Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » didactica » comunicare si relatii publice
Nasuri de creatie

Nasuri de creatie



Nasuri de creatie

aereaza creierul de subitul parfum al revela-tiei, acreditind, intre altele, doua idei fundamentale: mirosul este un simt egal cu celelalte, de aceea „aportul” lui la dezvoltarea spiritului si a cunoasterii umane trebuie si poate sa fie studiat atit sub aspect fenomenologic, cit si in contextul istoriei culturale si artistice; o fenomenologie a mirosului poate contribui la dezvoltarea unei estetici a parfumurilor, pina nu demult imposibila datorita „impreciziei terminologice”, naturii „frivole si practice” a olfactiei, „lipsei de interes”, „de sensibilitate”, dar si „de educatie corespunzatoare”, de care au dat dovada esteticienii, desi „caracterul deschis” este specific intregii experiente senzoriale, excluzind o „estetica sistematica” nu numai in legatura cu mirosul, ci si in legatura cu toate celelalte simturi. Analiza olfactiei si a parfumurilor „drept obiecte ale discursului estetic” se realizeaza in cheia unei fenomenologii care depaseste explicarea formelor si corelatiilor fenomenului plecind numai de la vizualitate si chiar „legitimind primatul teoretic al vazului”, oarecum pe contrasensul abordarii clasice, husserliene.
Intr-un capitol mai mult informativ, dar ambalat intr-o asemenea maniera (Spiritul care adulmeca sau Nasul filozofilor) incit sa-i simti savorile chiar inainte de a le fi tras, realmente, in piept, autoarea trece in revista si comenteaza perceptia filozofica / estetica a mirosului din Antichitate pina in epoca contemporana. Titlurile pot fi citite ca rubrici ale unui meniu ales: Peisajul olfactiv al unui locuitor din Königsberg, Demnitatea nasului grecesc, Despre na-suri, planete si suflete, Nietzsche copoiul. Despre stranut ca terapie filozofica etc). Aflam (aici, dar si in alte capitole) lucruri despre care sau pe care le-am citit, dar nu le-am observat, ca sa nu mai zicem nimic de acelea care ne-au adiat in preajma, pe cind noi mimam guturaiul metafizic. De pilda: stiati ca, la Aristotel, mirosul (clasificat in intepator, dulce, amarui, uleios, putred si acru) este un simt intermediar intre simturile de contact (pipaitul, gustul) si simturile distantei (vazul, auzul) ca mirosul este alcatuit din atomi emanati de corpuri in forme de simulacre, in conceptia atomista? ca Immanuil Kant isi potolea setea respirind? ca Nietzsche il considera Filozof adevarat pe acela care adulmeca „mirosul sufletului” ca mirosul, muzica si dansul sint cele trei arte dionisiace ale lui Zarathustra ca Schopenhauer a recunoscut in miros simtul memoriei? ca noos-ul grec provine de la un verb care inseamna „a adulmeca”, ca sapientia latina provine de la cuvintul „sapor” / „gust, mireasma placuta”? ca olfactia este, pentru Sandor Ferenczi, „prototipul biologic al ideatiei”
Mai apoi, intr-un capitol ceva mai teoretic, dar nu mai putin interesant din aceasta cauza (Nazurile nasului), Madalina Diaconu descrie, iarasi fenomenologic, o „experienta olfactiva tipica”, compusa din: „desteptarea nasului” (adaptarea senzorilor la stimuli sau o atragere a atentiei nasului la ceva); „perceptie si placere” (cuprinzind declansarea atitudinii hedoniste si efectele pe care le produc mirosurile, clasificate de J. Stephan Jellinek in biologice /innascute, universale, arhetipale / asociind din cele mai vechi timpuri mirosurile cu arhetipuri ca feminitatea sau masculinitatea, culturale si personale); „inspiratie si pasibilitate” (perceptia olfactiva se naste prin „miscarea de inspiratie a subiectului trupesc”, prin „incorporarea intima a mediului exterior”, individul devenind un subiect expus unor influente exterioare); „libertatea” pe care i-o acorda subiectului mirosul, creind un sistem de vase comunicante intre subiectul mirositor si obiectul mirosit si transformindu-l, astfel, pe individ intr-o prezenta sensibila in lume, din „structurile spatiale” ale olfactiei („Spatiul odorifer este intot-deauna un anumit loc concret, determinat calitativ; el nu este un recipient abstract, care se umple de un miros strain, ci locul este insusi mirosul”); „temporalitate si reprezentare” (neputind fi reprezentat prin niste imagini propriu-zise, parfumul este totusi o imagine negativo modo, „inghetind nu numai timpul” in care s-a produs, ci si „constituindu-l”, asa cum se intimpla, de exemplu, in cazul madeleinei proustiene); „cosmologii” (este vorba de asa-numitele „harti” si „ritmuri olfactive” care organizeaza indeosebi viata „popoarelor natu-rale”, dar nu sint excluse nici din contextul vietii moderne: in unele comunitati primitive, anul calendaristic este „o succesiune de mirosuri”; „strainul” este cel care „miroase urit”, in Magreb; la curtea Regelui Soare, fiecare zi miroase / se parfumeaza altfel; in lumea contemporana mirosurile delimiteaza spatiul privat „orientalizat” si spatiul public „inodor” al omului burghez de tip occidental); „limbaj” (se descrie mai ales discrepanta care exista intre limbajul specializat al parfumierilor, circa 181 de termeni, si vocabularul „olfactiv” traditional, foarte sarac, al omului de rind); „fler” (treapta superioara a mecanismului olfac-tiv, pe care mirosul, dintr-o forma a cunoasterii practice, devine un „instrument al cunoasterii intuitive”, un instrument „de masura a spiritului si a intelectului”). In capitolul Miros-identitate – memorie, autoarea urmareste procesul de „constituire a su-biectului prin olfactie”, utilizind ca matrice conceptuala statuia lui Condillac. In literatura si arta contemporana, corpul a devenit un obiect de studiu (v. numai teoria „corporalitatii”, dezvoltata la noi de un Gheorghe Craciun) comportind cu totul alte semnificatii decit in Antichitate sau in Renastere. Mirosul trupului este adulmecat, actualmente, de un nas-cultura care delimiteaza foarte clar conditionarile socioculturale ale miresmelor de conditionarile lor biologice, dar pina si pe acestea din urma le prezinta printr-un limbaj foarte detasat de sistemul referential de baza.
 In capitolele Aesthetical Correctness si Compozitii olfactive, Madalina Diaconu se intreaba daca este posibila o arta a parfumurilor si mirosurilor si, in consecinta, o estetica a parfumurilor si a mirosurilor. Cu toate ca olfactia este un simt „anarhic (Lévinas) si „nu poate contine reprezentari, senzatiile olfactive fiind indisolubil legate de substratul lor material”, exista totusi un soi de senzatii / reprezentari olfactive pe care le pastreaza memoria (intr-un fel de amintire involuntara, kairotica, in care „se pliaza ca intr-un palimpsest” „straturile temporale”) si care au, in anumite contexte artistice, o mare putere evocatoare (de exemplu, pentru narator, la Proust, pentru erou, la Süskind). Plecind de la ideea lui Jean-Marie Guyau ca orice functie fiziologica are un potential estetic, unii esteticieni ai secolului al XX-lea incearca sa dezminta ideea mai veche, conform careia mirosul s-ar adresa doar sensibilitatii, ar fi doar placut sau neplacut, si niciodata frumos. Desi Étienne Souriau afirma ca arta miresmelor tine de evidenta, Madalina Diaconu citeaza, pe urmele lui Edmond Roudnitska, o serie de obiectii ale esteticienilor: orice arta are o traditie accesibila, iar mirosul nu poate fi inregistrat, e efemer (in anul 1990 a fost creata, la Versailles, o Osmoteca menita tocmai „imprimarii” si conservarii mirosurilor, dar activitatea ei nu poate, desigur, compensa pierderile olfactive pe care le-a inregistrat istoria parfumeriei); parfumeria, in particular, este o chestiune frivola, are de-a face doar cu placerea simturilor si cu mòdele trecatoare, neavind un caracter teoreticoestetic; filozofii nu au acordat nici o importanta mirosurilor; o arta cu finalitati comerciale este impura. Arta parfumurilor beneficiaza insa si de niste justificari / ar-gumente teoretice serioase: creatorul de parfumuri da dovada de o intentionalitate de tip artistic si poate fi asemanat unui „compozitor” care da o forma (aici: olfactiva) „viziunii sale interioare”; parfumul este „o forma olfactiva frumoasa si caracteristica” (Roudnitska); arta parfumurilor este „abstracta prin excelenta”, semnificatia parfumului constind nu „in referinta la un „model natural”, ci in morfologie”, in „unitatea” formei sale „olfactive”. In afara de aceasta dezbatere a argumentelor pro si contra, exista si o „discrepanta” foarte mare intre estetica parfumierilor si estetica filozofilor. Prima este o estetica a creatiei, in care fiecare parfum beneficiaza de anumite criterii de apreciere, se „compune” in functie de un anumit stil (ambré, floral, floral aldéhydé, chypré, cuiré, boisé), respectind succesiunea anumitor note (de tête, de cœur, de base), are diferite dimensiuni (mono- si polifonice), poate fi integrat, potrivit manifestului (sic!) Grupului Colisée (1988) in trei grupuri de compozitii (realizate prin figurare, prin sugestie, prin inventie) etc. A doua este o estetica a receptarii care nu se poate limita la observarea unei conexiuni dintre intentia si finalitatea creatoare, dintre forma si continutul parfumului, conexiuni prea putin relevante pentru o gindire inradacinata in cliseele esteticii traditionale, care vede in emotia estetica provocata de parfumuri un produs al hazardului, un caracter prea subiectiv, prea spontan, ceva fara durata, inefabil, inexprimabil printr-un limbaj propriu. Nu intimplator manifestul (Questions de parfumerie) cere parfumeriei un discurs autoreflexiv, o constiinta estetica deplina: „() parfumeria are nevoie sa dezvolte prin intermediul esteticii o reflectie asupra ei insesi, de care nu este capabila singura (). Rolul acestei estetici a formei olfactive ar fi sa extraga din fenomenolo-gia parfumurilor valorile necesare pentru a o face cunoscuta, a o explica si contribui la dezvoltarea artei parfumeriei”. Si-apoi, daca tot vorbim de o estetica a parfumurilor, ea nu poate face abstractie si nici exclude o estetica a mirosurilor pe care artistii le pot produce si fara a fi parfumieri, in cadrul unor experimente artistice cum au fost difuzarea mirosurilor in timpul vizionarii unor filme, crearea unor efecte olfactive in cadrul spectacolelor de teatru
In ultimul capitol al cartii, intitulat Templul de consum – mit (post)modern si utopie implinita a postistoriei? dam de o meditatie cu caracter mai general care porneste de la „remanenta structurilor de gindire mitica in lumea moderna” (teza eliadesca, spune autoarea) pentru a identifica „structurile magazinului universal” (megastore-ul de azi, inclusiv segmentele sale „mirositoare”) si a „prezenta modul cum acesta se reverbereaza constient sau inconstient in planul psihic al imaginarului”. Concluzia Madalinei Diaconu vizeaza maniera in care esteti-zarea comertului si comercializarea esteti-cului a denaturat, pare-se, definitv, constiinta de sine a omului modern, victima a „patologiei de a cumpara”: „In orice caz, prin mecanismul multiplicarii dorintelor se naste un catharsis pervertit, in absenta oricarui element tragic”.
Desi autoarea declara ca nu face decit sa adune pietrele pentru edificiul ulterior al unei fenomenologii si estetici a mirosurilor, Despre miresme si duhori este deja o contributie (romaneasca!) de neocolit la dezvoltarea teoriei perceptiei sensibile (aistetica), despre care se spune ca reprezinta viitorul tuturor cercetarilor estetice. Indemnul nostru este cit se poate de univoc: Despre miresme si duhori este o carte in care merita sa-ti bagi, literalmente, nasul pentru a intui si a percepe mai bine valorile culturale ale lumii in care traim.



Un fragment heraclitic spune:”daca toate lucrurile ar fi fum,nasul le-ar recunoaste”

Faptul ca focul isi manifesta prezenta si per fumum,prin intermediul fumului,a cazut in uitare ,iar parfumul a disparut ca mijloc de cunoastere ,ramanand un simplu instrument al placerii.Filozofia clasica greaca manifesta neincredere in olfactie si in mirosurile agreabile.

SOCRATE asociaza parfumurile de lux cu depravarea moravurilor .Doi dintre discipolii sai,Aristippos din Cyrene si Aischines,s-au indepartat oarecum de aceasta teorie ,Aristippos a intemeiat scoala cirenaicilor care proclama placerea (pe cea a simturilor) drept scop al vietii.El a fost vazut la banchete deghizat in haine femeiesti :dansul sau dezlantuit –dionisiac ,invaluit intr-un nor de miresme ,sta in crasa opozitie cu peripateismul masurat-apolinic.Aischines il paraseste pe Socrate pentru a deveni primul si poate singurul parfumier cunoscut dintre filozofi.

PLATON oscileaza:pe de-o parte ,el apreciaza efectul linistitor al mirosurilor placute ,chiar daca acest gen de delectare este considerat „mai putin divin” decat cea provocata dse imagini si sunete.Pe de alta parte,Platon asociaza fumigatiile cu dorintele ,cu serbarile frivole si excentrice ale unui tiran.

In ceea ce priveste natura sa,mirosul este - dupa Platon -„hibrid”,intrucat nu percepe corpuri ,ci substante intermediare intre aer si apa:mirosurile sunt mai fine decat apa,insa mai dense decat aerul .Mirosurile nu pot fi nici numite,nici clasificate ,ci doar ordonate in doua clase ,in functie de efectul lor asupra subiectului :mirosuri placute si neplacute.Primele linistesc,celelalte irita.

ARISTOTEL a considerat ca simtul olfactiei este cel mai slab dezvoltat dintre toate simturile la om.Acesta considera ca cele patru elemente sau corpuri primordiale (foc,aer,pamant,apa)sunt inodoresi distinge intre mirosurile placute si neplacute.In plus,acvesta ia o atitutudine obiectiva fata de mirosuri,pe care le imparte in sase clase: intepator, dulce ,amar, acru, uleios si putred.Tot el remarca pentru prima oara cenexiunea, devenita clasica datorita numelor grupelor de mirosuri ,dintre olfactie si gust si diferentiaza intre placerea olfactiva cu caracter vital si cea estetica : in timp ce mirosul de mancare place doar indirect si ramane agreabil numai cat timp dureaza si nevoia (foamea ori apetitul), mireasma florilor este in sine agreabila ;de o asemenea contemplare dezinteresata este capabil doar omul dintre toate creaturile.

Explicatia fiziologica a acestui efect estetic – mirosul produce o caldura care compenseaza raceala naturala a creierului- este intre timp considerata depasita din punct de vedere stiintific .Mirosul ocupa,dupa Aristotel,”pozitia de mijloc” dinter simturi ,aflandu-se intre simturile de contact (atingere si gust) si simturile distantei(vaz si auz).El poate fi eprceput daca se asigura o distanta medie intre subiect si sursa adierii si daca este prezent un curent de aer.

Explicand mirosurile prin caldura si umiditate ,Aristotel polemizeaza cu conceptia

atomista ,care punea la baza tuturor senzatiilor tactilitatea.

Exista povesti conform carora, nasul lui Democrit era in stare sa distinga intre o fata si o femeie dupa miros si ca si-ar fi amanat voluntar decesul dupa sarbatoarea Thesmophoriilor doar apropiind mancarea de nari,atomismul a considerat in general ca mirosurile constau din atomi care sunt emanati de corpuri sub forma de simulacre.

Odata cu LUCRETIU se face trecerea catre planul incetinit,al formei si efemiritatii.Diversitatea mirosurilor este data de forma atomilor,care sunt mai mari decat atomii sunetului.Lucretiu trece cu vederea parfumul florilor si se axeaza doar pe partea intretinerii vietii ,identificarii pericolelor vitale si alimentarii.

Lucretiu trece cu vederea parfumul florilor si se axeaza doar pe partea intretinerii vietii, identificarii pericolelor vitale si alimentarii.

TEOLOGIA CRESTINA respinge senzualismul „oriental” al Antichitatii tarzii si predica ,in schimb ,miresmele placute ale virtutilor si ale faptelor bune.Teologia de indeparteaza de Biblie ,atat de Cantarea Cantarilor ,cat si de Evanghelii ,unde in episodul ungerii din Betania,Iisus o apara pe Maria Magdalena cand ii unge picioarele cu ulei de nard.Filozofia si estetica mirosului sunt dominate de perspectiva etica,uitandu-se ca si liturghia crestina poate fi considerata un Gesamtkunstwerk in care mirosurile joaca un rol important.



In teologia medievala miresmele sunt tolerate doar ca manifestare sensibila a puritatii inimii, in timp ce pacatul apare respingator la propriu ,ca imputiciune.

Pentru DECARTES ,culorile mirosurile si gusturile exista doar in mintea noastra.El preia teza antica despre pozitia mediana a olfactiei intre simturile de contact ,mai grosiere si hedonist- vitale si simturile „spirituale” fine si dezinteresate ale distantei.

Senzualistii din secolul al XVIII-lea vor reabilita simtul mirosului intr-un mod eclatant.

ÉTIENNE BONNOT a intrat in istoria filozofiei cu numele de CONDILLAC si in Traité des sensations(1754) a inventat urmatorul experiment pentru a demonstra ca toate cunostiintele noastre se formeaza pe baza senzatiilor :isi imagineaza o statuie care dispune,

dintre toate simturile,doar de miros si descrie cum, pornind de la acest unic simt ,statuia isi formeaza treptat toate facultatile.Condillac justifica alegerea olfactiei drept punct de plecare, intrucat,dintre toate simturile ,acesta pare sa contribuie cel mai putin la cunostintele spiritului omenesc.

Statuia resimte mirosurile drept propriile sale maniere de a fi: un subiect redus la simtul olfactiei este, in mod necesar ,narcisist,intrucat paote sa se iubeasca numai pe sine si modificarile sale.Drept urmare, statuia nu poate stii ca mirosurile provin de la alte corpuri, intrucat abia tactilitatea ii va atesta existenta materiei si a lumii exterioare .La inceput ,statuia nu are nici macar un eu;cu timpul ,ea va invata sa compare perceptiile olfactive ,sa le doreasca si sa le astepte pe cele agreabile si sa se teama de cele dezagreabile,va recunoaste anumite mirosuri – astfel ia nastere memoria care ii confera statuii constiinta( de sine).

Reabilitarea simturilor in iluminismul francez al secolului al XVIII-lea nu este intotdeauna favorabila mirosului.LA METTRIE crede ca olfactia provoaca senzatiile cele mai detectabile si tocmai din acest motiv ea nu trebuie cultivata.

Pentru DIDEROT, simtul mirosului aduce cea mai multa placere dintre toate simturile ,insa pentru el-ca si la Herder si Buffon – primul loc in ierarhia simturilor este ocupat de tactilitate.Rousseau evidentiaza rolul educatiei simturilor si al igienei in dezvoltarea ratiunii,olfactia ramane totusi un fel de reminescenta a animalului din om.

KANT ne expune unor delectari neplacute;nasul kantian este incomodat de mireasma mlastinilor si de parfumul doamnelor din inalta societate:una primejduieste sanatatea,celelalt limiteaza libertatea.Astfel,nasul reprezinta organul de simt „cel mai ingrat” si probabil si „cel mai dispensabil”.

Kant releza trei caracteristici ale simtului olfactiv.Initial el transmite doar o cunoastere negativa,avertizeaza fata de pericole.

In al doilea rand ,aspectul subiectiv(palcere sau dezgust) este preponderent in raport cu cunoastrea obiectiva. mirosul este una din componentele cele mai puternice ale sinelui si asta nu doar la un nivel biologic si individual, unde el constituie – ca sa o citez inca o data pe autoare – „semnul unor proprietati durabile sau chiar permanente” (p.79), adica, adaug eu, indiciul spatiului in care locuim, al vestimentatiei pe care o purtam, al frecventei cu care ne spalam si, uneori, chiar al profesiunii sau ocupatiei noastre. De cite ori, mirosindu-i pe altii – intr-un sens deopotriva literal si metaforic – nu am intuit cite ceva (corect sau nu, asta este o alta chestiune) si despre felul lor de a fi? Aceasta constatare aduce in discutie conditionarea socioculturala a mirosului si, totodata, cel de-al doilea aspect identitar care il particularizeaza: cel colectiv. Prinsa inextricabil in textura alteritatii, olfactia a fost, intotdeauna, primul si cel mai elementar instrument al asimilarii sau, din contra, al excluderii „celuilalt”. Frumos mirositor este, invariabil, numai „aproapele”. „Strainul”, dimpotriva, „pute”. „Urit miros intotdeauna numai ceilalti – constata cu temei d-na Diaconu – : ei pot fi rromii in Romania, turcii si «iugoslavii» in Austria…, «nemtii» nespalati in Franta si «negroteii» in Europa si in Statele Unite, ca sa nu mai vorbim de evrei, cu prezumtivul lor miros de usturoi… Dimpotriva, in Africa si in Japonia albii sint cei care iti muta nasul din loc… In cultura araba maghrebina si din Orientul Apropiat strainul este chiar denumit «cel care miroase urit»” (p. 87). Nici nu mai e nevoie sa reamintesc cit de temeinic s-au inserat asemenea stereotipuri olfactive in prejudecatile de tot soiul. Alaturi de (si impreuna cu toate) cliseele fizice si fiziognomice, mirosul a avut, fara doar si poate, partea sa de contributie la marile nenorociri colective din secolul trecut.


In ultimul rand, subiectul olfactiv este vulnerabil si,de accea, mai putin liber decat in cazul celorlalte simturi.

Astfel,Kant desemneaza olfactia si gustul drept simturi subiective sau simturi ale placerii si le considera „simturi inferioare”, deoarece reprezentarile pe care le induc au de a face, mai degraba, cu placerea subiectului decit cu „luarea in posesie”, prin cunoastere, a obiectului perceput. In realitate – cum s-a si demonstrat – olfactia este, prin ea insasi, un act al cognitiei, chiar daca in mod spontan, intuitiv, fara sa-si constientizeze temeiurile si nici sa se „autojustifice argumentativ” (p. 70). Nasul este instrumentul unei „orientari” practice, preconceptuale. In sensul cel mai propriu al termenului, el adulmeca, adica are fler, ceea ce, in toate timpurile, a insemnat clarviziune, perspicacitate, intuitie. „A mirosi” ceva a fost, mereu, verbul prestiintei.

Idealul ofactiv al lui Kant este aerul proaspat,curat si „ inodor”, care nu este inca „ murdarit” de emanatii straine.Aceasta ideea este preluata si de catre Nietzche.

SCHOPENHAUER aseaza mirosul si gustul pe treptele inferioare in ierarhia simturilor,deoarece sunt mai mult subiective decat obiective si deservesc „dorintei nepotolite,sursa a suferintei de care trebuie sa ne eliberam prin negarea vointei.”.Fiind un idealist, el predica drept corectiv o morala nu mai putin ascetica decat filozofii idealisti.El nu ii contesta simtului mirosului orice aptitudine spirituala,ci reliefeaza corelatia dintre olfactie si memorie:mirosul este un „simt al memoriei” care poate recupera chiar si experiente foarte indepartate din trecut.

Pentru HEGEL mirosul reprezint un simt pur practic,intrucat senzatile sale raman legate de corporalitate.El nu poate fi un simt estetic,deocarece,spre deosebire de vaz si auz,nasul isi consuma sau distruge obiectul,care se evapora rapid.O dovada pentru pozitia medie a mirosului intre vaz si auz,drept „simturi teoretice” ,si gust o constituie anatomia insasi,mai precis pozitia nasului pe fat,intre fruntea „teoretica,spirituala”, cu ochii si urechile, si partea „practica” a gurii.



Max Reinhardt, la Berlin, in 1905, Mihai Maniutiu, la Bucuresti, in 2002

Madalina Diaconu , „Despre miresme si duhori,o interpretare fenomenologica a olfactiei”,p.87





loading...





Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Comunicare si cultura organizationala Cel mai important element al culturii organizationale este calitatea comunicarii intre membrii organizatiei
Comunicarea si cultura organizationala
Chestiuni de terminologie, de coerenta discursiva, de stiintificitate
REZOLVAREA CONFLICTELOR
Publicitate si perceptie emotionala. Efectul cultural al publicitatii
Simbolul
Dificultati terminologice - organizatie
Modelul Jakobson



loading...

Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu