AGENTII ECONOMICI SI FLUXURILE ECONOMICE

Planul temei

1 Agentii economici: concept si tipologie

Agentii economici elementari

2 Circuitul economic si fluxurile in economia de piata

Fluxurile economice reale si monetare

Figura 1 Schema generala a circuitului economic

3 Organizarea afacerilor

Firma. Societatile comerciale

Obiectivele temei

Identificarea tipurilor reprezentative de agenti economici, ale caror roluri si comportamente sunt esentiale in studiul microeconomiei;

Cunoasterea fluxurilor ce iau nastere in tranzactiile dintre agentii economici pe pietele bunurilor si ale factorilor de productie;

Redarea in forma schematica a circuitului economic in vederea usurarii intelegerii interrelatiilor dintre piete si a locului agentilor economici pe aceste piete;

Descrierea modului de organizare a sectorului afacerilor reprezentat de catre firme.

Evenimentele pe care le observam in lumea faptelor economice si pe care stiinta economica le foloseste ca ipoteze in teoriile sale, pot fi reduse la alegerile (deciziile) luate de milioane de participanti la viata economica. Orice persoana (fizica sau juridica) care face alegeri relevante pentru teoria economica este numita agent economic.

In toate evenimentele si procesele economice sunt implicati, asadar, anumiti agenti economici, ale caror actiuni si interactiuni dau subsatanta si sens vietii economice. Intelegerea conditiilor de existenta ale diferitelor categorii de agenti economici, a comportamentelor proprii fiecarei categorii de agenti economici sta la baza demersului cognitiv asumat de stiinta economica.

1 Agentii economici si tipologia lor in economia de piata

In sens general, prin agent economic se intelege o persoana sau un grup de persoane care, in calitate de participant la viata economica, indeplinesc functii bine determinate.

Agentii economici reprezinta entitati de natura sociala (indivizi sau grupuri) care concep si promoveaza, in mod coerent si sistematic actiuni decurgand din interesele lor. Exercitarea de catre agentii economici, intr-un context dat, a functiilor specifice se articuleaza intr-o viata economica organizata.

Gama activitatilor (functiilor) specifice exercitate de agentii economici sta la baza definirii tipologiei lor in economia de piata. Ei pot fi abordati ca agenti elementari si respectiv, ca agenti agregati. Acestia din urma sunt clase de agenti elementari grupati pe sectoare institutionale ale economiei nationale si sunt obiectul de studiu al macroeconomiei. (analiza lor se regaseste la tema “Circuitul economic de ansamblu”) .

Agentii economici elementari reprezinta entitatile primare, autonome ale vietii economice; ei formeaza obiectul de studiu al microeconomiei. Economiile de piata contemporane se caracterizeaza prin cresterea numarului si varietatii tipologice a agentilor primari, dar mai ales prin multiplicarea interactiunilor dintre acestia. Orice agent economic elementar intruneste mai multe trasaturi definitorii: este identificabil si posibil de observat ca un subiect distinct al vietii economice; este purtatorul unor interese proprii pe care le converteste in scopuri ale actiunii sale; are un comportament specific, constand in decizii si actiuni specifice; dispune de resurse proprii care ii permit sa-si promoveze comportamentul adoptat; are capacitatea de a initia si intretine relatii cu alti agenti economici elementari, de a-si exercita influenta asupra mediului sau ambiant si de a recepta, la randul sau, influentele acestuia.

Comportamentul adoptat de agentii economici se supune principiului rationalitatii, care se refera la faptul ca fiecare agent economic isi promoveaza propriile interese (scopuri) prin actiuni supuse inerent unor restrictii determinate de limitarea resurselor disponibile. Pe scurt, agentii economici adopta un comportament maximizator in conditiile unor constrangeri; in acest context ei fac obiect de studiu al microeconomiei.

Gama activitatilor (functiilor) specifice exercitate de participantii la viata economica sta la baza definirii tipologiei agentilor economici. Pe plan mondial, cea mai cunoscuta este tipologia care sta la baza sistemului de evidenta statistica a contabilitatii nationale. Potrivit acestei metedologii, folosita si la agregarea agentilor economici pe sectoare institutionale, in economia de piata distingem urmatoarele clase sau grupe de agenti economici: firmele sau intreprinderile; gospodariile sau menajele; institutiile financiar - bancare; administratiile publice si cele private; strainatatea sau restul lumii.

Din punct de vedere al analizei microeconomice, esentiala este impartirea agentilor economici in trei grupe: gospodariile, firmele si guvernul sau statul. “Acestea sunt dramatis personae ale teoriei economice, iar scena pe care isi desfasoara activitatea este piata”. [1]

Gospodariile sunt definite prin persoanele fizice care traiesc in aceeasi casa (locuinta) si care iau decizii referitoare la utilizarea resurselor lor financiare. Ele indeplinesc doua roluri fundamentale in teoria microeconomica. In primul rand gospodariile sunt proprietarii factorilor de productie ale caror servicii le vand, primind in schimb venituri. In al doilea rand, gospodariile isi cheltuiesc veniturile de care dispun, achizitionand bunurile de consum de care au nevoie. In aceasta calitate ne referim la acest tip de agent economic utilizand denumirea de consumator. In analiza comportamentului sau se presupune ca fiecare consumator cauta satisfactia sau utilitatea maxima, evident in limitele impuse de resursele disponibile.

Firma este agentul economic de partea ofertei in teoria microeconomica a pietelor produselor. Ea este definita ca unitate care achizitioneaza si utilizeaza factorii de productie pentru a produce bunuri pe care apoi le vinde pe piata. Din aceste motive firma este adesea numita producator.

Microeconomia atribuie firmei, ca agent economic elementar, cateva trasaturi caracteristice. In primul rand, fiecare firma este tratata ca unitate individuala de comportament de partea ofertei (productiei) , la fel cum gospodaria este tratata ca unitate individuala de comportament de partea cererii (consumului). In al doilea rand, in rolul sau de agent producator, firma este principalul utilizator de factori de productie, achizitionand serviciile acestora de pe pietele factorilor la preturile lor. In al treilea rand, se presupune ca, de regula, firmele iau deciziile avand ca scop obtinerea profitului. Aceasta motivatie (de maximizare a profitului) este analoaga scopului consumatorului, de maximizare a utilitatii.

Autoritatea publica sau administratia publica este a treia categorie de actori prezenta (alaturi de producatori si consumatori) pe scena economiei de piata. Cunoscuta adesea sub denumirea de stat sau guvern, acest tip de agent economic include acele institutii care apartin sau isi datoreaza existenta autoritatilor locale sau centrale si ale caror actiuni pot influenta comportamentul producatorilor si consumatorilor; de exemplu, actiunile structurilor autoritatii publice privind reglementarile in domeniul preturilor si concurentei sau al protectiei consumatorului. De aceea, in temele care se ocupa de studiul pietelor individuale de catre microeconomie include adesea si aspecte legate de functiile specifice autoritatii publice ca agent economic.

Gospodariile, impreuna cu firmele, alcatuiesc sectorul privat al economiei, iar administratiile centrale si locale reprezinta sectorul public. Relatiile dintre primele doua categorii de agenti economici sunt de natura comerciala, specifice tranzactiilor intre purtatorii cererii si ai ofertei. In schimb, raporturile lor cu sectorul public sunt in principiu relatii necomerciale, specifice tranzactiilor unilaterale rezultate din exercitarea de catre administratiile publice a functiei lor principale, aceea de redistribuire a veniturilor. Toate aceste tranzactii care au loc intre agentii economici dau nastere fluxurilor economice.

2 Circuitul economic si fluxurile in economia de piata

Pentru a oferi imaginea unui tablou sistematizat al fluxurilor in economia de piata vom considera ca ansamblu tranzactiilor care au loc intre agentii economiei formeaza, in derularea lor, un circuit similar cu circuitul sangelui in corpul omenesc. Ideea fluxului circular in teoria economica porneste deci, de la ipoteza unui circuit inchis in sensul ca, pentru fiecare agent economic, marimea fluxurilor intrate este egala cu marimea fluxurilor iesite.

Elementele care definesc circuitul economic sunt: activitatile economice, subiectii economici, tranzactiile si obiectul acestora.

Activitatiile constituie cauza tranzactiilor economice si se refera la totalitatea operatiilor care urmaresc direct sau indirect satisfacerea trebuintelor umane cu bunuri materiale si servicii. In ansamblu, ele sunt extrem de numeroase si de diverse, dar pot fi reduse la trei mari categorii de operatiuni economice si anume:

a)     Operatiuni cu bunuri materiale si servicii, care se refera la productia, circulatia si utilizarea bunurilor pentru consumurile intermediare si consumul final, exporturile si importurile, consumul sau deprecierea capitalului fix, achizitiile nete de terenuri si active incorporale,etc.

b)     Operatiuni de repartitie, prin care se efectueaza formarea si redistribuirea veniturilor: operatiuni de repartitie privind procesul de productie si circulatie a bunurilor (plata salariilor, impozite directe si indirecte, contributiile sociale, subventii de exploatare si pe produs); formarea veniturilor din titluri de proprietate (dobanzi, rente, chirii, dividente); formarea veniturilor de transfer prin administratiile publice (pensii, ajutoare, burse) etc.

c)     Operatiuni financiare, care se refera la fluxurile si variatiile de creante si datorii intre agentii sau subiectii economici participanti la viata economica. Unii din participanti au resurse de finantare care exced la un moment dat nevoile lor; ele dispun ca urmare, de mijloace de plata, plasate sub forma de depozite la termen sau transferabile la vedere (in moneda nationala si in moneda straina) rezerve tehnice de asigurare etc. Alti agenti economici au insa nevoi de finantare mai mari decat resursele proprii disponibile: in masura in care isi gasesc creditori, acestia se indatoreaza si devin debitori, sub forma imprumuturilor pe termen scurt si lung, obligatiunilor emise etc. Operatiuniile financiare constituie contrapartida celei mai mari parti a operatiunilor cu bunuri si a celor de repartitie, care de regula presupun prezenta monedei si a creditului.

Subiectii tranzactiilor economice sunt agentii economici analizati in paragraful precedent: gospodariile sau menajele, intreprinderile sau firmele, institutiile financiar-bancare, administratiile publice, administratiile private, strainatatea sau restul lumii.

Tranzactiile care intervin in derularea circuitului activitatii in conditiile economiei de piata pot fi diferentiate in functie de operatiunile la care se refera, de obiectul si spatiul in care acestea se desfasoara, precum si de modalitatile de realizare a lor.

In tarile cu economie de piata, partea covarsitoare a tranzactiilor dintre agentii economici se realizeaza prin intermediul pietei si sunt numite tranzactii de piata. Ele sunt tranzactii bilaterale, in care oricarui transfer al unui bun produs, al serviciului unui factor de productie ii corespunde o contrapartida (contraserviciu) concretizata intr-un alt bun, factor de productie sau echivalent in moneda.

Activitatile economice si rezultatele acestora care nu se realizeaza prin intermediul pietei nu dau nastere la tranzactii de piata: de exemplu, bunurile produse si consumate in gospodarii. De asemenea, in economie au loc si tranzactii unilaterale care sunt transferuri de bunuri, de servicii ale factorilor sau de moneda fara a primi in schimb un contraserviciu. Ele sunt de doua categorii: transferuri curente, care se efectueaza sistematic (impozite si taxe, contributii de asigurari sociale, subventii de exploatare, pensii si ajutoare etc) si transferuri de patrimoniu, care intervin mai rar si produce la unul din agentii economici o modificare a patrimonului (suplimentarea investitiilor intreprinderilor de catre administratiile publice, donatii etc)

Orice tranzactie de piata este reprezentata prin doua fluxuri in sens contrar; astfel, fluxului de bunuri si celui de factori de productie le corespund, din directie opusa, fluxuri echivalente in moneda. Ilustrarea grafica a acestor fluxuri este reprezentata in Figura 1. Ea reflecta, intr-o forma sistematizata, circuitul economic sau, cum mai este denumit, fluxul circular al activitatii economice, ca expresie generalizata a tranzactiior ce au loc intre principalii actori ai pietei: producatorii si consumatorii. Se considera astfel, ca bunurile si serviciile sunt produse numai de catre firme, care sunt achizitionate si consumate in totalitate de catre gospodarii. De asemenea, se face abstractie de formarea patrimonului, precum si de fluxurile dintre firme care sunt considerate productie si respectiv, consum intermediar.

Inelul interior din Figura 1 reflecta fluxurile de bunuri de consum si pe cele de servicii ale factorilor, denumite fluxuri reale, esenta circuitului economic. Ele arata ca menajele pun la dispozitia firmelor servicii ale factorilor, iar acestea din urma furnizeaza menajelor bunurile si serviciile de care au nevoie. Resursele sau factorii de productie reprezinta intrarile in circuitul economic, iar utilizarea lor in activitatea economica de catre intreprinderi se concretizeaza prin obtinerea de bunuri materiale si servicii de consum – outputul circuitului economic.

Inelul exterior din Figura 1 reflecta aceleasi tranzactii bilaterale dintre cele doua sectoare pe baza fluxurilor monetare de venituri si cheltuieli; rezulta ca fluxurile reale de bunuri si de servicii ale factorilor sunt insotite alternativ prin fluxuri de venituri si fluxuri de cheltuieli. Astfel, plata serviciilor factorilor reprezinta venituri pentru menaje si cheltuieli (costuri) pentru intreprinderi, iar veniturile menajelor utilizate pentru cumpararea de bunuri de consum reprezinta incasari (venituri) pentru firme.

Din schema fluxului circular al activitatii economice rezulta ca menajele si firmele participa simultan atat pe piata resurselor sau a factorilor de productie, cat si pe piata bunurilor de consum, indeplinind simultan rolul de cumparatori si de vanzatori. Astfel, pe piata factorilor, intreprinderile se afla in pozitia cumparatorului, al purtatorului cererii, iar menajele de partea ofertei, vanzand firmelor producatoare serviciile resurselor lor. Pe piata bunurilor, aceste pozitii se inverseaza: intreprinderile se gasesc in postura vanzatorului, iar menajele de partea cererii, cumparand bunuri si servicii produse si oferite de firme.

Dupa cum am apreciat, in analiza fluxului circular al activitatii economice prezentat in Figura 1 , s-a facut abstractie de formarea patrimoniului, considerand ca menajele cheltuiesc integral veniturile lor pentru cumpararea de bunuri de consum si ca aceste bunuri reprezinta intreaga productie a firmelor. Or, in realitate, menajele nu utilizeaza integral veniturile lor pentru bunuri de consum, o parte a acestor venituri fiind economisite.

Economiilor (E) le corespunde partea din productia perioadei care nu este destinata menajelor sub forma de bunuri de consum, ci investitiilor (I). Diferenta dintre fluxuri, V – C = I si V – C = E isi gaseste reflectarea in modificarea patrimoniului de bunuri de investitii (bunuri de capital) existent la inceputul perioadei si care conduce la sporirea potentialului productiv al economiei (Figura 2 ).

Operatiunile care iau nastere, in procesele de mobilizare, transformare si redistribuire a resurselor banesti nu se realizeaza in mod direct intre intreprinderi (firme) si gospodarii (menaje). Aceste tranzactii sunt mijlocite de institutii de credit, a caror functie principala consta in aceea de intermediar financiar intre ceilalti agenti economici.

In desfasurarea activitatii, in economia de piata, intervine si autoritatea publica (administratiile) care, in calitate de agent economic, exercita in principal functia de redistribuire a veniturilor. Fluxurile de intrari catre acest agent economic, respectiv veniturile au ca sursa impozitele si taxele, iar fluxurile de iesire, respectiv cheltuielile, constau in plati de transfer. Din Figura 3 rezulta ca sectorul public incaseaza impozite de la firme (I_f) si de la menaje (I_m). De asemenea, el efectueaza transferuri catre firme (subventii – S) si catre menaje (T_m). Prin natura operatiilor care le dau nastere (de redistribuire a veniturilor), aceste tranzactii sunt unilaterale, cu fluxuri intr-un singur sens (fara fluxuri in sens opus, care reflectaa primirea in schimb a unui contraserviciu), ce conduc la cresterea veniturilor agentului economic care primeste si diminuarea veniturilor celui care face transferul. Se intelege ca in schema privind locul sectorului public in circuitul economic se face abstractie de alte operatii si tranzactii la care participa acest sector, cum sunt: plata muncii angajatilor din administratiile publice, prestarea de servicii gratuite catre populatie (asa-numitele tranzactii invizibile sau presupuse), precum si unele tranzactii bilaterale, cum este cazul achizitionarii de la firme a bunurilor si serviciilor necesare functionarii institutiilor si infrastructurilor publice.

Ilustrarea grafica a circuitului economic fiind foarte sugestiva este larg utilizata in caracterizarea realitatilor din economia de piata. De asemenea, in teoria economica, ca si in practica, sunt folosite si alte modalitati de evidentiere si analiza a tranzactiilor si fluxurilor din economie: de exemplu sub forma matriceala, cu ajutorul unor balante sau tabele intrari-iesiri etc.

3 Organizarea afacerilor. Intreprinderea

In economia de piata, agentii economici din sectorul afacerilor – respectiv intreprinderile sau firmele – cunosc forme tipice de organizare, fiecareia dintre forme corespunzandu-i un anumit regim economic si juridic de functionare. Optiunea pentru o anumita forma de organizare revine subiectilor economici care, in calitate de intreprinzatori sau proprietari, initiaza o activitate economica in sectorul afacerilor. Evident, subiectul respectiv va alege acea forma de oragnizare care, in raport de cadru legal existent, le apare drept cea mai favorabila promovarii intereselor privind dezvoltarea afacerii respective.

Intreprinderea sau firma reprezinta o organizatie economica sub o singura conducere si o singura gestiune financiara (patrimoniul). Ea poate sa cuprinda una sau mai multe unitati de productie care efectueaza activitati identice in mai multe spatii geografice sau care desfasoara genuri diferite de activitati in una sau mai multe zone comerciale. In sens strict juridic, firma reprezinta un nume sub care o persoana fizica sau juridica exercita o activitate comerciala sau cu un scop lucrativ (de profit). Unitatea cu productia cea mai mare sau cu marca cea mai cunoscuta defineste, de regula, organizatia economica punandu-si amprenta asupra intregii activitati a firmei.

O intreprindere se particularizeaza prin obiectul propriu de activitate precum si prin caracteristicile sale din punctul de vedere al formei de proprietate si a modului lor de organizare, tinand seama de natura raspunderii pe care si-o asuma subiectii, de drepturile si obligatiile acestora etc.

In functie de forma de proprietate si modul de organizare si functionare, agentul economic agregat denumit generic intreprindere sau firma se prezinta sub diferite forme: intreprinderile private individuale, societati comerciale de persoane si de capitaluri, intreprinderile publice sau regiile autonome, societatiile mixte (publice si private) etc.

Intreprinderea individuala imbraca de obicei forma unor unitati economice administrate si operate pe cont propriu de catre insusi proprietarul lor; acesta, ajutat eventual de membrii familiei sau de un numar redus de angajati exercita si intregul volum de munca aferent functionarii firmei. Premisa constituirii unor astfel de firme o reprezinta libera initiativa a subiectilor interesati sa-si puna in valoare, in mod autonom, propriile competente profesionale si manageriale intr-un domeniu dat. Firmele din aceasta categorie functioneaza pe baza proprietatii private individuale asupra activelor. Ele prezinta avantajul flexibilitatii si adaptabilitatii la cerintele pietei, al mobilitatii in ceea ce priveste gama activitatilor lor si a locului de functionare. In cazul acestui tip de intreprindere, initiativa intreprinzatorului are aria cea mai mare de manifestare, iar raspunderea celui ce detine o asemenea firma este nelimitata.

Intr-o economie de piata dezvoltata, intreprinderile individuale sau firmele cu un singur proprietar sunt predominante numeric, insa contribuie cu o mica parte la productia nationala. Firma individuala este, de regula, o intreprindere de talie mica si, din acest motiv, ea este relativ vulnerabila fata de fluctuatiile conjuncturale ale pietei. Posibilitatile ei de dezvoltare sunt, de asemenea, limitate, depinzand de credite bancare, care sunt insa mai greu de obtinut, tocmai datorita riscurilor ridicate si dificultatilor de a folosi drept garantie activele firmei.

In economia de piata contemporana, societatea comerciala (compania, corporatia) constituie forma principala de intreprindere sau firma. Ea reprezinta o organizatie economica formata din mai multe persoane fizice si/sau juridice (asociatii sau actionarii), persoane care contribuie la formarea unui patrimoniu social in scopul desfasurari unei activitati lucrative. Societatea comerciala este o persoana juridica distincta fata de persoanele fizice si/sau juridice care o compun. Ca intreprindere, societatea comerciala reprezinta cadrul organizatoric de combinare si utilizare cu eficienta cat mai mare a factorilor de productie avansati, rezultatele obtinute fiind impartite intre membrii acesteia.

Exista doua tipuri fundamentale de societati comerciale: societati comerciale de persoane (sau firma asociativa) si societatile comerciale de capitaluri.

Societatile comerciale de persoane se impart, la randul lor, in societati in nume colectiv si societati in comandita simpla. Societatea in nume colectiv este compusa dintr-un singur fel de asociati si se caracterizeaza prin aceea ca aportul asociatior sub forma de parti sociale este netransmisibil, iar obligatiile financiare ale societatii sunt garantate de asociati, care raspund nelimitat si solidar de pasivul social. Societatile in comandita simpla se caracterizeaza de asemenea prin faptul ca aportul asociatilor nu este negociabil si transmisibil, dar asociatii se compun in doua categorii: comanditatii – care raspund in mod solidar si nelimitat pentru obligatiile asumate de societate – si comanditarii – care raspund numai cu marimea aportului lor la formarea capitalului social.

Societatile comerciale de capitaluri se impart in societati in comandita pe actiuni si societati anonime pe actiuni. Societatile in comandita pe actiuni sunt formate dintr-un numar limitat de actionari, iar actiunile nu sunt, de regula, transmisibile decat cu consimtamantul companiei respective. Comanditatii sunt raspunzatori nelimitat si solidar pentru pasivul capitalului social, iar comanditarii raspund de obligatiile societatii numai in limita actiunilor subscrise.

Societatile anonime pe actiuni reprezinta forma cea mai reprezentativa de societate comerciala in economia de piata contemporana. Capitalul este format din contributia actionarilor sub forma unor inscrisuri (actiuni), care reprezinta fractiuni egale si constante ale capitalului social. Societatea anonima pe actiuni constituie o asociere de capitaluri si nu o asociatie de persoane. Drepturile si riscul sunt reduse numai la valoarea subscrisa, iar actiunile pot fi transferate fara nici o restrictie. Avand o mare raspandire, aceste societati creeaza posibilitatea mobilizarii unor capitaluri mici, precum si a economiilor banesti ale populatiei. Aceste societati sunt conduse de reprezentantii alesi de adunarea generala a actionarilor, realizandu-se astfel, o separare intre conducerea firmei si proprietate.

Societatile cu raspundere limitata reprezinta o forma de societate comerciala care combina in organizarea si functionalitatea ei elemente imprumutate atat de la societatile de persoane, cat si de la societatile de capitaluri.

Intreprinderea publica reprezinta o forma de organizare a sectorului economic de stat si, deci, nu are actionari sau asociati. Intreprinderile publice (regii autonome etc.) au ca obiect exploatarea si valorificarea in scop de profit a unor bunuri aflate in proprietatea statului. Regiile publice sunt persoane juridice, au drept de folosinta asupra bunurilor din patrimoniul lor, functioneaza pe baza de gestiune economica si autonomie financiara. In acest cadru, esential este caracterul lor de intreprindere sau firma si nu cel de proprietate. Asemenea intreprinderi, al caror patrimoniu face obiectul proprietatii publice, functioneaza tot pentru piata, ca si societatile comerciale. Ele sunt create in situatiile in care organizarea de societati comerciale nu ar putea asigura satisfacerea in conditiile normale a cererii; de exemplu unitatile de productie legate de apararea nationala, intreprinderi care se ocupa de dezvoltarea sau exploatarea unor infrastructuri sau utilitati de interes public etc.

Alte forme de organizare a intreprinderilor sau firmelor sunt: societatile mixte – de stat si private – cooperativele mestesugarilor, agricultorilor etc. In scopul minimizarii costurilor de productie si maririi profitabilitatii, in organizarea firmelor are loc si un proces de integrare. Aceasta poate fi: integrare verticala, cand o serie de firme se angajeaza intr-un anumit domeniu de productie sau desfacere; integrare laterala, cand unele firme sunt angrenate in producerea unor bunuri diferite pentru aceeasi piata si care se presupun reciproc.

Cartelul (sindicatul) reprezinta o intelegere intre doua sau mai multe firme independente care produc aceleasi marfuri, intelegerea stabila in legatura cu: a) zona geografica de aprovizionare si desfacere; b) nivelul productiei sau nivelul pretului de desfacere a produselor; c) infiintarea unui oficiu comun care asigura vanzarea marfurilor sau care se ocupa de aprovizionare. Trustul apare prin fuzionare – verticala sau orizontala – a unor firme, proprietarii acestora devenind coactionari. Holdingul reprezinta o societate sau companie care detine cea mai mare parte a actiunilor mai multor firme. Fiecare firma de holding isi pastreaza identitatea si forma de organizare, precum si pietele de aprovizionare si desfacere, legaturile dintre compania principala si filiale realizandu-se numai in domeniul financiar si investitional. In general, toate aceste combinatii si aranjamente dintre firme sunt admise legal numai daca nu incalca reglementarile cu privire la concurenta legala sau legislatia antimonopol (antitrust) .

Concepte cheie

Agentii economici

Agentii economici elementari

Firma (producatorul)

Gospodaria (consumatorul)

Circuitul economic

Operatiunile economice

Tranzactiile economice

Tranzactiile bilaterale de piata

Tranzactiile unilaterale (transferuri)

Fluxurile economice (reale si monetare)

Societati comerciale.

Probleme de reflectie

De ce studiul microeconomiei incepe cu identificarea agentilor economici elementari si care sunt trasaturile definitorii ale acestora?

“Pentru a usura studiul comportamentului lor, agentii economici sunt impartiti in trei grupe: gospodarii, firme si guvern. Acestea sunt „dramatis personae” ale teoriei economice, iar scena pe care isi desfasoara activitatea este piata” (Richard G. Lipsey, K. Alec Chrystal „Economia pozitiva” op. cit. p. 94) . Caracterizati succint cele trei categorii de agenti ecconomici.

Gasiti vreo legatura intre fluxurile economice si tranzactiile economice? Ce tipuri de fluxuri si de tranzactii economice cunoasteti?

Descrieti principalele componente ale circuitului economic (fluxului circular al activitatii economice) .

Analizati prin comparatie principalele forme de societati comerciale.