Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » familie » arta cultura
CULTURA COTOFENI. CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA TRANSILVANIEI

CULTURA COTOFENI. CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA TRANSILVANIEI



MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA FACULTATEA DE ISTORIE SI FILOLOGIE

CULTURA COTOFENI. CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA TRANSILVANIEI

Cuvant inainte

Cap. I Determinismul geografic

I.1. Cadrul geografic de formare si evolutie a culturii

Cotofeni.

Repere generale

I.2. Aria de raspandire a culturii Cotofeni

Cap. II Istoricul cercetarilor

Cap. III Probleme de terminologie

Cap. IV Habitatul Cotofeni

IV.1 Asezari



IV.1.1 Aria de cuprindere a unei asezari IV.1.2 Clasificarea asezarilor Cotofeni IV.1.3 Formele de relief ocupate

IV.1.4 Amenajari antropice Cotofeni in asezarile deschise IV.I.5 Problema tell-urilor si a asezarilor de tip tell Cotofeni IV.1.6. Asezari permanente / locuiri sezoniere

IV.1.7 Amenajari defensive (santuri, valuri, garduri) in cultura Cotofeni

IV.1.8 Drumuri de acces si comunicatie

IV.1.9 Stratigrafia asezarilor. Relatii stratigrafice

IV.2 Locuinte

IV.2.1 Tipologie si terminologie legate de aspectul locuintelor

IV.2.2 Problematica locuintelor cu vatra interioara IV.2.3 Consideratii privind arhitectura culturii Cotofeni IV.2.4 Tehnici de constructie a locuintelor

IV.2.5 Relatia materie prima-locuinte

IV.2.6 Anexe gospodaresti

IV.2.7 Sistematizarea asezarilor Cotofeni

IV.3 Vetre IV.4 Cuptoare IV.5 Gropi

IV.6 Complexe fara precizarea tipului

Cap. V Viata economica. Ocupatii si mestesuguri

V.1 Ocupatii

V.1.1 Cresterea animalelor

V.1.2 Cresterea pasarilor V.1.3 Cultivarea pamantului V.1.4 Horticultura

V.1.5 Vanatoarea V.1.6 Culesul V.1.7 Pescuitul

V.2 Mestesuguri

V.2.1 Olaritul

V.2.2 Torsul si tesutul

V.2.3 Industria osului si cornului

V.2.4 Industria litica

V.2.5 Exploatarea mineralelor si a minereurilor utile

V.2.6. Metalurgia

V.2.7. Schimburile comerciale

Cap. VI Vasele ceramice

VI.1 Vasele ceramice

VI.1.1. Factura ceramicii

VI.1.3. Formele ceramice

VI.1.4. Decorul si tehnici de ornamentare

VI.1.5. Linguri de lut

VI.1.6. Linguri-biberon

VI.2 Vase din piatra

VI.3 Obiecte cu destinatie necunoscuta

Cap. VII Obiecte de port si podoaba

VII.1 Pandantive

VII.2 Margele

VII.3 Reprezentari ale portului si podoabelor

cultVIII.3 Plastica antropomorfa

Cap. IX Organizare sociala si viata cotidiana

Cap. X Manifestari artistice

Cap. XI Analize antropologice. Atribuiri etnice ale populatiei Cotofeni

Cap. XIII

Evolutia interna a culturii Cotofeni

XIII.1 Preliminariile culturii Cotofeni

XIII.2 Originea

XIII.3 Periodizarea

Cap. XIV Cronologia relativa si absoluta

Incheiere Bibliografie Abrevieri

Ilustratii (Partea I si II)

Anexe

Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni (Partea I si II)

I Repertoriul descoperirilor Cotofeni de pe teritoriul Romaniei II Repertoriul descoperirilor Cotofeni de pe teritoriul Bulgariei III Repertoriul descoperirilor Cotofeni de pe teritoriul Serbiei

Cap. I. DETERMINISMUL GEOGRAFIC

I.1. Cadrul geografic de formare si evolutie a culturii Cotofeni

I.1. Relieful

Zona de sud-est a Europei centrale, in care se situeaza spatiul de formare si dezvoltare a culturii Cotofeni este dominata de un sir de munti ce au luat nastere in faza recenta de cutare, alpino-carpatica. Cele doua culmi ale Alpilor si Carpatilor sunt separate de bazinul hidrografic al Dunarii care, la acea vreme era pe un segment al sau un fluviu interior.

Aria principala a culturii Cotofeni este separata in doua mari sectoare importante, cel nordic si cel sudic, de linia Carpatilor Meridionali. Muntii Carpati, se caracterizeaza prin faptul ca sunt locuibili, aproape pretutindeni. Inaltimea mai scunda a Muntilor Apuseni, cu doar 1 % din suprafata peste 1500 m altitudine a permis o populare umana nemaiintalnita pana la momentul apartitiei culturii Cotofeni. Limita nord-estica a culturii Cotofeni este marcata de linia Carpatilor Orientali, adevarata bariera geografica si culturala a acelor vremuri. La sudul Dunarii, lantul Carpatilor se continua cu Muntii Balcani, intr-o zona ce se identifica cu nordul Peninsulei Balcanice, dar si cu extremitatea sudica de populare a comunitatilor cotofeniene. In interiorul arcului carpatic se intinde Depresiunea Transilvaniei, cea mai dens ocupata de comunitatile Cotofeni, cu arealul cuprins intre Mures si Somes, caracterizat prin forme joase, cu o altitudine medie de 400-600 m (de unde si denumirea de Campia Transilvaniei) cu vegetatie de stepa strabatuta de principalul rau, Muresul. Aproape de suprafata solului se gasesc umerosi samburi de sare, cunoscuti si exploatati inca din pre- si protoistorie. Un alt areal cu o densitate mare de descoperiri Cotofeni este cea a Defileului Dunnarii, cu o lungime de cca. 100 km, intre Bazias-Golubac si Pescari/Turnu Severin-Kladovo, ce corespunde sectorului prin care fluviul si-a sapat albia in stancile muntilor. Spre nord se intind Muntii Cernei, foarte populati si ei de comunitatile Cotofeni.

Pe malul drept, la sud de Dunare se desfasoara Campia Dunareana ce atinge o altitudine de pana la 500 m. Malul fluviului prezinta zone de lunci si campii joase. Sectorul invecinat Dunarii corespunde ariei sudice Cotofeni.

I.1.2. Reteaua hidrografica

Teritoriul culturii Cotofeni este strabatut de o extrem de bogata retea hidrografica. Aria sudica a culturii Cotofeni este strabatuta de fluviul Dunarea, deci acesta era un „rau interior” si, in acelasi timp, cu siguranta o artera importanta de comunicatie. “Axul principal” al celor mai numeroase si reprezentative statiuni Cotofeni din Transilvania l-a constituit raul Mures. Acest curs de apa a concentrat pe ambele maluri ale sale si pe cele ale afluentilor sai o adevarata salba de situri Cotofeni, de la cele mai timpurii manifestari pana la cele mai tarzii.

Desigur, reteaua hidrografica majora si-a avut rolul ei important atat ca

depozitara unor resurse de apa, hrana si minerale utile, cat si ca „trasoare” pentru caile de comunicatie terestre.

I.1.3. Clima

Arealul de formare si dezvoltare a culturii Cotofeni se afla, din punct de vedere geografic, la congruenta dintre climatul oceanic al Europei Apusene, cel continental al Europei Rasaritene si climatul mediteranean al Europei Meridionale.

Analizele de polen recoltate din Pestera Hotilor de la Baile Herculane indica,

odata cu primele depuneri Cotofeni, un inceput de racire ce acopera, in alt spatiu, intreaga evolutie a culturii Cernavoda III. Incepand cu stratul h2b de la Baile Herculane se constata o scadere brusca a foioaselor, in paralel cu cresterea procentului de conifere si maxima proliferare a gramineelor. Depunerile Cotofeni din aceasta pestera s-au sedimentat intr-un climat mai uscat decat cele anterioare, eneolitice. Zona clisurii dunarene poate fi reconstituita gratie analizei polinice a sedimentelor din stratul Cotofeni de la Dubova-Cuina Turcului. Pe fondul evolutiei subboreale, spre un climat umed si racoros s-a constatat o expansiune a fagetelor, dar cu o reaparitie masiva a polenului de Pinus. Ca ne-am afla la vremea culturii Cotofeni in fata unei perioade climaterice mai calde in zona Dunarii decat cea actuala ar veni sa o sugereze descoperirea unor vase Cotofeni la Ostrovul Corbului sub nivelul apelor Dunarii. Intervalul de evolutie a culturii Cotofeni urmeaza unei etape de racire, cu veri scurte si racoroase, datata intre 3650-3250 a. Chr. (5600-5200 BP) si se integreaza intr-o perioada de timp in care s-a manifestat un climat cu veri calde, lungi si umede ce a cuprins rastimpul dintre anii 3200-2450 a. Chr. (5150-4400 BP). Aceasta perioada urmeaza direct anului 3200, considerat drept apogeul atins de racirea climei, asa cum o indica analizele asupra microvertebratelor din Muntii Bükk.

I.2. Aria de raspandire a culturii Cotofeni

Cele dintai si mai numeroase referiri si discutii in intervalul cuprins intre anul

s-au purtat exclusiv asupra descoperirilor din Transilvania, bine individualizate. In timpul primului razboi mondial, prin cercetarile intreprinse la Cotofeni (devenita ulterior statiunea eponima a culturii) s-a dovedit ca aria acestei manifestari ocupa si regiunea Oltenia. Dupa mai mult timp descoperirile de la Bocsa Montana contribuiau si ele la largirea ariei, prin includerea Banatului. D. Berciu, in anul 1937, sesiza unitatea acestei manifestari in Oltenia, Banat si Transilvania dar remarca si asemanarile cu unele descoperiri din Serbia si Bulgaria. In repertoriile sale din anii 1941 si 1942, M. Roska semnala prezenta unor urme de asezari Cotofeni si in nord-vestul Romaniei. P. Roman trasa in anul 1976 granitele ariei maxime de cuprindere a fenomenului Cotofeni: Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crisana, Maramures, nord-estul Serbiei si nord-vestul Bulgariei. In paralel, cercetarile arheologilor sarbi (in nord-estul Serbiei) si bulgari (in nord-vestul Bulgariei) puneau in lumina, rand pe rand, atat asezari cat si morminte apartinand culturii Cotofeni.

Si in cazul culturii Cotofeni putem discuta de o arie maxima de raspandire si o arie, am numi-o noi, de fluctuatie. In momentul de fata mult mai bine poate fi

prezentata aria maxima, ce ingloba de la nord la sud Maramuresul, o parte a Satmarului, zona de deal si munte a Crisanei, Transilvania, Banatul, Oltenia, Muntenia (fara partea de nord-est), nord-estul Serbiei si nord-vestul Bulgariei. In schimb, aria de fluctuatie (inaintare-retragere) a fost determinata de anumite sincope cauzate de miscarile comunitatilor Cotofeni sau ale altor culturi. Consecinta a fost miscarea „frontierelor” vazuta de noi prin prisma descoperirilor cunoscute si bine datate nu ca un fenomen continuu, ci cu o gradualitate in cadrul caruia se pot distinge trei etape importante.

Stilul ceramic Cotofeni depaseste aria de raspandire a monumentelor specifice. Vase ceramice ornamentate cu decor de tip Cotofeni sunt prezente in zone indepartate (sud-estul Slovaciei, Albania) iar materiale inrudite se regasesc spre sud pana in zona Greciei.

Cap. II. ISTORICUL CERCETARILOR II.1. Cercetari privitoare la teritoriul Romaniei

II.1.1. Cercetari in secolul al XIX-lea. Efortul arheologilor amatori si al colectionarilor

Prima semnalare a unei descoperiri care ulterior s-a dovedit ca apartine culturii Cotofeni este cea a profesorului Fr. W. Schuster din Sebes care semnaleaza in anul 1865 asezarea pe inaltimea de la Sebes-Rapa Rosie (jud. Alba).

Alte semnalari din cursul secolului al XIX-lea le datarom lui C. Gooss, K. Benkő, B. Orbán, G. Téglas, K. Herepey, S. Fenichel, Julius Teutsch (Transilvania), Cezar Bolliac, V. Christescu si Teohari Antonescu (Oltenia).

II.1.2. Cercetari in secolul al XX-lea

Printre primele cercetari sistematice ale inceputului de secol XX intr-o asezare Cotofeni apartin lui I. Kovács, care in anul 1901 va dezveli o suprafata insemnata din statiunea de la Corpadea (jud. Cluj) si cele ale lui A. Fogarasi si J. Bodrogi de la Muzeul din Aiud in siturile de la Cetea, Capud-Magura Capudului si Livezile. Alte contributii la inceput de secol le intalnim la H. Schmidt, B. Pósta, M. Wosinsky, W. Lederhilger, B. Balázs, Iuliu Martian, care vor semnala o serie de puncte, care unele s- au dovedit a fi cu descoperiri Cotofeni.

In anul 1918, C. Schuchhardt si Rubensohn intreprind sapaturi la Cotofenii din Dos (a. Cotofeni, jud. Dolj), in punctul Botul Mic, devenit ulterior statiunea eponima a culturii. Noi cercetari de teren la Cotofenii din Dos, extinse si la punctele Botul Mare si Cetatuia au fost intreprinse in anul 1919 de catre I. Andriesescu si St. Ciuceanu.

Materialele din Transilvania si Banat vor constitui obiectul unor comparari cu

lumea nordica dar si cu zona Tesaliei, sub semnatura lui L. Franz, H. Reinerth, H. Schroller.

I. Nestor cunoscand materialele provenite din sapaturile efectuate la Cotofeni, va introduce in literatura de specialitate, in anul 1933, denumirea de cultura Cotofeni, cu referire la spatiul Transilvaniei si Olteniei, prilej cu care neaga vehement originea nordica (Aichbühl) a culturii, prezentata intr-o succesiune Linsenkeramik- Furchenstichkeramik.

M. Roska este cel care intocmeste, in anul 1941, un catalog impresionant ca volum pentru acea vreme cu descoperirile Cotofeni transilvanene, insumand 325 de puncte (!), multe dovedite ulterior nesigure, reunite insa sub denumirea de Corpadea I. In acelasi an sunt demarate sapaturile sistematice din asezarea de la Calnic-Dealu Mare (jud. Alba), sub egida Institutului de cercetari al grupului etnic german, conduse de catre Fr. Roth. Cu acest prilej va fi investigata singura asezare Cotofeni cercetata aproape exhaustiv din intreaga arie a culturii.

Un aport important la studierea culturii Cotofeni in perioada sa de definire si-a adus-o D. Berciu. Ii datoram primul repertoriu al descoperirilor din Oltenia in anul

1939, prilej cu care vorbeste deja de “varianta transilvaneana si banateana a aceleiasi

civilizatii”. Ulterior va extinde denumirea de civilizatie/complex Cotofeni si la

provinciile Transilvania si Banat. In anul 1960 vorbeste in termeni distincti de “cultura Cotofeni si complexul cu ceramica ornamentata cu impunsaturi succesive (Furchenstichkeramik) din Transilvania”.

In anul 1962, Gh. Bichir deosebeste cultura Cotofeni de cultura Calnic, ultimei

fiindu-i specifica ceramica decorata cu impunsaturi successive.

N. Vlassa va introduce in limbajul de specialitate conceptul de descoperiri

“Petresti-Cotofeni”, formulat pe baza stratigrafiei observate la Tartaria-Gura Luncii,

unde in nivelul superior materialele petrestene tarzii ar fi aparut asociate cu cele de tip Cotofeni timpurii, ultimele gasindu-si o legatura genetica in cele dintai.

O atentie speciala asupra culturii Cotofeni a acordat-o S. Dumitrascu, la finele anilor ’60 ai secolului trecut. In anul 1967 ne este prezentata o prima sinteza sub forma de „Note asupra culturii Cotofeni”. Au fost luate in discutie, cu acest prilej, principalele probleme ridicate de fenomenul Cotofeni (cultura materiala, asezari si locuinte, arie de raspandire, repertoriul si statistica descoperirilor, morminte, cronologie si periodizare, origine). Un an mai tarziu acelasi cercetator diferentia o faza Cotofeni fara boabe de linte si impunsaturi succesive in parte contemporana culturii Baden, ambele faze subdivizate la randul lor (I a, I b, I c, II a, II b).

Pentru zona de rasarit a Olteniei, semnificative sunt sapaturile intreprinse de A. Ulanici in asezarea de la Branet. Aici au fost observate doua niveluri de depuneri Cotofeni II, suprapuse de o locuire Glina “clasica”, relatie stratigrafica de exceptie pentru aceasta zona, intre cele doua manifestari culturale. Ulanici este si el adeptul

influentelor locale, de tip Ariusd tarziu sau salcuteno-gumelnitene asupra culturii

Cotofeni.

O prezentare sintetica a fenomenelor eneolitice tarzii din spatiul carpato- danubian, in care sunt prezentate manifestarile ce preced sau insotesc cultura Cotofeni in faza sa de inceput este semnata, in anul 1968, de S. Morintz si P. I. Roman. Acelorasi le datoram aparitia, in 1973, a unei prezentari similare pentru pentru culturile perioadei de tranzitie spre epoca bronzului, incluzand si cultura Cotofeni.

Deosebit de importante, nu numai pentru zona Banatului si a Olteniei se vor

dovedi sapaturile efectuate sub conducerea lui P. I. Roman, intre anii 1965-1967 in Pestera Hotilor de la Herculane. Situatia stratigrafica de exceptie de aici, unde s-au surprins nu mai putin de 19 niveluri de depuneri Cotofeni au oferit posibilitatea, ulterior, a stabilirii evolutiei acestei culturi pe intreg arealul raspandirii sale. Autorul cercetarii distinge patru etape distincte in evolutia pe verticala a sedimentelor Cotofeni. Prima (nivelurile eI-VII) ar fi marcata de lipsa totala a tehnicii Furchenstich, cea de a doua de folosirea, in forma rudimentara, a impunsaturilor succesive si aparitia primelor elemente Kostolac, a treia etapa ar constitui o simbioza Cotofeni-Kostolac, iar ultima etapa este marcata de infiltrari vučedoliene.

Incununarea muncii dedicate culturii Cotofeni, in care sunt sintetizate toate aspectele si problemele ridicate de aceasta o constituie aparitia monografiei Cultura Cotofeni, in anul 1976 si a studiului Die Cotofeni-Kultur, un an mai tarziu. Cercetatorul bucurestean imparte in trei faze evolutia culturii (Ia, Ib, Ic, IIa, IIb, IIIa, IIIb, IIIc), datate, in linii mari, in a doua jumatate a mileniului III a. Chr. Contactele stabilite intre comunitatile Cotofeni si cele Kostolac ori Vučedol au fost rediscutate prin prisma stratigrafiei de la Herculane-Pestera Hotilor si a sapaturilor de pe Humca de la Moldova Veche si Ostrovul Corbului. In plan fenomenologic, debutul epocii bronzului propriu-zise il plaseaza odata cu aparitia securilor cu gaura de inmanusare transversale (tipurile Veselinovo, Dumbravicioara, Faisz sau Baniabic), toate posterioare evolutiei culturii Cotofeni.

Elaborarea sistemului cronologic tripartit pentru epoca bronzului din Romania, ii prilejuieste lui Roman racordarea mai exacta a manifestarilor Cotofeni la evolutia grupelor bronzului timpuriu din jumatatea estica a Romaniei. Astfel, cea mai veche manifestare specifica acestei epoci (Bronz Timpuriu Ia) ar fi sincrona cu sfarsitul fazei Cotofeni I (Ic), cel mai recent sincronism cu bronzul timpuriu fiind la nivelul de Bronz Timpuriu II a, paralel ultimei faze Cotofeni (Cotofeni III).

Un moment de referinta in precizarea raporturilor dintre culturile Cotofeni si

Baden il constituie aparitia monografiei lui P. I. Roman si I. Németi asupra descoperirilor Baden de pe teritoriul Romaniei. De asemenea, extrem de importanta este aparitia monografiei dedicate ceramicii snurate sud-est europene, editata in anul

1992 de catre P. Roman, A. Dodd-Opritescu, J. Pál prilej cu care sunt tratate pe larg si descoperirile din aria culturii Cotofeni.

O contributie importanta la cunoasterea culturii Cotofeni din spatiul

intracarpatic si-a adus-o V. Lazar. Intr-un preambul la preocuparile sale sunt analizate descoperirile Cotofeni din judetul Mures. Teza de doctorat, Asezari de inaltime cu terase ale culturii Cotofeni din Transilvania, publicata in mai multe parti, provoaca o discutie asupra acestui tip aparte din habitatul respectivelor comunitati, avand ca studiu de caz asezarea de la Sincai-Cetatea Paganilor (jud. Mures).

Printre cei care au avut contact direct, in repetate randuri, cu descoperiri de tip Cotofeni din Transilvania si Banat se remarca Gh. Lazarovici. Cercetarile sale din ultimele doua decenii, impreuna cu colaboratorii, au avut menirea de a extinde mult sfera investigatiilor mormintelor tumulare vest-transilvanene, precum si a pesterilor sau asezarilor deschise din Cheile Turzii si Cheile Turenilor. In anul 1993, Gh. Lazarovici discuta critic modul de abordare si interpretare, din punct de vedere stratigrafic si tipologic a descoperirilor din mormintele tumulare, atragand din nou atentia asupra prezentei elementelor Cotofeni III tarzii in primul orizont de inmormantari de acest fel. Ulterior autorul propune folosirea denumirii de grup Livezile sau grup Cheile Aiudului, ca reprezentand comunitati cu origine Cotofeni III b-III c, aflate in involutie.

Pentru zona Muresului mijlociu mentionam si contributiile lui I. Andritoiu. Importante sunt si informatiile aduse prin publicarea unor cercetari de suprafata sau sapaturi sistematice in asezari Cotofeni din judetul Hunedoara, intre care se remarca cercetarile ramase inedie din Pestera Bolii de la Banita.

In anii ‘80-’90 remarcam contributiile lui I. T. Lipovan, ce reuseste sa atraga

atentia asupra locuirilor Cotofeni din bazinului Vaii Ampoiului. Un interes deosebit vor starni materialele si stratigrafia asezarii de la Zlatna-Coltul lui Blaj, unde surprinde o succesiune definita Cotofeni-Schneckenberg.

O prezenta relativ constanta in efortul publicarii si interpretarii descoperirilor Cotofeni transilvanene este cea a lui M. Rotea. Acesta face cunoscute asezarile de la Balsa-Piatra Sincuiusului si Deva-Str. Lenin, ultima reprezentativa pentru orizontul timpuriu de descoperiri Cotofeni. Deosebit de importante sunt insa rezultatele obtinute in urma sondarii asezarii Cotofeni tarzii de la Bretea Muresana-Magura Sarbilor.

Zona de nord-est a Olteniei a fost spatiul ales cu predilectie spre cercetare de catre Gh. Petre-Govora, care a precizat repere importante pentru o caracterizare similara celei din Transilvania, in special prin utilizarea impunsaturilor succesive ca tehnica la ornamentarea ceramicii. Autorul avanseaza ipoteza unei supravietuiri a comunitatilor Cotofeni in ceea ce denumeste ca fiind Cotofeni IV sau chiar Cotofeni V.

Eforturi repetate in publicarea si analizarea descoperirilor Cotofeni apartin si

cercetatoarei Z. Maxim. Remarcam rezultatele interesantei locuiri Cotofeni de la Cuptoare-Piatra Ilisovii (jud. Caras-Severin), aflata la cea mai mare altitudine (1196 m) cunoscuta din aria Cotofeni.

Intensele preocupari de cercetare arheologica a pesterilor din Banat i-au oferit

lui S. M. Petrescu posibilitatea cartarii a numeroase puncte cu descoperiri Cotofeni, remarcandu-se in mod expres rezultatele obtinute in urma investigarii Pesterii Oilor de la Baile Herculane. In lucrarea sa de sinteza din anul 2000 repertorieaza in endocarstul banatean cca. 45 de pesteri locuite de comunitatile Cotofeni in toate cele trei faze ale culturii.

O importanta contributie la cunoasterea culturii Cotofeni in nord-vestul Transilvaniei o datoram lui G. Marinescu, care in anul 1994 publica un repertoriu al descoperirilor din acest spatiu. Cu acel prilej au fost repertoriate un numar de 68 de localitati continand materiale Cotofeni, majoritatea apartinand fazelor I si II.

Pentru Al. Vulpe raportarea la cronologia egeo-anatoliana il indreptateste sa sustina, destul de vag formulat in 1979, dar explicit incepand cu anul 1997, debutul bronzului timpuriu la nord de Dunare, odata cu aparitia culturilor Cotofeni si Baden (sau blocul cultural Baden-Cotofeni, cum il numeste cercetatorul) nerenuntand insa la existenta unei scurte perioade de tranzitie, in care include manifestari anterioare celor doua pomenite, cum ar fi Cernavoda I-III, Celei, Horodistea, Usatovo s. a.). Repertoriaza la acea vreme 650 de asezari Cotofeni. In tratatul Istoria romanilor autorul isi sustine punctul de vedere anterior. Acum imbogateste si numarul descoperirilor din repertoriul culturii Cotofeni la 850.

Un aport substantial la cunoasterea fenomenului Cotofeni transilvanean l-a adus H. Ciugudean, de-a lungul unor studii repetate, in care a tratat strict sau tangential acest subiect. In anul 1991, sistemul cronologic tripartit al lui P. Roman este adaptat realitatilor transilvanene, prima etapa a bronzului timpuriu incluzand fazele II si III ale culturii Cotofeni, in care Cotofeni III a-b este paralelizat cu Schneckenberg A. Tot acum este prezentat pentru prima oara repertoriul formelor culturii Cotofeni comparativ cu cel al grupelor contemporane sau care ii succed.

Acestuia ii datoram si o ultima sinteza asupra culturii Cotofeni, care trateaza descoperirile din Banat si Transilvania, in numar de 688. Coloana stratigrafica de la Herculane este pusa la indoiala, in privinta exprimarii realitatilor transilvanene, ca de altfel si datarea nivelelor Cotofeni de aici. Intrucat, in opinia sa, subfazele periodizarii lui Roman nu sunt bine definite, H. Ciugudean renunta la incadrari stricte a materialelor. De retinut sunt observatiile sale privitoare la faza Cotofeni I si la prezenta in interiorul arcului carpatic a unor descoperiri Cernavoda III, strans legate de cele cotofeniene timpurii si precizarea “firului director” pentru materialele specifice fazei a II-a. Preconizeaza finalul evolutiei culturii Cotofeni in jur de 2500 a. Chr.

Ultime contributii le datoram lui Zs. Székely pentru zona de sud-est a

Transilvaniei, lui I. Bejinariu care repertorieaza si publica numeroase materiale inedite din zona Salajului, ale lui N. C. Riscuta care aduce noi date despre materiale aflate in zona Bradului sau Devei, ale lui M. M. Ciuta si A. Gligor care prezinta

rezultatele din asezarea Cotofeni de la Seusa-Gorgan ori cele semnate de C. C. Roman

pentru locuirea Cotofeni din pesterile hunedorene.

Alte contributii la datoram lui I. Al. Aldea, Gh. Baltag, S. Bacuet-Crisan, M. Blajan, V. Boroneant, St. Cadariu, E. Comsa, Fl. Costea, I. Crisan, Fl. Dudas, I. Emödi, G. Ferenczi, I. Ferenczi, Fl. Gogaltan, M. Guma, K. Horedt, N. Hartuche, C. Kacsó, S. A. Luca, Z. Molnár, I. Németi, C. S. Nicolaescu-Plopsor, S. Oanta, I. Paul, R. Petrovszky, D. Pop, G. T. Rustoiu, C. F. Schuster, M. Takács, I. Winkler, Vl. V. Zirra.

II.2. Cercetarea culturii Cotofeni in Bulgaria

Cele mai vechi semnalari a unor materiale de tip Cotofeni in Bulgaria dateaza din anul 1911 si le datoram lui A. Čilingirov, care mentioneaza asezarea de la Ostrov- Blatoto. Putin mai tarziu, in 1929, V. Mikov introduce in literatura de specialitate descoperirile Cotofeni din Pestera Magurata, devenite celebre si prin faptul ca vor da numele variantei sud-dunarene, utilizata si astazi de cei mai multi specialisti bulgari.

In perioada de dupa al doilea razboi mondial sunt de consemnat cateva contributii apartinand unor specialisti, precum B. Nikolov, H. Todorova, A. Milčev. Cercetarile in Pestera Magurata de la Rabicha vor fi reluate de R. Katinčarov si N. Džambazov, oferind date mai precise legate de stratigrafia depunerilor Cotofeni, careia i-au fost atribuite trei niveluri cu analogii la nordul Dunarii.

O contributie importanta la cunoasterea, in egala masura, a ritului si ritualului funerar practicat de comunitatile Cotofeni, dar si a relatiilor acestei culturi cu populatiile stepice apartine lui B. Nikolov care a publicat rezultatale sapaturilor in tumulii de la Tarnava si Kneža.

Noi cercetari in Pestera Magurata, intreprinse de catre A. Iakova vor aduce

precizari suplimentare cu privire la locuirea Cotofeni, la habitat si legaturile cu cultura Kostolac. A. Iakova va intreprinde sapaturi pe o arie extinsa si la Gradec- Kutiga soldate cu rezultate importante ce vor situa asezarea, prin prisma observatiilor stratigrafice, ca principalul punct de reper in abordarea culturii Cotofeni de pe teritoriul bulgar. La acestea se adauga alte situri Cotofeni pe care le va cerceta sistematic la Gradec, Makreš sau tar Petrovo.

Alte cercetari semnificative vor fi cele de la Iakimovo, Valcedram sau cele de la Kozloduj, ultimele intreprinse in anul 1985 de catre I. Panaitov, St. Alexandrov si V. Dinčev.

Sustinerea de catre St. Alexandrov a tezei de doctorat asupra culturii Cotofeni

in Bulgaria (1990) a adus in fata specialistilor o problematica si un material extrem de variat, in care pot fi observate, pe de o parte, legaturi firesti cu descoperirile din Serbia sau de la nordul Dunarii, iar pe de alta parte, particularitati specifice arealului sud- dunarean, in care amprenta realitatilor din Balcani este evidenta. Nepublicarea acestei lucrari, extrem de valoroase, limiteaza cunoasterea unor descoperiri importante decat intr-un cerc destul de restrans de specialisti care au avut acces la manuscrisul tezei.

Sapaturile intreprinse in anul 1991 de catre St. Alexandrov in asezarea multistratificata de la Radomir-Vahovo, aflata pe cursul Strumei, in sud-vestul

Bulgariei au permis observatii interesante in directia precizarii unor puternice influente Cotofeni in ceramica aflata in nivelurile IV-I. Aceste influente sunt transmise regulat, pe intreaga perioada de evolutie a culturii (Cotofeni I-III), permitand stabilirea urmatoarelor sincronisme: Baden II-Cotofeni I (Orlea-Sadovec); Bubanj-Hum I b-Kostolac-Cotofeni II-III; Vučedol timpuriu-Cotofeni III; Vučedol clasic-Cotofeni III.

Alexandrov elaboreaza un sistem cronologic tripartit, in care cea mai mare

parte din evolutia culturii Cotofeni se desfasoara in limitele BT II, care cu cele patru subfaze (a, b, c1 si c2) acopera fazele Cotofeni II si III. Pentru faza a II-a, reprezentative sunt orizonturile IV-III de la Gradec si orizontul II de la Magura, pentru faza a III-a fiind caracteristice influentele Kostolac si slipul oltenesc. In Bulgaria de sud-vest identifica o varianta a culturii Cotofeni, in care predomina influentele sudice, remarcate indeosebi prin preluarea in repertoriul ceramic a unor forme helladice.

O recenta sinteza asupra fenomenelor etno-culturale petrecute in eneoliticul si

perioada timpurie a epocii bronzului din Balcani o are ca autoare pe cercetatoarea bulgara L. Nikolova. In sistemul sau cronologic, Bronzul Timpuriu I balcanic (3600/3400-3000 a. Chr.) ar include, in orizontul 5 si cu faza I a culturii Cotofeni, prezenta pe teritoriul Romaniei si in nord-vestul Bulgariei, pe care o sincronizeaza cu Ezero A1. Bronzul Timpuriu II (3000-2500/2450 a. Chr.) inglobeaza fazele Cotofeni II si III. In nord-vestul Bulgariei Nikolova delimiteaza grupul Knezha-Turnava, continand descoperiri Cotofeni din fazele II si III, iar in zona central-nordica grupul Goran-Slatina ce include si elemente Cotofeni II-III. La Nikolova intalnim si referiri mai ample asupra ritului si ritualului funerar atribuit comunitatilor Cotofeni din jumatatea nordica a Bulgariei.

II.3. Cercetarea culturii Cotofeni in Serbia

Preocupari constante in ultimul deceniu in directia studierii culturii Cotofeni in Serbia le-a avut N. Tasić. In estul Serbiei, descoperirile indica o raspandire a descoperirilor Cotofeni intre vaile raurilor Dunarea, Timoc, Cerna si Mlava, fiind sesizate toate cele trei faze evolutive Cotofeni, ilustrate astfel: faza I – Donje Butorke, faza a II-a – Klokočevac, Zlot II, faza a III-a – Padina, Crnajka. Produsele Cotofeni se gasesc, precum la Klokočevac, intr-un mediu marcat puternic de elemente ale stilului Kostolac. In sinteza sa din anul 1995 asupra culturilor eneolitice din centrul si vestul Balcanilor, N. Tasić mentioneaza, pentru Serbia, un numar de 32 de situri Cotofeni cunoscute si partial investigate. Acum este de parere ca in Serbia nu exista descoperiri de faza Cotofeni I ci doar din fazele II si III.

Acestuia ii datoram unul dintre putinele studii de sinteza asupra asezarilor din mileniul III a. Chr. din Serbia, nord-vestul Bulgariei si sud-vestul Romaniei, in care

discuta si tipurile de asezari Cotofeni, precum si cele de tip Cotofeni-Kostolac-

Magura.

O repertoriere a descoperirilor Cotofeni din zona sarbeasca a Portilor de Fier (intre Portile de Fier I si II) a constituit obiectul unei discutii purtate de M. Jevtić, care constata numarul mare al acestora, din faza “clasica”, in aval de Tekija, fara a cunoaste elemente Kostolac, precum la Padina, Lepeski Vir-Pepenska portkapina, Vlasac, Rečica, Hajdučka vodenica, Baraće, Karataš, Donje Butorke, Ajmana, Zbradila, Korbovo-Rive, Vajuga-Pesak, Jakomir, Biljevina, Ljubičevac, in apropierea raului Slatina, Knjepište, Ruženka, Bordjej, Vrkanj. In schimb, in defileul superior (clisura Gornea), in jurul localitatii Lepenski Vir predominante devin asezarile de tip Kostolac impregnate cu elemente ale culturii Cotofeni, documentate la Manastir, Padina (morminte), Velike Livadice, Lepenski Vir, Vlasac.

O noua analiza a descoperirilor din regiunea Pomoravlje si, in special, a celor de la Kostolac, ii prilejuieste lui M. Stojić, in 1987, semnalarea aici a unor descoperiri carcateristice fazei Cotofeni I, aflate in ambianta Kostolac, situatie ce are implicatii majore in precizarea sincronismelor intre manifestarile Cotofeni si Kostolac. Stojić explica prezenta ceramicii Cotofeni I la Kostolac prin prisma unei raspandiri sensibil mai timpurii a “grupului cultural Kostolac”, inca la nivel de Cotofeni timpurii. Publicarea de catre acelasi cercetator, in 1996, a materialelor stratigrafiate din asezarea de la Ostrikovac-Djula i-a oferit prilejul definirii descoperirilor de tip Ostrikovac, specifice bazinului Moravei, in care a fost delimitata si o componenta Cotofeni, evidenta in fazele Ostrikovac I a-c.



Foarte recent, in ultima sinteza asupra culturii Kostolac in Serbia, D. Nikolić analizeaza raporturile complexe derulate intre manifestarile de tip Kostolac si Cotofeni, atat din Serbia cat si din Romania.

CAP. III PROBLEME DE TERMINOLOGIE

III.1. Eneolitic / epoca cuprului / perioada de tranzitie spre epoca bronzului /

bronz timpuriu

Intrucat cultura Cotofeni a evoluat intr-o perioada destul de lunga de timp, caracterizata prin schimbari structurale ample, in care unele fenomene specifice eneoliticului dispar, iar altele purtatoare ale modului de viata caracteristic epocii bronzului se nasc, incadrarea descoperirilor de acest tip a acoperit toate „plajele” posibile: neolitic final, eneolitic, perioada de tranzitie spre epoca bronzului, epoca timpurie a bronzului. Aceasta lipsa de coerenta si consecventa terminologica a generat numeroase confuzii, indeosebi la nivelul caracterizarii fenomenului Cotofeni.

In arheologia romaneasca preocuparile de racordare a evolutiei culturale de la finele neoliticului si eneoliticului la unul din sistemele europene existente au debutat cu perioada interbelica, optandu-se la inceput pentru cel central-european. In literatura arheologica din Romania, termenul este adaptat si folosit pentru prima data

in limba romna de catre I. Kovacs, care in anii 1928-1932, incadreaza cimitirul de la Decea Muresului in eneolitic. Tot acum, I. Nestor va utiliza termenul de eneolitic, dar in paralel si pe cel de Steinkupferzeit.

Istoriografia postbelica va inlocui treptat notiunea de epoca a cuprului (Kupferzeit) cu cea de tranzitie, in incercarea de a exprima cat mai fidel trecerea de la modul de viata neolitic/eneolitic la cel caracteristic epocii bronzului. Intre culturile reprezentative intotdeauna vom regasi si cultura Cotofeni, pentru partea vestica a Romaniei fiind, de fapt, cea mai importanta manifestare a acestei perioade. Izolat vom gasi si incadrari in neoliticul taziu.

O solutie de compromis in rezolvarea problemei departajarii eneoliticului

(eneolitic este un cuvant preluat din franceza – énéolithique -, compus latinul aeneus

= de arama si grecescul lithos = piatra) de epoca bronzului a fost cea a introducerii

unei noi perioade „tampon”, numita conventional perioada de tranzitie de la neolitic

la epoca bronzului. Pentru aproape o jumatate de secol noua notiune a mentinut la un

oarecare numitor comun realitatile culturale din zona bazinului Dunarii de Jos, fiind imbratisata de cea mai mare parte a arheologilor romani, bulgari si sarbi.

Al. Vulpe, referindu-se la perioada de timp cuprinsa intre incetarea culturilor

eneolitice locale si inceputul epocii bronzului, numita in jargon arhologic „perioada de tranzitie” nu ar fi decat „o expresie a neputintei si a dezacordului cercetatorilor de a defini o perioada, de altfel destul de lunga”. Al. Vulpe remarca faptul ca orice tentativa de delimitare obiectiva intre epoca eneolitica si cea a bronzului „ramane pur conventionala”.

In efortul de peste patru decenii de analiza a fenomenului Cotofeni, P. Roman si-a canalizat atentia si asupra discutarii unor probleme de terminologie. De la bun inceput cercetatorul bucurestean a fost adeptul utilizarii notiunii de perioada de tranzitie in relatie cu manifestarile de tip Cotofeni si Baden. Perioada de tranzitie spre epoca bronzului ar fi fost marcata de o instabilitate etno-culturala care inceteaza odata cu cristalizarea grupelor culturale ale epocii bronzului.

H. Ciugudean include fenomenul Cotofeni in eneolitic motivand alegerea prin nevoia de racordare a realitatilor din teritoriile romanesti la sistemele cronologice central si sud-est europene.

III.2. Perioada dintre finalul eneoliticului si inceputul epocii bronzului din perspectiva tehnologica si fenomenologica. Terminologie

In plan tehnologic, Roman plasa inceputul perioadei de tranzitie dupa disparitia uneltelor masive din cupru iar inceputul epocii bronzului odata cu aparitia topoarelor cu un singur tais. Al. Vulpe, initial adept al criteriului tehnologic in definirea unor epoci, plasa inceputurile epocii bronzului odata cu constituirea acelor grupe culturale care incep sa confectioneze unele tipuri de obiecte din metal specifice, cu o evolutie ce va depasi acest stadiu. H. Ciugudean caracteriza inceputul Bronzului timpuriu, din punct de vedere tehnologic, prin folosirea alaturi de obiectele de cupru si a celor realizate prin alierea cuprului cu arseniul, fie prin batere, fie prin turnare in

tipare mono- sau bivalve.

III.3. Perioada dintre finalul eneoliticului si inceputul epocii bronzului din perspectiva socio-economica si spirituala

Tot mai mult isi fac loc acualmente interpretari care tin seama si de modificarile social-economice ori de ordin spiritual.

Un studiu special dedicat folosirii in literatura romaneasca a notiunilor de eneolitic, epoca cuprului si perioada de tranzitie spre epoca bronzului ii apartine lui D. Popescu. Cercetatorul bucurestean sublinia cu acest prilej necesitatea raportarii la prefacerile ce vor genera noile forme de viata, in cadrul carora contesta rolul exclusiv acordat criteriului tehnologic in definirea epocii bronzului, remarcand procesul de sedentarizare al comunitatilor Cotofeni ca pe un fenomen specific ulterior epocii bronzului.

O discutie ampla si de substanta asupra notiunii de perioada timpurie a epocii bronzului a fost prezentata acum un deceniu de catre H. Ciugudean, prilej cu care a fost reafirmata necesitatea raportarii la toate fenomenele ce insotesc schimbarile din intervalul cuprins intre neolitic si epoca bronzului.

Al. Vulpe, in 2001, renuntand si criticand doar criteriul strict fenomenologic,

vede debutul epocii bronzului ca rezultat al unor ample modificari ale habitatului, economiei si tehnologiei, practicilor funerare, a expresiei vietii spirituale. Asupra acestei opinii ne-am exprimat obiectiile prin prisma studierii habitatului, a vietii economice, a metalurgiei, a practicilor funerare, a vietii sprituale si a ceramicii care nu sustin un astfel de angajament.

Ca opinie personala, cultura Cotofeni reprezinta, sub toate aspectele sale, o cultura de tranzitie de la formele de viata eneolitice la cele specifice epocii bronzului. O vedem ca liant intre o lume a eneoliticului pe cale sa apuna si cea a epocii bronzului, ale carei caracteristici le dobandeste in ultimele sale forme de manifestare, care nu o deosebesc cu nimic de celelalte grupe din Bronzul timpuriu, dimpotriva din multe aspecte fiind chiar peste acestea. Avand in vedere faptul ca de o epoca a bronzului propriu-zisa, sub aspect fenomenologic (alierea cuprului cu staniul) la noi putem vorbi abia cu bronzul mijlociu, ar insemna sa „intindem” eneoliticul sau epoca cuprului pana la fomarea culturii Wietenberg! Sau sa plasam inceputurile epocii bronzului mult mai devreme, asa cum incearca Al. Vulpe, incepand cu „blocul Baden- Cotofeni”.

Din pacate, de multe ori, notiuni precum cele de eneolitic, epoca cuprului,

Steinkupferzeit, perioada de tranzitie de la eneolitic la epoca bronzului, bronz

timpuriu nu mai sunt folosite in arheologia romaneasca in sensul lor intrisesc, ci ca o

„moda” generata de diferite curente, o anumita bibliografie sau din „reflex”. Doar asa puteam explica ambiguitatile, revenirile nenumarate sau folosirea la intervale scurte de timp a denumiri total opuse. Se pare ca circuitul „ciclic” isi va spune cuvantul in continuare

III.4. Concepte si notiuni

Aici au fost definite conceptele si notiunile de baza, precum grup cultural, facies cultural, cultura sau complex cultural. Cu referire la manifestarea in discutie am optat pentru utilizarea notiunii de cultura Cotofeni.

III. 5. Denumirea culturii

In studiul sau din anul 1933, care a marcat o cotitura in cercetarea preistorica romaneasca, I. Nestor denumea cultura Cotofeni. In acelasi an aparea sinteza de preistorie a Transilvaniei semnata de H. Schroller care se va rezuma, asemeni inaintasilor sai sa nu utilizeze o denumire proprie, ci doar sa uzeze de notiunile de Furchenstich si Linsenkeramik pentru descoperirile acestei culturi. La fel va proceda si Fr. Roth la publicarea sapaturilor extinse de la Calnic. M. Roska va propune denumirea de “Corpadea I” pentru descoperirile Cotofeni transilvanene.

Incepand cu anii ’60 ai secolului trecut se va propune folosirea denumirii de cultura Calnic, individualizata prin utilizarea tehnicii Furchenstich in ornamentarea ceramicii (Gh. Bichir, K. Horedt)

Pe teritoriul Bulgariei s-a incetatenit in paralele cu denumirea de cultura Cotofeni si cele de cultura Magura, Magura-Cotofeni dupa numele pesterii de la Rabicha.

Personal, credem ca denumirea de cultura Cotofeni nu este cea mai potrivita, dar o vom utiliza ca atare, in sensul unei conventii deja acceptate de marea majoritate

a preistoricienilor europeni. Ca realitatile transilvanene ne arata un fenomen particular la nivelul evolutiei generale a culturii Cotofeni este un lucru evident. Se poate merge pana intr-acolo, in a-l considera chiar o cultura distincta, poate acea cultura Calnic, preconizata cu decenii in urma de catre Gh. Bichir. Insa toate observatiile expuse mai sus nu schimba unitatea in diversitate, cu variante regionale, specifica unor evolutii teritorial-cronologice extinse, precum cea a culturii Cotofeni.

CAP. IV HABITATUL COTOFENI IV.1. Asezarile culturii Cotofeni

Efortul de reconstituire a habitatului uman in preistorie este direct tributar

informatiei oferite de o sapatura arheologica si, poate, si mai mult faptului ca aceasta actiune, fie ea si sistematica, este una distructiva. La acest incovenient se adauga faptul ca aproape fara exceptie, in arealul culturii Cotofeni sapaturile arheologice au vizat doar anumite sectoare ale unei asezari, au fost investigate doar partial unele complexe (locuinte, gropi, anexe, alte constructii).

IV.1.1. Aria de cuprindere a unei asezari

Mai cu seama pe fondul lipsei unui exercitiu metodologic in cercetarea romaneasca, aria de cuprindere a unei asezari Cotofeni este greu de stabilit, cu toate ca au fost propuse mai multe metode de evaluare pentru asezarile preistorice. Teritoriul

„controlat” de o comunitate ingloba, desigur, zonele in care se desfasurau activitatile economice (cultivarea pamantului, pasunatul) dar si zonele cu resurse utile (lemn,

minerale, lut), ultima de multe ori aflata la o departare poate apreciabila de vatra asezarii. Este probabil ca hotarele unor asezari sa se interfereze in zonele periferice de unde se exploatau lemnul sau resursele utile, care puteau constitui materii prime pentru comunitati invecinate.

IV.1.2. Clasificarea asezarilor Cotofeni

Clasificarea asezarilor Cotofeni poate fi facuta prin adoptarea mai multor criterii, anume:

1. Cel al pozitionarii pe formele de relief ocupate.

2. In relatie cu existenta/lipsa unor lucrari defensive: asezari deschise/fortificate.

3. In functie de durata locuirii: asezare permanenta/locuire sezoniera.

4. Importanta asezarii in zona din care face parte: asezare principala/asezare secundara.

Aceste criterii cu care putem opera nu vor raspunde insa niciodata multumitor unor intrebari care sa ne dea posibilitatea de a procesa informatia pe baza unor clasificari analoage celor utilizate in etnologie sau antropologie. Lipsa unor cercetari sistematice de amploare nu face posibila, in niciunul din cele cca. 1500 (!) de situri Cotofeni cunoscute, precizarea exacta a tipului de sat din acea vreme. Nu putem aprecia intinderea, modul de organizare, structura sa, astfel incat sa putem discuta, la modul clar de sate rasfirate, sate de tip adunat, sate compacte etc.

IV.1.3. Formele de relief ocupate

Pot fi distinse: 1. Asezari situate pe forme de relief joase (luncile apelor, pe insule, grinduri; 2. Asezari situate pe terase; 3. Asezari/locuiri de inaltime; 4. Locuiri in pesteri; 5. Locuiri in abri-uri.

Poate fi remarcata ocuparea tuturor formelor de relief si popularea indeosebi a zonei de deal si munte pana la aproape 1200 m (Piatra Ilisovei). Desigur, acest tip de habitat este in stransa legatura cu activitatile economice desfasurate de comunitatile Cotofeni.

IV.1.4. Amenajari antropice Cotofeni in asezarile deschise

O categorie aparte a asezarilor Cotofeni o formeaza cele de inaltime cu terase artificiale intalnite Agristeu, Blandiana, Boarta, Capud, Calnic, Craiva, Orlat, Sincai, Sorostin, Bretea Mureseana, Galati si Deva. Aceste asezari constituiau cel mai probabil centre zonale, cu functii social-economice, politice si religioase.

IV.I.5. Problema tell-urilor si a asezarilor de tip tell Cotofeni

Problematica acestui tip de asezare din aria culturi Cotofeni reprezinta o noutate in istoriografia problemei. Putem diferentia, conform definitiei data tell- urilor de catre Fl. Gogaltan doua categorii principale: tell-uri propriu-zise si asezari de tip tell.

Tell-uri propriu-zise Cotofeni sunt cele de la Basarabi-Cetate (DJ), Cuptoare-

Piatra Ilisovii (CS), Ocnele Mari-Zdup (VL), Ostrovul Corbului-Botul Cliucilui-km.

911 (MH) si Seusa-Gorgan (AB), ultima singura Cotofeni din Transilvania. In randul asezarilor de tip tell Cotofeni am inclus situl de la Sincai-Cetatea Paganilor (MS) si, posibil, cele de la Capud-Magura Capudului (AB) si Moldova Veche-Humca (CS), ultima puternic impregnata de elemente Vučedol. Aparitia unora dintre ele trebuie

legate de anumite activitati si practici ce ies din sfera cotidianului.

IV.1.6. Asezari permanente / locuiri sezoniere

Acest criteriu este tangential atat celui privind formele de relief ocupate, cat si celui privind importanta asezarii in arealul din care face parte la un moment dat. In acelasi timp, discutarea asezarilor/locuirilor din aceasta perspectiva este complementara datelor referitoare la economia comunitatilor, ultima sprijinita mai cu seama de analizele arheozoologice si arheobotanice.

Analizele pe microzone permite stabilirea caracterului permanent/sezonier al

locuirilor, cu conditia sa fie intreprinse atat cercetari de teren cat si sapaturi sistematice de amploare. Un astfel de model il ofera zona Muntilor Apuseni sau Valea Cernei.

IV.1.7. Amenajari defensive (santuri, valuri, garduri) in cultura Cotofeni

Un alt criteriu de clasificare al asezarilor culturii Cotofeni este cel al prezentei/lipsei unor elemente defensive. Datele de care dispunem ne permit sa enuntam mai mult problema, intrucat cercetarile actuale nu au adus informatii intotdeauna concludente asupra acestui tip de asezari.

Dintre toate siturile Cotofeni invocate ca beneficiind de sisteme defensive, lucrurile par certe doar la Castrele Traiane, in Oltenia, unde a fost localizata o fortificatie circulara, cu santuri si valuri de aparare.

Numarul absolut impresionant de locuiri permanente sau sezoniere intalnite in aria culturii Cotofeni, in peste 1500 de puncte este totusi greu de intepretat intr-o posibila incercare de evaluare demografica. Pentru marea majoritate a siturilor nu avem decat date laconice, fara nicio posibilitate de apreciere a extensiei in timp si spatiu a locuirii. Numarul restrans al cercetarilor sistematice de amploare reprezinta o alta piedica in analiza demografica. La o evaluare primara, putem totusi remarca numarul mai restrans al locuirilor din faza I si, in consecinta, un spor demografic mai mic pentru aceasta perioada. Acum asezarile sunt de scurta durata si niciodata cu mai multe niveluri succesive. Incepand cu faza a II-a creste si numarul descoperirilor, ca si intensitatea in arealul ocupat. Tot acum se constata pentru prima data, ocuparea pesterilor. Insa abia in faza a III-a putem vorbi despre o explozie demografica si de un fenomen Cotofeni propriu-zis, concentrat mai cu seama in Transilvania. Din aceasta secventa cunoastem cel mai mare numar de descoperiri si constatam o extrem de mare diversitate a formelor de relief ocupate, in special prin aparitia unor „salbe” de locuiri sezoniere ce gravitau in jurul asezarilor permanente. Este o perioada in care sedentarizarea este dovedita prin existenta marilor asezari, unele cu terasari

antropogene si a asezarilor multistratificate. Cu finalul culturii Cotofeni, in ceea ce

noi numim subfaza Cotofeni III c (diferita ca si continut fata de P. Roman) numarul locuirilor si, implicit al populatiei Cotofeni scade drastic, motivat cel mai probabil de miscarea populatiilor de stepa, dislocarea culturii Vučedol si expansiunea culturilor Glina si Schneckenberg. Cel mai frecvent intalnim acum locuiri de scurta durata in pesteri, fapt ce denota, in plus, o perioada de instabilitate.

Lamurirea organizarii interne a asezarilor Cotofeni ramane un deziderat de

viitor. Sapaturile de la Calnic au fost de natura sa precizeze modul de dispunere al locuintelor, construite pe un sir paralel, pe o terasa sub varful dealului. Si exemplele ar putea continua, dar intotdeauna cu o imagine trunchiata de contextul de facto al unei asezari, niciodata cercetata exhaustiv.

IV.2. Locuintele culturii Cotofeni

Ar fi ideal daca am putea preciza destinatia reala a unei constructii, pe care de

cele mai multe ori, probabil dintr-un mod destul simplist de a vedea si rezolva

„problemele”, a fost catalogata, pur si simplu, drept locuinta. Arhitectura Cotofeni,

subordonata si ea conceptiei spatiale, de cautari optime pentru proiectarea „spatiului interior” se circumscrie pe deplin modelelor eneoliticului si epocii bronzului din aria sud-est europeana.

Nu putem sa nu constatam, ca un neajuns, numarul redus al locuintelor cercetate in aria Cotofeni raportat la numarul impresionant al punctelor cu descoperiri; acelasi lucru poate fi spus si despre datele sumare avute la dispozitie referitoare la unele dintre aceste complexe.

IV.2.1. Tipologie si terminologie legate de aspectul locuintelor

Propunem clasificarea locuintelor, in raport cu solul in/pe care sunt construite, cat si de tipul/amploarea constructiilor, in trei mari categorii:

A. Locuinte adancite de tip bordei

B. Locuinte partial adancite (termen preferat in locul celui impropriu de

semibordeie)

C. Locuinte de suprafata

C.1. Case

C.2. Colibe

A. Locuinte adancite de tip bordei (≥ - 0,60 m) sunt cunoscute in peste 30 de

situri Cotofeni

B. Locuinte partial adancite (0-0,60 m) se cunosc din 24 de locuiri Cotofeni. C. Locuinte de suprafata

C.1. Case, repertoriate in 24 de situri

C.2. Colibe, repertoriate in 15 situri

Un alt criteriu, secundar, de clasificare a locuintelor se opreste asupra formei lor. Intalnim, astfel, locuinte de forma patrulatera (rectangulara), circulara, ovala. Dar intalnim si locuinte de „forma neregulata”, tip practic inexistent, insa care exprima in

mod elocvent limitele metodei arheologice ce defineste un complex pe baza resturilor

pastrate sau observate de arheolog. Putem distinge, din aceasta perspectiva, a formei, patru tipuri de locuinte, dupa forma precizata la momentul descoperirii lor:

a. circulare; b. circulare; c. ovale; d. forma nedeterminata.

O constructie unicat pentru mediul Cotofeni a fost cercetata integral la Vintu de Jos-Deasupra Satului (AB) Particularitatea este data de compartimentarea interiorului in trei sectoare diferite: camera propriu-zisa, bucatarie si o mica absida. Locuinta (?) apartinei subfazei Cotofeni Ia.

Singurul tip principal intalnit la casele Cotofeni este cel cu patru laturi. Casele (de suprafata) de forma patrulatera de la Calnic sau Sincai erau prevazute uneori cu doua camere, fiind un tip specific fazei Cotofeni III.

IV.2.2. Problematica locuintelor cu vatra interioara

O problema importanta de discutat in contextul interpretarii caracterului sezonier/permanent al unei asezari este cea a locuintelor cu vetre interioare.

Statistica pe care am realizat-o ne indica faptul ca avem doar sase bordeie, trei locuinte partial adancite si doua colibe care au beneficiat de vatra interioara. In schimb, peste 45 de case aveau vatra.

Ne asteptam, logic, ca unele sate Cotofeni desemnate fara echivoc in literatura drept asezari importante/principale/permanente, precum cele de la Calnic-Dealul Mare (AB), Sincai-Cetatea Paganilor (MH), Boarta-Cetatuie (SB), Ostrovul Corbului- Botul Cliciului-km. 911 (MH), Basarabi-Cetate (DJ) sau Deva-Dealul Cetatii (HD) sa fie formate din locuinte cu vatra interioara. Datele prezente confirma caracterul desemnat al asezarilor.

IV.2.3. Consideratii privind arhitectura culturii Cotofeni

Factorii de mediu (clima, natura solurilor, materialele disponibile) dar si gradul de dezvoltare tehnica a unei societati si-au pus amprenta in mod cert asupra tipurilor de locuinte construite. Existenta unor cunostiinte empirice este certa.

Un model de orientare spre aspectul decorativ ni-l ofera bucatile de pereti ornamentati descoperite la Drasov-Gorganul (AB), Capud-Magura Capudului (AB), Deva-Dealul Cetatii (HD) si Cetea-Picuiata (AB). Ornamentica a fost realizata prin modelare, incizie si impresiune cu snurul, probabil incrustate cu pasta alba. Ele sunt specifice fazei Cotofeni III.

IV.2.4. Tehnici de constructie a locuintelor

a. Fundatia. Pentru ridicarea unor case avem consemnate mici „santuri de

fundatie”.

b. Podina. In cazul multor locuinte de suprafata Cotofeni nivelul de calcare a

fost amenajat sub forma unei podine solide, realizata din lut batatorit. Situatia este documentata la multe case din asezarea de la Calnic. In schimb, la Sincai-Cetatea Paganilor se mentioneaza ca podina majoritatii locuintelor de suprafata era formata dintr-o masa compacta, fatuita, de lut ars, cu urme de pari si nuiele asemenea celor eneolitice; uneori podinele erau placate cu lespezi.

c. Scheletul, peretii. In pre- si protoistoria Europei s-au folosit doua sisteme de constructie a locuintelor: Fachwerk si Blockbau. Ridicarea unor astfel de locuinte,

care cereau anumite cunostiinte tehnice, nu ar fi fost posibila fara contributia unor mestesugari. Pentru locuintele Cotofeni poate fi avuta in vedere tehnica Fachwerk, ce presupunea ridicarea unui schelet portant realizat din stalpi de dimensiuni variabile si peretii ridicati dintr-o impletitura de pari si nuiele. Pentru izolare, aceasta textura lemnoasa urma sa fie acoperita pe ambele fete cu o lipitura din lut amestecat cu paie sau pleava tocate (chirpiciul). Un alt tip de casa ce putea fi cunoscut de comunitatile Cotofeni este casa „pe talpi”.

d. Acoperisul. In cazul unora dintre locuintele de tip bordei sau partial

adancite, ori chiar in situatia unor locuinte de suprafata mai modeste acoperisul putea fi format din straturi de pamant si paie (sau stuf) asezate peste scheletul lemnos. Pentru case presupunem utilizarea paielor sau stufului.

e. Problema iluminatului

Nu exista dovezi ale existentei unor ferestre care sa asigure iluminatul natural. O sursa de lumina artificiala o oferea focul din vatra, atunci cand aceasta exista. Nu cunoastem recipiente special folosite la iluminat, dar pot fi invocate aici „altarasul”, de la Secuieni-Silas (HR) si “candela”, cum am numit-o noi, de la Gheja (MS), un mic vas cilindric ce era atarnat si care poarta urme de ardere secundara.

IV.2.5. Relatia materie prima-locuinte

Aici trebuie avute in vedere materiile prime necesare si cele existente in vecinatatea unei locuri, cunoasterea caracteristicilor fiecarora (lemn, lut, piatra etc.).

IV.2.6. Anexe gospodaresti

Cu greu pot fi delimitate constructiile destinate locuirii de anexele gospodaresti, cu functii economice. In general, orice constructii/complexe cu un plan sau inventar oarecum mai aparte li s-au destinat functii rituale, desi multe vor fi avut un rol economic, de anexe gospodaresti.

Unele compartimentari de la Calnic si Vintu de Jos au fost interpretate drept bucatarii. La Seusa avem un „depozit” de cereale.

IV.2.7. Sistematizarea asezarilor Cotofeni

Lipsa unor cercetari sistematice ne impiedica sa cunoastem modul de organizare interna a unei asezari. Singura asezare la care se observa respectarea unui anumit plan este cea de la Calnic.

IV.3. Vetre

Forma si structura unei vetre se pare ca nu difera de la o zona la alta In general, o vatra are un pat / postament, care poate fi realizat din pamant, pietre sau cioburi de vase. Partea superioara a vetrei putea fi acoperita cu un strat subtire de lut, netezit cu grija, asa numita fatuiala.

Forma vetrelor poate diferi. Se cunosc vetre de forma circulara (cele mai numeroase), dar si de forma rectangulara si ovala, dar nici unele nu pot constitui un indicator cronologic. Se cunosc si vetre cu gardina, ce au marginea inaltata, unele in

forma de potcoava. In functie de modalitatile de constuire, am identificat trei tipuri: Tip I. Vetre simple; tip II. vetre ridicate pe un pat de cioburi/pietre sau postament; tip. III. Vetre cu gardina.

In 18 asezari cercetate vetrele au fost descoperite in interiorul locuintelor, in rest ele fiind ridicate in afara unor complexe. Din cele zece descoperiri facute in pesteri in doar doua cazuri vetrele erau in interiorul unor locuinte (Banita-Pestera Bolii si Rabicha-Pestera Magurata). Unele locuinte beneficiau de cate doua vetre: Calnic (Locuinta 6, cu vetrele insa la adancimi diferite) si Sincai.

Unele vetre au fost asociate unor practici rituale, precum cele din zona de cult de la Cetea-Picuiata (AB), Barsesti-Chiciurla (VL) si Aiud (AB).

IV.4. Cuptoare

Desi reduse numeric, cuptoarele din aria Cotofeni sunt semnalate, dar nu si publicate, de cele mai multe ori, corespunzator (Calnic, Cucerdea, Hereclean, Ostrovul Corbului-km. 911, Poiana Ampoiului-Piatra Corbului, Sincai-Cetatea Paganilor si Rabicha-Pestera Magurata).

Se pot distinge doua tipuri principale de cuptoare folosite de comunitatile Cotofeni: Tip I. Cuptoare cu cupola rotunda (Calnic, Sincai); Subtipul 1. Cuptoare cu cupola rotunda si interiorul in forma de U (Ostrovul Corbului); Tip II. Cuptoare cu bolta, de forma dreptunghiulara (Rabicha-Pestera Magurata).

Referitor la functionalitatea cuptoarelor, cele aflate in interiorul locuintelor deserveau casa si puteau fi folosite la coacerea painii. Cuptorul de la Ostrovul Corbului ne indica utilizarea sa probabila in activitati de reducere a minereului.

IV.5. Gropi

O statistica pe care o anticipam inca din aceste randuri ne releva faptul ca doar in 47 de situri Cotofeni (!) din cele 1500 cunoscute avem informatii despre existenta gropilor, ceea ce reprezinta doar un procent de cca. 4% (!).

In functie de forma in plan a gropilor, in cultura Cotofeni distingem cinci tipuri principale: I. circulare; II. ovale; III. circular-ovale; IV. Semicirculare; V. dreptunghiular alungite; la acestea se adauga VI. formele neregulate.

Tipologia profilelor gropilor ne indica existenta gropilor cu fundul drept, cu

fundul alveolat, cele de tip clopot, de tip sac ori cu pereti oblici.

Un numar restrans de gropi au fost descoperite in interiorul locuintelor (Calnic-Dealul Mare, Seusa-Gorgan, Sincai-Cetatea Paganilor). Alteori gropile au fost sapate intre locuinte sau in vecinatatea lor (Boiu-Magulicea, Calnic-Dealul Mare, Girisu de Cris-Raturi, Gligoresti-Holoame, Hereclean-Dambu Iazului, Sebes-Papuc, Seusa-Gorgan, Sincai-Cetatea Paganilor, Tasnad-Sere).

Referitor la functionalitatea lor, gropile putea servi in scopuri domestice, pentru scoaterea lutului, ca gropi menajere sau de provizii. In cazul altora, pe care le vom discuta separat, intr-un alt capitol, ele au servit in practici rituale. In cadrul

culturii Cotofeni sunt mntionate si asa-numite rezervoare pentru colectat apa

(Calnic). La Calnic si Seusa sunt cunoscute puturi, ultimul cu o depunere cultica.

CAP. VI

VIATA ECONOMICA. OCUPATII SI MESTESUGURI

Viata economica a comunitatilor Cotofeni este subordonata tipului de relief, a prezentei unor materii prime sau minerale si roci utile, a relatiilor de schimb pe care intretinea cu alte populatii din aceeasi arie culturala sau invecinate. Dar in toate cazurile credem ca putem aprecia ca un sat Cotofeni avea o economie autarhica. Ocupatiile principale trebuie sa fi fost cresterea animalelor si cultivarea pamantului, alaturi de care intr-o proportie variabila se derulau si alte activitati, in asezare sau in afara ei: olaritul, torsul si tesutul, culesul, vanatoarea, „mineritul” etc.

V.1. OCUPATII

V.1.1. Cresterea animalelor

Un model de sinteza a relatiei habitat-ocupatii a fost oferit culturii Cotofeni, pentru prima data, de catre D. Berciu. Potrivit acestuia, triburile Cotofeni erau crescatoare de vite in turme in cautare permanenta de pasuni pentru turme, fapt care ar fi explicat prezenta unor locuiri pana la inaltimi mari in Carapati.

Concluziile ce se desprind dintr-un atare enunt trebuie sa tina cont in special de rezultatele expertizelor faunistice. Procentul in care bovinele sunt majoritare intr- un sit Cotofeni, cel de 75 %, este unul covarsitor. Dominanta acestor specii este caracteristica atat pentru Transilvania, cat si pentru Banat si sudul Olteniei. Exceptia o constituie Muntii Apuseni, unde majoritare sunt ovicaprinele. Un echilibru intre bovine si ovicaprine il avem in asezarea de la Moldova Veche. Urmeaza ca prezenta, suinele si cainele, ultimul atestat in umar mare (sapte indivizi) in asezarea de la Poiana Ampoiului, probabil in stransa relatie cu activitatea pastorala. Cu totul sporadic este prezent si calul (Equus caballus) in locuirile de la Banita, Cicau si Sincai.

Un prim aspect ce se desprinde din prezentarea studiilor faunistice este

procentul majoritar detinut de speciile de animale domestice in toate siturile Cotofeni supuse analizei: Bocsa Montana 64%, Boiu 75%, Cicau 79%, Ghida 70 %, Livezile

93,38 %, Moldova Veche 67,17 %, Poiana Ampoiului 93,6 %, Sincai 92,9%, Tartaria

84,62 %, Tebea 82,85. Intre acestea, in 75 % dintre cazuri predomina oasele de bovine, urmate de cele de ovicaprine.

La Banita-Pestera Bolii (HD) a fost surprins un strat de balegar coroborat cu

existenta unui tarc pentru animale. Pentru Banat, S. M. Petrescu banuieste la randu-i existenta unor staule in gura pesterilor.

V.1.1.1.1. Problema tipului de pastorit

Cateva cuvinte despre des invocata transhumanta la comunitatile Cotofeni. Ea a fost exprimata de catre unii specialisti (Al. Vulpe, H. Ciugudean, C. Becker etc.). Prin definitie insa, transhumanta are la baza deplasari anuale sau sezoniere, cu turme

mari, in cautarea hranei, ce implica un nomadism accentuat. Or, predominata

bovinelor in cultura Cotofeni ca si numarul mic al animalelor sacrificate intalnite in asezari nu ne permite sa impartasim un astfel de punct de vedere. Situatia este sugestiv redata de cifrele cele mai mari de ovicaprine, din faza Cotofeni III: Poiana Ampoiului

– 32, Livezile – 20, Boiu si Tebea – 17. Pastoritul chiar in zonele inalte s-a facut, cel mai probabil, in turme mici. Cel mult putem vorbi de dubla pendulatie, legat de calendarul pastoral de baza, anume varatul de munte si iernatul in zona fanetelor ori

in asezare. Pastoritul transhumant este un fenomen mult mai complex si strain preistoriei sau antichitatii, care apare in Europa abia in cursul evului mediu.

V.1.1.1.2. Economia si subzistenta

Putinele asezari cercetate sistematic si, cu atat mai putin exhaustiv, nu permit formarea unei imagini coerente asupra acestei probleme. Singurul exemplu studiat arheologic, arheozoologic si istoric, este cel al asezarii Cotofeni de la Poiana Ampoiului-Piatra Corbului (AB), de pe firul vaii Ampoiului, in urma caruia s-a putut constata lipsa aproape totala a coastelor si vertebrelor de animale care ar fi putut fi consumate ca hrana afumata in afara asezarii-matca.

Un model devenit clasic in incercarea de a exprima modificarile survenite in strategiile de subzistenta a comunitatilor preistorice a fost oferit de A. Sherratt, ce poate fi aplicat si culturii Cotofeni. Daca prima faza din evolutia culturii ilustreaza un tip de economie si de habitat tipice comunitatilor eneolitice, in faza a III-a acesti parametri vor fi cei comuni inceputului epocii bronzului de la nordul Dunarii.

V.1.2. Cresterea pasarilor

Ne sunt semnalate oase de pasari in complexe Cotofeni doar la Filias-Alsó- kövesföld (HG), intr-o groapa si la Sincai-Cetatea Paganilor (MS) intr-o locuinta si o

groapa, dar nu stim, din pacate daca sunt de pasari domestice sau salbatice.

V.1.3. Cultivarea pamantului

In cadrul hranei omului preistoric si, in speta, a comunitatilor culturii Cotofeni un loc important l-au ocupat cerealele. Descoperirile si analizele paleobotanice din ultimii ani ne permit precizarea plantelor cultivate si folosite pentru consum.

In sedimentele prelevate de la Cetea-Picuiata (AB), Petrestii de Jos-Pestera

Ungureasca (CJ) au fost identificate seminte de grau carbonizate din specia Triticum

monococcum. La Poiana Aiudului-Dealu Velii (AB) a fost descoperit un vas cu

graunte de mei carbonizate depus ritual. Seminte de cereale sunt mentionate si de la Romanesti-Pestera cu Apa (TM) si de la Sincai-Cetatea Paganilor (MS). O descoperire aparte o avem la Seusa-Gorgan (AB) unde a fost cercetat un siloz ce continea peste 3 kg. seminte carbonizate din care cca. 80 % apartineau speciei de grau Triticum diccocum, urmate cantitativ de specia graul eikorn si Triticum monococcum. Unele cereale au fost depuse ca ofrande in zona muntoasa (Poiana Aiudului, Cetea).

In legatura cu cultivarea pamantului stau, in mod direct, si numeroasele unelte folosite la sapat si prasit (sapaligi sau brazdare din corn de cerb), la cules, in cazul gramineelor (dinti de secera) sau la producerea fainii (rasnite si zdrobitoare din

piatra). Exista si dovezi indirecte ale cultivarii pamantului cu ajutorul plugului tras de animale. Oasele de bovideele din asezarea Cotofeni II de la Cicau-Saliste (AB)

apartineau unor indivizi adulti cu o deformare ce arata folosirea acestora la tractiune, fie la arat, fie la tractiunea unor vehicule (sanii, carute).

V.1.4. Horticultura

Este banuita de Fr. Roth ca practicata in asezarea de la Calnic-Dealul Mare

(AB), dar din pacate ne lipsesc orice date concrete in sprijinul unei asemenea afirmatii.

V.1.5. Vanatoarea

La vremea evolutiei culturii Cotofeni, vanatoarea constituia o ocupatie secundara menita sa completeze necesarul de hrana, blana si oase/coarne obtinut din cresterea animalelor domestice.

Cele mai des vanate si consumate mamifere salbatice erau cervideele (Cervus

elaphus, Capreolus capreolus L.). Remarcam in cadrul asezarii Cotofeni de la Poiana

Ampoiului un individ de cerb lopatar (Cervus dama) si doi indivizi de elan (Alces

alces), deocamdata aparitii singulare in aceasta cultura. Sub aspectul proportiilor,

urmeaza porcul mistret (Sus scrofa ferus), foarte consumat in asezarea de la Moldova

Veche. Bourul (Bos primigenius) il regasim destul de des, in asezarile cercetate la

Ghida, Moldova Veche, Sincai si Livezile. Zimbrul, probabil uneori greu de departajat de bour, este consemnat in materiaul faunistic de la Sincai si Bocsa Montana. Restul speciilor de mamifere salbatice (bursucul, iepurele salbatic, capra salbatica, harciog, vulpe, pisica salbatica, urs. Doar pe Dunare, la Moldova Veche intalnim si castorul (Castor fiber). Deci, vanatul mic este, procentual, scazut. Intr-un procent infim intalnim si oase de pasari salbatice: la Poiana Ampoiului avem un os de rata salbatica (Anas platyrhynchos), iar la Sincai cocosul de mesteacan (Lyrurus tetrix).

Vanatoarea in cursul acestei perioade se practica, probabil, indeosebi cu arcul

si sageata. Unele varfuri de sageti realizate din silex (Dubova, Cetea, Sebes) descoperite in asezarile Cotofeni pledeaza pentru aceasta modalitate de a vana, alaturi de cea cu capcane.

V.1.6. Culesul

O activitate economica menita sa suplineasca necesarul de hrana era culesul din natura, fie de plante sau fructe, fie de melci sau scoici din apele raurilor.

V.1.6.1. Culesul molustelor si melcilor

Valvele unor melci sau scoici de rau descoperite in asezarile Cotofeni ne determina sa le discutam separat, in cotextul activitatilor de cules. Un consum mare este inregistrat in doua asezari din sudul ariei, la Branet-Piscu Rusului (OT), unde avem, intr-un bordei, 60 de cochilii de melci de gradina si la Moldova Veche-Ostrov (CS), unde au fost gasite peste o mie de cochilii de moluste (1117 resturi), reprezentand 48 % din materialul faunistic al asezarii. Alte doua gramezi de melci de gradina au fost gasite pe klippa de calcar de la Galati-Bulbuce (AB).


V.1.7. Pescuitul

Dovezile practicarii pescuitului in cadrul acestei culturi sunt sarace atat in

dovezi directe (oase sau solzi de peste) cat si indirecte (unelte). Oase de peste au fost prelevate de la Dubova-Cuina Turcului (MH), Baile Herculane-Pestera Oilor (CS) si Ostrovul Corbului. Intamplator sau nu, in primele doua localitati au aparut si singurele carlige de cupru pentru undita (Baile Herculane-Pestera Hotilor, Baile Herculane-Pestera Oilor si probabil Dubova-Cuina Turcului).

Nu este esclus ca unele greutati de lut discoidale, perforate central, descoperite in unele asezari Cotofeni, precum la Sincai-Cetatea Paganilor (MS), Pasareni-Comori (MS) sa fi fost utilizate la navoadele de pescuit.

V.2. MESTESUGURI V.2.1. Olaritul

Olaritul Cotofeni trebuie sa fi fost, in primul rand, apanajul unor mestesugari specializati, cu o practica indelungata in domeniu. Un rol important trebuie sa il fi jucat mesterii itineranti si “targurile” pentru desfacerea produselor.

Argumentele in favoarea existentei unei specializari rezida in omogenitatea formelor, a tehnicilor de decorare si a motivelor decorative, identice pe un spatiu vast. Doar mesterii olari, care probabil isi desfaceau produsele ambulant, pe traseul drumurilor comerciale, puteau fi cei care „induceau” moda veselei Cotofeni. Apare clar faptul ca se producea, constant, o mare cantitate de vase destinate consumului zilnic sau ocazional. Se pot banui anumite centre de olarit care, cu timpul, au dictat particularitatile zonale, pe baza carora astazi putem defini asa-numitele variante regionale ale culturii Cotofeni. Putinele cuptoare cunoscute in aria Cotofeni nu ne permite sa epuizam discutia in sensul dorit.

V.2.1.1. Unelte folosite de olari

Uneltele folosite de mesterii olari sunt foarte putine si, cel putin o parte, nesigure ca functionalitate. Aici am putea include calapoadele de lut si uneltele din os, corn, silex pentru decorat ceramica.

V.2.2. Torsul si tesutul

Torsul si tesutul, in cazul de fata, il putem analiza doar din prisma dovezilor indirecte care au concurat la realizarea fibrelor si a tesaturilor: fusaiole, greutati pentru razboiul de tesut, mosoarele de lut. O alta sursa indirecta este oferita de impresiunile de snur folosite la decorarea ceramicii.

V.2.3. Industria osului si cornului (IMDA)

Cu siguranta, asa cum s-a mai subliniat, industria osului si cornului sau IMDA, in limbajul curent utilizat astazi, are un aport important in reconstituirea unor aspecte paleotehnologice si paleoeconomice. Problematica a fost abordata de pe pozitii diferite, fie a specialistului in paleofauna si paleotehnologie, fie a arheologului, mai putin familiarizat cu instrumentarul necesar unei interpretari corecte a acestor unelte.

In procesul de realizare a diferitelor piese din os si corn (unelte, podoabe, arme) pot fi distinse doua etape principale: 1. achizitia materiilor prime si 2. fabricarea

pieselor. Asa cum sublinia si C. Beldiman aceasta categorie de bunuri era realizata din

necesitati cotidiene ce nu implica neaparat un mestesug specializat, dovada fiind si lipsa unor ateliere Cotofeni.

V.2.3.1. Artefacte de os

Pot fi distinse: A. Varfuri (sule/strapungatoare); B. Pumnale; C. Cutite; D. Dalti

/daltite; E. Spatule; F. Razuitoare; G. Netezitoare; H. Sageti; I. Ace; J. Sapaligi /

plantatoare; K. Patine.

V.2.3.1.1. Procedee de realizare

C. Beldiman constata, in cazul varfurilor, o anume preferinta a comunitatilor Cotofeni pentru utilizarea procedeului percutiei directa/despicare in etapa fasonarii, atunci cand era urmarita realizarea unor portiuni inguste a partii distale, ce urma sa devina partea activa. In cazul lotului IMDA de la Cerisor-Pestera Cauce (format din sapte piese) au fost aplicate sapte procedee de fasonare/finisare, in timp ce la Seusa- Gorgan (AB) au fost observate noua procedee de fasonare/finisare.

V.2.3.1.2. Functionalitate

In cazul varfurilor, ce beneficiaza de cea mai mare varietatea tipologica, acestea ar fi putut fi folosite ori ca strapungatoare de piele (pentru perforare), la asamblarea unor piei de animale sau la coaserea materialelor textile, la impletitul unor fibre vegetale sau animale, fie ca instrumente pentru decorarea ceramicii in tehnica impunsaturilor successive. O piesa de la Seusa-Gorgan care, tipologic, se incadreaza in categoria pandantivelor (fiind perforata), prin existenta unei parti proximale foarte ascutite si urme de uzura evidente o recomanda ca varf.

V.2.3.1.3. Contextele de provenienta a pieselor

Cele mai multe piese de os sau corn provin din contexte domestice. In cazuri exceptionale acestea provin si din complexe cu caracter cultic (Seusa-Gorgan, Cetea- Picuiata).

V.2.3.2. Artefacte de corn

Spre deosebire de cazul piesele realizate din os, procesul legat de achizitie- confectionarea artefactelor din corn era mult simplificat; coarnele puteau fi culese din natura in perioada caderii lor (lunile ianuarie-februarie) (bois de chute) ori erau procurate in urma sacrificarii animalelor vanate si detasarii coarnelor de pe craniu (bois de massacre).

Am clasificat uneltele in: A. Sapaligi / plantatoare - cele mai des intalnite

unelte din corn descoperite in asezarile Cotofeni, fapt ce sugereaza utilitatea unei astfel de piese; B. Brazdare de plug; C. Varfuri (sule/strapungatoare); D. Topoare- tarnacop; E. Pumnale; F. Dalti / daltite; G. Dornuri; H. Lustruitoare.

Metoda folosita de noi in discutarea separata a uneltelor de os si a celor de corn ne permite, la final, sa vedem ponderea pe materii prime si pe tipuri. Astfel, putem concluziona ca din os, de departe cele mai numeroase obiecte confectionate erau cele incluse in categoria varfurilor, cu utilitatea de strapungatoare sau sule, ca numar

apropiat urmate de daltite si pumnale. In ce priveste uneltele confectionate din corn,

cele mai des intalnite sunt sapaligile, urmate de varfuri, ponderea celorlalte unelte fiind foarte mica. Asadar, in producerea uneltelor si armelor lucrate din os si corn se aveau in vedere calitatile de duritate si maleabilitate cat si posibilitatile de procurare a materiei prime.

IV.5. Industria litica

Se poate constata lipsa unei consecvente la nivelul limbajului folosit de specialisti in desemnarea unor categorii de artefacte realizate din piatra slefuita, motiv pentru care am intampinat dificultati in definirea unor tipuri. Probleme serioase le- am intampinat in cazul utilajului litic cioplit, lipsa unor lucrari de specialitate pe marginea acestora piese fiind evidenta.

IV.5.1. Artefacte din piatra slefuita

A. Topoare

Categoria cea mai bogata in descoperirile industriei pietrei slefuite sunt topoarele. Se cunosc din asezari, zone de cult sau in descoperiri izolate, cele din urma nesigure ca atribuire culturala. In aceasta categorie de unelte/arme noi am diferentiat doua tipuri principale: topoare neperforate si topoare perforate.

Tip A. Topoare neperforate

A.1. Topoare de forma trapezoidala; A.2. Topoare de forma dreptunghiulara

(topoare-dalta). Un topor unicat deocamdata pentru cultura Cotofeni, confectionat din obsidian, este cel de la Presaca-Piatra Bratii (AB); A.3. Topoare-pana.

Tip B. Topoare perforate

B.1.Topoare de forma amigdaloidala formeaza tipul cel mai caracteristic din

aria culturii Cotofeni, devenit specific mai cu seama ultimei sale faze. Toporul amigdaloidal se pare ca se „modeleaza” in aria culturii Cotofeni, el fiind perpetuat si in aria grupurilor culturale ulterioare de la inceputul epocii bronzului din Transilvania.

B.2. Topoare-ciocan (topoare-pana); B.3. Topoare cu ceafa cilindrica („de

lupta”) cu doua subtipuri B.3.1. cu corpul arcuit si B.3.2. cu corpul drept; B.4. Topoare naviforme; B.5. Topoare poligonale; B.6. Topoare de cult.

O dovada a confectionarii topoarelor de piatra slefuite sunt si cepurile rezultate in urma perforarii lor descoperite in unele asezari. Materia prima din care sunt confectionate topoarele din piatra slefuita este foarte variata. De multe ori erau utilizate resursele locale, dar erau alese intotdeauna rocilor dure: bazalt, trahit, andezit etc.

B. Buzdugane se cunosc din putine descoperiri, unele nesigure (Calnic-Dealul

Mare, Dalnicului si Chendrea-Valea Cenhei.

C. Daltite

In categoria daltitelor am inclus piesele slefuite de mici dimensiuni, plate, cu forme diferite.

Tip A. Daltite de forma dreptunghiulara; Tip B. Daltite din cepuri de topor.

D. Cuti / polizoare; E. Lustruitoare; F. Percutoare; G. Galeti; H. Ghiulea; I.

Varfuri (?);J. Rasnite si frecatoare. Rasnitele erau lucrate din diferite roci, in general

dure (bazalt, conglomerate) dar si din gresii locale, extrase din malurile vailor. Forma este cea comuna rasnitelor de mana preistorice: o placa de forma dreptunghiulara cu colturile rotunjite. Frecatoarele sunt lucrate din acelasi roci.

K. Cutite curbe (Krummesser)

Mai multe cutite curbe lucrate din piatra descoperite in asezari Cotofeni III au fost atribuite culturii Cotofeni. Prezenta cutitelor curbe din piatra in cultura Cotofeni ramane o sarcina de lamurit pe viitor. Singurul cutit curb de piatra descoperit intr-un complex Cotofeni este cel de la Bretea Mureseana, aflat intr-o locuinta de suprafata Cotofeni III.

IV.5.1. Utilajul litic cioplit (unelte, aschii, resturi de debitaj, nuclee)

Deceniile de cercetari in siturile culturii Cotofeni au scos la lumina un numar semnificativ de piese litice cioplite. Probabil ca se impune sa depasim momentul de a mai fi tributari unui mod de percepere si discutie a „uneltelor de silex” mereu prin comparare cu epoca neolitica.

IV.5.1.1. Ateliere de prelucrare a utilajului litic cioplit

Urmele unor ateliere de cioplit uneltele din silexuri, silicolite sau cuartit sunt cunoscute din mai multe zone. In Transilvania le avem atestate la Metes-La Pestera (AB) si la Poiana Ampoiului-Piatra Corbului (AB) folosind sursele locale, la Vinerea- Telina de Sus (AB) si Racosu-Piatra Detunata (BV). In Bihor mentionam descoperirile din Pestera Igrita (BH). Din Banat cunoastem resturile presupuse ale unui atelier Cotofeni la Sacu-Islaz (CS). O legatura intre artefacte si surse am putut-o realiza prin cercetarile de la Bulbuc-Piatra Tomii (AB) si Cetea-Picuiata (AB).

IV.5.1.2. Tipuri de unelte din roci cioplite

Tip A. Lamele (A 1. Lame retusate; A 2. Lame neretusate; A 3. Lame

denticulate); tip B. Piese encoches; tip C. Piese componente de secera; tip D.

Gratoare; tip E. Racloare (E.1. Piese in forma de felii de lamaie); tip F. Cutitase; tip. G.

Strapungatoare; tip H. Percutoare; tip I. Varfuri de sageata – reprezinta categoria cea

mai evoluata de piese litice cioplite, fiind intalnit tipul cu baza concava (Dubova- Cuina Turcului, Pestera Igrita, Cetea-Picuiata, Sebes-Rapa Rosie).

Utilajul litic cioplit este slab documentat pentru perioada de inceput a culturii Cotofeni. Amintim aici locul de debitaj de la Vinere-Telina de Sus si cele cateva piese din asezarile de la Aiud, Filias, Micesti, Tisa sau Vintu de Jos. Surprinde si numarul foarte mic al uneltelor din piatra si silex cunoscute din descoperirile Cotofeni sud- dunarene, in Bulgaria, ca de altfel si in aria culturii Kostolac din Serbia.

Desigur, daca privim comparativ cu perioada anterioara, neolitica, industria litica cioplita a culturii Cotofeni ne apare ca una intr-un evident regres. Cauzele acestui regres pot fi multilpe: epuizarea unor surse de silex de buna calitate, incetarea unor schimburi cu obsidian sau silexuri „de import” din alte regiuni sau modificari in tipul de economie. Este cert ca in aceasta perioada, comunitatile Cotofeni si-au

remodelat strategia procurarii materiei prime, trecand la identificarea, exploatarea si

utilizarea resurselor de roci silicioase locale, ce se pretau clivarii prin percutie, luand

„cu asalt” Muntii Apuseni. Nu este exclus ca o parte a locuirilor Cotofeni din zona muntoasa a acestui lant sa stea in legatura si cu exploatarile si posibilul comert cu aceste roci utile.

V.2.5. Exploatarea mineralelor si a minereurilor utile

V.2.5.1. Exploatarea sarii

Bogatele resurse de sare existente in cuprinsul ariei de raspandire a comunitatilor Cotofeni obliga la o abordare strict necesara, chiar daca avem in vedere doar indispensabilitatea acestui mineral in alimentatia omului sau animelelor. Nu avem inca nici o dovada a practicarii unui minerit propriu-zis salinifer la vremea si in cadrul culturii Cotofeni. Cu toate acestea exista alte dovezi care atesta obtinerea sarii, cu alte mijloace, din apele sarate.

In unele asezari din nordul Olteniei (Ocnele Mari-Zdup si Ocnita-Cosota

(Cetatea nr. 1) au fost descoperite sute de pahare aflate in legatura cu exploatarea sarii

prin brichetare.

V.2.5.2. Exploatarea „silexului”

Asisitam in cadrul culturii Cotofeni la o exploatare a zacamintelor locale, cu toate ca acest lucru impunea confectionarea unor unelte mai slabe calitativ.

V.2.6. Metalurgia

V.2.6.2. Posibile surse cuprifere cunoscute de comunitatile Cotofeni

Teritoriul vast ocupat de comunitatile Cotofeni nu permite totusi discutii concrete. Pot fi luate in calcul zacamintele din Muntii Apuseni ori cele de la Dognecea, Valja Saka si Rudna Glava (Serbia) ultimele pentru descoperirile de metal din arealul sud-vestic.

V.2.6.3. Exploatarea minereurilor cuprifere

Se poate banui o exploatare de suprafata sau chiar una de adancime, prin puturi verticale inguste, ce urmareau filonul format din malachit sau azurit. Nu este exclus ca stelele antropomorfe descoperite la Baia de Cris (jud. Hunedoara) sa fie in legatura directa cu prezenta unor mineri care exploatau zacamintele existente in respectiva zona.

V.2.6.4. Analize metalografice

Dispunem de analize pe 5 piese (trei pumnale, sapte sule si un lingou) descoperite la Baile Herculane-Pestera Hotilor, Baile Herculane-Pestera Oilor, Banita- Pestera Bolii (HD), Gradec-Kutiga, Sincai-Cetatea Paganilor, Rameti si Capud-Magura Capudului. In unele situatii piesele au fost lucrate din cupru nativ, in altele s-a constatat un procent de arsen dar care nu depaseste in procente 6 %.

V.2.6.5. Prelucrarea cuprului

In timpul evolutiei culturii Cotofeni cea mai avansata tehnologie de prelucrare a cuprului era cea reducerii minereului exploatat din zacamintele de suprafata

(cupritul si azuritul). Urmele unor prelucrari pe loc le avem in asezarile de la Cuptoare-Piatra Ilisovii (CS) si Moldova Veche-Humca (CS). La Ostrovul Corbului- km. 911 a fost cercetat si un cuptor pentru redus minereul. Cu alte cuvinte, incepand cu faza Cotofeni III se poate afirma ca prelucrarea cuprului nu se mai rezuma la

prelucrarea cuprului nativ, ci asistam la un inceput de extragere din minereurile complexe, baza metalurgiei propriu-zise.

V.2.6.5.1. Tehnici folosite la decorare

Singura piesa de metal ornamentata este o diadema fragmentara descoperita in nivelul e VI de la Baile Herculane-Pestera Hotilor (CS) decorata pe margini cu un sir de puncte realizate in tehnica au repoussé.

V.2.6.6. Artefacte de metal. Tipologie

V.2.6.6.1. Unelte

V.2.6.6.1.1. Ace (A. Ace cu tija rascuita - Poiana Ampoiului-Piatra Corbului)

V.2.6.6.1.2. Carlige de undite (Baile Herculane-Pestera Hotilor si Pestera Oilor,

Dubova-Cuina Turcului).

V.2.6.6.1.3. Cutite (A. Cutit cu limba la maner - Ampoita-Piatra Boului; B. Cutitas curb - Capud-Magura Capudului).

V.2.6.6.1.4. Daltite (A. Daltita cu corpul subtire si alungit - Ostrovul Corbului;

A 2. Daltita cu corpul ingrosat – Cazanesti; A 3. Daltita cu corpul subtire si puternic alungit - Moldova Veche; B. Daltite cu corpul ingrosat si scund; B 1. Daltita cu corpul scund - Baile Herculane-Pestera Oilor).

V.2.6.6.1.5. Lame (Moldova Veche).

V.2.6.6.1.6. Sule (strapungatoare)

Pot fi distinse doua tipuri principale, cu mai multe variante, avand drept criteriu functionalitatea lor:

A. Sule cu partea activa de mici dimensiuni (Moldova Veche, Sincai, Cuptoare,

Carna, Cazanesti, Baia de Fier).

B. Sule cu partea activa de dimensiuni mari (Moldova Veche, Baile Herculane-

Pestera Hotilor, Bocsa Montana, Rameti, Cuptoare, Dubova, Gradec-Kutiga.

V.2.6.6.1.7. Topoare

A. Topoare plate cu taisul latit (Breite Flachbeile)

Singura piesa de acest gen ce provine din cuprinsul unei asezari Cotofeni este exemplarul publicat inca de la 1887 de G. Halavács de la Bocsa Montana-Coltan. Tipare se cunosc in mediul Vučedol classic.

B. Topoare cu marginile ridicate (Randleistenbeil)

Se pare ca si comunitatile Cotofeni au cunoscut acest tip de topor. El apare la

Bretea Mureseana-Magura Sarbilor (HD).

C. Topoare cu orificiu de inmanusare transversal (Schaftlochäxte)

Unele topoare cu gaura de inmanusare transversala (tipul Baniabic, Fajsz si si

Corbasca) fara a avea certitudinea ar putea fi confectionate/folosite si de catre

comunitatile Cotofeni tarzii. Aici poate fi invocat un tais de topor descoperit in asezarea Cotofeni de la Cuptoare-Piatra Ilisovii.

V.2.6.6.1.8. Problematica ridicata de atribuirea topoarelor de cupru cu bratele in cruce culturii Cotofeni

Fara a intra in detalii precizam ca in momentul de fata este total exclusa

folosirea acestor unelte de catre comunitatile Cotofeni, asa cum mereu s-a invocat.

V.2.6.6.2. Arme

V.2.6.6.2.1. Pumnale

A. Pumnale cu lama foliacee si limba la maner (A 1 - Sincai; A 2 - Baile

Herculane-Pestera Hotilor; A 3 – Metes).

B. Pumnale cu lama triunghiulara si ceafa rotunjita (B 1 – Cazanesti; B 2. -

Bocsa Montana)

C. Pumnale cu lama si ceafa triunghiulare (C 1 - Baile Herculane-Pestera

Hotilor, Sincai si posibil Malorad si Glozene; C 2 – Craciunesti, Galice).

V.2.6.6.3. Podoabe

V.2.6.6.3.1. Ace

A. Ace cu capul rulat (Rollekopfnadeln) (Dubova, Klokočevac-Culmia

Skiopuluj – Croatia).

V.2.6.6.3.2. Bratari

A. Bratari monospiralice (A 1. Pestera cu Apa de la Romanesti; A 2. Sebes-

Papuc; A 3. Poiana Ampoiului-Piatra Corbului, Sincai-Cetatea Paganilor.

V.2.6.6.3.3. Coliere (Boholt).

V.2.6.6.3.4. Diadema (?) (piesa din nivelul e VI al locuirii Cotofeni de la Baile

Herculane-Pestera Hotilor, lucrata pe margini in tehnica au repoussé)

V.2.6.6.3.5. Margele

A. Margele tubulare lucrate din tabla rasucita (Blechperle) (Poiana Ampoiului-

Piatra Corbului)

V.2.6.6.3.6. Pandantive

A. Pandantive-ochelari (Brillenspiralen). Sunt atestate indirect prin

reproducerea unor piese pe vasele ceramice din faza Cotofeni III.

B. Pandantiv (tip neprecizat) (Banita-Pestera Bolii).

Alte piese de metal apartin unor tipuri neprecizate sau nu au un context sigur

Cotofeni.

Constatarea regresului evident in materie de productie a obiectelor de cupru, cat si a puritatii metalului, in timpul perioadei de tranzitie (inclusiv a celor din cadrul culturii Cotofeni) a fost si este afirmata, iar situatia nu s-a schimbat deloc in lumina ultimelor descoperiri. Piesele cunoscute apartin, cu o exceptie din faza a II-a, fazei finale a culturii.

V.2.7. Schimburile comerciale

Cand ne referim la schimburi comerciale credem ca trebuiesc avute in vedere

si intrunite mai multe conditii, pe care am incercat sa le schitam intr-o viziune proprie, avand ca suport problemele ridicate in analiza dedicata vietii economice a comunitatilor Cotofeni. La vremea evolutiei culturii Cotofeni apreciem ca schimburile primisesera deja un caracter regulat, in care se tinea cont deja de:

1. Existenta unor bunuri destinate schimbului;

2. existenta unui surplus;

3. existenta unor persoane specializate in procurarea/producerea bunurilor;

4. existenta unor persoane care sa tranzactioneze produsele;

5. existenta unor drumuri comerciale;

6. existenta unor piete de desfacere;

7. integrarea sistemului economic autarhic la sistemul economic zonal sau regional care sa motiveze si faciliteze schimburile.

Larga raspandire a produselor ceramice tipice culturii Cotofeni, ajunse pana in teritoriile grecesti stau marturie in favoarea acestei realitati. Produsele sau infleuntele au circulat si in sens invers. Economia comunitatilor Cotofeni, in fazele de inceput, oarecum similara cu cea a comunitatilor din perioada eneolitica “clasica”, este ilustrata pregnant si de suprapunerea vestigiilor culturilor Petresti, Ariusd de depuneri Cotofeni I-II. „Ruperea” de sistemul economic mostenit se va realiza in faza a III-a, cand comunitatile Cotofeni vor explora intreg ecosistemul in care vietuiau. In acest mod au integrat in tipul lor de economie mixt, agro-pastoral si muntii.

CAP. VI VASE CERAMICE

VI.1. Factura ceramicii

Olaria Cotofeni mosteneste in prima sa etapa (Cotofeni I a) tehnologia de confectionare a ceramicii Cernavoda III. Arderea vaselor este in general buna, multe reductant, la negru sau cenusiu, adesea in cazul ceramicii canelate, cu suprafata lustruita. In faza a II-a se poate constata o decadenta in tehnologiile de confectionare a vaselor ceramice, pusa de noi pe seama regionalizarii si ruperii legaturilor cu lumea din care a luat nastere. Faza Cotofeni III conserva din traditia de ardere si degresare a vaselor insa acum se constata o adevarata „revolutie” in modelarea formelor, gandirea decorului si acuratetea redarii lor. Degresantii folositi in pasta vaselor sunt nisipul, pietricelele, scoicile pisate, calcarul pisat.

VI.1.3. Formele vaselor ceramice

Clasificarea vaselor ceramice a fost realizata in functie de corelarea analizei tipului morfologic si a celui functional.

A. Castroane; B. Strachini; C. Cesti; D. Cani; E. Vase de atarnat; F. Ulcioare; G.

Amfore; H. Oale; I.Vase de uz comun; J. Vase de provizii; K. Boluri; L. Cauce; M.

Sosiere; N. Askoi; O. Vase-suport; P. Cupe cu picior; R. Amfore pseudoantropomorfe

de tip Macesu; S. Vase globulare; S. Vase care imita formele de metal; T. Pahare; T. Vase cu cioc de scugere; U. Vase in forma de sticla; V. Candela; X. Vase miniaturale; Z. Forme aparte.

VI.1.4. Decorul si tehnici de ornamentare

Ornamentarea ceramicii Cotofeni este tributara unei traditii locale eneolitice pe care a continuat-o, a imbogatit-o si remodelat-o in maniera proprie, de multe ori originala, cu nu putine realizari cu caracter de unicat.

Pot fi distinse patru procedee tehnice principale de ornamentare a vaselor

ceramice:

1. prin adancire (1a. incizii; 1b. impresiuni; 1c. caneluri)

Tip 2. in relief (2a. Braie; 2b. Creste; 2c. proeminente/apucatori; 2d. „boabe de

linte”;

3. prin incrustatie;

4. pseudo-excizie;

5. prin pictura.

VI.1.5. Linguri de lut

In legatura cu vesela folosita de comunitatile Cotofeni sunt si cele cateva linguri de lut descoperite in unele asezari. Sub aspect morfologic se disting doua tipuri principale:

Tip I. Linguri cu caucul adanc (Banita, Bazdana, Bocsa Montana, Gilau, Limba,

Santimbru, Sincai, Unirea, si un exemplar din Bulgaria).

Tip II. Linguri cu caucul usor albiat (Bretea Mureseana, Carmazanesti si

Turdas).

Unele exemplare sunt ornamentate. VI.1.6. Linguri-biberon

O categorie speciala de obiecte lucrate din lut este cea cunoscuta sub numele

de “biberoane”. O astfel de piesa are forma unei linguri, cu caucul adanc, de forma

semisferica si o prelungire perforata (Calnic, Cuptoare, Sincai).

VI.2. Vase de piatra

In asezarea Cotofeni de la Siacu (GJ) a fost descoperit un vas lucrat din piatra, considerat ca fiind de origine attica. Este singura piesa de acest gen din aria culturii.

VI.3. Obiecte cu destinatie necunoscuta

In diversitatea culturii materiale cotofeniene regasm si unele obiecte a caror destinatie ne ramane necunoscuta: o piesa fragmentara perforata interpretata gresit ca statueta antropomorfa la La Branet, un tub de ceramica la Calnic, o placa de lut la Cipau-Dalma etc.

CAP. VII

OBIECTE DE PORT SI PODOABA

In cadrul culturii Cotofeni intalnim o serie de piese folosite ca podoabe

(margele si pandantivele) confectionate din piatra, os, corn, dinti de animale, lut ars.

VII.1. Pandantive

VII.1.1. Pandantive din piatra

Tip A. Pandantive de forma amigdaloidala (Poiana Ampoiului-Piatra Corbului,

Ampoita-La Pietre, Baile Herculane-Pestera Oilor). Unele piese sunt in curs de

prelucrare (Poiana Ampoiului-Piatra Corbului si Cetea-Picuiata).

Tip B. Pandantive de forma trapezoidala (Baile Herculane-Pestera Hotilor,

Cerisor-Pestera Cauce si Cetea-Picuiata).

Tip. C. Pandantive de forma patrata (Pestera Magurata – Bulgaria).

Tip D. Pandantive cu o forma aparte (Pestera Igrita).

Au fost localizate si posibile ateliere de confectionare a pandantivelor din gresie in Muntii Apuseni, la Poiana Ampoiului, Ampoita si Cetea.

VII.1.2. Pandantive din dinti de animale

Pandantivii din dinti perforati, realizati din canini sau incisivi (caine, vulpe,

porc, cerb, urs) constituie aparitii relativ numeroase (Baile Herculane-Pestera Hotilor,

Banita-Pestera Bolii, Cerisor-Pestera Cauce, Giurtelecu Simleului-Coasta lui Damian, Prihodiste-Pestera Prihodiste, Rabicha-Pestera Magurata, Rogova-La Caramizi, Seusa-

Gorgan). Un posibil mod de purtare a acestor podoabe il poate sugera si decorul

prezent pe una dintre statuetele antropomorfe Cotofeni descoperite la Pianu de Jos.

VII.1.3. Pandantive din os si corn

Pandantive din os se cunosc de la Baile Herculane-Pestera Hotilor si Cotofeni-

Botu Mare (DJ), iar din corn de cerb de la Ohaha Ponor-Pestera Bordu Mare si

Rabicha-Pestera Magurata (Bulgaria), ultimul ornamentat.

VII.1.4. Pandantive din scoici

Un exemplar lucrat din valva de scoica provine din locuirea Cotofeni III de la

Seusa-Gorgan (AB).

I.5. Pandantive din lut ars

Unele pandantive de diferite forme sunt lucrate din lut ars (Cetea-La Pietri,

Godinesti-Pestera de Sus si Seusa-Gorgan).

VII.2. Margele

In categoria margelelor am inclus piese lucrate din lut, ocru, sidef sau diferite

roci.

VII.2.1. Margele de lut ars (“perle”). Reprezinta o categorie de obiecte specifica

fazei a III-a si se cunosc din zece statiuni Cotofeni.

Tip A. Margele perforate longitudinal, cu patru subtipuri: A 1. Margele cilindrice, cu corpul cilindric, usor bombat, rotunjite la capete (Ampoita-La Pietri;

Banita-Pestera Bolii; Boarta-Cetatuie, Bretea Mureseana-Magura Sarbilor; Reghin- Iernuteni, Sebes-Rapa Rosie); A 2. Margele bitronconice (Bocsa Montana-Coltan; Reghin-Iernuteni); A 3. Margele sferice (Banita-Pestera Bolii); A 4. Margele fatetate (Calene-Cioaca lui Fornea).

Tip B. Margele perforate la un cap: B 1. Margele ovale (Cotofeni) VII.2.2. Margele din filita

Provin in numar mare din inhumarile aflate in Pestera Igrita (AB). O piesa

provine din locuinta Cotofeni Ia de la Vintu de Jos-Deasupra Satului (AB).

VII.2.3.Margele din scoici fosile

Se cunosc din depunerile Cotofeni de la Cerisor-Pestera Cauce (HD) si Pestera

Igrita (BH), ultima intr-un mormant de copil.

VII.2.4. Margele din sidef

Mai multe margele care formau un sirag de scoici Unio provin din Pestera

Igrita (BH), din inventarul mormantului B si mormantul C.

O placuta din sidef a fost descoperita intr-un bordei, la Aiud-Microraion III

(AB) apartinand unui orizont probabil de tip Decea Muresului.

VII.2.5. Margele din ocru rosu

Se cunosc din inventarele mormintelor de copii A si B din Pestera Igrita (AB).

Pandantivele de marmura reprezinta, deocamdata, raritati la nivelul culturii Cotofeni (Baile Herculane-Pestera Hotilor, Cerisor-Pestera Mare, Pestera Magurata, Bulgaria).

VII.3. Bratari/inele din lut ars

Piesele sunt de mici dimensiuni, similare ca forma unor bratari sau inele. Cele cunoscute provin din complexe Cotofeni Ia Vintu de Jos-Deasupra Satului (AB) si Cotofeni II la Branet-Piscul Rusului (OT).

VII.4. Reprezentari ale portului si podoabelor

Reprezentari de podoabe pot fi observate pe statuetele antropomorfe. Pot fi identificate diademe (Pianu de Jos, Calnic, Lopadea Veche-Jidovina), unele elemente de port (Agristeu, Modoia), coliere sau siraguri de margele (Razboieni, Lopadea Veche, Boarta). Pe vasele ceramice Cotofeni III apar reprezentari de spirale-ochelari.

CAP. XI

ORGANIZARE SOCIALA SI VIATA COTIDIANA

Conceputa sa raspunda nevoilor societatii, prin intermediul unor relatii nescrise, convenabile, organizarea sociala este o reflectare a modului de viata, a ocupatiilor, a credintelor.

Inca din anul 1950, D. Berciu vede cazul asezarii Cotofeni de la Calnic ca un model in ce priveste dovada existentei unor familii pereche patriarhale, cu anexe proprii, dar cu o fantana folosita in comun de intreaga asezare. Famililor-perechi patriarhale le-au fost atribuite locuintele de mici dimensiuni.

Divizarea societatii cotofeniene este la fel de greu de conturat, precum in cazul altor societati anistorice. Putinele indicii avute la dispozitie in acest sens nu ne ofera decat o imagine, din pacate, mult prea fragmentara incat sa poata fi supusa unei discutii efective.

Formarea unor uniuni de triburi este presupusa inca de la inceputul

eneoliticului. Cazul culturii Cotofeni, cu o arie teritoriala extrem de vasta si o vitalitate debordanta, impune luarea in calcul a tuturor acestor coordonate. Luand exemplul culturii Cucuteni, ca potentiala paralela pentru lumea cotofeniana, aici s-a emis deja ipoteza ascunderii in spatele unor asa-zise „aspecte regionale” a unor uniuni de triburi, ce au ca numitor comun si factor de coeziune stilul decorarii ceramicii.

CAP. X MANIFESTARI ARTISTICE

In largul spectru al culturii materiale lasate de comunitatile Cotofeni, multe dintre acestea depasesc nivelul de simplu mestesug. Am avut in vedere, in aceste randuri, doar artefactele in cazul carora am putut observa o preocupare, alta decat cea pentru utilitar. In unele situatii, pot fi avute in vedere expresii ale gandirii magico- religioase, alteori poate doar un simt estetic aparte. Manifestarile artistice intalnite in cadrul culturii Cotofeni le putem grupa, in functie de materia prima folosita ca suport, in arta ceramicii, sculptura (piatra, os si corn) si arta rupestra, iar intr-o alta clasificare, in arta figurativa (antropomorfa sau zoomorfa) si arta decorativa.

CAP. XII

ANALIZE ANTROPOLOGICE SI ATRIBUIRI ETNICE

XII.1. Analize antropologice

Indicatii antropologice primare s-au facut pe un lot consistent din oasele umane descoperite in necropola Cotofeni cu elemente Baden din Pestera Igrita (BH). Din resturile celor peste 50 de indivizi, toate erau de copii (!). Au putut fi identificate doar o parte, care ne arata urmatoarea situatie: 22 infans I, sapte infans II, unul juvenil si 1 adolescent. La acestea se adauga analiza pe oasele din mormintele principale:

mormantul A a apartinut unui copil cu varsta de 7-7,5 ani, iar mormantul B era un

mormant dublu, a doi copii, unul cu varsta de 2,5 ani, celalalt cu varsta de 10-11 ani. Lipsesc date despre tipul antropologic sau sex. La Baile Herculane-Pestera Hotilor (CS) avem un mormant de infans caruia i se schimbau dintii de lapte.

XII.2. Atribuiri etnice ale populatiei Cotofeni

A vorbi pentru preistorie de atribuiri etnice, cu peste doua milenii inainte ca spatiul in care evolueaza o cultura sa intre sfera scrisului istoric pare o tentativa sortita esecului de la bun inceput. Ceea ce si socotim ca si este in buna masura. Cum insa, de- a lungul timpului s-au exprimat unele opinii cu privire la etnicul celor care au creat cultura Cotofeni, ne simtim datori sa mentionam si acest aspect. Intrebarea daca cei care au creat cultura Cotofeni sunt sau nu indo-europeni, sunt sau nu prototraci ori traci ramane una retorica.

CAP. XIII

EVOLUTIA INTERNA A CULTURII COTOFENI

XIII.1. Preliminariile

Pentru a intelege mai bine aparitia culturii Cotofeni consideram necesara o prezentare a fenomenelor culturale care au evoluat anterior in aria de evolutie cotofeniana, cat si rolul lor ca „fond local” la geneza acesteia.

Prima unificare culturala a spatiului ce ulterior ca fi ocupat de catre comunitatile Cotofeni este ilustrata de complexul Salcuta IV - Herculane II-III - Cheile Turzii – Hunyadihalom (“orizontul toartelor pastilate”).

XIII.2. Originea

Reconsiderarea unor descoperiri Cernavoda III sau aparitia altora recente in Transilvania ne ofera o imagine completa a prezentei acestei culturi in arealul ocupat de faza I Cotofeni. Va fi fost vorba, oare, de o prezenta propriu-zisa a purtatorilor culturii Cernavoda III in acest vast teritoriu sau nu avem in fata, prin fenomenul Cernavoda III-Boleráz, decat expresia unei mode culturale, asa cum este de parere P. Roman? Realitatile arheologice par a sustine aceasta din ultima ipoteza. Asemanarile dintre aspectele Cernavoda III si Boleráz sunt izbitoare la nivelul culturii materiale (situatie ce se poate explica printr-o moda comuna) dar in alte domenii importante, precum cel al ritului si ritualului funerar, deosebirile sunt covarsitoare: inhumatie la Dunarea de Jos, in Cernavoda III, incineratie la Dunarea de mijloc si Tisa, in grupa Boleráz. Totusi, se pare ca cele doua variante ale acestui complex cultural vor sta la originea blocului Baden-Cotofeni. Daca din varianta Boleráz se va naste cultura Baden, din cea Cernavoda III aflata in miscarea catre vest sa va dezvolta cultura Cotofeni care, in cea mai timpurie forma de manifestare prezinta numeroase trasaturi comune celei cernavodiene. Se pare ca un aport la formarea culturii Cotofeni l-a avut si grupul Celei, insa cel putin pentru spatiul intracarpatic nu il putem lua in discutie.

XIII.3. Periodizarea

Sistemul tripartit elaborat de catre P. Roman in anul 1976, cu trei faze

principale subdivizate la randul lor in Ia, Ib, Ic, IIa, IIb, IIIa, IIIb, IIIc a fost larg utilizat in incadrarea descoperirilor culturii Cotofeni. Mult mai recent, H. Ciugudean in sinteza sa asupra culturii Cotofeni din Tranilvania si Banat adopta aceleasi sistem tripartit dar renunta la subdivizarea propusa de Roman pe motivul insuficientei datelor care sa permita o astfel de periodizare.

Periodizarea pe care noi o propunem are ca schelet sistemul Roman, cu unele

nunatari in sensul definirii continutului si etapelor de evolutie. La baza acesteia am luat in calcul indeosebi observatiile pe materiale provenite din complexe si locuiri stratigrafiate care sugereaza o evolutie mai restransa pentru prima faza. Astfel, propunem urmatoarea periodizare:

- Cotofeni I (Ia, Ib)

- Cotofeni II (II a, IIb)

- Cotofeni III (IIIa, IIIa urmate de o etapa tarzie IIIc)

CAP. XIV

CRONOLOGIA RELATIVA SI ABSOLUTA

XIV.1. Cronologia relativa

Pentru stabilirea cronologiei relative a culturii Cotofeni este nesesara precizarea relatiilor si sincronismelor pe care aceasta o avea cu culturile invecinate si contemporane si, prin intermediul acestora, cu zonele mai indepartate de granitele sale.



XIV.1.1. Relatiile cu vecinii vestici

XIVI.1.1.1. Relatiile cu cultura Baden

Relatiile Cotofeni-Baden ocupa un rol aparte, ce trebuie privit prin prisma a doua aspecte importante: fondul comun Cernavoda III-Boleraz si granita nemijlocita la vestul ariei Cotofeni. Inrudirea celor doua ca si interferentele si schimburile de bunuri pe linia de contact explica, astfel, mumeroasele elemente comune. Unii specialisti chiar au folosit, in sensul frapantelor asemanari, notiunea de grupa Baden- Cotofeni. Numeroase influente si chiar elemente badenoide apar si in Transilvania (Ruda-Ciresata, Reghin-Iernuteni, Pianu de Jos-Podei etc.). Aceste relatii se deruleaza pe parcursul fazelor Cotofeni I-II – Baden A-C.

XIV.1.1.2. Relatiile cu cultura Kostolac

Cultura Kostolac in arealul sau nord-estic s-a interferat cu arealul cotofenian in subfazele Cotofeni IIIa-b. In urma acestor contacte nemijlocite a luat nastere in Serbia si Banat o varianta distinca, Cotofeni-Kostolac, cu numeroase situri si o cultura materiala de sinteza. Descoperirile transilvanene credem ca nu constituie decat in rare cazuri importuri; cele mai multe materiale din asezarile Cotofeni III reflecta influente in ornamentica venite din partea variantei Cotofeni-Kostolac decat influente pur Kostolac. Motivul “tablei de sah” din ornamentica cotofeniana isi are originea aici.

Revenind la stratigrafia de la Baile Herculane, nivelele f-g, in care apar primele

materiale Kostolac, se poate data deja in faza Cotofeni III, pozitie de pe care propunem un soncronism Kostolac-Cotofeni declansat cel mai devreme la nivelul fazei Cotofeni IIIa. Prin urmare, reluarea in discutie a stratigrafiei de la Herculane, modifica si raporturile de contemporaneitate intre cele doua culturi. Pe acest filon se poate explica si propagarea tehnicii de decorare Furchenstich in arealul Cotofeni dinspre lumea Kostolac, insa nu mai devreme de faza Cotofeni III.

XIV.1.1.3. Relatiile cu grupul Rosia

In cadrul acestui grup de pe versantii vestici ai Muntilor Apuseni se regasesc unele elemente asemanatoare celor de tip Cotofeni, dar si elemente specifice zonei Dunarii mijlocii si bazinului Tisei. La Seusa-Gorgan (AB), intr-o locuinta (L 1/2000) apartinand primului nivel Cotofeni au fost descoperite, alaturi de inventar specific III (Roman) si doua vase pe care noi le atribuim acestui grup: o cana nedecorata, cu corpul asimetric, toarta suprainaltata si o strachina decorata pe exterior cu barbotina.

Nu este exclus ca si alte materiale cu factura specifica Bronzului timpuriu descoperite constant in unele situri Cotofeni III din sud-vestul si centrul Transilvaniei sa apartina unor comunitati venite din spatiul grupului Rosia. La Sincai au fost gasite doua vase ce isi afla corespondente tipologice in grupul Rosia.

XIV.1.1.4. Relatiile cu cultura Vučedol

Un raport stratigrafic important il asigura asezarea de la Moldova Veche- Humca, unde depunerile Cotofeni-Kostolac sunt suprapuse de cele ale culturii Vučedol. La Baile Herculane-Pestera Hotilor (CS), ultimul nivel de locuire Cotofeni este impregnat de puternice elemente vučedoliene. Alte materiale tipice provin din zona Banatului si din sudul Olteniei. Importuri Vučedol A se cunosc si din Transilvania, la Deva-Dealul Cetatii, alaturi de produse tipic Kostolac. Unele elemente decorative in ceramica (tehnica pseudo-excizie, zig-zagurile, cercurile concentrice vasele globulare si cupele cu picior etc.) sau mobilierul de cult de tip bucranium transilvanene din subfazele Cotofeni IIIb-IIIc se datoreaza influentelor vučedoliene.

XIV.1.2. Relatiile cu vecinii estici

XIV.1.2.1. Relatiile cu cultura Schneckenberg

In opinia noastra, asa-numitele „importuri” Schenckenberg in asezarile Cotofeni III nu sunt demonstrate cu nicio dovada clara. Avand posibilitatea sa studiem direct materialul de la Sincai si Boarta putem afirma ca in aceste situri exista locuiri post-Cotofeni apartinand Bronzului timpuriu (poate de tip Copaceni?) in care mai probabil apar aceste importuri, confirmand astfel ipoteza sustinuta mai recent de catre H. Ciugudean. Ramane de lamurit natura materialelor numite Schneckenberg A de la Dabaca. Este cert doar faptul ca aria sud-est transilvaneana a culturii Cotofeni se restrange din cauza inaintarii spre vest a comunitatilor Schneckenberg.

XIV.1.2.2. Relatiile cu grupul Zimnicea

In aria sudica a culturii Cotofeni, fara a fi fost gasite insa in acest mediu, mentionam doua descoperiri de tip Zimnicea. Prima, de la nord de Dunare, provine

de la Celei, unde in asezarea eponima a grupului Celei, in nivelul 2 a, avem o ceasca

de tip Zimnicea, iar in nivelul 2 c o alta ceasca ce continea un mic tezaur compus din piese de metal. La sud de Dunare e de mentionat o ceasca de tip Zimnicea in inventarul unui mormant de inhumatie sub tumul de la Tarnava, monument funerar unde apar si morminte de incineratie Cotofeni. Aceste descoperiri, alaturi de cele din aria sud-est transilvaneana (Sanzieni si Turia) ar apartine ariei secundare, de expansiune vestica si nordica a grupului Zimnicea.

XIV.1.2.3. Relatiile cu cultura Glina

Pe linia de contact din zona Olteniei comunitatile Glina si Cotofeni interactioneaza abia la nivelul subfazelor tarzii din faza a III-a (dupa P. Roman), in faza „Govora-Runcuri” a culturii Glina, cand in vestul provinciei cultura materiala cotofeniana era puternic impregnata de stilurile Kostolac si Vučedol. La Branet, locuirea Cotofeni IIb este suprapusa de una Glina. Inaintarea Glinei spre vest va stopa si intoarce spre nord curentul vučedolian, responsabil de formarea grupelor Makό si Nyirség. Aceasta migratie va reactiva contactele cu lumea sudica, macedoniana in special, de unde vor aparea la Dunare bunuri de caracter Armenochori-Bubanj III.

Unele materiale Glina se pare ca patrund si in sudul Transilvania in mediul

Cotofeni tarziu.

XIV.1.2.4. Relatiile cu cultura mormintelor cu ocru

Mormantul 18 din necropola de la Brailita (jud. Galati) avea ca inventar un askos ornamentat cu benzi hasurate de tip Cotofeni. Un fragment dintr-o strachina Cotofeni, din tipul Ia3 (Roman), datata in faza a III-a. Alte materiale descoperite in asezarile de la Balenii Romani (jud. Dambovita), Branet (jud. Olt) atesta influente rasaritene. Cel mai bine surprinse au fost surprinse raporturile intre cultura Cotofeni si cultura mormintelor cu ocru, la sud de Dunare, in cadrul necropolei tumulare de la Tarnava. Alaturi de mormintele de incineratie specifice culturii Cotofeni aici au fost dezvelite, mai cu seama in movila 1, o serie de morminte de inhumatie in gropi acoperite cu barne, avand scheletul intins pe spate dar cu picioarele aflate in pozitie chircita. Aceste inmormantari, specifice fazei Cotofeni III indica interferentele dintre comunitatile cotofeniene sud-dunarene si cele rasaritene ale culturii mormintelor cu ocru. O situatie similara a fost observata si in cadrul necropolei de la Kneža.

XIV.1.2.5. Relatiile cu cultura Cernavoda II

Unele materiale din Transilvania, de la Dabaca si Deva exprima fie produse tipice fie cu afinitati in cultura Cernavoda II.

XIV.1.2.6. Relatiile cu cultura amforelor sferice

Cat priveste relatiile cu zona de la rasarit de Carpati, lucrurile nu sunt clar precizate, dar avem cateva date pentru zona de sud-est a Transilvaniei. In nivelul apartinand fazei Cotofeni I de la Albis-Curtea lui Bajka Ferenc (CV) au aparut mai multe fragmente ceramice din cultura amforelor sferice, considerate produse de import. Aceasta patrundere a comunitatilor purtatoare ale culturii amforelor sferice este sustinuta si de descoperirea la Sanmartin-Ciuc (HR) a unui mormant in cista cu

doua aplici de os, datat intr-o faza timpurie, specific zonei podolo-sucevene. Un vas gasit la Arcus-Santul Militar (HR) a fost legat tot de amforele sferice, lucru nu la fel de

sigur, in opinia noastra.

XIV.1.2.7. Relatiile cu cultura Horodistea-Erbiceni

H. Dumitrescu semnaleaza asemanarea dintre strachinile cu buza tesita oblic spre interior din statiunea de la Horodistea si cele intalnite in mediul Cotofeni. La acestea adaugam semnalarea unei descoperiri Cotofeni in Moldova, la Tarpesti, dar ea nu este certa.

Ne aflam in fata unei „bariere culturale” cu rasaritul est-carpatic? Cel putin asa

o arata realitatile de pana acum. Frapant insa este faptul ca in perioada anterioara formarii culturii Cotofeni (in timpul culturii Bodrogkeresztúr) relatiile zonei intracarpatice cu cea de la rasarit de Carpati sunt relativ bine documentate.

XIV.1.3. Relatiile cu lumea sudica

XIV.1.3.1. Relatiile cu lumea egeo-anatoliana

Continuand linia relatiilor cu lumea helladica deschisa de complexul cultural Cernavoda III-Boleráz, comunitatile Cotofeni vor accepta si recepta si ele influentele egeene. Principala cale de legatura cu sudul Traciei este Iskarul. Acestea nu sunt izolate in lumea nord-balcanica. Concret, poate fi remarcata prezenta in Helladicul timpuriu II a ceramicii cu slip rosu cat si a celei cu „boabe de linte”, alaturi de forme de vase precum sosierele. La Zyguries, pe langa slipul rosu si incrustatia cu alb apar si ornamente de tip Cotofeni III, inclusiv spirale similare celor din Transilvania. Unele elemente motivistice intalnite pe ceramica Cotofeni, cum ar fi grupele de nervuri verticale pe buza, inciziile in capriori de pe interiorul vaselor, triunghiurile si benzile hasurate, canelurile de pe tortile tubulare se regasesc si in spatiul Traciei. Prin filiera traca acestea pot fi urmarite pana in zona egeeana si est-anatoliana, proband, in acest mod, un sincronism cu Troia I, Thermi I-III si faza evoluata Poliochni II. La Troia I apar strachini cu marginea ingrosata la interior decorate intr-o maniera similara celor Cotofeni, cu incizii. Exemplare identice sunt prezente si in nivelul I C de la Kum Tepe, Thermi sau Emborio.

Sincronismele culturii Cotofeni cu Anatolia se indreapta spre Troia I-II (mai

ales Troia I mijlocie-Troia II), contemporan cu Poliochni albastru si verde.

XIV.1.3.2. Relatiile cu grupul Ostrikovac

Unele similitudini exista si intre ceramica fazei Cotofeni III si cea a grupului Ostrikovac, la nivelul orizonturilor Ostrikovac Ib-Id (dupa M. Stojić doar Ib-Ic) prin prezenta unor motive formate din incizii scurte dispuse in zig-zag si chiar a unor mici spirale sau cercuri concentrice asemenea celor din nivelurile superioare ale asezarilor transilvanene. Asemanari frapante avem si pentru un vas cu corpul globular decorat cu frize si metope din nivelul Ostrikovac d cu vasul “campaniform” de la Petrosani. Potrivit sincronismelor propuse mai nou de catre M. Garašanin pentru grupul Ostrikovac, Ostrikovac Ibc – Cotofeni III timpuriu si Ostrikovac Id – Cotofeni III tarziu, vasul de la Petrosani trebuie sa se dateze la nivelul subfazei Cotofeni IIIc.

Ceramica grupului Ostrikovac are asemanari cu motivistica ceramicii de la

Dubene II B (Bulgaria), datorata unor contacte indirecte prin intermediul grupului Pernik. Nivelul Dubene II B a fost paralelizat, pe baza datelor arheomagnetice, cu orizonturile XII-XI de la Yunatsite.

XIV.1.3.3. Relatiile cu Bubanj-Hum II

Din nivelul Bubanj-Hum II de la Bubanj provin fragmente ceramice cu decor incizat (zig-zaguri, hasuri in retea, capriori etc.) ce sunt comune si ornamenticii Cotofeni III, indeosebi din zona Dunarii. Referitor la stratigrafia de la Bubanj, in anul

1961, D. Berciu facea cateva rectificari. Potrivit opiniei sale, perioada Bubanj II este

anterioara culturii Cotofeni propriu-zise, iar unele materiale, numite Kostolac- Cotofeni gasite aici (unele publicate din nivelurile mai vechi) ar apartine unui nivel distinct, Bubanj IV. In cel de-al treilea orizont, Bubanj III la Berciu (perioada Bubanj II la M. Garašanin) este amintita prezenta unei specii ceramice de buna calitate, numit

„pseudo-minyana”, cu slip negru-cenusiu lustruit ce, in opinia lui D. Berciu va deveni

frecventa in cadrul culturii Cotofeni.

La Paradimi (Grecia) intalnim in stratul de humus recent fragmente ceramice ornamentate cu siruri de impresiuni asociate cu incizii sau caneluri fine verticale vazute ca elemente Bubanj-Hum II si Cotofeni. Tipul de decor pare insa sa apropie ceramica de la Paradimi mai mult de lumea Kostolac-Bubanj Hum II, decat de cea Cotofeni. Mai multe cani din asezarea de la Paradimi (Grecia) au, dupa parerea lui M. Garašanin, torti de tip Baden. Decor de tip Cotofeni III b (in periodizarea lui Roman) este prezent dupa M. Garašanin, alaturi de cel Bubanj-Hum II si la Dikili Tash. Aici trebuie precizat faptul ca M. Garašanin accepta ca in nivelul Bubanj-Hum II intalnim o influenta a Cotofeniului tarziu, prin prezenta decorului incizat, uneori adancit, si repartitia pe metope. Tot la Paradimi avem si o statueta antropomorfa de tip „tip Cotofeni”.

Elemente de tip Bubanj-Hum I b au aparut in zona vest-centrala a Bulgariei, la Tran, legat de asa-numita „varianta sudica a culturii Kostolac”. Un vas Bubanj-Hum III a fost descoperit la Sapareva Bania, fiind legat de un posibil curent cultural venit pe valea Strumei, de tip Armenochori.

XIV.1.3.4. Relatiile cu cultura Ezero

In nivelurile timpurii de la Ezero au fost descoperite materiale asemanatoare celor specifice culturilor Cernavoda III si Cotofeni, insa se afirma ca influentele culturii Ezero asupra culturii Cotofeni au fost minime, vorbindu-se si de unele influente Bubanj Hum II-Cotofeni sesizabile in etapele Ezero A2 si in perioada de trenzitie Ezero A2/B1. N. C. Riscuta considera ca influentele Ezero patrund pana in sud-vestul Transilvaniei, fiind sesizabile in cadrul unui lot de materiale de la Deva si in cadrul „grupului Livezile”. Vasul de tip askos Cotofeni prezent intr-unul din mormintele cerectate in Tumulul 1 de la Tarnava (Bulgaria) a fost legat de contactele cu Ezero.

XIV.1.3.5. Relatiile cu cultura Yunatsite

Cestile cu fundul rotund care apar in zona Strumei superioare si in regiunea

Plovdivului in BT II (Nikolova), si care apar asociate celor cu fundul ascutit in cultura

Yunatsite s-ar putea datora influentelor venite din partea culturii Cotofeni.

XIV.1.3.6. Relatiile cu cultura Maliq

In pestera Nezir, din partea nordica a Albaniei au fost descoperite mai multe fragmente de vase cu decor de tip Cotofeni. Acestea erau asociate cu materiale specifice pentru Maliq III a, cultura a Bronzului timpuriu albanez. Dupa caracteristicile lor, produsele respective au analogii in faza Cotofeni timpurie sau Cernavoda III. De asemenea, la Maliq, in centrul Albaniei, in acelasi context cultural au fost gasite materiale ceramice cu decor de tip Baden si Kostolac.

XIV.1. Cronologia absoluta

Lipsa unor serii de date 14C pentru siturile Cotofeni se face resimtita. Cele existente, raportate la datele cunoscute din zonele invecinate ne permit sa discutam si sa stabilim totusi un palier cronologic, in general larg acceptat, in care a evoluat cultura Cotofeni. Din pacate, suntem in situatia de a discuta cronologia absoluta a culturii Cotofeni pe baza unor probe prelevate din doar trei situri Cotofeni (Baile Herculane-Pestera Hotilor, Poiana Ampoiului-Piatra Corbului si Ostrovul Corbului ofera date pentru faza Cotofeni III). Evolutia culturii poate fi datata pe baza datelor radiocarbon, intre cca. 3500-cca. 2500 B. C.

Apare destul de clar faptul ca cronologia absoluta a epocii cuprului/epocii eneolitice sau a perioadei de tranzitie spre epoca bronzului din Bazinul Carpatic si sud-estul Europei nu poate fi pusa de acord cu cronologia scurta sau „istorica”. P. Raczky opteaza ferm pentru renuntarea la folosirea cronologiei „istorice” si observa ca, in momentul de fata „o reconciliere intre cele doua sisteme cronologice pare, cel putin pana acum, sortita esecului”.

XV. INCHEIERE

Aparuta la cateva generatii dupa disparitia culturilor cu ceramica pictata, cultura Cotofeni ne apare ca un fenomen complex, dinamic dar stabil. Mostenind o traditie eneolitica puternica, chiar o putem considera la nivelul fazei timpurii, atat din punct de vedere fenomenologic, cat si din prisma vietii economice, drept parte a eneoliticului final. Evolutia sa ulterioara ne arata transformarile interne prin care trece si care o plaseaza pe o alta treapta, parte integranta a fenomenelor care vor genera aparitia Bronzului timpuriu nord-dunarean. Relatiile sale extrem de dinamice din faza finala sunt sugestiv reliefate de prezenta unor produse cotofeniene pana in zona insulara a Greciei, cat si de influentele pe care le recepteaza din lumea egeo- anatoliana sau din partea primului oras de la Troia (Troia I).

Contrar unor pareri mai vechi, comunitatile Cotofeni nu si-au revendicat teritoriul pentru a-si asigura un teren suficient migrarilor cu turmele de animale, asa cum gresit s-a crezut. Realitatile actuale ne prezinta o populatie stabila, cu asezari de

mari dimensiuni, unele cu terasari antropice. Sedentarizarea este puternic vizibila in

faza finala, cand apar in numar ridicat asezarile pluristratificate, unele tell sau de tip tell. Micile si numeroasele locuiri pe inaltimi trebuie intepretate nu ca o dovada a nomadismului, inglobarea dealurilor si a muntilor in arealul ocupat fiind doar parte a unei strategii de subzistenta bine gandite.

De-a lungul evolutiei sale, desi a receptat numeroase influente externe sub

aspect material si spiritual, cultura Cotofeni se infatiseaza ca un fenomen original bine individualizat in cadrul culturilor preistorice din sud-estul Europei centrale. Intervalul de circa un mileniu din evolutia sa, cat si aria vasta ce porneste din Muntii Gutaiului si se opreste la nord de Muntii Balcani a putut fi cu greu explicata prin apelul doar la un punct de vedere unilateral de analiza.

Cine au fost cei care au creat cultura Cotofeni? Aflati la rascrucea unor artere

de circulatie si comerciale importante ale Balcanilor, centrului si rasaritului Europei este cert ca au fost parte a sistemului de valori si schimburi cu circulatie larga in epoca. Controlul asupra drumurilor comerciale a facilitat aparitia unor mari „imperii” preistorice, chiar creatia unor populatii nomade. Adaptabilitatea extraordinara de care au dat dovada comunitatile Cotofeni a constituit, probabil, principalul atuu in dominarea culturala si biologica a unui teritoriu extrem de vast pentru acea vreme, pe o durata de aproximativ un mileniu. Istoria lor propriu-zisa nu ne este cunoscuta. Eforturile arheologiei preistorice, in incercarea timida de a-i descifra misterele se va izbi mereu de limitele decriptarii bunurilor materiale pe care le-au lasat in urma.

Lucrarea este completata cu un un corpus ce cuprinde Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni din Romania, Bulgaria si Serbia, in care sunt expuse sintetic, pe campuri de interes, toate cele peste 1500 de descoperiri cunoscute la ora actuala. Volumul impresionant de informatie a necesitat prezentarea sa in doua tomuri, ordonate pe criteriul alfabetic: I. Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni din Romania (literele A-N); II.1. Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni din Romania (literele O-Z), II.2. Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni din Bulgaria, II.3. Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni din Serbia si Croatia.

Lucrarea este insotita de lista bibliografica si lista abrevierilor. Deasemenea,

textul este insotit de o bogata ilustratie ce cuprinde 233 figuri si 815 planse.

LISTA BIBLIOGRAFICA

Alexandrov 1990 - S. Alexandrov, Cultura Cotofeni in Bulgaria

(teza de doctorat, coord. D. Berciu), Bucuresti,

1990 (mss.).

Andritoiu 1978 - I. Andritoiu, Descoperiri arheologice la Craciunesti (com. Baita, jud. Hunedoara), in Apulum, XVI, 1978, p. 55-71.

Banner 1956 - J. Banner, Die Péceler Kultur, Archaeologica

Hungarica, Budapesta, 1956.

Becker 1999 - C. Becker, Domesticated and wild animals as evidenced in the Eneolithic-Bronze Age cultures Cotofeni and Monteoru, Romania, in The

Holocene History of European Vertebrate Fauna. Modern Aspects of Research, Archäologie in Eurasien, Bd. 6, 1999, p. 91-105.

Bejinariu 2005 - I. Bejinariu, Cercetarile arheologice de la

Giurtelecu Simleului-„Coasta lui Damian” (III).

Descoperirile culturii Cotofeni, in Sargetia,

XXXIII, 2005, p. 51-93.

Berciu 1939 - D. Berciu, Arheologia preistorica a Olteniei,

Craiova, 1939.

Berciu 1961 - D. Berciu, Contributii la problemele neoliticului

in Romania in lumina noilor cercetari, Biblioteca

de arheologie, V, Bucuresti, 1961.

Bichir 1962 - Gh. Bichir, Beitrag zur Kenntnis der frühen Bronzezeit im südöstlichen Transsilvanien und in der Moldau (im Lichte der Grabungen von Cuciulata and Mandrisca), in Dacia, N. S., VI,

1962, p. 87-114.

Ciugudean 1996 - H. Ciugudean, Perioada timpurie a epocii

bronzului in centrul si sud-vestul Transilvaniei,

Bibliotheca Thracologica, XIII, Bucuresti, 1996.

Ciugudean 2000 - H. Ciugudean, Eneoliticul final in Transilvania

si Banat: cultura Cotofeni, Bibliotheca Historica

et Archaeologica Banatica, Timisoara, 2000.

Ciuta, Gligor 2003 - M. Ciuta, A. Gligor, Descoperiri arheologice in situl de la Seusa-“Gorgan” (com. Ciugud, jud. Alba). I, in Apulum, XL, 2003, p. 1-37.

Craciunescu 2002 - G. Craciunescu, Locuirea Cotofeni de la Rogova, judetul Mehedinti, in Drobeta, XI-XII, 2002, p.

Dumitrascu 1967 b - S. Dumitrascu, Note asupra culturii Cotofeni, in

Lucrari stiintifice, 1, 1967, p. 79-98.

Dumitrascu 1968 - S. Dumitrascu, Asezarea Cotofeni de la Giris-

„Rituri”, in Lucrari stiintifice, 2, 1968, p. 257-264.

Džambazov, Katinčarov 1974 - N. Džambazov, R. Katinčarov, Razkopki v peštera Magura prez 1971, (Les fouilles de la grotte Magura en 1971), in Bulletin de l’Institut de’archéologie, XXXIV, 1974, p. 107-138.

Emödi 1984 - I. Emödi, Descoperiri ale culturilor Cotofeni si

Baden in pesterile Igrita si Izbandis, in ActaMN,

XXI, 1984, p. 405-431.

Horedt 1968 - K. Horedt, Die Kupferzeit in Transsilvanien, in

Apulum, VII/I, 1968, p. 103-116.

Kadar 2007 - M. Kadar, Inceputurile si dezvoltarea

metalurgiei bronzului in Transilvania, Alba Iulia,

Kalicz 2002 - N. Kalicz, Eigenartige antropomorphe Plastik der kupferzeitlichen Badener Kultur im karpatenbekcen, in Budapest Régiségei, XXXVI,

2002, p. 11-53.

Kalmar 1983 - Z. Kalmar, Descoperiri Cotofeni in bazinul somesan (Somesuri, Crasna, Almas), in ActaMP,

VII, 1983, p. 61-68.

Lazar 1975 - V. Lazar, Cultura Cotofeni in judetul Mures, in

Marisia, V, 1975, p. 29-42.

Lazar 1976 - V. Lazar, Asezari de inaltime cu terase ale

culturii Cotofeni in Transilvania, in Marisia, VI,

1976, p. 27-35.

Lazar 1977 - V. Lazar, Asezarea Cotofeni de la Sincai (judetul

Mures) (I), in Marisia, VII, 1977, p. 17-56.

Lazar 1978 - V. Lazar, Asezarea Cotofeni de la Sincai (judetul

Mures) (II), in Marisia, VIII, 1978, p. 33-56.

Lazar 1980 - V. Lazar, Asezari de inaltime cu terase Cotofeni in Transilvania (III), in Marisia, X, 1980, p. 11-30.

Lazar 1981-1982 - V. Lazar, Asezari de inaltime cu terase Cotofeni

in Transilvania. Consideratii generale social-

economice si istorice (IV), in Marisia, XI-XII,

1981-1982, p. 31-40.

Luca 2005 b - S. A. Luca, Repertoriul arheologic al judetului

Hunedoara, Bibliotheca Septemcastrensis, XIV,

Alba Iulia, 2005.

Marinescu 1994 - G. Marinescu, Bronzul timpuriu in nord-vestul

Transilvaniei, in RB, VIII, 1994, p. 5-26.

Maxim 1996 - Z. Maxim, Établissements Cotofeni dans le

bassin du Somes, in Early Bronze Age Settlement

Patterns in the Balkans (ca. 3500-2000 BC, calibreted dates), Part 3, Sofia, 1996, p. 385-394.

Morintz, Roman 1968 - S. Morintz, P. I. Roman, Aspekte des Ausgangs des Aneolithikums und der Übergangsstufe zur Bronzezeit in Raum der Niederdonau, in Dacia, N. S., XII, 1968, p. 45-128.

Morintz, Roman 1973 - S. Morintz, P. Roman, Über die

Übergangsperiode vom Aneolithikum zur

Bronzezeit in Rumänien, in Symposium Badener

Kultur, Bratislava, 1973, p. 259-295.

Nestor 1933 - I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung

in Rumänien, BerRGK, 22, 1932 (1933), p. 11-

Nikolić 2000 - D. Nikolić, Kostolačka kultura na teritoriji Srbje,

Centre for Archaeological Research, 19, Beograd,

Nikolov 1976 - B. Nikolov, Tombes tumulaires de l’Age du bronze ancien prčs de Tarnava et Kneza, dép. de Vraca, in Arheologia, Sofia, 18, 3, 1976, p. 38-51.

Nikolova 1999 - L. Nikolova, The Balkans in the Later

Prehistory, BAR, 791, London, 1999.

Paul 1969 - I. Paul, Asezarea neo-eneolitica de la Pianul de

Jos (Podei), in StComSibiu, 14, 1969, p. 33-88.

Paunescu 1970 - Al. Paunescu, Evolutia uneltelor si armelor de

piatra cioplita descoperite pe teritoriul Romaniei,

Biblioteca de arheologie, XV, Bucuresti, 1970.

Petre-Govora 1995 - Gh. Petre-Govora, O preistorie a nord-estului

Olteniei, Ramnicu Valcea, 1995.

Petrescu 2000 - S. M. Petrescu, Locuirea umana a pesterilor din

Banat pana in epoca romana, Bibliotheca

Historica et archaeologica Banatica, XXVII, Timisoara, 2000.

Petrovszky, Cadariu 1979 - R. Petrovszky, St. Cadariu, Asezari ale culturii

Cotofeni in judetul Caras-Severin, in Banatica, 5,

1979, p. 35-69.

Popa 2004 - C. I. Popa, Reprezentari speciale pe ceramica de tip Cotofeni. Aspecte ale cultului urano-solar in preistorie, in Apulum, XLI, 2004, p. 113-145.

Popa 2006 - C. I. Popa, O groapa de cult Cotofeni de la

Sebes-Rapa Rosie, in Apulum, XLIII/1, 2006, p.

Popescu 1970 - D. Popescu, Eneolitic, perioada de tranzitie, perioada cuprului sau inceputurile epocii bronzului? – o problema de terminologie - , in Aluta, II/1, 1970, p. 55-69.

Raczky 1995 - P. Raczky, New data on the absolute chronology of the opper age in the Carpathian Basin, in Neure Daten zur Siedlungsgeschichte und

Chronologie der Kupferzeit des Karpatenbeckens,

Inventaria Praehistorica Hungarie, Budapest,

1995, p. 51-60.

Riscuta 1999-2000 - N. C. Riscuta, Materiale arheologice preistorice aflate in colectia veche a Muzeului din Deva, in Analele Banatului, s. n., VII-VIII, 1999-2000, p.

Riscuta 2005 – N. C. Riscuta, Descoperiri arheologie din zona

Rosia Montana (judetul Alba), in Sargetia,

XXXIII, 2005, p. 96-119.

Roman 1967 - P. Roman, Unele probleme ale neoliticului

tarziu si perioadei de tranzitie in lumina

sapaturilor de la Baile Herculane-Pestera Hotilor,

Comunicari. Seria arheologica, Craiova, 1967.

Roman 1976 - P. I. Roman, Cultura Cotofeni, Biblioteca de

arheologie, XXVI, Bucuresti, 1976.

Roman 1977 - P. I. Roman, Notiunea de “cultura Kostolac”, in

SCIVA, 28, 1977, 3, p. 419-429.

Roman 1977 a - P. Roman, Die Cotofeni-Kultur, in PZ, 52, 2,

1977, p. 189-198.

Roman 1980 - P. I. Roman, Der “Kostolac-Kultur”-Begriff nach

35 Jahren, in PZ, 55, 1980, 2, p. 220-227.

Roman 1982 - P. I. Roman, Constituirea noilor grupe etno-

culturale de la inceputul epocii bronzului, in

Carpica, XIV, 1982, p. 39-49.

Roman 1985 - P. I. Roman, Cercetari la Govora Sat-“Runcuri”

in 1977, in SCIVA, 36, 4, 1985, p. 279-297.

Roman 1985 a - P. I. Roman, Perioada timpurie a epocii

bronzului “tracic” in Oltenia, in Thraco-Dacica,

VI, 1985, 1-2, p. 116-122.

Roman 1986 a - P. I. Roman, Perioada timpurie a epocii bronzului pe teritoriul Romaniei, in SCIVA, 37,

1986, 1, p. 29-55.

Roman 1989 - P. Roman, Fenomenul indoeuropenizarii si constituirii neamului tracic la Dunarea inferioara in lumina cercetarilor arheologice, in SympThrac,

7, 1989, p. 49-55.

Roman 1996 - P. Roman, Ostrovul Corbului. Istoricul cercetarii. Sapaturile arheologice si stratigrafia, in Ostrovul Corbului, I. 1, Bucuresti, 1996, p. 11-33.

Roman 2000 - P. I. Roman, Horia Ciugudean, Eneoliticul final in Transilvania si Banat: Cultura Cotofeni (recenzie), in Thraco-Dacica, XXI, 1-2, 2000, p.

Roman 2001 - P. I. Roman, Die Cernavoda III-Boleráz- Kulturerscheinung im Gebiet der Unteren Donau, in Cernavoda III-Boleráz. Ein Vorgeschichtliches Phänomen zwischen dem oberrhein und der Unteren Donau. Symposium Mangalia/Neptun

(18.-24. Oktober 1999), Bucuresti, 2001, p. 13-59. Roman, Németi 1978 - P. I. Roman, I. Németi, Cultura Baden in Romania, Biblioteca de arheologie, XXXI,

Bucuresti, 1978.

Roman et al. 1992 - P. Roman, A. Dodd-Opritescu, J. Pál, Beiträge zur Problemazik der Schnurverzierten Keramik Südosteuropas (Hrsg. H. Hauptman), Mainz am

Rhein, 1992.

Roska 1941 - M. Roska, Az aeneolithikum Koloszkorpádi I.

Jellegü emlékei Erdélyben, in Közlemények, I,

1941, p. 44-99.

Roska 1942 - M. Roska, Erdély régészeti repertóriuma, I.

Öskor, Thesaurus Antiquitatum

Transilvanicarum, I, Praehistorica, Cluj, 1942.

Rotea 1993 - M. Rotea, Contributii privind bronzul timpuriu in centrul Transilvaniei, in Thraco-Dacica, XIV,

1-2, 1993, p. 65-86.

Roth 1942 - Fr. Roth, Das nordische der Steinzeit von Kelling Ausgrabungen der Forschunginstituts bei im Gebiet Bergland, in DFS, 1, 1942, p. 199-214.

Roth 1943 - Fr. Roth, Abschluß der Ausgrabungen im nordischen Steinzeitdorf von Kelling, in DFS, 2,

1943, p. 440-459.

Sherratt 1981 - A. Sherratt, Plough and pastoralism: aspects of the secondary products revolution, in Pattern of

the past. Studies in honour of David Clarcke (ed.

I. Hodder, G. Isaac, N. Hammond), Cambridge,

1981, p. 261-305.

Schroller 1933 - H. Schroller, Die Stein- und Kupferzeit siebenbürgens, Berlin, 1933.

Schuster 1867 - Fr. W. Schuster, Ueber alte Begräbnikftätten bei

Mühlbach, in Programm des evanghelische

Untergymnasium zu Mühlbach, 1866-1867, p. 3-

Schuster 1989 - C. F. Schuster, Asezari din epoca bronzului pe cursul inferior al Argesului, in SympThrac, 7,

1989, p. 236.

Stojić 1996 a - M. Stojić, L’ eneolitique final dans le centre des Balkans, in Early Bronze Age Settlement Patterns in the Balkans (ca. 3500-2000 BC, calibreted dates), Part 3, Sofia, 1996, p. 353-372.

Székely 1997 - Zs. Székely, Perioada timpurie si inceputul celei mijlocii a epocii bronzului in sud-estul Transilvaniei, Bibliotheca Thracologica, XXI,

Bucuresti, 1997.

Székely 2007 - Zs. Székely, Bronzul timpuriu in sud-estul Transilvaniei. Probleme de cronologie, in Studia in honorem Dr. Florea Costea, Brasov, 2007, p.

Tasić 1995 - N. Tasić, Eneolithic Cultures of Central and

West Balkans, Belgrade, 1995.

Ulanici 1975 a - A. Ulanici, Asezarea de tip Cotofeni de la

Branet, judetul Olt, in Muzeul National, II, 1975,

p. 243-255.

Vlassa et al. 1986 - N. Vlassa, M. Takács, Gh. Lazarovici,

Mormintele tumulare din Banat si Transilvania

din perioada eneolitica tarzie, in ActaMN, XXII-

XXIII, 1985-1986, p. 59-78.

Vulpe 1974 - Al. Vulpe, Probleme actuale privind metalurgia aramei si a bronzului in epoca bronzului in Romania, in RI, 27, 2, 1974, p. 243-255.

Vulpe 2001 b - Al. Vulpe, Epoca bronzului. Consideratii generale, in Istoria Romanilor, vol. I, Bucuresti,

2001, p. 214-225.

Vulpe 2001 c - Al. Vulpe, Epoca bronzului. Bronzul timpuriu, in Istoria Romanilor, vol. I, Bucuresti, 2001, p.





loading...




Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 SCHITA DE PROIECT DIDACTIC GEOGRAFIE CLASA: a IX-a - Unitatile majore ale reliefului terestru
 PROIECT DIDACTIC 5-7 ani Educatia limbajului - Cate cuvinte am spus?
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 Proiect - masurarea si controlul marimilor geometrice

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 LUCRARE DE DIPLOMA MANAGEMENT - MANAGEMENTUL CALITATII APLICAT IN DOMENIUL FABRICARII BERII. STUDIU DE CAZ - FABRICA DE BERE SEBES
 Lucrare de diploma tehnologia confectiilor din piele si inlocuitor - proiectarea constructiv tehnologica a unui produs de incaltaminte tip cizma scurt

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 LUCRARE DE LICENTA CONTABILITATE - ANALIZA EFICIENTEI ECONOMICE – CAI DE CRESTERE LA S.C. CONSTRUCTIA S.A TG-JIU
 Lucrare de licenta sport - Jocul de volei
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 PROIECT ATESTAT MATEMATICA-INFORMATICA - CALUTUL INTELIGENT
 Proiect atestat Tehnician Electronist - AMPLIFICATOARE ELECTRONICE
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM




Semne si creatorii lor in cultura populara romaneasca
Colectia de Lepidoptere 'Frederic König'
CULTURA COTOFENI. CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA TRANSILVANIEI
CULTURA DUPA DECEMBRIE 1989




Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu