Principii de economie

Principii de economie

Economia este stiinta care studiaza productia, repartitia, schimbul si consumul de bunuri materiale si servicii in vederea desprinderii legilor si raporturilor de conditionare si interconditionare dintre fenomenele si procesele economice, punand in evidenta metodele si solutiile de utilizare eficienta a resurselor atrase in procesul de satisfacere a trebuintelor social-umane.

Activitatea economica - activitate umana prin excelenta este un proces fundamental si complex, care cuprinde totalitatea actelor si faptelor privitoare la producerea, distribuirea, circulatia si consumul bunurilor materiale si serviciilor.

Fenomenul economic, este manifestarea exterioara a esentei, latura a proceselor economice, care se pot constata de oameni pe cale empirica. In raport cu esenta, fenomenele economice sunt mai bogate in amanunte; ele includ elemente individuale, exterioare si vremelnice ale proceselor economice, care pot fi percepute in mod nemijlocit.

Procesul economic exprima transformarile succesive cantitative si calitative intervenite in starea activitatii economice; ele evidentiaza desfasurarea in timp si spatiu a unui fenomen economic. Procesele economice cuprind un ansamblu de acte si activitati specifice vietii economice.

Procesele economice cuprind o serie de operatiuni care privesc:

Productia, consumul, exportul, impozitul;

Operatiuni de reparatii (salariu, impozite, rente);

Operatiuni financiare (credite, operatiuni bursiere).

Legile economice sunt raporturile generale, esentiale si relativ stabile dintre fenomenele si procesele economice. Cele mai multe dintre aceste raporturi sunt de cauzabilitate; altele exprima functionabilitatea sistemelor economice, iar altele sunt raporturi de interdependenta si variatie reciproca a fenomenelor.

Sistem real economia reprezinta ansamblul activitatilor social-umane prin care se asigura producerea, repartitia, schimbul si consumul de bunuri materiale si servicii.

Procesele economice de baza din cadrul activitatii economice sunt: productia, repartitia, schimbul si consumul.

a)     Productia reprezinta ansamblul operatiunilor si activitatilor prin care oamenii creeaza bunuri materiale necesare satisfacerii nevoilor economico-sociale. Ea implica utilizarea si interactiunea factorilor de productie (munca, natura si capitalul) si se concentreaza in realizarea de bunuri materiale si servicii;

b)     Repartitia cuprinde operatiunile de distribuire si redistribuire a rezultatelor activitatii de productie, prin care se formeaza veniturile in societate. O categorie aparte a acestora o constituie operatiunile financiare, prin care se constituie si se utilizeaza resursele banesti din economie;

c)     Schimbul asigura ca si repartitia, legatura dintre productie si consum si reprezinta totalitatea activitatilor sau operatiunilor economice prin care bunurile economice trec de la producator la consumator, de la o persoana la alta, prin vanzare-cumparare, pe plan intern sau extern;

d)     Consumul este procesul de utilizare a bunurilor produse, prin care se asigura satisfacerea nevoilor materiale, spirituale si sociale.

Sistemul economic reprezinta un ansamblu complex si coerent de structuri economice, sociale, de institutii si mecanisme, prin care se realizeaza productia, repartitia, schimbul si consumul de bunuri si se solutioneaza tensiunea dintre nevoile nelimitate si in continua diversificare, pe de o parte, si resursele limitate, pe de alta parte.

Economia naturala (casnica), reprezinta forma de organizare si desfasurare a activitatii economice, in care nevoile de consum sunt satisfacute din rezultatele propriei activitati, fara a se apela la schimb.

Economia de schimb este acea forma de organizare a activitatii economice, in care gospodariile si atelierele ca agenti economici produc bunuri, in principal in vederea vanzarii, obtinand in schimbul lor alte bunuri necesare satisfacerii propriilor trebuinte.

Economia de schimb a aparut inca din Antichitate, pe baza unor conditii istorice obiective si anume:

a)     Diviziunea sociala a muncii, adica specializarea agentilor economici pe diferite activitati independente (agricultura, industrie, comert, constructii, transporturi etc.), din care se obtin bunuri de anumit fel. Diviziunea sociala a muncii este premisa si totodata conditia fundamentala pentru existenta economiei de schimb.

b)     Autonomia (independenta producatorilor) care se intemeiaza pe o anumita forma de proprietate si in primul rand pe proprietate particulara, care da dreptul agentilor economici sa-si instraineze bunurile produse pe principii economice, adica contra altor bunuri, bunuri care in acest fel dobandesc calitatea de marfa.

Marfa este un produs al muncii omenesti, care satisface o trebuinta si care este destinat schimbului prin vanzare-cumparare.

Economia de piata este o forma moderna a activitatii economice, in cadrul careia oamenii actioneaza in mod liber, autonom si eficient in concordanta cu regulile economice ale pietei, fapt ce face posibila valorificarea eficienta a resurselor existente pentru satisfacerea nevoilor nelimitate ale oamenilor.

Principalele trasaturi ale economiei de piata sunt urmatoarele:

a)     Piata este centrul vital al economiei si imbraca forme multiple, prin intermediul ei realizandu-se legaturile esentiale dintre productie si consum si agentii economici;

b)     Pluralismul agentilor economici si al centrelor de decizie economica, bazat pe dominatia proprietatii private asupra resurselor, avutiei si capitalului;

c)     Libertatea de decizie si de actiune a agentilor economici, impreuna cu raspnderea acestora pentru consecintele deciziilor adoptate. Alocarea resurselor este rezultatul a milioane de decizii independente, luate de producatori si consumatori, conform intereselor si obiectivelor lor;

d)     Este o economie concurentiala, in care confruntarea agentilor economici pe piata, face posibila actiunea neingradita a cererii si ofertei, determinand progresul economico-social;

e)     Preturile bunurilor economice se stabilesc in mod liber, prin confruntarea cererii cu oferta, fara interventia administrativa a statului si prin inlaturarea politicilor monopoliste;

f)      Mobilul principal al activitatii intreprinderii il constituie profitul, al carei obtinere il constituie motivatia participarii salariatilor si intreprinderilor la activitatea economica;

g)     Existenta unui sistem monetar, bancar si valutar dezvoltat si stabil, menit sa asigure buna functionare a economiei si alocarea eficienta a resurselor;

h)     Existenta statului democratic care vegheaza aplicarea legilor pietei si functionarea normala a mecanismelor economiei de piata.

Sistemul economiei de comanda

Prezinta cateva trasaturi specifice si anume:

a)     Deciziile cu privire la ce, cat, cum si pentru cine sa se produca, apartin autoritatilor centrale. Ca atare, economia de comanda este unipolara.

Activitatea agentilor economici se desfasoara pe baza normelor si directivelor stabilite printr-un plan general, care contine indicatori obligatorii pentru toti agenti economici.

b)     Exclude sau limiteaza concurenta, iar preturile se formeaza in totalitate sau in mare masura prin metode administrative;

c)     Motivatia producatorului direct este redusa atat in domeniul formarii veniturilor individuale, cat si in cel al intreprinderilor.

Economia mixta un asemenea tip de economie imbina diferitele forme de proprietate in care domina proprietatea privata, dar pot avea o pondere importanta si alte forme de proprietate, iar orientarea agentilor economici se face prin mecanismele pietei si deciziile agentilor economici fara a neglija rolul important pe care il are statul indeosebi in domeniul repartitiei si a macrostabilizarii.

Tranzitia la economia de piata problema tranzitiei s-a pus inainte de toate pentru fostele tari socialiste din Europa Centrala si de Sud-Est si apoi pentru cele din fosta Uniune Sovietica. Desi situatia celor peste 20 de tari diferea mult atat in privinta nivelului de dezvoltare economica cat si a conditiilor economice, sociale si politice, problemele economice majore ale procesului de tranzitie erau asemanatoare, putand fi grupate in patru pachete si anume:

a)     Liberalizarea economica, prin desfiintarea controlului asupra productiei si preturilor;

b)     Demonopolizarea si privatizarea, astfel incat sa fie incurajata concurenta si dezvoltata proprietatea particulara;

c)     Reforma economica si restructurarea mecanismelor financiare, bancare si de credit, valutare si de comert intern si extern;

d)     Stabilizarea macroeconomica prin controlarea inflatiei.

Obiectivul fundamental al tranzitiei si al transformarilor implicate de aceasta il constituie edificarea unei economii moderne si functionale de piata care sa permita cresterea avutiei nationale si conditii mai bune pentru ridicarea nivelului de viata al populatiei, precum si pentru apropierea de Uniunea Europeana.

Proprietatea exprima raporturile ce se stabilesc intre oameni fata de bunurile materiale, spirituale etc. raporturi care in sens economic exprima forma sociala de apropiere a bunurilor, iar juridic sunt corespunzatoare conditiilor din societate.

Proprietatea confera detinatorului urmatoarele atribute (drepturi) :

a) Posesiunea, adica dominatia directa a proprietarului asupra bunului obtinut;

b) Dispozitia este dreptul proprietarului de a dispune asa cum doreste de obiectul detinut in limitele permise de lege;

c) Utilizarea este dreptul proprietarului de a folosi bunul respectiv;

d)Uzufructul este dreptul proprietarului de a beneficia de rezultate obtinute prin folosirea bunurilor aflate in proprietatea sa.

Obiectul proprietatii il constituie bunurile economice si resursele naturale.

Subiectul proprietatii il formeaza agentii vietii economice: indivizii (familiile), socio-grupurile, organizatiile nationale si international.

a)     Indivizii (familiile) ca subiect al proprietatii in cazul in care sunt producatori, cumuleaza prin actiunea lor toate atributele proprietatii: posesiunea, dispozitia, utilizarea si uzufructul. In cazul in care nu sunt producatori directi, ci utilizeaza salariati, ei impart uzufructul cu producatorii directi (salariatii).

b)     Sociogrupurile se constituie prin unirea mai multor indivizi dand nastere cooperativelor si societatilor comerciale.

Cooperativele sunt unitati care isi desfasoara activitatea in domeniul productiei, prestarilor de servicii sau comercializarii produselor, in special in mediul rural.

Societatile comerciale sunt firmele alcatuite din mai multi asociati. Conform legislatiei in vigoare, principalele tipuri de societati comerciale din tara noastra sunt: societatea in nume colectiv, societatea in comandita simpla, societatea in comandita pe actiuni, societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata.

c)     Organizatiile nationale si internationale

Organizatiile nationale apar sub forma uniunilor de intreprinderi sau cooperative constituite pe criterii de ramura sau teritorial-administrative.

Organizatiile internationale se constituie prin asocierea agentilor economici sau organizatiilor din doua sau mai multe tari.

Pluralismul formelor de proprietate

a)     Proprietatea privata (particulara) constituie baza economiei de piata si cuprinde

Proprietatea particulara individuala mica (unitati mestesugaresti, comerciale, exploatari agricole etc.), bazate pe munca proprie a proprietarului si familiei acestuia;

Proprietatea particulara mijlocie si mare in care proprietarul foloseste muncitorii salariati;

Proprietatea particulara asociativa, care apare sub forma cooperativelor si societatilor comerciale pe actiuni.

b)     Proprietatea publica exista in proportii diferite in toate tarile lumii. Ea se constituie la nivel national, municipal si comunal ca proprietate de stat, iar organizatiile de stat sunt subiecti ai dreptului de proprietate.

c)     Proprietatea mixta apare prin combinarea in forme si proportii diferite a celor doua forme de proprietate: privata si publica.

Libera initiativa este expresia libertatii agentilor economici de a poseda bunuri, de a utiliza si de a dispune de ele si de uzufructul lor.

Agentii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice sau juridice, care indeplinesc roluri si functii bine determinate in cadrul diviziunii muncii si actioneaza ca subiecti ai vieti economice.

a)     Intreprinderile reprezinta agentul economic care cuprinde toate unitatile care au ca functie principala producerea de bunuri economice si prestarea de servicii (nonfinanciare) , in vederea vanzarii acestora cu scopul de a obtine profit.

b)     Gospodariile populatiei (menajele) sunt unitati economice ar caror functie principala este de a consuma sau de a produce bunuri si servicii nefinanciare. Resursele lor provin din remunerarea muncii (inclusiv avantaje in natura) , transferurile de la celelalte sectoare , venituri din proprietate sau din industria casnica.

c)     Administratia publica cuprinde unitatile instutionale a caror functie principala este de a produce servicii, de a efectua operatii de redistribuire a veniturilor statului si ale caror resurse provin din prelevari sau varsaminte obligatorii de la celelalte sectoare.

d)     Administratia privata. Reprezinta unitatile investitionale care produc in principal servicii destinate pietei pentru gospodarii si ale caror resurse principale provin din contributiile voluntare efectuate de gospodarii in calitate de consumatori.

e)     Institutiile financiare sunt unitati institutionale a caror functie principala este de a finanta agentii economici si ale caror resurse sunt formate din fondurile banesti atrase si dobanzile incasate. Ele cuprind activitatea bancilor, a CEC-ului, caselor de schimb valutar s. a.

f)      Intreprinderilor de asigurari includ toate unitatile institutionale care au functia de asigurare, adica transforma riscurile individuale in riscuri colective si care au drept resurse primele de asigurare.

g)     Restul lumii (strainatatea) reprezinta generic celelalte economii nationale si unitatile lor autonome (nerezidente) , cu care agentii economici interni intra in tranzactii economice.

Intreprinderea sau firma ca veriga de baza a economiei de piata este o unitate autonoma, tehnico-productiva si economico-financiara, in care se desfasoara diferite genuri de activitati: industriale, agricole, de constructii, transporturi etc.

Principalele tipuri de intreprinderi sunt:

a)     Intreprinderi persoane fizice (individuale, firme private de familie);

b)     Intreprinderi asociative (cooperativele);

c)     Intreprinderi societati comerciale;

d)     Regiile autonome.

Societatile comerciale sunt formate din mai multe persoane fizice si/sau juridice, numite asociatii, care reunindu-si capitalurile, desfasoara o anumita activitate in scopul obtinerii de profit.

a)     Societati de persoane:

Societatea in nume colectiv (S.N.C.) se constituie prin asocierea mai multor persoane fizice, ale caror obligatii sunt garantate cu patrimonial social si cu raspundere solidara si nelimitata a tuturor asociatilor;

Societatea in comandita simpla (S.C.S.) este tipul de societate in care asociatii se grupeaza in doua categorii: comanditatii care administreaza societatea, raspunzand solidar si nelimitat pentru pagubele si obligatiile societatii si comanditarii a caror raspundere este limitata in raport cu capitalul subscris;

b)     Societati de capitaluri:

Societatea in comandita pe actiuni (S.C.A.) prezinta aceleasi caracteristici cu S.C.S., cu exceptia faptului ca isi constituie capitalul pe calea emiterii de actiuni;

c)     Societatea pe actiuni (anonima) se constituie de catre membrii fondatori prin emisiunea de actiuni. Aceste societati concentreaza capitaluri foarte mari;

d)     Societatea cu raspundere limitata (S.R.L.) este tipul de societate in care raspunderea asociatilor este limitata pana la plafonul de capital subscris. S.R.L. este tipul de societate cu cel mai mare numar;

Regiile autonome (companii nationale) se organizeaza si functioneaza in cadrul ramurilor strategice ale economiei nationale si al utilitatilor: industria de armament, energetic, exploatarea minelor si a gazelor naturale, transportul feroviar. Exemple de regii autonome: Regia autonoma a lignitului, RENEL, in industria energetica, s. a. Regiile autonome au autonomie functionala si sunt in proprietatea statului.

Indicatorul economic este expresia cifrica a laturii cantitative a fenomenelor si proceselor economice in conditii concrete de loc si de timp.

Cifra de afaceri exprima totalitatea incasarilor realizate de intreprindere din operatiunile de vanzare a bunurilor obtinute intr-o perioada de timp data.

Valoarea adaugata este indicatorul valoric care reflecta contributia factorului munca si factorului capital fix si exprima valoarea pe care o adauga o intreprindere la suma care reprezinta cheltuielile cu materii prime si energie. Ea se determina ca diferenta intre incasarile totale ale intreprinderii din vanzarea bunurilor materiale si serviciilor intrate, clientilor si platile facute catre furnizori pentru materiile prime, semifabricate, combustibil, etc.

Profitul brut se determina pentru o perioada de timp data, prin scaderea din veniturile totale a costurilor aferente productiei.

Profitul net reprezinta partea din profitul brut care ramane dupa ce din profitul brut sau scazut impozitele si alte varsaminte prevazute de lege.

Consumatorul este individul si unitatea economica sau administrativa care efectueaza o operatiune de consum.

Consumul productiv (intermediar) are destinatie productiva. Intreprinderile industriale, de exemplu, achizitioneaza materii prime, materiale auxiliare, combustibil, etc. pe care le utilizeaza in procesul de productie a altor bunuri economice.

Consumul final nu participa la crearea altor bunuri, ci la satisfacerea nevoilor directe ale gospodariilor populatiei ca de exemplu: consumul de alimente, de imbracaminte, articole de uz casnic, de confort personal etc.

Nevoile (trebuintele) sunt cerinte obiective ale vietii umane, ale existentei si dezvoltarii la nivelul indivizilor, grupurilor sociale si societatii in ansamblul ei.

Clasificarea nevoilor umane:

a)     Dupa geneza lor, nevoile se clasifica in nevoi primare (biologic-naturale), nevoi secundare (sociale) si nevoi tertiare (spirituale);

b)     Dupa gradul de dezvoltare economica (de cultura si civilizatie), nevoile se grupeaza in nevoi inferioare (de baza, elementare, fundamentale) si nevoi superioare (elevate);

c)     Dupa nivelul la care se manifesta, nevoile sunt: individuale, de grup, sociale;

d)     Dupa frecventa aparitiei lor, nevoile sunt: curente (zilnice), periodice (saptamanale) si rare (lunare, anuale);

e)     Din punct de vedere al naturii bunurilor folosite, nevoile sunt: nevoi care se satisfac cu bunuri materiale (hrana, imbracaminte etc.) si nevoi care se satisfac cu ajutorul serviciilor.

Multiplicarea si diversificarea nevoilor sunt conditionate de nivelul de dezvoltare a societatii ( conditionare obiectiva), precum si de nivelul de dezvoltare a individului (conditionare subiectiva).

Resursele reprezinta totalitatea elementelor care pot fi atrase si utilizate pentru producerea bunurilor economice si serviciilor.

Se clasifica astfel:

Dupa natura lor, resursele se grupeaza in: resurse naturale, resurse umane si resurse financiare;

a)     Resursele naturale includ resursele naturale primare ( minereuri, combustibili fosili) si resurse derivate (echipamente de productie, stocuri de materii prime etc.);

b)     Resursele umane cuprind la randul lor resursele primare de acest gen ( populatia apta de munca) , cat si pe cele derivate (nivelul de instruire, stocul de invatamant etc.);

c)     Resursele financiare, adica mijloacele banesti ale agentilor economici utilizate in activitatea economica.

Dupa durata folosirii lor, resursele se grupeaza in:

a)     Resurse neregenerabile (epuizabile) ca de exemplu: minereurile, combustibilii fosili etc;

b)     Resursele regenerabile: pamant, apa, aer, forta de munca etc.

Din punct de vedere al volumului, resursele exploatabile sunt de doua feluri: abundente si deficitare;

Din punct de vedere al posibilitatilor de recuperare in procesul de productie si de consum, resursele sunt:

a)     Recuperabile-cum sunt materiile prime;

b)     Partial recuperabile (unele resurse biologice);

c)     Nerecuperabile (resursele energetice).

Bunul este orice element al realitatii care satisface o nevoie umana. Bunurile se clasifica astfel:

Dupa provenienta lor bunurile sunt de doua feluri si anume: bunuri libere si bunuri economice.

a)     Bunurile libere sunt un dar al naturii, se gasesc in cantitati nelimitate si oricine le poate consuma dupa nevoi. Astfel de bunuri sunt: aerul, caldura solara, apa izvoarelor etc.;

b)     Bunurilor economice sunt produse in cantitati limitate si cu cheltuieli. Accesul la aceste bunuri necesita eforturi, organizarea productiei, iar pentru dobandirea lor, este necesara o contraprestatie economica.

Bunurile economice la randul lor se clasifica astfel:

Dupa provenienta sunt: bunuri naturale si bunuri produse;

Dupa gradul de prelucrare sunt: primare (obtinute direct de la natura), intermediare (aflate in diferite faze de prelucrare) si finale (care nu necesita alte operatii);

Dupa modul de consumare sunt: satisfacatori, adica, bunuri de consum personal social ( hrana, imbracaminte, sanatate etc.) si prodfactori, adica bunuri consumate pentru productie (capital, resurse naturale, de munca etc.)

Marfa, adica bunul economic destinat schimbului, are o dubla insusire si anume: utilitatea si valoarea.

Utilitatea in sens general este capacitatea unui bun de a satisface o nevoie. Ea este data de proprietati naturale, fizice, chimice ale bunului respectiv, precum si de aprecierea pe care i-o acorda consumatorul.

Utilitatea economica este satisfactia pe care o simte un consumator prin folosirea unei cantitati determinate dintr-un bun, obtinut pe piata, prin procesul de vanzare-cumparare.

Legea utilitatii marginale descrescande - Marimea intensitatii unei placeri descreste progresiv pana la saturare, daca respectiva placere este satisfacuta in mod continuu si neintrerupt.(Gossen)

Utilitatea individuala este satisfactia pe care o aduce fiecare doza dintr-un bun consumat de un individ dintr-o multime de bunuri omogene;

Utilitatea totala este satisfactia resimtita in urma consumarii tuturor dozelor dintr-un bun de catre un individ dintr-o perioada data;

UT=U₁+U₂+U₃+...+U_n=∑U

Utilitatea marginala reprezinta pretuirea pe care un consumator dat o acorda ultimei doze consumate dintr-un bun economic. Cu fiecare unitate de bun economic atras spre consum, utilitatea marginala se reduce, in timp ce utilitatea totala creste, prin adaugarea de fiecare data a marimii utilitatii marginale a bunului.

-∆UT= variatia absoluta a unitatii totale

Um= in care -∆x=variatia absoluta a unitatilor (dozelor) consumate din bunul x.

Cost monetar (banesc) , prin care se intelege suma de bani necesara pentru obtinerea unui bun sau serviciu.

Cost de oportunitate (alternativ) reprezinta valoarea alternativa la care se renunta sau care se sacrifica atunci cand se alege o alta varianta de producere (de procurare) a unui bun economic. In teoria alegerii, alternativa sacrificata este considerata drept cea mai buna alternativa posibila.

Comportamentul consumatorului reprezinta totalitatea actelor decizionale realizate de un individ sau grup, privind achizitionarea si utilizarea de bunuri si servicii in vederea satisfacerii trebuintelor actuale si viitoare.

Structura bunurilor cumparate este optima atunci cand utilizarea marginala pe unitatea monetara cheltuita este aceeasi pentru toate bunurile cumparate (acestea se calculeaza prin raportarea utilitatii marginale (U_mg) la pretul (P) bunului, adica:

1. Teoria obiectiva a valorii a fost sustinuta de reprezentantii economiei clasice engleze: W.Petty, Adam Smith, David Ricardo si apoi de Karl Marx.

Reprezentantii teoriei obiective sustin ca izvorul valorii il constituie munca producatorilor inglobata in producerea bunurilor economice.

Marimea valorii unui bun economic este data de cantitatea totala de munca consumata pentru producerea lui (atat in munca vie consumata in procesul de productie dat, cat si munca trecuta, materializata in mijloacele de productie consumate pentru obtinerea bunului respectiv)

M= C+ V+ P

C= valoarea mijloacelor de productie consumate

V=valoarea produsului necesar (salariile)

P=valoarea plusprodusului

Valoarea de schimb este raportul cantitativ in care se schimba o marfa cu o alta marfa.

Timpul de munca individual determina valoarea individuala a bunului respectiv.

Marimea valorii sociale este data de cantitatea de munca consumata in conditii normale de obtinere a bunurilor economice (tehnica predominanta, indemanare medie si intensitate medie a muncii).

2. Teoria subiectiva a valorii, cunoscuta si sub denumirea de teorie marginalista, apare in ultima treime a secolului XIX, avand ca fondatori pe austriacul K. Menger, englezul W. S Jewons si francezul elvetian Walras.

Reprezentantii teoriei marginaliste pun la temelia valorii de schimb doua elemente si anume: utilitatea si raritatea. Ca atare, un bun are o valoare mai mare sau mai mica decat altul, cu cat este mai mult sau mai putin util, mai abundent sau mai rar din punct de vedere al individului.

Valoarea bunurilor produse are ca izvor primar si principal cantitatea si calitatea muncii depuse pentru producerea lor, corelata cu abundenta sau raritatea lor, in raport cu nevoia sociala, manifestata prin cerere si oferta.

Productia, proces in cadrul caruia oamenii folosind mijloacele de productie actioneaza asupra naturii, in vederea obtinerii bunurilor economice destinate satisfacerii trebuintelor.

Intreprinzatorul (producatorul) este persoana fizica sau juridica ce isi asuma riscul de a organiza, desfasura si dezvolta o afacere adica o activitate profitabila.

Acesta indeplineste patru functii corelate:

a)     Asigura cea mai judicioasa combinare a factorilor de productie, care sa conduca la maximum de profitabilitate;

b)     Adopta deciziile care sa asigure succesul, evitand insuccesele care pot conduce la pierderi sau chiar faliment;

c)     Exprima si realizeaza oferta pe piata;

d)     Exercita autoritate asupra intregului colectiv de lucratori.

Factorii de productie cuprind totalitatea elementelor care participa la producerea bunurilor economice, reprezentand forma economica pe care o imbraca resursele, ca premise a activitatii economice de productie.

Cresterea volumului productiei se realizeaza pe doua cai si anume:

a)     Pe seama sporirii cantitatii de factori de productie utilizati (dezvoltare de tip extensiv);

b)     Pe seama imbunatatirii calitatii si eficientei factorilor de productie utilizati (dezvoltare de tip intensiv).

Munca este un proces (o relatie) intre om si natura, proces in cadrul caruia omul folosindu-si energia, aptitudinile fizice si intelectuale, transforma si obiectele naturii in produse necesare satisfacerii multiplelor sale trebuinte.

In calitate de factor de productie, munca prezinta doua caracteristici si anume:

a)     Este un factor de productie primar (originar), o insusire intrinseca a celui ce o executa;

b)     Este un factor activ, dinamizator si determinant al productiei, al progresului material, deoarece prin munca are loc folosirea celorlalti factori de productie, perfectionarea si combinarea lor eficienta.

Factorul munca are o determinare cantitativa si una calitativa.

a)     Determinarea cantitativa a factorului "munca" se refera la volumul de munca de un anumit fel, consumat in procesul de productie. Acest volum este dat de numarul de lucratori folositi si de tipul de munca consumat exprimat in om-ore sau om-zile. Volumul productiei este direct proportional cu numarul de lucratori antrenati in productie si cu timpul de munca consumat productiv;

b)     Determinarea calitativa a factorului "munca" , se refera la specializarea, gradul de calificare, experienta in productie si productivitatea fiecarui lucrator.

Informatia reprezinta suma cunostintelor veridice, pe care le obtine omul prin cercetarea naturii si vietii social-economice, precum si prin activitatea cotidiana de productie.

Natura reprezinta ansamblul elementelor naturale brute care sunt atrase si folosite pentru producerea bunurilor materiale si serviciilor.

Pamantul, ca factor natural de productie, prezinta cateva trasaturi specifice si anume:

a)     Este un element natural preexistent, neprodus de om, care asigura:

Locul pe care traieste societatea umana;

Sediul si spatiul de desfasurare a proceselor de productie si activitatii economice in general;

Furnizori de resurse naturale (minerale si energetice).

b)     Este un element durabil si regenerabil;

c)     Este limitat ca intindere, dar dispune de o mare capacitate de regenerare si de crestere a fertilitatii ca rezultat al interventiei omului;

d)     Este principalul mijloc de productie in agricultura, constituind sursa principala de producere a alimentelor si de materii prime de origine agrosilvica pentru industria alimentara si unele ramuri ale industriei usoare.

Capitalul este format din totalitatea bunurilor rezultate din procesele de productie anterioare, care sunt folosite pentru crearea altor bunuri materiale si servicii destinate vanzarii in scopul obtinerii de profit.

Capitalul este un factor de productie derivat, deoarece:

Este rezultatul unor procese de productie anterioare;

Consta din bunuri intermediare numite mijloace de productie;

Capitalul tehnic cuprinde: constructii (fabrici, mine, cai ferate); masini, utilaje si echipamente de productie; stocuri de materii prime, materiale si semifabricate; tehnica electronica de calcul, licente etc.

Capitalul fix este acea parte a capitalului tehnic, care participa la mai multe cicluri economice, se consuma treptat si se inlocuieste periodic, dupa mai multi ani de utilizare. Capitalul fix este alcatuit din: cladiri, constructii, masini, utilaje, instalatii, echipamente de productie etc.

Uzura fizica consta in diminuarea treptata a capacitatii de functionare a elementelor capitalului fix datorita folosirii indelungate in productie, precum si actiunii distructive a agentilor naturali. Participand la mai multe cicluri de productie , capitalul fix sufera de fiecare data de un anumit grad de uzura. Procesul obiectiv al uzurii il determina pe cel al amortizarii.

Amortizarea este expresia baneasca a acelei parti din valoarea capitalului fix, care se include in costul productiei fabricate.

Uzura morala apare sub incidenta progresului tehnic si consta in deprecierea elementelor capitalului fix, datorita aparitiei unor masini si utilaje noi, cu performante tehnice si economice superioare, care le inlocuiesc pe cele vechi depreciate moral, cu toate ca fizic acestea nu au fost complet uzate.

Capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului tehnic care participa la un singur ciclu de productie, transmitandu-si integral valoarea asupra noului produs in cadrul aceluiasi ciclu de productie. Capitalul circulant este format din: materii prime, materiale, combustibil, energie, semifabricate etc. 

Progresul factorilor de productie - legitatea generala a dezvoltarii societatii - este un proces continuu de modificari cantitative, calitative si structurale ale factorilor de productie.

Progresul factorilor de productie vizeaza doua aspecte majore interdependente si anume: unul cantitativ si altul calitativ.

Aspectul cantitativ se refera la cresterea numarului si/sau a volumului de factori de productie utilizati, fapt ce are ca rezultat sporirea volumului productiei si satisfacerea la un nivel superior a trebuintelor societatii;

Aspectul calitativ are in vedere cresterea rationalitatii si a eficientei utilizarii factorilor de productie.

Productivitatea reprezinta eficienta (randamentul) cu care sunt combinati si utilizati factorii de productie in procesul de producere a bunurilor economice si a serviciilor.

Productivitatea exprima legatura cantitativa dintre productia obtinuta (Q) in conditii concrete de loc si de timp si factorii de productie utilizati (FP/U): W=

Dinamica productivitatii, adica modificarea in timp a nivelului productivitatii se masoara cu ajutorul indicelui de dinamica, care se calculeaza ca raport intre productivitatea din perioada curenta (W₁) si productivitatea din perioada de baza (W₀), pe baza relatiei:

Sporirea rodniciei cu care se consuma factorii de productie ca rezultat al progresului tehnic se reflecta in legea cresterii productivitatii.

Formele productivitatii

Din punct de vedere al nivelului activitatii se disting:

a)     Productivitate la nivel de intreprindere, sectie sau loc de munca;

b)     Productivitate la nivel de ramura economica;

c)     Productivitate la nivelul intregii economii nationale.

Dupa forma de exprimare se deosebesc:

a)     Productivitate fizica (reala) determinata in unitati de masura naturale sau fizice (tone, metri etc.), sau in unitati conventional-naturale (exemplu: tractoare conventionale de 15 Cp);

b)     Productivitatea valorica (monetara) determinata ca raport intre valoarea productiei (Q) si factorul (factorii) de productie utilizati (FP/U).

Dupa modul de calcul al indicatorilor se disting:

a)     Productivitate medie;

b)     Productivitate marginala.

Dupa modul in care se reflecta rezultatele activitatii economice se disting:

a)     Productivitate bruta care se calculeaza prin raportarea valorii totale a productiei (care cuprinde si consumurile materiale) la factorii de productie utilizati;

b)     Productivitate neta, calculata ca raport intre valoarea nou creata (valoarea adaugata) si factorii de productie utilizati.

Din punct de vedere al ariei de cuprindere al indicatorilor, se pot distinge: productivitatea partiala si productivitatea globala.

Productivitatea partiala este productivitatea unui singur factor de productie, considerat a fi originea productivitatii (munca, pamantul sau capitalul), ceilalti factori ramanand neschimbati. In functie de factorul luat in considerare, productivitatea partiala poate fi: productivitatea muncii, productivitatea capitalului si productivitatea pamantului.

Productivitatea globala exprima eficienta agregata a tuturor factorilor de productie combinati si implicati in obtinerea unui rezultat.

A. Productivitatea muncii reprezinta rodnicia cu care este utilizat factorul de productie "munca".

Ea se determina ca productivitate medie a muncii si ca productivitate marginala a muncii.

a) Productivitatea medie a muncii se calculeaza ca raport intre productia totala (Q) exprimata in unitati fizice si valorice si cantitatea de munca utilizata (T), exprimata in numar de muncitori, numarul de om-ore sau om-zile lucrate.

b) Productivitatea marginala a muncii reprezinta suplimentul de productie (Q) obtinut ca rezultat al utilizarii unei cantitati suplimentare de munca (T), in conditiile in care ceilalti factori raman constanti:

W_mg/T =

B. Productivitatea capitalului exprima eficienta cu care este consumat factorul de productie capital si se determina ca productivitatea medie si productivitate marginala.

a) Productivitatea medie a capitalului se determina ca raport dintre productia obtinuta (Q) si capitalul utilizat (K), pe baza relatiei:

W_mK

b) Productivitatea marginala a capitalului reprezinta sporul de productie obtinut ca urmare a utilizarii unei cantitati suplimentare de capital, ceilalti ramanand constanti. Se determina pe baza relatiei:

W_mgK

unde:

Q - sporul de productie obtinut;

K - sporul de capital utilizat.

C. Productivitatea pamantului exprima randamentul cu care este exploatata o suprafata de teren si se exprima ca productivitate medie a pamantului si productivitate marginala a pamantului.

a) Productivitatea medie a pamantului se calculeaza ca raport intre rezultatul obtinut (Q) si suprafata de teren utilizat (P) exprimata in m², ha etc.

W_mp =

b) Productivitatea marginala a pamantului (W_mgP) exprima randamentul ultimei unitati de teren atras in activitatea economica. 

W_mgP =

unde:

Q - variatia absoluta a productiei;

P - variatia absoluta a suprafetei de teren.

D. Productivitatea globala a tuturor factorilor de productie se determina la randul ei ca productivitate globala medie si productivitate globala marginala.

a) Productivitatea globala medie se calculeaza ca raport intre volumul rezultatelor (Q) si volumul factorilor de productie evaluate in unitati banesti pe baza relatiei:

W_gmg =

b) Productivitatea globala marginala (W_gmg) exprima eficienta ultimei unitati din toti factorii de productie utilizati:

W_gmg =

Daca factorul munca sporeste de la L₁ la L₂ iar cantitatea de productie ( numarul de produse) de la Q₁ la Q ₂, atunci productivitatea marginala a muncii se determina astfel:

Importanta si factorii cresterii productivitatii

La nivelul fiecarei intreprinderi producatoare , cresterea productivitatii muncii este factor de baza al cresterii productiei de bunuri si servicii la aceleasi numar de persoane ocupate, sau chiar la un numar mai mic.

a)     Productia intreprinderii = Numarul persoanelor (cantitatea de munca) * Productivitatea muncii fiecarui ocupat (Q = L ∙ ω).

b)     Pentru consumatori, efectele sunt pozitive, deoarece contribuie la sporirea salariului, economisirea timpului de munca si cresterea timpului liber;

c)     Pentru economia nationala, cresterea productivitatii reprezinta baza progresului economic, factor hotarator in cresterea productiei de bunuri si servicii.

Principalii factori ai cresterii productivitatii sunt urmatorii:

a)     Factori naturali: clima, fertilitatea solului etc.;

b)     Factori tehnici: aplicarea tehnicilor si tehnologiilor moderne;

c)     Factori economici: nivelul de organizare a productiei si a muncii, calificarea salariatilor, cointeresarea materiala etc;

d)     Factori psihologici: motivatia in munca, climatul relatiilor de munca etc.;

e)     Factori sociali: nivelul constiintei profesionale, stimularea morala etc.

Combinarea factorilor de productie reprezinta un mod specific de unire a factorilor de productie, privit sub aspect cantitativ, calitativ si structural. Combinarea prezinta doua aspecte: un aspect tehnic si un aspect economic.

a)     Sub aspect tehnic, combinarea factorilor de productie este specifica fiecarui proces de productie care presupune unirea resurselor de munca (de o anumita structura si calificare) cu elemente de capital tehnic (masini, instalatii, materii prime etc.) specific domeniului respectiv.

a)     Sub aspect economic, combinarea factorilor de productie trebuie sa conduca la obtinerea unui profit cat mai mare cu costuri minime.

Conditiile combinarii factorilor de productie sunt urmatoarele:

a)     Divizibilitatea reprezinta posibilitatea de fractionare, de impartire a unui factor de productie in unitati (doze) mai mici si omogene, fara a-i afecta calitatea.

b)     Adaptabilitatea este capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un factor de productie cu mai multe unitati din alt factor de productie. De exemplu, un muncitor poate lucra la o masina sau la mai multe masini.

c)     Complementaritatea este procesul prin care se determina raporturile cantitative, calitative si structurale ale factorilor de productie, utilizati intr-un proces de productie.

d)     Substituibilitatea reprezinta posibilitatea de a inlocui o cantitate determinata dintr-un factor de productie, cu o cantitatea determinata dintr-un alt factor de productie, in conditiile realizarii aceluiasi volum al productiei. De exemplu, sub influenta progresului tehnic, are loc substituirea unei parti din forta de munca prin capital fix, obtinand un spor al productiei cu un consum mai redus de forta de munca.

Rata marginala de substitutie reprezinta cantitatea suplimentara dintr-un factor de productie (∆x), necesara pentru a compensa reducerea cu o anumita unitate a unui alt factor (∆y), astfel incat productia sa ramana constanta. Se adauga semnul (-) pentru a se obtine un rezultat pozitiv, deoarece ∆x / ∆y este intotdeauna negativ.

Costul productiei este totalitatea cheltuielilor pe care le face producatorul pentru producerea si desfacerea unui volum de productie dat sau volum de servicii efectuat.

Costul de productie mai poate fi definit ca suma a cheltuielilor pe care le suporta fiecare producator pentru a-si procura sursele sau factorii de productie necesari pentru desfasurarea procesului de producere si de desfacere a produselor.

Structurarea costurilor de productie

Dupa natura costurilor avem: costuri materiale, costuri salariale si costuri generale.

a) Costurile materiale cuprind consumurile de materii prime si materiale, combustibil, energie si apa, amortizarea capitalului fix.;

b) Costurile salariale cuprind salariile personalului, contributiile la asigurari sociale etc.;

c) Costurile generale ale unitatilor economice cuprind: dobanzi, impozite si taxe, cheltuielile pentru administratie etc.

2. Dupa modificarea lor in raport cu volumul productiei, costurile se grupeaza in costuri variabile si costuri fixe.

a) Costurile variabile se modifica in proportii diferite in functie si in acelasi sens cu volumul fizic al productiei. De exemplu: consumul de materii prime, combustibil tehnologic, salarii directe etc.

b) Costurile fixe (conventional-constante), al caror volum este considerat ca ramand constant pana la o anumita limita a volumului fizic al productiei. Exemplu: cheltuielile generale ale sectiei, cheltuielile generale ale intreprinderii etc.

3. Dupa modul cum se repartizeaza pe unitatea de produs avem: costuri directe si costuri indirecte.

a) Costurile directe - se repartizeaza direct pe unitatea de produs. De exemplu: materiile prime si materialele directe, combustibilul tehnologic, salariile directe etc.;

b) Costurile indirecte - se repartizeaza indirect pe unitatea de produs, prin procedee de calcul conventional. Aceasta categorie include: costurile pentru functionarea utilajului, costurile generale ale intreprinderii etc.

Analiza nivelului si tipologiei costurilor de productie

Nivelul costului de productie reprezinta totalitatea cheltuielilor exprimate in unitati monetare, efectuate de un producator-intreprinzator pentru producerea si desfacerea unui produs sau a intregii productii.

a)     Costul global al productiei (CG) cuprinde ansamblul cheltuielilor corespunzatoare unui volum de productie dat. Acesta poate fi: fix, variabil si total.

Costurile fixe (CF) sunt formate din cheltuielile facute de unitatea economica independente de volumul productiei. In aceasta categorie se includ: cheltuielile cu chiria, amortizarea, dobanda, salariile personalului administrativ etc.;

Costurile variabile (CV) cuprind cheltuielile care se modifica proportional cu volumul productiei. In aceasta categorie se includ: consumurile de materii prime, combustibilul, energie si apa, salariile personalului productiv etc.;

Costul global total (CGT) este constituit din suma costurilor fixe si a celor variabile. El se calculeaza prin insumarea costurilor fixe cu cele variabile, pe total productie, pe o perioada de timp. In costul global total se includ atat costurile de productie (P) cat si cele de desfacere (D):

CGT=CGF ( CFP+CFD) + CGV(CVP + CVD)

b)     Costul mediu (unitar) se obtine prin raportarea costului global la productia obtinuta. Costul mediu la randul sau este alcatuit din cost fix mediu, cost variabil mediu si cost total mediu.

Costul fix mediu (CFM) se calculeaza ca raport intre costurile fixe globale si productia obtinuta:

CFM=

Costul variabil mediu (CVM) se calculeaza ca raport intre costurile variabile globale si productia obtinuta:

CVM=

Costul total mediu (CTM) se calculeaza ca raport intre costurile totale si productia obtinuta:

CTM = + = = CFM + CVM

Costul marginal (C_mg) reprezinta sporul de cheltuieli totale antrenat de obtinerea unei unitati suplimentare de produs sau serviciu:

C_mg

In care :

CT = costul total; Q = volumul productiei; ∆ = cresterile corespunzatoare;

Daca ∆Q = 1 atunci C_mg = ∆CT, iar daca CF = CT → C_mg = ∆CV