Notiunea si obiectul dreptului afacerilor

NOTIUNEA SI OBIECTUL DREPTULUI AFACERILOR

Dreptul are doua acceptiuni traditionale:

1. Reprezinta ansamblul regulilor asigurate si garantate de catre stat, al caror scop este organizarea si disciplinarea comportamentului uman in cadrul principalelor relatii sociale - dreptul obiectiv.

2. Facultatea sau posibilitatea unui subiect de a-si valorifica sau de a-si apara impotriva tertilor un interes legitim (protejat de lege) - dreptul subiectiv.

Norma juridica este o regula generala si obligatorie de conduita, al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala, regula ce poate fi adusa la indeplinire pe cale statala, in caz de nevoie prin constrangere.  

Din punct de vedere al conduitei impuse sau datorate, normele juridice sunt de doua feluri:

A) Norme imperative, subclasificate in:

a) Norme onerative. Sunt acele reguli care impun subiectului de drept sa aiba o anumita conduita, sa savarseasca o anumita actiune.

b) Norme prohibitive. Sunt acele reguli care interzic subiectului de drept sa aiba o anumita atitudine sau cer subiectului de drept sa se abtina de la o anumita actiune.

B) Norme permisive (dispozitive). Sunt acele norme juridice care lasa la aprecierea subiectului alegerea unei conduite ce nu poate incalca ordinea de drept, permitandu-i sa aiba o anumita atitudine sau sa aleaga din mai multe variante cuprinse in cadrul normei. 

Dreptul afacerilor s-a dezvoltat din dreptul comercial, adaptandu-se realitatilor economice moderne. Fiind reglementat, in mare parte, prin norme permisive ce protejeaza un interes particular, privat, al unor subiecte aflate in raporturi de egalitate juridica, dreptul afacerilor face parte din sistemul de drept privat.

Este o ramura de drept interdisciplinara (pluridisciplinara), deoarece cuprinde, alaturi de cele ale dreptului comercial, institutii si materii din dreptul civil, dreptul proprietatii intelectuale, dreptul muncii, dreptul financiar si fiscal.

Definitie: Dreptul afacerilor este un ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile sociale stabilite in activitatea economica sau de afaceri.

Obiectul dreptului afacerilor Obiectul unei ramuri de drept inseamna sfera de reglementare a respectivei ramuri. Prin urmare, obiectul dreptului afacerilor il reprezinta afacerile si relatiile ce se stabilesc in derularea acestora.  

Afacerea comerciala este o operatiune prin care se realizeaza productia de marfuri, executarea de lucrari, prestarea de servicii, interpunerea in schimbul si circulatia marfurilor, in scopul obtinerii de profit. Profitul este de esenta oricarei afaceri. In absenta sa, operatiunea respectiva nu este o afacere (ex.: contractul de donatie).

IZVOARELE DREPTULUI AFACERILOR

Izvoarele dreptului afacerilor reprezinta forma de exprimare, vestmantul juridic pe care il imbraca normele juridice care reglementeaza materia afacerilor.

In functie de natura lor, izvoarele se clasifica in izvoare normative si izvoare interpretative.   

I. Izvoarele normative sunt cele care stabilesc, reglementeaza, normeaza, conduita subiectelor de drept.

Art. 1 din Codul comercial prevede: ,,In comert se aplica legea de fata, unde ea nu dispune, se aplica Codicele civil". Din interpretarea pozitiva a textului se conchide ca, in activitatea de comert, izvoarele specifice sunt codul comercial si legile comerciale speciale, iar unde acestea nu reglementeaza, se aplica legislatia civila (codul civil si legile civile speciale).

Sunt izvoare normative:

1. Constitutia Romaniei (legea fundamentala) cuprinde in art. 135 principiile de organizare a activitatii comerciale (libertatea in comert, libera initiativa, concurenta loiala).

2. Codul comercial roman. A fost adoptat in 1887 avand ca model Codul comercial italian (1882). In prezent, reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului afacerilor: faptele de comert, comerciantii, obligatiile comerciale si unele contracte comerciale.

3. Legile comerciale speciale. Notiunea de lege are doua sensuri:

- in sens larg (lato sensu), legea reprezinta orice act normativ, indiferent de organul emitent.

- in sens restrans (stricto sensu), legea este actul normativ adoptat de catre Parlament. Printre legile stricto sensu ce constituie izvoare ale dreptului afacerilor, pot fi enumerate: Legea nr. 31/1990 a societatilor comerciale, Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, Legea 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale.

Ordonantele Guvernului (ex.: O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, O.U.G. nr. 51/1997 privind contractul de leasing), sunt de doua feluri: simple si de urgenta. Ordonantele simple sunt cele emise de Guvern pe baza delegarii legislative primite de la Parlament pe perioada vacantelor parlamentare. Ulterior aceste ordonante sunt supuse cenzurii Parlamentului, care emite o lege de aprobare sau de abrogare, dupa caz. Ordonantele de urgenta sunt emise de Guvern in situatii de urgenta, exceptionale, cand procedura adoptarii unei legi de catre Parlament se dovedeste mult prea indelungata, prin urmare inutila.

Hotararile de Guvern sunt acte normative fara putere de reglementare, ele avand doar rolul de a explica vointa legiuitorului, de a crea cadrul necesar sau organismele cerute de o anumit act normativ.

Normele metodologice, regulamentele, ordinele, instructiunile adoptate de anumite organisme sau autoritati competente (Banca Nationala a Romaniei, Consiliul Concurentei, Oficiul de stat pentru inventii si marci) sunt acte normative ce pot reglementa in domeniile de specialitate ale respectivelor autoritati, insa fara a contraveni sau a modifica dispozitiile unei legi, ordonante sau hotarari.

4. Codul civil si legile civile speciale reprezinta un izvor normativ subsidiar al dreptului afacerilor. Atunci cand o anumita situatie juridica, institutie, materie, nu este reglementata in Codul comercial sau in legile comerciale speciale, se apeleaza la norma generala de drept comun, la dreptul civil.

II. Izvoarele interpretative sunt cele care interpreteaza, explica vointa subiectelor de drept angajate in raportul de afaceri sau vointa legiuitorului reflectata in actele normative. Sunt astfel de izvoare:

1. Uzul comercial reprezinta o practica sociala folosita vreme indelungata si respectata ca o regula de conduita obligatorie.

2. Doctrina juridica constituie totalitatea lucrarilor (tratate, cursuri universitare, studii, monografii), din domeniul dreptului.

3. Practica judiciara (jurisprudenta) este alcatuita din totalitatea solutiilor pronuntate de instantele judecatoresti in litigiile cu care au fost investite. In dreptul romanesc, jurisprudenta nu este izvor de drept decat intr-un singur caz, cel al recursului in interesul legii.

PRINCIPIILE DREPTULUI AFACERILOR

Principiile dreptului afacerilor sunt adevarate reguli de conduita, de orientare in afaceri, atunci cand normele legale sunt lacunare, incomplete, sunt confuze, anacronice, cazute in desuetudine sau sunt texte adoptate avand in vedere alte realitati istorice. Aceste principii sunt: principiul libertatii in comert, principiul caracterului oneros al afacerilor, principiul aparentei, principiul concurentei loiale.

I. Principiul libertatii in comert. Libertatea in comert consta in dreptul unei persoane de a incheia orice contract, cu orice partener si orice clauze pe care partile le convin, singurele limite fiind impuse de ordinea publica si bunele moravuri.

Consecintele principiului libertatii in comert:

a. Libertatea in exprimarea vointei la incheierea contractului, in virtutea careia contractele de afaceri se incheie, de regula, prin simplul acord de vointa al partilor (principiul consensualismului).

In mod exceptional, legea impune incheierea unor contracte in forma scrisa, ceruta fie pentru validitatea actului juridic (ex.: cambia, biletul la ordin, cecul), fie pentru proba (ex.: contractul de garantie reala mobiliara, contractul de consignatie).

b. Libertatea probelor in litigiile comerciale. Potrivit art. 46 C. Com., obligatiile comerciale si liberatiunile pot fi dovedite cu mijloace de proba admise in dreptul comun, precum si prin mijloace de proba specifice (facturi acceptate, registre comerciale, corespondenta comerciala).

c. Libertatea solutionarii litigiului pe calea arbitrajului comercial. In contractul pe care il incheie, partile pot prevedea o clauza, numita clauza compromisorie, prin care convin ca orice litigiu ivit in executarea contractului, nerezolvat pe cale amiabila, sa fie solutionat prin intermediul arbitrajului comercial.

II. Principiul aparentei in afaceri. Potrivit acestuia, comerciantul este indreptatit sa aiba incredere in aparenta profesionala, nefiind obligat sa faca investigatii pentru a stabili provenienta reala a marfii, respectarea legii in circulatia acesteia, realitatea calitatii de subiect de drept a partenerului de afaceri. Este o aplicare a regulii error communis facit jus.

III. Principiul caracterului oneros al afacerilor. Potrivit acestui principiu, afacerile beneficiaza de o prezumtie de caracter oneros, partile urmarind intotdeauna obtinerea unui folos patrimonial. Pentru unele contracte, Codul comercial face chiar mentiune expresa ca, spre deosebire de cele din dreptul civil, in dreptul comercial sunt oneroase (ex.: in cazul contractului de mandat comercial, daca nu s-a stipulat remuneratia mandatarului, judecatorul va fi indreptatit sa o stabileasca).

IV. Principiul concurentei loiale in afaceri. Chiar daca au un caracter oneros, competitiv, speculativ, afacerile trebuie sa se realizeze intr-o maniera onesta, loiala, de cultivare a egalitatii de sansa.

FAPTELE DE COMERT

Pentru a califica normativ afacerile, Codul comercial roman a optat pentru denumirea de fapte de comert, spre deosebire de modelul sau, Codul comercial italian, ce utilizeaza notiunea de "acte de comert". Reglementarile post-decembriste considera echivalente cele trei notiuni: act de comert = fapt de comert = afacere.

Clasificarea faptelor de comert

Pornind chiar de la clasificarea legata, doctrina a identificat trei categorii de fapte de comert: obiective, subiective, unilaterale (mixte).

1. Faptele de comert obiective sunt cele calificate astfel de catre art. 3 din Codul comercial, datorita naturii lor si pentru motive de ordine publica. Enumerarea este exemplificativa, ceea ce inseamna ca, in functie de progresul si dezvoltarea activitatii comerciale, pot aparea noi categorii de fapte de comert ce pot fi incluse in aceasta categorie.

Clasificarea faptelor de comert obiective:  

A. Operatiuni de interpunere in schimbul si circulatia marfurilor:

a) Vanzarea-cumpararea comerciala presupune o cumparare facuta in scop de revanzare sau o vanzare a unor bunuri cumparate pentru a fi revandute. Rezulta ca de esenta vanzarii-cumpararii comerciale este intentia de revanzare care trebuie sa indeplineasca trei conditii cumulative: 

1. Intentia de revanzare trebuie sa existe la momentul incheierii contractului.

2. Intentia de revanzare trebuie adusa la cunostinta cocontractantului, expres sau tacit.

3. Intentia de revanzare trebuie sa priveasca bunul cumparat.

Bunul cumparat poate fi revandut atat in forma initiala, cat si dupa ce a fost prelucrat si transformat.  

Obiectul vanzarii-cumpararii comerciale il reprezinta, conform Codului comercial, doar bunurile mobile (producte, marfuri, titluri de credit).  

b) Operatiunile de banca si schimb sunt rezervate bancilor si caselor de schimb valutar.  

B. Intreprinderile reprezinta organizarea autonoma a unei activitati, de catre intreprinzator si pe riscul sau, prin care se exploateaza factorii de productie (munca, natura, capitalul), in vederea producerii de marfuri, executarii de lucrari, prestarii de servicii, in scopul obtinerii de profit.

a) Intreprinderea de constructii are ca obiect construirea de edificii noi, dar si lucrari de reparatii, amenajare, transformare a celor vechi.

b) Intreprinderile de fabrici si manufactura sunt cele care transforma materiile prime, materialele, in produse noi, utilizand mijloace mecanice, tehnice, respectiv munca manuala.

c) Intreprinderile de furnituri sunt cele care presteaza anumite servicii sau predau anumite produse la termene succesive prestabilite.

d) Intreprinderea de spectacole publice presupune punerea la dispozitia publicului a unei productii culturale, sportive, muzicale.

e) Intreprinderea de comisioane, agentii si oficii de afaceri este cea care faciliteaza incheierea tranzactiilor comerciale printr-un intermediar.

f) Intreprinderea de editura, librarie, imprimerie si vanzare a obiectelor de arta

g) Intreprinderile de transport de persoane sau de lucruri.

h) Intreprinderea de asigurare. Aceasta activitate se realizeaza prin intermediul unor comercianti specializati, numiti societati de asigurari.

i) Intreprinderea de depozit in docuri si antrepozite

C. Operatiunile conexe sau accesorii sunt acele acte sau operatiuni ce dobandesc caracter comercial datorita stransei legaturi pe care o au cu acte si operatiuni considerate de lege afaceri (ex.: cumpararile sau vanzarile de actiuni sau parti sociale ale societatilor comerciale, cambia, biletul la ordin, cecul, contractele de mandat, comision, consignatie, garantie reala mobiliara, fidejusiune).

2. Faptele de comert subiective reprezinta actele si operatiunile care dobandesc caracter comercial datorita calitatii de comerciant a persoanei care le savarseste.

Art. 4 Cod comercial instituie o prezumtie de comercialitate, in virtutea careia sunt considerate fapte de comert toate actele incheiate de un comerciant, chiar daca nu se incadreaza in enumerarea de la art. 3. Aceasta prezumtie este rasturnata in doua cazuri:

1) Natura civila a actului. Exista anumite acte care, prin structura si functia lor esentiala, nu se pot referi la activitatea comerciala si raman civile, indiferent de persoana care le savarseste (ex.: contractul de donatie, testamentul, actele de dreptul familiei).

2) Necomercialitatea rezulta din insusi actul savarsit de comerciant.

3. Faptele de comert unilaterale sau mixte. Avand in vedere ca marfurile si serviciile sunt destinate si necomerciantilor, este posibil ca actul juridic sau operatiunea sa fie fapta de comert, fie obiectiva, fie subiectiva, numai pentru una dintre parti.

Faptele de comert unilaterale sau mixte reprezinta actele sau operatiunile incheiate intre comerciant si necomerciant si guvernate de legea comerciala pentru ambele parti. Necomerciantul nu poate cere sa i se aplice legea civila pe motivul ca acel act nu este comercial pentru el.

Semnificatia practica a calificarii unor acte si operatiuni ca fapte de comert

In scopul facilitarii tranzactiilor comerciale si intaririi creditului, afacerile sunt supuse unor reguli speciale, diferite de cele aplicabile actelor civile.

a) Solidaritatea codebitorilor reprezinta o garantie pentru creditori, acestia putand sa urmareasca pe oricare dintre debitori pentru intreaga creanta.

In obligatiile comerciale cu mai multi debitori, solidaritatea se prezuma, fiind regula, in timp ce in obligatiile civile ea trebuie sa fie expres prevazuta in contract. Prin urmare, in civil, solidaritatea este exceptia, regula fiind divizibilitatea obligatiei, iar in comercial, solidaritatea este regula, iar divizibilitatea este exceptia.

In temeiul solidaritatii pasive (mai multi debitori), fiecare codebitor solidar este obligat sa plateasca intreaga datorie fata de acelasi creditor. Evident, debitorul care a platit intreaga datorie sau mai mult decat datora, are un drept de regres impotriva celorlalti codebitori solidari.  

In temeiul divizibilitatii, fiecare codebitor este obligat sa plateasca numai partea sa din datorie.

Codul comercial a instituit si solidaritatea fidejusorilor (garantii personali ai debitorului), in timp ce, in dreptul civil, fidejusorii raspund numai in subsidiar, daca debitorul principal nu plateste, si nu sunt solidari cu acesta.

b) Momentul curgerii dobanzilor. Prin dobanzi se intelege, in acest caz, daunele interese pe care le datoreaza debitorul in caz de intarziere in executarea obligatiei.

In obligatiile comerciale, dobanzile incep sa curga de drept de la momentul la care datoria a devenit exigibila, adica de la data scadentei. In obligatiile civile, dobanzile sunt datorate numai de la data punerii in intarziere a debitorului prin cerere de chemare in judecata, notificare sau somatie.

c) Interdictia acordarii termenului de gratie in obligatiile comerciale. Termenul de gratie reprezinta amanarea sau esalonarea datoriei pe care judecatorul o poate acorda debitorului. El este interzis in obligatiile comerciale pentru a nu afecta celeritatea creditului si raporturile interdependente specifice afacerilor.

d) Proba obligatiilor comerciale. In dreptul comercial, obligatiile se probeaza atat prin mijloace de proba comune si dreptului civil (inscrisuri, martori, expertize), cat si cu mijloace specifice (facturi acceptate, telegrame). Exista o mai mare libertate de probatiune, admiterea probei cu martori fara limitarile prevazute de Codul civil fiind lasata la latitudinea instantei.

e) Interdictia retractului litigios in cazul cesionarii unui drept litigios rezultat dintr-o operatiune comerciala.

COMERCIANTII

Notiunea si categoriile de comercianti

Codul comercial nu ofera o definitie notiunii de comerciant, ci doar precizeaza cine are aceasta calitate. Potrivit art. 7 Cod comercial: ,,sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile comerciale".

In lumina dispozitiilor citate, comerciantul poate fi definit ca orice persoana fizica sau juridica ce desfasoara activitate comerciala, adica savarseste fapte de comert obiective in mod profesional si in nume propriu.

Categorii de comercianti

I. Comerciantii persoana fizica.

Conditiile in care persoanele fizice pot desfasura o activitate comerciala sunt reglementate de O.U.G. nr 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale. Potrivit acestei reglementari, persoanele fizice pot desfasura activitati economice pe teritoriul Romaniei in orice domeniu pe care legea nu il exclude in mod expres liberei initiative, in urmatoarele modalitati:

- Persoana fizica autorizata (P.F.A.)

- Persoana fizica in calitate de titular al unei intreprinderi individuale.

- Persoana fizica in calitate de titular al unei intreprinderi familiale constituita din doi sau mai multi membri ai unei familii.

II. Comerciantii persoana juridica

- Societatile comerciale.

- Regiile autonome.

- Organizatiile cooperatiste.

- Grupurile de interes economic.

Conditiile de exercitare a profesiunii de comerciant

A. Capacitatea ceruta persoanei fizice pentru a fi comerciant.

Capacitatea juridica are doua componente:

1. Capacitatea de folosinta care consta in aptitudinea unei persoane de a avea drepturi si obligatii. Data nasterii este inceputul capacitatii de folosinta, iar data decesului coincide cu incetarea acestei capacitati.

2. Capacitatea de exercitiu care consta in aptitudinea unei persoane de a dobandi si exercita drepturi si de a-si asuma si executa obligatii prin incheierea de acte juridice. Intre 14 si 18 ani, minorul are capacitate de exercitiu restransa, putand incheia acte minore de dispozitie, iar la implinirea varstei de 18 ani, dobandeste capacitate de exercitiu deplina.

O persoana fizica are capacitatea de a fi comerciant la implinirea varstei de 18 ani, adica la dobandirea capacitatii de exercitiu depline. Exista insa si o exceptie prevazuta de O.U.G. 44/2008, potrivit careia minorul de 16 ani, membru al unei intreprinderi familiale, are capacitatea de a fi comerciant.

B. Restrictiile privind exercitarea activitatii comerciale:

a) Incompatibilitatile. Caracterul speculativ al activitatii comerciale face incompatibila exercitarea acesteia de catre persoanele care au anumite functii sau profesii legate de interesele generale ale societatii: judecatorii, procurorii, parlamentarii (senatorii si deputatii), membrii Guvernului, alesii locali, functionarii publici, ofiterii, diplomatii, notarii publici, membrii clerului.

b) Decaderile. Asigurarea moralitatii si legalitatii activitatii comerciale, precum si protejarea demnitatii profesiunii de comerciant, impun ca, in cazul savarsirii unor fapte grave, comerciantul sa fie decazut din dreptul de a exercita aceasta profesiune.

c) Interdictiile. Pentru ocrotirea intereselor generale ale societatii, de ordin economic, social sau moral, anumite activitati nu pot fi exercitate pe baza liberei initiative (ex.: fabricarea si comercializarea de echipament militar sau de droguri si narcotice).

Obligatiile profesionale ale comerciantilor

1. Publicitatea prin Registrul Comertului. In scopul aducerii la cunostinta celor interesati, comerciantii sunt obligati sa indeplineasca anumite formalitati de publicitate:

- Inainte de inceperea activitatii comerciale, trebuie sa ceara inmatricularea in Registrul Comertului.

- Pe parcursul desfasurarii activitatii, sunt obligati sa inscrie in acelasi registru mentiuni privind acte si fapte a caror inregistrare este ceruta de lege (ex.: hotararea de punere sub interdictie a comerciantului).

- La incetarea activitatii comerciale, vor solicita radierea din Registrul Comertului.

2. Obligatia organizarii si conducerii contabilitatii. Pentru a asigura o buna organizare si desfasurare a afacerilor, pentru a avea in permanenta o oglinda a intregii activitatii, precum si un control asupra acesteia, comerciantii sunt obligati sa tina anumite registre comerciale si de contabilitate (registrul cartea mare, registrul jurnal, registrul inventar), cu respectarea prevederilor legii.

3. Exercitarea comertului in limitele unei concurente licite. Fiecare comerciant este obligat sa actioneze in vederea atragerii clientelei in limitele unei concurente licite, loiale, cu respectarea legii.

FONDUL DE COMERT

Definitie: Fondul de comert este un ansamblu de bunuri mobile si imobile, corporale si incorporale, pe care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale, in scopul atragerii clientelei si, implicit, obtinerii de profit.

Elementele fondului de comert

I. Elementele incorporale ale fondului de comert sunt cele care nu au o existenta materiala, palpabila, ci una ideala, abstracta, putand fi percepute doar cu ,,ochiul mintii". Doctrina a identificat urmatoarele elemente incorporale:

a) Firma reprezinta un element de individualizare a comerciantului si consta in numele sau, dupa caz, denumirea sub care un comerciant este inmatriculat in Registrul Comertului, isi exercita comertul si sub care semneaza. Firma trebuie sa se caracterizeze prin noutate si sa se deosebeasca de cele deja existente. Ea poate fi instrainata numai impreuna cu fondul de comert.

b) Emblema reprezinta semnul sau denumirea care diferentiaza un comerciant de altul de acelasi gen. Are caracter facultativ si poate fi instrainata separat de fondul de comert.

c) Clientela si vadul comercial. Clientela este definita ca totalitatea persoanelor fizice sau juridice care apeleaza in mod obisnuit la acelasi comerciant pentru procurarea unor bunuri sau servicii. Ea determina, prin numar, frecventa si calitate, situatia economica a unui comerciant, succesul sau insuccesul acestuia.

Clientela se afla intr-o stransa legatura cu vadul comercial, care reprezinta aptitudinea unui fond de comert de a atrage publicul.

d) Drepturile de proprietate industriala. Obiectele acestor drepturi sunt impartite in doua categorii:

- Creatiile noi (inventiile, know-how-ul).

- Semnele noi (marcile).

e) Drepturile de autor este cel prin care se protejeaza o creatie literara, artistica, stiintifica. 

II. Elementele corporale ale fondului de comert sunt alcatuite din bunuri imobile (terenuri, cladiri), si bunuri mobile (materii prime, materiale, marfuri).

Actele juridice privind fondul de comert

Fondul de comert, ca bun unitar, precum si elementele sale componente pot forma obiectul unor acte juridice: vanzare-cumparare, locatiune, garantie reala mobiliara, transmitere ca aport la o societate comerciala. De asemenea, fondul de comert poate fi transmis si pe cale succesorala, in conditiile Codului civil.

FORMELE SOCIETATILOR COMERCIALE

Societatea comerciala este o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica, in care asociatii pun in comun bunuri pentru exercitarea unor acte de comert, in scopul obtinerii si impartirii profitului rezultat.

I. SOCIETATILE DE PERSOANE

In societatile de persoane (societatea in nume colectiv si societatea in comandita simpla), ceea ce intereseaza este increderea dintre asociati, calitatile acestora si nicidecum capitalul aportat. Sunt considerate in doctrina ,,societati inchise", din cauza numarului mic de asociati (minim doi), si a caracterului intuitu personae, ei fiind de obicei membrii unei familii sau persoane ale caror relatii se bazeaza pe incredere.

Societatea in nume colectiv (S.N.C.)

Capitalul social. Legea nu  prevede o valoare minima a capitalului social la societatile de persoane, dar acesta trebuie sa existe la momentul constituirii societatii, pentru a putea dobandi personalitate juridica. Este fractionat in parti sociale, numite in doctrina parti de interese, care nu sunt in principiu transmisibile si nici negociabile. La constituirea capitalului social al societatilor de persoane este admis orice tip de aport : numerar, in natura (bunuri imobile si bunuri mobile ), in creante.

Raspunderea asociatilor. Asociatii de la S.N.C. raspund nelimitat si solidar. Raspunderea este nelimitata, in sensul ca pentru datoriile societatii ei raspund si cu bunurile proprii, cu patrimoniul propriu. In cazul in care patrimoniul societatii se dovedeste insuficient pentru acoperirea creantelor, creditorii societatii pot urmari bunurile proprii ale asociatilor. Raspunderea este solidara in sensul ca poate fi urmarit un singur asociat pentru plata intregii datorii.

Asociatii au posibilitatea sa invoce beneficiul de discutiune, in temeiul caruia pot cere creditorilor sa urmareasca intai societatea si, numai daca aceasta nu plateste, sa se indrepte si impotriva lor.

Conducerea, administrarea si controlul. Conducerea societatii se realizeaza de catre toti asociatii, neexistand obligatia legala de a se constitui Adunarea Generala a Asociatilor (AGA). Hotararile se adopta, de regula, pe principiul majoritatii, existand insa si operatiuni pentru care se cere unanimitate de voturi.

S.N.C. este administrata de catre unul sau mai multi administratori, persoane fizice sau juridice, asociati sau neasociati. Tot acestia sunt cei care reprezinta societatea in raporturile cu tertii, inclusiv cu autoritatile publice.

Controlul activitatii economico-financiare se realizeaza de catre asociati, dar poate fi incredintat si unuia sau mai multor cenzori.

Dizolvarea societatii se datoreaza atat unor cauze generale, comune oricarei forme de societate comerciala, (falimentul societatii, expirarea termenului pentru care s-a constituit societatea, imposibilitatea realizarii obiectivului societatii), cat si pentru cauze specifice societatilor de persoane (decesul, punerea sub interdictie, falimentul unuia dintre asociati, atunci cand numarul asociatilor este insuficient sau cand nu s-a prevazut in actul constitutiv continuarea activitatii cu mostenitorii).

Societatea in comandita simpla (S.C.S.)

Presupune doua categorii de asociati: asociatul comanditar si asociatul comanditat.

Asociatul comanditar este cel care detine puterea de comanda, finanteaza operatiunile societatii, insa nu coordoneaza activitatea acesteia. Asociatului comanditat ii revin prerogativele de administrare si de reprezentare a societatii. Asociatul comanditat raspunde nelimitat si solidar pentru obligatiile societatii, pe cand cel comanditar raspunde in limita aportului la capitalul social.

Toate celelalte precizari de la S.N.C sunt valabile si la S.C.S.

II. SOCIETATILE DE CAPITAL

Elementul esential al societatilor de capital (societatea pe actiuni si societatea in comandita pe actiuni), il reprezinta capitalul aportat de catre actionari, si nicidecum increderea dintre acestia sau calitatile lor.

Societatea pe actiuni (societatea anonima)

Constituirea societatii pe actiuni. Se constituie pe baza unui contract de societate si a unui statut de functionare, legea permitand si intocmirea unui singur inscris, numit act constitutiv, care sa le cuprinda pe amandoua.

Specific societatii pe actiuni este constituirea acesteia in doua moduri:

1. Prin subscriptie instantanee (simultana), la fel ca orice forma de societate comerciala, membrii fondatori formand capitalul social prin aporturi in numerar, in natura si in creante.

2. Prin subscriptie publica pe baza unui prospect de emisiune.

Actionarii. Societatea pe actiuni este destinata exploatarii unor capitaluri mari, unor afaceri de mare anvergura, si, prin urmare, si numarul actionarilor ar trebui sa fie mare. Cu toate acestea, in prezent, legea prevede un numar minim de doi actionari. Ei raspund in limita aportului la capitalul social subscris.

Capitalul social. Se formeaza pe baza aporturilor actionarilor, aporturi ce pot fi in numerar si in natura (la S.A. constituita prin subscriptie publica nu se accepta aportul in creante). Legea prevede o valoare minima a capitalului social de 90.000 RON. Acesta trebuie sa fie varsat la constituirea societatii in proportie de 30% din valoarea capitalului social subscris de fiecare actionar, urmand ca diferenta sa fie achitata in termen de 12 luni pentru aporturile in numerar si de 2 ani pentru aporturile in natura.

Capitalul social este fractionat in actiuni ce reprezinta titluri transmisibile si negociabile, atat pe piete organizate (Bursa de valori), cat si pe piete neorganizate (extrabursiere), mai ales atunci cand actiunile nu sunt cotate la bursa. Ele se pot transmite prin acte inter vivos (vanzare, donatie), si prin acte mortis causa (testament). Valoare minima a unei actiuni este de 10 bani.

Sunt doua categorii de actiuni:

- actiuni nominative (in cuprinsul lor este inscris titularul)

- actiuni la purtator (simpla detinere valoreaza titlu de proprietate)

Actiunile confera anumite drepturi titularilor lor: dreptul la vot in Adunarea Generala a Actionarilor, dreptul de a incasa dividende, dreptul de a li se rambursa valoarea nominala in cazul dizolvarii societatii.

Conducerea societatii este realizata de catre Adunarea Generala a Actionarilor, ce poate fi ordinara si extraordinara.

Administrarea societatii se realizeaza in sistem unitar, prin Consiliul de Administratie si directori, sau in sistem dualist, prin Consiliul de supraveghere si Directorat. Atunci cand legea permite, poate sa existe si un singur administrator, persoana fizica sau juridica, actionar sau nu.

Controlul activitatii economico-financiare este efectuat obligatoriu de catre auditori financiari sau de catre cenzori, acestia functionand in numar de minim 3 si tot atatia supleanti, intotdeauna in numar impar. Cenzorii pot fi actionari, mai putin cenzorul extern independent, ce trebuie sa fie expert contabil.

Dizolvarea S.A. se produce atat din cauze generale, comune fiecarei forme de societate, sau din cauze specifice: scaderea capitalului social sub limita minima admisa de lege si necompletarea sa in termen, scaderea numarului asociatilor sub limita prevazuta de lege si necompletarea sa in termen de 9 luni.

Societatea in comandita pe actiuni (S.C.A.)

Are cel putin un actionar comanditat si unul comanditar, in rest pastreaza toate caracteristicile S.A.

III. SOCIETATILE MIXTE

Societatile mixte imprumuta trasaturi atat de la societatile de persoane, cat si de la cele de capital.

Societatea cu raspundere limitata (S.R.L.)

Constituirea societatii se face pe baza unui contract de societate si al unui statut de functionare, iar in cazul S.R.L. cu unic asociat, doar pe baza unui statut.

Asociatii. Fiind o societate mixta ce imprumuta trasaturi si de la societatile de persoane, asociatii trebuie sa se bazeze pe incredere si pe calitatile lor, iar legea prevede si un numar maxim: 50 de asociati. Raspunderea lor este limitata la valoarea aporturilor.

Capitalul social se formeaza pe baza aporturilor in numerar si in natura, cele in creante fiind interzise la S.R.L. Valoarea minima a acestuia este de 200 RON. Capitalul social subscris trebuie sa fie integral varsat la constituirea societatii. Fractiunile de capital social se numesc parti sociale, nu sunt negociabile si nici liber transmisibile, pentru cesionarea lor fiind necesara respectarea dispozitiilor legale, a celor ale actului constitutiv si ale Adunarii Generale a Asociatilor.

Conducerea societatii este incredintata Adunarii Generale a Asociatilor care ia decizii pe baza principiului majoritatii.

Administrarea revine unuia sau mai multor administratori numiti prin actul constitutiv sau alesi de catre Adunarea Generala a Asociatilor din cadrul societatii sau al persoanelor din afara acesteia.

Controlul activitatii economico-financiare se face fie de catre cenzori (obligatoriu in cazul in care numarul asociatilor este mai mare de 15), fie de catre asociatii care nu detin functia de administrator.

Dizolvarea se datoreaza unor cauze generale sau specifice: falimentul, retragerea sau excluderea unui asociat atunci cand nu se doreste continuarea societatii in forma de SRL cu unic asociat.

Societatea cu raspundere limitata cu unic asociat

Legea reglementeaza si societatea unipersonala in cazul societatii cu raspundere limitata. Unicul asociat poate fi o persoana fizica sau juridica si este necesar sa nu mai detina aceasta calitate in alta societate cu unic asociat.

Asociatul unic exercita atributiile Adunarii Generale a Asociatilor si poate fi si administrator.

TITLURILE COMERCIALE DE VALOARE

Titlurile comerciale de valoare pot fi definite ca inscrisuri in temeiul carora posesorul legitim este abilitat sa exercite, la o data determinata, drepturile aratate in acele inscrisuri.

Dupa continutul lor, titlurile comerciale de valoare se clasifica in trei categorii:

I. Efectele de comert sunt acele inscrisuri care confera posesorilor legitimi dreptul la plata unei sume de bani:

a) Cambia este inscrisul prin care o persoana, numita tragator, da dispozitie alteia, numita tras, sa plateasca o suma de bani, la data scadentei, unei a treia persoane, beneficiarul.

b) Biletul la ordin este inscrisul prin care o persoana, numita emitent sau subscriitor, se obliga sa plateasca o suma de bani la data scadentei altei persoane, numita beneficiar.

c) Cecul este inscrisul prin care o persoana da dispozitie unei banci la care are un disponibil sa plateasca o suma de bani altei persoane.

II. Valorile mobiliare sunt acele inscrisuri care atribuie titularilor anumite drepturi complexe, patrimoniale si personal nepatrimoniale:

a) Actiunile constituie fractiuni ale capitalului social, care confera titularilor calitatea de actionar si anumite drepturi: drepturi la dividende, dreptul la vot in Adunarea Generala a Actionarilor, dreptul la restituirea valorii nominale in cazul dizolvarii sau lichidarii societatii.

b) Obligatiunile sunt inscrisuri emise de o societate comerciala (S.A., S.C.A.), in schimbul sumelor de bani imprumutate si care incorporeaza indatorirea societatii de a rambursa aceste sume si de a plati dobanzile aferente.

III. Titlurile reprezentative ale marfurilor sunt inscrisuri care confera un drept de proprietate sau de garantie asupra unor marfuri aflate in depozite sau incarcate pe nave pentru a fi transportate:

a) Conosamentul este inscrisul eliberat de catre comandantul sau armatorul navei pe care marfurile sunt incarcate in vederea transportului, posesorul legitim al acestuia fiind considerat proprietarul marfurilor.

b) Recipisa de depozit este un inscris care confera titularului dreptul de proprietate asupra unor marfuri depozitate in magazii specializate (docuri, antrepozite, silozuri).

c) Warantul este inscrisul care confera calitatea de titular al unui drept de garantie reala mobiliara asupra unor marfurilor depozitate.