Teoria psihanalitica - TEORIA PULSIONALA

TEORIA PULSIONALA

Teoria psihanalitica este si o teorie a pulsiunilor, care de fapt este o metapsihologie a instinctelor. Adica instinctul (comportament fixat ereditar ce apare aproape identic la toti indivizii unei specii) nu este abordat biologic, ci prin echivalentul sau psihologic TRIEB ('drive'-engl.).

Acest trieb - sau pulsiune - corespunde unui proces dinamic, cu o incarcatura energetica, un factor de motricitate (miscare) care face ca organismul sa tinda spre un scop. Pulsiunea, fiind un concept metapsihologic, contine referirile la:

1) sursa pulsiunii: o excitatie corporala, izvorul pulsiunii este starea tensionala.

2) scopul pulsiunii, finalitatea travaliului direct sau indirect, ce se realizeaza in vederea reducerii starii tensionale si care domneste asupra sursei pulsionale;

3) obiectul pulsional sau elementul prin care se realizeaza travaliul datorita caruia pulsiunea poate atinge scopul sau.

Mentiunea expresa pulsionala nu este legata direct de finalitatea precisa (reproducere, alimentare, conservare, instinct social), cat de vectorizarea si caracterul irepresibil al tendintei.

In analiza pulsiunilor din punct de vedere psihanalitic, vom distinge deci:

a) Surse pulsionale - care sunt zone erogene care furnizeaza cuantumul de excitatie necesar producerii unei tensiuni pulsionale.

b) Scopuri pulsionale - care pot fi specifice sau pervertite (dominare, acaparare, violenta).

c) Obiecte pulsionale - care sunt variabile, fiind conditionate social si istoric (nu numai actul sexual - copulatia sau coitul).

Se constata in conceptia freudiana existenta unor pulsiuni partiale care sunt segmente sau componente (fie surse, fie scopuri, fie obiecte, fie elemente ale travaliului necesar reducerii tensiunii). Pe de alta parte, in aceeasi teorie psihanalitica, avem si pulsiuni ale Eului care, spre deosebire de primele, sunt desexualizate, sublimate. Pulsiunile partiale se integreaza progresiv in cursul dezvoltarii ontogenetice. La inceput, ele functioneaza haotic si anarhic si tind independent si autonom spre satisfactie (reducere tensionala). Apoi se grupeaza si se unesc -adica se centreaza- pe nivele si formatiuni specifice, incepand cu organizarea orala si terminand cu cea genitala. Aceasta situatie nu depinde numai de cuantumul energetic, ci si de formarea si dezvoltarea unui grup de reprezentari ideative. Ea este corelativa cu dezvoltarea cognitiva inteleasa in sens piagetian.

Desi psihanaliza vede reducerea tensionala a tuturor pulsiunilor ca la pulsiunea sexuala (ca model referential), se observa ca are meritul de-a fi initierea unei teorii dualiste.

Un prim dualism se constata intre pulsiunile de autoconservare si pulsiunile sexuale sau, cu alte cuvinte, intre pulsiunile Eului si cele sexuale. Initial, intre aceste doua pulsiuni exista o relatie primara sau de atasament definita prin termenul anaclisis sau 'etayage' (proptire, sprijin). Ulterior, secundar, pulsiunile sexuale devin autonome, independente pentru ca initial, cele care imprima sursa organica, vectorialitate si obiectul satisfactiei sunt pulsiunile de autoconservare sau vitale. Secundar, nevoia de a repeta satisfactia ('sexuala') se va separa de nevoia de nutritie si va apare comportamentul schitat in acest sens (asa-numitul autoerotism infantil-copilul suge degetul, etc. el nefiind capabil de un erotism propriu-zis format).

In cadrul acestui prim dualism, pulsiunea sexuala este o forta eminamente inconstienta (agnozie), care nu se supune decat principiului placerii si deci e foarte greu educabila. Ea functioneaza exclusiv dupa legile proceselor primare, avand o mare capacitate de perturbare a echilibrului aparatului psihic. Eul utilizeaza din pulsiunile de autoconservare esentialul de energie necesar defensei sau apararii fata de pulsiunea sexuala. Pulsiunile de autoconservare, definitorii pentru constitutia Eului, nu se pot satisface decat cu ajutorul unui obiect real si nu in mod fantasmatic, imaginativ sau halucinatoriu si, din acest motiv, ele nu 'pierd timpul', fac trecerea mai rapida de la principiul placerii la principiul realitatii.

Despartirea pulsiunilor de autoconservare de cele sexuale (anaclisis-etayage), al carei model este intarcarea, sau conflictul lor ar reprezenta codul de descifrare si intelegere al nevrozelor de transfer. De exemplu, un anumit organ de relatie, in special ochi, gura, mana, picior este suportul functional al celor doua tipuri de activitati pulsionale; daca apare un conflict intre aceste doua tipuri de activitati, respectivul organ devine sediul unui simptom nevrotic.

In cea de-a doua sa topica (1915), S.Freud introduce notiunea de libido care ar forma, in viziunea sa, continutul energetic al pulsiunilor. Aceasta energie postulata de Freud ar fi la baza transformarii pulsiunii sexuale cand in obiect pulsional (prin deplasare de investitie), cand in scop pulsional (cum ar fi in sublimare), cand in sursa de excitatie (diversitatea zonelor erogene intelese intai ca sedii corporale - Eul perceptiv - apoi ca proiectii psihice).

La Jung, notiunea de libido este largita, semnificand energia psihica in general (elan) prezentand o vectorialitate, adica vizand ceva in afara sa si fiind recunoscuta subiectiv ca apetit sau chef.

Notiunea de libido este capitala in psihanaliza. Ea semnifica, in latina, nu numai dorinta, ci si invidie, pisma. Este dificil de-a da o definitie atotcuprinzatoare notiunii de libido. S.Freud a utilizat doua caracteristici functionale privind libidoul:

1) Aspectul calitativ, prin care libidoul nu este, ca la Jung, reductibil la o energie mentala mai mult sau mai putin nespecifica ce procura apetitul. El poate fi desexualizat, ca in investitiile narcisice. Aceasta se intampla secundar si presupune renuntarea la un scop specific sexual (placere propriu-zisa).

2) Aspectele cantitative. Prin ele se permite o evaluare a proceselor si transformarilor din domeniul excitatiei sexuale. Productia sa, augumentarea sau diminuarea sa, repartitia si deplasarea sa, poate furniza mijloace de explicare a fenomenelor psihosexuale. Nivelul pulsional se situeaza la limita somato-psihica, dar desemneaza doar aspectele de ordin psihic. Exista o balanta energetica (libidinala) in acest sens: un insuficient libido psihic provoaca mentinerea tensiunii pe plan somatic si invers. Atunci cand excitatiile sexuale nu pot fi stapanite, incat tensiunea nu-si poate gasi o utilizare, va exista un clivaj intre psihic si somatic si se declanseaza atunci semnalul de angoasa (determinarea Eului sa ia pozitie defensiva in conflict). Daca este o insuficienta de libido, aceasta inseamna mentinerea unei tensiuni pe plan somatic, ceea ce va determina elaborarea psihologica a unui simptom (nevrotic).

Conceptele de Libido al Eului si Libido Obiectal reprezinta doua modalitati de investire: catre propria persoana (Libido al Eului sau investire narcisica) si catre lumea externa (Libido obiectal). si intre acestea, exista o balanta, un echilibru in sensul ca libidoul obiectal poate diminua numai daca narcisismul (libidoul Eului) se augumenteaza, si invers. tinand cont de sorgintea, in pulsiunea sexuala, a libidoului, se poate sugera urmatoarea prezentare schematica:

1. Pulsiunea sexuala

2. Pulsiunea Eului (pulsiune partiala- ca interes)

libido narcisic

3. Pulsiunea sexuala

libido obiectal.

Din cele de mai sus referitoare la teoria pulsionala se pot desprinde urmatoarele conotatii:

1) O pulsiune se va recunoaste ca pulsiune-forta, probabil innascuta, a organismului viu, dar nu numai, care va tinde sa restabileasca o stare anterioara marcata de echilibru stabil.

2) Acest echilibru necesita sine-qua-non o abordare de tip dualist, nivelar: pulsiuni de autoconservare si pulsiuni sexuale; pulsiuni sexuale si pulsiuni ale Eului; pulsiuni narcisice si pulsiuni obiectale; pulsiuni ale vietii si pulsiuni ale mortii.

3) Sursele pulsionale cenestezice sau noncorporale, dar predominant psihice sunt generatoare de: a) aspiratii si tendinte pulsionale; b) nevoi, dorinte (factori pulsionali); c) fortele directive (vectorii pulsionali sau pulsiunea propriu-zisa).

Nivelului constient uman ii este specifica constiinta perceptiva si constiinta dorintelor. Pulsiunea propriu-zisa (vector) este inconstienta.

Criteriile in analiza pulsionala vor fi:

1) Sursa lor conditionata;

2) Polaritatea pulsionala -factoriala,

-vectoriala;

3) Tensiunea pulsionala dependenta de contrastul constitutiv al polaritatii.

4) Manifestarea pulsionala intereseaza mai mult destinul pulsional, care poate fi in trei directii:

a) negativ sau maladiv (morbid);

b) normal (fiziologic);

c) socializat (sublimat, profesional).

5) De-a lungul varstei, o aceeasi pulsiune se va manifesta in mod diferit in cele doua directii extreme: morbid sau socializat, nivelul pulsional fiind si plastic.

6) De aceea, formele de manifestare pulsionala pot diferi nu numai in functie de varsta, ci si de diferentele dintre categoriile de solicitari profesionale (sublimare-socializare).

Psihanaliza clasica vorbeste si de pulsiuni distructive, in care include agresivitatea. Pulsiunile de dominare si acaparare, cat si pulsiunile mortii sunt dobandite si tind la reducerea completa a tensiunii pentru a restabili o stare anterioara chiar fiintei umane - starea anorganica. Ele pot fi indreptate spre interior (vectorializare centripeta) si se va tinde atunci la autodistructie si secundar, va fi dirijata spre exterior, manifestandu-se sub forma pulsiunii de agresiune si distrugere. Un caz specific il reprezinta pulsiunea de dominare-acaparare sau vointa de a supune. Aici, o parte din aceasta pulsiune este plasata direct in serviciul functiilor sexuale. Acesta este sadismul propriu-zis. O alta parte nu poate fi deplasata spre exterior si va ramane in organismul in care este legata libidinal. Acesta este masochismul. Caracteristicile lor sunt:

1) Caracterul repetitiv si rigid (se lasa greu reduse in cautarea satisfactiei libidinale-demoniac).

2) Au o importanta mare in elucidarea experientelor psihanalitice care tin de ambivalenta, agresivitate, masochism si sadism.

3) Pot oferi un model explicativ al urii, care altfel ar fi imposibil de explicat prin principiile psihologice de orice gen, n afara de modelele elucidante psihanalitice.

4) Bucurandu-se de autonomie, pot constitui aliaje, mixaje , combinatii cu alte pulsiuni.

In 'Cu privire la principiul placerii' (1920), Freud mentioneaza ca pulsiunile vietii contin pulsiunile de autoconservare si pulsiunile sexuale,ca ele tind sa conserve nu numai unitatea vitala existenta, dar si sa constituie o unitate mai integranta sau mai inglobanta. Aceasta nu se poate realiza decat prin pastrarea si intarirea coeziunii functionale ale componentelor (partilor) substantei vii. Sexualitatea, sub formele ei manifeste se defineste ca un principiu de uniune. Scopul erotic este de-a stabili un grad de unitate, deci de conservare.

Referinte bibliografice: