Elemente de semiotica a imaginii vizuale

Elemente de semiotica a imaginii vizuale

Studiile privind imaginea vizuala s-au desfasurat pe doua paliere distincte, urmand proiecte autonome. Una dintre directii apartine semioticii si a dezvoltat o cercetare de factura deductiva, incercand sa ofere o baza unitara pentru interpretarea tuturor comunicarilor vizuale. Perspectiva semiotica constituie o baza indispensabila pentru studierea lumii imaginilor vizuale, in pofida acestei tendinte de a se descrie, mai degraba, pe sine. Al doilea palier si-a ales o cale inductiva, pornind tocmai de la diversitatea fenomenelor imagistice, de la deosebirile dintre diferitele categorii de imagini. Aici, tipologia semnelor vizuale are drept pandant o tipologie a imaginilor vizuale. Doar timpul va arata daca aceste demersuri vor evolua separat sau complementar, optand pentru un dialog semnificativ, prin care sa-si verifice reciproc rezultatele. Pentru Peirce "Un semn este () un obiect aflat in relatie cu obiectul sau, pe de o parte, si cu un interpretant, pe de alta, astfel incat sa puna interpretantul intr-o relatie cu acest obiect, corespunzatoare propriei lui relatii cu obiectul"[1]. "Un semn, sau un representamen, este ceva care tine locul a ceva pentru cineva, in anumite privinte sau in virtutea anumitor insusiri. El se adreseaza cuiva, creand in mintea acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat" . Aceasta definitie este doar aparent banala, ea pierzand treptat acest caracter, pe masura ce devine obiect al reflectiei. La Peirce, semnul este constituit dintr-o triada compusa din: representamen, interpretant si obiect.

Semnul, inteles ca representamen, desemneaza fie un obiect perceptibil, fie doar imaginabil sau chiar neimaginabil intr-un anumit sens. Astfel, un cuvant oarecare nu poate fi imaginat ca atare, deoarece el este acelasi cuvant, indiferent daca va fi scris sau pronuntat. Existenta lui nu se confunda cu o anumita aparitie concreta a sa. Vorbind de icon si iconicitate, trebuie sa spunem ca iconul nu trebuie confundat cu imaginea, ele nu sunt echivalente. Existenta a doua notiuni sinonime, intersanjabile, ar starni confuzii. Sa examinam afirmatia: "Fotografia aceasta, reprezentand un peisaj, este un icon". Daca prin "icon" intelegem ceva care sta in locul a altceva si trimite la acest altceva doar in virtutea unui anumit fel de "asemanare", atunci fotografia este un icon, dar castigul epistemologic obtinut astfel se dovedeste minim. Se evidentiaza doar o caracteristica foarte generala, ignorandu-se alte proprietati. Spunand despre o fotografie doar ca este un icon, spunem foarte putin. Mult mai util ar fi un demers dublu, care ar presupune pe de o parte, o elaborare deductiva a "iconului", iar pe de alta parte, construirea inductiva a "imaginii". O asemenea cale inductiva a fost urmata de o serie de autori care au subliniat omniprezenta si "puterea imaginii", ca Pierre Francastel, René Huyge, Herbert Read sau Marshal McLuhan. Comunicarea vizuala se realizeaza prin utilizarea a cel putin doua categorii de semne, iconice si plastice . Distinctii similare au mai fost facute intre "iconic" si "pictural", respectiv "figurativ" si "plastic". Termenul de "semne vizuale" desemneaza, in sens strict, acele semne grafice care nu semnifica pe baza continutului lor, ci printr-o relatie conventional-arbitrara. Utilizat intr-un sens general, el inglobeaza, alaturi de cele anterioare, si pe cele iconice sau plastice. In mod empiric, nu este usor de stabilit limita dintre semnul iconic si cel plastic. In fata unui fenomen vizual sunt posibile doua atitudini: fie ca "acesta este albastru", fie ca "acesta reprezinta albastru". In primul caz, este vorba de o percepere a fenomenului plastic, iar in al doilea de sesizarea semnului iconic. Chiar daca cele doua semne pot aparea suprapuse in manifestarea lor materiala, este vorba de structuri distincte in plan teoretic[3]. Desi icon-ul, etimologic, trimite la domeniul vizualului, aria sa de cuprindere este mult mai larga. Exista si altfel de relatii iconice, in afara celor ce se manifesta in imaginile vizuale bidimensionale: se poate vorbi despre iconism sonor, tactil, olfactiv sau chiar situat in lumea abstractiilor. Umberto Eco, in Tratat de semiotica generala, critica sever notiunea de semn iconic, ajungand sa afirme ca este o notiune inutila: "categoria iconismului nu serveste la nimic, confunda ideile pentru ca nu defineste un singur fenomen si nu defineste numai fenomene semiotice. Iconismul reprezinta o colectie de fenomene puse laolalta, daca nu din intamplare, oricum cu mare usurinta - asa cum, probabil, in Evul Mediu cuvantul /ciuma/ acoperea o serie de boli diferite" . Semiologul italian nu critica atat ideea in sine de "asemanare", cat pe aceea de semn iconic, adica semn "analog cu", "asemanator cu", care ar contrazice definitia generala a semnului acceptata de el: "un semn este constituit intotdeauna din unul (sau mai multe) elemente ale unui PLAN AL EXPRESIEI, corelate conventional cu unul (sau mai multe) elemente ale unui PLAN AL CONTINUTULUI" .

Corelatia conventionala dintre semnificant si semnificat, intemeiata partial pornind de la natura elementelor corelate, poate fi ilustrata de alegerea pe criterii psihologice a culorilor pentru semafoarele stradale. Criteriul prin care se pune in evidenta caracterul conventional absolut, arbitrar, al unei corelatii este posibilitatea de a o schimba fara dificultate. Alegerea culorilor prin care valorile anumitor indici statistici sunt reprezentate intr-un grafic nu influenteaza datele in sine. Ele pot fi modificate fara nici o consecinta pentru semnificat. Nu acelasi lucru se intampla in cazul semaforului. Chiar daca prin lege s-ar schimba semnificatia culorilor, efectul lor psihologic va ramane acelasi si se va ajunge, astfel, la o "contradictie" intre sensul legal (conventional) si cel psihologic (natural). Negarea legaturii dintre lucru si imaginea sa, negarea similaritatii prin intemeierea ei pe o conexiune de natura culturala, se realizeaza doar in planul teoriei semnelor, iconice sau vizuale. In activitatea obisnuita, nimeni nu pune la indoiala "asemanarea" dintre, sa zicem, radiografiile medicale sau fotografiile realizate din satelit si subiectele lor. Chiar daca descifrarea acestor imagini presupune o serioasa initiere, corelatia existenta intre semnificant si semnificat este obiectiva, independenta intr-o anumita masura de vointa noastra.