Deficiente auditive

Deficiente auditive

Deficientele auditive, ca si deficientele vizuale intra in categoria mare a deficientelor senzoriale. Este afectat un analizator, in cazul acesta analizatorul auditiv.

Deficientele de auz reprezinta diminuarea sau scaderea in grade diferite pana la disparitia totala a auzului.

Deficientele de auz pot fi :

Unilaterale: adica localizate la nivelul unei singure urechi, sau

Bilaterale: adica localizate la nivelul ambelor urechi.

Pot interveni oricand in decursul vietii unei persoane. Persoana se poate naste cu deficiente de auz sau o poate dobandi oricand in decursul vietii ei.

Deficienta de auz poate interveni si pe fundalul varstei (este fireasca). Persoanele de varsta a treia, in timp au auzul diminuat, desi diminuarea auzului este justificata nu doar de varsta, ci de multe ori poate fi justificata si de profesie; sunt profesii in care auzul este suprasolicitat sau deficienta respectiva poate fi cauzata de conditiile de mediu si de dezvoltarea tehnologiei. Traim intr-o era in care folosim foarte multe aparate: casti, telefon mobil nonstop, folosirea exclusiva sau excesiva a uneia dintre urechi, pe care o consideram functionala, mai ales cea obisnuita cu telefonul.

Statistic vorbind deficientele de auz sunt destul de frecvente, in sensul ca: exista 2 variante de statistici:

1. spune ca la 1 din 10 persoane este afectat auzul (este mai plauzibil, doarece vorbim de afectarea sau diminuarea auzului)
2. altii spun ca raportul este de 1:100

     Clasificarea deficientelor de auz in functie de gravitate (sau de gradul pierderii auzului)

I.         Deficiente de auz totale (nu aude deloc) - termenul popular fiind cel de surditate. Termenul stiintific al surditatii este cofoza. Surditatea afecteaza ambele urechi (nu poti fi surd de o ureche). Handicap total de auz.

II.       Hipoacuzia poate fi:

unilaterala (fie dreapta fie stanga) sau

bilaterala (cand sunt afectate ambele urechi)

Hipoacuzia este un handicap partial, de auz

La hipoacuzie exista resturi mai mari sau mai mici de auz pe care persoana la poate utiliza.

Pierderile de auz de peste 90dB intra in sfera surditatii.

Ce este situat intre 0 si 9/10dB ca pierdere de auz intra in sfera hipoacuziei. Cei cu hipoacuzie medie, severa (sau profunda) este bine sa urmeze o metoda de tratament, terapie de recuperare specifica surditatii, pentru ca de regula hipoacuzia severa evolueaza destul de rapid spre surditate si este bine sa preintampinam aparitia acestui handicap total.

Celor hipoacuzici li se spune in popor "tari de ureche" sau "tari de urechi".

     O alta clasificare a deficientelor de auz este in functie de momentul dobandirii sau momentul aparitiei.

1. Deficiente ereditare (mostenite). Sunt foarte multe deficiente care se mostenesc. De exemplu, exista o boala congenitala: congenita, care presupune niste deformatii fie la nivelul urechii interne, fie la nivelul zonei de proiectie corticala, pentru analizatorul auditiv (in lobul temporal).

2. Alta categorie de deficienta auditiva sunt cele dobandite, contractate:

prenatale

perinatale

postnatale

pe care copilul le-a dobandit candva in existenta lui, fie in viata intrauterina, fie in momentul nasterii, fie ulterior in primii ani de viata sau oricand in decursul vietii.

     Deficiente de auz clasificate in functie de localizarea la nivelul partilor analizatorului auditiv.

Exista deficiente de auz (si ne referim mai ales la surditate):

- de transmisie sau de conducere cand este afectat segmentul de receptie a analizatorului. Apar perturbari la nivelul urechii (urechea externa, medie, interna) La cauze, vom vedea ca apar tot felul de perturbari la nivelul acestor segmente.

Urechea externa: pavilion si conductul auditiv

 

Urechea medie cu cele 3 oscioare : ciocanul, nicovala si scarita

Urechea medie

Urechea interna

Urechea interna: canalul cohlear, zona in care informatia auditiva este prelucrata si transformata in influx nervos. Pe nervul auditiv ajunge la lobul temporal

Urechea interna 

A doua categorie de deficiente: care sunt localizate la nivelul nervului auditiv, la nivelul mecanismelor care transforma informatia: unda electromagnetica, in influx nervos.

     La nivelul urechii externe este surdiatea, sau deficienta de auz de transmisie (de conducere) - cand este perturbata receptia informatiei din mediu.

     Cand apar perturbari la nivelul acestor mecanisme de prelucrare a informatiei in influx nervos, poarta numele de surditate de perceptie (este perturabata aceasta codificare)

     Ultima categorie: Mixta sau centrala, care este cea mai complexa. Cand se produc perturbari la care apare inposibilitatea transformarii influxului nervos in imagine auditiva (persoana este in imposibilitate de auz, pentru ca nu poate transforma influxul). Este o combinare intre cele doua perturbari: cea de transmisie si cea de receptie. Influxul este perturbat si ca atare este perturbata si decodificarea.

Stimulii auditivi sunt de doua feluri:

sunet

zgomot

Ne intereseaza sunetele: fie cele provocate de fenomene din natura, animale, etc, fie ca este vorba de sunete verbale: fonemele pe care noi le transformam in cuvinte. Noi filtram din tot acest noian de sunete si zgomote, ceea ce ne intereseaza, adica sunete. Zgomotele, de obicei sunt date de-o parte - la persoanele cu deficiente de auz apar de mai multe ori aceste imposibilitati: ele nu pot sa aleaga dintre sunete si zgomote ceea ce este semnificativ (social, profesional), si de multe ori vin sunetele, zgomotele intr-un amalgam. Sunt persoane, de exemplu, care nu pot sa distinga exclusiv sunetele groase, altele exclusiv sunetele inalte. Exista variate forme de hipoacuzie. In recuperare incercam sa recuperam acea categorie de sunete care ne intereseaza.

Aceste deficiente de auz pot fi diagnosticate prin si in:

Audiometrie (metoda)

Audiometru (instrumentul)

Audiograma (este graficul) -rezultatul inregistrat pe parti cu graficul corespunzator acuitatii auditive pentru fiecare dintre cele 2 urechi. Pe acelasi grafic se reprezinta rezultatul prestarii acuitatii separat pentru fiecare dintre cele doua urechi. De regula, ca si la ochi, una dintre cele 2 urechi este dominanta si functionaza compensator pentru cea care functionaza mai slab.

Daca ar fi sa ne astupam una dintre urechi si sa o testam pe cealalta, vom vedea ca nu auzim la fel de bine cu amandoua.

Cam dupa varsta de 3 ani este bine sa se utilizeze teste de auz.

Aceata este o metoda stiintifica practicata de medicul ORL. Teste sunt multe: de ex. testul lui Weber cu diapazonzul. Acesta se aplica pe frunte, in zona dintre sprancene, se loveste diapazonul si se masoara timpul cat specialistul aude inca zgomotul facut de diapazon, comparativ cu timpul pe care spune persoana rspectiva ca il mai aude. S-ar putea ca specialistul sa mai auda mult timp diapazonul, dar cel in cauza sa nu-l mai auda. Se masoara aceasta diferenta si vedem cat a pierdut din auz pacientul. Testul acesta stiintific se face dupa 3 ani.

Care ar fi semnele empirice dupa care ne dam seama ca o persoana are unele probleme de auz?

De exemplu, in primul an de viata cand copilul inca nu vorbeste si nu exprima verbal ca nu a inteles sau nu a auzit, semnul cel mai clar si primul care iasa in evidenta este ca nu reactioneaza la:

zgomote puternice: trantit de usa, caderea unui obiect greu pe jos - el nu tresare

nu reactioneaza la tipete, la voci ridicate

nu intoarce capul in directia sursei de sunet

Un copil, cam in jurul varstei de 5 luni trebuie, obligatoriu sa intoarca corect capul in directia sunetului. Daca nu poate, sau si mai grav intoarce capul in directia opusa, inseamna ca are probleme mai mari sau mai mici de auz.

Alt semn empiric pe care si parintii il pot lua ca semnal de alarma, se refera la faptul ca nu raspunde la propriul nume cand este strigat. Un copil, cam la 6 luni, trebuie obligatoriu sa raspunda cand este strigat pe nume.

Ganguritul daca este afectat si se transforma in tipat si are intensitate ridicata sau dispare complet, este un semn ca se intampla ceva din punct de vedere auditiv (mai ales daca se intampla la 6-8 luni).

Un semnal de alarma legat de pierderea auzului poate fi faptul ca acel copil nu raspunde la comenzi simple, mai ales cand ne aflam in spatele lui si nu ne vede ca ne adresam (de multe ori acel copil compenseaza: se uita si chiar daca nu aude suficient de bine, isi da seama ca ii ceri ceva, ca vorbesti cu el). Daca esti in spatele lui si nu te vede, atunci iti poti da seama daca aude cu adevarat.

Alte semne: sta aproape de televizor cu sonorul la maxim, fara sa il deranjeze, sau simte nevoia sa dea sonorul mai mare la un aparat.

Frecvente pot fi: miscarile copilului de a se scarpina, de a se freca la ureche, de a se trage de ureche, semn ca se intampla ceva acolo: fie un dop de cerumen exagerat, fie durere, fie o inflamatie, otita - de regula cronica, pentru ca la otita acuta durerea este foarte puternica, s.a.m.d.

Alte semne: daca de pilda in momnetul in care este pus sa faca ceva si el intraba frecvent: CE? Ce, ce, ce? Sau solicita sa i se repete o comanda. (dar nu o data, pentru ca a fost un zgomot de fond si nu a auzit).

Acestea pot fi semne pe care parintele, educatorul ar trebui sa le ia in calcul.

Care sunt cauzele?

Bolile infectioase ale gravidei.

Infectia cu virusi

Gripele cu febra mare si prelungite

Paraziti

Cauze postnatale, care afecteaza direct copilul:

Boli infectioase (Ele sunt periculoase. Daca vaccinul nu este facut la timp si nu sunt tratate, raman sechele in plan senzorial, fie auditiv, fie vizual si sunt extrem de periculoase).

Foarte periculoase sunt bolile care afecteaza efectiv urechea, cum ar fi otita, oreionul (care afecteaza organul auditiv), meningitele encefaclitele, etc.

Oreionul (parotidita epidemica)

Otita

Otita poate fi de doua feluri. De obicei este depistata forma ei acuta, cand copilul are dureri insuportabile, incat nu poti nici macar sa ii atingi cu degetul zona urechii.

Forma cronica poate trece neobservata pentru ca nu e dureroasa, si in timp poate sa aibe urmari de genul hipoaciziei avansate.

Otita ca atare consta in microfisuri la nivelul membranei timpanului.

Membrana timpanului

Ex: Otita medie seroasa acuta  Operatia: Consta in perforarea membranei timpanice urmata de evacuarea prin aspirare a fluidului din urechea medie ( https://www.orlonline.ro/archives/53 )

Cand organismul este tanar, cum se intampla in cazul copiilor, membrana timpanului are abilitatea sau capacitatea de a se autoreface, insa cu varsta posibilitatile scad, nu se mai poate autoreface asa repede si pot ramane microfisuri care in timp determina hipoacuzie, poate chiar avansata.

In urma fisurarii timpanului la copii, membrana se reface si apare o cicatrice, apoi alta si astfel acea suma de microfisuri la nivelul timpanului se transforma in otita cronica. Cant otita e acuta, fisura aceea poate sa nu fie refacuta, durerea poate fi persistenta si copilul acuza dureri insuportabile.

Ce alte cauze pot interveni in afara bolilor infectioase?

Cauze fizice, gen traumatisme care afecteaza programul auditiv.

Cauze fizice sunt:

• Lovituri. Palme administrate copiilor dupa ceafa, peste ureche, cand se produc microfisuri ale membranei timpanului. Lovituri peste ureche.
• Introducerea de corpuri straine. Grav este cand corpurile straine raman in ureche si copilul vrand sa si le scoata, le infunda si mai tare cu degetul.
• Betisoarele pentru ureche sunt destul de periculoase. Ele au scop de curatire a pavilioanelor si nu introducerea in conductul auditiv pentru ca in timp pot avea efecte negative. Sunt parinti care curata cu forta conductul auditiv al copilului si pot deforma membrana si sa o fisureze. Urechea are abilitatea ei de a se autocurata. Trebuie curatat cu grija conductul auditiv.
• Referitor la stanut: nu tineti degetul sub nas, nu va tineti de nas pentru ca presiunea exercitata asupra urechilor este fantastica si se pot produce leziuni la nivelul timpenelor celor doua urechi.
• Suflatul nasului la copiii mici este bine sa se faca pe rand, cand pe o nara cand pe alta. In nici un caz copii nu trebuie sa sufle pe ambele nari, pentru ca apare deasemenea o presiune foarte puternica a aerului spre cele doua urechi. Trebuie sa se sufle pe rand fiecare nara si presiunea sa fie egala.
• Tusea, mai ales tusea magareasca, prin forta cu care copilul tuseste poate produce tot felul de modificari (nu este obligatoriu) de anatomie la nivelul urechii externe, respectiv timpanului.

Traume

Avem doua situatii la fel de periculoase, pe care din pacate tinerii si copii le trateaza cu superficialitate:

• Expunerea indelungata la stimulii auditivi puternici: muzica de discoteca, casetofoane (intr-o camera - boxele cu decibeli)
• Expunerea pe durata lunga (luni sau poate ani) care nu sunt surse exagerate, gen ascultatul la casti.
• Expunera scurta ca timp la stimuli exagerat de puternici gen explozie
• Agenti chimici ( soda caustica, etc. in urma unor accidente)
• Accidente
• Insecte
• Curent
• Apa ramasa in urechi, s.a.m.d.

(Un caz: un pacient avea lipit un fir de par de membrana timpanului si care il deranja foarte tare)

• Acumularea exagerata de ceara: dopul de cerumen (cerumenul are rol dea curata si de a proteja conductul auditiv de zgomotul exagerat din mediu). Daca se acumuleaza excesiv si se formeaza dop la modul propriu, auzul poate fi impiedicat. (Nu se recomanda vata in urechi, doarece pot ramane fire de vata).
• Paraziti, ciuperci

Trasaturi mari, ale persoanelor cu deficit de auz

In momentul in care persoana respectiva are deficienta totala de auz, avem doua variante:

Deficienta innascuta

Deficienta dobandita

Daca deficienta de auz totala, adica surditatea este innascuta, de regula termenul este compus: surdo-mut. Persoanele surde din nastere sunt surdo - mute.

Persoanele care au surzit pe parcursul existentei, cam dupa 3-4 ani, sunt surde dar au limbaj oral.

La copii care au surzit intre 0 si 3/4 ani vorbim de surdo - mutenie, pentru ca nu au invatat limbajul, nu au invatat sa se corecteze.

Mutenia din surditate nu trebuie confundata cu mutismul. Mutismul este un act voluntar (pentru ca iti propui acest lucuru), iar mutenia este un act involuntar (nu iti propui sa nu vorbesti - nu poti, esti in imposibilitatea de a emite sunet)

Persoanele surde din nastere, au un feed-back corector auditiv. Noi vorbim corect deoarece ne auzim si ne corectam aproape involuntar. Copilul aude, dar urmareste si miscarea buzelor si sunetele si se corecteaza pentru ca aude. In conditiile in care nu aude nu isi da seama de diferentele de sunet (literele "g" sau "d" sau "m", "n" etc) pentru ca deschiderea buzelor este vizual identica. (Nu au feed -back corector auditiv, esential in insusirea limbajului) Auditiv, facem diferente intre sunetele asemanatoare.

La personele surde din nastere, deci surdo - mute, gandira este predominant concreta. Ei percep imaginea. Tot ce primesc ca informatie din mediu, de la stimul, este imaginea (obiectul). Gandirea, este prin excelenta concreta spre deosebire de gandirea deficientului vizual total, care are o gandire abstacta pentru ca nu primeste nimic vizual, tot ce aude sunt cuvintele care sunt abstracte.

Aeasta este deosebirea fundamentala intre cele doua forme de deficienta senzoriala.

Limbajul la persoana cu deficineta de auz totala din nastere, limbajul oral, lipseste cu desavarsire.

Persoana poate fi incapabila de a emite sunete articulate, daca nu se ia de la varsta mica si sa se incadreze intr-un proces specific numit demutizare (la recuperare).

Predomina limbajul mimico - gestual, care este insusit mult mai usor de copil daca face parte dintr-o familie de parinti neauzitori. Daca parintii lui sunt auzitori, apar diferente. Parintii care aud vor incerca sa-l faca pe copil sa-si dezvolte si limbajul oral, pe cand cei care nu aud, il vor invata excesiv si vor comunica exclusiv prin limbaj mimico -gesticular sau gestual.

Treptat, daca copilul va fi incadrat intr-un proces de recuperare, limbajul lui va capata si accente de limbaj vorbit.

La hipoacuzici (in functie de gradul de pierdere a auzului) apare diminuarea acuitatii auditive. Limbajul oral va fi achizitionat mai greu, cu multe perturbari, distorsiuni, va avea multe greseli in pronuntie (dislalie), intensitatea pronuntarii va fi diferita (pentru cei auditivi, apare corectia: pt ca iti dai seama daca vorbesti prea tare. etc) La hipoacuzici este important sa se cultive si sa se dezvolte resturile de auz existent. Daca hipoacuzia este severa, la recuperare mergem pe partea specifica surditatii pentru ca daca il tratam ca pe hipoacuzic, s-ar putea sa-l privam de o "pregatire" pentru ceea ce il asteapta.

Sunt persoane care au surzit in urma unui accident la 20, 30, 40 de ani - care aplica labio-lectura, tehnica folosita in procesul demutizarii. Sunt persoane invatate sa citeasca pe miscarea buzelor.

Depinde de varsta la care a aparut aceasta deficienta de auz total; daca varsta e mai mare (dupa 16-20 de ani), persoanele pot folosi scrisul - persoana nu si-a pierdut limbajul, dar nu e capabila sa isi dea seama cat de tare vorbeste. In timp, la persoanele care si-au pierdut auzul poate fi afectata intonatia sau accentul in propozitie, pot aparea deformari la nivelul pronuntarii. Pot fi pronuntate gresit sunetele, pot fi unite cuvintele.

Ca metode mari de interventie, in cazul persoanelor surde din nastere, intervenim cu procesul denumit demutizare (nu se poate demutiza un hipoacuzic care vorbeste).

Demutizarea este procesul, metoda pe care o folosim in recuperarea persoanelor cu deficienta totala de auz innascuta

La surzii care au aceasta deficienta dobandita, nu vorbim de demutizare.

Demutizarea este trecerea de la limbajul mimico - gestual la limbajul articulat.

La persoanele cu hipoacuzie, vorbim de protezare auditiva, care are mai multe variante.

Proteza auditiva este acel aparat care se poate folosi in mai multe variante:

Retroauricular (este fixat dupa pavilion, in spatele urechii)

aparate auditive retroauriculare

Intraauricular ( este introdus in conductul auditiv)

aparate auditive intraauriculare

 

Varianta retroauriculara este indicat sa fie folosita pana la varsta de 12 ani. Dupa 12 ani, se poate folosi si aparatul intraauricular, deoarece copii nu accepta un corp strain in ureche.

Proteza trebuie curatata, nu se poarta in baie (din cauza bateriilor).

Trebuie obisnuit treptat organismul cu acel aparat strain.

Protezele acum, au volumul autoreglabil in functie de intensitatea stimulilor.

Exista variate tipuri de proteze: pentru persoane care nu aud sunete joase, sau inalte, sau nu aud zgomotele s.a.m.d.

Acceptarea acestui corp strain trebuie sa fie dublat de acceptarea psihologica (un copil poate sa nu accepte "pur si simplu", pentru ca ii intra in cap ca il deranjeaza, pentru ca: "se vede" - e un handicap).

(In vest la copii, apar tendinte de-a iesi in evidenta, aparatele avand carcase cu culori stridente sau iau alta forma: de agrafa, incastrate in ochelari etc, si devin interesanti. Chiar si copii sanatosi - fiind tentati sa poarte, asa cun isi doresc unori sa poate ochelari sau aparate dentare desi nu au nevoie)

Cu persoanele surde cu surditate dobandita, trebuie lucrat si in alt palier: Palierul acceptarii.

Putem merge pe partea de recuperare, dar dupa ce persoana a acceptat ceea ce s-a intamplat. Acest handicap poate sa ii afecteze imaginea de sine, dar poate sa ii creze probleme de integrare profesionala si sociala, mai ales daca meseria pe care o avea, implica predominant auzul. Apare sentimentul de infirmitate, de devalorizare, de imposibilitatea de a sustine familia, uneori chiar cu tentative de suicid, etc. Mai intai: consiliere / terapie psihologica, foarte bune sunt terapiile de grup in care persoana afla de la altii ca au mai fost astfel de experiente.

*Imaginile sunt selectate de pe internet