si nu vor apare efecte de facilitare sau interferenta, la denumirea culorilor listei neutre.

MATERIALE NECESARE

3 liste care contin cate 30 de stimuli, denumiri de culori sau grupari de tipul:

Stimulii sunt prezentati prin una dintre culorile: rosu, albastru, galben, verde. Prin aceste liste folosite in experiment se manipuleaza relatia dintre culoare (procesarea fizica) si sens (procesarea semnatica), astfel: (VEZI ANEXA 1)

in prima lista sensul este eliminat utilizandu-se niste stimuli neutri: dreptunghiuri colorate in una din cele patru culori – LISTA NEUTRA;

in a doua lista culoarea si sensul coincid (ex. cuvantul “ galben “ scris cu culoarea galben) – LISTA CONGRUENTA;

in a treia lista culoarea si sensul sunt in contradictie (ex. cuvantul “ rosu “ scris cu culoarea verde) – LISTA INCONGRUENTA .

un cronometru pentru masurarea cu exactitate , in secunde, a timpului necesar denumirii culorii din fiecare lista, pe rand.

DESIGN EXPERIMENTAL

Lista

Subiectii

NEUTRA

CONGRUENTA

INCONGRUENTA

Mtr

Mtr

Mtr

MEDIA TOTALA

Este vorba despre un design intrasubiect, utilizandu-se un grup de 15 subiecti, esantioane perechi.

Mtr – media timpilor de raspuns;

VI (variabila independenta) – tipul listei : 3 modalitati - neutra

- congruenta

- incongruenta ;

VD (variabila dependenta) – timpul necesar denumirii culorilor din cadrul fiecarei liste (media timpilor obtinuti dupa 3 aplicari ale fiecarei liste).

PROCEDURA: Se utilizeaza un grup de 15 subiecti si se lucreaza in perechi de tipul experimentator-subiect. Fiecare lista este oferita spre citire fiecarui subiect de 3 ori. Intre prezentarea a doua liste succsive se va face o pauza de 2 minute. Este foarte important ca listele sa fie alternate (ex. 1 – 2 – 3 – 1 – 2 – 3 – 1 – 2 – 3). Dupa reglarea cronometrului, subiectul va fi solicitat sa denumeasca cu voce tare, corect si cat mai rapid, culorile care apar in fiecare lista (culoarea CERNELII cu care a fost reprezentat fiecare item din liste). Dupa fiecare aplicare experimentatorul noteaza timpul de raspuns, la final urmand a se face o medie a timpilor de raspuns pentru fiecare lista in parte (VEZI ANEXA 2).

Subiectii folositi in prezentul experiment au intre 18 si 23 de ani si au fost selectati ca fiind de aproximativ acelasi nivel intelectual.

REZULTATE: Mediile determinate in urma inregistrarii timpilor de raspuns sunt prezentate in urmatorul tabel:

Tipul listei si media

T/s

SUBIECTII

NEUTRA

CONGRUENTA

INCONGRUENTA

MEDIA

TOTALA (secunde)



Rezultatele brute obtinute in urma celor 3 aplicari succesive ale listelor pot fi consultate in ANEXA 2.

PRELUCRAREA REZULTATELOR: Rezultatele au fost prelucrate cu ajutorul programului de statistica SPSS. Histogramele astfel obtinute demonstreaza existenta unor distributii normale, gaussiene (VEZI ANEXA 3). Datorita acestui lucru, semnificatia diferentei dintre timpii obtinuti a fost studiata prin aplicarea testului t pentru esantioane perechi. Testul t a fost aplicat de 3 ori deoarece comparatiile s-au realizat 2 cate 2, astfel :

lista neutra – lista congruenta;

lista neutra – lista incongruenta;

lista congruenta – lista incongruenta.

INTERPRETAREA REZULTATELOR: Rezultatele obtinute prin aplicarea testului t pentru esantioane perechi pot fi consultate in ANEXA 4.

In cazul listei neutre si listei congruente am obtinut un prag de 0.00, lucru care demonstreaza ca diferentele obtinute intre aceste 2 liste sunt semnificative pentru pragul de 0.01. Observand tabelul in care s-au consemnat rezultatele brute, remarcam faptul ca timpul denumirii culorilor listei neutre este superior celui denumirii culorilor listei congruente, lucru care il regasim si in ipoteza aflata la baza prezentului studiu.

In cazul listei neutre si listei incongruente s-a obtinut tot un prag de 0.00 (VEZI ANEXA 4), adica diferentele obtinute in cazul acestor doua liste sunt semnificative pentru pragul de 0.01 (p < 0.01). In acest caz, subiectii au trebuit sa inhibe raspunsul prepotent (procesarea semantica in cazul listei incongruente) si sa dea un alt raspuns (procesarea fizica, culoarea propriu-zisa). Se naste astfel un conflict cognitiv, diferentele aparute intre timpii de denumire a culorilor celor doua liste fiind diferiti, net semnificativ (VEZI REZULTATE). Diferentele se datoreaza interferentei, nu hazardului. Chiar datorita acestei interferente timpul de raspuns s-a dovedit a fi cel mai mare in cazul listei incongruente. S-a confirmat astfel o alta parte a ipotezei formulate la inceput.

In cazul listei congruente si listei incongruente s-a obtinut un prag de 0.00 (VEZI ANEXA 4). Diferentele obtinute intre timpii de denumire a culorilor celor doua liste sunt semnificative deci pentru pragul de 0.01.

Timpul de raspuns a fost mai mare in cazul listei incongruente. Subiectii au avut probleme la procesarea fizica a stimulilor din aceasta lista datorita interferentei acestei procesari fizice cu cea semantica (ex. ROSU scris cu VERDE). Lista congruenta are cel mai mic timp de raspuns datorita aparitiei efectului de facilitare. In cazul acestei liste, semanticul era identic cu fizicul, subiectul nu mai trebuia sa “ traduca “ din semantic in fizic (a fost deci “ ajutat “). In fine, s-a confirmat si ultima parte a ipotezei specifice.

Diferentele intre timpii de raspuns s-au dovedit a fi semnificative in toate cele trei comparatii. Pragul stabilit a fost 0.01, lucru care infirma ipoteza nula (inversul celei specifice) si accepta ipoteza specifica.

Chiar si observand rezultatele brute (VEZI REZULTATE) se poate demonstra ca ipoteza specifica se poate accepta. Astfel, observand ipotezele formulate si rezultatele obtinute, putem concluziona :

Timpul de raspuns este cel mai mare la denumirea culorilor listei incongruente datorita efectului de interferenta (semanticul interfereaza cu fizicul si e nevoie de mai mult timp pentru decodare) : 378,66 > 235,99 > 188,66 (VEZI REZULTATE);

Timpul de raspuns este cel mai mic la denumirea culorilor listei congruente datorita efectului de facilitare (semanticul coincide cu fizicul, nu e nevoie de decodare) : 188,66 < 235,99 <378, 66 ;

Timpul de raspuns este unul intermediar la denumirea culorilor listei neutre, unde nu apar efecte de interferenta sau facilitare : 188,66 < 235.99 < 378,66.

Prin urmare, s-a demonstrat ca exista interferenta intre culoarea (cerneala !) si sensul cuvantului. Diferentele obtinute intre rezultate se datoreaza manipularii experimentale si nu hazardului.

CONCLUZII: Printr-o sarcina relativ simpla, denumirea culorii cu care au fost scrise unele cuvinte (cu sens congruent sau incongruent), s-a constatat aparitia efectului de interferenta, respectiv de facilitare. Aceste efecte au fost mult studiate incepand chiar din secolul al IX-lea avand extensii ecologice in viata noastra de zi cu zi, desi putini dintre oameni sunt constienti de ce se intampla cu adevarat in spatele unor comportamente, al unor decizii luate.

ANEXA 1

LISTA NEUTRA


LISTA CONGRUENTA

ROSU  VERDE  GALBEN

VERDE  ROSU  ROSU

ALBASTRU  GALBEN ALBASTRU

GALBEN ALBASTRU  VERDE

VERDE  ROSU  ROSU

ROSU  VERDE  GALBEN

ALBASTRU  GALBEN VERDE

GALBEN  ALBASTRU ALBASTRU

ROSU  VERDE  ROSU

VERDE  ROSU  VERDE

LISTA INCONGRUENTA

ROSU

GALBEN

VERDE

VERDE

ROSU

GALBEN

ALBASTRU

VERDE

ROSU

GALBEN

GALBEN

ALBASTRU

ROSU

ALBASTRU

VERDE

VERDE

ROSU

ROSU

GALBEN

VERDE

GALBEN

ALBASTRU

ALBASTRU

ALBASTRU

ROSU

GALBEN

VERDE

VERDE

ROSU

ROSU

ANEXA 2

TIPUL

LISTEI

SUBIECTII

NEUTRA

CONGRUENTA

INCONGRUENTA

1.

t1=18, t2=17, t3=14

t1=11, t2=11, t3=10

t1=23, t2=24, t3=23

mtn = 16,(3)

mtc =10,(6)

mti =23,(3)

2.

t1=19, t2=20, t3=20

t1=16, t2=17, t3=16

t1=30, t2=30, t3=28

mtn = 19,(6)

mtc = 16,(3)

mti = 29,(3)

3.

t1=14, t2=14, t3=12

t1=12, t2=10, t3=11

t1=26, t2=25, t3=25

mtn = 13,(3)

mtc = 11

mti = 25,(3)

4.

t1=18, t2=14, t3=14

t1=14, t2=12, t3=10

t1=32, t2=23, t3=21

mtn = 15,(3)

mtc = 12

mti = 25,(3)

5.

t1=16, t2=16, t3=14

t1=10, t2=11, t3=10

t1=24, t2=23, t3=20

mtn = 15,(3)

mtc = 10,(3)

mti = 22,(3)

6.

t1=17, t2=17, t3=16

t1=13, t2=13, t3=13

t1=24, t2=24, t3=23

mtn = 16,(6)

mtc = 13

mti = 23,(6)

7.



t1=18, t2=19, t3=18

t1=15, t2=13, t3=13

t1=30, t2=31, t3=23

mtn= 18,(3)

mtc = 13,(6)

mti = 28

8.

t1=17, t2=16, t3=13

t1=13, t2=12, t3=12

t1=29, t2=25, t3=23

mtn = 15,(3)

mtc = 12,(3)

mti = 25,(6)

9.

t1=15, t2=15, t3=14

t1=15, t2=14, t3=14

t1=26, t2=25, t3=22

mtn = 14,(6)

mtc = 14,(3)

mti = 24,(3)

10.

t1=19, t2=19, t3=18

t1=16, t2=15, t3=13

t1=30, t2=26, t3=25

mtn = 18,(6)

mtc = 14,(6)

mti = 27

11.

t1=13, t2=12, t3=10

t1=12, t2=10, t3=10

t1=24, t2=24, t3=23

mtn = 11,(6)

mtc = 10,(6)

mti = 23,(6)

12.

T1=15, t2=15, t3=13

t1=12, t2=12, t3=11

t1=26, t2=26, t3=25

mtn = 14,(3)

mtc = 11,(6)

mti = 25,(6)

13.

T1=14, t2=15, t3=13

t1=13, t2=12, t3=10

t1=26, t2=23, t3=20

mtn = 14

mtc = 11,(6)

mti = 23

14.

T1=16, t2=15, t3=16

t1=14, t2=14, t3=12

t1=28, t2=24, t3=23

mtn = 15,(6)

mtc = 13,(3)

mti = 25

15.

T1=19, t2=16, t3=15

t1=15, t2=13, t3=11

t1=29, t2=27, t3=25

mtn = 16,(6)

mtc = 13

mti = 27

SUMA MEDIILOR ( MT )

MTN=235,99995

( s )

MTC=188,66663

( s )

MTI=378,66663

( s )

LEGENDA:

T, t – timpul;

mt – media timpilor obtinuti de fiecare subiect pentru fiecare lista;

MT – suma mediilor timpilor obtinuti de fiecare subiect pentru fiecare lista;

N, n – lista neutra;

C, c – lista congruenta;

I, i – lista incongruenta;

s – secunde.

ANEXA 3 – histograme ( SPSS )

ANEXA 4 – testul t aplicat in SPSS pentru esantioane perechi

Rationamentul

Cercetarile asupra aspectului operatoriu al gandirii s-au focalizat fie pe investigarea rationamentului, fie pe investigarea strategiilor utilizate in rezolvarea de probleme. Desi rationamentul formeaza “nucleul tare” al gandirii, el constituie numai o parte din procedurile de care dispune gandirea in rezolvarea de probleme. Exista numeroase strategii rezolutive care nu au la baza rationamentul, de aici cercetarile psihologiei diferentiale dar complementare, asupra rationamentului si rezolvarii de probleme.
In general se considera ca rationamentul este o procedura prin care se obtin informatii noi din combinarea celor deja existente. Deci, rationamentul (inferenta) reclama o trecere dincolo de informatia data initial. Dar nu orice astfel de trecere este in mod necesar o inferenta. De pilda, desi vedem doar doua fete si trei muchii ale unui cub, stim ca este vorba de un cub. La aceasta cunostinta nu ajungem insa printr-o inferenta, ci printr-o operatie de gestalt.
In mod traditional, rationamentele se impart in doua mari categorii:
(1) inductive;
(2) deductive.

 (1)Rationamentul inductiv. in functie de obiectul inductiei ( = ceea ce se induce) avem trei genuri de rationamente inductive. Cel mai cunoscut consta in inducerea unei proprietati de la o parte a membrilor unei clase la intreaga clasa. De exemplu, constatand ca penajul corbilor vazuti pana acum e negru, vom induce aceasta proprietate pentru toti corbii, si vom spune: “Toti corbii sunt negri”. Exista apoi rationamente de inducere a unei reguli. Se da de pilda, seria ABM CDM EFM GH si se cere subiectului sa precizeze litera care urmeaza sa fie scrisa in aceasta serie. Raspunsul corect va fi obtinut daca, din examinarea seriei, subiectul induce regula: “Dupa fiecare doua litere consecutive din alfabet urmeaza litera <<M>>”. in sfarsit, a treia categorie de rationament inductiv este cel de inducere a unei structuri. Sa consideram de exemplu expresia: “Avocatul este pentru clientul sau ceea ce medicul este pentru : (a) bolnav; (b) medicina”. Sarcina consta in a stabili care dintre cele doua alternative este corecta. Rezolvarea acestei probleme este posibila daca subiectul reuseste sa descopere relatiile ( = structura) dintre primii doi termeni si apoi sa o induca asupra urmatorilor doi termeni. Pentru a intelege mai bine operatiile de gandire implicate in rationamentul analogic, sa-l scriem la forma generala: A : B : : C (D1, D2). (“A este pentru B, ceea ce este C pentru D1 sau D2 “). Daca descompunem rationamentul reclamat de aceasta sarcina in componente ( = operatii primitive, minimale) atunci inductia pune in joc sapte componente: codarea (encoding) , inferenta, punerea in corespondenta (mapping), aplicarea structurii descoperite, compararea, justificarea, raspunsul. In cazul rationamentului analogic de mai sus subiectul procedeaza astfel: codeaza A si B, infereaza multimea de relatii dintre A si B; codeaza C; pune in corespondenta prima parte a analogiei (A:B) cu cea de-a doua: C (D1, D2); aplica relatia descoperita intre A si B la dubletul format de C si o variabila ideala (I) care satisface aceasta relatie; codeaza D1 si  D2 ; compara D1 cu I si D2 cu I; justifica selectia facuta; raspunde.
  Cele sapte componente oferite ca ilustrare pentru rationamentul analogic sunt prezente si in celelalte tipuri de rationament inductiv. Ele dovedesc complexitatea procesului gandirii, care, in actualul stadiu de dezvoltare al psihologiei face obiectul unei analize componentiale. Astfel, psihologia rationamentului promoveaza un nivel de analiza mai adanc decat logica si totodata mai extins, orientand investigatiile si spre componentele ignorate de logica (ex: codarea informatiei din premise) dar absolut necesare pentru desfasurarea rationamentului. Aceasta “indica faptul ca logica formala si mentalul uman sau psiho-logica nu sunt identice. Teoria componentiala a rationamentului si-a gasit o exprimare topologica in modelul lui Rumelhart si Abrahamson. Ei sustin ca fiecare termen al unui rationament analogic este reprezentat intr-un spatiu mental multidimensional. Probabilitatea alegerii alternativei optime in rationamentul analogic este cu atat mai mare cu cat “distanta psihica” dintre variabila ideala I si alternative (D1) este mai mica. Cercetarile de cronometrie efectuate pana acum au confirmat aceasta ipoteza.

  (2). Rationamentul deductiv. In rationamentul deductiv nu se mai pune problema inducerii unor reguli – sau structuri – ca in cazul rationamentului inductiv – ci pe baza unor reguli stabilite se urmareste obtinerea de noi cunostinte. Exista trei tipuri de rationament deductiv:
a) rationamentul silogistic;
     b) rationamentul ipotetico-deductiv;
     c) rationamentul linear. Modelele psihologice elaborate pentru explicarea lor sunt dezvoltate diferentiat, de aceea vor fi prezentate separat.
  Rationamentul silogistic. Toate modelele psihologice ale rationamentului silogistic pornesc de la reconsiderarea statutului erorii de rationament. Daca pentru logica eroarea logica este considerata pur si simplu ca abatere de la norma, in psihologie, eroarea este principala piatra de incercare a modelelor propuse. Orice model psihologic care nu explica erorile de rationament este considerat lipsit de viabilitate. Principalele erori ce apar in rationarea silogistica sunt cunoscute de la logica: eroarea termenului mediu nedistribuit; eroarea deducerii unei concluzii din doua premise particulare, eroarea de continut etc.
  Principalele modele elaborate pentru explicarea proceselor psihologice ce au loc in rationamentul silogistic sunt urmatoarele:
  Modelul lui Erickson. Erickson considera ca efectuarea unui silogism cuprinde urmatoarele etape:
a) reprezentarea ( = proiectia informatiei din premise in mintea noastra ), care ia forma similara cu diagramele Venn;
b) combinarea reprezentarilor;
c) alegerea etichetei verbale, pentru descrierea concluziei.
  Sa consideram urmatoarea schema de rationament:
  Toti M sunt P
  Toti M sunt S
Deci, unii S sunt P. Aceasta schema ilustreaza un silogism de figura a treia, modul Darapti (AAI). El are la baza o reprezentare a informatiei (analoaga diagramelor Venn)

a) Dar informatia continuta in premise mai poate fii prezentata si in alt mod
b) in conditiile in care M ≡ P≡ S.
In acest caz, mai sunt posibile inca doua concluzii:
  Toti S sunt P
 Toti P sunt S.
Exemplu: Toti oamenii sunt rationali
      Toti oamenii sunt potentiali creatori
      Toti cei potentiali creatori sunt rationali
      Toate fiintele rationale sunt potential creatoare.
Asadar, din aceleasi premise se pot extrage trei concluzii in loc de una, daca facem uz de o alta reprezentare a informatei din premise. Cercetarile intreprinse de Erickson si Mayer au aratat ca nici unul din subiectii investigati nu a folosit ambele reprezentari ale informatei (60% au preferat sa o codeze sub forma identitatii sferei notiunilor din premise, 40% sub forma incluziunii). Pe baza acestor date se considera ca deficientele de rationament se datoreaza limitelor de reprezentare a informatei. Cu alte cuvinte, oamenii procedeaza logic, dar sunt extrem de limitati in extragerea (reprezentarea) informatei continute in premise.
Modelul propus de Erickson surprinde „numai o parte din complexitatea procesului silogistic”, fapt ce a justificat construirea unor modele alternative.
Modelul lui Johnson-Laird. Johnson-Laird porneste de la necesitatea analizei ecologice „in situ” a rationamentului (= sarcinile silogistice sunt exprimate in limbaj natural iar subiectii sunt rugati sa traga concluzii, nu sa aleaga concluzia corecta dintre cele oferite de psiholog in laborator). El considera ca asertarea concluziei silogismului presupune urmatoarele etape (componente):
a) Reprezentarea premiselor. Aceasta reprezentare este analoga dar nu izomorfa cu diagramele Venn. Mai precis, Johnson-Laird considera ca „subiectii isi reprezinta o clasa prin imaginea unui numar arbitrar dintre membrii sai ”.
b) Combinarea euristica a reprezentarilor premiselor;
c) Asertarea unei multimi de concluzii sub forma „experimentului mental”;
d) Testarea concluziilor (= selectarea numai a acelor / acelei concluzii care sunt conform cu regulile logicii).
Deci, regulile logicii nu apar in ghidarea efectiva a rationamentului care se desfasoara dupa reguli euristice, ci in selectarea concluziilor, in stadiul final ca norma de validare. Daca la Erickson omul procedeaza logic, dar erorile survin ca urmare a deficientelor in reprezentarea informatiei, in modelul lui Johnson-Laird, omul procedeaza euristic, iar erorile sunt rezultatul insuficientei resurselor (de timp, atentie etc.) necesare pentru testarea logica a resurselor obtinute euristic. Desi modelul explica multe dintre distorsiunile ce apar in rationare, el ramane inca vag, lasand in suspensie – de pilda – problema factorilor care determina alegerea euristicilor utilizate in raionare.
Modelul probabilitatilor subiective. Acest model la elaborarea caruia au concurat McGuire si Wyer, incearca sa surprinda imixtiunea factorilor conativi (afecte, dorinte, emotii) in procesul de raionare. Wyer sustine ca, in vederea deducerii concluziei, subiectii identifica in prealabil (subconstient) pe cea mai dezirabila si cea mai indezirabila concluzie care pot fi extrase din premise. Aceste concluzii care circumscriu spectrul concluziilor posibile, sunt folosite ca „ancore”, ca puncte de reper in functie de care se apreciaza probabilitatea unei concluzii. Dintre concluziile posibile se selecteaza cele mai probabile subiectiv adica cele mai apropiate de concluzia dezirabila si care satisfac si o parte din criteriile logice (sau pretins logice). Erorile apar prin supraponderarea dorintelor in dauna logicii. Modelul este viabil indeosebi pentru rationamentele subiacente relatiilor interpersonale; ele stau la baza constituirii unor mecanisme de aparare (ex. rationalizarea). in stiinta, rationamentul este mai putin influentat de factorii emotionali, motivationali. Mecanismul selectarii concluziei pe baza probabilitatii sale subiective functioneaza insa si fara implicarea factorilor conativi. S-a efectuat urmatorul experiment. Unui lot de subiecti li s-a citit caracterizarea a doua companii economice. Nu s-a facut nici o referinta la profitul lor actual, dar una dintre aceste companii a fost caracterizata in culori mai favorabile. S-a cerut subiectilor sa numeasca intreprinderea care in viitor va avea profitul cel mai ridicat. Corect ar fi fost sa nu se ofere nici un raspuns (pentru ca premisele nu faceau posibil acest lucru) sau sa se considere ca profiturile vor fi aproximativ egale. Subiectii din lotul ce au apreciat insa ca intreprinderea descrisa in culori favorabile va avea un profit mai ridicat. Aceasta concluzie se explica prin probabilitatea subiectiva mai mare ce i-a fost acordata, subiectii considerand mai probabil un profit ridicat pentru o intreprindere cu „calitati pozitive”. in concluzie, se poate spune ca estimarea probabilitatii subiective influenteaza procesul de deducere a concluziei, dar ca aceasta estimare nu este determinata exclusiv de factori conativi.
   Modelele prezentate sunt mai degraba complementare decat exclusive. Ele se completeaza reciproc. Fiecare e deschis perfectionarilor ulterioare
Cercetarile psihologice mai vechi si mai noi asupra silogismului au pus in evidenta anumite comportamente rationative specifice, determinate atat de forma premiselor (efectul de atmosfera) cat si de figura in care se desfasoara silogismul (efectul figural).
  Efectul de atmosfera consemneaza urmatoarele tendinte in deducerea concluziei:
a) cand cel putin o premisa este negativa, concluzia cea mai frecvent acceptata este negativa 
b) daca cel putin o premisa contine cuantificatorul  particular („unii”), concluzia cea mai frecvent acceptata il va contine de asemenea;
c) daca se exclud cele doua situatii anterioare, concluzia cea mai    
d) frecvent acceptata va fi o judecata universal afirmativa.
  Efectul figural, a fost pus in evidenta de psihologul englez Johnson-Laird. El a observat ca 85% dintre subiectii carora li se prezinta un silogism in figura a IV-a
 A – B
  B - C, tind sa deduca o concluzie de forma A – C.
 In schimb, acelasi silogism, reformulat in figura I, deci cu premisele:
 B – A
 C – B ii determina pe 85% dintre subiecti sa opteze pentru o concluzie de forma C – A. Pe baza acestor date, Johnson-Laird sustine ca „anumite figuri ale silogismului exercita o puternica influenta asupra formei concluziei” .
 (3) Rationamentul linear. Rationamentul linear este o specie de rationament tranzitiv. El are doua premise, fiecare descriind o relatie dintre doi temi. Cel putin un item este prezent in ambele premise. Subiectului i se cere sa determine relatia dintre doi itemi neadiacenti (= care nu apar in aceeasi premisa ). De exemplu, se dau premisele:
 Ion este mai mare ca George
 Nicu este mai mic ca George
Se cere subiectilor sa stabileasca cine este cel mai mare dintre cei trei ? Raspunsul corect este: „Ion este cel mai mare”.
 Pentru a explica modul in care subiectii au ajuns la aceasta concluzie, s-au elaborat mai multe modele ale rationamentului linear. Cel mai bine articulat este modelul imagistic  care sustine ca deducerea concluziei are la baza operatii asupra imaginilor. Subiectii codeaza primii doi itemi sub forma unor imagini stilizate, ordonate dupa relatia: „mai mare”. Aceste imagini sunt „fixe”. Cel de-al treilea termen este reprezentat – dupa cum arata rapoartele de introspectie – printr-o imagine mobila , care e plasata fata de celelalte doua conform cu relatia de ordonare dupa marime. Concluzia, spun adeptii modelului imagistic, consta in traducerea in expresie verbala a informatiei extrase din aranjarea spatiala a imaginilor.
 In replica, modelul lingvistic  pune accentul pe aspectele lingvistice ale rationamentului. H. H. Clark porneste de la premisa ca „dificultatile principale inerente in multe probleme de rationament nu se datoreaza proceselor cognitive specifice acestor probleme ci limbajului in care acestea sun exprimate” . Pentru a ilustra influenta factorilor  lingvistici in procesul de rationare vom considera doar  principiul congruentei  elaborat de H. H. Clark. Potrivit acestui principiu, inainte de a deduce concluzia rationamentului linear, subiectul procedeaza la o reformulare a premisei a doua. in loc de „Nicu este mai mic ca George” va formula „George este mai mare ca Nicu”. in acest fel, informatia continuta in a doua premisa e facuta congruenta cu premisa I si cu intrebarea pusa subiectilor. Abia apoi, dupa stabilirea congruentei informatiilor se deduce concluzia. Exista o serie de dovezi experimentale care sustin acest proces .
In ultima vreme se marseaza pe o teorie mixta asupra rationamentului linear. Se considera ca in rationamentul linear subiectii fac apel atat la operatii lingvistice cat si la operatii spatiale. Mai intai ei decodeaza informatia exprimata verbal in premise; apoi o recodeaza in imagini spatiale intr-o forma care permite efectuarea inferentei tranzitive. in cele din urma, procedeaza la recodarea verbala a concluziei .
 (b) Rationamentul ipotetico-deductiv (conditional). Analiza psihologica a rationamentului conditional este mai putin avansata decat in cazul celorlalte forme de rationament. Acest fapt se datoreaza, in primul rand, naturii ambigue a conditionalului; sub  una si aceeasi expresie conditionala se poate ascunde:
a) o relatie de antrenare logica
Ex.: Daca e ziua, atunci e lumina
  E ziua
  Deci, e lumina.
b) o relatie cauzala
Ex.: Daca ploua, asfaltul este ud
  Ploua
  Deci asfaltul este ud.
c) o regula de producere
Ex.: Daca e frig atunci aprinde focul
  E frig
  Deci, aprinde focul.
Ascunzand relatii diferite, e de presupus ca si procesul efectiv de rationare sa se desfasoare diferit. Deocamdata, cercetarile asupra rationamentului conditional au pus in evidenta faptul ca multe erori provin din interpretarea propozitiilor conditionale ca biconditionale, din inabilitatea de a utiliza informatia din enunturile conditionale negative si din gresita interpretare a operatorului „non”.
 Este foarte important de subliniat faptul ca rationamentul nu se desfasoara intr-un vacuum mintal; orice rationament se desfasoara in interiorul unei scheme cognitive (rationamente intraschematice) sau intre scheme (interschematice). Influenta exercitata de aceste structuri de cunostinte sau scheme este si mai puternica atunci cand rationamentul se desfasoara in conditii de incertitudine . in general, schemele cognitive constituie:
 criteriu de acceptare sau respingere a informatiei cuprinse in premise; de ex.: schemele depresive ale unui pacient vor favoriza acceptarea unor premise pesimiste, defavorabile subiectului in procesul de rationare;
 sursa de informatie noua din care sa derive o concluzie;
 justificare sau verificare a concluziei obtinute din anumite premise.
In final, sa notam ca cercetarile de psihologie transculturala au aratat ca diferentele interculturale obtinute la sarcinile de rationament sunt nesemnificative in comparatie cu variatiile mari dintre rezultatele obtinute – in interiorul aceleiasi culturi – de subiectii scolarizati fata de cei nescolarizati. in consecinta, se pare ca scolarizarea (care sporeste competenta lingvistica a subiectilor) este mai importanta decat mediul socio-cultural.







Politica de confidentialitate


.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Inteligenta emotionala - referat
Factorii dezvoltarii psihice
AFECTIVITATEA
NEUROTRANSMITORI SI NEUROMODULATORI
Formele deficientei mentale
PSIHOFIZIOLOGIA LOBULUI FRONTAL
Nevoia de atasament in psihodrama
Inventarul de anxietate stare-trasatura




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu