Practicile anticoncurentiale sanctionate de Legea Concurentei. Starea actuala a mediului concurential romanesc

Practicile anticoncurentiale sanctionate de Legea Concurentei. Starea actuala a mediului concurential romanesc

In cazurile practice din domeniul legislatiei concurentei sunt prezentate o mare diversitate de practici anticoncurentiale, care pot fi folosite de catre agentii economici in incercarea de a obtine avantaje concurentiale. De regula, intreprinderile mari recurg mai repede la o serie de practici anticoncurentiale, cum ar fi intelegerile intre agentii economici sau abuzul de pozitie dominanta, decat cele de marime medie sau mica. Dar nu intotdeauna aceste intreprinderi detin si puterea de piata, deoarece in cadrul pietei respective exista si alti competitori care actioneaza in sensul maximizarii profiturilor. De multe ori, pentru a crea bariere la intrarea unor potentiali concurenti pe o piata, agentii economici recurg la o serie de „arme concurentiale” care insa sunt vazute, in principal, ca procedee anticoncurentiale (de exemplu pretul de ruinare, preturile de discriminare, contractele de distributie exclusiva dintre vanzatori sau distribuitori si altele).

Legea romana a Concurentei care a fost modificata in doua etape[1] in scopul armonizarii depline cu prevederile comunitare relevante, precum si pentru a intari capacitatea administrativa de implementare a legislatiei din domeniul concurentei trateaza pe larg trei tipuri de comportament anticoncurential:

intelegerile intre intreprinderi;

abuzul de pozitie dominanta;

fuzionarile si alte forme de „concentrari” intre intreprinderi.

Referitor la intelegerile intre intreprinderi, privite din punct de vedere juridic, exista doua categorii de intelegeri[2]:

cele structurate juridic, care se refera la acordurile exprese sau tacite incheiate intre agentii economici;

cele nestructurate juridic, care includ practicile concertate constand in comportamentul agentilor economici de adaptare la mediul concurential.

Practicile anticoncurentiale interzise si care sunt mentionate in art. 5 din Legea Concurentei se refera la:

fixarea concertata in mod direct sau indirect a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor, rabaturilor, adaosurilor, precum si a oricaror altor conditii comerciale inechitabile;

limitarea sau controlul productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologice sau investitiilor;

impartirea pietelor de desfacere sau a surselor de aprovizionare pe criteriul teritorial, al volumului de vanzari si achizitii sau pe alte criterii;

aplicarea in privinta partenerilor comerciali a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel unora dintre ei un dezavantaj in pozitia concurentiala;

conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea de catre parteneri a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;

participarea, in mod concertat, cu oferte trucate la licitatii sau orice alte forme de concurs de oferte;

eliminarea de pe piata a unor concurenti, limitarea sau impiedicarea accesului pe piata si a libertatii exercitarii concurentei de catre alti agenti economici, precum si intelegerile de a nu cumpara sau de a nu vinde catre anumiti agenti economici fara o justificare rezonabila.

Aceste practici concurentiale pot fi savarsite numai cu intentie si atunci intra sub incidenta legii. Exista situatii cand ele pot fi savarsite din culpa, cum este cazul limitarii productiei, distributiei, dezvoltarii tehnologice sau investitiilor (art. 5 alin. (1) lit. b) ). Daca aceste practici nu afecteaza semnificativ mediul concurential, atunci nu sunt interzise.

Prin practica concentrata se defineste manifestarea agentilor economici concurenti care adopta un comportament similar pe piata relevanta avand ca efect restrangerea, impiedicarea sau denaturarea concurentei, neexistand o intelegere prealabila intre acestia. In practica, o intelegere expresa intre agentii economici dintr-un domeniu de activitate poate lua forma unui cartel, care are ca scop maximizarea profiturilor prin controlul nivelului productiei fiecarei intreprinderi si al pretului de vanzare. Dupa obiectivul urmarit, cartelurile pot fi: impartire a pietei sau de impunere a pretului.

Din punctul de vedere economic, intelegerile se clasifica in:

acorduri orizontale, care privesc agentii economici situati la acelasi nivel al proceselor economice (de exemplu, acorduri intre producatori, acorduri intre distribuitori etc.);

acorduri verticale, care privesc agentii economici situati la niveluri diferite ale aceluiasi proces economic (de exemplu, acorduri intre producatorii si distribuitorii aceluiasi produs).

De regula, intelegerile pe orizontala pot afecta mai puternic mediul concurential normal decat intelegerile verticale, care pot avea si efecte proconcurentiale, cum ar fi cresterea eficientei economice. De asemenea, aceste intelegeri verticale pot avea efecte benefice asupra consumatorilor si, ca urmare, daca sunt constatate, intelegerile, deciziile de asociere sau practicile concentrate se incadreaza in categoriile exceptate de la aplicarea art. 5alin. (1) din Legea Concurentei.

Abuzul de pozitie dominanta reprezinta o practica anticoncurentiala grava, cu o mare varietate a formelor de manifestare (impunerea de pret, utilizarea unor preturi de ruinare sau de discriminare, stabilirea de conditii inegale la prestatii echivalente), adoptata de catre agentii economici cu o putere mare de piata si care urmaresc eliminarea concurentilor directi.

Curtea de Justitie a Comunitatii Europene a definit pozitia dominanta ca o „pozitie de forta economica detinuta de o intreprindere, care ii da posibilitatea sa impiedice mentinerea concurentei efective pe piata relevanta, dandu-i astfel puterea de a se comporta independent de concurentii sai, clientii sai si in cele din urma fata de consumatori”. Castigarea unei pozitii importante pe o piata constituie un obiectiv strategic deosebit de important pentru multi competitori, obiectiv ce poate fi atins prin adoptarea unei strategii de marketing adecvate. Odata castigata aceasta pozitie prin tactici de marketing consecvente si corespunzatoare strategiei de marketing, se poate ajunge intr-o situatie de dominare a pietei. Dar aceasta pozitie dominanta, detinuta de un agent economic pe o piata, nu contravine legii prin ea insasi; legea sanctioneaza numai abuzul de pozitie dominanta. Desigur ca, detinand o pozitie dominanta, agentul economic respectiv va fi tentat s-o speculeze, adoptand un anumit comportament concurential. Daca ceilalti competitori vor fi capabili sa contracareze actiunile acestuia, prin actiuni de marketing bine gandite, atunci pozitia dominanta nu va mai fi detinuta de agentul economic in cauza. O firma detine o pozitie dominanta daca, pe o piata relevanta, ea poate actiona in mare masura, independent de concurentii ei[3].

Calificarea pozitiei detinuta de o firma pe piata relevanta incepe cu masurarea segmentelor de piata. In cazul cotei de piata detinuta de catre un agent economic, Curtea Europeana de Justitie considera ca o valoare a acesteia de cel putin 75%, mentinuta pe o perioada mai mare de timp, este suficienta pentru a stabili existenta unei pozitii dominante, in timp ce o valoare cuprinsa intre 40% si 75% necesita existenta si a altor elemente pentru a stabili un abuz de pozitie dominanta.

Legea Concurentei, in art. 6 lit. a) - g)[4]48 prevede urmatoarele forme de abuz de pozitie dominanta, care pot afecta comertul sau prejudicia consumatorii:

impunerea in mod direct sau indirect, a preturilor de vanzare sau de cumparare, a tarifelor sau a altor clauze contractuale inechitabile si refuzul de a trata cu anumiti furnizori, beneficiari;

limitarea productiei, distributiei sau dezvoltarii tehnologice in dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor;

aplicarea, in privinta partenerilor comerciali, a unor conditii inegale la prestatii echivalente, provocand in acest fel, unora dintre ei un dezavantaj in pozitia concurentiala;

conditionarea incheierii unor contracte de acceptarea de catre parteneri, a unor clauze stipuland prestatii suplimentare care, nici prin natura lor si nici conform uzantelor comerciale, nu au legatura cu obiectul acestor contracte;

practicarea unor preturi excesive sau practicarea unor preturi de ruinare, sub costuri, in scopul inlaturarii concurentilor sau vanzarea la export sub costul productiei, cu acoperirea diferentelor prin impunerea unor preturi majorate consumatorilor interni;

exploatarea starii de dependenta economica in care se gaseste un client sau un furnizor fata de un asemenea agent sau agenti economici si care nu dispune de o solutie alternativa in conditii echivalente, precum si ruperea relatiilor contractuale pentru singurul motiv ca partenerul refuza sa se supuna unor conditii comerciale nejustificate.

Trebuie mentionat ca o analiza a acestor practici anticoncurentiale referitoare la abuzul de pozitie dominanta nu poate fi facuta decat cu foarte multa atentie si tinand cont de fiecare caz in parte. Ceea ce trebuie retinut este gravitatea practicii de abuz de pozitie dominanta, ceea ce se reflecta in Legea Concurentei prin neacordarea unei exceptii de la aplicarea dispozitiilor art. 6, spre deosebire de exceptiile de la aplicarea art. 5 referitor la intelegerile dintre agentii economici.

In conceptia legislatiei romanesti in domeniul concurentei[5] , in sfera notiunii de concentrare economica sunt incluse trei mari categorii de operatiuni: fuziunile, achizitiile prin dobandirea controlului si crearea de societati in comun concentrative[6].

Fuziunile pot avea loc prin[7]:

Contopire: atunci cand doi sau mai multi agenti economici se unesc intr-un nou agent economic si inceteaza sa mai existe ca persoane juridice distincte;

Absorbtie: atunci cand un agent economic este inglobat de un alt agent economic, acesta din urma pastrandu-si personalitatea juridica, in timp ce primul inceteaza sa mai existe ca persoana juridica;

Fuziune de facto: atunci cand doi sau mai muti agenti economici independenti, desi isi pastreaza personalitatea juridica, isi combina activitatile, creand un grup care se manifesta concurential ca o singura entitate economica, in absenta unui act juridic legal.

Fuziunile se sprijina pe diferite ratiuni, spre exemplu, cresterea eficientei economice sau dobandirea puterii de piata, diversificarea, extinderea pe diferite piete geografice, promovarea mecanismelor financiare si de cercetare-dezvoltare. Fuziunile sunt clasificate in trei categorii: fuziuni orizontale, fuziuni verticale si fuziuni conglomerate[8].

O fuziune poate sau crea sau consolida puterea de piata sau poate inlesni exercitarea ei numai daca ea sporeste semnificativ gradul de concentrare a pietei si daca are ca efect o piata concentrata, definita si masurata corect. Fuziunile, care fie nu maresc semnificativ gradul de concentrare a pietei, fie nu duc la acest rezultat nu necesita de obicei continuarea analizei[9].

In final trebuie sa avem in vedere faptul ca s-au odata intrata in Uniunea Europeana Romania in domeniul concurentei se concentreaza pe[10]:

eliminarea acordurilor, care au ca efect diminuarea concurentei, si a abuzurilor de pozitie dominanta;

controlul fuziunilor dintre firme .

Aceste aspecte mentionate mai sus sunt uneori denumite „reglementari antitrust”. Iar legislatia in domeniul antitrust se refera la crearea de conditii egale pe piata pentru toti agentii economici, prin combaterea monopolizarii anumitor piete de catre societati care incheie intre ele acorduri protectioniste – acorduri restrictive si fuziuni, printre care prevenirea exploatarii puterii economice a unor societati in defavoarea altora (abuzul de pozitie dominanta).

Intrebari, probleme si studii de caz

Definiti strategia concurentiala.

Un grup de companii/firme producatoare de produse sau prestatoare de servicii care concureaza direct unele cu altele si care opereaza pe un anumit spatiu geografic bine determinat  reprezinta .

Enumerati factorii ce favorizeaza formarea cartelurilor.

Analizati piata cimentului din Romania pornind de la constatarea Consiliului Concurentei exprimata in Decizia nr. 94 privind sanctionarea societatilor comerciale Lafarge Romcim SA, Holcim SA si Carpatcement Holding SA, potrivit careia aceste firme „au participat la un cartel de fixare a preturilor”.