"Eficienta economica" si formele ei - Conceptul de eficienta economica a investitiilor

"Eficienta economica" si formele ei - Conceptul de eficienta economica a investitiilor

Eficienta economica este o notiune complexa, care exprima, in modul cel mai cuprinzator, rezultatele ce se obtin intr-o activitate economica, evaluate prin prisma resurselor consumate pentru desfasurarea acelei activitati. Prin intermediul ei se stabileste legatura dintre volumul si calitatea eforturilor, ca factori generatori de efecte si rezultatele ce se obtin intr-o anumita perioada, ca o consecinta a realizarii eforturilor respective.

Dupa cum se cunoaste, in economie exista o mare varietate de resurse care, fie ca sunt substituibile sau nu, pot fi combinate in diverse moduri, obtinandu-se rezultate diferite. In plus, sistemul diviziunii muncii, precum si formele concrete ale organizarii productiei, sporesc, amplifica aceasta mare diversitate de combinari posibile. Problema care se pune, insa, pentru orice intreprinzator este de a gasi, in intregul proces al productiei, sau pe diferite secvente ale acestuia, acea combinare a factorilor de productie care sa duca la obtinerea unor rezultate maxime. Din pacate, cea mai mare parte din resursele care se afla la dispozitia societatii au un caracter limitat, fireste, in primul rand, fata de trebuinte. Daca resursele ar fi nelimitate, problemele economice s-ar simplifica foarte mult, iar cele ale eficientei poate nici nu s-ar mai pune. Dar, tocmai aceasta limitare a resurselor face ca problemele eficientei sa devina nu numai foarte importante, insa si dificil de rezolvat. Aceasta deoarece, prin intermediul lor, trebuie sa se gaseasca raspuns la o serie de intrebari complicate pe care si le pune intreprinzatorul privind cat, ce si cum sa produca. In stiinta economica notiunea de eficienta a patruns indeosebi in secolul nostru, desi anumite referiri indirecte pot fi intalnite inca la W. Petty si Adam Smith, ultimul abordand problema maximizarii rezultatelor fara sa se refere la minimizarea cheltuielilor. Alaturi de acestia, unul din economistii cu contributii importante in definirea conceptului de eficienta economica a fost, fara indoiala, italianul Vilfredo Pareto. Concluziile acestuia s-au identificat in secolul trecut cu conditiile de echilibru ale unei economii de piata cu concurenta perfecta. Mutatia hotaratoare in studiul eficientei avea sa se produca in secolul nostru, cand rezultatele au intrat pe un fagas nou datorita contributiilor aduse prin aplicarea matematicii in economie si perfectionarii tehnicii de calcul. In aceasta privinta, un rol important l-a avut aplicarea calculului diferential, folosirea analizei input-output, precum si primele cercetari intreprinse in domeniul programarii matematice care a permis obtinerea unor variante optime din multitudinea de solutii posibile.

Dintotdeauna, oamenii s-au straduit sa-si perfectioneze uneltele de munca, sa creeze altele noi, cu caracteristici superioare, sa imbunatateasca formele si metodele de organizare si conducere a productiei in scopul cresterii rodniciei eforturilor lor, al obtinerii unor cantitati sporite de bunuri materiale si

servicii. In realitate, toate aceste eforturi si-au gasit expresia in tendinta de economisire al timpului de munca disponibil, tendinta care a devenit pana la urma conditia fundamentala a progresului general al societatii. Din acest punct de vedere, se poate spune ca orice economie se reduce, in ultima instanta, la economisirea timpului. Aceasta economisire, privita ca rezultat al reducerii timpului necesar pentru producerea unei unitati de produs sau de efect util, constituie, incontestabil, esenta oricarei forme de eficienta, masura cea mai elocventa a gradului de utilizare si valorificare a factorilor de productie disponibili. In sens strict etimologic eficienta ne arata calitatea unei activitati economice de a produce un efect pozitiv. De altfel, aprecierea calitativa prin prisma rezultatelor obtinute ne apare ca necesara pentru toate activitatile umane, dintre acestea desprinzandu-se cele economice pentru ca tocmai lor le sunt angajate principalele eforturi si resurse ale societatii. Din aceasta cauza, nu intamplator ideea despre calitatea actului economic au formulat-o mai intai producatorii efectivi, pornind de la experienta dobandita de ei de-a lungul anilor.

Facand abstractie de formele concrete pe care le poate imbraca, eficienta activitatii economice poate fi exprimata prin intermediul unui raport intre efectul util (rezultatul) obtinut si efortul necesar pentru obtinerea lui. Drept urmare, cresterea eficientei economice echivaleaza cu marirea rezultatelor utile obtinute pe unitatea de efort, sau, ceea ce este acelasi lucru, reducerea cheltuielilor efectuate pentru obtinerea unei unitati de produs. Cu alte cuvinte, cu cat un anumit efect este realizat cu un efort mai mic, cu atat eficienta este mai ridicata. Fata de scopul urmarit, eficienta economica implica o dubla raportare: mai intai a efectului la efort, apoi a rezultatelor obtinute la cele cunoscute dintr-o perioada anterioara, luata drept baza de comparatie, sau la cele mai bune performante cunoscute pe plan mondial. Din punct de vedere teoretic, comparabilitatea eficientei ca de altfel a oricarui proces sau fenomen exprimat numeric, este conditionata de o serie de elemente legate de forma de exprimare, de continutul economic al indicatorilor si metodele lor de calcul. Astfel, la calcularea unor indicatori de volum este necesar sa se foloseasca aceeasi forma de exprimare - unitati naturale, unitati natural-conventionale, unitati de timp, sau preturi comparabile. De asemenea, efectul sau efortul trebuie sa se refere la aceeasi unitate de timp (moment sau interval), dupa cum indicatorul ales drept baza de comparatie trebuie sa fie suficient de semnificativ pentru evolutia sa in timp. Compararea nivelului eficientei factorilor de productie pe plan national nu ridica probleme deosebite datorita faptului ca este asigurata o anumita unitate teoretica si metodologica de calcul.

Mult mai complicata este problema compararii diferitilor indicatori de eficienta pe plan international. Dificultatile sunt generate, in principiu, de anumite neconcordante privind continutul ramurilor, structura produselor si serviciilor comparate, calitatea elementelor care compun efectele si eforturile, metodologia de calcul, nivelul preturilor si nu in ultimul rand convertibilitatea monedei si puterea ei de cumparare. De asemenea, nu sunt de neglijat nici

deosebirile de continut si sfera de cuprindere a serviciilor nemateriale. Datorita tuturor acestor distorsiuni, care pot sa apara in orice moment, numeroase organisme internationale specializate in acest domeniu recurg la estimarea unor indicatori de eficienta, indeosebi a celor de sinteza, cum ar fi produsul intern brut, nivelul productivitatii muncii s.a. Sporirea efectelor utile pe unitatea de cheltuiala trebuie sa strabata intreaga activitate economica, in toata intinderea si diversitatea ei. De aceea, eficienta economica presupune intotdeauna o abordare sistemica. Aceasta inseamna, pe de o parte, ca in definirea eficientei activitatii economice trebuie luate in considerare ansamblul formelor ei de manifestare aflate in relatii de interconditionare iar, pe de alta parte, folosirea unui sistem complex de indicatori cu ajutorul carora sa putem cunoaste nivelul si dinamica acesteia.

Formele de manifestare ale eficientei sunt strans legate de resursele avansate (indiferent daca produc sau nu), ocupate (adica numai cele care produc, fiind, deci, excluse investitiile neterminate, capitalul fix aflat in rezerva sau conservare si capitalul circulant fara miscare) si consumate efectiv de intreprinderi (agentii economici). In acest sens, sunt cunoscute mai multe forme de eficienta cum ar fi: eficienta utilizarii fortei de munca (productivitatea muncii), eficienta capitalului fix, a capitalului circulant, eficienta alocarii si consumarii diferitelor resurse naturale (gradul de valorificare a lor) s.a.m.d. Dupa cum se vede, cea mai mare parte a lor este legata de productie tocmai datorita rolului ei determinant in crearea bunurilor si serviciilor. In ceea ce priveste indicatorii economici acestia vizeaza nemijlocit calculul eficientei economice, adica evaluarea rezultatelor, a performantelor economice ale unei intreprinderi ce decurg din diferite variante de utilizare a factorilor de productie. In aceasta privinta, calculul economic trebuie sa surprinda atat raportul efectiv dintre efect si efort (pentru anumite resurse consumate), cat si raportul global (de data aceasta efortul incluzand totalitatea resurselor avansate).

Exprimand legatura interna, functionala intre cauza si efect, fiecare indicator de eficienta are doua caracteristici definitorii: una calitativa redata prin formulari din care reiese sensul si continutul economic si alta cantitativa (operationala) care pune in evidenta metodologia de evaluare, de obtinere a rezultatului respectiv. Astfel, in scopul determinarii eficientei economice, la nivelul unei unitati productive se folosesc o serie de indicatori precum: productivitatea muncii, rata rentabilitatii, valoarea productiei obtinuta la 1000 lei capital fix avansat sau, dupa caz, consumat, profitul obtinut la 1000 lei capital avansat, costul de productie pe unitatea de produs, cheltuielile materiale la 1000 lei productie marfa, cursul de revenire pentru produsele vandute pe piata externa, gradul de valorificare a materiilor prime etc. Se poate observa ca, masurarea eficientei economice pune in evidenta, in principal, efectele sau rezultatele ce se obtin pe unitatea de cheltuiala din fiecare factor utilizat in productie: munca, resurse naturale, capital.

Fara indoiala, luat in parte fiecare indicator de eficienta va avea o putere

informationala limitata. Insa, asa cum aratam mai inainte, eficienta are un caracter complex, cunoscand multiple forme de manifestare. Marea varietate de forme concrete este data tocmai de evantaiul resurselor angajate in productie. De aceea, calculul eficientei bazat numai pe folosirea unui singur indicator nu va putea asigura, de regula, decat o imagine unilaterala, partiala a proceselor economice. Iata de ce in evaluarea si analiza comparativa a eficientei trebuie sa folosim un sistem de indicatori, cu ajutorul carora vom putea cunoaste mai bine influenta schimbarilor intervenite in combinarea factorilor de productie si rezervele ce se ivesc in decursul folosirii lor. Totodata, utilizand mai multi indicatori de eficienta se amplifica posibilitatile de concretizare a analizei pe factori de influenta adecvata specificului, naturii si structurii eforturilor facute.

Productivitatea muncii. Una din cele mai importante forme de manifestare a eficientei economice este productivitatea muncii. Numeroase argumente vin sa sustina si sa intregeasca aceasta afirmatie. Simpla lor enumerare ar fi, de altfel, imposibila, fara a mai socoti ca lista va ramane aproape intotdeauna incompleta. Totusi, dintre acestea cateva sunt de natura a ne retine in mod particular atentia. Inainte de toate trebuie sa subliniem ca nici un alt indicator nu reflecta mai bine capacitatea de performanta a unei intreprinderi sau a unei economii nationale ca productivitatea muncii. Aceasta deoarece, pana la urma, toate formele de eficienta economica, indiferent de domeniul de activitate, depind si sunt in cea mai mare masura expresia, directa sau indirecta, a cresterii productivitatii muncii.

Reprezentand factorul determinant de sporire a productiei, productivitatea muncii influenteaza in cel mai inalt grad nivelul si dinamica bogatiei unei tari. In statele industrializate, cantitatea si calitatea alimentelor, imbracamintei, masinilor si utilajelor, inaltul grad de confort la care au ajuns, toate se datoreaza, intr-un fel sau altul, cresterii productivitatii muncii, la care generatiile mai vechi nici nu visau. Schimbarile, de-a dreptul spectaculoase, pot fi cu greu redate prin simbolul cifrelor. Totusi, este suficient sa aratam ca o persoana ocupata in cadrul productiei materiale a S.U.A. produce astazi intr-o ora de 20 de ori mai mult decat in anul 1800. Daca, in acelasi an 1800, in agricultura S.U.A. lucra aproximativ 90% din forta totala de munca, recolta abia ajungand pentru hranirea intregii populatii, in prezent numai 3% din lucratorii isi desfasoara activitatea in fermele agricole. Prin recoltele pe care le obtin acestia reusesc sa asigure nu numai o aprovizionare indestulatoare, dar sa si exporte importante cantitati aflate in surplus. Deoarece numarul lucratorilor este un factor cantitativ de crestere a productiei, limitat de resursele existente la un moment dat, iar productivitatea muncii un factor calitativ, atat la nivel microeconomic, cat si la nivel macroeconomic conteaza foarte mult care dintre aceste doua laturi actioneaza cu preponderenta asupra productiei.

In timp ce ridicarea productivitatii muncii asigura cresterea productiei cu cheltuieli de munca mai mici, sporirea numarului personalului inseamna a produce mai mult cu cheltuieli de munca proportional mai mari. In sensul cel

mai larg, conceptul de productivitate apare ca o insusire a unui lucru sau a unui proces de a fi productiv. Potrivit acestui inteles, similar cu cel de rodnicie si considerand munca drept un proces constient si util, inseamna ca productivitatea muncii reprezinta capacitatea omului de a obtine, in anumite conditii date, rezultate variabile, concretizate intr-o anumita cantitate de bunuri si servicii, in unitatea de timp. In decursul anilor, teoria economica a retinut si analizat doua concepte strans legate intre ele, dar exprimand nuante diferite. Este vorba de forta productiva a muncii si de productivitatea muncii. Diferenta dintre ele ca intre posibilitate si realitate. Intr-adevar, primul concept si anume forta productiva a muncii exprima capacitatea fortei de munca, potentialul ei de a produce anumite efecte utile. Aceasta capacitate poate fi valorificata sau nu, totul depinzand de conditiile in care ea este pusa sa actioneze.

Cel de al doilea concept, respectiv productivitatea muncii, reflecta rezultatul concret obtinut, eficienta propriu-zisa cu care a fost cheltuita munca intr-un anumit proces de productie. Prin urmare, gradul de rodnicie a muncii sau productivitatea ei poate fi pusa in evidenta numai daca procesul de productie a avut loc. Pentru caracterizarea continutului productivitatii muncii este necesar sa se tina seama de faptul ca ea exprima atat influenta reciproca dintre factorii de productie combinati intre ei in anumite proportii, cat si capacitatea manageriala a intreprinzatorilor. In forma sa concreta productivitatea muncii isi gaseste expresia in cresterea si nivelul ei. Cresterea productivitatii muncii reprezinta procesul prin care acelasi volum de munca se concretizeaza intr-o masa mai mare de bunuri si servicii obtinuta in unitatea de timp. Cu alte cuvinte, ea presupune o schimbare in modul de desfasurare a procesului de productie, in urma caruia timpul de munca necesar pentru producerea unui bun sau serviciu se reduce, deci o cantitate de munca determinata dobandeste forta de a produce o cantitate mai mare de produse intr-o unitate de timp. La randul sau, nivelul productivitatii muncii, in forma sa cantitativa, se exprima prin raportul dintre rezultatele (efectele) obtinute intr-un proces productiv si efortul (cheltuiala) efectuat in respectivul proces. In functie de modul de exprimare a efectului si efortului depus pot fi calculati o serie de indicatori cu ajutorul carora redam nivelul productivitatii muncii. Astfel, tinand seama de felul in care este masurat efectul, productivitatea muncii poate fi calculata in unitati fizice si valorice. In primul caz, efectul economic este exprimat cu ajutorul unitatilor naturale sau natural-conventionale. Ea se apreciaza, de obicei, prin timpul de munca cheltuit pentru producerea unui anumit produs, sau prin cantitatea de produse obtinuta de o persoana intr-o unitate de timp.